Actiunea in revendicare.

Paralizarea ei prin
invocarea de catre parat a uzucapiunii, pe cale de
exceptie
     
Sentinţă civilă
Tip speta
3446
Numar speta
11.03.2008
Data speta
Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)
Domeniu asociat

Continut speta
Sentinţa civilă nr. 3446/11.03.2008
     
     
     
     Actiunea in revendicare.Paralizarea ei prin
invocarea de catre parat a uzucapiunii, pe cale de
exceptie
     
     Uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire
a proprietăţii sau a altor drepturi reale cu privire
la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui
lucru în tot timpul fixat de lege.
     Uzucapiunea poate fi invocată atât pe cale de
acţiune, cât şi pe cale de excepţie, iar în acest din
urmă caz are ca efect paralizarea acţiunii în
revendicare.
     În cazul uzucapiunii de lungă durată,
reglementată de art. 1890 Cod civil, pentru a se
ajunge la dobândirea proprietăţii este necesar ca
posesorul să îndeplinească următoarele condiţii:
să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege,
adică 30 de ani şi posesia să fie utilă, neafectată
de niciun viciu.
     Regularitatea posesiei este prezumată, astfel
că reclamanţii aveau obligaţia de a dovedi că
posesia  pârâtei B.M. nu a fost una utilă.
     
     ######
     
La data de 12.09.2002, reclamanţii B. I. şi B. F.
au chemat în judecată pe pârâta B. M., solicitând
ca instanţa să o oblige să le lase în deplină
proprietate şi liniştită posesie, terenul în
suprafaţă de 300 mp, situat în  Craiova, str.
Bariera Vîlcii nr.X .
În motivarea cererii au arătat că au dobândit
terenul prin cumpărare de la moştenitorii
defunctului U. R., respectiv M .E., U .D. şi U. I.,
cu contractele autentificate sub nr.
1510/27.10.2001 şi nr. 1518/30.10.2001, iar în
prezent pârâta ocupă fără drept terenul
proprietatea lor.
La termenul din data de 22.04.2003, reclamanţii
şi-au completat cererea solicitând şi constatarea
nulităţii absolute a contractului de vânzare
cumpărare nr. 746/22.05.2002 şi radierea din
cartea funciară provizorie nr. 22772 a dreptului
de proprietate asupra terenului în suprafaţă de
300 mp, având ca proprietari pe pârâţii B.I. şi B.
A..
Pârâţii au depus întâmpinare prin care au solicitat
respingerea acţiunii, invocând pe cale de
excepţie, uzucapiunea.
Au arătat că pârâta ocupă terenul de peste 38 de
ani, iar casa a fost construită cu mai mult de 30
ani în urmă, fiind îndeplinite condiţiile
uzucapiunii de mult timp.
Prin sentinţa civilă nr. 12389 din 18.11.2003,
Judecătoria Craiova a respins acţiunea în
revendicare formulată de reclamanţii B. I. şi B. F.
împotriva pârâtei B.M..
Prima instanţă a reţinut că reclamanţii au
cumpărat de la numita U. E.cota de 1/3 din
imobilul din Craiova, str. Bariera Vîlcii nr. X,
prin înscris sub semnătură privată în 1968, iar în
anul 1971 au încheiat contract de vânzare
cumpărare autentificat sub nr. 8620/25.08.1971.
S-a reţinut că în 2001, reclamanţii au cumpărat
de la U. D. Şi U. I. cotele de 1/3 ale acestora din
terenul de 1080 mp situat în Craiova, str. Bariera
Vîlcii, nr.X, Jud. Dolj, iar pârâta B.M. a dobândit
cu fostul soţ, de la U.I., în 1967, cu chitanţă de
mână, un imobil compus din teren şi casă în
Craiova, Bariera Vîlcii nr. XB, Jud. Dolj.
S-a constatat că la data de 22.05.2002 cu
contractul nr. 746/2002 , pârâta B.A.  a vândut
pârâţilor B. I. Şi B. A. terenul în litigiu,
rezervându-şi dreptul de uzufruct. Pârâta a
posedat terenul în litigiu din anul 1967, fiind
îndeplinite condiţiile art. 1890 Cod civil,
termenul prescripţiei împlinindu-se la
31.12.1997, motiv pentru care a admis excepţia
uzucapiunii, cu consecinţa respingerii acţiunii în
revendicare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel
reclamanţii susţinând că soluţia primei instanţe
este rezultatul unei aprecieri eronate a probelor
administrate, acceptând ca probe înscrisuri false
şi înlăturând probele adevărat materializate prin
înscrisuri; au susţinut că instanţa nu a lămurit
problema despăgubirilor, a cheltuielilor de
judecată şi a anulării contractului de vânzare
cumpărare nr. 746/2002, precum şi a radierii din
cartea funciară a dreptului pârâţilor.
Intimaţii B. I. şi A. au formulat cerere de
completare a dispozitivului sentintei civile, în
sensul respingerii şi radierii din cartea funciară a
contractului de vânzare cumpărare nr.
746/22.05.2002.
Prin încheierea din data de 13.07.2004, instanţa a
admis cererea, dispunând completarea
dispozitivului sentintei civile nr. 12389/2003 a
Judecătoriei Craiova, în sensul că  la paragraful 1
rândul 1 după “respinge cererea în revendicare”
se va completa  “şi în constatarea nulităţii
absolute parţiale a contractului nr. 746/2002 şi
radierea înscrierii în Cartea Funciară”.
     Împotriva acestei încheieri au formulat apel
reclamanţii, apel respins prin decizia civilă nr.
432/09.02.2005 a Curţii de Apel Craiova, cu
motivarea că este posibilă completarea
dispozitivului sentinţei civile în baza art. 281
C.p.c.
     Prin decizia civilă nr. 3/10.01.2006,
Tribunalul Dolj a admis apelul declarat de
reclamanţi, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza
pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că
reclamanţii şi-au completat cererea de chemare în
judecată cu un nou capăt de cerere prin care au
solicitat constatarea nulităţii absolute a
contractului de vânzare-cumpărare nr. 746/2002
iar din considerente rezultă că instanţa nu a
analizat acest capăt de cerere.
     A motivat că, deşi prin încheiere s-a dispus
completarea dispozitivului, în considerentele
sentinţei nu sunt evidenţiate motivele care au stat
la baza soluţiei date, apreciind acest lucru ca o
necercetare a fondului cauzei, ce atrage incidenţa
art. 297 C.p.c.
     Împotriva acestei decizii a formulat recurs
pârâta B. M., criticând motivarea deciziei pe
motiv că soluţionarea capătului doi de cerere prin
care s-a solicitat constatarea nulităţii contractului
ar avea înrâurire asupra capătului principal-
privind revendicarea- conduce obligatoriu la
respingerea capetelor accesorii conform regulii:
accesorium sequitur principale.
     A mai arătat că motivarea instanţei de apel în
sensul că admiterea capătului doi de cerere
privitor la nulitatea contractului ar duce la
admiterea revendicării este contrară oricărei
logici. A apreciat că în condiţiile concrete ale
cauzei, doar în cazul admiterii revendicării ar
prezenta interes soluţionarea capetelor accesorii,
nu şi în cazul respingerii revendicării. Ori fiind
respins capătul acţiunii în revendicare, pentru că
s-a admis excepţia invocată de pârâţi, capetele
accesorii ale acţiunii urmau să fie respinse ca
lipsite de interes, nefiind îndeplinită una din
condiţiile esenţiale de exerciţiu ale acţiunii civile,
interesul, reclamanţii fiind terţi în raport de actul
juridic a cărui nulitate au cerut să fie constatată.
     Referitor la capătul de cerere privind radierea
înscrierii în Cartea Funciară au arătat că trebuie
anulat ca netimbrat.
     Prin decizia civilă nr. 1575/17.04.2006,
pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul
nr. 896/civ/2006, s-a admis recursul declarat de
pârâţi, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre
rejudecare la Tribunalul Dolj.
     Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că
acţiunea în revendicare s-a rezolvat pe fond şi nu
pe cale de excepţie, instanţa reţinând că în
privinţa pârâtei a operat uzucapiunea, asupra
terenului în litigiu.
     Pentru soluţionarea capătului secundar al
acţiunii, nu se mai impunea o nouă analiză a
dreptului vânzătoarei asupra terenului înstrăinat,
atâta timp cât acest teren se identifică cu cel
revendicat şi în privinţa căruia s-a stabilit că a
operat prescripţia achizitivă în beneficiul pârâtei.
     S-a considerat că sunt incidente în cauză disp.
art. 297 C.p.c. şi art. 312 alin.5 C.p.c.
     Prin decizia civilă nr. 1151/28.06.2006
Tribunalul Dolj a admis recursul declarat de
reclamanţii B.I.şi B. F., a casat sentinţa civilă şi a
trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
     Pentru a se pronunţa asrfel, s-a reţinut că, prin
expertiza efectuată în cauză, nu a fost clarificat
amplasamentul real al terenului în litigiu de 300
mp, instanţa de fond nu a stabilit implicit nici
dacă acesta este sau nu ocupat de către pârâţi, în
condiţiile în care martorii audiaţi nu au făcut
referire la această suprafaţă, afirmând generic că
pârâta a posedat o suprafaţă de teren de mai mulţi
ani în str. Bariera Vîlcii nr. 14, iar pe de altă
parte, nu există nici din partea pârâţilor o
recunoaştere a ocupării în totalitate sau în parte a
suprafeţei de 300 mp.
     Prin urmare, reţinerea primei instanţe în
sensul că pârâta a dobândit prin uzucapiune
suprafaţa de 568 mp, nu este suficientă pentru
respingerea în totalitate  a acţiunii sub aspectul
ambelor capete de cerere, fiind necesară
efectuarea unei expertize topografice pentru
lămurirea aspectelor menţionate.
     În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul
Judecătoriei Craiova sub nr. 4396/215/2006.
     În scop probator, au fost încuviinţate probele
cu martori  şi cu expertiza tehnică în specialitatea
topografie.
     În baza art. 196-198 C.p.c. au fost audiaţi
artori si a  fost depusă copia certificatului de
deces privind pe B. M.
     Raportul de expertiză întocmit de expertul
Cîrpici Viorel a fost depus la dosar la data de
19.02.2008.
     Analizând actele şi lucrările dosarului,
instanţa reţine următoarele:
     Excepţia lipsei de interes invocată de pârâţi în
privinţa cererilor ce vizează nulitatea contractului
de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.
746/2002 şi radierea înscrierii în cartea funciară
este apreciată  neîntemeiată şi instanţa urmează a
o respinge, deoarece reclamanţii justifică un
folos material şi direct, având în vedere că invocă
existenţa unui drept de proprietate asupra
terenului ce a făcut obiectul acestui
contract.          
     Pe fond, se reţin următoarele:
     Conform raportului de expertiză întocmit în
cauză de expertul Cîrpici Viorel, suprafaţa de
teren revendicată de reclamanţi cu vecinătăţile: la
nord – Mirea Marin, la est – Niţa Roşca, la sud –
Bălan Gheorghe, la vest – str. Bariera Vâlcii
măsoară în realitate 566 mp şi este terenul ce a
format obiectul contractului de vânzare-
cumpărare autentificat sub nr. 746/22.05.2002.
     Reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate
asupra terenului în suprafaţă de 1080 mp situat în
Craiova, str. Bariera Vîlcii nr. X prin trei
contracte de vânzare-cumpărare, astfel: prin
contractul autentificat sub nr. 8620/25.08.1971,
au cumpărat de la numita Militaru Elena (fostă
Untaru), cota de 1/3 din acest teren; prin
contractul nr. 1510/27.10.2001 au cumpărat de la
Untaru Iulian cota de 1/3, iar prin contractul nr.
1518/30.10.2001 au cumpărat de la Untaru
Dumitru şi cealaltă cotă de 1/3.
     Pârâta B. M. (în prezent decedată) a cumpărat,
împreună cu fostul său soţ, G. I., prin actul sub
semnătură privată încheiat la data de 30.12.1967 
cu numitul Untaru Ilie – fratele lui Untaru Radu,
tatăl numiţilor Militaru Elena, Untaru Iulian şi
Untaru Dumitru (  act aflat la fila 69 din dosarul
20549/1996 al Judecătoriei Craiova – ataşat),
imobilul situat în Craiova, str. Bariera Vîlcii nr.
X, compus din teren şi casă de locuit.
     Acest imobil i-a fost atribuit pârâtei prin
sentinţa civilă de partaj nr. 2354/09.09.1971 a
Judecătoriei Slatina.
     Prin procesul-verbal 982/72/11.04.1972, B M
a fost pusă în posesie asupra imobilului atribuit
prin sentinţa de partaj.
     Din cuprinsul acestui proces verbal, instanţa
reţine că, la momentul întocmirii acestuia, în
imobil se găsea numita Piţurcă Ioana, aceasta
declarând că locuia cu chirie în imobil, fiind
introdusă de fostul soţ al pârâtei, Gigiu Ion.
     În baza autorizaţiei pentru executare lucrări
nr. 1484/30.10.1973, B.M. a executat o casă cu
două camere, o bucătărie, o verandă construită
din paiantă şi acoperită cu tablă.
     Prin sentinţa civilă nr. 8340/09.04.2002
pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.
7359/2002, s-a admis acţiunea în constatare
formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu
cu pârâta Primăria Municipiului Craiova şi s-a
constatat dreptul de proprietate al reclamantei
asupra terenului în suprafaţă de 568 mp, situat în
Craiova, str. Bariera Vîlcii nr. XB, Jud. Dolj,
având ca vecinătăţi: la N-Mirea Ion, la E-Păun
Mugur, la S-cămine vane apă şi Bloju Ion, la V-
str. Bariera Vîlcii.
     Prin contractul autentificat sub nr. 746/2002,
B. M. a vândut pârâţilor B. I. şi B. A. suprafaţa
de teren menţionată anterior împreună cu
construcţiile realizate pe aceasta, rezervându-şi
dreptul de uzufruct.
     Uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire
a proprietăţii sau a altor drepturi reale cu privire
la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui
lucru în tot timpul fixat de lege.
     Uzucapiunea poate fi invocată atât pe cale de
acţiune, cât şi pe cale de excepţie, iar în acest din
urmă caz are ca efect paralizarea acţiunii în
revendicare.
     În cazul uzucapiunii de lungă durată,
reglementată de art. 1890 Cod civil, pentru a se
ajunge la dobândirea proprietăţii este necesar ca
posesorul să îndeplinească următoarele condiţii:
să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege,
adică 30 de ani şi posesia să fie utilă, neafectată
de niciun viciu.
     Regularitatea posesiei este prezumată, astfel
că reclamanţii aveau obligaţia de a dovedi că
posesia  pârâtei B.M. nu a fost una utilă.
     Dispoziţiile art. 1847 Cod civil dispun că,
pentru a se putea prescrie, se cere o posesie
continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub
nume de proprietar.
     Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză,
instanţa reţine că pârâta a exercitat posesia
asupra imobilului revendicat din momentul
încheierii chitanţei de mână cu numitul Untaru
Ilie, respectiv 30 decembrie 1967, o perioadă
alături de soţul ei, apoi singură.
     Nu se poate reţine că termenul posesiei a
început la data de 11.04.1972 la încheierea
procesului-verbal de punere în posesie, anterior
posesia fiind exercitată prin intermediul altei
persoane, conform art. 1846 alin.2 Cod civil
(dispoziţii care permit ca posesia să fie exercitată
şi de altă persoană în numele posesorului),
respectiv prin intermediul numitei Piţurcă Ioana,
cu care fostul soţ al pârâtei Brădescu Maria a
încheiat contract de închiriere în timpul căsătoriei
cu aceasta.
     Susţinerea reclamanţilor în sensul că pârâta B.
M. nu avea calitatea de a invoca uzucapiunea ca
urmare a faptului că a transmis dreptul de
proprietate asupra imobilului pârâţilor B I şi A.,
nu poate fi reţinută pentru următoarele
considerente:
     În primul rând, în speţa de faţă, s-a invocat
uzucapiunea, pe cale de excepţie, pentru a se
paraliza acţiunea în revendicare formulată de
reclamanţi, şi nu s-a solicitat “dobândirea
dreptului de proprietate”, cum în mod greşit
susţin reclamanţii.
     În al doilea rând, instanţa constată că pârâta
B.M. (decedată la data de 27.01.2007) a locuit în
continuare în imobilul în litigiu, chiar şi după
încheierea actului autentic prin care a înstrăinat
celorlalţi pârâţi imobilul, fiind autoarea acestora.
     Este neîntemeiată şi susţinerea reclamanţilor
în sensul inadmisibilităţii cererii de constatare a
intervenirii prescripţiei achizitive, în realitate
pârâţii invocând excepţia uzucapiunii, aşa cum s-
a mai arătat şi neformulând o cerere
reconvenţională prin care să solicite constatarea
dreptului lor de proprietate.
     În privinţa susţinerii reclamanţilor în sensul că
pârâţii nu aveau posibilitatea de a invoca
uzucapiunea, ci joncţiunea posesiilor, instanţa
reţine că aceasta din urmă reprezintă o facultate
pe care, potrivit disp. art. 1860 Cod civil, o are
posesorul de a uni posesia sa cu posesia autorului
său pentru a putea prescrie.
     Deci, joncţiunea posesiilor nu este obligatorie,
iar în speţă nici nu era necesară, având în vedere
că s-a invocat excepţia prescripţiei achizitive, ca
urmare a posesiei pârâtei B. M. pe o perioadă
mai mare de 30 de ani.
     S-a invocat de către reclamanţi că posesia
pârâtei a fost tulburată de viciile precarităţii şi al
echivocului, pârâta exercitând posesia o perioadă
de timp numai prin îngăduinţa autorilor
reclamanţilor şi a acestora din urmă, susţinere
care nu poate fi reţinută de instanţă.
     Astfel, este evident că posesia exercitată de
pârâtă a fost sub nume de proprietar, aceasta
înţelegând să solicite prin acţiunea de partaj
introdusă la data de 19.04.1969 împotriva
fostului soţ împărţirea bunurilor comune, în care
a inclus şi imobilul în litigiu.
     De asemenea, pârâta s-a comportat ca un
proprietar, înregistrându-se în evidenţele fiscale,
plătind impozitele, executând pe terenul în cauză
o construcţie, în baza autorizaţiei nr.
1484/30.10.1973.
     Şi din considerentele încheierii de admitere în
principiu pronunţată la data de 05.09.1969 de
Judecătoria Slatina în dosarul nr. 1091/1969, se
observă că s-a reţinut că imobilul a fost dobândit
de pârâta B. M. şi fostul soţ, în timpul căsătoriei,
aceştia luând în posesie acest bun şi
comportându-se ca adevăraţi proprietari.
     Pe de altă parte, instanţa reţine că în cadrul
litigiului cu obiectul “obligaţia de a face” pe care
reclamanţii l-au avut în 1996-1997 cu pârâta
Brădescu Maria, nu s-a contestat niciodată
dreptul de proprietate al acesteia din urmă, iar
notificarea din data de 14.02.2002 şi acţiunea
posesorie şi în evacuare promovată de reclamanţi
la data de 22.03.2002 au intervenit după
împlinirea termenului de prescripţie achizitivă
pentru pârâtă.
     Tot după acest moment a intervenit şi
contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate
absolută s-a solicitat de către reclamanţi a se
constata.
     În ceea ce priveşte susţinerea reclamanţilor în
sensul că posesia pârâtei a fost tulburată prin
violenţă, instanţa reţine că potrivit art. 1851 Cod
civil “posesia este tulburată când este fundată sau
conservată prin acte de violenţă în contra sau din
partea adversarului.”
     Deci posesia nu numai că trebuie să fie
începută în mod paşnic, dar ea trebuie să fie
conservată tot în acest fel.
     Acest viciu prezintă însă un caracter relativ,
putând fi invocat numai de către cel împotriva
căruia s-a exercitat violenţa, faţă de celelalte
persoane posesia nefiind afectată cu acest viciu.
     Prin urmare, chiar dacă s-ar reţine că posesia
pârâtei B. M. ar fi fost tulburată prin violenţa
exercitată împotriva numiţilor Dumitrescu (fostă
Untaru) Elena, Untaru Dumitru şi Untaru Iulian
(aceştia fiind fraţi şi foştii proprietari ai
imobilului, cu care reclamanţii au încheiat acte
autentice de vânzare-cumpărare), numai aceştia
ar fi putut invoca acest viciu, faţă de reclamanţi
posesia fiind utilă.
     Oricum instanţa nu va reţine existenţa acestui
viciu nici faţă de proprietarii anteriori, având în
vedere declaraţiile contradictorii pe care
Dumitrescu Elena şi Untaru Iulian, audiaţi în
cauză ca martori la propunerea reclamanţilor, le-
au dat în cauză.
       Astfel, Dumitrescu Elena a arătat că prin anii
1980, mama sa şi unul dintre fraţii săi au mers în
imobil şi au fost izgoniţi de către pârâtă, care s-a
luat după aceştia cu un topor.
     Martorul U I a declarat că ştie de la mama sa
că a fost în imobil pe când martorul se afla în
clasa a  III-a, deci în jurul anului 1972.
     Pe de altă parte, aceste declaraţii sunt
singulare, contrazicând chiar sentinţa irevocabilă
de partaj (care a reţinut că pârâta Brădescu Maria
şi fostul soţ au posedat încă din 1967 imobilul)
neputând reţine astfel declaraţia martorei
Dumitrescu Elena nici cu privire la faptul că
aceasta a locuit în imobil până în anul 1972, an în
care pârâta a fost pusă în posesie prin procesul
verbal de executare a sentinţei de partaj şi în care
s-a reţinut că imobilul era ocupat de o altă
persoană în baza unui contract de închiriere
încheiat cu fostul soţ.
     Declaraţiile acestor martori nu vor fi reţinute
de instanţă şi datorită faptului că aceştia, fiind
foştii proprietari ai imobilului, au un interes
material, direct în cauză în menţinerea situaţiei
juridice create prin actele de vânzare-cumpărare
prin care şi-au înstrăinat cotele indivize, pentru
evitarea angajării răspunderii lor pentru
evicţiune.
     Instanţa va înlătura şi declaraţia martorului B.
Gh., ca nesinceră, deoarece acesta nu-şi
aminteşte aspecte importante (ca acela că pârâta
locuia în imobil în urmă cu 20 de ani, când
 martorul s-a mutat în vecinătatea acestuia sau
când a construit casa pârâta), astfel că este greu
de crezut că îşi aminteşte o discuţie pe care
reclamanta şi o altă persoană, Untaru, au purtat-o
cu pârâta şi când s-a purtat această discuţie.
     Pentru aceste considerente, instanţa apreciază
că este întemeiată excepţia uzucapiunii (termenul
prescripţiei achizitive împlinindu-se la
30.12.1997), urmând a o admite şi, pe cale de
consecinţă, a respinge cererea în revendicare.
     Pentru aceleaşi motive, instanţa va respinge şi
cererea având ca obiect constatare nulitate
contract ( încheiat de pârâtă după împlinirea
termenului de 30 de ani şi după consolidarea
dreptului) şi cererea privind radierea înscrierii în
cartea funciară, cereri accesorii celei în
revendicare şi urmând deci soarta cererii
principale.   
     În baza art. 274 C.p.c., instanţa va oblige
reclamanţii, aflaţi în culpă procesuală, la plata
cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâţi,
în cuantum de 900 lei.
      
??

??

??

??

1
Jurisprudenta
215
id_institutie
Judecătoria CRAIOVA
Institutie
Creat la 27.02.2013 22:29 de SHP Install
Ultima modificare la 27.02.2013 22:29 de SHP Install