Moraru Elena Marlena

Facultatea de Litere

Master Literatură universală si comparată

Educație interculturală

Formulati doua stereotipuri, doua prejudecati etnice (una conceptualizata ca atitudine, una
concpetualizata ca emotie sociala) si doua discriminari (dupa schemele sugerate in slide-urile 33
si 34) si aplicati doua modalitati diferite de prevenire sau atenuare a acestora (slide-urile 57-78)
la situatii interculturale concrete.

Termenul de stereotip a fost folosit pentru prima dată de cercetătorul american U. Lippman
în studiul său “Opinia socială”, publicat în anul 1920. Potrivit autorului, stereotipul reprezintă
determinarea ordonată a imaginii culturale a lumii în mintea individului prin care, în primul rând,
se economisesc eforturile în procesul de înţelegere a obiectelor sociale complexe şi în al doilea
rând, sunt protejate valorile sale, poziţiile şi drepturile. O definiţie acceptată de majoritatea
autorilor ar fi aceea care prezintă stereotipurile ca „un ansamblu de convingeri împartaşite vis-a-
vis de caracteristicile personale, de trăsaturile de personalitate, dar şi de comportament, specifice
unui grup de persoane.” (Leyens, Yzerbyt & Schadron, 1994).

Stereotipul este credința referitoare la caracteristicile psihologice sau comportamentale

ale unei categorii de indivizi sau, altfel spus, tendința noastră de a judeca o persoană după grupul
sau categoria din care face parte, mai degrabă decât după trăsăturile ei de personalitate
individuale. Stereotipurile pot fi atât pozitive (când se referă la calitățile categoriei respective),
cât și negative (când se referă la defecte).
Stereotip 1

Formarea unei păreri despre o persoană înainte de a o cunoște cu adevărat înseamnă

folosirea unui stereotip. Spre exemplu, într-o zi, la școală, diriginta prezintă trei noi colegi de
clasă. Primul dintre ei este destul de slab, poartă ochelari, pare timid și nu este îmbrăcat chiar
după ultima modă. Probabil primul gând care ne-ar trece prin minte este că noul coleg e un
“tocilar”. Al doilea coleg este îmbrăcat în negru, are plete și poartă bocanci chiar dacă afară este
cald, lucru care te face să crezi că este pasionat de muzica rock. Iar al treilea coleg este de fapt o
colegă care are foarte multă grijă de felul în care arată și asta te face să crezi că este cu nasul pe
sus. În fiecare dintre aceste situații, s-a format o părere încă dinainte de a se schimba vreo vorbă
cu noii colegi, părere fiind bazată doar pe anumite elemente din înfățișarea lor, cu alte cuvinte s-a
folosit un stereotip.

Stereotip 2 - stereotipurile naţionale.

Germanii se presupune că ar fi extrem de serioşi, suedezii – plictisitori, despre francezi

se spune că ar fi încrezuţi. Românii sunt harnici și ospitalieri, eu sunt român, deci sunt harnic și
ospitalier.

Stereotipurile, aceste etichete pe care le atașăm unui grup sau unei categorii de indivizi
reprezintă în mod evident o generalizare. Motivul pentru care apelăm atât de des la acestea este
pentru că ele reprezintă un mod “economic” de gândire, care ne permite să prezicem
comportamentul celor din jurul nostru folosindu-ne de niște scheme preconcepute.

Două prejudecăți și două discriminări

Stereotipul negativ: persoanele de etnie romă sunt considerate a fi leneșe și murdare

conduce la prejudecata ca atitudine: Nu-mi plac membrii culturii rome iar acetstă prejudecată
va conduce la discriminare: patronul unui restaurant pune la intrare un afiș prin care interzice
accesul romilor. Este discriminare, întrucât orcine are dreptul la intrarea într-un restaurant
indiferent de etnie, atât timp cât plătește si are un comportament civilizat.
 Sterotipul negativ: yoga este o practică satanică conduce la prejudecata ca emoție – simt furie
și resentimente față de cei ce practică yoga iar această prejudecată conduce la discriminare –
vreau să închid toate locațiile în care se practică yoga.

Două modalități de prevenire sau atenuare ale stereotipurilor, prejudecăților și dicriminării la

situații interculturale concrete.

1. Eliberarea de stereotipuri și prejudecăți poate fi facilitată și de interacțiunea cu oameni

cât mai diverși, oameni care au altă naționalitate, etnie, religie, orientare sexuală decât
cea pe care o avem, sau care au avut experiențe de viață diferite ale noastre. Mai exact să
fim dispuşi să învăţăm mai multe despre cultura si profilul persoanelor care sunt diferite
de noi. Astăzi, mai mult ca oricând utilizarea noilor tehnologii ale comunicării, care
permit accesul la educaţia continuă si permit contactul cu Celălalt.

2. Formarea iniţială a profesorilor pentru educaţia interculturală

Atunci când se cunoaşte că va veni cineva nou în clasă,- un elev de etnie romă, profesorul
ar putea pregăti elevii în legătură cu ambientul cultural al acestuia (din ce regiune vine, care sunt
trăsăturile limbii, religiei, culturii lui etc.). Iată câteva atitudini care pot facilita o bună primire:
noul venit trebuie să resimtă sentimentul că a fost aşteptat; e necesară o atitudine de curtoazie,
prin vorbe şi fapte, a "gazdelor", în vederea unei integrări optime în noul colectiv; profesorul va
crea momente de comuniune între elevi, astfel încât aceştia să împărtăşească sentimente şi
experienţe; munca în echipe este o strategie demnă de a fi reţinută; elevul nou venit are nevoie
să fie recunoscut; ca atare, el va primi sarcini didactice ca şi ceilalţi elevi; noul elev va fi
introdus progresiv în normele regulamentului de funcţionare internă a şcolii sau a clasei.