ADOLESCENŢA – etapă a vieţii care se situează între copilărie şi vârsta adultă

(de la 12 la 18 / 20 de ani). Se detaşează preadolescenţa (12 – 15 ani) şi

postadolescenţa (18 – 22 de ani). Se caracterizează printr-o importantă creştere şi
transformare corporală şi psihică, asociată cu pubertatea. Ca fenomen biopsihic
integral, adolescenţa este dependentă, în apariţia şi desfăşurarea ei, de factori
genetici, geografici, sociali, culturali şi educaţionali. De aceea, este contraindicată
tratarea unilaterală a adolescenţei în sens numai biologic sau numai psihosocial.
Între structurarea sau maturizarea organică şi cea psihosocială este un raport de
interdependenţă. Totuşi ritmurile dezvoltării organice şi psihologice nefiind egale,
între aceste două serii de fenomene şi înlăuntrul fiecăreia din ele intervin unele
disproporţii, decalaje, contradicţii. Stările conflictuale sau critice nu fac parte din
însăşi desfăşurarea normală a adolescentului. Fenomenele de criză şi sindroamele
psihopatologice pot fi însă prevenite şi evitate. De asemenea, fenomenele de criză
generate de lipsă de idealuri, frustraţia educaţională, dificultăţile de integrare
socială pot fi eliminate în măsura în care se elimină cauzele menţionate.
Tranzitoriu, crizele pot interveni din cauza carenţelor afective şi educaţionale, a
însingurării adolescentului şi a slabei sau eronatei lui pregătiri pentru viaţă.
Sub raport psihologic, adolescentul se caracterizează prin hipersensibilitate, trecerea în
stadiul superior al dezvoltării intelectuale, cel al operaţiilor formale, care permite o
combinatorică abstractă şi lărgeşte posibilităţile gândirii teoretice şi reflexive, prin expansiunea
fanteziei şi a sentimentelor odată cu apariţia unor conflicte motivaţionale şi afective.
Adolescentul redescoperă lumea, datorită posibilităţilor sale de interpretare şi problematizare, şi
este intens preocupat de propriul său destin. Este etapa în care intervin îndelungate şi intense
meditaţii asupra valorilor. Se elaborează un sens de viaţă şi dobândeşte contururi concepţia
despre lume şi viaţă. Conştiinţa de sine se adânceşte mult, sporesc eforturile de autocunoaştere şi
autoproiectare.
Făcându-şi apariţia ca persoane deplin responsabile în mediul social, adolescenţii sunt
intens preocupaţi de nota de originalitate pe care o prezintă individualitatea lor şi prin care pot
spori valoarea integrării lor sociale. Se vorbeşte chiar de o criză a originalităţii juvenile constând
din insatisfacţia faţă de statutul comun şi din dispoziţia către adoptarea unor pseudovalori ce
generează comportamente numai formal originale, uneori chiar negative, dar în orice caz
frapante.
(Paul Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie)