Autoritatea părintească și

responsabilitatea parentală

Profesor coordonator: Dr.

Student-masterand:

Anul I, SCCV

Iași

2020
 Autorii actualului Codului civil utilizează expresia autoritate părintească pentru a
desemna „ansamblul de drepturi și îndatoriri ce revin părinților pentru protecția copilului, atât în
persoana acestuia, cât și în bunurile sale”.

Autoritatea părintească are caracter temporar, fiind exercitată de către părinți „până la
data când copilul dobândește capacitate deplină de exercițiu”. Prin urmare, pentru ca o persoană
să se afle sub autoritate părintească, trebuie să aibă calitatea de copil stricto sensu, adică de
persoană minoră fără capacitate deplină de exercițiu. Reamintim că, de principiu, persoana fizică
dobândește capacitate deplină de exercițiu la împlinirea vârstei de 18 ani, dată la care devine
majoră.1

Apariţia şi dispariţia autorităţii părinteşti:

Despre autoritatea părintească cunoaştem că se naşte:

– odată cu venirea copilului pe lume (pt. mamă şi dar şi pentru soţul ei);

– odată cu recunoaşterea copilului de către tatăl necăsătorit;

– pe cale judiciară când, mama cere recunoaşterea paternităţii asupra copilului (în baza unei
expertize şi a unui proces);

– prin adopţia unui copil urmând procedura legală.

Autoritatea părintească poate să fie retrasă unuia dintre părinţi (sau ambilor părinţi) *) ca
o măsură excepţională, legată în general de riscurile care pot apărea asupra copilului dacă se
păstrează autoritatea părintească:

– Când o instanţă  încredinţează autoritatea părintească doar unuia dintre părinţi în baza unor
motive temeinice. În acel caz, părintele custodian va exercita singur această prerogative.

– Când urmare a unui proces judecătoresc, se adoptă o soluţie de încredinţare către un terţ în
baza unor motive temeinice. Ambii părinţi naturali sunt atunci părinţi necustodieni.

– Retragerea exerciţiului autorităţii părinteşti nu echivalează însă cu decăderea din exerciţiul

drepturilor părinteşti. Dacă în cazul decăderii din exerciţiul drepturilor părinteşti părintele natural
mai are doar dreptul de a consimţi la adopţia copilului, părintele căruia i-a fost retrasă autoritatea

1
https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/autoritatea-parinteasca-codul-civil?dp=gu3dmnbygizds
părintească are multe alte drepturi suplimentare, inclusiv dreptul de a veghea la creşterea şi
educarea minorului.

– Este util a preciza că părinţii care nu au primit încredinţarea copiilor lor pentru creştere şi
educare, conform vechiului cod al familiei sunt, din punctul de vedere al autorităţii părinteşti,
într-o situaţie echivalentă cu părinţii cărora le-a fost retrasă autoritatea părintească. Aceşti părinţi
sunt cu toţii părinţi necustodieni, indiferent dacă le-a fost retrasă autoritatea părintească anterior
datei de 1 octombrie 2011 sau ulterior acestei date. Dacă au încetat condiţiile care au determinat
instanţa să nu le acorde custodia asupra copiilor, aceştia pot face o cerere către instanţa de tutelă
din raza căreia minorul locuieşte, cerând reinstaurarea autorităţii părinteşti asupra copilului.
Instanţa de tutelă va examina cazul, iar dacă au încetat împrejurările care au dus la retragerea
exerciţiului drepturilor părinteşti va reda autoritatea părintească acestor părinţi. În mod normal,
cererea oricărui părinte devenit necustodian datorită unei sentinţe definitive şi irevocabile
pronunţată anterior datei de 1 octombrie 2011 ar trebui să se soluţioneze în procedură de urgenţă
iar sarcina probei ar trebui să fie a părţii care se opune reinstaurării depline a autorităţii
părinteşti şi care va fi ţinută să arate de ce ar fi in interesul superior al copilului ca celălalt părinte
să nu reprimească exerciţiul autorităţii părinteşti. Doar motive foarte întemeiate ar trebui să fie
considerate valide de către instanţa de tutelă pentru a nu reinstaura exerciţiul deplin al drepturilor
părinteşti pentru aceşti părinţi. Nu se consideră motive întemeiate opoziţia părintelui rezident de
a accepta un astfel de aranjament sau nivelul de conflict dintre părinţi.

Autoritatea părintească încetează:

– la adopţia copilului de către un terţ;

– la majoratul copilului;

– la decesul copilului sau părintelui;

– atunci când tatăl prezumat (de exemplu soţul mamei copilului) tăgăduieşte paternitatea asupra
minorului (în baza unei expertize şi a unui proces).2

În ceea ce privește drepturile și îndatoririle părintești , în literatura juridică de

specialitate există o diversitate de opinii și clasificări privind determinarea concretă a acestora

2
https://www.juridice.ro/203594/autoritatea-parinteasca-responsabilitatea-parinteasca-si-custodia-sunt-cele-trei-
notiuni-identice.html
atât cu privire la persoana minorului, căt și cu privire la bunurile acestuia. Pot fi anumite atribute
ale calității de părinte care acoperă integral protectia copilului în latura sa persoanlă, cu referire
la creșterea copilului, și anume:

 ,, a ține copilul” și ,, a stabili locuința” acestuia corespunzător dreptului copilului de ,,a crește
alături de părinții săi”;
 ,, a întreține copilul” corespunzătordreptului acestuia de ,,a beneficia de un nivel de trai care
să-i permită dezvoltarea armonioasă”;
 ,, a se îngriji de educația, învățătura și pregătirea profesională” a copilului în sensul asigurării
de către părinți a unui climat educativ familial pozitiv, care să se armonizeze cu procesul
instituționalizat de socializare și educație;
 ,, a îndruma și supraveghea copilul” corespunzător dreptului acestuia la libertatea de
exprimare, exceptând situațiile când legea prevede în mod expres obligativitatea cooperării
părinte-copil;
 ,, a avea legături personale cu copilul” în situațiile de separare din diverse motive a copilului
de către un părinte sau de către ambii părinți drept recunoscut și rudelor copilului, rudenie
raportată la familia extinsă, indifernt de tipul acesteia- familie firească, adoptativă sau
substitutivă;

În situația neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a îndatoririlor părintești,

legea prevede, în funcție de natura și gravitatea faptelor, o serie de sancțiuni clasificate în civile,
contravenționale ( de exemplu, în cazul dezinteresului și neglijenței față de prevenirea faptelor de
vagabontaj, cerșetorie sau prostituție a propriilor copii; alungarea copiilor din locuința comună
etc.) și penale (de exemplu, în gestiunea frauduloasă etc., pe considerentul că aceste fapte
prezintă un grad ridicat de pericol social, cu riscuri în ceea ce privește creșterea și educația
copiluiu; pedeapsa penală aplicabilă părinților poate fi însoțită de pedeapsa complementară sau
de pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părințești.

Deși unii autori atribuie ,, conotații sancționatoare” delegări parentale, de exemplu, în

cazul măsurii speciale de protecție a plasamentului, consideră că singura sancțiune de natură
civilă, din perspectiva dreptului familiei, este decăderea din drepturile părintești pronunțată de
către instanța de judecată. Decăderea totală sau parțială a unuia sau a ambilor din exercițiul
drepturilor părintești se aplică în situațiile de neglijență sau/ și abuz asupra copilului.3

Familia reprezintă unul dintre cele mai complexe grupuri sociale. Există o varietate a
tipurilor de familii și condițiile acestora.

 Familia naturală

Din perspectivă psihosocială, familia normală este caracterizată printr-o puternică sudură
internă, menținută prin puternice relații față în față , prin cooperare si afecțiune reciproca a
membrilor săi. Familia normală este un exemplu tipic de grup primar

 Familia nucleară

Această familie desemnează tipul de familie formată din două generații. Acestea sunt
formate din generația adulților căsătoriți și cea a descendeților lor. Ca urmare, familia este
compusă din soți și urmașii săi, este o familie restrânsă si strânsă ca structură. Se deosebește de
familia lărgită, pe motiv că reunește mai multe generații și are o descendeță numeroasă. Această
familie este considerată o unitate universală de organizare socială, ea reprezentând nucleul
tuturor celorlalte forme de structuri familiale.

 Familia lărgită

Această tipologie de familie cuprinde una, până la două generații ascendente și

descendente. În acest tip de familie se regăsește modelul tradițional, implică coabitarea mai
multor generații, se realizează o relație mai strânsă între bunici și nepoți, dezvoltând și un rol
educativ. Ca urmare, într-o familie extinsă trăiesc împreună trei generații: copiii, părinții și
bunicii.

 Familia dezorganizată

Această tipologie de familie se întâlnește foarte des în familiile cu deficit de structură, și

anume, lipsa unuia dintre părinți sau cu probleme funcționale, cum ar fi: carențe materiale și de
socializare. Aceste familii sunt vulnerabile, dezorganizate, disfuncționale sau cu un climat
3
Maria Sandu., (2016). Efectele secularizării asupra relației părinți-copii, Editura Universității Alexandru Ioan
Cuza, Iași.
nefavorabil. Principale cauze care duc la apariția famiilor anormale sunt abandonul școlar,
separarea și divorțul.4

Funcțiile unei familii

Funcționalitatea unei familii necesită să fie analizată în raport cu fiecare membru al

grupului familial, cu familia ca grup și ca o unitate distinctă si cu societatea globală.

Există trei funcții sociale a familiei:

• Funcția economică, o funcție importantă pentru familii, prin care se asigură situația
materială de a avea un trai adecvat și protejarea copiilor față de lipsuri;

• Funcția de socializare, este definită ca și acea de educare, prin care se asigură socializarea,
prin formarea capacității de adaptare și conviețuire socială;

• Funcția politică, această funcție asigură copiilor o poziție legitimă în societate.

Din cele trei funcții se mai regăsesc și următoarele:

• Funcția religioasă a familiei, aceasta joacă un rol în funcția de socializare a familiei, prin
transmiterea la următoarea generație a tradițiilor religioase.

• Funcția juridică a familiei, aceasta are scopul protejării familiei în societate prin plătirea
alocațiilor, întreținerea copiilor etc.5

Climatul familial

Climatul familial determină comportamentul copilului și se cristaliază un anumit stil de

viață. Stilul de viață induce climatul familial în interiorul căruia iau naștere concepții despre
viață, despre societate și se formează diferite valori și norme. Nu se poate vorbi despre un climat
pozitiv decât în condițiile în care copilului i se oferă condițiile înțelegerii, de dragoste,
îndrumare, sprijin și respect. Cu cât posibilitatea satisfacerilor este mai mare cu atât este mai
greu apariția unui climat familial carențial scăzut.

4
Irimescu., (2008). Asistența socială a familiei și a copilului, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași
5
Mihăilescu I., (2003), Socilogie generală, Editura Polirom, Iași
  Climatul familial rigid

Climatul familial rigid se caracterizează prin excesul de severitate manifestat din partea
ambilor părinți, dar și din partea numai unuia dintre ei. În anumite limite severitatea înseamnă
ordine, seriozitate, disciplină și duce la statornicia respectării normelor de familie și chiar
asigură echilibrul acesteia. Excesul de severitate poate duce la o stare tensionată pentru cel
asupra căruia se revarsă acțiunea. Acesta poate ajunge să fie timid, lipisit de încredere sau poate
deveni străin față de familie și poate lua hotărârea părăsirii acesteia.

Dar de cele mai multe ori severitate devine un cadru favorabil ce poate duce la
maturizarea copiilor care îi pregătește pentru responsabilitățile vieții.

 Climatul familial anxiogen

Climatul familial anxiogen, creează o atmosferă de suspiciune, de încordare, de neliniște

cauzată de teama de îmbolnăvire, de nereușită școlară sau profesională, de relații nedorite cu alții
etc. Această ambianță accentuează timiditatea, stare de dependență a copiilor față de părinți, duce
la neîncrederea în sine și în ceilalți.

 Climatul familial libertin

Climatul familial libertin creează o atmosferă lejeră. Membrii familiei sunt

independenți, se acceptă riciproc și adoptă în general atitudini tolerante. Partenerii se înțeleg în
orice situație, își acceptă reciproc propriile alegeri. Această comportare duce în final, la refuzul
obligațiilor de conviețuire familială, la riscul de a întârzia sau împiedica maturizarea socială a
copiilor, lipsa de interes pentru educația copiilor, atunci când ei au nevoie de îndrumare și
interes, toate acestea duc la riscul delincvenței.

 Climatul familial conflictual

Climatul familial conflictual este rezultatul părinților insuficienți de maturizați social

pentru a-și asuma obligațiile conviețuirii, există neînțelegeri determinate de administrarea
bugetului, alcoolism, neglijarea copiilor în educare lor, iar toate acestea duc la desființarea
căsătoriei sau prin divorț. Într-un astfel de mediu, copiii sunt abandonați și de cele mai multe ori
rudele sau vecinii apelează la autoritatea tutelară pentru a-i salva încredințându-i spre creșterea
altor persoane sau spre instituțiile de ocrotire. Copiii sunt cei mai marcați, unii învață cu stăruință
pentru a scăpa, alții speră la o familie echilibrată sau evadează din realitate construindu-și
propriile lumi.6

Abilitățile parentale și dezvoltarea stimei a copilului

Părinții sunt cei care dezvoltă și asigură mediul de creștere a copiilor într-un mod
armonios de-a lungul etapelor de evoluție începând cu comportamentul și finalizând cu
responsabilitatea socială și încrederea în sine.

Valorile după care funcționează o familie normală, sănătoasă sunt capacitatea de a iubi și
de a munci cu scopul producerii bunurilor necesare conviețuirii ei. De regulă, există câteva
abilități de care părintele are nevoie pentru a fi un exemplu bun. Cele mai importante astfel de
abilități și de care depinde modul în care părintele își percepe copilul sunt următoarele:

 Abilitatea de a da prioritate satisfacerii nevoilor de bază ale copilului

Pentru ca un copil să se poată dezvolta fizic, intelectual, emoțional și social, trebuie să-i
fie satisfăcute nevoile de îngrijire, hrană, securitate, stabilitate și cunoașterea mediul
înconjurător. Dacă părinții pot satisface aceste nevoi ale copilului, se poate spune că propriile lor
nevoi nu sunt atât de imperative încât să nu le poată da la o parte.

 Abilitatea de a percepe copilul în mod realist

Modul în care este perceput copilul are urmări asupra comportamentului și atitudinii față
de el. Cu cât părinții sunt capabili să perceapă mai realist, cu atât este o șansă mai mare de a se
apropia de el întru-un mod adecvat nevoilor și potențialului său și cu atât relația părinte-copil
este mai deschisă. Este foarte important cum este înțeles copilul – percepere pozitivă sau
percepere negativă- deoarece părinții relaționează cu copilul în modul în care îl percep. Copilul
va introiecta percepția părinților asupra lui și pe măsură ce cresc, se va percepe pe sine bun,
binecuvântat, deștept sau rău, prost ori blamat, așa cum îl percep părinții. Perceperea pe care o
au părinții față de copil are un rol important în dezvoltarea lui.

6
Idem 4
  Abilitatea așteptărilor realiste față de copil

Așteptările realiste pe care le are părintele față de copil au un rol decisiv în dezvoltarea
acestuia, deoarece aceste așteptări pot stimula, provoca și confirma. Uneori ele pot fi prea mari
sau prea mici, și prin urmare pot conduce la sentimente de insatisfacție sau lipsa de stimulare

 Abilitatea de a accepta că este responsabilitatea adulților să satisfacă nevoile

copilului

Părinții, adulții sunt cei care trebuie să satisfacă nevoile copilului și nu invers, cum ar fi:
nevoile emoționale, nevoile de îngrijirie, nevoile de liniște și apropiere ale copilului. Prin
comportamentul care îl au părinții, îi transmit copilului că este normal ca ei să-i satisfacă nevoile
de bază sau în unele situații se crează o lipsă de recunoaștere și respect față de nevoile copilului,
acest mod face ca părinții să se raporteze la copil de parcă el ar fi mult mai mare.

 Abilitatea părinților de a avea o relație empatică cu copilul

Relația empatică a părinților cu copiii presupune elemente:

• Abilitatea de a diferenția și de a da un nume gândurilor și sentimentelor copilului; •

Abilitatea de a prelua locul acestuia din punct de vedere mintal, de a se pune în locul
copilului;

• Abilitatea de a răspunde în funcție de sentimentele pe care le are copilul.

 Abilitatea de a avea o interacțiune pozitivă cu copilul

Este important pentru un copil ca părinții să fie capabili să interacționeze într-un mod
pozitiv în relația cu el, dezvoltarea, învățarea, tristețea, jocul și bucuriile lui. Un angajament
predominant pozitiv este echivalent cu nevoia copilului de îngrijire, de a i se răspunde, de
stimulare și fixare a limitelor inițiative. Adultul într-un asemenea angajament, trebuie să-l
accepte pe copil așa cum este el și să-i facă plăcere, să ia inițiativă pentru stimularea copilului și
să pună limite fără a respinge sentimentele acestuia.
  Abilitatea de a-și înfrâna propria durere și agresivitate fără a o răsfrânge asupra
copilului

Această funcție depinde de modul prin care părinții au de a face cu agresiunea și

frustrarea, precum și de felul în care aceasta are contact cu copilul. Este vorba și de expresia
verbală și fizică a agresiunii și frustrării, fiind provocate de copil, cât și de alți factori din viața
lor. 7

Sociologii sunt de părere că doar printr-o investigație profundă a mediului social, am

putea înțelege cu adevărat din interior comportamentele și acțiunile familiale.

De aceea, instabilitatea familiei poate crește, dacă nevoile copilului nu sunt îndeplinite de
către părinți, își pierd echilibrul social, iar copiii pot fi pradă unor vieți dure. 8

În concluzie, având în vedere reforma legislației din domeniul protecției familiei și

copilului din țara noastră (2004), părinții au față de copiii lor următoarele obligații:

 să supravegheze copilul;
 să coopereze cu copilul și să-i respecte viața intimă, privată și demnitatea;
 să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare
opinia acestuia;
 să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
 să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în domeniul
îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului;9

Prin urmare, autoritatea părintească sau ocrotirea părintească se manifestă în corelație cu

respectarea și promovarea drepturilor tuturor copiilor fără discriminare, garantarea acestor
drepturi având în vedere următoarele principii:

7
Cună L., (2010). Familia și neglijarea copilului. Lucrare de specialitate. Editura Genessa, Craiova.

8
Martine S., (coord). Jupp V., (2010). Dicționar al Metodelor de Cercetare Socială. Editura Polirom, Iași.

9
Legea Asistenței sociale (2011)

http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L292-2011.pdf
 respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
 respectarea demnității copilului, egalitatea șanselor și nediscriminarea;
 ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia în funcție de vârstă și de gradul
de maturitate;
 primordialitatea responsabilizării părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor
copilului;
 responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor
părintești;
 asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil, corelată cu
asigurarea stabilității și continuității în îngriirea, creșterea și educarea copilului;
 activarea și responsabilizarea, în subsidiar, a comunității din care face parte copilul și familia
sa.10

Ghid de interviu
10
Idem 3
Introducerea convorbirii:

Bună ziua! Numele meu este Prodan Larisa- Maria. Sunt masterandă la Securitate comunitară și
controlul violenței în cadrul Universității ,, Alexandru Ioan Cuza’’, Iași. Aș dori să aflu câteva
informații în legătură cu relația dintre soț și soție după nașterea copilului.

Vă mulțumesc că participați la această discuție și vă informez că nu există răspunsuri greșite sau

corecte. Vă pot asigura că datele dumneavoastră vor fi confidențiale și vor fi transmise doar
profesorului coordonator. Informațiile sunt în scop didactic ajuntându-mă să mă informez
profesional.

Cu acordul dumneavoastră, vă voi adresa o serie de întrebări, la care aveți sau nu libertatea să
răspundeți.

1. Cum vă numiți și câți ani aveți?

2. Câți copiii aveți și ce vârstă au?
3. Cum ați aflat că veți deveni părinți?
4. Ce ați simțit în acel moment?
5. Care a fost relația de cuplu înainte de naștere, dar și după?
6. Îmi puteți descrie în câteva cuvinte perioada de după nașterea copilului?
7. Pentru cine a fost impactul mai mare după nașterea copilului?
8. V-ați simțit vreodată dat/ă deoparte odată cu venirea copilului?
9. Ați primit sprijinul necesar din partea soțului/soției?
10. Au existat momente în care să vă simțiți singur/singură în perioada respectivă?
11. V-ați împărțit atribuțiile în creșterea copilului?
12. Cine a petrecut cel mai mult timp cu copilul?
13. Considerați că v-ați dat interesul în mod egal cu soțul/soția dumneavoastră?
14. Ați simțit că soțul/soția nu oferă atenția necesară copilului?
15. Au existat momente în care soțul/soția încerca să se detașeze de anumite responsabilități
față de copil?
Bibliografie:
1. Cună L., (2010). Familia și neglijarea copilului. Lucrare de specialitate. Editura
Genessa, Craiova.
2. Irimescu., (2008). Asistența socială a familiei și a copilului, Editura Universității Al. I.
Cuza, Iași

3. Maria Sandu., (2016). Efectele secularizării asupra relației părinți-copii, Editura

Universității Alexandru Ioan Cuza , Iași.

4. Martine S., (coord). Jupp V., (2010). Dicționar al Metodelor de Cercetare Socială.
Editura Polirom, Iași.
5. Mihăilescu I., (2003), Socilogie generală, Editura Polirom, Iași

6. Legea Asistenței sociale (2011)

http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L292-2011.pdf

7. https://www.juridice.ro/203594/autoritatea-parinteasca-responsabilitatea-parinteasca-si-
custodia-sunt-cele-trei-notiuni-identice.html

8. Codul civil

https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/autoritatea-parinteasca-codul-civil?dp=gu3dmnbygizds