Sunteți pe pagina 1din 2

Amuraritei Alin Dragos anul VI grupa I

TEMA NR. 1

1.Care sunt caracteristicile actuale ale epidemiologiei infectiei HIV?

Bazat pe statistici recente, s-a estimate faptul că peste 50% dintre pacienții
cu HIV au peste 50 de ani. Până în 2020, 70% din persoanele cu HIV vor avea
vârsta peste 50 de ani, iar numărul acestor persoane va fi în continuă creștere.
În ultimii 20 de ani, cazurile pacienților vârstnici nou diagnosticați cu HIV a
crescut. Vârstnicii sunt diagnosticați în stadii mai avansate ale infecției HIV
datorită manifestărilor clinice sărace.
Medicii, de obicei, evită să le adreseze întrebări vârstnicilor cu privire la
activitatea lor sexuală, presupunând că nu mai sunt activi din punct de vedere
sexual și astfel această categorie de pacienți este încadrată eronat într-o grupă cu
risc scăzut de infecție HIV. De fapt realitatea stă altfel, populația fiind activă
sexual chiar și la vârste înaintate datorită apariției medicației ce tratează
disfuncțiile erctile. Odată cu apariția menopauzei la femei și cu scăderea șanselor
de apariție a sarcinii, persoanele aflate în cauză tind să nu mai folosească
prezervativele și să practice sex neproejat, crescând astfel riscul de a se infecta
HIV.

2.Ce investigatii imagistice au fost efectuate pentru diagnosticul de pneumonie cu


P. jirovecii?
-CT toracic
-rx cardio-pulmonar
-Ecocardiografie
-bronhoscopie

3.Ce categorii de pacienti sunt cel mai vulnerabile pentru nfectia cu P. jirovecii?

-pacienții – cu HIV
-care au suferit transplant de organ
-cu cancer (hematologic în special)
-care au făcut chimioterapie
-pacienții care primesc medicație imunosupresoare, steroizi, agenți citotoxici
și factori antinecroză tumorală
Amuraritei Alin Dragos anul VI grupa I

4.Care sunt caracteristicile imagistice ale pneumoniei cu P. jirovecii?

-Radiografia cardio-pulmonară:
- infiltrate interstițiale bilaterale
-consolidare lobară/noduli
-sau aspect normal
-CT toracic- opacități difuze “ground-glass”

5.Ce nivel al imunitatii poate indica diagnosticul pneumoniei cu P. jirovecii?

-majoritatea cazurilor apar la persoanele cu celulele CD4 la valori mai mici de 200
celule/uL

6. Care este valoarea scorului ATLAS si ce semnificatie are in cazul unui pacient
in varsta de 81 de ani, cu nefrostoma cu drenaj percutan lombar drept, externat din
sectia urologie in urma cu 2 saptamani, cand a primit tratament cu Cefort timp de
10 zile. De 4 zile are scaune diareice 5-10/zi, dureri abdomnale, greata. Obiectiv
prezinta febra 39C, creatinina 2,04mg/dl, albumina 2,2 g/dl, Nr. leucocite
17700/mm3.

2+2+1+2+2=9 ; Scor ATLAS 9

Scorul ATLAS este folosit pentru predicția riscului de deces la pacienții infectați
cu Clostridium difficile. Un scor mai mare ca 8 ne indică o rată de mortalitate mai
mare de 56%.

S-ar putea să vă placă și