În Ghetoul interior, Santiago H.

Amigorena îndrăznește să-și arunce personajul, pe

Vicente Rosenberg, în vârtejul unei introspecții dureroase, violente pe alocuri, în
căutarea unei justificări pentru ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea: oroarea
supremă a secolului XX, Holocaustul.
Oscilând între normalitate și depresie adâncă, strivit între două lumi, cea interioară
și cea exterioară, cea a vinovăției și cea a inocenței, între Bătrânul Continent și
Lumea Nouă, eroul se refugiază într-o tăcere aparent fără întoarcere. Efortul de
raționalizare îl conduce la chestionarea propriei identități, astfel că, obosit să fie
polonez, Vicente se detestă pentru a fi visat să devină german și ajunge să-și urască
identitatea evreiască. Numai iubirea, celălalt mare mister, reversul fecund al
violenței și barbariei sterile, îl poate elibera de el însuși.
Cartea, cu puternice tușe autobiografice, se citește dintr-o răsuflare. Forța
evocativă a autorului, stilul său direct, ce nu ocultează însă reflecția asupra
condiției umane, captivează încă de la primul paragraf. Dincolo de lectură,
cititorului i se propune o experiență formatoare și transformatoare.

„Santiago H. Amigorena dezvăluie în Ghetoul interior o dramă familială cumplită,

așterne cuvinte simple și noi peste traumatismul colectiv, leagă intimul de
universal. Este o carte bulversantă, trebuie s-o spunem... și s-o citim!“

Héléna Villovitch, Elle

„Santiago H. Amigorena își dezleagă astăzi bunicul de jurământul de tăcere și ne

îngăduie să auzim vocea, atât de disperată și de demnă, a străbunicii sale. Mai
mult, le reunește în această carte cu accente de kadiș, pe care le-o încredințează
copiilor săi astfel încât aceștia să știe de unde vin și cu cine seamănă.“

Jérôme Garcin, L’Obs