Adela Silaghi

An I IF

„The Ego and the Id”

Autor: Sigmund Freud

Sigmund Freud a fost un neurolog de origine austriaca și fondatorul psihanalizei.

Freud s-a născut din părinți evrei galezi in orașul Morav Freiberg , în Imperiul Austriac . A obtinut
diploma de doctor în medicină în 1881 la Universitatea din Viena . In 1885, a fost numit docent în
neuropatologie și a devenit profesor afiliat în 1902. Freud a locuit și a lucrat la Viena, înființându-și
acolo practica clinică în 1886. În 1938 , Freud a părăsit Austria pentru a scăpa de naziști . A murit în
exil în Marea Britanie în 1939.
În psihanaliza fondatoare, Freud a dezvoltat tehnici terapeutice, prin intermediul cărora si-a câștigat
renumele mondial. Redefinirea lui Freud a sexualității pentru a include formele sale infantile l-a
determinat să formuleze complexul Oedip ca element principal al teoriei psihanalitice. Analiza sa
despre vise ca împlinire a dorinței i-a oferit modele pentru analiza clinică a formării simptomelor și a
mecanismelor care stau la baza represiunii . Pe această bază, Freud și-a elaborat teoria
despre inconștient și a continuat să dezvolte un model de structură psihică cuprinzând id, ego și
super-ego . Freud a postulat existența libidoului , o energie sexualizată în care sunt investite procese
și structuri mentale și care generează atașamente erotice, și un impuls al morții , sursa repetării
compulsive, a urii, a agresiunii și a vinovăției nevrotice .  În lucrările sale ulterioare, Freud a
dezvoltat o largă interpretare critică a religiei și culturii.
Eul și id-ul este o lucrare proeminentă a lui Sigmund Freud . Este un studiu analitic al psihicului
uman care conturează teoriile sale despre psihodinamica id-ului , a ego-ului și a super-ego-ului, care
este de o importanță fundamentală în dezvoltarea psihanalizei. Studiul a fost realizat pe parcursul
anilor de cercetare și a fost publicat pentru prima oară în a treia săptămână din aprilie 1923. La 26
septembrie 1922, la cel de-al șaptelea congres internațional psihanalitic, care a avut loc la Berlin și a
fost ultimul la care a mai participat vreodată, a citit o scurtă lucrare cu titlul „Etwas vom
Unbewussten [Unele observații despre inconștient]”, în care a prevestit conținutul cărții.
Eul și id-ul dezvoltă o linie de raționament ca bază pentru explicarea diferitelor (sau poate toate)
condițiile psihologice, patologice și nepatologice deopotrivă. Aceste condiții rezultă din tensiuni
interne puternice - de exemplu: 1) între ego și id, 2) între ego și super ego, și 3) între instinctul de
iubire și instinctul de moarte. Cartea tratează în primul rând ego-ul și efectele pe care le au aceste
tensiuni.

1
Eul - prins între id și super-ego - se găsește simultan implicat în conflict prin gânduri reprimate în id
și retrogradat într-o poziție inferioară de către super-ego. Și în același timp, interacțiunea dintre
instinctul de dragoste și instinctul de moarte se poate manifesta la orice nivel al psihicului. 
Poate cea mai durabilă și importantă idee a lui Freud a fost că psihicul uman (personalitatea) are mai
multe aspecte.
Teoria personalității lui Freud vede psihicul structurat în trei părți (adică, tripartit), id-ul, ego-ul și
superego-ul, toate dezvoltându-se în diferite etape din viața noastră. Acestea sunt sisteme, nu părți
ale creierului sau în vreun fel fizice.
ID-ul

În conformitate cu modelul lui Freud al psihicului, id-ul este partea primitivă și instinctuală a minții
care conține impulsuri sexuale și agresive și amintiri ascunse, super-ego-ul funcționează ca o
conștiință morală, iar egoul este partea realistă care mediază între dorințele id-ului și ale super-ego-
ului. Deși fiecare parte a personalității cuprinde trăsături unice, ele interacționează pentru a forma un
întreg și fiecare parte contribuie relativ la comportamentul individului.
Id-ul este componenta primitivă și instinctivă a personalității. Este format din toate componentele
moștenite (adică biologice) ale personalității prezente la naștere, inclusiv instinctul sexual (viață) -
Eros (care conține libidoul) și instinctul agresiv (de moarte) - Thanatos. Id-ul este partea impulsivă
(și inconștientă) a psihicului nostru care răspunde direct și imediat la cerințele, nevoile și dorințele de
bază. Personalitatea copilului nou-născut este tot id și abia mai târziu dezvoltă un ego și un super-
ego.
Id-ul rămâne infantil în funcția sa de-a lungul vieții unei persoane și nu se schimbă cu timpul sau cu
experiența, deoarece nu este în contact cu lumea externă. Id-ul nu este afectat de realitate, logică sau
de lumea de zi cu zi, deoarece funcționează în partea inconștientă a minții. Id-ul operează pe
principiul plăcerii, care are la baza ideea că fiecare impuls doritor ar trebui să fie satisfăcut imediat,
indiferent de consecințe. Atunci când id-ul își îndeplinește cerințele, experimentăm plăcerea atunci
când este negat experimentăm „neplăcere” sau tensiune.
Id-ul se implică în gândirea primară a procesului, care este primitivă, ilogică, irațională și orientată
spre fantezie. Această formă de gândire a procesului nu are nici o înțelegere a realității obiective și
este egoistă.
EGO-ul

Eul este „acea parte a id-ului care a fost modificată prin influența directă a lumii externe”.
Eul se dezvoltă pentru a media între id-ul nerealist și lumea reală externă. Este componenta
decizională a personalității. În mod ideal, ego-ul funcționează după rațiune, în timp ce id-ul este
haotic și nerezonabil.

2
Eul funcționează în conformitate cu principiul realității, elaborând modalități realiste de a satisface
cerințele identității, adesea compromițând sau amânând satisfacția pentru a evita consecințele
negative ale societății. Eul ia în considerare realitățile și normele sociale, eticheta și regulile în a
decide cum să se comporte. La fel ca id-ul, ego-ul caută plăcere (adică reducerea tensiunii) și evită
durerea, dar spre deosebire de id, ego-ul este preocupat de conceperea unei strategii realiste pentru
obținerea plăcerii. Eul nu are concept de drept sau de greșit; ceva este bun pur și simplu dacă își
atinge sfârșitul satisfacției fără a-i provoca rău în sine sau în id.
Adesea, ego-ul este slab în raport cu id-ul, iar cel mai bun lucru pe care îl poate face ego-ul este
reziste în continuare, îndreptând id-ul în direcția corectă și să pretindă oarecare credit la sfârșit ca și
cum acțiunea ar fi proprie.
Freud a făcut analogia ca id-ul ar fi un cal în timp ce egoul este călărețul. Eul este „ca un om de pe
cal, care trebuie să țină cont de puterea superioară a calului”.
Dacă ego-ul eșuează în încercarea sa de a utiliza principiul realității și anxietatea este experimentată,
sunt folosite mecanisme inconștiente de apărare, pentru a ajuta la eliminarea sentimentelor neplăcute
(adică, anxietatea) sau a face ca lucrurile bune să se simtă mai bine pentru individ.
Eul se implică într-o gândire secundară de proces, care este rațională, realistă și orientată spre
rezolvarea problemelor. Dacă un plan de acțiune nu funcționează, atunci este gândit unul nou până la
găsirea unei soluții. Aceasta este cunoscută sub denumirea de testare a realității și permite persoanei
să-și controleze impulsurile și să-și demonstreze autocontrolul, prin stăpânirea ego-ului.
O caracteristică importantă a muncii clinice și sociale este de a îmbunătăți funcționarea ego-ului și de
a ajuta clientul să testeze realitatea prin a-l ajuta pe client să gândească prin opțiunile sale.
SUPEREGO

Superego încorporează valorile și moravurile societății care sunt învățate de la părinții și de la

ceilalți. Se dezvoltă în jurul vârstei de 3 - 5 ani în timpul fazei falice a dezvoltării psihosexuale.
Funcția superego este de a controla impulsurile id-ului, în special cele pe care societatea le interzice,
cum ar fi sexul și agresivitatea. De asemenea, are funcția de a convinge ego-ul să se îndrepte spre
obiective moraliste, mai degrabă decât pur și simplu realiste și să facă eforturi pentru perfecțiune.
Superego este format din două sisteme: Conștiința și sinele ideal. Conștiința poate pedepsi ego-ul
prin a provoca sentimente de vinovăție. De exemplu, dacă ego-ul cedează cerințelor id-ului,
superego-ul poate face persoana să se simtă rău prin vinovăție.
Sinele ideal (sau ego-ideal) este o imagine imaginară despre cum ar trebui să fii și reprezintă
aspirațiile de carieră, cum să tratezi alți oameni și cum să te comporti ca membru al societății.
Comportamentul care se încadrează în sinele ideal poate fi pedepsit de superego prin vinovăție.

3
Super-ego-ul ne poate răsplăti și prin sinele ideal atunci când ne comportăm „corect”, făcându-ne să
ne simțim mândri.
Dacă eul ideal al unei persoane este un standard prea înalt, atunci orice face, va reprezenta eșec.
Sinele ideal și conștiința sunt determinate în mare măsură în copilărie din valorile părintești și de la
cum ai fost crescut.
După ce a stabilit forma și conductele generale ale minții, Freud continuă să elucideze forțele care
acționează în cadrul acelei structuri - și anume instinctul de dragoste și instinctul de moarte. Prima
este tendința de a crea; ultima, tendința de distrugere. El susține argumentul său pentru aceste forțe
apelând la cosmologie și invocând implicit idei de entropie și a celei de-a treia legi a mișcării (aceea
a forțelor egale și opuse). Pe lângă acest raționament pur estetic, Freud nu oferă alte argumente
pentru existența acestor două instincte opuse - cu excepția mențiunii
„ anabolismului și katabolismului ”, proceselor celulare de construire și descompunere a moleculelor.
Folosind aceste instincte opuse ca bază pentru cercetări ulterioare, Freud observă că există cazuri în
care iubirea pare să se transforme în ură și unde ura se transformă în iubire. Acest lucru pare să
indice că nu există, de fapt, două instincte opuse. Cu toate acestea, Freud rezolvă problema afirmând
prezența unei energii neutre, care poate fi aplicată pentru promovarea fiecărui instinct. Și pe măsură
ce fluxul de energie se schimbă, poate crea ceea ce pare a fi transformarea unui instinct în opusul
său.
De unde provine această energie neutră? Răspunsul poate sta în sexualitate - într-un „rezervor
narcisist al libidoului ...Erosul desăvârșit.” Acest proces intervine, potrivit lui Freud, când energia
libidinală trece de la id (originea sa) în ego - care (printr-un proces numit „sublimare”) abandonează
scopurile sexuale inițiale și folosește energia pentru a alimenta gândirea și motilitatea interesată de
sine. Libidoul este, prin urmare, transformat în energie care poate fi aplicată în scopuri creative sau
distructive.
Acest lucru pare să indice că Eros - instinctul de dragoste - este motivația principală a id-ului. Dar
Freud observă că, în realitate, compulsia id-ului de a se conforma instinctului de iubire este de fapt o
manifestare a principiului plăcerii sau tendința de a evita tensiunile care vin cu instinctul de
iubire. Respectarea instinctului de dragoste poate uneori (mai ales la animalele mai primitive) să dea
frâu liber instinctului de moarte. Acest concept revine în capitolul următor, în care Freud sugerează
că instinctul de moarte poate exista în super-ego.
În capitolul final, Freud numește ego-ul „ego-nevinovat”. „Super-ego-ul este întotdeauna în strânsă
legătură cu id-ul și poate acționa ca reprezentant al acestuia în raport cu ego-ul”.  Explicația sa este
că super-ego-ul condamnă ego-ul, afișând „o severitate particulară și acționând împotriva ego-ului cu
cea mai mare cruzime” și oferindu-i un sentiment de vinovăție adânc și misterios.
4
Acest lucru se întâmplă atunci când instinctul de moarte pune stăpânire pe ego-ul superior. În timpul
procesului de sublimare - instinctul de iubire și instinctul de moarte (anterior fuzionate) devin
separate; iar acesta din urmă sfârșește în super-ego. Uneori, poziția nefericită a ego-ului poate duce
la nevroze obsesionale, isterie și chiar sinucidere - în funcție de reacția ego-ului la osânda super-ego-
ului. Uneori (în cazul melancoliei) ego-ul s-a identificat cu un obiect de dragoste interzis atât de
puternic, încât nu poate suporta criticile super-ego-ului și renunță, recurgând la sinucidere. În alte
momente (ca în nevroze obsesionale) obiectul este încă extern ego-ului, dar sentimentele pentru el
sunt reprimate, rezultând în acte de agresiune externă. Și în sfârșit (în cazuri de isterie) atât obiectul,
sentimentele pentru acesta, cât și vinovăția rezultată (cauzată de critica super-ego-ului) sunt
reprimate - provocând reacții isterice.
Pe frontul opus, ego-ul se află pe un teren de mijloc între id și lumea exterioară, încercând să-l facă
pe id să se conformeze regulilor societății, în timp ce încearcă să facă lumea să se conformeze cu
pasiunile cele mai inferioare ale id-ului. Această sarcină se încadrează în ego, deoarece este singura
parte a minții capabilă să exercite controlul direct asupra acțiunilor corpului. Relația ego-ului cu id-ul
este, în același timp, una benefică reciproc și una supusă.
Astfel ego-ul își găsește scaunul anxietății, asigurat de pericole potențiale din trei direcții - prin
super-ego, id și lume exterioară.
Semnificația Eului și a Id a lui Freud pentru teoria și practica psihanalitică este inestimabila. Acest
eseu de reper s-a bucurat de asemenea, de o viață extra-analitică robustă, oferindu-ne atât o
terminologie utilă, cât și un model ușor de înțeles. Eul, id-ul și superego-ul fac parte acum ineludabil
din cultura populară și discursul învățat, comentariile politice și discuțiile de zi cu zi.
Având în vedere titlu ales al cărții - Eul și Id-ul - este clar că nici măcar Freud nu a identificat corect
ceea ce a fost cel mai radical în descoperirea sa. El a omis superego-ul din titlu, în detrimentul ego-
ului și al id-ului, chiar dacă recunoașterea lui superego și rolul său în psihic reprezintă o perspectivă
esențială din carte. În acest sens, Freud a deschis calea înțelegerii populare care a urmat. Ceea ce este
ratat sau ignorat de societate dezvăluie adesea ceea ce o deranjează cel mai mult. Credințele și
valorile noastre deținute în mod obișnuit ar putea încerca să diminueze tulburările cauzate de idei
radicale precum superego, dar nu își elimină complet influența. Concentrându-ne asupra a ceea ce
Freud însuși omite, putem descoperi ideea din opera sa cea mai în măsură să ne ajute să gândim
dincolo de limitele moralei tradiționale. Moralitatea eliberată de superego nu va mai implica
vinovăția. S-ar concentra pe redefinirea relației noastre cu legea ori cu etica societății. În loc să
vedem legea ca o constrângere externă impusă de noi in societate, am vedea-o ca forma pe care o ia
propria noastră limitare de sine.
Calea unei morale autentice este de transcendere a superego-ul.
5
Bibliografie:

1. Sigmund Freud, Eul și id-ul și alte lucrări, Ediția standard a lucrărilor psihologice complete

ale lui Sigmund Freud, XIX, Hogarth Press.
2. James Strachey, „Introducerea editorului” (Eul și Id-ul și alte lucrări . Ediția standard a
lucrărilor psihologice complete ale lui Sigmund Freud, XIX , Hogarth Press 
3. Wikipedia, Sigmund Freud Biography