SUPEROXID DISMUTAZA (SOD).

Superoxid dismutaza este o enzimă care se ocupă de catalizarea anionului radical

superoxid în oxigen molecular şi apă oxigenată. Acesta este un mecanism biologic primar de
apărare împotriva superoxidului. Anionul radical superoxid este una dintre cele mai reactive
specii ale oxigenului, fiind rezultatul multor procese endogene normale, cum ar fi hidroxilarea
oxidazei microzomale, auto-oxidarea hemoglobinei, sau procesul de fagocitoză granulocitară.
Dismutarea anionului superoxid de către SOD poate fi descrisă chimic, prin intermediul
următoarelor reacţii:
M(n+1)+-SOD + O2− → Mn+-SOD + O2
Mn+-SOD + O2− + 2H+ → M(n+1)+-SOD + H2O2.
Unde M = Cu (n=1); Mn (n=2); Fe (n=2); Ni (n=2)
Starea de oxidare a cationului metalic oscilează în această reacţie între n şi n+1
Superoxid dismutaza, se încadrează în clasa oxidoreductazelor, fiind astfel o oxidază. Astfel
aceste oxidaze se ocupă de catalizarea reacţiilor anumitor substraturi precum oxigenul
molecular sau peroxizii, acţionând într-un anumit mod asupra transferului de hidrogen sau de
electroni de pe un donor, pe un acceptor, respectiv oxigenul molecular, rezultând în final apa.
În literatura de specialitate, au fost descrise 3 tipuri de superoxid dismutaze, fiecare
cuprinzând un ion metalic diferit în situsul catalitic. Aşadar cele 3 tipuri sunt reprezentate de:
superoxid dismutaza ce conţine cupru şi zinc ( se ataşează atât de ionul de Cu cât şi de cel de
Zn), superoxid dismutaza ce conţine mangan sau fer (acest tip se ataşează fie de ionul de Fe
fie de cel de Mn), şi superoxid dismutaza ce conţine nichel(se ataşează la ionul de nichel).

Cu/Zn SOD este cel mai des întâlnită la eucariote, de la fungi, plante superioare până la
ficat de mamifere sau hematii. Spaţiul citosolic al tuturor celulelor eucariote conţine o enzimă
a superoxid dismutazei, cu Zn şi Cu. Spre exemplu Cu/Zn SOD comercială este obţinută din
eritrocite de bovină. Enzima Cu-Zn este un homodimer cu o greutate moleculară de 31,500
Da iar structura acesteia a fost pentru prima dată elucidată în 1975 (5). Aceasta conţine doi
atomi de cupru şi zinc şi este constituită din două subunităţi polipeptidice identice alcătuite
din 151 de resturi de aminoacizi. Fiecare subunitate este contruită precum un cilindru cu
structură β. Centrul catalitic activ se află situat între cele două bucle de suprafaţă care sunt
foarte bine ancorate datorită structurii back-to-back, şi unor interacţiuni hidrofobe şi
electrostatice. Liganzii cuprului şi zincului cuprind 6 catene laterale de histidină dintre care
una este ataşată de unul dintre cei doi ioni metalici, şi una de aspartat.(Richardson JS, et al
1975; Tainer JA., et al 1983)

Fig.() Imagine preluată de pe  html//.www.wwpdb.org. Structura superoxid dismutazei Cu/Zn

 Fe-SOD sau Mn-SOD este întâlnită la organismele procariote, şi protiste dar şi în
mitocondrii de mamifere. Această descoperire a pus bazele unei ipoteze emise de Weisiger,
după care formaţiile subcelulare au o origine simbiotică provenind din bacterii
fotosintetizatore
Fe-SOD. E. coli precum şi alte bacterii conţin o formă a enzimei cu fer (Fe-SOD). Există
cazuri în care anumite bacterii pot conţine ambele tipuri Mn-SOD şi Fe-SOD. Structurile 3D
ale celor două tipuri de superoxid dismutază au acelaşi mod de distribuire al alfa helixurilor,
iar centrul catalitic activ are acelaşi tip de aranjament al catenelor laterale de aminoacizi.
Mn-SOD. Mitocondria dar şi multe tipuri de bacterii conţin această formă de superoxid
dismutază cu mangan. Liganzii ionilor de Mn sunt reprezentaţi de 3 catene laterale de
histidină, o catenă laterală de aspartat, o moleculă de apă sau o grupare hidroxil. Toţi aceştia
sunt dependenţi de starea de oxidare a Mn. ( Borgstahll GE., et al 1992)

Fig.() Imagine preluată de pe html//www.wwpdb.org. Structura superoxid dismutazei

mitocondriale umane cu Mn (Mn-SOD)

Ni-SOD. Formele de viaţă care cuprind acest tip de superoxid dismutază cu Ni (Ni-SOD)
sunt reprezentate de procariote. Aceasta este reprezentată de o conformaţie hexamerică
alcătuită din 4 structuri helix dextrogire, fiecare conţinând un capăt N-terminal care
chelatizează un ion de N. ( Barondeau DP., et al 2004; Wuerges J., et al 2004)

Fig. () Imagine preluată de pe html//www.wwpdb.org. Structura superoxid dismutazei cu Ni

(Ni-SOD)
În ceea ce priveşte cordatele, mamiferele, dar şi oamenii, superoxid dismutaza este clasificată
tot în 3 categorii, dar acestea din urmă sunt cunoscute sub alte denumiri: superoxid dismutaza
1 (SOD1) este localizată în citoplasmă, superoxid dismutaza 2 ( SOD2) este situată în
mitocondrie, şi nu în ultimul rând superoxid dismutaza 3 ( SOD3) identificată în mediu
extracelular. Primul tip de superoxid dismutază este un dimer, ceea ce înseamnă că dispune de
două unităţi constitutive, iar celelalte două tipuri sunt tetramere, conţinând astfel patru
subunităţi. Deasemenea SOD1 şi SOD3 conţin Cu şi Zn, iar enzima mitocondrială SOD2,
conţine Mn în centrul reactiv.
Celulele noastre se bazează pe oxigen ca acceptor final al electronilor în respiraţie,
permiţându-ne să obţinem mai multă energie din alimente decât ar fi posibil fără oxigen. Dar
oxigenul este şi acesta un compus periculos. Formele reactive ale oxigenului, precum
superoxidul ( oxigenul cu un electron în plus), lipsesc din enzimele respiratorii şi fac ravagii
în celulă. Acest superoxid poate cauza mutaţii în ADN, sau poate ataca enzime care realizează
aminoacizi şi alte molecule esenţiale. Un studiu a demonstrat că pentru fiecare 10 000
electroni transferaţi pe cale respiratorie în celule de E. coli, 3 electroni ajung pe superoxid.
Pentru a combate acest pericol potenţial, cele mai multe celule produc superoxid dismutaza
( SOD) o enzimă care detoxifică superoxidul. ( J.A. Tainer, et al 1982).

Rolul superoxid dismutazei în diferite afecţiuni.

Superoxid dismutaza dispune de o bună capacitate antiinflamatoare şi nu numai.S-a

demonstrat ştiinţific faptul că are o contribuţie semnificativă la reducerea nefrotoxicităţii
indusă de cisplatină la şoareci. Deasemenea SOD reprezintă un tratament experimental extrem
de eficient al inflamaţiei colonului. Tratamentul cu SOD scade generarea speciilor reactive ale
oxigenului şi stresul oxidativ, şi prin urmare inhibă activarea endotelială şi indică modularea
factorilor care guvernează expresia moleculei de adeziune şi interacţiile endoteliale
leucocitare. Prin urmare, astfel de antioxidanţi pot fi utilizati ca terapii foarte folositoare în
tratarea bolilor inflamatorii intestinale. Este deasemenea utilizat in tratamentul bolilor
inflamatorii ale tractului urinar la om. ( Segui J., et al 2004; McGinness JE., et al 1978.)