Evaluarea pacientului cu tulburări

de prehensiune/evaluarea mâinii

Proiect realizat de:

Anca Ovidiu-Ioan

Boţan Iurie

Mîrţ Iosif

2018
 Descrierea prehensiunilor

Prehensiunile sunt cele mai importante mişcări realizate de către mână, ele
putând fi realizate cu ajutorul policelui în mare parte, dar şi fără intervenţia acestuia şi
folosesc la prinderea şi manipularea obiectelor.

Integritatea funcţiilor mâinii are o foarte mare importanţă, deoarece aproape toate
acţiunile omului se finalizează prin intermediul acestui segment de membru.
Rolul prehensiunilor este acela de a prinde si manipula diversele obiecte din viaţa de zi
cu zi, unele mai utile decât celelalte.
Afectarea prehensiunilor se poate datora multor cauze, de la boli reumatismale
pana la diverse tipuri de traumatisme, produse prin diferite mecanisme (taiere, fractură,
arsură, entorse, luxaţii, etc.). Majoritatea acestor patologii se întâlnesc la persoanele
tinere, active, la locul de muncă, în activităţile casnice, sportive, etc. Unele studii au
constatat faptul că persoanele de sex masculin sunt mai predispuse la traumatisme,
deoarece atât la locul de muncă cât şi în propria gospodărie, au tendinţa de a utiliza o
gama larga de instrumente si scule care pot sa producă tăieturi şi leziuni grave.
În alcătuirea mişcărilor de prehensiune, intră o multitudine de mişcări, cum ar fi
cele de flexie, extensie, rotaţie, care intervin în diferite articulaţii ale degetelor, în funcţie
de tipul de prehensiune care se executa. Aceste mişcări sunt realizate de o multitudine
de muşchi şi tendoane, în ajutorul cărora intervin alte elemente periarticulare, a căror
integritate este absolut necesară pentru buna desfăşurare a prehensiunilor.
Imposibilitatea, sau limitarea mişcărilor de prehensiune duce la o scădere
dramatică a calităţii vieţii pacientului, cu scăderea stimei de sine si afectarea inclusiv a
celorlalţi membrii ai familiei. Principalul impact este asupra desfăşurării activităţilor de
autoîngrijire, care fie nu sunt deloc posibile, fie sunt limitate şi astfel cresc timpul
efectuării acţiunii, precum si dificultatea acesteia. i
Tipuri de prehensiuni si evaluările lor funcţionale:
1.Prehensiunea terminală se realizează între pulpa policelui, aproape de unghie
şi pulpa fiecărui deget, în particular a indexului.

Este o prehensiune bidigitală fină, prin care sunt sesizate obiectele fine. Testul
de eficacitate constă în apucarea unui ac, sau a unui băţ de chibrit aşezat pe masă.
Această mişcare necesită integritatea flexorului lung al policelui şi al flexorului profund
al degetului opus acestuia.

2.Prehensiunea subterminală se realizează între pulpa policelui şi pulpa altui

deget când este bidigitală, sau pulpele a două degete, când se utilizează trei degete.

Acest mod de prehensiune este mai des folosit în activităţile cotidiene şi permite
sesizarea unor obiecte mai groase care pot fi apucate cu două sau trei degete, de
obicei police, index şi medius. Testul de eficacitate pentru priza bidigitală index-police
constă în încercarea de a smulge o foaie de hârtie ţinută între aceste două degete .

3.Prehensiunea subtermino-laterală se realizează între pulpa policelui şi faţa

laterală a unui deget, mai frecvent indexul, ca şi cum am număra banii, am prinde o
farfurie sau am răsucii o cheie, motiv pentru care se mai numeşte „ pensa de cheie”.
Acestă prehensiune bidigitală realizează o priză mai puternică decât precedenta ,
deoarece degetul opus policelui, în special indexul se sprijină pe celelalte degete şi
astfel adductorii policelui pot dezvolta o forţă maximă.

4..Prehensiunea polici digitopalmară este o prehensiune de forţă realizată între

palmă şi ultimele patru degete şi police; se aplică în jurul unor obiecte grele si
voluminoase.
5.Prehensiunea prin opoziţie digitopalmară opune palmei ultimele patru degete şi
permite manipularea unor obiecte mai mici decât cea polici digitopalmară: mânuirea
unui levier, apucarea volanului, agăţarea de o bară, purtarea unui geamantan.
6.Prehensiunea latero-laterală se realizează interdigital între feţele alăturate a
două degete, mai ales index şi medius. Ex: menţinerea ţigării între degete.
Evaluarea goniometrica.
Având în vedere faptul că mişcările de prehensiune sunt realizate prin
intermediul mai multor articulaţii, o evaluare goniometrica a fiecărei articulaţii în parte
care participă la executarea prehensiunii respective, ne poate oferii informaţii despre
intgritatea acestei mişcări.
Valori normale
Articulaţiile metacarpofalangiene:
Flexie-extensie = 90°(0-90°) activ
abducţie-adducţie activ= 30°-30°=60°
Articulaţiile interfalangiene proximale:
Flexie=120°
Articulaţiile interfalangiene distale:
Flexie=90°
Articulaţiile policelui:
Articulaţia trapezo-metacarpiană= 35-40° flexie
Articulaţiile interfalangiene= 90°.ii
Evaluarea forţei prehensiunilor:
Pentru a evalua forţa unei prehensiuni şi bineînteles, eficacitatea acesteia, se utilizează
un dinamometru, în special pentru prehensiunea polici digitopalmară, dar se poate adapta şi la
alte tipuri de prehensiune.
 Chestionarul Ouick D.A.S.H.

FĂRĂ DIFICULTATE DIFICULTATE DIFICULTATE IMPOSIBIL

DIFICULTAT MINIMĂ MODERATĂ MAXIMĂ
E

1. Deschiderea unui borcan 1 2 3 4 5

nou sau strâns:
2. Efectuarea unor activităţi 1 2 3 4 5
de gospodărie care necesită
solicitarea mare a
membrelor superioare
(spălat pereţi, podele,
geamuri etc.):
3. Deplasarea cu o sacoşă 1 2 3 4 5
de cumpărături sau o
servietă:
4. Spălatul spatelui: 1 2 3 4 5
5. Utilizarea cuţitului pentru 1 2 3 4 5
prepararea mâncării:
6. Practicarea unor activităţi 1 2 3 4 5iii
recreative care implică forţă
sau impact la nivelul
umărului, braţului sau
mâinii: (tenis, săpat în
grădină, utilizarea
ciocanului):
i
Irsay Laszlo, Anca Ovidiu-Ioan, Lucrare de licenţă, Ameliorarea funcţionalităţii mâinii posttraumatice prin kinetoterapie şi
terapie ocupaţională, Univeritatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, 2018.
ii
Clement C. Baciu, Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, ediţia a III-a, Editura Sport-Turism, pag
318-336; pag 336-355.

iii
INSTITUTE FOR WORK & HEALTH 2006. ALL RIGHTS RESERVED; D.A.S.H Questionare.