Peptide

Rezulta in urma condensarii cap la coada a unui nr. relativ mic de aminoacizi
daca numarul de resturi de aminoacid din lanturi polipeptidic este de la mii,
produsul se nummeste polipeptid, iar daca este pana la la zeci se numeste peptid.
In procesul de biosinteza a peptidelor si polipeptidelor intervin pe langa
sistemele enzimative si macromoleculele acizilor nucleici purtatoare ale
informatiei genetice. Informatia genetica retinuta la nivelul polinucleotidelor se
transforma in urma translatiei din secventa de nucleotide in secventa de
aminoacizi. La nivel planetar toate peptidele si polipetidele se sintetizeaza la
nivelului codului genetic cu exceptia glutationului. La nivelul leg. peptidice se
realiz. un proces de conjugare, prin deplasarea ordonata a electronului
neparticipant al azotului, astfel se obtine o structura minimica cu sarcini intregi
separate care este capabila sa revina la forma initiala prin deplasarea inversa a
electronilor. In acest mod apare o strucutra stabilizata in jurul legaturii carbon
azot si carbon oxigen in care se intalnesc sarcini electrice partiale despartite.
Legatura peptidica din aceasta cauza este rigida, si datorita sarcinii pozitive
partile purtate pe atomul de azot, nu poat const. leg de hidorgen, si nu se mai
poate lega fizico-chimic de la alte sisteme din mediu.

Leg. peptidica din peptide si polipeptide prez. o forma planara in care electronii
π si neparticipanti n se deplaseaza reciproc prin efect electromer si astfel se obt.
structuri cu sarcini intregi despartite, procesul fiind si reversibil dea lungul
intregului sistem peptidic exista un nor electronic in care electronii sunt uniform
repartizati intre atomii de carbon si oxigen, in care apar sarcini electrice partiale
despartite, pe atomul de azot exista o sarcina pozitiva care nu mai permite
acestui atom sa constituie legaturi de hidrogen. Solubilitatea peptidelor si
polipeptidelor in apa si lichide biologice este dependenta de componenta in
resturile de aminoacizi. In general strucuturile cu dimensiuni relativ mici sunt
sol. in apa si lichide biologice, iar atunci cand peptidele si polipeptidele sunt sol.
in apa pot sa apara 2 fenomene: salting in si salting out in prezenta
electrolitilor.
Procesul salting in ( cresterea solubilitatii) la adaosul unor cant. mici si foarte
mici de saruri, solutilor peptidice si polipep. se explica prin faptul ca
macromolec. sau molec. acestor specii sufera un proces de hidratare in prezenta
apei din sistem. La adaosul unor cant. mici de saruri, electroliti, ionii
electrolitilor se vor hidrata cu apa din solutie si in urma adsorbtiei pe suprafata

Sifft Michael
moleculei sau macromoleculei va determ. o crestere a gradului de hidratare a
acestuia, care se materializeaza prin cresterea solubilitatii polipeptidelor in
solutia data.
Procesul salting out ( precipitarea polipep. in prez. electrolitilor ) se explica prin
faptul ca la adaosul unor cant. mari si foarte mari de electroliti, ionii acestora se
vor hidrata prin consumul intregii cant. de apa din solutie iar restul de apa
necesar va fi luat de pe macromoleculele hidratate. In acest mod proteinele
sufera un proces de precipitare datorita lipsei sau cant. insuficiente de apa de
hidratare.

Activitatea optica este determ. de aminoac. constituienti.

Absorbanta este determ. de cele 3 restui de aminoac cu rad. aromatici triptofan
fenilala. tiro.
Reactivitatea peptidelor si polipeptidelor este determ. de existenta gr. amino
terminale si carboxi terminale existente la capetele struct. dar si de existenta rad.
specifici, rest. de aminoac. care policondeseaza in vederea obt. lantului
macromolecular. Pentru evidentierea analitica, calit. si cant. se pot utiliza atat
procesele de absorbtie in intervalul 260-280 nm din domeniul UV apropiat.
Reactia cu ninhidirna si reactia cu reactivul biuret, care presupune interactia cu
sulfatul de cupru in mediul puternic bazic cand intre lanturile polipeptidice si
ionii de cupru se constituie complecsi chelati fotocolorimetrabili, ei absorbind
lumina vizibila la lungimi de unda mici violet. Evidentierea structurii primare
( secventei resturilor aminoac. ) a lanturilor peptidice si polipeptidice se poate
realiza si prin alte reactii:
1) Metoda Sanger, cu ajutorul careia se evidentiaza numai si numai
aminoac. n-terminal in prezenta fluorodinitrobenzenului. Acesta formeaza
cu peptidul ( polipeptidul ) un dinitroderivat al benzenului care in urma
hidrolizei se obtine alaturi de dinitro benzen aminoac. n-terminal si toti
aminoac. in forma libera existenti in lantul polipeptidic initial.
Dinitrobenzen aminoacidul este colorat in noante de galben, dependent de
natura aminoacidului, astfel aminoacidul n-terminal poate fi evidentiat si
calitativ si cantitativ.
2) Metoda cu clorura de dansil, este un compus care are cap. de a absorbi
radiatia in domeniul uv si de a emite radiatii in domeniul UV si are
caracteristici folorescente. In florescenta, in urma absorbtiei unei cuante
de energie substanta trece din starea fundamentala E0 in stare excitata E*
pe diferite niveluri vibrationale. Dupa absorbtie, molecula devine instabila

Sifft Michael
 hemodinamic si tinde sa se stabilizeze prin eliberarea de cant. de energie
sub forma de caldura ( trece din starea vibrationala superioara in starea
superioara minima V0 posibila. Iar de pe starea vibrationala de energie
min. a starii excitate compusul emite o radiatie de energie mai mica decat
a radiatiei incidente in vederea trecerii de pe E* pe E0. Prin acest mod,
subst. initial incolora, dupa iradiere in doemniul UV va aparea colorata. In
interactia dintre colorura de dansil si peptid si polipeptid se constituie
dansilaminoac. care prez. fluorescenta specifica doar acestui aminoacid,
restul aminoac. din peptid ( polipeptid) vor ramane in solutie in urma
hidrolizei in amestec, bine definit.
3) Metoda 3: In aprecierea calit. si cant. a tuturor resturilor de aminac. dintr-
un lant polipeptidic sau peptidic se utilizeaza Metoda Edman metoda 3
in care se utilizeaza ca reactant fenilizotiociant ( FITC). Si in acest caz se
realizeaza interactia dintre FITC si aminoacidul n-terminal cu formarea
unui compus final capabil sa absoarba radiatia dependenta de natura
aminoacidului legat, restul peptidului ( polipeptidului ) ramane intact,
astfel ca la adaosul urmatoarei cantitati de FITC aminoac. n-terminal
ramas ( initial a fost in poz. 2 acum este in pozitia 1 ) va react. similar cu
acel reactiv si asa mai departe, pana cand toate resturile de aminoac. din
lantul polipeptidic au fost evidentiate analitic.
4) Metoda cu Bromcian (BrCN): lanturile macromolec. polipeptidice in
prezenta BrCN se rup in dreptul tuturor resturilor de metionina si se
elimina metil sulfocianul ca produs secundar obtinandu-se la capatul
carboxi-terminal un sistem in care o grupare hidroxil se gaseste in poz.
favorabila cu o grupare carboxil pentru a dezvolta reactie de esterificare
interna intramoleculara cu formarea unui ester intern numit lactona.
Intodeauna nr. de moli de BrCN in reactia cu lantul polipeptidic este in
corelatie cu nr. de resturi de metionina din intreaga molecula.

Digestia enzimatica, enzime proteolitice

Digestia in toate sistemele vii se realizeaza in prezenta apei, iar enzimele sunt
hidrolaze (una din cele sase grupe de enzime care activeaza reactiile de clivaj
hidrolitic al diversilor compusi), si pentru ca se ralizeaza degradarea hidrolitica a
lantruilor hidrolitice enzimele se numesc peptidaze. Enzimele n-peptidaze se
subimpart in exo- si endopeptidaze.

Sifft Michael
Exopeptidazele au capacitatea de a cataliza hidroliza primului rest sau ultimului
rest de aminoac. din lant, si astfel se numesc amino- sau carboxipeptidaze,
acestea actioneaza de regula la nivelul peretelui intestinal (intest. subire), in
vederea obt. moleculelor de aminoac. individuale care numai in aceasta forma
vor folosi procese de difuzie in vederea absorbtiei ( trecerii in fluxul sangvin ).
Endopeptidazele actioneaza hidrolitic la nivelul oricarei legaturi peptidice cu
exceptia celor marginale. Endopeptidazele se intalnesc in tubul digestiv atat in
stomac cat si la niv. intestinului subtire. Dependent de natura restului
aminoacidic existent in lantul polipeptidic endopeptidazele pot actiona: Pepsina
action. la niv. legaturii peptidice in care participa cu gr. amino a aminoac.
fenilala, tirosina, trp, leu.. In acelasi mod reactioneaza si tripsina, aceasta
reactioneaza la un pH de 8.5-9.5. Tripsina actioneaza dea lungul lantului
polipeptidic la nivelul leg. peptidice in care lisina sau arginina participa cu gr.
carboxi in mod similar chimotripsina si papaina, daca rest de aminoac este
phe,tyr,trp,ile,val..

Proteine

Sunt produsi naturali, de natura macromolec. si pot fi simple sau conjugate. Pot
fi fibrilare( insolubile), globulare(solubile) si intermediare ( mixte, nu sunt sol.
in nimic).
In biosinteza proteinelor intervin direct doar aminac. standard care conform
codului genetic inmagazinat in macromolec. DNA prin care secventa
nucleotidica se transforma in secventa aminoacidica, chiar daca in urma
hidrolizei proteinelor rezulta alaturi de aminac. standard si aminac. nestandard,
acestia din urma rezulta in urma transforamriilor posttranslationale ( dupa
biosinteza proteica la nivelul resturilor de aminoac. se produc reactii de
derivatizare prin intermdiul carora se introduc noi gr. functiuonale la nivelul
unor radicali ai resturilor de aminac.. Prin intermediul celor 20 de aminoac.
standard pot fi biosintetizate 20 la puterea n secvente care pot conduce la tot
atatea strucurui polipetidice cu functii individualizate.

Strucuta proteinelor

Sifft Michael
Leg. peptidica din macromolec. proteinlor este planara si in jurul atomului de
carbon-azot si azot din leg. peptidica nu pot sa se desfasoare procese de rotatie
datorita prezentei unei duble legaturi partiale. In schimb, intodeauna atomii de
carbon aflati in pozitile α in raport cu leg. peptidica, intodeauna se vor aranja in
pozitii transrepetabile, astfel ca deranjamentele spatiale(impedimentari sterice)
intre gr. functionale sa fie minime, dea lungul lantului. In schimb intre carbonul
din leg. peptidica si carbon α si intre azot din leg. peptidica si azot α , pot sa
apara rotatii, limitate tot datorita impedimentarilor sterice care pot fi angrenate
si care tind sa destabilizeze sistemul. Unghiurile de rotatie limitate, carbon-
carbon- α se numesc respectiv psi (Ψ) si respectiv pfi (φ) ( vezi in curs unghiuri
de torsiune ). Pentru discutatrea struct. proteinlor se iau in calcul mai multe
niveluri de aranjare in spatiu a componentelor lantului polipeptidic.

Structura primara presupune cunoasterea nr., tipului, proportiei si modului de

insiruire a resturilor de aminoac. in lantul polipeptidic ( secventa). Este nivelul
de strucutra care determina celelalte niveluri de strucutra, deoarece toate
celelalte sunt dependente de strucutra resturilor de aminoac. din secventa.
Seventa resturilor de aminac. din lanturile polipep. se supune controlului genetic
si depedent de aceasta secventa fiecare structura polipeptidica poseda o anumita
activ. biologica. In lantul polipeptidic se pot succeda aminoac. din cele trei clase
distincte sau aminoac. apartinatori unei clase se pot grupa la un anumit nivel al
lantului polipeptidic. Depedent de aceasta secventa de aminoac. si de
posibilitatile de reactia intramolec. ( intramolec. sau extramolec.) se pot
manifesta diferite caract. ale proteinelor legate de solubilitate, capacitate de
cristalizare( aranjare ordonata) sau functie. La nivelul unor specii distincte pot sa
apara strucuturi proteice care au functie identica dar poseda strucutri apropiate,
aceste proteine se numesc proteine omoloage. In general prot. omoloage poseda
unele poz. invariante ( nu var.) la toate speciile si anumite poz. ale aminoac. care
sunt variabile de la o specie la cealalta. Diferenta strucutrala chiar daca este
neinsemnata pentru functie este insemnata pentru recunasterea self non self
( propriu sau nonpropriu). Administrarea pe cale circulatorie a unei proteine
omoloage, de la o specie altei specii poate sa induca in specia acceptoare
biosinteza de anticorpi indreptati impotriva proteinei omoloage, proteina
omoloaga este recunoscuta ca antigen, si astfel este preluatata, transportata in
vederea degradarii la nivelul unor celule degradatoare/efectoare.

Sifft Michael
Citocromii sunt struct. macromolec. in care un lant sau mai multe lanturi
polipep. leaga structuri hem, rolul lor in organismele vii este de a transporta
( transfera ) electronii prin intermediul starii de oxidare a ionului de fier, si
acestia dependent de specie, chiar daca au acelasi rol se deosebesc la nivelul
secventei resturilor de aminoac.. Hemoglobina si mioglobina sunt proteine
capabile sa transporte oxigenul molecular, si acestea poseda un stramos comun
de nat. polipeptidica care leaga unul sau in cazul mioglobinei 4 gr. hem.

Strucutra secundara satisfacerea intregului potential de costituire a leg. de

hidrogen atat intramolec. cat si intermolecular se materializeaza prin descrierea
structurilor secundare. In constituirea struc. secundare in care intervin numai
leg. de hidrogen intramacromolec. determina constituirea α-Helixului. Calculele
mecanice cuantice au demonstrat ca pentru constituirea unui α-Helix este strict
necesar sa fie respectati unii parametri, pfi -57, psi -47, distanta dintre 2 elici
adiacente( pasul de 5,4 angstromi =10-8 cm ) si numar de resturi de aminac. pe o
elice, 3,6/ spira. S-a demonstrat ca maj. proteinelor nu poseda o strucura total α-
helicata deoarece aminoac. din secventa de resturi aminoacidice nu permit
constituirea leg. de hidrogen intramoleculare dea lungul intregului lant
polipeptidic. Exista resturi de aminoac. care stabilizeaza struct. α-Helix si acestia
in general sunt neramnificati si au lanturi hidrocarbonate mai mari. Alanin,
Leu,A. glutamic, metionina, lys,phe,gln,trp- aminoac. stabilizatori. Alaturi de
acestia se intalnesc si resturi de aminoac. destabilizatori ai sistemului α- Helical
care in general sunt ramnificati si polari, pot constituii leg. de hidrogen
suplimentare ( inter si intra molec. ). Satisfacerea constituirii legaturii de
hidrogen intermacromolec. poate conduce la constituirea strucurilor de foaie
pliata, adica strucuri β. Lanturile macromolec. pot fi paralele si pot constituii
legaturi de hidrogen distorsionate ( sistem instabil ) sau pot fi antiparalele cand
se obtin strucuri deosebit de stabile.

Structura tertiara

Deoarece majoritatea struct. polipeptidice poseda partial capacitatea de a

satisface leg. de hidrogen intra- sau intermoleculare, aceste zone succedandu-se
cu alte zone in care nu exista probabilitatea constitutiei leg. de hidrogen, s-a
propus urmatorul nivel structural, numit structura tertiara. In aceasta ipoteza
zonele din macromolecula cu caracteristici ale aminoacizilor de a se aranja in
structuri secundare sunt indreptate inspre zona centrala a unui globul in timp ce

Sifft Michael
zonele care nu au caract. de a constituii struct. secundare ( cu caract. hidrofile
mai pronuntate) se aranjeaza in acelasi globul inspre exteriorul acestuia in
contact direct cu apa din lichidele biologice. Globulul rezultat ( ghem statistic )
prezinta o relativa stabilitate termodinamica in raport cu mediul apos si
impachetarea macromoleculelor conform strucurii teritare, determina ca acestea
sa fie solubile in apa, Contrar celor care adobta numai strucutra sec. care sunt
intodeauna insolubile in apa si lichide biologice. In constituirea ghemului
statistic macromolecular si in stabilizarea acestuia intervin toate leg. chimice sau
fizice cunoscute.
Prin intermediul structurilor teritare macromolec. adopta o conformatie nativa
( functionala de energie minima si stabilitate maxima pentru cond. date).
Orice modificare intervenita la nivelul struct. tertiare ( native ) determina o
modificare sau o deprimare a functiei proteinei respective pana la pierderea
acesteia. Aceste modificari structurale in interiorul macromoleculei pot fi
reversibile sau ireversibile, si se numesc procese de denaturare. Agentii
denaturanti se numesc agenti chaotropici si acestia pot fi: temperatura, phul,
acizii si bazele tari, solv. organici , detergenti, sarurui minerale, electrolitii,
anion si cation.

Temperatura este agent chaotropic prin faptul ca prin cresterea acesteia creste
agitatia termica si odata cu aceasta atomii constituenti, din macromolecula isi
modifica pozitia relativa unii fata de ceilalti. Temperatura poate afecta
ireversibil functia unei proteine daca valoarea acesteia este de peste 56 grade
celsius.
Ph-ul, valoarea acestuia influenteaza gradul de ionizare al grupelor functionale
grefate dea lungul lantului polipeptidic, iar prin aceasta dispar sau apar leg. noi
de hidorgen, dispar sau apar leg. ionice care determ. la randul lor modificarea
conformatiei dar si a configuratiei ghemului statistic. Acizii si baxzele tari pe
langa ionizarea sau deionizarea gr. functionale libere prezente dea lungul
lantului polipeptidic influenteaza si capacitatea de const. a leg de hidrogen.

Solv. organici ( de regula alcolii, aldehide sau cetone) modifica gradul de

constituirea a leg. de hidrogen intramacromoleculare si astfel modifica
conformatia ghemului statistic.

Sifft Michael
Dtergentii fara exceptie, sunt molecule amfifile si pot intervenii, in procesul de
denaturare preponderent prin intermediul zonelor hidrofobe extinse cu care
interactioneaza la nivelul aminoacizilor care poseda radicali hidrofobi.

Sarurile sau electrolitii intervin in procesul de denat. prin intermediul anionilor

sau cationilor care pot interactiona fie prin adsorbtie la nivelul lantului
macromolecular, fie prin const. unlor leg. ionice care de asemenea
destabilizeaza fie conformatia, fie configuratia ghemului statistic.

In stiintele vietii exista o serie Hoffmeister caract. atat anionilor cat si cationilor
implicati in procesul de denaturare. Se constata astfel ca dintre anioni, anionii
fosfat si sulfat prezinta cea mai mica capacitate de denaturare si astfel ei pot fi
utilizati preferntial in constituirea sol. tampon invitro utilizate in toate
procesele biochimice in care intervin macromolecule de natura proteica. Nu se
indica utilizarea anionilor de iodura si sulfocianura in procesele biologice
deoarece acestea au capacitate denaturatoare foarte puternica. Similar se
utilizeaza cationi cu capacitate slaba denaturanta, amoniu, sodiu, potasiu, si
respectivi cationi cu cap. mare denaturanta, calciu, bariu, aluminiu. Dintre struct.
tertiare cea mai studiata este mioglobina care prezinta un singur lant
macromolecular la nivelul caruia este legat prin intermediul ionilor de fier
( Fe2+) un nucleu hem. . Lantul polipeptidic este de dimensiuni mici, aprox 18
kgtaltoni (1 da=1gt/mol). lantul polipeptidic este de tip beta si poseda inspre
zona centrala a ghemului statisstic 8 zone distincte de tip alfa helix, iar inspre
exterior sunt prezente zonele cu caract. mai pronuntat hidrofile. In zona centrala
a ghemului statistic mioglobinic se intalnesc doua resturi de histidina distantate
in ceea ce priveste struct. primara, dar apropiate in spatiu, care sunt implicate
direct in const. unui complex chelat, cu ionii ferati ( Fe2+).

Structura domeniala

S-a constatat ca anumite macromolecule de naura polipeptidica poseda zone

distincte din interiorul macromoleculelor care adopta strucutri tertiare
individuale, si astfel macromolevula este constituita dintr-un numar mai mare de
ghemuri statistice, acesta fiind corespunzator zonelor delimitate. In interiorul
fiecarei zone care adopta o struct. idividula tertiara se succed in asa fel incat
macromolecula in ansamblul ei poseda o functie bine definita determinata de
existena acestora. Domeniul este o unitate de evolutie care permite

Sifft Michael
diversificarea in ceea ce priveste functia macromoleculei. Proteinele domeniale
pot fi analoage ( poseda functii biologice similare si pot fi omoloage poseda un
stramos comun in care exista cel putin un domeniu identic. Prin combinarea
zonelor domeniale intre ele la nivelul macromoleculei se realizeaza optimizarea
functiei biologice si complexitatea acesteia. Ceea mai cunoscuta structura car
adopta o strucutra domeniala este struct. de baza a aticorpilor ( imunoglob).
Toate imunoglobulinele poseda o strucutra de baza constituita din 4 lanturi
macromoleculare reunite intre ele prin intermediul unor legaturi disulfura. In
intreaga macromolecula se intalnesc 12 zone distincte nummite domenii care
prezinta org. proprie tertiara.

Structura cuaternara

Presupune existenta mai multor lanturi polipeptidice ( de re3gula numar par ) in

interactie reciproca pentru constituirea unei structuri funcionale. Componentele
structurii functionale cuaternare ( oligomerul) sunt nefuncionale biologic
( protomerii, acestai poseda functie numai si numai in asociere). Lanturile
polipeptidice ( protomerii ) interactioneaza intre ele prin intermediul fortelor
necovalente si astfel asocierea lor presupune complementaritate strucutrala prin
intermdiul careia se realizeaza o reglare functionala si specificitate de actiune.
Cel mai cunoscut sistem care adopta o strucutra cuaternara este hemoglobina
care are o masa molec de aprox 60 kilodalton. Hemoglobina se gaseste in toate
eritrocitele sub forma de strucutri cuaternare la nivelul unui eritrocit existand
aprox 10 ls a 8 struct. hemiglobinice. Structura hemoglinei se aseamana cu
mioglobina deoarece fiecare lant de tip alfa sau beta ( polipeptidic) leaga cate o
grupare hem la nivelul careia exista Fe2+ coordinat sau chelatizat. Pentru
chelatizarea ionului feros din hemoglobina, ca si in mioglobina acesta este
coordinat prin intermediul celor doua restuir de hisitna ditala si proximala
prezente in acelasi lant polipeptidic. Deosebire esentiala dintre mioglobina si
hemoglobina se referea ca mioglobina prez strucutra tertiatra( un singura lant
polipep ) in tinmp ce hemoglobina poseda strucutra cuaternara const. din 4
lanturi polipeptidice ( 2 alfa, 2 beta ) care leaga 4 structuri hem. Cele 4 structuri
polipeptidice globinice se aranjeaza in spatiu in asa fel incat in poz. adiacente sa
se gaseasca structuri diferite ( lafa cu beta, beta cu alfa, nu alfa alfa si beta beta).
Ambele structuri macomoleculare hemoglobina sau mioglobina au rol in
transportul si depozitarea oxigenului molecular. Miogl. la nivelul tesutului, preia
oxigenul molec la presiunui partiale joase, hemoglobina se incarca cu oxigen

Sifft Michael
molecular la nivel pulmonar, este circulata prin intermediul lichidelor biologice
pana la nivelul tesuturilor. Incarcarea cu oxigen molec. a hemogl. necesita
presiuni partiale mari ale oxigenului molecular. Presiunea partiala a unui gaz
dintr-un amestec gazos este pres. pe3 care ar avea-o gazul daca ar ocupa intregul
volum al amestecului. Ambele structuri necesita ionul feros numai si numai in
stare de oxidare Fe2+, transformarea acestuia in Fe3+ conduce la obtinerea
methemohlob. sau metmioglob. care sunt nefunctionale, hemul este o strucutra
de dimensiuni mici const. din 4 nuclee pirolice legate prin intermediul cate unui
atom de carbon.b Dintre cele 4 nuclee priolice 2 constituie legaturi covalente cu
ionul feros Fe2+ iar celelatle 2 constituie 2 legaturi covalent coordinative cu
acelasi ion, celelalte 2 coordinatii ale ionului feros fiind satisfacute de resturile
histidinice si respectiv molecula de oxigen, daca mioglobina sau hemoglobina
sunt oxidate. Structura hemica este planara si poseda conjugare continua si din
aceasta cauza absoarbe radiatia vis si apare colorata in rosu.
Variatia gradului de saturare cu oxigen a mioglobinei sau respetiv a mioglobinei.
Mioglob. are afinitate foarte mare pentru oxigenul molecular si astfel la presiuni
foarte mici ale oxigenului molecular se incarca cu acesta ( sub 40 mmHg ) si
peste aceasta partiala ( presiune venoasa ) mioglobina se satureaza cu oxigen
molecular ( oricat ar creste presiunea partiala, in mediu, gradul de saturare
ramane acelasi. Variatia gradului de calcare al mioglb. cu o2 moleculare este sub
forma unei hiperbola echilatera. Hb spre deosebire de mioglobina poseda
afinitate redusa pentru oxigenul molecular, si din aceasta cauza incarcarea sa cu
acest gaz necesita presiuni partiale ridicate. daca in apropierea presiunilor
partiale de 40 de mmHg, mioglobina este saturata cu oxigen, hemoglobina la
aceasi valoare este incarcata numai in prop. de 50-60 . Incarcarea totala a
hemoglobinei cu oxigen molecular se realiz. in aprop. presiunilor arterilale 100
mmHg. variatia gradului de incarcare cu oxigen molecular a Hb in raport cu
presoiunea partiala a oxigenului molecular este sub forma de curba sigmoidala
care presupune existenta ca si in cazul mioglobinei a unei zone de platou
( saturare) cand oricat ar creste presiunea din mediu, saturarea nu se modifica.
Hb fiind constituita din 4 struturi protomere aflate in interactie reciproca, in
absenta oxigenului molecular se gaseste intr-o strucutra tensionata ( T ) care
permite foarte greu patrunderea moleculei de oxigen inspre zona centrala a
oligomerului in vederea legarii acestuia de ionii ferosi. Odata patrunsa o
molecula de oxigen in structura oligomerului se trece de la configuratia T la R
( relaxanta) care permite mai usor patrunderea urmatorului mol de oxigen in
vederea legarii. Urmatoarele molecule de ox moleculare ( 3,4) patrund mult mai

Sifft Michael
usor decat primul sau al 2 lea mol deoarece strucutra oligomera este deschisa
patrunderii acesteia. Intodeauna se incarca cu oxigen mmolecular la inceput cele
2 gruapri hem legate la nivelul lanturilor alfa si apoi se incarca gr. hem legate de
structurile beta. Procesul prin care fixzarea molec. de oxigen se realizeaza la
nivelul oligomerului se numeste proces de cooperativitate. Din aceasta cauza in
procesul de transport si cedara molec. de oxigen tesuturilor, de catre hemgl.
oxidata aceasta nu se va descarca niciodata complet de oxigenul molecular, doar
in prop de 50-60% se descarca si sub aceasta forma de hb redusa este
transportata la nivel pulmonar la nivelul sangelui unde se reincarca cu inca moli
de oxigen per mol de oligomer in vederea transportarii sub forma de hb oxidata
catre tesuturi.

Efectul Bohr

La nivelul celulelor unde se desfasoara metabolismul oxidativ rezulta ca produs

secundar intoadeauna dioxidul de carbon alaturi de energia metabolica. In
prezenta apei intra sau extracelulare dioxidul de carbon se gaseste in echilibru cu
a) bicarbonat si ionul de hidroniu. De asemenea la nivelul acelorasi celule, gr.
amino din hb se transforma in carbaninoderivat si ion de hidroniu b). Ambele
echilibre sunt deplasate spre dreapta si astfel o parte din co2 eliberat ( majoritar )
cicrula sub forma de bicarbonar ( minoritar ) sub forma de carbaminoderivat.
Protonii rezultati la nivel celular trebuie sa fie consumati pentru a nu modifica
valoara ph-ului mediului, astfel hemogl. oxidata se transforma in hemogl. redusa
c), eliberand in acest mod o parte din oxigenul molecular fixat anteriror si care
este preluat in vederea desfasurarii arderilor celulare. Hemoglobina redusa
rezultata din echilibrul c) deplasat la stg. revine pe cale ciruclatorie la nivel
pulmonar unde datorita presiunilor partile mari se reincarca.

Influenta ph-ului asupra gradului de saturare cu oxigen molecular a Hb

S-a constata ca odata cu cresterea val. ph-ului gradul de saturare cu oxigen a Hb

creste. Una din ipotezele care se poate emite se refera la gradul de incarcare
electric a macromoleculelor alfa si beta de natura polipeptidica. Cu cresterea val.
ph-ului creste sarcina negativa a hemoglobinei la nivel global si astfel oxigenul
(para magnetic ) va tinde sa se fixeze mai facil la nivelul structurii globulare.

Sifft Michael
Influenta 2,3-difosfogliceratului ascupra gradului de saturare cu oxigen.

2,3 difosfogliceratul este un interm. metabolic rezultat la nivel celular prin

izomerizarea unui alt intermediar rezultat in procesele oxidative ( glicoliza). Cu
cresterea concentr. acestui intermediar gradul de saturare cu oxigenul al Hb
scade si astfel este facilitata descarcarea de oxigen a Hb oxidate in vederea
preluarii oxigenului molecular la nivelul tesuturilor. Porcesul de desaturare a Hb
cu oxigen molec. in acest caz este cumulativ, concentratile crescute ale 2,3
difosfogliceratului fiind cunoscute in anumite afectiuni: anemia cronica, hipoxie,
emfizem pulmonar. Prin interventia 2,3-difosfogliceratului la niv. Hb oxidate se
realizeaza o scadere a afinitatii hemogl. in raport cu acesta.

Methemoglobina

Este specia globulara constituita pe baza hemoglobinei in care ionul feros

( fe2+ ) este substituit cu ionul feeric. Prin aceasta substitutia datorata ag.
oxidanti din mediu, methemoglobina rezultata nu mai are capacitatea de a
transporta oxigenul molecular la nivel pulmonar catre tesuturi. In schimb
comparativ cu Hb, methemoglobina are functii catalitice ( enzimatice ), ea
putand sa actioneze ca o peroxidaza, sau ca o catalaza. In lipsa capacit. de
transport a oxigenului molecular la nivelul organismului se instaleaza hipoxia
care in timp faciliteaza policitemia (constituirea unui numar mai mare de
eritrocite, hematopoeaza), datorita deficitului de oxigen molec. (de la tesututri).
Prin policitemie numarul crescut de celule ( eritrocite ) poate substituii
capacitatea diminuata a transportului oxigenului. In conditii normale datorita
existentei in mediu a agentilor oxidanti, o mica parte din hemoglobina se
transforma in methemoglobina iar prin prezenta methemoglobinreductazei,
fierul din 3+ este transforamt in fe 2+ si astfel se mentine capacitatea de
transport a hemoglobinei. Transformarea excesiva a Hb in methemoglobina nu
mai poate fi anihilate de methemoglobin reductaezei si astfel la niv. org. se
instaleaza hipoxia si policitemia. Similar Hb. si la nivelul mioglobinei se poate
modifica din aceleasi considerente starea de oxidar a ionului de fier cu formarea
metmioglobinei. In acest caz aceasta nu mai are capacitatea de transporta
oxigenul molecular, in schimb metmioblobina poate functiona ca o enzima
( monooxigenaza). In conditii normale prezenta in circulatia sangvina a glucozei
poate determina interactia acesteia cu gruparile amino libere existente dea lungul
lantului polipeptidic. In acest mod se formeaza hemoglobina glicata sau HbA1c.

Sifft Michael
Cel mult 5% din Hb. adultului (HbA) se gaseste sub forma glicata in conditii
normale. Atunci cand la nivel circulator glicemia creste, creste si capacitatea de
glicare a hemoglobinei ( in diabet) si in acest mod o crestere peste 5-6% a
continutului de hemoglobina glicata poate fi un marker al diabetului.

Hemoglobina fetala HbF

Este hemoglobina specifica fetusului care se biosintetizeaza odata cu procesul de

constituire a fetusului pe baza unei catene polipeptidice de tip alfa si rescpectiv a
altei catene polipeptidice gama ( in loc de beta). Pana la varsta de 3 luni a
fetusului in circulatia fetala, circula doar HbF care asigura tesuturilor fetale
cantitatea de oxigen molecular necesar arderiilor proprii. Spre desoebire de Hb
adulutului prezinta afinitate foarte mare pentru oxigenul molecular si astfel
oxigenul molecular este preluat de la nivelul placentei ( la presiuni partiale ale
oxigenul molecular mici aprox 40 mmHg ). Incepand cu luna a 3-a de viata
intrauterina la nivelul fetusului se biosintetizeaza simultan cu lanturile gama si
lanturile beta si astfel pana la nastere nou nascutul poseda in circulatia proprie
atat hemoflobina fetala ( majoritara) cat si hemoglobina adultului (vezi grafic in
carte). Dupa nastere procesul de biosinteza al catenelor beta se intensifica si in
apropierea varstei de un an al nou nascutului hemoglobina A substituie total
hemoglobina fetala.
La nivelul hemoglobinelor F si A lanturile beta si gama difera doar prin
strucutra primara a acestora ( secventa) si din aceasta cauza afinitatea pentru
oxigenul molecular al hemoglobinei F este crescuta. Cele 2 strucuri
macromoleculare polipeptidice beta si gama difera numai prin 37 de resturi de
aminoacizi, in rest toate struct. aminoacidice sunt idntice. Hemoglobina S este
prezenta in anemia falciforma si se datoreaza unei mutatii genetice produsa la
nivelul lanturilor beta din hemoglobina prin substitutia unui rest de acid
glutamic cu un rest de valina. Prin aceasta gradul de incarcare electrica negativa
a lantului polipeptidic scade si odata cu aceata si hidrofilicitatea intregului
sistem, din aceasta cauza scade solubilitatea hemoglinei si in lichdele biologice.
La nivelul eritrocitului se produc distorsionari provocate de tendinta de
precipitare a hemoglobinei S, eritrocitele tind sa ia forma unei secere care are
tendinta de a infunda cqpilarele si de a liza membranele eritrocitare. In urma
lizei produsa de precipitatele consituite in eritrocit, continutul citoplasmatic
eritrocitar se varsa la nivel circulator si se instaleaza hemoliza. Exista la nivel
planetar unele populatii, a caror varsta eritrocitara (timp de injumatarire ) este

Sifft Michael
mica si astfel eritropoeza este mia rapida. Aceste manifestari pot fi favorabile
acestor populatii in malarie, boala care este indusa de un parazit. Parazitul
malariei paraziteaza eritrocitele si atunci cand acestea au un timp de viata limitat
nu permit dezvoltarea, multiplicarea, parazitului si astfel nu se instaleaza starea
de boala. O afectiune genetica produsa la nivelul anumitor organisme se refera
la biosinteza dezechlibrata a lanturilor polipeptidice alfa si beta specifice
hemoglobinei, afectiunea se poate numi talasemie, acestea pot fi de 2 tipuri alfa
si beta si determina instalarea anemiilor hemolitice iar organismul necesita de
cele mai multe ori transfuzii pentru supravietuire. Hemoglobina in raport cu
unele componente din mediu pot constituii complecsi stabili in raport cu
complexul format cu molecula oxigenului. Cu cat stabilitatea acestor complecsi
este mai mare cu atat capacitatea de transport a oxigenului molecular este
diminuata, si cu atat se instaleaza anemia prin hipoxie care poate sa conduca la
moarte prin asfixie. Printre moleculele de dimensiuni mici care induc sau pot
induce hipoxia, sau moartea, in urma constituirii complecsilor stabili cu Hb sunt
dioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, monoxidul de carbon.

Sifft Michael