Sunteți pe pagina 1din 2

Activitate 1.3.1.

Proiectarea demersului didactic (120 min)

Pornind de la argumentele formulate în suportul de curs, identificați avantajele proiectării demersului


didactic pe baza unității de învățare. Indicați, sintetic, pașii pe care îi urmați în proiectare. (max. 1,5 – 2
pagini)

Proiectarea demersului didactic constă în aplicarea programei școlare. Programa școlară fiind
documentul ce are ca scop reglarea activității cadrului didactic la clasă.
Profesorul are datoria de a transforma curriculum oficial în învățare efectivă la nivelul unui grup de
elevi, iar pentru a realiza acest lucru este nevoie de o proiectare didactică atentă pentru a adapta rezultatele
învățăriidin programă la cerințele fiecărui copil.
Proiectarea demersului didactic constituie, astfel, o activitate prin care profesorul își propune etape și
acțiuni de parcurs și de realizat în procesul de predare învățare-evaluare.
Proiectarea demersului didactic presupune:
a) lectura integrală și personalizată a programei școlare;
b) elaborarea planificării calendaristice;
c) proiectarea unităților de învățare.
Profesorul este cel care proiectează organizarea activității în clasă. În realizarea unui demers
didactic, personalizat în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale colectivului de elevi,
instrumentul utilizat este unitatea de învățare.
Unitatea de învățare este o structură didactică flexibilă cu următoarele caracteristici:
a) este unitară din punct de vedere tematic;
b) permite formarea la elevi a unui comportament specific prin formarea unor competente specifice;
c) este realizată într-o perioadă de timp determinată;
d) se finalizează prin evaluare.
Proiectarea unei unități de învățare parcurge mai multe etape, potrivit succesiunii logice a abordării
procesului didactic. Acestea sunt:
a) În ce scop voi face ? – identificarea competențelor vizate;
b) Ce voi face? – selectarea conținuturilor;
c) Cum voi face ? – determinarea activităților de învățare;
d) Cu ce voi face ? – analiza resurselor;
e) Cât s-a realizat ?- stabilirea instrumentelor de evaluare. ( Etape ale proiectării unei unități de
învățare
– sursa Singer, M. (coord.) (2001, 2002) „Ghiduri metodologice pentru aplicarea programelor
școlare – primar-gimnaziu”, Editura S.C. Aramis Print s.r.l., București).

Proiectul unei unități de învățare – repere de realizare:


a) Conținuturi (detalieri) - se menționează detalieri de conținut care explicitează anumite parcursuri și
care oferă un cadru de structurare a competențelor.
b) Competențe specifice - se precizează numărul criterial al competențelor specifice din programa
școlară.
c) Activități de învățare – sunt cele vizate/recomandate de programa școlară sau altele adecvate pentru
realizarea competențelor specifice.

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED


Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
d) Resurse - se precizează resurse de timp, de loc, forme de organizare a clasei, material didactic,
resurse educaționale deschise.
e) Evaluare - se menționează metodele, instrumentele sau modalitățile de evaluare utilizate.

Conținuturi Competențe specifice Activități de Resurse Evaluare


(detalieri) învățare

Cum proiectez eficient o unitate de învățare?


a) Proiectez doar pe baza programei, nu a manualului, deși mă pot ghida după acesta, segmentez
contextele de învățare în funcție de nevoile elevilor, vizând competențele specifice precizate în
aceasta.
b) Prin proiectare vreau să ofer răspunsuri adaptate grupului țintă și adecvate propriului profil didactic
la întrebările majore : Ce fac și de ce fac? Cum fac? Cu ce resurse? Cât de mult am realizat?
c) Când proiectez am mereu în față grupul de elevi – tot ceea ce scriu în proiect se raportează la
activitățile pe care anticipez că le vor parcurge realmente, proiectarea fiind un act personalizat.
d) Fiecărei competențe specifice îi corespunde o activitate de învățare sau mai multe; DAR o activitate
de învățare este propusă pentru o competență specifică și numai una.
e) Realizez o corelație reală stânga – dreapta: competență – activitate – resurse adecvate fiecărei
activități, acceptând că modul în care a fost proiectată o secvență poate fi contrazis la aplicarea
efectivă.
f) Completez modalitatea de evaluare doar pentru ceea ce estimez că voi evalua în mod real (de ex.
dacă o activitate reprezintă tema pentru acasă sau o temă de lucru în clasă și va fi evaluată, marchez
acest lucru).
Proiectarea didactică este, așadar, o activitate căreia profesorul trebuie să-i acorde o importanță
deosebită. Proiectarea pe unități de învățare tinde să înlocuiască proiectarea pe lecții.
Avantajele proiectării demersului didactic pe baza unităților de învățare sunt multiple:
a) Programa școlară nu mai este o listă aproape nesfârșită de conținuturi care trebuie tratate separat, în
lecții individuale pentru care ar trebui eventual să concep fișe de lucru cu exerciții banale care nu
aduc mari beneficii elevilor și pot deveni chiar plictisitoare pentru elev. Conținuturile sunt grupate în
jurul unei teme și ajută la formarea unor aptitudini concrete (situarea în spațiu, realizarea unui pliant/
afiș/ program etc., scrierea unui email…), utile în viața cotidiană, deci lecțiile devin mult mai
interesante pentru elevi.
b) De asemenea, conținuturile fiind grupate pe unități de învățare, am o perspectivă mai clară asupra
legăturii dintre ele, aspect valabil și pentru elevi, și asupra a ceea ce trebuie realizat într-un an școlar,
ce competențe trebuie dezvoltate sau formate.
c) Unitatea de învățare se realizează pe o perioadă mai mare de timp decât o lecție. Fiind vizat un
interval mai mare de timp pentru o temă majoră, am în mai mare măsură posibilitatea unei abordări
diferențiate, iar individualizarea învățării se face în raport cu ritmul de învățare pe care îl au elevii.
d) Actul didactic este abordat într-o o manieră complexă, mai coerentă și mai generalizatoare.

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED


Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

S-ar putea să vă placă și