Anatomia clinică a vestibulului şi a canalelor semicirculare.

Din punct de vedere anatomic, analizatorul vestibular este reprezentat de

vestibul şi 3 canale semicirculare. Fiecare din aceste compartimente este alcătuit
dintr-un sistem osos şi altul membranos.
Vestibulul reprezintă partea centrală a urechii interne, situat între cutia
timpanică şi conductul auditiv intern. El comunică anterior cu cohleea, posterior
cu canalele semicirculare, extern cu cutia timpanică prin fereastra ovală şi intern
cu conductul auditiv intern. în literatura de specialitate vestibulul este descris
ca o cavitate osoasă de formă cubică având 6 pereţi: extern, intern, anterior,
posterior, superior şi inferior.
Peretele extern reprezintă partea internă a urechii medii. Sub canalul semicircular
lateral trece nervul facial spre apeductul Fallope, iar sub acesta se află
fereastra ovală.
Peretele intern corespunde fundului conductului auditiv intern. Pe el se
disting creasta vestibulului şi 3 fosete determinate de amprenta lăsată pe os de
către elementele labirintului membranos. Creasta vestibulară împarte peretele
intern în două jumătăţi în formă de gropiţe: superioară, care conţine foseta
semiovală (utriculd) şi inferioară, care include foseta semisferică (sacule).
între cele două jumătăţi ale crestei vestibulului se găseşte cea de a treia gropiţă,
numită cohlee. în ea este situat un orificiu sub formă de şanţ ce corespunde
apeductului vestibular ce leagă vestibulul osos cu cavitatea craniană.

Pe peretele intern sunt 4 grupe de zone ciuruite, traversate de vasele şi

nervii vestibulului. Prin prima zonă (superioară) trec nervii vestibuli către orificiul
ampular al canalelor semicirculare (lateral şi anterior) şi utricula. Cea de a doua
zonă corespunde gropiţei semisferice. Prin ea trec nervii saculei. A treia zonă
asigură trecerea fibrelor nervului vestibular spre orificiul ampular al canalului
semicircular posterior, iar a patra corespunde gropiţei cohleare.
Peretele posterior prezintă orificiile (ampular şi neampular) canalului semicircular
anterior.
Peretele inferior are două orificii: fereastra ovală şi orificiul vestibular al
melcului prin care vestibulul comunică cu rampa vestibulară a melcului.
Peretele anterior nu prezintă vreo particularitate.
Canalele semicirculare au forma unor cavităţi tubulare circulare în număr
de trei (anterioară, posterioară şi laterală), care se deschid în vestibul prin cele
două extremităţi. Aceste canale se deosebesc prin orientare. Cel anterior este
orientat în plan frontal, posterior - sagital, iar cel lateral - orizontal. Canalul
anterior are o lungime de 18 mm, cel posterior- 15-16 mm, iar cel lateral - 12 mm.
Vestibulul membranos cuprinde utricula şi sacula sub formă de vezicule.
In utricula şi saculă se găsesc organele de recepţie a acceleraţiei liniare, denumite
macule, câte 3 pentru fiecare labirint. Maculele sunt acoperite cu un epiteliu cu
celule prizmatice de susţinere, printre care se află celule senzoriale ciliate. Cilii
acestora pătrund în substanţa gelatinoasă, în care se găsesc concreţiuni calcare
numite otolite (statoconii) - după NAP membrana statoconiorum. Prin
greutatea şi inerţia lor, la schimbarea poziţiei corpului otolitele exercită tracţiuni
asupra cililor. Vestibulul comunică cu cohleea prin intermediul ductusului
reuniens. Utricula comunică cu sacula prin ductusul utricul-sacularis, care
descindă în ductus endolimfatic, iar acesta se termină cu sacul endolimfatic
situat sub dura mater pe faţa posterioară a stâncii temporalului.
Canalele semicirculare membranoase sunt situate în interiorul celor osoase,
imitând configuraţia lor. Ele se deschid prin cele două extremităţi în utricula. Pe
partea internă a ampulelor canalelor semicirculare membranoase se găseşte
câte un mic repliu transversal, sub forma unor proeminenţe, numite creste
ampulare, în care ajung filetele nervoase dendritice din nervul vestibular şi în
care se găsesc celule specializate, senzoriale ciliate şi de susţinere, alcătuind la
un loc receptorul vestibular. Cilii celulelor senzoriale sunt cuprinşi într-o masă
amorfă — cupida terminală.