Consideratii fiziologice asupra efortului fizic

Metabolismul energetic
Clasificarea efortului sportiv
Antrenamentul, ca proces de adaptare.

CRITERIUL INTENSITATE:
EFORT DE INTENSITATE MAXIMALA, cu o durata de 10-15 secunde (3-8 secunde). Cel mai mare debit
energetic (cantitatea de energie eliberata pe unitatea de timp). Energia se elibereaza pe cale anaeroba din
ATP-ul care se resintetizeaza din fosfocreatina.
EFORT DE INTENSITATE SUBMAXIMALA, cu o durata de pana la un minut;
eliberarea de energie se face tot pe cale anaeroba, dar substratul energetic este mai complex; pe langa ATP
si CP se degradeaza si substratul glucidic in cadrul glicolizei anaerobe din care rezulta acid lactic.
EFORT DE INTENSITATE MARE, cu o durata de pana la 6 minute; energie anaeroba cat si aeroba.
EFORT DE INTENSITATE MODERATA, cu o durata de pana la 60 de minute. Formarea de energie
aeroba in conditii de stare stabila relativa - ergostaza. Apare un echilibru intre consumul de oxigen si
necesarul de oxigen. Se inregistreaza totusi un mic deficit de oxigen, care va fi acoperit dupa efort, printr-
un consum marit de oxigen. Substratul energetic este reprezentat de glucide.
EFORT DE INTENSITATE MICA, cu durata intre 60 de minute si cateva ore, in care formarea de energie
are loc pe cale aeroba. Intregul necesar de oxigen este acoperit de consum, deci apare starea stabila
adevarata (steady-state). Substratul energetic este reprezentat de glucide si lipide.
CRITERIUL “APROVIZIONAREA CU O2”
EFORT ANAEROB, cand acesta se realizeaza in conditii de apnee sau intr-o ventilatie limitata. Eliberarea
energiei se desfasoara in lipsa oxigenului si in functie de substratul energetic vorbim de efortul anaerob
alactacid, cu substrat energetic ATP si CP, din a caror metabolizare rezulta energie in mod exploziv prin
ruperea legaturilor fosfatmacroergice si efort anaerob lactacid, cu substrat energetic imediat tot ATP, dar a
carei resinteza se realizeaza prin glicoliza anaeroba, din care rezulta acid lactic.
EFORTUL ANAEROB ALACTACID
Substratul energetic al acestui tip de efort il reprezinta sistemul fosfagenelor (ATP si CP), care prin
reactiile catalizate de enzimele: miozin ATP-aza si fosfofructokinaza, elibereaza in mod exploziv o mare
cantitate de energic la ruperea legaturilor fosfat.
EFORTURILE ANAEROBE ALACTACIDE - eforturi f.scurte (7 - 10 s) si de intensitate maximala. Ex.
sprintul 100 m, 110 m garduri, sariturile, aruncarile. Calitatile motrice dominante sunt forta si detenta.
Aceste eforturi se caracterizeaza prin:
-degradarea completa a CP si utilizarea ATP;
-dezvoltarea exploziva a unei mari cantitati de energie denumita putere maxima anaeroba alactacida;
-participarea celorlalte 2 procese de resinteza a ATP sunt foarte reduse;
-puterea musculara dezvoltata este foarte crescuta, dar nu poate fi mentinuta mai mult de 7 s la un
neantrenat si 10 s la un antrenat (deoarece se epuizeaza CP si modifica echilibrul acidobazic, prin intrarea
in actiune a glicolizei);
- debitul energetic este maxim, caracteristic fosfogenelor si se mentine aproximativ 7 s dupa care scade
brusc; efortul nu poate fi mentinut la aceeasi putere decat prin scaderea intensitatii;
- volumul de lucru este mic datorita incapacitatii muschilor de a lucra peste 10 s la intensitate maxima;
-capacitatea (cantitatea totala de energie cheltuita) este mica, comparativ cu eforturile lactacide sau
aerobe;
-numeroase procese biochimice declansate in cursul efortului, continua si in faza de revenire;
-resinteza substantelor energetice spoliate in efort (ATP si CP) se face imediat dupa efort, din ADP, AMP,
C si P, prin reactii inverse celor de degradare. Procesele de refacere sunt aerobe si in mica masura,
glicolitice.
-in eforturile anaerobe alactacide se contracteaza o datorie de oxigen care se plateste la sfarsitul efortului,
prin consum de oxigen marit - datorie denumita alactacida (fig. 1).
-datoria de O2 alactacida are valori de 2,5 l la adultul sedentar si 6 l la antrenat; durata rambursarii este de
3-5 minute (comparativ cu datoria de O2 lactacida de 10 - 12 l la care durata rambursarii este de pana la l
ora);
Datoria de O2 alactacida serveste la:
- refacerea stocului de fosfogene;
- refacerea oxigenului fixat pe mioglobina;
-hiperreactivitatea sistemului cardiovascular si respirator in perioada postefort: pe masura ce durata
efortului se prelungeste peste 7-10 s, ajungand la aproximativ 20 s, creste productia de energie pe cale
lactacida.
EFORTUL ANAEROB LACTACID
Durata acestor eforturi este de maximum 60 s.
Substratul energetic pe baza caruia se resintetizeaza ATP-ul, i-l reprezinta glucidele. Glucoza sau
glicogenul degradeaza intracitoplasmatic in anaerobioza (ciclul Embden-Mayerhoff), proces
denumit glicoliza anaeroba.
Degradarea anaeroba a glucidelor este incompleta, ajungandu-se la acid lactic, de unde si denumirea de
efort lactacid.
Exemple de eforturi anaerobe lactacide sunt probele din alergare pe 200 m,400m sau 4x400m sunt
considerate eforturi lactacide, dovada lactacidemiile crescute in timpul efortului (12 - 14 milimoli/l)
CARACTERISTICELE EFORTURILOR ANAEROBE LACTACIDE:
- putere maximala (energie pe unitatea de timp) crescuta, dar de aproximativ 50% din puterea maximala
alactacida;
- puterea maximala lactacida este atinsa la 10-15 s si poate contine aproximativ 40 s, dupa care
intensitatea prestatiei scade;
- cheltuielile energetice sunt acoperite prin epuizarea stocului de CP si utilizarea glicogenului si/sau
glucozei;
- productia de energie pe cale aeroba este si ea prezenta, dar acopera aproximativ 20% din necesarul total
energetic;
- productia crescuta de acid lactic este evidenta de cresterea concentratiei H+ care produc o mare aciditate
intracelulara;
- perturbarea echilibrului acidobazic al organismului ce obliga adesea sportivul la abandon;
- cand cantitatea de acid lactic este foarte crescuta, acesta actioneaza ca o supapa care inhiba glicoliza si
deci, fereste organismul de o acidifiere ce n-ar putea fi suportata;
- capacitatea (cantitatea totala de energie) este limitata, tocmai prin acidoza crescuta care inhiba glicoliza,
inainte ca rezervele glucidice musculare sa se fi epuizat;
- dupa efort, are loc resinteza CP si excretia - metabolizarea acidului lactic. Acidul lactic migreaza din
muschi in sange si apoi in alte tesuturi;
- efortul fiind anaerob, se contracteaza o datorie de oxigen care este platita dupa efort - datorie de oxigen
lactacida , cu valori de aproximativ 10-12 1;
• resinteza de glucoza si proteine, din acidul lactic acumulat, constituie cai importante de refacere
metabolica suplimentara a organismului;
 • refacerea activa practicata dupa efort, constituie o modalitate rapida si adecvata de metabolizare a
acidului lactic;
• viteza de eliminare a acidului lactic este (dupa Saltin), de 50% in 25 min si 100% in 60 min.;
• puterea maxima glicolitica este limitata de cantitatea de enzime care asigura transformarea
glicogenului in acid lactic;
• randamentul crescut in aceste eforturi se datoreaza musculaturii bogate in fibre albe
(Ft),caracterizate prin metabolism anaerob.

EFORTURILE AEROBE
• Toate solicitarile care depasesc 2-5 minute si a caror intensitate permite o aprovizionare
cvasicompleta cu O2, → eforturi aerobe.
• Modalitatea de resinteza a ATP-ului, o constituie oxidarea completa intramitocondrial a
glucidelor, a AGL, in prezenta O2.
• Reactiile de degradare aeroba sunt: glicoliza aeroba; ciclul Krebs;
• sistemul transportorilor de electroni.
• Degradarea oxidativa a substratului energetic este completa pana la CO2, H2O si energie.
• Intrucat eforturile cu dominanta aeroba mai sunt denumite eforturi de anduranta se impune
definirea notiunii ('endurance' = putere de a suporta) - anduranta este capacitatea de a efectua o
perioada indelungata o activitate oarecare, fara a-i scadea eficacitatea. este capacitatea de a rezista
la oboseala. In acest sens si in functie de sursa energetica, se vorbeste de anduranta anaeroba
alactica si lactica. In practica, termenul de anduranta este folosit pentru activitatile in regim aerob
stabil.
• Referitor la sistemul energetic aerob de sustinere a unui efort de lunga durata, caracteristicile
acestuia sunt:
• - puterea maximala aeroba (PMA), respectiv cantitatea maxima de energie eliberata pe unitatea
de timp cand debitul energetic este maxim, se atinge dupa 2-3 minute si poate fi mentinuta la
valori maximale 5 min. sau maximum 10 min. (de ex. cursele de 1500 - 3000 m);
• - PMA este relativ modesta si este evaluata la 20-30% din puterea anaeroba alactacida;
• - desi PMA este mica si randamentul de asemenea, metabolismul aerob are avantajul de a putea
functiona practic timp nelimitat, cu conditia unui aport corespunzator de substante nutritive si
oxigen;
• - efortul care se desfasoara la PMA (la VO2max), beneficiaza doar de utilizarea glucidelor,
• - capacitatea (cantitatea totala de energie cheltuita pe toata durata efortului) este foarte mare si
proportionala cu durata probei (de exemplu, 30 - 70 K.J pentru parcurgerea a 10 Km si 120 -850
KJ pentru 42 km.
- inertia este mare (3-4 min.) la neantrenati si aproximativ 1,5 - 2 min. la antrenati;
- cu cat efortul este mai solicitant si se desfasoara la un procentaj mai mare din VO 2 max, cu atat
lactacidemia este mai mare (lactacidemia se amplifica in efort si apoi se stabilizeaza):
- daca productia si metabolizarea lactatului cresc in mod egal, efortul ramane per total aerob;
- metabolismul aerob e o sursa bogata de energie (din 350 - 450g glicogen si 13 - 15 Kg lipide, fata de
fosfogene 19-23 mmol/Kg);
- performanta in eforturile aerobe depinde si de procentajul de fibre rosii, dotate cu rezerve energetice si
enzimatice specifice metabolismului aerob, precum si de o densitate si marime considerabila a numarului
si taliei mitocondriilor;
- parametrul esential si semnificativ de apreciere a posibilitatilor de lucru aerob, il reprezinta
consumul maxim de oxigen (VO2 max).
In repaus, consumul de O2 este de 250 - 300 ml/minut, iar in efort vorbim de VO2 max. Acesta are valori
(absolute) de 3000 - 3500 ml/minut sau chiar 5500 ml/min. (sportivi). In valori relative, VO 2 max este de
75 ml/Kg corp la fondisti, fata de 45 ml/Kg corp la sedentari.
Un sportiv poate lucra la PMA, respectiv la consumul sau maxim de O , maximum 5 - 8 minute (10
2
minute pentru sportivii de elita): in continuare, prestatia se desfasoara la un anumit procentaj
dinVO max.
2

EFORTUL MIXT,
din sporturile in care intensitatea efortului permite aprovizionarea partiala a organismului cu oxigen (ex:
proba de 1500 m), substratul energetic este reprezentat de ATP, CP, acidul lactic si degradarea aeroba a
glucidelor. Energia este furnizata atat aerob cat si anaerob in functie de intensitatea efortului pe traseu.

Dupa TIPUL DE CONTRACTIE, efortul poate fi:

EFORT IZOTONIC (dinamic), in care contractiile musculare presupun cresterea initiala a tensiunii interne
si apoi pastrarea constanta a acesteia tot timpul contractiei, iar fibrele musculare se scurteaza fie
deplasand segmentele corporale, fie efectuand lucru mecanic deplasand o greutate.
EFORT IZOMETRIC (static), care presupune doar cresterea tensiunii interne a fibrelor musculare fara
scurtarea muschiului si deci fara efectuarea de lucru mecanic.
EFORT IZOKINETIC (in care tensiunea interna este mare in toate fibrele musculare active, pe toata
durata contractiei);
Continuind clasificarea, in functie de organul, aparatul si sistemul
implicat dominant in efort se descriu:

EFORTUL DE TIP NEUROMUSCULAR,

In care solicitarea se adreseaza preponderent sistemului neuromuscular.
Eficienta acestui efort depinde de nivelul de dezvoltare si organizare a sistemului nervos central si
periferic, capabil sa mobilizeze prompt, economicos si in conditii diverse, efectorii musculari.
EFORTUL DE TIP CARDIORESPIRATOR,
in care aparatul cardiovascular, respirator si sangele sunt direct responsabile de valorile optime ale
consumului maxim de oxigen utilizat de tesuturi in scopul degajarii unei cantitati suficiente de energie.
EFORTUL DE TIP ENERGETIC,
denumit si efort endocrino-metabolic.
Performanta in acest tip de efort depinde de posibilitatile organismului de a resintetiza chiar in timpul
efortului, substratul energetic metabolizat.
Refacerea substantelor producatoare de energie presupune timp, de aceea eforturile aerobe pot oferi aceste
conditii.
In acest tip de efort intervine reglajul hormonal, de ex: ACTH-cortizol care determina si mentine glicemia
normala, furnizand substrat glucidic prin procese de gluconeogeneza si medulosuprarenala intervine prin
secretia de catecolamine cu rol ergotrop mobilizator in efort.

Functie de CARACTERUL REPETARII MISCARILOR in:

EFORT CICLIC (stereotip, ritmic) in care miscarile se repeta in unitate de timp, intr-un anume ritm si au
avantajul unei mai rapide automatizari, desfasurandu-se in conditii de economicitate energetica.
EFORT ACICLIC, caracterizat printr-o succesiune de contractie si relaxare, in care neexistand un ritm
anume, nu se creeaza stereotipie dinamica si in final nu se produce automatizarea miscarilor.
CONCEPTUL DE EFORT FIZIC IN VIZIUNEA SPECIALISTILOR DIN DOMENIUL EDUCATIEI
FIZICE SI SPORTULUI
Definitie. Consideratii generale.
''Efortul reprezinta o conduita de mobilizare, concentrare si accelerare a fortelor fizice si psihice in
cadrul unui sistem de autoreglaj constient si aconstient in vederea depasirii unui obstacol, a invingerii
unei rezistente a mediului si a propriei persoane".

In antrenamentul sportiv, ne intereseaza in mod deosebit efortul fizic, care prin actiunea sa implica
sistemul muscular, energetic, de transmitere si prelucrare a informatiei si determina un anumit grad de
solicitare a organismului, solicitare care prin caracterul sau de stres, modifica nivelul homeostaziei,
fixandu-l pentru moment la un nivel superior.

SISTEMELE ENERGETICE
SI EFORTUL FIZIC
1. Sursele de energie
2. Biochimia productiei de energie
3. Sistemele energetice
4. Interactiunea sistemelor energetice
5. Utilizarea energiei
Sursele de energie
Musculatura reprezinta localizarea principala pentru oxidarea grasimilor si glucidelor, reprezentind in
acelasi timp si locul unde organismul, aflat in repaus sau in efort, isi realizeaza homeostazia energetica.
Sursele energetice accesate in efort sunt musculare si externe ( extramusculare ).
Rezervele musculare de energie – sunt reprezentate de :
- Adenozintrifosfat ( ATP )
- Creatinfosfat ( CP )
- Glicogenul muscular
- Lipidele intracelulare.

Glicogenul muscular
In fibra musculara glicogenul atinge in medie 80mmoli / gram tesut muscular umed, ceea ce
inseamna o cantitate de 15 grame glicogen pe 1 kg de tesut muscular.
masa musculara reprezinta in medie 40% din greutatea corporala. Pentru un individ de greutate
medie, adica 80 kg, 40% inseamna 32 kg de tesut muscular.
Daca exista 15 grame / kg de tesut muscular umed, aceasta inseamna 480 grame de glicogen. Si
daca 1 gram de glicogen produce 4,1 Kcal, rezulta o rezerva energetica de 2000 kcal.
In cazul glicogenului muscular, prin antrenament specific si / sau printr-o dieta adecvata,
continutul de glicogen poate creste de la 15 g / kg. tesut muscular umed la 50 g / kg !
Cresterea cantitatii de glicogen are insa si inconveniente : fiecare gram de glicogen “trage” dupa el
2,7 grame de apa;.

Lipidele intracelulare
In fibra musculara se stocheaza lipide in medie de 7-25 moli / gram tesut muscular umed.
De aceasta data, rezervele de lipide, sunt mai mari in fibrele musculare lente ( slow twich ), cu potential
oxidativ mare.
Rezervele energetice externe ( extramusculare )
Sunt reprezentate de :
- Glicogenul hepatic
- Glucoza sanguina
- Lipidele din tesutul adipos periferic

Glicogenul hepatic
Ficatul uman are o greutate medie de 1,2 kg si contine in medie 85 gr glicogen / kg tesut hepatic proaspat.
Cantitatea de glicogen pe kg. tesut hepatic proaspat poate varia de la 0 la 110 gr / tesut hepatic proaspat,
media situindu-se in jurul a 100 gr / tesut, ceea ce inseamna ca reprezinta o rezerva energetica de 400 kcal
Glucoza sanguina
In acest caz, valorile normale sunt de 5,5 mmoli / L sau 100-120 mg / dL.
Valori mai mici de 3 mmoli / L sunt considerate “hipoglicemie”.
10 gr de glucoza sunt continute in 10-15 L de singe. Nivelele sanguine de glucoza sunt mentinute la
valori normale de ficat.
Lipidele din tesutul adipos periferic
Acizii grasi liberi reprezinta o sursa majora de energie, lipidele asigurind de exemplu, la o greutate
corporala de 60 kg si 15-20% tesut adipos, 100.000-150.000 kcal energie.

Dinamica energogenezei in efort

Poate fi schematizata astfel:
ATP – cantitatea de ATP scade pe masura ce se desfasoara efortul. La un nivel de intensitate comparabil
cu 50% din VO2max individual, ritmul de utilizare ( turnover ) a ATP creste de aproape 40 de ori fata de
cel din repaus, la un consum de O2 cu valoare medie de 150 ml / kg / minut ( rata maxima de consum O2
– aproximativ 300 ml / kg / min ).
Prin antrenament, rapiditatea scaderii cantitatii de ATP scade.
Rata maxima de utilizare a ATP este de 3 moli / gr. tesut / secunda.
CP - se afla in celule in cantitati de 3-4 ori mai mari decit cele de ATP. Maniera prin care CP cedeaza Pi
pentru refacerea nivelelor de ATP este inca subiect de controversa.
Metabolismul glucozei este un subiect cunoscut
Glicogenul muscular
Are o concentratie celulara de 10-50 gr / kg tesut muscular umed. Utilizind 1L de O2 glicogenul
realizeaza 5,1 kcal. Glicogenul poate fi utilizat in conditii aerobe dar si anaerobe. Caile metabolice sunt
activate rapid iar cantitatea de glicogen poate fi marita, prin regimuri alimentare sau antrenamente.
In sfirsit, daca intensitatea efortului este mare ( peste 90% VO2 max ), glicogenul este singura sursa
energetica utilizata.
Lactatul
Ca produs al metabolismului glucidic, este rezultatul intensitatii si duratei efortului fizic, dar si al tipului
de fibra musculara implicata in efort.
Rata maxima de productie de lactat, la om, este de 1,35 moli / gr tesut / sec.
Lipidele
Apelul la aceasta sursa energetica are si avantaje si dezavantaje.
Avantaje – ar fi urmatoarele:
produc 9,3 kcal / gr;
reprezinta cea mai mare sursa energetica existenta, cu o productie maxima estimata la 100.000 – 150.000
kcal.
lipidele reprezinta sursa energetica principalafolosita in conditii de repaus sau in eforturile fizice de
intensitate redusa.
Dezavantaje:
rezervele musculare de lipide sunt mici in comparatie cu cele de glicogen;
lipidele sunt mari consumatoare de oxigen, la volume egale de oxigen utilizat, lipidele produc 4,62 kcal /
L fata de 5,1 kcal / L din glucide.
In plus lipidele au un timp de amorsare a proceselor energogene de 20-30 minute, interval in care are loc
mobilizarea eficienta a acizilor grasi liberi si cresterea acestora la nivel sanguin ( in repaus, 0,85 mmoli /
L si in efort 1,5 mmoli / L ), cresterea activitatii simpatice, a descarcarilor de epinefrina, etc…

Proteinele
Sunt folosite in cazul scaderii importante si de durata a rezervelor de glicogen dar si in subnutritie.
Daca pana acum s-a crezut ca ele nu pot fi considerate ca o sursa energetica, investigatii recente arata
contrariul.
In eforturile de anduranta aportul energetic provenit din proteine poate asigura 5 – 15% din necesar.
Aceste valori se pot mari, in eventualitatea unor eforturi fizice de intensitate foarte mare, repetate intr-un
interval scurt de timp sau a unor eforturi de lunga durata ( ultramaraton ).
Utilizarea proteinelor ca sursa energetica este dezavantajoasa.
Pentru ca, in parte, proteinele utlizate, provin din musculatura, efectul asupra performantei este negativ.
Aspectul a avut efect direct asupra indicatiei conform careia unui sportiv de anduranta ii sunt suficienti
0,75 – 1 gr. proteina / kg /zi, cantitatea crescind la 1,5 – 2 gr. proteine / kg / zi . Sunt de preferat proteinele
de origine animala.

In concluzie:
- Glucidele utilizeaza mai putin oxigen; din acest motiv efortul intens utilizeaza glucide.
- Lipidele utilizeaza mai mult oxigen; eforturile de intensitate mica ( fara restrictii de oxigen ) vor
utiliza lipide.
- Proteinele utilizeaza o cale metabolica lunga pana la utilizarea ca substrat.
Pe parcursul unui efort fizic este folosita o “combinatie” de surse energetice: la eforturi de intensitate
mare sursa energetica este aproape exclusiv reprezentata de glucide, pe cind in eforturile de intensitate
mica, sunt utilizate predominant grasimi.
S-a descris chiar si o corelatie intre intensitatea efortului ( exprimata in %Fcmax. ) si utilizarea
(contributia ) fiecarei surse energetice

Astfel:
Tabel - Corelatia dintre intensitatea efortului ( % FC max ) si substratul energetic utilizat.

BIOCHIMIA PRODUCTIEI DE ENERGIE.

- Componentele sistemelor energetice
- Fosfatii macroergici
- Glicoliza
Componentele sistemelor energetice
Notiunea de “sistem energetic” se refera la calea metabolica prin care se produce energia necesara
contractiei musculare.
In organism, exista trei cai metabolice ( sisteme energetice ) importante:
sistemul fosfagen ( ATP - CP, anaerob alactacid ),
sistemul anaerob ( lactacid ) si
sistemul aerob.
Pentru a intelege mai bine aceste cai metabolice este util sa facem citeva precizari asupra
componentelor lor.

ATP
Sau adenozintrifosfatul reprezinta singurul compus chimic sub forma caruia energia este stocata la nivel
celular, cu precadere in fibrele musculare.
Energia este utilizata in procesele de contractie musculara. Eliberarea ei are loc in urma scindarii
moleculei de ATP cind, “ruperea” unei legaturi macroergice de tip fosfat.
Rezultatul este aparitia adenozintrifosfatul ( ADP ) si a unui fosfat liber ( Pi ) plus energie care este
folosita imediat.
In functie de intensitatea efortului in curs, scaderea ATP poate fi mai mica si mai lenta sau accentuata si
mai rapida.
Rezervele de ATP sunt reduse, asa ca depletia lor are loc in scurt timp. Pentru ca efortul inceput sa poata
continua, este obligatorie refacerea stocului de ATP, care sa permita furnizarea energiei in continuare.
Refacerea nivelelor de ATP se face pe trei cai metabolice, cunoscute si ca “sisteme energetice”.
CP
Sau creatinfosfatul.
Este primul compus chimic prezent la nivel celular care participa la refacerea nivelului de ATP.
Procesul de refacere a ATP din CP implica cedarea unei grupari macroergice fosfat catre ADP, rezultatul
fiind refacerea ATP.
La fel ca si ATP, CP se afla in celule in cantitati minime, fiind deci o solutie de moment, avind insa drept
calitate, o mare accesibilitate si producerea instantanee de energie.
In acest fel sunt posibile eforturile acute, de mare intensitate.
Acidul lactic – este un produs intermediar al metabolizarii glucozei.
Glicogenul – este forma sub care se stocheaza carbohidratii in organismul uman. Cele mai mari stocuri se
afla in ficat si in musculatura striata.
Glicoliza – este procesul biochimic prin care are loc metabolizarea glicogenului, proces care drept scop
refacerea rezervelor de ATP.
Aerob – caracterizeaza orice proces biochimic de producere a energie, in prezenta oxigenului.
Anaerob – defineste procese biochimice de energogeneza care se produc in absenta oxigenului.

Compusul care stocheaza energia este ATP-ul:

Prin scindare enzimatica, gruparea terminala fosfat ( legatura macroergica ) se elibereaza energie, urmind
a fi utilizata in diverse scopuri ( de ex. contractia musculara ):
ATP (ATP-aza) ADP + Pi + E
ADP – adenozin difosfat
Pi – fosfat anorganic
E – energie
ATP-ul este sursa energetica unica pe care o poate utiliza musculatura, atunci cind se contracta.
Cantitatea de ATP prezenta in muschi este insa redusa ( aprox. 5 μmoli/gram subst.uscata ). Din acest
motiv, cantitatea este suficienta doar pentru 2 – 3 secunde de efort, echivalentul a 1-2 contractii musculare
de intensitate maxima.
Din aceste motive, ATP-ul este refacut si stocat in permanenta.
Refacerea ATP-ului este un proces extrem de rapid, ceea ce permitesustinerea unor eforturi de mare
intensitate.
Sustinerea acestui proces de refacere continua este asigurat de prezenta unui alt compus
macroergic, creatinfosfatul ( CP ) care are capacitatea de a transfera o grupare fosfat catre ADP-ul rezultat
anterior; se reface astfel ATP-ul.
Din nou, procesul este extrem de rapid si este catalizat de o enzima, creatin-kinaza ( CK ):
CP + ADP ( CK ) ATP + creatina
CP – creatin-fosfat
CK – creatin-kinaza
Chiar daca concentratia de CP este de 15 – 20 μmoli/gram subst.uscata, ceea ce reprezinta o
cantitate de 3 – 4 ori mai mare decit stocurile existente de ATP, asigura contractii musculare pentru o
perioada mai mare de timp, de aproximativ 6 – 8 secunde. Acest timp de activitate este la fel de scurt,
chiar si pentru sprinturi.
Exista insa si alte cai de a asigura grupari fosfat ( Pi ) care sa se cupleze cu ADP, ceea ce ar duce
la resintetizarea ATP.
Reactia este prezentata mai jos, ea fiind catalizata de mio-kinaza:
2 ADP → MK → ATP + AMP
MK – mio-kinaza
AMP – adenozin monofosfat
Aceasta ultima reactie este una de urgenta, fiind considerata neeconomica pentru ca duce la
scaderea nivelului de ADP care poate lua parte la resintetizarea ATP-ului.

GLICOLIZA AEROBA.
Productia de ATP rezultata in urma degradarii aerobe a glucozei este mai mare decit procesul
asemanator realizat in conditii anaerobe. Ecuatia care sumeaza rezultatele lantului de reactii aerobe arata
in felul urmator:
Glucoza + 36 ADP + 36 Pi + 6 O2 → 6 CO2 + 36 ATP +
42 H2O
Caile metabolice, aeroba si anaeroba „merg” paralel, ceea ce explica, de ce exista nivele sanguine
de lactat, in conditii bazale: in singele venos 1 – 1,8 mmoli/L si in plasma, 0,6 – 2,4 mmoli/L.
Daca fibrele musculare sunt alimentate cu cantitati suficiente de O2, scindarea compusilor
macroergici se face aproape exclusiv pe cale aeroba.

SISTEMELE ENERGETICE UTILIZATE

Citeva cuvinte despre sistemele energetice sau caile metabolice de producere a energiei
utilizabile in organism:
- Sistemul ATP-CP
- Sistemul anaerob
- Sistemul aerob

SISTEMUL ATP – CP.

 Sistemul fosfagen / componenta anaerob alactacida ( fara producere de acid lactic ! ) a
energogenezei.
Sistemul ATP – CP are doua componente: ATP si CP. Prima asigura energia necesara contractiei
musculare iar cea de a doua, CP, la refacerea nivelelor reduse de ATP.
ATP putin suporta efortul doar citeva contractii musculare, pentru 4 – 6 sec. La finalul lor, este folosit CP
pentru refacerea nivelelor de ATP. Acesta transforma ADP – ul acumulat in ATP. Dupa alte 4 - 9 secunde
si nivelele de CP scad. In acest fel, sistemul ATP – CP poate sustine eficient un efort cu durata maxima de
12 secunde, contributia sa la energogeneza reducindu-se, cu un minim la 20 secunde de la debutul
efortului, cind rezervele de ATP si CP ajung minime. In acest moment, efortul fie se opreste si incepe
refacerea rezervelor energetice, fie se apeleaza la alte cai metabolice, care pot reface nivelele de ATP,
mentinind turnover-ul energetic pentru sustinerea efortului.
SISTEMUL ANAEROB.
Dupa 20 sec. de la debutul efortului fizic, rezervele intracelulare de ATP si CP sunt la nivele minime, se
va utiliza glicogenul muscular, ca substrat pt. refacerea ATP-ului. Procesul biochimic este denumit
glicoliza anaeroba ( are loc in absenta oxigenului ! )si are ca rezultat, producerea de ATP dar si aparitia
unui produs intermediar de metabolism glucidic, acidul lactic. Procesul este mai complicat, fiind compus
dintr-o serie de 12 reactii succesive, ceea ce face ca si durata sa sa fie mai mare, in comparatie cu
activitatea sistemului ATP – CP, unde au loc practic doar 2 reactii. Se produce si ac.lactic, produs
intermediar de metabolism, care si el poate fi o sursa utilizabila de energie, dar care determina aparitia
acidozei lactice.
Acumularea ac.lactic creeaza starea de acidoza lactica metabolica in celule si secundar in singe, stare care
are efecte negative asupra capacitatilor contractile musculare si care interfera si activitatea altor sisteme si
organe.

SISTEMUL AEROB.
Daca durata efortului fizic depaseste 2 minute, intra in actiune sistemul aerob de productie. Acest
interval de timp este necesar pentru amorsarea eficienta a proceselor de energogeneza aeroba. Acestea
sunt mai lente, dar au o eficienta net superioara.
Procesul se numeste glicoliza aeroba. Daca efortul este de durata mai mare iar intensitatea este redusa,
locul glucidelor poate fi luat de lipide. Sistemul de productie aerob este cel mai lent dintre toate, dar poate
furniza energie efortului pentru citeva ore iar daca in locul glucidelor sunt folosite lipidele, pentru un timp
indelungat.
- Antrenamentele de tip aerob conduc la dezvoltarea si ameliorarea capacitatilor sistemelor cardiovascular
si a aparatului respirator, ajuta la refacerea organismului dupa eforturi intense si formeaza baza
capacitatilor de anduranta.
- Sistemul aerob este eficient si nu produce compusi metabolici care sa induca starea de oboseala.
- Asigura energia necesara eforturilor fizice de intensitate medie si mica dar de durata mare ( pana
la citeva ore ).
- Ocupa un loc important in procesele de refacere post-efort pentru toate tipurile de efort.
- Capacitatile cardiovasculare si respiratorii sunt decisive in performanta aeroba.
- Sistemul energetic aerob este rezistent la starea de oboseala.
- Sistemului energetic aerob ii este necesar un timp de amorsare a proceselor de producere a
energie
Toate mecanismele energetice sustin efortul la debutul lui; contributia fiecareia difera de la individ
la individ, de tipul efortului facut si de rata de eliberare a energiei. Atentie, activitatea sistemelor
energetice interfera; ele nu functioneaza separat.
 UTILIZAREA ENERGIEI
Simplificind, producerea si utilizarea energiei in repaus si effort are loc in trepte succesive, dupa cum
urmeaza:
• in repaus, energia este produsa si utilizata la nivele minime.
• In efort, producerea si utilizarea energiei cresc in functie de intensitatea si durata efortului fizic.
• Dupa incheierea efortului fizic, are loc refacerea rezervelor de energie.
In repaus, in absenta unor eforturi fizice, energia este folosita doar pentru mentinerea functiilor
fiziologice de baza.
. In efortul fizic are loc angajarea productiei si utilizarea energiei. Procesul este fazic, succesiunea
fiind urmatoarea:
• faza I, care reprezinta trecerea de la starea de repaus la cea de effort, pana la prima crestere a
valorilor lactatului sanguin ( pragul aerob, lactat sanguin 2 mM/L );
• faza a II-a, este faza tranzitiei aeob – anaerobe ( intervalul de la prima crestere a lactatului sanguin
pana la pragul anaerob, care reprezinta cea de a doua crestere a lactatului sanguin );
• faza a III-a, sau faza productiei anaerobe de energie, situata peste nivelul pragului anaerob.
Valorile maxime individuale de lactat sunt asociate cu performantele maxime individuale.
Dupa incheierea efortului fizic, are loc revenirea la normal a mediului intern si apoi refacerea
rezervelor energetice.