Licenta

BANCA CENTRALÃ
EUROPEANÃ SI
POLITICA
MONETARÃ UNICÃ
CUPRINS
CAPITOLUL I - BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ – PILON AL UNIUNII

MONETARE EUROPENE ….………………………………………………………………3
1.1 Structura, răspunderea şi independenţa
Eurosistemului........................................................3
1.2 Obiectivele şi sarcinile Eurosistemului.................................................................................8
1.3 Constituirea capitalului…………………………………………………………………...12
1.4 Băncile Centrale Naţionale – parte integrantă a Eurosistemului…….…………………...14
CAPITOLULL II STRATEGIA DE POLITICĂ MONETARĂ A BĂNCII CENTRALE

EUROPENE ŞI INSTRUMENTELE SALE .......................................................................17
2.1 Stabilitatea preţurilor- obiectivul fundamental al politicii monetare unice........................17
2.2 Strategia de politică monetară a Băncii Centrale Europene ...............................................22
2.3 Cadrul operaţional al politicii monetare unice....................................................................26
2.3.1. Principii fundamentale ale cadrului operaţional al politicii monetare
unice......26
2.3.2. Instrumentele politicii monetare unice...............................................................28
2.3.2.1 Operaţiunile de open- market................................................................30
2.3.2.2 Facilităţile permanente..........................................................................34
2.3.2.3 Sistemul rezervelor bancare minime obligatorii...................................38
CAPITOLUL III IMPLICAŢII ALE POLITICII MONETARE UNICE ......................39

3.1 Politica monetară a statelor membre UE din afara zonei euro ………………….....39
3.2 Decizii de politică monetară în contextul actualei crize financiare ..........................43
Concluzii...................................................................................................................................4
8
Bibliografie...............................................................................................................................5
0
2
CAPITOLUL I BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ-PILON AL UNIUNII
MONETARE EUROPENE
Banca Centrală Europeană este cea mai nouă instituţie a Uniunii Europene şi
reprezintă cea mai înaltă autoritate din zona euro, aceasta fiind “emitentul şi paznicul
constituţional al monedei unice1”. A fost înfiinţată oficial la data de 01.06.1998. Împreună
cu băncile centrale ale celor 17 state membre UE, BCE face parte din Sistemul European de
Bănci Centrale(SEBC), al cărui ţel
Fig. 1 Sediul BCE principal este menţinerea stabilităţii preţurilor.
Banca Centrală Europeană reprezintă o instituţie singulară şi complexă:
• singulară deoarece nici o altă bancă centrală modernă nu a mai fost creată prin
voinţa politică a 17 state dezvoltate în cadrul unui tratat2;
• complexă datorită faptului ca reprezintă vârful Sistemului European al Băncilor
Centrale, care influenţează băncile centrale naţionale.
1.1 Structura, răspunderea şi independenţa Sistemului European al Băncilor Centrale
Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992, a prevăzut înfiinţarea de instituţii

monetare, care au ca sarcină principală promovarea funcţionării în bune condiţii a sistemelor
de plăţi în cadrul UEM. În cadrul acestora, locul central revine Sistemului European al
Băncilor Centrale (SEBC), care cuprinde Banca Centrală Europeană (BCE creată la
1 iunie 1998), cu sediul la Frankfurt, şi Băncile Centrale Europene ale statelor membre ale
Uniunii Europene (27). Întrucât există state membre ale UE dar care nu au adoptat moneda
unică, Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene a decis adoptarea termenului de
Eurosistem pentru a desemna BCE şi băncile centrale ale statelor care au aderat la Uniunea
Monetară.
În construirea SEBC(după cum poate fi urmărită în fig.2) şi a BCE s-a adoptat
sistemul federal, considerându-se că o astfel de organizare ar corespunde cel mai bine
cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească noua bancă centrală.
_________________________
1
Chabot, C.N. ,,Euro, moneda europeana”, Editura Teora, 2000, pag. 54
2
Brezeanu, Petre, Finante Europene, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007, pag. 383
Structura Sistemului European al Băncilor Centrale
3
SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE
(SEBC)
EUROSISTEM
BĂNCILE
BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ CENTRALE
(BCE) NAŢIONALE( BCN)
BCN ale BCN ale

Consiliul Consiliul Consiliul ţărilor din ţărilor din
General Guvernatorilor Executiv zona Euro afara zonei
EURO
Sursa SEBC Fig 2. Structura SEBC
Principalele organe de decizie în cadrul Eurosistemului sunt : Consiliul

Guvernatorilor şi Comitetul Executiv.
Pe lângă Consiliul Guvernatorilor şi Comitetul Executiv îşi desfăşoară activitatea un
Consiliu General care are mai degrabă un rol consultativ, în sprijinul ţărilor care nu au adoptat
încă moneda euro.
Consiliul Guvernatorilor3 este organul suprem de decizie al BCE şi este format din
guvernatorii băncilor centrale ale statelor membre ale Uniunii Monetare şi cei şase membri ai
Comitetului Executiv Potrivit Tratatului de instituire a Comunitaţii Europene(redenumit, prin
Tratatul de la Lisabona, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene), precum şi a
Statutului SEBC şi al BCE ,Consiliul Guvernatorilor este abilitat să adopte deciziile cu
semnificaţie strategică primordială pentru Eurosistem.
Principalele responsabilităţi ale Consiliului Guvernatorilor sunt:
• stabileşte orientările şi ia deciziile necesare pentru îndeplinirea misiunilor
încredinţate eurosistemului;
_________________________
3
Roman, Angela, Politici monetare, Editura Al. I. Cuza-Iasi, 2007, pag. 187
• elaborează politica monetară a zonei euro.În acest context,Consiliul Guvernatorilor
4
defineşte strategia de politică monetară a BCE, cadrul operaţional al politicii
monetare unice, adoptă decizii cu privire la ratele de dobândă directoare ale BCE
şi stabileşte orientările de urmat de către BCN ale Eurosistemului pentru realizarea
operaţiunilor de politică monetară;
• gestionează rezervele valutare oficiale;
• autorizează emisiunea de bancnote euro şi aprobă volumul emisiunii de monede
euro în cadrul zonei euro;
• exercită funcţiile consultative ale BCE şi decide modul de reprezentare al
Eurosistemului la nivel internaţional;
• adoptă regulamentul de organizare interna a BCE şi a organelor sale de decizie;
• adoptă decizii cu privire la capitalul BCE şi la repartizarea rezultatului net al
acestuia;
aprobă raportul anual şi conturile anuale ale BCE.
Comitetul Executiv 4
Comitetul executiv al BCE este organul decizional operaţional al BCE şi al
Eurosistemului. Acesta îşi asumă responsabilitatea pentru toate deciziile care trebuie adoptate
zilnic. BCE trebuie să aibă capacitatea de a reacţiona şi de a se adapta la pieţele monetare şi
de capital, de a aborda cazuri specifice şi de a soluţiona situaţii de urgenţă. Această funcţie
poate fi îndeplinită numai de un organism ai cărui membri sunt în permanenţă şi în
exclusivitate implicaţi în implementarea politicilor BCE. Comitetul executiv se reuneşte, de
obicei, o dată pe săptămână.
Membri
Comitetul executiv este format din:
preşedintele BCE;
• vicepreşedintele BCE şi
alţi patru membri.
Toţi membrii Comitetului executiv sunt aleşi dintre persoanele cu reputaţie şi
experienţă profesională recunoscută în domeniul monetar sau bancar. Aceştia sunt numiţi de
guvernele ţărilor din zona euro, la nivel de şefi de stat sau de guvern, hotărând cu majoritate
calificată, la recomandarea Consiliului UE, după consultarea Parlamentului European şi a
Consiliului guvernatorilor BCE.
_________________________
4
5
În calitate de membru al Comitetului executiv, preşedintele BCE deţine un rol marcant
şi exercită anumite funcţii care îi sunt conferite exclusiv (în absenţa preşedintelui, acestea
revin vicepreşedintelui): prezidarea şedinţelor Consiliului guvernatorilor, ale Consiliului
general şi ale Comitetului executiv al BCE, reprezentarea BCE în exterior şi prezentarea
Raportului anual al BCE în faţa Consiliului UE şi a Parlamentului European. Pe lângă acestea,
preşedintele este invitat să participe la şedinţele Consiliului UE ori de câte ori sunt dezbătute
aspecte privind obiectivele şi misiunile Eurosistemului. În plus, preşedintele este invitat la
reuniunile Eurogrupului – grupul informal alcătuit din miniştrii finanţelor şi economiei din
ţările zonei euro.
Consiliul General asigură legatura instituţională dintre Eurosistem şi BCN ale statelor
membre ale UE, dar care nu fac parte din zona euro şi funcţionează atâta timp cât vor exista
membri ai UE care nu au adoptat moneda euro. Consiliul general al BCE este format din:
preşedintele şi vicepreşedintele BCE şi
guvernatorii/preşedinţii băncilor centrale naţionale ale celor 27 de state membre
ale UE.
Consiliul general se reuneşte, de regulă, trimestrial. Deciziile sunt adoptate cu
majoritate simplă, cu excepţia cazului în care se specifică altfel în Statutul Sistemului
European al Băncilor Centrale (Statutul SEBC). Principalele responsabilităţi ale Consiliului
general sunt următoarele:
raportările privind progresele înregistrate în direcţia convergenţei de către statele
membre ale UE care nu au adoptat încă euro;
consilierea cu privire la pregătirile necesare pentru fixarea irevocabilă a cursului
de schimb în statele membre respective;
monitorizarea funcţionării mecanismului cursului de schimb II (MCS II) şi a
sustenabilităţii raporturilor de schimb bilaterale între fiecare monedă participantă
din afara zonei euro şi moneda euro;
îndeplinirea rolului de forum de coordonare a politicii monetare şi a cursului de
schimb în UE;
administrarea mecanismului de intervenţie şi finanţare în cadrul MCS II;
participarea la activităţi specifice, precum cele implicate de funcţiile de consiliere
ale BCE şi colectarea de informaţii statistice.
În plus, Consiliul general este consultat, printre altele, cu privire la modificările aduse
regulilor de raportare contabilă şi financiară, determinarea grilei de repartiţie a BCE şi
condiţiile de angajare a personalului BCE.
6
În procesul de luare a deciziilor la nivelul oraganelor de conducere a BCE un rol
important îl au comitetele SEBC , formate din reprezentanţi în general ai băncilor centrale
“in” care îşi aduc contribuţia pe probleme de specialitate.În total ,există 12 comitete:5
1.Comitetul de contabilitate şi venituri monetare;
2.Comitetul de supraveghere bancară;
3.Comitetul pentru bancnote;
4.Comitetul pentru comunicare externă;
5.Comitetul pentru sisteme informaţionale;
6.Comitetul auditorilor externi;
7.Comitetul de relaţii internaţionale;
8.Comitetul juridic;
9.Comitetul pentru operaţiuni de piată;
10.Comitetul de politică monetară;
11.Comitetul pentru sisteme de plată şi decontare;
12.Comitetul pentru statistici.
Independenţa Eurosistemului
Independenţa6 băncilor centrale reprezintă unul din principiile fundamentale prevăzute
în Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene şi în statutul SEBC şi al BCE în vederea
asigurării unei bune funcţionări a SEBC şi a Eurosistemului.
Independenţei BCE şi a băncilor centrale naţionale (BCN) din Eurosistem i-a fost
conferit un statut „constituţional”, astfel cum este stabilit în Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene şi în Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (Statutul SEBC), şi
nu în legislaţia secundară. Independenţa constituie un element indispensabil, care facilitează
realizarea obiectivului de menţinere a stabilităţii preţurilor.
Aceasta include:
Independenţa funcţională
Independenţa funcţională necesită un obiectiv fundamental, definit cu claritate şi
securitate juridică, care să pună la dispoziţia băncilor centrale mijloacele şi instrumentele
necesare pentru atingerea sa, independent de alte autorităţi. Obiectivul principal al SEBC,
astfel cum este stabilit în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi în Statutul SEBC,
este menţinerea stabilităţii preţurilor.
_________________________
5
Stoica, Ovidiu, Integrare Financiar-Monetara Europeana, Suport de curs, pag. 95
6
7
Independenţa instituţională
Principiul independenţei instituţionale este prevăzut în mod expres în articolele 130
şi 282 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi în articolul 7 din Statutul SEBC.
Aceste dispoziţii interzic BCE, BCN şi membrilor organelor de decizie ale acestora să
solicite sau să primească instrucţiuni de la instituţiile sau organismele Uniunii Europene, de la
autorităţile unui stat membru sau de la orice alt organism. În plus, se interzice unor astfel de
instituţii, autorităţi guvernamentale şi organisme să încerce să influenţeze membrii organelor
de decizie ale BCE sau BCN.
Independenţa personală
Dispoziţiile din Statut referitoare la stabilitatea mandatului conferit membrilor
organelor de decizie ale BCE contribuie la menţinerea independenţei băncii centrale. Acestea
prevăd un mandat de minimum cinci ani pentru guvernatorii BCN (cu posibilitate de
reînnoire) şi un mandat de opt ani, care nu poate fi reînnoit, pentru membrii Comitetului
executiv al BCE. În plus, membrii organelor de decizie nu pot fi destituiţi din funcţie în baza
altor motive decât cele stipulate în Statutul SEBC.
Independenţa financiară
Pentru a-şi îndeplini mandatele, BCE şi BCN trebuie să aibă acces în mod autonom la
resurse financiare suficiente pentru a-şi îndeplini mandatele. BCE dispune de capital propriu,
subscris şi vărsat de către BCN. De asemenea, are un buget independent de cel al celorlalte
instituţii europene. În ceea ce priveşte BCN, statele membre nu trebuie să le pună pe acestea
în situaţia de a nu putea dispune de resurse financiare suficiente pentru a-şi îndeplini
atribuţiile naţionale şi pe cele proprii SEBC.
1.2 Obiectivele şi sarcinile Eurosistemului

Conform Tratatului care instituia Comunitatea europeană şi statutele SEBC şi BCE,
Eurosistemul s-a constituit cu scopul de a se obţine stabilitatea preţurilor în zona euro. În
aceleaşi documente, se face şi următoarea precizare: fără a prejudicia acest obiectiv,
Eurosistemul susţine şi politicile economice generale în Comunitate în vederea atingerii unor
obiective ca: o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice, o creştere economică
susţinută şi non-inflaţionistă cu respectarea mediului înconjurător, un grad ridicat de
convergenţă a performanţelor economice în statele membre, un grad ridicat de ocupare a
forţei de muncă şi o protecţie socială sporită.
8
În vederea realizării obiectivelor propuse, Eurosistemul acţionează conform
principiului unei economii de open market, cu concurenţă liberă, favorizând o alocare
eficientă a resurselor.
În ipoteza unui conflict între obiectivele urmărite de BCE, obiectivul stabilităţii
preţurilor prevalează în faţa celorlalte obiective care vor fi tratate cu importanţa pe care BCE
o consideră necesară.
Principalele sarcini7 ale Eurosistemului sunt:
• definirea şi implementarea politicii monetare în zona euro;
• conducerea operaţiunilor de schimb;
• păstrarea şi administrarea rezervelor oficiale ale statelor membre;
• asigurarea unei bune funcţionări a sistemelor de plăţi;
• emisiunea de bancnote cu circulaţie legală în zona euro;
• aprobarea volumului emisiunii de monede euro de către statele membre care au
adoptat euro.
În plus, Eurosistemul:
• contribuie la o bună conducere a politicilor promovate de autorităţile competente
în ceea ce priveşte controlul prudenţial al instituţiilor de credit şi stabilitatea
sistemului financiar;
• îndeplineşte un rol consultativ pe lângă Comunitate şi autorităţile naţionale în
domenii ce ţin de competenţa sa, în particular în probleme de drept comunitar sau
naţional;
• colectează informaţiile statistice necesare îndeplinirii sarcinilor sale de la
autorităţile naţionale competente sau chiar direct de la agenţii economici;
• este reprezentat în domeniul cooperării internaţionale şi participă în instituţiile
monetare internaţionale.
Functiile BCE:
Emisiunea monetară
Euro a devenit moneda comună a peste 300 milioane de europeni începând din
l ianuarie 1999. Bancnotele şi monedele euro au început să circule efectiv la data de l ianuarie
2002.
Din punct de vedere legal, atât Banca Centrală Europeană cât şi băncile centrale
naţionale participante la Eurosistem au dreptul de a emite bancnote şi monede euro.
_________________________
7
http://www.ecb.int/ecb/orga/escb/html/mission-eurosys.en.html
9
În practică, însă, doar băncile centrale naţionale emit şi retrag din circulaţie bancnotele
şi monedele euro, întrucât Banca Centrală Europeană nu are casierie şi nu efectuează
operaţiuni cu numerar. Aşadar, emitenţii legali ai monedei unice-europene sunt ţările
participante la zona euro, prin intermediul băncilor centrale.
Definirea şi implementarea politicii monetare unice
Potrivit articolului 105(1) din Tratatul de la Maastricht obiectivul fundamental al
Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene îl reprezintă
menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără a prejudicia stabilitatea preţurilor Sistemul European al
Băncilor Centrale poate acorda sprijin politicii economice generale promovată în Uniunea
Europeană, pentru a contribui la atingerea obiectivelor acesteia, care vizează un nivel înalt al
ocupării forţei de muncă şi o creştere economică sustenabilă şi neinflaţionistă.
Tratatul de la Maastricht precizează în mod clar că asigurarea stabilităţii preţurilor
constituie cea mai importantă contribuţie pe care o poate aduce politica monetară la crearea
unui mediu economic favorabil şi la obţinerea unui nivel înalt al ocupării forţei de muncă.
În urmărirea obiectivelor sale, Sistemul European al Băncilor Centrale acţionează în
concordanţă cu principiile economiei de piaţă libere şi a liberei concurenţe, favorizând
alocarea eficientă a resurselor.
Conducerea operaţiunilor valutare
Eurosistemul derulează operaţiuni valutare în zona euro, acestea putând fi de două
feluri:
• intervenţii valutare - pot fi realizate direct de Banca Centrală Europeană
(centralizat) şi/sau de băncile centrale naţionale (descentralizat), acţionând în
interesul Băncii Centrale Europene însă, în ambele cazuri obiectivul final al
operaţiunii este acelaşi, aceste intervenţii trebuie derulate fără a prejudicia
obiectivul stabilităţii preţurilor.
Intervenţiile pe piaţa valutară pot fi efectuate în contextul relaţiilor de schimb valutar
la nivel de instituţii între euro şi monedele ţărilor din afara Uniunii Europene (de exemplu,
dolarul american şi yenul japonez). Privitor la aceste monede, există două posibile alternative:
1. Acorduri formale: Consiliul ECOFIN poate încheia acorduri formale
asupra unui sistem al ratei de schimb pentru euro.
2. Orientări generale: Consiliul ECOFIN poate formula orientările generale
pentru politica cursului de schimb al Eurosistemului.
• tranzacţii comerciale (precum operaţiuni de vânzare a veniturilor în valută din
dobânzi).
10
Totodată, Sistemul European al Băncilor Centrale răspunde de deţinerea şi gestionarea
rezervelor valutare oficiale ale statelor membre.
Promovarea bunei funcţionări a sistemului de plăţi în zona euro
Banca Centrală Europeană, împreună cu băncile centrale ale statelor din zona euro au
implementat sistemul electronic de plăţi TARGET (Trans-European Automated Real-Time
Gross Settlement Express Transfer System), care permit procesarea plăţilor transfrontaliere
exprimate în moneda euro. TARGET este un sistem RTGS (Real Time Gross Settlement
system), adică un sistem de decontare brută în timp real pentru moneda euro, fiind utilizat
pentru decontarea operaţiunilor băncilor centrale, transferuri interbancare de mare valoare şi
alte plăţi exprimate în euro.
TARGET a fost creat prin interconectarea sistemelor naţionale RTGS şi a
mecanismului de plăţi al Băncii Centrale Europene (European Central Bank Payment
Mechanism), devenind operaţional începând din ianuarie 1999. Lansarea monedei unice
necesita funcţionarea unui sistem de decontare brută în timp real pentru zona euro, care:
• să furnizeze procedurile de plăţi necesare implementării politicii monetare unice;
• să promoveze un mecanism eficient şi solid de plăţi în euro.
În vederea îmbunătăţirii actualului sistem pentru a satisface nevoile utilizatorilor pe
termen lung şi a pregătirii sale în contextul lărgirii, în perspectivă, a zonei euro, Eurosistemul
dezvoltă în prezent viitoarea generaţie a TARGET, care va fi denumită TARGET 2.
Colectarea de informaţii statistice
În vederea îndeplinirii responsabilităţilor sale, Banca Centrală Europeană, asistată de
băncile centrale naţionale, colectează informaţiile statistice necesare fie de la autorităţile
naţionale competente, fie direct de la agenţii economici. În acest scop, Banca Centrală
Europeană colaborează cu instituţiile şi organismele Uniunii, cu autorităţile membre ale
statelor membre şi cu organismele internaţionale.
Unul dintre principiile călăuzitoare ale Băncii Centrale Europene este cel al
transparenţei, considerat ca având o importanţă crucială. Aceasta este asigurată prin furnizarea
publicului larg şi pieţelor a tuturor informaţiilor referitoare la strategia sa, la evaluările pe care
le efectuează, precum şi la procedurile şi deciziile pe care le adoptă, într-o manieră deschisă,
clară şi de actualitate. Pentru a minimiza riscul neînţelegerii semnalelor transmise prin
deciziile adoptate, Banca Centrală Europeană publică, periodic, date detaliate cu privire la
operaţiunile derulate.
11
Cooperarea în domeniul supravegherii bancare
Banca Centrală Europeană poate oferi sfaturi şi poate fi consultată de către Consiliul
European, Comisia Europeană sau de către autorităţile competente ale statelor membre în
scopul implementării legislaţiei comunitare referitoare la supravegherea prudenţială a
instituţiilor de credit şi la stabilitatea sistemului financiar. Potrivit prevederilor articolului
105(6) ale Tratatului de la Maastricht, Banca Centrală Europeană poate îndeplini sarcini
specifice legate de politicile de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit şi a altor
instituţii financiare din zona euro.
1.3 Constituirea capitalului

Capitalul BCE este subscris de băncile centrale naţionale (BCN) ale tuturor statelor
membre ale UE şi totalizează 10 760 652 402,58 EUR. Părţile subscrise de fiecare BCN la
acest capital se calculează pe baza unei grile de repartiţie. Aceasta reflectă ponderea fiecărei
ţări în totalul populaţiei şi produsul intern brut al UE – în proporţii egale. BCE ajustează
aceste ponderi la fiecare cinci ani sau ori de câte ori noi state membre aderă la UE, pe baza
datelor furnizate de Comisia Europeană.
De la 1 ianuarie 1999, dată ce marchează debutul celei de-a treia etape a Uniunii
Economice şi Monetare, grila de repartiţie a capitalului s-a modificat de patru ori: la
1 ianuarie 2004 şi la 1 ianuarie 2009 s-a efectuat câte o actualizare cincinală; alte modificări
au fost făcute la 1 mai 2004 (cu ocazia aderării Ciprului, Republicii Cehe, Estoniei, Ungariei,
Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Slovaciei şi Sloveniei) şi la 1 ianuarie 2007 (cu ocazia
aderării Bulgariei şi României la UE).
Profiturile şi pierderile nete ale BCE sunt repartizate între BCN din zona euro,
conform prevederilor articolului 33 din Statutul SEBC şi al BCE. Astfel, profitul net al BCE
se transferă în urmatoarea ordine:
• sumă stabilită de Consiliul Guvernatorilor şi care nu poate depăşi 20% din profitul
net este transferată la fondul general de rezervă în limita a 100% din capital;
• profitul net rămas se distribuie actionarilor BCE proporţional cu cotele vărsate la
capital.
În cazul în care BCE înregistrează o pierdere, aceasta se acoperă din fondul general de
rezervă al BCE şi, dacă este necesar, după decizia Consiliului Guvernatorilor, din veniturile
monetare aferente exerciţiului financiar respectiv, proporţional cu şi în limita veniturilor
monetare repartizate băncilor centrale naţionale.
Băncile central naţionale din afara zonei euro nu au dreptul să participe la repartizarea
profiturilor BCE şi nici nu sunt răspunzatoare pentru acoperirea pierderilor BCE.
12
Capitalul vărsat8 de BCN din zona euro se ridică la 5 196 932 289,36 EUR şi este
repartizat astfel (tabel 1):
Tabel 1
BCN din zona euro (de la 1 ianuarie 2011)
BCN Grila de repartiţie % Capital vărsat (EUR)

Nationale Bank van België/Banque Nationale de 2,4256 180 157 051,35
Belgique
Deutsche Bundesbank 18,9373 1 406 533 694,10
Eesti Pank 0,1790 13 294 901,14
Banc Ceannais na hÉireann/Central Bank of Ireland 1,1107 82 495 232,91
Bank of Greece 1,9649 145 939 392,39
Banco de España 8,3040 616 764 575,51
Banque de France 14,2212 1 056 253 899,48
Banca d'Italia 12,4966 928 162 354,81
Central Bank of Cyprus 0,1369 10 167 999,81
Banque centrale du Luxembourg 0,1747 12 975 526,42
Central Bank of Malta 0,0632 4 694 065,65
De Nederlandsche Bank 3,9882 296 216 339,12
Oesterreichische Nationalbank 1,9417 144 216 254,37
Banco de Portugal 1,7504 130 007 792,98
Banka Slovenije 0,3288 24 421 025,10
Národná banka Slovenska 0,6934 51 501 030,43
Suomen Pankki - Finlands Bank 1,2539 93 131 153,81
Total 69,7915 5 196 932 289,36
Sursa: Eurostat
Pe lângă participarea la capitalul BCE , Statutul prevede obligaţia băncilor centrale
naţionale din zona euro de a transfera către aceasta rezerve oficiale (în aur 15% şi în valută
85%-USD şi JPY) într-un plafon maxim de 50 miliarde euro într-o proporţie corespunzătoare
contribuţiei lor la capitalul băncii. În schimbul acestei contribuţii, fiecare BCN a fost creditată
de BCE cu echivalentul în euro.Chiar în urma acestui transfer, de mari proporţii, băncile
centrale naţionale rămân cu rezerve valutare suficiente, acestea ridicându-se numai pentru
cele 11 ţări în zona euro iniţial, la peste 324 miliarde euro(în valută echivalent a 215 miliarde
euro şi 109 miliarde euro aur) după cum sugerează tabelul următor(tabel 2).Trebuie notat
faptul că, în urma trecerii la euro, pentru unele bănci centrale- care aveau anterior rezerve
_________________________
8
www.ecb. europa.eu/ecb/orga/capital
valutare substanţiale în monedele comunitare, în special în mărci germane- o parte din

activele în valută s-au transformat în active în moneda nationala(euro).
Rezervele valutare oficiale ale BCN din zona euro iniţiala(UE11) la 31 decembrie
1997, în miliarde euro (tabel 2):
Tabel 2
13
Ţara Rezerve valutare în Rezerve în aur Total
valute din afara UE
Austria 13 4 17
Belgia 10 4 15
Finlanda 6 1 7
Franţa 18 28 46
Germania 59 32 90
Irlanda 6 0 6
Italia 27 22 49
Luxemburg - - -
Portugalia 8 6 14
Olanda 14 9 24
Spania 54 3 58
Total UE 11 215 109 324
Sursa:J.P.Morgan, citat dupa Papadia Francesco; Santini Carlo, La Banque Centrale

Europeene,Banque Editeur, Paris, 1999, p.99.
1.4. Băncile Centrale Naţionale – parte integrantă a Eurosistemului
Băncile centrale naţionale ale statelor membre ale zonei euro, fac parte integrantă din
Eurosistem şi au personalitate juridică în conformitate cu legislaţia din ţările respective.Ele
îndeplinesc atribuţiile încredinţate Eurosistemului, conform orientărilor şi instrucţiunilor
BCE. De asemenea, BCN contribuie la activitatea Eurosistemului şi a SEBC prin participarea
la diverse comitete ale acestora. Guvernatorii BCN ale Eurosistemului sunt membri de drept
ai Consiliului Guvernatorilor BCE.
Repartizarea competenţelor în cadrul Eurosistemului a avut la bază principiul

descentralizării, conform căruia BCE apelează la BCN, în măsura considerată posibilă şi
adecvată, pentru a efectua operaţiunile implicate de atribuţiile Eurosistemului.
Descentralizarea9 Eurosistemului prezintă anumite avantaje semnificative :
• BCE beneficiaza de competenţele, infrastructura şi capacităţile operaţionale ale
băncilor centrale naţionale din Eurosistem;
• Băncile centrale naţionale facilitează comunicarea dintre BCE şi cetăţenii din
zona euro, deoarece utilizează limbile ţarilor din care provin şi cunosc culturile
acestora;
• băncile centrale naţionale asigură instituţiilor de credit din fiecare ţară accesul la
14
reţeaua de bănci centrale, ceea ce consituie un aspect important, având în vedere
dimensiunea zonei euro şi relaţiile de lungă durată dintre comunităţile bancare
naţionale şi băncile centrale naţionale respective.
BCN ale Eurosistemului efectuează operaţiuni de politică monetară, asigură
decontarea plăţilor scripturale interne şi transfrontaliere, supraveghează sistemele naţionale de
plăţi, realizează operaţiuni de gestionare a rezervelor internaţionale în nume propriu şi în
calitate de agenţi ai BCE. De asemenea, ele răspund în mare măsură de colectarea de date
statistice naţionale, precum şi de emiterea şi procesarea bancnotelor euro în respectivele ţări,
asigură explicarea către public a deciziilor de politică monetară, analizează şi prezintă
impactul politicii monetare unice asupra economiei naţionale.
BCN pot să îndeplinească pe propria răspundere şi funcţii care nu au legătură cu
Eurosistemul, cu exceptia cazurilor în care Consiliul Guvernatorilor consideră că funcţiile
respective sunt incompatibile cu obiectivele şi atribuţiile Eurosistemului. Asemenea funcţii
variază de la o ţară la alta, conform legislaţiei naţionale. De exemplu, anumite BCN sunt
implicate în supravegherea instituţiilor financiare din ţările lor şi/sau îndeplinesc rolul de
trezorier al statului.
Independente de puterea politică, BCN nu au libertate deplină de acţiune pentru că
deciziile sunt adoptate la nivelul BCE, cu toate că ele participă întrucât guvernatorii lor sunt
membri ai Consiliului Guvernatorilor BCE.
BCN ale statelor membre ale UE, care nu participă la zona euro, sunt parte integrantă
a SEBC şi au un statut special, fiind responsabile cu politica monetară naţională respectivă.
_________________________
9
ECB-Monthly Bulletin 10th anniversary of the ECB, 2008, pag. 9
Guvernatorii lor nu sunt membri ai Consiliului Guvernatorilor BCE şi nu participă la

procesul de adoptare a deciziilor cu privire la activităţile centrale ale Eurosistemului.
Astfel, BCN respective nu sunt implicate în realizarea politicii monetare unice şi a
funcţiilor legate de aceasta. Pe de altă parte, apartenenţa lor la SEBC implică o strânsă
colaborare (prin Consiliul General al BCE) cu Eurosistemul în anumite domenii.
De pildă, prin participarea la Mecanismul Cursului de Schimb II, BCN ale statelor
membre ale UE, care nu fac parte din zona euro cooperează cu Eurosistemul în materie de
politică monetară şi de curs de schimb. De asemenea, potrivit Statutului SEBC, toate BCN ale
15
statelor membre UE trebuie să-şi aducă contribuţia la colectarea datelor statistice şi să
coopereze cu BCE în scopul elaborării lucrărilor statistice ale acesteia.
CAPITOLUL II STRATEGIA DE POLITICĂ MONETARĂ A BĂNCII
CENTRALE EUROPENE ŞI INSTRUMENTELE SALE
2.1 Stabilitatea preţurilor- obiectivul fundamental al politicii monetare unice

Obiectivul principal al politicii monetare unice , stabilit prin Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene(redenumit ,prin tratatul de la Lisabona, Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene ) îl reprezintă menţinerea stabilităţii preţurilor.Acesta va fi atins printr-o
politică monetară adecvată insoţită de o politică financiară de evitare a deficitelor balanţelor
de plaţi externe.10
Atribuirea unui asemenea obiectiv politicii monetare unice s-ar justifica11:
16
• pe de o parte, de deceniile de experienţă practică, precum si de numeroasele studii
economice sugerează că o politică monetară orientată spre menţinerea stabilităţii
preţurilor pe termen lung contribuie la îmbunătăţirea performanţelor economice
si la cresterea nivelului de trai al populaţiei. De altfel, realitatea economică din
numeroase ţări evidentaza ca economiile in care inflatia este scazuta inregistreazâ,
o crestere economica reala mult mai rapida pe termen lung.
• pe de alta parte, de fundamentele teoretice ale politicii monetare(teoria
monetaristă),precum si de experienţa dobadită din trecut care, dovedesc că politica
monetară poate să influenţeze, în ultimă instanţă, numai nivelul preţurilor din
economie. Prin urmare,menţinerea stabilitaţii preţurilor este singurul obiectiv pe
care politica monetară îl poate atinge pe termen mediu.
Iniţial stabilitatea preţurilor a fost definită ca fiind cresterea anuală a IAPC pentru zona
euro sub 2%. În mai 2003, Consiliul Director al BCE a reconfirmat definiţia stabilitaţii
preţurilor adaugand o nuanţă.Astfel, Consiliul a stabilit că pentru a fi atinsă stabilitatea
preţurilor e nevoie ca rata inflaţiei să fie menţinută aproape de 2% pe termen mediu.12
Decizia Consiliului GuvernatorilorBCE de a publica o definiţie cantitativă a stabilitaţii
preţurilor a avut la bază mai multe argumente,printre care:
• contribuie la transparenţa politicii monetare prin clarificarea obiectivului urmarit
de aceasta;
_________________________
10
Zapodeanu, D. , Politici monetare, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002, pag. 203
11
Scheller, Hanspeter K-op.cit. pag. 45
12
Sebea,Mihai, Politica monetara europeana, Ed. ,pag. 124
• contribuie la întărirea responsabilitaţilor BCE.Definiţia cantitativă a stabilitaţii

preţurilor oferă publicului un punct de reper măsurabil , care-i permite să evalueze
masura în care BCE si-a îndeplinit misiunea, ceea ce ar stimula organele de
conducere să-şi îndeplinească cât mai bine posibil mandatul;
• permite sporirea credibilităţii si a eficienţei politicii monetare.Definirea
stabilităţii preţurilor orientează anticipaţiile cu privire la evoluţiile viitoare ale
preţurilor. În conditiile în care angajamenul BCE de a menţine stabilitatea
preţurilor este credibil, se stabilizează anticipaţiile inflaţioniste, care, la rândul lor,
contribuie la sporirea eficienţei;
17
• Expresia;indicele- armonizat al preţurilor de consum(IAPC),pentru zona euro
reflectă că obiectivul de politică monetară al BCE este menţinerea stabilităţii
preţurilor în întreaga zonă euro.IAPC, publicat de Eurostat este considerat
indicele care evaluează cel mai bine variaţiile în timp ale preţurilor pentru un coş
reprezentativ de bunuri de consum şi servicii achiziţionate de populaţia zonei
euro;
• Expresia: inferior nivelului de 2% evidenţiază stabilirea explicită a unei limite
superioare pentru rata inflaţiei, măsurată pe baza IAPC , care este compatibilă cu
stabilitatea preţurilor pe termen mediu.Menţionarea expresiei;apropiat de nivelul
de 2% sugerează incompatibilitatea deflaţiei cu stabilitatea preţurilor.
Opţiunea pentru orientarea pe termen mediu a politicii monetare unice a avut la bază
argumentul larg acceptat potrivit căruia este imposibil pentru o bancă centrală să controleze
strict evoluţia preţurilor pe termen scurt.Aceasta, deoarece politica monetară nu poate efectua
pe termen scurt,(în decurs de câteva saptămâni sau luni), reglaje fine la nivelul evoluţiilor
preţurilor sau ale inflaţiei.Prin urmare, politica monetară nu poate contracara toate şocurile
neprevăzute cu efecte pe termen scurt asupra nivelului preţurilor( cum ar fi, de pildă, şocurile
provocate de variaţiile preţurilor internaţionale la materii prime). În consecinţă, este
inevitabilă manifestarea, pe termen scurt, a unui anumit grad de volatilitate a inflaţiei.
Stabilitatea preţurilor semnifică evitarea ,atat a inflaţiei prelungite, cât şi a deflaţiei şi
contribuie la înregistrarea unor rate ridicate de crestere economică şi de ocupare a forţei de
muncă. În anul 2009, ritmul anual de creştere a inflaţiei IAPC a coborât, în medie, la
0,3%,faţă de nivelul de 3,3% înregistrat în anul 2008 (tabel 3).
Tabel 3
18
Această variaţie este semnificativ diferită comparativ cu anii anteriori, când
ritmurile anuale ale inflaţiei se situau în intervalul 2,1%-2,2%. În perioada 1999-2009,
ritmul mediu de creştere a inflaţiei IAPC a fost de 2,0%. Spre deosebire de nivelurile ridicate
înregistrate în anul 2008, valoarea substanţial redusă a inflaţiei IAPC în anul 2009 s-a
datorat, în mare măsură, impactului exercitat de preţurile extrem de scăzute ale petrolului
şi ale altor materii prime, inversându-se astfel şocul inflaţionist din anul 2008. Totuşi,
valoarea redusă a inflaţiei s-a datorat şi temperării presiunilor inflaţioniste în contextul
restrângerii puternice a activităţii economice şi al deteriorării rapide a condiţiilor pe piaţa
forţei de muncă.
lnflaţia percepută de consumatori şi anticipaţiile pe termen scurt, care au atins nivelul
maxim în anul 2008, au scăzut rapid, înregistrând valori extrem de reduse în anul 2009. Cu
toate acestea, anticipaţiile pe termen lung, măsurate prin intermediul sondajelor, au fost foarte
stabile, demonstrând faptul că acestea au fost în continuare ferm ancorate la obiectivul BCE
de a menţine rate ale inflaţiei inferioare, dar apropiate de 2%, pe termen mediu.
În cursul anului 2009, inflaţia IAPC anuală s-a redus într-o primă fază, coborând în
palierul negativ la jumătatea anului şi urcând din nou în a doua parte a anului. În mod similar
anului anterior, aceste evolutii puternic contrastante au fost dominate de dinamica preţurilor
materiilor prime (îndeosebi a preţurilor petrolului), precum şi de efectele de bază associate
(graficul 1).
19
Graficul 1.
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor, potrivit estimării preliminare a Eurostat, rata
anuală a inflaţiei IAPC în zona euro s-a situat în luna noiembrie 2010 la 1,9%, nivel similar
lunii anterioare. În urmatoarele luni, ratele inflaţiei IAPC vor fluctua în jurul nivelurilor
actuale, urmând să consemneze o nouă temperare pe parcursul anului viitor.
În vederea realizării obiectivului, SEBC acţionează în conformitate cu principiul
economiei de piaţă deschisă în care concurenţa este liberă, favorizând alocarea eficientă a
resurselor. Stabilitatea preţurilor contribuie prin mai multe modalităţi la obţinerea unor
niveluri ridicate de activitate economică şi de ocupare a forţei de muncă:
• Stabilitatea preţurilor facilitează oamenilor recunoaşterea variaţiilor la nivelul
preţurilor relative, ţinând cont de faptul că astfel de variaţii nu sunt eclipsate de
fluctuaţiile preţurilor la nivel global. Aceasta permite firmelor şi consumatorilor să
fie mai bine informaţi în adoptarea deciziilor privind consumul şi investiţiile,
permiţând o alocare mai eficace a resurselor pe piaţă. Sprijinind piaţa în alocarea
resurselor în domeniile în care acestea pot fi utilizate cu maximă productivitate,
stabilitatea preţurilor creşte potenţialul productiv al economiei.
• În cazul în care investitorii pot fi siguri de menţinerea stabilităţii preţurilor în
viitor, aceştia nu vor solicita nicio „primă de risc de inflaţie” pentru compensarea
riscurilor asociate cu deţinerea activelor nominale pe termen lung. Prin reducerea
primelor de risc conţinute în ratele reale ale dobânzii, politica monetară poate
contribui la o alocare eficientă a resurselor pe piaţa de capital şi astfel poate spori
stimulentele necesare investiţiilor, ceea ce susţine prosperitatea economică.
20
• De asemenea, dacă menţinerea stabilităţii preţurilor este plauzibilă, există şanse
minime ca persoanele fizice şi firmele să devieze resursele din sfera productivă
pentru a se asigura împotriva inflaţiei. De exemplu, în contextul unei inflaţii
ridicate, agenţii economici sunt stimulaţi să facă rezerve de bunuri reale, ţinând
cont de faptul că, în astfel de circumstanţe, acestea din urmă constituie o mai bună
rezervă de valoare decât numerarul sau anumite active financiare. Totuşi,
tezaurizarea bunurilor nu reprezintă o decizie investiţională eficientă şi prin
urmare, împiedică creşterea economică.
• Fiscalitatea şi sistemele de protecţie socială pot crea stimulente greşite care
distorsionează comportamentul economic. În majoritatea cazurilor, aceste
distorsionări sunt accentuate de fenomenul inflaţiei sau al deflaţiei. Stabilitatea
preţurilor elimină costurile economice reale generate în momentul în care inflaţia
amplifică efectele distorsionate exercitate de sistemele fiscale şi de protecţie
socială.
• Un mediu economic caracterizat prin preţuri stabile contribuie la menţinerea
coeziunii şi stabilităţii sociale întrucât stabilitatea preţurilor previne redistribuirea
arbitrară şi semnificativă a veniturilor şi a prosperităţii, fenomen întâlnit atât în
mediul inflaţionist, cât şi în cel cu trăsături deflaţioniste. Diverse scenarii din
secolul al XX-lea au demonstrat că ratele ridicate ale inflaţiei sau deflaţiei pot crea
instabilitate politică şi socială.
• Stabilitatea preţurilor contribuie, de asemenea, la stabilitatea financiară, deoarece
elimină disfuncţionalităţile şi incertitudinile care apar la nivelul pieţelor ca urmare
a instabilităţii preţurilor. De exemplu, stabilitatea preţurilor reduce nivelul
primelor de risc încorporate în ratele dobânzilor, întrucât scade gradul de
incertitudine asociat inflaţiei viitoare.
2.2 Strategia de politică monetară a Băncii Centrale Europene
21
Banca Centrală Europeană a anunţat strategia de politică monetară în octombrie 1998,
aceasta constand în definirea cantitativă a stabilitaţii preţurilor si stabilirea celor două
metode utilizate pentru atingerea acestui obiectiv:
• urmărirea cantităţii de monedă, pornind de la valoarea de referinţă a ratei de crestere a
agregatului monetar M3;
• urmărirea inflaţiei, pe baza unei evaluări a tendinţelor de creştere a preţurilor şi a riscurilor
privind stabilitatea preţurilor în întreaga zonă euro.
În prezent,BCE aplică o politică prin care combină cele două tipuri de strategii.
Urmărirea cantităţii de monedă se referă la tehnica prin care banca centrală estimează
viitoarele presiuni inflaţioniste, supraveghind masa monetară dintr-o economie.Termenul
monedă include în acest caz mai mult decât bancnotele şi monedele aflate în circulaţie, oferta
de monedă fiind folosită în sens sinonim cu termenii tehnici utilizaţi pentru agregatele
monetare M1, M2 si M3.Agregatul monetar M3 este cel mai cuprinzător şi este aproximativ
egal cu totalul sumelor în numerar de care dispune populaţia, la care se adaugă suma totală a
conturilor la vedere (operabile prin cecuri) ,depozitele la termen şi titlurile negociabile emise
de instituţii monetar- financiare rezidente.Într-o exprimare simplă , agregatul M3 exprimă
suma totală de bani dintr-o economie, suma disponibilă imediat pentru achiziţionarea de
bunuri şi servicii.
Oferta de monedă constituie un indicator principal utilizat pentru măsurarea nivelului
inflaţiei, be baza căruia băncile centrale, pot să îşi formeze o idee asupra eventualei creşteri
sau descreşteri a consumului în viitorul apropiat.Dacă cererea de monedă este mai mare în
comparaţie cu oferta de monedă stabilită în fiecare an de BCE , atunci aceasta poate proceda
la mărirea ratelor de dobândă cu scopul de a descuraja împrumuturile si cheltuielile.Deoarece
BCE nu are o istorie îndelungată , ea nu a stabilit încă o legatură pe baze matematice între
oferta de monedă şi rata inflaţiei în Europa, motiv pentru care aplică şi strategia urmăririi
inflaţiei , tehnică folosită în ţari precum Marea Britanie şi Suedia.În practică , aceasta
înseamnă că, alături de urmărirea ofertei de monedă,BCE examinează îndeaproape nivelul şi
evoluţia preţurilor, adoptând decizii care să permită menţinerea în limitele prestabilite,
independent de elementele care pot fi avute în vedere la calculul agregatelor monetare în
special al lui M3.
22
BCE defineşte modificarea nivelului preţurilor ca o creştere de la an la an a Indicelui
Armonizat al Preţurilor de Consum. Mai precis, BCE a anunţat ca va lua toate măsurile
necesare în planul politicii monetare pentru a asigura o rată a inflaţiei în limita a 2% sau chiar
mai puţin.
Componentele principale ale IAPC sunt:
• preţurile bunurilor de consum(61%);
• preţurile serviciilor(38,9%).
Definiţia stabilităţii preţurilor este simetrică, în sensul că Banca Centrală Europeană
este preocupată atât de prevenirea deflaţiei cât şi a inflaţiei. Pentru aceasta, politica monetară
trebuie sa preîntampine riscurile unor perioade prelungite de deflaţie.Astfel de riscuri pot fi
reduse prin evitarea scăderii inflaţiei sub o marjă de siguranţa de 1%. Datorită , mărimii,
complexitaţii şi diversităţii ţărilor ce compun Uniunea Europeană, Consiliul Guvernator al
BCE examinează şi o serie de alţi indicatori specifici, cum ar fi creşterea volumului creditelor
sau preţurile producătorilor şi nivelul de producţie obţinut în Italia în industrie.
Banca Centrală Europeană studiază toţi aceşti factori astfel încât ea să poată realiza o
evaluare a perspectivelor privind evoluţia preţurilor şi a riscurilor care pot distorsiona
stabilitatea preţurilor.Asfel, strategia BCE în domeniul politicii monetare este una flexibilă,
bazată pe doi piloni:13analiza economică şi analiza monetară- şi a fost astfel concepută
pentru a se asigura luarea în considerare a tuturor informaţiilor relevante pentru evaluarea
riscurilor la adresa stabilitaţii preţurilor.
Analiza economică: are în vedere analiza pe termen scurt, mediu şi lung a factorilor
care determină dinamica preţurilor (situaţia financiară şi evoluţia economiei reale – cererea
de bunuri şi servicii pe piaţă, oferta de bunuri şi servicii / factori de producţie).
Analiza monetară: analiza pe termen scurt, mediu şi lung a evoluţiei indicatorilor
monetari (masa monetară, volumul creditelor, evoluţia dobânzilor, volumul depozitelor
bancare), asigurarea ca toti factorii necesari au fost luaţi în calcul în evaluarea strategiilor de
politică monetară.
_________________________
13
ECB-Price stability;Why is important for you?, Edition2009, p 63,http://www.esc.int/pub/pdf/other/whrpricestabilityyen.pdf
23
Analiza monetară – evoluţia inflaţiei în zona euro în perioada
2004-2010
Graficul 2
Strategia monetară adoptată de Banca Centrală Europeană se axează pe inflaţie şi
presupune ajustarea ratei dobânzii în funcţie de obiectivele pe care şi le propune şi valorile
previzionate ale inflaţiei pentru anumite perioade determinate.
Evoluţia ratelor dobânzii pentru principalele instrumente monetare prezentată în
subcapitolul anterior a fost fundamentată în funcţie de contextul economic din perioada
analizată, iar influenţele din mediul economic care au variat considerabil pe parcursul
anilor şi-au pus vizibil amprenta pe evoluţia inflaţiei din zona euro.
În anul 2009, ritmul anual de creştere a inflaţiei IAPC14 a coborât, în medie, la 0,3%,
faţă de nivelul de 3,3% înregistrat în anul 2008. Această variaţie este semnificativ diferită
comparativ cu anii anteriori, când ritmurile anuale ale infaţiei se situau în intervalul
2,1%-2,2%. În perioada 1999-2009, ritmul mediu de creştere a inflaţiei IAPC a fost de 2,0%.
Spre deosebire de nivelurile ridicate înregistrate în anul 2008, valoarea substanţial redusă a
inflaţiei IAPC în anul 2009 s-a datorat, în mare măsură, impactului exercitat de preţurile
extrem de scăzute ale petrolului şi ale altor materii prime, inversându-se astfel şocul
inflaţionist din anul 2008. Totuşi,valoarea redusă a inflaţiei s-a datorat şi temperării
presiunilor inflaţioniste în contextual restrângerii puternice a activităţii economice
şi al deteriorării rapide a condiţiilor pe piaţa forţei de muncă.
_________________________
14
Raport annual 2009, http://www.ecb.int/pub/annual/html/index.en.html
24
În cursul anului 2009, inflaţia IAPC15 anuală s-a redus într-o primă fază, coborând în
palierul negativ la jumătatea anului şi urcând din nou în a doua parte a anului. În mod similar
anului anterior, aceste evoluţii puternic contrastante au fost dominate de dinamica preţurilor
materiilor prime (îndeosebi a preţurilor petrolului), precum şi de efectele de bază asociate.
Declinul economic mondial din a doua jumătate a anului 2008 a antrenat scăderea
rapidă a preţurilor materiilor prime, acestea consemnând niveluri relativ reduse la începutul
anului 2009, comparativ cu valorile extrem de ridicate înregistrate în vara anului 2008. Astfel,
de la ritmul anual de creştere de 1,6% din luna decembrie 2008, care s-a temperat rapid
comparativ cu maxima de 4,0% consemnată la jumătatea anului 2008, inflaţia IAPC s-a
menţinut pe un trend descendent în prima parte a anului 2009, în special datorită efectelor de
bază negative. Inflaţia IAPC a înregistrat pentru prima dată valori negative în luna iunie 2009,
atingând nivelul minim de -0,7% în luna iulie 2009 şi menţinându-se pe palierul negativ până
în luna octombrie.
În ultimul trimestru al anului, inflaţia IAPC anuală a revenit rapid pe un trend
ascendent, depăşind nivelul minim înregistrat, ca urmare a efectelor cumulate exercitate de
majorarea preţurilor materiilor prime şi de efectele de bază semnificative.
Acestea din urmă au devenit pozitive, întrucât impactul declinului abrupt al preţurilor
materiilor prime din toamna anului 2008 a fost exclus din măsurarea inflaţiei anuale. Ritmul
anual de creştere a inflaţiei IAPC a revenit pe palierul pozitiv în luna noiembrie 2009,
situându-se la 0,9% în luna decembrie 200916.
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor, potrivit estimării preliminare a Eurostat, rata
anuală a inflaţiei IAPC în zona euro s-a situat în luna noiembrie 2010 la 1,9%, nivel similar
lunii anterioare. În urmatoarele luni, ratele inflaţiei IAPC vor fluctua în jurul nivelurilor
actuale, urmând să consemneze o nouă temperare pe parcursul anului viitor.
_________________________
25
15
16
2.3 Cadrul operational al politicii monetare unice
2.3.1 Principii fundamentale ale cadrului operaţional al politicii monetare unice
Prin Tratatul de la Maastricht s-a hotărât ca după instituirea Uniunii Monetare

Europene, politica monetară să fie condusă de Sistemul European al Băncilor Centrale, al
cărui obiectiv principal va fi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Principiul în conformitate cu care acţionează SEBC este acela al unei economii de
piaţă deschisă, unde concurenţa este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor. Pe
scurt, statisticile SEBC respectă principiile imparţialităţii, obiectivităţii, independenţei
profesionale, eficienţei costurilor, confidenţialităţii statistice, reducerii la minimum a sarcinii
de raportare şi calităţii ridicate a rezultatelor (inclusiv în ceea ce priveşte fiabilitatea acestora)
definite in continuare.
„Imparţialitate” înseamnă că statisticile SEBC trebuie dezvoltate, elaborate şi difuzate
într-un mod neutru. De asemenea, toţi utilizatorii trebuie să beneficieze de tratament egal în
ceea ce priveşte accesul la statistici, pentru a menţine încrederea publicului în integritatea
deciziilor de politică monetară care au la bază aceste statistici.
„Obiectivitate” înseamnă că statisticile SEBC trebuie dezvoltate, elaborate şi difuzate
într-un mod sistematic, fiabil şi just. Acest principiu implică respectarea standardelor
profesionale şi etice şi transparenţa politicilor şi practicilor adoptate faţă de utilizatori şi
respondenţi.
„Independenţa profesională” are două dimensiuni în contextul funcţiei statistice a
SEBC. În primul rând, independenţa SEBC este garantată prin articolul 108 din Tratat şi
articolul 7 din Statut.
Aceasta se aplică tuturor misiunilor îndeplinite de SEBC şi împiedică imixtiunile
politice în îndeplinirea funcţiei statistice de către SEBC. În conformitate cu Statutul, SEBC nu
poate „solicita sau accepta instrucţiuni din partea instituţiilor sau a organelor comunitare, a
guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism”. În al doilea rând, elaborarea
statisticilor SEBC trebuie să îndeplinească criteriul independenţei ştiinţifice, care presupune
că alegerea surselor, definiţiilor, metodologiilor şi tehnicilor statistice pentru dezvoltarea şi
elaborarea statisticilor SEBC, precum şi deciziile legate de calendarul şi conţinutul tuturor
formelor de difuzare trebuie să se bazeze numai pe consideraţii statistice.
26
„Eficienţa costurilor” înseamnă că costurile pe care le implică elaborarea de statistici
SEBC trebuie să fie proporţionale cu beneficiile acestora, iar resursele trebuie utilizate în mod
optim. Atunci când este posibil, informaţiile colectate trebuie să fie obţinute din registrele sau
sursele aflate la dispoziţie.
„Confidenţialitatea informaţiilor statistice” înseamnă protejarea informaţiilor statistice
confidenţiale referitoare la unităţi statistice individuale, care sunt colectate de membrii SEBC
direct de la agenţii de raportare sau indirect de la autorităţile SSE sau de la alte entităţi
naţionale/internaţionale. Informaţiile statistice confidenţiale transmise între o autoritate SSE şi
un membru SEBC nu trebuie utilizate în alte scopuri decât cele exclusiv statistice, de exemplu
în scopuri administrative sau fiscale, în cadrul unor acţiuni în justiţie sau în vederea verificării
sau a aplicării de sancţiuni în conformitate cu articolele 6 şi 7 din Regulamentul nr. 2533/98 al
Consiliului. Aceste informaţii trebuie să fie accesibile numai personalului care îndeplineşte
atribuţii statistice în domeniul specific la care se referă informaţiile. De asemenea, SEBC
trebuie să ia toate măsurile de reglementare, administrative, tehnice şi organizatorice care sunt
necesare pentru protejarea informaţiilor statistice confidenţiale împotriva divulgarii sau
utilizarii ilegale.
,,Reducerea la minimum a sarcinii de raportare” înseamnă că SEBC trebuie să adopte
proceduri corespunzătoare pentru a permite îndeplinirea cerinţelor utilizatorilor, reducând în
acelaşi timp la minimum sarcina agenţilor de raportare, fără a compromite calitatea
statisticilor SEBC.
„Calitatea ridicată a rezultatelor (inclusiv fiabilitatea)” înglobează următoarele cinci
principii: relevanţă; acurateţe şi fiabilitate (inclusiv stabilitate); consecvenţă (sau coerenţă) şi
comparabilitate; actualitate (inclusiv punctualitate) şi accessibilitate şi claritate:
• „Relevanţă” înseamnă că statisticile SEBC trebuie să răspundă nevoilor
explicite sau implicite ale utilizatorilor. Aceste nevoi se pot modifica în timp ca
urmare a schimbărilor din mediul economic.
• „Acurateţe şi fiabilitate (inclusiv stabilitate)” înseamnă că statisticile SEBC
trebuie să furnizeze informaţii exacte şi fiabile cu privire la fenomenele pe care
intenţionează să le măsoare. „Acurateţea” poate fi definită ca gradul de apropiere
între rezultatele statistice şi valoarea reală (necunoscută) a variabilei măsurate, în
timp ce „fiabilitatea” se referă la gradul de apropiere între estimările revizuite ale
unei statistici date şi valoarea iniţială publicată.
• „Consecvenţă şi comparabilitate” înseamnă că statisticile SEBC trebuie să fie
consecvente (1) în timp; (2) în cadrul setului de date difuzat într-o singură
27
publicaţie; (3) între mai multe seturi de date şi (4) între diferite frecvenţe ale
aceluiaşi set de date; de asemenea, acestea trebuie să fie, după caz, (5) comparabile
cu statisticile din alte regiuni şi ţări. În acest context, coerenţa informaţiilor
statistice se referă la gradul în care este posibilă combinarea acestora cu alte
informaţii statistice într-un cadru analitic amplu şi în timp. Statisticile consecvente
facilitează, de asemenea, comparaţiile internaţionale. Utilizarea de concepte,
clasificări şi populaţii-ţintă standard promovează coerenţa, la fel ca şi utilizarea
unei metodologii comune în sondaje.
• „Actualitate (inclusiv punctualitate)” înseamnă că statisticile SEBC trebuie să
fie disponibile în timp util şi la momentul oportun; „actualitatea” se referă la
intervalul dintre momentul în care informaţiile devin disponibile şi producerea
evenimentului sau a fenomenului pe care îl descriu acestea, în timp ce
„punctualitatea” se referă la intervalul dintre data difuzării datelor şi data la care
acestea ar fi trebuit difuzate.
• „Accesibilitate şi claritate” înseamnă că informaţiile privind datele şi
metadatele trebuie prezentate într-o formă clară şi inteligibilă şi trebuie să fie uşor
accesibile tuturor utilizatorilor.
Prin modul de concepere, precum şi prin perfecţionările aduse în perioada de după
1999, cadrul operaţional al politicii monetare unice s-a dovedit eficient17 , aspect ce poate fi
evidenţiat prin plasarea, în general a ratei dobanzii pe termen foarte scurt de pe piaţa
monetara în apropierea ratei dobanzii marginale stabilită de Consiliul Guvernatorilor pentru
operaţiunile principale de refinanţare.
2.3.2 Instrumentele Politicii Monetare Unice

Cadrul operaţional al politicii monetare este relevat prin instrumentele şi procedurile
utilizate de BCE pentru a-şi atinge obiectivele. Astfel,BCE foloseşte 3 tipuri de instrumente:
• operaţiuni de piaţă;
• facilităţi de credit/debit;
• rezerve minime obligatorii.
28
_________________________
17
BCE – Buletin lunar ,,A 10-a Aniversare a BCE”, 2008, pag. 48,http://www.bnr.ro/Buletinul-lunar- al – BCE-3222.aspx
Operaţiunile de politică monetară desfăşurate de Banca Centrală Europeană18

(pot fi urmărite în tabelul 4)
Tabel 4
Operaţiunile Tipuri de tranzacţii Maturitate Frecvenţă Procedură
de politică
monetară
Asigurarea Absorbţia
lichidităţii lichidităţii
OPERAŢIUNI DE OPEN-MARKET
Principalele Tranzacţii - 2 săptămâni Săptămânal Licitaţii
operaţiuni de reversibile standard
refinanţare
Operaţiuni de Tranzacţii - 3 luni Lunar Licitaţii
refinanţare pe reversibile standard
termen mai
lung
Tranzacţii Swap-uri Nestandardizată Neregulată Licitaţii
reversibile valutare rapide
Swap-uri Atragerea de Proceduri
valutare depozite pe bilaterale
Operaţiuni de
termen fix
reglaj fin
Tranzacţii
reversibile
Cumpărări Vânzări - Neregulată Proceduri
definitive definitive bilaterale
Tranzacţii Emiterea de Standardizate/ Regulate/ Licitaţii
reversibile certificate de nestandardizate neregulate standard
Operaţiuni
deposit
structurale
Cumpărări Vânzări - Neregulate Proceduri
definitive definitive bilaterale
FACILITĂŢI DE REFINANŢARE ŞI DE DEPOZIT
Facilităţile de Tranzacţii - Overnight Acces nelimitat pentru
refinanţare reversibile Contrapartide
Facilităţile de - Depozite Overnight Acces nelimitat pentru
deposit Contrapartide
REZERVE MINIME OBLIGATORII Lunara Obligativi
tatea
mentinerii
unor
solduri
minime de
lichiditati
Sursa:Prelucrare dupa Petra,Mateos-Aparicio,Finanzas Internationales, Ediciones
Academicas S.A.,Madrid,2001
_________________________
18
Radulescu, Magdalena, Bancile Centrale si Politica Monetara, Ed.,pag. 137
29
2.3.2.1. Operaţiunile de piaţă
Operaţiunile de piaţă19 constituie cel mai important instrument de politică monetară a
BCE având drept scop ghidarea ratelor dobânzilor, gestionarea condiţiilor de lichiditate pe
piaţă şi indicarea orientării politicii monetare. Eurosistemul dispune de cinci tipuri de
instrumente pentru efectuarea operaţiunilor de piaţă monetară. Cel mai important instrument
este reprezentat de tranzacţiile reversibile (aplicabile pe baza contractelor repo sau a
creditelor colateralizate). Eurosistemul poate recurge şi la tranzacţii simple, emiterea de
certifi cate de debit, operaţiuni de swap valutar şi atragerea de depozite la termen.
Operaţiunile de piaţă monetară sunt iniţiate de BCE, care decide, de asemenea, ce
instrumente trebuie utilizate şi care sunt termenii şi condiţiile de efectuare a acestora. Aceste
operaţiuni se pot realiza prin licitaţii standard, licitaţii rapide sau procedure bilaterale.
Operaţiunile de open market se efectuează la iniţiativa BCE care alege momentul şi
modul de declanşare al acestora.
Aceste operaţiuni se clasifică20 în:
• operaţiuni de refinanţare de bază;
• operaţiuni de refinanţare pe termen lung;
• operaţiuni de reglaj financiar;
• operaţiuni structurale.
Operaţiunile de refinanţare de bază sunt cele mai importante operaţiuni de piaţă
conduse de BCE, având un rol central în urmărirea obiectivelor de control asupra dobânzii,de
management al situaţiei lichidităţii pe piaţă şi în semnalarea evoluţiei politicii monetare.
Pe parcursul anului 2009, Consiliul
Guvernatorilor a modificat de patru ori ratele
dobanzilor reprezentative ale BCE (graficul 3).
_________________________
19
Sebea Mihai,Politica monetara europeana,pag.129
20
Radulescu, Magdalena, Bancile Centrale si Politica Monetara, Ed.,pag. 137
Graficul 3
30
La data de 15 ianuarie 2009, acest organism a hotarât scaderea ratei dobânzii aferente
OPR cu 50 puncte de bază până la nivelul de 2 %; noi reduceri au urmat la data de cinci
martie si doi aprilie când nivelul dobânzilor s-a plasat la 1,5% şi respectiv 1,25%.
În 2010 ratele dobânzilor de referinţă ale BCE s-au menţinut nemodificate din data de
13 mai 2009, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare, de referinţă, situandu-se
la1% (graficul 4).
Graficul 4
În ceea ce priveste operaţiunile de refinanţare pe termen lung(ORTL)21 acestea

reprezintă operaţiuni de furnizare a lichidităţii cu frecvenţa lunara şi scadenţa la trei luni.
La data de 7 mai 2009, Consiliul Guvernatorilor a decis efecuarea a trei operaţiuni de
furnizare a lichiditaţii ORTL cu scadenţa la 1 an.Primele două operaţiuni( decontate la 25
iunie si 1 octombrie) au fost derulate conform procedurilor de licitaţie la rata fixă, cu alocare
integrală si spread zero în raport cu OPR.Rata dobânzii pentru ultima operaţiune a fost
stabilită la nivelul ratei medii a dobânzii minime acceptate/ratei fixe aferente OPR pe durata
acesteia(cu scadenţa la 371 zile).
Implementarea politicii monetare pe parcursul anului 2010 a continuat să fie marcată
de eforturile Eurosistemului vizând tensiunile de pe pieţele monetare în condiţiile
turbulenţelor financiare. Pe lângă derularea tuturor operaţiunilor de refinanţare cu alocare
integrală, urosistemul a continuat să extindă scadenţa medie a operaţiunilor de piaţă prin
apelul la ORTL cu scadenţa la un an. Aceste măsuri au vizat asigurarea accesului neîngrădit al
băncilor solvabile la lichiditate, în schimbul unor garanţii corespunzătoare, contribuind astfel
31
la ameliorarea funcţionării defectuoase a pieţei monetare. Consiliul guvernatorilor BCE a
decis ca toate operaţiunile principale de refinanţare (OPR), operaţiunile excepţionale de
refinanţare cu scadenţa egală cu durata unei perioade de aplicare si ORTL cu scadenţa la 3
luni să fie executate sub forma procedurilor de licitaţie cu rată fixa si alocare integrală cel
puţin pâna la sfarşitul perioadei de aplicare 8 decembrie2010-18 ianuarie 2011.
De asemenea,BCE poate efectua operaţiuni de reglaj fin22 , pentru furnizarea/absorbţia
de lichiditate pe baze ad-hoc în vederea gestionării condiţiilor lichidităţii pe piaţă şi orientării
ratelor dobânzilor. Decizia Consiliului guvernatorilor de a extinde accesul la operaţiunile de
reglaj fin începând cu data de 6 octombrie 2009, prin acordarea eligibilităţii tuturor
contrapartidelor care întrunesc condiţiile de participare la aceste operaţiuni de piaţă ale
Eurosistemului bazate pe proceduri standard de licitaţie şi care îndeplinesc suplimentar
anumite criterii de selecţie precizate de BCN, a fost menţinută în vigoare în anul 2010.
În anul 2009, BCE a derulat operaţiuni de reglaj fin numai în ultima zi a perioadelor
de aplicare. Cele 12 operaţiuni destinate absorbţiei de lichiditate au avut scadenţa la o
zi şi au fost efectuate sub forma licitaţiilor cu dobândă variabilă, cu o rată a dobânzii minimă
acceptată egală cu rata fixă aferentă OPR.
________________________
21
Nicolae Dardac,Moneda,banci si politici monetare,Ed. Didactica si Pedagogica,pag. 371
22
Petre Brezeanu,Finante Europene,Ed. C.H. Beck,pag. 384
Aceste operaţiuni se desfaşoară sub forma23:
• tranzacţiilor reversibile;
• tranzacţiilor complete;
• swap valutar;
• atrageri de depozite la termen.
Operaţiunile structurale sunt utilizate în cazul în care BCE doreste ajustarea poziţiei
structurale a Eurosistemului faţă de sectorul financiar.Pot lua forma tranzacţiilor reversibile
dar şi a emisiunii de certificate de depozit.Prezintă urmatoarele caracteristici:
• sunt operaţiuni de alimentare cu lichiditaţi;
• frecvenţa lor poate fi regulată sau nu;
• se execută sub forma licitaţiilor standarad;
• toate instituţiile care îndeplinesc condiţiile generale de eligibilitate pot
participa la licitaţii.
Efectele politicii de open market
32
Politica de ,,open market" exercită două efecte:
• un efect cantitativ, asupra mărimii masei monetare în circulaţie;
• un efect preţ asupra ratei dobânzii predominante în economie.
Efectul cantitativ al politicii de ,,open market" este evident: banca centrală cumpără
sau vinde titluri pe piaţa monetară, titluri pe care, în modul acesta, le monetizează, sau
demonetizează. Rezultatul acestor tranzacţii este , după caz, creşterea cantităţii de monedă
legală în circulaţie (cumpărarea de titluri) sau scăderea acestei cantităţi (vânzarea de
titluri).Moneda băncii centrale este o monedă fundamentală (,,high-powered money") în
raport cu moneda băncilor comerciale , iar ca urmare, variaţiile cantităţii de monedă legală se
traduc. Prin jocul multiplicatorului creditelor, prin variaţii ale întregii mase monetare.
Consecinţele exacte ale acestor operaţiuni efectuate pe piaţa monetară sunt însă
diferite, după cum banca centrală tranzacţionează titluri cu băncile comerciale sau cu agenţii
din sectorul nebancar.
În cazul efectului preţ Banca centrală intervine pe piaţa monetară fie în calitate de
vânzător de titluri, fie în calitate de cumpărător de titluri, influenţând, astfel, preţul de
echilibru al pieţei respective. Astfel, în cazul în care banca centrală vinde titluri, preţurile
(cursurile) acestora scad, iar în cazul în care cumpără titluri, preţurile (cursurile) lor cresc.
________________________
23
Radulescu Magdalena,Bancile centrale si politica monetara, pag. 142
Consecinţe ale efectului preţ:
• modificarea costului datoriilor agenţilor economici.
• modificarea ,,costului opţiunii" (,,opportunity cost") aferent plasamentelor bancare.
2.3.2.2. Facilităţile permanente24

Al doilea instrument major al politicii monetare a BCE ,facilităţile permanente,
reprezintă relaţii permanente între bancile centrale naţionale si instituţiile de credit din zona
euro, prin care , zilnic sunt oferite sau retrase lichiditati.Aceste operaţiuni nu au caracter
sistematic , ca în cazul operaţiunilor de open market şi se realizează la iniţiativa instituţiilor
de credit.
Existaă două facilitati permanente disponibile, ambele administrate de catre bancile
centrale naţionale- de manieră descentralizată:
1.facilitatea de credit marginal;
2.facilitatea de depozit (pe termen scurt).
33
1. Prin creditele marginale , institutiile de credit pot obţine , pentru 24 ore
(overnight) ,lichidiţati în cantitati nelimitate de la BCN , contra unor garanţii(active eligibile)
acoperitoare, la o rată a dobanzii penalizatoare, care va deveni de referinţă pentru piaţa
monetară în operaţiunile pe termen scurt.Cu alte cuvinte, nici o institutie de credit din zona
euro nu va fi dispusa să plateasca o dobândă mai mare pentru a obţine din altă parte un
împrumut.
2.Depozitele pentru 24 ore (de pe o zi pe alta/overnight) sunt făcute de catre
instituţiile de credit interesate la BCN , la rate ale dobanzii care vor deveni minimul de
referinţaăpentru piaţa monetară; aceste depozite, remunerate la un nivel foarte scazut, sub cel
al pieţei, reprezintă pentru instituţiile de credit ultima opţiune pentru plasarea
disponibilitatilor bănesti, atunci când nu există pe piaţa plasamente alternative.
Cele doua facilitaţi sunt propuse la rate ale dobanzi ,,prag” si respectiv „plafon”, ratele
dobânzii la depozite reprezentând un minimum de referinţă si formând împreuna un
„coridor”. Valorile ratelor dobânzii sunt cunoscute pieţei dinainte , însa BCE le poate
modifica în orice moment.
_________________________
24)
Ovidiu Stoica, Intregrare Financiar-Monetara Europeana, Suport de curs, An 3 Finante-Banci, Ed. Al. I. Cuza, 2009,pag. 106
Caracteristici25 ale facilităţilor permanente oferite de BCE (pot fi urmărite în tabelul 5)

Tabel 5
Facilitatea
De credit De depozit
Funcţie Injectare de lichiditaţi Absorbtia lichidităţilor

zilnice necesare zilnice excedentare
Obiectiv Satisfacerea necesităţilor Antrenarea excedentelor
temporare de lichiditaţi temporare de lichiditati
Rata dobânzii Anunţată în prealabil de Anunţată în prealabil de
către SEBC. În mod către SEBC.În mod
obisnuit este valoarea obisnuit, este valoarea
maximă a ratei dobânzii minimă a ratei dobânzii
înregistrată pe piaţa într-o zi înregistrată pe piaţă într-o zi
Aplicabilitate:în urmatoarea Aplicabilitate: în
34
zi lucrătoare următoarea zi lucrătoare
Conditii Identice pentru întraga zonă Identice pentru întraga zonă
euro euro
Executie Descentralizată: la nivelul Descentralizată: la nivelul
băncilor centrale naţionale băncilor centrale naţionale
componente ale componente ale
Eurosistemului când Eurosistemului când
sistemele naţionale RTGS sistemele naţionale RTGS
funcţionează funcţionează
Procedura Vanzarea-cumpararea de Depozite negarantate
active cu răscumparare sau
credite overnight
Contrapartide Făra restricţii:criteriile Făra restrictii:criteriile
generale generale
Acces Automat: poziţie debitoare a Cerere proprie înainte de
unei entitaţi în contul ora 18:30
deschis la banca centrală la
sfârsitul zilei.Cerere proprie
înainte de ora 18
_________________________
25
Ovidiu Stoica, Intregrare Financiar-Monetara Europeana, Suport de curs, An 3 Finante-Banci, Ed. Al. I. Cuza, 2009,pag. 107
Cantitate Nelimitată Nelimitată

Scadenţa Ziua urmatoare: la Ziua urmatoare: la
sistemelor naţionale RTGS sistemelor naţionale RTGS
Suspendarea BCE poate în orice moment BCE poate în orice moment
Facilitaţii să suspende sau să modifice să suspende sau să modifice
condiţiile stabilite condiţiile stabilite
Sursa:Petra, Mateos-Aparicio, Finanzas Internacionales ,Ediciones Academicas S.A.
Madrid, 2001, p.147.
Nevoia de credite pentru 24 ore sau disponibilitatea de a face plasamente pentru
acelaşi termen, poate fi pusă în legatură cu participarea institutiilor de credit pe piaţa
interbancară si cu sistemele de plaţi şi compensări(RTGS) naţionale sau cu sistemul
Target.Astfel, la nivelul băncilor, la sfârsitul fiecarei zile, pot apărea poziţii debitoare sau
creditoare care să necesite resurse pe termene foarte scurte, sau care să genereze asemenea
disponibilitaţi.
Având în vedere nivelul dobânzilor practicat de BCE, instituţiile de credit apelează
ocazional la facilităţile permanente, după cum rezultă si din tabelul urmator:
Utilizarea facilităţilor permanente de către instituţiile de credit la data de 26 aprilie 2008.
Tabel 6
35
Facilitatea Rata dobânzii Utilizarea
De credit 3% 42 milioane EUR
De deposit 1% 30 milioaneEUR
Sursa: http://www.ecb int.
Pe parcursul anului 2009, Consiliul guvernatorilor a modificat de patru ori ratele
dobânzilor reprezentative ale BCE (Graficul 5).
Graficul 5
Conform măsurii adoptate de Consiliul guvernatorilor în data de 18 decembrie

2008, respectiv revenirea la coridorul de 200 puncte de bază alcătuit de ratele dobânzilor
la facilităţile permanente, aceste decizii au implicat faptul că rata dobânzii la facilitatea
de creditare marginală a fost stabilită la 3,00%, 2,50% şi, respectiv, 2,25%, iar rata dobânzii
la facilitatea de depozit s-a situat la 1,00%, 0,50% şi, respectiv, 0,25%. La data de 7 mai
2009, Consiliul guvernatorilor a decis reducerea ratei dobânzii la OPR până la nivelul de
1,00%, scăderea ratei dobânzii la facilitatea de creditare marginală la 1,75% şi menţinerea
ratei dobânzii la facilitatea de depozit la valoarea de 0,25%. Astfel, coridorul de variaţie al
ratelor aferente facilităţilor permanente s-a restrâns cu 50 puncte de bază, până la 150 puncte
de baza incepand cu data de 13 mai 2009.
Apelul mediu zilnic la facilitatea de creditare marginală s-a cifrat in 2009 la 1 miliard
EUR (faţă de 6,7 miliarde EUR în perioada octombrie-decembrie 2008). Această scădere
poate fi corelată cu reducerea incertitudinilor referitoare la necesarul de lichiditate al fi ecărei
instituţii de credit, ameliorarea funcţionării segmentului negarantat al pieţei interbancare
overnight(ilustrată, de exemplu, de redeschiderea liniilor de credit) şi cu volumele
semnificative alocate în cadrul operaţiunilor de refinanţare.
În 2010 ratele dobanzilor de referinta ale BCE s-au menţinut nemodificate din data de
13 mai 2009, rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală situandu-se la 1.75% iar cea
aferentă facilitaţii de depozit la 0,25% (graficul 6).
36
Graficul 6
2.3.2.3. Rezervele bancare minime obligatorii
Rezervele minime obligatorii vizează toate instituţiile de credit care funcţionează în

zona euro, Banca Centrală Europeană fiind abilitată să impună acestora constituirea de
rezerve obligatorii la BCE şi la băncile centrale naţionale.
În anul 2010 , similar perioadei parcurse din anul 1999, nivelul rezervelor minime
obligatorii a reprezentat 2% din baza de calcul al rezervelor instituţiilor de credit, situându-se,
în medie, la 216 miliarde EUR, nivel cu numai 3% superior mediei consemnate în anul
anterior. Dat fiind că pentru fiecare perioadă de constituire a rezervelor minime obligatorii,
Eurosistemul bonifică pentru deţinerile de rezerve o dobândă egală cu media ratelor
dobânzilor marginale aferente OPR (în cazul derulării licitaţiilor cu rată variabilă) sau cu rata
fixă aferentă OPR (în cazul licitaţiilor cu rată fixă), sistemul rezervelor minime obligatorii nu
presupune costuri substanţiale pentru sectorul bancar. În acelaşi timp, acest sistem
îndeplineşte două funcţii importante pentru cadrul de implementare a politicii monetare: în
primul rând, acesta contribuie la stabilizarea ratelor dobânzilor pe piaţa monetară pe termen
scurt prin mecanismul de constituire a rezervelor ca medie pe parcursul perioadei de aplicare,
ceea ce permite instituţiilor de credit echilibrarea intrărilor şi ieşirilor temporare şi
neanticipate aferente conturilor lor; în al doilea rând, extinderea deficitului de lichiditate al
sistemului bancar, respectiv a necesarului global de refinanţare a băncilor de la Eurosistem,
37
asigură astfel o cerere uniformă şi previzibilă pentru refi nanţarea de la Eurosistem, ceea ce
facilitează orientarea de către Eurosistem a ratelor dobânzilor pe termen scurt pe piaţa
monetară.
CAPITOLUL III IMPLICATII ALE POLITICII MONETARE UNICE

3.1 Politica monetara a statelor membre UE din afara zonei euro
Obiectivul fundamental al politicii monetare în toate statele membre ale UE din afara
zonei euro este stabilitatea preţurilor. Strategiile de politică monetară26 au continuat însă să
difere considerabil de la o ţară la alta (după cum se pot observa în tabelul 7).
Tabel 7
38
Principala provocare cu care s-a confruntat politica monetară a constituit-o încetinirea
economică puternică consemnată în urma intensificării crizei financiare internaţionale şi
consecinţele acesteia asupra perspectivelor la adresa inflaţiei. În acelaşi timp, majoritatea
ţărilor s-au confruntat cu probleme de lichiditate pe pieţele obligaţiunilor de stat şi, implicit,
pe cele interbancare, şi cu tensiuni pe pieţele valutare.
_________________________
26
Tradus dupa Raportul annual din 2009, http://www.ecb.int/pub/annual/html/index.en.html
În consecinţă, mecanismul de transmitere a politicii monetare a fost afectat în mai

multe ţări. BCN respective au reacţionat diferit la aceste provocări, în funcţie de condiţiile
economice şi de cadrul de politică monetară în vigoare.
În ceea ce priveşte deciziile de politică monetară adoptate în perioada ianuarie 2009-
decembrie 2009, majoritatea băncilor central care participă la MCS II au adoptat măsuri de
politică monetară care au reflectat adeseori acţiunile BCE. În prima jumătate a anului 2009,
BCE a redus rata fixă a dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare ale Eurosistemului în
39
total cu 150 puncte de bază (în patru etape în lunile ianuarie, martie, aprilie şi mai), ulterior
menţinând-o neschimbată la un nivel de 1%.
Având în vedere existenţa consiliului monetar, Българска народна банка (Banca
Naţională a Bulgariei), Eesti Pank şi Lietuvos bankas nu au o rată oficială a dobânzii de
referinţă, acestea ajustând în mod automat ratele dobânzii la cele stabilite de BCE. Totuşi,
pentru a tempera presiunile privind lichiditatea pe pieţele interbancare, Българска народна
банка (Banca Naţională a Bulgariei) a redus ratele rezervelor minime obligatorii.
În ceea ce priveşte ţările care participă la MCS II şi care nu operează pe baza
consiliului monetar, Latvijas Banka, care menţine o bandă de fluctuaţie de ±1% în jurul
parităţii central a lats-ului printr-un angajament unilateral, a redus rata dobânzii de referinţă în
două etape până la 4%, prima oară în martie 2009 şi a doua oară în mai 2009, de fiecare dată
cu câte 100 puncte de bază. Danmarks Nationalbank a continuat ciclul de temperare început în
luna noiembrie 2008, reducând rata dobânzii de referinţă în nouă rânduri în anul 2009 în total
cu 255 puncte de bază. După ce a redus rata dobânzii reprezentative în total cu 175 puncte de
bază în ultimele două luni ale anului 2008, Danmarks Nationalbank a aplicat noi reduceri ale
acesteia cu 75 puncte de bază în două etape, în lunile ianuarie şi martie 2009, recurgând la o
serie de reduceri mai mici în perioada aprilie 2009-ianuarie 2010, în urma cărora rata dobânzii
de referinţă a ajuns la 1,05%. Unele dintre decizii au fost adoptate în urma unor acţiuni
similare ale BCE, în timp ce altele au fost luate în masura in care ratele dobânzii ale BCE au
fost menţinute la un nivel neschimbat, fapt care a determinat o reducere a spread-ului între
ratele dobânzii de politică monetară şi cele din zona euro (graficul 7).
Graficul 7
40
Totodată, Danmarks Nationalbank a intervenit pe piaţa valutară, refăcând rezervele
valutare oficiale după perioada de tensiune de pe pieţele valutare şi pierderile aferente
înregistrate la nivelul rezervelor la sfârşitul anului 2008.
Toate BCN cu ţinte ale inflaţiei care nu participă la MCS II au reacţionat la
intensificarea impactului generat de criza financiară şi la temperarea rapidă a presiunilor
inflaţioniste pe fondul unor deficite de cerere puternic negative prin reducerea ratelor
dobânzii în anul 200927.Inflaţia efectivă s-a situat la un nivel inferior ţintelor respective de
inflaţie în Republica Cehă şi Suedia, în timp ce în Ungaria, Polonia şi România aceasta s-a
menţinut la un nivel superior.
În anul 2009, inflaţia medie anuală s-a redus în toate statele membre ale UE din afara
zonei euro (tabel 8). Totuşi, variaţia de la o ţară la alta în ceea ce priveşte ratele anuale ale
inflaţiei este în continuare semnificativă (Tabelul 8). În anul 2009, cele mai ridicate rate medii
ale inflaţiei au fost consemnate în România (5,6%) şi Lituania (4,2%), urmate de
Ungaria,Polonia şi Letonia, unde inflaţia IAPC medie anuală s-a situat între 4,0% şi 3,3%. În
Bulgaria, Marea Britanie, Suedia, Danemarca şi Republica Cehă, inflaţia a înregistrat niveluri
între 2,5% şi 0,6%. În Estonia rata anuală a inflaţiei IAPC a fost de 0,2%.
Factorii care au stat la baza reducerii inflaţiei au fost în mare parte aceiaşi în cazul
statelor membre ale UE din afara zonei euro şi au avut legătură cu efectele de bază aferente
scăderii preţurilor materiilor prime şi cererii interne modeste.
_________________________
27
Tradus dupa Raportul annual din 2009, http://www.ecb.int/pub/annual/html/index.en.html
41
În contextul deteriorării în multe ţări a condiţiilor de pe piaţa forţei de muncă,
decelerarea sau înregistrarea unei creşteri salariale negative, în termeni nominali, au contribuit
la scăderea semnificativă a ratelor inflaţiei. Creşterea ratelor anuale ale inflaţiei în Ungaria şi
Polonia în primele trei trimestre ale anului 2009 a fost cauzată de majorările recente de TVA
şi respectiv de creşterea preţurilor administrate, precum şi de deprecierea monedelor naţionale
la sfârşitul anului 2008 şi începutul anului 2009.
Tabel 8
Dimensiunea reducerilor aplicate în cazul ratelor dobânzii a depins de condiţiile

iniţiale, precum ratele inflaţiei şi primele de risc percepute. În cursul anului 2009, Česká
národní banka a redus rata dobânzii de referinţă în patru etape în total cu 125 puncte de bază
la 1%, în timp ce Narodowy Bank Polski şi Banca Angliei au micşorat ratele dobânzii
reprezentative cu 150 puncte de bază în mai multe etape, până la 3,5% şi respectiv 0,5%.
Narodowy Bank Polski a hotărât să răscumpere mai devreme obligaţiunile NBP în luna
ianuarie 2009 şi a redus rata rezevelor minime obligatorii în luna mai 2009. În luna martie
2009, Banca Angliei a introdus o Facilitate de Achiziţionare a Activelor prin care a fost
autorizată achiziţionarea de active şi obligaţiuni de stat din sectorul privat, pe care a
prelungit-o de trei ori (în lunile mai,august şi noiembrie)în total cu 200 miliarde GBP. Magyar
Nemzeti Bank şi Banca Naţională a României au continuat procesul de relaxare a politicii,
micşorând ratele dobânzilor de politică monetară în mai multe etape în a doua jumătate a
anului 2009 şi la începutul anului 2010 în total cu 375 şi respectiv 200 puncte de bază.
Aceste două BCN au menţinut cele mai ridicate rate ale dobânzii de politică monetară
din UE în luna februarie 2010, la un nivel de 5,75% şi respective 7%. Banca Naţională a
României a redus, de asemenea cerinţele privind rezervele minime obligatorii la anumite
pasive ale instituţiilor de credit. Sveriges Riksbank a redus ratele dobânzilor cu 175 puncte de
42
bază în 2009, rata dobânzii sale reprezentative ajungând la un nivel de 0,25%. Totodată,
Sveriges Riksbank a oferit băncilor comerciale împrumuturi în valoare de 300 miliarde SEK
la o rată fixă a dobânzii şi cu o scadenţă de aproape 12 luni (în trei etape în lunile iulie,
septembrie şi respective octombrie 2009), în vederea reducerii ratelor dobânzilor la
împrumuturile acordate populaţiei şi companiilor.
3.2 Decizii privind politica monetară în contextul actualei crize financiare

internaţionale
Criza financiaraă actuală, dincolo de abordarea simplista de “criză a banilor ieftini”,

este o criză structurală , care pe fondul asumarii paradigmei virtutilor autoreglatoare ale
pieţei si prin reconfectionarea opaca a sistemului financiar global pe baza produselor
derivate, a creat premisele manifestarii destabilizarii sistematice.
Ca urmare a intensificarii crizei financiare in toamna anului 2008, Eurosistemul si-a
continuat activitatea intr-un mediu dificil.
Ca răspuns la presiunile inflaţioniste reduse în condiţiile unei recesiuni economice
severe în zona euro şi în exteriorul ei, Consiliul guvernatorilor a redus substanţial, în
continuare, ratele dobânzilor reprezentative ale BCE. După o reducere totală de 175 puncte de
bază în trimestrul IV 2008, Consiliul guvernatorilor a scăzut rata dobânzii la operaţiunile
principale de refinanţare cu încă 150 puncte de bază între ianuarie şi mai 2009, până la un
nivel fără precedent în istoria recentă a statelor din zona euro. De la acel moment, Consiliul
guvernatorilor a menţinut, nemodificate, ratele dobânzilor reprezentative ale BCE, rata
dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare situându-se la 1,00%, rata la facilitatea de
depozit la 0,25 %, iar rata la facilitatea de creditare marginală la 1,75%.
Totodată, dat fiind că funcţionarea sistemului financiar a fost puternic afectată,
Consiliul guvernatorilor a adoptat măsuri neconvenţionale suplimentare în anul 2009, prin
care a reuşit să contracareze funcţionarea defectuoasă a pieţelor monetare şi să faciliteze
transmisia ratelor dobânzilor reprezentative mai reduse ale BCE către piaţa monetară şi ratele
dobânzilor active ale băncilor . Se anticipează că aceste măsuri vor susţine condiţiile de
finanţare şi fluxul de credite către companii şi gospodăriile populaţiei.
Aceste măsuri au depăşit ceea ce s-ar putea obţine doar prin reducerea ratelor
dobânzilor reprezentative ale BCE. Această abordare a luat, de asemenea, în considerare rolul
important pe care băncile îl au în procesul de finanţare a economiei reale în zona euro.
43
De aceea, condiţiile de finanţare s-au îmbunătăţit considerabil, după cum o ilustrează
în principal spread-urile pe termen scurt de pe piaţa monetară şi scăderea marcată a
volatilităţii pe pieţele financiare.
Toate măsurile neconvenţionale adoptate de Consiliul guvernatorilor au fost temporare
şi au vizat menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu atât direct, cât şi indirect, prin
aceea că asigură menţinerea anticipaţiilor inflaţioniste ferm ancorate în conformitate cu
stabilitatea preţurilor.
Decelerarea ciclică în zona euro care a început în anul 2007 s-a transformat în
recesiune în semestrul I 2008 şi ulterior într-o restrângere abruptă a activităţii în iarna
2008-2009, când criza financiară s-a adâncit ulterior falimentului băncii Lehman Brothers în
luna septembrie 2008. Acest fapt a condus la scăderea încrederii sectorului corporativ şi a
consumatorilor în întreaga lume. Pe fondul recesiunii puternice a economiei mondiale, PIB
real al zonei euro a scăzut, în trimestrul I 2009 cu 2,5% faţă de trimestrul anterior. Ritmurile
trimestriale de creştere a PIB real au devenit din nou pozitive în semestrul II, în contextul
îmbunătăţirii condiţiilor pe pieţele financiare şi a condiţiilor economice, ca urmare a
sprijinului substanţial din partea politicilor monetare şi fiscale. În ansamblu, PIB real al zonei
euro s-a restrâns cu 4,0% în anul 2009, comparativ cu avansul de 0,5% în anul 2008.
Presiunile inflaţioniste au fost scăzute în anul 2009. Rata medie anuală a inflaţiei a
fost de 0,3% în anul 2009, cel mai redus nivel de la introducerea euro în ianuarie 1999, după
nivelul record de 3,3% în anul 2008. Inflaţia anuală IAPC s-a redus de la 1,1% în luna
ianuarie la -0,7% în luna iulie şi la 0,9% în luna decembrie. Variaţia amplă a ratei anuale a
inflaţiei IAPC în anul 2009 a fost generată în principal de evoluţia preţurilor materiilor prime,
în particular preţurile la energie, inversând creşterea observată în anul 2008 şi efectele de bază
corespunzătoare. In ceaa ce priveste evolutia preturilor, potrivit estimarii preliminare a
Eurostat, rata anuala a inflatiei IAPC in zona euro s-a situat in luna noiembrie 2010 la 1,9%
nivel similar lunii anterioare.(GRAFIC)În pofida faptului că inflaţia a intrat pe teren negativ
timp de câteva luni, anticipaţiile inflaţioniste pe termen lung rezultate din sondaje s-au
menţinut ferm ancorate la niveluri compatibile cu obiectivul Consiliului guvernatorilor de a
menţine rate ale inflaţiei inferioare, dar apropiate de 2% pe termen mediu.
Analizând în detaliu deciziile de politică monetară din anul 2009, informaţiile
disponibile la începutul anului confirmă deteriorarea climatului economic mondial.
Intensificarea tensiunilor financiare a generat volatilitatea pronunţată pe toate
segmentele pieţei financiare, nivelurile reduse ale lichidităţii pe anumite segmente şi acţiunile
ferme ale guvernelor şi băncilor centrale.
44
Criza financiară a condus, de asemenea, la creşterea incertitudinilor şi a aversiunii la
risc a investitorilor, după cum rezultă, de exemplu, din lărgirea spread-urilor la obligaţiunile
guvernamentale şi corporative spre finele anului 2008.
Această evoluţie a avut la rândul ei o influenţă nefavorabilă asupra economiei
mondiale. În concordanţă cu evoluţiile la nivel global, zona euro a înregistrat o scădere
abruptă a producţiei. Într-un climat de incertitudini crescute, scăderea puternică a comerţului
mondial a fost însoţită de reducerea pronunţată a cererii interne a zonei euro.
Deşi Consiliul guvernatorilor a menţinut rata dobânzii reprezentative neschimbată
începând cu luna mai 2009, acesta a continuat să asigure măsuri sporite şi substanţiale de
sprijinire a creditării în semestrul II al anului, datorită impactului favorabil al acestor măsuri
asupra funcţionării pieţei monetare a zonei euro şi asupra mecanismului de transmisie a
impulsurilor de politică monetară într-un mediu marcat de presiuni infl aţioniste reduse.
Această orientare extrem de acomodativă a politicii monetare a fost în concordanţă cu
mandatul BCE privind stabilitatea preţurilor şi a contribuit la revigorarea graduală a
economiei zonei euro. În semestrul II 2009, au existat indicii ale stabilizării activităţii
economice în zona euro şi în exteriorul acesteia. Stabilizarea manifestată în zona euro a fost
iniţial sugerată de datele din sondaje şi de scăderea aversiunii la risc a pieţelor fi nanciare,
ceea ce a condus la creşterea preţurilor activelor care atinseseră niveluri minime istorice în
perioada dintre falimentul băncii Lehman Brothers şi sfârşitul trimestrului I 2009.
Revigorarea graduală a fost ulterior confirmată de indicatorii economiei reale. În
ansamblu activitatea economică s-a menţinut modestă, dar ritmurile de creştere trimestriale
au devenit pozitive în trimestrele III şi IV 2009 după cinci trimestre consecutive în care au
consemnat valori negative. Totodată, au continuat să se manifeste efectele nefavorabile
propagate cu un anumit decalaj ale recesiunii economice puternice, respectiv gradul redus de
utilizare a capacităţilor de producţie şi creşterea ratei şomajului.
Dupa cum se poate observa politica monetară intervine la două niveluri pentru ieşirea
din criză:
• la nivelul intervenţiilor pe care banca centrală la efectuează ca împrumutător de
ultim rang;
• la nivelul măsurilor macroeconomice.
Referitor la primul nivel se remarcă următoarele aspecte:apariţia unei crize bancare
necesită o intervenţie de urgenţă a autorităţilor şi constă în aporturi de lichiditate pe termen
scurt, pentru a evita falimentul băncii, declanşarea unei panici sau contagiunea altor bănci.
Banca centrală îndeplineşte rolul său de ultim împrumutator, fie prin deschiderea unei linii de
credit, fie prin scontare sau organizarea refinanţării băncilor aflate în dificultate.
45
Făcând acestea, banca centrală evita ca băncile să înregistreze pierderi, ca urmare a
cererilor de retragere a depozitelor clienţilor şi permite reînnoirea creditelor ajunse la scadenţă
şi ai căror debitori au ajuns în imposibilitatea de rambursare.
La nivelul măsurilor macroeconomice trebuie evidenţiat caracterul lor mai discret
decât al măsurilor bugetare, fiind imposibil de evaluat transferul asupra sistemului bancar.
Scăderea ratei de dobândă permite relansarea economică şi a activităţii de creditare,
ameliorează situaţia debitorilor şi evită falimentul acestora, limitează scăderea activelor
mobiliare şi imobiliare în bilanţul băncilor. De asemenea, permite băncilor să “digere” criza
chiar dacă întârzie restructurările care par inevitabile.
Pe plan intern, rolul politicii monetare se realizează prin reglarea cererii de monedă de
schimb şi de plată. Dar reglarea respectivă nu este un scop în sine. Printr-o asemenea măsură
se urmăresc stabilitatea preţurilor, deplina ocupare a forţei de muncă, expansiunea economică
etc.Pe plan extern, politica monetară şi mişcările externe de capitaluri sunt de natură dublă. Pe
de o parte politica monetară poate să caute încurajarea intrărilor sau ieşirilor de capitaluri
pentru reechilibrarea balanţei de plăţi. Pe de altă parte, ea încearcă să găsească modalităţi de a
suporta presiunile valutare din exterior atunci când mişcările de capital se derulează
speculative.
Întrucât transmisia politicii monetare se produce cu un decalaj, măsurile adoptate de
Eurosistem s-au transmis progresiv către economie,oferind un sprijin substanţial
gospodăriilor populaţiei şi firmelor. Condiţiile de finanţare au continuat să se îmbunătăţească.
Funcţionarea pieţelor monetare s-a îmbunătăţit, iar spread-urile pieţei monetare s-au
redus considerabil de la nivelurile înalte consemnate la începutul anului. Reducerile
anterioare ale ratelor reprezentative ale BCE s-au reflectat în ratele dobânzilor la credite, care
s-au redus până la niveluri foarte modeste, ceea ce sugerează buna funcţionare a procesului
de transmisie. În ansamblu, îmbunătăţirea condiţiilor pe pieţele financiare şi expansiunea
graduală a activităţii economice în zona euro au fost observate spre sfârşitul anului 2009 şi la
începutul anului 2010, în contextul sprijinului susţinut acordat sectorului bancar din zona
euro. Având în vedere ameliorarea continuă a condiţiilor pe pieţele financiare şi necesitatea
evitării distorsiunilor asociate păstrării măsurilor neconvenţionale pe o perioadă mai mare
decât era necesar, în decembrie 2009, Consiliul guvernatorilor a decis menţinerea sprijinului
susţinut acordat creditării, în paralel cu retragerea graduală, începând cu trimestrul I 2010, a
acelor măsuri neconvenţionale care nu mai sunt necesare.
Consiliul guvernatorilor a hotărât derularea OPR prin intermediul licitaţiilor cu rată
fixă şi alocare integrală atât timp cât este necesar şi reducerea numărului şi scadenţei ORTL.
46
S-a luat decizia ca ORTL cu scadenţa de 1 an din luna decembrie să fi e ultima de
acest tip şi să fi e realizată la o rată a dobânzii egală cu rata medie minimă acceptată
determinată pe durata de viaţă a operaţiunii, iar ca ultima operaţiune pe şase luni să fi e
efectuată în martie 2010. În plus, Consiliul guvernatorilor a hotărât că restul ORTL din
trimestrul I 2010 vor fi executate prin intermediul licitaţiilor cu rată fixă şi alocare integrală.
Aceste decizii au reflctat disponibilitatea Eurosistemului de a continua să furnizeze
lichiditate sistemului bancar din zona euro pe o perioadă îndelungată, în condiţii foarte
favorabile, facilitând procesul de creditare a economiei zonei euro.
La începutul anului 2010, Consiliul guvernatorilor a continuat să considere
corespunzător nivelul ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE.
Ţinând seama de informaţiile şi analizele care au devenit disponibile, se anticipează că
variaţia preţurilor va rămâne modestă pe parcursul orizontului relevant pentru politica
monetară. De asemenea, informaţiile disponibile au confirmat continuarea creşterii economice
în zona euro, în timp ce unii dintre factorii de susţinere au avut un caracter temporar, în
special ciclul de refacere a stocurilor şi măsurile de asistenţă adoptate de autorităţi pe plan
internaţional. În ansamblu, Consiliul guvernatorilor anticipează o creştere moderată a
economiei zonei euro în anul 2011, perspectivele asociate fiind încă grevate de incertitudini.
Totodată, anticipaţiile inflaţioniste s-au menţinut ferm ancorate, în concordanţă cu
stabilitatea preţurilor. Coroborarea rezultatelor analizei economice cu semnalele furnizate
de analiza monetară a confirmat aprecierea referitoare la nivelul redus al presiunilor
inflaţioniste, dată fi ind reducerea în paralel a dinamicii creditului şi a masei monetare.
47
Concluzii
Politica monetară unică este fundamentată pe menţinerea stabilităţii preţurilor,

strategia principală adopatată de Banca Centrală Europeană fiind atingerea obiectivului său
prin inflaţie, o asemenea stategie monetară fiind recent adoptată de numeroase bănci
centrale la nivel mondial.
Atingerea obiectivului principal al politicii monetare si, implicit, eficienta acesteia
depind de credibilitatea actiunilor autoritatilor monetare, aspect dovedit atat de studiile
teoretice, cat si de experientele practice. In cazul BCE, dobandirea si sporirea credibilitatii
actiunilor sale a constituit o provocare fundamentala intrucat , fiind o institutie nou creata,
credibilitatea nu se putea dobandi pe baza rezultatelor proprii inregistrate in trecut, asa cum
se intampla in cazul altor banci centrale. Prin orientarea pe termen mediu a politicii monetare
unice, prin comunicarea catre public,, intr-un mod clar si la momentul oportun, a actiunilor de
politica monetara, precum si prin explicarea deciziilor de politica monetara s-a inregistrat o
sporire a credibilitatii politicii monetare unice, dovada fiind ancorarea anticipatiilor
inflationiste pe termen mediu si lung la niveluri compatibile cu obiectivul Consiliului
Guvernatorilor de a mentine rata inflatiei la un nivel inferior, dar apropiat de 2 % pe termen
mediu.
Prin intermediul instrumentelor monetare pe care se axează, şi anume, operaţiunile
pe piaţa monetară, facilităţile permanente şi rezervele minime obligatorii, BCE
coordonează în mod eficient evoluţia ratei inflaţiei, astfel încât obiectivul său primar sa fie
îndeplinit sau cel puţin să fie menţinute în limite acceptabile, care sa nu afecteze în mod
considerabil mediul economic din zona euro.
În urma analizei monetare a evoluţiei ratelor dobânzilor Băncii Centrale Europene
şi a pieţei monetare şi a evoluţiei inflaţiei, se poate observa capacitatea menţinerii nivelului
inflaţiei în limitele stabilite prin variaţia dobânzilor pe piaţa monetară, cu excepţia
perioadelor în care au existat influenţe majore asupra ratei inflaţiei la nivel global
(atacurile teroriste din 2001 sau criza economică din ultimii doi ani analizaţi). Perioadele în
care nivelul inflaţiei s-a aflat cu mult peste limitele dorite nu au reprezentat intervale
semnificative de timp în raport cu perioada totală analizată, nivelul ratei inflaţiei fiind
redus pe cât posibil spre limita dorită prin aplicarea politicii monetare stabilite de Banca
Centrală Europeană.
48
Strategia de politică monetară a BCE s-a dovedit a fi eficientă28, un argument
semnificativ fiind faptul că din anul 2003 nu s-a impus modificarea elementelor sale
fundamentale.De asemenea, eficienţa strategiei de politică monetară unică, a determinat alte
bănci centrale să cuprindă unele elemente ale strategiei BCE în cadrul lor de politică
monetară. De pildă, băncile centrale, care practică ţintirea directă a inflaţiei, manifestă
preferinţă pentru orientarea pe termen mediu a politicii monetare.
Deşi BCE a reuşit să menţină un grad ridicat de stabilitate a preţurilor în zona euro,
obiectivul de menţinere a unui ritm de creştere anuală a inflaţiei la un nivel inferior, dar
apropiat de 2 %, nu a fost atins, dovadă fiind situarea ratelor anuale ale inflaţiei la niveluri
care au depăşit frecvent limita superioara de 2%, iar , în prezent, se constată situarea la valori
negative.
In condiții de criză , stabilizarea masei monetare este singurul rol acceptabil al
politicii
monetare, iar exercitarea acestuia nu trebuie să presupună răsplătirea ineficienției unei
instituții financiare sau a alteia. O anumită bancă poate intra în faliment, iar activele sale
preluate în mod ordonat de alți acționari conform dreptului comercial, fără ca circulația
monetară şă sufere un şoc. Stabilitatea sistemului monetare nu este, în ultimă instanță
dependentă, de soarta niciunei companii/bănci private, nu contează cât de mare este
aceasta, iar competivitatea unei instituții financiare nu trebuie să depindă de exercițiul
discreționar al politicii monetare. Aceasta trebuie să constituie cadrul relativ neutru în care se
desfăşoară relațiile de producție şi schimb din economia reală. Cea mai bună garanție pentru
această neutralitate este tocmai abolirea băncilor centrale, denaționalizarea monedei şi
instaurarea unei competiții monetare între emitenți privați de monedă, conform propunerii
formulate de celebrul economist Friedrich von Hayek cu câteva decenii în urmă.
În contextul actualei crize economice mondiale, BCE a adoptat măsuri excepţionale de
politică monetară în scopul asigurării funcţionării normale a pieţei monetare interbancare şi a
redresării economiei zonei euro.
_________________________
28
Gheorghe Voinea,Angela Roman,Dan Chirlesan, 10 ani de la lansarea Euro, Ed. Al. I. Cuza, Iasi, 2010,pag. 128
49
Bibliografie
1. Basno Cezar, Dardac Nicolae,Integrarea monetar bancara europeana, Editura Didactica
si Pedagogica, Bucuresti,2001;
2. Berceanu Oana, Integrare Monetara Europeana, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 2006;
3. Brezeanu Petre, Finante Europene, Editura C.H.Beck,Bucuresti ,2007;
4. BCE, The implementatin of monetary policy in the euro area;
5. Buletinul lunar al BCE pe luna decemcrie 2010;
6. Chabot Christian, Euro- moneda europeana, Editura Teora, Bucuresti,2000;
7. Nita Ion , Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, Editura Independenta Economica,
Pitesti ,2007;
8. Radulescu Magdalena,Bancile centrale si politica monetara;
9. Rapoarte anuale ale BCE;
10. Roman Angela , Politici monetare,Editura Al. I. Cuza, Iasi, 2009;
11. Sebea Mihai, Politica monetara europeana;
12. Stoica Ovidiu, Integrare financiar- monetara, Suport curs, anul universitar 2009-2010,
Iasi;
13. Şerbu (Moga) Marilena, Implementarea politicii monetare în zona euro, volumul
“Specializare, Integrare şi Dezvoltare”, Universitatea Babe; Bolyai, Facultatea de Ştiinţe
Economice. Cluj - Napoca, 14-15 noiembrie 2003;
14. Turliuc Vasile , Politici monetare, Editura Polirom
15. Valeriu Chirlesan Dan, Moneda si credit, Editura Economica, Bucuresti,2005;
16. Voinea Gheorghe, Angela Roman, Dan Chirlesan, 10 ani de la lansarea Euro , Editura
AL. I Cuza, Iasi, 2010;
17. Zapodeanu Daniela, Politici monetare, Cluj, 2002
www.ecb.int
www.euromoneda.ro
www.europa.eu
www.Wikipedia,org
50

Licenta

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BANCA CENTRALÃ

CAPITOLUL I - BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ – PILON AL UNIUNII

CAPITOLULL II STRATEGIA DE POLITICĂ MONETARĂ A BĂNCII CENTRALE

CAPITOLUL III IMPLICAŢII ALE POLITICII MONETARE UNICE ......................39

1.1 Structura, răspunderea şi independenţa Sistemului European al Băncilor Centrale

Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992, a prevăzut înfiinţarea de instituţii

Structura Sistemului European al Băncilor Centrale

BCN ale BCN ale

Sursa SEBC Fig 2. Structura SEBC

Principalele organe de decizie în cadrul Eurosistemului sunt : Consiliul

• elaborează politica monetară a zonei euro.În acest context,Consiliul Guvernatorilor

1.2 Obiectivele şi sarcinile Eurosistemului

1.3 Constituirea capitalului

BCN din zona euro (de la 1 ianuarie 2011)

BCN Grila de repartiţie % Capital vărsat (EUR)

valutare substanţiale în monedele comunitare, în special în mărci germane- o parte din

Sursa:J.P.Morgan, citat dupa Papadia Francesco; Santini Carlo, La Banque Centrale

1.4. Băncile Centrale Naţionale – parte integrantă a Eurosistemului

Repartizarea competenţelor în cadrul Eurosistemului a avut la bază principiul

Guvernatorii lor nu sunt membri ai Consiliului Guvernatorilor BCE şi nu participă la

CAPITOLUL II STRATEGIA DE POLITICĂ MONETARĂ A BĂNCII

CENTRALE EUROPENE ŞI INSTRUMENTELE SALE

2.1 Stabilitatea preţurilor- obiectivul fundamental al politicii monetare unice

• contribuie la întărirea responsabilitaţilor BCE.Definiţia cantitativă a stabilitaţii

2.2 Strategia de politică monetară a Băncii Centrale Europene

2.3 Cadrul operational al politicii monetare unice

2.3.1 Principii fundamentale ale cadrului operaţional al politicii monetare unice

Prin Tratatul de la Maastricht s-a hotărât ca după instituirea Uniunii Monetare

2.3.2 Instrumentele Politicii Monetare Unice

Operaţiunile de politică monetară desfăşurate de Banca Centrală Europeană18

În ceea ce priveste operaţiunile de refinanţare pe termen lung(ORTL)21 acestea

2.3.2.2. Facilităţile permanente24

Caracteristici25 ale facilităţilor permanente oferite de BCE (pot fi urmărite în tabelul 5)

Funcţie Injectare de lichiditaţi Absorbtia lichidităţilor

Cantitate Nelimitată Nelimitată

Conform măsurii adoptate de Consiliul guvernatorilor în data de 18 decembrie

2.3.2.3. Rezervele bancare minime obligatorii

Rezervele minime obligatorii vizează toate instituţiile de credit care funcţionează în

CAPITOLUL III IMPLICATII ALE POLITICII MONETARE UNICE

În consecinţă, mecanismul de transmitere a politicii monetare a fost afectat în mai

Dimensiunea reducerilor aplicate în cazul ratelor dobânzii a depins de condiţiile

3.2 Decizii privind politica monetară în contextul actualei crize financiare

Criza financiaraă actuală, dincolo de abordarea simplista de “criză a banilor ieftini”,

Politica monetară unică este fundamentată pe menţinerea stabilităţii preţurilor,

S-ar putea să vă placă și