Catacombele creștine

Catacomba reprezintă acea galerie subterană, naturală sau artificială, care servea primilor creștini drept refugiu, loc de cult
și de înmormântare.Inițial în secolul I d.Hr. comunităţile evreieşti stabilite în Roma au transfomat câteva galerii în cimitire,
iar în secolul al II-lea creştinii au început să le folosească pentru acelaşi motiv. De la început, aceste galerii au fost numite
coemeteria sau dormitoria, căci pentru primii creştini ele reprezentau doar locuri de odihnă, de somn, din care vor fi treziţi
la Învierea de Apoi.
Catacombele erau sapate în tuf, în afara vechilor ziduri de incintă ale Romei, având în vedere că în interiorul orașului nu
era posibil să se îngroape mortii. Hominem mortuum în urbe neve sepelito neve urito= "Nu se îngroapă și nici nu se
incinerează nici un cadavru în oraș„.
Cele mai vechi nuclee de catacombe romane datează de la sfârșitul secolului II. Anterior, creștinii erau îngropați împreună cu
păgânii; când comunitatea a devenit mai numeroasă, a fost necesară crearea de cimitire colective. Pentru a rezolva problema
spațiului și datorită ușurinței cu care se putea excava în stratul moale de tuf pe care era construit orașul, au fost săpate galerii
subterane pe mai multe etaje. La începutul catacombele au fost folosite doar pentru morminte și pentru cultul martirilor
îngropați aici.
Începând cu secolul al V-lea se renunță la obiceiul înmormântării în catacombe. În secolele VII și IX mormintele au fost mutate la
Biserica San Silvestro, dar și la bisericile din împrejurimi. S-a recurs la următoarea procedură din cauză că aceastea se aflau
înafara Zidurilor Aureliene, ceea ce le facea vulnerabile în fața invaziei barbarilor. În perioada Evului Mediu ele sunt abandonate
în totalitate, dar sunt redescoperite în secolul al XVI-lea.
La Roma s-au descoperit 40 de catacombe, fiecare dintre ele având câte un labirint de galerii subterane ce duceau către o serie de
încăperi. În multe încăperi se aflau cubicula, acele cavouri care adăposteau membrii adormiţi ai aceleiaşi familii. Când sunt mai
largi şi mai încăpătoare, aceste cavouri (de fapt camere mortuare) poartă numele de cripte. Se crede că, iniţial, oamenii bogaţi
deţineau pe proprietăţile lor astfel de încăperi subterane sau hipogee (morminte subterane care pot avea mai multe camere),
care mai apoi au fost unite între ele prin galerii. Mulţi creştini doreau să fie îngropaţi lângă martiri, aşa că în jurul mormintelor
sfinţilor tunelurile devin foarte largi, pentru ca să poată fi îngopaţi cât mai mulţi adormiți.
Săpătorii în nisip, arenarii, erau foarte pricepuţi şi dintre ei s-au distins mai apoi acei fossores. Aceştia se ocupau de proiectarea,
săparea şi împodobirea catacombelor, şi tot ei se ocupau cu distribuirea locurilor de înmormântare. Locul lor în comunitatea
primară era foarte important, căci erau mai mult decât simpli gropari (ei au fost cei care au proiectat unele catacombe, care se
întind pe atât de mulţi kilometri). Ei au avut înţelepciunea să sape coridoarele labirinturilor subterane, ocolind atât hipogeele
păgâne, cât şi solul roşiatic din care romanii scoteau pietrele pentru clădiri. De aceea, catacombele nu sunt legate între ele, ca un
singur tunel, căci pământul nu permite acest lucru.
 Catacomba Sfantului Calixt

Este una din catacombele Romei de pe Via Appia, notabilă prin existența Criptei Papilor, care conținea
mormintele papilor din secolele II-IV d.Hr. Se crede că ea a fost creată de catre Papa Calixt I.
Acest cimitir are 15 ha și o lungime de 20 de km. Cele mai vechi părți ale mormântului sunt cripta Lucinei, zona Papilor și zona
Sfintei Cecilia, locuri în care sunt păstrate cripta Papilor, cripta Sf. Cecilia și Cripta Sacramentelor. Celelalte zone din catacombe
sunt recunoscute sub numele de zona Sf. Gaius, zona Sf. Eusebiu, zona vestică, zona liberiană. Toate aceste zone ale catacombei
se asemănă prin arhitectura grandioasă.
În vârful sitului de 15 hectare se regăseau rămășițele a șaisprezece papi și a cincizeci de martiri. Pe lângă ei și-au mai găsit locul
încă jumătate de million de creștini persecutați pentru credințele lor religioase. Din cei șaisprezece papi, nouă au fost îngropați în
Cripta Papilor căreia papa Damascus I i-a construit o scară în secolul al IV-lea. Printre inscripțiile în limba greacă descoperite sunt
cele asociate cu papii: Ponțian, Anteriu, Fabian, Lucius I și Eutichie.
Baza acestei reţele stratificate (pe 5 niveluri) lungi de 19 kilometri de tuneluri subterane exista deja înainte de a fi luată
decizia de a construi spectaculoasele catacombe din prezent (aici este vorba de preexistentele „hypogea”, care înseamnă
tocmai „sub pământ”). În zona deschisă publicului se află două mici bazilici cu trei abside, cunoscute sub numele de
“Trichorae”. În cea situată către răsărit se presupune că au fost înmormântați papa Zefrinus și Sfântul Tarcisius.
Aceasta este cea mai importantă și mai cunoscută criptă a cimitirului, numită “micul Vatican”, deoarece a fost locul oficial unde
au fost înmormântați 9 papi. Pe pereți încă se pot vedea inscripțiile originale, în limba grecă, cu numele a cinci papi. Pe patru
pietre funerare, lângă numele papei, se găsește și titulatura “episcop”, si, pe două dintre ele este scris MPT, abrevirea din limba
greacă pentru martir. Înaintea mormântului său, Papa Damasus (sec. IV) a adăugat o placă din marmura, pe care se afla scris un
poem în limba latină despre jertfelnicia martirilor și a creștinilor înmormântați în aceste catacombe.
În cripta imediat următoare se găsește mormântul Sfintei Cecilia, cunoscută ca ocrotitoare a muzicienilor. Provenind dintr-o
familie de nobili din Roma, a fost martirizată în secolul al III-lea, fiind înmormântată în aceste catacombe, în locul în care acum
poate fi văzută statuia sa. A fost cinstită și venerată în această criptă vreme de cinci secole. În 821 moaștele sale au fost mutate la
Travestere, în biserica închinată sfintei. Statuia Sfintei Cecilia este o copie a lucrării lui Stefano Maderno realizată în 1599. Cripta a
fost în întregime împodobită cu mozaic și fresce (începand din sec IX). Pe perete, lângă statuie, putem vedea o veche icoana a
Sfintei Cecilia Oranta. Puțin mai jos, într-o mică nișă, se află o frescă în care este reprezentat Hristos ținând Sfânta Evanghelie. Pe
Trecând prin galeriile pline de morminte (loculi), întâlnim cinci mici camere, adevărate mormite de familie, cunoscute, de regulă,
sub numele de cubiculele Sfintelor Taine. Sunt importante mai ales pentru frescele lor. Acestea sunt datate la începutul sec al II-
lea și reprezintă prin simboluri Taina Botezului și cea a Sfintei Euharistii. Îl întâlnim reprezentat de altfel și pe prorocul Iona, ca
simbol al Învierii.
Catacombele Sfântului Calist sunt deschise de-a lungul întregului an cu excepția Crăciunului, Anului Nou și Învierii
Domnului. De asemenea, sunt închise în fiecare zi de miercuri. Orele între care pot fi vizitate sunt: 9.00 - 12.00 și 14.00 -
17.00. Prețul biletului de intrare costă 8 € și 5 € cel redus. În interiorul catacombelor nu sunt permise fotografierea și
filmarea.
 Catacomba de Commodilla

Catacomba de Commodilla este una dintre catacombele așezate în apropierea drumului Via Ostiense. Cea mai mare parte a
numelor acestor catacombe provine fie de la numele celui care a donat pămantul ori provine de la numele sfinților îngropați în
ea.
Cimitirul subteran este distribuit pe trei niveluri. Cel mai vechi și interesant nivel din punct de vedere arheologic este cel mijlociu.
El este obținut dintr-o veche carieră și refolosit în scop funerar. În acest nivel se găsesc înmormântați martirii, iar de la acesta s-au
dezvoltat și celelalte catacombe. În urma analizei artefactelor reiese că ele datează din a doua jumătate a secolului al IV-lea, în
timp ce alte caracteristici arată că ea a luat naștere la începutul secolului al IV-lea.
Există presupuneri conform cărora se susține faptul că această cariera înainte de a se transforma în catacombă era
folosită parțial ca loc de înhumare. Cu timpul, ca toate celelalte catacombe este transformată într-un loc de cult al
martiriului. Au existat mai multe lucrări de restaurare, semn că aceste catacombe au fost încă de la început locuri de
pelerinaj al creștinilor devotați.
În urma săpăturilor arheologice s-au descoperit monede cu efigia papei Grigorie al IV-lea. Mai există informații conform cărora
Papa Leu al IV-lea donează moaștele martirilor Felix și Adautto soției împăratului Lotario. Ea a fost descoperită în anul 1595 de
către arheologul Antonio Bosio, însă primul care l-a identificat ca fiind Commodilla este Giovanni Batistta de Rossi în secolul al IX-
lea. În secolul XX s-au realizat săpăturile complete al celui de-al doilea nivel.
Într-o poezie scrisă de Papa Damasus se percizează că Felix și Adautto(cei mai importanți sfinți ai acestei catacombe) erau frați,
dar în același timp erau și presbiteri. Legenda spune că în timpul martiriului lui Felix, un străin iese din mulțime, iar acesta la
rândul său marturisește că este crestin. În urma acestui eveniment ambii sunt omorâți. Pe lângă cei doi sfinți mai sunt venerați
alții patru: Sfânta Merita, Sfântul Degna, Sfântul Geronimo și Sfântul Nemesio.
Catacomba de față se distinge de celelalte prin modalitatea de înmormântare. Tehnica folosită este una de tip fântână. Ea le
permitea astfel să se realizeze gropi adânci de până la 20 de m unde se stabileau morminte suprapuse. Față de celelalte
catacombe se mai observă o sărăcie arhitecturală, epigrafică și iconografică. Catacomble sunt o dovadă istorică a faptului că
biserica la originile ei a fost una a martirilor și a creștinilor care arătau, în viața lor de zi cu zi, credința și dragostea pentru
Catacombele Parisului
Catacombe di Santa Tecla
Catacombe di Pretestato