5.

CINEMATICA DE GENERARE
ŞI PARTICULARITĂŢILE
LEGATE DE PROCESUL DE
AŞCHIERE, DE SCULELE ŞI
MAŞINILE-UNELTE FOLOSITE
LA FREZARE
5.1. Generalități
Frezarea este operația de prelucrare prin așchiere care se execută cu
ajutorul unor scule numite freze pe mașini-unelte de frezat.
În Figura 5.1.1 este prezentat un proces tipic de frezare. Scula 1
execută mișcarea principală de așchiere I care este o rotație cu turația n .
Piesa execută mișcarea II de avans longitudinal sl .
Viteza de așchiere vz se determină cu relația
Dn
vz  m min  , (5.1.1)
1000
în care D este diametrul frezei în mm , iar n este turația în rot min .
Cinematic se consideră, în mod echivalent, că mișcarera de avans este
efectuată tot de sculă.
Traiectoria unui dinte al sculei este o cicloidă alungită obținută prin
rostogolirea fără alunecare a unui arc de rază
 n I
C

2
V'
t

vz Vs
d

II
sr sl

Fig. 5.1.1.

B
I
sl n
Rf R

vz

Fig. 5.1.2.

sl
rr  (5.1.2)
2n
numit rostogolitoare peste o dreaptă fixă numită bază (Fig. 5.1.2).
Pe figură am notat cu B baza și cu R rostogolitoarea.
Notând cu I centrul instantaneu de rotație, se obține relația
 n I

RV R

RH
II
sl
a)

n I

RH

R RV
II
sl
b)

Fig. 5.1.3.

sl vz
 , (5.1.3)
rr R f  rr

unde R f este raza frezei.

Deoarece vz  sl deducem rr  R f și deci traiectoria vârfului
dintelui este o cicloidă alungită (curba C din Figura 5.1.1).
După o rotație completă a frezei vârful V al dintelui frezei ajunge în
punctul V  . Lungimea segmentului VV  o notăm cu sr și poartă numele de
avans pe rotație care se măsoară în mm rot .
Dacă notăm cu z numărul de dinți ai frezei, atunci între avansul
longitudinal sl , avansul pe rotație sr și avansul pe dinte sd există relațiile
 sl  sr n  zsd n . (5.1.4)
Cel mai important dintre acestea este avansul pe dinte deoarece el
determină rugozitatea.
După sensul mișcării de avans sl față de sensul de rotație al frezei
avem:
– frezare contra avansului (Fig. 5.1.3, a)). Este cea mai răspândită
metodă de frezare deoarece dintele frezei detașează așchia începând cu
partea subțire astfel încât acesta este solicitat pe măsură ce intră în material.
În plus, înainte de a pătrunde în material, un dinte alunecă pe suprafața
prelucrată de dintele dinaintea sa șo netezește astfel urmele de prelucrare.
Un prim dezavantaj al metodei este faptul că se mărește frecarea dintre
di9nte și piesă, ceea ce conduce la încălzirea sculei și piesei. Un al doilea
dezavantaj este legat de componenta verticală RV a forței de așchiere care
are tendința de smulgere a piesei din dispozitivul de prindere. Metoda se
folosește la frezarea inițială a pieselor forjate sau turnate cu crustă dură;
– frezarea în sensul avansului (Fig. 5.1.3, b)). În cadrul acestei metode
are loc o pătrundere bruscă în material (începând cu partea mai groasă a
așchiei) și atr drept consecință apariția vibrațiilor și o suprafață prelucrată
rugoasă. În plus, poate apărea pericolul ca piesa să fie smulsă din
dispozitivul de fixare. Un alt dezavantaj este legat de orientarea forței
orizontale RH în același sens cu viteza de așchiere fapt care poate cauza
apariția unor vibrații din cauza jocului axial din mecanismul de avans. Din
aceste motive, piesele trebuie fixate cât mai rigid, dornul de fixare al frezei
trebuie să fie foarte rezistent, iar mașina de frezat foarte rigidă.

5.2. Determinarea numărului de dinți ai frezei

Numărul de dinți în contact, numit și coeficient de simultaneitate este
dat de

z0  , (5.2.1)

în care:
–  este unghiul de contact;
–  este pasul unghiular al dinților frezei
3600 2
 sau   , (5.2.2)
z z
unde z este numărul de dinți ai frezei.
 O


B A

t
Fig. 5.2.1.

Pentru frezarea cilindrică sau frontală laterală (Fig. 5.2.1), din

triunghiul OAB avem
OB
cos   . (5.2.3)
OA
Notând cu D diametrul frezei, rezultă
D
OB  t, (5.2.4)
2
astfel că expresia (5.2.3) devine acum
D
t D  2t 2t
cos   2   1 , (5.2.5)
D D D
2
de unde
 2t 
  arccos1   . (5.2.6)
 D
Pe de altă parte,
2
 2t 
sin   1  cos 2   1  1  
 D
(5.2.7)
4t 4t 2 t t2
  2 2  2
D D D D
t2
și, ținând seama că t  D astfel că poate fi neglijat, se obține
D2
exprimarea
 t
sin   2 . (5.2.8)
D
Pentru unghiuri mici putem face aproximația sin    (în radiani) și
deci relația (5.2.8) devine
t
2 . (5.2.9)
D
Exemplul 5.2.1. Să considerăm, ca exemplu numeric, cazul în care
t  0,2 mm și D  40 mm .
Din formula (5.2.6) obținem valoarea
 2  0,2 
  arccos1    arccos 0,99
 40  (i)
 0,14154 rad  8,109610 ,
în timp ce expresia (5.2.9) ne conduce la
0,2
2  0,14142 rad  8,102850 . (ii)
40
Pentru cazul frezării frontale (Fig. 5.2.2) unghiul  are exprimarea
a

A' A
1
O

t

2
B' B
b

Fig. 5.2.2.

    1  2 . (5.2.10)
Din triunghiul OAA găsim
D
OA  a D  2a
cos 1   2  . (5.2.11)
OA D D
2
 În mod analog, triunghiul OBB ne oferă
D
OB  b D  2b
cos 2   2  . (5.2.12)
OB D D
2
Rezultă unghiul  sub forma

 D  2a   D  2b 
    arccos   arccos . (5.2.13)
 D   D 
Dar
2
 2a  4a 4a 2
sin 1  1  cos 1  1  1 
2
   2 (5.2.14)
 D D D
4a 2
și cum a  D putem neglija termenul astfel că
D2
a
sin 1  2 . (5.2.15)
D
Pentru unghiuri 1 mici putem aproxima sin 1  1 , astfel că relația
(5.2.15) devine
a
1  2 . (5.2.16)
D
În mod analog, se obține
b
sin 2  2 (5.2.17)
D
și relația (5.2.10) se scrie acum
 a b 
  2  . (5.2.18)
 D D 

În cazul frezării simetrice

Dt
ab (5.2.19)
2
și rezultă
 Dt t
  4    2 2 1 . (5.2.20)
2D D
Exemplul 5.2.2. Dacă vom considera ca exemplu numeric valorile
t  36 mm , D  40 mm , a  b  2 mm , din formula (5.2.13) obținem
 40  2  2 
    2 arccos     2 arccos 0,9
 40  (i)
 2,23954 rad  128,316130 ,
în timp ce expresia (5.2.20) ne oferă
36
    2 2 1  2,24717 rad  128,753100 . (ii)
40
Se cere întotdeauna ca freza să așchieze cu cel puțin doi dinți
simultan, adică z0  2 în relația (5.2.1). Rezultă
  z
  2
 2 2 (5.2.21)
z
și deci numărul minim de dinți ai frezei este
4 720
zmin  sau zmin  , (5.2.22)
 
după cum  este exprimat în radiani sau în grade.
Pentru cazul dat în Exemplul 5.2.1 obținem
4
zmin   88,783 , zmin  89 , (i)
0,14154
în timp ce în situația din Exemplul 5.2.2 rezultă
4
zmin   5,611 , zmin  6 . (ii)
2,23954

5.3. Tipuri de freze

5.3.1. Clasificare

Clasificarea frezelor se face după mai multe criterii:

– după modul în care se realizează generarea suprafeței avem:
 1
G

n
D

II sl
2

Fig. 5.3.1.

I
n

D
II sl
2

1
G

Fig. 5.3.2.

a) freze cilindrice care realizează frezarea cu partea cilindrică

(periferică) a frezelor (Fig. 5.3.1). În această situație așchierea se realizează
doar de tăișurile de pe partea cilindrică a frezei, iar scula nu are tăișuri
secundare. În plus, directoarea este paralelă cu axa de rotație a frezei, iar
generatoarea este una cinematică realizată de dinții frezei,
b) freze cilindro-frontale (Fig. 5.3.2). În acest caz, așchierea este
realizată atât cu tăișurile de pe fața frontală, cât și cu cele de pe suprafața
cilindrică a frezei. Directoarea este perpendiculară pe axa frezei, iar
generatoarea este una cinematică, realizată de dinții frezei. În Figurile 5.3.1
și 5.3.2 am notat cu 1 scula, cu 2 piesa, cu I mișcarea principală de așchiere
care este o rotație cu turația n efectuată de sculă și cu II mișcarea de avans
longitudinal sl efectuată de piesă. În general, frezele frontale sunt folosite
pentru prelucrarea suprafețelor plane;
– după tipul suprafeței prelucrate întâlnim:

II sl
2

Fig. 5.3.3.

I
n

II sl
2

Fig. 5.3.4.

I I
n n

1 1
2 2

II sl

Fig. 5.3.5.
I I
n n

1 1
2 2

II sl

Fig. 5.3.6.

I
n

II sl
2

Fig. 5.3.7.

1
I

II n
st
2

Fig. 5.3.8.
 1
I

II n
st
2

Fig. 5.3.9.

1
I

II n
st
2

Fig. 5.3.10.

I
n

1
2

II
sl

Fig. 5.3.11.
 1
I

n
II

st
2
Fig. 5.3.12.

1
I

n
II

sl
2
Fig. 5.3.13.

1
I

n
II

sl
2

Fig. 5.3.14.
 I
n

II 2

st
Fig. 5.3.15.

I
n II
s
II t
sl

Fig. 5.3.16.

II s
1
n I

Fig. 5.3.17.
 I
n

1
3

II
sl

Fig. 5.3.18.

a) freze pentru prelucrarea suprafețelor plane și care pot fi:

i) freze cilindrice cu dinți drepți (Fig. 5.3.3),
ii) freze cilindrice cu dinți înclinați (Fig. 5.3.1),
iii) freze cilindro-frontale cu dinți drepți (Fig. 5.3.4, 5.3.5),
iv) freze cilindro-frontale cu dinți înclinați (Fig. 5.3.2, 5.3.6),
v) freze cilindro-frontale cu dinți elicoidali (Fig. 5.3.7),
vi) freze de atac (Fig. 5.3.8, 5.3.9). Pe figuri a fost notat cu st avamsul
transversal,
vii) freze pentru retezat (Fig. 5.3.10),
viii) freze deget (Fig. 5.3.5, 5.3.6, 5.3.11),
b) freze pentru suprafețe profilate cum ar fi:
i) freze pentru suprafețe unghiulare (Fig. 5.3.12),
ii) freze profilate (Fig. 5.3.13, 5.3.14),
iii) freze deget profilate (Fig. 5.3.15),
iv) freze deget obișnuite cu mișcare în coordonate (Fig. 5.3.16,
5.3.17);
– după calitatea așchierii avem:
a) așchiere liberă (Fig. 5.3.1 – 5.3.4, 5.3.8, 5.3.11 – 5.3.12, 5.3.16 –
5.3.17),
b) așchiere neliberă (Fig. 5.3.5 – 5.3.7, 5.3.9 – 5.3.10, 5.3.13 –
5.3.15);
– după direcția dinților găsim:
a) freze cu dinți drepți (Fig. 5.3.3 – 5.3.5, 5.3.8 – 5.3.10, 5.3.12 –
5.3.17),
b) freze cu dinți înclinați (Fig. 5.3.1 – 5.3.2, 5.3.6, 5.3.11),
c) freze cu dinți curbi, de obicei elicoidali (Fig. 5.3.7);
– după construcție discutăm de:
 f





H



Fig. 5.3.19.

f






Fig. 5.3.20.

a) freze cu dinți dintr-o bucată cu corpul (construcție monobloc) (Fig.

5.3.1 – 5.3.17),
 b) freze cu dinți aplicați (Fig. 5.3.18) în construcție demontabilă sau
nedemontabilă. Pe figură am marcat corpul frezei cu 1, piesa cu 2 și dinții
aplicați cu 3;
f1
f




1

H



Fig. 5.3.21.

f



Fig. 5.3.22.
 


h


h
Fig. 5.3.23.

1
I

n
II

st
2
Fig. 5.3.24.

st

Fig. 5.3.25.

– după modul de prindere în axul mașinii-unelte avem:

a) freze cu coadă cilindrică (Fig. 5.3.2, 5.3.4, 5.3.7, 5.3.15 – 5.3.18)
sau conică (Fig. 5.3.5 – 5.3.6, 5.3.11),
b) freze cu alezaj (Fig. 5.3.1, 5.3.3, 5.3.8 – 5.3.10, 5.3.12 – 5.3.14);
– după modul de realizare a dinților avem:
 st

Fig. 5.3.26.

sl

st
Fig. 5.3.27.

sl

st
Fig. 5.3.28.

Fig. 5.3.29.
 y
M

 



x
Fig. 5.3.30.

a) freze cu dinți frezați. Aceștia pot fi:

i) dinte trapezoidal cu simplă înclinare a spatelui (Fig. 5.3.19),
ii) dinte cu spate curbiliniu (Fig. 5.3.20),
iii) dinte cu dublă înclinare a spatelui (Fig. 5.3.21),
iv) dinte cu spate curbiliniu și cu fațetă reliefată (Fig. 5.3.22),
b) freze cu dinți detalonați. Detalonarea se face în scopul păstrării
constante a unghiului de așezare  și a înălțimii h a profilului după
reascuțire (Fig. 5.3.23). Detalonarea presupune o strunjire urmată de
rectificare. Putem avea:
i) detalonare radială (Fig. 5.3.24),
ii) detalonare oblică (Fig. 5.3.25),
iii) detalonare frontală sau axială (Fig. 5.3.26),
iv) detalonare pe elice (Fig. 5.3.27),
v) detalonare cu avans (Fig. 5.3.28),
vi) detalonare dublă pentru frezele care se rectifică în vederea
asigurării ieșirii discului abraziv (Fig. 5.3.29).

5.3.2. Curbe de detalonare

Condiția de constanță a unghiului de așezare  impune ca unghiul 

format de raza vectoare cu tangenta la curbă  (Fig. 5.3.30) să fie constant
  ct  tg   ct . (5.3.1)
Dar
f   f d
tg    (5.3.2)
f  df 
și cum

  (5.3.3)
2
rezultă
1 df  
tg   ctg     ct . (5.3.4)
tg  f d
Notând cu C constanta din formula (5.3.4), obținem ecuația
diferențială
df  
 Cd (5.3.5)
f 
sau, cu notațiile din Figura 5.3.30,
d
 Cd , (5.3.6)

de unde rezultă prin integrare
  a L e C , (5.3.7)
unde aL este o constantă de integrare, curba obținută fiind spirala
logaritmică.
Pentru spirala logaritmică avem
d
 a L C e C (5.3.8)
d
și deci
a L C e C
tg    C  ct . (5.3.9)
a L e C
Celelalte puncte ale profilului se găsesc pe curba omotetică C2 (Fig.
5.3.31) cu spirala logaritmică C1 , dar de ecuație
 M  a L e C  h , (5.3.10)
unde M este punctul curent de pe curba C2 .
Pentru acest punct, unghiul de așezare are exprimarea
d M aLC eC d a L C e C 1
tg  M   
 M d aL e  h d
C
aL e 1  h
C

a L e C
(5.3.11)
C tg V
   tg V ,
h h
1 1
a L e C a L e C
 y

C1

h
C2

h

O
x
Fig. 5.3.31.

în care V este punctul corespunzător de pe spirala logaritmică.

Cum
h
1  1, (5.3.12)
a L e C
din expresia (5.3.11) deducem
tg  M  tg V sau  M  V . (5.3.13)
Acest aspect este un prim dezavantaj al spiralei logaritmice.
Al doilea dezavantaj este acela că supraînălțarea camei necesare
detalonării depinde de raza semifabricatului ceea ce conduce la necesitatea
ca pentru un același unghi de așezare să se realizeze câte o camă pentru
fiecare rază.
În practică se utilizează în locul spiralei logaritmice spirala
arhimedică de ecuație
  a A (5.3.14)
În această situație unghiul de așezare  are valoarea
d a d 1
tg    A  (5.3.15)
d a Ad 
și deci depinde de unghiul  .
În practică, variația unghiului  este mică ( 12... 200 ) și se poate
considera în formula (5.3.15) că tg   ct .
Exemplul 5.3.1. Ca exemplu numeric să considerăm că variația

unghiului  este egală cu 150  rad (Fig. 5.3.32) și că aL  10 , C  1 .
12

Pentru   se obține valoarea
2
 y

CA

CL


O
x
Fig. 5.3.32.



   10 e 2  48,104774 mm . (i)
2
Să impunem aceeași valoare și pentru spirala arhimedică. Rezultă
ecuația
 
   48,104774  a A , (ii)
2 2
de unde
a A  30,624450 . (iii)
Pentru valori ale unghiului  cuprinse între 900 și 750 se obțin
rezultatele din Tabelul 5.3.1.

Tabelul 5.3.1.

    L   A
spirala logaritnică spirala arhimedică
90 48,104774 48,104774 0
87 45,650819 45,501281 – 0,850462
84 43,322047 44,897789 – 1,575742
81 41,112071 43,294296 – 2,182225
78 39,014833 41,690804 –2,675971
75 37,024581 40,087312 –3,062731

În Figura 5.3.32 am marcat cu C A curba corespunzătoare spiralei

arhimedice și cu CL pe cea corespunzătoare spiralei logaritmice.
Înălțimea de detalonare k (Fig. 5.3.33) se definește prin diferența
 y

k
1


2


O
x
Fig. 5.3.33.

k  1  2 , (5.3.16)
corespunzătoare punctelor extreme ale unui dinte.
Pentru spirala logaritmică putem scrie
  
C    
k L  aL e
C
2  aL e 2  , (5.3.17)

în timp ce pentru spirala arhimedică avem

  
k A  aA  a A      a A  (5.3.18)
2 2 
și cum
2
  , (5.3.19)
z
unde z este numărul de dinți, se obține
2
k A  aA . (5.3.20)
z

5.4. Generarea suprafețelor prin frezare

5.4.1. Generarea suprafețelor plane

Suprafețele plane pot fi obținute prin frezare:

– cu freză cilindrică (Fig. 5.3.1, 5.3.3);
– cu freză cilindro-frontală (Fig. 5.3.2, 5.3.4, 5.3.18);
– cu freză deget (Fig. 5.3.11).
 În toate cazurile scula execută mișcarea principală de așchiere I care
constă într-o rotație cu turația n .
În cele mai multe cazuri piesa execută mișcarea de avans II, dar este
posibil ca această mișcare să fie făcută și de sculă.
În plus, este necesară și mișcarea de poziționare a sculei față de piesă.
În locul frezelor cilindro-frontale monobloc se pot utiliza capete de
frezat asigurându-se astfel o productivitate sporită și un consum mai mic de
material de scule. Capetele de frezat au dinți demontabili sub formă de
cuțite din oțel rapid sau carburi metalice sinterizate. Diametrul minim al
unui cap de frezat este de 75 mm .

5.4.2. Generarea suprafețelor compuse

Suprafețele compuse pot fi întâlnite sub forma:

A A

A A

Fig. 5.4.1.

A A

A A

Fig. 5.4.2.

– canale de pană (Fig. 5.4.1);

– canale (Fig. 5.4.2);
– canale T (fig. 5.4.3);
– suprafețe unghiulare (Fig. 5.3.12);
 A A A

Fig. 5.4.3.

I
n II
1
sl

Fig. 5.4.4.

I
n
1
II
sl

Fig. 5.4.5.

– suprafețe profilate (Fig. 5.3.13 – 5.3.14).

 În toate situațiile de prelucrare a suprafețelor compuse frezele lucrează
atât cu partea cilindrică, cât și cu cea frontală.
Canalele de pană se prelucrează cu freze cilindro-frontale (Fig. 5.4.4)
sau cu freze deget (Fig. 5.3.5 – 5.3.6).
În cazul general, canalele pot fi prelucrate și cu freze disc (Fig. 5.3.9)
sau cu freze profilate (Fig. 5.3.12 – 5.3.14).
Canalele în formă de T se prelucrează cu freze speciale pentru canale
T (Fig. 5.4.5).
Mișcarea principală de așchiere I, care este o rotație cu turația n , este
executată de sculă, iar mișcarea de avans II poate fi făcută de freză sau de
piesă.
În plus, trebuie efectuate și mișcări de poziționare.

5.4.3. Generarea prin frezare a canalelor elicoidale

Canalele elicoidale sunt suprafețe compuse și semideschise ce pot fi

prelucrate prin frezare.
Curba generatoare G este materializată pe sculă, iar directoarea este o
curbă elicoidală realizată cinematic.
Canalele elicoidale realizate prin frezare sunt apoi rectificate pentru
creșterea preciziei și scăderea rugozității.
Se prelucrează, de obicei, arbori filetați de lungime mare (cum este
cazul șuruburilor conducătoare) sau melci. Filetele sunt, de regulă,
trapezoidale.
Frezarea acestor canale se poate face:
p
1
I''
nsc I

n


II'
sl 2

Fig. 5.4.6.

– cu freză disc detalonată (Fig. 5.4.6). Freza execută mișcarea

principală de așchiere I sub forma unei rotații de turație n . Piesa execută
mișcarea de avans II care se compune din mișcarea de avans longitudinal sl
notată cu II' și mișcarea de avans circular sc notată pe figură cu II''. Axa
frezei este înclinată față de cea a piesei cu unghiul  egal cu unghiul de
înclinare al elicei.
Dacă n p este turația piesei, atunci

sc  D p n p mm min  . (5.4.1)

Se poate scrie relația
sl
tg   , (5.4.2)
sc
în care sl este exprimat în mm min .
Pe figură am mai notat cu p pasul filetului;
I n

II
sc

II p
sl
Fig. 5.4.7.

– cu freză deget (Fig. 5.4.7). Freza și piesa execută aceleași mișcări ca

și în cazul precedent. De data aceasta, axa frezei este perpendiculară pe axa
piesei.

5.4.4. Generarea suprafețelor curbe

5.4.4.1. Generarea prin frezare a curbelor plane

Schema de prelucrare este dată în Figura 5.4.8.
Curba directoare este una materializată pe șablonul 5. Palpatorul 4
urmărește această curbă directoare. Palpatorul poate avea același diametru
cu freza 1 sau un diametru diferit, caz în care sistemul de copiere 3 se
complică. Freza execută mișcarea principală de așchiere I care este o rotație
cu turația n . Tot scula execută și mișcările de avans și anume: mișcarea de
avans II', numită și avans conducător, și mișcarea de avans II'', variabilă ca
mărime și sens, și numită avans de urmărire. Piesa 2 nu are nicio mișcare
decât posibile mișcări de poziționare, nereprezentate în figură.
3

II"
sn 2
5
II' I
D
sc n
4

1
G
Fig. 5.4.8.

II' II" I
sn
4 sc n
1
5 G2 2
G2
II'''
G1 G1
D G4 G4 G3
G3

Fig. 5.4.9.

Generatoarea G este una materializată pe conturul frezei și este o

dreaptă.

5.4.4.2. Generarea prin frezare a suprafețelor curbe

Suprafețele curbe se întâlnesc la diferite tipuri de matrițe de forjare
sau ambutisare, la paletele turbinelor hidraulice etc.
Schema de lucru este dată în Figura 5.4.9.
 Suprafața curbă (în cazul nostru sub forma unui șanț) este realizată pe
o piesă șablon 5, atât directoarea D , cât și generatoarea G fiind
materializate pe șablon. Palpatorul 4 urmărește generatoarele G1 , G2 , ...,
Gn și transmite informația la freza 1 prin intermediul sistemului de copiere
3. Atât freza, cât și palpatorul au suprafețele frontale rotumjite. Freza
exacută mișcarea principală de așchiere I care este o rotație cu turația n ,
precum și mișcările de avans II', numită și avans conducător, și II'', numită
și avans de urmărire. Planul generator este deplasat intermitent prin
mișcarea de avans III''', numită și avans periodic. Această mișcare poate fi
făcută fie de freză și palpator, fie de șablon și piesă.
Sistemele de copiere pot fi:
– hidraulice;
– electrice;
– electrohidraulice.
Copierea după șablon este denumită și programare rigidă a
suprafețelor și este eficientă pentru producții de serie mare și masă. Pentru
producții de serie mică se folosește programarea flexibilă pe mașini de
frezat cu comandă numerică.