DEBUTUL SCOLARIZARII , DIFICULTATI IN ADAPTAREA ELEVILOR

IN CLASA I

Pregatirea copilului prescolar pentru activitatea din scoala constituie

un scop fundamental al procesului instructiv-educativ din invatamantul presco-
lar. Intrarea copilului in scoala reprezinta un moment crucial in viata sa, date
fiind statutul si rolul de elev, natura relatiilor cu adultii si cu colegii, noutatea
conditiilor de activitate si mai ales specificul invatarii – act deosebit de complex
ce angajeaza dintr-o perspectiva inedita intreaga sfera a vietii sale psihice,
diferite structuri anatomo-fiziologice, toate cunostintele si deprinderile
dobandite anterior.
Calea cea mai eficienta de pregatire a copilului pentru activitatea de tip
scolar consta in dezvoltarea limbajului si a comunicarii, formarea operatiilor
gandirii, a unor capacitati intelectuale in actul cunoasterii si al invatarii propriu-
zise, initierea in anumite tehnici elementare de munca intelectuala si fizica,
inzestrarea cu trasaturi moral-volitionale care sustin efortul solicitat de scoala
si asigura integrarea in colectivitate.
In momentul intrarii in scoala, copilul trebuie sa aiba o serie de insusiri
psiho-fizice structurate in ceea ce numim ,,capacitate complexa de
invatare” , ,,maturitate scolara” sau ,,stare de pregatire pentru scoala”.
Intrucat in centrul factorilor intelectuali se situeaza gandirea, dezvoltarea
operatiilor acesteia reprezinta o premisa esentiala a pregatirii corespunzatoare
a copilului pentru a face fata activitatii de invatare cerute de scoala.In planul
dezvoltarii socio-afective a copilului se impune atentiei faptul ca scoala ii cere
sa se integreze intr-o activitate comuna care comporta un minim de stapanire
de sine si autocontrol, capacitatea de a prelua si executa sarcini formulate
verbal, un anumit nivel de maturizare psiho-sociala, manifestat in spiritul de
colaborare cu invatatorul si cu ceilalti copii.
De ce se manifesta chiar in primele zile de scoala unele forme de
inadaptare? De ce unii elevi din clasa I nu fac fata cerintelor scolare? Sunt
intrebari pe care ni le punem de multe ori in calitatea noastra de educatori si
de parinti. Raspunsurile la aceste intrebari trebuie cautate, atat in cunoasterea
particularitatilor de varsta si individuale ale copiilor sau in nivelul de
competenta si stilul de munca al invatatorului, cat si in activitatea din gradinita
si familie – medii in care se asigura pregatirea copilului pentru scoala.
A-l pregati pe copil pentru scoala nu inseamna a-l invata mai devreme sa
scrie, sa citeasca sau sa efectueze operatii aritmetice.
 Pregatirea pentru scoala inseamna, in primul rand, o stare de
disponibilitate pentru activitatea de invatare, asigurarea unor conditii
interioare care sa ofere copilului posibilitatea de a aborda optim solicitarile noii
activitati, dar si acea stare psihologica pozitiva fata de momentul debutului
scolar. Ea are ca finalitate integrarea scolara in conditii optime si urmareste,
atat adaptarea la specificul activitatii scolare, cat si la specificul clasei ca grup
social. Aceasta pregatire pentru scoala este dependenta, in buna masura, de
ceea ce reprezinta pentru copil un mediu nou, cu influente ce-si pot pune
amprenta pe conduitele sale.
Mediul scolar se caracterizeaza, mai intai, printr-o anumita ,,neutralitate
afectiva” fata de familie si chiar fata de gradinita, situatie ce poate genera
dificultati de adaptare scolara. Cadrul didactic introduce o noua imagine despre
adult(prin raportare la cea a parintilor) – mai putin tolerant, mai autoritar, dar
adesea mai capabil decat parintii in a-i deschide noi orizonturi de cunoastere.
Intrarea in scoala determina si o separare mai neta intre activitatea propriu-zisa
si joc, intre timpul consacrat activitatii scolare si timpul liber. Valorizarea muncii
scolare prin noi metode de evaluare, ca si regulile si cerintele impuse de
activitatea de invatare constituie caracteristici definitorii ale scolii. Campul
relational se amplifica, iar relatiile cu colegii se bazeaza pe reciprocitate si
egalitate. Statutul si rolul de elev impun noi drepturi si indatoriri si determina o
schimbare a pozitiei sale in familie.
Nu rare sunt situatiile in care se manifesta ,,reactii de respingere scolara”
chiar din primele zile, atitudini emotionale negative ale copilului fata de
activitatea scolara, instabilitate relationala, uneori chiar inainte de primul sau
contact cu scoala. Multe din aceste manifestari sunt cauzate de influente ale
mediului de provenienta(parinti, frati mai mari), sau pot sa apara datorita
aversiunii fata de preocuparile scolare. Alte cauze pot fi gasite in preocuparea
unor familii de a-l invata pe copil, fortat si uneori gresit, sa scrie, sa citeasca, sa
socoteasca, folosindu-se procedee inadecvate din punct de vedere metodic. In
acest sens un rol deosebit il are invatatorul, in asigurarea conditiilor optime
pentru ca momentul intrarii copilului in scoala sa constituie un cadru afectiv
deosebit si, in continuare, prin modul cum este organizat programul zilnic, cum
este conceputa fiecare lectie, prin modalitatile de evaluare a performantelor
elevilor, sa se instaureze o atitudine pozitiva fata de indatoririle de elev, fata de
scoala.
In clasa I apar destul de des situatii in care unii copii intampina dificultati
la scriere, matematica si educatie plastica si ale caror lucrari sunt prezentate
clasei spre a fi analizate. De multe ori efectul educativ este contrar celui scontat
de catre invatator, in situatia copiilor hipersensibili, emotivi, care isi
constientizeaza excesiv nereusita si pot deveni invidiosi pe rezultatele colegilor.
Pentru ei aceste dificultati pot constitui inceputul unei atitudini de respingere
fata de sarcinile scolare. In conditiile in care familia nu cunoaste aceste prime
insuccese ale copiilor si nu manifesta interes pentru problemele scolare ale
micului elev, acesta se simte singur, descurajat si va intelege ca parintii ignora
rezultatele lui scolare, iar el nu va mai simti dorinta si placerea de a le face
bucurii, nu mai are nici macar aceste motive de a invata. Treptat nu-si va mai
face temele, in clasa nu va fi atent, interesat, va dovedi hipersensibilitate
emotionala.
Destul de frecventa este si o alta situatie, a copiilor care intampina
greutati pe care parintii le cunosc, dar le considera minore, apreciind ca ele pot
fi depasite (supraestimand posibilitatile copiilor). Dar golurile in cunostinte se
adancesc, copiii obtin rezultate slabe la invatatura, depun eforturi mai mici si
astfel se instaleaza insuccesul scolar.
Mai exista o categorie de copii cu mari dificultati la invatatura si ai caror
parinti sunt foarte indulgenti, solicita mici eforturi din partea copiilor
comparativ cu cerintele scolii. In acest caz copilul este derutat, traieste un
permanent conflict determinat de neconcordanta dintre cerintele scolii si
rezultatele obtinute de el, pe de o parte, si evaluarea acestuia de catre
invatator si de catre parintii indulgenti, pe de alta parte.
In toate aceste situatii, invatatorul are rolul esential in stimularea
motivatiei invatarii, in formarea unei atitudini pozitive fata de sarcinile scolare,
prin prezentarea gradata a dificultatilor, prin aprecierea obiectiva a
rezultatelor, prin incurajarea elevilor si stimularea succesului scolar, dar si
printr-o discreta si diferentiata orientare a parintilor in functie de atitudinea lor
tematoare, agresiva sau nepasatoare fata de rezultatele la invatatura ale
copiilor lor.

Intocmit ,

inv. MARIA CHEREJI

Scoala Gimnaziala nr.1
Simleu-Silvaniei, jud. Salaj