Publicat în 1850, în acelaşi an cu David Copperfield al lui Dickens, Litera stacojie de

Nathaniel Hawthorne marchează un punct de turnură în literatura americană, o literatură aflată

încă la începuturi, într-o perioadă de tatonare, de căutare a unei expresii proprii.
Romanul începe cu o schiţă despre casa vămii din Salem, oraşul natal al lui Hawthorne, schiţă
care serveşte drept introducere la povestea propriu-zisă. Miza, în acest caz, este autenticitatea
celor povestite. Autorul-narator, inspector de vamă, descoperă într-un pachet vechi, în casa vămii
din Salem, o bucată de postav roşu pe care cu greu se mai putea desluşi o broderie de aur în
forma literei A şi o hârtie care conţine amănunte despre istoria unei oarecare Hester
Prynne. Naratorul încearcă el însuşi, absorbit de stranietatea descoperirii, postavul roşu, trăind pe
propria-i piele senzaţia resimţită de femeia care l-a purtat cu ani în urmă – o abilă strategie de a
atrage atenţia cititorului prin anticiparea poveştii lui Hester Prynne:

Povestea din romanul lui Hawthorne este plasată în veacul al XVII-lea, în primele zile ale
coloniei Massachusetts. Hester Prynne, eroina povestirii, este găsită vinovată de adulter de cei
din colonia din care făcea parte – e vorba despre una dintre acele colonii puritane care au poposit
primele pe ţărmurile Americii.

Hester şi-a înşelat soţul, un bărbat mai în vârstă decât ea, plecat mai tot timpul de acasă, iar din
legătura adulterină a rezultat un copil. În ciuda oprobriului public, a presiunilor din partea unor
personaje mai mult sau mai puţin influente, Hester Pryne nu dezvăluie numele tatălui copilului.
Alege singurătatea şi dispreţul celor din jur şi îşi poartă cu mândrie semnul aşa-zisului păcat: o
literă stacojie, „brodată şi înflorată în chip atât de fantastic”, semn care „o sustrăgea pe tânăra
femeie relaţiilor obişnuite cu ceilalţi oameni”, un semn distinctiv care, în cele din urmă, prin
virtutea celei care-l poartă, va deveni exact opusul a ceea ce ar fi trebuit să reprezinte.

În romanul lui Hawthorne, există o serie de subteme, care pot fi redate sub forma unor opoziţii şi
care se subordonează unei teme majore, cea a păcatului. Aceste subteme nu sunt dificil de
identificat. De exemplu, vina publică versus vina privată. Deşi adulterul a fost, de-a lungul
timpului, obiectul unor legi aspre, Nathaniel Hawthorne pare a transmite ideea că vina privată –
reprezentată de gândurile, de remuşcările celor implicaţi în povestea respectivă – este o pedeapsă
îndeajuns de grea pentru păcătoşi – în speţă pentru Hester, dar şi pentru bărbatul cu care a
păcătuit.

Pe de altă parte, faptul că Hester îşi asumă cu seninătate vina pentru păcatul ei – ba chiar e
sesizabilă şi o mândrie în modul în care îşi asumă noul statut – anulează o mare parte din
semnificaţia negativă a gestului păcătos. Nu degeaba un personaj se întreabă plin de mirare şi
ciudă, admirând iscusita broderie de pe pieptul lui Hester în momentul în care aceasta iese din
închisoare, moment plasat la începutul romanului.

Reverendul Dimmendale, bărbatul cu care Hester a comis adulterul, alege, în schimb, să-şi
poarte propria literă stacojie în sine, neexpusă oprobriului public, tip de asumare cu consecinţe,
în cele din urmă, fatale. Spre deosebire de Hester, reverendul se teme de judecata comunităţii, iar
căinţa sa, asumată în singurătate, este, după cum el însuşi recunoaşte, nesinceră, nedemnă, din
moment ce Hester înfruntă singură ruşinea publică:

Roman incomod chiar şi pentru perioada de început de secol XIX, marcând, cu toate acestea,
trecerea la un alt tip de civilizaţie, ceva mai tolerantă, Litera stacojie pune sub semnul întrebării
natura păcatului, a modului în care acesta este perceput în cadrul unei comunităţi. Interoghează,
altfel spus, capacitatea fiinţei umane de a înţelege cu adevărat resorturile sufleteşti, psihice, care
stau în spatele unor fapte considerate, de comun acord, păcate. Deşi nu ocoleşte latura teologică a
problemei, romanul lui Hawthorne propune o abordare umană a problemei păcatului, o
perspectivă care dezvăluie – nici mai mult, nici mai puţin – precaritatea diverselor judecăţi
morale cu o aparenţă imuabilă.

Romanul, plin de un sentimentalism ce contrazice propria temă puritană, demonstrează

eşecul unei comunităţi de a stabili însemne şi înţelesuri imuabile. Această nestatornicie se
află în centrul unei serii de opoziţii între ordine şi încălcarea ei, civilizaţie şi sălbăticie, oraş
şi pădurea înconjurătoare, maturitate şi copilărie.
Cu cât societatea face eforturi mai mari să alunge pasiunea, cu atât mai mult întăreşte
ruptura dintre aparenţă şi realitate. Membrii comunităţii ce se pretind a fi cei mai respectabili
sunt adesea cei mai depravaţi, iar aşa-zişii păcătoşi sunt, în fapt, cei mai virtuoşi.

Romanul creează simetrii surprinzătoare între opresiunea socială şi represiunea

psihologică. Frământările lui Dimmesdale pentru vina sa ascunsă şi manifestările sale fizice
şi mentale reflectă patologia unei societăţi care îşi caută ţapi ispăşitori, alungându-i pe aşa-
zişii păcătoşi, în final, virtutea individuală şi integritatea personală înving controlul social.

The elderly onlooker is Hester’s missing husband, who is now practicing medicine and
calling himself Roger Chillingworth. He settles in Boston, intent on revenge. He reveals
his true identity to no one but Hester, whom he has sworn to secrecy. Several years
pass. Hester supports herself by working as a seamstress, and Pearl grows into a
willful, impish child. Shunned by the community, they live in a small cottage on the
outskirts of Boston. Community officials attempt to take Pearl away from Hester, but,
with the help of Arthur Dimmesdale, a young and eloquent minister, the mother and
daughter manage to stay together. Dimmesdale, however, appears to be wasting away
and suffers from mysterious heart trouble, seemingly caused by psychological distress.
Chillingworth attaches himself to the ailing minister and eventually moves in with him so
that he can provide his patient with round-the-clock care. Chillingworth also suspects
that there may be a connection between the minister’s torments and Hester’s secret,
and he begins to test Dimmesdale to see what he can learn. One afternoon, while the
minister sleeps, Chillingworth discovers a mark on the man’s breast (the details of which
are kept from the reader), which convinces him that his suspicions are correct.

Dimmesdale’s psychological anguish deepens, and he invents new tortures for himself.
In the meantime, Hester’s charitable deeds and quiet humility have earned her a
reprieve from the scorn of the community. One night, when Pearl is about seven years
old, she and her mother are returning home from a visit to a deathbed when they
encounter Dimmesdale atop the town scaffold, trying to punish himself for his sins.
Hester and Pearl join him, and the three link hands. Dimmesdale refuses Pearl’s
request that he acknowledge her publicly the next day, and a meteor marks a dull red
“A” in the night sky. Hester can see that the minister’s condition is worsening, and she
resolves to intervene. She goes to Chillingworth and asks him to stop adding to
Dimmesdale’s self-torment. Chillingworth refuses.

Hester arranges an encounter with Dimmesdale in the forest because she is aware that
Chillingworth has probably guessed that she plans to reveal his identity to Dimmesdale.
The former lovers decide to flee to Europe, where they can live with Pearl as a family.
They will take a ship sailing from Boston in four days. Both feel a sense of release, and
Hester removes her scarlet letter and lets down her hair. Pearl, playing nearby, does not
recognize her mother without the letter. The day before the ship is to sail, the
townspeople gather for a holiday and Dimmesdale preaches his most eloquent sermon
ever. Meanwhile, Hester has learned that Chillingworth knows of their plan and has
booked passage on the same ship. Dimmesdale, leaving the church after his sermon,
sees Hester and Pearl standing before the town scaffold. He impulsively mounts the
scaffold with his lover and his daughter, and confesses publicly, exposing a scarlet letter
seared into the flesh of his chest. He falls dead, as Pearl kisses him.

Frustrated in his revenge, Chillingworth dies a year later. Hester and Pearl leave
Boston, and no one knows what has happened to them. Many years later, Hester
returns alone, still wearing the scarlet letter, to live in her old cottage and resume her
charitable work. She receives occasional letters from Pearl, who has married a
European aristocrat and established a family of her own. When Hester dies, she is
buried next to Dimmesdale. The two share a single tombstone, which bears a scarlet
“A.”