Tehnici de comunicare

1. Noţiuni introductive despre comunicare

1.1. Definirea comunicării
1.2. Comunicarea educaţională
1.3. Axiomele comunicării
1.4. Condiţiile comunicării eficiente

2. Tehnici de comunicare
2. 1. Tehnici de comunicare în relaţiile interpersonale
2.1.1. Antrenamentul vorbirii. Comunicarea nonverbală. Postura.
Mimica. Gestica
2.1.2. Antrenamentul vorbirii. Comunicarea paraverbală. Vocea
2.1.3. Antrenamentul vorbirii. Comunicarea verbală. Cuvântul
2.2. Tehnici de comunicare publică. Discursul

Obiective: după ce vor studia aceste capitole, cursanţii vor fi capabili:

1. să definească noţiunea de comunicare
2. să analizeze axiomele comunicării
3. să identifice condiţiile comunicării
4. să se familiarizeze cu componentele comunicării interpersonale
5. să descrie tehnicile de comunicare publică

Bibliografie recomandată:
Carnegie, D., Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent, Editura
Curtea Veche, Bucureşti, 1997
Coteanu, I., Seche, L, Seche, M., (coord.), Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998
Cutlip, S., Center, A., Broom, G., Effective Public Relations, New Jersey,Prentice Hali, 1994
Dobrescu, M. E., Sociologia comunicării, Editura Victor, Bucureşti, 1998
Drăgan, I., Paradigme ale comunicării în masă, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L.,
Bucureşti, 1996;
Hariuc, C., Psihologia comunicării, Editura Licorna, Bucureşti, 2002
Pânişoară, I.O., Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi, 2006
Iacob, D., Relaţiile Publice. Eficienţă în comunicare, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2003
Kendall, R., Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation, New York,
Harper Collins Publishers, 1992
Popescu, D., Arta de a comunica, Editura Economică, Bucureşti, 1998;
Prutianu, Ş., Antrenamentul abilităţilor de comunicare, vol.1, Editura Polirom, Iaşi, 2004
Prutianu, Ş., Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Limbaje ascunse, vol.2, Editura
Polirom, Iaşi, 2005
Rotaru, I. Comunicarea educaţională – aspecte teoretice şi demersuri aplicative, Editura
Brumar, Timişoara, 2008
Şoitu, L., Pedagogia comunicării, Editura Institutului European, Iaşi, 2001

1
 PREZENTARE GENERALĂ

Cursul de faţă vizează aspecte specifice ale ştiinţelor comunicării, fiind focalizat pe
evidenţierea tehnicilor de comunicare, ca modalităţi practice de exersare a unei comunicări
autentice, asertive. Consilierea educaţională, ca proces de comunicare acordă o atenţie
deosebită însuşirii abilităţilor de vorbire şi de ascultare.

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE COMUNICARE

Comunicarea presupune interacţiune şi feed-back, împărtăşire de semnificaţii, puncte

de vedere pe problematici comune de interes. În procesul de comunicare, primesc o relevanţă
semnificativă atât conţinuturile (informaţiile), dar nu numai; sistemul de valori, prejudecăţile,
stilurile de comunicare a interlocutorilor. O serie de factori condiţionează actul comunicării şi
influenţează comportamentul comunicativ al celor implicaţi în comunicare.

1.1. DEFINIREA COMUNICĂRII

Termenul de comunicare este de obicei utilizat cu accepţiuni diferite. Conceptul

evidenţiază o relaţie cu celălalt cu care se intenţionează a „pune în comun” ceva, a participa
la ceva comun.
Comunicarea reprezintă unul dintre conceptele greu de definit. Sensurile acestui
concept vizează aspecte precum:
a) Transmitere
b) Transfer
c) Influenţare
d) Interacţiune
e) Împărtăşire
a) Transmitere (de informaţii/cunoştinţe)
Adesea conceptul de comunicare este utilizat ca sinonim pentru informare.
Informarea reprezintă însă numai o parte a unui întreg de funcţii pe care le are comunicarea.
Asocierea comunicării cu un proces de transmitere este evidentă mai ales în cazul
dicţionarelor. Astfel, comunicarea înseamnă:
- „A face cunoscut; a înştiinţa, a transmite” (Dicţionar de neologisme, 2007)

2
 - „Acţiunea de a comunica şi rezultatul ei” (Dicţionar explicativ al limbii române,
1998).
b) Transfer (de informaţii/cunoştinţe)
Acest sens al comunicării este specific mai ales comunicării educaţionale, prin
intermediul căreia se urmăreşte transferul de cunoştinţe de la profesor la elev.
c) Influenţare
Comunicarea apare „de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă influenţează un
alt sistem, în speţă un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi
transmise prin canalul care le leagă.” (C.Osgood, apud I. Drăgan)
d) Interacţiune (în relaţiile interumane)
Comunicarea este considerată a fi un mecanism prin care relaţiile umane există şi se
dezvoltă.
e) Împărtăşire

1.2. COMUNICAREA EDUCAŢIONALĂ

Comunicarea educaţională are ca scop dezvoltarea/creşterea spirituală a unei

persoane. Ea presupune interacţiunea activă a celor implicaţi în procesul comunicării, într-un
anumit context specific. Prin comunicarea educaţională educatorul influenţează educatul.
Rezultatele comunicării educaţionale se soldează cu modificări la nivelul personalităţii
educatului, dar şi a educatorului.

1.3. AXIOMELE COMUNICĂRII

Paul Watzlawick, Janet Beavin, Don Jackson, cei mai importanţi reprezentanţi ai
Şcolii de la Palo Alto au formulat axiomele comunicării interumane.
Axioma 1. Comunicarea este inevitabilă. (Imposibilitatea de a nu comunica; nu
putem să nu comunicăm). Aceasta axiomă are sens numai în condiţiile în care considerăm că
intră în sfera comunicării şi transmiterea neintenţionată de informaţie, ce se realizează prin
intermediul indicilor.
Axioma 2. „Comunicarea se desfăşoară la două niveluri: informaţional şi
relaţional, cel de-al doilea oferind indicaţii de interpretare a conţinutului celui dintâi” Asta
înseamnă că orice comunicare nu se limitează să transmită o informaţie, ci induce în acelaşi
timp un comportament.

3
 Axioma 3. „Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni
de cauza efect sau stimul răspuns”. Aceasta a treia axiomă se poate obţine din studiul
interacţiunii sau schimbului de mesaje între partenerii comunicării.
Axioma 4: „Comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie una analogică”.
Termenii sunt luaţi din cibernetică unde un sistem este considerat digital când se operează cu
o logică binară şi analogic în cazul utilizării unei logici cu o infinitate continuă de valori.
Omul este singura fiinţă capabilă să utilizeze cele două moduri de comunicare, digitală şi
analogică.
Axioma 5: „Comunicarea este ireversibilă”. Sensul acestei axiome trebuie înţeles
astfel: un act de comunicare, odată ce a avut loc, declanşează transformări şi mecanisme ce
nu mai pot fi date înapoi, întrucât orice revenire asupra mesajelor transmise nu mai poate
anihila efectele deja produse, deoarece ne adresăm altei persoane decât partenerului iniţial de
discuţie. După ce l-am jignit pe interlocutor, zadarnic declarăm că „ne retragem cuvintele”,
căci efectul spuselor noastre s-a produs, iar scuzele sunt tardive.
Axioma 6: „Comunicarea presupune raporturi de forţă şi implică tranzacţii
simetrice sau complementare”. În cazul tranzacţiilor complementare între persoanele care
comunică există întotdeauna diferenţe de poziţie ierarhică, indiferent de natura acestora, iar
stimulii şi răspunsurile sunt de tipuri opuse. Posibilitatea realizării unei egalităţi veritabile
între interlocutori este un deziderat aproape imposibil de atins; sunt simetrice doar atunci
când actele comucaţionale sunt de acelaşi tip cu stimulii.
Axioma 7: „Comunicarea presupune procese de ajustare şi acomodare”. Premisa
de la care se pleacă este că oamenii sunt diferiţi, percep realitatea în mod diferit, au interese
şi scopuri diferite şi, în consecinţă, comunicarea dintre ei se poate ameliora numai în urma
unui efort de acomodare reciprocă a interlocutorilor la contextul şi situaţia comunicaţională.
În esenţă, ajustarea propusă de „axiomă” se referă la nevoia partenerilor de a se armoniza şi
sincroniza unul cu celălalt.

1.4. CONDIŢIILE COMUNICĂRII EFICIENTE

O comunicare eficientă presupune existenţa unui raport între părţile implicate, care o
serie largă de elemente care condiţionează comunicarea verbală, nonverbală şi paraverbală.
Printre elementele asupra cărora trebuie reflectat pentru a obţine rezultatul dorit sunt:
• Fizice
- Respectarea distanţelor.

4
 - Poziţia corpului şi gestica.
- Ritmul respiraţiei.
• Verbale şi paraverbale
- Copierea canalului senzorial predominant al interlocutorului.
- Tonul vocii şi viteza.
• Mentale
- Către/Dinspre
- Referinţa internă/Referinţa externă
- Adecvate/Neadecvate
- Posibilităţi/Necesităţi/Motive
• Valori
Ele privesc modul în care fiecare persoană decide ceea ce este bun sau rău, corect sau
greşit. Pentru a le afla trebuie să răspundeţi la întrebarea: "Ce este important pentru mine?"
Valorile sunt ordonate ierarhic, de la cea mai importantă la cea mai puţin importantă
ţi pot fi uşor descoperite cu câteva întrebări cheie.
• Criterii echivalente
Reprezintă modul în care valorile sunt înţelese în practică, deoarece aceeaşi valoare
poate fi percepută în moduri foarte diferite.
• Credinţe
Credinţele se referă la convingerea că anumite lucruri sunt adevărate şi altele nu şi la
secvenţele cauză-efect (“dacă..., atunci...”). Ele se formează pe parcursul întregii noastre
existenţe pe baza: mediului social, evenimentelor, cunoştinţelor şi rezultatelor precedente.
Nici o persoană nu ar putea, în mod normal, să reacţioneze în afara propriilor
credinţe, aşadar şi acestea trebuie descoperite şi copiate cu grijă. A nu ţine cont de credinţele
şi de valorile altei persoane reprezintă principala cauză a neînţelegerilor.
• Ataşamente
Acestea însoţesc valorile şi credinţele şi privesc un element specific.
• Amintiri
Amintirile influenţează profund percepţiile şi răspunsurile comportamentale ale
persoanelor. Este evident ca nu puteţi şti tot ceea ce îşi aminteşte cineva, dar informaţiile pe
care o persoană le păstrează din anumite experienţe pot fi de folos în conducerea unei
conversaţii.
• Decizii

5
 Deciziile se refera la oameni şi la mediu şi sunt luate în mod inconştient în primii ani
de viaţă şi preponderent conştient ulterior (raţional sau afectiv). Ele exprima credinţe, valori,
ataşamente.
Utilizarea acestor puncte cheie are drept scop orientarea conversaţiei în beneficiul
dumneavoastră fără ca interlocutorul să conştientizeze acest lucru. În acest moment,
interlocutorul vă va percepe ca o persoană deosebit de simpatică căreia, nu ştie de ce, dar este
înclinat să-i facă anumite favoruri pe care nu le-ar face altei persoane.

2. TEHNICI DE COMUNICARE

Dezvoltarea competenţelor de comunicare se realizează prin analizarea unui program

de sugestii şi reguli practice prezent în fiecare din componentele actelor interpersonale: a
conversa, a argumenta, a seduce, a sugestiona, a manipula, a tăcea, a asculta, a scrie.
A conversa.
A argumenta.
A seduce.
A sugestiona.
A manipula.
A tăcea.
Relaţiile dintre oameni se fundamentează pe comunicare. Consilierea educaţională
este o activitate eminamente de comunicare. Orice comunicare se bazează pe interpretare.

2. 1.TEHNICI DE COMUNICARE ÎN RELAŢIILE INTERPERSONALE

Comunicarea interumană se realizează pe trei niveluri: verbal, nonverbal şi

paraverbal. Vorbim astfel de comunicare verbală, nonverbală şi paraverbală. Într-un studiu
realizat de Albert Mehrabian acesta susţine că numai 7% din mesaj este transmis prin
comunicare verbala în timp ce 38% este transmis pe cale vocala şi 55% prin limbajul
corpului.
Comunicarea nonverbală şi paraverbală au menirea de a accentua comunicarea
verbală; astfel, consilierul şcolar poate întări prin anumite elemente de mimică sau de
gestică, prin utilizarea unui anumit ton, anumite aspecte din mesajul pe care îl transmite
elevului care apeleză la serviciile sale. În acelaşi timp, comunicarea nonverbală şi
paraverbală, completează mesajul transmis pe cale verbală.

6
 2.1.1. ANTRENAMENTUL VORBIRII. COMUNICAREA NONVERBALĂ.
POSTURA. MIMICA. GESTICA

Limbajul trupului are întotdeauna valoare comunicativă. Mesajele există permanent,

chiar dacă nu pot fi citite întotdeauna cu precizie şi la timp. Limbajul trupului este confuz.
Pentru numeroase semnale există cel puţin două-trei semnificaţii distincte. Descifrarea
limbajului trupului se bazează pe încercare şi eroare.
Postura trupului se referă atât la ţinuta pe care o persoană o adoptă în mod obişnuit
sau într-un moment anume, cât şi la mişcările care modifică sau influenţează poziţia corpului.
Capul plecat şi umerii căzuţi semnalează obedienţă, inferioritate, slăbiciune sau timiditate.
Postura dreaptă, capul sus sau lăsat pe spate indică mulţumire de sine. Încordarea şi
rigiditatea trădează teama.
Mimica reglează comunicarea umană, în fracţiuni de secundă. Semnalele mimice sar
în ochi şi divulgă secrete, atunci când vin în contradicţie cu mesajul verbal. Mimica este greu
de ţinut sub control, şi ca atare oferă permanent informaţii. „Lectura” expresiei mimice
priveşte toate semnalele consistente despre ceea ce se petrece cu ea.
Gestica se referă la mişcările întregului trup, ale mâinilor şi degetelor, ale picioarelor,
umerilor, gâtului şi capului, ca şi felul cuiva de a acţiona mai apăsat sau mai uşor, mai rapid
sau mai lent.

2.1.2. ANTRENAMENTUL VORBIRII. COMUNICAREA PARAVERBALĂ.

VOCEA

Vocea reprezintă un factor important prin intermediul căreia aflăm o mulţime de

informaţii despre o persoană. De cele mai multe ori putem recunoaşte cu uşurinţă dacă
persoana care vorbeşte este un bărbat sau o femeie, dacă este tânără sau bătrână, dacă este
veselă sau tristă, dacă calmă sau nervoasă, energică sau moale, grăbită sau răbdătoare, sinceră
sau prefăcută, prietenoasă sau ursuză.
Tonul vocii este important atât ca tehnică vocală, cât şi ca instrument de convingere.
Tonul vocii este cel care transmite sentimentele şi atitudinea, în timp ce cuvintele transmit
doar informaţia.
Volumul vocii poate fi dovada unei personalităţi de mare forţă şi vitalitate, dar şi a
nevoii de a ne simţi importanţi sau dimpotrivă trădează o personalitate fragilă, orientată spre
sine şi cu teamă de ceilalţi.

7
 Ritmul vorbirii este un alt paramentru care oferă informaţii despre cel care comunică.
În general se consideră că cei care au un nivel de educaţie ridicat atunci când comunică
ritmul vorbirii este moderat. Un ritm alert poate obosi interlocutorul, acesta nu reuşeşte să se
concentreze asupra multitudinii de informaţii care se revarsă dintr-o dată asupra lui. Un ritm
extrem de lent poate sugera un om încet în gândire sau nehotărât. În funcţie de ritmul vorbirii,
vorbirea poate fi calmă, repezită, lentă, rapidă, teatrală, „radiofonică”, afectată sau
precipitată.
Combinaţiile vocale se referă la tonul, volumul şi ritmul vorbirii. Ele conferă sensul
global al mesajului vorbit. Este acea combinaţie de inflexiuni vocale, asociată cu un anumit
ton şi un ritm al povestirii care scapă controlului conştient şi care nu reuşeşte să creeze acea
magie iniţială.

2.1.3. ANTRENAMENTUL VORBIRII. COMUNICAREA VERBALĂ.

CUVÂNTUL

Cuvintele au puterea de a influenţa fiziologia umană. Altfel spus, unealta supremă a

influenţării este cuvântul. Cuvântul este cel mai puternic instrument de care ne putem servi
pentru a ne atinge scopurile.
Limbajul verbal este departe de a fi perfect. Cuvintele trădează uneori gândurile cele
mai ascunse. Auzim de nenumărate ori expresii precum „Îmi pare rău, nu asta am vrut să
spun…” şi de fapt un act de comunicare este sortit eşecului.
Cuvintele sunt acei stimuli vizuali sau auditivi care provoacă simţurile. Ni se pare
familiară scena în care atunci când citim/auzim despre un eveniment extrem de tragic să ni se
umezească ochii sau atunci când citim/auzim o ştire despre un sportiv român care a câştigat o
medalie olimpică să ne bucurăm pentru faptul „că unul de-al nostru” este premiat. Fiecare
cuvânt reprezintă un cod şi folosirea lui are sens în măsura în care înţelesul său este
împărtăşit de persoanele care comunică.
Ambiguitatea cuvintelor este consecinţa firească înţelesurilor atribuite acestora.
Polarizarea reprezintă tendinţa de a descrie lumea în termeni de alb sau negru, bun
sau rău, urât sau frumos, pozitiv sau negativ etc.
Generalizarea constă în tendinţa de a extinde o anumită experienţă particulară la o
întreagă categorie.

8
 Cuvintele-capcană. Cuvintele evocă imagini şi experienţe care răscolesc emoţii
pozitive şi negative. Cele pozitive stimulează, energizează, mobilizează, în timp ce cele
negative paralizează, demobilizează.
Abordarea pragmatică. A fi pragmatic a avea atitudinea şi abilităţile unei persoane
care ştie ce vrea şi care este capabilă să apeleze la mijloace eficiente pentru îndeplinirea
scopului, fără să se piardă în scrupule şi sofisticări filozofice inutile.

2.1.4. ANTRENAMENTUL ABILITĂŢILOR DE ASCULTĂRE ACTIVĂ

Înţelepţii ascultă mult şi vorbesc puţin. Consilierii şcolari sunt persoane care ştiu să
asculte cu toate simţurile. Încurajează interlocutorul să vorbească despre sine până scapă
masca aruncată peste atitudini şi sentimente ascunse.
Finetea spiritului de observatie este o calitate foarte importanta a unui bun ascultător.
Psihologi celebri, precum C.Rogers şi A.Moreau au sugerat antrenarea abilităţilor de
ascultare activă prin conştientizarea celor trei etape ale procesului necesar să fie parcurs
înaintea deciziei şi acţiunii corecte:
A auzi şi a vedea
A imagina
A simţi
Principul oglindirii
Oglindirea este o modalitate evoluată de ascultare care şterge diferenţele dintre
locutori, reflectând ca oglinda sau ca ecoul mesajele vizuale şi sonore ale persoanei ascultate.
Este sincronizare la nivelul canalului preferat de comunicare preferat de interlocutor, a
sistemului de reprezentare senzorială: vizual, auditiv, kinestezic.
Principiul reformulării
Tehnicile de ascultare bazate pe reformulare s-au dezvoltat în special în psihoterapie
şi consiliere, pentru că dau clientului impresia că el este cel care îşi rezolvă problemele. În
esenţă, reformularea constă în reluarea cu propriile cuvinte, ca un ecou uşor infidel a
cuvintelor partenerului, operând unele ajustări, omisiuni şi adăugiri. Carl Rogers a conturat o
paletă de tehnici de ascultare activă bazate pe reformulare: parafraza, ecoul hi-fi, deturnarea
afirmaţiilor în întrebări, suspensia, recadrarea, hiperbolizarea şi litota.
a) Tehnica parafrazei
b) Tehnica ecoului hi-fi
c) Tehnica deturnării afirmaţiilor în întrebări

9
 d) Tehnica suspensiei
e) Tehnica recadrării
f) Tehnica hiperbolizării
g) Tehnica litotei

2.2. TEHNICI DE COMUNICARE PUBLICĂ. DISCURSUL

Pregătirea discursului
Susţinerea unui discurs reuşit în public implică o activitate de pregătire a acestuia.
Pentru a găsi ideile o soluţie ar putea fi de a scrie tot ceea ce vă trece prin minte, legat de
domeniul respectiv, urmărind pur şi simplu conexiunile pe care creierul le face în mod
automat, fără a cenzura, în faza iniţială, gândurile. Mai târziu alegeţi ideile cele mai bune şi
concepeţi structura discursului. Pentru aceasta însă aveţi nevoie să vă definiţi clar obiectivul
urmărit.
• Determinarea obiectivului
Fiecare comunicare trebuie să aibă un obiectiv, cu atât mai mult când vă adresaţi unui
public. Întrebările pe care trebuie să vi le puneţi sunt: Ce vreau să obţin? Cărui fel de public
mă adresez? Care este modalitatea cea mai bună de a-mi atinge obiectivul? Ce fel de
argumente voi folosi, raţionale sau emoţionale? Cum voi şti dacă am atins obiectivul? În
momentul în care aţi găsit un răspuns valid la aceste întrebări, aţi făcut deja partea cea mai
importantă a muncii.
• Folosirea tehnicilor de persuasiune
Tehnicile de persuasiune sunt utile într-o comunicare de acest gen şi de aceea trebuie
avute vedere.
După ce v-aţi definit scopul, argumentele şi strategia, aveţi nevoie de o schemă pentru
a vă prezenta ideile în mod ordonat. Ascultătorii rămân mereu impresionaţi când oratorul este
în stare să-şi prezinte gândurile cu claritate şi cu argumente. Modelul cel mai simplu şi
eficace se numeşte S.T.E.P. (din engleză: State, Translate, Exemplify, Prove) şi vă ajută să vă
organizaţi gândurile, discursurile şi articolele pentru a obţine cel mai bun efect:
- “State” - prezentaţi ideea în mod simplu şi clar;
- “Translate” - expuneţi ideea pentru a fi înţeles de public; definiţi termenii la care faceţi
referire, reduceţi pe cât posibil ambiguităţile; faceţi comparaţii cu lucruri similare;
- “Exemplify” - daţi exemple care ilustrează ceea ce spuneţi: experienţe personale, anecdote
etc.

10
- “Prove” - demonstraţi ceea ce aţi afirmat, prezentând fapte care dovedesc afirmaţia,
apelând la păreri ale specialiştilor şi la statistici.

REZUMATUL CURSULUI

Cursul prezintă comunicarea ca proces de transmitere, transfer, influenţare,

interacţiune, împărtăşire. Comunicare educaţională este un sector distinct al comunicării
interumane. Tehnicile de comunicare descrise în cursul de faţă vizează în principal
comunicarea la nivel individual şi comunicarea publică. Cursul fiind destinat consilierilor
şcolari a fost axat preponderent pe tehnicile de comunicare interpersonală, extrem de
necesare în activitatea profesională a consilierilor şcolari. La rândul său, tehnicile de
comunicare interpersonală au fost analizate din perspectiva comunicării verbale, nonverbale
şi paraverbale, cât şi din perspectiva celor două mari categorii de abilităţi pe care le vizează
comunicarea: abilitatea vorbirii şi abilitatea ascultării active.

CONCEPTE CHEIE

1. comunicare verbală
2. comunicare nonverbală
3. comunicare paraverbală
4. tehnici de comunicare

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
1. Carnegie, D., Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent,
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 1997
2. Coteanu, I., Seche, L, Seche, M., (coord.), Dicţionarul explicativ al limbii române,
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998
3. Cutlip, S., Center, A., Broom, G., Effective Public Relations, New Jersey,Prentice
Hali, 1994
4. Dobrescu, M. E., Sociologia comunicării, Editura Victor, Bucureşti, 1998
5. Drăgan, I., Paradigme ale comunicării în masă, Casa de Editură şi Presă „Şansa”
S.R.L., Bucureşti, 1996;
6. Hariuc, C., Psihologia comunicării, Editura Licorna, Bucureşti, 2002

11
7. Pânişoară, I.O., Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi, 2006
8. Iacob, D., Relaţiile Publice. Eficienţă în comunicare, Editura Comunicare.ro,
Bucuresti, 2003
9. Kendall, R., Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation,
New York, Harper Collins Publishers, 1992
10. Popescu, D., Arta de a comunica, Editura Economică, Bucureşti, 1998;
11. Prutianu, Ş., Antrenamentul abilităţilor de comunicare, vol.1, Editura Polirom, Iaşi,
2004
12. Prutianu, Ş., Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Limbaje ascunse, vol.2,
Editura Polirom, Iaşi, 2005
13. Rotaru, I. Comunicarea educaţională – aspecte teoretice şi demersuri aplicative,
Editura Brumar, Timişoara, 2008
14. Şoitu, L., Pedagogia comunicării, Editura Institutului European, Iaşi, 2001

ALTE RESURSE UTILE

1. http://www.eed.usv.ro/assets/fisiere/carti%20incot/Tehnici-de-comunicare.pdf
2. http://www.scn.org/mpfc/modules/tm-ctru.htm#Comm
3. http://alfalu.3x.ro/web/tehnicidecomunicareinterpersonala.htm

12