Nimic nou pe frontul de vest de Erich Maria RemarqueFrontul e o

colivie în care, plin de nervozitate, trebuie să aștepți ce va urma. Suntem

sub grila formată de traiectoriile obuzelor și trăim în tensiunea
nesiguranței. Deasupra noastră plutește hazardul.”

Cartea deschide o pagină din istoria unui soldat care, alături de

camarazii săi (și de mulți, mulți alții din generația lui) se trezește la nici
douăzeci de ani pe front, locul din care nimeni nu are scăpare. Între fum,
șobolani și tranșee se întrezăresc corpuri umane mutilate, o parte
mutilate doar fizic, cei morți; cealaltă jumătate sunt încă vii, dar au
sufletul distrus. Ieri copii, astăzi… astăzi? Mașini de ucis? Monștri ce
joacă un ”skat” și în clipa următoare bagă baioneta într-un soldat
vrăjmaș, aruncat de război în aceeași vâltoare diabolică a morții sinistre
și inutile?

”Suntem părăsiți ca niște copii și experimentați ca oamenii bătrâni,

suntem cruzi, și triști, și superficiali – cred că suntem pierduți.” Și cred
că într-o singură propoziție s-ar putea rezuma viața unor tineri abia
înălțați. Tineri care după război nu vor avea nimic. Tineri care au plecat
în război fără să-și găsească un loc în societate. Tineri care nu au
cunoscut iubirea unui alt suflet…

Personajul principal, Paul Bäumer, are doar nouăsprezece ani. Sensibil

în liceu, visător și romantic, războiul îl transformă într-o ființă crudă,
indiferentă; nu-și mai poate aminti nimic din ce a fost cândva; e doar un
străin față de adolescentul de ieri; este un soldat. Trăiește o dramă
sufletească imensă, transpusă în paginile nuvelei de la persoana I. Acesta
descrie tot ce vede în jur, toate ororile războiului, comparând iadul de pe
front cu lumea care există dincolo de sârma ghimpată, lumea care nici
nu știe ce se întâmplă în sufletul acestei generații destinate morții. Pe
lângă aceasta, se întreabă mereu ce va face după război; ce va face
generația lui, care a fost luată de pe băncile școlii; până la urmă, renunță
să mai gândească, trăiește clipa. O trăiește alături de cei șapte colegi de
clasă care au mai rămas în viață; restul au fost uciși. Paul luptă cot la cot
cu Albert Kropp, considerat cel mai inteligent din grupul lor, care doar
datorită camaraderiei renunță la ideea de suicid, dar povestea căruia
rămâne un mister după despărțirea de Paul. Un alt coleg este Haie
Westhus, cu un simț al umorului dezvoltat, căzut pe front; tot pe front
piere și Fredrich Müller, care ținea neapărat să învețe la fizică până și în
tranșee; în război Paul asistă la moartea lui Peter Leer, lui Tjaden,
locotenentul Bertinck, Detering, Franz Kemmerich, Joseph Behm… dar
ce înseamnă toate aceste nume pentru un război ce a luat mii de alte
vieți?

Ultimul prieten de care se desparte pentru totdeauna este Kat (Stanislaus

Katczinsky), rănit pe câmpul de luptă; încercând să-l salveze, Paul îl
duce în brațe la primul cort sanitar, unde descoperă că totul e în zadar –
Kat a murit. De la moartea acestuia realizează că-i este indiferent dacă
va trăi sau va muri; viața își pierde sensul pentru Paul, acesta murind
într-o zi frumoasă de octombrie din 1918, când în raportul oficial s-a
menționat ”Nimic nou pe frontul de vest”.

Un factor important în acest masacru l-a avut ”generația de aur”,

generație ce și-a împins copiii într-o luptă împotriva vieții, numindu-i
”copiii de fier”. Un reprezentant ar fi dirigintele clasei lui Paul,
Kantorek, care i-a împins pe băieți să se înroleze voluntar în armată, dar
care nu a fost capabil să reziste ororii , murind în scurt timp după
reîntâlnirea cu foștii elevi pe front.

Astfel, cartea deschide o privire de ansamblu asupra războiului și a

victimelor acestuia; o imagine despre cruzime, tristețe, deznădejde, dar
și despre camaraderie, curaj, loialitate. O operă excepțională prin
simplitatea relatării și prin imaginile fioroase ale războiului, cât și prin
drama interioară a personajului principal, ”Nimic nou pe frontul de vest”
devine, pentru mine, una dintre cele mai emoționante cărți.

”Sângele de sub pielea mea aduce teamă și neliniște în gândurile mele.

Ele își pierd cumpătul și încep să tremure, vor căldură și viață”.