Calitățile mortice sunt insusiri ale organismului care ofera individului

posibilitatea executarii diferitelor acte motrice, legate atât de activitatea sa zilnica,

cât si de cea sportivă. In procesul de invatamant un loc important in cadrul
preocuparilor profesorului de specialitate il ocupa gasirea si utilizarea in pregatirea
celor mai eficiente metode si mijloace care sa asigure dezvoltarea acestor calitati.
Profesorul de educatie fizica trebuie sa stabileasca anumite prioritati in educarea
calitatilor. Se recomanda ca programarea dezvoltarii lor sa se faca cu pondere
diferita in functie de continutul lectiilor, materialele sportive existente, conditiile de
anotimp, fondul motric al copiilor intr-o anumita etapa. Perfectionarea calitatilor
motrice reprezinta unul din principalele obiective ale procesului de pregatire a
preșcolarilor realizata concomitent cu formarea priceperilor si deprinderilor motrice.
In literatura de specialitate precum si in limbajul specialistilor se folosesc mai multi
termeni precum: calitati fizice, calitati motrice, calitati bio-motrice, calitati ale
activitatii motrice, functii motrice de baza, etc. Calitatile motrice au un caracter nativ
al carui nivel de manifestare initiala depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea
lor ulterioara ca de altfel si formarea deprinderilor motrice, se realizeaza odata cu
evolutia procesului de crestere si dezvoltare, ele fiind influentate de specificul
activitatilor desfasurate, conditiile de viata, ereditatea, mediul geografic si climateric
si activitatile desfasurate.

Prin calitățile motrice se înțeleg capacitățile organismului de a efectua acte

sau acțiuni motrice cu indici corespunzători de rapiditate ( viteza ), de coordonare (
îndemânarea ), asupra unei rezistențe ( forța ), ca și de a presta efort pe o durată cât
mai lungă ( rezistența ). Calitățile motrice sunt de două feluri: calități motrice de
bază ( viteză, îndemânare, forță și rezistență ) și calități motrice specifice unor ramuri
sportive. La manifestarea acestor capacități participă aparatul locomotor ( oase,
mușchi, tendoane, articulații ), aparatele cardiovascular respirator, analizatorii:
vizual, auditiv, tactil, chinestezic, toate sub controlul și coordonarea sistemului
nervos central și periferic.
 În evoluția organismului uman, aceste capacități sunt influențate și dezvoltate
de următorii factori: disponibilități de ordin genetic, influențe ale mediului extern și
a activității cotidiene, alimentația, condițiile de viață, evoluția naturală a proceselor
de creștere și dezvoltare, procesul de educație fizică sau de antrenament sportiv, care
cu mijloace, metode și forme de organizare științific determinate, optimizează
manifestarea acestor calități în raport cu vârsta și sexul subiecților. În acest context,
obiectivul dezvoltării calităților motrice, în educația fizică a preșcolarilor și
școlarilor mici are ca motivație, necesitatea înzestrării elevilor cu indici
corespunzători de: viteză, forță, îndemânare și rezistență în activitățile lor motrice
solicitate de școală și de viață. În afara faptului că persoana care are dezvoltate aceste
calități resimte o stare generală de confort fizic și psihic, ce-o face sigură și stăpână
pe sine, ea va putea îndeplini cu ușurință, rapiditate, eficiență și rezistență la
oboseală, activitățile curente începând cu cele profesionale, gospodărești sau de
petrecere utilă, recreativă a timpului liber. Fiecare calitate motrică își are elementele
sale caracteristice. Se apreciază că elementul predominant ar fi:

-pentru viteză - repeziciunea;

-pentru îndemânare – complexitatea;

- pentru rezistență – durata;

- pentru forță- încărcătura.

Toate calitățile motrice se intercondiționează între ele.

Viteza este una din calitatile motrice a carei valoarea de manifestare se evidentiaza
in principal pe baza fondului genetic de care beneficieaza fiecare individ, avand in
prim-plan calitatile sistemului nervos care faciliteaza frecventa miscarilor.

Aceasta calitate motrica are mai multe forme de manifestare atat in mod
singular : (viteza de receptrie, de executie si de deplasare, cum ar fi de exemplu
viteza de reactie si de executie evidentiate in jocurile sportive, viteza de receptie si
de deplasare, alergarea de viteza cu start de jos etc.)
 Alte forme de manifestare a vitezei sunt acelea care se realizeaza prin combinarea
vitezei cu alte calitati motrice cum ar fii : viteza in regim de forta (detenta), in regim
de rezistenta,( probele de alergari din atletism 60-80-100-120 m) si in regim de
indemanare (la jocurile sportive).

Desi in mai mica masura, comparativ cu celalate calitati motrice de baza, cresterea
indicilor de dezvoltare, mai ales pentru cresterea vitezei de reactie si de deplasare se
poate realiza chiar si in cadrul lectiilor de educatie fizica daca se respecta anumite
cerinte cum ar fii :

· selectionarea si aplicarea unor exercitii specifice in conditii de concentrare a

atentie, realizate pe un fond de odihna programate din prima parte a lectiei ;

· dupa fiecare repetare se va asigura un timp minimal de odihna (revenire) ;

· perfectionarea mecanismului de baza al structurilor motrice utilizate, de

exemplu perfectionarea fazelor alergarii de viteza

· cresterea progresiva a distantelor si a numarului de repetari ;

· conceperea si utilizarea unor exercitii care solicita in mod asociat 2 sau mai
multe forme de manifestare a vitezei ;

· dezvoltarea asociata a vitezei cu alte calitati motrice, cum ar fi de exemplu

rezistenta si forta trenului inferior.

În dezvoltarea motricității la preșcolari viteza are o mare importanță majoră,

fiindcă există multe jocuri în care repeziciunea joacă un rol sporit, un copil care nu
reprezintă repeziciune în mișcare nu împărtășesc astfel de jocuri.

Indemanarea este o calitate complexa, cu o multitudine de interferente inca

insuficient studiata si greu perfectibila mai ales la nivelul prescolar, pentru
dezvoltarea careia nebeneficiind de metode si mijloace verificate ca avand o
eficienta masurabila.

Continutul indemanarii, multitudinea de forme in care se poate manifesta,

relationata si cu alte calitati motrice sunt tot atatea domenii care ofera camp de
cercetare si solutionare practica de dezvoltare a indemanarii la diferite categorii de
varsta, in conditiile existentei unui numar foarte mic de 36-72 anual.

Indemanarea, in diferitele ei forme de manifestare este prezenta in toate

actele si actiunile motrice aflate atat in etape de invatare, cat si aplicarea acestora in
conditii neobisnuite.

Principalele continuturi in care indemanarea isi face prezenta constant si

care presupune coordonarii segmentelor corporale intre ele, in relatie cu materialele
sportive folosite, cu partenerii si adversarii, sunt jocuri sportive si gimnastica.

Definitia data de specialistii domeniului educatiei fizice scolare are

urmatoarea exprimare : « Indemanarea reprezinta capacitatea/aptitudinea
individului de a insusi si efectua actiuni motrice cu grade de dificultate diferite,
dirijand precis si economic miscarile in timp si spatiu cu vitezele si incordarile
necesare, in deplina coordonare cu conditiile impuse si cu situatiile ce apar pe
parcursul efectuarii actiunii motrice ».

Indemanarea se poate manifeste in 2 principale forme :

· indemanarea generala, exprimata in capacitatea de a efectua rational si

creativ in diverse actiuni motrice ;

· indemanarea specifica unor probe/discipline sportive, pentru o anumita

categorie de deprinderi motrice.

După cum a fost menționat mai sus, îndemânarea este o calitate greu de
asimilat în perioada preșcolarității, deoarece în această perioadă copii vreau să
finiseze totul rapid ceea ce scade din îndemânare.

Forța

Capacitatea aparatului neuromuscular de a invinge o rezistenta prin miscare

pe baza contractieimusculare.

Este una din calitatile motrice mult solicitate in activitatea fizica. Ea sta la
baza celor mai simpledeprinderi si importanta ei creste in raport direct cu scopul
urmarit in procesul de formare si perfectionare adeprinderilor motrice de baza sau a
acelor specifice diferitelor ramuri de sport. Calitatea fortei sporesterelativ repede,
dar lipsa de preocupare pentru dezvoltare si mentinerea ei duce in scurt timp la
scaderea parametrilor obtinuti in procesul de pregatire. Dezvoltarea fortei poate
incepe chiar de la varsta de 2 ani, daca manifestam grija deosebita in ceea ce priveste
gradarea exercitiilor. Pentru cei mai mici in procesul de dezvoltare a fortei se
recomanda sa se foloseasca exercitii de cățărare si tractiune prin care se invinge
greutatea propriului corp, treptat introducandu-se lucrul cu obiecte de diferite
marimi, precum siexercitii cu partener. Dozarea exercitiilor pentru dezvoltarea fortei
se face de catre profesor in functie de varsta si gradul depregatire al elevilor. Inaintea
inceperii exercitiilor de forta profesorul va asigura o buna prelucrare analiticaa
articulatiilor si principalele grupe musculare ce vor fi angrenate in executie.

Rezistenta este definita in literatura de specialitate ca fiind capacitatea

psihofizica a organismului executantului de a face fata oboselii specifice activitatii
depuse. Gradul de dezvoltare a rezistentei se reflecta in capacitatea functionala
ridicata a sistemelor cardio-vascular si respirator, a metabolismului, sistemului
nervos, precum si in capacitatea de coordonare a celorlalte aparate si sisteme ale
organismului. La acesti factori se asociaza si calitatea coordonarii miscarilor,
capacitatea psihica a sportivului si modul de solicitare rationala a intregului
organism. In domeniul nostru, prin termenul de rezistenta, in sensul cel mai general,
se intelege „capacitatea organismului de a face fata oboselii fizice provocata de
activitatea musculara” (Harre, D.; Zatiorski, V.M.) sau „capacitatea de a implini un
anumit volum de munca pe timp lung, fara modificarea randamentului”
(Schondinski, G.) sau mai complet „capacitatea omului de a face fata oboselii fizice,
provocata de activitatea musculara desfasurata intr-un efort de intensitate precizata
si un regim determinat, fara modificarea intensitatii prescrise” (Ardelean, T. 1990).

Manno, R. (1992) defineste rezistenta ca fiind „capacitatea motrica ce permite

omului sa se supuna oboselii in lucrul de lunga durata”, iar Weineck, J. (1992) o
considera „capacitatea psihica a sportivului pentru a rezista la oboseala”.
 Demeter defineste rezistenta ca fiind „capacitatea omului de a depune o
activitate in timp cat mai indelungat, fara scaderea randamentului, in conditiile
functionarii economice a organismului, invingerii oboselii si a unei restabiliri
rapide”

In 1977, Frey introduce termenul de „anduranta psihica” ce se refera la

capacitatea individului de a mentine cat mai mult posibil un efort pe care este tentat
permanent sa il abandoneze. „Anduranta fizica” este capacitatea organismului sau a
unei parti a acestuia de a rezista la oboseala. Pe scurt, putem defini rezistenta ca fiind
aptitudinea motrica ce permite omului sa faca fata oboselii in eforturile de lunga
durata.

Factorii care determina rezistenta

Pentru a putea actiona pentru dezvoltarea rezistentei, specialistii, in

general, trebuie sa cunoasca suportul morfologic (organele, sistemele si modul de
functionare al acestora), cu atat mai mult cu cat rezistenta solicita functii vitale,
circulatia, respiratia si procese metabolice complexe. Amintim cateva dintre acestea:

- capacitatea de rezistenta depinde de sursele de energie, activitatea

enzimatica si mecanismele hormonale si de reglare;

- capacitatea cardio – vasculara;

- capilarizarea si reglarea periferica;

- compozitia sangelui;

- capacitatea pulmonara.

De mare importanta in sporturile de rezistenta este tehnica respiratorie,

ritmul de efectuare a respiratiei, care trebuie corelat cu ritmul activitatii motrice care
se desfasoara. De regula, in cursele de fond din atletism, la 4 pasi se inspira si la alti
patru se expira, sau cand tempoul este mediu, raportul este de 3:3 si mai putin in
functie de intensitatea efortului. Regula este ca expiratia sa fie activa, marcata,
pentru evacuarea unei cantitati mai mari de bioxid de carbon.
 Rezistenta este conditionata in mare masura si de factorii psihici, care
joaca rolul de dinamizatori si valorificatori ai proceselor biologice ce acompaniaza
activitatea motrica de rezistenta. Mentionam in primul rand procesele volitive, cu
aspectele de darzenie si perseverenta, care favorizeaza efectuarea eforturilor de
rezistenta, de multe ori foarte dure. Legat de acestea intervin procesele
motivationale, in primul rand cele interne, care favorizeaza efectuarea
antrenamentelor grele, monotone si plictisitoare, care fac de multe ori sa se instaleze
o stare subiectiva de oboseala. In acest sens, in procesul de instruire se va cauta
dezvoltarea in paralel si a proceselor psihice care optimizeaza efortul de rezistenta.

Formele de manifestare a rezistentei

In ceea ce priveste formele de manifestare a rezistentei, desi

W.Halmann deosebeste numai rezistenta generala si cea specifica, aceasta se
prezinta sub mai multe variante, in functie de modul particular in care se solicitata
fiecare ramura de sport sau tip de activitate motrica si tipul de oboseala pe care il
provoaca, dupa cum urmeaza:

Ø in functie de ponderea participarii musculaturii corpului,

rezistenta este generala, locala si regionala;

Ø in functie de specificitatea ramurii de sport sau a altui tip de

activitate motrica, rezistenta este generala si specifica;

Ø dupa sursele de energie care se consuma, rezistenta este anaeroba

si aeroba;

Ø in functie de durata efortului rezistenta este scurta, medie si

lunga;

Ø dupa modul de combinare cu alte calitati motrice, in functie de

solicitarile diferite impuse de efortul specific avem: rezistenta-forta, rezistenta-
detenta, rezistenta-viteza; tipuri in care celelalte calitati motrice se suprapun pe
fondul de rezistenta.
 Rezistenta generala se considera ca se manifesta atunci cand in
activitate este cuprinsa mai mult de 2/3 din intreaga musculatura a corpului
(musculatura unui membru inferior constituie 1/6 din intreaga musculatura). Acest
tip de rezistenta este conditionat de capacitatea functionala a sistemelor cardio -
vascular, a celui respirator (capacitatea de a consuma oxigen) si de utilizarea
periferica a acestuia.

Rezistenta regionala se manifesta cand in activitate este cuprinsa 1/3

pana la 2/3 din intreaga musculatura a corpului.

Rezistenta locala implica cuprinderea in activitate a mai putin de 1/3

din intreaga musculatura a corpului. (Scherrer E. si Mond A. - citati de Demeter A.
considera ca rezistenta locala este manifestata cand este angajata in activitate pana
la 1/3 din masa musculara totala). Referitor la proportiile respective, Weineck are
alta parere, restrangand mai mult limitele rezistentei locale, pana la 1/6 – 1/7 din
musculatura corpului, peste aceste valori fiind vorba de rezistenta generala.

Rezistenta generala si specifica, dupa specificitatea efortului, se refera

mai mult la o rezistenta de baza independenta de o activitate motrica sau alta.
Rezistenta specifica sau speciala se afla in stransa legatura cu rezistenta de tip
regional si local (uneori sunt sinonime).

Rezistenta aeroba si anaeroba se definesc in functie de sursele

energetice mobilizate pentru desfasurarea efortului (dupa modul de desfasurare a
proceselor oxidative).

Rezistenta se afla in stransa legatura cu celelalte calitati motrice,

rezultand o serie de combinatii.
 CONCLUZII

1. Dezvoltarea calitatilor motrice la preșcolari se realizeaza simultan cu

consolidarea deprinderilor si priceperilor motrice, cu efectuarea exercitiilor de
dezvoltare fizica, precum si printr-un sistem de actionare special elaborat.

2. Calitatile motrice se dezvolta in conditiile alternarii unor eforturi cu

intervale de odihna corespunzatoare varstei, prin exercitii cu pondere asuupra unora
sau alteia dintre ele.

3. In functie de modul in care este efectuat, in acelasi act motric, se pot

exercita influente asupra fiecareia dintre calitati de exemplu ; genoflexiunile pot
servi la dezvoltarea rezistentei, in cazul in care se repeta de un numar crescut de
ori, a fortei, cand se exerseaza cu incarcatura suplimentara de 3-4 kg. In spate, a
vitezei ( de executie) cand se fac cu frecventa cat mai mare intr-un timp cat mai
scurt(10-15 secunde).

4. Pentru educatia fizica preșcolară, dezvoltarea calitatilor motrice

reprezinta o finalitate de prima importanta, care se realizeaza in cadrul procesului
instructiv de educatie fizica si prin activitatea independenta a elevilor si nu necesita
o baza materiala deosebita.