Sunteți pe pagina 1din 7

2.

ELEMENTE ACTIVE ALE PLĂCILOR ORTODONTICE

Sunt elemente generatoare de forţe ortodontice şi acţionează direct asupra dinţilor


(arcurile) sau indirect prin intermediul bazei aparatului (şurubul, arcul Coffin).
În funcţie de natura forţei, elementele active pot fi biomecanice (arcurile, şuruburile)
sau funcţionale (platoul retroincisiv, planul înclinat, scutul lingual, masa interocluzală).

2.1. ARCURILE
Arcurile se confecţionează din sârmă elastică din oţel inoxidabil cu grosime ce
variază între 0,5-1,2mm în funcţie de mărimea zonei de acţiune (dinte sau grup dentar).
Există arcuri principale şi arcuri secundare, arcuri cu sediul oral sau vestibular, având
retenţia în placa bază şi zona de acţiune pe arcada dentară.
Arcurile vor fi prezentate în continuare după următoarea sistematizare:
a.1. Arcul Coffin
a.2. Arcul vestibular
a.3. Resorturile auxiliare.

2.1.1. Arcul Coffin

Este un arc palatinal ce uneşte fragmentele bazei plăcii şi influenţează deplasările


dentare prin intermediul bazei. Caracteristica sa o reprezintă distanţarea în evantai a celor
două fragmente ale bazei plăcii pe care le uneşte. Pentru o distanţare paralelă a
fragmentelor de placă, trebuie folosite două sau trei arcuri Coffin.
Se realizează din sârmă cu diametrul de 1,2mm şi are forma unei lire ce se întinde
simetric de o parte şi de alta a liniei mediane, având următoarele limite:
-limita anterioară la nivelul unui plan ce trece prin feţele meziale ale premolarilor I
-limita posterioară la nivelul intersecţiei liniei mediane cu tangenta la faţa distală a
molarilor I.

Arcul Coffin clasic este montat la o placă palatinală sau la un monobloc şi are
următoarele părţi componente:
- o buclă principală semicirculară, la nivelul limitei
posterioare a arcului. Pentru conferirea elasticităţii, bucla
principală nu este înglobată în acrilatul bazei, placa fiind
secţionată distal la nivelul unui plan tangent la faţa
mezială a molarilor I.
- două recurbări anterioare ce servesc la ancorarea în
acrilatul bazei plăcii.

Activarea:
Pacientul va purta o perioadă placa nesecţionată pentru obişnuinţă, apoi se va activa
arcul Coffin prin secţionarea plăcii. Datorită tensiunii înmagazinate în sârma arcului Coffin,
fragmentele plăcii se depărtează.

46
Pentru activările ulterioare, se aplică cleştele crampon perpendicular pe planul arcului
Coffin şi se strâng fălcile turtind bucla principală. Se produce astfel o nouă distanţare a celor
două fragmente de placă.
Este posibil ca în timpul activării, fragmentele plăcii să nu mai rămână în acelaşi plan
deoarece arcul Coffin nu are tije de ghidare ca şi şurubul ortodontic. Activarea arcului
Coffin implică o bună manualitate şi poate fi urmată de căptuşiri frecvente pentru a readapta
aparatul ortodontic la câmpul maxilar.

Variante de construcţie:
● Pentru o distanţare
paralelă a fragmentelor plăcii,
asemănătoare cu cea produsă de
şurubul ortodontic, placa
palatinală va fi prevăzută cu
două arcuri Coffin. Secţionarea
plăcii se poate face pe linia
mediană sau în trapez.

● Pentru o mărire radiară a arcadei, placa


palatinală va fi secţionată în „Y” şi vor fi aplicate
trei arcuri Coffin: un arc posterior cu diametrul mai
mare şi două arcuri anterioare de grosime mai mică. Efectul este
asemănător cu cel produs de o placă superioară secţionată în „Y” şi
prevăzută cu două şuruburi clasice sau unul tridimensional.

Confecţionarea arcului Coffin


În funcţie de aparatul la care se aplică, arcul Coffin se confecţionează din sârmă
elastică din oţel inoxidabil cu grosimi diferite:
● 1mm pentru placa superioară secţionată median şi prevăzută cu un arc Coffin
● 1,2mm pentru placa superioară a unui monobloc
●0,9mm pentru arcul posterior şi 0,8mm pentru arcurile anterioare la placa superioară
secţionată în „Y” în dentaţia mixtă şi permanentă
● 0,8mm pentru arcul posterior şi 0,7mm pentru arcurile anterioare la placa superioară
secţionată în „Y” în dentaţia temporară.

47
Fazele de lucru:
- Se desenează cu un creion pe model traseul arcului, limitele anterioară şi posterioară;
- Este necesar un fragment de sârmă egal cu periferia arcadei între feţele distale ale
molarilor I;
- Se face îndoirea la mijlocul fragmentului de sârmă realizând curbura principală. Sârma se
îndoaie progresiv cu mâna, în timp ce cleştele doar fixează sârma.
- Se aplică arcul pe model şi se finisează curbura până la obţinerea traseului desenat pe
modelul de lucru. Traseul arcului trebuie să fie paralel cu modelul şi la o distanţă de 1mm.
- Capetele anterioare se îndoaie spre exterior la limita desenată pe model, realizând buclele
de retenţie;
- Se fixează arcul cu ceară pe model la nivelul buclei principale.

2.1.2. Arcul vestibular

Arcul vestibular (AV) este un element activ al aparatelor ortodontice poziţionat pe


faţa vestibulară a dinţilor frontali şi confecţionat din sârmă de oţel inoxidabil cu diametrul
de 0,7mm. Clasificarea arcurilor vestibulare se face astfel:
- AV active care produc deplasări ale frontalilor
- AV pasive care ţin buza la distanţă de arcada dentară
- AV funcţionale ce au rol în propulsia sau retropulsia mandibulei
- AV utilizate în tratamentul despicăturilor labio-maxilo-palatine.

Arcurile vestibulare active

Elementele componente ale arcului vestibular sunt:


- curbura principală ce reprezintă porţiunea centrală a arcului. Se modelează după
forma ideală de arcadă, astfel încât prin activare, arcul va lua contact cu acele suprafeţe ale
dinţilor plasate mai vestibular şi le va presa spre oral până când din ce în ce mai mult din
suprafaţa vestibulară a acestor dinţi vine în contact cu arcul vestibular.

Curbura principală a arcului vestibular se întinde între treimile meziale ale feţelor
vestibulare ale caninilor. Este plasată de tehnician la mijlocul feţelor vestibulare ale
frontalilor, medicul urmând să adapteze poziţia în funcţie de scopul ortodontic urmărit.
- două bucle de activare ce pornesc de la faţa mezială a caninilor spre fundul de sac
vestibular unde sunt modelate în general în forma literei „U”. Înălţimea buclei de activare
depăşeşte cu aproximativ 3mm înălţimea caninilor.

48
Piciorul distal al buclei încalecă arcada prin nişa dintre canin şi premolarul I în
contact cât mai strâns cu arcada pentru a nu influenţa ocluzia şi se continuă în baza plăcii
prin două cozi de retenţie ondulate.

Variante de construcţie ale buclelor de activare:

● Buclele se modelează rotunjit sau dreptunghiular în porţiunea lor superioară,


diferenţa între ele constând doar în modul de activare. Activarea arcului se face prin
închiderea buclelor rotunjite (accentuarea curburii principale) cu un cleşte crampon, iar
placa bază se va şlefui progresiv câte 1mm la fiecare şedinţă de control sau prin închiderea
unghiurilor în cazul arcului vestibular cu bucle dreptunghiulare.

● Arcul vestibular cu bucle triunghiulare se


realizează din sârmă cu diametrul mai mic (0,6mm) pentru a
nu declanşa forţe prea mari. Are un control mai bun asupra
caninilor pe care îi poate oraliza sau distaliza. Curbura
principală este întinsă între feţele distale ale caninilor unde
se reflectă către mezial realizând bucle triunghiulare. Braţul
mezial al buclei este în contact strâns cu arcada dentară între
incisivul lateral şi canin.
Se termină prin două cozi de retenţie în baza plăcii
ortodontice.

● Braţul distal al buclei de activare poate fi realizat


prin confecţionarea unei prelungiri orizontale, servind astfel
la aplicarea de tracţiuni elastice între caninul drept şi cel
stâng.

● Bucla în formă de „T”, în deget de mănuşă sau în „M” se utilizează în scopul


oralizării sau distalizării caninilor.

49
Confecţionarea arcului vestibular
- Este necesar un fragment de sârmă cu diametrul de 0,7mm şi lungimea egală cu perimetrul
arcadei. Se modelează curbura principală cu mâna astfel încât să urmărească forma ideală a
arcadei şi să stea netensionată pe regiunea vestibulară a arcadei frontale.
- Se însemnează locul de începere a buclelor de activare, mai precis în dreptul treimii
meziale a feţei vestibulare a caninului.
- Se confecţionează buclele de activare ţinând sârma cu cleştele crampon şi îndoind-o
progresiv şi blând cu mâna.

Indicaţiile arcului vestibular

● Oralizarea incisivilor prin înclinarea lor spre palatinal sau spre lingual.
Înclinarea este mai amplă dacă arcul vestibular este
plasat mai aproape de marginea incizală şi mai moderată
când arcul este mai aproape de colet. Pentru ca deplasarea să
se poată produce, este necesară şlefuirea bazei plăcii în
regiunea retroincisivă.

Schiţa unui aparat ortodontic:


placă superioară cu arc vestibular pentru oralizarea frontalilor

● Derotarea incisivilor rotaţi, acţionând în cuplu de forţe cu baza plăcii sau cu un


resort auxiliar în „S” sau în „8”. Pentru a permite derotarea, este necesară şlefuirea bazei
plăcii corespunzător.

Cuplu de forţe
arc vestibular – resort auxiliar

● Efecte verticale ale arcului vestibular, posibile prin aplicarea unor elemente
retentive pe feţele vestibulare ale frontalilor (butoni de compozit, cârlige, bracket-uri).
Pentru egresiunea incisivilor superiori de exemplu, arcul vestibular se va modela
astfel încât în poziţie de repaus să fie plasat către muchia incizală. Pacientul introduce
aparatul în cavitatea bucală şi va ridica arcul aplicându-l tensionat deasupra elementelor
retentive.
Pentru ingresiunea frontalilor superiori, arcul vestibular va ocupa în repaus o poziţie
mai apropiată de coletul dinţilor. Pacientul va agăţa arcul sub elementele retentive după
introducerea aparatului în cavitatea bucală.
● Distalizarea sau oralizarea caninilor prin modificarea buclei de activare în forma
literei „T”, în deget de mănuşă sau în „M”. Aceste deplasări preced oralizarea sau alinierea
frontalilor.

50
Arc vestibular cu
buclă în deget de
mănuşă. Efect de
distalizare a
caninului

Arc vestibular cu
buclă în „T”. Efect de
oralizare a caninului

Arc vestibular cu
buclă în „M”

Arcurile vestibulare pasive au ca rol îndepărtarea buzei superioare sau inferioare de


arcadele dentare. Se construiesc din sârmă cu grosimea de 0,8mm şi la distanţă de feţele
vestibulare ale frontalilor.

Arcurile vestibulare funcţionale au rol în ghidarea mandibulei în propulsie sau în


retropulsie. Se caracterizează prin faptul că retenţiile sunt la nivelul unui maxilar, iar
curbura principală la nivelul celuilalt maxilar.
Pentru realizarea arcurilor vestibulare funcţionale este necesar ca cele două modele să
fie fixate în poziţia de ocluzie corectată stabilită de medicul ortodont.

51
● Arcul vestibular pentru retropulsia mandibulei se
aplică la o placă superioară: retenţiile sunt plasate în baza
plăcii superioare, iar curbura principală în contact cu
frontalii inferiori dacă sunt vestibuloînclinaţi sau la
distanţă de aceştia dacă sunt lingualizaţi.

● Placa inferioară cu arc vestibular superior poate


avea dublu rol: propulsia mandibulei şi palatinizarea
incisivilor superiori.

Confecţionarea arcurilor vestibulare în poziţie de ocluzie corectată

Arcurile vestibulare în cazul despicăturilor labio-maxilo-palatine sunt arcuri


pasive ce prezintă la nivelul curburii principale ondulaţii ale sârmei pentru retenţionarea
unei pelote acrilice. Rolul ei este de a ghida cicatrizarea după intervenţia chirurgicală sau de
a frâna creşterea excesivă a bontului median foarte proeminent.

52

S-ar putea să vă placă și