MVII ( AN III ) - DISFUNCŢIA VENTILATORIE OBSTRUCTIVĂ II

Metodologia de recuperare fizical kinetică a BPOC:

1. Pentru formele uşoare şi medii, în fază cronică, nespitalizate

1.1.prevenirea şi combaterea supraîncărcării şi obstrucţiei bronşice

-dezobstrucţia bronşică vizează reducerea rezistenţei dată de secreţiile
bronşice la nivelul căilor aeriene
-mobilizarea secreţiilor (vibraţii manuale sau instrumentale), eventual
după fluidificarea prin aerosoloterapie sau administrare de medicamente
mucolitice.
-evacuarea prin tuse şi expiraţie asistată: punerea în poziţii facilitatorii,
învăţarea expiraţiei lente şi profunde, accelerarea fluxului. Drenajul poate
fi practicat ori de câte ori este necesar, recomandându-se şi la domiciliu

1.2.Restaurarea mecanicii ventilatorii

Se realizază prin tehnici de ventilaţie dirijată, bazate pe:
-învăţarea unei bune sinergii abdomino-diafragmatice, insistând pe
expiraţia profundă şi lentă, cu „buzele pensate”
-încercarea de încetinire a frecvenţei ventilatorii. Astfel se încearcă
diminuarea baleiajului spaţiului mort, bronhospasmul, oboseala
muşchilor respiratori, permiţând astfel o ventilaţie mai omogenă. Se
urmăreşte restabilirea raportului inspir/expir.
1.3. Evitarea decondiţionării la efort
Kinetoterapia respiratorie se bazează pe ventilaţia dirijată cu învăţarea
coordonării abdomino-diafragmatice şi tonifierea muşchilor respiratori.
Pacientul va fi instruit privind obiectivele, modul de acţiune şi principiile

1
reeducării respiratorii. Se recomandă 10-15 şedinţe, de 2-3 ori pe
săptămână.

1.4.Reantrenamentul la efort constă în:

 un antrenament global vizând anduranţa fizică, prin efectuarea de
exerciţii la bicicleta ergometrică, covorul rulant, cicloergometru
pentru membrele superioare, barcă de vâslit. Timpul recomandat
de antrenament este de 15 minute pe zi, cu testarea nivelului de
efort şi monitorizarea frecvenţei cardiace.
 antrenamentul muscular analitic, care vizează anumite grupe
musculare, având ca obiectiv performarea activităţilor zilnice. Sunt
vizaţi ridicătorii umărului, flexorii şi extensorii cotului, flexorii şi
extensorii genunchiului etc. Se recomandă exerciţii dinamice cu
rezistenţă, începute cu 50% din forţa maximală a grupelor
musculare respective evaluată în prealabil. Contracţiile sunt
practicate în serii de 10-20 în funcţie de toleranţa pacientului
 kinetoterapie pentru ameliorarea tonusului postural, echilibrului şi
cooordonării

2. Pentru formele severe, spitalizate (bolnavi cu insuficienţă

respiratorie, cu sau fără hipercapnie, bolnavi cu dispnee accentuată
de gradele IV sau V, majoritatea cu cord pulmonar):
2.1.Repausul şi poziţionarea corectă a bolnavului în pat, pentru
scăderea comsumului de O2. Posturi de relaxare a musculaturii
abdominotoracice, facilitarea respiraţiei abdominale, a tusei şi eventual a
unui drenaj bronşic. Se are în vedere faptul că repausul prelungit
favorizează: hipoventilaţia, stagnarea secreţiilor, scăderea forţei
2
musculaturii respiratorii, scăderea reflexului de tuse, pierderea capacităţii
adaptative, tendinţa de inactivitate a bolnavului, creşte pericolul
trombozelor. se recomandă mişcări simple din artic. gleznelor, genunchi,
şolduri, schimbarea repetată a poziţiei corpului, respiraţii profunde,
ridicări de braţe.

2.2. Drenajul postural: asociat cu vibraţia toracelui, de 2-4x/zi,

poziţionarea Trendelenburg sau decubitul lateral pentru cei gravi.

2.3. Tusea controlată: tuse cu glota şi gura deschisă, nedând atenţie

inspirului.

2.4. Respiraţia în presiune pozitivă: aplicată la pat la interval de 3-4

ore, asociată cu aerosoloterapia (pentru umidificare, bronhodilatatoare,
corticoizi, secretolitice, antibiotice) şi cu oxigenoterapia (30-40%). Are ca
rezultat creşterea ventilaţiei