Sunteți pe pagina 1din 3

Congruenţa

Definiţie
 Maturizarea personalităţii este stimulată dacă terapeutul, în relaţiile cu clientul său, îşi exprimă
sincer, nedisimulat sentimentele şi atitudinile trăite în momentul respectiv (Rogers).
 Alți psihoterapeuți sau psihologi se referă la această calitate ca “autenticitate”.
1957, Carl Rogers
 Stabileşte drept condiţie necesară şi suficientă pentru schimbarea terapeutică ca terapeutul şi
clientul să fie în “contact psihologic”
– Clientul este într-o “stare de incongruenţă, fiind vulnerabil şi anxios”
– Terapeutul este “congruent şi integrat în relaţie” şi în acelaşi timp experimentează
“acceptare necondiţionată faţă de client” şi “înţelegere empatică a cadrului intern de
referinţă al clientului”.
Rogers defineşte două faţete ale congruenţei:
1. Caracterizează integrarea personală a terapeutului în relaţie
• “Că este el însuşi, în mod liber şi profund, cu experienţa personală prezentată real şi
cu conştiinţa propriei persoane.”
• Rogers pune accent pe necesitatea ca terapeutul să fie autentic, să fie el însuşi pe
parcursul şedinţei terapeutice.
2. Caracterizează capacitatea terapeutului de a-şi comunica propria lume personală către client,
inclusiv verbal dacă este nevoie.
• Ideea nu este ca terapeutul să se autodezvăluie, ci să nu încerce să-l înşele pe client în
privinţa sentimentelor sale. Chiar și când folosește tehnica autodezvăluirii se referă la
experiența sa din prezent, din relația cu clientul și nu la propria istorie de viață),

 Sentimentele trăite de terapeut şi atitudinile pe care le are faţă de client sunt accesibile, le
poate conştientiza, le poate trăi, se poate identifica cu ele şi la momentul respectiv le poate
exprima – terapeutul este capabil să stabilească o relaţie personală cu clientul (o adevărată
relaţie interumană).
 Pe parcursul terapiei, cu cât mai sincere şi congruente sunt manifestările terapeutului, cu atât
mai probabil el va reuşi să genereze schimbări în personalitatea clientului.
Elementele congruenţei
1. Etapa conştientizării
a. suprapunere deplină a:
i. ceea ce terapeutul simte, trăieşte,
ii. respectiv ce anume şi cum conştientizează din aceste experimente.

1
b. Condiţia fundamentală este excluderea acelor mecanisme tipice de apărare a Eului
care ne împiedică să ne conştientizăm trăirile, atitudinile (excluderea refulării,
proiecţiei, negării).
2. Congruenţa este de dorit să se manifeste între aceste conţinuturi şi ceea ce terapeutul exprimă
în mod deschis în comun cu clientul.
3. Suprapunerea între comunicarea verbală şi cea nonverbală.
Ex: relaţiile de tip double-bind
Thomas Gordon vorbeşte de două feluri de comunicare:
1. Tu-comunicare
2. Eu-comunicare
Tu-comunicare
- Apar bariere de comunicare ce fac parte din limbajul nonacceptării.
- Se experimă nemulţumirea faţă de o situaţie fără a arăta în mod clar cum este trăită
tensiunea faţă de situaţia respectivă.
- Singurul element pe care persoana îl are la dispoziţie este că i s-a atras atenţia asupra unui
neajuns al său.
- În majoritatea cazurilor apare ca rezultat resentimentul.
Eu-comunicare
Caracterizată prin congruenţă.
Trebuie să conţină 3 elemente:
1. Descrierea comportamentului sau manifestării concrete a persoanei;
2. Prezentarea acelor piedici obiective, dificultăţi pe care acest comportament le aduce
terapiei;
3. Reacţia emoţională pe care terapeutul o are faţă de situaţie
Scala congruenţei
Truax, Tausch, Helm
Pct Comportamentul terapeutului

1 - Între trăirile şi manifestările exterioare ale


terapeutului se manifestă contradicţii
evidente;
- Terapeutul face afirmaţii contradictorii;
- Comportamentul general al terapeutului
denotă nesiguranţă şi acţiunea vizibilă a
mecanismelor de apărare ale eului (face
eforturi vizibile de a se stăpâni)

2
2 - Prezenţa unor contradicţii între trăiri şi
manifestări.
- Terapeutul este impersonal, profesional
în atitudine, făcând uz de declaraţii
prefabricate, discursuri şi predici.
- Lipseşte acel sentiment personal.

3 - Comunicarea terapeutului se suprapune


aparent cu sentimentele trăite de el.
- Ocazional apar anumite manifestări ce
semnalează că între ce spune şi ce simte există
discrepanţe (semnale nonverbale).

4 - Suprapunere totală între trăiri şi


comportament.
- Terapeutul gândeşte ceea ce spune.
- Este natural în comportament şi nereţinut.

5 - Elementele de la 4 puncte.
- Terapeutul prezintă libertate interioară şi
este în fiecare moment al discuţiei el însuşi.
- Nu prezintă nici cea mai vagă tendinţă de
evitare a problemelor puse de pacient şi
acceptă discutarea deschisă a acestora.
- Se foloseşte pe parcursul terapiei de
propriile trăiri, sentimente, atitudini într-o
manieră constructivă, chiar dacă acestea sunt
negative.
– Are capacitatea de a folosi în
scop terapeutic aceste trăiri,
sentimente;
– Maximă libertate de a aduce în
discuţie chiar şi emoţiile
negative.