M.

Eminescu POESII

Misterele ”Ediției Maiorescu” (1883).

Dovezi și ipoteze.

Peste câteva zile se vor împlini 125 de ani de la tipărirea de către

Maiorescu, la Editura Socec, a primului volum de poezii eminesciene.
Concepută în grabă, în lipsa autorului, cartea acesta - de o eleganță
tipografică fără precedent -, vândută la un preț inaccesibil cititorilor de rând,
dar menită a străluci în saloanele literare ale vremii, a fost un succes
neașteptat. Cuprins probabil de remușcări, Maiorescu edulcorează suferința
lui Eminescu, încă în recluziune la Viena, scriindu-i, după lansarea cărții:
”Acum trebuie să ştii că volumul de poezii ce ţi l-a publicat Socec, după îndemnul
meu, în Dechemvrie anul trecut, a avut cel mai mare succes, aşa încât Socec stă înca
uimit. În aceste 7 săptămâni de la apariţiunea lui, s-au vandut 700 de exemplare; o mie
este toată ediţia şi de pe acum trebuie să te gândeşti la ediţia a doua, care va fi
reclamată pe la toamnă şi în care vei putea face tu toate îndreptările ce le crezi de
trebuinţă.
Poeziile D-tale sunt azi cetite de toate cucoanele, de la Palat până la mahalaua
Tirchileşti, şi la întoarcerea în ţară te vei trezi cel mai popular scriitor al României. Aşa
cam este, dar tot nu este rău, când te simţi primit cu atâta iubire de compatrioţii tăi.”
Formal, ”Ediția Princeps” (1883), cunoscută și sub numele de ”
Ediția Maiorescu” , este debutul care îl consacră definitiv pe Eminescu.
În realitate, prin acest gest remarcabil, la prima vedere generos, onest
și perfect justificabil, lui Eminescu - căruia timp de un deceniu nu i se
tipăriseră decât 23 de poezii – îi este confecționat un cu totul alt portret:
iată-l pe adevăratul Eminescu, cartea aceasta prezintă un inofensiv personaj
purtând straie de Poet ! în primul rând Poet, și nimic altceva. Era partea
finală a unui ipotetic complot. Scenariul anihilării inteligente a lui Eminescu
viza demontarea unei piesei grele din angrenajul gazetăriei de atitudine
angajantă, apoi ostracizarea indezirabilului între zidurile unui ospiciu și
expulzarea elegantă din țară, măsuri urmate firesc de internarea ostatecului,
din ” motive medicale”, tocmai la Viena, devenit acum lăcaș de surghiun.
Un ultim punct al planului era punerea definitivă a peceții de ”Poet Damnat”
pe fruntea condamnatului.
Așadar, schimbarea imaginii publice a lui Eminescu, perceput până
atunci drept un redutabil ziarist, opozant de prim rang, naționalist
ireductibil, a cărui ascensiune în sferele politicii îi putea fi imputată
oarecum și lui Maiorescu, era o necesitate izvorâtă din înalte rațiuni de stat
dar și o datorie morală a mentorului Junimii față de Poet.

1
 Pornind de la aceste premize, cercetarea volumului amintit devine și
mai interesantă. Se știa de mult timp că maniera în care Maiorescu a ordonat
creațiile lirice eminesciene reprezintă un veritabil mister.

Analiza volumului pune în evidență o primă constatare: de la cap la

coadă, Ediția Princeps revelează un concept de creație unitar, asumat de
editor, de comun acord cu graficianul sau tipograful acestei capodopere.
În ciuda aparențelor, fiecare element component al cărții amintite are
o logică proprie, care se dezvăluie a fi în egală măsură subtilă dar și
evidentă, pentru cei inițiați în arta mesajeor secrete.
”Ediția Maiorescu” , tipărită de stabilimentul grafic Socec&Teclu,
aflată atunci pe Strada Berzei, la numărul 96, dezvăluie interesante detalii
iconografice, care se constituie într-un veritabil metalimbaj, adaos evident al
editorului (tipografului) la corpusul poetic eminescian.
Privită ca o operă de artă complexă, cartea impresionează prin
varietatea și eleganța gravurilor folosite la tipărirea ei.
La primă vedere, ar părea că frontispiciile, vignetele, letrinele și
grafica volumului nu au nici un fel de legătură cu arhitectonica internă a
cărții, că dispunerea poeziilor este rezultatul direct al voinței și gusturilor
estetice ale editorului.
În realitate, ordinea finală a creațiilor lirice, stabilită - după cum se
crede - de Titu Maiorescu, din rațiuni estetico-literare, este dublată de o altă
logică a reprezentărilor grafice din interiorul volumului de poezii.
Credem că rațiunile de ordin estetico – literar au fost dublate de alte
rațiuni mai subtile, inclusiv de ordin estetico-tipografic, care au contribuit,
după cum vom demonstra, la fixarea ordinii poeziilor analizate !
Aceste motivații sunt dezvăluite prin studiul atent al iconografiei
acestui volum. Astfel, poeziile sunt marcate de frontispicii, situate în partea
superioară a paginii și de vignete care indică sfârșitul unei poezii.
Modelele de frontispicii utilizate la ornarea acestei cărți se pot
clasifica în:
a. Frontispicii de tip ”incipiens” ( cele care indică începutul unei
poezii);
b. frontispicii mediane (care sunt folosite pentru împodobirea
paginilor ce conțin cuprinsul unei poezii)
c. frontispicii finale (care marchează finalul poeziei).

2
 Totodată, din punctul de vedere al conținutului, frontispiciile au ca
subiect diverse categorii de imagini:
- imagini antropomorfe
-imagini zoomorfe
-imagini fitomorfe
-personaje mitologice (Apollo, Pan, grifoni,
lebede, vulturi, tenanți etc)

Aparent, fără însemnătate, gravurile se deosebesc unele de altele și

prin modul de încadrare al imaginii, creiteriu după care avem:

- frontispicii fără chenar;

- frontispicii cu chenar;
sau prin modul în care se accentuează, coloristic, fundalul unor gravuri:
Astfel, Frontispiciile incipiente sunt de tip ”bold” ( desenate pe fond
negru), fiind plasate întotdeauna pe paginile cu număr impar, începând cu
pagina 35.
Urmărind modul în care sunt plasate aceste tipuri de frontispicii,
constatăm că ele nu apar în mod constant în primele 10 poezii ale
volumului, p.1 – 33, dar se supun unor reguli riguroase, începând cu pagina
34.
La rândul lui, finalul unei poezii este marcat de două semne grafice,
aflate pe aceeași pagină: frontispiciul, în partea superioară, și vigneta în
partea finală a poeziei.
În ceea ce privește plasarea în pagină, editorul a respectat un anume
algoritm, dat de următoarele reguli:
Regula nr. 1: Toate poeziile încep pe o pagină cu număr impar;
Regula nr. 2: Când poezia se termină pe o pagină cu număr impar,
urmează în mod obligatoriu o pagină fără text și fără numerotație de
paginație;
Regula nr. 3. Când poezia se termină pe o pagină cu număr par, acea
pagină are, de regulă, frontispiciu și vignetă.
Analiza acestor gravuri a mai pus în evidență următoarele principii de
folosire a frontispiciilor și a vignetelor
Principiul nr. 1. Principiul concordanței între ideea dominantă (sau
cuvântul cheie) a versului respectiv și frontispiciul ce gardează pagina, ori
vigneta ce încheie poezia.
3
 Exemple:
a) frontispicii: - ”Înger de pază”( ”Când sufletul noaptea veghează”)
(p.108) și ”Noaptea”(p.71) (”Noaptea potolit și vânăt arde focul”),
au același frontispiciu: două făclii aprinse.
b) vignete: - ”La mijloc de codru des” (p.45-46) are în final o vignetă
cu imaginea a două păsărele poposind pe un ram.
Principiul nr. 2 Principiul simetriei: În cazul paginilor consecutive
(numerotate par/impar), frontispiciile sunt perechi omogene, așezate
”în oglindă” (adică frontispiciile cu chenar, sunt înșiruite pereche, tot
astfel și frontispiciile fără chenar ).
Exemplu:
- ”Doina” (p.176 –177), o pereche de frontispicii fără chenar;
Principiul nr. 3 Principiul alternanței (după o pereche de tip
imagine cu chenar, urmează o pereche de tip imagine fără chenar)
Exemplu:
- ”Epigonii” : De la pagina 196 până la pagina 201 există o
succesiune constantă, de tipul: pereche chenar/pereche fără chenar/pereche
chenar.
-”Călin” (File din poveste) prezintă următoarea succesiune de
imagini: pereche fără chenar/pereche cu chenar/pereche fără
chenar/pereche cu chenar/pereche fără chenar/pereche cu chenar/ (de la p.
206 la p. 216)
Ca observație complementară, se constată că prima literă, a primului
cuvânt, al primului vers, al primei strofe, este marcat întotdeauna cu o
letrină.
Întregul volum conține doar 16 letrine, redând următoarele litere:
A, B, C, D, F, I, Î, L, M, N, O, P, S, T , U și V
Cele mai frecvente letrine sunt C, P, D și S, altfel spus, din cele 64 de
poezii, peste jumătate dintre ele încep primul vers cu doar aceste patru
litere: c,p,d și s.
Dar cea mai interesantă observație care se poate face în legătură cu
acest volum este prezența unor informații criptate, aflate pe Coperta I :
Elementele subtile conținute de Coperta I sunt: desene și litere.

4
Menită a fi citită de multă lume, cartea aceasta conține un COD vizual,
inteligibil doar celor inițiați, care sunt foarte atenți la elementele subtile ale
oricărei opere artistice.
Se constată, în mod evident, prezența o doua simboluri stilizate:
Hexagrama și Pentagrama.
Rolul lor este de a semnala, încă de la început, existența unui alt gen
de informații discrete, conținute de copertă.
Astfel, în cuadratul superior, în colțul din dreapta, sus, este desenată o

HEXAGRAMĂ stilizată – o roză cu 6 petale, având intercalate șase (6)

puncte !

Același semn de atenționare - PENTAGRAMĂ stilizată - este

desenat și în cuadratul inferior.

Aceste semne subtile sunt indicii privind existența unui cod secret
ascuns de coperta acestui volum. Mesajul este inserat în imaginea de mai
jos:

5
 În primul rând, ne vom îndrepta atenția asupra semnificației literei P,
inclusă într-un cerc.
Litera P, cu care începe cuvântul POESII, plasată într-un cerc, poate
fi considerată o prescurtare de la cuvântul POET !

6
 Semnificația acestei alegorii poate să însemne:
- În simbolistica masonică, de cele mai mute ori Cercul este semnul
perfecțiunii, al lucrului împlinit.
- Dar același semn mai are și o posibilă interpretare: se sugerează
privitorului inițiat că POETUL este lipsit de libertate, se află în stare de
recluziune, într-un spațiu închis.
Cele mai stranii semne aflate însă pe această copertă sunt însă
Literele steganografice.
Dacă analizăm literele ce compun numele Mihail Eminescu,
observăm că, în cuvântul MIHAIL, prima și a patra literă conțin o
prelungire grafică, iar în cuvântul următor – EMINESCU - prima și a
patra literă sunt de asemenea prelungite intenționat.

Prima și a patra literă (prelungite și intersectate)

7
 Este evident că aceste particularității grafice nu sunt întâmplătoare !
Ele sunt veritabile semne discrete, menite să atragă atenția asupra numelui
MIHAIL EMINESCU.
Prin aceste ”semne discrete”, editorul sau graficianul a dorit să
”codifice” cu ajutorul lor o altă informație, cu semnificații criptice.
Din intersecția unei laturi a literei M cu latura superioară a literei E
rezultă o cruce …. Pentru a ne asigura că nu este deloc o pură întâmplare,
autorul alegoriei mai intersectează încă o dată prelungirile celor două litere
E și N din cuvântul Eminescu, rezultând din nou …. încă o cruce !
Decriptarea acestei alegorii grafice este extrem de simplă: existenței
lui Eminescu, în calitatea sa de persoană incomodă, i s-a pus cruce ! Cu
alte cuvinte, Eminescu este deja condamnat la ”moarte civică”, cu toate
urmările ce decurg firesc din această situație.
Decriptarea mesajului steganografic din cuadratul inferior:
După cum am arătat anterior, primul semn cu semnificație criptică
este floarea cu CINCI (5) petale, ușor aplecată spre litera M. Este singura
floare de acest fel din cuadrat, depășind în dimensiune celelalte
inflorescențe aflate în acest perimetru.
Semnul repetă și întărește semnificația celor șase (6) puncte din
cuadratul superior.
În cuadratul inferior există o succesiune de lujere de flori, care au
atât un rol decorativ, cât și unul criptic. Succesiunea de flori este de fapt o
succesiune de litere, redate subtil, în manieră steganografică
Prin aspectul grafic floral, se distrage în mod ingenios atenția de la
semnificația literală propriu-zisă.

8
 Înlăturând detaliile florale, si reducând la esențial semnele
steganografice, obținem următorul nume:

9
 ”V Micle”

VM I C L E

Conform substituției de mai jos:

= VM =I =C =L =E

Acesta este numele secret conținut de coperta Ediției Princeps !

Sensul avut în vedere de editor este următorul: redutabilul adversar

politic Eminescu este un biet autor de ”poezele” (cei doi ”amorași”
sugerează existența unui volum de lirică erotică), dedicate, puteți ghici,….
Veronicăi Micle ! Deoarece volumul urma a fi citit în saloanele
10
protipendadei, ale Reginei (Carmen Sylva) ori cel al Mitei Kremnitz, acest
detaliu, care putea fi înțeles doar de către cei inițiați, adăuga un plus de
interes. De altfel, semnătura autorilor acestui cod subtil au lăsat și alte
semne de recunoaștere pentru inițiați: Nu știm cine sunt, dar știm ce sunt !
Cheia este următoarea: prima și a patra literă din cuvântul Mihail au
doar 3 (trei) prelungiri. În mod asemănător, și nu întâmplător, prima și a
patra literă din cuvântul Eminescu au numai 3 (trei) prelungiri. După cum
vom vedea, în continuare, întregul volum este presărat cu elemente grafice
care evocă numărul 3. Or, numărul 3 este un ”însemn” masonic clar !
Editorul, graficianul sau tipograful (nu știm cu precizie cine a avut
rolul covârșitor în finalizarea în maniera în care se prezintă astăzi această
primă ediție a poeziilor lui Eminescu), nutreau o veritabilă pasiune pentru
mesaje codificate, de natură grafică sau tipografică.
Astfel, volumul (compus din 3 părți distincte), conține material
provenit din 3 surse diferite:
1. prima sursă este opera poetică a lui Eminescu (303 file !);
2. a doua sursă este Titu Maiorescu, prin al său ”Cuvânt Înainte”
(fără titlu, nenumeotat);
3. a treia sursă este tipograful, care a redactat, în final, Cuprinsul ( 3
file !)
Cartea are o arhitectură internă extrem de bine elaborată, în pofida
nedumeririlor iscate de analiza conținutului ei.
Dacă privim cu atenție această arhitectură subtilă, observăm că
poeziile care formează primul compartiment distinct al volumului,
însumează 33 de file !
Volumul are 61 de poezii numerotate și alte 3 (variante)
nenumerotate. Adică, în total 64 de poezii ! Să fie întâmplător !
Din punct de vedere tehnic, s-au tipărit 19 coli tipografice, a câte 8
foi fiecare (16 file). Se știe că s-a pierdut o coală, cu câteva poezii,
recuperată ulterior și inclusă în edițiile ce au urmat.
Fiecare coală tipografică a volumului analizat conține numărul
comenzii: ”19537” (Numărul este, oarecum, curios, fiind format doar din
cifrele 1 3 5 7 9 !). Acest număr de identificare al comenzii contribuie la mai
buna gestiune a fascicolelor în legătorie. Este necesar să se menționeze
acest indicator numeric întrucât, cum vom vedea și la volumul analizat,
unele pagini nu conțin obișnuita numerotație.
Dar cele mai șocante semne sunt cele cu evidente conotații masonice:
Dăm mai jos câteva exemple:
Frontispicii:
11
 - templu (p. 35, p.83, p.173, p.203, și, mai cu seamă pagina de gardă
a volumului de POESII, respectiv Cuvântul Înainte al lui Titu Maiorescu !

De observat cele două torțe simbolice aflate în spațiul interior al

figurii.
- cornul abundenții ( p.6, p.27, p.50, p.242, etc)

- făclia aprinsă, ca simbol al Luminii (p.45, p. 71,p.103, p.161,etc)

- pentagrama (stlizată floral), p.3, p.22, p.48 etc)

12
 Vignete de final:
-triunghiul (în forme diverse) (p.10, p.41, p.60, p.96, p.104 ,p.142,
p.160, p.164, p.185, p.275).

-pătratul

13
 Dar unele semne sunt plasate și în interiorul unor poezii, cum ar fi de
exemplu cele trei puncte, simbol al unui triunghi imaginar, care despart
anumite versuri din Luceafărul.

14
 Concluzii

Toate aceste semne, semnificații și corelații arată cu prisosință că opera

poetică a lui Eminescu a oferit celor inițiați suportul necesar transmiterii
unor mesaje cu semnificații discrete.
Fiecare poezie este însoțită de un gen de semnificații criptice, redate
prin simboluri grafice, care sugerează o anumită corelație între conceptul
poetic și imagine.
Intenția noastră este aceea ca, în acest aparent ”puzzle”, să găsim un
fir logic, care să reașeze poeziile din volum după un criteriu obiectiv,
indiscutabil, și nu după percepții estetice ori după principii cronologice.
Prin urmare, am grupat poemele volumului în funcție de gravura -
frontispiciu, fiecărei tip de gravură corespunzându-i anumite poezii.
Am constatat că există 12 tipuri de frontispicii, dintre care 6 sunt de
tip ”bold”, iar celelalte 6 sunt de culoare neaccentuată.
Am asignat fiecărui model de gravură poeziile care au ca frontispiciu
acel model și am obținut o altă ordine a poeziilor volumului lui
Eminescu.
Credem că aceasta este cheia prin care trebuie înțeleasă logica subtilă
a volumului lui Eminescu.
Demonstrația completă a acestei teorii poate fi găsită de cititori,
parcurgând studiul pe care l-am publicat la Editura Universitară, în această
toamnă, purtând titlul ”125 de ani de la apariția primului volum de versuri
Eminescu - Misterele gravurilor Ediției Maiorescu - Simboluri Criptice”
În încheiere, subliniem că această analiză și-a propus să trezească
interesul pentru reluarea studiului volumului tipărit în urmă cu 125 de ani,
ținând cont și de ”ciudățeniile” menționate în cele de mai sus.

Dan Toma Dulciu

15