Practicile comerciale incorecte conform prevederilor Legii nr.

363/2007
privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relațiile cu
consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind
protecția consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare

Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu
consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția
consumatorilor a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 899 din data de 28 decembrie 2007 și
reprezintă instrumentul normativ de transpunere în dreptul intern al statului Român a
prevederilor Directivei 2005/29/CE, ambele acte normative având ca obiect reglementarea și
sancționarea anumitor “practici” utilizate de către comercianți în relațiile cu consumatorii de
natură să-i influențeze pe aceștia din urmă în momentul luării unei decizii de tranzacționare.
Consumatorul - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii,
care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acţionează în scopuri din afara
activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Comerciantul - orice persoană fizică sau juridică care, în practicile comerciale ce fac
obiectul prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de
producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în
numele sau pe seama acesteia.
Prezenta lege are drept scop o mai bună funcţionare a pieţei şi asigurarea unui nivel înalt
de protecţie a consumatorilor, prin reglementarea practicilor comerciale ce pot aduce atingere
intereselor economice ale consumatorilor.
Legea 363/2007, intrată în vigoare la începutul anului 2008, stipulează, pe de o parte, noi
dispoziții în vederea combaterii practicilor incorecte ale comercianților în relația lor cu
consumatorii, iar, pe de altă parte, aduce modificări unor acte normative anterioare.
În conformitate cu Legea 363/2007, consumatorul este definit ca fiind acea persoană fizică
sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care în practicile comerciale actionează în
scopuri din afara activității comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale (astfel
de activități liberale incluzându-le pe cele ale avocaților, medicilor ori traducătorilor).
Practicile comerciale ale comercianților în relațiile cu consumatorii (denumite în
continuare „practici comerciale” ) reprezintă orice acțiune, omisiune, comportament, demers sau
prezentare comercială efectuată de un comerciant, în strânsă legătură cu promovarea, vânzarea
sau furnizarea unui produs consumatorilor.
 Legea 363/2007 definește consumatorul mediu ca fiind acea persoana care în calitate de
consumator este considerată rezonabil informată, atentă și precaută, ținând seama de factorii
sociali, culturali și lingvistici. O practică comercială este considerată incorectă dacă este contrară
cerințelor diligenței profesionale, pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă deformează sau este
susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la
care ajunge sau căruia i se adresează.
Vulnerabilitatea consumatorului este determinată de anumite caracteristici fizice sau
psihice, cum ar fi vârsta, infirmitatea fizică sau mintală, credulitatea, ori caracteristici socio-
profesionale – şomaj, analfabetism etc.
Din aceste motive, consumatorii vulnerabili au dificultăţi în a obţine şi a asimila informaţia
necesară luării unor decizii privind achiziţionarea unor bunuri sau servicii.
Grupuri de consumatori vulnerabili: persoane în vârstă, copii, persoane cu boli care le
limitează capacitatea de interacţiune sau boli incurabile, şomeri, persoane cu un nivel de educaţie
foarte scăzut etc.
Legea privind practicile comerciale incorecte prevede că în evaluarea caracterului incorect
al unei practici se va avea în vedere efectul acesteia asupra consumatorului mediu.
Potrivit CEJ, consumatorul mediu este o persoană cu „un nivel de informare rezonabil,
care este rezonabil de atentă şi circumspectă”, luându-se în considerare factorii sociali, culturali
şi lingvistici.
Conform Legii 363/2007 practicile comerciale incorecte sunt grupate în două categorii
după cum urmează: practici înselătoare și practici agresive. Practicile comerciale înselătoare pot
fi acțiuni sau omisiuni menite să înșele consumatorul.
O practică comercială poate fi considerată acțiune înșelătoare dacă aceasta conține
informații false sau induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul
mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe
consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o. Aceste informații false
se pot referi la unul dintre următoarele elemente:
- existența sau natura produsului;
- principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi compoziția sau data fabricației
produsului;
- prețul sau modul de calcul al prețului;
- drepturile consumatorului și conținutul acestor drepturi.
În plus, o practică comercială este considerată o activitate înșelătoare, dacă aceasta are
capacitatea să influențeze deciziile unui consumator mediu de a se angaja în anumite tranzacții.
În fond, acest tip de practică nu face decât să îl determine pe consumator să ia decizii cu privire
la o tranzacție, pe care altfel nu le-ar fi luat dacă ar fi fost în cunoștință de cauză de la început.
Activitățile înșelătoare creează confuzie cu privire la diferite produse care se află pe piață,
practic între un produs al comerciantului care apelează la astfel de activități și unul deja existent
pe piață, ceea ce influențează alegerile pe care le efectuează consumatorii.
O omisiune înșelătoare devine o practică comercială incorectă în măsura în care
comerciantul omite să transmită ori să comunice unui consumator mediu informații esențiale cu
privire la un produs anume, informații de care consumatorul mediu are nevoie pentru a se hotărî
dacă se angajează sau nu într-o anumită tranzacție.
De asemenea, constituie o omisiune înșelătoare și situația în care un comerciant ascunde
față de un consumator informații fundamentale sau oferă într-un mod neclar, neinteligibil,
ambiguu ori în contratimp o informație esentială sau nu indica intenția comercială a practicii.
Legea 363/2007 stipulează ca în situația unei invitații de a cumpăra, aceasta trebuie să
conțină informații esențiale, absolut necesare consumatorului pentru a se decide dacă va cumpăra
sau nu un produs. Aceste informații trebuie să privească, printre altele, principalele caracteristici
ale produsului, datele de identificare ale comerciantului, prețul produsului ori modalitățile de
plată. Legea prevede și faptul că informațiile prevăzute în legislație, care se referă la prezentările
comerciale, inclusiv la publicitate sau comercializare, sunt esențiale. Lista nelimitativă a acestora
este cuprinsă în anexa nr. 2 a Legii 363/2007.
O practică comercială este considerată agresivă dacă limitează sau este susceptibilă să
limiteze în mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu
privire la un produs specific, prin constrângere, și astfel determinând sau fiind susceptibilă să
determine consumatorul să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o.
Aspectele în funcție de care se poate determina dacă o practică comercială este agresivă
sunt următoarele:
- momentul, locul desfășurării, natura și/sau durata acesteia;
- recurgerea la amenințare, la un limbaj sau la un comportament abuziv;
- exploatarea de către comerciant a unei circumstanțe speciale, aptă să afecteze
raționamentul consumatorului mediu;
- orice obstacol oneros sau disproporționat, neprevăzut în contract, impus de comerciant.
În cazul constatării unor practici comerciale incorecte de către ANPC, contravenienții sunt
pasibili atât de amenzi, cât și de sancțiuni complementare grave, precum încetarea unor practici
ori chiar suspendarea întregii activități comerciale. Prevederile legale oferă posibilitatea agenților
economici sancționați să conteste atât amenzile, cât și sancțiunile complementare, însă prin
urmarea unor rute procedurale diferite. Simpla contestare a contravenției atrage suspendarea de
drept a obligației de plată a amenzii până la soluționarea procesului.
 În schimb, sancțiunile complementare (în general, cu efecte mult mai periculoase pentru
agent decât plata amenzii) nu se suspendă în mod automat pe durata contestației, ci doar printr-o
cerere separată în fața instanțelor de judecată, ce presupune îndeplinirea unor condiții restrictive,
care face ca suspendarea sancțiunilor complementare să poată fi obținută în practică doar foarte
rar.
Autoritatea Națională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) investighează la plângere
sau din oficiu practicile comerciale ale agenților economici și le poate sancționa pe cele care sunt
considerate incorecte, potrivit Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană
privind protecția consumatorilor.
În măsura în care se consideră necesar, ținând cont de toate interesele implicate și, în
special, de interesul public, instanțele judecătorești competente sau Autoritatea Națională pentru
Protecția Consumatorilor vor dispune, în procedură de urgență, chiar fără a exista o dovadă a
unei pierderi sau a unui prejudiciu efectiv ori a intenției sau a neglijenței comerciantului, una
dintre următoarele măsuri:
 încetarea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea
practicilor comerciale incorecte;
 interzicerea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea
practicilor comerciale incorecte, chiar dacă acestea nu au fost încă puse în practică,
dar acest lucru este iminent;
 transmiterea de către Consiliul Național al Audiovizualului, în termen de 5 zile
lucrătoare de la primirea solicitării, a datelor de identificare a persoanelor fizice sau
juridice implicate în realizarea publicității audiovizuale, considerată a fi o practică
comercială incorectă, precum și o copie a materialului publicitar difuzat.

2) În cazul în care, în vederea eliminării efectelor practicilor comerciale incorecte, s-a

dispus încetarea, respectiv interzicerea acestora, iar hotărârea judecătorească prin care s-a dispus
această măsură a rămas definitivă și irevocabilă ori ordinul, respectiv decizia emisă potrivit art.
12 alin. (1) nu a fost atacată potrivit art. 12 alin. (3), instanța care a emis hotărârea definitivă și
irevocabilă, respectiv Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, poate solicita:
a) publicarea acesteia, integral sau parțial, în forma pe care o consideră adecvată;
b) publicarea unui comunicat rectificator. Comunicatul rectificator trebuie să cuprindă
sediul și celelalte date de identificare ale comerciantului, practica incorectă săvârșită, data la care
a fost săvârșită, precum și măsurile dispuse.
 Publicarea, în condițiile prevăzute la alin. (2), se va face, în toate cazurile, într-un ziar de
largă circulație, pe cheltuiala comerciantului.
Prezenta lege nu exclude controlul pe care responsabilii codurilor de conduită îl pot
efectua, în conformitate cu prevederile din codurile de conduită pe care comercianții s-au angajat
să le respecte. Efectuarea controlului prevăzut la alin. (1) nu exclude și nu limitează dreptul
consumatorilor, al asociațiilor sau al concurenților de a sesiza responsabilul de cod și nici dreptul
consumatorilor sau al asociațiilor de a se adresa Autorității Naționale pentru Protecția
Consumatorilor ori instanței judecătorești competente.
Conform art.15 utilizarea de către comercianți a unor practici comerciale incorecte, astfel
cum au fost definite la cap. II, este interzisă, constituie contravenție și se sancționează cu amendă
de la 3.000 de lei la 30.000 de lei. Nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul sau prin decizia
prevăzute la art. 12 alin. (1) se sancționează cu amendă de la 6.000 de lei la 60.000 de lei.
Contravențiile prevăzute de prezenta lege se constată la sesizarea consumatorilor, a
asociațiilor care, potrivit legii, au un interes legitim ori din oficiu, de către reprezentanții
împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Odată cu aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator poate propune
ca sancțiune complementară suspendarea activității până la încetarea practicii comerciale
incorecte.
Sancțiunea complementară propusă pentru a fi aplicată potrivit alin. (4) se dispune prin
ordin emis de conducătorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor sau prin
decizie emisă de conducătorii unităților cu personalitate juridică din subordinea Autorității
Naționale pentru Protecția Consumatorilor, fiind aplicabile dispozițiile art. 12 alin. (3) și (4).
Conform art.16 contravențiilor prevăzute la art. 15 le sunt aplicabile dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
 BIBLIOGRAIE

1. Mădălina Dinu, 2016, “Răspunderea producătorului pentru calitatea produselor

alimentare”, Bucuresti, Editura Hamangiu;
2. Felix Tudoriu, Cristina Aurora Popirtac, 2013, “Drepturile consumatorului”,
Bucuresti, Editura Universul juridic;
3. Codul consumatorului, 2008, Editura Confisc;
4. Viorel Terzea, 2016,“Protecția consumatorilor”, Bucuresti, Editura Universul juridic;
5. Iacob Tăcoiu, Nicolae Teodorescu, 2007, “Comportamentul consumatorului”,
Bucuresti, Editura Uranus ;
6. Beciu, Camelia, 1999, Mediatizarea fenomenului corupţiei: practici instituţionale în
jurnalismul de investigaţie din România, „Revista de Cercetări Sociale”, nr. 3–4/1999;
7. Bădescu, Ilie (coord.), 1996, Istoria Sociologiei – Teorii contemporane, Bucureşti,
Editura M. Eminescu;
8. Boudon, R. şi alţii (coord.), 1996, Dicţionar de sociologie, Editura Univers
Enciclopedic;
9. Iancu, A., Rădoi, B (coord.), Aldea, V., Beldescu, A., 2004, Implicaţiile adoptării
acquis-ului comunitar privind politicile comerciale în domeniul produselor
agroalimentare – coord. E. Simion, A. Iancu, Esen 2 – Un proiect deschis – Probleme
ale Integrării României în Uniunea Europeană – Cerinţe şi evaluări, CIDE,
10. Mărginean, I., Bălaşa, A. (coord.), 2003, Calitatea vieţii în România, Bucureşti, Editura
Expert ;
11. Michand, Y., 1978,Violence et politique;
12. Popescu, M., 1991, Protecţia consumatorilor în condiţiile economiei de piaţă,
„Revista Română de Marketing”, nr. 3–4, Comerţ modern anul XXV.
13. Sandu, Dumitru, 1996, Sociologia Tranziţiei. Valori şi tipuri sociale, Editura Staff.