Sunteți pe pagina 1din 26

COLEGIUL ”GHEORGHE TĂTĂRESCU” ROVINARI

DOMENIUL: RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI


CALIFICAREA PROFESIONALĂ: TEHNICIAN LABORANT PENTRU PROTECTIA MEDIULUI

MODIFICĂRI ALE ECOSISTEMELOR GENERATE DE


UTILIZAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR, PESTICIDELOR
ŞI IERBICIDELOR ÎN AGRICULTURĂ

proiect pentru Examenul de certificare a calificării profesionale a


absolvenţilor învăţământului postliceal (nivel 5)

COORDONATOR:
Prof. dr. OANA STAMATOIU ABSOLVENT:
ALINA NICOLETA VÎLCEANU

ROVINARI
2016
CUPRINS

ARGUMENT............................................................................................................... 1
CAP. 1 Categorii de substanțe chimice folosite în agricultură.....................................2
1.1 Îngrăşăminte chimice....................................................................................... 2
1.2 Pesticide............................................................................................................4
1.3 Erbicide.............................................................................................................6
CAP. 2 Efectele poluanţilor folosiţi în agricultură asupra mediului..........................7
2.1 Poluarea solului.....................................................................................................................7
2.1.1. Poluarea cu îngrăşăminte chimice şi organice.........................................................7
2.1.2. Poluarea cu pesticide şi reziduri ale acestora.......................................................... 8
2.1.3. Poluarea cu erbicide..................................................................................................11
2.2 Polurea apei cu îngrăşăminte, pesticide şi erbicide..........................................................11
2.3 Polurea aerului cu îngrăşăminte, pesticide şi erbicide.................................................... 12
CAP. 3 Efectele produse de compuşii chimici utilizaţi în agricultură asupra organismelor
vii .............................................................................................................................................................
.12
3.1 Efectele produse de utilizarea îngraşămintelor chimice.................................................13
3.2 Efectele produse de utilizarea pesticidelor........................................................................14
3.3 Efectele datorate erbicidelor.............................................................................................. 18
CAP. 4 Contribuţii personale...........................................................................................................19
CONCLUZII....................................................................................................................................22
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................23
ARGUMENT

În urmă cu 10-12 milioane de ani a avut loc o mare revoluţie în dezvoltarea rasei umane.
Aceasta a reprezentat-o descoperirea faptului că hrana se obţine nu doar prin strângerea plantelor
sălbatice şi vânarea animalelor, ci şi prin cultivarea plantelor din seminţe şi prin creşterea în
captivitate a anumitor animale, apărând astfel agricultura, una dintre cele mai vechi ocupaţii ale
omenirii.
În trecut, o condiţie necesară pentru dezvoltarea unui oraş era existenţa unui surplus
agricol. Pentru a obţine acest lucru oamenii îşi extindeau terenurile agricole şi paşunile în
defavoarea pădurilor. Având în vedere rolul pădurilor în menţinerea echilibrului ecosistemului
putem afirmă că dezvoltarea agriculturii prin extindere a reprezentat primul pas în poluarea
mediului înconjurător. Acesta este primul pas pe care omul l-a făcut pentru a stăpâni mediul
înconjurător în cadrul căruia îşi ducea existenţa, căci prin cultivarea pământului şi creşterea
animalelor a reuşit să-şi asigure resursele de hrană.
Odată cu dezvoltarea agriculturii intensive s-a intensificat şi folosirea de îngrăşăminte,
pesticide, erbicide, acestea devenind tot mai necesare pentru creşterea productivităţii, în defavoarea
calităţii, devenind treptat şi factorii tot mai poluanţi. Agricultura durabilă are ca obiective majore
optimizarea productivităţii şi in acelaşi timp conservarea resurselor naturale de bază. Aceasta
inseamnă că în sistemele de producţie agricolă se va păstra echilibrul între inputuri şi outputuri,
între investiţii şi beneficii, în condiţiile asigurării calităţii mediului înconjurător şi ale promovării, în
ansamblu, a unei economii durabile.
Datorită agriculturii intensive, folosirea de pesticide, îngrăşăminte, ierbicide afectează tot
mai mult solul. Majoritatea solurilor pierd astfel din elementele nutritive şi materia organică în
proporţie mai mare decât are loc procesul de completare a acestora, ceea ce în final duce la
epuizarea lor.
Poluarea solului înseamnă orice acţiune care produce dereglarea funcţionării normale a
solului ca suport şi mediu de viaţă în cadrul ecosistemelor naturale sau antropice.
De aceea este necesar să încercăm evitarea folosirii abuzive în agricultură a îngrăşămintelor,
pesticidelor şi erbicidelor pentru că efectele pe termen lung sunt devastatoare pentru omenire.
Aceste efecte încep să se vadă pentru că, aşa cum am specificat, agricultura este cea mai veche
ocupaţie, iar industrializarea şi creşterea numărului populaţiei a stârnit creşterea productivităţii care
nu se poate realiza decât prin folosirea unor produse tot mai poluante în cantităţi tot mai mari.
Aşadar, în lucrarea de faţă ne propunem să informăm şi să tragem un semnal de alarmă

1
asupra pericolelor care au urmări grave pentru sănătatea populaţiei prin dezvoltarea mai multor
forme de cancer şi apariţia mai multor boli care nu pot avea rădăcini decât în alimentaţia
defectuoasă.
În această lucrare am incercat să aprofundez ceea ce înseamnă substanţele chimice folosite în
agricultură şi ce modificări suferă ecosistemele ca urmare a utilizării lor repetate.
Capitolul 1 introduce şi familiarizează cititorul cu ceea ce înseamnă îngrăşămintele chimice,
pesticidele şi erbicidele. Pentru a justifica de ce este necesară utilizarea lor, am considerat
binevenită definirea şi clasificarea fiecărei clase de chimicale folosite în agricultură în parte.
În capitolul 2 am insistat asupra efectelor pe care le au îngrăşămintele, pesticidele şi
erbicidele asupra solului, a apei şi a aerului pentru a putea evidenția faptul că limitarea folosirii
acestor substanţe constituie o necesitate.
În capitolul 3 am subliniat, pe rând, efectele produse de aceşti compuşi chimici utilizaţi în
agricultura asupra organismelor vii şi am insistat asupra efectelor pe care le au asupra sănătaţii
oamenilor, fiind considerate a fi cauzele care stau la baza principalelor boli moderne.
Rezultatele studiului practic pe care l-am efectuat prin folosirea unor îngrăşăminte la
cultivarea unor loturi de salată verde în gospodăria personală sunt prezentate în Capitolul 4.
După realizarea acestei lucrări, pe baza experienței și a cunoștințelor dobândite, susţin cu
convingere ideea că renunţarea la agricultura convenţională şi adoptarea agriculturii ecologice este
un imperativ al epocii actuale.

CAPITOLUL 1
CATEGORII DE SUBSTANȚE CHIMICE FOLOSITE ÎN AGRICULTURĂ

1.1 Îngrăşămintele chimice


Funcţia principală a îngrăşămintelor este de a preîntâmpina lipsa substanţelor hrănitoare din
pământ. Mai simplu spus, îngrăşămintele reprezintă hrana pentru plante. Pentru a creşte şi a se
dezvolta normal plantele au nevoie de “carbon, hidrogen şi oxigen pe care le iau din apă şi aer, plus
13 elemente esenţiale numite substanţe hrănitoare sau fertilizatori, pe care în mod normal le iau din
sol. După o folosinţa îndelungată şi continuă a solului, acesta sărăceşte în substanţe hrănitoare şi
este necesară intervenţia omului prin aplicarea susţinută de îngrăşăminte chimice specifice, în
funcţie de carenţele solului.”1
Prin urmare, îngrăşămintele înlocuiesc nutrienţii pe care plantele îi absorb din sol.
1
Majdar, Roxana-”Agrochimie”, Ed. Invel Multimedia, Bucuresti,2008, pag. 10

2
Există următoarele tipuri de îngrăşăminte chimice:
 Îngrăşăminte azotoase: azotat de amoniu (AN), nitrocalcar (CAN), uree, azotat de calciu
hidrat, îngrăşăminte lichide de tip URAN
 Îngrăşăminte complexe de tip NPK
Îngrăşămintele azotoase au în structura lor azot. Azotul este fertilizatorul cu cea mai mare
influenţă asupra creşterii producţiei, prin efectul asupra clorofilei şi a proteinelor din plantă. La
stabilirea cantităţii de îngrăşăminte azotoase ce urmează a fi administrate trebuie să se ţină seama de
necesitatea de azot a plantelor, prin conţinutul de humus şi azot al pământului. Plantele care
reacţionează bine la aplicare îngrăşămintelor cu azot sunt: sfecla de zahăr, porumbul, grâul, ovăzul,
cartoful, castraveţii, dovleacul, morcovul, ridichea, tomatele, vinetele, ceapa, pepenii,mărul, părul,
viţa-de-vie.
Avantajele utilizării îngrăşămintelor cu azot:
 asigură rezistenţa rădăcinilor plantei, dezvoltarea şi creşterea acesteia ;
 reduce timpul de maturizare a plantelor;
 asigură creşterea calităţii recoltei;
 preîntâmpina scuturarea boabelor şi măreşte randamentul.
Rezultatele lipsei de îngrăşământ cu azot:
 încetineşte sinteza proteinelor şi a enzimelor;
 opreşte dezvoltarea plantei care rămâne pitică;
 planta capătă o culoare roşiatică;
 frunzele inferioare, mai vechi, încep să se îngălbenească;
 tulpinile plantei vor fi subţiri, spicul scurt, iar boabele nu se maturizează bine;
 scade productivitatea.
Pentru remedierea lipsei de azot trebuie să se administreze cantităţi abundente de îngrăşăminte
naturale, împreună cu îngrăşăminte azotoase în cantităţi necesare.
Rezultatele administrării abuzive a îngrăşămintelor azotoase:
 planta se dezvoltă prea repede, tulpinile se vor culca la pământ, obţinandu-se în loc de
boabe, o recoltă bogată în tulpini;
 ţesuturile şi celulele plantei vor fi slabe;
 scade rezistenţa plantei la secetă, frig, boli şi dăunători;
 fructele vor fi lipsite de calitate.
Îngrăşăminte complexe de tip NPK. NPK este termenul folosit pentru îngrăşământul care
conţine trei elemente nutritive: azot(N), fosfor(P), potasiu(K).
Azotul contribuie la creşterea plantei.

3
“Fosforul este important pentru creşterea rădăcinilor şi în procesul de coacere. Este prezent în
toate celulele plantelor,ceea ce explica importanţa acestuia în metabolismul plantei. Conţinutul de
fosfor este exprimat în P2O5”2 .
Potasiul este indispensabil pentru creşterea plantelor, el găsindu-se în toate celulele şi ţesuturile
plantelor vii, în zonele de creştere şi în seminţe. Joacă un rol important în ceea ce priveşte
asigurarea apei şi a substanţelor nutritive necesare plantei. Conţinutul de potasiu din îngrăşământ
este exprimat în K2O. În stratul arabil, cantitatea de potasiu este de 45-47kg/ha, însă planta
asimilează doar 1-2% din această cantitate.

1.2 Pesticidele
Termenul de “pesticide” este preluat de fapt din limba engleza şi se traduce prin
“antidăunător”. Prin dăunători se înteleg diverşi microbi, plante sau chiar animale care pot transmite
boli plantelor de cultură, le pot distruge concurând cu omul pentru hrană şi reprezintă chiar o
adevarată calamitate.
Substanțele chimice ce alcătuiesc această categorie sunt acele substanţe folosite pentru
prevenirea dezvoltării sau combaterea oricărui organism vegetal sau animal nedorit şi substanţele
utilizate pentru reglarea creşterii plantelor, defolierea şi uscarea lor. Pesticidele distrug organismele
dăunătoare pentru sănătatea omului precum: ciupercile, dăunătorii animali, bacteriile, virusurile,
buruienile etc. Au conţinuturi diferite de substanţă activă şi impurificatori, în funcţie de procesul
tehnologic de obţinere. Acţiunea lor poluantă cuprinde toate mediile: aer, apă, sol, circulaţia lor
efectuându-se prin intermediul vieţuitoarelor, apei şi aerului. Din cantitatea aplicată de pesticid,
doar o mică parte acţionează, restul pierzându-se în sol, aer sau pe plante. De exemplu la fungicide,
acţionează doar 3% din cantitatea împrăştiată, la ierbicide doar 5-40%. Pesticidele acţionează în sol
asupra microorganismelor, prin inhibarea unor enzime, scăderea populaţiei de micromicete
(microciuperci parazite), diminuarea capacităţii de reţinere a azotului prin influenţarea
microorganismelor nitri- şi denitrificatoare. Toxicitatea lor se exprimă prin doza letală DL50.
În funcţie de destinaţie pesticidele se împart în următoarele grupe:
 zoocide sunt acele substanţe chimice utilizate pentru combaterea dăunătorilor
animali (şoareci, şobolani etc.);
 insecticide sunt folosite pentru eliminarea insectelor dăunătoare din culturi;
 erbicide sunt utilizate pentru combatarea buruienilor din recolta, acaricide sunt
special create pentru legumele de seră şi pentru pomii fructiferi căci sunt
substanţe chimice care stimulează procesul de creştere.

2
Majdar, Roxana-”Agrochimie”, Ed. Invel Multimedia, Bucuresti,2008, pag. 14

4
În funcţie de structura chimică pesticidele pot fi împărţite în patru grupe3:
 organoclorurate;
 nitrofenolice;
 organofosforice;
 organocarbonice.

În funcţie de gradul de toxicitate, putem clasifica pesticidele astfel:

 Grupa I. În această grupă sunt incluse pesticidele extrem de toxice;


 Grupa II. Vorbim despre pesticide puternic toxice;
 Grupa III. Cuprinde pesticide moderat toxice;
 Grupa IV. Aparţine pesticidelor cu toxicitate redusă.

Consecinţele utilizării pesticidelor sunt pozitive (mărirea recoltelor, dezvoltarea viguroasă a


plantelor) şi negative (distrugerea faunei folositoare, pătrund în plante).
Persistenţa în sol se exprimă prin timpul de înjumătăţire când dispare 50% din produs notat
TD50 sau timpul până la dispariţia a 90% din produs notat TD90. Datorită persistenţei toxicităţii
ridicate la animal şi om unele pesticide au fost interzise prin convenţie internaţională şi prin legea
de protecţia mediului. Exemple de pesticide interzise şi în România şi international: Aldrin, DDT,
Dieldrin (insecticide), Dinasel, Silvex (erbicide), Dibromocloropropan (fumigant).
De fapt, pesticidele sunt substanţe toxice, adică substanţe care,după pătrunderea în organism
într-o doză relativ ridicată odată sau de mai multe ori într-o perioadă foarte scurtă, sau în doze mici
repetate timp îndelungat, provoacă în mod temporar, trecător sau permanent, afectări ale uneia sau
mai multor funcţiuni, afectări care pot să meargă până la anihilarea completă sau să ducă la moarte.
În procesul de combatere, pesticidele parcurg diferite căi în  ecosisteme. Un loc particular îl
ocupă pesticidele cu persistenţă mare,greu biodegradabile, îndeosebi cele organo-clorurate.
Cerinţele faţă de pesticide au crescut continuu, astfel că în 1976 în SUA, suprafaţa de
porumb tratată cu erbicide a fost 90%, faţă de numai 11% în 1952, iar suprafaţa cu porumb tratată
cu insecticide a ajuns la 38% faţă de 1% în 1952. În 1980, valoarea pesticidelor folosite în întreaga
lume a ajuns la 6,7 miliarde dolari. În ţara noastră, se prevede folosirea în anul 1983 a unei cantităţi
de 45,8 mii tone pesticide, în substanţă activă, faţă de 170 tone în 1938, 5000 tone în 1955 şi 21.500
tone în 1965. Aşadar, în cadrul mijloacelor de combatere a organismelor dăunătoare plantelor,
utilizarea pesticidelor ocupa un loc de  important.

1.3 Erbicidele sunt substanţe chimice care manifestă acţiunea fito-toxică asupra buruienilor în
3
Teza doctorat, Havrila Maria,2014, Scoala doctorala Stiinta mediului, Cluj Napoca, pag 5

5
culturi, plantaţii pomicole şi viticole, parcuri, margini de drumuri etc.
Erbicidele, în sensul larg al cuvântului, sunt mijloace chimice de protecţia plantelor,
obţinute prin formularea şi condiţionarea unor ingrediente biologic active care, aplicate pe sol sau
pe plante, provoacă moartea acestora.
 Aceste ingrediente active biologic sunt de natură toxică. Această toxicitate impune utilizarea
lor cumare grijă şi pe baza cunoaşterii acestora. În raport cu plantele de culturã la care se aplicã,
aceste erbicide nutrebuie sã dăuneze creşterii şi dezvoltării acestora, ci sã aibă efecte cât mai
pronunţate asupra buruienilor.Una din principalele condiţii pentru elaborarea unui program
de combatere integratã a buruienilor este cunoaşterea amănunţită a erbicidelor, mai
precis:clasificarea erbicidelor, proprietăţile fizico-mecanice, fiziologice, biochimice,mecanismul de
acţiune,selectivitatea faţã de diverse plante cultivate, spectrul de combatere al buruienilor,domeniul
de utilizare,aspecte de toxicitate etc.
Erbicidele –  produsul comercial, sunt formate din substanţa activă combinată, în procesul
defabricaţie prin formulare, condiţionare cu diferiţi solvenţi, diluanţi şi adjuvanţi.Aceste substanţe
complementare au rolul de a uşura amestecarea sau dispersarea erbicidului cu apa şi pentru
sporirearezistenţei produselor la păstrare. 

Amestecul de erbicid + apă se realizează în vederea obţinerii unui volummai mare de soluţie
care să poată fi repartizat uniform pe suprafaţa ce urmează a fi tratată, precum şi pentruuşurarea
manipulării în procesul aplicării. Substanţa activă erbicidă, are denumirea în conformitate cu
compoziţia moleculară şi chimică asubstanţei erbicide, înscrisă ISO (pe baza căreia se clasifică
erbicidele) şi este, de regulă, scrisă cu literămică. Noţiunea de “substanţă activă” este folosită cu
precădere în scopuri agronomice, chimiştii şi toxicologii preferă termenul de “compuşi chimici”.
Formularea–condiţionarea,este forma sub care un erbicidul urmează a fi comercializat şireprezintă o
combinaţie a substanţei active cu diverşi compuşi (solvenţi, surfactanţi, cosurfactanţi,
muianţi,adezivi, agenţi de suspensie, amelioratori de penetrare cuticulară etc.) al cărei
scop final este de a face produsul utilizabil în mod eficace.

Clasificarea erbicidelor se poate face după mai multe criterii:


 după spectrul de acţiune: erbicide selective si neselective;
 după epoca de aplicare: erbicide preemergente a căror aplicare este obligatorie înainte de
răsărirea culturii şi a buruienilor; erbicide postemergente care se aplică după răsăritul
buruienilor fie înainte, fie după răsăritul plantelor de cultură;
 după modul cum inhibă procesele metabolice: erbicide care inhiba fotosinteză, erbicide
care inhibă respiraţia, erbicide hormonale, erbicide care inhibă germinaţia;
 din punct de vedere fizic erbicidele se pot clasifica în: erbicide sub forma de soluţii,

6
erbicide sub formă de emulsii, erbicide sub formă de pulberi muiabile, erbicide sub formă
de granule sau microgranule, erbicide sub formă de pastile.

CAPITOLUL 2
EFECTELE POLUANŢILOR FOLOSIŢI IN AGRICULTURĂ
ASUPRA MEDIULUI

2.1 Poluarea solului


2.1.1 Poluarea cu îngrăşăminte chimice şi organice
Agricultura intensivă practicată pe scara largă în toate ţările lumii, presupune administrarea de
îngrăşăminte chimice în scopul măririi productivităţii plantelor de cultură. Prin acest procedeu se urmăreşte
restituirea în sol a echivalentului cantităţilor de elementele nutritive extrase din acesta de către plante. Cele mai
importante şi mai utilizate sunt îngrăşămintele pe baza de azot (azotaţii de amoniu, de calciu şi de potasiu), de
sulf (sulfatul de amoniu şi superfosfatul) şi de potasiu. Efectul poluant este determinat în principal de cantităţile
excesive utilizate, cu mult peste cele necesare utilizate repetat de-a lungul anilor şi, în secundar, de introducerea
în sol a unor impurităţi toxice conţinute de îngrăşăminte.
Efectele poluante sunt date de:
- impuritaţile, reziduurile din procesul de fabricaţie;
- dezechilibrele anumitor cicluri biogeochimice, care conduc la degradarea solurilor;
- contaminarea apelor freatice;
- lipsa purificării şi curăţirii îngrăşămintelor industriale din motive de costuri de productie; acestea conţin
metale şi metaloizi toxici (arsenic, cadmiu, crom, cupru, plumb, zinc) cu risc pentru contaminarea solurilor, apoi
a alimentelor;
- excesul de nitraţi datorat superfertilizării cu îngrasaminte azotate în circuitul biosferei, estimat la 9 milioane
tone pe an şi care se acumulează în hidrosfera prin procesele de levigare a solurilor degradate prin
superfertilizare (folosirea abuzivă a îngrasamintelor  azotate).
Folosirea abuzivă a îngrăşămintelor chimice are următoarele efecte negative:
- modifică circuitul biogeochimic al azotului şi fosforului;
- inhibă sau blochează reciclarea substanţelor organice şi a humusului; procesul determina scăderea acestora,
iar faptul se manifesta prin declinul complexului absorbant argilo-humic;
- produce poluarea apelor subterane şi de suprafaţa şi prin aceasta induce scăderea biodiversităţii ecosistemelor
acvatice şi productivitatea lor biologică.
Din cantitatea totală de îngrasaminte aplicate pe o suprafata agricolă, în masa vegetală se regăsesc
maxim 50%; restul rămâne în sol sau este antrenat în apele subterane şi de suprafaţă. Prin intermediul unor verigi

7
ale lanţurilor trofice azotaţii din masa vegetală sunt preluaţi de animale şi om. Prin procese metabolice azotaţii
sunt transformaţi în azotiţi care au o mare afinitate la hemoglobina, împreună cu care formează
methemoglobina, produs stabil care reduce drastic capacitatea de oxigenare a ţesuturilor. Azotaţii ajung de obicei
prin lanţul trofic din plantele furajere în lapte, principalul aliment al copiilor.” În zonele Galati, Brăila, Ialomiţa în
anii "80 s -au semnalat intoxicaţii deoarece concentraţia de nitraţi în lapte a depăşit 850 ppm, faţă de 75 ppm
stabilită ca limita maximă de OMS si FAO”4.
Superfertilizarea cu îngrăşăminte fosfatice face ca excesul de fosfor antrenat an de an de către apele
continentale în lacuri şi mări să ducă la fenomenul de eutrofizare care prin acţiunea sa pe termen lung, acest
fenomen face ca apele să fie din ce în ce mai sărăce în oxigen, distrugând în final fauna acvatică (peşti etc.).

2.1.2 Poluarea cu pesticide şi reziduuri ale acestora


Poluarea solului cu pesticide ocupă un rol important. Spre deosebire de alte substanţe poluante,
pesticidele sunt dispersate voit în mediul natural pentru a distruge anumiţi paraziţi ai omului, animalelor
domestice sau ai culturilor agricole.
Pesticidele moderne sunt în cea mai mare parte substanţe organice de sinteză. Ele sunt destinate pentru
distrugerea insectelor dăunătoare (insecticide), a ciupercilor fitofage (fungicide), a buruienilor din culturi
(ierbicide), a rozătoarelor (rodenticide) sau a nematodelor (nematocide). Insecticidele de sinteză actuale se
repartizează în trei grupe principale: organoclorurate, esteri şi carbonati. Contaminarea solurilor şi a vegetaţiei cu
pesticide are importante consecinţe asupra speciilor şi biocenozelor.
Cu toate avantajele importante pe care le prezintă folosirea pesticidelor în agricultură(creşterea
producţiei, reducerea mâinii de lucru etc.) utilizarea lor pe scara largă şi în doze mari şi repetate provoacă
numeroase incovenienţe de ordin ecologic. Aplicarea lor provoacă o serie de modificări în ecosistemele în care
au fost introduse printre care se amintesc:
- ele prezintă un spectru de toxicitate foarte intens atat pentru organismele animale cât şi pentru cele vegetale;
- grupa au un grad de selectivitate destul de redus şi se folosesc adeseori contra populaţiilor şi nu contra
indivizilor;
- efectul lor nu depinde de densitate deşi aplicarea lor are în vedere densitatea;
- multe dintre ele au un grad de persistenţă ridicat în sol care poate fi de ordinul lunilor sau chiar al anilor;
- parte din pesticide se dispersează la distanţe foarte mari şi sunt încorporate în biomasă, în apele oceanelor sau
în sol;
- prin acţiunea lor biologică, distrug nu numai organismele ţintă, ci şi unele utile;
- persistenţa în mediu, acumularea unora dintre ele şi penetrarea lor în lanţurile trofice. 
Aceste efecte pot fi de natură demoecologică adică cele care afectează populaţiile şi în special densitatea
acestora şi de natură biocenotică – cele care provoacă rupturi ale echilibrelor biocenotice.

4
V. Davidescu, R. Majdar, “Agrochimie”, Univ. de St. agronomice si med. Veterinara, bucuresti, 2009, pag. 21

8
Fiind toxice pentru buruieni, boli şi dăunători, pesticidele reprezintă un risc de nocivitate pentru om,
animale domestice, vânat şi pasări.
În acest scop se apelează la diverse procedee, cum sunt:
- încorporarea în sol de cărbune activ;
- administrarea în sol de adjuvanţi; produse care reţin şi egradează pesticidele;
- cultivarea de plante ( porumb, sorg ) care au capacitatea de a depolua solul de atrazin prin absorbţie organică
în sol în cantităti mari;
- combaterea integrală a bolilor si dăunătorilor ca măsură de prevenire a poluării solului cu pesticide.
Pentru a folosi pesticidele în agricultură trebuie să ne imaginăm soarta lor mai departe, în ecosistemele
solului. Această “soartă“ este strâns legată de procesele microbiologice care au loc în interiorul solului şi de
procesele de transport a masei apei şi aerului în sol.
Până la ''80% din pesticide sunt absorbite de humus, fapt datorită căruia timpul de remanenţă în sol
creşte cu mult. În stare adsorbită, majoritatea erbicidelor nu sunt practic supuse descompunerii biologice.
Proprietăţile de adsorbţie ale solului depind de natura materialelor argiloase şi de conţinutul humusului din sol.
Pentru a mări capacitatea de sorbţie a rocilor din sol în ceea ce priveşte pesticidele, trebuie intensificată
humificarea stratului argilos al solului. Aceasta va împiedica migrarea pesticidelor şi a produselor lor de
transformare în bazinele acvatice. În acest scop pot fi folosite turba, cărbunele brun, ligninele''5.
Dintre celelalte procese de migrare mai importante sunt procesele de evaporare a pesticidelor de pe suprafaţa
solului şi trecerea lor în apele subterane. Ridicarea pesticidelor spre suprafaţa solului are loc pe seama convecţiei,
condiţionată de evaporarea apei. Evaporarea pesticidelor este mai avansată pe solurile umede decât pe cele
uscate. Trecerea pesticidelor în apele subterane are loc împreună cu şuvoiul de apă ce se infiltrează. După câţiva
ani de la utilizare, pesticidele pot fi descoperite în apa fântânilor la o adâncime mai mare de 50 m.
Datorită riscurilor mari se recomandă utilizarea pesticidelor care respectă următoarele reguli: să se
utilizeze produsele cele mai puţin toxice; să se evite introducerea în ecosistem a pesticidelor greu degradabile
biologic, a celor cu rezidualitate ridicată; să se evite folosirea produselor usor levigabile, care ajung mai repede în
apa freatică; nu se mai acceptă produse care prin persistenţa lor pătrund usor în lanţul trofic plante - animale –
om.
O cale sigură pentru a realiza acest deziderat o constituie introducerea protecţiei integrate
(managementul integrat), care se bazează pe:
- îmbinarea metodelor: agrotehnice, fizice, biologice, chimice;
- aplicarea măsurilor de combatere numai când se justifică economic.
Dacă în trecutul nu prea îndepărtat, se preconiza lichidarea, eradicarea dăunătorilor până la ultimul
exemplar, în managementul integrat, concepţia este combătută şi abandonată. În realitate, dăunătorii patogeni şi
buruienile produc pierderi de recoltă numai atunci când au o anumită densitate. De aceea se recomandă utilizarea

5
Majdar, Roxana-”Agrochimie”, Ed. Invel Multimedia, Bucuresti,2008, pag. 16

9
pragului economic de dăunare înainte de a folosi pesticidele pentru a stabili exact care este cantitatea de pesticide
necesară.
Pesticidele cu mare toxicitate pot să degradeze biocenozele din sol, îndeosebi detritofagii şi
microorganismele din sol cu rol în descompunerea şi mineralizarea materiei organice moarte. Prin aceasta sunt
dereglate şi circuitele biogeochimice ale elementelor în natură. Pesticidele afectează în mod deosebit râmele care
au un rol primordial în asigurarea fertilităţii solului.
Răspândirea cea mai largă o au pesticidele organoclorurate, grup din care face parte DDT-ui şi derivaţii
săi. Se stie că 2,4 D şi DDT-ui ajunşi în sol întrerup temporar procesul de nitrificaţie, ceea ce îngreunează
aprovizionarea plantelor cu hrană.
„Compuşii organocloruraţi, ca de altfel multe alte pesticide, cu o mare stabilitate chimică în condiţiile
mediului natural, se degradează producându-se foarte lent (DDT-ul are timpul de înjumatătire de circa 20 ani),
sunt greu solubili în apă şi foarte solubili în grăsimi, acumulându-se în grăsimea animalelor şi plantelor”6.
Omul, utilizează pesticidele pentru a distruge un număr restrâns de organisme ce echivalează cu 0,5%
din totalul speciilor ce populează biosfera, dar ele acţionează în mod cu totul diferit asupra tuturor organismelor.
Administrarea lor este îndreptată asupra populaţiilor şi nu a indivizilor izolaţi.
Mecanismele de acţiune fiziologică asupra organismelor nu se cunosc decât parţial la unele substanţe şi
doar la unele organisme.
Astfel, în ceea ce priveşte organocloruratele (în special DDT-ul) se ştie ca acestea actionează asupra
sistemului nervos şi a metabolismului hormonilor sexuali la nevertebrate şi asupra sistemului nervos la
vertebrate.
Compuşii organofosforici sunt extrem de toxici, inhibă enzime, afectează sistemul nervos atât la insecte,
la artropode cât şi la homeoterme.
Cantitatea de pesticide utilizată este în general superioară celei necesare pentru distrugerea paraziţilor şi
dăunătorilor, existând totdeauna o supraîncarcare a tratamentului. Pesticidele afectează zone foarte întinse, de
zeci de milioane de hectare. Marea stabilitate a pesticidelor agravează şi mai mult acest tip de poluare. O mare
parte din dăunătorii şi paraziţii culturilor devin rezistenţi. Folosirea abuzivă a pesticidelor are drept urmare
acumularea lor în numeroase produse alimentare, în special cele proaspete.
Efectele directe ale tratamentelor cu pesticide provoacă dispariţia unui număr mare de indivizi ai
populaţiilor animale şi vegetale din zonele tratate în afara celor vizaţi. Pulverizarea insecticidelor din avion,
deasupra pădurilor poate provoca intoxicaţii puternice în special a faunei forestiere.
Utilizarea de către păsări a seminţelor tratate cu insectofungicide organoclorurate poate de asemenea
reduce efectivele lor.
Efectele indirecte ale pesticidelor rezultă din circulaţia şi acumularea lor de-a lungul lanţurilor şi reţelelor
trofice. Pesticidele din biomasa vegetală, trec apoi şi contaminează fitofagii cu o acumulare la nivelul

6
E. Comanita, C. Soldea, E. Dumitrescu “Chimia si tehnologia pesticidelor”Ed. Tehnica, Bucuresti, 1986,pag. 78

10
carnivorelor.
Problema atitudinii faţă de pesticide este complexă ţinând seama de utilitatea lor pe de o parte şi efectele
negative asupra omului pe de altă parte.
Producerea şi utilizarea lor, deocamdată nu poate fi oprită; sunt însă necesare măsuri severe de
interzicere a folosirii acestor substanţe cu toxicitate şi remanenţă mare.
Tipul de sol are un rol deosebit în reţinerea pesticidelor; astfel solurile argiloase bogate în materii
organice păstrează mai bine aceste substanţe şi reziduurile lor comparativ cu cele nisipoase. Pentru evitarea
poluării solului cu pesticide vor fi folosite numai cele uşor degradabile.
Depoluarea solului de reziduuri de pesticide se face prin administrarea unor adjuvanţi, cultivarea unor
anumite plante, utilizarea unor microorganisme.
Soluţia cea mai eficientă, atât pentru combaterea dăunătorilor cât şi pentru protecţia mediului, constă în
reducerea treptată, în interval, a pesticidelor utilizate în prezent, cu tendinta de a le înlocui în totalitate.

2.1.3 Poluarea cu erbicide


Erbicidele au influenţă diferenţiată asupra respiraţiei solului şi activităţii enzimatice în funcţie de tipul de erbicid
folosit, de momentul aplicării tratamentului, de condiţiile climatice şi de sistemul de agricultură.
La suprafaţa solului sau în sol erbicidele sunt supuse degradării prin: volatizare, levigare cu apa ce se infiltrează,
absorbţie la suprafaţa coloizilor, descompunere chimică şi biologică, metabolizare de către plantă.
Volatizarea are 2 consecinţe negative importante: se diminuează cantitatea de substanţă activă din sol şi
buruienile nu sunt combătute suficient şi sunt distruse culturile vecine sensibile, iar substanţele active ajung prin
pânza freatică în râuri infestându-le.
Levigarea este procesul de deplasare fizică a moleculelor de erbicid în sol împreună cu apa, consecinţele fiind
încorporarea rapidă în sol a erbicidelor rămase la suprafaţă, dar şi combaterea insuficientă a buruienilor dacă
levigarea este rapidă.
Absorbţia la suprafaţă a coloizilor este un proces foarte important de inactivare a erbicidelor. Moleculele de
erbicid absorbite nu sunt asimilate de buruieni şi nici nu sunt supuse descompunerii chimice sau biologice.

2.2 Polurea apei cu ingrăşăminte, pesticide si erbicide


Poluarea apelor afectează calitatea vieţii la scară planetară. Apa reprezintă sursa de viaţă
pentru toate organismele din toate mediile de viaţă. Fără apă nu poate exista viaţă. Calitatea ei, a
început din ce în ce mai mult să se degradeze ,ca urmare a modificărilor de ordin fizic, chimic şi
bacteorologic.
Poluarea apelor duce la diminuarea producţiei de biomasă,uneori afectând până la dispariţie unele
organisme; de asemenea,puternica dezvoltare a fitoplantonului poate duce la degradarea ecosistemelor

11
respective ca urmare a lipsei de oxigen care se manifestă.
Trebuie precizat că apele de suprafaţă au cele mai mari şanse să fie poluate, însă poluarea apelor
subterane este mai periculoasă decât poluarea apelor de suprafaţă întrucât ele constituite principala sursă de ăpă
potabilă.
De exemplu: apa unui râu poluat se infiltrează şi ajunge în fântânile săpate în terasă de către
locuitorii satelor.
Caracterul nociv al îngrăşămintelor chimice se manifestă în două direcţii principale:
- produc o modificare a echilibrului biologic in râuri;

 prin infiltrare produc o modificare a mineralizării apelor subterane.

Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt vărsăte în lacuri şi râuri.
Acestea se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi măresc viteza de dezvoltare a algelor. Nitraţii din
apă au efecte grave asupra sănătăţii oamenilor din cauză că scad rezistenţa generală a organismului,
iar în cazul bebeluşilor pot fi chiar fatali. Bebeluşii sunt cea mai sensibilă categorie de populaţie la
aceste substanţe chimice. Prezenţa în cantităţi peste limitele admise a nitriţilor în apa de băut
conduce la blocarea oxigenului din sânge, ceea ce afectează capacitatea respiratorie. Afecţiunea se
numeşte methemoglobinemie, sau „boala albastră” şi este deosebit de periculoasă pentru sugari,
putând provoca moartea.
Apa poate să ajungă "sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere şi care epuizează oxigenul
din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viaţă acvatice. De ase-
menea, apele ajung să fie poluate în urma inundaţiilor şi asta pentru că ele duc pesticidele toxice în lacuri şi râuri.

Contaminarea apelor dulci cu pesticide exercită o influenţă catastrofală asupra faunei, ca


rezultat al reducerii hranei prin sărăcirea zooplanctonului şi a larvelor de insecte cu care se hrănesc
peştii. Unul dintre cele mai obişnuite semne ale poluării apelor este vegetaţia verde de la suprafaţă,
cunoscută ca eutrofie. Plantele acvatice şi algele se dezvoltă la suprafaţa apelor, atunci când apa
este îmbogăţită cu un amestec de compuşi care s-au infiltrat din solurile din apropiere. Pesticidele
utilizate în agricultură pot ajunge în ape prin diferite căi - de la scurgeri în ferme până la scurgerile
din câmpurile tratate. Pentru a a preveni contaminarea apelor de suprafaţă sau a celor subterane,
trebuie respectate câteva măsuri de siguranță pe parcursul utilizării produselor de protecţie a
plantelor şi, de asemenea, trebuie să cunoaştem toate punctele sursă de poluare,
respectiv:transportul, depozitarea şi planificarea,umplerea echipamentelor de aplicare,pulverizare şi
spălare, reziduuri şi deşeuri.

2.3 Poluarea aerului cu îngrăşăminte, pesticide si erbicide


12
Aerul este considerat pur, atunci când nu conţine decât acele substanţe care intră în
compoziţia sa naturală şi în proporţia naturală de referinţă.
Conform definiţiei date de către OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) şi CCE (Comisia
Consiliului Europei), poluarea atmosferei semnifică “prezenţa unor substanţe străine de compoziţia
normală a aerului sau variaţii importante ale concentraţiei componenţilor săi, care pot produce,
direct sau indirect, afectarea stării de sănătate a oamenilor, detectabilă la nivelul cunoştinţelor
ştiinţifice actuale”.
În cadrul poluării generale a mediului, poluarea atmosferică are importanţă deosebită,
deoarece aerul, fiind în permanenţă mişcare, este unul din cei mai rapizi vectori ai agenţilor
poluanţi. În general, poluarea aerului este strâns legată de fenomenul de urbanizare şi afectează de
regulă atmosfera oraşelor.
Necesitatea creşterii productivităţii în agricultură a generat folosirea în exces a îngrăşămintelor,
pesticidelor şi insecticidelor în agricultură, ceea ce are un rol negativ asupra omului şi a biosferei prin
impurificarea aerului, solului şi a recoltelor. Poluanţii atmosferici principali din agricultură sunt
amoniacul, oxizii de azot (NOx), metanul, diverse pesticide, etc.
Unele dintre obiectivele industriale, precum cele care produc îngrăşăminte chimice, pesticide şi erbicide
contribuie prin gazele şi pulberile reziduale la impurificarea atmosferei. Fumul, praful industrial, gazele
industriale au efecte nefavorabile asupra transparenţei aerului, a strălucirii soarelui, a fotosintezei şi asupra
părţilor vegetative, ceea ce duce la apariţia de modificări în habitusul general al plantelor şi la scăderea
recoltelor.. Grăunciorii de polen de la unele buruieni, în cazul unui exces de pesticide şi erbicide, pot fi luaţi de
vânt producând la persoanele mai sensibile alergii, astm sau febra fânului.

CAPITOLUL 3
EFECTELE PRODUSE DE COMPUŞII CHIMICI UTILIZAŢI ÎN AGRICULTURĂ
ASUPRA ORGANISMELOR VII

“Una din patru specii din Uniunea Europeană este amenințată sau periclitată de apele reziduale din
agricultură, inclusiv din cauza folosirii de pesticide și îngrășăminte chimice,”7 atenționează Greenpeace în
Raportul "Dependența de pesticide a Europei: Cum dăunează agricultura industrială mediului nostru
înconjurător”.
Conform rezultatelor cercetării, 27% dintre populațiile de mamifere monitorizate în Europa sunt în
declin, dar "această valoare ar putea masca o tendință mult mai gravă, având în vedere că nu se cunoaște situația
a 33% din speciile de mamifere’. Greenpeace precizează că la grupurile de specii extrem de vulnerabile, precum

7
Greenpeace în Raportul "Dependența de pesticide a Europei: Cum dăunează agricultura industrială mediului nostru înconjurător”.

13
amfibienii, sau libelulele, situația pare să fie chiar mai gravă de atât.
În Uniunea Europeană, aproximativ una din patru specii (24,5%) dintre cele vulnerabile sau periclitate
sunt amenințate de apele reziduale din agricultură, inclusiv de utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor chimice,
precum nitrații și fosfații.
Potrivit sursei citate, în anul 2015, în urma analizării a peste 800 de rapoarte științifice, "IUCN Task
Force on Systemic Pesticides' a semnalat un declin catastrofal și al insectelor din Europa.
"Efectele negative pot fi devastatoare, având în vedere faptul că 70% dintre principalele 124 de alimente
vegetale, folosite în mod direct pentru consumul uman, așa cum este cazul merelor, sunt dependente de
polenizare pentru obținerea unor fructe de bună calitate sau pentru un randament de producție crescut', se
notează în studiu.
Greenpeace subliniază, totodată, faptul că, începând cu decembrie 2013, din cauza efectelor negative
semnificative înregistrate asupra coloniilor de albine și bondari, Comisia Europeană a restricționat folosirea pe o
perioadă de 2 ani a trei insecticide din clasa neonicotinoide: imidacloprid, tiametoxam și clotianidin. Pe
parcursul acestei perioade se speră creșterea performanței coloniilor de bondari pe culturile agricole, dar din
nefericire nu este efectuată nicio monitorizare riguroasă în acest sens.

3.1 Efectele produse de îngrăşămintele chimice

Datorită solubilităţii crescute ale îngrăşămintelor chimice se asigură o creştere rapidă a


plantelor, dar există şi o serie de efecte colaterale, nedorite. Unul dintre cele mai grave efecte
datorate folosirii în exces a îngrăşămintelor chimice se produce din cauza fenomenului de spălare o
princiliilor nutritive din şi de pe sol de către apele de irigaţie sau de ploi şi infiltrarea acestora în
apele freatice, contribuind la accentuarea procesului de eutrofizare a cursurilor de apă.
Un alt fenomen produs din cauza utilizării în exces a îngrăşămintelor pentru
supraalimentarea plantelor este acela al proliferării paraziţilor pe animale şi vegetale cum ar fi:
afidele, păianjenul roşu a căror dezvoltare este accentuată la culturile îngrăşate excesiv cu azot.
O problemă majoră care derivă din utilizarea îngrăşămintelor este deficitul de
oligoelemente. Nu doar că am ucis solul bazându-ne prea mult pe îngrăşămintele chimice; producţia
agricolă pornind de la un număr restrâns de nutrienţi a condus la carenţa de oligoelemente esenţiale
pentru culturi. Recent, problema a atins proporţii alarmante în pomicultură şi, de asemenea, s-a
remarcat ca fiind una din cauzele recoltelor mici de orez. Efectele şi interacţiunile diferitelor
componente ale îngrăşămintelor în solul livezilor sunt nespus de complexe. Spre exemplu: absorbţia
de azot şi fosfat în soluri cu deficit de iod este slabă. Atunci când solul este acid, sau devine alcalin
prin aplicarea masivă de var, se dezvoltă deficienţe de zinc, mangan, bor, iod şi alte elemente,
deoarece acestea devin mai puţin solubile în apă.

14
Prea mult potasiu blochează absorbţia de iod, reducând şi absorbţia de bor. Cu cât este mai
mare cantitatea de azot, fosfat şi potasiu administrată în sol, cu atât mai mare rezultă deficienţa de
zinc şi bor. Pe altă parte, niveluri mai ridicate de azot şi fosfat au ca rezultat o deficienţă de mangan
mai mică.

Adăugând prea mult dintr-un anume îngrăşământ, un altul devine ineficient. Atunci când
există un deficit de anumite componente, adăugarea unei cantităţi generoase dintr-un alt component
nu ajută cu nimic. Când oamenii de ştiinţă vor studia împreună aceste relaţii, vor înţelege cât de
complexă este adăugarea îngrăşămintelor.

Folosirea neraţională a îngrăşămintelor, utilizarea de doze excesive şi în special de produse


cu azot, pot să provoace o serie de neajunsuri asupra mediului înconjurător, asupra omului şi a
animalelor care consumă produse vegetale. Excesul de îngrăşăminte cu azot (conform Directivei
nitraţilor doza de N s.a. este de max 170kg N/ha, în cazuri exceptionale se acceptă doze de până la
210kgN/ha) duce la acumularea ionului nitric (NO 3-) în plantele furajere sau în unele legume
(spanac, varza) care pot acumula cantităţi de nitraţi peste limitele maxime admise.
Normele UE privitoare la Directiva nitraţilor prevăd un conţinutului (LMA) în salata
cultivată în câmp de 2000 ppm NO3-, în sera de 3000 ppm NO 3-, iar pentru tomate sunt prevăzute
conţinuturi de 150 ppm NO3 - în câmp, respectiv 300 ppm în seră NO3.
Acestea introduse în organism, prin alimentaţie, pot provoca uneori intoxicaţii grave, întrucât
nitraţii sunt reduşi în intestin în nitriti, care au caracter toxic. Dozele excesive de azot pot să ducă la
poluarea pânzei de apă freatică, care este folosită ca apa potabilă sau la adăpatul animalelor. În
general se admite un conţinut în apă de NO 3 - + NO2 - până la 50 ppm. De asemenea, dozele
excesive de fosfor pot să ducă la o creştere a conţinutului apelor în fosfor, care stimulează creşterea
algelor şi eutroficarea râurilor şi lacurilor cu repercusiuni negative asupra condiţiilor de viaţă a
peştilor.

3.2 Efectele produse de pesticide


Pesticidele constituie un factor absolut indispensabil producţiei agricole. Utilizarea lor
neraţională prin efectul rezidual actionează asupra biocenozei solului, a însuşirilor fizico-chimice a
acestuia, ca şi asupra sănătăţii omului, a animalelor sălbatice, a păsărilor şi peştilor. Unele pesticide
sunt greu biodegradabile (clorderivatii) şi se acumulează în sol, de unde pot trece în furaje şi din
acestea ajung apoi în lapte, brânzeturi, carne etc. precum şi în legume, morcovi (0,3-0,7 ppm),
cartofi (0,1-0,3 ppm), ridichi (0,2 ppm), sfecla (0,1-0,3 ppm).
Pesticidele mai pot fi inhalate de om în timpul tratamentelor prin stropire sau prăfuire.

15
Unele produse pesticide au acţiune teratogenă (captan) asupra embrionului.
Peştii sunt foarte sensibili la pesticide.
Chimizarea intensivă necesită o mai mare tehnicitate şi responsabilitate din partea celor
care le aplică, precum şi măsuri de protecţie atât pentru om cât şi pentru biocenoza în care omul
traieşte.
Pesticidele pot fi toxice direct, atunci când substanța activă produce efecte vizibile și
indirect, prin substanțele ce rezultă din prelucrarea pesticidelor de către organism. Toxicitatea
indirectă se manifestă pe o perioadă lungă și poate duce la mutații, cancer, malformații și sterilitate.
În acest moment, la nivel mondial, se testează remanența în apă, sol și alimente a peste 450
de pesticide. Utilizarea raţională a pesticidelor pentru diminuarea impactului  lor asupra mediului
presupune:
- folosirea unor substanţe cu toxicitate şi ramanenţă  mai scăzute, la care doza de substanţă activă şi
cantitatea aplicată la hectar să fie optime, să distrugă dăunători dar să efectueze în mai mică măsură
speciile utile;
- diminuarea  frecvenţei aplicări pesticidelor prin folosirea unor produse sau combinaţii de produse,
cu acţiune asupra a mai multor categorii de dăunătorii;
- stabilirea modului şi suprafeţei de aplicare, prin editarea recurgeri la avitotratamente, pe suprafeţe
întinse şi aplicarea pe cât posibil la  tratamente localizat;
- alegerea  momentului  recurgerii la pestivide, care trebuie  să aibă în vedere nu numai sdadiul  cel
mai sensibil al dăunătorului  ci şi perioada în care speciile utile sunt mai puţin expuse;
- creşterea ponderei metodelor metodelor mecanice şi fizice în combaterea dăunătorilor;
- aplicarea adecvată a metodologice agrofitotehnice, accentuând componentele  care defavorizează 
dăunătorii, le diminuează efectele;
- menţinerea sau crearea unor porţiuni de teren la marginea culturilor sau a drumurilor, pe molurile
canalelor de irigaţie în liziera pădurilor în parcuri şi rezervaţii naturale, în care asociaţiile de
vegetaţie spontană oferă speciilor utilelocuri de iernare şi de refugiu  pe timp nefavorabil hrana
suplimentară;
- cultivarea de plante melifere, pentru  a  atrage adulţii paraziţilor, în preajma culturilor;
- pulverizare unor substanţe nutritive pe plante, în vederea asigurării de hrană suplimentară pentru
paraziţii şi prădătorii;
- cultivarea de plante  nectorifere, polinifere, pentru a atrage  adulţii paraziţilor, unui, prădători,  în
preajma culturilor;
- recurgerea  la pesticidelor granulate, încapsulate, cu remanenţă redusă aplicate strict localizat numai
dacă nu există altă soluţie, pentru a reduce la maximum acţiunea lor negativă.
Conştientizarea  pericolului pe care îl reprezintă pesticidele a condus la încurajarea de către

16
consumatorii a dezvoltării agriculturi ecologice. Agricultura organică nu foloseşte substanţe de tipul
pesticidelor iar utilizarea îngrăşămintelor minerale este mult mai raţională. Aceasta încurajează
diversificarea culturilor şi creşterea extensivă a animalelor. Crescând diversitatea culturilor, se
reduce posibilitatea răspândirii atacului şi impactul dăunătorilor faţă de cel înregistrat în
monoculturi. De asemenea, deşi producţia unei culturi particulare poate să scadă, producţia agricolă
totală obţinută în fermele ecologice, multifuncţionale, este la fel de mare ca şi în cele intensive şi
veniturile pot fi chiar mai mari.

Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că pesticidele modifică secvenţele de ADN, iniţiind
dezvoltarea cancerului. Mai mult, studiile au arătat o creştere a cantităţii de zahăr şi grăsime în
sânge la femei. De asemenea, s-a observat creşterea în greutate şi faptul că ficatul se măreşte. La
bărbaţi, s-a constatat pierderea în greutate, sensibilitate sporită a rinichilor şi anumite dezechilibre
ale ficatului.

În cazul femeilor însărcinate, cercetătorii americani de la Universitatea California din San


Francisco au descoperit că pesticidele cresc activitatea genei asociată şi cu greutatea anormală a
bebeluşilor la naştere. O a doua genă cu activitate sporită a fost semnalată în rândul femeilor care
suferă de o inexplicabilă infertilitate.

De asemenea, pesticidele pot trece bariera placentară. Acţionează asupra fătului în diverse
stadii de dezvoltare şi duc la diverse malformaţii precum lipsa membrelor sau a degetelor. Hrana
produsă cu ajutorul pesticidelor a dus în ultimii ani la înregistrarea unei mortalităţi infantile la cote
alarmante. „În primul rând, pesticidele se acumulează în plante, consumate apoi de animale, iar în
final ajung la om. Sigur, noi, prin consumul produselor de origine animală şi vegetală, ingeram
cantităţi foarte mici de pesticide, dar care, în timp, produc efecte ireversibile", consideră dr.
Voiculescu.

Pe de altă parte, consumul de pesticide mai poate duce la apariţia cancerului, a bolilor
nervoase şi poate avea efecte asupra sistemului imunitar, provocând probleme sexuale şi de
reproducere. Dr. Mihai Voiculescu susţine că genele sensibile la reziduuri toxice joacă un rol
central în reproducere şi se găsesc în ţesuturile care produc steroizi. Toxicitatea asupra omului este
direct legată de structura chimică a produsului, lucru reliefat de următoarele aspecte:

- majoritatea pesticidelor pătrunse prin ingestie cauzează colici, greţuri, vomă şi diaree;
- acţionează asupra sistemului nervos producând tulburări senzoriale şi de sensibilitate, nevrite,
convulsii, paralizii şi tulburări psihice;
- în cazul anumitor clase de pesticide apar manifestari hepato - renale, tulburări de ritm cardiac şi
respiratorii, modificări cutanate şi modificări sanguine;

17
- un aspect particular îl constituie tulburările biochimice enzimatice şi de metabolism întâlnite în
intoxicaţiile cu pesticide.

Din studii a mai reieşit că fructele şi legumele conţin cele mai multe pesticide. Astfel, la
nivel mondial, 55,6% din eşantioanele prelevate de la fructe şi legume nu conţin reziduuri de
pesticide, 38,4% au cantităţi reduse, în timp ce 6,3% sunt neconforme, deoarece depăşesc limita
maximă admisă. Depăşirile cele mai mari de reziduuri toxice sunt la ardei gras, ardei capia, linte şi
vinete. Cele mai reduse cantităţi sunt la cartofi, andive, morcovi şi roşii. În România, analizele au
arătat că aproximativ 20% din legume şi fructe depăşesc concentraţia admisă.

În tabelul de mai jos prezint lista celor mai periculoase / toxice pesticide (substanţa activă):

Aldrin Etilen oxid Metil – paration


Aldicarb Endrin Crocidolit
Clordecon 1,2 – Dibrometan Hexaclorbenzen
Clordan Dinoseb Compuși ai mercurului
Clordimeform Captafol Bromura de metil
DBCP Binapacryl Paration
DDT HCH Pentaclorfenol
Clorbenzilat Heptaclor Trifenil policlorurat
2,4,5 – T Lindan Bifenil polibromurat
Dieldrin Mirex Bifenil policlorurat
Diclor etilena Paraquat 2,3 – dibrompropil fosfat
Fluoracetamidă Toxafen Glifosat de sodiu

Dintre substanțele din tabelul de mai sus unele au fost interzise, ca pesticid, dar sunt încă
folosite în alte industrii cum ar fi cea a maselor plastice, a solvenților și în industria farmaceutică.
Cele mai contaminate produse agricole sunt lămâile, portocalele, grapefruit-ul, strugurii de
masă, merele, salata și spanacul.

3.3 Efectele datorate erbicidelor


Erbicidele sunt produse chimice folosite în lupta pentru combaterea buruienilor din diferite
culturi. Sunt utilizate înca din anii 1940 pentru îmbunătăţirea calităţii şi a randamentului culturilor.
Odată aplicate, erbicidele exercită un efect negativ asupra ţesuturilor sau metabolismului plantelor
cu care intra în contact, ce duce la înlăturarea acestora.
Cele mai mari progrese în domeniul producerii erbicidelor au avut în ultimele cinci decenii,
în care s-au sintetizat peste 300 substanţe active, cu acţiune erbicidă, care se fabrică în peste 2800

18
sortimente. În prezent se sintetizează un sortiment nou de erbicide, din grupa erbicidelor combinate,
bazate pe 2-3 substanţe active şi a celor granulate. Utilizarea acestora asigură importante avantaje,
cum ar fi creşterea eficacităţii prin lărgirea spectrului de combatere a buruienilor, diminuarea
efectului remanent şi al impactului cu mediul înconjurător, reducerea dozelor şi a cheltuielilor,
manipulare uşoară 8.
Cu toate că se fac campanii de limitare a consumului de erbicide, totuşi aceste substanţe sunt
folosite şi, din nefericire ajung în apa pe care o bem şi în produsele pe care le mâncăm. Căci, aşa
cum am mai precizat, datorită necesităţii creşterii productivităţii în agricultura, au început să se
mărească tot mai mult cantităţile de produse modificate genetic. Iniţiativele pentru dezvoltarea unor
soiuri cu o productivitate crescută, la cereale, extinderea reţelei de irigaţii, modernizarea şi
managementul exploataţiilor agricole, distribuţia de seminţe şi hibrizi de calitate, fertilizarea,
pesticidele şi alte soluţii utilizate de fermierii vremurilor au apărut încă din anii 1968 deoarece
dezvoltarea agriculturii nu a putut ţine pasul cu creşterea numărului populaţiei.
Trebuie sa avem în vedere şi să luăm în considerare faptul că, erbicidele se găsesc peste tot,
de la aerul pe care îl respirăm până la apa pe care o bem.
De exemplu, cercetările arată că glifosatul, ingredientul principal al unuia dintre cele mai
răspândite şi utilizate erbicide, are proprietăţi estrogenice şi conduce la proliferarea cancerului de
sân. Un studiu realizat în anul 2011 a detectat glifosat de 60-100% în aerul respirat şi probele de
ploaie, în SUA, iar anul trecut un alt studiu a arătat contaminarea mult răspândită de glifosat în
apele subterane. Întrucât apele subterane sunt folosite ca sursă de apă potabilă, această contaminare
prezintă un risc pentru animale, plante şi oameni, deopotrivă.

Glifosatul este, probabil, cel mai important factor în dezvoltarea celor mai multe boli, care
au devenit predominante în societăţile vestice, cum ar fi: autismul, bolile gastro-intestinale, cum ar
fi bolile inflamatorii intestinale, diareea cronică, colita, obezitatea, alergiile, bolile cardiovasculare,
depresia, cancerul, infertilitatea, scleroza multiplă şi multe alte boli moderne.

CAPITOLUL 4

CONTRIBUŢII PERSONALE

În perioada în care am studiat despre tema acestei lucrari, am avut ocazia să aprofundez şi
să mă informez asupra a ceea ce înseamnă utilizarea îngrăşămintelor chimice, a pesticidelor şi a
erbicidelor în agricultura. Din nefericire nu am posibilitatea să practic agricultura, dar cum parinţii

8
A. Popescu, N.Sarpe- “Efectul unor erbicide noi in combaterea costreiului din cultura florii-soarelui” Simpozionul
Proplant, Calimanesti, 1995, pag.56

19
mei locuiesc la tară, am încercat să observ şi să studiez modul în care diferitele substanţe chimice
folosite influenţează producţia agricolă, dar şi mediul.

Pesticidul pe care l-am testat cu scopul de a distruge dăunătorii de pe piersici a fost


Mospilan, un tip de insecticid pe care părinţii mei îl folosesc şi la culturile de castraveţi, ceapă,
cartofi şi porumb. Am ales aceste produse întrucât am dorit să folosesc substanţe cu toxicitate şi
ramanenţă cât mai scăzută, la care doza de substanţă activă şi cantitatea aplicată la hectar să fie
optime. Pesticidele folosite nu trebuie să afecteze decât în mică măsură speciile utile și calitatea
produselor.

Figura1. Identificarea zonei cu dăunători Figura 2. Stropire cu Mospilan

Îngrăşământul folosit în solarul părintilor mei este un stimulator de creştere precum


Cropmax care va ajuta ca plantele să aibă un ritm de vegetaţie adecvat in conformitate cu nevoile
plantei cultivate. Dacă avem grijă foarte bine de legumele din solar, vom duce la o absorbţie mai
mare a elementelor minerale şi nu o să fim nevoiţi să realizăm tratamente cu altfel de îngrăşăminte
pentru a fertiliza gradina noastră.

20
Figura 3. Intrare în solar Figura 4. Pregătirea soluţiei de pesticid

Figura 5. Răsad de roșii înainte și după tratarea cu fertilizatorul Cropmax

21
Figura 6. Fertilizarea castravetilor cu îngrăşământ NPK

În solar am plantat rânduri de roşii şi castraveţi pe care le-am tratat pe unele cu îngraăşământ
chimic, pe altele cu îngrăşământ organic şi am lăsat câteva plante nefertilizate pentru a constitui
lotul martor. Observaţiile efectuate au arătat că rândurile tratate cu chimicale au avut o dezvoltare
mai rapidă decât cele tratate organic dar, plantele tratate organic sunt mult mai viguroase şi par mai
sănătoase.

Erbicidele. Părinţii mei nu folosesc în gospodărie deoarece au văzut efectele negative în


urma utilizării lor de către vecini. Aplicarea incorectă a erbicidelor (supradozarea), mai ales pe
solurile uşoare permeabile, poate provoca: necroze, leziuni, decolorări, malformaţii ale frunzelor cu
efecte negative asupra stării de vegetaţie a butucilor şi a capacităţii lor de producţie. Vătămările pot
fi de diferite grade, mai ales în funcţie de modul cum s-a produs contactul, respectiv cantitatea de
produs care a ajuns pe organele vegetative şi de fenofaza în care se afla viţa de vie. Pe solurile
sărace în humus, în care erbicidele pătrund mai uşor, există pericolul absorbţiei acestora în cantitate
mai mare de către rădăcinile superficiale ale viţei de vie.

Astfel, cred că este foarte importantă conştientizarea  pericolului pe care îl reprezintă


substanţele chimice, ceea ce m-a determinat să încurajez practicarea unei agriculturi ecologice.
Agricultura organică nu foloseşte substanţe de tipul pesticidelor, iar utilizarea îngrăşămintelor
minerale este mult mai raţională. Aceasta încurajează diversificarea culturilor şi creşterea extensivă
a animalelor. Crescând diversitatea culturilor, se reduce posibilitatea răspândirii atacului şi impactul
dăunătorilor faţă de cel înregistrat în monoculturi. De asemenea, deşi producţia unei culturi
particulare poate să scadă, producţia agricolă totală obţinută în fermele ecologice, multifuncţionale,
este la fel de mare ca şi în cele intensive şi veniturile pot fi chiar mai mari.

22
CONCLUZII
Prin intermediul acestei lucrări am reuşit să mă informez asupra chimicalelor utilizate în
agricultură, să le studiez efectele asupra mediului şi al organismelor vii, dar şi să aprofundez
noţiunile teoretice achiziţionate în cadrul orelor de curs. Folosirea în exces a îngrăşămintelor
chimice, pesticidelor şi erbicidelor în agricultură, pe termen lung, produce efecte negative
devastatoare pentru sol, apă, aer, iar toate aceste efecte au repercusiuni directe asupra organismelor
vii, vizibile mai ales în cazul oamenilor.
Aşadar, pentru a evita efectele nedorite produse de poluanţii din agricultură şi a preveni
apariţia unor boli necruţătoare, trebuie să fim atenţi la calitatea produselor vegetale şi animale cu
care ne hrănim. Este de dorit ca produsele pe care le consumăm să aibă un conţinut cât mai redus de
substanţe nocive şi să respecte principiul fundamental în utilizarea oricărei substanţe, şi anume cel
al riscului dinainte asumat.
Nici o ţară civilizată nu-şi asumă riscul să nu poată hrăni populaţia şi, în consecinţă,
utilizează astfel de substanţe. Trebuie subliniat însă faptul că atât agricultorii experimentaţi, cât si
novicii, nu trebuie să utilizeze la cultivarea plantelor substanţe chimice ”recomandate” de prieteni
sau persoane fără pregătire de specialitate. Pentru a-şi atinge eficienţa maximă, cu riscuri minime
pentru sănătate, îngrăşămintele chimice, dar mai ales erbicidele şi pesticidele se folosesc numai la
indicaţia specialiştilor, în dozele şi concentraţiile prescrise şi după o documentare prealabilă
temeinică. Un agricultor responsabil nu trebuie să pună în prim plan cantitatea, ci calitatea
legumelor şi fructelor pe care le produce şi este bine să evite, pe cât posibil, intrarea în cercul vicios
al substanţelor chimice.
În acest moment nu putem face foarte multe pentru a ne proteja de aceste substanţe, dar
putem reduce cantitaea de substanţe toxice ce intră în organism prin spălarea fructelor şi legumelor
şi prin alegerea mai atentş a furnizorilor de alimente sau, pentru cine poate, să consume tot mai mult
din producţia proprie. Cu alte cuvinte, este momentul să “ rupem cercul vicios “ al utilizării
îngrăşămintelor, pesticidelor şi erbicidelor în agricultura, să renunţăm treptat la agricultura
chimizată şi să încercăm aplicarea de metode alternative, mai sănătoase şi mai trainice.

23
BIBLIOGRAFIE:

1. R. Majdar, Agrochimie, Ed. Invel Multimedia, Bucureşti, 2008;


2. M. Havrila, Particularități ale utilizării și expunerii la pesticide în mediul rural – teză de
doctorat, Școala doctorală Știinta mediului, Cluj Napoca, 2014;
3. V. Davidescu, R. Majdar, Agrochimie, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină
Veterinară, București, 2009;
4. E. Comanita, C. Soldea, E. Dumitrescu, Chimia și tehnologia pesticidelor, Ed. Tehnică,
București, 1986;
5. A. Popescu, N.Sarpe, Efectul unor erbicide noi în combaterea costreiului din cultura florii-
soarelui, Simpozionul Proplant, Calimănesti, 1995;
6. http://www.greenpeace.org/romania/Global/romania/agricultura/publicatii/Dependenta de pesticide
Europei.pdf
7. http://sanatate.bzi.ro/efectele-nocive-ale-pesticidelor-asupra-organismului
8. R. Lăcătușu, Agrochimie, Ed. Helicon, Timișoara, 2000;
9. G. Stefanic, I.D. Sandoiu, N. Gheorghita, Biologia solurilor agricole, Ed. Elisavaros,
București, 2006;
10. http://archim-fertil.ro/ghidul_agricultorului.pdf
11. S. Vișan, S. Crețu, C. Alpopi, Mediul înconjurător. Poluare și protecție, Editura
Economică, București, 1998;
12. C. Răuţă, Calitatea solului: atribute şi relaţia cu agricultura alternativă şi durabilă,
Ecologia şi protecţia mediului, sub redacţia AL.Ionescu şi colab., 1994.

24