LEGUMICULTURA ECOLOGICĂ

Agricultura ecologică este o metodă de producţie care ţine cont de cunoştinţele

tradiţionale ale ţăranilor şi care integrează progresele ştiinţifice în toate disciplinele agronomice,
răspunzând preocupărilor sociale fi ale mediului înconjurător, fumizăndu-se consumatorilor
produse de calitate chiar şi în ţările mai sărace.

Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera şi resursele

naturale aie planetei, excluzând utilizarea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor de sinteză şi a
erbicideior, metodeie de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva dăunătorilor,
boliior şi a buruienilor.

LEGUMICULTURA ECOLOGICĂ

Legumicultura ecologică presupune reducerea la maximum a folosirii de produse chimice

poluante şi neutilizarea de plante modificate genetic pentru a asigura menţinerea unei
biodiversităţi cu o productivitate biologică ridicată.Este o tendinţă teoretică, pentru condiţiile din
ţara noastră ,dar care trebuie materializată în perspectivă

Legumicultura ecologică se impune astăzi ca o practică modernă,cu rezultate care au la

bază date ştiinţifice ce creează o nouă concepţie despre viată,muncă şi agricultură,cu eficienţă
sporită şi care poate asigura produse în concordanţă cu cerinţele exigente ale consumatorilor.

Principiul de bază al legumiculturii ecologice este „de a dezvolta agricultura ca un

organism şi a o considera ca un ecosistem care se modelează în natură şi constituie o alternativă
la intensivizare, la specializare şi la dependenţa faţă de utilizarea produşilor chimici.”

Legumicultura ecologică reprezintă ansamblul de măsuri şi metode ce contribuie la

realizarea unei noi calităţi a mediului în condiţii ecologice şi economice corespunzătoare ,cu
produse agricole în cantităţi mari,de calitate superioară ,obţinute prin metode „conform
naturii”,dar cu cheltuieli materiale şi costuri de energie minime.

Definită ca stiinţă ,legumicultura ecologică, se ocupă cu studiul sistematic al structurilor

materiale (organismele vii şi mediul lor de viaţă )şi funcţionale (intrarelaţiile şi interrelaţiile
structurilor materiale) ale sistemelor agricole şi cu proiectarea şi managementul
agroecosistemelor capabile a asigura,timp îndelungat ,nevoile umane de hrană,îmbrăcăminte şi
de locuit ,fără a le diminua potenţialul ecologic,economic şi social.Sub aspect practic,ca
ocupaţie,reprezintă activitatea de ansamblare a cunoştiinţelor teoretice despre natură şi
agricultură în sisteme tehnologice durabile,bazate pe resursele materiale ,energetice şi
informaţionale ale sistemelor agricole
Fertilizarea in sistem bioilogic

Producerea de plante cu valoare nutritiv-biologica mai ridicata este în relatie directa cu

mentinerea activitatii vitale în sol. O planta cu sistemul radicular foarte dezvoltat lasa în sol un
material organic care serveste ca sursa de energie pentru microorganisme si prin aceasta,
contribuie la formarea solului.
În legumicultura ecologica, baza fertilizarii o constituie îngrasamintele organice naturale
pregatite dupa o tehnica speciala si îngrasaminte minerale greu solubile cu folosire lenta (faina
de fosforite, silicati, saruri potasice naturale).
În afara de dejectiile animale provenite din zootehnie, legumicultura ecologica se bazeaza
si pe reciclarea materiei organice, a productiei secundare formata din resturile vegetale care
rezulta din gradini, vii, livezi, garduri vii, parcuri si spatii verzi.
Materialele organice (gunoiul de grajd, paiele, frunzele ) introduse în sol în stare
proaspata si în cantitati mari pot sa aiba urmari nefavorabile asupra cresterii plantelor, prin
blocarea azotului solubil folosit de microorganisme în procesul de descompunere, fenomen
cunoscut sub denumirea de ,,foame de azot‘’.
Pentru mentinerea fertilitatii solului se vor aplica doze moderate, aplicate fractionat si nu
doze mari care pot inhiba germinatia semintelor, favorizeaza cresterea luxurianta în detrimentul
fructificarii si sensibilizeaza plantele fata de atacul bolilor si daunatorilor. De asemenea,
introducerea materiilor organice la adâncime duce la descompunerea lor anaeroba, cu producere
de compusi toxici pentru plante.
Substantele nutritive trebuie puse la dispozitia plantelor în mod treptat si în raporturi
armonioase corespunzatoare fazelor de vegetatie, tinând cont ca, prin descompunerea materiei
organice, unele substante sunt utilizate direct de plante (azotul), altele ca fosforul si magneziul
sunt mai întâi folosite de microorganisme si apoi, prin descompunerea materiei organice, revin în
solutia solului.
Avantajul descompunerii materiei organice consta si în degajarea de bioxid de carbon
care are efecte pozitive atât asupra sistemului radicular, cât si asupra fotosintezei. Gunoiul de
grajd este considerat un îngrasamânt complet, deoarece contine în cantitati apreciabile atât azot
cât si fosfor, potasiu si calciu. Cantitatile de gunoi de grajd care se aplica în cultura legumelor
difera cu tipul solului, cu starea de fertilitate naturala a acestuia, cu specia cultivata. La legumele
radacinoase gunoiul de grajd nu se aplica direct deoarece, ca toate îngrasamintele organice,
acesta provoaca ramificarea radacinilor si diminueaza capacitatea lor de pastrare peste iarna.
Aceste grupe de legume este bine sa urmeze, în cadrul asolamentului pe solele îngrasate cu gunoi
de grajd, cu 1 – 2 ani mai înainte. Gunoiul de grajd se aplica de regula toamna, sub aratura
adânca în special pe terenurile mai argiloase, ca îngrasamânt de baza, acest mod de administrare
fiind obligatoriu îndeosebi la legumele timpurii.
Mranita provine din descompunerea avansata a balegarului si contine o cantitate destul de
mare de substante nutritive usor accesibile plantelor si, datorita acestui fapt, se aplica în cantitati
de 1-2 ori mai reduse decât balegarul obisnuit. Mranita se foloseste la culturile de legume,
aplicându-se în mod frecvent ca îngrasamânt local (la cuib) sau la pregatirea diferitelor
amestecuri de pamânt pentru rasadnite.
Compostul este un îngrasamânt organic, provenit din descompunerea lenta a diferitelor
resturi organice din gospodarie (frunze, buruieni, pleava). În comparatie cu gunoiul de grajd,
compostul ca si mranita, este mai sarac în azot dar mai bogat în celelalte elemente fertilizante
(P2O5, K2O, CaO). Se foloseste mai frecvent la îngrasarea locala precum si la pregatirea
diferitelor amestecuri de pamânt pentru sere.
Composturile provenite din descompunerea buruienilor contin multe seminte care-si
pastreaza puterea de încoltire chiar dupa fermentare.
De aceea folosirea unor astfel de composturi este contraindicata la producerea
rasadurilor.
Turba este un amestec de resturi vegetale semidescompuse. Se extrage din turbariile care
se formeaza în regiunile cu umiditate mare – în zonele înalte turbarii înalte sau în zonele joase –
turbarii joase sau de mlastina.
Gunoiul de pasari este foarte bogat în azot, fosfor si potasiu; este de aproximativ de 3 ori
mai bogat ca gunoiul de grajd. Se utilizeaza în forma diluata, prin adaugarea la o parte de gunoi
de pasari fermentat a 10 – 15 parti apa.
Din aceasta solutie se administreaza 2 – 3 litri/m2. Urina constituie de asemenea un
îngrasamânt lichid valoros care se aplica sub forma de solutie diluata cu 3 – 4 parti de apa. Se
administreaza 2 – 3 litri/m2, de regula în cursul perioadei de vegetatie, ca îngrasare suplimentara,
având un efect rapid.
Îngrasamintele verzi provin din descompunerea plantelor verzi care sunt încorporate în
sol si care-l îmbogatesc în materie organica si substante nutritive. Cele mai indicate în acest scop
sunt leguminoasele: mazariche, trifoi, mazare, iar pe terenuri nisipoase lupinul si sulfina, mai pot
fi folosite si rapita si mustarul. Îngrasamintele verzi se aplica independent sau ca o cultura
succesiva, semanându-se dupa recoltarea unei plante cu perioada scurta de vegetatie. Se
încorporeaza sub brazda când plantele sunt în stadiul de boboc, dupa ce au fost în prealabil
tavalugite sau chiar cosite si împrastiate uniform pe teren.

ISTORICUL ŞI EVOLUŢIA LEGUMICULTURII ECOLOGICE

Izvoarele legumiculturi ecologice se pierd în ,,negura vremii,,suprapunîndu+se istoriei

legumiculturii, activitatea de primă importanţă în evoluţia socetăţii umane şi a omului însuşi.

Deprinderea de a creşte animale şi de a cultiva plante necesare hranei ,au dat omului
libertateaîî înalegera locului unde să trăiască.Se pare că nu este indiferentă structura alimentaţiei
primare faţă de aspectul,caracterul şi comportamentul popoarelor ce o consumă.De +a lungul
mileniilor ,,domesticirii plantelor,, oamenii mai întîi,,au cules şi apoi ai ales,,.

Legumicultura ecologică pune accent pe folosirea unor practici de gestionare

corespunzătoare în locul de introducerea unor produse fabricate afară din firama respectivă şi ea
în consideraţie şi faptul că particularităţile fiecărei regiuni în parte necesită sisteme bine adaptate
specificului acestei regiuni

Scopul principal al legumiculturii ecologice constă în realizarea de produse

agroalimentare cu un conţinut ridicat în substanţe cu rol bioactiv,încât să nu prejudicieze
sănătatea omului şi mediului înconjurător.
 Legumicultura ecologică se bazează în principal pe ridicarea conţinutului solului în
materie organică,folosind materiale organice naturale,dar nu este suficient dacă nu se integrează
cu toate celelalte secvenţe ale tehnologiilor de cultură ,respectiv:

-pregătirea corespunzătoare a solului;

-asolamente raţionale şi diversificate ;

-utilizarea de cultivare rezistente genetic;

-renunţarea la îngrăşăminte chimice de sinteză şi utilizarea numai a celor naturale;

-reducerea sau renunţarea la combaterea chimică a buruienilor,bolilor şi dăunătorilor;

-utilizarea produselor naturale ,respectiv a extractelor din plante cu rol în prevenirea şi

combaterea bolilor şi a dăunătorilor şi de stimulare a activităţii fiziologice a plantelor;

-utilizarea mijloacelor agrotehnice specifice pentru creşterea rezistenţei şi a vigorii plantelor şi

distrugerea buruienilor şi agenţilor patogeni;

-lupta biologică ;

-acţiunea de întărire şi creştere a vigorii plantelor prin acordarea unei atenţii mai mari „forţelor
naturii” şi a unor „factori cosmici”.

Particularităţile legumicultura ecologice

Din punct de vedere al importanţei alimentare a legumelor obţinute în „sistem de cultură

ecologie", se poate menţiona faptul că valoarea nutritivă este dată de aceleaşi componente
menţionate anterior, dar calitatea este superioară datorită modului lor „ecologic" de a fi fost
obţinute.

Din punct de vedere economic , există deosebiri esenţiale foarte importante:

-legumicultura reprezintă sectorul cel mai afectat de poluare, datorită caracterului intensiv,
reprezentat prin: multitudinea de specii, soiuri, hibrizi etc, efectuarea de culturi succesive şi asociate,
precum şi obţinerea producţiilor ridicate obţinute la unitatea de suprafaţă, iar pentru toate acestea
necesitând utilizarea de insecto-fungicide, stimulatori, erbicide şi îngrăşăminte chimice:

-în asemenea condiţii producţiile „ecologice" au valori mai ridicate în raport cu cele obţinute în
sistem clasic;

-este necesară şi obligatorie folosirea asolamentelor şi rotaţiei culturilor - cel mai important aspect
tehnologic într-o legumi-cultura „ecologică";
-culturile ce definesc intensivitatea (asociate şi succesive) se practică ţinând seama de principiile
şi regulile producţiei ecologice;

legumicultura „ecologică" se practică pe suprafeţe mai restrânse, în ferme cu suprafeţe mici în special
de „tip familial";

-lucrările de pregătire a terenului cât şi cele de întreţinere trebuie să respecte regulile impuse,
reducându-se cele mecanice şi utilizând mult mai mult forţa de muncă manuală;

-se utilizează cu precădere soiuri şi hibrizi cu rezistenţe la atacuri de agenţi patogeni şi chiar
populaţiile locale mai adaptate Ia condiţiile de mediu din zonă;

-producţiile obţinute sunt mai mici pentru acelaşi cuitivar dar obţinut în cuitură clasică, însă
veniturile vor fi mai mari deoarece produsele „ecologice" se valorifică la preţuri mult mai mari;

-este considerată agricultura viitorului, pentru a păstra sănătatea „solului" şi a „omului" respectiv
a „planetei".

Fiecare activitate umană atât în domeniul agriculturii cât şi în afara ei, trebuie să ţină seama"
de „legile naturii" şi cel puţin de acum înainte sâ fie „respectate”.

Obiectivele unei asemenea legumiculturi ar fi următoarele:

-formarea recoltei pe baza ameliorării permanente a fertilităţii solului şi mai ales a stimulării
mecanismelor naturale de nutriţie raţională a culturilor;

-înregistrarea lucrărilor de combatere chimică;

-conservarea şi ameliorarea solului;

-combaterea proceselor de poluare fizică,biologică şi chimică;

-folosirea cât mai lungă a îngrăşămintelor naturale organice şi a plantelor amelioratoare fixatoare
de azot;

-controlul biologic fitosanitar al plantelor în câmp şi al produselor în depozite;

-modernizarea serviciilor de avertizare şi combatere,folosind modelele expert;

-excluderea fermelor ce nu respectă programele ecologice din circuitul de valorificare;

-toate materiale aparţinătoare sistemelor vii şi deşeurile acestora trebuie să fie redate pământului
ca prin ele să se menţină şi să se îmbunătăţească fertilitatea solului şi să se evite poluarea;

-pe cât posibil,solul trebuie să fie aproape continuu acoperit cu organisme vii sau cu substanţe pe
cale de descompunere.
BIBLIOGRAFIE
1.Prof.ing.PELAGHIA CHILOM ,Protecţia ecosistemului legumicol,Editura
Sitech,Craiova,2005.

2. Bruma, I.S., 2004,- Tehnologii ecologice pentru productia vegetala si cresterea

animalelor, Editura „ TERRA NOSTRA”.

3. Ciofu, Ruxandra; Draghici, Elena; Dobrin, Elena, 2000, – Legumicultura speciala.

Editura Piatra Craiului, Bucuresti.

4. Prof.PETRUTA CORNEA, Prof. ILEANA STOICA, Prof. TATIANA VASSU, Coordonator

STEFANA JURCOANE, Tratat de biotehnologii, Vol.II,Editura Tehnica,Bucuresti,2006.

5. http://www.regielive.ro/

6. http://www.referat.ro/