STRES OXIDATIV

Paradoxul oxigenului

• Oxigenul a participat la dezvoltarea vieţii şi a diversificării speciilor

pe Terra
• Totuşi, oxigenul s-a dovedit a fi toxic chiar pentru fiinţele aerobe
• Şoarecii plasaţi 60 de ore într-o atmosferă saturată în oxigen – mor
• Dacă expunerea este mai scurtă apar degradări ireversibile la
nivelul plămânilor
• Adultul uman expus 6 ore la oxigen pur  dureri în gât şi tuse
• Sensibilitatea la oxigen variază cu specia şi cu vârsta

Oxigenul

indispensabil vieţii toxic

 Stresul oxidativ

• Stres oxidativ – dezechilibru intre

producţia de specii reactive ale
oxigenului şi azotului şi
capacitatea antioxidantă a
organismului.
• Deşi micile fluctuaţii în concentraţia
acestor oxidanţi la starea de
echilibru pot juca de fapt, un rol în
semnalizarea intracelulară,
apărarea contra intruşilor, creşteri
necontrolate a concentraţiilor
acestor oxidanţi în starea de
echilibru pot să conducă la reacţii
în lanţ mediate de radicalii liberi
care atacă, fără discernământ,
proteine, lipide, polizaharide şi
ADN
• Utilizarea oxigenului ca agent oxidant a realizat oxidarea
completă a substratelor organice, cu eliberarea unor
cantităţi mari de energie, ce au putut constitui suportul
energetic al unor procese fiziologice din ce în ce mai
complexe.
• O ilustrare a saltului energetic o constituie oxidarea
glucozei, în cele 2 variante, aerobă şi anaerobă.

În condiţii anaerobe are loc reacţia :

• Glucoză + 2 ADP + 2 Pi + ──> 2 Lactat + 2 ATP

• glucoza este oxidată la acid lactic, eliberându-se

47 kcal/mol din cele 686 kcal/mol conţinute în
molecula de glucoză
• randamentul energetic este de 47 x100 / 686 = 7%
În condiţii aerobe are loc reacţia :

Glucoză + 6O2 + 36ADP + 36Pi ──> 6CO2 + 6H2O + 36ATP

• glucoza este oxidată complet la CO2 şi H2O, eliberându-se

astfel 100% din energia conţinută.
• Se constată o creştere a randamentului de eliberare a
energiei chimice conţinută în substrat (glucoză) de 16 ori.

• Pentru a obţine acest surplus energetic organismele au

trebuit să facă faţă agresivităţii acestui agent oxidant
deosebit care este oxigenul.
• În acest sens au dezvoltat structuri specializate ca
hemoglobina, mioglobina, citocromii pentru transportul şi
utilizarea oxigenului.
• S-a realizat o compartimentare a utilizării oxigenului în
organite specializate ca mitocondrie, lizozomi,
peroxizomi.
• S-au realizat sisteme de control şi corelare complexe şi
integrate prin care oxigenul să fie utilizat strict în funcţie
de necesităţi, evitându-se astfel orice cantitate
excedentară de oxigen sau derivaţi care în aceste
condiţii ar ataca structurile organismului.
• Pentru neutralizarea acestora s-au creat sisteme
specializate, cu acţiune antioxidantă, de tip enzimatic
(catalaze, peroxidaze, dismutaze) sau neenzimatic (acid
ascorbic, tocoferoli, glutation, cisteina, etc.).
 Radicali liberi şi specii reactive ale oxigenului

• Radicalii liberi reprezintă orice specie chimică (moleculă,

atom sau ion) capabilă să existe în mod independent şi
care conţin cel puţin un electron neîmperecheat pe
un orbital exterior.

• În general radicalii liberi sunt chimic instabili

reacţionând uşor cu alte molecule.

• Reacţiile în care sunt implicaţi radicalii liberi sunt auto-

catalitice deoarece moleculele care reacţionează cu
radicalii liberi devin la rândul lor radicali liberi care iniţiază
noi reacţii ce vor forma alţi radicali liberi ş.a.m.d. 
reacţii în lanţ

• In organism oxigenul se găseşte sub mai multe forme

printre care unele sunt specii reactive sub formă de
radicali liberi.
Specii reactive ale oxigenului
(ROS)
- radicalul superoxid •O2‾
- radicalul hidroperoxil HO2•
- radicalul peroxil RO2•
- radicalul alcoxil RO•
- radicalul hidroxil •OH
- peroxidul de hidrogen H2O2
- hipocloritul HOCl‾
- acidul hipocloros HOCl
- ozonul O3
- oxigenul singlet 1
O2
Specii reactive ale azotului (RNS)

- monoxidul de azot •NO

- dioxidul de azot •NO2
- peroxinitratul ONOO‾
- acidul peroxinitros ONOOH
- trioxidul de azot N2O3
- clorura de nitrozil NO2Cl
- ion nitroniu NO2+
- alchilperoxinitratul ROONO
- nitrozotiolii RSNO
• Oxigenul triplet (prescurtat 3O2) este forma sub care se găseşte
oxigenul atmosferic.
• Oxigenul triplet nu este foarte reactiv deoarece această dispoziţie a
electronilor nu îi permite să reacţioneze decât cu anumite molecule.
• În organism, oxigenul este transportat de hemoglobina din hematii,
de la plămâni spre celule.
• În celulele eucariotelor, 98% din oxigen suferă reducere la O2- la
nivelul lanţului respirator din mitocondrii.

Reducerea oxigenului în celule este principala sursă de energie a

organismului

1/2 O2 + H+ + NADH  H2O + NAD+

Variaţia energiei libere ΔG0 = - 52,6 kcal/mol

Această energie este utilizată pentru a sintetiză ATP

ADP + Pi  ATP + H2O

• Dar O2 poate capta un singur electron, transformându-se
în radicalul - ion superoxid. Acesta generează alte specii
reactive – radicali ai oxigenului şi/sau azotului
1 reacţia FENTON
O2
( Fe2+ Fe3+ + e- )
i na

+e
lum

H2O
+e- -• +e- +e- • +e-
3
O2 2
O2 H2O2 OH H2O
radical +H+ Peroxid +H+ +H+
oxigen radical
triplet anion de H hidroxil
superoxid
 Radicalul superoxid (•O2‾)
In vivo, •O2‾ este produs atât enzimatic cât şi nonenzimatic.

Sursele enzimatice includ:

• oxidaze NADPH situate pe membrana celulelor polimorfonucleare:
neutrofile; eozinofile, monocite, macrofage şi celule endoteliale:

NADPH + 2O2 2 •O2‾ + NADP+ + H+

Absenţa acestor enzime conduce la granulomatoză cronică
(incapacitatea celulelor sistemului imunitar de a distruge anumite
tipuri de bacterii si fungi)

• xantin oxidaza: catalizează conversia hipoxantină  xantină  acid

uric (catabolismul nucleotidelor purinice).
În celulele endoteliale activitatea xantin-oxidazei este sporită de INF-
(interferon-gamma)
• oxigenaze citocrom P450-dependente - se găsesc în reticolul
endoplasmic

Le NADPH + H+ cyt.P450-Fe 3+ O2

e-
e-

NADP + cyt.P450-Fe 2+ O2

• Ciclooxigenaze (COX1 şi 2) - pot genera, de asemenea, O2●- ca

parte a metabolismului acidului arahidonic, în cadrul căruia se produc
agenţi implicaţi în procesul inflamator ca prostaglandine, tromboxani,
leucotriene.
Surse neenzimatice de ion superoxid:

• sunt atunci când un singur electron este transferat direct la

oxigen de către coenzime sau grupări prostetice reduse (de
exemplu flavine sau proteine fier-sulf), sau de diverse xenobiotice
reduse în prealabil de diverse enzime (ex. adriamicină -
medicament anticancer sau paraquat – ierbicid).

• Lanţul respirator mitocondrial: Aproximativ 1-2% din totalul de O2

consumat este convertit la •O2‾ în acest fel.
• La nivelul circulaţiei cerebrale principala sursă de O2-• este citocrom c
oxidaza mitocondrială.

• Ciclooxigenaza şi lipooxigenaza, în cadrul metabolismului acidului

arahidonic, poate genera O2●-. Se produc agenţi implicaţi în procesele
inflamatorii ca prostaglandinele, tromboxanii, leucotrienele.

• Autooxidarea unor molecule cum ar fi gliceraldehida, FMNH2, FADH2,

adrenalina, noradrenalina, dopamina şi a moleculelor care conţin grupări
tiol, cum ar fi cisteina.

În organism, rolul radicalului superoxid şi a moleculelor derivate din

el este în primul rând de protecţie împotriva microorganismelor.
Reacţii ale ionului superoxid

Poate reacţiona cu el însuşi generând apă oxigenată şi oxigen triplet, reacţie care
poartă numele de dismutare - spontan sau sub acţiunea enzimei superoxid
dismutaza (SOD):

2 •O2‾ + 2H+  H2O2 + 3O2

La interacţia cu ioni ai metalelor tranziţionale în stare oxidată (Fe3+, Cu2+)

produce radicalul hidroxil, cel mai reactiv dintre ROS (reacţia Fenton):

•O2‾ + Fe3+  3O2 + Fe2+

Fe2+ + H2O2  Fe3+ + •OH + HO‾

Reacţia cu radicalul hidroxil cu formarea oxigenului singlet:

•O2‾ + •OH  1O2 + HO‾

Ionul superoxid poate accepta electroni, jucând rol de agent oxidant, sau
poate ceda electroni – rol reducător reacţia de simutare, catalizată de
superoxid dismutaza (SOD):

2 O2●- + 2 H+  H2O2 + 3O2

 Peroxidul de hidrogen (apa oxigenată - H2O2)

• este produsă în special din radicalul superoxid prin reducere monovalentă.

2 •O2‾ + 2H+  H2O2 + 3O2

• Macrofagele şi neutrofilele produc H2O2

• Apa oxigenată poate trece rapid prin membranele celulare.

• Este descompusă de catalază: 2 H2O2  H2O + O2

• Ca şi radicalul superoxid, nu este o substanţă foarte reactivă dar efectul său

nociv se manifestă prin generarea radicalului hidroxil (reacţia Fenton)

Fe2+ + H2O2  Fe3+ + •OH + HO‾

• Această reacţie poate fi catalizată la nivel celular de către fier, cupru sau alte
metale prezente aici.

• În cazul anemiei feriprive, administrarea de preparate cu fier poate duce la

creşterea stresului oxidativ, de aceea este recomandată administrarea
concomitentă de compuşi antioxidanţi (vitamina C, E, extracte naturale cu
polifenoli, etc).
• Mieloperoxidazele (in neutrofile) generează acid hipocloros

• Anticorpii - Legarea anticorpilor la antigenii corespunzători poate

genera ROS. Sunt peste 100 de tipuri de anticorpi care generează
H2O2 în timpul reacţiei dintre oxigenul singlet (generat de neutrofilele
fagocitare in cadrul proceselor oxidative) şi apă.

• Anticorpii nu produc doar H2O2 ci şi ozon (O3). Ozonul este folosit

pentru a distruge antigenii, dar în acelaşi timp intervine şi ca agent
declanşator în procesul inflamator.

• Anticorpii, în prezenţa oxigenului singlet pot distruge antigenele

chiar şi în absenţa celulelor imune sau a altor proteine (cum ar fi
proteinele complement)
 Radicalul hidroxil (•OH)

• este cea mai reactivă specie.

• reacţionează rapid cu cele mai multe dintre substanţele organice aflate în
sistemele biologice.
• Poate fi generat din reacţia peroxidului de hidrogen cu un ion metalic redus
(Fe, Cu) – vezi reacţia de mai sus.
• radicalul hidroxil trece prin membranele celulare.
• În prezenţa unui substrat organic (acizi graşi) formează un compuşi care sunt
radicali  reacţie în lanţ:

•OH + R  HOR•

HO• + RH  R• + H2O

R• + 3O2  ROO•

ROO• + RH  ROOH + R•

• Acest tip de reacţie în lanţ este caracteristică alterării oxidative a acizilor

graşi şi a altor lipide, în cazul proteinelor şi a acizilor nucleici (în special
a ADN-ului).
 Radicalii peroxil organici (ROO•)

• sunt foarte importanţi în sistemele biologice, fiind produşi fie din

componenţii naturali fie din contaminanţi externi.
• implicare în efectele radiaţiilor ionizante, în procesele de
îmbătrânire, în ischemie, etc.
• Reacţii:

R• + O2  ROO•

ROO• + RH  ROOH + •R

ROO• + RSH  ROOH + RS•

ROO• + CC  ROO-CH2-C•<

ROO• + PhO‾  ROO‾ + PhO•

 Specii reactive ale azotului (RNS)
Monoxidul de azot (•NO)

este generat din arginină în cataliza NO-sintazei:

L – arginină + NADPH,H+  L – citrulină + •NO + NADP+

• NO reacţionează rapid cu •O2‾ şi formează ONOO‾ (peroxinitrat) - rezultă în

medii cu potenţial oxidant foarte mare
Poate străbate distanţe considerabile şi trece uşor prin membranele
celulare, astfel încât este considerat declanşatorul principal al ruperii
lanţurilor de ADN.

Mieloperoxidaza - MPO
 Surse exogene de radicali liberi
• Radiaţii ionizante
• Radiaţii ultraviolete
• Ultrasunetele
• Diverse chimicale – xenobiotice
– Tutunul – fumatul
– Poluanţi - (Benzen, CCl4,
praful)
– Alergeni  inflamaţie

Stresului oxidativ mediat de poluanţi poate rezulta din:

- generarea directă de specii reactive ale oxigenului (ROS);
- funcţia alterată a mitocondriilor sau acţiunea NADPH oxidazei;
- activarea celulelor inflamatorii capabile să genereze ROS şi RNS;
- deteriorarea ADN-ului în procese oxidative.
 SISTEME ANTIOXIDANTE

• Apărarea antioxidantă a organismului implică:

– mecanisme enzimatice
– mecanisme neenzimatice, care la rândul lor pot fi:
• de provenienţă internă (proteine, molecule mici)
• de provenienţă externă, din alimentaţie: vitamine, polifenoli,
antociani, metale, etc.)

• Aceste mecanisme lucrează în sinergie împotriva diverşilor

radicali liberi sau alte tipuri de oxidanţi.
 Sisteme antioxidante enzimatice

• Superoxid dismutaza (SOD) - metaloenzimă, conţinând cupru şi

zinc (pentru SOD din citosol) şi mangan (pentru SOD din
mitocondrii):

2 •O2- + 2 H+  O2 + H2O2

• Catalaza (hem – Fe2+) sânge, măduva osoasă, rinichi, ficat,

membranele mucoaselor, peroxizomi:

2 H2 O2  O 2 + H 2O

• Glutation peroxidaza (conţine Seleniu) + glutation reductaza

(FADH2 / NADPH)

H2O2 + 2 GSH  GSSG + H2O

GSSG + NADPH + H+  2 GSH + NADP+
 Sistemul enzimatic de apărare împotriva
speciilor reactive ale oxigenului

Catalaza
O2 -
O2 H2O2 OH H 2O
Superoxid Glutatation
dismutaza peroxidaza

2 G-SH Glutation GSSG

reductaza

NADP+ NADPH+H+

• Tioredoxinele şi tioredoxin reductaza - sunt enzime cu o activitate

antioxidantă intrinsecă datorită resturilor de cisteină din moleculă,
care prin gruparea reducătoare tiolică pot anihila diverşi oxidanţi.

• Hemoxigenaza (HO) - catalizează reacţia de oxidare a hemului la

monoxid de carbon, biliverdină şi fier(III).
 Sisteme antioxidante neenzimatice

Endocompuşi cu acţiune
antioxidantă:

• Proteinele ce conţin grupări tiol (-SH)

• Proteinele de şoc termic

• Proteine ce sechestrează metale

(transferina, feritina, lactoferina – fier;
ceruloplasmina – cupru); metalotioneine

• Glutationul este un tripeptid format

din acid glutamic, cisteină şi glicocol
 • Acidul uric (catab. purine) Melatonina - hormon,
derivat din serotonină,
respectiv triptofan
• Coenzima Q10 (lanţ respirator)

• Acidul lipoic (dehidrogenaze de

cetoacizi)
S S SH SH

H2 C CH (C H 2 )4 C OOH H2C CH (C H 2 )4 C OO H
C H2 C H2

• Bilirubina - produsul de
catabolizare al hemului
 Exocompuşi cu acţiune antioxidantă

Vitamina C
– protejează proteine, acizi graşi, ADN împotriva oxidării.
– este efectivă împotriva radicalului superoxid, peroxinitritului,
apei oxigenate, acidului hipocloros, oxigenului singlet, oxidanţi şi
poluanţi din aer, a oxidanţilor scăpaţi din neutrofilele şi
macrofagele activate.
După captarea unui oxidant Ac. Ascorbic se oxidează la:
- Monohidroascorbat – reducerea lui necesită NADPH
- Dehidroascorbat - reducerea lui necesită glutation
redus
- Ac. Ascorbic – forma redusă – este cea activă cu
proprietăţi antioxidante
Acţiunea asupra celulei – protectie
în primul rând a integrităţii ADN > a
proteinelor > a lipidelor
membranare
Interferenţa cu ionii metalici,
în special Fe3+
• Absorbţia Vit. C şi metabolizare
– 70 – 95% din aportul extern – scade cu creşterea dozei
– Prin transport activ si prin simpla difuzie
– Circulă plasmatic liber
– Pragul de reabsorbţie renală – 1,3 -1,5 mg/dl plasmă
– Suprarenalele, timusul, hipofiza, corpul galben, retina reţin 100 – 150
mg/dl
– Creierul, splina, plămânii, testiculele, nodulii limfatici, ficatul, tiroida,
mucoasa intestinului subţire, leucocitele, pancreasul, rinichii, glandele
salivare – 15 – 60 mg/dl
– Excesul se elimină renal

Funcţii ale vitaminei C (acid L-ascorbic)

• antioxidant
• Cofactor enzimatic pt enzime din sinteza colagenului, carnitina,
catecolaminelor, hormonilor steroidieni, acizilor biliari, hemului, catabolizarea
unor aminoacizi (tirozina), etc.
• inhibă formarea nitrozaminelor în timpul digestiei.
• Modulează activitatea celulelor sistemului imunitar
• Creşte absorbţia fierului ( intoxicaţie la cei cu ferocromatoză)

• La rândul său, vitamina C este protejată de agenţi reducători ca

glutationul şi cisteina
• Doze zilnice recomandate de diverse agenţii naţionale :
– 40 mg/zi sau 280 mg/săptămână : the United Kingdom's
Food Standards Agency
– 45 mg/zi sau 300 mg/săptămână : the World Health Organization
– 80 mg/zi : the European Commission's Council on nutrition
labeling
– 90  mg/zi (bărbaţi) and 75 mg/zi (femei): Health Canada 2007
– 60–95 mg/zi : United States' National Academy of Sciences. SUA
a definit doza maximă tolerabilă pt. bărbat de 25 ani : 2.000 mg/zi.
– 100 mg/zi : Japan's National Institute of Health and Nutrition. 

Efecte adverse pt doze mari (6 g/zi):

– Ameţeală, vomă, diaree, înroşirea feţei, durere de cap, oboseală,
perturbarea somnului, erupţii cutanate la copii
 Amount

Surse de vit. C
Plant source
(mg / 100g) Amount
lant source
(mg / 100g)
papaia 60
struguri 10
capşuni 60
Cantit.
Planta (mg/100g) portocala 53
Caise 10
prune 10
Prună kakadu 1000–5300 lamâie 53
Pepene roşu 10
Camu camu (seminţe) 2800 ananas 48
banane 9
Cireaşă de Barbados 1677 conopida 48
avovado 8.8
Cătină 695 nap 41
Crabapple (măr) 8
Coacăze indiene 445 Pepene cantalup 40
ceapă 7.4
măceşe 426 usturoi 31
vişine 7
Baobab 400 grapefruit 30
piersici 7
Ardei chili verde 244 zmeură 30
morcovi 6
guava 228.3 mandarine 30
mere 6
Coacăze negre 200 Mandarină portocală 30
sparanghel 6
Ardei roşu 190 Fructul pasiunii 30
Horned melon
Ardei chili roşu 144 spanac 30 5.3
(castravete african)
pătrunjel 130 varză 30 Sfeclă roşie 5
Kivi fruct 90 limetă 30 Chokecherry (prune
5
brocoli 90 mango 28 amare Virginia)

Zmeura rosie (Logan) 80 mure 21 pere 4

Coacăze roşii 80 cartof 20 Salată verde 4

Varză de Bruxelles 80 Pepene galben 20 castravete 3

(Goji) 73 Roşii (red) 13.7 vinete 2

Lechee (China) 70 merişoare 13 stafide 2

Curmale japoneze 66.0 roşii 10 smochine 2

Mure pitice 60 coacăze 10 afine 1

soc 60 Pawpaw (măr moşmoane 0.3

10
 Vitamina E (tocoferoli şi tocotrienoli)
• Este liposolubilă
CH3
HO
H3C H CH3
H3 C H

H3 C O CH3 Activitate relativă Activitate

CH3
CH3 compus faţă de radicalul biologică relativă
-tocoferol ( -TOH ) peroxil (%) (%)
CH3
HO
H3 C H H3C H CH3 TOH 100 100
O CH3
CH3
CH3
TOH 71 50
-tocoferol ( -TOH )
HO
TOH 68 10
H3 C H CH3
H3 C H
H 3C O CH3 TOH 28 3
CH3
CH3

-tocoferol ( -TOH )
HO
H3C H CH3
H3C H

O CH3
CH3
CH3

-tocoferol ( -TOH )
Tocoferolii - donori de hidrogen excelenţi
- eficienţa antioxidantă creste odată cu numărul grupelor metil
TOH > TOH ≈ TOH > TOH
- inhibă oxidarea foto-sensibilizată prin stingerea fizică a stării
singlet a oxigenului

- desfăşurarea normală a digestiei şi absorbţiei lipidelor este o condiţie a

absorbţiei a vit E.
-Sunt degradaţi oxidativ, iar produşi rezultaţi sunt conjugaţi cu acidul
glucuronic şi eliminaţi pe cale biliară, fără recirculare

- Tocoferolii preîntâmpină oxidarea acizilor graşi nesaturaţi, a vit. A şi

carotenilor, a grupărilor tiolice a unor enzime.
- protejează fosfolipidele membranare faţă de acţiunea oxidativă a unor
agenţi peroxidici şi deci contribuie la conservarea structurilor celulare.
- rol în menţinerea integrităţii membranelor eritrocitare,
mitocondriale, lizozomale.
• rol legat de seleniu. Glutation peroxidaza prezintă seleniu ca o
componentă integrală. Ea reprezintă o a doua linie de apărare, alături de vit
E, împotriva acţiunii peroxizilor. Astfel că vit. E reduce cerinţa de seleniu
(putându-se înlocui reciproc) în acţiunea antiperoxidică.
• Seleniul  funcţionarea normală a pancreasului  absorbtia vit. E
• prezenţa vitaminei E reduce necesarul de seleniu prin prevenirea pierderii
acestuia din organism sau contribuie la menţinerea lui într-o formă activă.

Carenţa
• Vitamina e este distrusă prin procesarea alimentelor (gătit, îngheţare).
• Necesarul : 0,1 - 0,2 mg/kg corp/zi la adult şi 0,5 mg/kg corp/zi la sugar.
• Este în corelaţie cu consumul de acizi graşi nesaturaţi şi creşte în
perioada de sarcină şi alăptare.
• Carenţa apare în caz de: malabsorbţie lipidică, cauzată de disfuncţie
pancreatică, colecistopatii, boli inflamatorii intestinale, etc.
• Carenţa produce:
 fenomene de alterare în miocard şi muşchi scheletici, cu creşterea
eliminării de creatină în urină şi instalarea distrofiei musculare.
 tulburări neurovegetative, edeme, fragilitate eritrocitară, anemie
hemolitică, tulburări ale funcţiei hepatice.

Hipervitaminoza E se manifestă la femei prin tulburări de ciclu, involuţia

ovarelor, afecţiuni nervoase, iar la bărbaţi prin azospenurie
Mecanismul de neutralizare a peroxizilor
CH3

HO
ROOH + Toc - O
ROO + CH3

H3C O R

CH3 CH3
Forma redusã a vitaminei E
O

ROO + Toc - O ROOH + CH3

H3C O H R

CH3
Forma oxidatã a vitaminei E
 Produşii de oxidare ai tocoferolilor

.
CH3
. . CH 3 CH 2 CH 3

.
HO O HO O
-H
H 3C O Phyt H 3C O Phyt H 3C O Phyt H 3C O Phyt
CH 3 CH 3 CH 3 CH 3
CH3 CH 3 CH3 CH3

ROO
. R
. .
 -TO

CH3 H 3C CH3
O O
O
OR
-TOH dimeri
si apodimeri
H 3C O Phyt H 3C O Phyt H 3C O Phyt
O CH3 O CH 3 CH 3
CH 3 OR CH 3 OH CH 3

CH3 H 3C
O
O Phyt O Phyt
CH3 CH 3
OH OH
H 3C O H 3C O
CH 3 CH3
Tocotrienolii - antioxidanţi mai puternici ca tocoferolii ??
- Au trei duble legături
- în natură se găsesc în cantităţi mult mai mici decât tocoferolii
- surse: uleiuri vegetale - ulei de tărâțe orez și ulei de palmier,
germeni de grâu, orz, Saw Palmetto (fructe de palmier fierăstrău), annatto
(condiment roşu-portocaliu), anumite alte tipuri de seminţe, nuci, cereale, și
uleiurile derivate din acestea
 Surse de vit E
mg/(100 g)
[
Sursa
low high

150 Ulei din germeni de grâu

44 Talpa gâştei (Asia) / ulei de rapiţă
41 Ulei de floarea soarelui
95 Ulei de migdale
34 Ulei de şofrănel
15 26 Nuci şi ulei de nucă
15 Ulei de palmier
14 Ulei de măsline
12,2 Iarbă grasă
1.5 3.4 Spanac, frunze verzi de nap turcesc,  sfeclă, varză (collard) şi păpădie]
2 avocado
1.4 Ulei de susan
1.1 1.5 sparanghel
1.5 Frunze de kiwi
0.78 1.5 brocoli
0.8 1 dovleac
0.26 0.94 Cartofi dulci
0.9 mango
0.54 0.56 roşii
0.36 0.44 Rockfish (peşte plat)
0.3 papaia
0.13 0.22 Salată verde
 Carotenoide
• Toate sunt tetraterpenoide.
• Se împart în 2 clase:
– Caroteni (hidrocarburi): α-, β-, γ, δ-, -, -caroten, licopen,
fitofluen, etc.
– Xantofile (conţin şi oxigen): luteină, zeaxantină, echineonă,
cantaxantină, astaxantină, rodoxantină, violaxantină,
neoxantină,
criptoxantină, etc
• În organismul animal, α-, β-, γ-carotenii se transformă în vitamina A
• Vitaminele A şi carotenii se absorb intestinal (lipaze, acizi biliari). Hrana bogată în
lipide creşte absorbţia de carotenoide.
• În celula mucoasei intestinale o parte din caroteni sunt transformaţi în vitamine A.
• În acest fel în plasmă există atât caroteni, cât şi vitamine A.
 • Cea mai mare parte din retinol este esterificat cu acizi graşi saturaţi
şi încorporat în fracţiunea lipoproteică a chilomicronilor.
• Retinolul se depozitează în ficat sub forma esterului cu acidul
palmitic
• Sunt transportate plasmatic legat de o proteină specifică
• Catabolismul nu este bine cunoscut. Se realizează conjugări cu
acizi glucuronici care asigură solubilizarea şi eliminarea prin urină
sau bilă.
• Carotinoidele neabsorbite intestinal, precum şi cele degradate, se
elimină în fecale.
• Majoritatea carotenoizilor şi vitamina A interacţionează cu oxigenul
singlet şi astfel, previn oxidarea unor substraturi biologice, în special
a acizilor graşi polinesaturaţi.
• În macula lutea din ochi, conferă protecţie împotriva radiaţiei (UV)
• Suplimentarea în exces a alimentaţiei cu β-caroten poate avea
efecte nedorite – la fumători, datorită stresului oxidativ intens, duce
la produşi secundari care scad conc. plasmatică de vit. A şi creşte
proliferarea celulelor pulmonare  cancer
Echivalenţi de retinol şi carotenoide (IU)

• Unii carotenoizi sunt convertiţi în vitamina A (retinol).

• Echivalarea a suferit schimbări de-a lungul timpului.
A. 1 unitate internaţională (IU) corespunde la:
  0,3 g de retinol,
  0,6 g de β-caroten
  1,2 g alte provitamine-A
B. s-a introdus apoi echivalentul de retinol (RE). Înainte de 2001:
• 1 RE corespundea la:
  1 μg retinol,
  2 μg β-caroten dizolvat în ulei (este doar parţial solubil în majoritatea pilulelor)
  6 μg β-caroten în alimente (deoarece nu se absoarbe aşa de bine ca din ulei)
  12 μg de α- sau β- sau γ-caroten, sau β-criptoxantină în alimente.
În 2001 US Institute of Medicine a recomandat o nouă unitate, echivalent de
activitate retinolică (RAE).
• 1 μg RAE corespunde la
  1 μg retinol,
  2 μg de β-caroten în ulei,
  12 μg de beta-carotene din alimente
  24 μg din oricare din cele 3 provitamine-A - carotenoide din alimente.
 Micrograme de echivalent de
Substanţă şi mediul în care se găseşte retinol
per microgram de substanţă

retinol 1

Beta-caroten, dizolvat în ulei 1/2

beta-carotene, în alimente 1/12

Alfa-caroten, în alimente 1/24

Gama-caroten, în alimente 1/24

Beta-criptoxantină, în alimente 1/24

• Cantitatea de carotenoid care este transformată în retinol în
organism este reglată activ de cantitatea de retinol disponibilă
organismului. Ca urmare conversia carotenoid – retinol se aplică
stric la persoanele cu deficit de vit. A.
• Absorbţia provitaminelor depinde în mare măsură de cantitatea de
lipide ingerată odată cu provitamina.
  fructele şi vegetalele nu sunt chiar atât de folositoare pt.
obţinerea vit. A; Ca atare, cantitatea (IU) a acestor alimente
(raportată) este de fapt mult mai mică comparativ cu aceeaşi
valoare pt componentele dizolvate în ulei.
• Acest lucru este foarte important pentru vegetarieni – nictalopia este
des întâlnită unde se consumă puţine alimente cu vit. A.
• Valorile de referinţă pt retinol sau echivalenţii lui (RDA), prevăzuţi
de  National Academy of Sciences, au scăzut:
• Bărbaţi:
– în 1968 - 5000 IU (1500 μg retinol).
– In 1974 - 1000 RE (1000 μg retinol),
– Azi DRI - 900 RAE (900 μg or 3000 IU retinol). Acesta este echivalent
cu 1800 μg de β-caroten în suplimente (3000 IU) sau 10800 μg de β-
caroten în alimente (18000 IU).
 Doza zilnică recomandată (RDA)
Recommended daily allowance
Limita superioară
RDA Adequate intakes (AI*)
μg/zi
μg/zi
Copii (sugari)
0–6 luni 400* 600
7–12 luni 500* 600
Copii
1–3 ani 300 600
4–8 ani 400 900
Bărbaţi
9–13 ani 600 1700
14–18 ani 900 2800
19 – >70 ani 900 3000
Femei
9–13 ani 600 1700
14–18 ani 700 2800
19 – >70 ani 700 3000
În sarcină
<19 ani 750 2800
19 – >50 ani 770 3000
În lactaţie
<19 ani 1200 2800
19 – >50 ani 1300 3000
Alimente bogate în vitamina A:
• Ulei din ficat de cod (30000 μg)
• Ficat de curcan (8058 μg 895%)
• Ficat de vită, porc, peşte (6500 μg 722%)
• Ficat de pui (3296 μg 366%)
• Frunze de păpădie (5588 IU 112%)
• Cartofi dulci (961 μg 107%)
• morcovi (835 μg 93%)
• Frunze de brocoli (800 μg 89%)
• brocoli bucheţele (31 μg 3%)
• unt (684 μg 76%)
• Napi (681 μg 76%)
• Spanac (469 μg 52%)
• dovleac (400 μg 41%)
• varză (333 μg 37%)
• Brânză cheddar (265 μg 29%)
• Pepene cantalup (169 μg 19%)
• Ouă (140 μg 16%)
• caise (96 μg 11%)
• papaia (55 μg 6%)
• mango (38 μg 4%)
• mazăre (38 μg 4%)
• lapte (28 μg 3%)
• roşii
• Alge marine

Note: - valorile din paranteze sunt echivalenti de activitate retinolică (RAEs) şi procentul din RDA la bărbatul
adult per 100 g de aliment
• + conversia caroten – retinol variază de la persoană la persoană şi
biodisponibilitatea carotenului în alimente variază
Funcţii metabolice ale vitaminei A :
– Procesul vederii
– Transcripţia genelor
– Funcţia imună
– Dezvoltarea embrionară şi reproducerea
– Metabolismul osului
– Hematopoieza
– Sănătatea pielii şi celulară
– Activitate antioxidantă
Toxicitate
• Fiind liposolubile, se metabolizează mai greu şi timpul de eliminare este mai
lung. Ca atare se pot acumula în organism.
• In general, toxicitatea acută apare la doze de peste 25,000 UI/kg corp,
• Toxicitatea cronică apare la consum de 4,000 IU/kgcorp zilnic timp de 6–15
luni
• Toxicitatea creşte la alcoolici, persoane cu insuficienţă renală sau hepatică
• Consumul excesiv de vit. A poate duce la; greaţă iritabilitate anorexie, vomă,
vedere neclară, durere de cap, pierderea părului, dureri şi slăbiciune
musculare şi abdominale, somnolenţă şi status mental alterat.
• În cazurile cronice: pierderea părului, piele uscată, uscarea membranelor
mucoaselor, febră, insomnie, oboseală, pierderea în greutate, fracturi ale
oaselor, anemie, diaree.
• Aportul cronic de 1500 RAE de vitamină A preformată poate fi asociată cu
osteoporoza, fractură de şold
• Dozele toxice de vit. A afectează dezvoltarea fetusului – perturbă activitatea
celulelor neuronale cefalice. Fetusul este deosebit de sensibil în perioada de
dezvoltare a organelor.
• Carotenoizii (ex din morcovi) nu dau asemenea simptome – excepţie în
alcoolism cronic şi la aport de suplimente.
• Excesul zilnic de beta-caroten poate duce la carotenodemie, care cauzează
colorarea pielii în galben-portocaliu 
 Polifenoli

• Flavonoli
– Quercitină – ceapă roşie şi galbenă, ceai, vin, mere, afine, hrişcă, fasole
– Kemferol: - ceai, căpșuni, agrișe, afine, grapefruit, mere, mazăre,
brassicates (broccoli, varza creaţă, varza de Bruxelles, varza), arpagic,
spanac, andive, praz, roșii
– Miricetină - struguri, vin rosu, fructe de padure, nuci
– Fisetină – căpşuni, castraveţi
– Rutină - citrice: portocale, lămâi, limete, grapefruit; fructe de padure,
piersici, mere, fructe de copac pagodă, sparanghel, hrisca, patrunjel, rosii,
caise, rubarbă, ceai
– Isorhamnetine - nap roșu, splinuţă, frunze de mustar, Ginkgo biloba
• Flavonone
– hesperidină – citrice
– Naringenină - citrice
– Silibină – lapte de ciulin
– Eriodictiol – lămâi (modifică gustul)
• Flavone
– Acarcetină  – salcâm, damiana
– Apigenină – muşeţel, ţelină, pătrunjel
– Chrisină – fructul pasiunii, pleurotus, kampong
– Diosmetin – plante din familia Vicia
– Tangeritină – coaja fructelor citrice, tangerine
– Luteolină - sfecla, anghinare, morcovi, ţelină, nap, pătrunjel, mentă,
muşeţel, Lemongrass (iarbă), crizantemă
• Flavanoli
– Catechine – ceai (alb, verde, negru), struguri, vin, mere, cacao, linte,
fasole neagră
• (+)-catechină
• (+)-galocatechină
• (−)-epicatechină
• (−)-epigalocatechină
• (−)-epigalocatechină galat (EGCG) – ceai verde
• (−)-epicatechină+3+galat
– Teaflavine – ceai negru
– Tearubigine
– Proantocianidine
Polifenolii din produsele alimentare

• Multe alimente conţin surse bogate de polifenoli, care au proprietăți

antioxidante doar în studiile in vitro, probabil efectele antioxidante in
vivo sunt neglijabile sau absente.
• Institutul Linus Pauling afirmă că polifenoli din alimente au puţină sau
nici o valoare directă de antioxidanţi în urma digestiei.
• Cercetările arată că, in vivo, flavonele sau polifenoli sunt slab conservaţi
(mai puţin de 5%), şi cea mai mare parte din ceea ce este absorbit există
sub formă de metaboliţi, ca urmare a modificării în timpul digestiei sau după
şi destinaţi excreţiei rapide.
• Prin mecanisme non-antioxidante încă nedefinite, polifenolii pot afecta
mecanismele unor boli cardiovasculare sau cancerului.
• Creşterea capacităţii antioxidante a sângelui ce apare după consumul de
alimente bogate în polifenoli, nu este cauzată în mod direct de polifenoli, ci
cel mai probabil din creşterea nivelului de acid uric rezultat din metabolismul
derivatelor de flavonoide.
• Potrivit lui Frei, "putem urmări acum activitatea de flavonoide în organism, şi
un lucru care este clar este faptul că organismul le vede sub formă de
compuşi străini şi încearcă să scape de ele."
• Un alt mecanism ar putea fi creşterea în activitatea paraoxonazelor de
către antioxidanţii din alimente - enzime care pot reduce stresul oxidativ.
• Condimentele, plantele aromatice și uleiurile esenţiale sunt bogate
în polifenoli şi prezintă potenţial antioxidant in vitro.

• Condimente tipice bogate în polifenoli (confirmate in vitro) sunt:

cuişoare, scorţişoara, oregano, curcuma, chimen, pătrunjel,
busuioc, pudra de curry, seminţe de muştar, ghimbir, piper, praf de
chili, boia de ardei, usturoi, coriandru, ceapa şi cardamom.

• Ierburi tipice sunt salvia, cimbru, maghiran, tarhon, menta, oregano,

busuioc, mărar.

• Fructe uscate sunt o sursă bună de polifenoli (apa a fost eliminată

deci conţinutul în polifenoli este mai mare). Fructe uscate tipice sunt
pere, mere, prune, piersici, caise, stafide, smochine şi curmale.
Stafidele uscate sunt bogate în polifenoli.

• Vinul roşu este bogat în polifenoli, dar calitatea antioxidantă este

puţin probabil să fie conservată în urma digestiei.
• Fructele foarte pigmentate, cum ar fi afine, prune, mure, zmeură, căpşuni,
coacăze negre, smochine, cireşe, vişine, guava, portocale, mango, suc de
struguri şi suc de rodie, de asemenea, au conţinut semnificativ de polifenoli.

• Legume fierte tipice bogate în antioxidanţi sunt: anghinare, varza, broccoli,

sparanghel, avocado, sfecla roşie şi spanac.

• Nucile sunt o sursă moderată de polifenoli antioxidanti. Nuci tipice sunt nuci
pecan, nuci, alune, fistic, migdale, nuci caju, nuci macadam şi unt de
arahide.

• Tărâţe de Sorg, pudră de cacao şi scorţişoară sunt surse bogate de

procianidine, care sunt compuşi cu mase moleculare mari, găsiţi în multe
fructe şi unele legume.

• Parţial din cauza greutăţii moleculare mari a acestor compuşi, cantitatea

absorbită în organism este scăzută; mai sunt modificate sub acţiunea
acizilor din stomac, enzime şi bacterii în tractul gastro-intestinal

• În cazul în care derivatele obţinute sunt mai mici, sunt absorbite şi

metabolizate în vederea unei excreţii rapide.
 Ioni metalici cu activitate antioxidantă
Cuprul
• Cofactor al enzimei superoxid dismutaza (SOD), citocrom oxidaza, etc.
Concentraţiile crescute ale cuprului pot indica o creştere a stresului oxidativ.
S-a evidenţiat o creştere a cuprului seric în cursul procesului de
îmbătrânire . Ionii de Cu pot fi şi prooxidanţi (efect Fenton)
• Zincul şi fierul în alimente reduc absorbţia cuprului
• Conţinutul în cupru al organismului: 1,4 – 2,1 mg/kg corp
• RDA recomandat: 0,97 – 3 mg/zi (1,3 mg/zi – FDA)
• Doza maximă tolerabilă – 10 mg/zi

Alimente ce conţin cupru:

fructe de mare (în special crustacee), ficat, cereale integrale, leguminoase
(fasole și linte) și ciocolată.
Nuci, alune și nuci pecan inclusiv, sunt deosebit de bogate în cupru, ca şi
cerealele, cum ar fi grâu și secară, precum și mai multe fructe, inclusiv
lămâi și stafide.
Cereale, cartofi, mazăre, carne roşie, ciuperci, unele legume cu frunze de
culoare verde închis (cum ar fi varza), și fructe (nuci de cocos, papaya și
mere).
Ceai, orez și carne de pui sunt relativ scăzute în cupru, dar pot oferi o cantitate
rezonabilă de cupru, atunci când sunt consumate în cantităţi semnificative
Seleniul

• nu este el însuşi antioxidant, dar participă la apărarea organismului împotriva

ROS ca şi cofactor al enzimei glutation peroxidaza
.
Surse nutritive de seleniu:
• nuci, cereale, carne, ciuperci, peşte, ouă. Nucile de Brazilia sunt cea mai
bogată sursă alimentară obişnuită (deşi acest lucru este dependent de sol).
• În ordine descrescătoare a concentraţiei, niveluri ridicate sunt, de asemenea,
găsite în rinichi, ton, crab, homar.

• Doza zilnică recomandată ~ 55 g / zi.

• Seleniu ca supliment alimentar este disponibil în mai multe forme, inclusiv

multi-vitamine / suplimente minerale - de obicei 20  g / zi. Suplimentele
specifice cu seleniu pot avea - 200 g / zi.

• În iunie 2015, US Food and Drug Administration (FDA) a publicat regula final
de instituire a cerinţei de niveluri minime și maxime ale seleniu in formula de
început.
• Conţinut corpului uman în seleniu este considerat a fi în intervalul de 13 - 20
mg.
Zincul

• După fier, zincul este cel mai abundent ion metalic ce se găseşte la om.
• A fost găsit în componenţa mai mult de 120 enzime (ex. SOD).
• are efect protector asupra grupării tiol din structura proteinelor şi poate
inhiba parţial reacţiile de producere a ROS.
• Deficitul de zinc creşte sensibilitatea la leziuni produse de stresul
oxidativ.
• Studii efectuate pe persoanele vârstnice cu boli degenerative au pus în
evidenţă un raport Cu/Zn crescut

Aportul alimentar

• În SUA, RDA este de 8 mg / zi pentru femei si 11 mg / zi pentru bărbaţi.

• Stridiile, homarii și carnea roșie, în special carne de vită, miel și ficat

au unele dintre cele mai mari concentraţii de zinc în alimente.
• Concentraţia de zinc în plante variază în funcţie de nivelurile în sol. Atunci
când există zinc adecvat în sol, plantele alimentare care conţin mai mult
zinc sunt grâul (germeni si tărâţe) și diverse seminţe (susan, mac, lucernă,
ţelină, muştar). Zincul este, de asemenea, găsite în fasole, nuci , migdale,
cereale integrale, seminţe de dovleac, seminţe de floarea soarelui și
coacăze negre.
• Suplimentele de zinc ar trebui să fie ingerate numai atunci când
există deficit de zinc sau necesitate crescută de zinc (de exemplu
după operaţii, traume sau arsuri). Aportul prelungit al unor doze
mari de zinc poate provoca deficit de cupru.

• Alte surse includ alimente fortificate și suplimente alimentare, care

vin în diferite forme. O revizuire în 1998 a ajuns la concluzia că
oxidul de zinc, unul dintre cele mai comune suplimente din Statele
Unite, și carbonatul de zinc sunt aproape insolubile și slab absorbiţi
în organism. Acetatul de zinc și sulfatul se absorb mai bine. Cu
toate acestea, suplimentarea excesivă este nocivă și ar trebui,
probabil, să nu depăşească 20 mg / zi, la oameni sănătoşi, deşi
Consiliul Național de Cercetare al SUA a stabilit un aport tolerabil
superior, de 40 mg / zi.

• Un studiu din 2005 nu a constatat că diferiți compuşi ai zincului,

inclusiv oxid și sulfat, statistic nu prezintă diferenţe semnificative în
absorbție atunci când sunt adăugate la tortilla de porumb. Un studiu
1,987 a constatat ca picolinat de zinc a fost mai bine absorbit decât
gluconat de zinc sau citrat de zinc. Cu toate acestea, un studiu
publicat în 2008, a stabilit ca glicinat de zinc este cel mai bine
absorbit dintre cele patru tipuri de suplimente alimentare disponibile.
Manganul

• cofactor pentru multe clase de enzime, incluzând oxidoreductaze,

transferaze, hidrolaze, multe implicate în homeostazia redox (ex.
SOD-2 şi arginaza)
• RDA – 2,3 mg/zi la bărbaţi, mai redus la femei şi copii
• Doza maximă tolerabilă: 11 mg/zi
• Corpul uman conţine aprox 12 mg mangan
• Doze mari de magneziu, calciu, fier scad absorbţia de mangan

• Manganul se găseşte în legume cu frunze verzi, fructe, nuci,

scorţişoară și cereale integrale.
• Germeni de grâu, care conţin cele mai multe minerale si vitamine
din cereale, sunt eliminaţi din cereale procesate (cum ar fi făina
albă). Germenii de grâu sunt adesea vânduţi ca hrană pentru
animale.
• Multe suplimente cu vitamine si minerale nu includ mangan în
compoziţiile lor.
Surse de antioxidanţi ce pot fi sintetizaţi de om:

• CoQ10 (ubiquinona): inimă şi ficat de vită, sardine, spanac,

arahide

• Glutation (GSH): fructe şi legume proaspete, carne proaspătă, zer

uscat la temp. joasă

• Cisteina (din metionină, AA esenţial)

• Bilirubina

• acidul uric

• Proteine bogate în resturi de cisteină (-SH)

 Efectele biologice ale SRO

Efecte normale:
– combaterea agenţilor patogeni (celulele fagocitare)
– procese de semnalizare (comunicare) intra- si intercelulare
– Activarea unor factori de transcripţie (sinteză ARNm)
– Reacţii enzimatice cu schimb de electroni

Efecte toxice:
• - afectarea structurii ADN (mutaţii)
• - afectarea structurii lipidelor
• - afectarea structurii proteinelor
• - afectarea structurii membranelor celulare (plasmatice,
mitocondriale, sistemele endomembranare) – procese initiate de
peroxidarea lipidică (ţinta de elecţie: acizii graşi nesaturaţi din
structura membranelor celulare)
 boli şi îmbătrânire
Efectele peroxidării lipidelor membranale:

• creşterea rigidităţii membranelor

• diminuarea activităţii enzimelor membranare
• alterarea receptorilor membranari
• producerea reticulării moleculare (cross-linking) între:
– proteinele membranare
– proteinele & lipidele membranare
– lipidele membranare

Reacţia de peroxidare are trei etape:

1. Iniţiere
• Extragerea de H+ de către ROS (•OH)
• Formarea unui radical lipidic (LH•)
• •
• Formarea unui radical peroxil (LOO , ROO )
2. Propagarea
• Extragerea de H+ de către radicalul peroxil lipidic (LOO•)
3. Terminarea
• Interacţiunea radicalilor  produs non-radicalic - procesul are loc în
prezenta vitaminei E, care acţionează ca agent reducător. Ulterior,
forma oxidată a vitaminei E se reface în prezenţa vitaminei C
 Vit E-OH + Lipid ox● ──> VitE-O● + Lipid red

Vit E-ox● + VitCred ──> VitE-OH + VitCox●

2 VitCox● ──> VitCred + VitCOXID.

Peroxidarea lipidelor
 
●OH∙
H H H
o

Acid gras polinesaturat: LH

L●∙

O2
·

LOO · O H
O ·
Dienă conjugată
LH
O2
· propagare
L●
Fe2+
LO●
O ·

LOOH O
OH Degradare: propagare
alcani şi aldehide
• Acţiunea radicalilor liberi asupra lipidelor se constituie ca un factor
important în etiopatogenia unor afecţiuni cardio-vasculare ca:
– ateroscleroza,
– hipertensiunea arterială,
– neoxigenarea post-ischemică.
• În cazul acestor patologii, un indicator important este gradul de
oxidare al fracţiunii lipoproteice circulante LDL.
• Măsurarea LDL oxidate se face în prezent prin metode imunologice:
oxidarea LDL duce la apariţia anticorpilor împotriva LDL oxidate
(Ac-ox-LDL).
• Nivelele crescute de Ac-ox-LDL sunt asociate cu progresia
aterosclerozei la nivelul arterei carotide.
Modificările oxidative ale proteinelor

• Radicalii liberi ai oxigenului pot altera structura şi funcţia proteinelor.

• Se modifică preferenţial catenele laterale ale resturilor următorilor
aminoacizi : metionina, valina, histidina, arginina, lizina, fenilalanina,
tirozina, cisteina.
• Dintre aceştia:
– metionina este transformata in metionina-sulfoxid
– oxidarea Phe duce la formarea de o- şi m- tirozina,
– oxidarea Tyr duce la formarea ditirozinei.
– cisteina oxidată la gruparea –SH se transforma în cistină
• La nivelul întregii proteine se produce o creştere a susceptibilităţii la
proteoliză (schimbarea conformaţiei facilitează acţiunea proteazelor)
Lizină valină cisteină tirozină fenilalanină arginină lizină metionină
• In cazul enzimelor, efectul ROS constă, în general, în
diminuarea capacităţii catalitice.
• Nivelele proteinelor oxidate cresc dramatic cu vârsta, în
special după 40 ani.
• Punerea in evidenta a proteinelor oxidate se face prin
detecţia tirozinei hidroxilate.
• Afecţiunile asociate cu îmbătrânirea prematură ( ex.
Progeria, sindromul Werner) prezintă nivele crescute de
proteine oxidate la vârste fragede. Fibroblaştii copiilor de
10 ani ce suferă de Progeria au nivele de proteine
oxidate care în mod natural nu se întâlnesc sub 70 ani.
• Scleroza amiotrofică laterală (boala lui Lou Gehrig)- este
o afecţiune caracterizată prin degenerarea neuronilor
motori ( incidenţa este de 1 la 100.000, cu o prevalenţă
familială de 10 - 15%). În cazurile familiale, aproximativ
25% din subiecţi prezintă o mutaţie a superoxid-
dismutazei I (enzimă antioxidantă Cu-Zn dependentă, ce
înlătură ionul superoxid din nucleu şi citoplasmă).
Progeria – mort la 17 ani
cauza morţii: ateroscleroza (atac cerebral sau infarct)
Se cunosc 80 de cazuri
Majoritatea mor sub 12 ani
Incidenţa : 1 la 8 milioane
Modificarea oxidativă a ADN
• Cel mai reactiv dintre toţi radicalii liberi ai oxigenului este OH, care
reacţionează rapid cu componentele ADN :
• Deoxiriboza - rupere  aduct cu proteină
• Bazele azotate - modificări  aduct cu lipid
• Excizia unei baze
• Ruperea unei catene
• Ruperea ambelor catene O
N
N
O
O P O N N NH2
O
O

O
O
N
O
P O O N O
O

O
 Ruperea
monocatenară

8-oxo-guanina Fapi-guanină

Legătură
ADN-proteină
Modificarea
bazei
Acid oxaluric
8-oxo-adenina

Aduct cu
derivat de
lipide oxidate
Excizia
5-OH-metiluracil bazei dG-malonaldehidă
Rupere
dublucatenară

Glicol-timină
d-guanozină-lizină
• ADN-ul mitocondrial este mai susceptibil la oxidare decât ADN-
ul nuclear.
• Mitocondriile umane au propriul lor genom (16,5 kb, comparativ cu
genomul nuclear, de 3 Gb) care codifică 13 subunităţi proteice
implicate în respiraţie, 22 t RNA s şi 2 RNA s ribozomali
(mitocondria este un vestigiu al unei bacterii care a invadat o celulă
primitivă şi a stabilit o relaţie simbiotică cu celula).
• Mitocondria reprezintă ţinta majoră de acţiune a speciilor reactive
ale oxigenului în ţesuturile îmbătrânite.
• Există o corelaţie inversă între ADN-ul mitocondrial oxidat şi
durata de viaţă a unui organism, în timp ce această corelaţie nu
se observă la ADN-ul nuclear.
• ADN-ul nuclear este protejat de stressul oxidativ prin legarea de
proteine de tip histonă, iar leziunile ADN sunt reparate de enzime
specifice ce acţionează permanent
• Atât proteinele de tip histonă cât şi enzimele reparatorii lipsesc
mitocondriilor.
• Creşterea ratei de deteriorare a ADN şi reducerea capacităţii de
reparare a ADN-ului pot accelera viteza procesului de îmbătrânire,
scăzând durata vieţii.

• Speciile reactive ale oxigenului sunt cunoscute a fi implicate in

diferite mecanisme pro- şi anticarcinogene. Examinarea tumorilor
vezicale şi pulmonare primare au arătat o frecvenţă crescută a
mutaţiilor ADN mitocondriale.

• Doi produşi de reacţie ai OH cu ADN servesc la cuantificarea

deteriorării ADN-ului: glicol timina şi 8- hidroxideoxiguanina.

• Aceste baze modificate sunt eliminate de către enzimele reparatorii

ale ADN.
 Speciile reactive ale oxigenului
şi patologiile asocate
• Cancer
• Maladii (neuro)degenerative:
– Parkinson
• Radicali liberi
• Concentraţie de fier prea mare
• Concentraţie în glutation scăzută
• Degradarea enzimatică a dopaminei  H2O2
– Alzheimer
• Maladii inflamatorii : artrite reumatoide
• Maladii virale: SIDA, hepatite
• Sindromul ischemie – reperfuzie (strivire, infarct)
• Ischemia se produce când un ţesut este privat de oxigen
parţial (hipoxie) sau complet (anoxie)
• Celulele tind să economisească oxigenul care este deficitar
 Terapia antioxidantă cu flavonoide:

• Deși există cercetări în curs de desfășurare pentru demonstrarea

beneficiilor potențiale pentru sănătate ale flavonoidelor individuale,
nici Food and Drug Administration (FDA), nici Autoritatea
Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) nu au aprobat orice
mențiune de sănătate pentru flavonoide ca medicamente
farmaceutice.
• Mai mult decât atât, mai multe companii au fost avertizate de către
FDA că înşeală cumpărătorii cu promisiuni de imbunătăţire a
sănătăţii fără ceva cert demonstrat
• Flavonoidele au dovedit a avea o gamă largă de activități biologice
și farmacologice în studiile in vitro.
• Exemplele includ efecte anti-alergice, anti-inflamatoare,
antioxidante, anti-microbiene (antibacteriene, antifungice, și
antivirale), anti-cancer, și anti-diareice.
• Flavonoizii s-au dovedit, de asemenea, că inhibă enzimele
topoizomerazei și induc mutații ADN în gena leucemiei mixte
descendente (MLL) în studii in vitro.
• Cu toate acestea, în cele mai multe dintre cazurile de mai sus nu s-
a trecut la urmărirea in vivo sau cercetarea clinică nu a fost
realizată, lăsând imposibil de spus dacă aceste activități au sau nu
efect benefic sau dăunător asupra sănătății umane.
Cancer
• Studiile clinice nu sunt relevante în majoritatea tipurilor de cancer
• Se pare că sunt 2 excepţii: carcinom gastric la femei cancer al căilor
aerodigestive la fumători

Boli cardiovasculare
• Flavonoidele din alimente s-au dovedit a avea următoarele efecte
asupra unor cauze preliminare a bolii cardiovasculare:
• Inhibă coagularea formarea trombuşilor şi agregarea plachetară 
• Reduc riscul de ateroscleroză
• Reduc presiunea arterială şi riscul de hipertensiune
• Reduc stresul oxidativ şi căile asociate de semnalizare celulară în
celulele vaselor sanguine
• Modifică mecanismele inflamatorii vasculare
• Îmbunătăţesc funcţia endotelială şi capilară
• Modifică nivelul lipidelor plasmatice
• Reglează metabolismul carbohidraţilor şi glucozei
• Modifică mecanismele îmbătrânirii
Antibacterian
• Flavonoidele au dovedit a avea, in numeroase studii in vitro și un
număr limitat de studii in vivo:
– (a) activitate directă antibacteriană,
– (b) activitate sinergică cu antibiotice, și
– (c) capacitatea de a suprima virulenta factorilor bacterieni.
• demn de remarcat printre studiile in vivo este constatarea că
quercetina orală protejeaza Guineea pigs împotriva Grupului 1
cancerigen al Helicobacter pylori.
• S-a speculat acest lucru că ar putea fi un motiv pentru care aportul
de flavonoizi alimentari este asociat cu reducerea riscului de
carcinom gastric la femei europene.
• Adițional cercetărilor in vivo este necesară și cercetarea clinică
pentru a determina dacă flavonoidele ar putea fi folosite ca
medicamente farmaceutice pentru tratamentul unei infecții
bacteriene, sau dacă ofertele la dietă cu flavonoizi conferă orice
protecție împotriva infecției.
 Antioxidanţi artificiali utilizaţi ca aditivi
alimentari
E Denumire chimică Observaţii
300 Acid ascorbic
301 Ascorbat de sodiu
302 Ascorbat de calciu
304 Palmitat de ascorbil + stearat de ascorbil
306 Extract bogat în tocoferol
307 Alfa-tocoferol
308 Gama-tocoferol
309 Delta-tocoferol
310 Galat de propil
311 Galat de octol
312 Galat de dodecil
319 TBHQ - tertbutilhidrochinonă Interzisă asocierea TBHQ cu galat
320 BHA – butilhidroxi anisol cancerigen
321 BHT – butilhidroxi toluen