Teorii cu privire la mediul de viaţă al

persoanei vârstnice :
1. Teoria tranzacţiilor persoană de vârsta a treia - mediu 2.
Teoria mediului social 3. Modelul congruenţei persoană
de vârsta a treia – mediu 4. Modelul competenţei

2. Teoria mediului social

Teoria mediului social,34 dezvoltată ca o perspectivă

sociologică asupra îmbătrânirii, sugerează că atât mediul
fizic, cât şi cel social influenţează activitatea persoanelor
de vârsta a treia.

3. Modelul congruenţei
O bunică care locuieşte cu fiica sa şi copiii tineri ai
acesteia, nu poate deţine controlul activităţilor care se
desfăşoară în jur şi nici nu poate răspunde în acelaşi grad
precum aceştia. Un vârstnic ce locuieşte singur însă, într-
un cartier liniştit, are un mai mare control asupra
nivelului de activitate în propria casă, chiar dacă uneori
aceasta pare prea liniştită sau lipsită de stimuli.
1. Teoria tranzacţiilor persoană de vârsta a treia – mediu
Relaţiile sociale – cu familia, prietenii, colegii de
muncă, vecinii – sunt afectate de schimbările fiziologice şi
psihologice care intervin o dată cu înaintarea în vârstă.
Mediul fizic de viaţă al persoanei de vârsta a treia
are, asupra acesteia, efecte sociale şi psihologice.

4. Modelul competenţei

Hooyman şi Kiyak (1996, 7) consideră că indivizii

reacţionează la un nivel maxim atunci când presiunile din
partea mediului depăşesc într-o mică măsură nivelul la
care ei se adaptează. Cu alte cuvinte, mediul îi solicită să
îşi testeze propriile limite, dar nu îi copleşeşte. Dacă
solicitările devin prea mari, individul experimentează o
supraîncărcare sau un stres excesiv. Când presiunile din
partea mediului sunt mult mai scăzute decât nivelul de
adaptare al persoanei, efectele pot consta în deprivare
senzorială, plictiseală, învăţarea neputinţei, dependenţă
ş.a. O situaţie care provoacă un stres mediu spre
moderat, aflat cu puţin deasupra nivelului individual de
adaptare, conduce la un confort maxim.