 Definirea notiunilor de unitate Agricola, intreprindere Agricola, exploatatie

Agricola.
1. Unitatea agricola reprezinta "locul" în care întreprinzatorul,
indiferent care ar fi el, combina factori de productie în vederea obtinerii de
produse agricole.
2. Se poate spune ca prin întreprindere se desemneaza un grup de
persoane, organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice
si manageriale, care prin intermediul unor procese de munca combina factori
de productie pentru a obtine produse, care vândute sa conduca la un profit cât
mai mare
3. “Exploataţia agricolă este o unitate de producţie, care în cadrul
unui patrimoniu distinct foloseşte ca principal mijloc de producţie pământ, plante
şi/sau animale, în vederea realizării unei producţii agricole regulate”.

 Tipuri de unitati agricole

1. Inteprinderi Agricole: prin întreprindere se desemneaza un grup
de persoane, organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice,
tehnologice si manageriale, care prin intermediul unor procese de munca
combina factori de productie pentru a obtine produse, care vândute sa conduca
la un profit cât mai mare

2. In functie de tipul general de activitate agricola, exploatatiile

se clasifica astfel:

 Exploatatii specializate – culturi

 Exploatatii specializate in culturi de camp;

  Exploatatii specializate in horticultura;
 Exploatatii specializate in culturi permanente.
 Exploatatii specializate – productie animala\
 Exploatatii specializate in cresterea animalelor
erbivore;
 Exploatatii specializate in cresterea animalelor
granivore.
 Exploatatii mixte
 Exploatatii de culturi mixte;
 Exploatatii mixte de crestere a animalelor;
 Exploatatii mixte de culturi si cresterea animalelor;
 Exploatatii neclasificate.

3. Fermele de semi-subzistenta pot procesa din productia

proprie produse traditionale, cu respectarea prevederilor legale in vigoare

 ferma agricola − unitatea economica de baza pentru productia agricola

formata din terenul agricol si/sau incinta in care se afla constructiile, spatiile de
depozitare, utilajele si echipamentele agricole, alte anexe, animale si pasari,
precum si utilitatile aferente care concura la desfasurarea activitatilor agricole;
 fermier – persoana fizica sau juridica ori un grup de persoane fizice sau
juridice care au in proprietate sau in folosinta o ferma agricola in care realizeaza,
singur sau impreuna cu membrii familiei sale ori alti membri asociati, productia
agricola;
 exploatatie agricola – forma de organizare alcatuita din ansamblul
unitatilor utilizate pentru activitatile agricole si gestionate de un fermier, situate pe
teritoriul aceluiasi stat membru al Uniunii Europene;
 Dimensiune Economica – se determina pe baza productiei standard
totale a exploatatiei agricole, exprimata in euro, stabilita in conformitate cu
prevederile Regulamentului (CE) nr. 1242/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008
de stabilire a unei tipologii comunitare pentru exploatatii agricole;
 productia standard totala – reprezinta valoarea standard a productiei
brute, determinata in conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.
1242/2008.
 4. Conform dicţionarului explicativ al limbii române, termenul de
cooperativă, are semnificaţia de “organizaţie economică formată prin asocierea
liber consimţită a unui grup de persoane ( producători, meseriaşi, consumatori),
pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru
acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii’’.
 Alianţa Cooperatistă Internaţională (ACI), ne dă o definiție mai
generală, care include în structurile internaţionale, diversitatea juridică a
cooperativelor, și anume: “ Cooperativa este o asociaţie autonomă de persoane
reunite în mod voluntar în scopul satisfacerii nevoilor şi aspiraţiilor de natură
economică, socială şi culturală, prin intermediul unei instituţii deţinute în comun
şi controlată în mod democratic’’.

5. Societatea agricolă, cea mai importantă formă de asociere în

agricultură, este o societate de tip privat, cu capital variabil și un număr nelimitat și
schimbător de asociați, având ca obiect exploatarea agricolă a pământului,
animalelor și altor mijloace aduse în societate, precum și realizarea de investiții de
interes agricol. Obligațiile societății agricole sunt garantate cu patrimoniul social,
asociații fiind răspunzători numai cu părțile lor sociale. Asociația este subiectul de
drept, constituit din trei sau mai multe persoane care pun în comun (pe baza unei
înțelegeri) și fără drept de restituire contribuția materială, cunoștințele sau aportul lor
în muncă, pentru realizarea unor activități în interes general, comunitar sau, după
caz, în interes personal nepatrimonial.

Asociația este subiectul de drept, constituit din trei sau mai multe persoane care pun
în comun (pe baza unei înțelegeri) și fără drept de restituire contribuția materială,
cunoștințele sau aportul lor în muncă, pentru realizarea unor activități în interes
general, comunitar sau, după caz, în interes personal nepatrimonial.
 6. Exploatatiile familiale reprezinta o forma de organizare, ca
raspuns la cadrul legislativ pe baza caruia s-au constituit, si de utilizare a
pamântului pentru obtinerea de produse agricole, necesare pentru satisfacerea
diferitelor nevoi.

 Caracteristicile unitatilor Agricole: Caracteristiicile agriculturii României

au fost evidenţiate analizând la nivelul anului 2010, pământul ca principală resursă
a agriculturii, resursa de muncă, resursa financiară şi alte elemente de capital
(culturile agricole, efectivele de animale şi utilajele), randamentele medii, etc.
Tehnico -productive: Principalii factori interni care au afectat si afecteaza
productia si comercializarea produselor agricole, determinand deficitul comercial al
balantei agricole sunt: structura fragmentata a exploatatiei agricole si incertitudinea
productiei sistemelor integrate de distributie si marketing; volumul oscilant al
productiilor de la an la an demonteaza strategiile de export, un bun exemplu in
acest sens fiind productia de cereale. La aceasta contribuie de asemenea lipsa de
informatie pe piata la nivelul producatorilor in ceea ce priveste indeosebi
standardele de calitate.
Economico-sociale: Activitatea care se desfăşoară în agricultură, ca orice
activitate economică, are drept scop satisfacerea nevoilor de hrană a populaţiei şi
creşterea economică de ansamblu a ramurilor naţionale
Caracteristicile economice ale agriculturii pornesc de la faptul că pământul
cu însuşirile sale, este principalul mijloc de producţie al acesteia:
- pământul cu însuşirile sale, este principalul mijloc de producţie al acesteia.
- pământul este limitat ca întindere, nesubstituibil şi nemultiplicabil; - pământul prin
natura sa posedă trăsătura de „fertilitate;
 În acelaşi timp şi celelalte mijloace de producţie specifice – animale, dar
şi culturi (plantaţii) pe parcursul utilizării lor, pe cea mai mare parte a duratei de
exploatare nu se uzează, ci din contră îşi pot creşte continuu capacitatea de
producţie şi implicit valoarea ;
 La cele de mai sus se adaugă, un grad scăzut de ocupare a forţei de
muncă din agricultură (respectiv un excedent al acesteia), un nivel ridicat al
 autoconsumului, o piaţă îngustă pentru produsele agricole, sporirea fărâmiţării
proprietăţilor;

Organizatorico-administrative: Realizarea multiplelor si complexelor activitati

care alcatuiesc functiunile unitatilor agricole impune o organizare structurala interna a
acestora pe subdiviziuni. Prin aceasta se realizeaza dispunerea, combinarea si
ierarhizarea resurselor materiale si umane, se efectueaza repartizarea sarcinilor si a
atributiilor, se coordoneaza acestea, pentru a permite unitatilor atingerea obiectivelor
pe care si le-a fixat.

Procesul de concepere si proiectare a structurii organizatorice cuprinde

urmatoarele etape;

· Analiza obiectivelor si a caracteristicilor unitatilor (profil, dimensiune, tip si

complexitate a productiei, dispersia teritoriala, resursele de forta de munca) si analiza
mediului exterior;

· Definirea continutului functiilor unitatii pe activitatile necesare atingerii

obiectivelor;

· Determinarea volumului de munca specializata pentru fiecare activitate si

functiune a unitatii;

· Proiectarea variantei de structura prin precizarea subdiviziunilor si

definirea legaturilor dintre acestea, stabilindu-se pentru fiecare obiectivele, activitatile
ce vor fi desfasurate si resursele derivate din cele ale unitatii pe ansamblul ei;

· Evaluarea sub aspect constructiv si functional a structurii adoptate, aceasta

etapa putand constitui inceperea unui nou proces de perfectionare a structurii in vederea
adaptarii la noi conditii sau factori care pot interveni permanent.
  Surse de informare cu privire la forma juridical si modul de
infiintare, organizaresi functionare a unitatilor din domeniul agriculture

Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în

agricultură

Art. 5. - Jurisprudență, Reviste (1), Doctrină (1), Librăria Indaco (1)

Societatea agricolă este o societate de tip privat, cu capital variabil și un număr

nelimitat și variabil de asociați, avînd ca obiect exploatarea agricolă a pămîntului,
uneltelor, animalelor și altor mijloace aduse în societate, precum și realizarea de
investiții de interes agricol. Exploatarea agricolă poate consta din: organizarea și
efectuarea de lucrări agricole și îmbunătățiri funciare, utilizarea de mașini și instalații,
aprovizionarea, prelucrarea și valorificarea produselor agricole și neagricole și alte
asemenea activități.

Societatea agricolă nu are caracter comercial.

Într-o localitate pot lua naștere, după caz, una sau mai multe societăți
agricole.

 Compararea avantajelor si dezavantajelor diferitelor

tipuri de unitati agricole

Iată cele mai importante 10 beneficii aduse de implementarea sistemului de

Management al Fermelor Agricole:

1. Cunoașterea, în timp real, a situației lucrărilor agricole, inclusiv sub formă

de hartă.
 2. Cunoașterea și analiza istoricului culturilor, activităților, resurselor
utilizate și rezultatelor obtinute.
3. Controlul consumurilor de toate tipurile - semințe, materiale, combustibili,
piese de schimb, manoperă etc.
4. Generarea planului de rotație a culturilor.
5. Utilizarea hărților tematice: hărți cu lucrări executate, hărți multinanuale
cu recolte realizate și cu fertilizări realizate, hărți ale cheltuielilor realizate etc.
6. Determinarea profitului la nivel de parcelă sau pe tip cultură.
7. Sistem integrat, flexibil, scalabil și robust.
8. Eliminarea erorilor umane.
9. Capacitatea de procesare a unor cantități mari de informații.
10. Decizii proactive prin acces rapid la informație de ultim moment.

Pamantul trebuie folosit integral. Din cauza caracterului limitat ca intindere al

pamantului, procesul de productie din agricultura, la un moment dat, nu mai poate
urma calea dezvoltarii extensive, prin atragerea de noi suprafete in circuitul agricol, ci
calea intensiva, prin cresterea randamentului ca urmare a investitiilor suplimentare
efectuate la unitatea de suprafata. Pamantul, ca principal mijloc de productie in
agricultura, nu este concentrat pe spatii restranse, ci prezinta o extindere spatiala
direct proportionala cu dimensiunea intreprinderii. In agricultura procesul de productie
se desfasoara intr-un anumit cadru natural pedo-climatic

 Particularitatile intreprinderilor din agricultura

 Cea mai importanta si prima particularitate a agriculturii
este ca pamantul este principalul element al capitalului agricol, care
functioneaza atat ca obiect al muncii, cat si ca mijloc de munca.
 Alaturi de pamant, la obtinerea bunurilor materiale
participa plantele si animalele ca obiecte si mijloace de munca.
 O alta particularitate este ca la aceeasi inzestrare tehnica
si nivel de organizare si conducere a productiei, randamentele la
hectar si animal se situeaza la un nivel mai ridicat in cazul conditiilor
pedoclimatice favorabile si mai scazut cand acestea din urma sunt mai
putin favorabile. De aceea amplasarea teritoriala a diferitelor culturi si
specii de animale pe teritoriul tarii in functie de cele mai favorabile conditii
 de dezvoltare conduce la obtinerea unor productii cu grad de eficienta
ridicat.
 In agricultura, spre deosebire de industrie, nu exista o
concordanta deplina intre timpul de munca si timpul de productie, ceea
ce face ca utilizarea fortei de munca sa aiba, in productia vegetala, un
caracter sezonier si sa fie influentata de evolutia nefavorabila in anumite
perioade a conditiilor climatice. Aceasta neconcordanta dintre timpul
de munca si timpul de productie conduce si la o utilizare cu intreruperi
a masinilor si tractoarelor agricole, ceea ce atrage o oarecare depreciere
a acestora.

Resurse materiale

 Fondul funciar
Fondul funciar al României este constituit din totalitatea terenurilor de
orice fel,
indiferent de destinatie, de titlul pe baza căruia sunt definite sau de domeniul
public ori privatdin care fac parte.
Fondul funciar definit astfel reprezintă o componentă esentială a avutiei
nationale,avutie care trebuie folosită, protejată si ameliorată în deplină concordantă cu
intereselesocietătii.
Fondul funciar este alcătuit din următoarele grupe de terenuri:
 terenuri cu destinatie agricolă;
 terenuri cu destinatie forestieră;
 terenuri aflate permanent sub ape;
 terenuri din intravilan;
 terenuri cu destinatii speciale.

Indicatorii care definesc fondul funciar sunt:

 Structura fondului funciar pe categorii de folosintă;

  Structura culturilor în terenul arabil;
 Structura terenului agricol pe clase
de calitate.

Terenurile cu destinatie agricolă formează suprafata agricolă iar

terenurile cu
destinatie forestieră, aflate permanent sub ape, din intravilan si cele cu destinatii
speciale formează suprafata neagricolă.

Definirea stocurilor de materii prime si materiale

Alaturi de activele imobilizate, un rol si loc important în gestiunea si activitatea

unitatilor patrimoniale îl au activele circulante (mobilizate) . Activele circulante sunt
acele bunuri care se caracterizeaza prin faptul ca participa Ia procesul de productie cu
întreaga lor valoare de utilitate si care se consuma si îsi transmit dintr-o data valoarea
de utilitate asupra noului produs.

Datorita destinatiei si naturii lor din punct de vedere economic si financiar,

activele circulante nu au vocatia de a ramâne durabil în întreprindere, ele aflându-se
într-o continua fluenta valorica, schimbându-si forma materiala si functionala în cadrul
circuitului economic al patrimoniului.

Sub aspectul lichiditatii caracteristica de baza a activelor circulante este aceea

ca perioada lor de rotatie este mai mica de un an, ele intra si ies din unitate de mai
multe ori sau cel putin o singura data în de cursul unui exercitiu financiar.

În raport de forma pe care o îmbraca si destinatia pe care o primesc în

cadrul ciclurilor de exploatare, activele circulante se împart în:

- Stocuri si comenzi în curs de executie;

- Creante sau valori în curs de decontare;

- lnvestitii financiare pe termen scurt;

- Disponibilitati banesti.
 Stocurile de materii prime si materiale sunt constituite din mijloace circulante
materiale din sfera productiei cum sunt: materiile prime, materialele consumabile,
obiectele de inventar .

Acestea cuprind ansamblu bunurilor si serviciilor care intervin în ciclu de

exploatare al întreprinderii, destinate:

- fie a fi vândute în aceeasi stare sau dupa prelucrarea lor în procesul de

productie ;

- fie a fi consumate la prima lor utilizare .

Materia prima constituie substanta principala care intra în componenta

produsului finit în care se regaseste total sau partial în forma ei initiala sau
transformata, cum sunt: faina din industria de panificatie otelul din industria
constructoare de masini caolinul în industria de portelan etc.

Materialele consumabile participa sau ajuta la procesul de fabricatie sau de

exploatare, fara a se regasi de regula în produsul finit. Materialele consumabile
cuprind: materialele auxiliare, combustibilii, piesele de schimb, materialele de ambalat,
seminte si materialele de plantat, furajele, materialele de natura obiectelor de inventar.

În procesul de productie, materialele auxiliare se adauga materiei prime în

scopul de a ajuta Ia transformarea ei (drojdia în industria panificatiei, ata, lipiciul,
substantele de vopsit în industria de încaltaminte), sunt consumate de echipamentele
de lucru (carbunii folositi Ia cazane pentru producerea aburului) sau se folosesc pentru
asigurarea functionarii acestora (uleiurile pentru ungerea masinilor). De regula,
materialele auxiliare contribuie Ia desfasurarea procesului de productie fara a se regasi
în produsul finit.

Combustibilul participa direct sau indirect Ia procesul de productie. În functie de

destinatia lui distingem:

- Combustibil tehnologic folosit în procesul tehnologic de modificare a materiilor

prime;

- Combustibil energetic utilizat Ia producerea energiei electrice necesare

procesului de productie sau pentru punerea în miscare a masinilor

- Combustibil neindustrial sau gospodaresc folosit Ia încalzitul birourilor,

atelierelor etc.
 Piesele de schimb servesc pentru înlocuirea pieselor uzate în timpul efectuarii
reparatiilor Ia mijloacele fixe (piulite. roti dintate, arcuri etc.).

Materialele de ambalat sunt materiale folosite pentru protejarea

bunurilor pe durata transportului, depozitarii sau desfacerii (hârtie, cartoane,

cutii, recipiente).

Semintele si materialele de plantat sunt acele produse agricole care servesc la

înfiintarea unor culturi vegetale, legumicole sau de zarzavat.

Furajele reprezinta acele produse agricole vegetale sau de natura animala si

minerala, în stare naturala sau prelucrata, care servesc Ia hrana animalelor (fân,
graunte de plante furajere, rezidiuri din fabricarea produselor de origine animala sau
vegetala anumite substante minerale etc.

În categoria mijloacelor circulante materiale pentru productie din considerente

de ordin practic, impuse de simplificarea operatiilor de planificare si evidenta a lor se
includ si materialele de natura obiectelor de inventar de mica valoare sau scurta durata
care deservesc mai multe cicluri de exploatare.

Din categoria obiectelor de inventar fac parte: sculele, uneltele, mobilierul

marunt precum si bunurile asimilate acestora: echipamentul de protectie, echipamentul
de lucru, SDV-urile, modelele, matritele etc.

Spre deosebire de imobilizarile corporale, materialele de natura obiectelor de

inventar nu îndeplinesc cumulativ conditiile de durata si valoare,fiind una sau alta, mai
mare, sau mai mica. Valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar se include
în cheltuielile întreprinderii Ia darea lor în folosinta

 Resursele umane
 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ DE CONDUCERE Structura
organizatorică a conducerii cuprinde ansamblul organelor şi posturilor de
conducere ordonate în cadrul nivelelor ierarhice şi legăturile care se
creează prin activitatea acestora.
 Structura de conducere trebuie astfel concepută încât să
conducă la realizarea obiectivelor planificate;
 Structura organizatorică a conducerii este strict dependentă de
structura organizatorică de producţie;
 Trebuie să fie dinamică, uşor adaptabilă la modificările
survenite, mai ales în ceea ce priveşte modificarea raportului între
centralizare şi descentralizare;
 Structura organizatorică a conducerii cuprinde elementele
primare, care sunt: nivelurile ierarhice, filiera ierarhică, organele şi
posturile de conducere, funcţia de conducere şi relaţiile de conducere.

 Resurse financiare

Politica Agricolă Comună este nu numai una dintre primele politici comune, dar
este şi printre cele mai importante. Importanţa ei deosebită în cadrul construcţiei
comunitare este reflectată prin câteva trăsături distincte: • Este o politică prin excelenţă
integraţionistă, în mai mare măsură chiar decât Piaţa Internă, unde standardele
armonizate le-au înlocuit doar în proporţie de circa 10% pe cele naţionale. În ce
priveşte PAC, politicile agricole naţionale au fost înlocuite, pentru marea majoritate a
producţiei agricole, de reglementări comune de funcţionare a pieţelor şi comercializare
a produselor. • Este o politică mare consumatoare de resurse financiare. Politica
agricolă consumă, prin sistemul complex de subvenţii şi alte stimulente financiare,
circa jumătate din bugetul comun, cealalta mare consumatoare fiind politica regionala.
• În sfârşit, organizaţiile producătorilor agricoli au căpătat o influenţă foarte puternică
asupra guvernelor în timpul războiului, pe care ulterior şi-au păstrat-o, iar pe parcursul
dezvoltării PAC, şi-au consolidat-o. Concepţia însăşi a PAC, de protejare a veniturilor
producătorilor agricoli, a avut o contribuţie însemnată la consolidarea poziţiei acestor
organizaţii.
 Preţurile Mecanismul general de funcţionare a pieţelor produselor agricole în
Uniunea Europeană este bazat pe un sistem complex de reglementare a preţurilor de
comercializare a produselor. Astfel, anual se stabilesc de către Consiliu trei niveluri de
preţ pentru produsele care cad sub incidenţa PAC: preţul indicativ, preţul de
intervenţie, şi preţul prag. Preţul indicativ este preţul la care Consiliul recomandă
comercializarea produselor agricole pe Piaţa Internă. Nivelul său este considerat cel
potrivit pentru a asigura un standard „rezonabil” al veniturilor producătorilor agricoli.
Iniţial, preţurile indicative au fost fixate la niveluri foarte ridicate, în special pentru
cereale. Ele au fost diminuate după refomele din 1992 şi 1999, dar rămân în
continuare, în medie, mai ridicate decât preţurile internaţionale. Preţul de intervenţie
este preţul minim garantat care poate fi obţinut pentru producţia comercializată pe piaţa
internă. Atunci când preţurile unor produse (în special la cereale, produse lactate,
carne de vită, de porc, zahăr, orez), ating nivelul minim (când oferta este în exces faţă
de cerere), Comunitatea intervine prin achiziţia şi stocarea produsului respectiv,
nepermiţând scăderea preţului de piaţă sub preţul de intervenţie şi asigurând
fermierilor garanţia unor venituri minime. Iniţial, în stadiul de început al PAC, nivelul
preţului de intervenţie era mult superior celui de pe piaţa mondială. Măsura era în
spiritul obiectivului asigurării unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă. Însă,
preţurile mari la produsele alimentare constituiau un stimulent puternic pentru
creşterea producţiei, încât curând s-a ajuns la situaţii de supraproducţie şi producţie
pe stoc. Prin reformele din 1992 (McSharry) şi 1999, preţul de intervenţie a fost adus
spre nivelul de pe piaţa mondială, în special pentru produsele generatoare de
surplusuri (culturi arabile, carne de vită, lapte şi produse lactate), concomitent cu
acordarea, către fermieri, de ajutoare financiare (plăţi compensatorii), care să
compenseze pierderile suferite. În cazul cerealelor şi al orezului, nivelul preţului de
intervenţie creşte în fiecare lună pentru a acoperi cheltuielile determinate de stocarea
producţiei de către fermieri în perioada de recoltare şi comercializare. Creşterea lunară
a preţului de intervenţie are rolul de a evita situaţiile de plasare pe piaţă a întregii
recolte, fermierii fiind încurajaţi în acest fel să comercializeze producţia treptat, în
tranşe mai mici. Preţul prag este preţul sub care importurile de produse agricole nu pot
pătrunde în Uniunea Europeană. Raţiunea este aceea ca, după adăugarea cheltuielilor
specifice de transport şi comercializare pe parcurs comunitar, preţul la consumator al
produselor importate să fie mai mare decât preţurile produselor interne. Nivelul preţului
prag se obţine prin aplicarea taxelor vamale la nivelul preţului mondial. Iniţial, taxele
(prelevările) vamale erau variabile, în funcţie de variaţiile preţului mondial. Acordul
pentru agricultură, negociat în 1995 în cadrul rundei 3 Uruguay a Organizaţiei Mondiale
a Comerţului, a prevăzut transformarea tuturor barierelor netarifare (inclusiv a
prelevărilor variabile) în taxe vamale. B. Intervenţia pe piaţă (stocarea) Atunci când
preţurile de piaţă ale unor produse ating niveluri mai mici sau apropiate de cele stabilite
prin sistemul preţurilor de intervenţie, agenţii autorizate cumpără şi stochează aceste
produse pentru a restabili nivelul preţului. Este încurajată şi stocarea de către
producătorii privaţi, prin acordarea de sprijin financiar către aceştia. Produsele stocate
sunt fie revândute când se restabileşte echilibrul pe piaţă, fie exportate la preţuri
derizorii pe pieţele internaţionale, fie distruse (în scenariul negativ al alterării, ca
urmare a stocării îndelungate). Intervenţia s-a aplicat mai ales la cereale, produse
lactate, zahăr, ulei de măsline, seminţe oleagionase. Măsura a determinat, în timp,
cheltuieli bugetare însemnate în planul intern şi tensiuni comerciale în planul extern.
De aceea, tendinţa actuală este de a diminua la limită rolul intervenţiei în mecanismul
de funcţionare a PAC. C. Ajutoarele financiare (subvenţii) Această categorie cuprinde:
plăţi directe, plăţi compensatorii şi alte ajutoare financiare, suportate fie din bugetul
comun, fie din bugetul statelor membre, refinanţările la export. Plăţi directe Plăţile
directe sunt formate din ajutoarele pentru producţie şi plăţile compensatorii.Subvenţiile
pentru producţie se aplică produselor al căror consum ar fi descurajat în situaţia unui
preţ prea mare, obţinut spre exemplu prin impunerea unui nivel ridicat al protecţiei
vamale. Ele se calculează şi se acordă fie pe unitate de produs, fie la suprafaţă, sau
pe cap de animal. Rolul lor este dublu: pe de o parte, preţul pentru consumatori este
menţinut la un nivel rezonabil, iar pe de altă parte, veniturile producătorilor rămân
ridicate. Astfel de ajutoare se acordă pentru: ulei de măsline, seminţe oleaginoase,
carne de oaie, tutun. Tot în această categorie se încadrează şi plăţile care au ca scop
influenţarea unor anumite comportamente ale producătorilor (cum sunt primele pentru
calitate la grâu dur, primele pentru vacile care alăptează, prime pentru sacrificare),
precum şi plăţile pentru procesare (ajutoare pentru uscarea cerealelor/seminţelor,
pentru procesarea fructelor/legumelor). Plăţile compensatorii au fost introduse odată
cu reformele McSharry din 1992, pentru a compensa pierderile suferite de fermieri în
urma scăderii nivelurilor preţurilor de intervenţie înspre preţurile de pe piaţa mondială.
În acest fel, o parte din eforturile financiare pentru subvenţionarea agriculturii au trecut
de la consumatori (care subvenţionau prin preţurile mari) plătite la contribuabili. Plăţile
compensatorii se acordă fie sub forma unei sume anuale fixe la hectar - indiferent deci
de cantitatea produsă - fie pe cap de animal. Plăţile la hectar sunt calculate pe baza
evidenţei statistice a producţiei obţinute în perioada de referinţă 1986-1991. Astfel, ele
nu coincid de la o ţară la alta sau de la o regiune agricolă la alta. Fermierii trebuie să
îndeplinească unele cerinţe pentru a beneficia de plăţi compensatorii. Prima, este
respectarea unor standarde de mediu şi ocupare (cross compliance), stabilite de
fiecare stat membru în parte. Dacă se constată neconformarea cu standardele, statele
membre pot reduce cuantumul ajutoarelor directe care li s-ar fi cuvenit beneficiarilor.
A doua, este cea a îngheţării terenurilor (set- 4 aside), stabilită la minimum 10% din
suprafaţa terenurilor cu destinaţia culturi arabile pentru perioada 2000-20072 . Măsura
se referă atât la prevenirea situaţiilor de supraproducţie, dar are în vedere şi protejarea
mediului. Produsele pentru care se acordă plăţi directe sunt: culturi arabile, inclusiv
cereale, cartofi pentru amidon, in fără destinaţia fibre, ulei de măsline, leguminoase cu
seminţe, in, cânepă, viermi de mătase, banane, stafide, tutun, seminţe, hamei, orez,
carne de vită şi viţel, lapte şi produse lactate, carne de oaie şi capră. Estimările
Comisiei3 cu privire la plăţile directe acordate în 2000 arată că, la nivelul Uniunii
Europene4 , plăţile directe au însumat peste 22 miliarde Euro, din care peste 20
miliarde Euro au finanţat culturile arabile şi fermele de animale5 . Sistemul plăţilor
directe aduce, ca alternativă de subvenţionare a agriculturii, câteva avantaje faţă de
subvenţia prin preţ: • În primul rând, creşte gradul de transparenţă. În sistemul de
susţinere a veniturilor agricole prin preţ, consumatorii plătesc preţurile mari, fără a şti
ce procent din acestea subvenţionează agricultura. În noul sistem, o parte din efortul
financiar pentru subvenţionare a trecut de la consumatori (prin reducerea preţurilor) la
contribuabili, prin sistemul fiscal. • În al doilea rând, sistemul plăţilor directe
avantajează producătorii agricoli. În sistemul de susţinere a agriculturii prin preţ, de
subvenţiile agricole beneficiază mai degrabă diverşii intermediari dintre producători şi
consumatori, şi anume engrosiştii, procesatorii, agenţiile de intervenţie/stocare,
exportatorii. Producătorii sunt susţinuţi numai indirect prin faptul că garantarea preţului
de intervenţie le asigură stabilitatea veniturilor, dar ei obţin în realitate preţurile
negociate cu engrosiştii, şi nicidecum preţurile mari de pe piaţă. Organizaţia pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică arată într-un studiu6 că, în sistemul subvenţionării
prin preţ, fermierilor le revine numai 25% din subvenţie. • În al treilea rând, sunt mult
diminuate stimulentele de supraproducţie, pe de o parte prin nivelul mai mic al preţului
care poate fi obţinut pe piaţă, iar pe de altă parte, prin decuplarea plăţilor directe de
volumul producţiei (deocamdată doar la culturile arabile, unde plăţile directe se acordă
în funcţie de suprafaţa cultivată şi nu de producţie). • În sfârşit, prin mutarea centrului
de greutate al pârghiilor subvenţioniste dinspre pieţe înspre producători, este de
aşteptat ca fermierii mici să beneficieze în mod proporţional cu cei mari de subvenţiile
agricole. În prezent, o minoritate de ferme – cele mari, reprezentând cam 20% din total
– obţin circa 80% din totalul ajutoarelor. La această situaţie s-a ajuns tocmai datorită
sistemului de susţinere a veniturilor prin intermediul preţului: cei care produc mai mult
(fermele mari) îşi atrag proporţional şi veniturile mai mari. Alte ajutoare financiare
Producătorii agricoli mai pot primi diverse alte ajutoare financiare, acordate fie din
bugetul comun, fie individual de către statele membre, în ambele situaţii cu respectarea
condiţiilor stabilite de Comunitate. Spre exemplu, ajutoare financiare suplimentare se
acordă: • în situaţii când are loc o scădere justificabilă a veniturilor din producţia şi
comercializarea unui produs, cum ar fi în cazul unor calamităţi naturale • pentru
îngheţarea voluntară a terenurilor şi/sau conferirea unei alte destinaţii, cum ar fi
cultivarea cu plante pentru biomasă • statele membre pot acorda ajutoare suplimentare
fermelor mici care nu beneficiază în proporţie egală cu cele mari de sprijinul comunitar.
Restituţiile (refinanţările) la export Datorită nivelului mai ridicat al preţurilor produselor
agricole pe Piaţa Internă faţă de piaţa mondială, producătorilor le lipseşte motivaţia
financiară de a exporta, ei având certitudinea că prin plasarea produsului pe piaţa
Uniunii Europene nu vor obţine un preţ mai mic decât preţul de intervenţie, superior
preţului mondial. De aceea, exporturile de produse agricole către alte ţări sunt
încurajate de Uniunea Europeană prin acordarea, către exportatori, a unor sume
reprezentând diferenţa dintre preţul indicativ şi preţul mai mic care se obţine pe piaţa
internaţională. Măsura este importantă mai ales în cazul produselor pentru care
Uniunea se confruntă cu surplusuri: cereale, produse lactate, carne de vită, carne de
porc, carne de pasăre, ouă, unele fructe şi legume, ulei de măsline, orez, vin, zahăr 7
. D. Cotele de producţie Aşa cum am arătat mai sus, diversele stimulente financiare
acordate producătorilor agricoli, şi mai ales susţinerea prin preţ, îi determină pe aceştia
să producă mai mult pentru a câştiga mai mult. Cu cât producţia obţinută este mai
mare, cu atât sunt mai mari şi costurile pentru finanţarea PAC. De aceea, pentru a
preveni şi limita supraproducţia, în anii ’80 a fost introdus instrumentul cotelor de
producţie. Cotele reprezintă cantităţile maxime admise pentru producţia anumitor
produse (lapte, legume/fructe, zahăr, cartofi cu destinaţia amidon, banane, furaje
uscate, in şi cânepă pentru fibre, ulei de măsline, tutun). E. Protecţia vamală In linii
generale, pentru realizarea importului produselor agricole în Uniunea Europeană este
necesară obţinerea unei licenţe de import – condiţionată de constituirea unui depozit
până în momentul în care importatorul dovedeşte că produsele sale respectă normele
sanitare şi fitosanitare, precum şi cerinţele de calitate europene - şi plata taxelor
vamale. Taxele vamale au luat locul prelevărilor variabile la import, ca urmare a
rezultatelor negocierilor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului-Runda
Uruguay.

Finanţarea măsurilor de politică agricolă comună Măsurile de politică agricolă

comună sunt finanţate din bugetul comunitar, prin intermediul Fondului European de
Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA). Crearea Fondului a fost prevăzută încă de
la început, în Tratatul CEE (articolul 40). În mod practic, Fondul a fost constituit în
1962, actul oficial care îi conferă baza legală fiind Regulamentul CEE 25/1962,
modificat prin Regulamentul CEE 728/1970 şi prin Regulamentul CE 1258/1999.
Constituirea FEOGA reprezintă concretizarea principiului solidarităţii financiare stabilit
la Stresa, care presupune finanţarea comună a măsurilor comune. În fapt, aceasta
înseamnă că unele ţări subvenţionează în parte agricultura altor ţări. În general, ţările
net contributoare sunt şi cele care doresc reformarea sistemului actual al PAC, în
scopul reducerii cheltuielor agricole. În cadrul Fondului există două linii de finanţare
distincte: secţiunea garantare şi secţiunea orientare. A. Secţiunea Garantare
finanţează: • funcţionarea organizaţiilor comune de piaţă • măsuri de dezvoltare rurală
• măsuri veterinare (vizând sănătatea şi condiţiile de creştere ale animalelor) şi fito-
sanitare • măsuri generale de informare şi evaluare. B. Secţiunea Orientare finanţează
măsuri de dezvoltare rurală în zonele care intră sub incidenţa Obiectivului 1 al Politicii
Regionale, şi anume: • investiţii în exploataţiile agricole şi în activităţi de
prelucrare/comercializare a produselor agricole • întinerirea populaţiei agricole •
activităţi de formare profesională • stimularea dezvoltării activităţilor neagricole

Cheltuielile necesare pentru desfăşurarea proceselor de producţie în

agricultură, au un rol determinant în realizarea performanţelor tehnice şi economico-
financiare ale întreprinderii agricole şi totodată pot modifica ordinea de prioritate a
obiectivelor stabilite cât şi gradul de îndeplinire al acestora, în anul de producţie în curs
şi în perspectivă.
 În această ordine de idei, principalele obiective pe care le are în vedere
conducerea firmelor agricole, sunt:

- stabilirea mărimii şi dimensiunii întreprinderilor agricole în corelaţie cu nevoile

utilizatorilor finali (procesatori şi populaţie);

- perfecţionarea tehnologiilor de producţie agricolă, prin dotarea cu tehnică

modernă a unităţilor economice;

- penetrarea şi menţinerea pe piaţa agricolă a unor produse – diversificate în

partizi mari;

- implementarea unor metode manageriale în concordanţă cu politica şi

strategia de firmă în perioada curentă şi în viitor.

Dacă definim la nivel de întreprindere agricolă cheltuielile, acestea reprezintă

totalitatea resurselor consumate într-o perioadă de timp dată (de regulă 1 an), pentru
realizarea şi desfacerea producţiei agricole şi neagricole.

Acţiunea de monitorizare a cheltuielilor într-o firmă agricolă are în vedere:

- obţinerea unei marje comerciale pe produse agricole şi neagricole

corespunzătoare prevederilor bugetare, prin calcularea costurilor unitare;

- concretizarea consumurilor de resurse economice în produse agricole şi

neagricole vandabile de calitate superioară.

Pentru a avea o imagine de ansamblu cât şi de detaliu a cheltuielilor în firmele

agricole este necesară analiza acestora în mai multe direcţii:

- variaţia cheltuielilor pe total, pe tipuri de activităţi, pe categorii de cheltuieli atât

în dinamică cât şi structural;

- abaterea cheltuielilor pe ferme şi culturi sau specii (categorii de animale), atât

în dinamică cât şi structural;

- modificările produse de influenţa factorilor la nivel de cultură, categorie de

animale sau fermă agricolă, într-o perioadă de 1 an sau 3-5 ani.

Urmărirea cheltuielilor în diferite ipostaze se efectuează prin aplicarea

următoarelor tipuri de analiză:

- analiza dinamică a cheltuielilor;

- analiza structurală a cheltuielilor;

- analiza factorială a cheltuielilor.

 Metodologia de calcul de către contribuabili persoane fizice al venitului anual şi,
după caz, al venitului anual rezultat în urma reducerii normei de venit potrivit
prevederilor art. 107 alin. (9) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal Fermierul,
contribuabil persoană fizică, care nu valorifică producţia prin/către cooperativa agricolă
calculează: a) suprafaţa/capetele de animale/familiile de albine impozabile prin
scăderea din numărul de ha/capete/familii de albine deţinute a valorilor
corespunzătoare suprafeţelor de teren/capetelor de animale/familiilor de albine pentru
care nu se datorează impozit, conform tabelului prevăzut la art. 105 alin. (2) din Legea
nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal)
şi în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (3) din acelaşi act normativ; b) venitul
anual, prin înmulţirea numărului de ha, capete, familii de albine, impozabile obţinute
prin calculul prevăzut la lit. a) cu norma de venit corespunzătoare, din coloana (2) a
tabelului din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 30/2019 privind aprobarea
Metodologiilor pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor din
activităţi agricole, precum şi a Metodologiei de calcul al reducerii normei de venit pentru
aplicarea prevederilor referitoare la scutirea de la plata impozitului pe venit, prevăzută
la art. 76 alin. (1) lit. c) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004. Fermierul,
contribuabil persoană fizică, membru al unei cooperative agricole care livrează
produse prin/către cooperativă calculează: 1. suprafaţa/capetele de animale/familiile
de albine impozabile prin scăderea din numărul de ha/capete/familii de albine deţinute
a valorilor corespunzătoare suprafeţelor de teren/capetelor de animale/familiilor de
albine pentru care nu se datorează impozit, conform tabelului prevăzut la art. 105 alin.
(2) din Codul fiscal şi în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (3) din acelaşi act
normativ; 2. valoarea producţiei livrate prin/către cooperativă - valoare scutită de
impozit - prin înmulţirea cantităţilor livrate (kg produse agricole, litri lapte, număr capete
de animale, familii de albine, după caz) cu norma de venit unitară din coloana (3) a
tabelului din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 30/2019, corespunzătoare fiecărei
categorii de producţii vegetale şi animale. În cazul livrării de 2 sau mai multe produse
animale obţinute de la aceeaşi specie de animale (de exemplu, carne, lapte) valorile
se însumează; 3. norma de venit redusă, prin: a) împărţirea valorii producţiei livrate
prin/către cooperativă obţinută prin calculul prevăzut la pct. 2 la suprafaţa/capetele de
animale/familiile de albine impozabile obţinută prin calculul prevăzut la pct. 1; b)
scăderea sumei determinate potrivit lit. a) din norma de venit corespunzătoare, din
coloana (2) a tabelului din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 30/2019; 4. venitul
anual prin înmulţirea normei de venit reduse obţinute prin calculul prevăzut la pct. 3 cu
suprafaţa/capetele de animale/familiile de albine impozabile obţinută prin calculul
prevăzut la pct. 1. Observaţie: coloanele (2) şi (3) la care se face referire în exemplele
de calcul sunt cele ale tabelului din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 30/2019,
care cuprind norma de venit lei/ha/cap animal/familie albine şi, respectiv, norma de
venit unitară pentru fiecare judeţ. Exemple numerice de calcul pentru fermieri membri
ai unei cooperative agricole care livrează produse prin/către cooperativă I. Persoana
fizică cultivă cereale pe o suprafaţă de 5 ha Valori din tabelul anexei nr. 3 la Hotărârea
Guvernului nr. 30/2019: - col. (2) - norma de venit 252 lei/ha - col. (3) - norma de venit
unitară 0,0654 lei/kg Suprafeţe neimpozabile potrivit art. 105 alin. (2) din Codul fiscal:
- 2 ha neimpozabile. Livrează prin/către cooperativă: 10.000 kg cereale. 1. Suprafaţa
impozabilă: 5 ha (deţinute) - 2 ha (neimpozabile) = 3 ha pentru care se datorează
impozit 2. Valoarea producţiei de cereale livrate prin/către cooperativă: 10.000 kg x
0,0654 lei/kg = 654 lei 3. Norma de venit redusă: a) 654 lei: 3 ha = 218 lei şi b) 252 lei
- 218 lei = 34 lei 4. Venitul anual: 34 lei * 3 ha = 102 lei II. Persoana fizică creşte 10
capete vaci (calcul valabil şi pentru bivoliţe): Valori din tabelul anexei nr. 3 la Hotărârea
Guvernului nr. 30/2019: - col. (2) - norma de venit 200 lei/cap - col. (3) - norma de venit
unitară: - lapte - 0,04651 lei/litru; - viţel - 22,4 lei/cap; - animal reformă - 74,0 lei/cap.
Număr capete neimpozabile potrivit art. 105 alin. (2) din Codul fiscal: - 2 capete
neimpozabile. Livrează prin/către cooperativă: - 10.000 litri lapte; - 3 capete viţei; - 1
cap reformă. 1. Număr capete impozabile: 10 capete vaci (deţinute) - 2 capete vaci
(neimpozabile) = 8 capete vaci pentru care datorează impozit 2. Valoarea producţiei
de lapte şi animale livrate prin/către cooperativă: 10.000 litri lapte x 0,0465 lei/litru =
465 lei 3 capete viţei x 22,4 lei/cap = 67,2 lei 1 cap vacă reformă x 74 lei/cap = 74 lei
Total 606,2 lei - valoare scutită de impozit 3. Norma de venit redusă: a) 606,2 lei : 8
capete = 75,77 lei/cap de animal (partea din norma de venit care este scutită) şi b) 200
lei - 75,77 lei = 124,23 lei (norma redusă) 4. Venitul anual: 124,23 lei * 8 capete =
993,84 lei III. Persoana fizică creşte 100 capete oi: Valori din tabelul anexei nr. 3 la
Hotărârea Guvernului nr. 30/2019: - col. (2) - norma de venit 20 lei/cap - col. (3) - norma
de venit unitară: - lapte - 0,15 lei/litru; - lână - 0,15 lei/kg; - miel - 6,46 lei/cap; - animal
reformă - 23,1 lei/cap Număr capete neimpozabile potrivit art. 105 alin. (2) din Codul
fiscal: - 50 capete neimpozabile Livrează prin/către cooperativă: - 0 litri lapte; - 100 kg
lână; - 20 capete miei; - 0 capete reformă. 1. Număr capete animale impozabile: 100
capete oi (deţinute) - 50 capete oi (neimpozabile) = 50 capete oi pentru care se
datorează impozit 2. Valoarea producţiei de lapte, lână şi animale livrate prin/către
cooperativă: 0 litri lapte x 0,15 lei/litru = 0 lei 100 kg lână x 0,15 lei/kg = 15 lei 20 capete
miei x 6,46 lei/cap = 129,2 lei 0 capete oi reformă x 23,1 lei/cap = 0 lei Total 144,2 lei
- valoare scutită de impozit 3. Norma de venit redusă: a) 144,2 lei : 50 de capete =
2,88 lei/cap de animal şi b) 20 lei - 2,88 lei = 17,12 lei 4. Venitul anual: 17,12 lei/cap *
50 de capete = 856 lei IV. Persoana fizică creşte 100 capete capre: Valori din tabelul
anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 30/2019: - col. (2) - norma de venit 20 lei/cap
- col. (3) - norma de venit unitară: - lapte - 0,12 lei/litru; - ied - 5,18 lei/cap; - animal
reformă - 18,5 lei/cap. Număr capete neimpozabile potrivit art. 105 alin. (2) din Codul
fiscal: - 25 capete neimpozabile Livrează prin/către cooperativă: - 500 litri lapte; - 50
capete iezi; - 0 capete reformă. 1. Număr capete animale impozabile: 100 capete capre
(deţinute) - 25 capete capre (neimpozabile) = 75 capete capre pentru care se
datorează impozit 2. Valoarea producţiei de lapte şi animale livrate prin/către
cooperativă: 500 litri lapte x 0,12 lei/litru = 60 lei 50 capete iezi x 5,18 lei/cap = 259 lei
0 capete capre reformă x 18,5 lei/cap = 0 lei Total 319 lei - valoare scutită de impozit
3. Norma de venit redusă: a) 319 lei : 75 capete de animale = 4,25 lei/cap de animal
şi b) 20 lei - 4,25 lei = 15,75 lei 4. Venitul anual: 15,75 lei * 75 capete de animale =
1.181,25 lei V. Persoana fizică creşte 180 capete păsări de curte: Valori din tabelul
anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 30/2019: - col. (2) - norma de venit 2 lei/cap -
col. (3) - norma de venit unitară: - ouă - 0,015 lei/ou; - carne pui broiler - 0,395 lei/cap;
- carne găini ouătoare reformă - 0,200 lei/cap Număr capete neimpozabile potrivit art.
105 alin. (2) din Codul fiscal: - 100 capete neimpozabile Livrează prin/către
cooperativă: - 3.000 ouă; - 70 pui broiler; - 0 găini ouătoare reformă. 1. Număr capete
păsări impozabile: 180 capete păsări de curte (deţinute) - 100 capete păsări de curte
(neimpozabile) = 80 capete păsări de curte pentru care se datorează impozit 2.
Valoarea producţiei de ouă şi păsări livrate prin/către cooperativă: 3.000 ouă x 0,015
lei/ou = 45 lei 70 capete pui broiler x 0,395 lei/cap = 27,65 lei 0 capete găini ouătoare
reformă x 0,200 lei/cap = 0 lei Total 72,65 lei - valoare scutită de impozit 3. Normă de
venit redusă a) 72,65 lei : 80 capete = 0,91 lei/cap şi b) 2 lei/cap - 0,91 lei/cap = 1,09
lei/cap 4. Venitul anual: 1,09 lei/cap * 80 capete = 87,2 lei VI. Persoana fizică creşte
50 capete porci pentru îngrăşat: Valori din tabelul anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului
nr. 30/2019: - col. (2) - norma de venit 30 lei/cap - col. (3) - norma de venit unitară: -
0,27 lei/kg carne în viu Număr capete neimpozabile potrivit art. 105 alin. (2) din Codul
fiscal: - 6 capete neimpozabile Livrează prin/către cooperativă: 1.100 kg carne în viu.
1. Număr capete impozabile: 50 capete (deţinute) - 6 capete (neimpozabile) = 44
capete pentru care se datorează impozit 2. Valoarea producţiei de carne în viu livrate
prin/către cooperativă: 1.100 kg x 0,27 lei/kg = 297 lei, valoare scutită de impozit 3.
Normă de venit redusă: a) 297 lei : 44 capete de animale = 6,75 lei/cap de animal şi
b) 30 lei/cap - 6,75 lei/cap = 23,25 lei/cap 4. Venitul anual: 23,25 lei/cap * 44 capete
de animale = 1.023 lei VII. Persoana fizică deţine o stupină de 100 familii de albine:
Valori din tabelul anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 30/2019: - col. (2) - norma
de venit 20 lei/familia de albine - col. (3) - norma de venit unitară 0,8 lei/kg miere de
albine Număr de familii de albine neimpozabile potrivit art. 105 alin. (2) din Codul fiscal:
- 75 familii neimpozabile Livrează prin/către cooperativă: 500 kg miere. 1. Număr familii
de albine: 100 familii de albine (deţinute) - 75 familii de albine (neimpozabile) = 25
familii de albine pentru care se datorează impozit 2. Valoarea producţiei de miere
livrate prin/către cooperativă: 500 kg x 0,8 lei/kg = 400 lei, valoare scutită de impozit
3. Normă de venit redusă: a) 400 lei : 25 familii de albine = 16 lei/familie de albine şi
b) 20 lei/familie de albine - 16 lei/familie de albine = 4 lei/familie de albine 4. Venitul
anual: 4 lei/familie de albine * 25 familii de albine = 100 lei

Agricultura reprezintă cultivarea pământului și creșterea animalelor pentru

satisfacerea uneia dintre cele mai importante nevoi ale omului: hrana.

Dacă strămoșii noștri foloseau diferite metode primitive pentru a-și ține evidența
(își crestau pe răboj numărul animalelor, numărul de zile lucrate, banii datorați etc.), în
prezent avem nevoie de un sistem de organizare a contabilității în agricultură.
 În epoca modernă, contabilitatea este definită ca o ramură a științelor sociale și
are ca scop coordonarea și înregistrarea mișcărilor de valori dintr-un patrimoniu,
precum și a relațiilor de drepturi și obligații față de alte persoane, în vederea controlului
permanent și a stabilirii în orice moment a situației și rezultatelor unei întreprinderi.

Definiții și caracteristici ale activității agricole se regăsesc în Standardele

Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), în speță IAS 41 Agricultura. Conform
pct. 5 din standard, activitatea agricolă constituie administrarea de către o entitate a
transformării biologice și recoltării activelor biologice pentru vânzare sau pentru
transformare în produse agricole sau în active biologice suplimentare.

1. Unitatea agricolă – concept și caracteristici

Pentru agricultura din România, în urma reconstituirii și a constituirii proprietății

private asupra pământului, s-au creat diverse forme de entități în care se desfășoară
activități de obținere a produselor agricole și agroalimentare. Pentru a denumi aceste
entități se folosesc, în mod curent, fără a se face distincțiile necesare, conceptele
de unitate, exploatație agricolă sau întreprindere.

Unitatea agricolă reprezintă „locul” în care întreprinzătorul combină factori de

producție în vederea obținerii produselor agricole. Dar gradul de complexitate a
activității, finalitatea acesteia (obiectivele urmărite) și deschiderea către piață
(integrarea în fluxurile și circuitele economice) nu sunt similare în cazul variatelor forme
de unități, fiecare îndeplinind un număr mai mic sau mai mare de funcțiuni ale
întreprinderii ori de componente ale acestora.

2. Subvențiile guvernamentale în agricultură

Subvențiile pentru agricultură sunt ajutoare financiare acordate de guvern,

agenții guvernamentale sau alte instituții naționale și internaționale entităților care
desfășoară activități agricole, dacă se încadrează în anumite condiții de eligibilitate.

În categoria subvențiilor se cuprind:

  subvenții aferente activelor – sunt cele în cazul cărora pentru
acordare principala condiție este ca întreprinderea beneficiară să construiască
sau să achiziționeze active imobilizate;

 subvenții aferente veniturilor – includ totalitatea subvențiilor care

nu intră în categoria celor aferente activelor.
Subvențiile se pot clasifica astfel:

 subvenții guvernamentale;

 împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenții;

 alte sume primite cu caracter de subvenții.

Subvențiile guvernamentale sunt uneori denumite în alte moduri, cum ar fi:

alocații, transferuri, subsidii sau prime. Potrivit OMFP nr. 1.802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare, acestea
reprezintă asistența acordată de guvern sub forma unor transferuri de resurse către o
entitate în schimbul conformării, în trecut sau în viitor, cu anumite condiții referitoare la
activitatea de exploatare a entității.

Subvențiile guvernamentale pot fi sub formă de transfer al unui activ nemonetar

(de exemplu, o imobilizare corporală), caz în care subvenția și activul sunt contabilizate
la valoarea justă (Cuc, 2007).

În conturile de subvenții pentru investiții se contabilizează și donațiile pentru

investiții, precum și plusurile la inventar de natura imobilizărilor corporale și
necorporale, conform OMFP nr. 1.802/2014.

Subvențiile guvernamentale se acordă sub diferite termene și condiții. De

exemplu, acordarea unei subvenții guvernamentale poate impune unei firme cu profil
agricol să cultive pământul într-o anumită zonă pentru cinci ani și să returneze
subvenția dacă nu este respectată această condiție. În această situație, subvenția
guvernamentală nu este recunoscută ca venit până la expirarea celor cinci ani. Totuși,
în cazul în care condițiile de acordare a subvenției permit ca o parte din aceasta să fie
reținută odată cu trecerea timpului, entitatea recunoaște subvenția ca venit,
proporțional, până la expirarea duratei de timp impuse pentru acordarea subvenției
(IASB, 2015).

3. Clasificarea documentelor contabile utilizate în agricultură

După rolul și locul în fazele fluxului informațional, documentele contabile sunt:

 Documente justificative, care au rol de memorizare scriptică,

culegere și consemnare a datelor referitoare la activitatea economică și
financiară și sunt considerate documente de intrare în sistemul informațional,
cuprinzând o mare diversitate de documente (piese), cum sunt: facturile, statele
de salarii, notele de recepție, chitanțele etc.

 Registre contabile (fișierele contabile), care au rolul de

prelucrare (tratare), stocare și verificare a datelor și informațiilor contabile prin
intermediul modelelor și procedurilor proprii metodei contabilității, includ:
Registrul-jurnal, Cartea mare, Registrul-inventar, registrele auxiliare, balanțele
de verificare a conturilor etc.

 Documente contabile de sinteză și raportare contabilă

(situațiile financiare anuale), care au rolul de centralizare, sintetizare și
transmitere a informațiilor către utilizatorii interni și externi, fiind
astfel documente de ieșire din sistemul sau fluxul informațional contabil,
cuprinzând bilanțul, contul de profit și pierdere etc. (Nicolaescu, 2014)
4. Documentele justificative specifice sectorului zootehnic
În cadrul societăților de natură agricolă se folosesc și documente specifice în
vederea gestiunii stocurilor:

 Fișa aferentă consumului de furaje – se completează pentru

justificarea furajelor consumate de animale în funcție de categoria de vârstă și
de specie. Datele se preiau mai departe în bonul de consum, pentru a se putea
efectua descărcarea din gestiune.

 Bonul de recoltare zilnică sau Jurnalul de recoltare – sunt

folosite atunci când are loc recoltarea produselor de natură vegetală (cereale,
fructe etc.) și a produselor provenite din zootehnie (lână, ouă etc.).

 Jurnalul de mulsori – se completează în fiecare lună în cadrul

fermelor zootehnice de bovine sau ovine și are ca scop înregistrarea producției.
  Actul de fătare – se completează în funcție de specia animalelor.
La animalele din specia taurinelor și cabalinelor, înregistrarea se face pentru
fiecare cap de animal în parte, atribuindu-se numere de inventar. Pentru
celelalte specii, înscrierea se face per total capete și greutate, menționându-se
numărul de femele/masculi și numărul matricol al mamei.

 Actul de mutație – se întocmește la transferul animalelor dintr-o

categorie inferioară într-o categorie superioară ori la modificarea destinației lor.

 Actul de cântărire a animalelor – se utilizează pentru ținerea

evidenței sporului în greutate al animalelor.

 Actul de moarte – dispariție – tăiere a animalelor.

 Registrul evoluției efectivelor de animale – în acest registru se

consemnează numai evidența cantitativă a efectivelor de animale.

 Registrul pentru evidența animalelor tinere – este folosit pentru

a putea gestiona animalele oprite pentru prăsilă sau completarea turmei de
bază. (Manea și Mărcuță, 2007)

Registrele contabile și documentele de sinteză corespund cu cele utilizate și în

celelalte domenii de activitate.

5. Activele biologice de natura stocurilor și produsele agricole

Produsele finite sunt acele produse care au parcurs în totalitate fazele

procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entității,
putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților.

Producția în curs de execuție reprezintă producția care nu a trecut prin toate

fazele (stadiile) de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele
care nu sunt supuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime. În
cadrul producției în curs de execuție intră de asemenea serviciile și studiile în curs de
execuție sau neterminate.

Termenii privind agricultura sunt prezentați de OMFP nr. 1.802/2014. Astfel:

 Activitatea agricolă este redată de administrarea de către o

entitate a transformării biologice și recoltării activelor biologice (animale vii și
 plante vii) în scopul vânzării ori pentru transformarea în produse agricole sau în
active biologice suplimentare. Transformarea biologică include procesele de
producere, creștere, procreare și degenerare care determină modificări
calitative sau cantitative asupra activului biologic.

 Activele biologice de natura stocurilor sunt acelea care urmează a

fi vândute ca active biologice ori recoltate ca produse agricole (de exemplu:
peștii din fermele piscicole, animalele destinate producției de carne, animalele
deținute în vederea vânzării, culturile și copacii crescuți pentru cherestea).

 Produsele agricole rezultă în momentul recoltării de la activele

biologice ale întreprinderii (de exemplu: copaci tăiați, bumbac, lână, fructe
culese, lapte).

Recolta semnifică încetarea proceselor vitale ale unui activ biologic sau
separarea produselor agricole de un activ biologic.

Evidența contabilă a activelor biologice de natura stocurilor se conduce cu

ajutorul conturilor 361 „Active biologice de natura stocurilor” și 368 „Diferențe de preț
la active biologice de natura stocurilor”. Contul 361 este cont de active circulante vii ca
și conținut economic, iar după funcția contabilă este cont de activ. (Mateș et. al, 2016)

6. Activele biologice productive

În categoria imobilizărilor corporale există un cont distinct referitor la activele

biologice productive, respectiv 217 „Active biologice productive”. Acesta înlocuiește
vechiul cont 2134 „Animale și plantații”.

Activele biologice productive reprezintă orice active, altele decât activele

biologice de natura stocurilor, de exemplu: vița-de-vie, pomii fructiferi și copacii din
care se obține lemn de foc, dar care nu sunt tăiați, animalele de lapte. Acestea sunt
active autoregeneratoare și nu reprezintă produse agricole.

Un animal viu sau o plantă vie redau activele biologice. Conform OMFP nr.
1.802/2014, întreprinderea recunoaște un activ biologic dacă și numai dacă:

 entitatea controlează activul ca rezultat al evenimentelor trecute;

  este probabil ca beneficiile economice viitoare asociate activului
să revină entității; și

 valoarea justă sau costul activului poate fi evaluat(ă) în mod

credibil.
7. Monografie contabilă – entitate agricolă cu activitate în sectorul vegetal și în
cel zootehnic

Entitatea A, înființată în anul 2003, are ca domeniu principal de activitate

cultivarea cerealelor și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase (CAEN 0111)
și ca activitate secundară creșterea bovinelor de lapte (CAEN 0141).

În cursul lunii aprilie 2017 au loc următoarele operațiuni în ceea ce privește

activitatea în sectorul vegetal:

 se achiziționează de la furnizori semințe de soia în sumă de 3.120

lei (TVA 9%);

 se cumpără, se recepționează și ulterior se achită motorină în

valoare de 4.882,58 lei (inclusiv TVA 19%);

 se achiziționează îngrășăminte chimice (uree, azot etc.) în sumă

de 1.143,98 lei (inclusiv TVA 9%) și se dau în consum;

 se dau în consum semințele de soia achiziționate;

 se cumpără de la un furnizor de imobilizări cu sediul în Franța un

tractor nou în valoare de 382.500 lei (TVA 19%), acesta fiind achitat ulterior din
contul bancar;

 se efectuează în avans o plată în sumă de 71.162 lei (inclusiv TVA

19%) pentru o marfă;

 se înregistrează cheltuiala cu arenda aferentă anului agricol 2015-

2016 în sumă totală de 1.514,25 lei (inclusiv TVA 19%);

 se înregistrează producția neterminată/în curs de execuție la

sfârșitul lunii aprilie 2017 (pentru cultura de soia) în sumă de 363.648,20 lei.

Înregistrarea operațiunilor contabile:

 1) Achiziția semințelor de soia (taxare inversă conform art. 331 alin. (2) lit. c) din
Codul fiscal):

3.120,00 3025 = 401 3.120,00

lei „Semințe și materiale „Furnizori” lei
de plantat”
4426 4427
280,80 lei „TVA deductibilă” „TVA colectată” 280,80 lei

2) Achiziția și recepția motorinei:

4.882,58 % = 401 4.882,58

lei 3022 „Furnizori” lei
4.103,01 lei„Combustibili”
4426
779,57 lei „TVA deductibilă”

3) Plata motorinei:

4.882,58 401 = 5121 4.882,58

lei „Furnizori” „Conturi la băncilei
în lei”

4) Achiziția de îngrășăminte chimice:

1.143,98 % = 401 1.143,98

lei 3028 „Furnizori” lei
1.049,52 lei„Alte
materiale consumabile”
94,46 lei 4426
„TVA deductibilă”

5) Consumul îngrășămintelor chimice (pe bază de bon de consum):

 1.049,52 6028 = 3028 1.049,52
lei „Cheltuieli privind alte „Alte lei
materiale consumabile” materiale consumabile”

6) Consumul semințelor de soia (pe bază de bon de consum):

3.120 6025 = 3025 3.120

lei „Cheltuieli privind „Semințe și materialelei
semințele și materialele de plantat”
de plantat”

7) Achiziția tractorului:

382.500 2131 = 404 382.500

lei „Echipamente tehnologice „Furnizori de imobilizări”lei
(mașini, utilaje și
instalații de lucru)
4426 4427
72.675 lei „TVA deductibilă” „TVA colectată” 72.675 lei

8) Achitarea utilajului achiziționat:

382.500 404 = 5121 382.500

lei „Furnizori de imobilizări” „Conturi la băncilei
în lei”

9) Avansul pentru marfă:

71.162 % = 401 71.162

lei 4091 „Furnizori” lei
59.800 lei„Furnizori – debitori pentru
cumpărări de bunuri
de natura stocurilor”
 4426
11.362 lei „TVA deductibilă”

10) Cheltuiala cu arenda aferentă anului agricol 2015-2016:

1.514,25 % = 401 1.514,25

lei 612 „Furnizori” lei
1.272,48 lei„Cheltuieli cu redevențele,
locațiile de gestiune
și chiriile”
4426
241,77 lei „TVA deductibilă”

11) Înregistrarea producției neterminate la sfârșitul lunii aprilie 2017 (pentru

cultura de soia):

363.648,20 331 = 711 363.648,20

lei „Produse în curs „Venituri aferentelei
de execuție” costurilor stocurilor
de produse”

În cursul lunii aprilie 2017, în entitate au loc următoarele operațiuni în ceea ce

privește activitatea în sectorul zootehnic:

 se achiziționează de la un furnizor de imobilizări un număr de 3

capete active biologice în sumă de 29.430 lei (inclusiv TVA 9%);

 se înregistrează în contabilitate, la începutul lunii, pe contul analitic

361.01, 9 capete de viței, care au intrat în unitate în cursul lunii martie 2017 prin
fătări, cu o valoare de 5.900 lei;

 se înregistrează lunar sporul în greutate al animalelor (sporul în

greutate nu se calculează la vacile de lapte (categoria activelor biologice
imobilizate) ori la junincile gestante (sporul nu este unul real, în sensul că
junincile iau lunar în greutate datorită gestației)) – 4.000 lei;
  se vând 5 capete de tineret bovin, în valoare de 34.321,92 lei
(inclusiv TVA 9%) (entitatea ține evidența tineretului bovin pe trei categorii, în
funcție de vârsta animalelor: 0-6 luni, 6-12 luni, 12-24 luni);

 se vinde lapte de vacă în sumă de 42.302,52 lei (inclusiv TVA 9%);

 se achiziționează medicamente pentru uz veterinar în valoare de

160 lei (inclusiv TVA 9%) și furaje în sumă de 2.071 lei (inclusiv TVA 9%).

Înregistrarea operațiunilor contabile:

1) Achiziția activelor biologice:

29.430 % = 404 29.430

lei 217 „Furnizori de imobilizări” lei
27.000 lei„Active biologice
productive”
4426
2.430 lei „TVA deductibilă”

2) Intrările prin fătări:

5.900 361.01 = 711 5.900

lei „Active biologice „Venituri aferentelei
de natura stocurilor”/ costurilor stocurilor
viței de produse”

3) Înregistrarea sporului de greutate:

4.000 361.01 = 711 4.000

lei „Active biologice „Venituri aferentelei
de natura stocurilor”/ costurilor stocurilor
viței de produse”

4) Vânzarea tineretului bovin:

 34.321,92 4111 = % 34.321,92
lei „Clienți” 7018 lei
„Venituri din vânzarea31.488,00 lei
activelor biologice
de natura stocurilor”
4427
„TVA colectată” 2.833,92 lei

Aferent facturii de vânzare a tineretului bovin trebuie să existe avizul de

expediere și documentul de mișcare a animalelor vii.

5) Vânzarea laptelui de vacă:

42.302,52 4111 = % 42.302,52

lei „Clienți” 7017.02 lei
„Venituri din vânzarea38.809,65 lei
produselor agricole”/
lapte de vacă
4427
„TVA colectată” 3.492,87 lei

6) Achiziția medicamentelor pentru uz veterinar:

160,00 % = 401 160,00

lei 3028.01 „Furnizori” lei
146,79 lei„Alte materiale
consumabile”/ medicamente
4426
13,21 lei „TVA deductibilă”

7) Achiziția furajelor:
 2.071,00 % = 401 2.071,00
lei 3026 „Furnizori” lei
1.900,00 lei„Furaje”
4426
171,00 lei „TVA deductibilă”

Prin cercetarea realizată în articolul de față au fost prezentate concepte

contabile noi (precum active biologice productive, active biologice de natura stocurilor,
produse agricole) și documentele justificative folosite în contabilitatea specifică
agriculturii.

În monografia contabilă prezentată, cu exemplul unei entități care desfășoară

activitate în sectorul producției vegetale și în sectorul zootehnic, au fost utilizate și
principalele conturi noi promovate de reglementările actuale, respectiv 217 ,,Active
biologice productive”, 3026 ,,Furaje”, 347 „Produse agricole”, 361 „Active biologice de
natura stocurilor”.

Functiunea comerciala grupeaza activitatile de marketing, de cumparare si

aprovizionare tehnico-materiala, de desfacere a produselor, incheierea si derularea
contractelor, gestionarea stocurilor.

Desfasurarea activitatilor in conditiile economiei de schimb impune

unitatilor agricole studierea pietii interne si externe a factorilor de productie si a
produselor agricole si dezvoltare activitatilor corespunzatoare marketingului

mix prin care se elaboreaza politica de produs, de pret, de distributie si de

comunicatie.

Informatiile reiesite permit managerilor sa aleaga furnizorii de factori de

productie, sa asigure un portofoliu de comenzi care sa permita utilizarea capacitatilor
de productie, sa precizeze pozitia unitatii pe pietele diferitelor produse si a canalelor
de distributie a produselor ei, sa diagnosticheze competitivitatea acesteia, sa aleaga
beneficiari, sa precizeze politicile de promovare si vanzare, de publicitate, sa
elaboreze strategiile de marketing, sa reduca cheltuielile si sa minimizeze riscurile.

Aprovizionarea cu mijloace de productie a unitatilor agricole include

activitati legate de : determinarea cantitativa a acestora in functie de volumul si
diversitatea productiei, a tehnologiilor si a normelor de consum; intocmirea programului
de aprovizionare; incheierea contractelor cu furnizorii; organizarea transportului si a
depozitarii corespunzatoare.

O problema deosebita o reprezinta fundamentarea stiintifica a stocurilor de

materii si materiale si asigurarea acestora.

In desfasurarea aprovizionarii trebuie sa se urmareasca calitatea materialelor,

reducerea cheltuielilor, cresterea vitezei de circulatie a materialelor, asigurarea
utilizarii lor in perioadele optime pentru plante si animale, nedeprecierea calitatii prin
depozitare.

Functiunea comerciala anticipeaza si urmeaza unei parti din functiunile

de cercetare si de productie, intrucat in economia de piata se produce ceea cercetarea
indica ca se poate vinde in conditii de maxima profitabilitate.

In mod concret, cele trei functiuni trebuie coordonate la nivelul conducerii, la

luarea deciziilor tinandu-se seama de toti factorii care determina specificul activitatii
unei unitati agricole, ii asigura adaptarea la mediu extern si viabilitate economica.

In etapa actuala in tara noastra, pentru producatori agricoli privati se

impune imbunatatirea sistemelor de aprovizionare cu factorii de productie si de
preluare a produselor, a actualelor infrastructuri rurale, a surselor de informare privind
piata interna si externa.
 Valoarea produselor agricole creşte prin industrializare şi comercializarea lor,
ceea ce duce la o diminuare a părţii din valoarea produsului care revine producătorului
agricol. Această situaţie nu este specifică numai agriculturii, fenomene asemănătoare
se pot întâlni şi în industrie.
Deci, vânzarea directă ce are loc prin deplasarea consumatorului la locul agricol de
producţie trebuie considerată un mod de comercializare propriu şi pentru activităţi de
turism rural, a cărei efectuare depinde de rentabilitate pe care o poate obţine
producătorul agricol. Această formă a activităţii de valorificare, desfăşurată de
producătorul agricol, se concretizează prin vânzarea directă a produselor sale
consumatorilor finali, fenomene care frecvent pot avea loc în exploataţia agricolă.

Prin vânzare directă, producătorul agricol îşi amplifică activităţile sale agricole, cu
activităţi de industrializare şi distribuţie a produselor obţinute din procesul de producţie
agricolă. Acest mod de valorificare directă a produselor agricole prezin1tă avantaje
atât pentru producătorul agricol, dar şi pentru dezvoltarea de ansamblu a zonelor
agricole.

Avantajele pentru producătorul agricol se referă la: cu investiţii reduse şi echipamente

utilizate şi pentru alte sectoare de activitate, pot creşte veniturile realizate de populaţia
existentă în zonele agricole producătoare; vânzarea directă poate fi considerată ca
debuşeu pentru producţia care nu a fost achiziţionată de agenţii economici specializaţi
în industria alimentară, sau în distribuţia acestor produse agricole.

Avantajele pot fi semnalate şi pentru ansamblu zonelor rurale, aceste referindu-

se la: posibilitatea valorificării locale a produselor agricole, dar şi a altor produse
specifice zonei de producţie; responsabilitatea producătorilor agricoli pentru activităţi
de industrializare, distribuţie şi respectiv, a calităţii produsului în cadrul pieţii; existenţa
unor utilaje şi depozite de mici capacităţi. Dar, pentru desfăşurarea activităţilor privind
valorificarea, se solicită forţă de muncă neutilizată, în anumite perioade, în cadrul sau
în afara sezonului de producţie agricolă.

Totodată, vânzarea directă a produselor de către producătorii agricoli, presupune şi

existenţa unor limite sau restricţii privind această activitate, care se referă la:
- activităţile suplimentare de industrializare şi comercializare, desfăşurate de
producătorul agricol, determină în anumite perioade, o suprasolicitare a forţei de
muncă şi o competenţă ce nu poate fi improvizată;
- există situaţii în care vânzarea directă, practicată pe scară mai extinsă (cantităţi mari
de produse), necesită forţă de muncă salariată, în acest fel putându-se ajunge la un
model de comercializare, la care nu se poate permite a se calcula şi reţine valoarea
nou creată (plus-valoarea) în cadrul exploataţiei agricole.

Vânzarea directă a produselor agricole a existat în toate timpurile, dar ea deţine o mică
proporţie (6-8%) din totalul activităţilor de comercializare a produselor agricole, fiind în
funcţie de tipul produsului agricol şi de regiunea producătoare. Totodată, pentru ca
vânzările directe să se poată desfăşura ca activităţi importante este necesar să existe
o cerere potenţială, aşa cum se manifestă în cadrul marilor centre urbane, al zonelor
turistice etc.

- producătorul agricol îşi asumă responsabilitatea civilă pentru toate riscurile de

intoxicaţie alimentară;
- produsele comercializate trebuie să fie diferenţiate de produsele obişnuite (de serie),
prin calitate şi/sau originalitatea lor;
- producătorul agricol trebuie să aibă cunoştinţe privind tehnologiile culinare, dar şi cele
ale tehnicii comerciale. El trebuie, în acelaşi timp, să cunoască şi să respecte regulile
de igienă.

Formele de vânzare directă pot fi diferenţiate prin delimitarea formelor individuale şi

colective de vânzare directă.

Formele de vânzare directă pot fi reprezentate prin:

- vânzare directă în cadrul exploataţiei agricole,care presupune existenţa unei cantităţi

importante de produse agricole disponibile şi a unor spaţii de depozitare. În acelaşi
timp, vânzătorul, care este şi producătorul agricol, trebuie să fie cunoscut astfel să
existe o cerere de produse agricole relativ constantă;
- vânzarea pe piaţă este considerată o formă de comercializare frecventă. În acest caz,
producătorul agricol va trebui să accepte şi să plătească un loc pentru vânzare, alături
de alţi comercianţi;
- vânzarea într-un magazin a produselor de către mai mulţi producători agricoli;
- vânzarea prin deplasarea în cadrul unor localităţi, care se practică ocazional, mai
ales în situaţia lichidării anumitor cantităţi de produse. Datorită unor opriri frecvente,
existente în cadrul acestei forme de vânzare, volumul total al timpului cu efectuarea
vânzărilor se prelungeşte foarte mult.
- vânzarea pe marginea şoselelor şi străzilor, care presupune asigurarea unor
responsabilităţi comerciale din partea producătorului agricol;
- vânzarea în campinguri, care poate fi făcută prin puncte fixe şi mobile.

Formele colective de vânzare directă se referă la crearea de către mai mulţi

producători agricoli a unor puncte de vânzare permanente sau sezoniere. Aceasta
constituie principala formă de vânzare directă spre care se tinde.
Criteriile organizatorice ale acestei forme de vânzare pot fi generate de existenţa unor:
cooperative, un grup de cooperative, grupuri de producători agricoli cu interese
comune, societăţi comerciale cu responsabilitate limitată, asociaţii simple şi
specializate ale producătorilor agricoli etc.

Avantajele unor astfel de forme colective de vânzare directă pot fi considerate

următoarele: existenţa unui sortiment larg de produse agro-alimentare destinate
vânzării; prin amplasarea unor puncte de vânzare în zone importante de consum, are
loc o valorificare mai bună a produselor agricole; o bună organizare a activităţi
comerciale; posibilitatea unor adaptări mai uşoare la noile cerinţe ale comerţului;
finanţarea activităţii curente şi de investiţii este mai uşoară.
Pot fi semnalate şi anumite inconveniente legate de: solicitarea unor investiţii, cu
referire, în special, la închirierea şi/sau cumpărarea localului; existenţa unor riscuri
privitor la apariţia unor niveluri ridicate ale cheltuielilor de funcţionare; rezolvarea
greoaie a unor probleme privind gestiunea stocurilor şi cantităţilor de produse
nevândute; riscurile implicate de schimbarea statutului fiscal.

Totodată, formele colective de vânzare pot utiliza, procedeele publicitare, frecvent

întâlnite la producătorii agricole, care practică vânzarea directă, şi anume: presa
locală, transmisiunile locale radiofonice, panouri publicitare amplasate pe drumuri
publice, vizitele în cadrul diferitelor expoziţii agricole, cu organizare de degustări,
anunţuri sonore în cadrul diferitelor puncte de vânzare etc.