Piete Financiare - Bunescu Liliana PDF

CIG III ID – Piete financiare
UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE
PIETE FINANCIARE
Suport curs
Introducere
Orice economie este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate în

tranzacţionarea de active financiare. Circuitul activelor financiare, de la ofertanţii de fonduri
(investitorii) la utilizatorii de fonduri, are drept obiectiv satisfacerea nevoilor economice, scopul
final fiind profitul.
O economie sănătoasă depinde, în mod vital, de transferurile eficiente de fonduri de la cei ce
economisesc către firme şi persoane ce au nevoie de capital – deci economia depinde de pieţe
financiare eficiente.
Ca urmare a industrializării crescânde a ţărilor dezvoltate, majoritatea oamenilor lucrează
pentru corporaţii şi cea mai mare parte a economiilor sunt canalizate către instituţii cum sunt: casele
de pensii, fondurile mutuale sau companiile de asigurări. Aceste instituţii posedă peste 90% din
totalul obligaţiunilor corporative şi aproximativ 60% din capitalurile acţionarilor ce nu aparţin
blocurilor de control sau companiilor - mamă.
Entităţile ce doresc să împrumute bani sunt puse în legătură cu cei ce dispun de surplusuri de
fonduri în cadrul pieţelor financiare. Fiecare piaţă operează cu titluri financiare diferite, serveşte
unor clienţi diferiţi sau acţionează în părţi diferite ale ţării.
Pentru foarte mulţi dintre noi, bursa este locul unde se fac şi se desfac averi fabuloase, de multe ori
în câteva zile sau chiar ore, speculând diferenţele de preţ ale mărfurilor, titlurilor de valoare şi
valutelor tranzacţionate. De unde şi fascinaţia de a cunoaşte mai mult un astfel de domeniu. Dar mai
mult decât această motivaţie, interesul pentru un astfel de subiect provine din aceea că bursa
reprezintă o instituţie specifică a economiei de piaţă ce permite, pe de o parte acoperirea riscurilor
reale şi pe de altă parte mobilizarea capitalurilor, în condiţiile în care alocarea resurselor financiare
rare ar trebui să se facă pe principii de eficienţă.
Pieţele bursiere sunt însăşi expresia capitalismului. Capitalul este deţinut de cei care acumulează,
moştenesc sau economisesc sume de bani şi este utilizat de cei care investesc, speculează sau
cheltuiesc fonduri. Unii furnizează capitalul, alţii îl utilizează, iar împreună creează capitalismul.
În prezent, capitalul este furnizat în special prin economisirea colectivă sub forma fondurilor de
pensii, fondurilor de asigurări, etc. Companiile din sectorul privat şi guvernele emit titluri financiare
pentru a atrage economiile de pe piaţă. Emisiunile se realizează pe aşa-numita „piaţă primară” şi
sunt tranzacţionate ulterior pe „piaţa secundară”, la bursele de valori.
În prezent, investitorii sunt dominaţi de managerii de fonduri, emitenţii sunt consiliaţi de băncile de
investiţii şi specialiştii burselor acţionează ca intermediari.
Toţi reacţionează la cel mai mic semnal care apare în piaţă cu privire la oportunităţile de generare şi
utilizare a capitalului, iar competitivitatea acestui proces asigură, în general, că preţul oricărei
tranzacţii reflectă informaţia disponibilă.
1
CAPITOLUL I.
ECONOMII VS. INVESTITII
1. Unde investim banii?
In orice societate, economiile si investitiile au jucat un rol deosebit de important, atat la

nivel macroeconomic cat si la nivelul fiecarei persoane sau agent economic. Desigur, exista un
ansamblu de factori care influenteaza deciziile fiecarei persoane sau agent economic de a renunta la
un castig sau avantaj prezent in favoarea unui avantaj viitor determinat de economisirea sau
investirea acestor fonduri, pentru a fi utilizate in viitor, insa procesele de economisire sunt prezente
intr-o masura mai mare sau mai mica, pe termene mai lungi sau mai scurte si moduri foarte variate
la nivelul fiecarei persoane, fizice sau juridice. Aceste procese de economisire au insa un rol
important si la nivelul intregii economii nationale. Astfel, sumele depuse la bancile comerciale de
catre persoane fizice sau juridice sunt folosite pentru acordarea de credite altor persoane fizice si
juridice, finantand astfel investitii in diverse sectoare economice si contribuind la dezvoltarea
economiei in ansamblul sau.
2. Care ar fi diferenta dintre economisire si investitie?
Economisirea presupune "pastrarea" in siguranta a sumelor detinute, in timp ce prin

investirea acelorasi sume se asteapta o "multiplicare" a acestora. Desigur, alegerea cailor celor mai
potrivite de economisire si investitie se poate dovedi a fi un proces dificil, avand in vedere o serie
de factori precum multitudinea instrumenetelor disponibile, instabilitatea pe care o traverseaza
anumite piete, recesiunea economica, etc. In aceste conditii se pune problema alegerii unui
instrument de economisire adecvat, care sa ofere o pastrare in siguranta cea mai deplina a acestor
economii, dar si multiplicarea lor in timp, devenind practic dintr-un instrument de economisire unul
de investire. Multiplicarea economiilor trebuie nu numai sa asigure acestora o protectie la inflatie, ci
si sa aduca un castig real, in conditiile unui risc acceptabil.
Un alt concept ce trebuie analizat in elaborarea unei strategii de investitii este diversificarea
investitilor. Aceasta inseamna plasarea sumelor disponibile in mai multe instrumente diferite de
economisire si investire, si/sau in diferite variante ale aceluiasi tip de instrument (in mai multe
actiuni diferite cotate la bursa sau in titluri la mai multe fonduri mutuale). Trebuie urmarit acel tip
de investitie care asigura un raport optim intre rentabilitate si risc, raport ajustat in functie de
asteptarile, posibilitatile si nu in ultimul rand aversiunea fata de risc a fiecarui investitor.
Exista numeroase tipuri de investitii la dispozitia unui detinator de economii. Majoritatea se
pot incadra in urmatoarele categorii:
- sume detinute in moneda nationala (lei);
- sume detinute in valute convertibile;
- certificate de depozit, depozite sau sume detinute la banci comerciale, CEC sau alte
institutii financiare;
- titluri de stat;
- titluri de participare la fonduri de investitii;
- actiuni si obligatiuni ale societatilor publice, cotate la bursa de valori sau pe piata
Rasdaq;
- investitii pe piete la termen (contracte futures si options);
- alte modalitati de investire (polite de asigurare-asigurari de viata si alte instrumente ale
societatilor de asigurari; investitii directe in societati necotate; investitii imobiliare, plasamente
alternative (aur, antichitati, opere de arta).
2
Investitiile se pot clasifica si dupa modul de implicare a investitorului in luarea deciziei
investitionale:
- investitii directe, in care investitorul hotaraste in mod direct si liber in ce active isi investeste
disponibilitatile (ce tipuri de actiuni si obligatiuni cumpara, la ce banci constituie depozite, etc);
- investitii administrate, prin care se atrag sume de bani de la mai multi investitori, iar strategia de
plasare a acestor sume este elaborata de specialisti ai pietelor financiare (ca in cazul fondurilor de
investitii).
Deosebiri A economisi A investi
Obiectiv Acumularea de capital Acumularea de profit
Risc asumat Aproape zero Ridicat
Randament Destul de scazut, > rata inflatiei Ridicat
Randamentul unui plasament = raportul dintre profitul net obtinut si capitalul investit. Profitul net
= (pret de vanzare – pret de cumparare) x nr de titluri – comisioane + dividende/dobanzi.
CAPITOLUL II.
PIATA DE CAPITAL – continut si functii
Piata de capital reprezinta o piata specializata unde se intalnesc si se regleaza in mod

liber cererea si oferta de active financiare pe termen mediu si lung. Concret, este vorba despre o
piata pe care se tranzactioneaza in mod liber valori mobiliare (actiuni, obligatiuni), piata ce are
drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc
(cumparatorii de actiuni si obligatiuni) si care urmaresc plasarea profitabila a acestor capitaluri;
aceste fonduri sunt atrase de catre emitentii de actiuni/obligatiuni, ce sunt in cautare de capital in
vederea finantarii unor proiecte de investitii.
Desigur, piata de capital prezinta interes si din alte puncte de vedere, permitand preluarea
controlului asupra unor societati prin achizitii semnificative de actiuni sau obtinerea unor castiguri
pe termen scurt prin specularea modificarilor de curs ale valorilor mobiliare.
1. Concepte de bază ale pieţei financiare
Activul este un bun aparţinând unei persoane şi care poate fi valorificat în activitatea
economică. În raport cu natura procesului de valorificare, activele sunt de două feluri: reale şi
financiare.
Activele reale sunt constituite din bunuri corporale (tangibile) sau incorporale (intangibile)
care, integrate în circuitul economic, generează venituri în viitor sub formă de profituri, rente, chirii
etc. (engl. tangible sau real assets).
Activele financiare sunt materializate în înscrisuri (hârtii ori înregistrări în cont) care
consacră drepturile băneşti ale deţinătorilor lor, precum şi drepturile acestuia asupra unor venituri
viitoare rezultate din valorificarea activelor respective (dobânzi, dividende, etc.).
După tipul activelor care se negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în
circuitul economic, piaţa financiară este formată din 3 mari sectoare: piaţa bancară, piaţa monetară,
piaţa de capital.
Piaţa bancară se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare nonnegociabile, a căror
lichiditate este maximă. Societăţile bancare au rol de intermediere între investitori şi utilizatori, pe
baza relaţiilor de credit. Piaţa bancară se caracterizează prin risc redus, siguranţă (posibilitatea
retragerii activelor în orice moment).
Piaţa monetară este caracterizată prin tranzacţii cu active financiare pe termen scurt de
către societăţile financiare. Activele monetare au grad ridicat de lichiditate şi sunt negociabile
3
(exemple de active financiare pe termen scurt: depozite bancare, bilete la ordin, cecuri, certificate
de depozit).
O componentă distinctă a pieţei monetare este piaţa valutară, care asigură conversia
activelor dintr-o valută în alta.
Piaţa de capital este specializată în tranzacţii cu active financiare pe termen rnediu şi lung.
Aceste active au un grad de risc mai mare şi sunt negociabile.
Motivaţia principală a unei pieţe de capital constă în economia şi plasarea valorilor mobiliare
ale agenţilor economici în căutare de capital, către posibilii investitori, deţinători de excedente
băneşti.
Mişcarea fondurilor în economie se poate face:
• fie ca o finanţare indirectă (prin concentrarea fondurilor disponibile în bănci şi utilizarea
acestor resurse pentru creditarea utilizatorilor de fonduri),
• fie ca o finanţare directă (prin emisiuni de titluri financiare de către utilizatorii de fonduri).
Şi finanţarea directă poate avea forme în care se apelează la intermediari.
Transferurile de capital între cei ce economisesc şi cei ce au nevoie de capital se poate face în trei
modalităţi diferite:
1.Transferuri directe de bani şi titluri de valoare, atunci când o firmă vinde acţuni sau
obligaţiuni, direct către investitori, fără să apeleze la intermediari.
2.Transferuri prin intermediul unui dealer (o casă de investiţii). Dealer-ul serveşte drept
intermediar şi facilitează emisiunea de titluri financiare.
3.Transferuri printr-un intermediar financiar (bancă, fond mutual). Intermediarul obţine
fonduri emiţând propriile titluri de valoare şi apoi utilizează banii pentru a cumpăra titlurile emise
de unele firme.
Aceşti intermediari financiari fac mai mult decât un simplu transfer de bani şi titluri: ei creează
produse financiare noi.
În cazul finanţării directe, se stabileşte o reţea între emitenţii de titluri (cererea de fonduri) şi
investitori (oferta de fonduri).
Deci, ca pe orice piaţă se confruntă cererea şi oferta. În cazul pieţei capitalului: cererea şi oferta de
capital.
Cererea de capital este exprimată de către societăţilor publice şi private, instituţii financiar-
bancare naţionale şi internaţionale, societăţi de asigurări, etc.
Cererea de capital poate fi structurală (se concretizează în finanţarea de investiţii productive
şi acţiuni sociale, constituirea capitalurilor financiare ale societăţilor publice şi private, etc.) sau
legată de factori conjuncturali (indisponibilitatea resurselor financiare interne, necesităţi financiare
determinate de deficitele bugetare şi ale balanţelor de plăţi, etc.).
Debitorii se pot clasifica, fie după activitatea economică, fie după scopul urmărit. După
primul criteriu, debitorii pot fi: guvernele, întreprinderile publice şi private fără profil financiar,
instituţii financiare, instituţii monetare centrale, etc. După scopul urmărit avem pentru finanţarea
industiei şi gospodăriei comunale, petrol şi gaze naturale, transport şi servicii publice, bănci şi
finanţe, organizaţii internaţionale, scopuri generale.
Oferta de capital provine din economisire. Persoanele fizice şi juridice care dispun de astfel
de economii le pot depune la bănci sau le pot investi, fie în investiţii reale, fie în plasamente.
Investitorii pot fi individuali (persoane fizice sau juridice care realizează tranzacţii de
dimensiuni modeste) sau instituţionali (societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni mari:
bănci, societăţi de asigurare, societăţi de investiţii, fonduri mutuale, fonduri de pensii).
4
2. Tipologia pieţelor de capital
Pieţele de capital sunt de mai multe feluri:

1) în funcţie participanţii la tranzacţie, scopul tranzacţiei şi momentul în care se face
tranzacţia, piaţa de capital poate fi de două feluri:
Piaţa primară este piaţa pe care sunt negociate pentru prima oară titlurile financiare nou
emise. Tranzacţiile au loc între compania emitentă (care are nevoie de fonduri) şi investitori (care
doresc să-şi utilizeze fondurile disponibile investindu-le în titluri financiare profitabile).
Piaţa secundară este piaţa pe care sunt tranzacţionate valori mobiliare aflate deja în
circulaţie. Această piaţă creează lichiditate pentru investitori. Tranzacţiile au loc între investitori şi
nu afectează fluxurile de numerar ale companiei care a emis titlurile.
2) în funcţie de tipul titlurilor care fac obiectul tranzacţiilor, distingem două mari categorii:
Piaţa obligaţiunilor este piaţa pentru instrumente de datorie de orice fel.
Piaţa acţiunilor este piaţa pentru tranzacţionarea acţiunilor comune şi preferenţiale ale
companiilor private.
Piaţa opţiunilor piaţa pe care se tranzacţionează contracte de opţiuni (produse derivate).
Contractele sunt executate la opţiunea deţinătorului.
3) în funcţie de modalităţile de negociere distingem între:

Piaţa de licitaţie este piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă. Preţul este
stabilit în funcţie de suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau a vinde valori
mobiliare, respectiv în funcţie de raportul cerere - ofertă.
Piaţa de negocieri este piaţa în care vânzătorii şi cumpărătorii negociază între ei preţul şi
volumul tranzacţiei, direct sau prin intermediul brokerului sau dealerului.
1) în funcţie de nivelul de organizare a pieţei:

Piaţa OTC (engl. over the counter) sau la ghişeu este o piaţă prin telefon, telex sau
computer localizată la sediile brokerilor sau dealerilor. Este o piaţă de negociere şi, în general, este
pentru obligaţiuni.
Piaţa organizată este o piaţă cu reguli de tranzacţionare fixate. Are o localizare fizică
centrală. Este o piaţă de licitaţie. Pe aceste pieţe sunt tranzacţionate în principal acţiunile.
2) în funcţie de momentul în care se execută contractele încheiate:

Piaţa la vedere (piaţă în numerar) este piaţa pe care titlurile financiare sunt tranzacţionate
pentru livrare şi plată imediate.
Piaţa la termen (piaţă futures) este piaţa pe care titlurile financiare se tranzacţionează
pentru livrare şi plată ulterioare.
În funcţie de momentul în care se face tranzacţia, piaţa de capital se divide în două segmente
dependente temporal: primară şi secundară. Piaţa primară are rolul de plasare a emisiunilor de
titluri pentru atragerea capitalurilor pe termen mediu şi lung, atât pe pieţele interne de capital, cât şi
pe piaţa internaţională. Odată puse în circulaţie, titlurile mobiliare fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa
secundară. Existenţa acestui tip de piaţă oferă posibilitatea deţinătorilor de acţiuni şi obligaţiuni să
le valorifice înainte ca acestea să aducă profit (dividende sau dobânzi).
Piaţa secundară reprezintă, în acelaşi timp, modalitatea de a concentra în acelaşi loc
investitori particulari sau instituţionali, care pot vinde sau cumpăra titluri mobiliare având garanţia
că acestea au valoare şi pot fi reintroduse oricând în circuit.
Piaţa secundară este şi expresia aproape perfectă a reglării libere între cererea şi oferta de valori,
fiind un barometru, în primul rând, al nevoii de capital, dar şi al stării economice, sociale şi politice
a unei ţări.
Asigurând mobilitatea capitalurilor, a lichidităţilor pe termen mediu şi lung, a negociabilităţii
5
oricărui titlu plasat pe piaţa primară, piaţa secundară, atrage atât investitorii de profesie cât şi pe cei
de ocazie, în speranţa unui profit maxim în timp record.
Preţul la care se negociază titlurile mobiliare, ca expresie a cererii şi ofertei, reprezintă şi echilibrul
a doi factori opuşi: maximizarea rentabilităţii unui titlu şi minimizarea riscului (ambele referitoare
la dividende sau la dobânzi sau la preţul de vânzare-cumpărare în viitor).
CAPITOLUL III.
TENDINTE PE PIETELE DE CAPITAL
Bursele de valori sunt pieţe în care guvernele şi companiile pot obţine capitaluri pe termen
lung, iar investitorii pot cumpăra şi vinde titluri de valoare. Bursele de valori s-au extins ca urmare
a creşterii cererii de fonduri pentru finanţarea investiţiilor.
În zilele noastre, contribuţia importantă a burselor de valori la bunăstarea economică este
recunoscută pe întregul glob. Peste 90 de ţări au burse de valori oficial recunoscute şi multe dintre
aceste ţări au mai mult de o bursă.
La bursele de valori se tranzacţionează în primul rând acţiuni, dar şi instrumente de datorie
guvernamentale, precum şi o paletă largă de titluri financiare emise de companii (obligaţiuni
corporative, obligaţiuni convertibile, acţiuni preferenţiale, euro-obligaţiuni).
Anii `90 au reprezentat o perioadă dinamică pentru pieţele financiare globale. Schimbările în
filosofiile politice şi economice, către pieţe libere şi capitalism, au produs o creştere a cererii de
capital. Urmând exemplul Occidentului şi al economiilor „tigrilor” asiatici, numeroase economii
emergente au promovat bursele de valori ca pe un pilon important al progresului economic.
Colapsul comunismului şi adoptarea politicilor de piaţă au dus la dezvoltarea burselor de valori în
aceste ţări. Chiar şi în ţări comuniste, cum ar fi China1 şi Vietnam, există burse de valori destinate
facilitării mobilizării capitalului şi alocării lui spre utilizări eficiente.
În mod cert, bursele de valori reprezintă un element important al societăţii moderne şi
sofisticate în care trăim. Bursele de valori nu sunt doar un loc vital de întâlnire a investitorilor şi o
sursă de finanţare pentru afaceri, ele permit o alocare eficientă a resurselor într-o societate – ceea ce
înseamnă un mix optim de bunuri şi servicii produse pentru a satisface nevoile oamenilor.
În ultimul deceniu s-a remarcat nu numai o creştere a însemnătăţii burselor în ţările în
dezvoltare, ci şi o creştere notabilă în dimensiunile şi importanţa burselor mai vechi. Acest fapt este
ilustrat prin aceea că valoarea de piaţă a acţiunilor emise de companiile listate depăşeşte PNB al
ţării respective. Acest fapt este evident în ţări cum ar fi Canada, Franţa, Japonia, Suedia, Marea
Britanie, SUA. În unele ţări ca Finlanda, Olanda, Elveţia, Hong Kong, capitalizarea pieţei este mai
mult decât dublul PNB.2
Tradiţional, multe ţări europene, ca Franţa şi Germania, au fost mai puţin orientate spre
pieţele de capital, comparativ cu ţările anglo-saxone (SUA, Marea Britanie, Australia), dar şi aici
lucrurile încep să se schimbe. Privatizarea şi o mai mare preocupare pentru generarea de valoare
pentru acţionari duc la o apreciere crescândă a pieţelor de capital.
Centrele financiare dominante formează un „triunghi de aur” în trei zone diferite: SUA,
Londra şi Tokyo. America este cea mai importantă sursă de capital propriu, furnizând peste o treime
din totalul mondial şi este împărţită în trei centre financiare: Bursa de Valori de la New York3 (New
York Stock Exchange, NYSE), NASDAQ4 (National Association of Securities Dealers Automated
1
În China peste 50 milioane de chinezi deţin acţiuni în peste 1000 de companii listate la bursele de la Shanghai sau
Shenzhen.
2
Capitalizarea totală (capitalizarea pieţei) este valoarea totală, la preţurile pieţei, a tuturor acţiunilor emise de
companiile listate la bursa de valori.
3
NYSE este cea mai mare bursă în termeni de capitalizare totală.
4
NASDAQ are de două ori mai multe companii listate decât NYSE, dar capitalizarea totală este mult mai mică.
6
Quotations), Bursa de Valori Americană5 (American Stock Exchange). În termenii tranzacţiilor
acţiunilor companiilor domestice (naţionale), NASDAQ este liderul mondial (urmat de NYSE,
Tokyo, Londra). Totuşi, în termenii tranzacţiilor acţiunilor companiilor străine, Londra deţine
primul loc (urmată de NYSE, NASDAQ)6. Există o concurenţă acerbă între Londra şi bursele
americane pentru a atrage companiile din alte ţări pentru a-şi lista acţiunile la bursele lor.
Capitalizarea burselor americane (2010)
Sursa: Bloomberg
Statele Unite ale Americii, Anglia, Japonia si Hong Kong prezinta cele mai ridicate capitalizari din
lume, cu ponderi de 27,41%, 6,05%, 4,26% si 6,38% din capitalizarea totala a burselor din lume, de
51.240.987 milioane USD (pe baza datelor furnizate de sistemul Bloomberg 2010). 140 de tari
dintr-un total de 203 de state prezinta cel putin o piata bursiera.
Bursele europene
În Europa, trendul este spre fuziunea burselor de valori şi al formării alianţelor. Acest trend
este încurajat de către principalele instituţii financiare care doresc tranzacţionarea acţiunilor în afara
graniţelor proprii la costuri cât mai mici. Unii vizionari au ca ambiţie crearea unei pieţe unice de
capital, foarte lichidă, care să permită investitorilor să tranzacţioneze, iar companiilor să obţină
capitalul ori de câte ori au nevoie. În mod ideal, nu ar fi nici o distorsiune a preţului acţiunilor,
costului tranzacţionării şi a reglementărilor atunci când investitorii acţionează în ţări diferite. Există
dezbateri aprinse în privinţa fuziunii burselor de valori europene pentru a crea un sistem pan-
european de tranzacţionare. Unii argumentează că lipsa unei burse unice europene aduce prejudicii
poziţiei Uniunii Europene faţă de marea şi lichida piaţă americană. Mai mult, aceştia apreciază că
investitorii şi companiile europene sunt în imposibilitatea de a beneficia pe deplin de avantajele
monedei unice, euro. Pe de altă parte, costul actual de tranzacţionare pe pieţele europene este
extrem de scăzut.
5
American Stock Exchange este „codaşa” pieţei americane şi este în prezent deţinută de NASDAQ.
6
London Stock Exchange, 2001
7
Capitalizarea burselor europene 2010
Sursa: Bloomberg
Cea mai importantă mişcare spre integrare a reprezentat-o fuziunea burselor de la Bruxelles,
Amsterdam şi Paris pentru a forma EURONEXT7. Este cea mai mare piaţă în zona europeană, cu o
capitalizare a pieţei de 1500 miliarde lire sterline, cu puţin mai mică decât cea a bursei de la Londra
7
Euronext a fost înregistrată sub jurisdicţie olandeză la 22 septembrie 2000. S-a extins în anul 2002 prin achiziţia a încă
2 instituţii: London International Financial Futures and Options Exchanges şi Bolsa de Valores de Lisboa e Porto.
8
(London Stock Exchange, LSE). Fuziunea a dus la crearea unei burse internaţionale cu lichiditate
sporită şi costuri mai mici pentru investitori. De asemenea, această fuziune a promovat trei burse de
valori din eşalonul doi către un rol mai important în structura financiară europeană. Euronext
curtează alte burse importante pentru a i se alătura: Luxemburg, Milano, Zurich.
Bursa Germană (Deutsche Börse) este a treia bursă ca însemnătate în Europa (989 de
companii listate şi un interes crescând al investitorilor germani). A încercat fără succes să realizeze
fuziuni şi alianţe pentru a crea o bursă pan-europeană dominantă. În anul 1997 a creat o piaţă pentru
acţiunile companiilor tinere, inovatoare şi în general mai riscante, numită Neuer Market.8
În anul 1998 bursele de la Stockholm şi Copenhaga au format o alianţă: NOREX, extinsă
ulterior cu bursele din Islanda şi Norvegia.9 Lituania şi Letonia vor să se alieze la Norex. Bursele
individuale au rămas independente, continuând să listeze companii şi să supravegheze tranzacţiile.
Totuşi, regulile şi reglementările generale au fost armonizate pentru a face tranzacţiile
internaţionale mai simple şi mai ieftine. Piaţa mai mare oferă micilor ţări un acces mai larg la
capital şi îmbunătăţeşte lichiditatea. Helsinki a decis să rămână în afara alianţei, în schimb deţine
controlul asupra Tallinn Stock Exchange şi are legături foarte bune cu Bursa Germană.
In ceea ce priveste bursele din Europa Centrala si de Est, bursa de la Varsovia este cea care dispune
de cea mai mare capitalizare bursiera, de 100 mld euro la finele anului 2011. urmata de bursa de la
Praga cu o capitalizare de 29 mld. euro in 2011, in timp ce bursa de valori de la Bucuresti inregistra
la aceeasi data o capitalizare bursiera de doar 13.5 mld. euro. In acest moment in Romania exista
doi operatori de piata autorizati de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare: 1. Bursa de Valori
Bucuresti (BVB, www.bvb.ro), care opereaza o piata reglementata de actiuni (ai carei emitenti sunt
luati in calculul capitalizarii bursei din Romania de sistemul Bloomberg), o piata reglementata
pentru derivate si piata Rasdaq, si 2. Sibex.
Sursa: http://www.bvb.ro/Bursa%20ca%20alternativa%20de%20finantare%20pentru
%20companii_Lucian%20Anghel_septembrie%202012.pdf, p. 13
O provocare importantă pentru bursele tradiţionale o reprezintă dezvoltarea unor reţele

electronice sofisticate care pun în legătură cumpărătorii şi vânzătorii de acţiuni. Reţelele Electronice
de Comunicare10, cum ar fi Instinet11 şi Island, au preluat o serie considerabilă de acţiuni ce se
8
Neuer Market este considerată un succes, fiind cea mai mare de acest gen în Europa, cu peste 300 de companii listate.
9
Norex este formată în prezent din Copenhagen Stock Exchange, Iceland Stock Exchange, Stockholmsbörsen, Oslo
Börs. Norex este cea mai dezvoltată alianţă de burse, dând acces la peste 80% din piaţa nordică de acţiuni printr-un
singur sistem de tranzacţionare.
10
Engl. Electronic Communication Networks, ECNs.
9
tranzacţionau pe NASDAQ şi NYSE. 30% din tranzacţiile NASDAQ se desfăşoară în afara propriei
pieţe. (similar pentru NYSE, 5%). ECNs au avut până acum un impact mic asupra tranzacţiilor
europene de acţiuni, acest fapt fiind atribuit eficienţei burselor tradiţionale, şi prin urmare a costului
mic de tranzacţionare.
Globalizarea fluxurilor financiare

În ultimele două decenii accentul a fost pus pe finanţarea prin acţiuni (engl. „equity”) şi pe
bursele de valori. O cultură a „acţiunilor” s-a răspândit în lumea întreagă.
Cunoscut fiind că bursele au apărut cu secole în urmă, s-a încercat explicarea a ceea ce s-a
întâmplat în ultimele decenii şi care a determinat creşterea interesului pentru bursele de valori. Iată
câteva explicaţii:
• Numărul mai mare de companii care caută o bursă pentru a lista acţiunile, precum şi
încercări deliberate ale guvernelor pentru a stimula interesul în deţinerea de acţiuni; sute de
companii de stat sau private din întreaga lume şi-au listat acţiunile la bursă.
• Acţiunile au oferit un randament bun, pe termen lung (randamente semnificativ peste
nivelul inflaţiei sau cele ale obligaţiunilor). Prin urmare, cei responsabili de gestiunea fondurilor de
pensii s-au concentrat mai mult pe cumpărarea de acţiuni; Piaţa în creştere (engl. bull market) a
stimulat interesul a milioane de investitori – care înainte preferau să deţină titluri mai puţin riscante
şi cu randament mai mic, cum sunt obligaţiunile.12
Globalizarea financiară se referă la integrarea pieţelor de capital la nivel mondial. Nivelul
internaţionalizării pieţelor de capital propriu este ilustrată de volumul tranzacţiilor de acţiuni ale
unor companii străine în centrele financiare majore13. De asemenea, o parte însemnată a fondurilor
de pensii şi de asigurări sunt investite în acţiuni ale companiilor străine. Mai mult, în prezent, o
companie nu este limitată să obţină capitalul de care are nevoie de pe piaţa naţională.
Trei elemente majore încurajează activităţile de finanţare transfrontalieră: dereglementarea,
tehnologia, instituţionalizarea.
Dereglementarea. Anii `80 şi `90 au reprezentat o perioadă în care dereglementarea
guvernamentală a pieţelor financiare a fost văzută ca o modalitate de a determina entităţile
financiare şi corporatiste să concureze într-un mediu global, în beneficiul consumatorilor. În
majoritatea ţărilor avansate au fost eliminate restricţiile privind cumpărarea şi vânzarea de valute,
ceea ce a încurajat mişcarea capitalului de investiţie.
Tehnologia. Transmiterea rapidă a informaţiilor financiare pe întreg mapamondul a sporit
semnificativ eficienţa pieţelor financiare. Titlurile financiare pot fi monitorizate, analizate şi
tranzacţionate prin folosirea unui calculator în orice colţ de lume. Combinarea puterii
calculatoarelor cu reţelele de telecomunicaţii a permis accelerarea integrării, dezvoltând totodată
strategii de tranzacţionare complexe şi generând fluxuri zilnice de capital enorme.
Instituţionalizarea. Cu trei decenii în urmă majoritatea acţiunilor erau deţinute de indivizi.
Astăzi, pieţele financiare sunt dominate de instituţii financiare (fonduri de pensii, companii de
asigurări, fonduri mutuale). În timp ce individul-acţionar tinde să fie mai limitat şi să se concentreze
pe acţiuni ale unor companii naţionale, instituţiile financiare au suficiente cunoştinţe şi putere
pentru a căuta să obţină profituri investind la nivel internaţional. Acestea au în vedere, de asemenea,
beneficiile diversificării care apar ca urmare a unei corelaţii slabe între anumite pieţe financiare.
11
Instinet (Institutional Network) este deţinută de Reuters şi este o reţea de tranzacţionare electronică care a devenit cea
mai mare la nivel mondial. Este un sistem destinat doar brokerilor şi instituţiilor. Instinet este înregistrată ca broker la
New York şi este membră în 20 de burse de valori.
12
În SUA, aproape jumătate din familii deţin în prezent acţiuni (fie direct, fie indirect prin intermediul fondurilor
mutuale sau de pensii). În Australia, nivelul proprietăţii este chiar mai mare. Un sfert din familiile britanice deţin
acţiuni. „Cultura acţiunilor” s-a dezvoltat atât de mult încât în Germania o cincime din familii deţin acţiuni.
13
La nivelul anului 2000, valoarea tranzacţiilor de acţiuni ale companiilor străine se ridica la peste 1700 miliarde de lire
sterline pe LSE, peste 700 miliarde de lire sterline pe NYSE, peste 550 miliarde de lire sterline pe NASDAQ (London
Stock Exchange, 2001)
10
O privire de ansamblu asupra pieţelor financiare pe plan mondial
Valoarea totală a activelor financiare mondiale (incluzând depozite bancare, titluri de stat,
instrumente de datorie corporative, acţiuni) s-a ridicat la nivelul anului 2003 la 118 trilioane dolari,
valoare semnificativ crescută faţă de nivelul anului 1993 (53 trilioane dolari) şi cu atât mai mult faţă
de 1980 (12 trilioane dolari). Valoarea acestor active financiare reprezintă suma totală a capitalului
tranzacţionat prin intermediul băncilor şi pieţelor de capital la nivel mondial şi de care au beneficiat
indivizi, corporaţii, guverne.
Creşterea a fost însoţită de o îndepărtare de bănci în favoarea instituţiilor pieţei, ca
intermediari financiari primari. Această schimbare poate fi identificată în declinul cotei depozitelor
bancare (30% în prezent faţă de 45% la nivelul anului 1980) şi în creşterea corespunzătoare a cotei
titlurilor financiare (atât a celor de datorie, cât şi a celor de capital propriu). Rezultatul a fost
creşterea lichidităţii pieţelor de capital mondiale.
Deşi se vorbeşte în general despre pieţe globale, 80% din titlurile financiare mondiale sunt
deţinute de doar patru zone: Statele Unite, Zona Euro, Japonia, Marea Britanie.
Mai mult, există diferenţe semnificative între regiuni. Piaţa Statelor Unite (cu o cotă de piaţă
de 37% la nivel mondial, dată de cele 44 trilioane de dolari active financiare) este dominată de
instrumentele de datorie şi capital propriu (obligaţiuni şi acţiuni) private, în timp ce în Europa
băncile joacă un rol mai mare.
Pieţele financiare asiatice sunt relativ izolate una de cealaltă şi diferă semnificativ. Japonia
are cota cea mai mare în regiune, dar este relativ stagnantă, creşterea fiind întreţinută doar de
expansiunea instrumentelor de datorie guvernamentale. Piaţa chineză reprezintă doar o treime din
cea japoneză, dar înregistrează cea mai rapidă creştere la nivel mondial.
Creşterea activelor financiare variază în funcţie de zonă. Datoria corporativă se extinde
rapid, atât în Statele Unite, cât şi în Europa. În Statele Unite, ofertele publice iniţiale reprezintă o
sursă semnificativă de creştere a instrumentelor de capital propriu, înregistrându-se indici de
capitalizare bursieră14 mai mari. Din contră, în Europa, profiturile şi noile titluri emise prin
privatizarea companiilor de stat explică în mare parte creşterea capitalului propriu. În Japonia
expansiunea datoriei publice este singura sursă de creştere a sectorului financiar. În China şi Europa
de Est toate tipurile de active financiare înregistrează creşteri rapide.
O măsură importantă a dezvoltării pieţelor financiare o reprezintă adâncimea acestora,
respectiv raportul dintre activele financiare şi dimensiunea economiei măsurată prin PIB. Întrucât
activele financiare reflectă aşteptările privind o valoare viitoare, activele financiare ale unei ţări pot
fi de câteva ori mai mari decât PIB-ul, care reflectă activitatea economică prezentă. Din 1980,
valoarea activelor financiare globale a crescut de la o sumă aproximativ egală cu PIB-ul global, la
de trei ori valoarea acestuia.15
Totuşi, adâncimea financiară luată separat nu indică puterea unei economii sau a unui sistem
financiar. Adâncimea financiară în Statele Unite este aproape dublă faţă de Norvegia, deşi ambele
ţări au PIB pe locuitor similar. Adâncimea financiară nu reflectă neapărat că sistemul financiar al
ţării respective este sănătos. De exemplu, Japonia are o adâncime financiară considerabilă, deşi se
zbate cu credite bancare neperformante şi cu restrângerea pieţelor de obligaţiuni corporative şi de
acţiuni. Preţurile umflate ale activelor financiare şi emisiunea de instrumente de datorie
guvernamentale în exces pot duce la o adâncire financiară nesănătoasă şi la corecţii ulterioare
dureroase.
Statele Unite au o poziţie unică fiind piaţa financiară cea mai mare şi centrul global al
capitalului. Totuşi, odată cu crearea monedei unice europene, euro, pieţele financiare europene, prin
integrare, câştigă cotă de piaţă. Pieţele financiare japoneze scad în importanţă la nivel global, în
timp ce pieţele financiare din China sunt în expansiune rapidă. Pieţele financiare din restul lumii
(Singapore, America Latină) sunt neglijabile la nivel mondial.
14
Engl. P/E ratio – indice calculat ca raport între preţul acţiunii şi profitul net pe acţiune
15
Conform Global Insight şi Merrill Lynch, valoarea activelor financiare globale ca procent din PIB a fost după cum
urmează: 109% în 1980, 216% în 1993, 326% în 2003.
11
Capitalizarea burselor asiatice 2010
Sursa: Bloomberg
Deşi dolarul american este în declin, el continuă să domine pieţele financiare globale. Este
moneda cel mai mult tranzacţionată şi preferată în emisiunile de acţiuni şi obligaţiuni. Deşi moneda
euro câştigă teren la nivelul băncilor centrale în lume, mai este drum lung până la a ajunge şi
eventual depăşi rolul pe care îl joacă dolarul american în finanţele internaţionale.
În zilele noastre nu se mai poate vorbi despre pieţe financiare naţionale. Acestea sunt într-un
continuu proces de integrare într-o singură piaţă globală, pe măsură ce deţinerile internaţionale de
titluri financiare şi fluxurile de capital transfrontaliere sunt în creştere. În prezent, 12% din acţiunile
americane, 44% din obligaţiunile guvernamentale americane şi 25% din obligaţiunile corporative
americane sunt deţinute de străini (în timp ce la nivelul anului 1975 procentele se situau în mod
corespunzător la 4, 20 şi 1%). Din 1995 până în prezent fluxurile de capital transfrontaliere s-au
triplat, totalizând în prezent peste 4 trilioane dolari anual. Aceste fluxuri creează legături mai
puternice între pieţele naţionale şi demonstrează faptul că piaţa financiară globală continuă să se
integreze şi să evolueze, în ciuda crizelor financiare şi a acţiunilor anti-globalizare din ultimul
deceniu.
Pieţele de capital mondiale beneficiază de un suflu şi o putere fără precedent. Instituţiile
financiare mişcă trilioane de dolari în active financiare (acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente) pe
întreg mapamondul. Fluxurile de capital transfrontaliere şi deţinerile străine de active financiare
continuă să crească rapid integrând pieţele financiare individuale într-o piaţă financiară globală.
12
Capitalizarea burselor africane 2010
Sursa: Bloomberg
13
CAPITOLUL IV.
VALORI MOBILIARE
Titlurile financiare reprezintă modul de existenţă a activelor nebancare. Ele sunt exprimate
într-un înscris (document scris sau înregistrare electronică), care atestă existenţa unei relaţii
contractuale între emitent şi deţinător şi garantează drepturile posesorului lor (engl. securities). Din
acest punct de vedere ele fac parte din categoria titlurilor de valoare de credit, având o serie de
trăsături, în cadrul lor făcându-se deosebire între cele comerciale şi necomerciale.
Titlurile financiare au o anumită valoare (hârtii de valoare). Deţinătorul lor se află în poziţia
de investitor - a investit fondurile sale şi şi-a asumat riscul deţinerii lor. Din acest punct de vedere,
titlurile financiare sunt drepturi, pretenţii (engl. claims) asupra unor venituri viitoare. Valoarea
intrinsecă a titlurilor se determină prin calcul şi este funcţie de rezultatele plasamentului, de
veniturile viitoare ale investiţiei. Valoarea de piaţă se formează în mod curent în raport cu cererea
şi oferta pentru titlurile respective şi reflectă estimările, anticipările oamenilor de afaceri privind
performanţele activului respectiv.
Titlurile financiare sunt titluri de valoare care dau dreptul deţinătorilor - investitori - de a
obţine în condiţiile specificate în titlu, o parte din veniturile viitoare ale emitentului.
Produsele bursiere reprezintă totalitatea titlurilor financiare ce se tranzacţionează pe piaţa
de capital. După modul în care sunt create, produsele bursiere pot fi: primare, derivate, sintetice.
Titlurile primare sunt emise de utilizatorii de fonduri
- pentru mobilizarea capitalului propriu (se numesc şi instrumente de proprietate, engl. equity
instruments, cum sunt, de exemplu, acţiunile)
- sau pentru atragerea capitalului împrumutat (se numesc şi instrumente de datorie, engl. debt
instruments, cum sunt de exemplu obligaţiunile).
Rolul titlurilor primare este dublu: de a asigura mobilizarea capitalului pe termen lung, de a acorda
drepturi asupra veniturilor băneşti ale emitentului.
Titlurile derivate sunt produse bursiere rezultate din contracte încheiate între emitent
(vânzător) şi beneficiar (cumpărător) şi care dau celui din urmă drepturi asupra unor active ale
emitentului, la o scadenţă viitoare, în condiţiile stabilite prin contract. Titlurile derivate sunt de două
feluri: contracte futures şi opţiuni.
Produsele sintetice rezultă din combinarea de către societatea financiară a unor active financiare
diferite şi crearea unui instrument de plasament nou.
În continuare, vom analiza în detaliu cele două tipuri principale de titluri financiare:
acţiunile şi obligaţiunile.
A. TITLURI PRIMARE
A.1. Acţiunile (engl. shares) sunt titluri financiare emise de o companie pentru constituirea,
mărirea sau restructurarea capitalului propriu. Sunt valori mobiliare care reprezintă o cotă parte din
capitalul social al unei societăţi şi care încorporează drepturi sociale şi patrimoniale.
În funcţie de drepturile conferite, distingem două tipuri de acţiuni:
acţiuni comune şi
acţiuni preferenţiale.
Acţiunile comune dau drept de vot, dau drept la dividend (dividendul este un venit variabil),
dreptul la informare, etc.
Acţiunile preferenţiale nu dau drept de vot, în schimb dau drept la un dividend fix, care se
plăteşte înaintea celui variabil.
Mai distingem între:
acţiuni nominative (cele care au înscrise pe ele numele deţinătorului, iar transferarea dreptului
de proprietate se face nominal) şi
acţiuni la purtător (toate drepturile conferite de acţiune revin celui ce deţine acţiunea).
14
La emisiune preţul este valoarea nominală (valoarea paritară) ce rezultă din împărţirea
capitalului social la numărul de acţiuni.
Actiunile sunt valori mobiliare. Actiunile sunt titluri ce atesta un drept de proprietate asupra unei
parti a capitalului social al societatii emitente. Practic, proprietarul actiunilor este proprietarul unei
parti din societatea emitenta, parte corespunzatoare cu numarul de actiuni detinute. Pe langa dreptul
de proprietate asupra unei parti a societatii emitente, actiunile confera si alte drepturi, dintre care
cele mai importante sunt:
- dreptul de a primi in fiecare an o cota parte din profitul societatii (sub forma de dividende)
corespunzatoare cu numarul de actiuni detinute si cu suma alocata de conducerea societatii pentru
plata dividendelor. Datorita faptului ca acest dividend poate varia (sau poate fi chiar zero), actiunile
se mai numesc si valori mobiliare cu venit variabil;
- dreptul la informare cu privire la evolutia economico-financiara a intreprinderii;
- dreptul de a participa la hotararile importante cu privire la activitatea societatii, precum si la
conducerea societatii, prin participarea la Adunarile Generale ale Actionarilor (AGA), respectiv
prin posibilitatea de a alege si de a fi ales in consiliul de administratie al societatii;
- drept de proprietate asupra unei parti a activelor societatii, in cazul lichidarii (incetarii
functionarii) acesteia, etc.
In momentul de fata, actiunile societatilor romanesti cotate se tranzactioneaza pe doua piete
organizate: Bursa de Valori Bucuresti si societatea de bursa Rasdaq.
A.2. Obligaţiunile (engl. bonds) sunt titluri reprezentative ale unei creanţe a deţinătorului asupra
emitentului, care poate fi statul, un organism public sau o societate comercială. Ele dau dreptul la
încasarea unei dobânzi şi vor fi răscumpărate de către emitent la scadenţă. Pentru emitent,
obligaţiunile reprezintă un instrument de mobilizare a capitalului de împrumut. Ele au valoare
nominală şi dau drept de încasare a unui cupon (dobânda). Emisiunea se poate face, fie ad pari (la
valoarea nominală), fie sub pari (sub valoarea nominală). Rambursarea se poate face, fie ad pari,
fie supra pari (peste valoarea nominală).
Tipuri de obligaţiuni:
- obligaţiune ipotecară (engl. mortgage bond) - sunt obligaţiuni pentru care datoria este garantată
cu ipotecă pe activele emitentului;
- obligaţiune generală (engl. debenture bond) - este o creanţă pe ansamblul activelor emitentului,
negarantată;
- obligaţiune asigurată (engl. colateral trust bond) - este garantată cu titluri asupra unor terţi,
deţinute de emitent şi depuse la un garant;
- obligaţiune cu fond de răscumpărare (engl. sinking fund bond) - emitentul alimentează periodic
un fond din care va răscumpăra la scadenţă obligaţiunea;
- obligaţiune retractabilă (engl. callable bond) - poate fi răscumpărată înainte de scadenţă;
- obligaţiune convertibilă (engl. convertible bond) - poate fi preschimbată, la opţiunea
deţinătorului, în acţiuni.
Obligatiunile reprezinta un titlu de creanta asupra societatii emitente. Concret, societatea emitenta
are nevoie la un moment dat de un imprumut si emite obligatiuni. Cumparatorii obligatiunilor
imprumuta societatea emitenta cu suma pe care au platit-o pentru cumpararea obligatiunilor.
Obligatiunile nu confera aceleasi drepturi ca si actiunile, dar posesorul lor beneficiaza de o dobanda
periodica fixa (din acest motiv, obligatiunile numindu-se valori mobiliare cu venituri fixe) si, la
expirarea perioadei de imprumut, de rambursarea sumei platite pentru cumpararea obligatiunilor.
Exista o mare varietate de tipuri de obligatiuni, dupa modul de rascumparare si de plata a dobanzii,
garantii, etc.
Deosebiri între acţiuni şi obligaţiuni:
15
acţiunile reprezintă parte din capitalul unei societăţi pe acţiuni, în timp ce obligaţiunile sunt o
fracţiune dintr-un împrumut;
din punct de vedere al rolului oferit deţinătorului în gestiunea companiei, spre deosebire de
obligaţiuni care nu conferă nici un rol, acţiunile dau drept de vot în Adunarea Generală a
Acţionarilor;
veniturile acţionarilor sunt variabile (în funcţie de profituri şi de politica de dividende a
companiei); veniturile obligatarilor sunt fixe, stabilite sub forma de cupoane;
riscurile asumate de acţionari sunt mai mari decât cele ale obligatarilor; acţionarii asumă riscuri
legate de evoluţia nefavorabilă a afacerii mergând până la faliment, în timp ce obligatarii îşi asumă
riscul eventualei nerambursări;
în timp ce obligaţiunile au scadenţă (moment în care este rambursată valoarea nominală),
acţiunile sunt emise pe perioadă nedeterminată.
B. TITLURI DERIVATE
B.1. CONTRACTE FUTURES
Contractul futures este o înţelegere între un vanzator si un cumparator de a vinde /

cumpara o cantitate standard de active cu livrarea in viitor la o dată numită “scadenţă” şi la un
pret negociat în momentul încheierii tranzacţiei, totul în baza unor clauze standardizate.
După cum se poate observa, tranzacţionarea unui contract futures presupune existenţa a 2
părţi: un cumpărător şi un vânzător. Foarte important de reţinut este faptul că nu contractul
futures face obiectul tranzacţiei ci marfa de la baza lui, numită şi activ-suport. O altă caracteristică
importantă a contractului futures este aceea că tranzacţionarea lui reprezintă de fapt o intelegere
între cumpărător şi vânzător prin care aceştia se obligă să cumpere, respectiv să vândă marfa
respectivă (activul suport). Important de reţinut din fraza anterioară este faptul că în momentul
perfectării acestei înţelegeri nu are loc nici un fel de schimb marfă/bani (decontare) între cele două
părţi, cumpărătorul şi vânzatorul nefacând altceva decât să „bată palma” asupra activului suport şi
asupra preţului acestuia. Negocierea preţului şi perfectarea înţelegerii între vânzător şi cumpărător
au loc în cadrul pieţei SIBEX care pune la dispoziţie platforma de trazacţionare prin intermediul
căreia vânzatorii şi cumpărătorii îşi fac cunoscute ofertele de vânzare/cumpărare pentru activele
suport disponibile şi negociază preţurile.
Livrarea de către vânzător a activului-suport respectiv plata acestuia de către cumpărător urmează
să se întâmple la o dată ulterioară perfectării înţelegerii, dată numită scadenţa contractului futures.
Cele mai importante clauzele standardizate ale contractului futures se referă la:16
1. Simbolul contractului – acesta identifică contractul futures pe piata Sibex şi în platforma
ELTRANS. Simbolizarea contractelor futures este asemănătoare cu cea a activelor suport
corespunzătoare. Simbolurile contractelor futures disponibile pentru tranzacţionare pe piaţa SIBEX
sunt următoarele:
Actiuni: DEBRD, DEBRK, DERRC, DESIF1, DESIF2, DESIF3, DESIF4, DESIF5, DESNP,
DETLV, DEEBS, DESBX, DEBVB, DEFPR
Valute: USD/RON, EUR/RON, EUR/USD_RON, EUR/CHF_RON, USD/CHF_RON,
GBP/USD_RON, EUR/GBP_RON, EUR/JPY_RON, USD/JPY_RON
Marfuri: CO2 2008-2012, SIBGOLD_RON, DEOIL_LSC, SIBGOLD
Indici: DEDJIA_RON, DEDJIA_USD
Altele: Pachetul Phoenix
Spre exemplu, în cazul contractului futures pe cursul valutar dolar SUA/leu, simbolul este
USD/RON. Dacă activul suport este reprezentat de acţiunile Băncii Transilvania atunci simbolul
16
Conform Sibiu Stock Exchange
16
contractului futures corespunzator este DETLV (“DE” provine de la termenul “DERIVAT” iar
“TLV” este simbolul sub care actiunile Bancii Transilvania sunt tranzactionate pe piata de capital la
Bursa de Valori Bucuresti). Simbolurile individualizeaza fiecare contract futures si ajuta
participantii in piata sa-l identifice rapid pe platforma de tranzactionare electronica.
2. Activul suport - este marfa sau produsul care face obiectul contractului si care este
tranzacţionată pe piaţa spot.
De exemplu, contractul futures EUR/RON are ca activ suport cursul valutar de referintă
dintre leul romanesc si moneda unica europeana, iar piata spot este reprezentata de piata
interbancara romaneasca reglementata si supravegheata de catre Banca Nationala a Romaniei.
Contractele futures pe actiuni au ca activ suport actiunile tranzactionate pe piata de capital
organizata si administrata de catre Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Pentru DESNP activul suport
il constituie actiunile Societatii PETROM BUCURESTI listate la BVB, DESIF3 are ca activ suport
actiunile SIF3 Transilvania, DESBX9 are ca activ suport indicele SIBEX9 si asa mai departe.
3. Cotatia - pe piaţa SIBEX este identică cu cotaţia activului suport pe piata spot.
Cursul EUR/RON este exprimat atât pe piaţa interbancară cât şi pe piaţa futures în euro/lei
(EUR/RON), actiunile listate pe pietele BVB si SIBEX sunt cotate in lei/actiune, rata dobanzii la 3
luni (BUBOR3) se exprima pe ambele piete (spot si futures) în puncte procentuale, iar indicii
bursieri si paritatea EUR/USD se exprima în puncte (deoarece este vorba de doua devize straine si
raportul de schimb EUR/USD se afiseaza cu 4 zecimale, de exemplu 1.2255).
4. Pasul de tranzacţionare - reprezintă fluctuaţia minimă a preţului pe piaţa futures.
Pentru contractele futures valutare si cele pe actiuni, pasul este de 0.0001 RON. Aceasta
inseamna ca preţurile care se pot negocia pe piaţă pot varia cu minim 0.0001 lei. In cazul
contractului futures EUR/USD acesta este de 0.0001 puncte. De exemplu, pentru toate contractele
futures pe acţiuni pasul de tranzacţionare este de 0,0001 RON (1 leu vechi). Astfel, un contract
futures DESIF5 cumpărat la preţul de 2,4810 lei poate fi vândut la preţul de 2,4811 ....2,4812
.....2,4813..... etc sau la preţul de 2,4809 .... 2,4808 .....2,4807 ......etc.
5. Marimea obiectului contractului sau multiplicator- este standardizată pentru fiecare
contract şi reprezintă cantitate de activ suport tranzacţionată în cadrul unui contract futures.
Când se tranzactionează un contract futures pe cursul USD/RON practic se tranzactioneaza
echivalentul a 1.000 dolari. Daca un investitor doreste să cumpere pe piata futures echivalentul a
5.000 dolari, atunci el va trebui sa cumpere 5 contracte. Aceeasi situatie este si in cazul contractului
EUR/RON (se tranzactioneaza echivalentul a 1.000 euro). Pe piata futures a actiunilor, marimea
contractelor este echivalentul a 1.000 actiuni cu exceptia contractelor DERRC care acopera
echivalentul a 10.000 actiuni şi DEBRD repsectiv DETEL care acoperă 100 de acţiuni. Daca doriti
sa vindeti pe piata futures 100.000 de actiuni Rompetrol (RRC), atunci va trebui sa introduceti in
piata un ordin de vanzare de 10 contracte DERRC. Înmulţind preţul de tranzacţionare cu
multiplicatorul se obţine valoarea contractului futures tranzacţionat.
Atentie! NU se pot tranzactiona fractiuni de contract. Dacă un investitor cumpără 1 contract
futures DESIF2 (multiplicator 1.000 – echivalentul a 1.000 acţiuni SIF2) la preţul de 3,1500
lei/acţiune, valoarea tranzacţiei este de: 3,1500 x 1.000 = 3.150 lei noi. Ulterior, vânzarea acestui
contract la preţul de 3,2145 lei/acţiune ii va aduce investitorului un profit de (3,2145 – 3,1500) x
1.000 = 64,5 lei noi
6. Data scadentei - este ziua în care expiră contractul futures.
Practic este ziua in care cumparatorul unui contract USD/RON ar trebui să primească 1000
dolari SUA, iar vânzatorul suma echivalentâ in lei conform cursului de schimb negociat cu
cumpărătorul. Pentru vânzatorul unui contract futures DEOLT este ziua in care trebuie să livreze
cumpărătorului 1.000 actiuni Oltchim si sa primească contravaloarea in lei conform pretului futures
negociat cu cumpărătorul în momentul tranzacţionării contractului. Pe piaţa SIBEX, scadentele
contractelor futures sunt de 3, 6, 9 şi 12 luni . Ziua de scadenţă este cea de-a treia zi de vineri din
lunile martie, iunie, septembrie si decembrie. Daca a treia zi de vineri din luna de scadenta nu este
zi lucratoare, data scadentei va fi ultima zi lucratoare dinaintea celei de-a treia zi de vineri din luna
de scadenta. Bursa poate stabili si alte zile de scadenta in functie de programul de tranzactionare pe
17
pietele spot (de regula doar scadenţa decembrie sufera modificări ca urmare a activitatii BNR si
BVB la final de an).
7. Pretul de executare la scadenţă: este pretul la care se lichidează contractele futures
respectiv obligaţiile asumate de către vânzători şi cumpărători.
Pentru a putea intelege mecanismul de executare la scadenta este nevoie sa definim un
termen nou: pozitie deschisa pe piata futures. Pozitia deschisa pe piata futures este un contract
futures cumparat sau vandut si nelichidat printr-o operaţiune inversă. Cu alte cuvinte, în momentul
în care un investitor cumpară sau vinde un contract futures pe un anumit contract, i se deschide o
pozitie pe piata respectivă. Aceasta înseamnă ca investitorul respectiv şi-a asumat o obligaţie de
vînzare sau cumpărare a activului suport la scadenţa contractului.
Orice contract futures tranzactionat presupune deschiderea a 2 pozitii: una de vanzare (sau
“short” ) in contul vanzatorului si una de cumparare (sau “long” ) pentru cumparator. Pozitiile
deschise sunt înregistrate la casa de compensatie. In momentul în care contractul futures este
lichidat, pozitiile deschise corespunzatoare se inchid.
Cumpărător - poziţie LONG
Vânzător - poziţie SHORT
Exemplu: un investitor cumpară 10 contracte futures EUR/RON cu scadenta in decembrie
2013. El detine 10 pozitii long (sau de cumparare) pe piata futures EUR/RON scadenta in
decembrie 2013. Daca ulterior el vinde 4 contracte EUR/RON pe aceeasi scadenta, atunci numarul
pozitiilor deschise pe care le detine investitorul pe piata EUR/RON – DEC13 se reduce de la 10 la
6.
Atentie ! Numărul pozitiilor deschise pe o piaţa futures se reduce doar dacă se efectuează
tranzactii pe acelasi activ si aceeasi scadenţă. Dacă investitorul din exemplul de mai sus ar fi vandut
cele 4 contracte EUR/RON pe scadenta septembrie si nu pe decembrie, atunci el ar fi detinut 10
pozitii long pe piata futures EUR/RON - DEC13 si 4 pozitii SHORT pe piata futures EUR/RON –
SEP13. Astfel, un contract cumpărat la ora 10:01 poate fi vândut peste doar câteva secunde dacă în
piaţă există cumpărători pe piaţa acelui contract. De asmenea, poate fi menţinut de către cumpărător
câteva ore, zile, luni sau chiar până la scadenţă. Din acest punct de vedere contractul futures oferă
investitorilor aceleaşi oportunităţi ca şi alte instrumente financiare „clasice” de genul acţiunilor,
obligaţiunilor, etc. Diferenţele dintre pretul la care a fost deschisa o pozitie pe piata futures si pretul
la care aceasta este inchisa genereaza investitorului un profit sau o pierdere.
Dupa cum se observa pretul de inchidere (executare) a unei pozitii deschise in piata futures
este pretul din piata la care investitorul îşi inchide pozitia. O situatie specială se înregistrează în ziua
de scadenta a contractului, când, după închiderea sedintei de tranzactionare, pe piata futures raman
pozitii deschise pe scadenta respectivă. Acestea sunt inchise utilizandu-se preturile de pe piata spot
dupa cum urmează:
- preturile de inchidere a pozitiilor deschise la scadenta contractelor futures valutare şi pe rata
dobânzii (USD/RON, EUR/RON, EUR/USD, BUBOR3) sunt cursurile de referinta USD/RON,
EUR/RON si EUR/USD, BUBOR3 comunicate de Banca Nationala a Romaniei in ziua scadentei.
- preturile de inchidere a pozitiilor deschise la scadenta contractelor futures pe actiuni şi indici
sunt preturile medii ponderate aferente secţiunii "Regular" comunicate pentru actiunile respective
de Bursa de Valori Bucuresti în ziua scadenţei.
Exemplu: Un investitor pe piata futures cumpara in 15 iulie 5 contracte futures EUR/RON (avand
mărimea de 1.000 Euro) cu scadenta in septembrie 2012 la pretul de 1.5000 lei/eur. Daca el nu-si
lichideaza in piata cele 5 pozitii long detinute pe piata EUR/RON, iar la scadenta (30 septembrie)
cursul oficial EUR/RON comunicat de BNR este de 3.6000 lei/eur, atunci, în ziua de 30
septembrie, cele 5 contracte cumparate (sau 5 pozitii long detinute in piata) vor fi lichidate prin
vanzarea a 5 contracte EUR/RON la cursul de 1.6000. In aceasta situatie profitul investitorului va fi
(1.6000 – 1.5000) * 1.000 * 5 = 500 lei
18
Principala ratiune a aparitiei pietei futures a constituit-o nevoia comerciantilor de a reduce
riscurile de fluctuatie a pretului. Prin cumpărarea sau vânzarea de contracte futures pentru diferite
scadenţe aceştia îşi fixează în avans preţul mărfurilor pe care urmează să le cumpere sau să le
vândă, nefiind afectaţi de eventualele fluctuaţii ale preţului. Acest tip de operaţiune se numeşte
hedging, iar investitorii care le aplică sunt catalogaţi în limbajul bursier drept hedgeri.
În afara acestei categorii de investitori, pe pieţele futures întâlnim şi alţi jucători care nu sunt
interesaţi în a cumpăra sau vinde la scadenţă activul suport al contractului, ci doresc doar să profite
de variaţiile preţului acestuia într-o anumită perioadă de timp. Ei caută să cumpere contracte futures
la un preţ cât mai mic şi să le vândă cu un profit cât mai mare. Aceşti investitori se numesc
speculatori, iar strategiile lor de tranzacţionare pe piaţa futures se concretizează în operaţiuni
speculative.
O a treia categorie de participanţi în piaţa sunt arbitrajorii. Operaţiunea de arbitraj nu
urmăreşte nici specularea preţului futures, nici acoperirea riscului existent pe piaţa spot ci o
combinaţie a celor două strategii de mai sus, respectiv realizarea unui profit fix şi în condiţii de risc
minim prin blocarea diferenţei dintre preţul activului suport pe piaţa spot şi preţul futures al acestuia
pe piaţa . Un alt tip de arbitraj practicat de data aceasta doar pe piaţa SIBEX utilizează tranzacţii
spread si constă în intrarea pe poziţii opuse pe două scadenţe diferite ale aceluiaşi contract atunci
când basisul dintre preţurile celor două scadenţe este suficient de larg.
Riscuri ale tranzacţiilor cu instrumente derivate
Tanzacţionarea instrumentelor derivate presupune totdată şi asumarea unor riscuri pe care

este bine să le cunoaşteţi înainte de a începe operaţiunile propriu-zise pe această piaţă.
Tranzactionarea instrumentelor derivate poate sa nu fie potrivita pentru toti investitorii. Se pot
pierde sume substantiale de bani în perioade foarte scurte de timp. Sumele pierdute sunt potential
nelimitate si pot depasi depozitul initial plasat în contul de tranzacţionare deschis la SSIF. Acest
fapt se datorează în principal efectului de levier care permite, prin intermediul unei sume mici de
bani, accesul la active suport cu valoare de câteva ori mai mare.
1. Tranzactionarea instrumentelor derivate implica un grad ridicat de risc si se poate solda cu
pierderi potential nelimitate care pot fi mai mari decat suma depusa initial la SSIF (sau institutia de
credit).
2 Potrivit caracteristicilor instrumentelor derivate, puteti simti efectul pierderilor imediat.
Castigurile, respectiv pierderile sunt creditate sau debitate din cont in timp real. Daca miscarile
survernite in piata cauzeaza reducerea valorii pozitiior deschise pe instrumente derivate este posibil
sa vi se ceara suplimentarea fondurilor disponibile in contul de marja. Daca in contul
dumneavoastra de marja nu sunt suficiente lichiditati pentru a acoperi minimul necesar de marja sau
nu completati suma din cont, pozitiile pot fi lichidate fortat de catre brokerul dvs si o eventuala
revenire a pretului nu va mai folosi la nimic.
3 In anumite conditii de piata, poate fi dificil sau imposibil de lichidat o pozitie. In mod
normal, pentru a se lichida o pozitie trebuie sa se realizeze o tranzactie de sens opus. Daca nu se
poate lichida pozitia, nu se poate marca castigul sau preveni pierderea. Aceasta imposibiliate de a
lichida o pozitie, poate sa apara daca tranzactionarea activului suport respectiv este suspendata, din
diverse cauze cum ar fi: publicarea unor anunturi care implica o societate emintenta de actiuni care
constituie activ suport pentru instrumentele financiare derivate, sau din pricina unor diverse
probleme tehnice inregistrate de sistemul de tranzactionare fie la bursa, fie la SSIF (sau institutia de
credit), din cauza identificarii unor tranzactii suspecte fie pe instrumentele financiare derivate fie
pe actiunile ce constite activ suport al instrumentelor derivate respective,sau de asemenea daca
pozitia este deschisă pe o piata fara lichiditate. Chiar daca se realizeaza inchiderea pozitiei acest
lucru se poate face la preturi mai putin avantajoase pentru detinatori.
4. Toate tranzactiile pe instrumente financiare derivate implica risc si nu exista nici o
strategie de tranzactionare care sa il elimine complet. Tranzactionarea instrumentelor financiare
derivate presupune cunoasterea atat a pietei derivatelor cate si a pietei spot.
19
5. Tranzactiile intra-day cu instrumente financiare derivate presupun riscuri speciale. La fel
ca si in cazul oricarui produs financiar, persoanele care cauta sa cumpere si sa vanda acelasi
instrument derivat in cursul unei zile, pentru a profita de miscarile de pret intra-day, se supun unor
riscuri speciale incluzand comisioane substantiale, expunerea la efectul de levier si concurenta cu
traderi experimentati. Trebuie sa intelegeti foarte bine aceste riscuri si sa aveti experienta necesara
inainte de a va lansa in tranzactionare intra-day.
6. Plasarea ordinelor de genul “stop-loss” sau “stop-limit” nu vor limita neaparat pierderile
la suma propusa. Este posibil ca anumite conditii ale pietei sa faca imposibila executarea ordinului
sau atingerea pretului stop.
B.2. CONTRACTE OPTIONS
Optiunea defineste un contract standardizat care da cumparatorului dreptul dar nu si

obligatia de a cumpara sau vinde activul suport de la baza contractului (marfuri, valute, valori
mobiliare, contracte futures sau alte instrumente financiare) la un pret prestabilit, numit pret de
exercitare, contra unei sume platite vânzatorului la încheierea contractului, numita prima, în
cadrul unei perioade de timp predeterminate.
Tranzactiile cu optiuni au aparut din cele mai vechi timpuri pentru a raspunde necesitatilor
investitionale tot mai complexe si diversificate ale agentilor economici. Atestarile despre astfel de
instrumente merg pâna în anul 3500 î.e.n. când fenicienii si romanii foloseau contracte cu termeni
similari celor ai optiunilor de astazi cu privire la bunurile transportate pe navele lor comerciale.
Una din primele atestari ale optiunilor se regaseste în Grecia Antica, datând din vremea
filosofului Thales. Folosind cunostintele lui de astrologie, Thales a previzionat într-un an o recolta
bogata de masline în primavara urmatoare. Cum, în general existau din partea fermierilor putine
cereri de închiriere a preselor de masline în timpul iernii, Thales a negociat în iarna preturile
preselor pentru primavara urmatoare. Previziunea lui Thales a fost corecta si el a fost în masura sa
închirieze dreptul de folosire al preselor de masline la un pret ridicat, obtinând un profit
considerabil. În prezent contractele cu optiuni se tranzactioneaza la peste 50 burse aflate în 38 tari
ale lumii.
Singura bursa românească pe care se tranzactioneaza optiuni este Sibex, aceste produse fiind
lansate în noiembrie 1998. Optiunile pe contracte futures tranzactionate la Sibiu ofera investitorilor
noi posibilitati de tranzactioanare prin care fiecare dintre ei sa-si exprime si sa-si gestioneze mai
sigur si mai amplu interesele sale financiare. Bursa de la Sibiu pune la dispozitia investitorilor 18
optiuni având ca activ suport contracte futures pe 13 actiuni tranzactionate la BVB (BRD, RRC,
SIF-URI, BRK, etc) precum si pe valute (EUR/RON, USD/RON,EUR/RON_USD), pe indici
bursieri (DJIA_RON) si aur (SIBGOLD).
Desi volumele de tranzactionare pe segmentul options este semnificativ mai mic decât cel
înregistrat pe contractele futures, flexibilitatea optiunilor confera investitorilor oportunitati de
dezvoltare a unor strategii extrem de eficiente. Practic, cu ajutorul optiunilor se poate controla
gradul de risc al investitiei de la foarte mic (cazul cumpararii simple de optiuni) pâna la foarte mare
(vânzarea descoperita de optiuni), între aceste limite gasindu-si locul un mare numar de combinatii.
a. Simbolul contractului identifică contractul options pe piaţa. Simbolul contractului

options este format din simbolul contractului futures care constituie activul suport pentru contractul
options la care se adaugă OP.
b. Preţul de exercitare este preţul stabilit drept referinţă în momentul cumpărării/vânzării
opţiunii. Poate fi considerat o bornă în funcţie de care, pe parcursul scadenţei, se calculează
profitabilitatea opţiunii. Pentru fiecare din cele două părţi implicate în tranzacţie acest preţ este un
nivel important, deoarece reprezintă valoarea de la care pierderea sau câştigul lor (în funcţie de tipul
de opţiune şi de poziţia short sau long) începe să ia proporţii. Practic, preţul de exercitare este preţul
activului suport rezervat pentru vânzare sau cumpărare (în funcţie de tipul opţiunii) de către
cumpărătorul opţiunii.
20
c. Activul suport este contractul futures pe marfa sau produsul care face obiectul şi care
este tranzacţionat pe piaţa futures.
d. Cotaţia pe piaţa opţiunilor este identică cu cotaţia activului suport pe piaţa spot.
e. Pasul reprezintă fluctuaţia minimă a primei pe piaţa opţiunilor si este de 0,0001 Ron.
f. Data scadenţei este ziua în care expiră contractele options rămase deschise. Pe piaţa
SIBEX, scadentele contractelor options sunt de 3, 6, 9, şi 12 luni pentru contractele OPDESIF2,
OPDESIF3, OPDESIF5, OPDESNP, OPDERRC, OPDETLV, OPEUR/RON şi OPSIBGOLD
respectiv de 3 şi 6 luni pentru restul contractelor. Ziua de scadenta este a treia zi de vineri din luna
de scadenta. Daca a treia zi de vineri din luna de scadenta nu este zi lucratoare, data scadentei va fi
ultima zi lucratoare dinaintea celei de-a treia zi de vineri din luna de scadenta. Bursa poate stabili si
alte zile de scadenta in functie de programul de tranzactionare pe pietele spot (de regula doar
scadenţa decembrie sufera modificări ca urmare a activitatii BNR si BVB la final de an).
g. Mărimea obiectului contractului este standardizată pentru fiecare contract. Când se
tranzacţionează un contract options practic se tranzacţionează dreptul de a cumpăra sau a vinde
contractul futures corespunzător. Deci fiecare opţiune acoperă 1 contract futures suport.
h. Preţul de executare la scadenţă este preţul la care se lichidează contractele options ”în
bani”.
O opţiune call este „în bani” atunci când preţul de exercitare este mai mic decât preţul
curent de tranzacţionare al activului suport. Ea este considerată în bani deoarece cumpărătorul
opţiunii are dreptul de a cumpăra activul suport la un preţ care este mai mic decât preţul la care îl
poate achiziţiona direct de pe piaţă. O opţiune este "la bani" dacă preţul contractului futures este
egal cu preţul de exercitare al opţiunii.
O opţiune call a cărei preţ de exercitare este mai mare decât preţul contractului futures este
"în afara banilor". În mod similar, o opţiune put este " în afara banilor" dacă preţul său de
exercitare este mai mic decât preţul futures. Nici o astfel de opţiune nu se poate exercita şi de
asemenea nu are valoare intrinsecă.
Poziţia deschisă pe piaţa options este un contract options cumpărat sau vândut şi nelichidat
printr-o operaţiune inversă. Cu alte cuvinte, în momentul în care un investitor cumpără sau vinde un
contract options pe un anumit activ, i se deschide o poziţie pe piaţa respectivă. Orice contract
options tranzacţionat presupune deschiderea a 2 poziţii: una de vânzare (sau “short”) şi una de
cumpărare (sau “long”). Poziţiile deschise sunt înregistrate la casa de compensaţie. În momentul în
care contractul options este lichidat poziţiile deschise corespunzătoare se închid.
Preţul pe care cumpărătorul unei opţiuni îl plăteşte vânzătorului opţiunii este cunoscut sub
numele de primă. Primele sunt stabilite liber pe piaţă de către cumpărători şi vânzători potrivit
regulilor bursei unde sunt tranzacţionate. Cunoaşterea principalilor factori care influenţează primele
este importantă pentru orice persoană care consideră tranzacţionarea opţiunilor. Prima poate
influenţa substanţial profitul sau pierderea investitorului.
Compensarea reprezintă lichidarea poziţiei de către cumpărătorul şi/sau vânzătorul opţiunii
prin iniţierea unei tranzacţii opuse, eliminând sau transferând unei alte persoane toate drepturile sau
obligaţiile viitoare.Tranzacţia opusă se referă la iniţierea unei operaţiuni de bursă inverse celei
iniţiale (cumpărătorul iniţiază o vânzare iar vânzatorul iniţiază o cumpărare) pentru acelaşi tip de
opţiune, cu aceeaşi scadenţă şi cu acelaşi preţ de exercitare.
Optiunea este un contract de vanzare-cumparare intre doua parti, care da cumparatorului
dreptul, dar nu si obligatia, de a cumpara sau a vinde o anumita cantitate de marfuri, valute,
valori mobiliare sau instrumente financiare la un pret prestabilit, la sau inaintea unei anumite
date numita scadenta. Pentru a intra in posesia acestui drept, cumparatorul plateste vanzatorului
contractului un pret denumit prima.
Fiecarei optiuni ii corespunde un contract futures care la randul sau este echivalentul a 1000
de actiuni (cu exceptia contractelui DERRC care contine 10.000 actiuni) sau 1000 unitati monetare
(EUR sau USD). In continuare, ne vom referi la contracte cu optiuni ca avand 1000 de unitati. Din
punct de vedere al drepturilor pe care le confera, optiunile sunt de doua tipuri:
21
Optiuni CALL ce dau cumparatorului dreptul, dar nu si obligatia, de a cumpara, activul
suport la pretul de exercitare, la o anumita data sau pe o anumita perioada pana la acea data.
Vanzatorul optiunii call are obligatia de a vinde activul suport daca cumparatorul optiunii decide
exercitarea acesteia
Exemplu de optiune CALL Sa presupunem ca DESIF5 (contractul futures de la baza
optiunii) este cotat la 1.4250 lei pentru scadenta martie 2013. O optiune CALL pe DESIF5 este
disponibila pe piaţa la pretul de 1.4500 lei. Cumparatorul unei astfel de optiuni are dreptul, dar nu si
obligatia, de a cumpara un contract DESIF5 (echivalentul a 1000 actiuni) la pretul futures de 1.4500
lei oricand pana la scadenta, conform specificatiilor contractului. Pentru a beneficia de acest drept,
cumparatorul trebuie ca pe durata scadentei sa exercite optiunea. Daca nu exercita optiunea CALL
pana la scadenta, atunci, dupa inchiderea sedintei de tranzactionare din ziua scadentei, in cazul in
care optiunea este "in bani", ea va fi exercitata automat de catre Casa Romana de Compensatie. La
scadenta, optiunile "la bani" si "in afara banilor" expira pur si simplu, fara a fi exercitate si in acest
caz, vanzatorul pastreaza prima incasata de la cumparator. Pe de alta parte, vanzatorul optiunii
CALL este obligat sa livreze contractul futures DESIF5 (echivalentul a 1000 de actiuni SIF5) la
pretul de 1.4500 lei/actiune. Pentru asumarea acestei obligatii, vanzatorul incaseaza si pastreaza
prima optiunii indiferent daca optiunea este sau nu "in bani". Cumparatorul optiunii CALL nu este
obligat sa exercite optiunea!
Exemplu optiune call – SIBEX
Optiune bazata pe contract futures cu activ suport actiunile SIF Oltenia scadent in decembrie
2011. Preturile in piata pe acest contract sunt 1,4 RON la momentul actual. Ideea ta este ca actiunile
SIF Oltenia vor creste peste nivelul de 1,6 RON pana in decembrie 2011. Cumperi astfel o optiune
CALL pentru pretul de 1,6RON (Pret de Exercitare), optiune care iti da dreptul de a avea o pozitie
de cumparare in cazul in care piata depaseste acest prag. Pentru acest drept vei plati vanzatorului 55
RON (Prima) Daca piata nu va trece de acest nivel vei pierde maxim 55 RON, adica prima sau o
parte din ea. Daca pretul futures depaseste 1,6550 (pragul tau de rentabilitate) optiunea ta intra in
bani, si poate fi transformata in profit. De exemplu daca pe futures se fac tranzactii la 1.8 tu o sa
castigi 145 RON.
Sursa: www.sibex.ro
Optiuni PUT ce dau cumparatorului dreptul dar nu si obligatia de a vinde activul suport
pana la scadenta, la pretul de exercitare in schimbul primei put platite vanzatorului la incheierea
tranzatiei. Vanzatorul optiunii put are obligatia de a cumpara activul suport daca cumparatorul
optiunii decide exercitarea acesteia.
22
Exemplu de optiune PUT Pentru acelasi contract futures EUR/RON cu scadenta la sfarsitul
lunii martie 2013, al carui pret futures este in acest moment 4.5681 lei, o optiune PUT este
disponibila la pretul de exercitare de 4.5500 lei/actine. Acest contract ii da cumparatorului dreptul,
dar nu si obligatia, de a vinde, oricand pana la scadenta, un contract EUR/RON (echivalentul a 1000
actiuni) la pretul de 4.5500 lei. Pentru acest drept, el plateste vanzatorului o prima. In cazul
exercitarii optiunii PUT, vanzatorul optiunii este obligat sa cumpere contractul futures la pretul de
4.5500 lei/actiune (chiar daca intre timp aceasta a ajuns la 4.5000 lei si el ar putea sa o cumpere mai
ieftin din piaţa). Ca si in cazul optiunilor CALL, vanzatorul incaseaza si pastreaza prima indiferent
daca optiunea este sau nu exercitata. Cumparatorul optiunii PUT nu este obligat sa exercite
optiunea!
Exemplu optiune put - SIBEX

Optiune bazata pe contract futures cu activ suport actiunile SIF Oltenia scadent in decembrie
2011. Preturile in piata pe acest contract sunt 1,6RON acum. Ideea ta este ca actiunile SIF Oltenia
vor scadea sub nivelul de 1,4RON pana in decembrie 2011. Cumperi astfel o optiune PUT pentru
pretul de 1,4RON (Pret de Exercitare), optiune care iti da dreptul de a avea o pozitie de vanzare in
cazul in care piata scade sub acest prag. Pentru acest drept platesti vanzatorului 60 RON (Prima)
Daca piata nu va scadea sub acest nivel vei pierde maxim 60 RON, adica prima sau o parte din ea.
Daca pretul futures coboara sub 1,34 (pragul tau de rentabilitate) optiunea ta intra in bani, si poate fi
transformata in profit. De exemplu daca pe futures se fac tranzactii la 1.2 tu o sa castigi 140 RON
Sursa: www.sibex.ro
Este important de retinut faptul ca optiunile call si put sunt contracte complet separate si
distincte ce confera drepturi diferite. Ele nu sunt parti opuse ale aceleiasi tranzactii. Orice optiune
put are un comparator si un vanzator; la fel se intampla si in cazul optiunii call.
In functie de momentul in care se poate realiza exercitarea, optiunile se clasifica in doua

categorii:
Optiuni europene ce pot fi exercitate numai la scadenta optiunii;
Optiuni americane ce pot fi exercitate oricand pana la scadenta optiunii;
Pe piaţa SIBEX se pot tranzacţiona optiuni de tip American. Cumparatorul optiunii (engl "taker")
este un investitor care anticipeaza o miscare importanta a pretului activului suport. Achizitionarea
unui astfel de produs ofera posibilitatea unui profit multiplicat cu ajutorul efectului de levier,
obtinut in schimbul unui risc cunoscut si limitat la nivelul primei platite vanzatorului optiunii.
23
Cumparand o optiune CALL, investitorul obtine dreptul de a cumpara activul suport (contractul
futures de la baza acestuia) la pretul de exercitare in orice moment pana la expirarea optiunii. In
general prima optiunii CALL creste pe masura ce pretul activului suport creste.
Cumparand o optiune PUT, investitorul are dreptul sa vanda activul suport la pretul de exercitare.
Pe masura ce preturile activelor suport cresc, primele optiunilor PUT scad.
Pretul futures Prima optiunii CALL Prima optiunii PUT

Creste Creste Scade
Scade Scade Creste
In schimbul dreptului de a vinde activul suport (in cazul optiunilor PUT) sau de a-l cumpara
(in cazul optiunilor CALL) cumparatorul plateste prima. Aceasta suma de bani reprezinta
riscul/pierderea maxima pe care acest investitor si-l asuma in piaţa. Este important de retinut ca un
cumparator de PUT nu este obligat sa detina actiunile de la baza contractului futures pe care are de
gand sa il vanda in cazul exercitarii optiunii (in cazul optiunilor avand la baza contractele futures pe
actiuni). Lichidarea contractelor se va face in cazul exercitarii prin plata diferentelor cash. In
momentul in care optiunea este exercitata, valoarea timp este pierduta.
In general, mai putin de 15% din optiunile tranzactionate sunt exercitate, restul expirand in
afara banilor.
Vanzatorul (engl. "writer") isi asuma un risc teoretic nelimitat in schimbul unui castig limitat
la prima incasata. Daca viziunea lui asupra mersului pietei se dovedeste gresita, el va marca o
pierdere serioasa. Din punctul sau de vedere o piaţa cu volatilitatea slaba este ideala, in acest
context, posibilitatea ca preturile sa se miste si sa ajunga in jurul pretului de exercitare fiind
minime. Daca a vandut optiuni PUT, pe langa o piaţa cu trend neutru, pe el il mai avantajeaza si
crestrea preturilor, in timp ca vanzatorul de CALL este la adapost in cazul in care piaţa este in
scadere.
Cumparare optiuni CALL
Cumparare optiuni PUT
24
Vanzare optiuni CALL
Vanzare optiuni PUT
25
Prima optiunilor este pretul platit pentru o optiune si stabileste in functie de preturile de
exercitare. Ea este singura caracteristica variabila a optiunii si depinde atat de factori cuantificabili
(volatilitate, durata pana la scadenta, pretul activului suport si pretul de exercitare, etc) dar si de
factori necuantificabili, adesea imprevizibili si, in parte psihologici care contribuie la formarea
pretului oricarui produs pe piaţa. Primele investitorilor nu sunt stabilite in vreun fel de catre bursele
la care se tranzactioneaza si nici de catre casa de compensatie. Ele sunt determinate, de fapt, de
cererea si oferta competitive care provin de la traderii profesionisti care tranzactioneaza pe cont
propriu sau de la brokerii care reprezinta societatile de brokeraj, in sistem de licitatie electronica.
Primele opţiunilor piaţa SIBEX sunt exprimate in lei/acţiune. Pentru a calcula prima totala
platita/incasata pentru un contract se multiplica pretul in lei/actiune platibil pentru o unitate, cu
1000 sau 10.000 (in functie de specificatiile fiecarui contract in parte). De exemplu, o prima de
0.0200 lei/actiune platita pentru o optiune pe DESIF5 reprezinta un cost total de 0.0200 lei/actiune
X 1000 actiuni, adica 20 de lei pe optiune.
CAPITOLUL V.
BURSA – istoric, continut si functii
Bursele actuale sunt rezultatul unei evoluţii istorice îndelungate şi reflectă, cu particularităţi
zonale sau naţionale, modelul general al pieţei libere; natura specifică a bursei este dată de o serie de
caracteristici. Bursele sunt locuri de concentrare a cererii şi ofertei pentru mărfuri, precum şi pentru
diferite tipuri de hartii de valoare. Dacă la începuturile lor, pieţele bursiere erau organizate pentru
tranzacţionarea în egală măsură a mărfurilor şi valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele două
mari categorii de burse. Deşi mecanismul de funcţionare se bazează pe un model comun, propriu
oricărui tip de tranzacţie bursieră, bursele de mărfuri şi respectiv cele de valori au funcţii radical
diferite într-o economie.
Prima bursă de mărfuri a fost înfiintaţă la Anvers in 1531, în cadrul ei încheindu-se
tranzacţii cu mărfuri coloniale. În Amsterdam, la începutul secolului al XVII-lea, mărfurile se
puteau tranzactiona într-un sistem apropiat de cel practicat astazi pe pietele derivate. Cumparatorul
si vanzatorul conveneau asupra unui pret, a unei cantitati si a unui termen de livrare pentru marfa
tranzactionata. De asemenea, în Japonia şi China, încă din secolul XVII sunt consemnate tranzacţii
sub forma instrumentelor derivate având la bază orezul, iar la Bursa de la Londra începe
tranzacţionarea primelor contracte forward pe mărfuri.
Burse au mai fost infiintate la Londra (1554), Bassel (1699), Paris (1724), Viena (1761),
New York (1792), Bruxelles (1801), Milano (1833), Roma (1827), Madrid (1831), Geneva (1850),
Tokyo (1855). Istoria moderna a pietei futures incepe in 1848 in SUA, odata cu infiintarea la
Chicago a unei piete futures (sau la termen) administrata de Chicago Board of Trade (CBOT).
Primele contracte futures au avut ca obiect produsele agricole urmate mai tarziu de metale si in final
de instrumente financiare (obligatiuni, rate ale dobanzii si indici bursieri), iar in 1982 au fost lansate
optiunile pe contracte futures. Chicago Mercantile Exchange (CME) este bursa care administreaza
cea mai mare piaţa de instrumente derivate din SUA. Infiintata in 1898 si specializată la inceput tot
în tranzactii futures pe produse agricole. Derivatele listate la CME au ca active suport rate de
schimb valutar, indici bursieri, produse agricole si rate ale dobanzii. În cursul anului 2007 Chicago
Mercantile Exchange şi Chicago Board of Trade şi-au anunţat deciziile de fuziune, în urma acestei
operaţiuni urmând să rezulte cea mai mare piaţa de instrumente derivate din lume. Eurex Frankfurt
– este cea mai mare piaţa de instrumente derivate din lume (la nivelul indicatorilor de tranzacţionare
aferenţi anului 2006) cu un volum de peste 1,5 miliarde contracte futures şi options. Produsele
specifice acestei pieţe sunt derivetele pe obligaţiuni, indici bursieri şi acţiuni (single stock futures).
Această piaţă este rezultatul cumulat al eforturilor burselor din Germania şi Elveţia. OneChicago
este o bursa specializata in tranzactionarea contractelor futures pe actiuni listate pe piaţa de capital
26
din SUA. A fost înfiinţată şi funcţionează sub forma unui joint venture între Chicago Mercantile
Exchange, Chicago Board of Trade şi Chicago Board of Options Exchange.
1. Caracteristicile bursei :
A. Piata de marfuri si valori.
Bursele de mărfuri sunt centre ale vieţii comerciale, pieţe unde se tranzacţionează bunuri
care au anumite caracteristici sunt bunuri generice, care se individualizează prin măsurare, numărare
sau cîntărire; sunt fungibile, adică pot fi înlocuite unele prin altele; au caracter standardizabil, în
sensul că marfa poate fi împărţită pe loturi omogene, apte de a fi livrate la executarea contractului
încheiat în bursă; sunt depozitabile, ceea ce permite executarea la o anumită perioadă de la angajarea
contractului de bursă; trebuie să aibă un grad redus de prelucrare, ca o condiţie a menţinerii
caracterului de produs de masă, nediferenţiat, omogen.
În această categorie intră produse agroalimentare (grâu, porumb, orez, soia etc.), metale (cupru,
aluminiu, zinc etc.), produse tropicale (cafea, cacao, zahăr etc.), produse de origine minerală (petrol);
sunt însă mărfuri de bursă şi unele produse cu un grad mai mare de perisabilitate (ouă, carne). Pe de
altă parte, există şi burse organizate pentru servicii, respectiv pentru închirieri de nave (navlosire) sau
asigurări.
Bursele de valori sunt centre ale vieţii financiare unde se fac vanzări/cumpărări de hartii de
valoare (acţiuni, bonuri de tezaur etc.); totodată, la bursele de valori se pot realiza şi operaţiuni cu
valute, metale preţioase sau efecte de comerţ. În ultimul timp în sistemul de tranzacţii al acestor
instituţii au fost incluse produse bursiere noi (opţiuni, contracte futures pe indici de bursă etc.).
Bursele de valori îndeplinesc funcţii majore în circuitul capitalurilor în economie, constituind un
indicator general al climatului de afaceri din spaţiul economic, naţional şi internaţional, în care îşi
exercită influenţa.
B. Piaţă "simbolică"
La bursele de mărfuri nu se negociază asupra unor bunuri fizice, individualizate şi prezente ca
atare la locul contractării (ca în cazul licitaţiilor clasice), ci pe baza unor documente reprezentative
("hartii), care consacră dreptul de proprietate asupra mărfii şi constituie imaginea comercială a
acesteia (o anumită cantitate de marfă de o anumită calitate). Bursa este, prin urmare, o piaţă
dematerializată unde se încheie contractul dintre părţi, identificarea şi circulaţia mărfurilor realizîndu-
se în afara acestei pieţe.
Caracterul specific al pieţei bursiere este relevat şi de importanţa tranzacţiilor la termen, în care caz
executarea contractului se poate face nu numai prin predarea/primirea efectivă a mărfii, ci şi prin plata
unei diferenţe în bani. În acest caz, operaţiunea bursieră nu este urmată de o mişcare efectivă de
mărfuri; ea are un caracter pur financiar, bănesc (deci "simbolic"). Din acest punct de vedere, se
vorbeşte despre "bursele de marfă fizică" (acolo unde contractele se execută, în mare măsură, cu
livrare/primire efectivă de marfă), cum este cazul Bursei de Metale de la Londra (London Metal
Exchange, LME), în funcţiune din 1877, şi "bursele de hartii" (acolo unde cea mai mare parte a
tranzacţiilor se lichidează prin plata unei diferenţe băneşti), cum este cazul celei mai mari burse de
mărfuri din lume pentru contracte futures, cea de la Chicago (Chicago Board of Trade, CBOT),
înfiinţată în 1848.
Bursele de valori sunt prin esenţa lor pieţe simbolice, deoarece aici se tranzacţionează în principal
titluri rezultate din operaţiuni financiare (de exemplu, mobilizare de capital, atragerea unui
împrumut). Acest caracter este şi mai bine pus în evidenţă de noile tipuri de tranzacţii bursiere; de
exemplu, la contractele futures pe indici de bursă, obiectul tranzacţiei este o sumă de bani determinată
prin calcul, iar executarea acesteia presupune exclusiv plata/încasarea unei diferenţe băneşti.
Procesul de "simbolizare" a tranzacţiilor, reflectat de apariţia şi dezvoltarea bursei, răspunde unor
cerinţe obiective izvorate din evoluţia vieţii de afaceri, cum sunt următoarele: creşterea operativităţii
şi a siguranţei în tranzacţii; sporirea atractivităţii pieţei, prin oferirea de multiple posibilităţi de cîştig;
posibilitatea luării unor decizii comerciale şi financiare cu caracter anticipativ; facilitarea circulaţiei
mărfurilor şi a factorilor de producţie în economie.
27
C. Piaţă liberă.
Bursele sunt pieţe libere, în sensul că asigură confruntarea directă şi deschisă a cererii şi
ofertei care se manifestă în mod real în economie. Prin urmare, nu pot fi tranzacţionate la bursă decat
acele mărfuri sau valori pentru care există o concurenţă liberă, adică un număr suficient de mare de
ofertanţi şi cumpărători astfel încat să nu apară posibilitatea unor concertări în scopul manipulării
preţului; bursa este opusă, prin esenţa sa, ideii de monopol.
În acest sens, pentru ca o marfă sau o hartie de valoare să poată face obiectul tranzacţiilor de
bursă, trebuie să fie îndeplinite o serie de condiţii: oferta trebuie să fie amplă şi să provină de la un
număr suficient de mare de ofertanţi; cererea trebuie să fie solvabilă şi relativ constantă; preţurile nu
trebuie să facă obiectul unor măsuri administrative de control; trebuie să fie asigurată transparenţa
informaţiilor privind piaţa.
D. Piaţă organizată.
Bursa este o piaţă organizată, în sensul că tranzacţiile se realizează conform unor principii,
norme şi reguli cunoscute şi acceptate de participanţi. Aceasta nu înseamnă administrarea pieţei, ci
reglementarea sa în scopul de a crea sau prezerva condiţiile pentru desfăşurarea concurenţei libere,
deci un sistem de garantare a caracterului liber şi deschis al tranzacţiilor comerciale şi financiare.
Organizarea pieţelor bursiere se realizează atat prin cadrul legal stabilit în fiecare ţară pentru
activitatea bursieră, cat şi prin regulamentele bursiere - expresie concentrată a normelor şi uzanţelor
consacrate în lumea afacerilor. Totodată, tranzacţiile bursiere se efectuează întotdeauna prin firme
specializate (societăţi de bursă) şi prin intermediul unui personal specializat în acest scop (agenţii de
bursă), care asigură stabilirea contactului între cererea şi oferta ce se manifestă pe piaţă.
Importanţa organizării pieţei bursiere derivă din posibilitatea apariţiei unor factori de deformare a
raportului dintre cerere şi ofertă, a unor tendinţe de manipulare a acestora în scopuri frauduloase.
Istoria bursei cunoaşte, de altfel, numeroase astfel de "excese", de perioade de raliuri susţinute, urmate
de crahuri răsunătoare. Prin reglementare se urmăreşte de fapt asigurarea uneia din condiţiile esenţiale
ale viabilităţii bursei: credibilitatea acesteia, garanţia de seriozitate pe care o oferă tuturor
participanţilor la tranzacţii.
E. Piaţă reprezentativă.
Bursa este o piaţă reprezentativă, servind drept reper pentru toate tranzacţiile care se
efectuează cu acele mărfuri sau valori pentru care ea constituie piaţa organizată. La bursă se stabileşte
preţul pentru mărfurile sau valorile negociate - aşa-numitul curs al bursei - element esenţial pentru
toate tranzacţiile comerciale sau operaţiunile financiare care se desfaşoară în ţara respectivă, iar în
cazul marilor burse, în întreaga lume.
De altfel, funcţia centrală a bursei este tocmai de a stabili zilnic nivelul preţului, adică punctul de
echilibru al pieţei, acel preţ care asigură - în condiţiile date - volumul maxim de tranzacţii. Prin
această funcţie a sa, bursa devine un reper al întregii activităţi economice, sursă a informaţiei de bază
pentru agenţii economici - nivelul preţului. Mai mult, prin funcţionarea permanentă - spre deosebire
de licitaţii, care au un caracter periodic, bursa exprimă chiar continuitatea proceselor economice,
caracterul neîntrerupt al tranzacţiilor comerciale şi financiare. Bursa se deosebeşte deci de tranzacţiile
particulare efectuate întîmplător, prin negocieri între parteneri determinaţi; ea reprezintă tranzacţia în
genere, dincolo de modul particular în care aceasta se realizează.
În concluzie, bursele sunt pieţe specifice, mecanisme de concentrare a cererii şi ofertei pentru
anumite categorii de mărfuri ori pentru valori, în scopul realizării de tranzacţii într-un cadru organizat
şi în mod operativ, în condiţii de liberă concurenţă. Bursa este piaţa prin excelenţă.
2. Bursele de valori şi importanţa lor pe pieţele de capital

Pieţele secundare pentru titluri financiare (pieţele bursiere) pot fi organizate în două
modalităţi principale: sub forma bursei de valori (engl. stock exchange, fr. bourse), sub forma
pieţelor interdealeri sau „la ghişeu” (OTC – Over the Counter) sau pieţe de negociere.
Bursele de valori sunt instituţii de o importanţă deosebită în ansamblul mecanismelor de
reglare a economiei de piaţă, deţinând o poziţie dominantă pe pieţele interne de capital şi pe piaţa
internaţională.
28
Bursa de valori se defineşte prin existenţa unei instituţii care dispune de spaţii pentru
tranzacţii unde se concentrează cererea şi oferta de titluri financiare şi se realizează negocierea,
contractarea şi executarea contractelor în mod deschis, în conformitate cu un regulament cunoscut.
Acest mod de organizare a pieţei de valori presupune centralizarea tranzacţiilor cu titluri
financiare, prin concentrarea ordinelor de vânzare-cumpărare într-un anumit spaţiu (sala de
negociere) şi efectuarea tranzacţiilor cu ajutorul unui personal specializat (agenţii de bursă). În
prezent, prin utilizarea mijloacelor electronice de transmitere şi executare a ordinelor, tranzacţiile se
pot realiza fără prezenţa efectivă a agenţilor de bursă.
Bursele de valori reprezintă pieţe de capital oficiale unde se vând şi se cumpără valori
mobiliare în scopul mobilizării de capitaluri financiare pe termen mediu şi lung, solicitate pentru
realizarea unor importante acţiuni economice şi sociale pe plan naţional şi internaţional.
În ultimele decenii, piaţa bursieră tinde să se extindă. Pentru a putea fi tranzacţionate la
bursă, firmele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii.
O expansiune deosebită pe pieţele americane şi japoneze au conoscut pieţele interdealeri sau
OTC, care permit accesul la tranzacţii pentru un număr de titluri ce nu îndeplinesc condiţiile de a fi
cotate la bursele propriu-zise.
Piaţa OTC este constituită din relaţiile între comercianţii de titluri (dealeri), precum şi între
ei şi clienţi. Conexiunile sunt realizate prin intermediul mijloacelor computerizate de transmitere şi
prelucrare a informaţiei.
Piaţa OTC din S.U.A. — NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automated
Quotation - Sistem Automat de Cotare al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor de Titluri) — se
întemeiază pe o reţea de comunicaţii electronice între dealeri. Comercianţii de titluri nu negociază
direct cu clienţii, faţă în faţă: ei îşi obţin informaţiile necesare de pe ecranele computerelor şi
negociază tranzacţiile prin telefon.
Odată cu progresele tehnologice, se vorbeşte despre un nou tip de piaţă bursieră, piaţa
electronică, aceea în care informaţia se transmite şi se prelucrează prin utilizarea unor sisteme de
computere.
Prezentăm în paralel caracteristicile burselor propriu-zise şi ale pieţelor OTC:
La bursa propriu-zisă tranzacţiile sunt localizate într-un spaţiu determinat, în săli de
negociere, în timp ce pentru pieţele OTC este o lipsă a localizării, tranzacţiile fiind executate în
birourile societăţilor financiare care acţionează în calitate de dealeri.
În cazul bursei propriu-zise accesul direct pe piaţă este limitat la membri bursei şi la titlurile
acceptate în bursă. Accesul este mai larg, atât pentru clienţi, cât şi pentru titluri pe pieţele OTC,
existând numeroşi creatori de piaţă.
La bursele de valori, negocierea şi executarea contractelor se realizează de personal
specializat, prin licitaţie publică. Pe pieţele OTC, tranzacţiile se realizează prin negocieri
directe vânzător-cumpărător, rolul de contraparte avându-l dealerul.
Realizarea tranzacţiilor la bursă este supusă unor reguli ferme instituite prin lege şi
regulament. Agenţii de bursă au anumite obligaţii. Reglementarea este mai puţin fermă şi
cuprinzătoare în cazul pieţelor OTC; de regulă, este realizată de asociaţiile dealerilor.
Datorită concentrării ordinelor şi a mecanismului tranzacţional, la bursele propriu-zise se
formează un curs unic pentru titlurile negociate. Deoarece pe pieţele OTC preţurile sunt
stabilite prin negocieri izolate, acestea pot să varieze de la un dealer la altul.
Bursele de valori sunt organisme foarte sensibile la multiplele influenţe pe care le

declanşează evenimentele economice, social-politice şi valutare.
Bursele pun în evidenţă starea conjuncturală a economiei, înregistrează mersul afacerilor
marilor companii industriale şi comerciale, culeg şi prelucrează informaţii privind situaţia
economico-financiară şi a balanţelor de plăţi externe ale ţărilor. Orice tranzacţie încheiată la bursă
este cauzată de interesele clienţilor şi la rândul ei, produce efecte asupra evoluţiei cursurilor
valorilor mobiliare negociate. Mărimea cursului acestor titluri creşte, scade, rămâne constantă, pe
29
un anumit interval de timp, în funcţie de starea conjuncturală, şi, în ultimă instanţă, de încrederea pe
care o are publicul în starea generală a economiei şi a finanţelor fiecărei ţări.
Bursa este un termometru; ea nu este cauza unei situaţii, ci dă numai măsura acelei
situaţii.
3. Functiile bursei de valori
Bursa de valori îndeplineşte mai multe funcţii:

a. Bursa are un rol central în procesul finanţării activităţii economice.
Alimentarea capitalurilor împrumutate se poate face pe două căi:
- împrumut bancar (finanţare indirectă),
- emisiune de titluri sau obligaţiuni (finanţare directă).
Odată titlurile emise de către firmă pentru a se finanţa, acestea pot fi tranzacţionate prin
intermediul bursei. Această caracteristică de lichiditate (faptul că există o piaţă pe care titlurile
financiare pot fi transformate în lichiditate la valoarea de piaţă) conferă finanţării directe o
semnificaţie sporită pentru companii.
b. Bursa este nucleul pieţei capitalurilor.
La bursă cotează cele mai importante firme din fiecare ţară, iar cursul acţiunilor se stabileşte
zilnic prin mecanismul tranzacţiilor în funcţie de cererea şi oferta de acţiuni. Bursa este importantă
din cel puţin două puncte de vedere:
- în plan microeconomic - la bursă se stabileşte valoarea pe piaţă a unei firme (valoarea
capitalizată). Această valoare se calculează înmulţind numărul de acţiuni cu cursul acţiunii (preţul
pe piaţa secundară);
- în plan macroeconomic - bursa reprezintă un indicator al situaţiei economico-financiare a
ţării, reflectat prin indicele bursier (indicele bursier este o medie a cursurilor celor mai importante
acţiuni cotate la bursă).
c. Bursa este o piaţă de plasament pentru deţinătorii de capital. Cei ce deţin fonduri
disponibile investesc în titluri de valoare ori de câte ori randamentul previzionat este mai mare
decât rata medie a rentabilităţii în investiţii similare şi când se obţin câştiguri din operaţiunile cu
titlurile financiare.
d. Bursa este o piaţă de tranzacţii între corporaţii.
Prin cumpărarea de acţiuni se concentrează practic puterea de decizie asupra unei firme până
la controlul complet asupra acesteia:
- deţinerea a peste 10 la sută din acţiunile unei firme dă dreptul participării în Consiliul de
Administraţie al firmei respective;
- deţinerea a peste 33,3 la sută din acţiunile unei firme oferă posibilitatea creării aşa-zisei
minorităţi de blocaj (ceea ce conferă un drept de veto);
- deţinerea a peste 51 la sută din acţiunile unei firme conferă control asupra acelei firme.
Pentru ca piaţa secundară să-şi poată îndeplini rolul ce-i revine în economia modernă, ea
trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe:
- lichiditatea, ceea ce înseamnă că pe piaţa respectivă trebuie să fie o abundenţă de fonduri
disponibile şi de active financiare; o piaţă lichidă este una în care există posibilitatea de a vinde şi
cumpăra, operativ şi fără întreruperi, active financiare. Lichiditatea garantează funcţionarea
continuă a pieţei.
- eficienţa are în vedere existenţa unor mecanisme de realizare operativă la costuri cât mai
reduse a tranzacţiilor. Cu cât costurile sunt mai mici, atractivitatea pentru investitori este mai mare.
- transparenţa prevede accesul direct şi rapid la informaţiile relevante pentru deţinătorul de
active financiare. Este o condiţie a eficienţei.
- corectitudinea este legată de transparenţă. Crearea unui cadru riguros pentru a reglementa
tranzacţiile este sarcina organizării pieţei.
- adaptabilitatea presupune răspunsul prompt al pieţei la noile condiţii economice şi
extraeconomice.
30
Introducerea în activitatea de bursă este actul prin care o companie devine „publică”, cu
toate oportunităţile pe care acest lucru le presupune. Introducerea în activitatea bursieră oferă
avantaje societăţilor comerciale: asigurarea şi garantarea perenităţii capitalului, creşterea şi
diversificarea posibilităţilor de finanţare, creşterea reputaţiei şi simplificarea implementării unor
strategii de creştere.
Evident, există şi dezavantaje, constrângeri, deoarece odată intrată în bursă compania este
supusă regulilor instituţiei bursiere.
Intrarea în bursă nu interesează doar compania a căror acţiuni sunt tranzacţionate la bursă şi
acţionarii ei, ci şi ansamblul profesioniştilor bursieri şi financiari, investitorii ce vor cumpăra titluri
financiare. Deci, sunt puşi în scenă trei categorii de actori, care au interese nuanţat diferite:
acţionarii de origine, profesioniştii bursieri şi financiari, investitorii, ale căror interese nu sunt
divergente, cum par la prima vedere. Primii urmăresc maximizarea utilizării averii lor; investitorii
caută să achiziţioneze titluri în vederea diversificării portofoliului lor (aceste două categorii au un
joc unic), în timp ce profesioniştii fac un joc repetat.
4. Avantajele cotaţiei la bursă

Ceea ce determină companiile să participe la activitatea bursieră, explicând astfel importanţa acestei
instituţii într-o economie de piaţă, poate fi sintetizat în trei categorii de avantaje, astfel:
1. Asigurarea mobilităţii capitalului. Acţionarii pot în orice moment să vândă toate sau o parte
din acţiunile pe care le deţin într-o companie cotată şi să găsească cumpărător la un preţ de piaţă
stabilit în funcţie de cerere şi ofertă. Din acest avantaj decurg:
1.1. Dezangajarea acţionarilor minoritari. Doar cotaţia la bursă permite acţionarilor minoritari
să cedeze în orice moment acţiunile pe care le deţin şi să obţină un preţ de piaţă obiectiv (preţul
stabilit în bursă se bazează pe evoluţia rezultatelor viitoare ale firmei şi nu pe o valoare arbitrară).
1.2. Garantarea perenităţii companiei. Această situaţie apare de regulă la companiile familiale,
care îşi pun problema dacă să păstreze controlul (plătind de exemplu drepturi de succesiune când
este vorba de a doua generaţie). Firma fiind cotată la bursă, acţionarii pot vinde până la 49% din
acţiuni, reglându-şi astfel cheltuielile şi păstrând în acelaşi timp controlul, sau pot să vândă toate
acţiunile la un preţ obiectiv de piaţă.
1.3. Facilitarea realizării câştigului de capital de către acţionari. Când preţul de piaţă al
acţiunilor creşte, acţionarii pot vinde o parte din acţiuni, realizând câştigul de capital (diferenţa
pozitivă dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare).
1.4. Facilitarea participării salariaţilor. O companie poate distribui salariaţilor o parte a
capitalului social, sub formă de participaţii. Dacă firma nu este cotată la bursă, apar probleme când
salariaţii vor să renunţe la acest angajament sau când vor să valorifice eventualele creşteri de
valoare.
2. Diversificarea posibilităţilor de finanţare. Pentru a evita atingerea unor limite în finanţare,
recurgând doar la finanţarea prin intermediul băncilor sau altor instituţii specializate (condiţii
impuse de bănci ce nu pot fi depăşite, credite ce nu pot depăşi anumite praguri), dar şi pentru a
câştiga în flexibilitate, independenţă, companiile trebuie să-şi diversifice posibilităţile de finanţare,
lucru oferit de bursă. Odată intrată la bursă, compania poate să-şi procure fondurile de care are
nevoie, fie prin emisiune de acţiuni comune sau preferenţiale, fie prin emisiune de obligaţiuni.
3. Creşterea reputaţiei17. Concurenţa crescândă impune acordarea unei atenţii speciale relaţiilor
publice şi publicităţii unei companii. Intrarea la bursă contribuie la întărirea prestigiului unei
companii în măsura în care acest lucru o face mai bine cunoscută pe piaţă, îi sporeşte renumele său
şi al produselor sale, dar şi ca urmare a standardelor pe care a trebuit să le îndeplinească pentru a
putea fi cotată la bursă. Intrarea la bursă modifică în parte relaţiile companiei cu clientela, cu
furnizorii, cu partenerii financiari, dar şi cu salariaţii. Mediile, presa financiară vorbesc despre
17
Un sondaj realizat de un institut francez a arătat că prestigiul reprezintă principala motivaţie a firmelor care au intrat
pe piaţa secundară.
31
compania respectivă. Mediile industriale şi marele public încep să o cunoască. Credibilitatea sa
financiară creşte, ceea ce-i facilitează accesul la noi capitaluri.
Dacă avantajele prezentate determină o companie să participe la activitatea bursieră, un prim
pas îl constituie alegerea pieţei.
5. Avantajele listării la mai mult de o bursă

Sute de companii plătesc pentru privilegiul de a avea listate acţiunile la burse de valori din alte ţări,
precum şi la bursa locală. Cele mai populare burse în acest sens sunt cele de la Londra şi din SUA.
Există de asemenea un număr important de acţiuni ale companiilor străine listate la bursele din
Europa de Nord, ca şi la bursele din Canada, Australia, Japonia şi Singapore. Listarea dublă sau
triplă este costisitoare, iar reglementările pot fi severe, ceea ce ne face să credem că există factori
motivaţionali puternici, care îndeamnă managerii să-şi globalizeze investitorii. Iată câteva raţiuni în
acest sens:
Lărgirea bazei acţionariatului. Oferind unei baze mai largi de investitori posibilitatea de a
cumpăra acţiunile firmei, se poate realiza vânzarea lor la un preţ mai mare şi astfel să se obţină
capitalul mai ieftin.
Bursa locală este de dimensiuni prea mici sau creşterea firmei este altfel constrânsă. Unele
companii sunt de dimensiuni atât de mari comparativ cu piaţa naţională, încât pentru a se putea
finanţa trebuie să recurgă la capitaluri străine18.
Recompensarea angajaţilor. Mulţi angajaţi ai firmelor care sunt deţinute de străini sunt
recompensaţi cu acţiuni ale firmei-mamă. Dacă aceste acţiuni sunt listate local, aceste planuri de
recompensă sunt mai uşor de gestionat şi mai atrăgătoare pentru angajaţi.
Investitorii străini pot să înţeleagă mai bine firma. De exemplu, potenţialul unei firme de
software poate fi mai bine apreciat de investitorii americani decât de cei locali şi prin urmare,
listarea acţiunilor pe piaţa americană poate oferi o finanţare mai ieftină pentru companie.
Disciplină. Standardele ridicate pe care trebuie să le îndeplinească o firmă pentru a putea fi
listată la o anumită bursă sporeşte disciplina şi rigoarea internă.
Sporirea vizibilităţii companiei. Listarea pe mai multe pieţe, măreşte aria de vizibilitate a
companiei pe mai multe meridiane.
Mai buna înţelegere a schimbărilor economice, sociale şi politice ce apar pe diferitele pieţe ale
produselor.
Burse Pieţe OTC

1. Localizarea tranzacţiilor, adică existenţa 1. Lipsa unei localizări, a unei clădiri;
unui spaţiu delimitat, a unei clădiri cu sală de tranzacţiile sînt executate în oficiile
negocieri, unde se desfăşoară (în societăţilor financiare, care acţionează ca
exclusivitate) tranzacţiile cu titluri financiare dealeri ("la ghişeul" acestora, deci" over-the-
counter")
2. Accesul direct la piaţă este, în principiu, 2. Accesul este mai larg, atît
limitat la membrii bursei şi la titlurile pentru clienţi, cît şi pentru titluri; există
acceptate în bursă numeroşi creatori de piaţă ("market makers")
3. Negocierea şi executarea contractelor se 3. Tranzacţiile se realizează prin negocieri
realizează de un personal specializat - prin directe între vînzător şi cumpărător, rolul de
diferite sisteme de tranzacţie bazate pe contraparte în tranzacţie fiind jucat de dealer
licitaţie publică
4. Realizarea tranzacţiilor este supusă unor 4. Reglementarea tranzacţiilor este mai puţin
18
O companie de aur din Ghana a fost privatizată în anul 1994 şi a fost evaluată la 1,7 miliarde dolari, adică de peste 10
ori capitalizarea bursieră a pieţei locale. Listarea acestei companii la LSE a fost un mare succes şi în prezent această
firmă şi-a extins activităţile în alte ţări africane şi este listată la bursele din New York, Toronto, Zimbabwe, Ghana,
Londra. (Glen A., Corporate Financial Management, Pearson Education, 2002)
32
reguli ferme instituite prin lege şi fermă şi cuprinzătoare; de regulă ea este
regulamentul bursei; agenţii de bursă sînt făcută de asociaţiile dealerilor
ţinuţi să respecte anumite obligaţii
5. Datorită concentrării ordinelor şi a 5. Deoarece preţurile sînt stabilite prin
mecanismului tranzacţional se formează un negocieri izolate, acestea pot să varieze de la
curs unic pentru titlurile negociate o firmă (dealer) la alta
6. Bursa de valori Bucuresti

Activitatea bursiera in tara noastra dateaza din anul 1839, prin intemeierea burselor de
comert. La 1 decembrie 1882 a avut loc deschiderea oficiala a Bursei de Valori Bucuresti (BVB),
iar peste o saptamana a aparut si cota bursei, publicata in Monitorul Oficial. De-a lungul existentei
sale, activitatea bursei a fost afectata de evenimentele social-politice ale vremii (rascoala din 1907,
razboiul balcanic 1912-1913), bursa fiind inchisa apoi pe perioada primului razboi mondial. Dupa
redeschiderea sa, a urmat o perioada de 7 ani de cresteri spectaculoase, urmata de o perioada tot de
7 ani de scadere accelerata. Activitatea Bursei de Efecte, Actiuni si Schimb se intrerupe in anul
1941, moment in care erau cuprinse la cota bursei actiunile a 93 de societati si 77 de titluri cu venit
fix (tip obligatiuni).
Dupa o intrerupere de 5 decenii, Bursa de Valori Bucuresti a fost reinfiintata in anul 1995,
prima zi de tranzactionare fiind 20 noiembrie 1995, zi in care s-au tranzactionat 905 actiuni a 6
societati cotate. Din momentul redeschiderii, bursa a cunoscut o dezvoltare continua. La acest
moment numarul societatilor listate este in jur de 70; printre acestea se numara societati importante
in economia nationala, precum SNP Petrom, BRD, cele 5 Societati de Investitii Financiare, Banca
Transilvania, etc..
Evolutia capitalizarii bursiere a BVB in perioada 2000-2012
Sursa: http://www.bvb.ro/Bursa%20ca%20alternativa%20de%20finantare%20pentru%20c
ompanii_Lucian%20Anghel_septembrie%202012.pdf, p. 14
Dupa cum se poate observa in graficul anterior, BVB a inregistrat o majorare treptata a
capitalizarii bursiere incepand cu anul 2000 pana in 2007, an in care a atins maximul de 21.8 mld.
Euro, de aproximativ 17 ori mai mult decat in anul 2000. Anul 2008 a adus restrangerea valorii
tranzactiilor pe piata de capital autohtona, la mai putin de jumatate fata de anul anterior 2007. Din
2008 bursa a cunoscut o extindere valorica treptata, astfel incat la inceputul anului 2012
capitalizarea bursiera a depasit 14 mld euro. In prezent, capitalizarea BVB se ridica la valoarea de
19.8 mld. Euro.
33
Sursa: BVB, 2.11.2012
Cotarea ("admiterea") unei valori mobiliare la Bursa de Valori reprezinta o recunoastere a

activitatii eficiente a societatii emitente, datorita unor criterii ce trebuie indeplinite in vederea
cotarii, criterii ce se refera la emisiunea de valori mobiliare, gestiunea societatii emitente, activitatea
desfasurata, informarea investitorilor, etc. Cotarea se poate face la categoria I sau la categoria a II-a.
Numita si categorie de baza, categoria I necesitand indeplinirea unor criterii suplimentare de
catre emitenti, printre care se mentioneaza desfasurarea unei activitati profitabile in ultimii doi ani.
In acest mod, societatile cotate la bursa de valori sunt impartite in doua categorii , oferind
investitorilor un prim criteriu de apreciere a eficientei acestora. Pe langa aceasta recunoastere a
activitatii lor eficiente, pentru societatile emitente, cotarea aduce si alte avantaje. Ne referim in
primul rand la un avantaj legat de imaginea si publicitatea societatilor cotate - acestea beneficiind
de o mediatizare intensa si devenind cunoscute in opiniei publice si comunitatii de afaceri, in randul
carora se afla potentialii clienti si actionari ai societatilor. Un alt avantaj se refera la registrul
actionarilor, care este tinut in mod exact si la zi de catre sistemul informatizat al bursei de valori,
nemaifiind necesara tinerea acestuia de catre societatea emitenta. Prin sistemul electronic de
tranzactionare al BVB se tranzactioneaza si actiunile de pe piata valorilor mobiliare necotate.
Aceasta este o sectiune speciala a bursei pe care se tranzactioneaza actiuni ce au fost retrase de la
cota bursei (datorita evolutiilor slabe, la cerere, etc) dar care se tranzactioneaza in continuare prin
intermediul Bursei de Valori. Aceste societati nu mai sunt considerate cotate la bursa, iar
tranzactionarea actiunilor lor implica riscuri mai mari.
Pe RASDAQ (Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotations), sunt
tranzactionate valorile mobiliare neincluse la Cota Bursei de Valori. Prima zi de tranzactionare pe
piata Rasdaq a fost 1 noiembrie 1996, cand s-au tranzactionat actiunile a 3 societati. Actiunile
listate pe aceasta piata sunt rezultate in urma procesului de privatizare in masa, ce a dus la o
crestere exploziva a numarului de societati tranzactionate (in prezent in jur de cateva mii). Desigur,
datorita conditiilor specifice pietei romanesti, numai un numar redus al acestora (de ordinul sutelor)
se tranzactioneaza regulat si au o piata ordonata a valorilor mobiliare. In ultimii ani au existat si
inceputuri timide de listare pe Rasdaq a unor societati private infiintate dupa 1989. Societatile
listate pe piata Rasdaq sunt impartite in trei categorii dupa sistemul utilizat de bursa de valori:
Categoria I, Categoria a II-a si Categoria de baza.
Conditii listare la Bursa de Valori Bucuresti
Actiuni Romania
Cat 1 Cat 2 Cat 3
dispersia actiunilor distribuite public >25% >25% >25%
actiuni trebuie sa fie distribuite
2000 persoane - -
public la cel putin
capitaluri proprii din ultimul
>30 mil EUR >2 mil EUR >1 mil EUR
exercitiu financiar
profit net ultimii 2 ani - -
pentru cel putin urmatorii 3 ani
sa prezinte un plan de afaceri - -
calendaristici
34
sa depuna un memoriu de prezentare DA DA DA
Actiuni Internationale
• capitaluri proprii din ultimul exercitiu financiar > 1 mil EUR
• pentru emitentii din statele nemembre UE sa fie admise la tranzactionare in statul unde emitentul
are sediul social
Evolutia tranzactiilor cu actiuni la BVB 1995-2012
Sursa: BVB 2.11.2012
Obligatiuni corporative Romania

Cat 1 Cat 2 Cat 3
trebuie sa fie distribuite public la cel
1000 persoane 100 persoane -
putin
>200.000 >200.000
valoarea împrumutului obligatar >200.000 EUR
EUR EUR
35
Obligatiuni municipale
• valoarea împrumutului obligatar > 200.000 EUR
Titluri de stat sunt de drept admise
Obligatiuni Internationale
• valoarea împrumutului obligatar > 200.000 EUR
La data de 1.11.2012 la BVB sunt tranzactionate 36 obligatiuni municipale si 29 titluri de stat.

Evolutia tranzactiilor cu obligatiuni la BVB 2001-2012
Sursa: BVB 2.12.2012
Tarif Descriere
1.Tariful de procesare este un tarif perceput de B.V.B. pentru analiza documentatiei de admitere
la tranzactionare sau a celei de promovare.
reprezinta un tarif unic, datorat anticipat de Emitent, corespunzator unei
2.Tariful de admitere la perioade de 12 luni, perioada care curge de la data inceperii tranzactionarii
tranzactionare instrumentelor financiare in sectorul pietei reglementate la vedere
administrata de B.V.B.
este un tarif anual, datorat anticipat deEmitent, pentru mentinerea
3.Tariful de mentinere la
instrumentelor financiare pe sectorul pietei reglementate la vedere
tranzactionare
administrate de B.V.B., corespunzator unei perioade de 12 luni.
este un tarif de promovare din Categoria 2 in Categoria 1 si din Categoria
4.Tariful de promovare
3 in Categoria 2
Conditii listare la Bursa Electronica Rasdaq
Pe RASDAQ (Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotations), sunt

tranzactionate valorile mobiliare neincluse la Cota Bursei de Valori. Prima zi de tranzactionare pe
piata Rasdaq a fost 1 noiembrie 1996, cand s-au tranzactionat actiunile a 3 societati. Actiunile
listate pe aceasta piata sunt rezultate in urma procesului de privatizare in masa, ce a dus la o
crestere exploziva a numarului de societati tranzactionate (in prezent in jur de cateva mii). Desigur,
datorita conditiilor specifice pietei romanesti, numai un numar redus al acestora (de ordinul sutelor)
se tranzactioneaza regulat si au o piata ordonata a valorilor mobiliare. In ultimii ani au existat si
36
inceputuri timide de listare pe Rasdaq a unor societati private infiintate dupa 1989. Societatile
listate pe piata Rasdaq sunt impartite in trei categorii dupa sistemul utilizat de bursa de valori:
Categoria I, Categoria a II-a si Categoria de baza.
Pe piaţa RASDAQ se tranzacţionează acţiuni care îndeplinesc cumulativ următoarele
condiţii:
1. sunt emise de societăţi deţinute public şi sunt sub formă dematerializată;
2. sunt înregistrate la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare;
3. emitentul acţiunilor are contract de furnizare de servicii cu o societate de registru
independent autorizată de CNVM.
Acţiunile unui emitent se listează în Categoria I dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii:
emitentul a înregistrat profit pentru cel puţin un exerciţiu financiar din ultimele două;
emitentul a înregistrat o cifră de afaceri de cel puţin 9 milioane EURO;
emitentul a înregistrat o valoare totală a activelor de cel puţin 4,5 milioane EURO;
suma acţiunilor celor care deţin un procent mai mic de 5% din numărul total de acţiuni ale
emitentului este mai mare de 15% din numărul total de acţiuni sau valoarea medie de piaţă a acestor
acţiuni este de cel puţin 150.000 EURO;
capitalul social sau capitalizarea medie a pieţei în ultimele două trimestre calendaristice, este
de cel putin 1 milion EURO;
pentru societăţile deja listate, numărul de zile, din cadrul ultimelor patru trimestre
calendaristice, în care s-au înregistrat tranzacţii este cel puţin jumătate din numărul total de zile de
tranzacţionare din perioada respectivă.
Acţiunile unui emitent se listează în Categoria a II-a dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
emitentul a înregistrat o cifră de afaceri de cel puţin 2,5 milioane EURO;
suma acţiunilor celor care deţin un procent mai mic de 5% din numărul total de acţiuni ale
emitentului este mai mare de 10% din numărul total de acţiuni sau valoarea medie de piaţă a acestor
acţiuni este de cel puţin 50.000 EURO;
capitalul social sau capitalizarea medie a pieţei, în ultimele două trimestre calendaristice, este
de cel putin 0,5 milioane EURO;
pentru societăţile deja listate, numărul de zile, din cadrul ultimelor patru trimestre
calendaristice, în care s-au înregistrat tranzacţii să fie cel puţin o pătrime din numărul total de zile
de tranzacţionare din perioada respectivă.
În Categoria de bază sunt listate acţiunile emitenţilor care îndeplinesc condiţiile de mai sus,
dar nu şi-au exprimat în scris acordul pentru a fi promovate într-o categorie superioară.
La data de 1.11.2012, la BVB sunt listate 54 de companii romanesti, 32 de companii straine,
iar pe Rasdaq 43 de companii romanesti.
37
Conditii de listare a unei companii pe piata spot Sibex
Sursa: http://www.sibex.ro/uploads/docs/ro/produse/spot/conditii_listare.pdf
Tranzactionarea actiunilor cotate nu se realizeaza direct de catre detinatorii acestora, ci

numai prin intermediul unor societati specializate numite Societati de Servicii de Investitii
Financiare (SSIF). Va trebui sa selectati o asemenea societate prin care sa derulati tranzactiile.
Lista completa a SSIF se gaseste pe site-urile oficiale ale BVB si Rasdaq. Pentru a tranzactiona
actiuni pe una sau ambele piete organizate, trebuie parcurse urmatoarele etape:
- se selecteaza un numar de societati de servicii de investitii financiare, in functie de
reputatia acestora in piata, proiectele derulate, recomandari, etc;
- se ia legatura cu aceste societati prin telefon si se clarifica anumite aspecte referitoare la:
nivelul comisioanelor percepute, suma minima necesara pentru deschiderea unui cont, posibilitatea
transmiterii de ordine prin telefon, etc;
- odata aleasa o societate si stabilita o intalnire, se va lua legatura la sediul acesteia cu o
persoana autorizata (numita broker) si se va depune o suma de bani initiala pentru realizarea
tranzactiilor (proces numit "deschidere de cont"). Suma poate fi depusa in numerar sau transferata
prin virament bancar;
- in continuare, in suma banilor disponibili in cont la SSIF, se vor lansa ordine de cumparare
si vanzare de actiuni, telefonic sau la sediul societatii. Societatea de intermediere va prezenta
periodic un raport ("extras de cont") asupra tranzactiilor efectuate si asupra situatiei numerarului din
cont precum si informatii cu privire la societatile cotate (sumarele tranzactiilor, analize, etc).
38
CAPITOLUL VI.
INDICII BURSIERI
Analiza unei piete bursiere pe ansamblul sau se realizeaza, ca pentru orice alt sector al
economiei nationale, cu ajutorul unor indicatori. Fiecare bursa de valori are sistemul sau propriu de
indicatori, numiti indici bursieri. Indicele bursier este indicatorul statistic care reflecta evolutia in
timp a pietelor de valori mobiliare si a cursului valorilor mobiliare de pe pietele respective. Acesta
se calculeaza zilnic (sau chiar in timp real) pe baza cursurilor unor actiuni reprezentative pentru
evolutia pietei respective. Indicii se pot calcula fie pentru ansamblul unei piete bursiere, fie dupa
alte criterii, ca de exemplu indici calculati pe diferite domenii ale economiei: constructii de masini,
industria alimentara, etc.
1. Ce este un indice bursier ?
In economie sau finante, un indice (un indice al preturilor sau un indice bursier) este un
indicator global al unei activitati, al performantei sau al unei evolutii in general. De exemplu,
indicele preturilor de consum este un cos valoric format din preturile bunurilor de larg consum
utilizate de populatie, calculat periodic, care se substituie cu succes nivelului general al inflatiei
dintr-o anumita tara.
Aceeasi metodologie se foloseste si in cazul indicilor bursieri. Astfel, un asemenea indice nu
este decat o colectie de actiuni listate la bursa, si reflecta statistic valoarea componentelor sale.
Este folosit ca si indicator pentru a reliefa caracteristicile actiunilor componente, care au in comun
diferite similaritati: faptul ca se tranzactioneaza pe aceeasi bursa, ca fac parte dintr-un anumit sector
economic de activitate sau ca au aceeasi clasa de capitalizare bursiera. Multi indici dezvoltati de
firmele de servicii financiare folosesc ca si baza de pornire performanta unor portofolii apartinand
fondurilor mutuale.
In concluzie, un indice bursier este un indicator menit sa reflecte schimbarile valorice ale
unui grup specific de actiuni. Acuratetea cu care un indice bursier urmeaza piata actiunilor depinde
de structura actiunilor, de compozitie (procentul detinut de o actiune in totalul indicelui) si de
metoda de calcul.
Dacă prin cursul bursier avem o imagine a modului în care bursa evaluează în mod curent
titlurile financiare individuale, tendinţa de ansamblu a bursei, respectiv mişcarea generală a cursurilor
acţiunilor pe acea piaţă, este evidenţiată de indicii bursieri. Indicii sunt, în esenţă, o măsură a
dinamicii valorice a unui grup reprezentativ de acţiuni sau a tuturor acţiunilor ce cotează la bursă.
Starea pietei internationale de capital 1.11.2012
39
Sursa : http://money.cnn.com/data/world_markets/europe/ 2.11.2012
Practic, pentru construirea unui indice, sunt parcurse următoarele etape:

- Selectarea eşantionului, format dintr-un număr restrans de titluri, astfel încat acesta să fie
reprezentativ pentru situaţia generală a bursei sau a unui sector al acesteia. De exemplu, la Paris,
indicele CAC (Cotation Assistée en Continu) reflectă evoluţia bursei în funcţie de cursul a 40 de
acţiuni.
- Determinarea ponderii diferitelor elemente ale eşantionului. În acest sens, există trei variante:
pondere egală (dacă o acţiune cotează 200 FF şi alta 400 FF, se vor lua 10 titluri din prima şi 5 din a
doua); ponderarea cu capitalizarea bursieră (cu cat capitalizarea bursieră a unui titlu este mai mare, cu
atat ponderea sa în indice este mai ridicată); luarea în considerare numai a cursului titlurilor, fără nici
o pondere (simpla adiţionare a preţurilor diferitelor acţiuni şi măsurarea evoluţiei sumei obţinute).
Harta indicilor bursieri calculati prin ponderare dupa capitalizarea bursiera (rosu) si prin
ponderare dupa pret (albastru) se prezinta astfel:
Sursa: http://www.tse.or.jp/english/market/topix/comparison.html
- Alegerea datei de referinţă şi a indexării (de exemplu, la indicele CAC40, data de referinţă
este 31.12.87; mărimea obţinută la acea dată a fost echivalată cu 1000 de puncte, astfel încat un indice
de 1900 de puncte exprimă o creştere cu 90% faţă de perioada de bază.
2. Tipuri de indici bursieri
Indicii bursieri pot fi clasificati in mai multe modalitati. Astfel, un indice compozit
reprezinta performantele generale ale unei piete bursiere in ansamblul ei, si prin extensie, reflecta
sentimentele investitorilor privind starea generala a economiei. Cei mai tranzactionati indici bursieri
sunt indicii compoziti, care includ cele mai puternice companii de pe cea mai mare piata bursiera
din tara respectiva. Astfel, in SUA exista Dow Jones Industrial Average (DJIA) si S&P 500, in
Marea Britanie FTSE 100, in Franta CAC 40, in Germania DAX, in Japonia NIKKEI 225.
Pe langa indicii compoziti exista si asa-numitii indici sectoriali, care cuantifica performanta
anumitor sectoare specifice ale pietei. De exemplu, Morgan Stanley Biotech Index este alcatuit din
36 de companii americane care activeaza in sectorul bio-tehnologiei. Alti indici sectoriali sunt
bazati pe companiile existente in domeniul financiar, naval, telecomunicatii, transporturi, IT, etc.
40
Conceptul de indice poate fi extins la mai mult de o bursa sau regiune geografica. Indicele
Wilshire 5000 reprezinta actiunile la aproape toate companiile tranzactionate la bursele americane,
incluzand toate actiunile de pe New York Stock Exchange si majoritatea celor de pe NASDAQ si
American Stock Exchange. Indicele EAFE (Europe, Australia and Far East) este un indice calculat
de Morgan Stanley Capital International si cuprinde toate companiile mari din tarile dezvoltate
aflate in aceste zone geografice.
Un indice mai poate fi clasificat si in functie de metoda folosita pentru a determina nivelul
sau. Astfel, exista indici cu ponderare in functie de pret, cum este de exemplu Dow Jones-ul. In
acest caz, singura variabila care determina cotatia indicelui este doar pretul actiunilor care
alcatuiesc indicele respectiv, fara a lua in considerare marimea companiei. Spre deosebire de
acestia, indicii cu capitalizare bursiera, cum este de pilda S&P 500, iau in considerare pe langa
pretul actiunilor, si valoarea de piata (marimea companiei). In final, exista si indici cu ponderare
in functie de cota de piata, in care pretul actiunilor este ponderat cu cota de piata relativa detinuta
de acea companie.
Criterii de clasificare:
I. După valorile mobiliare care îi compun:
• Indici bursieri pentru acţiuni
• Indici bursieri pentru obligaţiuni
• Indici bursieri pentru titlurile emise de fondurile mutuale şi alte instrumente de economisire
II. După modul de calcul
• Indici bursieri din generaţia I (medie aritmetică simplă) NIKKEI, DJIA
• Indici bursieri din generaţia a II-a : număr mare de valori mobiliare, domenii diferite de
activitate, pondere cu capitalizare bursieră TOPIX, NYSE-C
III. În funcţie de gradul de cuprindere
• Indici bursieri generali ai pieţei – cuprind titluri din toate domeniile de activitate (BET,
DJIA, Topix, NIKKEI, FT-SE 100, NASDAQ 100, AMEX)
• Indici bursieri sectoriali (industria automobilelor, extractivă, farmaceutică) – cuprind titluri
dintr-un singur sector economic (BET-FI, BET-NG, DJIA Care, NYSE-Utilities)
IV. În funcţie de intervalul la care sunt calculaţi
• Indici bursieri în timp real (BET, CAC-40, FT-SE 100, NASDAQ-100)
• Indici bursieri la sfârşitul zilei (pe baza preţurilor de închidere)
V. După apartenenţa geografică a valorilor mobiliare
• Indici bursieri cuprinzând valori mobiliare cotate pe o singură piaţă
• Indici bursieri zonali (Europa, Asia-Pacific, America de Nord) EURONEXT 100
• Indici bursieri mondiali (MSCI, Frank-Russell)
VI. După tipul pieţei
• Indici bursieri – NYSE-C, BET-C
• Indici ai pieţei de negocieri – NASDAQ – C, RASDAQ-C
VII. În raport cu instituţia care îi calculează
• Indici bursieri oficiali (BET-C, NYSE-C, CAC-40)
• Indici bursieri calculaţi de instituţiile pieţei de capital în colaborare cu publicaţii financiare
• Indici bursieri calculaţi de publicaţii economico-financiare (NIKKEI, FT-SE 100, S&P-500)
• Indici bursieri calculaţi de intermediari
3. Indici bursieri internationali
Primul indice bursier a fost creat de Charles Dow in SUA, in anul 1896. Dow Industrial
Average (DJIA) cuprindea cele mai mari si mai importante 30 de companii din SUA si era
determinat doar pe baza nivelului preturilor acestor actiuni. De atunci incolo, DJIA a fost folosit ca
41
si punct general de referinta al climatului bursier din SUA, urcand si coborand in tandem cu piata
actiunilor. In timp, procesul de indexare a diferitelor componente economico-financiare si-a dovedit
utilitatea, astfel ca ulterior el a fost aplicat nu numai actiunilor listate, ci si devizelor, marfurilor sau
altor instrumente investitionale, conducand la reducerea preturilor de tranzactionare si la
simplificarea procesului de diversificare a portofoliului.
Odata cu dezvoltarea accelerata a pietei actiunilor din anii ?80 si ?90, performantele
managerilor fondurilor de investitii au inceput sa fie tot mai mult comparate cu performantele
inregistrate de acesti indici. Deoarece dorinta managerilor era sa depaseasca rezultatele agregate
anuale ale indicilor, au aparut noi nevoi tot mai complexe de hedging de portofoliu. Aceste nevoi au
condus la lansare in premiera de catre Kansas City Board of Trade a contractelor derivate pe
indicele Value Line Composite. Dupa doar cateva luni, Chicago Mercantile Exchange a replicat
prin lansarea contractelor futures pe indicele S&P 500.
La inceput contractele futures pe indici au fost considerate de marea majoritate a
participantilor doar niste instrumente financiare adecvate speculatiei, prin intermediul amplificarii
rezultatelor datorita efectului de levier. Mai apoi insa, avantajele ce rezida din comisioanele mult
mai reduse de tranzactionare si posibilitatea folosirii lor in strategii de protectie au inceput sa fie
intelese de participanti. In prezent indicii bursieri si derivatele pe indici reprezinta produse de mare
succes, utilizate de participantii de pe pietele financiare din toata lumea.
Cel mai cunoscut dintre indicii de bursă este Dow Jones, denumit după numele a doi celebri
specialişti financiari: Charles Dow (fondatorul publicaţiei Wall Street Journal) şi Edward Jones.
Indicele a fost creat în 1884, cînd Charles Dow a avut ideea de a calcula un curs mediu al mai multor
firme (11 în acea vreme) pentru a evidenţia trendul pieţei. După ce în 1916 numărul de acţiuni
cuprinse în indice a fost extins la 20, în 1928 s-a ajuns la formula actuală a indicelui industrial Dow
Jones, care include 30 de firme. Dow Jones Industrial Average (DJIA) DJIA este un indice cu
ponderare doar in functie de pret, care cuprinde 30 dintre cele mai mari companii de pe piata
americana (dintre care Boeing Co., Citigroup, Coca-Cola, Johnson&Johnson, McDonald’s,
Microsoft Corp., General Motors, Walt Disney Co., Procter & Gamble Co. Etc). Indicele cuprinde
companii care au avut cresteri istorice sustinute si s-au bucurat de un interes constant din partea
investitorilor. Aceste companii sunt din diferite sectoare economice, cum ar fi companii de servicii
financiare, IT sau vanzari. Indicele DJIA nu contine companii care activeaza in sectorul
transportului sau utilitatilor, care fac obiectul unui alt set de indici calculati de Dow. Deşi, în mod
tradiţional, se vorbeşte de Indicele Dow Jones ca o medie a cursurilor acţiunilor componente, din
punct de vedere tehnic el se calculează în prezent nu prin însumarea cursurilor celor 30 de acţiuni şi
împărţirea sumei la numărul acţiunilor componente (aşa cum se făcea la început), ci prin divizarea
sumei cursurilor la un coeficient stabilit de NYSE; în ultimii zece ani acest coeficient a variat între
0.75 şi 0.9. Modificările coeficientului respectiv au în vedere schimbările care apar în valoarea de
piaţă unitară a titlurilor componente ale indicelui în urma fuzionărilor, "divizărilor de acţiuni" (engl.
stock split) sau altor asemenea situaţii. Prin urmare, indicele Dow Jones nu arată cursul mediu al
acţiunilor componente; el are sens doar ca reflectare a nivelului pieţei într-un anumit moment în raport
cu un moment de referinţă. Totodată, faptul că o firmă este inclusă în compoziţia indicelui
reprezentativ al bursei reprezintă o consacrare pentru acea companie, acţiunile sale fiind considerate
valori sigure. De altfel, compoziţia pe acţiuni a indicilor Dow Jones s-a schimbat de mai multe ori,
reflectînd schimbări în ierarhia firmelor americane reprezentative. În 1991 s-a făcut cea mai mare
modificare din 1959 (cînd fuseseră înlocuite 4 acţiuni), înlocuindu-se trei acţiuni (United States Steel
Corporation, Naviston şi Primerica) cu, respectiv, Walt Disney Company, Caterpillar şi J.P. Morgan
(prima bancă intrată în indice). Această modificare are o semnificaţie care depăşeşte aspectele pur
tehnice: pentru menţinerea caracterului reprezentativ al indicelui Dow Jones a trebuit să se renunţe la
selectarea exclusivă a firmelor industriale, acceptînd şi firme din sfera serviciilor (Walt Disney şi J.P.
Morgan). Este aici reflectarea unui proces general în economia modernă: trecerea dinspre sectorul
secundar, spre sectorul terţiar.
42
Evolutia indicelul DJIA 2002-2012
Sursa: http://www.djindexes.com/ 1.11.2012
S&P 500 Pentru a reflecta si a reprezenta miscarile agregate ale pietei actiunilor din SUA, a
fost creat indicele S&P 500. Indicele S&P 500 este un indice cu capitalizare bursiera si constituie
una dintre cele mai facile modalitati prin care investitorii isi pot asigura diversificarea. Este un
indice cu capitalizare bursiera care captureaza miscarile a 500 de actiuni considerate reprezentative
pentru piata bursiera din SUA. Aceste actiuni apartin unor companii de varf, fiind alese dupa
marime, lichiditatea ridicata si dupa reprezentativitatea lor in toate sectoarele economice. S&P 500
este folosit de 97% dintre managerii de portofolii sau de fonduri de pensii.
Evolutia indicelul S&P 500 2008-2012
Sursa: http://latam.spindices.com/indices/equity/sp-500 1.11.2012
NYSE Composite Indicele NYSE Composite urmareste miscarile preturilor tuturor

actiunilor listate la New York Stock Exchange. Este un indice cu capitalizare bursiera, creat de
43
NYSE in 1966. Pe langa indicele general compozit, mai sunt calculati si patru indici sectoriali, in
domeniile: industrial, transporturi, utilitati si finante.
Wilshire 5000 Total Market Acest indice masoara performantele tuturor actiunilor listate
pe pietele bursiere din SUA, si dupa cum spune si numele, este compus din mai mult de 5000 de
actiuni. Este un indice cu capitalizare bursiera, incluzand si toate actiunile cuprinse in S&P 500. Se
foloseste pentru determina evolutia totala a pietei bursiere americane.
Russell 2000 Este un indice cu capitalizare bursiera care masoara performanta agregata a
celor mai mici 2000 de companii americane listate la bursa. Capitalizarea medie a unei companii
care face parte din Russell 2000 este de 580 milioane USD. Cea mai mare companie prezenta in
indice are o capitalizarea bursiera in valoare de aproximativ 1,5 miliarde USD. Pe langa Russell
2000 se mai calculeaza si alti indici, ca si Russell 1000 sau Russell 3000.
Nasdaq 100 Indicele Nasdaq-100 este un indice cu capitalizare bursiera care cuprinde 100
din cele mai mari (ca si capitalizare bursiera) si mai tranzactionate actiuni de pe bursa Nasdaq.
Companiile incluse in Nasdaq-100 pot sa fie atat americane, cat si straine. Pentru a fi inclusa in
indice, o companie trebuie sa aiba un volum zilnic mediu de tranzactionare de minim 100.000
actiuni. In gereral, actiunile din indice au fost tranzactionate pe bursa Nasdaq de cel putin doi ani,
sau au fost tranzactionate pe alte burse majore internationale de ce putin doi ani inainte de a fi
listate pe Nasdaq.
Un indice mai recent, dar foarte cunoscut în lumea financiară, este TOPIX (Tokyo Stock
Price Index), introdus la Bursa de Valori de la Tokio la 1 iulie 1969; el exprimă evoluţia cursurilor
titlurilor cotate în prima secţiune a bursei din capitala niponă (1700 de acţiuni comune). Baza de
calcul a indicelui (data de referinţă) este prima zi de tranzacţii a anului 1968 (4.01.1968), iar valoarea
agregată a acestuia se calculează prin multiplicarea numărului de acţiuni cotate pentru fiecare
companie listată cu preţul unitar al titlului şi însumarea produselor respective. Determinarea nivelului
indicelui se face prin împărţirea valorii agregate de piaţă în perioada curentă la valoarea din data de
referinţă (valoarea de piaţă de bază). Pentru raţiuni tehnice, valoarea de piaţă de bază este ajustată din
cand în cand pentru a reflecta numai mişcările de preţuri care rezultă din influenţa factorilor de piaţă.
Principalele situaţii în care are loc o astfel de ajustare sant următoarele: introducerea unei noi acţiuni
la cotă; trecerea unei companii de la a doua la prima secţiune a bursei; scoaterea unui titlu de la
cotare; fuziuni; oferte publice; preschimbarea de obligaţiuni convertibile sau de acţiuni preferenţiale
în acţiuni comune.
Exemple de subindici ai Topix
44
Sursa: http://www.tse.or.jp/english/market/topix/comparison.html
Evolutia indicelul compozit Topix 2009-2012
Sursa: http://www.tse.or.jp/english/market/topix/data/index.html 1.11.2012
În Tabelul de mai jos sant prezentaţi principalii indici utilizaţi în marile centre bursiere,
precum şi conţinutul şi semnificaţia lor.
Piaţa Denumirea Conţinutul Utilizarea

bursieră indicelui
New York Dow Jones "Media" cursurilor celor mai mari Indică tendinţa bursei de pe Wall
30 de titluri industriale americane Street
NYSE Com- Capitalizarea bursieră a celui mai Bun indicator al tendinţei de
posite important segment al pieţei New ansamblu pentru titlurile importante
York-eze: NYSE
Standard & Capitalizarea bursieră a 500 de Indice considerat de către specialişti
Poor's titluri cotate la NYSE, AMEX şi drept cel mai reprezentativ pentru
pe OTC evoluţia de ansamblu a pieţei
Tokio Nikkei (sau Media cursurilor a 225 de titluri Reprezintă aproape 50% din
Nikkei Dow cuprinse în prima secţiune la capitalizarea bursieră a primei
Jones) Tokyo Stock Exchange (TSE) secţiuni la TSE
Topix Capitalizarea bursieră a prmei Reprezentativ pentru tendinţa de
secţiuni la TSE ansamblu a pieţei
TSE Capitalizarea bursieră pentru Indicator mai amplu decît Topix, cu
secţiunile I şi II de la TSE (peste valabilitate mai mare pentru firmele
1500 titluri) de mărime medie
Londra FT-30 Media geometrică a cursurilor Indicator instantaneu, cel mai utilizat
celor mai mari 30 de titluri listate la Londra
FTSE-100 Capitalizarea bursieră a celor mai Indicator de tendinţă valabil pentru

(sau Footsie) mari 100 de companii urmărirea marilor corporaţii
Frankfurt FAZ Media cursurilor bursiere a 100 de Indicator reprezentativ pentru

45
mari titluri (curs ponderat cu economie deoarece include titluri
valoarea nominală) provenind din 15 sectoare diferite de
activitate
DAX-30 Media cursurilor bursiere a 30 de Indicator instantaneu de referinţă

mari tiluri (curs ponderat cu pentru urmărirea tendinţelor de pe
valoarea nominală) piaţa germană
Paris CAC40 Media cursurilor celor mai mari Indicator instantaneu de referinţă
40 de companii de pe piaţa la pentru piaţa franceză
termen, ponderate cu capitalizarea
bursieră (ex. Danone, L’Oreal,
Renault, Auchan, Citroen, Societe
Generale, Lafarge, etc)
SBF Capitalizarea bursieră a 239 de Indicator mai amplu decît CAC40 şi

(sau CAC titluri incluse pe piaţa la termen deci mai reprezentativ pentru
general) (RM) şi la vedere ansamblul pieţei
4. Indici bursieri in Romania
Indicele BET este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră şi este creat pentru a reflecta
tendinţa de ansamblu a preţurilor celor mai lichide 10 acţiuni tranzacţionate la Bursa de Valori
Bucureşti. Data de referinţă în calculul indicelui este 19 sept.1997, iar data de start este 22 sept
1997. Prin construcţie (metodologie de calcul, reguli de selecţie a acţiunilor şi actualizare) el are şi
scopul de a furniza o bază adecvată pentru tranzacţiile derivate pe indici (options şi futures, şi
combinaţii ale acestora). Indicele BET permite managerilor de portofoliu calcularea coeficientului
beta, având astfel la dispozitie un mijloc de măsurare precisă a volatilităţii acţiunilor cotate.
Metodologia de calcul a indicelui BET
Indicele BET este calculat ca o medie ponderată cu capitalizarea a preţurilor celor mai 10
lichide acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti. Mărimea indicelui din fiecare zi este raportata la
mărimea indicelui corespunzatoare din data de referinţă (momentul t0).
pit
∑ pi 0 ⋅ qi 0 ⋅
i =1, N pi 0
∑ pi 0 ⋅ qi 0
i =1, N
unde:
- N este numărul de acţiuni din portofoliul indicelui: 10;
- pi0 este (începând cu 29 Nov. 1999) ultimul preţ de închidere al acţiunii i la momentul ultimei
actualizări a cosului indicelui;
- pit este (începând cu 29 Nov. 1999) ultimul preţ de închidere al acţiunii i la momentul curent t;
- qi0 este numărul total de acţiuni i emise la momentul t0.
Pentru a compensa orice efect artificial asupra preţului de tranzacţionare datorat, spre
exemplu, unor evenimente ca:
a. divizari/consolidări de acţiuni, fuziuni sau achiziţii ale firrmelor sau
b. orice modificări în capitalul social al unei firme aflate în portofoliul indicelui
Valoarea indicelui este ajustată (indicele este racordat) cu un factor de corecţie f în ziua în care are
loc schimbarea care afectează preţul. Astfel se realizează continuitatea şi comparabilitatea valorilor
indicelui.
46
Criteriile pentru selecţia valorilor mobiliare în portofoliul indicelui sunt urmatoarele:
1. acţiunile trebuie să fie cotate la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti;
2. acţiunile trebuie să aibă cea mai mare capitalizare bursieră; de asemenea, se urmăreşte ca suma
capitalizărilor firmelor ale căror acţiuni sunt în portofoliul indicelui să depăşească 60 % din
capitalizarea bursieră totală;
3. acţiunile trebuiesc astfel alese încât să se asigure diversificarea portofoliului indicelui;
4. acţiunile trebuie să fie cele mai lichide, acestă caracteristică fiind aproximată prin totalul valorii
tranzacţiilor pe acţiunea respectivă; se urmăreşte ca suma valorii totale a tranzacţiilor acţiunilor din
portofoliul indicelui să fie cel putin 70 % din valoarea totală tranzacţionată.
Indicele BET – C
Indicele compozit BET-C, lansat în mai 1998, s-a născut ca un răspuns dat necesităţii unei
reprezentări complete a evoluţiei preţurilor tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti.
BET-C, un indice din generaţia a doua, foloseşte formula mediei preţurilor medii ale
acţiunilor, ponderată cu capitalizarea bursieră. Portofoliul indicelui conţine toate titlurile listate, iar
noile cotate sunt automat incluse a doua zi după formarea preţului de piaţă. Continuitatea şi
comparabilitatea valorilor indicelui sunt asigurate de un factor de corecţie, care este însăşi valoarea
indicelui în ziua anterioară modificării compoziţiei coşului indicelui.
Deşi pe baza sa nu se pot face operaţiuni futures şi cu opţiuni, BET-C este util pentru că face
posibilă calcularea coeficientului de corelaţie, prin care legăturile dintre două pieţe (sau segmente)
pot fi puse în evidenţă şi a cărui mărime indică nivelul de legătură existent între pieţele respective.
∑q ⋅ p i0 it
BET = 1000 ⋅ f ⋅ i =1, N
∑q ⋅ p
t
i0 i0
i = 1, N
În cazul în care există acţiuni care nu mai corespund criteriilor de selecţie în portofoliul
indicelui se procedează la o actualizare a portofoliului indicelui. Şi în acest caz, factorul de corecţie
f este recalculat, pentru a compensa această modificare. Astfel se respectă cerinţa ca indicele să
reflecte zilnic schimbările preţurilor acţiunilor faţă de preţurile aceloraşi acţiuni, la un moment de
referinţă.
Toate modificările în portofoliul indicelui se fac periodic şi se decid de către Comitetul
Indicelui, care analizează şi decide trimestrial actualizarea acestora.
Nume indice: BET® (BUCHAREST EXCHANGE TRADING)

Data lansare: 19 Septembrie 1997
10 (1.11.2012: Banca Transilvania, BRD, Biofarm, SSIF Broker,
Numar de
OMV Petrom, SNTGN Transgaz, CNTEE Transelectrica, BVB,
societati:
Fondul Proprietatea, Electromagnetica Bucuresti)
Revizuire: trimestriala (martie, iunie, septembrie, decembrie)
SCOP: BET, primul indice dezvoltat de BVB, reprezinta indicele de referinta al pietei de
capital.
BET este un indice de pret ponderat cu capitalizarea free floatului celor mai lichide 10
companii listate pe piata reglementata BVB. Metodologia sa permite acestuia sa constituie
drept activ suport pentru instrumente financiare derivate si produse structurate.
BET-C® (BUCHAREST EXCHANGE TRADIING - INDICE
Nume indice:
COMPOZIT)
Data lansare: 16 aprilie 1998
Numar de
variabil
societati:
47
SCOP: BET-C este indicele compozit al pietei BVB. El reflecta evolutia preturilor tuturor
companiilor listate pe piata reglemetata BVB, Categoria I si II, cu exceptia SIF-urilor. BET-C
este un indice de pret ponderat cu capitalizarea de piata a companiilor din componenta sa.
BET-FI® (BUCHAREST EXCHANGE TRADING –
Nume indice:
INVESTMENT FUNDS)
Data lansare: 31 Octombrie 2000
Numar de societati: Variabil (1.11.2012 SIF-urile, Fondul Proprietatea)
SCOP: BET-FI este primul indice sectorial al BVB si reflecta tendinta de ansamblu a
preturilor fondurilor de investitii financiare (SIF-urilor) tranzactionate pe piata
reglementata BVB. Ponderarea companiilor in indice se face cu capitalizarea free floatului
acestora. Metodologia BET-FI permite folosirea acestuia ca activ suport pentru derivate si
produse structurate
BET-XT® (BUCHAREST EXCHANGE TRADING EXTENDED
Nume indice:
INDEX)
Data lansare: 1 iulie 2008
25 (1.11.2012 Dafora, Banca Comerciala Carpatica, Compa, SIF 1,
SIF 2, SIF 3, SIF 4, SIF 5, Ropharma, Oil Terminal, Impact
Numar de societati:
Developer &Constructor, Zentiva, Antibiotice, Oltchim,
Condmag)
SCOP: BET-XT este un indice blue-chip si reflecta evolutia preturilor celor mai lichide 25 de
companii tranzactionate în segmentul de piata reglementata, inclusiv SIF-urile, ponderea
maxima a unui simbol in indice fiind de 15%. Metodologia sa permite acestuia sa
constituie drept activ suport pentru instrumente financiare derivate si produse structurate.
BET-NG® (BUCHAREST EXCHANGE TRADING ENERGY &
Nume indice:
RELATED UTILITIES INDEX)
Data lansare: 1 iulie 2008
Variabil (1.11.2012 10 companii: OMV Petrom, Transelectrica,
Numar de societati: Transgaz, Dafora, Condmag, Rompetrol, Rompetrol Well Service,
Oil Terminal, PetrolExportImport, Energopetrol)
SCOP: BET-NG este un indice sectorial ce urmareste miscarea preturilor actiunilor
companiilor tranzactionate pe piata reglementata BVB, al caror domeniu de activitate
principal este asociat cu sectorul economic energie si utilitatile aferente acestuia. Ponderea
maxima a unui simbol in indice este de 30%. Metodologia sa permite acestuia sa
constituie drept activ suport pentru instrumente financiare derivate si produse structurate.
2.11.2012
48
CAPITOLUL VII.
FINANŢAREA FIRMELOR PE PIEŢELE DE CAPITAL
Fiecare firmă are un ciclu de viaţă. Finanţarea firmelor diferă în funcţie de stadiul de
dezvoltare în care se află. Momentul critic pentru o companie din punct de vedere al finanţării este
atunci când devine publică. Cum se finanţează o companie înainte, în timpul şi după momentul în
care devine publică?
1. Finantarea firmei pe parcursul ciclului de viata
Figura Ciclul de viaţă al firmelor
Mărime
(Total
active) Maturitate
Declin
Creştere
II
I
Start
timpul
Finanţarea firmelor de-a lungul ciclului de viaţă
i) Faza de start sau lansarea. În această etapă de început finanţarea firmelor noi se face în
principal din economiile personale ale întreprinzătorului. Dar, de obicei, un întreprinzător aflat la
început de drum nu are fonduri suficiente pentru a demara şi a întreţine o afacere. De aceea, pentru
a finanţa astfel de starturi se apelează şi la capitalul unor persoane apropiate, din familie, sau
generic spus „care ne iubesc” (engl. „love money”). De asemenea, se poate apela la un credit
bancar. Dar acesta nu este uşor de obţinut, atunci când o afacere este doar la început şi, prin urmare,
are un grad de risc ridicat.
ii) Faza de creştere. Faza de creştere se caracterizează prin oportunităţi sporite de investiţie,
fapt ce implică şi necesar de capitaluri sporite. Faza de creştere este împărţită în general în două
etape din punctul de vedere al finanţării.
Etapa I, de început a creşterii, în care pentru a finanţa proiectele firmei se poate apela, pe
lângă capitalurile proprii, la capitalul de risc informal, respectiv la capitalul unor indivizi bogaţi
din comunitatea de afaceri (numiţi „îngeri”, engl. „business angels”). Aceştia deţin o experienţă
antreprenorială şi de afaceri amplă şi sunt dispuşi să investească în afaceri noi, în etapele de început
al expansiunii acestora. Accesul la aceşti indivizi se realizează prin intermediari, cu precădere prin
asociaţiile oamenilor de afaceri. Problemele de finanţare apar cu precădere în această etapă de
creştere, când firma nu mai este nici mică pentru a se baza doar pe profitul reinvestit, pe injecţiile de
capital ale întreprinzătorului sau pe împrumutul bancar, dar nu este nici suficient de mare, de
matură pentru a apela la piaţa de capital şi a se finanţa prin emisiuni de instrumente de datorie sau
de capital propriu.
Acest gol în finanţare, pentru firmele intermediare care necesită deja sume care depăşesc
capacitatea întreprizătorului, s-a umplut în ultimii 20 de ani prin dezvoltarea rapidă a industrie de
49
capital de risc formal (engl. „venture capital”). Industria capitalului de risc formal este deosebit de
puternică în Statele Unite (de exemplu, vestita Silicon Valley a fost finanţată cu precădere de aceste
fonduri de investiţie), precum şi în alte economii anglo-saxone. În Europa, cunoaşte o creştere
semnificativă în ultimii ani, astfel că, de exemplu, la nivelul anului 2000 astfel de fonduri de
investiţii au investit în sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii aproximativ 35 miliarde de euro.
Capitalul de risc este investiţie de capital propriu în companii private tinere, de unde şi
denumirea de „private equity” – capital propriu privat – întrucât acest capital este direcţionat de
acest tip de fond de investiţii către firmele care sunt deţinute în proprietate particulară, deci nu sunt
încă publice. Fondurile de capital de risc ajută companiile în creştere până în momentul în care
acestea devin publice.
Ca întreprinzător, pentru a obţine finanţare de la un astfel de fond, trebuie prezentat un plan
de afaceri realist, care să demonstreze viabilitatea firmei. Succesul oricărei afaceri depinde cu
precădere de efortul depus de manageri şi, prin urmare, investitorul de capital de risc urmăreşte ca
aceştia să fie stimulaţi în a depune toate eforturile pentru a atinge obiectivele propuse. Fondurile de
capital de risc investesc progresiv, în tranşe şi numai în urma atingerii unor obiective de
performanţă intermediare. Riscul unor astfel de investiţii este foarte mare. În medie, din 10
investiţii, 2 sunt performanţe excepţionale, 2 sunt falimente, iar 6 se înscriu undeva între
performanţă slabă şi bună. Prin urmare, fondurile cu capital de risc încearcă să controleze riscul.
Bineînţeles, asumându-şi un risc mare, acest tip de investitori se aşteaptă şi la randamente foarte
mari. În general, se aşteaptă la un randament de 5 până la 10 ori investiţia iniţială într-un interval de
5-7 ani.
FONDURILE DE INVESTITII19
Fondurile de investitii sunt entitati care acumuleaza bani de la mai multe persoane
(investitorii in fonduri) bani pe care administratorul fondului ii investeste, conform politicii de
investitii declarate a fondului, in: instrumente ale pietei monetare, obligatiuni municipale si/sau
corporatiste, actiuni tranzactionate pe piata bursiera, precum si in alte valori mobiliare permise de
autoritatea de reglementare (CNVM). Profiturile realizate astfel se redistribuie prin rascumpararea
unitatilor de fond, acelorasi investitori. Fondurile de investitii se impart in doua mari categorii
astfel: fonduri deschise de investitii, denumite in limbajul international “open end funds”, sau
“UCITS” ( Undertakings for Collective Investment in Transferable Securities) conform directivei
Europene 85/611, si fonduri inchise de investitii, sau “closed end funds” (Non UCITS).
Industria fondurilor din Romania cuprinde in prezent ambele categorii de fonduri.
Conform clasificarii utilizate de autoritatea de reglementare, organismele de plasament colectiv
pot fi: Organisme de Plasament Colectiv in Valori Mobiliare – OPCVM – aici fiind incluse toate
fondurile deschise si Alte Organisme de Plasament Colectiv – AOPC - aici regasindu-se si
fondurile inchise. Intre fondurile deschise de investitii si cele inchise diferenta principala consta in
modul in care este organizata emisiunea “unitatilor de fond”, astfel ca fondurile deschise au o
emisiune permanenta (pe toata durata existentei fondului) de unitati de fond spre deosebire de cele
inchise care nu au emisiune continua si se adreseaza unui numar limitat de investitori.
Dupa cum spune chiar denumirea de “fonduri deschise” la aceste fonduri pot sa adere (sa
subscrie) permanent investitorii, atat cei noi cat si cei cu vechime in fond , concomitent cu faptul
ca unii investitori se retrag complet sau isi rascumpara o parte din numarul de unitati de fond
detinute.
Fondurile deschise isi investesc activele in: instrumente ale pietei monetare, obligatiuni
municipale si/sau corporatiste, actiuni tranzactionate pe piata bursiera si alte valori mobiliare
premise de autoritatea de reglementare. Fiecare din aceste instrumente presupune un anumit grad
de risc, rezulta ca si investitiei intr-un fond deschis de investitii ii este asociat un anume risc.
19
www.aaf.ro
50
Functie de modul in care isi investesc activele (structura de portofoliu), fondurile deschise se
grupeaza in patru categorii, fiecarei categorie fiindui asociat si un anume grad de risc astfel:
FONDURI MONETARE : investesc in instrumente monetare si obligatiuni, cu obligatia ca
"modified duration" pe intreg portofoliu sa nu treaca de 1; fondurile monetare pot fi : a) de
trezorerie scurta - maturitatea medie a plasamentelor este sub 60 de zile; b) standard - cu modified
duration maxim 1;
FONDURI DE OBLIGATIUNI SI INSTRUMENTE CU VENIT FIX : investesc minim 90% din
active in instrumente cu venit fix, nu sunt permise actiuni in portofoliu.
FONDURI MIXTE (DIVERSIFICATE): investesc intr-un mixt de instrumente in orice
combinatie si durata de detinere, care nu se regaseste in celelalte categori principale;
FONDURI DE ACTIUNI :plasamente in actiuni de minim 85%;
Functionarea unui fond presupune existenta:
• unei societati de administrare, care ia deciziile si efectueaza investitiile; pentru activitatea
lui, administratorul este platit din fond cu un comision de administrare;
• unui depozitar, ale carui principale doua meniri sunt: sa pastreze in siguranta toate activele
fondului si sa calculeze in mod independent valoarea titlului de participare
• unui distribuitor, care vinde titluri de participare; conform legislatiei romanesti,
distribuitori pot fi bancile comerciale sau societatile de valori mobiliare
Avantajele investitiei intr-un fond deschis de investitii sunt :
• mutualitatea – investitorii, indiferent de marimea investitiei, se bucura de drepturi si
obligatii egale. In plus, faptul ca fondul investeste sume mai mari decat micii investitori conduce
la obtinerea de conditii de investire mai bune (comisioanele platite de administatorii fondurilor la
banci sau pt. tranzactiile efectuate pe bursa, sunt sensibil mai mici decat cele platite de o persoana
fizica.
• diversificarea investitiei si reducerea riscului – ceea ce se poate demonstra cel mai bine
cu zicala "sa nu iti pui toate ouale in acelasi cos"
• management profesionist – alegerea investitiilor facute de fond se face de catre
profesionisti, care dispun de cunostintele necesare. In plus, modul in care acesti profesionisti sunt
platiti este corelat cu performanta, ceea ce ii stimuleaza sa obtina randamente cat mai mari, in
conditiile reducerii riscului investitiei.
• transparenta – fiecare investitor are la dispozitie prospectul fondului, care cuprinde toate
documentele dupa care functioneaza fondul. De asemenea, fondurile sunt obligate sa aduca la
cunostinta investitorilor trimestrial rapoarte privind activitatea lor, iar paginile web ale fondurilor
precum si unele publicatii, asigura zilnic informatii cu privire la evolutia fondurilor
Dezavantajele investitiei intr-un fond de investitii sunt
-Investitorii trebuie sa suporte din castigul lor sume necesare pentru platile din fond, principalele
categorii fiind: comisioane de administrare si depozitare, a cheltuielilor de emisiune si publicitate,
de audit.
-Fondurile mutuale va expun -"riscului de administrare" - pericolului ca profesionistii in investitii,
adica administratorul fondului, sa obtina rezultate slabe. Acest risc se poate elimina prin
compararea evolutiei mai multor fonduri si, eventual, penalizarea administratorului mai slab
prin retragerea din fondul respectiv. Sau se poate alege un "cos" de fonduri, caz in care daca unul
obtine performante mai slabe, performantele bune obtinute de celelalte fonduri vor compensa si veti
avea in ansamblu un rezultat bun.
Topul fondurilor monetare si de obligatiuni cu cele mai bune randamente in semestrul 1 201220
1) ING International Romanian Bond – anualizat 7,24%
2) BCR Obligatiuni – anualizat 6,88%
20
http://www.fondinvestitii.ro/topul-fondurilor-monetare-si-de-obligatiuni-cu-cele-mai-bune-randamente-in-semestrul-
1-2012/ (accesat noiembrie 2012)
51
3) Certinvest Obligatiuni – anualizat 6,84%
4) Raiffeisen RON Plus – anualizat 6,84
5) OTP Comodis – anualizat 6,7%
Topul fondurilor de investitii cu peste 1000 de investitori21
1) BCR Monetar – 63741 investitori
2) BCR Obligatiuni – 36900 investitori
3) Raiffeisen Monetar - 30783 investitori
4) Fortuna Classic – 22781 investitori
5) Simfonia 1 (SG Asset Management) – 14556 investitori
Etapa II. Spre sfârşitul fazei de creştere, firma „iese în public”, emite acţiuni în piaţă pentru
prima dată (Ofertă Publică Iniţială - OPI). O firmă devine publică (engl. „go public”) când vinde
pentru prima dată acţiuni într-o ofertă generală către investitori. Deci, Oferta Publică Iniţială este
prima vânzare de acţiuni. Acest proces se realizează cu ajutorul unui intermediar – banca de
investiţii (engl. „investment banker”).
OPI poate fi, şi în general este, atât o ofertă primară cât şi una secundară. Oferta este
considerată primară (engl. „primary offering”) atunci când sunt vândute noi acţiuni pentru a atrage
fonduri suplimentare pentru companie. Oferta este considerată secundară (engl. „secondary
offering”) atunci când fondatorii firmei şi fondurile de investiţii cu capital de risc care au finanţat
firma în faza de creştere vând o parte sau integral acţiunile existente pe care le deţin pentru a obţine
numerar, cash.
Oferte Publice prin care Statul Roman a anuntat intentia vanzarii de pachete detinute la societati listate sau
care urmeaza a fi listate la Bursa de Valori Bucuresti:
Denumire/ Tip Pachet Structura Intermediar Stadiu Perioada

CUI Oferta oferit actionariat derulare
la 31.12.2011
C.N.T.E.E. SPO 15% Statul Roman Consortiu format din: Oferta Publica 14 – 27
TRANSELECTRICA (MECMA): - BCR (manager incheiata. martie
13328043 73,69% sindicat) Nivel de 2012
Fondul - Intercapital Invest subscriere:
Proprietatea: - Swiss Capital 158,83%
13,5% Pachet vandut:
Alti actionari: integral
12,81% Valoare: 37,6
Mio EUR
C.N.T.A.R. TAROM IPO 20% Statul Roman Consortiu format din: Elaborare Nu a fost
477647 (MTI): 96,97% - Carpatica Invest Prospect anuntata
Aeroportul - Swiss Capital Preliminar
International
Henri Coanda:
1,59%
ROMATSA
R.A.:1,35%
SIF Muntenia:
0,09%
S.N.T.G.N. TRANSGAZ SPO 15% Statul Roman Consortiu format din: Elaborare Nu a fost
13068733 (MECMA): - Raiffeisen Prospect anuntata
73,51% Capital&Investment Preliminar
Fondul - Wood&Company
Proprietatea: Financial Services
14,99% - BT Securities
Alti actionari:
21
http://www.fondinvestitii.ro/topul-fondurilor-de-investitii-cu-peste-1000-de-investitori/ (accesat noiembrie 2012)
52
11,5%
S.N.G.N. ROMGAZ IPO 15% Statul Roman Consortiu format din: Elaborare Nu a fost
14056826 (MECMA): - Goldman Sachs Prospect anuntata
85,1% International Preliminar
Fondul - Erste Group Bank
Proprietatea: AG
14,9% - BCR
- Raiffeisen
Capital&Investment
Subcontractor:
- Intercapital Invest
S.C.P.E.E.H. IPO 10% Statul Roman Consortiu format din: Elaborare Nu a fost
HIDROELECTRICA (MECMA): - BRD (manager Prospect anuntata
13267213 80,06% sindicat) Preliminar
Fondul - Citigroup
Proprietatea: - Societe Generale
19,94% - Intercapital Invest
S.N. IPO 10% Statul Roman Consortiu format din: n.a. Nu a fost
NUCLEARELECTRICA (MECMA): - Swiss Capital anuntata
10874881 90,28% (manager sindicat)
Fondul - BT Securities
Proprietatea:
9,72%
Sursa: http://www.bvb.ro/GovRomaniaIPO.aspx (22.10.2012)
Unele dintre cele mai mari oferte secundare implica guvernele diferitelor state care vand
acţiuni ale companiilor naţionalizate. De exemplu, Guvernul Romaniei intentioneaza sa realizeze 4
oferte publice initiale de actiuni pentru Romgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica si Tarom, adica isi
propune sa vanda pentru prima data actiunile acestor companii. In schimb, pentru Transelectrica si
Transgaz isi propune sa iasa in piata pentru a doua oara cu scopul de a vinde prin oferta publica
secundara 15% din pachetul de actiuni, ofertele publice initiale avand loc in 2006 pentru
Transelectrica, respectiv 2007 pentru Transgaz.
iii) Maturitatea. Alternativele de finanţare disponibile pentru companiile mature sunt mai
variate şi mai ieftine. După ce a devenit publică (după o Ofertă Publică Iniţială) o companie are
nevoie periodic de fonduri pentru a finanţa preoiectele de investiţii şi, prin urmare, este nevoită să
emită periodic titluri în piaţă. Compania are deja titluri tranzacţionate pe piaţa secundară.
Orice nouă emisiune necesită parcurgerea aceloraşi proceduri (aşa cum vor fi descrise în
detaliu în subcapitolul următor). Parcurgerea acestor proceduri cere timp, ceea ce reduce capacitatea
companiei de a se adapta rapid la schimbările din piaţă.
A. O alternativă la această situaţie este aprobarea unui prospect în alb de către Comisia de
Valori Mobiliare. Ori de câte ori este nevoie de obţinerea unor noi fonduri, prospectul este deja
aprobat. Trebuie doar completat numărul de titluri şi preţul.
Această alternativă, disponibilă doar pentru companiile mature, este mai rapidă, mai ieftină
şi oferă mai multă flexibilitate. Mai mult, având deja prospectul aprobat, acesta poate fi scos la
licitaţie pentru a selecta banca de investiţii care garantează cel mai bun preţ. Avantajele acestei
alternative de finanţare (engl. „shelf registration”) constau în: costuri de tranzacţionare reduse,
posibilitatea de a emite rapid, posibilitatea de a valorifica oportunităţile apărute în piaţă, obţinerea
unui preţ mai mare garantat de banca de investiţii ca urmare a posibilităţii organizării unei licitaţii.
B. Oferirea de drepturi (engl. „rights offering”). Şi această metodă este mai puţin
costisitoare. Compania care are nevoie de fonduri suplimentare oferă acţiuni noi acţionarilor
existenţi. De exemplu, ca acţionar primeşti dreptul de a cumpăra pentru fiecare 5 acţiuni vechi, o
acţiune nouă la un preţ preferenţial. În acest fel se evită cheltuielile procedurale şi se poate
economisi timp. Acţionarul care primeşte acest drept, dacă nu doreşte să şi-l exercite, poate vinde
53
acest drept la un preţ cel mult egal cu diferenţa dintre preţul real al unei acţiuni şi preţul preferenţial
la care se poate cumpăra o acţiune în condiţiile acestui drept.
C. Plasamentul privat. Companiile mature pot opta în cazul unor emisiuni de dimensiuni
mai mici, mai riscante, neobişnuite pe varianta plasamentelor private. Această alternativă evită, de
asemenea, parcurgerea procedurii şi obţinerea aprobărilor. Firma emitentă contactează câţiva
investitori profesionişti (3 – 7 investitori profesionişti: fonduri mutuale, fonduri de pensii, manageri
de portofoliu, etc) în încercarea de a-i convinge să cumpere împreună emisiunea. Relaţia între
emitent şi investitori poate să fie mai apropiată, se pot renegocia preţurile. Dar nu întotdeauna
strategia generală a firmei este potrivită pentru o astfel de alternativă care se concretizează în final
în a avea câţiva investitori profesionişti. De exemplu, strategia de marketing a firmei Chrysler
influenţa strategia financiară. Această firmă prefera investitorii mici pentru a avea o distribuţie largă
a acţiunilor. Chiar dacă acest tip de finanţare presupune cheltuieli mai mari de promovare a unei
emisiuni, compania considera că toţi investitorii, deşi sunt mici, fiind acţionari la Crysler îşi vor
cumpăra o maşină cu această marcă.
În multe situaţii, companiile după ce au devenit publice şi s-au dezvoltat şi maturizat
beneficiind de alternativele de finanţare existente pe piaţa de capital, pot deveni din nou private.
Acest proces presupune o reconcentrare a proprietăţii (engl. „management buy back”).
Avantajul principal al companiei private comparativ cu cea publică (deţinută de publicul
larg) îl reprezintă lipsa transparenţei. Compania nu mai este obligată să ofere pieţei toate
informaţiile (cu precădere cele care pot influenţa preţul). Acest proces are loc atunci când preţul
acţiunilor în piaţă este la un nivel mic. Managementul companiei ştie că acţiunile sunt subevaluate
şi cumpără acţiunile din piaţă, redobândind controlul pe baza informaţiei private.
Etapele listarii unei societati comerciale la Sibex
Sursa: www.sibex.ro
2. Procesul Ofertei Publice Iniţiale

Oferta Publică Iniţială (OPI) este coordonată de trezorierul22 companiei. Acesta solicită
serviciile unei instituţii profesioniste: o bancă de investiţii.
I. Trezorierul are întâlniri preliminare cu banca de investiţii selecţionată. Banca de investiţii
va sfătui compania asupra titlurilor care trebuie emise, precum şi a modului în care acestea trebuie
concepute.
II. Trezorierul împreună cu banca de investiţii trebuie să redacteze prospectul preliminar ce
urmează să fie înaintat Comisiei de Valori Mobiliare (organism de reglementare a pieţei de capital)
pentru a obţine aprobarea de emisiune. Prospectul preliminar (engl. „red hering”) trebuie să conţină
22
Atribuţiile departamentului financiar al unei companii sunt divizate în două categorii: activităţile legate de alocarea
internă a fondurilor (bugetarea capitalului, elaborarea şi analiza situaţiilor financiare, controlul costurilor) ce intră în
responsabilitatea Controller-ului şi activităţile legate de obţinerea fondurilor (achiziţia fondurilor, relaţia cu instituţiile şi
pieţele financiare, managementul riscului) ce intră în responsabilitatea Trezorierului.
54
descrierea companiei, descrierea titlurilor financiare ce urmează a fi emise, utilizarea fondurilor ce
urmează a fi achiziţionate. Prospectul este şi un instrument de marketing, având rol de promovare a
vânzării titlurilor şi în acest scop el trebuie să aibă stil, să ofere informaţiile necesare investitorilor.
Prospectul trebuie să conţină toate informaţiile relevante, să ofere informaţii corecte. În
acest scop, prospectul cuprinde de obicei:
- situaţiile financiare auditate ale companiei pentru ultimii 3 ani,
- detalii privind gradul de îndatorare a companiei,
rapoarte ale diferitelor categorii de experţi: evaluatori (evaluează proprietăţile), ingineri (elaborează
rapoarte privind viabilitatea proceselor şi echipamentelor), contabili (evaluează corectitudinea
cifrelor referitoare la profit), etc.,
- informaţii operaţionale (analiza vânzărilor pe arii geografice şi categorii de activităţi,
informaţii legate de cercetare-dezvoltare, investiţii în alte companii).
Prospectul este semnat de mulţi experţi şi profesionişti.
Prospectul este trimis spre aprobare Comisiei de Valori Mobiliare. Obiectivul acestei
aprobări este transparenţa perfectă (engl. „full diclosure”). Ipoteza organismului de reglementare a
pieţei este aceea că investitorii pot lua decizii corecte dacă au informaţie corectă şi completă. O
companie care a devenit publică trebuie să disemineze informaţiile permanent în piaţă. Este vorba
în special de informaţiile care pot avea un impact asupra preţului acţiunilor în piaţă. Investitorii
trebuie să fie siguri că nu sunt dezavantajaţi de distorsiunile pieţei ce pot fi cauzate de către cei ce
deţin informaţii superioare. Compania trebuie să facă anunţuri publice ori de câte ori dezvoltă noi
produse, semnează contracte semnificative, realizează o achiziţie majoră, vinde active importante,
schimbă directori, decide să plătească dividende, etc.
III. În aşteptarea analizei prospectului şi obţinerea aprobării, compania emitentă împreună
cu banca de investiţii demarează activităţi de pre-vânzare: prezentări la investitorii profesionişti,
telefoane la investitori privaţi. Aceste activităţi se desfăşoară, pe de o parte, pentru a promova
titlurile, iar pe de altă parte, pentru a estima cererea în vederea stabilirii preţului titlurilor.
Dacă emisiunea este de dimensiuni mari, banca de investiţii încearcă să-şi reducă riscul
creând un sindicat (un grup de subscriere format din mai multe bănci de investiţii) care îşi asumă
împreună riscul. De exemplu, Oferta Publică Iniţială a Microsoft s-a realizat de către un sindicat
format din 114 bănci de investiţii! De asemenea, riscul mai poate fi gestionat şi prin crearea unui
grup de vânzare format din instituţii financiare care participă la distribuirea titlurilor în piaţă fără
însă a subscrie emisiunea, prin urmare riscul acestui grup este mai mic. Rolul grupului de vânzare
este mărirea expunerii titlurilor în piaţă în vederea unei emisiuni rapide.
IV. După câteva săptămâni de la depunerea prospectului, în urma analizei, Comisia de
Valori Mobiliare poate să solicite completarea informaţiilor înainte de a da aprobarea. După
definitivarea corecţiilor prospectului, Comisia de Valori Mobiliare aprobă emisiunea de titluri.
V. Urmează semnarea acordului final între emitent şi banca de investiţii şi stabilirea preţului
la care se emit titlurile. Preţul depinde de caracteristicile firmei, ale proiectului şi de condiţiile
pieţei. Banca de investiţii va încerca apoi să vândă cele N titluri la un preţ P în piaţă.
VI. Pentru o perioadă de 1-2 săptămâni titlurile sunt oferite către public, urmând apoi
închiderea emisiunii, respectiv transferul fondurilor către emitent de la banca de investiţii.
Eventualele pierderi vor fi suportate de către banca de investiţii, motiv pentru care aceste instituţii
trebuie să fie solide din punct de vedere financiar.
Unele Oferte Publice Iniţiale au fost populare în rândul investitorilor. De exemplu, cea mai
bună performanţă a anului 1999 a fost înregistrată de VA Linux System: acţiunile s-au emis la 30$,
iar la sfârşitul primei zile de tranzacţionare preţul a ajuns la 239$ (o apreciere de 700%).
Foarte important în procesul de emisiune a titlurilor financiare pe piaţă îl constituie gradul
de risc pe care această emisiune îl are şi disponibilitatea băncii de investiţii de a-şi asuma riscul.
Mai concret, atâta timp cât banca de investiţii sau un grup de bănci (un sindicat) îşi asumă riscul
emisiunii, acestea din urmă „subscriu” emisiunea (engl. „underwrite”), respectiv garantează un preţ
emitentului.
55
În majoritatea cazurilor băncile de investiţii subscriu emisiunile, ceea ce le conferă reputaţie
în piaţă. O dată un preţ garantat către emitent, banca de investiţii care subscrie încearcă să vândă
titlurile în piaţă la un preţ mai mare decât cel garantat emitentului, diferenţa reprezentând suma de
bani ce rămâne bancii de investiţii (engl. „spread”).
Calendarul estimativ al unei OPI
Sursa: BVB, Criteriile unei OPI de succes, 1.10.2012
Dacă riscul emisiunii este prea mare, banca de investiţii încearcă să diminueze sau să
controleze acest risc.
Sintetizând, iată câteva tehnici prin care băncile de investiţii controlează riscul:
1. Tipul de contract încheiat între emitent şi banca de investiţii. Există mai multe tipuri de
contract ce pot fi încheiate:
- Contract ferm, angajament fix din partea băncii de investiţii atunci când subscrie emisiunea
şi deci garantează un preţ emitentului (engl. „underwritting” sau „purchased deal”). Banca de
investiţii (care se numeşte în acest caz „underwriter”) îşi asumă întregul risc. Dacă după semnarea
acestui contract, preţul titlurilor în piaţă scade sub ceea ce s-a garantat emitentului, pierderea trebuie
suportată de banca de investiţii.
- Contract de tipul „efortul cel mai bun” (engl. „best effort offer”). Banca de investiţii
consideră emisiunea suficient de riscantă pentru a nu subscrie, deci pentru a nu garanta un preţ
emitentului. Înţelegerea are însă în vedere cel mai bun efort al băncii de investiţii pentru a vinde cât
mai mult şi a obţine cel mai bun preţ în piaţă. În acest caz, banca de investiţii primeşte un comision
din suma obţinută în piaţă din vânzarea titlurilor.
- Pot fi şi contracte de tipul „totul sau nimic” (engl. „all-or-none”). În acest caz, dacă nu se
reuşeşte vânzarea întregii emisiuni la un anumit preţ, titlurile sunt revocate şi nu se mai face
emisiunea.
2. Activităţile prevânzare. În perioada în care Comisia de Valori Mobiliare analizează
prospectul în vederea aprobării emisiunii, banca de investiţii promovează emisiunea în piaţă. În
acest fel banca de investiţii reuşeşte să estimeze cererea pentru titlurile care vor fi emise, înainte de
a semna un contract cu emitentul.
3. Împărţirea riscului. Banca de investiţii creează un sindicat atunci când riscul emisiunii este
prea mare. Acest sindicat compus din mai multe bănci de investiţii şi care are un manager de
sindicat îşi asumă colectiv riscul eventualelor pierderi ce pot să apară în urma subscrierii.
56
4. Maximizarea expunerii titlurilor în piaţă. Banca de investiţii poată să diminueze riscul
emisiunii prin crearea unui grup de vânzare care ajută la mărirea expunerii titlurilor în piaţă. Grupul
de vânzare nu îşi asumă nici un risc. Pentru sprijinul acordat solicită un comision.
5. Acoperirea riscului de piaţă prin folosirea produselor derivate. Riscul poate fi acoperit
prin luarea unor poziţii opuse pe pieţele la termen care să anuleze efectele negative din piaţa reală.
6. Clauze de forţă majoră. În contractul dintre banca de investiţii şi emitent se introduc
clauze de forţă majoră ce permite băncii de investiţii să nu mai respecte preţul iniţial garantat
emitentului în condiţţile în care piaţa înregistrează pierderi semnificative. Deşi astfel de clauze
există în majoritatea contractelor, arareori această clauză este invocată întrucât afectează reputaţia
băncii de investiţii.
3. Rolul băncii de investiţii

Un rol important în procesul emisiunii titlurilor îl au băncile care subscriu emisiunea. În
primul rând, cine sunt acestea? În categoria instituţiilor financiare care subscriu intră cel puţin
sporadic băncile de investiţii, dealerii de titluri financiare, societăţile de brokeraj. Dar piaţa pentru
emisiunile de dimensiuni mari este dominată de băncile de investiţii majore care se bucură de
prestigiu, experienţă, resurse financiare. Instituţiile financiare care subscriu emisiunile de titluri
îndeplinesc în procesul de emisiune multiple roluri:
1. consultanţă procedurală şi financiară
2. cumpărarea emisiunii
3. revânzarea emisiunii către public
Detaliind, putem spune că o primă funcţie îndeplinită de aceste instituţii financiare o
reprezintă consultanţa asigurată pentru emitent cu privire la selecţionarea şi crearea unui titlu
financiar. De asemenea, banca de investiţii ajută emitentul să navigheze prin formalităţile impuse
de organul care reglementează piaţa de capital, respectiv Comisia de Valori Mobiliare.
Bancile de investiţii care subscriu emisiunea îşi asumă riscul financiar, întrucât garantează
un preţ emitentului.
Există două tipuri principale de risc pe care şi le asumă:
- riscul de piaţă, care se referă la evoluţia generală a indicelui bursei. De exemplu, compania
petrolieră britanică British Petroleum a fost privatizată în octombrie 1987. Banca de investiţii a
subscris, semnând acordul cu emitentul cu 4 zile înaintea marelui crah din Octombrie 1987.
Pierderea băncii de investiţii a fost de 1 miliard de dolari!
- riscul de firmă; acesta este controlat de banca de investiţii. Experienţa pe care o are îi
permite să analizeze şi să ajungă la o valoare pe care o poate garanta.
Băncile de investiţii îndeplinesc de asemenea o funcţie de marketing. Ele promovează în
piaţă, în special investitorilor profesionişti cu care sunt permanent în contact, noile emisiuni.
Reţeaua de contacte în zona acestor profesionişti reprezintă unul din atuurile care determină firmele
emitente să apeleze la intermedierea unui specialist.
Bineînţeles că băncile de investiţii încearcă menţinerea stabilităţii şi lichidităţii pieţei prin
acţiunile lor.
4. Costurile emisiunii de titluri

Pentru firma emitentă, finanţarea prin intermediul pieţei de capital nu este fără costuri.
Costul total al emisiunii se compune din:
- retribuirea băncii de investiţie. În situaţia în care banca de investiţii subscrie emisiunea,
banca de investiţii câştigă spread-ul (diferenţa dintre preţul la care vinde titlurile în piaţă şi preţul
pe care l-a garantat emitentului). Acest spread este pentru compania emitentă un cost. Spread-ul este
în general între 3 şi 15% şi depinde de tipul titlurilor emise, pe de o parte, şi de emitent (cine este
compania emitentă), pe de altă parte. În cazul în care emisiunea este subscrisă de un sindicat,
spread-ul obţinut se împarte între băncile care au format sindicatul, managerul de sindicat
adjudecând în medie 20%. Este de reţinut că, în privinţa acestor costuri, se poate beneficia de
economii de scară. Cu cât emisiunea este de dimensiuni mai mari, cu atât mai mic este spread-ul
57
(exprimat în procente). Prin urmare, companiile vor urmări să achiziţioneze fonduri de pe piaţă mai
rar şi cantităţi mari, decât des şi cantităţi mici. De asemenea, trebuie avut în vedere că spread-ul
este mai mic pentru emisiuni de titluri de datorie comparativ cu spread-ul pentru emisiuni de titluri
de capital propriu (subscrierea acţiunilor este mai riscantă decât subscrierea obligaţiunilor şi, prin
urmare, necesită recompensare suplimentară).
- costuri administrative. Costurile de emisiune nu se rezumă doar la spread-ul obţinut de
banca de investiţii. Costurile administrative se referă la costurile implicate de pregătirea
prospectului (plata consilierilor, juriştilor, contabililor, auditorilor, evaluatorilor, experţilor care
contribuie la elaborarea întregii documentaţii solicitate de organul de reglementare), taxa solicitată
de organul de reglementare (Comisia de Valori Mobiliare) pentru analiza şi aprobarea prospectului
şi costuri legate de înregistrarea, tipărirea şi distribuirea efectivă a titlurilor, la care se adaugă
cheltuieli de promovare a emisiunii.
- costul subevaluării (engl. „underpricing”). Subevaluarea titlurilor are două raţiunii: vânzarea
integrală a emisiunii şi dificultatea stabilirii preţului (este mai multă o artă decât o ştiinţă.). Este
foarte dificil pentru banca de investiţii să determine cât anume vor fi dispuşi investitorii să plătească
pentru titlurile emise pe piaţă. Această dificultate este cu atât mai mare cu cât emisiunea este o
Ofertă Publică Iniţială (compania emite titluri pentru prima oară în piaţă) şi deci nu există termeni
de comparaţie. Banca de investiţii tinde să subevalueze emisiunea din cel puţin două motive: să
vândă mai repede şi să reducă riscul emisiunii. Prin subevaluare se încearcă convingerea rapidă a
investitorilor să cumpere titlurile, ceea ce se poate traduce printr-o reducere a cheltuielilor de
marketing a emisiunii. Subevaluarea reprezintă un cost pentru proprietarii existenţi: noii investitori
au posibilitatea să cumpere acţiunile companiei la un preţ preferenţial (subevaluat). Costul
subevaluării poate fi mare. Subevaluarea este considerată deopotrivă ca fiind şi în interesul firmei
emitente: întrucât preţul este subevaluat, după emisiune preţul titlurilor va creşte ceea ce măreşte
abilitatea firmei de a achiziţiona ulterior fonduri pe piaţă.
Exemplu numeric: costul unei OPI

În anul 2008, compania americana de carduri de credit VISA Electron Inc. a devenit publică,
adica a emis actiuni pentru prima oară în piaţă (OPI). Emisiunea a venit imediat dupa colapsul
financiar al bancilor americane si s-a constituit intr-un real succes. Instituţiile financiare care au
subscris emisiunea au achiziţionat practic un total de 406,8 milioane acţiuni la preţul de 37$ pe
acţiune (preţul garantat prin contract) şi le-a vândut în piaţă la 44$. Prin urmare spread-ul instituţiei
care a subscris a fost de 7$ pe acţiune. VISA a mai plătit 1,2 milioane de dolari taxe legale şi alte
cheltuieli administrative. La sfârşitul primei zile de tranzacţionare, 19 martie 2008, preţul acţiunilor
VISA Inc. A ajuns la 56,86$ pe actiune.
Iată costurile directe de emisiune:

__________________________________________
Spread 406,8 milioane x 7$ = 2847,6 milioane $
Alte cheltuieli 1,2 milioane $
Total cheltuieli directe 2848,8 milioane $
__________________________________________
Suma totală obţinută din piaţă 406,8 milioane x 44$ = 17899,2 milioane $. Cheltuielile
directe reprezintă 15,9% din această sumă. La aceste cheltuieli directe se adaugă subevaluarea. Piaţa
a evaluat acţiunile VISA la 56,86$, deci costul subevaluării este 406,8 milioane actiuni x (56,86 -
44$) = 5231,4 milioane dolari. Costurile totale se ridică deci la 8080,2 milioane dolari. În timp ce
valoarea totală a emisiunii a fost de 23130,6 milioane dolari (406,8 milioane actiuni x 56,86$),
costurile totale (directe şi de subevaluare) au absorbit aproape 34,5% din această valoare de piaţă.
58
Sursa: BVB, BVB sursa de capital pentru companii, 24.09.2012
59

Piete Financiare - Bunescu Liliana PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Piete Financiare - Bunescu Liliana PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CIG III ID – Piete financiare

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

Orice economie este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate în

1. Unde investim banii?

In orice societate, economiile si investitiile au jucat un rol deosebit de important, atat la

2. Care ar fi diferenta dintre economisire si investitie?

Economisirea presupune "pastrarea" in siguranta a sumelor detinute, in timp ce prin

Piata de capital reprezinta o piata specializata unde se intalnesc si se regleaza in mod

1. Concepte de bază ale pieţei financiare

Pieţele de capital sunt de mai multe feluri:

3) în funcţie de modalităţile de negociere distingem între:

1) în funcţie de nivelul de organizare a pieţei:

2) în funcţie de momentul în care se execută contractele încheiate:

Capitalizarea burselor americane (2010)

O provocare importantă pentru bursele tradiţionale o reprezintă dezvoltarea unor reţele

Globalizarea fluxurilor financiare

Capitalizarea burselor asiatice 2010

Deosebiri între acţiuni şi obligaţiuni:

B.1. CONTRACTE FUTURES

Contractul futures este o înţelegere între un vanzator si un cumparator de a vinde /

Riscuri ale tranzacţiilor cu instrumente derivate

Tanzacţionarea instrumentelor derivate presupune totdată şi asumarea unor riscuri pe care

B.2. CONTRACTE OPTIONS

Optiunea defineste un contract standardizat care da cumparatorului dreptul dar nu si

a. Simbolul contractului identifică contractul options pe piaţa. Simbolul contractului

Exemplu optiune call – SIBEX

Exemplu optiune put - SIBEX

In functie de momentul in care se poate realiza exercitarea, optiunile se clasifica in doua

Pretul futures Prima optiunii CALL Prima optiunii PUT

Cumparare optiuni CALL

Cumparare optiuni PUT

Vanzare optiuni CALL

Vanzare optiuni PUT

2. Bursele de valori şi importanţa lor pe pieţele de capital

Bursele de valori sunt organisme foarte sensibile la multiplele influenţe pe care le

3. Functiile bursei de valori

Bursa de valori îndeplineşte mai multe funcţii:

4. Avantajele cotaţiei la bursă

5. Avantajele listării la mai mult de o bursă

Burse Pieţe OTC

6. Bursa de valori Bucuresti

Evolutia capitalizarii bursiere a BVB in perioada 2000-2012

Sursa: BVB, 2.11.2012

Cotarea ("admiterea") unei valori mobiliare la Bursa de Valori reprezinta o recunoastere a

Conditii listare la Bursa de Valori Bucuresti

Evolutia tranzactiilor cu actiuni la BVB 1995-2012

Sursa: BVB 2.11.2012

Obligatiuni corporative Romania

La data de 1.11.2012 la BVB sunt tranzactionate 36 obligatiuni municipale si 29 titluri de stat.

Sursa: BVB 2.12.2012

Conditii listare la Bursa Electronica Rasdaq

Pe RASDAQ (Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotations), sunt

Tranzactionarea actiunilor cotate nu se realizeaza direct de catre detinatorii acestora, ci

1. Ce este un indice bursier ?

Starea pietei internationale de capital 1.11.2012

Practic, pentru construirea unui indice, sunt parcurse următoarele etape:

2. Tipuri de indici bursieri

3. Indici bursieri internationali

Sursa: http://www.djindexes.com/ 1.11.2012

Evolutia indicelul S&P 500 2008-2012

Sursa: http://latam.spindices.com/indices/equity/sp-500 1.11.2012

NYSE Composite Indicele NYSE Composite urmareste miscarile preturilor tuturor

Exemple de subindici ai Topix