Mediile transparente ale ochiului

EXAMINAREA CORPULUI VITROS

Corpul vitros este delimitat anterior, de cristalin, corpul ciliar şi zonula Zinn, posterior de retină.
Are o structură gelatinoasă incoloră alcătuit din fibre de colagen, substanţă fundamentală (ce conţine
acid hialuronic) şi fibrocite. Întreg corpul vitros este înconjurat de o capsulă denumită hialoidă.

Inspectia preliminara

Se realizeaza cu oftalmoscopul sau biomicroscopul cu lampa cu fanta.

Folosind oftalmoscopia directa si iluminarea cu fascicul intens de lumina, se depisteaza opacitati

din vitros. Utilizarea unei lentile cu putere mare, permite studierea dimensiunilor si distributiei
opacitatilor.

Biomicroscopul cu lampa cu fanta permite focalizarea fasciculului lampii in vitros si

deci observarea preliminara a trasparentei vitrosului, a opacitatilor, a eventualelor hemoragii etc.

Oftalmoscopia directa si lampa cu fanta permit studierea treimii anterioare a vitrosului.

Oftalmoscopul indirect binocular permite iluminarea cu un fascicul mai intens de lumina, un

camp obiect marit si stereoscopie.

Examenul detaliat

Se realizeaza cel mai bine cu biomicroscop cu lampa cu fanta si diferite sisteme optice
ajutatoare.

Lentila Hrubv este o lentila de - 55 dpt, specifica examinarii corpului vitros si retinei,

folosind iluminarea cu lampa cu fanta si observarea cu microscopul. Lentila se aseaza in fata ochiului si
fasciculul de lumina este dirijat prin mijlocul lentilei, spre partea posterioara a globului
ocular. Microscopul este pus la punct pe zonele retiniene. Pentru miopii mari, se utilizeaza lentile
intercalate convexe. Pentru eliminarea influentei curburii corneei se folosesc, ca anexe la lampa cu
fanta, lentile de contact de diagnostic.

In varianta mai simpla, lentila permite observarea retinei si vitrosului intr-un camp unghiular de

Exista lentile de contact de diagnostic cu una, doua, trei sau patru oglinzi cu diferite inclinatii.
Astfel de dispozitive se numesc lentile Goldmann. Aceste lentile se livreaza de catre producatori,
cu diametre si raze de curbura specifice adultilor sau copiilor. Cu aceste dispozitive se pot
vizualiza unghiul camerei anterioare, corpul ciliar. corpul vitros, retina in zona serrata. Se depisteaza
dezlipiri ale vitrosului, opacitati vitreene de diverse feluri etc.

Examinarea ultrasonica a vitrosului - traductorul ultrasonic este pus in contact cu corneea si

se analizeaza ecourile provocate de trecerea prin medii. Astfel, se pot depista tumori, dezlipiri de
retina, corpuri straine etc.
EXAMINAREA CORNEEI
1. Examinarea corneii

Examinarea corneii se poate face la lumina zilei şi în camera obscură. Examinarea la

lumina zilei se face cu ochiul liber şi oferă detalii asupra dimensiunii, formei si transparenţei
corneii.

Prin coloraţie cu fluoresceină 2% se pun în evidenţă dezepitelizările corneii.

Esteziometria se foloseşte pentru examinarea sensibilităţii corneene.

Examenul în camera obscură se face în principal prin examenul biomicroscopic, care

permite examinarea corneii pe secţiune optică şi face posibilă localizarea leziunilor în
profunzime. Examenul razei de curbură se face cu astigmometrul Javal.

Ispectia preliminara

Se observa aspectul pleoapelor, textura, asezarea pe glob, aspectul si pozitia punctului lacrimal si
sacului lacrimal, cantitatea si felul secretiilor pleoapelor, debitul lacrimal, aspectul conjunctivei bulbare
si plapebrale, lipezimea corneei, vascularizarea.

Pentru inspectare se folosesc lampa stilou care colimeaza fasciculul de lumina pe cornee.  Observarea
se face cu ochiul liber sau cu o lupa binoculara purtata pe cap sau in lumina artificiala.

Examenul detaliat

Se face mai bine cu stereomicroscopul cu lampa cu fanta.

Stereomicroscopul poate fi compus din doua microscoape identice cu obiectivul lui, sau din doua
microscoape cu un obiectiv comun

Masurarea grosimii si adancimii corneei (pachometrie)

Se foloseste biomicroscopul cu lampa cu fanta. Se proiecteaza pe cornee un fascicul ingust cu lungimea

mai mare decat jumatatea diametrului corneean. Axa microscopului face un unghi de aproximativ 60° cu
directia fasciculului incident. Se evalueaza calitativ variatia grosimii corneei de la centru la margine (mai
subtire la centru).

Se estimeaza grosimea corneei mai precis, daca se ajusteaza pe ea o lentila de contact corneeana cu
grosime cunoscuta. Lentila serveste drept element de referinta.

Studiu] topografiei corneene

Examinarea din lateral  intr-un paralel cu irisul, a profilului corneei si de deasupra, cand ochiul se roteste
in jos, pleoapa superioara fiind trasa in sus, permite evidentierea unor abateri de forma grosolane.

Dispozitivul Placido  este un disc cu cercuri concentrice alternativ luminoase si intunecate si un numar de
linii paralele. Imaginile prin reflexie pe suprafata corneei ale acestor cercuri si linii, sunt examinate
printr-un orificiu central practicat in disc, cu ochiul liber sau cu un sistem optic (lupa). Deformari
neregulate ale corneei duc la deformari ale imaginilor liniilor de pe disc.

Exist aparate, numite fotokeratografe construite dupa metoda Placido, ce permit studiul dimensional al
abaterilor de forma, folosind fotografia.

EXAMINAREA CRISTALINULUI

Cristalinul este o lentilă biconvexă, transparentă şi avasculară, ce prezintă o capsulă numită cristaloidă.
Fiind o lentilă biconvexă, prezintă o faţă anterioară alcătuita de peretele posterior al camerei
posterioare, şi o faţă posterioară, cu raport direct cu fosa hialoidă a corpului vitros, si cinrcumferinţa
cristalinului, ce reprezintă locul de inserţie a fibrelor ecuatoriale a zonulei ZINN. Cristalinul prezintă o
capsulă proprie numită cristaloidă, şi un nucleu cu structură epitelio-fibrilara. Zonula ZINN, denumită şi
ligamentul suspensor al cristalinului are rol ligamentar.

EXAMINAREA CRISTALINULUI

Se poate face astfel: folosind iluminarea naturala sau artificiala ambientala si observand cu ochii liberi
sau printr-o lupa; folosind iluminarea cu fascicul dirijat din lateral si observand cu ochii  liberi sau cu
lupa; folosind un oftalmoscop; folosind biomicroscopul cu lampa cu fanta; cu facometrul; cu
ultrasonograful.

Cu primele doua metode se pun in evidenta opacifieri si deplasari ale cristalinului.

La exemenul cu oftalmoscopul, cristalinul normal nu se vede. Daca insa este opacifiat partial,  zonele
respective apar de culoare neagra pe fond rosu. Se pot depista de asemenea deplasari
ale cristalinului. Pentru observare se foloseste lentila de + 20 dpt de pe discul Recos.

Examinarea cu biomicroscopul este mai eficienta. Folosind iluminarea difuza directa sau iluminarea
laterala cu fanta ingusta se pot vizualiza straturile marginale si cele interne ale cristalinului.

Cu facometrul se pot masura distanta de la comee la cristalin si grosimea cristalinului.

Ultrasonografia se utilizeaza pentru masurarea grosimii cristalinului.

Examinarea umorii apoase

Umoarea apoasă este un lichid incolor ce este secretat la nivelul proceselor ciliare la nivelul
camerei posterioare, de unde trece la nivelul camerei anterioare prin intermediul pupilei. De la nivelul
camerei anterioare, aceasta este drenată la nivelul reţelei trabeculare în canalul Schlemm. Aceasta este
principala cale de evacuare a umorii apoase.

Umoarea apoasă reprezintă elementul principal ce modifică oftalmotonusul. Se produce

probabil din sânge printr-un proces activ de secreţie la nivelul epiteliului corpului ciliar
(mecanism ipotetic, incomplet cunoscut), ajunge în camera posterioară şi apoi trece prin pupilă
în camera anterioară.
Din camera anterioară umoarea apoasă este evacuată la nivelul unghiului irido-cornean prin
trabeculul sclero-cornean în canalul lui Schlemm şi apoi prin venele apoase în circulaţia venoasă
episclerală (fig.72).

Vene episclerale
Canalul Schlemm
Trabeculul corneo-scleral
Iris

Cristalin

Fig.72 Circuitul umorii apoase

Sindromul de hipertensiune intraoculară apare când:

- creşte secreţia de umoare apoasă sau
- scade filtrarea şi evacuarea, vorbind în acest caz de rezistenţă la scurgere.
Tensiunea intraoculară (TIO) normală are o valoare medie statistică de 16 mmHg., iar valori
între 10 – 22 mmHg. sunt considerate normale. Atunci când depăşeşte 24 mmHg vorbim de
hipertensiune intraoculară, iar când scade sub 10 mmHg de hipotensiune intraoculară.

Metode de măsurare a tensiunii intraoculare (fig.73)

Metoda digitală este indicată numai atunci când există leziuni corneene.

Metoda instrumentală se poate face prin indentaţie sau aplanaţie;

- metoda prin indentaţie - cu tonometrul Schiotz, şi
- metoda prin aplanaţie - cu tonometrul Goldman sau Maclakov.

Creşterea tensiunii intraoculare nu este egală cu diagnosticul de glaucom.

Fig.73 Măsurarea presiunii intraoculare
Există şi alte afecţiuni care modifică oftalmotonusul.
Pe lângă măsurarea presiunii intraoculare, pentru diagnosticul de glaucom mai sunt necesare
câteva investigaţii:
1. Tonografia, determină facilitatea de scurgere a umorii apoase.
2. Gonioscopia - pentru determinarea unghiului irido-cornean.
3. Examenul câmpului vizual.
4. Examenul fundului de ochi
5. Computer tomografia papilei optice etc.

Sindromul de hipertensiune intraoculară(Sindromul glaucomatos) se datorează tulburărilor

instalate in circulaţia umorii apoase, aceasta fiind în funcţie de:
- debitul secretor al proceselor ciliare
- rezistenţa la scurgere
- valoarea tensiunii venoase episclerale.

Prin creşterea secreţiei umorii apoase apare glaucomul prin hipersecreţie.

Creşterea rezistenţei la scurgere duce la glaucom obstructiv.
Creşterea tensiunii venoase episclerale este extrem de rară şi apare în exoftalmie sau tumori
orbitare, dupa arsuri corneo-conjunctivo-sclerale.
În etiopatogenia glaucomului se admite existenţa unui factor genetic.