TEHNOLOGIA DE REALIZARE A PROTEZEI PARŢIALE

AMOVIBILE SCHELETATE

ELEMENTE COMPONENTE
I. Conectori principali (majori)
II. Şei + dinţi artificiali
III. Conectori secundari (minori)
IV. Elemente de menţinere, sprijin şi stabilizare
- Croşete turnate
- Sisteme speciale de menţinere şi stabilizare (ex. capse, culise, coroane telescop, etc)

Stabilirea elementelor componente şi a designului scheletului metalic este obligaţia MEDICULUI

DENTIST !!

I. CONECTORII PRINCIPALI
DEFINIŢIE
Elemente transversale ale protezei scheletate, care unesc componentele de pe o hemiarcadă cu cele de pe cealaltă
hemiarcadă.

Caracteristici
 Rigiditate
- Este asigurată de lăţime (la maxilar) şi de grosime (la mandibulă)
- Permite distribuirea solicitărilor funcţionale pe întreaga suprafaţă de sprijin dento-parodontal şi muco-osos
 Profilaxia ţesuturilor subiacente – conectorii principali nu trebuie să producă nicio suferinţă ţesuturilor cu care
vine în contact în timpul exercitării funcţiilor, static sau la inserţia/dezinserţia protezei.
- este asigurată prin despovărarea zonelor subiacente prin foliere
 Confortul pacientului – asigurat de:
- simetria faţă de linia mediană
- aplicarea conectorului principal perpendicular pe planul medio-sagital
- aplicarea conectorului principal în zone cât mai puţin funcţionale
- suprafaţă cât mai redusă posibil
- redarea reliefurilor mucoasei pe care o acoperă
- luciu de oglindă
- unghiuri rotunjite la întâlnirea cu celelalte elemente

A. CONECTORII PRINCIPALI MAXILARI

1. PLACUŢĂ MUCOZALĂ
2. PLĂCUŢĂ DENTO-MUCOZALĂ
3. BARĂ (rar)
1. PLĂCUŢA MUCOZALĂ
• Are lăţime mare (peste 10 mm) şi grosime mică (0,4-0,6 mm)
• Are contact numai cu mucoasa
• Se plasează la 5mm distanţă de parodonţiul dinţilor restanţi
• Anumite zone de mucoasă care sunt acoperite de plăcuţă trebuie despovărate de presiuni
(papila bunoidă, rugile palatine, torusul palatin mic, rafeul median fibros)
• Lăţimea minimă trebuie să fie egală cu mărimea spaţiului edentat
• Marginile anterioară şi posterioară trebuie îngroşate pentru a evita lezarea mucoasei în timpul înfundării protezei
• Limita posterioară se află totdeauna înaintea liniei Ah

1
 Variante:
a) Plăcuţă palatină completă
b) Plăcuţă palatină cu lăţime mare
c) Plăcuţă palatină cu lăţime redusă
d) Plăcuţă palatină fenestrată
e) Plăcuţă palatină în formă de U

a) Plăcuţa palatină completă

Indicată- numai când există puţini dinţi restanţi şi creasta este atrofiată
Grosime: 0,4 mm
Datorită suprafeţei mari, asigură menţinerea protezei şi prin adeziune.
Din cauza suprafeţei mari pot apare inflamații și hiperplazii ale mucoasei la pacienții cu igienă orală precară
Poate fi vizibilă la deschiderea largă a gurii.

b) Plăcuţa mucozală cu lăţime mare

Indicată în edentaţii terminale şi latero-terminale, când crestele sunt bine reprezentate, torusul palatin mic sau absent
Acoperă 2/3 din bolta palatină
Limita anterioară este o linie imaginară ce uneşte cei mai anteriori pinteni ocluzali
Marginea anterioară se plasează între 2 rugi palatine, nu pe proeminenţa acestora.
Limita posterioară – anterior de linia Ah

c) Plăcuţa mucozală cu lăţime redusă

- se utilizează în edentaţii laterale în care proteza are sprijin dento-parodontal.
- Lăţimea este egală sau concordantă cu lăţimea spaţiului edentat
- Grosimea este de 0,6 mm

d) Plăcuţa mucozală fenestrată

Lasă liberă zona centrală şi are formă de patrulater cu unghiurile rotunjite.
Indicată când există un torus palatin proeminent situat pe mijlocul bolţii palatine.
Este formată din:
- Plăcuţă anterioară (6-9mm)
- Plăcuţă posterioară (4-5 mm)
- Cele două plăcuţe sunt unite prin două benzi laterale, paralele cu parodonţiul şi la distanţă de 5-6 mm de acesta

e) Plăcuţa mucozală în U
- deschis posterior
- se indică în special atunci când există un torus voluminos plasat posterior
- grosime: 0,6mm (pt o rezistenţă optimă)
- deschis anterior
- se indică în special atunci când există un torus voluminos plasat anterior

2. PLĂCUŢA DENTO-MUCOZALĂ
- Se indică atunci când există puţini dinţi restanţi, creste bine reprezentate sau un torus voluminos
- Marginea anterioară ajunge supracingular, unde se subţiază treptat şi se sprijină pe trepte
supracingulare sau prin pinteni ocluzali sau incizali.
- Zone despovărate: parodonţiul marginal (0,2 mm), papila bunoidă (0,2-0,3 mm), rugile
palatine şi rafeul median

3. BARELE
Au lăţime mică (max 5mm) şi grosime mare (3 mm), fiind plasate la distanţă de mucoasă şi zone sensibile (torus,
papilă, parodonţiu).
- Pe secţiune pot fi rotunde, ovalare sau semiovalare
- Pot fi cu direcţie sagitală, transversală sau combinate
- Se utilizează rar pentru că transmit presiunile masticatorii pe o suprafaţă mică şi produc disconfort pacienţilor.

B. CONECTORII PRINCIPALI MANDIBULARI

1. BARĂ
- Linguală
- Vestibulară
- Dentară
2. PLĂCUŢĂ DENTO-MUCOZALĂ
2
Bara linguală
Profilul: Oval, semirotund, semipiriform (cel mai utilizat în momentul de faţă)
Dimensiuni:
• înălţime 4-5 mm
• grosime de 1 mm la extremitatea superioară şi 3 mm la extremitatea inferioară
Condiţii de aplicare:
• procesul alveolar să aibă înălţimea de cel puţin 9 mm (între fundul de sac L şi
parodonţiul marginal al dinţilor restanţi).
Poziţie :
• în dreptul versantului L al procesului alveolar, la 4-5mm de parodonţiul marginal
Distanţarea :
• 0,3-2 mm faţă de mucoasa procesului alveolar, funcţie de:
- sprijinul protezei: - 0,3mm pt dento-parodontal
- >0,3mm pt sprijin mixt
- rezilienţa mucoasei: 1 mm pt rezilienţă minimă
2 mm pt rezilienţă mare
- retentivitatea procesului alveolar: vertical: 1mm
oblic: 1,5mm
concav sau dinţi lingualizaţi: 1,5-2mm
Când procesul alveolar are înălţimea mai mică de 9 mm, bara linguală va avea o înălţime
mai mică de 4 mm, de aceea este necesară utilizarea concomitentă a unui croşet continuu (plasat
supracingular) pentru mărirea rezistenţei protezei

Dimensiunile croşetului continuu:

- lăţime: 2-3 mm
- Grosime max. 1mm
Formă pe secţiune: semioval
Rolurile croşetului continuu:
- Contribuie la sprijinul parodontal al protezei
- creşte rezistenţa protezei
- element antibasculant (asigură menţinerea indirectă)
- solidarizează dinţii restanţi
Indicaţii: în special în edentaţiile terminale bilaterale, cu condiţia ca dinţii frontali să aibă o înălţime suficientă pentru a
asigura un spaţiu între bara linguală şi croşetul continuu (pentru autocurăţire)

Croşetul continuu trebuie să se sprijine la extremităţi pe pinteni incizali/ocluzali (ca si placuța dento-mucozala), pentru a
evita efectul disortodontic de vestibularizare a dinţilor pe care se aplică .

Bara vestibulară
• Se aplică în caz de inserţie înaltă a planşeului bucal, de lingualizare mare a dinţilor restanţi
sau de existenţa unui torus mandibular exagerat
• Forma şi dimensiunile sunt asemănătoare cu ale barei linguale
• Poate produce disconfort pacietului prin modificări ale reliefului buzei inferioare sau iritaţii
ale mucoasei

Bara dentară (conectorul principal dentar)

Când ambii versanţi ai crestei alveolare sunt de înălţime redusă, se indică conectorul principal
dentar care se aplică pe feţele L (supracingular sau supraecuatorial)
Se aseamană cu croşetul continuu, dar diferă ca rol şi dimensiuni (lăţime 3-4 mm, grosime
2mm)
Pentru a putea fi aplicata este necesar ca dinţii frontali să fie înalţi şi verticali.

Plăcuţa dento- mucozală mandibulară

• Extremitatea inferioară este mai îngroşată şi ajunge în fundul de sac lingual – nu
trebuie să jeneze mobilitattea planşeului bucal sau a frenului lingual
• Extremitatea superioară este mai subţire (0,4-0,5 mm) şi se termină pierdut pe dinţii
frontali, acoperind zona supracingulară. Se sprijină pe dinţii restanţi prin pinteni ocluzali
sau gheruţe incizale pentru a elimina efectul disortodontic de vestibularizare a dinţilor.
În zona laterală ajunge până în apropierea feţelor ocluzale.
• Se aplică la distanţă de parodonţiu, torus şi papilă interdentară (prin foliere de
0,2mm)

3
 • Faţă de mucoasa procesului alveolar se distanţează la fel ca şi bara linguală
Indicaţii:
- în ed. terminale, cu creste atrofiate, când nu este loc suficient pentru bară linguală
- În ed terminale cu breşe suplimenare, pe plăcuţă fixându-se dinţi
artificiali

Indiferent de tipul conectorului principal, la unirea cu şeile metalice este o

portiune mai groasă, ce formează o treaptă externă şi una mucozală, pentru a
asigura grosimea necesară componentei acrilice a şeilor

II. Şeile mixte

• Acoperă spaţiile edentate
• Suport pentru dinţii artificiali
• Transmit presiunile ocluzale dinţilor stâlpi sau dinţilor stâlpi + crestei alveolare
• Au rol şi în stabilizarea protezei

În cazul edentaţiilor terminale

- marginile trebuie să ajungă până în mucoasa neutră
- trebuie să acopere obligatoriu zonele biostatice (tuberozităţi maxilare, tuberculi piriformi).

Șeile mixte sunt formate din:

- componenta metalică
- componenta nemetalică
- dinți artificiali

• Componenta metalică
- Este turnată o dată cu celelalte componente metalice
- Asigură retenţia şi rezistenţa componentei acrilice
- Joncţiunea cu conectorul principal se face în treaptă, pe versantul oral al şeii
- Lungimea este 2/3 din lungimea şeii, iar lăţimea este 2/3 din lăţimea şeii
- Poate avea forme diferite, în funcţie de tipul de edentaţie:
În edentaţiile terminale, are formă de reţea, pentru a fi înglobată în componenta acrilică
În edentaţiile intercalate poate fi şi fără ochiuri, faţa mucozală rămâne metalică şi prezintă retenţii pentru componenta
acrilică doar pe faţa externă

• Componenta acrilică
- Acoperă şaua metalică
- Se realizează din acrilat roz termopolimerizabil sau autopolimerizabil (polimerizabil la rece)

III. Conectorii secundari

Sunt benzi metalice care unesc diferitele elemente componente ale protezei scheletate (croșetele de
conectorul principal, croșetele de șeile metalice)

Caracteristici:
- Rigiditate mare - oferită de lăţimea mică şi grosimea mare
- Traiect vertical, la distanţă de prodonţiu, papile interdentare şi mucoasă
- Joncţiunea cu conectorul principal se face perpendicular, în unghiuri rotunjite
- Joncţiunea cu pintenii ocluzali se face în unghi de 90° sau mai mic

Tipuri de conectori secundari

4
1. Conectori secundari proximali
- Se aplică pe feţele proximale ale dinţilor stâlpi dinspre edentaţie
- Leagă pintenul ocluzal de şeaua metalică
- Este distanţat de parodonţiul marginal prin folierea modelului funcţional
- Lăţimea lui este 1/3 din lăţimea feţei proximale

2. Conectori secundari interdentari

- Se aplică oral, interdentar, de aceea au formă triunghiulară pe secţiune
- Distanţare de papila interdentară şi mucoasa alveolară (0,2mm)
- Leagă croşetul continuu şi pintenii ocluzali/incizali de conectorul principal
-

3. Conectori secundari ai braţelor elastice ale croşetelor divizate

- Pleacă din şaua metalică, vestibular, au traseu orizontal sau uşor oblic şi apoi în dreptul
mijlocului FV a dintelui stâlp se îndreaptă vertical, luînd contact cu dintele sub/supra
ecuatorial, în funcţie de tipul de croşet
- De lungimea lui depinde flexibilitatea croşetului
- Se plasează la distanţă de mucoasă

4. Conectori secundari de întărire al croşetului inelar (circular cu 4 braţe)

- Pleacă din pintenul distal şi se termină în conectorul principal (la maxilar) sau şea (la mandibulă).
- Este plasat de aceeaşi parte cu braţul opozant

IV. ELEMENTELE DE MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE

a) Mijloace directe (se aplică pe dinţii stâlpi principali sau direcţi)
1. CROŞETE TURNATE
2. SISTEME SPECIALE (culise, capse, bare, coroane telescop, amortizori şi ruptori de forţă)
b) Mijloace indirecte- Opritori de basculare (pinten ocluzal, croşet continuu, gheruţe incizale, plăcuţă dento-mucozală)

1. CROŞETELE TURNATE
Caracteristici:
- Permit mișcarea liberă a protezei într-o singură direcție numită axa de inserție
- Permit inserția și dezinserția voluntară a protezei
- Asigură o bună retenție
Aliajele Cr-Co-Mo alloys sunt cele mai utilizate pentru realizarea croșetelor turnate, deoarece
- sunt biocompatibile
- sunt f rezistente la coroziune
- duritatea și elasticitatea lor permit obținerea unei proteze subțiri
Aliajele nobile pot fi utilizate dar proprietățile lor fizice necesită realizarea unui schelet mai voluminos decât in
cazul aliajeleor Co-Cr, deci mult mai scump.

Tipuri de croşete turnate

 Croşete circulare
 Croşete Roach
 Croşete Ney
 Croşete speciale

CROŞETE CIRCULARE- caracteristici:

• Braţele vin în contact cu coroana dentară, înconjurând dintele aproape în întregime
• Au un corp unic din care pornesc componentele croşetului
• Au acces la zona retentivă, realizând retenţia prin plasarea braţului subecuatorial
• Sunt vizibile, deoarece au contact întins cu dintele
• Au un singur conector secundar
• Sunt bine tolerate de pacienţi

5
 Croşetul cu trei braţe (Akers):
- Corpul: rigid, plasat supraecuatorial pe una din feţele proximale
- Braţul retentiv- are două porţiuni:una rigidă supraecuatorială, care porneşte din corpul croşetului şi una
subecuatorială, care o continuă pe prima, este plasată subecuatorial şi este flexibilă. Diametrul acestui braţ
descreşte spre vârf.
- Braţul reciproc (opozant): este rigid, plasat pe faţa opusă celui retentiv, în zonă supraecuatorială. Are grosime
uniformă. Funcții: stabilizare, sprijin, încercuire, reciprocitate
- Pintenul ocluzal este rigid. este rigid şi se plasează intr-un lăcaş special realizat pe faţa ocluzală, mezial sau distal.
Forma este triunghiulară, cu vârf rotunjit, plasat spre centrul feţei ocluzale; baza este mai lată şi face
legătura la corpul; Planseul lăcasului este usor concav (spoon-like). Mărimea pintenului depinde de
dintele pe care se aplică; lungimea trebuie să fie ¼ din dimensiunea MD, iar lăţimea 1/3 din dimensiunea
VO a dintelui stâlp; grosimea este 1,5 mm la unirea cu corpul şi 1 mm spre vârf (nu trebuie să interfere
ocluzia). Trebuie să facă cu corpul croşetului un unghi de max.90°.
Rolul său principal: asigurarea sprijinului dento-parodontal.

- Conectorul secundar: este plasat pe una din feţele proximale şi uneşte croşetul cu şeaua sau baza protezei
Indicaţiile croșetului Akers: pe PM sau M în condiţiile unei retentivităţi favorabile pe faţa orală sau vestibulară
Croşetul inelar (cu 4 braţe)
• Este utilizat pe un molar care delimitează distal edentaţia
• Are în plus faţă de cel cu 3 braţe încă un pinten ocluzal auxiliar
• De la pintenul auxiliar pleacă un conector secundar de întărire paralel cu braţul opozant, în
zona procesului alveolar, la distanţă de 0,2 mm de mucoasă; acest conector face legătura cu
şeaua sau conectorul principal
• Prezintă foarte bun sprijin, încercuire, retenţie şi reciprocitate excelente

Croşet circular cu acţiune dublă (Half-and-half)

• Se aplică în special pe PM, în edentaţiile laterale
• Are 2 pinteni ocluzali şi 2 braţe active
• Porţiunile subecuatoriale, flexibile, sunt plasate la acelaşi nivel de retenţie, pentru a asigura
reciprocitatea

CROŞETUL BONWILL (dublu Akers sau cu 6 braţe)

• Este un croşet bidentar
• Este alcătuit din două croşete Akers unite
• Se utilizează în situaţiile când hemiarcada opusă este integră
• Se aplică între 2 dinţi laterali (PM, M)
• Este format din două braţe elastice, două opozante, doi pinteni ocluzali şi un conector secundar interdentar care
face legătura cu conectorul principal
• Cele 4 braţe pot fi toate retentive

CROȘETUL R.P.I. (Rest-Plate-I)

Este folosit în edentaţiile terminale, pe dintele stâlp care delimitează mezial edentaţia, pentru a evita
torsiunea lui spre distal.
Alcătuire:
1. Pinten ocluzal plasat în foseta mezială
2. Conector secundar plasat interdendar;
3. Plăcuţa proximo-linguală, cu rol de ghidaj a protezei şi realizează reciprocitatea cu braţul retentiv
4. un croşet divizat în I care pleacă din şea, având contact redus cu dintele

SISTEMUL ROACH –este format din 2 grupe:

I-a grupă – croșetele divizate (bar clasps) - Sunt 7 croşete, care, în funcţie de forma braţului elastic se clasifică în
croşete în C, în L, în U, în S, în T, în I, în R (CLUSTIR - sistem mnemotehnic)
• Braţul retentiv porneşte direct din conectorul principal sau din şaua protezei
• Braţul opozant, pintenul ocluzal şi conectorul său secundar sunt la fel ca la croşetele circulare cu 3 brate
(Ackers)
• Sunt mai estetice
• Au un grad de elasticitate mai mare

6
 C L U S

I R

Croșetul in T este cel mai utilizat dintre ele. Brațul retentiv pleacă din șea și are un traseu orizontal sau ușor oblic, la
distanță de mucoasa procesului alveolar. In dreptul mijlocului feței dintelui se ridică vertical, luînd contact cu ecuatorul la
mijlocul feței vestibulare. De la acest nivel pleacă cele două porțiuni orizontale ce formează T-ul. Când este utilizat în ed.
terminale, se plasează jumătatea distală a T-ului sub ecuator, iar cea mezială pe ecuator sau supraecuatorial. In edentațiile
laterale intercalate, unde proteza nu basculează prin infundare, sub ecuator se plasează ambele porțiuni sau numai una.

A II-a grupă Roach– este formată din

- gheruțe M-D (pense) – cu dublă extremitate liberă
- cu o extremitate liberă
- compuse
- croșetul unibar
- croșetul inelar

Pensele M-D
Se aplică pe dinţii frontali
Utilizează fricțiunea cu fețele proximale
Nu ajung pe fețele vestibulare

pensă cu dublă extremitate liberă pensă simplă pensă compusă

CROŞETE NEY
Sistemul cuprinde 6 croşete, fiecare cu o indicaţie precisă, funcţie de aspectul ecuatorului protetic. Cele mai utilizate
sunt:
• Croşetul Ney I- este un croşet Ackers cu ambele braţe retentive; se aplică în cazul unui ecuator protetic Ney nr
1 (care merge de la jumătatea feței proximale dispre edentație, oblic spre ocluzal catre fața proximală opusă). Se
aplică pe premolari, molari. Adâncimea de retenţie: 0,25-0,50 mm
• Croşetul Ney II – este un croşet Roach în T cu două braţe active; se aplică în cazul unui ecuator protetic Ney
nr. 2 (pleacă dispre ocluzal pe fața proximală vecina edentației către coletul feței proximale opuse). Adâncimea
de retenţie: 0,50 mm
• Croşetul Ney combinat I-II; se indică în situaţia unui ecuator protetic combinat 1-2, pe dinți malpoziționați
(molari) în versie, în rotaţie şi pe molari conici

7
 FUNCŢIILE CROŞETELOR TURNATE
1. Menţinerea (retenţia sau ancorarea): Este funcţia prin care croşetul împiedică desprinderea
involuntară a protezei de pe câmpul protetic în timpul exercitării funcţiilor
- Menţinerea este asigurată de braţele retentive, care se plasează subecuatorial
- Retentivitatea optimă pentru asigurarea menţinerii este cuprinsă între 0,25-0,75 mm
- Gradul de retenţie trebuie astfel dozat încât proteza să nu se desprindă de pe câmpul protetic în timpul
exercitării funcţiilor, dar să permită indepărtarea când pacientul sau medicul o doreşte
- Pentru alegerea celui mai potrivit tip de croşet trebuie determinată zona de retentivitate maximă
- Depinde de flexibilitatea și lungimea brațului, precum și de adâncimea zonei retentive
2. Stabilizarea: este funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor orizontale ale protezei
- Funcţia este asigurată de porţiunile rigide, supraecuatoriale ale protezei
- Braţele rigide, plasate bilateral, asigură stabilizarea în sens transversal, iar plasarea pe feţele
proximale asigură stabilizarea în sens M-D
3. Sprijin: este funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor verticale ale protezei în direcţie mucozală
- Este asigurat de pinteni ocluzali, gheruţe incizale şi elementele rigide, supraecuatoriale
ale protezei
4. Incercuirea: croşetul trebuie să cuprindă mai mult de 180º din circumferinţa dintelui
- Această funcţie are rol în stabilizare şi sprijin
5. Reciprocitatea: Este funcţia prin care acţiunea braţului activ este neutralizată în momentul inserţiei sau
dezinserţiei protezei
- Este asigurată de braţul opozant care se aplică pe faţa opusă braţului activ
- În acest scop braţul opozant trebuie plasat la nivelul braţului activ
6. Pasivitate: este funcţia prin care un croşet aplicat pe dintele stâlp nu exercită nici o presiune, în repaos,
asupra dintelui

SISTEME SPECIALE DE MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE

DEFINIŢIE:
- mecanisme de precizie utilizate în protezarea compozită care asigură, prin imbricare, legătura temporară dintre proteza
amovibilă şi elementele conjuncte fixate pe dinţii restanţi

CLASIFICARE
Elemente conjunctoare
1. Culise
2. Capse
3. Bare cu călăreţi
4. Telescoape
5. Magneţi
Elemente dizjunctoare
1. Amortizori de forţă
2. Ruptori de forţă
Avantaje
• Sunt puţin vizibile
• Permit mişcările şeilor terminale fără a solicita dinţii stâlpi
8
 • Realizează o bună menţinere sprijin şi stabilizare
• Asigură o bună solidarizare a protezei la elementele restante
• Distribuie corect forţele la nivelul câmpului protetic
Dezavantaje
• Legatura cu dintele stâlp este deosebit de rigidă la majoritatea sistemelor speciale (exceptie: amortizorii şi
ruptorii de forţă)
• Pentru a fi eficiente necesită o amplasare foarte precisă, cu ajutorul paralelografului
• Presupun preparări complexe şi apreciabile cantitativ
• Defectarea lor presupune uneori refacerea întregii construcţii protetice
• Sunt laborioase, tehnica de realizare este mai dificilă
• Preţul de cost este mult mai ridicat
Pentru a preveni uzura prematură, sunt realizate din aliaje de mare duritate:
• Aliaje de Au platinat (Au 18%, Pt 5%)
• Aliaje speciale de Au platinat cu punct ridicat de topire
• Aliaje cu conţinut mare de Pt
• Aliaje Pt-Ir
• Aliaje Au-Pt-Pd
• Oţeluri inoxidabile Cr-Ni
• Aliaje Co-Cr
• Aliaje seminobile de mare duritate (Palliag M)

CULISELE
Sunt alcătuite din 2 elemente:
- MATRICEA (negativul)- un tub cu diferite forme pe secţiune
- PATRICEA (pozitivul)- culisează în interiorul matricei, având aceeaşi formă cu
acesta

Fie matricea, fie patricea se fixează pe dinţii restanţi (care sunt obligatoriu acoperiţi de microproteze şi solidarizaţi între
ei câte 2-3 minim) iar celălalt element se fixează la nivelul şeilor protezei
Retenţia protezei se bazeaza pe precizia culisei şi pe frictiunea ce apare între suprafeţele de contact dintre matrice şi
patrice.
 Unele culise sunt simple, altele au posibilităţi de activare sau mijloace suplimentare de mărire a fricţiunii
 Sunt disponibile în mai multe dimensiuni si forme pe secţiune: H, T, trapez, ovală, circulară

Culisele pot fi:

- Intracoronare (matricea este în interiorul coroanei- în perimetrul de susţinere)
- Extracoronare (matricea sau patricea sunt plasate în exteriorul coroanei

• Indicaţii:
- Edentaţii cl. III (proteza are sprijin dento-parodontal)
- Edentaţii terminale cu condiţia solidarizării dinţilor restanţi
• Contraindicaţii
- Pe dinţi cu înălţime redusă sau abrazaţi

Avantaje
Culisele asigură menţinerea, sprijinul şi stabilizarea protezei şi un foarte bun efect estetic, sistemul fiind aproape
invizibil.
Dezavantaje
Realizează o legătură foarte rigidă cu dinţii stâlpi
Utilizarea culiselor este condiţionată de înălţimea dinţilor stâlpi.

CAPSELE
Sunt alcătuite din:
• O matrice tubulară (fixată pe faţa mucozală a şeilor)
• O patrice (de obicei sferică) fixată la un dispozitiv radicular

Sunt realizate din aliaje de Au 18K, Au-Pt sau Palliag

Sunt invizibile, deci respectă aspectul fizionomic
Indicaţia de elecţie: pentru protezările overlay.

Capsele Ceka
• Sunt formate din:

9
 - O matrice inelară- care se fixează pe faţa proximală a dintelui stâlp
- O patrice cilindro-conică despicată în cruce, pentru a putea fi activată- care se fixează pe faţa mucozală a
protezei scheletate

BARELE
Se compun din:
• o parte fixă- BARA - agregată pe dinţii restanţi
- poate avea diferite forme pe secţiune
• o parte detaşabilă, sub formă de jgheab- CĂLĂREŢ- fixat pe faţa mucozală a protezei
Pot fi plasate atât în zona frontală, cât şi laterală

Sistemul de bare şi călăreţi Gilmore

- Bara – poate fi dreptunghiulară sau rotundă pe secţiune
- sunt din Au-Pt
- Călareţii – sunt turnaţi din Au-Pt şi pot avea retenţii pentru acrilatul şeii protezei

Sistemul de bare şi călăreţi Dolder

Bara poate avea pe secţiune formă de:
• U – numai pentru regiunea laterală
• ovoidă- numai în regiunea frontală
Bara se fixează între două dispozitive corono-radiculare de obicei pe canini, dar
poate fi lipita şi intre doua coroane turnate sau semifizionomice
Călăretul are aceeşi lungime cu bara şi este confecţionat din tabla de 0,30 mm, cu
retenţii pentru a fi retenţionat in acrilatul şeilor protezei.
• dacă proteza are sprijin mixt, intre bară şi calareţ trebuie să existe un spaţiu care sa
permita infundarea protezei in raport cu rezilienta mucoasei, iar bara sa aiba forma
ovoida sau rotunda. Această formă permite bascularea prin infundare a protezei făra sa
solicite dintii stilpi.
• Dacă proteza are sprijin dento-parodontal, calareţul va avea contact intim cu bara care are forma de "U" pe
secţiune

TELESCOAPELE
Telescoparea asigură menţinerea protezelor prin fricţiune, asemănător culiselor, dar suprafaţa de fricţiune este
mult mai mare.

Sistemul de telescopare este format din:

- Cape sau coroane primare - de formă cilindrică sau tronconică, cu sau fără prag
cervical, cimentate pe bonturile dentare
- Coroane secundare care fac parte din scheletul metalic al protezei şi care reproduc
morfologia dintelui pe care se aplică

1. Telescoparea coronară totală

2. Telescoparea coronară parţială
• Este realizată dintr-un element conjunct, coroană semifizionomică sau metalică, la care jumătatea orală este
realizată asemănător preparării substructurii organice pentru o coroană parţială,şi o parte adjunctă, fixată în
proteza scheletată, care completează morfologia dintelui prin suprapunere

MAGNEŢII
Sunt realizaţi din aliaje magnetice de cobalt-samariu
O unitate magnetică este formată dintr-un dublu magnet de mici dimensiuni, cu polii
inversaţi (dublează forţa magnetică)
Minimagnetul este acoperit cu o capsulă de oţel inoxidabil (0,20-0,25mm) care
protejează magnetul de mediul bucal şi limitează câmpul magnetic exterior. Forţa de atracţie
magnetică a unui magnet de uz protetic este de 100-400g, iar permanenţa magnetică de 10 ani.
Magnetul se fixează în baza protezei, în dreptul unei cape din aliaj magnetizabil (keeper) ce acoperă un dinte sau
o rădăcină.
Nu se utilizează mai mult de 4 magneţi deoarece îndepărtarea protezei devine dificilă.
Sistemul de menţinere magnetică este foarte simplu şi eficient, înlocuind cu succes multe din sistemele tip
capse.

ELEMENTELE DIZJUNCTOARE (SISTEMELE ARTICULATE)

10
 • Sunt indicate în edentaţiile terminale, deoarece permit şeilor protetice un oarecare grad de mobilitate, evitând
efectul de pârghie pe care-l au şeile cu sprijin rigid asupra dinţilor stâlpi

• Sunt două categorii:

- ruptori de forţe
- amortizori de forţe

Ruptorii de forţă
• Cei mai utilizaţi sunt BALAMALELE (şarnierele)
• Permit mişcarea şeilor numai prin mişcarea de basculare prin înfundare
• Nu permit deplasarea inversă (bascularea prin desprindere)
• Sunt formaţi dintr-o PATRICE care se fixează pe dintele stâlp şi o MATRICE care se aplică pe faţa mucozală
a şeii
• Matricea are în interior un arc pentru a mări fricţiunea cu paricea
Utilizarea sistemelor tip balama permite realizarea de proteze scheletate unilaterale cu sprijin mixt, articulat.
Avantaje:
- dimensiuni reduse
- confort crescut pentru pacient
- distribuirea presiunilor masticatorii fie pe crestă, fie pe creastă şi dinţii stâlpi, în funcţie de numărul şi
amplitudinea mişcărilor şeilor pe care le permite dispozitivul

Amortizorii de forţă
Sunt tot ruptori de forţă care însă, datorită unor resorturi elastice, readuc şeile în poziţia iniţială după încetarea
efortului masticator

ALGORITMUL REALIZĂRII PROTEZELOR SCHELETATE

CU CROSETE TURNATE

• Examenul pacientului
• Amprenta documentară
• Modelul documentar
• Stabilirea tratamentului preprotetic
• Amprenta preliminară
• Modelul preliminar (de studiu)
• Portamprenta individuală
• Analiza modelului preliminar la paralelograf
• Tratamentul proprotetic
• Amprenta funcţională
• Modelul funcţional
• Analiza modelului functional la paralelograf
• Realizarea modelului duplicat
• Analiza modelului duplicat la paralelograf
• Realizarea machetei scheletului metalic
• Transformarea machetei in schelet metalic
• Macheta de ocluzie
• Inregistrarea relaţiilor intermaxilare
• Montarea în simulator
• Macheta componentei acrilice
• Transformarea machetei in componentă acrilică
• Verificarea intraorală
PARALELOGRAFUL
Accesoriile paralelografului:
a. Tija detectoare
– are formă cilindrică

11
 - apreciează paralelismul feţelor proximale ale dinţilor stâlpi
- pune în evidenţă zonele retentive subecuatoriale
- materializează axul de inserţie al protezei;
b. Tija cu grafit – are formă de jgheab în care se aplică o mină de creion
- serveşte la trasarea ecuatorului protetic şi tripodarea modelului
c. Tije retentivometrice (joje) – pentru măsurarea retentivităţii subecuatoriale a dinţilor stâlpi
- sunt în număr de 3, cu extremitatea liberă a discului de: 0,25mm, 0,50mm, 0,75mm
d. Tija răzuşă – pentru îndepărtarea şi paralelizarea cerii subecuatoriale
e. Micromotor sau turbină (paralelometrele moderne)– pentru frezări paralele ale elementelor protezei

Etapele analizei la paralelograf

1. Stabilirea celei mai acceptabile axe de inserţie şi dezinserţie a protezei
2. Trasarea ecuatorului protetic
3. Stabilirea locului în care se plasează vârful porţiunii flexibile a braţului retentiv al croşetului
4. Fixarea poziţiei modelului faţă de paralelograf (tripodare)

1. Stabilirea axei de inserţie - cu tija detectoare

Axa de inserţie = direcţia în care se deplasează proteza de la primul contact dintre dinţii restanţi şi părţile rigide
ale croşetelor până la aşezarea finală a protezei pe câmp

Axa de inserţie este condiţionată de:

- PLANURILE DE GHIDARE – sunt suprafețe plane obținute prin șlefuiri ale fețelor laterale ale dintelui stâlp
- trebui să fie primele zone dentare atinse de elementele rigide ale scheletului metalic al protezei (conectori secundari
proximali, brațe opozante ale croșetelor) pentru a GHIDA inserarea acesteia
- trebuie să fie paralele între ele și cu axa de inserţie.

Feţele proximale ale dinţilor stâlpi, vecine spaţiului edentat, sunt cele mai importante planuri de ghidaj. Dacă nu sunt
paralele, se pot şlefui uşor sau acoperi cu microproteze.

Planurile de ghidare trebuie sa fie cel putin 1/2 - 1/3 din inălțimea feței proximale (min. 2 mm).

Planurile de ghidaj linguale se pot realiza pentru plasarea brațelor opozante (reciproce) prin șlefuirea a 2-4 mm la
nivelul 1/3 medii coronare.

- ZONELE DENTARE RETENTIVE SUBECUATORIALE necesare aplicării porţiunii flexibile a braţelor active
ale croşetelor (pe FV şi FO a dinţilor stâlpi). Reperarea zonelor retentive se face cu tija detectoare, apreciind
mărimea unghiului de convergenţă ecuatorială = spaţiul unghiular dintre tijă şi dintele stâlp
Pot exista 3 situaţii:
- Zone de retenţie corecte
- Zone de retenţie excesivă (se marchează cu roşu pe model pt a fi şlefuite în cavitatea orală)
- Zone cu retenţie absentă (trebuie realizate incrustaţii/microproteze)

- ZONELE DE INTERFERENŢĂ muco-osoasă sau dentare (creste alveolare retentive, dinţi migraţi în sens orizontal,
etc)
Interferenţe muco-osoase- interferează cel mai adesea şeile protezei/ conectorii
La mandibulă:
- Zona retromilohioidiană (interferează marginea L a şeii)
- Regiunea V a crestelor în dreptul PM
- Regiunea V a crestelor în zona frontală
- Regiunea linguală centrală/laterală
- Torusul mandibular

12
La maxilar (mai rar)
- Zona V a crestelor frontal/lateral
- Zona V sau D a unor tuberozităţi foarte retentive
- Torus palatin exagerat
Interferenţele muco-osoase se rezolvă prin:
- Intervenţie chirurgicală - dacă sunt mari
- Foliere

Interferenţe dentare- zone ale dinţilor stâlpi care pot interfera cu braţele croşetului/conectorii:
- marginea DV la PM sup
- marginea MV la M sup
- marginea ML la PM şi M inf
Uneori interferenţele dentare sunt cauzate de înclinări linguale exagerate ale dinţilor
mandibulari, care împiedică inserţia barei linguale.
Interferenţele dentare se rezolvă prin:
- Şlefuiri uşoare
- Şlefuirea şi acoperirea dintelui cu microproteză
- Extracţia dintelui (dacă înclinarea lui este >30°)
- Renunţarea la bara linguală

Tehnica determinării axei de inserție:

- Se așează modelul pe măsuța paralelografului asfel încât planul de ocluzie să fie relativ orizontal. De cele mai
multe ori gradul de inclinare este în jur de 10° pt o axă de inserție ideală.
- se plasează tija detectoare în contact cu o față proximală a dintelui stâlp care delimintează edentația.
Extremitatea tijei trebuie să fie la nivelul gingiei marginale a dintelui. Punctul în care tija atinge dintele este
considerată cea mai mare convexitate a feței respective și va fi itilizat la trasarea ecuatorului protetic.Poziția
convexității maxime se modifică odată cu modificarea poziției modelului
- Se analizează toti dinții pe care se vor aplica croșete
- Dacă feţele proximale ale tuturor dinților stâlpi nu sunt paralele, se înclină ușor modelul spre anterior sau
posterior până devin paralele sau destul de aprope de paralelism prin şlefuiri minime.
- Paralelism maxim se obține când convexitățile maxime ale tuturor dinților stâlpi sunt cât mai aproape de acceași
poziție în sens ocluzo-cervical, iar zonele retentive subecuatoriale sunt asemănătoare ca mărime la toti dinții stâlpi
- Este de preferat ca tija detectoare să ia contact cu faţa proximală în zona crestei marginale şi nu la colet,
deoarece şlefuirea pentru paralelizare este mai uşor de realizat în zona crestei marginale, unde smalţul este mai gros
- Daca tija are contact cu dintele numai în regiunea coletului, este necesară acoperirea acestuia cu o microproteză
- Se analizează toti dinții pe care se vor aplica croșete
- După stabilirea axei de inserţie, măsuţa paralelografului se blochează în poziţia respectivă.
Axa de inserție aleasă trebuie să asigure cea mai bună combinație între paralelismul dinților stâlpi și zonele
retentive pentru amplasarea brațelor croșetelor, pentru toti dinții stâlpi

2. Trasarea ecuatorului protetic- cu mina de grafit

Ecuatorul protetic (linia ghid, înălţimea de contur) = linia celei mai mari convexităţi a
dinţilor stâlpi pentru o anumită axă de inserţie
Împarte coroana într-o zonă subecuatorială (retentivă) şi una supraecuatorială (de sprijin)
Modelul rămâne fixat în poziţia stabilită anterior, se montează tija de grafit şi se deplasează
de-a lungul feţelor laterale ale dinţilor stâlpi. Vârful minei de carbon trebuie să fie la nivelul marginii
gingivale, pentru a evita riscul trasarii unui ecuator protetic fals

3. Stabilirea poziţiei vârfului braţului elastic al croşetelor – cu retentivometrul (joja)

13
 4. Fixarea poziţiei modelului faţă de paralelograf (TRIPODAREA)
Este necesară pentru reaşezarea modelului pe măsuţa paralelografului în aceeaşi poziţie în care s-a stabilit axa de
inserţie.
Metode:
1. Cu mina de grafit se trasează 3 linii orizontale pe model, una anterior, 2 posterior, care se
încercuiesc cu creion negru (liniile nu trebuie să se suprapună peste desenul protezei!)
2. Pe soclul modelului sunt tăiate 3 şanţuri verticale, paralele între ele, unul posterior şi 2
lateral, cu o spatulă ascuţită sprijinită de tija de reperaj

Definitivarea proiectului scheletului

- Este obligaţia medicului dentist, nu a tehnicianului dentar!!!!!
- Modelul este îndepărtat de pe măsuţa paralelografului
- Cu un creion albastru se desenează părţile componente ale scheletului metalic
- Se începe cu şeile, conectorii principali, pintenii, conectorii secundari, braţele opozante,
braţele retentive, elementele de menţinere indirectă

REALIZAREA MODELULUI DUPLICAT

MODEL DUPLICAT - copia modelului funcţional modificat (pregătit) în prealabil, realizată din
masă de ambalat specifică aliajului din care se va turna scheletul metalic

Modelul funcţional se pregăteşte în vederea duplicării prin:

 Deretentivizare
 Foliere
 Gravare
1. Deretentivizarea
- Se realizează la nivelul dinţilor restanţi şi a tuturor zonelor retentive
- Se utilizează ceară specială, dură, de culoare mov („ceară subecuatorială“), care poate
fi răzuită cu răzuşa paralelizorului
- Ceara se aplică sub ecuatorul protetic al tuturor dinţilor restanţi, iar la nivelul dinţilor
stâlpi sub traseul braţelor retentive ale croşetelor turnate

2. Folierea
- folierea crestelor alveolare (folie de ceară 0,5-0,7 mm)
- urmăreşte realizarea unui spaţiu între componenta metalică a şeilor şi
crestele alveolare, spaţiu necesar pentru componenta acrilică a şeilor
- În şeile terminale se practică un orificiu distal în stratul de ceară, pentru a
realiza în viitorul schelet metalic un buton pe fața mucozală, care va menţine
componenta metalică la distanţă de model în momentul presării acrilatului în tipar

- folierea traiectului conectorilor principali şi secundari

- urmăreşte o mică distanţare a conectorului principal mucozal
- cu ceară calibrată de 0,25 mm
- mărimea suprafeţei foliate depinde de tipul de sprijin al protezei şi de gradul de înfundare al mucoasei:
* în ed.termino-terminale se foliază tot traseul conectorului principal
* în ed. uniterminale se foliază mai mult porţiunea dinspre şaua terminală

3. Gravarea- Se realizează câte un şanţ cu adâncimea de 0,5mm, de-a lungul marginilor

anterioară şi posterioară a conectorului principal maxilar (plăcuţă mucozală)
Scop:
- pentru a obţine margini rotunjite și uşor îngroşate, care să evite lezarea mucoasei palatine
- Pentru a evita pătrunderea alimentelor sub conectorul principal

Realizarea modelului duplicat (tehnica cu siliconi)

Modelul functional pregatit anterior se fixeaza in conformator, se toarnă apoi siliconul de duplicare. Dupa
priza acestuia, modelul se scoate prin tractiune usoară, apoi, in amprenta rezultata (amprenta duplicatoare) se toarna,
prin vibratie, pasta din masa de ambalat specifica aliajului din care se va turna scheletul.

14
Modelul duplicat din masă de ambalat specifică are suprafaţa puţin rezistentă, iar pentru modelarea machetei
scheletului metalic trebuie ca suprafaţa modelului refractar să fie mai rezistentă, compactă şi să permită fixarea
elementelor din ceară calibrată ale machetei.

Uscarea modelului duplicat

- introducerea lui în cuptor şi ridicarea temperaturii lent până la 250-300°C
- Scop: eliminarea apei şi dilatarea termică parţială

Impregnarea modelului duplicat

- Imersia repetată a modelului într-un amestec de ceară topită, parafină şi colofoniu (10-15 secunde) SAU
aplicarea unor răşini sintetice sub formă de spray
- Scop: obţinerea unei suprafeţe externe rezistente, lucioase, netede şi lipicioase

REALIZAREA MACHETEI SCHELETULUI METALIC

• Se realizează pe modelul duplicat, care va fi parte componentă a tiparului
• Modelul duplicat se analizează la paralelograf, apoi se trasează conturul elementelor componente ale scheletului
metalic

• Tehnici:
 Prin aplicarea cerii topite în interiorul conturului scheletului desenat pe model
 Din elemente preformate (realizate in laborator prin turnare de ceara topita intr-un conformator)
 Din elemente prefabricate (din comert)

TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN SCHELET METALIC

1. Pregătirea pentru ambalare
• Lustruirea suprafaţei machetei cu aer cald
• Realizarea machetei canalelor de curgere a aliajului
- Canalele secundare (2-5) – tije de ceară cilindrice cu diametrul 3-4mm și lungimea de 20-25mm,. Se fixează în
zonele mai groase ale machetei, de care se leagă prin unghiuri rotunjite >90°; numărul şi
topografia lor depinde de fluiditatea aliajului şi complexitatea scheletului. Canalele trebuie
să aibă contur uniform, fără unghiuri, iar suprafaţa cerii să fie foarte netedă, pentru a
permite curgerea aliajului şi a evita apariţia defectelor de turnare
- Canalul principal = rezervorul de aliaj fluid= vârful conului de turnare (diametrul 6mm). La
capatul tijelor de turnare se lipeşte un con de turnare prefabricat sau realizat din folie de
ceară. Distanţa dintre vârful conului şi punctul cel mai ridicat al machetei trebuie să fie 5 mm

15
• Macheta canalelor de evacuare a gazelor: 2-4 fire subţiri de ceară (0,8 mm) se amplasează la extremitatea
liberă a braţelor cele mai periferice ale croşetelor, în partea opusă faţă de machetele canalelor secundare de
turnare. Cealaltă extremitate poate fi liberă spre exterior (canale deschise) sau poate rămâne în interiorul masei
de ambalat (canale oarbe- se unesc cu un canal compensator de presiune de 1,2 mm)
• Detensionarea machetei- se lasa in repaus la temperatura camerei sau se aplica un spray
• Degresarea machetei- alcool, cloroform

2. Ambalarea
- Se realizează într-un conformator de silicon sau de metal și cu masă de ambalt specifică
aliajului
- Se aşază modelul duplicat cu macheta pregatita anterior pe capacul conformatorului şi se
marchează nivelul până la care se va ridica masa de ambalat, astfel încât rezervorul de
aliaj fluid (vârful conului) să fie în centrul tiparului
- Se prepară masa de ambalat specifică (la vacuum-malaxor) şi se introduce în conformator
prin vibrare
- Priza – exotermă, are loc în 25-30 minute; după 60 minute masa de ambalat devine dură, nedeformabilă
- După priza completă a masei de ambalat, se îndepărtează conformatorul (dacă este din silicon); dacă este
metalic, ringul nu se indepărtează
- Conul de turnare - dacă a fost din ceară s-a topit de la căldura degajată în timpul prizei masei de ambalat; daca
este din plastic se îndepărtează cu ușurință
- Conul de turnare format în masa de ambalat trebuie să fie curat, fără urme de masă de ambalat
Preîncălzirea
• Chiuveta se introduce în cuptorul de preîncălzire cu pâlnia îndreptată în jos
• Temperatura se ridică lent (1 oră) la 200°C
• Scop:
- uscarea tiparului
- topirea şi eliminarea cerii
- Începerea dilatării termice
Încălzirea
• Temperatura este ridicată lent (45min) de la 200°C la 750°C (pt aliajele nobile) sau 1000°C (pt Cr-Co)
• Scop:
- Dilatarea termică a tiparului
- Aducerea tiparului la o temperatură apropiată de cea a aliajului topit
Topirea si turnarea aliajului

Aliaje pentru realizarea scheletului protezei scheletate (clasificarea ADA 1984):

ÎNALT NOBILE
– aliaje Au tip IV 65% (aliajele de Au tip I, II și III sunt prea moi pentru PAS)
- aliaje Au > 40% + alte metale nobile > 60%

NOBILE
– cu conținut de metale nobile > 25% (Au-Ag-Cu-Pd, Ag-Pd-Au-Cu, Ag-Pd

NENOBILE:
- conținut de metale nobile < 25% (Ti nealiat, aliaje de titan, Ni-Cr, Co-Cr) – deși aliajele respective nu conțin în
practică deloc metale nobile

Cele mai utilizate aliaje sunt Co-Cr-Ni / Co-Cr-Mo

Conținutul de Cr cel mai indicat pentru o protecție maximă împotriva coroziunii este 12-30%
Avantaje:
• Greutate mică (proteză ușoară)
• Rigiditate mare
• Preț scăzut
• Rezistență mare la coroziune

TOPIREA aliajului se poate realiza:

- în pâlnia tiparului
- într-un creuzet ceramic
Sursa de căldură:
- flacăra obţinută prin arderea gazelor
- curentul electric

16
 - laser
- jet plasmatic
TURNAREA
- forţa centrifugă
- vacuum/presiune
- forţa pneumatică

Aparatele de turnat prin forța centrifugă

ROTAX (centrifuga manuală) – topirea aliajului se face in conul tiparului, cu flacãra obţinutã prin arderea gazelor:
propan/oxigen = 1500°C (pt aliaje nobile), acetilena/oxigen= 3800°C (nenobile)
- turnarea cu forţa centrifugă acționată manual (cu chingă)
Din cauza riscului de contaminare a topiturii, metoda se contraindică în turnarea aliajelor nobile
CENTRIFUGA SEMIAUTOMATĂ – topirea într-un creuzet ceramic, cu flacãra obţinutã prin arderea gazelor:
propan/oxigen = 1500°C (pt aliaje nobile), acetilena/oxigen= 3800°C (nenobile
- turnarea cu forța centrifugă (centrifuga semiautomată)

CENTRIFUGA AUTOMATĂ – topirea într-un creuzet ceramic cu ajutorul curentului electric de joasă, medie sau
înaltă frecvenţă (CIF) -dezvoltă o temperaturã de până la 3000°C
- turnarea cu centrifugă automată
Avantaj: - control riguros şi permanent al temperaturii de topire.

Temperatura de turnare (momentul optim al turnării) este de regulă cu 150°C mai mare decât cea de topire.
Topirea unei cantități uzuale de aliaj dentar are loc foarte rapid – în câteva zeci de secunde
După turnare, se lasă să se răcească lent, la temperatura camerei
Este interzisă răcirea bruscă cu apă rece, deoarece produce tensiuni in piesa turnată, care pot afecta adaptarea
acesteia

DEZAMBALAREA scheletului metalic

• Este operaţia de îndepărtare a scheletului metalic din masa de ambalat prin spargerea acesteia cu un ciocan pneumatic
de laborator (dalta pneumatică) – evită acumularea tensiunilor în scheletul metalic
• Tiparul se răceşte lent în aer 40-50 minute, apoi se introduce in apă, unde masa de ambalat se dezagregă
• DE EVITAT LOVIREA CU CIOCANUL!! –se pot deforma zonele cele mai subțiri ale scheletului
• Rezultă o piesă brută de turnare formată din: scheletul metalic, canalele şi conul de turnare
• Pe suprafaţa piesei turnate rămân zone de masă de ambalat extrem de aderente şi o peliculă de oxizi metalici care
trebuie îndepărtate prin sablare

Sablarea = proiectarea unui jet de particule abrazive 25-50µm de cuarț (SiO2) sau corindon (Al2O3) sub
presiune (4-6 bari) cu viteza 130m/s, pe suprafaţa piesei brute de turnare
- scop: îndepărtarea urmelor de masă de ambalat şi a stratului de oxizi

• După sablare scheletul are aspect CURAT,

Defecte MAT, RUGOS
după turnare
• Acum se face analiza calității piesei turnate și evaluarea eventualelor defecte
• Plusuri: perle, lamele
- nedegresarea machetei, vibrare insuficientă la ambalare,
nerespectarea raportului pulbere /lichid
- încălzirea prea rapidă a tiparului, neomogenizarea pastei de masă de
ambalat
• Minusuri:
- canale de turnare insuficiente ca număr, diametru sau poziţionare
incorectă
- insuficienta încălzire a tiparului
- cantitate insuficientă de aliaj
- obstruarea canalului de turnare cu fragmente de masă de ambalat sau
metal
- canale de evacuare inexistente sau insuficiente
• Pori:
- dimensiune insuficientă sau lipsa rezervorului de aliaj topit
- centrare necorespunzătoare a machetei în tipar
- supraîncălzirea aliajului

PRELUCRAREA SCHELETULUI
Secţionarea canalelor de turnare

17
 - cu discuri de carborundum, la distanţă de 1-3mm de suprafaţa scheletului, cu intermitenţă, pentru a evita
supraîncălzirea piesei metalice

Planarea şi netezirea
– pentru îndepărtarea plusurilor
- se face numai pe feţele externe ale scheletului
- cu materiale abrazive: discuri de carborundum, pietre şi freze dure montate la motor (24 000 rot/min)

LUSTRUIREA
a. Mecanică - Cu instrumentar rotativ
• se face la un micromotor de laborator cu turaţii de 1500 şi 3000 rot/minut
• cu discuri din cauciuc abraziv (polipant), conuri sau cilindri din pâslă (filţuri), perii rotative + paste abrazive
(conţin oxizi cu duritate mare: pasta brună- oxizi de Fe, pasta verde-oxid de Cr, pasta albă - oxid de Al)
• există şi pastă abrazivă cu pulbere de diamant, cu duritatea maximă: 10
b. În baie galvanică
 un vas de sticlă în care sunt 2 electrozi şi un electrolit
 scheletul metalic se fixează la A(+) iar la K(-) se amplasează o plăcuţă metalică
 La trecerea curentului electric se desprind fragmente microscopice de pe suprafaţa scheletului lăsând o suprafaţă
lustruită perfect

Curăţirea în baie cu ultrasunete

• este recomandată după lustruirea mecanică, pentru îndepărtarea urmelor lăsate de instrumentarul şi pasta de
lustruit
• se produc vibraţii cu frecvenţă mai mare decât a sunetului (minim 20.000 Hz), care acţionează asupra scheletului
metalic aflat în baie

VERIFICAREA COMPONENTEI METALICE PE MODEL

Modelul funcţional este curăţat de ceara cu care s-a făcut pregătirea pentru duplicare
Scheletul metalic este aplicat pe modelul funcţional, pe care trebuie să se adapteze perfect.

• Verificarea inserţiei şi dezinserţiei

• Analiza plasării elementelor componente ale scheletului
• Verificarea corectitudinii executării şi amplasării elementelor de menţinere, sprijin şi stabilizare
• Verificarea grosimii şi rigidităţii scheletului
• Verificarea muchiilor
VERIFICAREA COMPONENTEI METALICE ÎN CAVITATEA ORALĂ
• Verficarea intraorală se face după curăţire în baia ultrasonică şi dezinfectare
• Verificarea inserţiei şi dezinserţiei
• Verificarea corectitudinii executării şi amplasării elementelor de menţinere, sprijin şi stabilizare

REALIZAREA COMPONENTEI ACRILICE A ŞEILOR – ETAPE:

• Realizarea machetelor de ocluzie - se foloseste scheletul metalic al seilor ca bază- pe faţa mucozală a şeii
metalice se aplică o folie de ceară (0,5-0,7mm), care va completa spaţiul realizat prin foliere pentru componenta
acrilică a şeii, iar peste componenta metalică se aplica bordura de ocluzie
• Determinarea relaţiilor intermaxilare
• Montarea modelelor functionale în simulator
• Realizarea machetei componentei acrilice a şeilor + montarea dinților
- pe modelul funcţional se izolează creasta alveolară în zona corespunzătoare componentei acrilice a şeii, apoi se
aplică o folie de ceară roz (0,5-0,7mm)
- scheletul metalic se adaptează pe modelul funcţional şi se verifică dacă: pintenii ocluzali au pătruns bine în
lăcaşurile lor, gheruţele incizale sunt în contact cu dinţii frontali, şeile metalice şi conectorii principali sunt corect
situaţi faţă de suprafaţa câmpului protetic.
- peste componenta metalică a şeii se aplică incă o folie de ceară, apoi un rulou din ceară roz cu grosimea de 4-5
mm, în care se vor poziţiona dinţii artificiali
- modelarea marginilor machetei până în fundurile de sac se impune doar în cazul edentaţiilor întinse terminale, când
pentru menţinerea protezelor sunt importante şi adeziunea, succiunea limitată, retentivitatea câmpului protetic şi
tonicitatea musculară.
- în cazul edentațiilor intercalate, versantul vestibular al șeii nu trebuie să ajungă obligatoriu în fundul de sac
• Definitivarea machetei – respectarea celor 5 obiective

• Transformarea machetei în componentă acrilică – 3 metode

a. din acrilat termopolimerizabil – metoda clasică - (ambalare, tipar, introducerea acrilatului în tipar,
polimerizare, dezambalare, prelucrare) – exact ca in cazul protezei partiale acrilice
18
 b. din acrilat autopolimerizabil – metoda cheii din silicon, turnarea acrilatului fluid şi termobaropolimerizarea
• Acestă metodă se utilizează în cazul răşinilor acrilice cu fluiditate crescută (ex. Opti-Cast/ Bredent,
Castapress/ Vertex Dental, Aesthetic/ Candulor, etc) care se introduc prin turnare în tipare realizate din silicon
- peste arcada artificială se realizează o cheie din silicon de laborator
- după priza materialului, se îndepărtează de pe model
- Se îndepărtează de pe model ceara și dinții machetei șeii
- Se curăță modelul si dintii artificiali de orice urmă de ceară
- Se realizeaza retenții mecanice pe fețele mucozale ale dinților
- Se repoziționează dinții în amprentele de silicon
- Se realizează nişte orificii în pereții laterali ai amprentei de silicon
- Se repozitioneaza pe model scheletul metalic și cheile de silicon
- Se sprepara si se toarnă acrilatul fluid
- Baropolimerizarea
- Dezambalarea se face prin sectionarea cheii de silicon.
- Prelucrarea mecanică

c. din compozit fotopolimerizabil ECLIPSE

Eclipse reprezintă o metodă mai nouă pentru realizarea protezelor mobilizabile totale şi parţiale.
algoritmul tehnologic este mult scurtat şi simplificat, deoarece elimină fazele de ambalare a machetei, obţinerea
tiparului, introducerea acrilatului în tipar, dezambalarea şi prelucrarea mecanică.
Locul machetei de ceară din algoritmul clasic este luat de construcţia directă a bazei protezei cu ajutorul a trei straturi
distincte de răşini Eclipse: răşina pentru bază (Base Plate), răşina pentru montarea dinţilor (Set-up) şi răşina pentru
definitivare (Contour resin).
Toate cele trei tipuri de răşină Eclipse sunt monomer-free şi se manipulează la fel ca şi ceara.
Sunt disponibile în 4 nuanţe de roz (Original, Light Pink, Light Reddish Pink, Dark pink) şi transparent (Clear).

• Modelul funcţional și scheletul metalic se încălzesc la 55°C

• Se aplică pe crestele alveolare folia din răşina pentru bază (Base Plate)
• Se adaptează apoi pe modelul funcţional scheletul metalic, astfel încât șeaua metalică să fie înfundată complet în
rășină
• Se fotopolimerizează 10 minute
• După polimerizare, suprafața rășinii este prelucrată cu o freză pentru a obține o suprafață rugoasă, care să
asigure legatura cu noul strat de rășină care urmează să fie aplicat
• se aplică apoi răşina pentru montarea dinţilor (Set-up), se montează dinţii artificiali (cărora li s-au făcut cu freza
șanțuri de retenţie).
• În final se aplică un strat de răşina pentru definitivare (Contour resin),care trebuie să acopere cele două tipuri
de rășină aplicate anterior, inclusiv zona cervicală a dinților artificiali
• Urmează modelarea definitivă
• modelul se detaşează din articulator şi se introduce în incinta de fotopolimerizare 10 minute.
19
 • După polimerizare se introduce totul în apă 20-30 minute, pentru a favoriza desprinderea de pe model
• Proteza parţială scheletată este finisată cu instrumente rotative speciale pentru materiale compozite şi apoi
lustruită cu conuri din pâslă, perii rotative pe care se aplică pastă de lustruit albă, cu oxid de aluminiu.

După lustruire, proteza este curăţată în baia cu ultrasunete sau spălată la steamer, dezinfectată şi
trimisă în cabinet

Instructiuni pentru pacient

• Amplasarea protezei pe câmpul protetic se face numai prin presiune manuală, nu ocluzală
• Este interzisă orice încercare de a strânge/lărgi brațele croșetelor – risc de fractură
• Recomandări privind igiena orală și a protezei
• Obligativitatea prezentării la controlul periodic pt detectarea eventualelor leziuni ale
mucoasei sau dinților restanți, uzura dinților artificiali, pt căptușiri

20