Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tehnici de Masaj
Tehnici de Masaj
TIMIŞOARA
2010
EXAMENUL FIZIC AL PACIENTULUI
Pielea şi ţesutul celular subcutanat recepţionează toţi stimulii produşi de acţiunile maseurului,
transmiţând efectele procedeelor aplicate. Între straturile de la suprafaţa corpului şi organe interne
există strânse relaţii funcţionale ceea ce explică efectele obţinute prin aplicarea masajului în tratarea
unor disfuncţii organice.
Anamneza – este cea prin care obţinem de la pacient informaţii legate de eventualele boli de care
suferă şi care constituie contraindicaţii ale masajului. De asemenea pot fi evidenţiate uneori senzaţii
de furnicături, prurit, tensiuni, arsuri, dureri spontane sau la atingere ceea ce indică o hiperestezie.
Examenul fizic – cuprinde:
Inspecţia – ne dă detalii privind:
§ culoarea:
o este interpretată în funcţie de rasă, particularităţi individuale, profesie
o variaţii patologice care pot constitui contraindicaţii ale masajului precum şi
topografia acestora. Exemple:
• eritem
• cianoză
• melanodermie
• vitiligo
• paloare
§ granulaţia – indică fineţea texturii superficiale
§ relieful – poate fi mai mujlt sau mai puţin regulat, în funcţie de grosimea ţesutului adipos
§ fanerele – al căror aspect ne dă informaţii legate de troficitate
§ aspecte patologice:
o existenţa unor modificări ale aspectului pielii pot constitui contraindicaţii ale
masajului. Exemple:
• tendinţă la hemoragii
• tumori benigne
• eriteme
• papule
• vezicule
• bule
• eroziuni
o alte modificări pot constitui indicaţii ale masajului:
• cicatrici
• unele ulceraţii
• vergeturile
• acneea
• cuperoza
o descuamarea pielii apărută ca urmare a imobilizării în aparat ipsat nu constituie
contraindicaţie a masajului
Palparea – apreciază:
§ temperatura:
o poate fi apreciată prin atingerea pielii cu partea dorsală a mâinii kinetoterapeutului
o se compară temperatura părţilor simetrice
o o temperatură crescută poate semnifica o inflamaţie
o o temperatură scăzută în special la extremităţi indică existenţa unor tulburări de
vascularizaţie
o se poate monitoriza variaţia temperaturii de la o şedinţă de masaj la alta, cu
menţiunea că măsurarea trebuie efectuată la începutul şedinţelor de masaj deoarece
efectele vasomotorii ale masajului determină o uşoară creştere a temperaturii locale
§ umiditatea – apreciem dacă pielea este umedă, uscată sau grasă
§ grosimea:
o se apreciază prin prinderea unui pliu cutanat între police şi index, police şi vârfurile
celorlalte degete sau între podul palmei (rădăcina mâinii) şi faţa palmară a degetelor
o realizând un studiu comparativ putem depista fie diminuarea grosimii = atrofie, fie o
creştere = hipertrofie, datorată grosimii stratului cornos sau a stratului adipos
§ mobilitatea – se apreciază în funcţie de gradul de deplasare a stratului superficial pe planurile
subiacente. Poate fi:
• diminuată: în fibroze (sclerodermie) şi în cazul cicatricilor
• crescută – în unele afecţiuni ale fibrelor elastice
§ consistenţa – în mod normal la palpare se percepe o senzaţie de rezistenţă elastică, fără ca
pacientul să acuze durere
§ elasticitatea – reprezintă capacitatea pielii de a-şi relua poziţia iniţială după deformare
§ sensibilitatea – vom testa sensibilitatea la ciupire. Putem depista o sensibilitate crescută
(hiperestezie) sau durere cauzată de prezenţa unor alterări structurale profunde
§ aspecte patologice:
o infiltratele:
• sunt localizate cel mai frecvent la nivelul:
o reiunii cefei,
o umerilor,
o regiunii lombare
o feţei interne a genunchilor
• la nivelul ţesutului celular subcutanat se produce o distrofie
• prin palpare profundă, ciupiri şi rulări ale pliului cutanat se constată:
o reducerea mobilităţii
o creşterea sensibilităţii
o existenţa unor benzi indurate sau a unor noduli induraţi
o cicatrici
o vergeturi
o escare
o ulceraţii
o acnee
o cuperoză
o edemul – în regiunile cu masă musculară mare este greu de apreciat. Poate fi :
o moale – care prezintă godeu
o edemul dur este:
§ vechi,
§ organizat,
§ întărit,
§ cu aspect „cartonat”
§ nu lasă godeu
§ frecvent dureros
Pentru a putea realiza această examinare este necesară poziţionarea pacientului astfel încât
săse obţină relaxarea grupelor musculare examinate, ţinând cont de caracteristicile afecţiunii şi de
posibilitatea de acces a examinatorului la regiunea respectivă.
Poziţia pentru examinarea musculaturii:
§ membrului superior – aşeazat cu braţul abdus, cotul flectat şi antebraţul sprijinit pe o
masă
§ membrului inferior
§ decubit dorsal cu un sul de burete sub spaţiul popliteu
§ decubit ventral cu un sul de burete sub articulaţia gleznei
§ spatelui
§ aşezat cu fruntea sprijinită pe un plan mai înalt - pentru musculatura cervicală
§ decubit ventral - pentru musculatura dorsală şi lombară
§ decubit lateral - pentru musculatura situată pe părţile laterale ale trunchiului
Examenul fizic:
Inspecţia – poate depista existenţa unei amiotrofii. Prezenţa unui edem poate masca o eventuală
pierdere de volum muscular.
Palparea – ne dă informaţii asupra următoarelor aspecte:
§ volum
o atrofie musculară unilaterală
o variaţii mici de volum, situaţie în care vom ţine cont de diferenţele existente între
segmentele simetrice, în funcţie de sportul practicat, profesie şi predominanţă
(stângaci sau dreptaci)
o atrofia musculară
• reprezintă scăderea volumului muscular
• poate fi
o regională (uşor de sesizat)
o difuză, când se poate confunda cu unele aspecte ale
carenţelor de creştere – în acest caz la examenul fizic se
adaugă rezultatele obţinute la analiza capacităţii funcţionale
a respectivelor grupe musculare
o hipertrofia musculară
• reprezintă creşterea volumului muscular
• poate fi întâlnită în unele miopatii
• poate fi moderată şi difuză, situaţie în care poate trece neobservată
deoarece este considerată o caracteristică morfologică individuală
• este obligatorie asocierea examenului fizic cu analiza capacităţii
funcţionale a muşchilor respectivi
§ sensibilitate
o în mod normal la palparea (de intensitate moderată) muşchilor nu apare durere
o durerea poate apare doare trecător ca o consecinţă a unui efort fizic intens ceea ce
indică o stare de oboseală
§ durerea musculară se deosebeşte de durerea de origine cutanată sau
osteoarticulară
o durerea musculară dacă apare cu regularitate poate indica prezenţa unor modificări
structurale sau a unei stări de surmenaj
o interpretarea unei dureri musculare poate fi dificilă deoarece cauza reală poate fi la
nivelul muşchiului sau la nivel osteoarticular, nervos sau visceral, de cele mai multe
ori fiind asociată cu infiltrate, hipertonie, hematoame
o durerea musculară poate fi considerată ca expresie reflexă a diverselor tulburări de
funcţionalitate ale organismului
§ tonus
o pot exista variaţii individuale de la o regiune la alta, de la o zi la alta, care sunt
normale
o hipertonia musculară
• reprezintă starea în care muşchiul este întărit, tensionat şi opune o
oarecare rezistenţă la palpare
• cea mai frecvent etiologie este cea neurologică
• se asociază frecvent cu dureri cutanate şi prezenţa infiltratelor la
nivelul ţesutului celular subcutanat
• care apare în lipsa oricăror semne neurologice poartă numele de
contractură musculară, acest tip de hipertonie răspunde foarte bine la
tratamentul prin masaj
§ induraţiile şi infiltratele
o necesită o palpare atentă, blândă dar profundă, executată cu vârfurile degetelor sau cu
faţa lor palmară
o Maigne a descris induraţiile astfel:”mici corzi dure, tensionate, sensibile,a căror
consistenţă este superioară celei a restului muşchiului în care sunt localizate, acesta
fiind de obicei hipotonic. Dimensiunile lor sunt variabile, la palpare semănând cu un
fir de sârmă subţire, cu o coardă mai groasă sau chiar cu un creion, având lungimi
între 2-10 cm, paralele cu direcţia fibrei musculare. Palparea lor produce,adesea, o
durere spontană, vie, asemănătoare cu cea produsă de o crampă musculară (cârcel) şi
localizată într-un anumit punct.”
o induraţiile apar frecvent în nevralgiile sciatice, cervico-brahiale şi crurale
o muşchii interesaţi sunt: solearul, fesierul (gluteul) mijlociu, cvadricepsul, muşchii
paravertebrali. În cazul acestor muşchi masajul constituie o metodă terapeutică
simplă şi eficientă
§ fibrozele
o sunt modificări structurale care apar ca urmare a modificărilor funcţionale sau a unor
stări inflamatorii şi distrofice
o se caracterizează prin retracţia muşchiului
o se depistează prin mobilizarea forţată a segmentului respectiv
o la palpare ansamblul muşchiului apare întărit, cu elasticitatea pierdută total sau
parţial
o durerea apare în cazul în care se asociază cu o stare inflamatorie sau cu o contractură
o masajul nu este suficient pentru a trata fibroza ci mai degarabă este eficient în
profilaxia acesteia
§ alte aspecte patologice
o hematoame – mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puţin difuze
o stări inflamatorii – de tipul miozitelor în care întregul muşchi este dureros şi infiltrat
o nuclei de osificare sau miozita osifiantă
o aponevrozite
o rupturi musculare
În cadrul masajului terapeutic se pot combina mai multe metode, tehnici şi procedee de masaj.
Această corelare a diferitelor procedee şi tehnici de masaj constă din selectarea metodelor, a
procedeelor şi tehnicilor care se completează reciproc. În general în asocierea tehnicilor de masaj
ţinem cont de rezultatele obţinute la examenului fizic şi de tipul afecţiunii. Cele mai importante
elemente pe care le urmărim când stabilim asocierea procedeelor şi tehnicilor de masaj sunt:
§ diagnosticul
§ vechimea afecţiunii
§ simptomele
§ recomandările medicale
§ bolile asociate
§ scopul urmărit prin masaj
§ observaţiile de la examenul fizic
§ starea pacientului – generală şi la începutul şedinţei de masaj
§ radul de reactivitate al pacientului
§ modul de obţinere a recţiilor de răspuns
§ evoluţia generală
§ evoluţia ca urmare a efectelor obţinute prin aplicarea masajului
Stabilirea protocolului şedinţei de masaj
Pentru a putea stabili protocolul şedinţei de masaj trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte:
§ poziţia pacientului
§ poziţia regiunii sau a segmentului pe care se aplică manevrele de masaj
§ succesiunea aplicării procedeelor şi tehnicilor de masaj:
o procedee şi tehnici cu efecte generale asupra organismului, în sensul reechilibrării
neurovegetative
o procedee şi tehnici cu efecte predominant reflexe, aplicate la distanţă de regiunea sau
segmentul afectat
o procedee şi tehnici aplicate la distanţă de regiunea sau segmentul afectat sau directe
pe regiunea sau segmentul respectiv în scop de pregătire pentru următoarele mijloace
terapeutice
o procedee şi tehnici aplicate pe regiunea sau segmentul afectat cu scop strict
terapeutic-recuperator, în funcţie de tipul afecţiunii şi de particularităţile individuale
ale subiectului
o procedee şi tehnici ajutătoare, care completează şi susţin efectele celor aplicate
anterior
o procedee şi tehnici care au ca efecte principal relaxarea
Principalele elemente ale protocolului unei şedinţe de masaj care urmăreşte obţinerea unor
efecte predominant circulatorii:
§ toate tipurile de masaj au ca efect stimularea circulaţiei
§ însă pentru drenarea unui edem sau pentru a facilita circulaţia sangvină şi limfatică într-un anumit
teritoriu se pot selecta şi combina cele mai eficiente metode, tehnici şi procedee, prin aplicarea
cărora se obţin efecte mai puternice, mai rapide şi mai stabile
§ poziţia subiectului este cât mai comodă în aşa fel încât să obţinem relaxare musculară optimă
§ poziţia membrului (membrelor) afectat este declivă pentru facilitarea circulaţiei de întoarcere
venoasă şi proclivă pentru facilitarea circulaţiei arteriale
§ succesiunea procedeelor şi tehnicilor de masaj:
§ masaj reflex al ţesutului celular subcutanat cu efect de reechilibrare
neurovegetativă
§ masaj „de apel”
o abdominal – pentru membrele inferioare
o toracal – pentru membrele superioare
§ masajul segmentar al membrului afectat, respectând sensul circulaţiei de
întoarcere venoasă (se începe de obicei cu segmentul proximal, exemplu:
coapsă, gambă şi picior)
§ masajul reflex al piciorului – pe zonele ce corespund sistemului circulator
(sangvin şi limfatic)
§ masaj de relaxare aplicat la nivelul umerilor şi pe regiunea cefei
§ masaj stimulator aplicat pe regiunile trunchiului
Pentru ca rezultatele să fie cât mai bune masajul se completează în cadrul programului
kinetoterapeutic cu procedee şi metode de gimnastică, cu posturări şi aplicarea de contenţii elastice.
Toate acestea au drept scop amplificarea şi durabilitatea efectelor circulatorii obţinute. Efectele
circulatorii induc şi efecte trofice motiv pentru care masajul este eficient în profilaxia şi tratamentul
escarelor şi ulcerelor varicoase.
Principalele elemente ale protocolului unei şedinţe de masaj care urmăreşte obţinerea unor
efecte predominant sedative, antalgice:
§ pentru obţinerea efectelor sedative procedeele de masaj trebuie efectuate lent, cu intensitate
redusă, aplicate continuu timp îndelungat şi superficial
§ pentru a obţine efectele dorite trebuie asigurate condiţiile de mediu – temperatură, luminozitate,
linişte
§ efectul sedativ, antalgic localizat se poate obţine şi prin aplicarea procedeelor şi tehnicilor de
masaj
o la distanţă de locul dureros - pe cale reflexă - masajul zonelor reflexogene
o pe locul dureros – masajul transversal profund
Principalele elemente ale protocolului unei şedinţe de masaj care urmăreşte obţinerea unor
efecte predominant stimulante:
§ efectele stimulative se obţin prin aplicarea manevrelor de masaj discontinuu, rapid, cu schimbări
rapide de ritm, intensitate mare, cât mai profunde
MASAJUL TRANSVERSAL PROFUND ( TEHNICA CYRIAX )
Masajul transversal profund este o metodă descrisă de J. Cyriax ce are ca scop mobilizarea
pielii, a ţesuturilor subcutanate şi a musculaturii superficiale pe elementele anatomice profunde. Se
adresează în special durerilor posttraumatice de la nivelul aparatului capsulo-ligamentar şi musculo-
tendinos. Acest tip de masaj are un efect antalgic care este explicat prin îmbunătăţirea circulaţiei
locale ce are ca efect creşterea eliminării “ pain substance “ = substanţa durerii = substanţa algogenă
care răspunde de permanentizarea durerii locale.
Masajul transversal profund contribuie la ruperea aderenţelor, care nu se mai refac dacă
tratamentul este completat cu un program de exerciţii active corespunzător.
Aplicăm acest masaj pentru:
§ elementele capsulei articularea;
§ ligamente;
§ fibre musculare;
§ tendoane;
§ teacă sinovială şi tendon.
Prin această metodă tratăm prin mobilizare elemente care fiziologic sunt mobile dar care la
un moment dat au suferit perturbări ale mobilităţii datorită unor inflamaţii, a instalării unor aderenţe
sau datorită unor tensionări anormale.
Indicaţii:
Patologia capsulo-ligamentară:
entorse benigne recente;
§ sechele după entorse;
§ sechele ale capsulitei în afara stadiului acut;
§ Patologia tendinoasă:
§ tendinite posttraumatice;
§ tendinoze;
§ tenosinovite;
§ Patologia musculară:
§ sechele ale rupturilor musculare.
Particularităţi metodologice:
§ Diagnosticul leziunii trebuie stabilit foarte precis de medicul specialist pentru a evita aplicarea
greşită a acestei metode în cazul falselor sindroame musculare sau ligamentare.
§ Metoda o aplicăm pe epicentrul leziunii.
§ Profunzimea procedeului este adaptată astfel încât să influenţeze elementul lezat ( de ex. mai
superficial la nivelul ligamentului lateral al articulaţiei tibio-tarsiene sau a tendoanelor
epitrohleene şi mai profund pentru structurile de la nivelul marelui trohanter sau a tuberozităţii de
pe faţa inferioară a calcaneului ).
§ După localizare şi stabilirea contactului cu elementul lezat se efectuează mobilizarea ţesuturilor
care îl acoperă transversal faţă de direcţia fibrelor ligamentului sau tendonului. În cursul acestei
manevre fibrele asupra cărora acţionăm sunt supuse unei forţe de presiune şi unei forţe de
translaţie, transversală. Fricţiunea longitudinală deplasează doar sângele şi limfa iar cea
transversală mobilizează ţesutul interesat. Atunci când suprasolicitarea care a cauzat leziunea s-a
exercitat în sens longitudinal, fricţiunea transversală este curativă.
§ Degetul maseurului nu trebuie să alunece pe piele ci să mobilizeze în bloc straturile superficiale
pe fibrele elementului anatomic tratat.
§ Amplitudinea mişcării se adaptează la dimensiunea leziunii.
§ Poziţionarea pacientului trebuie să pună segmentul tratat în tensiune sau relaxare şi anume
tendoanele, ligamentele se tratează după ce sunt puse în poziţie de tensionare iar muşchii după ce
sunt puşi în poziţie de relaxare.
Tehnica:
§ În funcţie de zona pe care se aplică se va folosi:
§ pulpa indexului, întărită prin sprijinul mediusului pe faţa dorsală a celei de-a treia
falange;
§ pulpa mediusului, întărită de index;
§ pulpa indexului şi mediusului sau indexului, mediusului şi inelarului;
§ partea dorsală a celei de-a doua falange a indexului;
§ partea dorsală a articulaţiei interfalangiene proximale a indexului.
§ Ritmul mişcărilor va fi adaptat după criteriul toleranţei pacientului.
§ Durata de acţiune eficientă este:
§ în leziuni tendioase sau ligamentare recente ( afecţiunile musculare sunt excluse ) 1-3
minute, precedate eventual de un efleuraj prelungit – 15 minute;
§ în leziunile vechi 10-15 minute.
§ Se recomandă aplicarea masajului transversal profund de 2-3 ori pe săptămână deoarece şedinţele
zilnice suprasolicită structurile tratate.
§ Intensitatea aplicării procedeului, numărul şedinţelor se adaptează în funcţie de reacţiile
pacientului. Există un profil tip al acestor reacţii:
§ Raportat la şedinţă:
§ La început timp de 2-3 minute durerea locală creşte, apoi scade treptat sub pragul algic
iniţial până la dispariţia aproape completă a durerii.
§ Dacă durerea creşte pe tot parcursul şedinţei masajul trebuie oprit deoarece poate fi vorba
de o smulgere periostală care a trecut neobservată sau poate fi o leziune tendinoasă mai
gravă pentru care necesită recomandarea medicului pentru aplicarea masajului transversal
profund.
§ Raportat la tratament:
§ După scăderea sau dispariţia durerii determinată de aplicaţiile din timpul şedinţei de
masaj, suferinţa locală poate să reapară dar cu o intensitate mai mică decât înainte de
începerea tratamentului.
§ Scăderea treptată a durerii locale, de la o şedinţă la alta, confirmă buna evoluţie a
tratamentului.
§ Dispariţia totală a durerii poate apare după 2-4 săptămâni.
§ Revenirea durerii, având aceiaşi intensitate ca înainte de începerea tratamentului impune
renunţarea la acest tip de masaj şi folosirea altor metode curative.
Efecte:
1. În timpul şedinţei de masaj durerea provocată de fricţiune, în general, scade.
2. După şedinţa de masaj punerea în tensiune a muşchiului, tendonului sau ligamentului este mai
puţin dureroasă, uneori chiar indoloră.
Mecanismele pe care se bazează aceste efecte sunt:
§ hiperemia – fricţiunea produce creşterea temperaturii locale cu efect analgezic
§ mobilizarea – în întregime a unui ligament sau a unui tendon pe planurile vecine
şi mobilizarea fibrelor ligamentare sau musculare unele pe celelalte, înlăturând
astfel rugozităţile sau ţesutul cicatriceal existent.
METODA RABE
Este o metodă de terapie manuală prin care se asociază mobilizarea elementelor osteo-articulare
cu întinderea fasciei pentru a stimula influxurile miotatice.
Tehnică:
§ mobilzarea segmentelor şi tracţiunile se efectuează rapid pentru a anticipa apariţia reflexului de
apărare al pacientului
§ masajul segmentar şi mobilizarea se execută sub tracţiune
§ în cazul apariţiei durerii terapeutulva trata alternativ mai multe zone.
METODA BUGNET
Este o metodă folosită în recuperarea deficitelor motorii datorate unor paralizii periferice.
Metoda constă din asocierea în cadrul aceleiaşi secvenţe terapeutice a unei stimulări exogene –
produsă printr-o acţiune manuală viguroasă, cu o contracţie musculară voluntară. Intervenţia
terapeutului are drept scop întărirea aferenţelor proprioceptive ale efectorului tratat. Este o modalitate
de redeşteptare a reflexului miotatic (strech reflex). Spre deosebire de tehnica Rabe receptorii
articulari nu sunt solicitaţi sau sunt solicitaţi foarte puţin de deplasarea segmentelor osoase.
Iniţial metoda era aplicată la deficitele în care bilanţul muscular era cotat între 1-3. În timp s-a
dovedit că metoda dă rezultate bune şi în cazul deficitelor musculare posttraumatice, postchirurgicale
şi reumatologice = degenerescenţe musculare legate de o artroză evoluată.
Tehnica:
§ Maseurul realizează o priză “în cleşte” transversal pe muşchiul aflat în stare de relaxare,
îndepărdează apoi corpul muşchiului de planul oso subiacent şi îl supune unei torsiuni care
lungeşte fibrele şi stimulează baroreceptorii şi fusurile neuromusculare.
§ Pacientul trebuie să elibereze muşchiul din priza realizată de maseur.
§ Exerciţiul se repetă de 10 ori cu pauze de câteva secunde între repetiţii.
§ Trebuie să se ţină cont de starea de oboseală a pacientului
§ Intensitatea se situează la limita apariţiei durerii.
manevra de apel
o Manevra de resorbtie
- se aplica direct pe edem,
- mana este in contact cu pielea prin bordul cubital al celui de-al 5-lea deget,
- mana intra in contact cu pielea si manevra se deruleaza dinspre distal spre proximal,
- presiunea se orienteaza catre colectorii de evacuare.
Urmari : - lichidul interstitial penetreaza in capilarele limfatice.
– manevra de resorbtie
Modalitati de aplicare : -
o fara unguent, preferabil pudra,
o presiune foarte lejera (P<40mm Hg)
o mana kinetoterapeutului sa fie in contact permanent cu pielea,
o degetele perpendiculare pe colectori,
o ritm lent (1 manevra/ 3 sec.)
o manevra de apel – se executa 3-4 manevre pe suprafata de inceput a manevrei.
o manevra de resorbtie – se executa atatea manevre cat este necesar pana se poate observa
la palpare o ↓ a edemului,
o la nivelul ganglionilor limfatici se executa 1-2 serie de 10 manevre de apel.
Contraindicatii :
o limfangite,
o infecii la nivelul dermei si hipodermei,
o probleme cardiace severe,
o recidive neoplazice.
Preventia edemelor :
o evitarea expunerii la soare,
o evitarea termoterapiei ( fango, sauna),
o prevenirea micilor plagi (in timpul manichiurii-pedichiurii),
o a se feri de muscaturi si/sau intepaturi de insecte,
o a se evita munca grea cu membrele afectate,
o a se proteja in activitatile de gradinarit (lovituri, intepaturi),
o a se feri de muscaturi de animale,
o a se hidrata bine pielea,
o a se evita purtarea hainelor care strang, compreseaza,
o a se evita intepaturile, luarea analizelor si luarea tensiunii la nivelul membrului superior
afectat.
o Resorbtia gambei :
o se incepe cu resorbtia zonei proximale a edemului apoi se continua cu resorbtia zonei
distale,
o apoi partea proximala a gambei pana la partea distala a piciorului,
o 3 timpi – se apuca gamba cu bordul cubital a celor 2 maini,
o se trege pielea in sensul proximal,
o se deruleaza mainile catre bordul radial exersand o lejera presiune catre colectori.
MASAJUL MECANIC
Este folosit în special în tratamentul afecţiunilor circulatorii periferice (arteriale, venoase sau
limfatice).
1.Metoda van der Mohlen:
§ Este varianta mecanică a drenajului limfatic
§ Se aplică după cea manuală
§ Constă din exprimarea mecanică a edemului restant cu ajutorul unui tub de cauciuc înfăşurat sub
tensiune şi spire lade la degete spre rădăcina membrului afectat
§ Accentuează şi menţine o perioadă mai îndelungată efectul variantei manuale
2.Gheta cu presiune de sucţiune:
§ Gheata Angiomat cu pereţi dubli realizează sucţiuni la presiune de 30-40 mm Hg cu durată de 5
secunde, urmată de decompresii. Ciclul se repetă timp de 5 minute.
§ Prin compresii şi decompresii succesive, centripete ale extremităţilor distale ale membrelor
inferioare este favorizată trecerea sângelui din sistemul arterial în cel venos şi stimulată circulaţia
limfatică.
§ Metoda poate fi aplicată şi în timpul mersului supravegheat
§ În prezent pot fi folosite mănuşile de sucţiune.
3.Sincardon:
§ Este un aparat de stimulare electrică intensă a traiectului vaselor sincaron cu unde R de pe EKG
§ Poate fi aplicat pe membre superioare şi inferioare, static sau dinamic
§ Se foloseşte în special în afecţiunile arteriale periferice.
MASAJUL UMED
§ Efectele masajului umed sunt determinate de factorul mecanic şi cel termic. Factorul mecanicde
obicei este de intensitate mai mică decât în cazul masajului manual dar are acelaşi efect. Prin
suprapunerea factorului termic se măreşte efectul factorului mecanic în sensul instalării mai
rapide a efectelor specifice şi a persistenţei lor în timp.
§ Masajul umed poate precede sau succede masajul clasic uscat
§ Din punct de vedere al termoreglării organismul prezintă 2 zone de reacţie fiziologică:
§ Zona periferică cu caracter poikiloterm (tegumentul cu receptorii săi, ţesutul
adipos şi extremităţile)
§ Zona centrală cu caracter homeoterm (capul, toracele, abdomenul şi pelvisul)
§ Efectul masajului umed se apreciază prin evaluarea reacţiei dermo-vasculare.
1. Masajul umed clasic
Utilizează:
a. fricţiunile
b. spălările
c. afuziunile
d. băile
e. duşurile
a. Fricţiunile:
Sunt proceduri la care pe lângă factorul termic intervine şi factorul mecanic într-o măsură mai mare.
Se pot clasifica după următoarele criterii:
§ după temperatură:
§ reci – de 160 - 180 Celsius
§ alternante – de 380 – 400 Celsius cu 160 – 180 celsius
§ După regiune şi mod de aplicare:
§ Parţiale – care interesează extremităţile:
§ Reci – bolnavul dezbrăcat este aşezat pe un pat, învelit în cearceaf şi
pătură, având descoperită numai extremitatea asupra căreia acţionăm. Cu
un prosop îmbibat în apă rece şi bine stors se acoperă membrul respectiv,
se fixează prosopul la rădăcina membrului şi apoi se fricţioneză rapid cu
ambele mâini corpul, folosind mişcări lungi, până ce acesta se încălzeşte
uşor. Apoi se acoperă extremitatea cu cearceaful cu care este învelit
bolnavul şi se repetă procedura. În final se acoperă cu pătura şi se trece
apoi la alt membru.
§ Alternante – se foloseşte Aceeaşi tehnică, dar prosopul iniţial este udat
cu apă caldă şi apoi cu rece, cu parcurgerea aceloraşi etape
§ Complete – de obicei reci şi numai rareori alternante:
§ Parţial complete – se fricţionează într-o succesiune prestabilită toate
segmentele corpului, terapeutul stă în partea dreaptă a bolnavului,
membrul inferior stâng – membrul inferior drept – spatele – toracele –
abdomenul în sensul evacuării intestinale – membrul superior stâng –
membrul superior drept. După fiecare fricţionare regiunea se înveleşte în
cearceaf şi pătură.
§ Total complete – iniţial bolnavul se udă cu apă rece pe faţă şi I ser aplică
o compresă rece pe frunte pentru evitarea congestiei cerebrale
retroactive. Cearceaful se îmbibă cu apă, se stoarce iar bolnavul stând în
picioare este invitat să ridice braţele pentru a putea fi în velit în cearceaf
astfel: un colţ al cearcefului în axila stângă – în spate peste umărul drept
– bolnavul coboară braţele – se trece cearceaful peste faţa anterioară a
toracelui şi peste umărul stâng – marginea superioară a cearceafului se
aplică în jurul gâtului. Se încep fricţiunile lungi şi repezi de la gât până la
picioare, mergând cu mâinile pe faţa anterioară şi posterioară în sens
contrar. Se trece în faţa bolnavului şi se fricţionează părţile laterale.
Fricţiunea se efectuează până la încălzirea cearceafului. La terminare se
şterge rapid bolnavul şi se înveleşte într-un cearceaf uscat şi se lasă să se
odihnească sau I se recomandă o plimbare de 2 ore.
Efectul fricţiunii complete poate fi întărit de :
§ Baia de cearceaf – după terminarea fricţiunii se aruncă puternic de jos în sus, peste cearceaf de la
1-3 m, câte o găleată cu apă rece. Apoi se loveşte cu palmele întreaga suprafaţă până se
încălzeşte. La terminare se continuă ca la fricţiune completă.
§ Baia de curent de aer – indiferent dacă este urmată sau nu de cearceaf – la terminarea fricţiunii se
aplică un cearceaf uscat peste gâtul bolnavului cu colţurile peste umeri şi care sunt ţinute de către
acesta cu ambele mâini. Terapeutul prinde colţurile opuse şi execută vânturări de sus în jos până
se înroşesc tegumentele.
b. Spălările:
Sunt proceduri la care acţionează în principal factorul termic, acţiuneă celui mecanic este mică, dar
există şi favorizează acţiunea primului.
Se realizează cu un prosop umed, cu mişcări lungi de sus în jos şi invers, repetate de 5-6 ori, apoi se
spală regiunea respectivă. La final se şterge cu cearceaful de învelit şi apoi se acoperă.
Pot fi clasificate după următoarele criterii:
§ Temperatură:
§ Reci - de 180 - 220 C
§ Calde - de 380 - 400 C
§ Alternante - de 380 - 400 C urmate de 180 - 220 C
§ Regiune şi metodologie:
§ Parţiale:
§ Ale extremităţilor - iniţial faţa anterioară şi apoi posterioară
§ Superioare şi inferioare - iniţial faţa posterioară, apoi anterioară
şi în final părţile laterale
§ Complete - bolnavul stă în picioare, I se spală întâi partea posterioară a corpului
de la călcâie până la ceafă, apoi partea anterioară de la degete la bărbie şi în final
părţile laterale inclusiv membrele superioare şi inferioare.
c. Afuziunile:
Constau din turnări de apă fără presiune asupra diverselor regiuni ale corpului cu o stropitoare fără
rozetă sau cu un furtun.
Clasificare:
§ Temperatura:
§ Reci - de 180 - 220 C
§ Calde - de 380 - 400 C
§ Alternante de 380 - 400 C urmate de 180 - 220 C
§ Regiune şi metodologie:
§ Parţiale:
§ La membrule inferioare - la bolnavul în ortostatism se începe cu zona posterioară
internă şi externă, apoi cu cea anterioară internă şi externă
§ La braţe - bolnavul şezând se începe de la police în sus pe faţa internă până la
umăr şi se coboară pe faţa externă
§ Superioară - bolnavul în sprijin cu spatele mai sus decât umerii îşi apără cu o
mână ceafa iar afuziunile se fac de-a lungul coloanei vertebrale din zona lombară
până la ceafă, executând concomitent şi mişcări de lateralitate
§ La ceafă - aceeaşi poziţie ca anterior dar se toarnă la nivelul cefei o cană de 2 - 3
l, având grijă să nu udăm părul
§ Completă - la bolnavul în ortostatism se efectuează pe partea posterioară ascendent de la
călcâi la omoplat, se trece prin zona interscapulară şi se coboară pe partea opusă
§ Fulger - după aceeaşi metodologie ca la cea completă, la care se adaugă şi părţile laterale
după care se aplică un duş cu presiune de 1,5 atmosfere de la 3 - 5 m (în acest caz
factorul mecanic este predominant).
d. Băile:
Factorului termic şi mecanic i se adaugă la băile simple şi imersia în apă (cu sau fără plante
medicinale), suportată de diferitele regiuni ale corpului sau de corpul în întregime.
Clasificare:
§ Băi simple:
§ Generale:
§ La temperatura de indiferenţă de 340 - 350 C:
§ Tonicizante cu o durată de 10 - 15 minute
§ Calmante cu o durată de 15 - 30 - 60 minute
§ Reci de 180 - 200 C şi răcoroase de 200 - 230 C:
§ Băi reci complete excitante - cu o durată de 10 - 30 secunde până la 1
minut, la care se aplică în prealabil o spălare a feţei cu apă rece
§ Băi de imersiune reci, excitante şi tonicizante 3 - 5 imersii de 3 - 10
secunde, bolnavul fiind aşezat pe un cearceaf cu care este imersionat
§ Baia cu valuri - într-o vană umplută ½ sau ¾ cu apă se aşează bolnavul
cu picioarele depărtate şi îndoite din genunchi, se produc valuri cu un
dispozitiv aşezat între picioarele bolnavului având sensul de la picioare
spre umeri, timp de 3 - 5 minute
§ Baia de jumătate (“halbbad”):
§ Într-o vană umplută cu apă la un nivel de 25 - 30 cm se aşează
bolnavul cu jumătatea inferioară imersată până la ombilic
§ Bolnavul îşi spală faţa şi îşi aruncă sau se fricţionează pe mâini,
torace, abdomen
§ Cu o cană de 1 - 1,5 l, din poziţie laterală şi puţin înapoia
bolnavului se fac turnări puternice asupra spatelui şi umerilor de
8 - 15 orişi apoi realizăm fricţiuni rapide cu apă pe spate şi
părţile laterale ale toracelui
§ Pacientul se culcă pe spate cu picioarele depărtate şi din dreapta
picioarelor se fac 8 - 15 turnări pe piept
§ Terapeutul trece rapid la capul bolnavului şi fricţionează sub apă
în ordine părţile anterioară şi laterale ale toracelui, apoi
abdomenul în sensul evacuării intestinale
§ Se fricţionează cu mişcări lungi sub apă membrul superior de
partea opusă şi apoi de aceeaşi parte şi membrele inferioare în
aceeaşi ordine
§ Baia cu peria:
§ Bolnavul aşezat într-o vană umplută ¾ îşi spală faţa
§ Cu mişcări lungi şi înmuind peria de fiecare dată când coboară se
spală spatele
§ Bolnavul se lungeşte pe spate şi se periază sub apă în ordine:
torace pe faţa anterioară şi părţile laterale cu mişcări verticale,
abdomenul cu mişcări circulare în sensul evacuării intestinale,
membrul superior de partea opusă şi apoi de aceeaşi parte,
membre inferioare pe ambele părţi, regiunea fesieră.
§ Bolnavul se ridică puţin sprijinit pe călcâie şi braţe se reia
periajul în aceeaşi ordine
§ Calde de 36 - 390 C şi fierbinţi de 400 - 430 C
0
§ Băi calde:
§ Simple de 360 - 370 C cu o durată de 15 - 30 minute
§ Kinetoterapeutice de 360 - 370 C cu o durată de 20 - 30
minute:
§ Într-o vanăumplută ¾ bolnavul este lăsat liniştit
5 minute
§ Timp de 5 minute se execută pasiv dinspre distal
spre proximal toate mişcările posibile ale
articulaţiilor membrului inferior opus şi de
aceeaşi parte, membrului superior opus şi de
aceeaşi parte, corpului şi coloanei cervicale
§ Bolnavul se odihneşte 5 minute
§ Timp de 5 minute execută activ aceleaşi mişcări
§ Bolnavul se odihneşte 5 minute
§ Bolnavul se şterge şi este lăsat să se odihnească,
uşor acoperit
§ Băi fierbinţi:
§ Complete (piretoterapie) - într-o vană cu apă de 350 C
după 2 minute de şedere se creşte temperatura apei cu 10
C/1 minut, până când ajunge cu 230 C mai mare decât
temperatura corpului, bolnavul fiind menţinut astfel 1 - 1
½ ore
§ Simple într-o baie de 400 - 430 C se stă 1 minut pentru
efecte calmante şi 5 - 10 minute pentru efecte excitante.
§ Parţiale:
§ De mâini, de picioare sau de şezut - în recipiente în care membrele pot fi
introduse până la coate sau până la genunchi sau regiunea fesieră în întregime
relizând băi:
§ Reci de 150 - 180 C cu o durată de 1 - 5 minute
§ Calde de 380 - 400 C sau fierbinţi de 400 - 450 C cu o durată de 10 -
20 minute
§ Alternante băi calde de 400 C timp de 2 - 3 minuteapoi băi reci de
150 - 180 C timp de 20 - 30 secunde, cu repetarea alternantă de 3 - 5
ori
§ Ascendente (Hauffe) când apei de 360 C I se creşte temperatura cu 10
C/ 1 - 2 minute până la temperatura de 400 - 440 C cu o durată totală
de 15 - 30 minute
§ Speciale:
§ Plimbatul prin vană sau prin râu de 10 - 20 cm timp de 5 - 10 minute,
dimineaţa cu picioarele goale
§ Călcatul prin apă în apă rece sub 150 C şi la un nivel de 10 - 15 cm
bolnavul se plimbă 1 - 5 minute cu picioarele goale.
§ Băi medicinale:
§ Cu ingrediente chimice (iod, sulf, sare, sublimat, săpun), plante medicinale şi substanţe
organice înrudite (malţ, tărâţe de grâu, amidon, flori de fân, muştar, mentă, coajă de
stejar sau castan) - într-o vană cu apă de 250 – 350 C se introduc, în anumite proporţii,
substanţele respective şi bolnavul se îmbăiază timp de 5 - 10 - 20 minute. La efectul
termic şi mecanic se adaugă cel specific adjuvantului, ele completându-se reciproc.
Totodată apare o stare de bine a bolnavului, cu creşterea confortului fizic şi psihic.
§ Cu bule de diverse gaze (CO2, O2) - într-o vană cu apă la 300 - 350 C se introduce gazul în
apă de la un tub, printr-un furtun legat la un capăt de un manometru de presiune şi prin
celălalt la un generator de bule. Durata băii este de 5 - 20 minute. Bulele aderă la firele de
păr ale tegumentului şi realizează un “micromasaj” local. Totodată prin excitarea
receptorilor periferici se generează o vasodilataţie locală şi un schimb termic între zona
centrală şi periferică a organismului. Rolul factorului mecanic este mic însă cu efecte
benefice.
e. Duşurile:
Sunt aplicaţii de apă cu temperatură variabilă sub presiune, cu ajutorul unor dispozitive speciale.
Factorul mecanic se adaugă celui termic căpătând o importanţă cel puţin egală.
Clasificare:
§ După temperatura apei:
§ Reci de 180 - 200 C timp de 0,5 - 1,5 minute cu caracter excitant
§ Calde de 380 - 400 C şi fierbinţi de 450 C care în aplicaţie sub 5 minute au efect calmant
iar în aplicaţie peste 5 minute au efect excitant
§ Alternante de 380 - 400 C timp de 40 secunde, cu cele de 180 - 200 C timp de 10 - 15
secunde având efecte tonifiante
§ După forma jetului produs de dispozitivul de evacuare:
§ Duşuri rozetă cu efect calmant
§ Duşuri sită cu efect tonifiant
§ Duşuri sul cu efect excitant (dacă se aplică sub forma duşului alternant, cu o presiune de
1,5 - 2 atm şi de la o distanţă de 2 - 4 m cu 2 - 4 alternaţii, realizează “duşul scoţian”)
§ După direcţia jetului:
§ Orizontale
§ Verticale ascendente sau descendente de tip:
§ General
§ Local duş de şezut.
METODA GROSSI
Metoda se bazează pe existenţa legăturilor viscero-cutanate. Este o metodă
reflexoterapică prin care un stimul aplicat pe suprafaţa cutanată a peretelui abdominal
acţionează la distanţă asupra musculaturii netede a stomacului şi intestinului.
Este o metodă indicată în ptozele gastrice şi cele ale colonului precum şi în dereglările
secretorii determinate de aceste ptoze.
Grossi a pornit de la următoarea constatare hiperestezie cutanată pe o zonă bine definită a
pielii ce aparţine aceluiaşi segment medular ca şi organul ptozat.
Grossi constată că efleurajul (netezirea) zonelor cutanate care exprimă conflictul visceral
atrage o modificare a zgomotelor percepute prin ascultaţie. Repetarea acestor manevre determină
după câteva şedinţe un fel de automatism contractil al fibrelor netede, care evoluează spre
normalizarea activităţii peristaltice sau/şi a activităţii secretorii gastrice sau intestinale.
Pentru reperarea zonelor pacientul este aşezat în poziţia de decubit dorsal cu membrele
inferioare întinse, pentru a întinde peretele abdominal. Cu stetoscopul kinetoterapeutul reperează
zgomotele produse de contracţia viscerală. Kinetoterapeutul stă pe un scaun plasat lateral faţă de
pacient, cu o mână deplasează stetoscopul şi cu cealată execută masajul.
Au fost descrise 6 zone reflexogene:
§ o linie verticală situată între apendicele xifoid şi ombilic (ce corespunde unei
părţi a liniei albe) cu o lungime de 10 – 11 cm
§ o linie oblică de sus în jos şi din afară spre înăuntru ce merge de la mamelonul
stâng până la un punct situat la stânga jos faţă de ombilic şi are o lungime de
aproximativ 12 cm. Porţiunea cea mai sensibilă este situată între rebordul costal
inferior şi ombilic.
§ O linie curbă transversală ce merge de la regiunea subsplenică până la un punct
situat la dreapta jos faţă de ombilic şi are o lungime de 13 – 14 cm.
§ Două linii oblice simetrice care încep deasupra foselor iliace şi merg spre pube,
lungimea fiind de 7 cm.
§ O suprafaţă circulară de aproximativ 6 cm diametru aflată sub apendicele xifoid
= zona solară, care este deosebit de sensibilă şi activă.
Indicaţii:
§ Se efectuează neteziri uşoare în ritm lent.
§ Nu există o ordine specială a zonelor ce sunt supuse tratamentului.
§ Se efectuează mai întâi o trecere pe fiecare zonă, apoi se repetă de mai multe ori netezire pe
sectoarele care se dovedesc a fi cele mai reactive.
§ La începutul tratamentului maseurul poate auzi zgomote foarte slabe şi neclare dar după câteva
şedinţe zgomotele devin mai puternice şi mai ample ceea ce dovedeşte o mai bună funcţionare a
organului confirmată clinic.
§ Este obligatoriu ca maseurul să nu efectueze nici o altă formă de masaj local, superficial sau
profund înaintea şedinţei de masaj deoarece acestea pot slăbi reflexele viscerale sau pot produce
o stimulare anarhică a acestora. De asemenea nu trebuie provocată o nouă excitaţie reflexă
înainte ca efectul celei precedente să se fi estompat.
§ Durata şedinţei de masaj nu trebuie să depăşească 20-25 minute pentru a nu declanşa spasme
dureroase în teritoriul visceral solicitat. Din acelaşi motiv nu se va aplica masajul când stomacul
este gol. Se recomandă întotdeauna înainte de masaj să se bea cel puţin un pahar cu apă.
§ Prin repetarea masajului în fiecare zi, la oră fixă, se va declanşa automatismul contracţiei
viscerale, iar după 15 zile de tratament durerile dispar şi revine apetitul.
Grossi menţionează o singură contraindicaţie neoplasmele.
MASAJUL SHIATSU
Terapia SHIATSU, al carei scop este prevenirea si tratarea holistica a bolilor, reprezinta un sistem de
ameliorare a sanatatii, prin indepartarea discomforturilor fizice, contracturilor musculare si a
diferitelor staze, oboseala si de stimulare a fortelor naturale de refacere ale corpului uman, prin
aplicarea presiunii cu degetele, palmele, asupra punctelor de acupunctura de pe traseele meridianelor
energetice cunoscute in medicina clasica chineza.
SEGMENTELE DE APLICARE A PRESIUNII IN SHIATSU
— policele, cu pulpa şi nu cu extremitatea, restul mâinii rămânând în contact cu corpul
primitorului, atât pentru a repartiza greutatea corpului cât şi pentru a linişti pe acesta
— faţa externă a indexului şi faţa internă a policelui (“muşcătura dragonului”);
— palmele - se utilizează podul palmei, în timp ce restul mâinii, destinsă fiind, este tot timpul în
contact cu corpul primitorului;
— coatele în unghi “deschis”;
— genunchii - maseurul trebuie să fie cu şezutul pe călcâie, degetele de la picioare fiind flectate,
şi să-şi treacă greutatea de pe un genunchi pe altul fără a îngenunchea pe cel masat.
TEHNICILE SHIATSU
Se utilizează de fapt două tehnici principale:
— presiunea
— tracţiunile
Varietatea lor constă în utilizarea diferitelor segmente (mâini, coate, genunchi şi picioare). Se
utilizează greutatea propriului corp. Braţele sunt drepte pentru ca suportul să fie solid, iar presiunea
nu vine din umeri, care sunt destinşi, ci din mişcarea înainte a bazinului.
EXERCITIILE DE BAZA IN SHIATSU
— Pentru început, cel masat este culcat ventral, cu braţele întinse pe lângă corp. Coborând în
lungul corpului, se tratează mai întâi spatele, apoi bazinul şi şoldurile, continuând cu gambele
şi talpa, urcând din nou, în final, până la umeri şi cap. Cel masat va răsuci frecvent capul,
pentru a nu-şi contracta muşchii gâtului.
— În continuare, pacientul fiind culcat dorsal, se tratează în mod sistematic partea anterioară a
gâtului şi umerilor, faţa şi capul, braţele, mâinile, “hara”, terminând cu gambele. Cei care au
dureri dorsale este de preferat ca în poziţia culcat dorsal să aibă genunchii îndoiţi.
INDICAŢII
• boli cronice
• depresii
• probleme de dependenţă
• cancer
• SIDA
• Alzheimer
• atenuarea efectelor secundare a chimioterapiei
• anxietate
• impotenţă
• frigiditate
• dureri musculare
• lombosciatica
• spondiloza cervicală
• cefalee
• ameţeli
CONTRAINDICAŢII
— se evită apăsarea venelor dacă pacientul are varice;
— nu se practică Shiatsu pe abdomen în timpul sarcinii;
— la sfârşitul sarcinii se evită presiunile puternice pe membrele inferioare şi nu se utilizează
“Marele Eliminator” (IG4).
— răni deschise
— inflamaţii
— astm
— boli cardiovasculare
— osteoporoză
MASAJUL SPATELUI
Întinderea pe diagonală
— Cel masat este în decubit ventral, braţele întinse pe lângă corp. Se îngenunchează lângă
pacient având genunchii îndepărtaţi şi se plasează mâinile în diagonală, una pe omoplat,
cealaltă pe şoldul opus, mâinile şi degetele orientate în sens opus pentru ca priza să fie mai
bună.
— Maseurul îşi deplasează înainte bazinul (centrul de greutate) pentru a întinde coloana
vertebrală a pacientului.
— Se schimbă apoi mâinile lucrându-se apoi la fel pe cealaltă diagonală.
— Se va încerca sincronizarea apăsării cu expiraţia partenerului.
Întinderea lombară
— Se încrucişează braţele, se deplasează o mână pe mijlocul bazinului şi cealaltă pe coloana
vertebrală deasupra.
— Se duce bazinul înainte şi se întinde astfel regiunea lombară a coloanei.
Presiuni descendente ale palmelor în jurul coloanei vertebrale
— Se plasează mâinile de fiecare parte a coloanei şi se coboară începând din dreptul umerilor cu
podul palmelor în lungul coloanei vertebrale, iar cu palmele şi degetele deasupra coastelor
orientate spre exterior.
— Executantul deplasează bazinul înainte transferând astfel greutatea proprie pe spatele
partenerului păstrând braţele întinse, apoi se aşează din nou pe călcâie şi coboară mâinile
câţiva centimetri, şi coboară astfel până în dreptul şoldurilor, încet, fiecare presiune trebuind
să dureze minimum 3 secunde.
— Apăsarea asupra coloanei se va sincroniza cu expiraţia pacientului, verificând totodată ca
acesta să nu-şi ţină respiraţia.
— Se lucrează ambele meridiane ale aceluiaşi picior, după care se trece la celălalt picior.
— Pacientul trebuie să aibă picioarele pe acelaşi plan cu membrele inferioare şi ele să fie
răsucite spre interior.
— Nu se apasă excesiv pe spaţiul popliteu.
— În timpul efectuării presiunilor, ambele mâini rămân în contact cu corpul primitorului.
Presiunea palmelor pe faţa posterioară a membrului inferior
— Se îngenunchează paralel cu membrul inferior al pacientului. Se apasă, coborând în lungul
membrului inferior, cu palma. Se aşează mâna “mamă” pe fesă şi se apasă foarte uşor pe
spaţiul popilteu şi moderat pe partea moale a gambei.
Presiunea genunchiului pe faţa posterioară a membrului inferior
— Mâinile vor fi aşezate drept sprijin pe fiecare extremitate a membrului inferior. Executantul
se va aşeza pe călcâie, degetele fiind în flexie iar genunchii se vor aşeza deasupra liniei
mediane a membrului inferior. Se va evita zona genunchilor. Se reia apăsarea cu genunchii,
fără ca executantul să se aşeze pe picioarele primitorului.
Presiunea asupra punctelor “tsubo” ale gleznei
— Se ridică piciorul aceluiaşi membru inferior şi se apasă de fiecare parte a piciorului în
adâncitura dintre tendonul lui Achile şi gleznă.
Mobilizarea şoldului în trei direcţii
— Se pune o mână pe sacru. Cu cealaltă mână se flectează genunchiul, apucând piciorul de
degete, pentru a obţine o flexie maximă. În punctul flexiei maxime se extinde şi vârful
piciorului.
— Se readuce gamba în semiflexie pentru a relaxa genunchiul, apoi se duce piciorul către faţa
opusă, flectându-l cât mai mult posibil, apăsând asupra vârfului piciorului pentru a mări
întinderea.
— Se readuce piciorul în poziţie de semiflexie. Apoi se trage către executant, în rotaţie externă
cât mai mult posibil, apăsând din nou asupra vârfului piciorului. Se readuce în semiflexie,
fără a lăsa vârful degetelor şi se face o rotaţie internă, genunchiul fiind îndreptat către
exterior.
Presiunea palmei pe faţa externă a membrului inferior
— Maseurul va îngenunchea aproape de picioarele pacientului şi îşi va plasa mâna “mamă” pe
sacru, de partea piciorului pe care se lucrează.
— Cu palma celeilalte mâini va coborî pe mijlocul feţei externe a membrului inferior,
balansându-şi centrul de greutate înainte şi înapoi.
Presiunea pe “tsubo” a gleznei
— Cu ajutorul policelui se exercită o presiune în punctul situat inferior şi uşor anterior maleolei
externe.
— Se reiau exerciţiile pe celălalt membru inferior.
Călcarea plantelor picioarelor cu călcâiele
— Picioarele pacientului trebuie să fie în flexie plantară maximă, întinse pe sol. Maseurul stă în
picioare, cu spatele la pacient, cu călcâiele pe tălpile lui, fără a urca prea sus. Maseurul îşi va
ridica alternativ călcâiele de pe picioarele pacientului.
Presiunile de “tsubo” al plantei piciorului
— Se apasă cu policele pe punctul rinichiului, în mijlocul liniei arcuite.
Masajul călcâiului
— Se masează marginile externe şi interne ale călcâiului printr-o mişcare circulară, policele de o
parte, celelalte patru degete de cealaltă parte.
— Ciupirea marginii externe a piciorului
— Se face pentru a stimula meridianul vezicii.
Tracţiuni ale degetelor
— Se face tracţiunea fiecărui deget în parte apucându-l din lateral.
— Degetele pocnesc câteodată când tensiunea scade.
Tapotamentul plantei piciorului
— Se începe cu plescăitul cu faţa palmară a degetelor.
— Apoi se execută bătătoritul cu partea ventrală.
— În final se mângâie talpa piciorului.
TRATAMENTUL FEŢEI POSTERIOARE A OMOPLAŢILOR
— În această zonă Shiatsu se practică destul de uşor pentru a-l destinde pe pacient, dar destul de
puternic pentru a debloca energia. Presiunea trebuie să fie fermă dar mângâietoare, iar degetele
trebuie să se plieze când se apasă pe puncte situate în adâncituri sau în despicături.
1.Alunecarea mâinilor pe pielea capului
— Se lasă să alunece de mai multe ori mâinile în părul pacientului, masând pielea capului cu
degetele, apoi se revine la linia mediană.
2.Tragerea părului
— Se iau câteva şuviţe şi se trage uşor de ele.
3.Masajul urechilor
— Se masează urechile între police şi index, efectuând o mişcare ascendentă asupra
pavilioanelor până la vârf. Se trece de două ori peste suprafaţa urechilor.
4.Presiunea asupra punctelor din creştetul capului
— Se aşează mâinile pe tâmplele pacientului, policele se aşează pe linia mediană. Se exercită o
presiune, centimetru de centimetru, urcând spre creştet şi posterior, atât cât este posibil.
5.Tratamentul zonei ochilor
— Se exercită o presiune asupra punctelor extremităţii interne a pleoapelor, timp de 3-5 secunde.
— Se ciupesc uşor sprâncenele pe toată lungimea lor.
— Se exercită o presiune pe punctele din marginea externă a ochiului, la extremitatea fiecărei
sprâncene.
6.Tratamentul zonei tâmplelor
— Se urcă plecând de la sprâncene spre punctele tâmplelor. Nu se apasă prea tare şi se
efectuează mişcări rotative.
— Se coboară în linie dreaptă până la punctele situate exact sub pomeţi.
— Se coboară în linie dreaptă până la unghiul maxilarului unde se află un mic nod muscular şi se
caută punctul central al fiecărui nod. În momentul în care a fost găsit, pacientul trebuie să
aibă o senzaţie apropiată de cea a durerii de dinţi.
7.Tratamentul zonelor nasului şi gurii
— Cu marginea externă a policelui se apasă pe şanţul de la marginea fiecărei narine.
— Se apasă, începând de la marginile externe ale gurii, în lungul “liniei surâsului”, dirijând
presiunea sub osul zigomatic.
— Cu mâinile sub bărbie se apasă pe punctele din centrul şanţului mento-labial şi din centrul
şanţului nazo-labial (VG 26).
HARA
— Sediul tuturor energiilor, Hara este o zonă extrem de sensibilă. Presiunea exercitată trebuie să
fie mai mult uşoară şi gradată decât profundă.
— Se lucrează tot timpul în sensul acelor de ceasornic.
— Poziţia maseurului pentru lucrul asupra harei este aşezat lângă pacient, şold lângă şold.
1.Hara inferioară
— Utilizând marginea externă a mâinii se trece pe lângă osul iliac pentru a se lucra pe intestinul
gros.
— Punând trei degete pe abdomen, se apasă la intervale de 2 cm, efectuând o mişcare în sensul
acelor de ceasornic în exteriorul potcoavei vezicii urinare, pentru a trata zona vezicii urinare.
Se face acelaşi lucru în interiorul potcoavei, graniţa în semicerc a muşchilor centrului
abdomenului, apăsând mai îndelung asupra punctului liniei mediane. În acest mod se vor trata
şi zona rinichilor şi a ombilicului (Tan-Den).
2.Hara superioară
— Se apasă uşor, dar profund, cu toată lungimea policelui, sub partea stângă a cutiei toracice,
deplasarea făcându-se de sus în jos. Palma şi degetele trebuie să rămână destinse şi în contact
permanent cu rebordul costal.
— Se face acelaşi lucru pe partea dreaptă, terminând cu aceeaşi presiune asupra coastelor.
— Se apasă cu vârful degetelor sub partea inferioară a cutiei toracice. Este zona plămânilor.
— Se apasă uşor, cu ajutorul unui deget, asupra sternului, apoi se aşează trei degete pe plexul
solar şi la jumătatea drumului între plex şi ombilic. Se trece apoi la zona ombilicului.
3.Apăsarea în val a Harei:
— ⇒ se îngenunchează în dreptul Harei partenerului;
— ⇒ se aşează o mână peste cealaltă şi se leagănă Hara efectuând o mişcare asemănătoare cu
mişcarea ondulatorie a valurilor;
— ⇒ se împinge cu podul palmei şi se trage către sine cu vârful degetelor, într-o mişcare
continuă.
Scurt istoric
Tehnicile si procedeele speciale de masaj precum si celelalte aplicatii terapeutice manuale
incluse in practica Yumeiho deriva din elemente ale medicinei traditionale Chineze si Japoneze,
cum ar fi practica ancestrala Zheng Ti Fa, (aplicatii terapeutice manuale practicate in cadrul
cunoscutei manastiri SHAOLIN). Parte din aceste metode terapeutice au fost aduse in Japonia in
anul 1948 de catre maestrul japonez SHUICHI OHNO HIDEGATSU.
Dl. dr. MASAYUKI SAIONJI, elev al maestrului OHNO, a studiat peste 20 de ani diverse
practici terapeutice traditionale extrem orientale. In consecinta sistematizarii si perfectionarii
acestora a conceput terapia YUMEIHO
Maestrul dr. Saionji Masayuki este considerat fondatorul terapiei Yumeiho.
Terapia YUMEIHO este raspandita la nivel mondial prin intermediul Institutului Internatianl
de Medicina Preventiva din Tokyo – Japonia.
Terapia YUMEIHO se practica in peste 30 de tari, in cadrul a diverse centre medicale,
cabinete private, clinici, centre de recuperare medicala sau institutii de cercetare medicala in care
experienta clinica si investigatiile efectuate prin metode stiintifice au dovedit complexitatea si
multitudinea efectelor benefice ale terapiei.
Terapia Yumeiho
YUMEIHO este o metoda terapeutica bazata pe actiuni manuale efectuate asupra intregului
corp uman in vederea pastrarii sau ameliorarii starii de sanatate; cuprinde circa 100 de manevre
care se efectueaza asupra intregului corp al pacientului.
Este cunoscuta si sub denumirea de “Metoda de îndreptare a coxalelor, masaj si
presopunctura” sau “Masaj special Oriental Saionji”, insa denumirea originala este Terapia
YUMEIHO.
Tearapia YUMEIHO consta in aplicarea metodica a unui ansamblu complex de procedee
manuale si exercitii fizice in scopul restabilirii echilibrului functional al organismului uman,
astfel fiind eliminate sau ameliorate o gama variata de tulburari care pot genera atat imbolnaviri
acute cat si suferinte cronice.
Desi este o metoda conceputa pentru a fi aplicata preponderent in scop preventiv se numeste
totusi terapie Yumeiho deoarece telul principal al acesteia este tratarea sau diminuarea cauzelor
tulburarilor functionale care, in timp, pot genera suferinte cronice. De asemenea Terapia
Yumeiho poate fi aplicata si in scopul prevenirii sau incetinirii evolutiei suferintelor deja
prezente.
Procedeele terapeutice manuale, aplicate in scop profilactic sau corectiv in cadrul terapiei
Yumeiho, constau in: tehnici de manipulare osteo-articulare si gimnastica mio-articulara pasiva;
procedee de puncto-terapie (in principiu similare celor utilizate in presopunctura si
reflexoterapie); tehnici si procedee speciale de masaj; elemente de stretching; metode de corectare
respectiv echilibrare a posturii, ale mersului si staticii; exercitii de optimizare a biomecanicii
aparatului locomotor, etc.
Indicatii terapeutice
A intocmi un grupaj de indicatii medicale adresate masajului, manipularilor osteoarticulare,
punctoterapiei, gimnasticii, respectiv a tuturor tehnicilor si procedeelor incluse in terapia
Yumeiho (si a metodelor terapeutice similare) – cum se obisnuieste in alte domenii ale
fizioterapiei – este o tentativa si o misiune aparent facila, dar totodata dificila si, paradoxal,
inutila si absurda. De ce ? Pentru ca indicatiile acestor aplicatii terapeutice sunt nenumarate.
Chiar daca dorim sa incercam o clasificare a acestora, riscam sa ne expunem criticii, datorita
hazardului si omisiunilor. Prezentam o expunere aproximativa a acestor indicatii, cu scopul de a
reduce la minimum ignorarea sau necunoasterea lor.
Tulburari de statica si dinamica ale aparatului locomotor cum ar fi: asimetrii de bazin, cifoze,
scolioze, hiperlordoze si combinatii si complicatii ale acestora (cifoscolioze, etc.); distributia
necorespunzatoare a greutatii corpului la nivelul bazinului respectiv la nivelul membrelor
inferioare (prevenirea patologiei induse de aceste tulburari sau ameliorarea patologiei prezente);
rigiditate musculo-articulara, laxitate ligamentara; tulburari de mers, echilibru, statica, datorate
cauzelor mai sus mentionate si a complicatiilor induse, etc.
Nevralgii si neuromialgii, indiferent de localizarea, substratul anatomo-functional si cauza
acestora (cu exceptia cauzelor care se constituie in contraindicatii, vezi hernia de disc lombara cu
sciatica): reumatismale, neurologice, post-traumatice, psihogene, afectiuni articulare, miozite,
miofascite, miogeloze, celulite, nevrite si polinevrite, retractii musculo-tendinoase, contracturi
musculare, hipotrofii si atrofii musculare de diferite cauze (centrale si periferice, neurologice si
post-traumatice, postinflamatorii si postinfectioase etc).
Afectiuni si suferinte ale aparatului cardiovascular, periferice si centrale: staze venoase si
limfatice, cu edeme circulatorii periferice, ischemii vasculare periferice in stadii functionale,
incipiente, hipertensiuni arteriale in stadii functionale;
Tulburari gastro-intestinale cum ar fi: tulburari functionale ale tranzitului intestinal de origine
vegetativa, constitutionala sau ca urmare a dietei necorespunzatoare (tranzit intestinal diminuat,
constipatia, diareea fara cauze infectioase). Diskinezii biliare, staza pilorica (cauzata de stress),
etc.
Afectari psihogene de diferite etiologii: multiple forme de nevroza astenica, spasmofilii,
tetanii cronice, distonii neurovegetative;
Afectiuni dismetabolice: obezitate, diabet, guta;
Afectiuni din sfera ginecologica: hipotrofii si dezaxari ale uterului, ptoze, aderente, inflamatii
cronice etc.
Pregatirea gravidei pentru nastere;
Pediatrie: anemii diverse, rahitism, sindroame hipoanabolice de diferite cauze;
Geriatrie: tratament de intretinere si stimulare a musculaturii scheletice, a articulatiilor si a
metabolismului diminuat, etc. Dupa explorari paraclinice permisive (biologice, laborator etc.).
Stresul. Tulburari induse de stres cum ar fi: insomnii, anxietate, agitatie, tensiuni musculare
dureroase, oboseala cronica psihica si fizica, tulburari neurovegetative diverse, etc. Prevenirea
aparitiei stresului sau a instalarii tulburarilor induse de stres. Incapacitatea persoanei de a se
relaxa.
Diminuarea sau chiar eliminarea efectelor nocive induse de sedentarism;
Pregatirea sportivului pentru performanta; Recuperarea capacitatii de miscare si efort la
sportivi.
Recuperarea pacientilor care au suferit imobilizari prelungite;
Ameliorarea, corectarea si cresterea ventilatiei pulmonare. in cazurile in care se diminueaza
capacitatea ventilatorie prin rigidizarea cutiei toracice (contracturi musculare, artroze vertebrale
toracale, etc.), sau printr-o respiratie incorecta (insuficienta).
Bineinteles ca pe langa indicatiile mai sus mentionate, mai mult sau mai putin precise, sunt
numeroase alte cazuri in care aplicarea terapiei Yumeiho poate fi benefica in cazul fiecarei
indicatii, pot sa apara particularitati specifice fiecarui caz in parte, care sa determine
contraindicarea aplicarii terapiei sau a anumitor tehnici si procedee incluse in aceasta. Spre
exemplu: nevralgia sciatica este una din indicatiile aplicarii terapiei Yumeiho, cu conditia sa nu
fie generata de o hernie de disc (in acest caz sunt interzise manipularile vertebrale). si chiar si in
acest caz pot fi intalnite situatii diferite, individualizate de la caz la caz. in consecinta, selectarea,
evaluarea si monitorizarea pacientilor este indispensabil a se efectua de catre medici specialisti.
In cazul persoanelor confirmate de catre medic ca fiind clinic sanatoase, aplicarea terapiei se
poate face integral, in siguranta. Abordarea se va face preponderent in plan profilactic. Adica se
vor corecta acele tulburari functionale care creaza disconfort sau care pe termen lung pot induce
stari patologice.
Efectele terapiei
§ Regiunea cervicală
o cervicalgiile determinate de modificările artrozice
• în cazul existenţei unei contracturi în regiunea cervicală se
începe masajul în partea inferioară a regiunii şi apoi se extinde
pe întreaga regiune
• se recomandă 6-8 şedinţe de masaj cu o durată de 30 minute
efectuate de 3 ori pe săptămână
o cervicalgiile posturale
• se întâlnesc mai frecvent la femei
• imaginea radiologică este normală
• la examenul fizic se constată o mobilitate pasivă exagerată
(laxitate)
• se recomandă reeducare funcţională asociată cu masaj
• procedeele de masaj ce pot fi aplicate sunt:
§ presiuni asociate cu neteziri (presiuni alunecate)
§ frământat
• se recomandă 10 şedinţe cu o durată de 20 minute
o cervicalgiile asociate cu spasmofilia
• în general în cazul spasmofiliei şi tetaniei confirmate pacienţii nu
suportă masajul (datorită durerii cervicale care ocupă un loc
important în tabloul clinic) motiv pentru care iniţial testăm
reactivitatea pacientului la manevrele de masaj. În cazul în care
suportă masajul se aplică:
§ presiuni locale uşoare
§ frământat profund şi lent
• pe tot parcursul masajului kinetoterapeutul trebuie să urmărească
permanent modul în care respiră pacientul pentru că o simplă
hiperpnee emoţională poate declanşa o criză
o cervicalgiile acute – nevralgiile cervicobrahiale
• tratamentul poate fi aplicat doar la ieşirea din faza de repaus
absolut, când încă prezintă un grad de hiperestezie
• este necesară folosirea posturărilor şi mobilizărilor indolore
• masajul poate fi aplicat doar în poziţie nedureroasă
• masajul poate fi asociat cu tracţiuni uşoare în ax (efectuate cu
prudenţă) şi cu contracţii izometrice indolore ale musculaturii
locale
• recomandări 8-15 şedinţe cu odurată de 15 minute
§ Regiunea dorsală
o Dorsalgiile cronice
§ asociate cu procese artrozice
o la examenul fizic se constată prezenţa infiltratelor şi a
contracturilor care difuzează spre regiunea cervicală sau
lombară
o se aplică procedeele clasice de masaj
o numărul şedinţelor variază în funcţie de gravitate
o durata medie a unei şedinţe de masaj este de 20 minute
§ asociate spondilitei şi distrofiei rahidiene de creştere
o intensitatea contracturilor este mai mare decât în cazul
leziunilor artrozice
o se are în vedere poziţionarea pacientului în funcţie de
deformările existente şi de asigurarea unui confort
maxim pe tot parcursul şedinţei de masaj
o se recomandă alternarea masajului cu reeducarea
funcţională
o la final masaj de relaxare
§ asociate cu cifoze – constituie o indicaţie pentru masajul clasic
§ la pacienţii astenici
o aceşti subiecţi prezintă un grad de impotenţă funcţională
datorită existenţei unor leziuni structurale la nivelul
coloanei dorsale
o se recomandă aplicarea unui masaj de stimulare la
nivelul regiunii afectate acţionând în principal asupra
musculaturii paravertebrale
o recomandări 10-15 şedinţe de masaj cu o durată de 30-40
minute
§ de suprasolocitare
o se întâlnesc la sportivi şi la persoane la care profesia este
factorul determinant
o la examenul fizic se constată
§ contracturi intense prezente pe zone întinse
§ durere difuză
§ preznţa infiltratelor
o se aplică masaj uşor, relaxant, pe o suprafaţă cât mai
mare
o se folosesc presiunile locale profunde efectuate cu
antebraţele pentru a avea o suprafaţă cât mai mare de
contact
o se recomandă suprimarea temoporară sau definitivă a
factorului cauzal
o Dorsalgia acută
§ nu necesită repaus
§ se identifică factorul declanşator al durerii (extensia, înclinarea laterală,
inspiraţia, expiraţia)
§ kinetoterapeutul poziţionează pacientul în poziţie opusă celei care
provoacă durere
§ masajul se începe la distanţă de punctul cel mai dureros şi se va apropia
treptat de acesta
§ se aplică presiuni locale, presiuni alunecate profunde, frământat uşor
§ în unele cazuri poate apare o senzaţie de calmare bruscă a durerii însoţită
sau nu de un cracment articular perceptibil, care face inutilă continuarea
masajului dacă au fost înlăturate contracturile reflexe
§ Regiunea lombară
o lombalgiile cauzate de artroza lombară
• se recomandă aplicarea procedeelor clasice de masaj cu
intensitate moderată şi mare
• pentru .ligamentele iliolombare şi articulaţiile sacroiliace se
recomandă masajul transversal profund
• pentru ligamentele inter- şi supraspinoase folosim o tehnică
specială de fricţiune „în cleşte” = între police şi index
• masajul trebuie alternat cu contracţii izometrice şi mobilizări
active
• se recomandă 15 şedinţe cu durată de 20 minute
o lombalgiile cauzate de deformaţii şi anomalii structurale
• datorită deformărilor se alege poziţia în care pacientul se simte
cel mai confortabil
• se indică masaj transversal profund în alternanţă cu procedee
decontracturante
• durata tratamentului este stabilită de kinetoterapeut în funcţie de
particularităţile individuale ale bolii şi bolnavului
o lombalgii posturale fără anomalii morfologice
• examinarea pacientului indică:
§ imaginea radiologică normală
§ mobilitate segmentară normală sau peste normal
§ starea musculaturii în general afectată
• se indică masaj de stimulare, masaj transversal profund, tehnicile
Rabe şi Terrier
o lombalgii asociate cu spasmofilia
• se urmăreşte obţinerea unei relaxări musculare locale şi generale
care reprezintă modul cel mai eficient de combatere a durerii
o lombosciatica
• masajul se poate aplica în faza acută dar cu prudenţă deoarece
există pericolul recidivei
• poziţionarea este în decubit ventral cu sau fără pernă sub
regiunea abdominopelvină (pentru delordozare) sau în decubit
lateral
• în cazul în care pacientul nu suportă încă masajul în regiunea
lombară acesta va fi aplicat la distanţă – pe regiunea cervicală şi
dorsală
• profunzimea manevrelor va creşte gradat
• se indică masajul membrului inferior pe faţa sa posterioară prin
aplicarea de presiuni statice şi alunecate, frământat şi ridicări
musculare
• se propune un tratament de 15 şedinţe cu o durată de 20 minute
şi în funcţie de evoluţie se recomandă tratamentul ulterior
§ Regiunea umărului
o artrozele sternoclaviculare şi acromioclaviculare
• se aplică masajul transversal profund la care trebuie să dozăm
fricţiunea în aşa fel încât să nu depăşească pragul toleranţei la
durere al pacientului
• poziţia pacientului este decubit sau aşezat
• durata şedinţei este de 10 minute, timp de 3-4 săptămâni în
funcţie de ameliorarea simptomatologiei şi de normalizarea
funcţională
o tendinitele şi tendinozele
• se recomandă masaj transversal profund – fricţiune cu un singur
deget sau index întărit de medius
• poziţia pacientului:
§ aşezat cu membrul superior în extensie şi rotaţie
internă pentru supraspinoşi
§ aşezat cu membrul superior în flexie şi rotaţie
externă pentru subspinoşi
• se recomandă ca durata şedinţei să fie cuprinsă între 5-10 minute
sau 10-20 minute în funcţie de reactivitatea pacientului
• exemplu – în tendinita capului lung al bicepsului brahial se
recomandă fricţiunea cu vârful unui deget sau a două degete
efectuată transversal pe tendonul aflat în şanţul intertuberozitar.
Efectele pot fi:
§ sedative
§ sau de exacerbare a durerii (probabil datorită
unei reacţii inflamatorii la nivelul manşonului
sinovial ce înconjoară tendonul
§ în aceste cazuri se recomandă mai bine
efectuarea unei fricţiuni longitudinale pe culisa
bicipitală cu intensitate mică şi fricţiune
insistentă la nivelul nodulilor şi infiltratelor
percepute la nivelul pielii pe traiectul tendonului
o durerile musculare – la nivelul umărului necesită aplicarea masajului pe o
suprafaţă mai întinsă. Se foloseşte masajul clasic din care manevra fundamentală
este fricţiunea şi tehnici speciale de tipul metodei Wetterwald sau palpare-rulare
• în cazul durerii localizate la nivelul deltoidului se aplică masaj:
§ pe faţa externă a braţului
§ în partea superioară a trapezului
§ la nivelul cefei
• durerea din regiunea scapulară necesită masaj:
§ local
§ în partea mediană a spatelui
§ pe regiunea cefei
o algoneurodistrofia, sindromul umăr-mână – în această afecţiune aplicarea
masajului riscă să agraveze reacţia neurovegetativă. Evoluţia bolii este spre
apariţia redorii şi implicit spre instalarea sindromului de „umăr blocat”
• se recomandă:
§ cură marină
§ hidromasaj
§ afuziuni
§ mişcări active
• în stadiul retractil nedureros se aplică frământatul pe principalele
grupe musculare (în special deltoid) pentru a combate
amiotrofia. Masajul trebuie alternat cu contracţii şi întinderi ale
formaţiunilor retractate.
§ Articulaţia coxofemurală
o coxartroza
• poziţia pacientului este aleasă astfel încât să asigure un confort
maxim pacientului. Dacă există o uşoară flexie la nivelul
şoldului folosim poziţia de:
§ decubit ventral cu o pernă aşezată sub abdomen
la nivelul crestelor iliace
§ decubit lateral cu o pernă aşezată între genunchi
pentru limitarea adducţiei dureroase a şoldului
opus celui pe care se realizează sprijinul
• se folosesc presiuni profunde executate în ritm lent şi cu
intensitate dozată în funcţie de gradul de toleranţă al pacientului
– durata 12 minute (după acest interval musculatura contractată
se destinde)
• masajul este alternat cu tracţiuni în ax timp de 10-12 secunde,
acestea amplifică efectul sedativ. Tracţiunile pot fi efectuate doar
în cazul în care examenul radiologic nu a evidenţiat existenţa
unei decoaptări articulare
• hidromasaj
• durata medie a unei şedinţe de masaj este de 20 minute,
recomandarea fiind de 15 şedinţe cu repetarea lor la interval
minim de 6 luni
TERAPIA MIOFASCIALĂ
(Myofascial release)
Este o forma de terapie a tesuturilor moi, ce include tehnici de masaj pentru intinderea fasciei si
pentru a degaja spatiile dintre fascie, tegument, muschi si oase. Aceste tehnici ajuta la eliminarea
durerii si la cresterea gradului de miscare a corpului. Fascia este manipulata direct sau indirect, ceea
ce permite fibrelor tisulare sa se reorganizeze intr-un mod mai flexibil si mai functional. Eliberarea
miofasciala poate fi considerata si tehnica generala de masaj, utilizata pentru a inlatura contracturile
fasciale.
Eliberarea miofasciala de obicei incepe cu un masaj usor, care are rolul de a incalzi si relaxa
musculature. In timpul masajului, terapeutul identifica zonele de tensiune, zone care necesita o atentie
marita, si la care se revine pentru a intinde fascia.
Uneori eliberarea miofasciala poate fi chiar intensa, mai ales in cazurile in care muschii sunt foarte
incordati si tensionati. Dupa sedinta, unii pacienti simt o usoara retinere si durere, care de obicei
dispare dupa cateva zile.
Eliberarea miofasciala se bazeaza pe principiul ca multi oameni au contracturi musculare care
cauzeaza blocarea lor . Pe langa acest fenomen, durerea se amplifica si datorita vatamarii musculare.
Are ca obictiv accesarea acestor zone de blocaj si tensiune, pentru a le detensiona, eliberand
muschii si permitandu-le sa se mobilizeze mai usor si mai efficient.
In timpul eliberarii miofasciale, pacientul poate fi manipulat din mai multe pozitii, in schimb
terapeutul poate intinde muschiul doar intr-un anumit mod, folosind cateva degete pentru a junge in
profunzimea acestuia.
Pentru un maxim de confort si eficienta, pacientul este sfatuit sa respire adanc, in timp ce terapeutul
efectueaza stretchingul.
Eliberarea miofasciala se recomanda la pacientii cu fibromialgii, dureri de spate, si alte
probleme de sanatate care privesc muschii. Din acest motiv, multi doctori recomanda aceasta metoda
impreuna cu alte forme de terapie pacientilor, pentru a le oferi mai multe optiuni. Efectuata regulat,
poate imbunatati postura, poate inlatura durerea musculara acumulata in diferite zone, si poate
imbunatati flexibilitatea.
Nu trebuie sa fie dureroasa, in cazul aparitiei durerii, terapeutul ar trebui sa lucreze intr-un mod
diferit asupra zonelor dureroase sau sa se mute in alta zona.
Traumatismele, stresul, inflamatiile, ranile si deficientele de postura pot cauza contracturi la
nivelul fasciei. Datorita faptului ca fascia e ca o retea care are legaturi stranse, atunci cand exista o
contractura la un anumit nivel, in timp se poate raspandi in alte regiuni ale corpului. Obiectivul
principal al metodei miofasciale este sa elibereze fascia sis a restabileasca sanatatea tisulara.
In literatura medicala termenul “miofascial”, a fost folosit pentru prima oara in 1940 de catre
Janet G. Travell, referindu-se la sindroamele musculosheletale si la punctele cheie. In 1976 Dr.
Travell a inceput sa foloseasca termenul de punct cheie miofascial, si in 1983 a publicat manualul :
“Disfunctia si durerea miofasciala: Manualul punctelor cheie”.
Aici, termenul de eliberare/degajare miofasciala, se refera la tehnicile de manipulare ale
tesuturilor moi. Exista doua scoli principale in ceea ce priveste eliberarea miofasciala metoda directa
si indirecta.
Metoda directa de eliberare miofasciala
Se refera la fascia contractata. Practicienii folosesc articulatiile
interfalangiene proximale si coatele, sau alte ustensile pentru a intinde usor fascia contractata
aplicand o forta de cateva kg. Aceasta metoda are ca obictiv, schimbari produse la nivelul structurilor
miofasciale cu ajutorul stretchingului, elongatiilor si mobilizarii tesuturilor aderente. Practicienii
incearca sa mobilizeze usor straturile fasciei pana se ajunge la nivelul tesuturilor profunde.
Robert Ward a mentionat ca metoda directa vine de la scoala de osteopatie din 1920 care la un
moment dat, a fost numita “ Fascial Twist”
Michael Stanborough a facut un rezumat al acestei tehnici directe si anume:
- manipularea unei anumite suprafete a corpului cu ajutorul articulatiilor interfalangiene
proximale sau a antebratelor;
- scufundare la nivelul tesuturilor moi;
- contact cu prmul strat contractat;
- se aplica o tensiune usoara;
- se angreneaza fascia radicand o bucata de tesut;
- in final, se misca de-alungul suprafetei, in timp ce se pastreaza legatura cu straturile
profunde;
- se iasa cu usurinta din zona.
Metoda indirecta de eliberare miofasciala
Metoda indirecta implica o intindere usoara cu o presiune de doar cateva grame, ceea ce
permite fasciei sa se desire. In urma usoarei tractiuni ce se aplica la nivelul fasciei contractate, va
rezulta o crestere a temperaturii si a circulatiei sangelui in zona respective. Aceasta permite
organismului sa se echilibreze datorita abilitatii inerente de autocorectare, astfel se elimina durerea si
se restabileste performanta optima a corpului.
Metoda indirecta isi are originea in scoala osteopatica avandu-l ca fondator pe Andrew Taylor
Still, la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Conceptele si tehnicile acestei metode au fost in continuare dezvoltate de catre succesori.
Carol Menheim a rezumat principiile metodei de eliberare miofasciala:
- fascia acopera toate organele corpului, neputand fi separata de muschi;
- orice intindere musculara este o intindere miofasciala;
- intinderea miofasciala intr-o zona a corpului poate fi simtita si va afecta si alte zone;
- decontracturarea miofasciala poate afecta si alte organe prin eliberarea tensiunii la nivelul
intregului system fascial;
- tehnicile de eliberare miofasciala functioneaza chiar si fara intelegerea completa a
mecanismului.
Conform lui john Barnes, tehnica indirecta de eliberare miofasciala se prezinta astfel:
- contactul usor asupra fasciei cu mainile relaxate;
- intinderea usoara a fasciei pana la nivelul restrictiei;
- mentinerea unei presiuni usoare pentru a intinde zona restrictionata timp de 3-5 minute;
- inainte de eliberare/degajare, terapeutul va simti un puls terapeutic (o caldura);
- in timp ce zona se elibereaza, mana va simti o miscare si o catifelare a tesutului.
Autoeliberarea miofasciala ( Self Myofascial Release)
Desi nu este o metoda noua, a devenit din ce in ce mai folosita printe sportivi si nu numai.
Exercitii de autoeliberare miofasciala:
Pentru adductori:
- Plasati sulul de spuma sub genunchi ( cu sprijin pe palme), la nivelul tendoanelor poplitee.
Picioarele pot fi unul peste celalat in asa fel incat sulul sa fie doar sub un genunchi.
- se ruleaza de la nivelul genunchiului inspre sold in partea posterioara;
- daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana
cand durerea scade pana la 75%.
Pentru cvadriceps:
- din decubit dorsal cu genunchii flectati, mainile la ceafa, sulul de burette la nivelul
omoplatilor;
- se ridica soldurile, se stabilizeaza capul intr-o pozitie neutral si se ruleaza sulul pana la
nivelul spatelui mijlociu;
- daca este localizat un punct sensibil, opriti-va din rulat si relaxati-va pe acel punct pana
cand durerea scade pana la 75%.
MASAJUL CHINEZESC CLASIC
Sistemul chinez de îngrijire naturală a sănătăţii
Este deosebit prin faptul că este natural, preventiv, caută rădăcinile problemelor, este holistic
şi se bazează pe încrederea de sine.
- Legea sănătăţii este legea naturii. Alimentele sunt considerate o sursă de hrănire şi de leacuri
eficiente.
- Tratamentul cel mai bun este prevenirea.
- Sistemul chinez de sănătate vizează înlăturarea cauzelor care stau la baza bolilor nu a
simptomelor.
- Sistemul holistic tratează întreaga persoană nu porţiuni izolate ale trupului. Omul este o trinitate
a spiritului, minţii şi trupului.
- Vindecarea vine dinăuntru. Trupul omenesc este o maşinărie care se întreţine, se repară şi se
vindecă singură, câtă vreme ştim cum să acumulăm, să păstrăm şi să controlăm qi-ul lui.
6. BAO-FA Îmbrăţişarea
Pacientul stă în picioare iar maseurul este în spatele acestuia, puţin spre dreapta. Maseurul
apucă pacientul cu ambele mâini la nivelul spaţiilor intercostale VI-IX.
Palmele, cu degetele înlănţuite, se află la nivelul procesului xifoidian al sternului.
Deplasându-şi puţin în spate piciorul stâng, maseurul ia o poziţie stabilă în timp ce pacientul îşi pierde
punctul de sprijin, înclinându-se pe spate şi rămânând suspendat. Este important ca în timpul
exerciţiului, pacientul să fie relaxat.
Maseurul efectuează balansări laterale. De mică amplitudine, ale pacientului, până la
instalarea senzaţiei de relaxare deplină. Apoi se realizează o strângere bruscă a cutiei toracice, de jos
în sus, cu scuturare. Procedeul se execută o singură dată, în timpul expiraţiei, brusc, prin surprindere,
fără eforturi suplimentare.
Efectul este dispariţia senzaţiei de apăsare în piept, dificultăţii respiraţiei, şi încetarea
spasmelor din zona sternului.
9.GUN-CHUAB-FA Legănatul
Pacientul este întins pe spate, apucându-şi cu mâinile genunchii, ridicaţi la nivelul
abdomenului. Bărbia este sprijinită în piept, spatele este arcuit. Maseurul sprijină pacientul cu o mână
sub ceafa acestuia iar cu cealaltă în zona articulaţiilor gambei şi îl leagănă de 5-7 ori, crescând
progresiv amplitudinea.
Procedura se efectuează pe o suprafaţă orizontală moale.
Indicaţii: dureri ale coloanei vertebrale în regiunea lombară, modificări post-traumatice.
b) de la vârsta de 3 luni îi putiţi masa şi musculatura acestei zone.În acest scop veţi recurge la o
fricţionare, o uşoarǎ apâsare cu ambele mâini pe musculatura burţii, mai întâi cu toatǎ palma, apoi
doar cu buricele degetelor. Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori.
3.Masajul picioarelor
Poziţia iniţialâ (PI), aşezaţi copilul pe spate cu picioruţele spre dvs.
Neteziţi usor partea dorsalǎ a piciorului, dinspre cǎlcâi, spre zona
inghinalǎ.
Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori pentru fiecare picior în parte.
4.Masajul coloanei vertebrale
Aşezaţi copilul pe o parte.Treceţi-vǎ câte doua degete dea lungul coloanei, pe pǎrţile
laterale a acesteia, de la funduleţ spre umeri. O asemeanea manevrǎ va conduce la extensia coloanei
vertebrale.Executaţi câte o asemenea manevrǎ pentru fiecare parte a coloanei.
6.Masajul tǎlpilor
P.I : culcat pe spate.
a) cu degetele aratatoare de la ambele mâini sǎltaţi uşor tǎlpile copilului
şi menţineţi-le ridicate.Cu degetele mari fricţionaţi-i uşor partea
exterioarâ a tǎlpilor, de la degete spre cǎlcâi.
b) Cu palmele ambelor mâini, fricţionatţ-i degetele.
Repetaţi mişcarea de 4-6 ori .
Reflexul de mers
Aşezaţi copilul pe masǎ, cu faţa spre dvs, sprijinit de subsori.La atingerea de suprafaţa durǎ a mesei,
copilui isi va întinde în mod reflex picioarele din genunchi şi articulaţiile coxo-femurale.Repetaţi
mişcarea de 4-6 ori, asemenea mişcǎri ajutând la fortificare musculaturii picioarelor, copilui
deprinzându-se astfel sǎ se sprijine în ele.
3.Masajul spatelui
Culcat pe burta.
De 4-6 ori mişcǎri de netezire, şi tot atâtea fricţionari efectuate cu
buricele degetelor de la ambele mâini, prin mişcǎri circulare, de la funduleţ
spre ceafǎ.Terminaţi exerciţiul cu manevre de netezire.
Extensia picioarelor şi a coloanei.
Aşezaţi copilul pe burticǎ, susţineţi-i corpul cu mâinile, prinzându-l
de sub piept, şi întindeţi-i picioruşele.Ridicaţi-l cu grijâ deasupra mesei.În
mod reflex, micuţul îşi va îndoi spatele şi va ridica capul. Sunt suficiente 1-
2 mişcǎri.
4.Masajul tǎlpilor
Culcat pe spate.
Cu degetul arǎtǎtor de la ambele mâini ridica-ţi uşor tǎlpile copilului, şi menţineţi-le
ridicate,Cu degetele mari, fricţionaţi-i uşor partea exterioarâ a tǎlpilor, de la degete spre cǎlcâi.
Repetaţi mişcǎrile de 4-6 ori. Apoi treceţi la fricţionarea degetelor, de 6-8 ori fiecare, dupǎ care, cu
degetele îndoite, aplicaţi uşoare percutǎri în cǎlcâiele copilului.
Gimnastica tǎlpilor
Culcat pe spate.
Apǎsaţi uşor cu degetul arǎtǎtor al mâinii drepte pe marginea
interioarǎ a tǎlpii, dupa care, cu un numǎr dublu de mişcǎri, partea
exterioarǎ a acesteia.Se începe cu degetul mic, şi se repetǎ fiecare
mişcare de 2-4 ori.Un asemenea exerciţiu ajutǎ la fortificare muşchilor
articulaţiilor, şi a ligamentelor talpilor.
"Dansul" picioarelor.
Aşezaţi copilul pe masâ, sprijinindu-l de axilǎ , cu faţa spre dvs.
În mod reflex, intrând în contact cu suprafaţa durǎ a mesei, micuţul îşi va întinde din genunchi şi
şolduri.În felul acesta vǎ ajutaţi copilul sǎ-şi întǎreascǎ musculatura picioarelelor, cǎpǎtând şi
desprinderea de a se sprijini în ele atunci când va începe sǎ meargǎ.Repetaţi manevra de 4-6 ori.Toate
aceste manevre, executate cu blandeţe, sunt
o plǎcere dublǎ, atât pentru mamǎ, cât şi
pentru copil.
Sfatul de la Desprecopii.com
Nu veţi avea nevoie de prea mult
timp pentru efectuare acestor manevre.Cu
siguranţǎ
vi se va pǎrea interesant sǎ urmǎriţi cum
reacţioneazǎ la asemenea evenimente,şi sǎ
vǎ bucuraţi de reuşitele lui.Esenţial este sǎ
reţineţi cǎ nu doar îl ajutaţi sǎ se relaxeze, ci
îi antrenaţi corpul şi il învǎţaţi muşchii sǎ
facǎ faţaǎ solicitǎrilor.Efectuând corect şi în
mod regulat aemenea exerciţii, veţi evita
multe eventuale neplǎceri pe viitor.
TERAPIA TRIGGER POINT
3. Se pune degetul pe punctul dureros si se aplica vertical presiune până când pacientul începe
să simtă durere. In momentul apariţiei durerii presiunea rămâne constantă. După 10 secunde
durerea simţită iniţial va dispărea. In următoarele 20 de secunde este posibilă acţionarea
asupra punctului fără apariţia tensionării protective a musculaturii.
4. In încheierea aceste tehnici se realizează fricţiuni si frământări ale musculaturii timp de 5-7
minute cu scop inhibant. Se creşte gradul de presiune in sensul de aplicare a mişcărilor.
Protocolul acestei tehnici este la fel de eficient pentru puncte motorii cât şi pentru alte categorii de
puncte. Presiunea aplicată nu este niciodată suficientă pentru a depăşi pragul de durere al pacientului,
provocând durere şi lezarea terminaţiilor nervoase motorii.
Vasodilataţia periferica locala readuce pH-ul la normal şi creşte concentraţia de oxigen din ţesutul
afectat ceea ce elimină treptat punctul dureros.
Găsirea adevăratei surse de durere
Majoritatea punctelor sunt uşor de depistat, prezentând durere la aplicarea presiunii.
În unele cazuri poate fi vorba de un punct satelit, punctul principal fiind la distanţă de cel satelit. In
acest caz este necesară tratarea ambelor.
Tratamentele au un efect cumulativ. Uneori efectele de durata apar imediat, dar de cele mai multe ori
durează. Fiecare activare a răspunsului de vindecare va duce la însănătoşirea organismului. In cazul în
care nu se observă rezultate într-un timp scurt, se poate creşte frecvenţa tratamentului. Creşterea
frecvenţei este mai eficientă decât creşterea duratei tratamentului.
Tratamentul se poate face de 3, 4 ori pe zi sau o dată la o oră. Este posibil ca după o şedinţă de
tratament durerea să revină. Tratamentul se va face până la dispariţia durerii.
In funcţie de organism şi de diferitele zone ale sale, se aplică o presiune diferită. Dacă durerea este
intensă, se aplică o presiune uşoară.
Gambele, faţa şi zonele genitale au o sensibilitate crescută.
Spatele, fesele şi umerii, mai ales dacă musculatura este foarte dezvoltată, necesită o presiune
crescută.
Pentru spate şi umeri este recomandată folosirea uneltelor specifice.
Masajul Trigger point pentru gât şi umeri
Se poate face prin simpla căutare a punctelor cu degetele. Prin palpare căutăm zonele cele mai
sensibile si cele mai tensionate.
Poziţia corpului trebuie să fie comodă, confortabilă, întins sau cu spatele sprijinit.
Se începe prin exerciţii de respiraţie, iar cu policele se palpează ferm muşchii cu inserţii la baza
craniului. Prima dată în spatele urechilor, coborând apoi pe coloana vertebrală.
În urma palpării musculaturii şi găsirii zonelor sensibile sau dureroase se revine si se aplică presiune
până când muşchiul se relaxează sau dispare/scade durerea.
Apoi se insistă asupra celui mai dureros punct în timp ce se menţine o respiraţie adâncă şi controlată.
Căutarea şi masarea punctelor se face pe partea stângă şi apoi pe dreapta.
Aplicarea metodei la mase musculare mari
Se foloseşte fixarea muşchiului cu degetele si palma si se aplica o presiune fermă cu policele.
Se presează fără alte mişcări timp de câteva minute. Un minut de presiune aplicată treptat asupra unui
punct dureros calmează şi relaxează sistemul nervos, accelerând procesul de vindecarea.
Pentru a stimula o zona se aplică presiune timp de 4-5 secunde.
Se frământă uşor muşchiul afectat cu o mişcare lentă.
Se aplica si un tapotament rapid cu degetele în zonele sensibile sau neprotejate cum ar fi fata. Pentru
suprafeţe mai mari, cum ar fi spatele, se foloseşte pumnul relaxat.
Se poate folosi gheaţă pentru a reduce răspunsul nervos in zonă, permiţând astfel o presiune
eficientă.
In urma presiunii aplicate se recomandă stretching pe musculatura afectată.
REFLEXOTERAPIE
Reflexologia este ştiinţa zonelor reflexogene ale organismului situate pe suprafaţa corpului, în
general la distantă fată de organele pe care le reprezintă.
Organele sunt componente inseparabile in ansamblul organismului uman, având legătură vasculară si
energetică directă cu zonele corespunzătoare reflexogene.
Se cunosc zone de proiecţie la nivelul picioarelor, mâinilor, coloanei vertebrale, limbii,
urechii, intestinului gros.
Se presupune ipoteza duală potrivit căreia întregul organism se proiectează pe fiecare organ,
care la rândul lui se găseşte proiectat în orice punct al organismului.
Reflexul este activitatea fundamentală a sistemului nervos, cu ajutorul căruia se reglează
relaţiile dintre organe si se stabilesc relaţiile dintre organism si mediul înconjurător.
Reflexodiagnosticul - Consta in reperarea punctelor dureroase din zonele reflexogene. In caz
de suferinta sau dereglari, punctele reflexe devin sensibile sau dureroase la palpare, fiind sesizate de
pacient si diagnostician.
Durerea nu este intotdeauna direct proportionala cu gravitatea si vechimea afectiunii
organului corespondent. Unele puncte reflexogene pot fi dureroase si datorita unor afectiuni locale in
zonele de testare cum ar fi: clavusul, tumori, traumatisme, malformatii, afectiuni dermatologice etc.
Pentru diagnosticare se folosesc proiectiile din suprafetele plantare, dialogand in permanent cu
pacientul.
Cand masajul este facut de un specialist in reflexoterapie, atat el cat si pacientul trebuie sa se
gaseasca pozitii confortabile, relaxante, specifice punctelor care trebuiesc masate.
In cazul masarii suprafetelor plantare, pacientul va sta culcat cu fata in sus, cu picioarele intinse,
relaxat, iar terapeutul va sta la picioarele acestuia, pe un scaunel, mai jos decat pacientul.
Piciorul care trebuie masat se aseaza pe genunchiul terapeutului, iar sub genunchiul
pacientului se va pune o perna. Din aceasta pozitie se maseaza majoritatea punctelor reflexe pentru:
rinichi, ficat, splina, stomac, plamani, ochi, urechi, sinusuri, cap, tiroida, paratiroidi, intestine, umeri,
sani, limfe, gat, coloana etc.
Masarea punctelor din partile laterale ale picioarelor (reflexoterapia pentru prostata, hemoroizi,
anexe, testicole, vagin, uretra) solicita ca pacientul sa intoarca piciorul lateral, pe o parte sau alta.
Dupa ce atat pacientul cat si terapeutul s-au instalat comod, s-au eliminat zgomotele din
incapere sau orice perturbare din exterior se poate incepe masajul printr-o usoara si scurta masare a
talpilor, apoi cu varful degetului mare de la mani se palpeaza punctul corespunzator, se continua cu
apasiri usoare, care vor creste in intensitate, pana la limita suportata de pacient, urmerindu-i-se
reactiiie.
Se va lucra aproximativ 30 de secunde cu fiecare mana, prin rotatie, permitand astfel
relaxarea mainilor. Zonele supuse masajului trebuie sa fie sanatoase, fara traumatisme sau afectiuni
inflamatorii, dermatologice, cu o igiena riguros respectata.
Durata sedintelor de tratament si numarul punctelor reflexe care se pot masa in cadrul unei sedinte
vor fi strict individualizate,
In functie de bioritmurile specifice si in raport cu starea de functionare a organului de
detoxifiere, filtrare si eliminare, nu este indicat a se disloca mai multe toxine decat poate elimina
rinichiul si detoxifia ficatul, splina, sistemul limfatic. Daca nu se tine cont de aceasta, toxinele vor
circula liber in corp, creand unele simptome ca ameteli, somnolenta, cefalee si alte dereglari, care
afecteaza starea generala.
Reflexologia reprezintă mai mult decît studiul punctelor reflexogene. Aplicarea ei este în
acelaşi timp o terapie naturistă şi un instrument de analiză a sănătăţii.
Reflexologia poate fi folosită în doua moduri: 1. Ca terapie naturistă pusă în practică cu ajutorul
mîinilor. Se acţionează asupra picioarelor, mîinilor şi, uneori, asupra urechilor pentru a induce
relaxarea, a ameliora durerea şi a stimula capacitatea de autovindecare a organismului. 2. Ca
instrument de analiză a sănătăţii.
Pe lîngă asocierea punctelor reflexogene de pe tălpi şi din palme cu organele corespunzătoare,
reflexoterapia are la bază şi o altă teorie: credinţa că întregul corp este străbătut de canale invizibile
de energie. Aceste canale energetice poartă numele de zone.
Lucrul cu aceste benzi şi cu
punctele aflate de-a lungul lor reprezintă
aşa-numita terapie a zonelor.În terapia
zonelor, corpul este împărţit în secţiuni
longitudinale. Aceste benzi de energie
străbat întregul organism şi influenţează
organele întîlnite în cale.
Locul în care talpa se îngustează cel mai mult corespunde taliei corpului. Zonele reflexogene
situate deasupra liniei imaginare a taliei, corespund partii superioare a corpuluilui (mai sus de talia
reală). Partea dreaptă a corpului îşi are proiecţia principalelor organe pe talpa dreaptă. Coloana
vertebrală, situată central în corp, se proiectează pe feţele interioare ale marginilor tălpilor.
Degetele mari ale picioarelor simbolizează capul în întregime, cu emisfera stângă şi cea
dreaptă; Organele, glandele şi funcţiunile situate pe cap, faţă şi creier, au proiecţiile pe talpă inversate,
datorită încrucişării nervilor centrali ai celor două emisfere cerebrale.Vom masa deci zonele ochi,
urechi, nas de pe suprafaţa dreaptă a corpului, pe talpa stângă şi organele din partea stângă a corpului
- pe talpa dreaptă. Varful degetelor de la picioare corespund sinusurilor şi proeminenţelor feţei
(obraji, pomeţi, frunte).
Zonele subţiate ale articulaţiilor degetelor (de la picioare) sunt corespondente cefei şi gâtului.
Organele pereche ca rinichi, plămâni, ochi îşi au proiecţiile situate pe ambele tălpi. Organele centrale,
cum ar fi inima, timusul, coloana vertebrală îşi împart proiecţiile între cele două tălpi, simetric.
Există totodată o bilateralitate corporală şi o acţiune metamerică.
Legătura dintre partea dreaptă a corpului şi cea stângă se numeşte bilateralitate orizontală (ca
şi cea dintre partea anterioară şi cea posterioară a corpului). Legăturile dintre părţile superioare şi
inferioare ale corpului se numesc bilateralitate verticală (şi dintre mâini şi picioare). Atunci când nu
avem acces la una dintre părţile corpului, din cauze obiective (durere, plaga, fractură), putem masa
zona sa simetrică, bilaterală şi vom obţine efecte favorabile în ambele zone. Acest tratament „prin
ocolire" este frecvent utilizat în medicina sportivă.
2. Prinderea alternativă - cu degetele mari într-o succesiune rapidă (mai ales pentru
zonele reflexogene ale rinichilor).
3. Masajul circular - se execută de obicei cu pulpele degetelor mari, sau cu mai multe
degete, pe zone reflexogene mai ample (uter, ovare, prostată, testicole).
4. Tragerea - este un masaj Ia care se foloseşte degetul mare îndoit (tiroidă, uter, fanngc,
stomac, pancreas).
8. Tehnica paşilor- reprezintă mişcări succesive efectuate în trepte, ca şi cum am păşi cu pulpa degetului
(pentru coloană şi colon ascendent).
Dacă dorim să practicăm reflexoterapia cu rezultate optime, este de importanţă capitală folosirea
corectă a policelui şi a indexului în timp ce efectuăm tratamentul.
Direcţia de mişcare a policelui sau a degetului arătător este întotdeauna înainte şi niciodată înapoi
şi se execută în general dinspre extremităţi înspre corp.
Un alt clement important este faptul că în rcflcxoterapie se foloseşte cu precădere pulpa degetului
şi nu vârful.
Forţa de presiune exercitată cu degetul pe zonele reflexogene este şi ea de marc importanţă pentru
reuşita masajului.
Trebuie să ne folosim intuiţia şi experienţa: o presiune prea slabă nu va conduce niciodată la
vindecare, iar o apăsare prea puternică ne va obosi sau chiar luxa degetele şi pacientul va avea senzaţii de
durere sau disconfort. Se va aplica o presiune medie şi constantă cu un început mai lent şi mai uşor. astfel ca
persoana tratată să nu tresară, să facă grimase sau să-şi retragă piciorul.
Mişcarea policelui sau a altui deget este similară mişcării unei omizi, cu deplasări ale degetului de
doar 1,5 mm odată.
Harta punctelor reflexogene de la nivelul picioarelor
Vom descrie acum mai pe larg cea mai importantă tehnică de masaj din reflexologic:
Tehnica paşilor sau tehnica şenilei permite acoperirea unor zone refiexogene întinse (de exemplu:
plămâni, intestin gros, diafragmă) situate pe talpa piciorului. Ea constă în a „târî" degetul mare sau
arătătorul pe distanţe mici, pliindu-1 la un unghi intermediar între 90 – 180 grade. Succesul acestei
tehnici va depinde mai ales de aptitudinea dumneavoastră de a vă plia şi deplia alternativ articulaţia
degetului mare, sugerând o mişcare de târîre.
Această tehnică va avea o eficacitate sporită dacă veţi utiliza drept suport celelalte degete aşezate
pe partea superioară a labei piciorului.
Reacţii adverse
Prin stimularea intensă a unui organ, pot apare uneori reacţii nedorite, care dispar după scurt timp. Este
indicat să nu ne speriem nici noi ca terapeuţi şi nici persoana aflată sub tratament.
Ce este reflexologia?1
Oxford English Dictionary defineste reflexologia2 ca:,,Practica masarii anumitor puncte ale
piciorului in scopul eliberarii tensiunii si tratarii bolilor.”
Reflexul3 este definit ca fiind: ,,Miscare involuntara si automata ca raspuns la un stimul.”
UMAR – SOLD;
BRAT – COAPSA;
COT – GENUNCHI;
ANTEBRAT – GAMBA;
ARTICULATIA MAINII – ARTICULATIA PICIORULUI;
(RADIO-CARPIANA – TALO-CRURALA)
MANA – PICIOR;
DEGETELE MAINII – DEGETELE PICIOARELOR.
1
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/ce-este-reflexologia.php
2
Oxford English Dictionary
3
Oxford English Dictionary
4
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/localizarea-zonelor-reflexe.php
Incepand cu degetele de la picioare, care reprezinta zona capului si a gatului, vom analiza
principalele parti ale organismului influentate de zonele reflexe ale labei piciorului. Apoi, trecand la
calcaie si la glezne, vom examina regiunea dintre umeri si diafragma, care corespunde metatarsului. in
continuare, ne vom indrepta catre regiunea abdominala, care corespunde zonelor reflexe localizate intre
metatars si calcai, apoi catre zona pelana, care se reflecta in calcai. In cele din urma vom explica partea
interioara a labei piciorului, care reflecta coloana, apoi partea exterioara, ce corespunde bratelor,
Coapselor, picioarelor etc. si, in final, vom trece la partea superioara a labei piciorului, pentru a ne
concentra asupra altor zone reflexe corespunzatoare pieptului si circulatiei.
Desi trecem in mod sistematic de la calcai la degete, multe dintre zonele reflexe corespunzatoare
diferitelor parti ale corpului se suprapun. Sistemele specifice precum sistemul nervos, sistemul limfatic
sau sistemul respirator sunt explicate, fiecare in cel mai bun loc posibil. Explicatiile anatomice aferente
pentru parti ale corpului precum dintii, ochii sau bratele nu sunt detaliate.
In primul rand, trebuie stiti ce zona a talpii/piciorului sa masati. Pentru acesta incecati sa
identificati locul pe plansa cu punctele reflexe si apoi gasiti zona corespunzatoare pe picior.
Pentru masaj aveti aveti posibilitatea sa utilizati degetul, varful pumnului sau un betisor de lemn
tare, rotunjit la capete cu care aplicati presiune pe locul respectiv. Ca alternativa puteti folosi o minge de
golf sau o piatra rotunjita pe care sa calcati cu piciorul in asa fel incat sa stimulati punctul/zona reflexa de
pe talpa, pe care-l /-o doriti.
La inceput s-ar putea ca unele zone sa va doara la apasare dar aceasta se intampla deoarece la
nivelul organului al carui punct reflex il masati este un dezechilibru sau poate avea o problema deosebita.
5
http://www.soothe.ca/reflexo/r_cum_77.htm, Dan Micu, Dr. Acupuncturist www.soothe.ca
In acest caz nu apasati prea tare insa notati unde ati simtit durerea (pentru o viitoare referinta;
eventual dati si o nota durerii pe o scara de la 1 la 10) si masati zona respectiva pana cand simtiti ca
durerea s-a potolit. Nu exagerati pentru ca daca masati pana zona respectiva amorteste creati alt
dezechilibru si ce-i mult nu-i bun.
Este important sa beti multa apa dupa masaj / reflexoterapie pentru a ajuta la indepartarea
substantele toxice "dizlocate" in timpul masajului.
Avantajele reflexologiei6
Reactiile tipice din timpul si de dupa tratamentul de reflexologie sunt urmatoarele:
1. Cresterea nivelului de energie;
» Liniste interioara si un sentiment de caldura in interiorul si/ sau exteriorul corpului;
» Senzatii usoare de furnicaturi, mai ales in maini, care pot parea fierbinti;
» O senzatie de energie care circula prin corp si/sau in jurul corpului;
Cu totii suntem diferiti. Se poate ca unele persoane sa nu simta nimic in timpul tratamentului -
ceea ce este, de asemenea, normal. Reflexologia functioneaza in raport cu nevoile noastre ca indivizi, prin
urmare, nu trebuie sa asteptati ca doua persoane diferite sa reactioneze in acelasi fel, chiar daca sufera de
aceeasi boala.
Tehnicile7
TehnIcile doresc a ajuta la aplicarea presiunii si a miscarii pe maini si picioare si finetea acestora.
Sistemul se foloseste de propriile puteri pentru a se concentra pe anumite puncte ale mainilor si
picioarelor pentru a putea restabilii relaxarea prin presiune si miscare.
Reflexoterapia este metoda practica de experienta sensoriala, in special a presiunii, aplicata pe
puncte specifice ale mainii si picioarelor. Mersul (calcatul) este cheia impulsurilor senzoriale necesare
deplasarii (mersului), datorita careia corpul se straduieste sa poarte un fel de dialog cu el insusi pentru a-si
indeplini cerintele complexe prin presiune si miscare.
In cadrul reflexoterapiei presiunea este aplicata de un deget unei anumite zone a corpului
Tehnicile de baza8
bine la tratament.
6
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/avantajele-suplimentare-ale-reflexologiei.php
7
Das grosse Buch der Reflexzonenmassage – Selbstbehandlung an Hand und Fuss – Kevin und Barbara
Kunz / Weltbild, p 26-28
8
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/tehnici-de-baza.php
Tehnica presiunii si a apasarii/ masarii cu articulatiile9
Priza este tehnica de baza a tuturor tehnicilor de reflexoterapie. In forma sac ea mai simpla
aceasta tehnica este folosita inclusiv de sugar pentru a prinde in mana degetul ce i se ofera.
9
http://www.medicultau.com/boli-si-tratamente/reflexologie/tehnica-presiunii-si-a-apasarii-masarii-cu-articulatiile.php
Priza de forta
Este priza pe care o folosim de obicei atunci cand de exemplu manuim o surubelnita pentru a
strange surubul. Priza care este folosita atuncea cand este folosita puterea. In cadrul acestei prize, policele
intareste actiunea indexului in cadrul prizei si astfel intareste priza.
Priza de precizie
Priza de precizie este folosita acolo unde este worba de exactitate. In cadrul acestei prize, policele
sta in partea opusa restul degetelor.
I. Tehnicile prizei
Tehnicile de priza reprezinta o extindere a prizei. Gradul presiunii este direct proportional cu
priza mainii de lucru care exercita o miscare si astfel alimentand degetul cu putere.
Punctul de contact al presiunii aplicate este reprezentat de pulpa degetului folosit respectiv a
policelui.
In cazul aplicarii prizei cu un deget sau cu mai multe degete, policele si suprafata palmei sprijina
functia oferindu-i degetului de presiune sprijin in aplicarea presiunii.
In cazul aplicarii prizei sub forma de piscare (ciupire), sprijinul este efectuat de buricul format
intre police si degetul folosit.
In cazul prizei directe, punctual de contact este buricul policelui iar sprijinul este oferit de restul
degetelor.
Priza cu un deget
Priza cu un deget este folosita sub forma aplicarii presiunii punctuale atat la mana cat si la picior.
Se foloseste astfel: Suprafata mainii cu care se lucreaza este in repaus pe mana de lucru. Varful degetului
se afla pe regiunea mainii care urmeaza a fi prelucrata. Suprafata mainii de lucru este folosita ca si
suprafata de sprijin, iar varful degetului acesteia formeaza contactul cu punctual ce urmeaza a fi prelucrat
si exercita presiunea in punctual respectiv.
Ciupirea
Prin contrapunerea dintre police si un alt deget se efectueaza presiunea in zona aflata intre cele
doua degete (suprafete de contact).
Daca folosim aceasta tehnica, aplicam policele si in general indexul de o parte si de cealalta a
mainii ce urmeaza a fi prelucrata. In acest caz, indexul reprezinta partea fixa care este si sustinerea in timp
ce policele este degetul care aplica presiunea.
Pentru a avea o presiune directa se efectueaza la intensitatea dorita presiunea constanta pe zona
(punctul) de lucru timp de 15 – 30 secunde.
Pentru a avea o preiune alternativa policele va face miscari de dute-vino din prima articulatie (cea
inter-falangiana), exercitand astfel o preiune dar incontinua unui anumti punct.
Priza directa
In acest caz, presiunea alternative sau cea directa este exercitata cu ajutorul ploicelui (deget de
lucru) si miscarea indusa de mana care sustine suprafata de lucru (in general aici este vorba despre
cealalta mana, cu alte cuvinte se lucreaza cu ambele maini).
Pentru presiune directa: Asezati ambele maini pe picior. O mana sustine suprafata de lucru a
piciorului pe cand cealalta tine piciorul in palma avand policele asupra suprafetei de lucru. Cu mana care
sustine piciorul nu efectuati miscari ale acestuia, in timp ce policele mainii de lucru aplica presiune pe
zona (punctul) de lucru. In acest moment se poate exercita o presiune cat de mare se doreste.
Pentru presiunea alternative: Cu mainile asezate pe picior, cu mana care sustine piciorul efectuati
miscari ale acestuia, in timp ce policele mainii de lucru aplica presiune pe zona (punctul) de lucru
imprimand presiune alternative a zonei (punctului) de lucru.
Acest tip de miscare este exemplul cel mai bun in forma caruie se obtine un efect rapid si mare
fara prea multa osteneala. Prin multitudinea de tehnici se poate obtine cel mai usor o flexibilitate crescuta
a piciorului. Decizional pentru efectul dorit este amestecul de tehnici de ridicare, miscare a piciorului si
tehnica de impungere cu ajutorul policelui sau a indexului. Un mod mai simplu de a descrie ceea ce se
intampla in cadrul acestei tehnici ar fi acela ca presiunea este exercitata de catre degetul de lucru asupra
unui punct in timpul miscarii piciorului. De aici si denumirea de ,,miscare circulara in jurul unui punct”.
Pentru a efectua o presiune de intepetura (tratamentul anumitor puncte aflate in profunzime) atat
pe suprafata calcaneana cat si pe cea frontala a piciorului cel mai indicat deget este aratatorul (indexul).
Pentru suprafata plantara a piciorului cel mai indicat deget este policele, celelatlte degete avand rolul unei
parghii, unui plan de sustinere.
In cazul acestei tehnici se va exercita presiune cu ajutorul prizei de forta in care sunt folosite pe
langa index sau police, in functie de zona, punctual de acces, si celelalte degete pe post de priza. Prin
miscarea, rotirea mainii sau piciorului care este tratat se obtine o presiune alternative.
Miscarea circulara cu un deget (in jurul unui punct)
Asezati piciorul precum in desen. Restul mainii sprijina degetul aratator (indexul), al carui punct
de contact (pulpa) se afla in zona de contact ce urmeaza a fi tratata. Miscati apoi piciorul in sensul acelor
ceasornice apoi in sens invers in timp ce aplicati presiunea pe punctual de lucru. Corectati apoi pozitia
piciorului si luati-o de la capat cu miscarea / presiunea.
Miscarea circulara cu policele (in jurul unui punct)
Asezati piciorul precum in imaginea alaturata. Felul de sustinere a piciorului sustine in acest caz
si policele a carui (pulpa) suprafata de contact este si suprafata de lucru. Aveti grija ca in cadrul acestei
tehnici articulatia inter-falangiana a policelui sa nu reprezinte un punct de contact cu suprafata mainii /
piciorului asupra caruia se lucreaza. Mana formeaza astfel intre police si restul degetelor mainii de lucru
un arc de cerc caz in care intre suprafata de lucru si mana / picior se formeaza o deschizatura. Prin
opozitia degetelor mainii cu policele se obtine eficienta prizei si presiunii acestuia din urma pe suprafata
de lucru. Presiunea este schimbata si data de relaxarea sau incordarea policelui.
Exercitati presiunea policelui in punctul de lucru. Miscati piciorul in sensul acelor ceasornicului
apoi invers, miscare in care degetele piciorului descriu cercuri effectuate in aer.
Scopul acestor doua tehnici este acela de a aplica o presiune constanta si de durata asupra
punctului / zonei de lucru cu ajutorul restului mainii. Impreunarea tehnicilor de lucru dintre police si
restul degetelor permite tratamentul asupra unei multitudini de zone.
Lucrul cu policele
Tehnica lucrului cu policele contine elemente de priza de forta si priza de precizie. Degetele
actioneaza toate in acelasi moment in timp ce policele este liber pentru a putea efectua o presiune concisa
contrara. Ca si suprafata de contact pentru efectuarea presiunii este pulpa policelui. Winclul natural al
policelui in miscarea dorita eficientizeaza contrapresiunea degetelor.
In cadrul tehnicii de lucru cu policele se porneste de la ideea prinderii in catarare. Mana formeaza
o priza deschisa in timp ce degetele sunt deja pe muchia lemnului treptei.
In aceste randuri voi explica imaginile alaturate impreuna cu priza si miscarea policelui.
Apoi se va elibera policele din priza, priza fiind insa mentinuta de restul degetelor.
Se va aplica policele pe mana de lucru. Punctul de contact este astfel marginea mediana a
policelui, varful degetelor mentinand priza initiala. Intre police si restul degetelor se formeaza astfel un
arc de crec care ii permite mainii de lucru o deschizatura fata de man ace urmeaza a fi lucrata. Prin varful
policelui se efectueaza presiunea spre mana de lucru. Acesta isi poate schimba pozitia intre restul
degetelor si mana la care se lucreaza, modificand odata cu ea si presiunea aplicata
Scopul lucrului cu policele este pastrarea aceleiasi presiuni din pulpa policelui cu suprafata de
contact. In cadrul acestei tehnici se lucreaza cu intreaga mana insa doar policele este cel care se misca.
Policele se flecteaza si se intinde pentru a se deplasa pe suprafata de lucru.
In cadrul lucrului cu policele in regiunea piciorului, mana de lucru prinde piciorul si il sustine.
Degetele II-V ale mainii se odihnesc pe suprafata anterioara a piciorului si ii confera ajutor policelui,
precum in imaginea de sus. Suprafata exterioara a policelui este punctual de contact cu fata plantara a
piciorului. Acum puteti misca policele, dar numai policele pe suprafata plantara a piciorului. Fiecare
modificare de presiune care apare este rezultatul unei intensificari a prizei dintre police si restul degetelor.
In momentul in care priza este mai puternica se coboara incheietura mainii.
Datorita corelarii dintre police si restul degetelor este posibila aplicarea de presiune si tratamenutl
diferitelor suprafete ale mainii, picioarelor si corpului precum este aratat si in pozele ce urmeaza:
In urmatoarele imagini se poate vedea modul de aplicare a presiunii cu un deget (indexul in cazul
de fata), ajutat de medius, inelarul si degetul mic sprijinind zona de lucru, iar policele avand rol de
sustinere a suprafetei si de impregnare a fortei necesare presiunii dorite.
Si in acest caz scopul principal al ,,exercitiului” este reprezentat de presiunea constanta aplicata
unui punct.
In urmatoarele imagini se poate vedea modul de aplicare a presiunii cu mai multe degete, model
in care degetele se indoaie si se intend pe suprafata de lucru, oferind pulpelor lor posibilitatea aplicarii
presiunii, policele avand doar rol de sustinere.
TEHNICILE SPECIALE PENTRU PIELE
• Kineplastia Morice: reprezintă un frământat al pielii şi al ţesutului conjunctiv sub forma unui
''malaxaj'' epidermo-dermic centripet, realizat cu una sau ambele mâini, în acelaşi sens sau în sens
contrar; are rol în stimularea circulaţiei locale, în special a celei veno-limfatice, şi în menţinerea sau
creşterea troficităţii locale.
Fig. 24
• Petrisajul Jaquet&Leroy: este un frământat numai al tegumentului, realizat în sens centripet şi folosind
toate tehnicile expuse anterior, cu un rol trofic deosebit (fig. 25).
• Masajul trofic Glerant: constă în fricţiuni circulare ale epidermului pe ţesutul celular subcutanat, la 5
cm de plagă şi fără a desprinde mâna de pe tegument; are rolul de a ameliora circulaţia, de a dezvolta
supleţea ţesutului şi de a combate instalarea edemului local în cazul plăgilor sau al grefelor
tegumentare (fig. 26).
Fig. 25 Fig. 26
• Metoda “palpare-rulare” Wetterwald: se adresează fenomenelor de infiltraţie şi aderenţă ale
tegumentului, adesea asociate fenomenului celulitic, realizându-se în 4 timpi:
1. realizarea pliului cutanat ± tracţionare axială pentru îndepărtarea pielii de planurile subiacente;
2. alunecarea laterală a celor 2 părţi ale pliului, unul pe altul şi asociată cu o stoarcere de intensitate
variabilă;
3. torsionarea pliului;
4. rularea progresivă , pulpele degetelor II-III-IV trăgând pliul spre police şi făcând să înainteze un
“val” cutanat cu 1-2 cm la fiecare rulare.
Fig. 27
Tehnicile speciale pentru capsula articulară
• Masajul profund Cyriax: cu două sau trei degete se pătrunde profund în zona articulară şi
periarticulară, realizându-se fricţiuni transversale şi spiralate ale capsulei articulare şi inserţiilor
ligamentare; are ca efect menţinerea “funcţionalităţii” acestor structuri relativ slab vascularizate şi cu o
reacţie negativă rapidă la stimuli defavorabili interni şi externi.
Fig. 28
Tehnicile speciale pentru muşchi, tendoane, ligamente
• Masajul manipulativ Terrier-Benz :constă într-un contact manual minimal al terapeutului cu zona afectată
(de obicei pulpar şi mai rar prin marginea radială sau cubitală a mâinii, articulaţia metacarpofalangiană a
indexului, priza “în brăţară”), iar mâna aplicată pe zona de tratat nu se mişcă, masajul realizându-se prin
mişcarea indusă zonei / segmentului de către mobilizarea sa pasivă prin balansarea corpului terapeutului;
adresându-se de fapt tuturor structurilor aparatului NMAK, dar cu pedilecţie celor mai sus menţio-nate, se
indică în afectările posttraumatice şi reumatismale ale acestora.
Fig. 29
• Masajul asociat cu contracţia musculară: utilizat în special după imobilizările prelungite, care ,de
foarte multe ori, determină absenţa contracţiei voluntare şi în constă contracţia voluntară a
muşchiului / grupelor musculare în timpul masajului, având drept scop refacerea regiunii care este
sediul fenomenelor de inhibiţie cu reintegrarea sa în ansamblul lanţului funcţional prin:
⇒ facilitarea contracţiei voluntare: muşchiul / grupul muscular este ridicat cu toată mâna, apoi este pus în
tensiune transversală sau longitudinală faţă de axul său lung, în funcţie de necesităţi şi pacientul este
invitat să-şi elibereze voluntar muşchiul / grupul muscular din aceste prize (contracţia poate fi
stimulată uzitând de elementele facilitatorii ale exerciţiului fizic terapeutic);
⇒ facilitarea indirectă a relaxării: relaxarea obţinută prin asocierea contracţiei musculare la masaj
este mai rapidă, mai puternică şi mai durabilă decât cea obţinută prin aplicarea masajului pe
muşchiul necontracturat; există 3 metode de realizare a ei:
1. aplicarea unui masaj puternic şi intenţionat dureros la nivelul muşchiului contracturat şi
realizarea unei contracţii voluntare a muşchiului, cât mai complete şi mai intense (fig. 30).
Fig. 30
2. scurtă tensiune manuală a muşchiului în perioada de relaxare a acestuia postcontracţie,
succedată de o succesiune de contracţii-relaxări asociate masajului
3. hold-relax-ul (contracţia intensă contra rezistenţă) pe musculatura antagonistă
• “Metoda începutului bun” Bugnet : terapeutul aplică o priză “în cleşte” transversală pe muşchiul
aflat în stare de relaxare până la hipotonie-hipotrofie uşoară, îl îndepărtează de planul osos subiacent, îl
supune unei torsiuni şi printr-o comandă verbală scurtă şi clară cere pacientului să-şi elibereze
muşchiul din priza sa, exerciţiul repetându-se, după o pauză de câteva secunde, lent de 10 ori ; având
drept scop întărirea aferenţelor proprioceptive ale sectorului tratat prin “revărsarea” influxurilor
centripete în sensul extinderii stretch reflexului (spre deosebire de tehnica Rabe, unde receptorii
articulari sunt stimulaţi prin deplasarea segmentelor osoase) este utilizată cu succes în deficienţele
musculare posttraumatice, post-chirurgicale şi reumatologice (fig. 31).
Fig. 31 Fig. 32
Fig. 33 Fig. 34
Tehnicile speciale pentru segmente
• Masajul de apel al toracelui pentru membrul superior şi al abdo-menului pentru membrul inferior:
În dorinţa de a creşte eficacitatea masajului aplicat unui membru afectat de diferite cauze patologice se
foloseşte iniţial acest tip de masaj, cu rol de creştere a circulaţiei locale, a excitabilităţii
neuromusculare şi a troficităţii structurilor constituente; el se realizează prin tehnicile clasice
cunoscute, alternativ centripet şi centrifug, dinspre şi înspre rădăcina membrului; ulterior se realizează
masajul membrului respectiv în sens centripet.
• Drenajul manual limfatic Leduc & Godard: precede aplicarea metodei van der Mohlen, având rolul
de a goli limfaticele până la limita posibilă manual şi se realizează într-o tehnică succesivă:
⇒ iniţial de aspiraţie (de apel) - dinspre zona distală a membrului se execută spre zona proximală
fricţiuni profunde, lungi, progresive;
⇒ apoi de resorbţie - se execută succesiv presiuni intermitente urmate de relaxări, tot dinspre distal spre
proximal, în genul “maşinii de cusut”;
⇒ se reia tehnica de aspiraţie şi apoi se aplică metoda van der Mohlen.
Fig. 35
• Masajul tălpii venoase Lejars: reprezintă o metodă care în ultima perioadă a căzut în desuetitudine, dar
poate fi încă folosită cu succes în tulburările venoase uşoare şi medii ale membrelor inferioare,
cantonate de obicei la nivelul gambelor, care influenţează negativ afecţiunile reumatismale ale
genunchilor. Se realizează dinspre distal spre proximal, începând din zona iniţială de pe plantă a
marilor vase venoase şi continuând înspre gleznă şi treimea distală a gambei, prin neteziri urmate de
fricţiuni şi frământări, continue şi intermitente. În final bolnavul adoptă o postură antideclivă timp de
30-60 minute.
• Metoda Knap: propusă de Knap ca parte integrantă a unui program complex de menţinere a sănătăţii,
se poate folosi cu succes (iniferent de etiologia medicală sau postchirurgicală) pentru
1. stimularea circulaţiei sanguine: pacientul în decubit dorsal cu un membru inferior la verticală,
iar terapeutul, printr-o priză “în brăţară” a membrului, execută 30-40 de presiuni alunecate
profunde, dinspre distal spre proximal;
2. combaterea constipaţiei: pacientul în aşezat-rezemat cu genunchii flectaţi, iar terapeutul execută un
masaj abdominal lent şi profund, folosind tehnicile clasice, în sens orar şi cu insistenţă pe colonul
ascendent;
3. anihilarea punctelor dureroase musculare: fricţiunea circulară li profundă cu pulpa degetelor, repetată
de 40- 50 de ori, a 8 puncte speciale de la nivelul regiunii cervico-scapulo-toracice (ele fiind de fapt,
o parte din punctele topografice speciale “miogelotice” întâlnite în sindroamele miofasciale şi
fibromialgice).
• Metoda Vogler: se bazează pe declanşarea efectelor reflexogene la distanţă (fiind deci tot o metodă
reflexoterapeutică specială) prin folosirea presiunilor aplicate pe anumite puncte şi obţinând, astfel,
efecte antalgice şi metabolice:
1. masajul periostului: se realizează presiuni alunecate profunde şi ritmate (alternanţă de presiuni şi
relaxări) pe suprafeţele periostale accesibile, pornind de la punctul tratat procedeul executându-se “în
stea” (împingând ţesutul superficial spre marginea zonei tratate, fără ca degetele să alunece pe piele)
şi apoi prin mişcări circulare lente pe locul dureros, la limita de toleranţă a durerii, 20-30 de
minute / şedinţă;
2. masajul colonului: în constipaţiile atone, bradikineziile veziculare, manifestările spasmodice ale
colonului, ulcerele duodenale se execută o presiune lentă şi profundă cu ultimele 4 degete pe peretele
abdominal în sensul tranzitului intestinal (existând 5 zone speciale, la unghiurile colice şi regiunea
rectală), 30 de minute zilnic.
Mobilizările postmasaj
Tehnica generală
• Mobilizări pasive din articulaţiile masate şi în cele învecinate cu regiunile masate în toate axele de
mişcare permise.
• Mobilizări pasivo-active şi activo-pasive, progresive, iniţial în direcţiile libere şi apoi în direcţia
cea mai deficitară.
• Tehnici de facilitare neuromusculare proprioceptive:
⇒ fundamentale (de bază): iradierea influxului nervos de la musculatura puternică la cea slabă,
iradierea de la un membru sănătos la cel bolnav, reflexe de postură şi echilibrare, vizualizarea directă
a mişcării, reciprocitatea între două scheme;
⇒ speciale cu caracter general: inversarea lentă, inversarea lentă cu opunere, contracţiile repetate,
inversarea agonistă, secvenţialitatea pentru întărire;
⇒ specifice:
> pentru promovarea mobilităţii: iniţiere ritmică, relaxare-opunere agonistă şi antagonistă, rotaţie
ritmică, stabilizare ritmică, mişcarea activă de relaxare-opunere;
> pentru promovarea stabilităţii: contracţia izometrică în zona scurtată, izometria alternantă;
> pentru promovarea mobilităţii controlate: patrupedia;
> pentru promovarea abilităţii: progresia cu rezistenţă, secvenţialitatea normală.
• Utilizarea de elemente facilitatorii ale răspunsului neuro-muscular: stretch-ul, rostogolirea ritmică repetată,
telescoparea, acceleraţia liniară şi angulară, atingerea uşoară, contactele manuale şi presiunea pe
tendoanele lungi.
• Mişcări active simple şi cu rezistenţă progresivă realizată manual sau cu ajutorul scripetoterapiei,
suspensoterapiei, hidrokinetoterapiei, greutăţilor etalonate.
• Elemente de terapie ocupaţională.
• Sportul terapeutic, dintre care înotul este cel mai complex şi cu rezultatele cele mai rapide.
BIBLIOGRAFIE:
1. Borg S.- Trigger point and tender points – Rheum. Dis. Clinics of North America, 1996;
2. Scanlon, V.C., and Sanders – Essentials of anatomy and physiology, 3ed edition, Canada F. A.,
Davis Company, 2002;
3. Schleip R., Active fascial contractility: Fascia may be able to contract in a smoth muscle like
manner and thereby influence musculoskeletal dynamics – Med hypoteses;
4. www.sport-fitness-advisor.com
5. www.myofascial-release.com
6. www.geek.com
7. www.wikipendia.org
8. Masajul chinezesc clasic, A.V.Traubert, Ed. Rovimed Publishers, Bucureşti 2002
9. Secretele medicinei chineze, Henry B.Lin, Ed.Polirom, Bucureşti 2006
10. http://www.triggerpointbook.com/
11. http://en.wikipedia.org/wiki/Trigger_point
12. http://www.pressurepointer.com/PressurePointerManual.pdf
13. http://blue.regence.com/trgmedpol/docs/cpsMed39.pdf
14. BLANDINE Calais-Germain - Anatomie pour le movement. Introduction a l’analyse des
techniques corporelles, Editions DesIris, 2000
15. JUDITH PITT-BROOKE, HEATHER REID, JANE LOCKWOOD, KATE KERR -
Rehabilitation of movement – theoretical basis of clinical practice, Ed. WB Saunders Company
Ltd, 1998
16. ROBERT KING - Performance massage, Ed. Human Kinetics, 1992
17. GIOVANNI DE DOMENICO, ELIZABETH WOOD - Beard’s massage, Ed. Saunders, 1992
18. MARIO-PAUL CASSAR - Handbook of clinical massage, Ed. Churchill Livingstone, 2004
19. DOINA MÂRZA - Masajul terapeutic, Ed. Plumb, Bacău, 2002
20. DOINA MÂRZA - Metode speciale de masaj, Ed. Plumb, Bacău, 1998
21. TOKUJIRO NAMIKOSHI - Shiatsu, metodă terapeutică japoneză, Ed. Teora, 1995
22. MASAYUKI SAIONJI - Miracolul secolului XX sau terapia de îndreptare a coxalelor prin
masaj şi presopunctură, Ed. Eurobit, 1988
23. TROISIER, O ET COLL.,- Massage transversal profond, Paris, EMK kinesitherapie, 1990
24. WETTERWALD, D - Traitemente manuel, Paris, Vigot Freres, 1970
25. DONNA FINANDO, STEVEN FINANDO – Trigger Point Therapy for Myofascial Pain, Healing
Arts Press, 2005