Necropsia REZUMAT

1.Definitia si obiectul diagnosticului necropsic.
Principiile generale ale necropsiei.
Necropsia –ramura a medicinii veterinare,care se ocupa cu examinarea unui cadavru in vederea

indentificarii leziunilor instalate in tesuturi si organe in timpul evolutiei bolii si are ca scop principal
stabilirea cauzei mortii. Denumirea provine din l.greaca-”necros” – moarte si “opsis”- vedere.In medicina
umana se foloseste termenul – ”autopsie”- de la grecescul “autos”- a insusi,vedea,studia sau
“prosectura” –latinescul-”morga”,iar persoana ce o face- “prosector”.
Ca stiinta,necropsia are un caracter pur practic,continuind si completand studiul bolii dupa moartea
organizmului; confirma sau infirma diagnostucul intravitam p/n descoperirea leziunilor neaparante pe
animalul viu.
La sarcinile pe care le indeplineste necropsia mai putem adauga: -Face posibilă observarea aspectelor
organelor şi ţesuturilor,evidenţiind abaterile de la normal ale morfologiei lor; -Permite înţelegerea
raporturilor dintre leziuni şi simptome; -Stabileşte tabloul anatomopatologic al fiecărei boli, stabileşte
sau orientează diagnosticul de boală şi cauza morţii; -Este un mijloc eficient de supraveghere
epidemiologică a efectivelor de animale; -Joacă rolul cel mai important în cercetarea medico-legală, fiind
un veritabil instrument juridic; -Este un instrument metodologic folosit în cercetarea ştiinţifică şi în
medicina experimentală; -NU DEŢINE EXCLUSIVITATEA ÎN CEEA CE PRIVEŞTE DIAGNOSTICUL DE
CERTITUDINE AL UNEI BOLI.
Diagnosticul necropsic opereaza cu leziuni care sunt modificari fiziologice structurale ale tesuturilor si
organelor (culoare,marime,greutate,volum),care apar in urma agresiunii agentilor patogeni sau a
conditiilor necorespunzatoare de intretinere sau hrana.
Principiile generale ale necropsiei: Orice gresala in tehnica necropsiei este iremidiabila. Cunoasterea
tehnicii impune sectionarea si inlaturarea organelor si tesuturilor numai dupa examinarea lor minuti-
oasa,examinand treptat si tesuturile profunde.
Necropsia impune urmatoarea schema generala de examinare a ca-davrului: 1.Indentificarea

cadavrului:comparam datele din nota de insotire, anamneza vita- si morbi ect; 2.Examenul extern;p/n
inspectie si examinare a regiunilor corporale,la necesitate si palpatia, jupuirea cadavrului ect;
3.Examenul intern:deschiderea marilor cavitati si examinarea organelor,tesuturilor interne p/n
inspectie, palpare, comparare ect; 4.Eviscerarea organelor si sistemelor de organe: cavitatea
bucala,toracala,TGI,pelviene ect; 5.Deschiderea craniului si anexelor sale,canalului rahidian,
articulatiilor,muschilor si limfonodulilor; 6.Recoltarea probelor p/n examenul de laborator.
2.Metodele de deschedere a cadavrelor
In prezent sunt folosite trei metode de baza la deschiderea cadavrelor si doua complementare.
1.Eviscerarea izolata a organelor-metoda Virhov: o examinare initiala a cadavrului ,apoi organele se

eviscerareaza luind in calcul legaturile anatomofiziologice si modificarile patologice, examinindu-le in
parte fiecare. Metoda e usor de realizat,dar sunt distruse legaturile interorganice si patologice -se
foloseste la animaelele mari; 2.Metoda eviscerarii totale- propusa de Şor. Eviscerea în complex a
organelor din toate cavitatile. Ne dă posibilitate sa examinam organele fara e deteriora legaturile
anatomo-fiziologice si patologice.Se foloseste la animalele de talie mica si mijlocie.La animalele de
laborator,pasari organele se examineaza pe cadavru. 3.Eviscerarea partiala a complexelor de organe:
cavitatea bucala – taracala;cavitatea abdominalapelvina ect. 4.Necropsie partiale(incompleta) ,cel mai
des se practica in cazurile cind prosectorul din motive obiective sau subiective nu primeste cadavrul
intreg. 5.Necropsia cosmetica ,se practica la animalele de campanie,la dorinta si cererea proprietarului.
1.2. Conditiile in care se executa necropsia
Medicilor veterinari le revin sarcini deosebite referitoare la protecţia microbiologică şi chimică a

mediului (împiedicarea sau limitarea poluării ecosistemelor, apei, solului, aerului);
CADAVRELE reprezintă sursa cea mai periculoasă din punct de vedere epidemiologic;
Riscul contaminării poate fi direct (diseminarea unor boli transmisibile) sau indirect (cadavrul furnizează
substratul nutritiv pentru dezvoltarea şi hrănirea insectelor, rozătoarelor sau carnivorelor necrofage);
Prevenirea situaţiilor de acest gen se poate realiza prin efectuarea necropsiei în imediata apropiere a
locului în care urmează să se denatureze cadavrele;
Se interzice necropsierea unui cadavru pe locul în locul în care a murit animalul (păşune, saivan, grajd,
hală, rezervaţie, adăposturi etc.) sau în locuri care nu dispun de un minimum de amenajare;
Necropsia va fi realizată numai în locuri special amenajate (dispensare sanitar veterinare, laboratoarele
direcţiilor raionale sanitar-veterinare, în sălile special amenajate din abatoare, în cadrul serviciilor de
ecarisaj, în instituţiile de învăţământ superior veterinar);
Cadavrele vor fi prelucrate industrial în scopul obţinerii de făinuri proteice de origine animală sau se vor
neutraliza prin îngropare în cimitirele de animale, în puţuri seci sau se vor incinera;
Organele administrative ale puterii de stat au obligaţia prin lege să construiască, să amenajeze, să
întreţină locurile special amenajate examinării şi distrugerii cadavrelor;
Se impune restricţionarea circulaţiei persoanelor străine în spaţiile destinate necropsierii cadavrelor

(afişe de interdicţie);
Intrarea şi lucrul efectiv în sala de necropsie se va face numai prin folosirea unui echipament de
protecţie adecvat (halat, şorţ, bonetă, ochelari, mănuşi de cauciuc);
Personalul va fi instruit periodic cu privire la manipularea cadavrelor, folosirea instrumentarului şi

aparatelor electrice, pericolul la care se expun în momentul accidentării (primul ajutor în caz de
accidentare);
Se impune decontaminarea postnecropsică a personalului, instrumentarului, materialelor, a

echipamentului de protecţie şi a mijloacelor de transport folosite pe parcursul necropsiei (spălare şi
dezinfectare);
După terminarea lucrului sau ori de câte ori sala devine goală, se igienizează şi se dezinfectează
podeaua şi pereţii.
NECROPSIA ÎN SERVICIILE SPECIALIZATE - SALA DE NECROPSIE
Sala de necropsie şi anexele sale – locaţie cu amenajări speciale pentru desfăşurarea necropsiei; face
corp comun cu laboratorul de histopatologie; Clădirea destinată activităţilor de anatomie patologică
macroscopică şi microscopică va fi izolată de restul laboratoarelor (pavilion separat);
Se vor asigura două fluxuri de circulaţie: fluxul septic (sala de necropsie şi anexele sale) şi fluxul aseptic
(laboratorul de histopatologie);
Cerinţe privitoare la amplasare şi construcţie: - locaţie spaţioasă, luminoasă, uscată, bine ventilată
(ferestre şi exhaustor); - număr suficient de ferestre (este de preferat ca examinarea leziunilor să se
realizeze la lumină naturală); se completează iluminarea cu lumină fluorescentă; - plasă de protecţie la
ferestre contra insectelor; - pereţii sălii şi ai anexelor din zona septică placaţi cu faianţă sau vopsiţi cu
vopsele rezistente la apă şi la dezinfectanţi; pardoseală impermeabilă, în pantă, care să împiedice
alunecarea (mozaic de ciment sau alte materiale antiderapante), cu sifoane de pardoseală racordate la
reţeaua de scurgere (fosa septică sau la filtru); - îmbinarea pereţilor cu planşeul să fie realizată prin scafă
de pardoseală; - dotări care să permită necropsierea oricărei specii, indiferent de talie (macara,
instalaţie monorail pentru animalele de talie mare, menghină pentru fixarea craniilor, ghilotină pentru
secţionarea oaselor etc.);
Cerinţe privitoare la utilităţi şi mobilier: - - mese fixe speciale de necropsie din inox, prevăzute cu
margini ridicate cu 2-3 cm şi cu sisteme de scurgere şi dirijare a lichidelor; - - mese mobile din inox cu
rotile pentru transportul cadavrelor, examinarea organelor, aranjarea instrumentarului şi a altor
materiale etc. - - dulapuri metalice destinate depozitării instrumentarului, tăvilor, trusei de prim ajutor,
soluţiilor dezinfectante, materiale consumabile folosite în timpul necropsiei (recipienţi de recoltare
probe, lame, lamele,soluţii de diagnostic rapid etc); instalaţie de apă caldă şi rece, de preferinţă dispuse
la capătul meselor fixe (chiuvetă sau furtun); - chiuvete speciale pentru spălarea instrumentarului, a
tăvilor şi organelor; - bazine pentru efectuarea unor probe speciale (deschiderea sub apă a cadavrelor
de animale mici pentru diagnosticarea pneumotoraxului); - camere frigorifice şi frigidere de mare
capacitate; - crematoriu propriu; - filtru sanitar dotat cu dulapuri duble tip vestiar de depozitare a
echipamentului de protecţie şi a echipamentului cu alte destinaţii decât necropsia, recipiente de
colectare a pieselor de echipament de unică folosinţă, chiuvete pentru spălarea şi dezinfecţia mâinilor,
duşuri.
NECROPSIA ÎN CONDIŢII DE TEREN
Necesitatea desfăşurării necropsiei în condiţii improvizate: direct pe sol, sub cerul liber, pe platforma de
beton a cimitirului de animale, pe capacul puţului sec;
Dotări locale reprezentate de o baracă sau şopron confecţionate din materiale uşoare, impermeabile şi
uşor de igienizat; pardoseala va fi construită din beton; În aceste condiţii, medicul veterinar va pregăti
un minimum de materiale şi instrumentar; În lipsa apei curente, se vor pregăti găleţi sau butoaie cu apă
caldă şi rece; Mesele de necropsie: mobile (pliante), confecţionate din material impermeabile, uşor de
spălat şi dezinfectat; Recipienţi cu soluţii dezinfectante; Minimum de instrumentar de necropsie şi
material de protecţie (halat, şorţ, cizme de cauciuc, mănuşi).
Va supraveghea distrugerea sau denaturarea materialului biologic rezultat în urma necropsiei prin
ardere sau îngropare; Va supraveghea dezinfecţia personalului, a instrumentarului şi materialelor
folosite.
1.4.TRUSA DE NECROPSIE: instrumentarul si aparatura utilizata:
Instrumente/materiale de pregătire a cadavrului: soluţii dezinfectante pentru umezire a părului/

penelor, maşină de tuns, soluţii de eutanasie;
Instrumente de măsurare şi cântărire: metru panglică, metru liniar, rigle,linguri sau vase gradate,
cântar/balanţă;
Instrumente de examinare: lupă cu bec, lupă de mână Instrumente de jupuire/deschidere cavităţi:

cuţite mari, foarfeci drepte;
Instrumente de prindere: pense anatomice, pense chirurgicale, pense hemostatice;
Instrumente pentru secţionare ţesuturi moi: bisturie, encefalotom, foarfeci (obişnuite sau cu destinaţie
specială);
Instrumente pentru secţionarea ţesuturilor dure: daltă şi ciocan, fierăstrău(de mână sau electric),
costotom, ciupitor de os;
Sonde, materiale destinate recoltărilor de rutină (recipiente, pungi, solute fixatoare, lame degresate
etc), materiale destinate tanatopraxiei (aţă chirurgicală, ace chirurgicale şi portac).
TRANSPORTUL ŞI DEPOZITAREA CADAVRELOR
Atunci când transportul se realizează cu vehicule obişnuite se va asigura etanşeizarea cu folii de

polietilenă, paie, rumeguş, nisip sau alte material absorbante;
Vehiculele destinate special transportul cadavrelor prezintă spaţii cu fundul şi marginile impermeabile la
lichide, sunt acoperite sau sunt prevăzute cu capac;
Orificiile naturale ale cadavrului se vor obtura cu tampoane îmbibate cu soluţii dezinfectante
Depozitarea cadavrelor până la momentul necropsiei sau transportului către locurile de distrugere se
realizează la cel puţin 200 metri faţă de cel mai apropiat adăpost de animale, depozit de furaj sau
locuinţă;
Se recomandă folosirea unor locaţii care nu crează posibilitatea contactului dintre cadavre şi carnivorele
domestice sau sălbatice; Spaţiile încărcare/descărcare se concep astfel încât manipularea cadavrelor să
fie minimă;
Locul de depozitare se spală şi se dezinfectează după fiecare golire, ca şi autovehiculele care au servit la
transport.
DISTRUGEREA CADAVRELOR - CIMITIRUL DE ANIMALE
Amplasare: pe un teren scos din circuitul agricol, degradat, mai înalt, uscat, cu pânza freatică la
adâncime (5 metri), la cel puţin 500 de metri de orice aşezare umană, aglomerări de animale, drumuri
publice, păşuni, bazine de apă, lacuri sau ape curgătoare;
Cale de acces: unică, practicabilă pe tot timpul anului;
Suprafaţa terenului alocat: 100 metri teren pentru 100 animale de talie mare; Delimitarea spaţiului
ocupat: gard (sârmă ghimpată sau plasă metalică, dublat de gard viu) şi sanţ adânc de 1 metru; poarta
închisă (cheie);
Personalul responsabil va verifica accesul în cimitir, ca şi înhumarea şi denaturarea corectă a cadavrelor;

odată cu cadavrul se înhumează şi materialele care au servit la transport;
Gropile de înhumare: 2,5/2/1,5 metri (animale de talie mare); înainte de îngropare cadavrele se vor
denatura cu motorină, petrol sau var nestins;
gropile pentru înhumarea cadavrelor de talie mică şi mijlocie se micşorează proporţional; Înhumarea se
face după un plan, ţinând cont că pentru denaturarea completă sunt necesari 7 ani.
DISTRUGEREA CADAVRELOR - PUŢUL SEC
Amplasare: pe terenuri la care pânza freatică se află la cel puţin 10 metri adâncime; Dimensiuni:
diametrul de minimum 2-3 metri, adâncime 8-9 m;
ghizdurile depăşesc nivelul solului cu 0,5 m;
Construcţie: pereţii şi fundul sunt căptuşiţi cu materiale impermeabile(cărămidă, plăci de beton, piatră);
împrejur locul este betonat cu pantă de scurgere către interior şi orificii adecvate pentru scurgerea apei
şi lichidelor în puţ;
Partea superioară a puţului este acoperită cu un capac confecţionat din materiale impermeabile (plăci
de beton);
Puţul sec va fi prevăzut cu acoperiş (pantă dublă, depăşeşte placa de beton din jurul ghizdurilor,
împiedică scurgerea apei din precipitaţii şi permite efectuarea necropsiei pe timp nefavorabil);
Spălarea şi decontaminarea vehiculului cu care s-a efectuat transportul se va face la locul de descărcare
a cadavrelor;
În incinta cimitirelor de animale şi în preajma puţurilor se interzice păşunatul, recoltarea de furaje,

cultivarea terenurilor cu plante furajere sau comestibile, precum şi deshumarea cadavrelor şi colectarea
oaselor.
DISTRUGEREA CADAVRELOR – INCINERAREA
Crematorii: instalaţii care funcţionează cu gaz metan sau combustibil lichid, apă curentă, deservit de
personal specializat;
Gropile de ardere: fundul căptuşit cu lemne sau paie îmbibate cu combustibil;
după aşezarea cadavrelor în groapă se acoperă cu o foaie de tablă şi se dă foc; Cenuşa şi oasele se
îngroapă.
2.1. TEHNICA GENERALA DE NECROPSUE A CADAVRELOR.
PRINCIPIILE GENERALE:
Necropsierea cadavrului necesită munca în echipă (medici, tehnicieni); Se interzice prin lege
necropsierea cadavrelor cu suspiciune de antrax, morvă sau rabie (anamneză completă şi examen
minuţios al exteriorului).
ETAPE DE LUCRU: Anamneza; Examinarea exteriorului, a orificiilor naturale şi a mucoaselor aparente;

Poziţionarea cadavrului; Jupuirea; Deschiderea cavităţii abdominale; Deschiderea cavităţii toracice;
Deschiderea cavităţii pericardice; Eviscerarea şi examinarea organelor din marile cavităţi; Examinarea
aparatului locomotor (articulaţii, muşchi tendoane, oase); Deschiderea cavităţii craniene şi rahidiene,
eviscerarea encefalului şi a măduvei spinării.
ANAMNEZA Se verifică provenienţa şi se identifică cadavrul: proprietate, marcare (număr matricol prin
tatuaj labial, dispozitive electronice etc.), specie rasă, sex, vârstă, semne particulare; Se culeg date
referitoare la poziţia în care a fost găsit cadavrul şi eventuale semne din mediu care ar putea să ofere
informaţii despre cauza morţii (aşternut răvăşit, stănoage rupte, fecale, sânge etc).
EXAMENUL EXTERIORULUI Se culeg date care oferă informaţii despre momentul morţii şi derularea
modificărilor cadaverice (tanatocronologie); se verifică rigiditatea cadaverică, se verifică prin diverse
metode prezenţa reacţivităţii postmortem a pupilei prin metode fizice (fascicul luminos) sau chimice
(atropină, pilocarpină); Examinarea preliminară a sistemului osos (eventuale fracturi); Examinarea
părului (aspectul mat sau lucios oferă date despre starea de întreţinere); Examinarea pielii: descoperirea
şi diferenţierea tipurilor de leziuni cutanate şi corelarea lor cu diferite cauze (eroziuni, excoriaţii, plăgi
rezultate prin trântire, rostogolire, lovire, înţepare etc); diferenţierea leziunilor de orice discontinuitate
cutanată care a apărut postmortem produsă prin manipularea cadavrului sau prin atacul carnivorelor
necrofage sau a rozătoarelor.
EXAMINAREA ORIFICIILOR NATURALE ŞI A MUCOASELOR APARENTE Mucoasa conjunctivală: modificări

patologice de culoare sau generate de modificările cadaverice (hipostaza cadaverică);
Pierderea progresivă a transparenţei corneene şi înfundarea globului ocular (deshidratarea cadaverică);

diagnostic diferenţial cu cheratoconjunctivitele.
Cavitatea bucală: - mucoasa labială pigmentată parţial, restul mucoasei alb-roz, netedă; - dinţii sunt ficşi
în alveolele dentare, mobilitatea lor este considerate patologică; anomaliile dentare sau defectele de
tocire sunt responsabile pentru producerea colicilor; - poziţia limbii indică partea pe care a murit
animalul.
Cavităţile nazale: mucoasa nării false este pigmentată, netedă şi acoperită cu perişori fini; vor fi
remarcate cicatricele stelate, urme de epistaxis, jetaj, spumozităţi etc; Conductul auditiv extern:
prezenţa sângelui se corelează cu fractura de bază de craniu.
Anusul: la cadavrele vechi prolaps şi deschidere ca urmare a tensiunii intraabdominale creată de

putrefacţie; diagnostic diferenţial cu prolapsul rectal antemortem (congestie, edem, necroză); Organele
genitale externe: la masculi examinarea plăgilor de castrare, cicatrice vicioase (ciuperca de castrare);
examinarea testiculelor (criptorhidie); la female depigmentare în regiunea perivulvară şi cicatricele
pledează pentru durină sau exantemul coital.
POZIŢIONAREA CADAVRULUI Mese speciale prevăzute cu dispozitive de fixare a membrelor; poziţia
suspendată este recomandată în locaţiile care dispun de dispozitive adecvate; Tineret: decubit dorsal;
Adulte: decubet dorsal sau dorso-lateral.
Aşezarea pe stânga a cabalinelor, respectiv pe dreapta a taurinelor are ca obiectiv eviscerarea în primul
timp după deschiderea cavităţii abdominale a segmentelor tubului digestiv care au în mod obişnuit un
volum mare, uşurând astfel eviscerarea celorlalte organe (cecumul la cabaline, rumenul la taurine).
Excepţie de la această regulă fac femelele gestante în ultima parte a gestaţiei: uterul se eviscerează
primul.
JUPUIREA Se începe cu practicarea inciziilor cutanate clasice. tehnica clasică: incizie longitudinală care
porneşte de la simfiza mandibulară, continuă pe linia ventrală a gâtului, toracelui şi abdomenului,
ocolind prepuţul, până la orificiul anal sau vulvar; secţiunea longitudinală se completează cu alte două
secţiuni care urmăresc feţele interne ale ale membrelor intersectând secţiunea efectuată pe linia
mediană. - tehnică opţională: două linii divergente care unesc simfiza mandibulară cu punctul din
spatele olecranului şi două secţiuni divergente care unesc anusul cu punctul de mijloc al pliului iei;
secţionarea pectoralului transvers şi a plexului brahial; secţionarea musculaturii interne a coapsei cu
deschiderea articulaţiei coxo-femurale; două secţiuni laterale, paralele care unesc punctul din spatele
olecranului cu pliul iei; îndepărtarea totală a lamboului creat Jupuirea cadavrului se face pe o suprafaţă
cât mai mare; în situaţiile cu specific medico-legal se impune jupuirea în totalitate a cadavrului.
DESCHIDEREA CAVITĂŢII ABDOMINALE Pentru animalele poziţionate în decubit dorsal si dorso-lateral:

butonieră înapoia sternului, secţiune longitudinală pe linia albă, de la apendicele xifoidian până la pubis;
secţiunea pe marginea rebordului costal superior, cât mai aproape de coloana vertebrală toracală;
secţiunea peretelui abdominal în faţa membrului posterior superior, până la coloana vertebrală
lombară;
secţiunea peretelui abdominal în toată grosimea sa, paralelă cu coloana vertebrală toraco-lombară, cu
detaşarea în totalitate a peretelui abdominal. Adultele suspendate de membrele posterioare: butonieră
în dreptul apendicelui xifoidian, secţiune longitudinală pe linia albă până la pubis, secţiune bilaterală pe
marginea rebordului costal; Indiferent de poziţionarea cadavrului şi tehnica de deschidere a cavităţii
abdominale se va examina topografia viscerelor în cavitate (volvulus, torsiune, flexiune, ruptură a
stomacului, intestinului sau a altor organe).
DESCHIDEREA CAVITĂŢII TORACICE La tineret: prin îndepărtarea plastronului sternal sau a plastronului
costo-sternal; Adultele poziţionate în decubit dorso-lateral se efectuază deschiderea prin fereastră
costală: secţionarea dublă a coastelor cât mai aproape de stern sau articulaţiile condrocostale şi de
coloana vertebrală (articulaţiile costovertebrale) cu excepţia prime şi ultimei coaste; Adultele
suspendate de membrele posterioare: decuparea diafragmului la nivelul inserţiei. DESCHIDEREA
CAVITĂŢII PERICARDICE Se examinează apreciază transparenţa şi gradul de distensie a sacului pericardic;

Se efectuează o butonieră în dreptul apexului şi se continuă cu două secţiuni divergente în “V” până la
baza cordului.
EVISCERAREA ORGANELOR DIN CAVITĂŢI
Se adaptează eviscerarea oricărei situaţii particulare impuse de starea fiziologică anterioară morţii sau
cea patologică a cadavrului examinat;
Prima se eviscerează piesa buco-cervică-toracală: la cadavrele la care deschiderea cavităţii toracice s-a
realizat prin decuparea diafragmului, această piesă se împarte în două prin secţionarea traheei,
esofagului şi a marilor vase cât mai aproape de intrarea acestora în cavitatea toracică (piesa buco-
cervicală şi piesa toracală);
Eviscerarea intestinului: se practică duble ligaturi pe duoden, ileon, rect şi intrarea în cecum (mai ales
atunci când ansele intestinale sunt pline de conţinut); volumul cecumului şi starea sa de plenitudine
impune ca acest segment să fie primul eviscerat.
Rezultă prin secţionarea între dublele ligaturi următoarele piese: stomac şi splină, intestin subţire,
intestin gros, cecum; In cazul taurinelor, complexul poligastric este primul eviscerat, după care se trece
la eviscerarea celorlalte organe.
Eviscerarea ficatului: ficatul se basculează spre cavitatea toracică, - se deschide duodenul longitudinal în
dreptul orificiului Oddi - se execută un masaj al vezicii biliare de la regiunea fundică spre canalul coledoc,
urmărinduse deversarea bilei în lumenul duodenului ;
Aparatului genital femel şi a aparatului urinar: se secţionează inserţiile musculare pe pubis - se practică
două secţiuni paralele ale pubisului şi ischiumului, la 1-2 cm stânga-dreapta de simfiza ischio-pubiană. -
se secţionează peritoneul în vederea eviscerării rinichilor, se disecă ureterele până la punctul de
deschidere în vezica urinară; pentru femele se detaşează ovarele, coarnele uterine, cervixul şi vaginul;
segmentul rectal rămâne ataşat la aparatul uro-genital; în jurul orificiului anal şi vulvar se efectuează
secţiuni circulare în vederea eviscerării complete a piesei uro-genitale. Se deschid articulaţiile, se
secţionează musculatura, se examinează tendoanele, se examinează oasele (secţionarea acestora) şi se
examinează măduva osoasă.
Deschiderea cavităţii craniene şi a canalului rahidian cu eviscerarea encefalului şi a măduvei spinării:

aşezare în decubit ventral; incizie pe linia mediană a craniului pornind de la rât către regiunea cervicală.
- pielea se jupoaie depăşind fantele palpebrale şi conductele auditive externe - se detaşează toată
musculatura asociată neurocraniului - se enuclează globii oculari - se secţionează cutia craniană după
cum urmează: anterior - secţiune care uneşte unghiul intern al ochilor; posterior - secţiune în dreptul
protuberanţei occipitale (această secţiune este opţională); lateral: 2 secţiuni stânga-dreapta care unesc
secţiunile anterioară şi posterioară; secţiunile laterale se trasează astfel încat sa intersecteze spaţiul
orbitei la jumatate, continuând până la condilii occipitalului. - după detaşarea calotei, craniul se
orientează lateral pentru o bună abordare a nervilor cranieni şi a vascularizaţiei în vederea secţionării
acestora - secţionarea encefalului şi a măduvei spinării se face după o prealabilă fixare în formaldehidă
10% (24 ore de la necropsie)
Examinarea cavităţilor nazale şi a sinusurilor: - secţiune perpendiculară pe axul longitudinal al capului, 3-

4 cm înaintea unghiului nazal al ochilor
Deschiderea canalului medular şi eviscerarea măduvei spinării: - îndepărtarea musculaturii

paravertebrale (ilio-costal şi ilio-spinal) - secţionarea arcurilor vertebrale cu îndepărtarea apofizelor
spinoase
2.2.MODIFICARILE POST-MORTEM LA CADAVRE
Acidifierea post-mortem
În momentul morţii, pH-ul musculaturii este aproximativ 7 (deci neutru). Pe măsură scurgerii timpului,
glicogenul se descompune până la acid lactic, ceea ce va duce la o scădere a pH-ului spre 5,5 – 5,8.
Răcirea post-mortem (algor mortis) este prima modificare ce se înregistrează după moarte. În primele
15 – 20 de minute după deces, pe fondul reacţiilor chimice ce au loc în musculatură, se înregistrează o
creştere cu până la 3ºC în carcasă, după care temperature începe să scadă cu aproximativ 1ºC pe oră, în
raport cu temperatura mediului ambiant, cu talia animalului şi starea lui de întreţinere etc.,la pasări
ritmul de răcire este de 2,5ºC/oră.
Deshidratarea post-mortem : La animalele nejupuite (suine, păsări), pe zonele cu piele fină se pot
observa semnele deshidratării, traduse prin subţierea, pergamentarea tegumentului. Suprafeţele
deshidratate devin uscate, dure, de culoare gălbuie. În plus, semnele deshidratării pot fi observate şi la
nivelul corneei, care devine opacă, albă-sidefie şi cu suprafaţa concavă.
Rigiditatea post-mortem (rigor mortis).După moarte, musculatura de orice tip (netedă, cardiacă,
scheletică) intră într-o stare de contractură susţinută numită rigiditate musculară. Rigiditatea post-
mortem începe cu musculatura netedă din pereţii arteriali, intestin, etc, continuă cu miocardul, care
intră în rigiditate la aproximativ 30 - 60 minute după moarte şi apoi cu musculatura scheletică.
Rigiditatea începe odată cu epuizarea rezervelor energetice şi de oxigen ale ţesutului muscular, respectiv
la 4 - 8 ore după sacrificare la suine, după 8-12 ore la ovine şi după 12-24 ore la taurine.
Caracteristicile rigidităţii post-mortem sunt: � contractură susţinută şi consistenţă fermă a musculaturii;

� musculatură greoaie şi lipsită de transparenţă; � articulaţii imobile în extensie. Starea de rigiditate
musculară are o durată variabilă în funcţie de temperatura de conservare: � 3 săptămâni la 2ºC � 1
săptămână la 6ºC � 2 zile la 15ºC Diferiţi factori pot afecta rigiditatea musculară. Astfel, temperatura
ridicată a mediului grăbeşte instalarea şi dispariţia stării de rigiditate; temperatura scăzută are effect
contrar.
Animalele febrile au un rigor mortis slab exprimat şi tranzitoriu. La animalele subnutrite rigiditatea se
instalează şi dispare mai repede, fiind slab exprimată. În cazul vânatului, supus unui mare efort
muscular, rigiditatea este bruscă, generalizată şi fixează animalul în poziţia pe care a avut-o în momentul
morţii sau prezintă o extensie forţată a membrelor.
Această stare poartă denumirea de rigiditate cataleptică. Unele produse medicamentoase administrate
înainte de moarte pot grăbi (atropina,pilocarpina) sau pot întârzia (cloralhidratul) instalarea rigidităţii
postmortem.
Rigiditatea musculară lipseşte sau este slab exprimară la animalele cu stare septicemică înainte de
moarte, la cele cu procese distrofice musculare sau la cele cu stări agonice prelungite. Indurarea grăsimii
după moarte se datorează scăderii temperaturii şi nu rigidităţii post-mortem.
Coagularea post-mortem a sângelui Este proprietatea specifică sângelui şi a derivatelor sale patologice,
fenomenul putând să apară înainte şi după moarte. În cazul coagulării post-mortem fenomenul este
vizibil în cavităţile cordului şi în vasele mari, având ca rezultat formarea coagulilor cruorici. La animalele
sănătoase, moarte prin esangvinare tot sângele se elimină prin plaga de tăiere, coagulii cruorici fiind
absenţi sau în număr nesemnificativ.
Atunci când sunt remarcaţi sunt uşor de recunoscut după caracteristicile morfologice. Sunt negricioşi,
lucioşi, umezi, elastici, iau forma vasului care îi conţin şi nu aderă la peretele acestuia.
În caz de hipocalcemii sau boli exprimate ca deficit de coagulare a sângelui, în stări septicemice
antemortem, coagularea post-mortem nu are loc sau este slab exprimată. Prezenţa coagulilor cruorici în
cord şi în vasele mari la animalele moarte denotă agonie antemortem sau chiar tăierea unui animal care
era mort înainte de tăiere.
Autoliza post-mortem Încetarea proceselor metabolice este urmată de alterarea structurilor celulare şi
eliberarea enzimelor constituente. Sub acţiunea acestora începe procesul de autodigestie a ţesuturilor şi
organelor. pH-ul acid favorizează procesul de autoliză.
Cele mai sensibile organe sunt encefalul, glandele endocrine, pancreasul, de sensibilitate medie sunt
ficatul şi rinichiul, iar cele mai rezistente sunt musculatura, ţesutul osos, pielea etc.
Acest proces poate fi perceput prin modificări de culoare şi consistenţă. Modificările autolitice incipiente
se pot confunda cu cele întâlnite în unele procese patologice (distrofii).
Modificările de culoare apărute post-mortem
Hipostaza cadaverică apare ca urmare a migrării sângelui în partea cea mai declivă a animalului mort,
potrivit acţiunii forţei de gravitaţie terestră.
Imbibiţia biliară .Se constată pete de culoare brun-gălbui pe toate organele care au raporturi anatomice
cu vezica biliară (lobii ficatului, peretele stomacului, diafragmul). Imbibiţia hemoglobinică este
consecinţa firească a lipsei unei sângerări ; sângele rămas în carcasă se degradează, eliberănd
hemoglobina (pigment roşu cărămiziu).
Ca urmare toate ţesuturile vor căpăta în timp o culoare omogenă cărămizie murdară. Imbibiţia
sulfmethemoglobinică. Se manifestă prin colorarea în verzui-cenuşiu a peretelui abdominal, a masei
intestinale şi a organelor care vinîn contact cu aceasta.
Culoarea este dată de formarea unui compus prin combinarea hidrogenului sulfurat produs în intestin cu
hemoglobina rezultată din distrugerea eritrocitelor - sulfmethemoglobina).
Pulmon: Hipostaza apare la animalele moarte în agonie şi interesează pulmonul de pe partea pe care a
stat animalul în decubit. În acest caz pulmonul cu hipostază are o culoare roşieînchis, vineţie, iar
congenerul are aspect normal.
Autoliza şi putrefacţia post-mortem se traduc print-o coloraţie albăstruie-verzuie a ţesutului

pulmonar, sau chiar prin apariţia emfizemului cadaveric. Cu cât se scurge mai mult timp de la moarte, cu
atât culoarea pulmonului devine mai cenuşie-verzuie.
Autoliza: la nivelul căilor respiratorii, ca urmare a intrării în rigiditate a musculaturii netede locale,
combinată cu autoliza mucoasei respiratorii se constată o sporire a cantităţii de mucus de la suprafaţa
mucoasei respiratorii. În timp devine mai consistent şi de culoare cenuşie-gălbuie. Imbibiţia
hemoglobinică poate fi şi ea prezentă, în raport cu existenţa sau absenţa procese patologice
caracterizate prin sporirea cantităţii de sânge din pulmon.
Ficat: � Imbibiţia biliară apare în jurul vezicii biliare ca o zonă de culoare gălbuie sau verzuie. �
Imbibiţia hemoglobinică este consecinţa hemolizei post-mortem. Este mai evidentă în jurul vaselor de
sânge şi imprimă ţesuturilor o culoare ciocolatie-deschis sau violacee. � Imbibiţia
sulfmethemoglobinică, caracterizată prin prezenţa unor pete negricioase sau brun-verzui, este mai
evidentă pe faţa viscerală, pe zonele de contact cu masa intestinală. � Autoliza post-mortem este
consecinţa acţiunii enzimelor locale care duc la o autodigestie a structurilor. Ficatul sau porţiuni din
acesta capătă aspect cenuşiu, de organ fiert. � Imbibiţia cu apă se produce prin hidratarea capsulei în
urma stivuirii ficatului pe mese. Capsula devine opacă, albicioasă. � Emfizemul cadaveric apare în cazul
agoniilor îndelungate, ca urmare a dezvoltării în ficat a unei flore anaerobe ajunse aici pe cale sanguină.
Germenii anaerobi atacă glicogenul hepatic, cu formare de gaze care imprimă ficatului un aspect
buretos.la palpare se simt crepitaţii, iar sub capsulă sunt prezente bule de gaz.
Cord: � Rigiditatea post-mortem: după moarte, cordul continuă să bată câteva minute (până la 15
minute la cabaline). După această perioadă se instalează rigiditatea, care este mai intensă la cordul
stâng decât la cel drept. � Coagulii cruorici: în mod normal, în ventriculul şi atriul stâng sângele trebuie
să lipsească, prezenţa lui ilustrând o rigiditate incompletă, care este adesea consecinţa unor leziuni
miocardice. În cordul drept sângele este prezent în majoritatea cazurilor, coagulat sau necoagulat. �
Imbibiţia hemoglobinică duce la îmbibarea endocardului cu pigmenţi hemoglobinici, conferindu-i o
cărămizie murdară, ceea ce poate masca unele leziuni.
Splina: � Rigiditatea musculaturii netede: la foarte scurt timp după moartea animalelor se observă
contractarea musculaturii netede din trabeculele splenice şi ca atare retractarea splinei. Această
rigiditate dispare după 12 –14 ore. � Imbibiţia sulfmethemoglobinică: contactul cu masa gastro-
intestinală determină adesea apariţia unor pete albastrui-negricioase pe faţa viscerală a splinei. �
Hemoliza post-mortem se observă în special în zona hilului, care capătă o culoare rozroşietică, tulbure.
Putrefacţia post-mortem se traduce prin apariţia emfizemului.
Limba: � în timpul agoniei se pot produce lezionări şi chiar strangulări ale limbii,vârful acesteia
proeminând printre dinţi. Prestomace: � Autoliza: gastromalacia, este expresia autolizei post-mortem a
mucoasei, caracterizată prin desprinderea mucoasei sub forma unei pelicule cenuşii,care se ataşează de
conţinut. Se observă mai frecvent la foios şi este favorizată de împâstarea acestuia. �
Timpanismul post-mortem: la nivelul rumenului este frecventă acumularea peste limitele normale a
gazelor; acest fenomen poate duce la distensie exagerată a pereţilor prestomacelor, cu ruptura post-
mortem a acestora; situaţiile descrise se vor diferenţia de cele produse în timpul vieţii.
Stomacul: � Autoliza: şi la monogastrice poate fi întâlnită gastromalacia (în special la cal şi iepure), �
Putrefacţia: se manifestă ca timpanism post-mortem; ruptura post-mortem a stomacului are aceleaşi
mecanisme cu cele menţionate în cazul prestomacelor �
Modificări de culoare: imbibiţie biliară, imbibiţie hemoglobinică, imbibiţie sulfmethemoglobinică.
Intestin: � Rigiditatea post-mortem: foarte repede după tăiere, la 15-20 de minute, se instalează
rigiditatea în musculatura netedă, fenomen care are ca rezultat formarea inelelor de rigiditate. Uneori
rigiditatea este atât de accentuate încât duce la o falsă invaginaţie (pătrunderea unei anse intestinale în
ansa imediat următoarea). Trebuie diferenţiată de invaginaţia produsă în timpul vieţii, când pereţii sunt
puternic infiltraţi cu sânge, de culoare roşienegricioasă. � Imbibiţia sulfmethemoglobinică apare după o
perioadă mai lungă de timp şi se traduce prin colorarea în verde-cenuşiu a masei intestinale.
Rinichii: � Autoliza: datorită toxicităţii secreţiei urinare şi a particularităţilor structurale, aceste organe
intră rapid în autoliză. Rinichiul capătă aspect de organ fiert şi consistenţă flască, devine moale şi lipicios
pe secţiune. La animalele tăiate după o agonie prelungită se poate observa hipostaza la rinichiul de pe
partea pe care a zăcut animalul. Dacă animalul este suspendat de membrele posterioare acest fenomen
nu mai apare. � Imbibiţia hemoglobinică, sulfmethemoglobinică şi emfizemul pot fi şi ele observate. Cu
cât s-a scurs mai mult timp de la moarte, cu atât rinichiul capătă o nuanţă cărămizie murdară sau
verzuie, cu bule de gaz localizate sub capsulă.
Sistemul nervos central: � Autoliza: deşi encefalul şi măduva spinării sunt foarte bine protejate de cutia
craniană, respectiv vertebrele care delimitează canalul rahidian, sensibilitatea lor deosebită la anoxie, ca
şi bogăţia în enzime hidrolitice determină instalarea precoce a modificărilor post-mortem (după
maximum 6 ore de la moartea animalului). Creierul capătă o culoare cenuşie şi se opacifiază.
Temperatura mediului ambiant favorizează instalarea mai precoce a acestor modificări.
Pielea: � Manipularea animalelor de talie mare poate duce la pierderea integrităţii pielii pe zone mai
mult sau mai puţin întinse (plăgi). Dacă sunt produse în timpul agoniei acestea pot fi uşor infiltrate
hemoragic. Dacă s-au produs după moartea animalului vor apărea ca eroziuni sau plăgi lipsite de
reactive vasculară (marginile acestora nu sunt infiltrate cu sânge).
� Pot fi întâlnite şi modificări de culoare, asociate în special cu imbibiţia sulfmethemoglobinică,

observate în special în zona abdominală.
3.1.Metode semiologice de examen macroscopic a tesuturilor si organelor.
Examenul morfopatologic al organelor si tesuturilor la efectuarea necropsiei utilizeaza urmatoarele

metode semiologice: inspectia, palpatia,sectionarea,examen olfactiv,masurarea,cantarirea,care ulterior
se completeaza p/n examen microscopic.
Studiul practic morfopatologic se face pe organe de la animalele sacrificate,moarte, pe confiscate de

abator etc. Inspectia:-lat.- inspectio- a inregistra- ofera date privitor la;forma, culoare,aspect, leziuni
superficiale;
Palpatia:-lat.palpatio – a pipai; se face p/n simpla atingere cu de- getul a organului (digitopresiune) sau
p/n compresiune bimanuala (palpatie bimanuala).Ne ofera date privind consistenta,gradul de
imbibitie,prezenta modificarilor in profunzime,locul unde trebue sa se faca sectiuneile de necesitate etc.
Sectionarea:-lat.sectio – taiere. Ea se face p/n depistarea si elu-cidarea modificarilor din profunzime.
Sectiunile sunt obligatorii si de necesitate. Sectiunile obligatorii-se fac in toate organele examinate
indiferent daca sunt sau nu modificate structural.Se fac intotdeauna pe axul longitudional al organului si
subtotal – sectiunea cuprinde 4/5 din grosimea organului.
Ele se fac profunde cu o singura trasatura , dar nu “ferestrind” organul. Sectiunea de necesitate: se fac
in zonele unde p/n inspectie, palpare sau constatat modificari structurale.Numarul lor nu e limitat, dar
nici nu trebue sa se faca exagerat de multe - se mutileaza organul.Scopul lor este de a evidentia natura si
extinderea proceselor patologice.
Examenul olfactiv: p/n interemediul mirosului se poate stabili in unele circumstante diagnosticul final
sau preventiv: ihoros- inflamatie gangrenoasa; de migdale amare – intoxicatie cu cianura; de
fermentatie – peritonita fibrino- purulenta; miros de putrefactie ect.
Masurarile:s efolosesc cind organul este sau nu marit in volum. E contraindicata aprecierea vizuala a
cresteri de volum sau folosirea de termeni inadecvati:marimea cartofului,ou ect. P/n o apreciere
corecta, exacta a modificarilor de volum a organelor si tesuturilor, masurari bisau tridimensionale:
lungime,latime,grosime- organe alungite sau diametrul- organe de forma rotunda.
Cantarirea:un examen auxiliar,ajuta la stabilirea modificarilor de volum la organe si tesuturi – cresteri

sau reduceri.
Masurarile se exprima valoric: cm., kg., l.
3.2. Tehnica de examen macroscopic a tesuturilor si organelor:
Examenul cordului: initial se practica deschiderea sacului pericardic. La animalele mici si mijlocii - cordul
se tine I mana,la cele mari - pe tava.
Deschiderea cordului stang:cordul in mana stanga, se face o incizie pe partea posterioara cea mai
convexa a inimii - de la atriu stang (spatiul venelor pulmonare) pana la varf , evidentiem cavitatea
atriului,ventricolul si valvulele bicuspide (mitrale).
Deschiderea cordului drept: cordul in mana stanga,facem o incizie pe partea anterioara cea mai
convexa intre cele 2 vene cave pana la santul interventricular, deschidem atriul si ventricolul drept,val-
vulele tricuspide. Examenul cordului urmareste: - la cavitati: continut,volum,raportul cavitatilori ntre
ele,raport cavitati si grosimea miocardului,comunicarea intre cavitati( orificiu botal); -la
pereti:culoare,grosime,consistenta,aspectul pelierilor si endocardului,prezenta de exudat,anevrizme ect.
- la valvule:marimea,intregritatea,suplete,grosime,transparenta, marginile,aspectul cordajelor ect.
O valvula normala permite sa se vada p/n transparenta forma unui instrument introdus sub el. -la pui si
tineret aviar, deschiderea cordului se face cu foarfeca, cu o singura sectiune, pe marginile celea mai
convexe, la locul deschiderii atriilor si ventricolelor, iar la adulte,deschiderea se face ca la mamifere.
Examenul pulmonului: impreuna cu pleura viscerala se examineaza pana la efectuarea sectiunilor - p/n
inspectie si palpare.
La sectionare, se face o sectiune longitudionala,pe marginea cea mai convexa a fetei costale -de la varful
lobului apical (cranial) pana la varful celui diaphragmatic(caudal).
Sectiunea trece p/n bronhia principala si artera pulmonara. Apoi de la sectiunea centrala, se fac sectiuni
p/n fiecare lob cardiaci sau azigos (ventral). In timpul sectionarii se va trage atentie la lipsa/prezenta
scurgerilor de lichide, cantitatea si calitatea lui (seros,edematos,aerat,purulent,sangvin lent
ect).Bronhiile mari se dechid pana la cele mai mici ramificatii.
Examinarea pulmonilor se termina cu examinarea limfonodulilor

traheobronsici,mediastinali(volumul,culoarea,aspectul,la necesitate si sectionarea lor). In mod
obligatoriu,la pulmoni se face proba docimaziei hidrostatice ( Galen), (gr. dokimaseum- a examina).
Proba de pulmon se ia din zonele cu modificari de culoare si consistenta.Proba consta in faptul,ca un

fragment de organ sau organul intreg se plaseaza intr-un vas cu apa. Reesind din rezultat,docimazia
poate fi: -negativa: pulmonul pluteste :pulmon normal;congestie activa;enfizem pulmonar;
putrefactie;inghetat. -intre doua ape: edem pulmonar;congestie pasiva. -pozitiva- cade la fund:
atelectaza congenitala sau dobindita; pulmon imatur; bronhopneumonie; tumori.
La pasari: pulmonul se sectioneaza pe axisul longitudional si in mod obligatoriu se examineaza si sacii

aerieni(grosime, transparenta,depozite).
Prezenta in pulmoni a unor noduli (granuloame compacte sau chistice),implica sectionarea lor si
mentionarea in actul de necropsie,cu descrierea lor detaliata.
Examnarea splinei: la examen se trage atentie la: forma,volum, greutate, aspect pe exterioe si la
sectionare, consistenta, starea pulpei si a traveelor conjunctive.
Sectionarea obligatorie se executa pe fata parietala,longidudional.Dupa sectionare se face o raclare

(razuire cu dosul cutitului) a suprafetei p/n aprecierea gradului de coeziune a parenhimului lienal; a
raportului pulpa alba: pulpa rosie;evidentierea desenului foliculilor ect.
Examinarea ficatului: examenul se incepe cu examinarea capsulei Glison, a parenchimului hepatic, a

canalelor si vizicii biliare, a vaselor sangvine si se termnina cu examinarea linfonodulilor portali. Vom
trage atentie la: greutate, volum, forma lobilor si aspectul marginilor,aspectul pe suprafata exterioara,
consistenta, culoare si aspectul pe suprafata de sectiune, starea linfonodulilor portali si a vezicii
biliare;se deschide canalul coledoc si cavitatea vezicii cu descrierea starii bilei.
Mentionam, ca aspectul congestiv la ficat se poate recunoaste pe baza marginilor rotungite, a gradului
de turgescenta a parenchimului,aparitia spontana de sange la sectionare. Aparitia si evidentierea
neta(clara) a desenului lobular la toate speciile (exceptie suinele cu varsta mai mare de 2 luni) -o grava
alterare a parenchimului hetatic. Sectionarea obligatorie se face pe partea viscerala- una longitudionala
si de la ea pleaca sectiuni in fiecare lob.
Vezica biliara lipseste la cal. In final se examineaza la prezenta aderentelor posibile.
Examinarea rinichilor: singurul organ, care in mod obligatoriu se decapsuleaza. La examinare apreciem:
greutatea,volumul, forma, aspectul capsulei si modul cum se face decapsularea, consistenta,aspectul
pe suprafata de sectionale.
Sectiunea obligatorie la rinichi se face pe marginea cea mai convexa (marea curbura). Organul in acest
caz se tine in miina (animalele mici si mijlocii) sau pe masa (animalele mari).
Rinichiul se sectioneaza in doua jumatati egale, legate intre ele p/n peretele nesctionat al bazinetului.
Dupa sectionare vom examina aspectul zonei corticale,medulare,a papilelor si bazinetului.
La bazinet examinam: continutul, aspectul mucoasei. Examinarea se face p/n inspectie si palpatie.
Uretrele se examineaza p/n sectionare la animalele mari (longitudional) si p/n palpare la cele mici si
mijlocii.
La pasari: examinam intitial lobulatia la suprafata, culoare; ulterior se face o incizie longitudionala pe toti
lobii si examinam parenchimul,uretrele: localizarea primara a gutei viscerale.
Examinarea organelor cavitare: faringele,esofag,laringe,trahee, bronhii,caile excretorii si genitale.
Aceste organe se sectioneaza longitudional. P/n deschiderea traheei,se fac doua sectiuni
longitudionale,la distanta de 0,5-2,0 cm. una de alta (in functie de specie),astfel fiind posibil examinarea
mucoasei traheale si a continutului pe toata lungimea si intr-o singura privire.
Stomacul,prestomacele,se deschid pe marile curburi; intestinele- pe mica curbura,la locul de insertie a
mezenterului(la care in prealabil e examinat:vasele sangvine,linfonodulii).
La inspectia intesti-nelor atragem atentie la starea mucoaselor, transparenta, consistenta,culoare,

grosime, aspectul vaselor limfatice si sangvine ale seroasei,formatiunile limfoide(pacile Peyer). Unii
autori recomanda deschiderea stamacului si pe mica curbura(de la cardie spre pilorum).
In timpul examenului stamacului, prestomacelor si intestinelor, se face si examinarea pancreasului (fara

detasare de duoden). Exasminarea se face p/n: inspectie,palpatie, sectionare - ca la restul organelor.
Examinarea cavitatii nazale: p/n deschderea cavitatii nazale (cu ferestraul),se face o sectiune
longitudionala la 0,5 cm. (dreapta sau stinga) fata de linia mediana a capului.
P/n examinarea sinusurilor maxilare - se face o sectiune transversala a hemicraniului (inaintea
penultimului molar).
Examinarea encefalului: p/n examinarea lui e necesara indepartarea calotei craniene. Sunt mai multe
metode propuse : a) --o sectiune transversala inapaia apofizei zigomatice a osului frontal. --doua sectiuni
laterale:pornesc de la prima sectiune pana la marginea laterala a protuberantei occipitale externe. -- o
sectiune transversala ,inaintea protuberante occipitale.
Calota apoi se indeparteaza cu ajutorul ciocanului cu cirlig sau a clestelul p/n oase.Se examineaza fata
interna si externa a calotei, grosimea osului,duramatera,care apoi se deschide in directie postero-
anterior si examinam suprafata encefalului.
Eviscerarea creerului se face in sens cranio-caudal cu ajutorul degetului aratator si mediu,care se

intrtoduc sub lobii frontali.Se ridica creerul, sectionam nervii optici,alti nervi cranieni si in final bulbul. La
creerul eviscerat se examineaza circumvoluntiunile,marimea,prezenta modificarilor, exes de LCR. In
stare prospata, practic e imposibil de sectionat encefalul (mai ales p/n examenul histopatologic). P/n
acasta, creerul se introduce intr-o baie de formol- 15 – 20 % pe 6-24 ore,dupa care se fac sectiuni
transfersale si paralele p/n toate compartimentele. b) -- o sectiune transversala in urma ungiului intern
al ochiului; -- doua sectiuni longitudionale,care placa de la cea tranversala si se unesc la gaura occipitala.
Mai departe se procedeaza ca si la proma metoda. c) In cazul cind nu e necesar de un examen minutios
al encefalului, cutia craniana se deschide p/n efectuarea unei incizii longitudionale de-a lungul craniului
pe linia mediana cu 0,5- 1,0 cm.,care-l imparte in doua jumatati egale.
Stabilirea diagnozei la turbare la carnasiere presupune evidentierea cornulu lui Ammon(hipocondrului).
P/n decelarea lui, facem 2 sectiuni la emisferele cerebrale: 1 -transversala: limita dintre 1/3 mijlocie si
cea posterioara; a 2 – perpendiculara si in directie an- tero-posterioara fata de mijlocul sectiunei
transversale. Hipocampul,ocupa portiunea postero-externa a podelei ventricolului lateral,fiind
asemanator in ceia ce priveste forma si directia cu un corn de berbec.
Examinarea coloanei vertebrale: examinarea se face in cazurile cind in timpul vietii animalul a prezentat
semne de patologie la coloana vertebrala.Anuimalul se pozitioneaza cu coloana vertebrala in sus,sub
cadavru se pune un suport( protejaza de indoierea coloanei).
Se indeparteaza muschii si dezgolim corpurile vertebrelor. Sectionarea coloanei si evidentierea maduvei

se face p/n mai multe metode: a) sectionarea proceselor spinoase blateral; b) sectionarea corpurilor la
vertebre; c) sectionarea proceselor vertebrale laterale bilaterale. Sectionarea se face cu ciocanul si dalta
sau cu ferastrau circular –osteotom (raheotom). d) se poate face examinarea maduvii spinarii si fara
deschiderea canalului in cazurile cind se cunoaste locul presupusei modificari la maduva.
P/n acasta se fac doua sectiuni transversale la coloana vertebrala,apoi cu pinceta scoatem maduva p/n
examinare.
Examinarea musculaturii: urmareste prezenta rigiditatii cadaverice, gradul ei de dezvoltare si simetria

lor, eventualele modificari de culoare, consistenta, umeditate.
Examinarea oaselor si articulariilor: urmarim dezvoltarea scheletului, proportia dintre componentel

lui,starea cartilajelor de crestere, a epifizelor; duritatea si consistenta oaselor. La articulatii se
examineaza p/n inspectie si palpatie fata externa a lor,apoi se sectioneaza(dupa moarte usor intervine
deshidratarea lor).
Oasele se sectioneaza longitudional:evidentiem si examinam maduva osoasa, cartilajele de crestere si

masa osoasa;atragem atentie la grosime,regularitati la cartilaj,la densitatea si cantitatea de os: meta- si
diafizar;la necesitate se compara cu osul paralel sau altui animal.
3.3.Generalitati privind necropsia avortonilor.
La efectuarea unei necropsii la avortoni,luam in calcul ca,de dele mai multe ori in cazurile de avort sau
fatari de produsi niviabili,la laborator trimitem fetusi si placente intregi.
Necropsia se poate face si in unitatile zootehnice in conditii de igiena buna si se va solda cu colectarea
de material patologic p/n laborator, deoarece majoritatea cazurilor de avort sunt de natura infectioasa.
P/n o diagnoza precisa,e nevoie de deschis si examinat citi mai multi avortoni.
La asa necropsii e nevoie de minimul de instrumente: cutit, pensa,foarfeca.La recoltarea probelor -

instrumentele sa fie sterile (flambate sau prelucrate cu alcool – 96 %; sterilizate fizoc sau chimic).
Transportarea se face în pungi sterile si containere sterile.
Tehnica necropsiei avortonului:
Examenul extern se face dupa o spalare cu un jet de apa,apoi se face masurarea fatului: de la ungiul
extern al ochului pana la baza cozii.
La examen extern mai apreciem daca fetusul e prospat, autolizat,macerat sau mumificat; alte modificari
sau defecte vizibile.
De la fetusul avortat aproape de termen -recoltam ser sau lichid tisular (ex.serologic) - cu cutitul steril
sectionam in regiunea axilara indepartam membrul anterior lateral si se recolteaza sangele (de dorit cu
activator cu cuagulare). Simultan se face si colectarea probelor de tesut.
Cavitatile seroase se dechid p/n indepartarea peretilor ventrali ai cavitatii abdominale si toracice intr-o
singura piesa. la suspiciune la boala infectioasa, linia de incizie se poate flamba cu o lampa de gaz.
Dupa deschidere pana la manipulare,se face colectarea p/n examenul bacterioogic si

virusologic:ficat,pulmon,splina ect, cu instrunebte sterile.
Eviscerarrea organelor:ca la restul animalelor.La pulmon determinam daca e atelectazic (fetal: e
rosu,portiunile se scufunda in apa) sau expandat (cu aer).
Cantitati de meconiu in caile aeriene se intilneste in faza terminala a multor infectii bacteriene si micoze.
Paralel se fac si recoltari de material p/n examenul histologic si se fac frotiuri p/n amprentre. Creerul se
eviscereaza ca la restul animaleor sau se deschide in doua jumatati: una se fixeaza in formol-
ex.histopatologic; a doua- ex.virusologic.
Examenul creerului e obligatoriu p/ fiecare avorton.
Muschii se examineaza p/n inspectie,palpatie,sectionare, mai ales ceiai coapsei. In afara de avort,se por
descoperi si urmatoarele situatii: -mumefierea fetala: deshidratara progresiva a fetusilor in lipsa unei
infectii bacteriene, capatind o culoare cenusiu-bruna sau negricioasa,tesutul e uscat,mulat pe schelet.
-maceratia : in cazul unor infectii cu Campilobacterii, Trichomonas, care duc la lichefierea tesuturilor si
resorbtia lor mai mult sau mai putin completa. -boala placentara chistica: pastrarea invelitorilor fetale
dupa rezor- btia embrionului. -enfizemul fetal: invadarea fetusului mort de catre bacterii de pu-trfactie
si ei prezinta diferite grade de putrefactie, sunt crepitanti, emana miros ihoros. Un loc aparte la
necropsia avortonilor ,prezinta examinarea invelitorilor fetale.
Ele de cele mai dese ori sunt murdare,puternic contaminate,nefiind indicate p/n examen bacteriologic.
De la ele se pot recolta portiuni din cotiledoane, carunculi, membrana corionica p/n examen
histopatologic.
Este important examinarea intregii placente, deoarece leziunile por di restrinse, focale. la carunculi
urmarim depistarea necrozelor, focarelor purulente, apoi la ei facem sectionari sagitale (longitudinale).
Infarctizarea carunculilor o recunoastem la nivelul cotiledoanelor p/n retineri de portiuni de carunculi:
infectii micotice, Brucella, Salmonella.
Placentita purulenta aparcel mai des la o infectie cu Actinomices pyogenes.
Leziunile placentei des se localizeaza in zona varfului cornului uterin si nu trtebue confundat cu corionul
avascular normal, care e lipsit de vilozitati,este un aspect normal localizat la extremitatea membranei
corioalantoidiene la oaie,scroafa, vaca - zone cu aspect cutat si o culoare de la alb pana la brun.
La laborator trimitem: -bacteriologie: ficat,pulmon, continut gastric; -virusologie:

pulmon,rinichi,splina,creer; -histopatologie: pulmon,miocard,ficat,rinichi,creer,placenta; -serologie: ser
fetus in ultima perioada gestatie,ser de la mama.
4.1. Necropsia la bovine.
PRINCIPIILE GENERALE:
Necropsierea cadavrului necesită munca în echipă (medici, tehnicieni).
Se interzice prin lege necropsierea cadavrelor cu suspiciune de antrax sau rabie (anamneză completă şi
examen minuţios al exteriorului).
ETAPE DE LUCRU: -Anamneza; -Examinarea exteriorului, a orificiilor naturale şi a mucoaselor aparente;

-Poziţionarea cadavrului; -Jupuirea; -Deschiderea cavităţii abdominale; -Deschiderea cavităţii toracice;
-Deschiderea cavităţii pericardice; -Eviscerarea şi examinarea organelor din marile cavităţi; -Examinarea
aparatului locomotor (articulaţii, muşchi tendoane, oase); -Deschiderea cavităţii craniene şi rahidiene,
ANAMNEZA: Se verifică provenienţa şi se identifică cadavrul: proprietate, marcare (număr matricol prin
tatuaj labial, dispozitive electronice etc.), specie rasă, sex, vârstă,semne particulare. Se culeg date
EXAMENUL EXTERIORULUI: Se culeg date care oferă informaţii despre momentul morţii şi derularea
(atropină, pilocarpină); -Examinarea preliminară a sistemului osos (eventuale fracturi); -Examinarea
părului (aspectul mat sau lucios oferă date despre starea de întreţinere); -Examinarea pielii:
descoperirea şi diferenţierea tipurilor de leziuni cutanate şi corelarea lor cu diferite cauze (eroziuni,
excoriaţii, plăgi rezultate prin trântire, rostogolire, lovire, înţepare etc); diferenţierea leziunilor de orice
discontinuitate cutanată care a apărut postmortem produsă prin manipularea cadavrului sau prin atacul
carnivorelor necrofage sau a rozătoarelor.
EXAMINAREA ORIFICIILOR NATURALE ŞI A MUCOASELOR APARENTE: Mucoasa conjunctivală: modificări

patologice de culoare sau generate de modificările cadaverice (hipostaza cadaverică).
Pierderea progresivă a transparenţei corneene şi înfundarea globului ocular (deshidratarea cadaverică);

diagnostic diferenţial cu cheratoconjunctivitele.
în alveolele dentare, mobilitatea lor este considerată patologică; anomaliile dentare sau defectele de
animalul.

putrefacţie; diagnostic diferenţial cu prolapsul rectal antemortem (congestie, edem, necroză);
Organele genitale externe: la masculi examinarea plăgilor de castrare, cicatrice vicioase (ciuperca de
castrare); examinarea testiculelor (criptorhidie); la femele depigmentare în regiunea perivulvară şi
cicatricele pledează pentru durină sau exantemul coital.
POZIŢIONAREA CADAVRULUI: Mese speciale prevăzute cu dispozitive de fixare a membrelor; poziţia

suspendată este recomandată în locaţiile care dispun de dispozitive adecvate;
Tineret: decubit dorsal; adulte:dorso-lateral pe dreapta , are ca obiectiv eviscerarea în primul timp după
deschiderea cavităţii abdominale a segmentelor tubului digestiv care au în mod obişnuit un volum mare,
uşurând astfel eviscerarea celorlalte organe .
Excepţie de la această regulă fac femelele gestante în ultima parte a gestaţiei: uterul se eviscerează
primul. Adulte: poziţie suspendată de membrele posterioare (dezavantajele vizează pierderea colecţiilor
patologice din cavitatea peritoneală şi alterarea topografiei normale sau a modificărilor topografice).
JUPUIREA: Se începe cu practicarea inciziilor cutanate clasice. tehnica clasică: incizie longitudinală care
porneşte de la simfiza mandibulară, continuă pe linia ventrală a gâtului, toracelui şi abdomenului,
ocolind prepuţul, până la orificiul anal sau vulvar; secţiunea longitudinală se completează cu alte două
secţiuni care urmăresc feţele interne ale ale membrelor intersectând secţiunea efectuată pe linia
mediană. - tehnică opţională: două linii divergente care unesc simfiza mandibulară cu punctul din
spatele olecranului şi două secţiuni divergente care unesc anusul cu punctul de mijloc al pliului iei;
secţionarea pectoralului transvers şi a plexului brahial; secţionarea musculaturii interne a coapsei cu
deschiderea articulaţiei coxo-femurale; două secţiuni laterale, paralele care unesc punctul din spatele
olecranului cu pliul iei; îndepărtarea totală a lamboului creat.
Jupuirea cadavrului se face pe o suprafaţă cât mai mare; în situaţiile cu specific medico-legal se impune
jupuirea în totalitate a cadavrului.
DESCHIDEREA CAVITĂŢII ABDOMINALE: Pentru animalele poziţionate în decubit dorso-lateral: butonieră

înapoia sternului, secţiune longitudinală pe linia albă, de la apendicele xifoidian până la pubis; secţiunea
pe marginea rebordului costal superior, cât mai aproape de coloana vertebrală toracală; secţiunea
peretelui abdominal în faţa membrului posterior superior, până la coloana vertebrală lombară;
detaşarea în totalitate a peretelui abdominal.
Adultele suspendate de membrele posterioare: butonieră în dreptul apendicelui xifoidian, secţiune

longitudinală pe linia albă până la pubis, secţiune bilaterală pe marginea rebordului costal; Indiferent de
poziţionarea cadavrului şi tehnica de deschidere a cavităţii abdominale se va examina topografia
viscerelor în cavitate (volvulus, torsiune, flexiune, ruptură a stomacului, intestinului sau a altor organe).
DESCHIDEREA CAVITĂŢII TORACICE: La tineret: prin îndepărtarea plastronului sternal sau a plastronului
costo-sternalincizie la articulatiile condro-costale si prin forcipresura le inlaturam lateral;
Adultele poziţionate în decubit dorso-lateral se efectuază deschiderea prin fereastră costală: secţionarea
dublă a coastelor cât mai aproape de stern sau articulaţiile condrocostale şi de coloana vertebrală
(articulaţiile costovertebrale) cu excepţia prime şi ultimei coaste;
Adultele suspendate de membrele posterioare: decuparea diafragmului la nivelul inserţiei.
DESCHIDEREA CAVITĂŢII PERICARDICE: Se examinează apreciază transparenţa şi gradul de distensie a

sacului pericardic; Se efectuează o butonieră în dreptul apexului şi se continuă cu două secţiuni
divergente în “V” până la baza cordului.
EVISCERAREA ORGANELOR DIN CAVITĂŢI: Se adaptează eviscerarea oricărei situaţii particulare impuse
de starea fiziologică anterioară morţii sau cea patologică a cadavrului examinat;
Prima se eviscerează piesa buco-cervică-toracală; la cadavrele la care deschiderea cavităţii toracice s-a
realizat prin decuparea diafragmului, această piesă se împarte în două prin secţionarea traheei,
esofagului şi a marilor vase cât mai aproape de intrarea acestora în cavitatea toracică (piesa buco-
cervicală şi piesa toracală);
impune ca acest segment să fie primul eviscerat.
Rezultă prin secţionarea între dublele ligaturi următoarele piese: stomac şi splină, intestin subţire,
intestin gros, cecum;
La taurine, complexul poligastric este primul eviscerat, după care se trece la eviscerarea celorlalte
organe.
Eviscerarea ficatului, aparatului genital femel şi a aparatului urinar;
Se deschid articulaţiile, se secţionează musculatura, se examinează tendoanele, se examinează oasele

(secţionarea acestora) şi se examinează măduva osoasă. Deschiderea cavităţii craniene şi a canalului
rahidian cu eviscerarea encefalului şi a măduvei spinării; se realizează conform tehnicii uzuale descries
anterior.
4.2.Necropsia la ovine si caprine. Tehnica necropsiei practic e indentica cu ce-a folosita la deschiderea
cadavrelor de bovine.
La necropsia rumegatoarelor mici se atrage o atentie sporita bollor specifice lor. In plus, eviscerarea
organelor cavitatii abdominale si toracale se poate face si itr-un singur bloc sau separat ca la bovine.
Orice necropsie se incheie cu curatirea ,spalarea si dezinfectarea locului de necropsie.Organele,tesutirile

se introduc la loc in cavitatile cadavrului, daca e nevoie se pot face si niste suturi.
TEHNICA DE NECROPSIE LA SUINE
Examenul exteriorului implică consemnarea modificărilor pentru următoarele structuri: - examenul

mucoasei conjunctivale şi al globului ocular - examenul râtului şi al orificiilor nazale - examenul cavităţii
bucale - examenul pavilioanelor auriculare şi al conductului auditiv extern - examenul anusului şi al
organelor genitale externe - examenul articulaţiilor - examenul fanerelor (păr, unghii) - examenul
limfocentrilor superficiali
Poziţionarea cadavrului: - decubit dorsal: sugari, tineret - decubit lateral stânga: porcii mari
Inciziile cutanate premergătoare jupuirii: - tehnica clasică: incizie longitudinală care porneşte de la
simfiza mandibulară, continuă pe linia ventrală a gâtului, toracelui şi abdomenului, ocolind prepuţul,
până la orificiul anal sau vulvar; secţiunea longitudinală se completează cu alte două secţiuni care
urmăresc feţele interne ale ale membrelor intersectând secţiunea efectuată pe linia mediană.
- tehnică opţională: două linii divergente care unesc simfiza mandibulară cu punctul din spatele
olecranului şi două secţiuni divergente care unesc anusul cu punctul de mijloc al pliului iei; secţionarea
pectoralului transvers şi a plexului brahial; secţionarea musculaturii interne a coapsei cu deschiderea
articulaţiei coxo-femurale; două secţiuni laterale, paralele care unesc punctul din spatele olecranului cu
pliul iei; îndepărtarea totală a lamboului creat
- jupuirea este o manoperă dificilă la porcii graşi (nu se recomandă).
Deschiderea cavitaţii abdominale: - efectuarea unei butoniere caudal de apendicele xifoifian - incizie pe
linia albă, de la apendicele xifoidian până la pubis; - două incizii care urmăresc marginea rebordului
costal stâng şi drept - se verifică topografia generală a organelor abdominale, precum si eventualele
colecîii patologice din acest spaţiu;
- organele abdominale se împing uşor în sens caudal pentru a verifica integritatea si poziţia diafragmului
(în scopul aprecierii indirecte a colecţiilor patologice acumulate în spaţiul toracic, responsabile de
bombarea diafragmului în sens caudal)
Deschiderea cavităţii toracice: - deschiderea îngustă: secţionarea articulaţiilor condro-costale şi

scoaterea plastronului sternal (avantaje în examinarea şi recoltarea lichidelor patologice). - deschiderea
largă: folosirea costotomului, secţiuni ale coastelor aproximativ la jumătatea lungimii acestora cu
scoaterea plastronului costo-sternal (avantaj în abordare facilă a organelor intracavitare). - se
secţionează ligamentul sterno-pericardic, după care se detaşează sternul sau plastronul sternal - se
apreciază integritatea peretelui costal, a pleurei costale, tendinţa de colabare a pulmonului, poziţia
cordului, morfologia timusului la animalele tinere.
Deschiderea cavităţii pericardice: - două secţiuni dispuse în „V”, pornind de la apex şi terminând catre
baza cordului; - se apreciază transparenţa sau opacitatea sacului pericardic, colecţiile patologice.
Eviscerarea cavităţii toracice (piesa buco-cervico-toracală): - două secţiuni divergente care pornesc de la
simfiza mandibulară, continuând până la ramurile recurbate ale mandibulelor, paralel cu feţele interne
ale mandibululor; secţiunile intersectează toată grosimea planşeului bucal; limba se extrage din
cavitatea bucală prin una dintre cele două secţiuni practicate anterior, urmată de secţionarea frâului
limbii, a peretelui dorsal al faringelui şi a hioidului - se secţionează toate structurile morfologice
musculare, vasculare şi nervoase care fixează laringele, traheea şi esofagul, tracţionând permanent în
sens caudal; se ridică pulmonii şi cordul, după care se secţionează marile vase care traversează
diafragmul şi esofagul. - se obţine o piesă care conţine limba, faringele, esofagul, laringele, traheea,
bronhiile principale, cei doi pulmoni şi cordul.
Proba permeabilităţii canalului coledoc: - ficatul se basculează spre cavitatea toracică - se deschide
duodenul longitudinal în dreptul orificiului Oddi - se execută un masaj al vezicii biliare de la regiunea
fundică spre canalul coledoc, urmărinduse deversarea bilei în lumenul duodenului
Eviscerarea cavităţii abdominale: - ordinea eviscerării organelor este după cum urmează: splina, ficatul,
piesă formată din stomac, duoden şi pancreas, intestinul, aparatul uro-genital - eviscerarea intestinului:
în bloc la exemplarele tinere şi în două piese separate prin practicarea dublelor ligaturi la limita dintre
duoden şi jejun, ileon şi rect (aceste ligaturi permit separarea intestinului subţire de cel gros)
Deschiderea cavităţii pelvine şi organelor pelvine: - se secţionează inserţiile musculare pe pubis - se

practică două secţiuni paralele ale pubisului şi ischiumului, la 1-2 cm stânga-dreapta de simfiza ischio-
pubiană. - se secţionează peritoneul în vederea eviscerării rinichilor, se disecă ureterele până la punctul
de deschidere în vezica urinară; pentru femele se detaşează ovarele, coarnele uterine, cervixul şi
vaginul; segmentul rectal rămâne ataşat la aparatul uro-genital; în jurul orificiului anal şi vulvar se
efectuează secţiuni circulare în vederea eviscerării complete a piesei uro-genitale.
Examinarea aparatului locomotor: - examinarea articulaţiilor: vizează diartrozele (ex. articulaţia coxo-
femurală, articulaţia femurotibio-patelară) secţiune perpendiculară pe axul longitudinal - examinarea
musculaturii scheletice: secţiuni seriate perpendiculare pe axul fibrei
Deschiderea cavităţii craniene: - aşezare în decubit ventral; incizie pe linia mediană a craniului pornind
de la rât către regiunea cervicală. - pielea se jupoaie depăşind fantele palpebrale şi conductele auditive
externe - se detaşează toată musculatura asociată neurocraniului - se enuclează globii oculari - se
secţionează cutia craniană după cum urmează: anterior - secţiune care uneşte unghiul intern al ochilor;
posterior - secţiune în dreptul protuberanţei occipitale (această secţiune este opţională); lateral: 2
secţiuni stânga-dreapta care unesc secţiunile anterioară şi posterioară; secţiunile laterale se trasează
astfel încat sa intersecteze spaţiul orbitei la jumatate, continuând până la condilii occipitalului. - după
detaşarea calotei, craniul se orientează lateral pentru o bună abordare a nervilor cranieni şi a
vascularizaţiei în vederea secţionării acestora - secţionarea encefalului şi a măduvei spinării se face după
o prealabilă fixare în formaldehidă 10% (24 ore de la necropsie)
Examinarea cavităţilor nazale şi a sinusurilor: - secţiune perpendiculară pe axul longitudinal al capului,

3-4 cm înaintea unghiului nazal al ochilor
Deschiderea canalului medular şi eviscerarea măduvei spinării: - îndepărtarea musculaturii

paravertebrale (ilio-costal şi ilio-spinal) - secţionarea arcurilor vertebrale cu îndepărtarea apofizelor
spinoase
5.2.Diagnosticul necropsic la purceii sugari
Pana a incepe necropdia se fac recoltari de sange p/n examenul hematologic si serologic din vena
brahiala p/n sectionarea ei impreuna cu tesuturile axilare imediat dupa moarte sau eutanazie (se
previne formarea cuagulilor.
Pana la jupuere,minutios examinam pielea, orificiile naturale, extremitatile(culoarea purpurie a

membrelor, a urechilor,botului,se asociaza des fregvent cu o infectie cu E.coli hemolitica- la purceii de
10-20 zile).
Cadavrul se pozitioneaza dorsal, pentru redarea unei pozitii stabile se face sectionarea membrelor la
articilatii(ca la maturi).
Deschiderea cavitattilor seroase se face intr-o singura piesa: sectionam coastele in 1/3 superioara si se
indeparteaza impreuna cu muschii abdominali.
Examinarea si eviscerarea organelor din cavitatile seroase: Organele cavitatii bucale,regiunii cervicale si
cutiei toracice se scot in bloc (pachet): limba-----pulmon,cord.
Examinarea lor se face ca l aanimalele adulte. La deschiderea cavitatii abdominale,apreciem si notam

starea intestinelor, continutul si peretii.In caz de o atrofie intensa a velozitatilor intestinale - peretii
devin translucizi si transparenti(se observa continutul).
Determinarea atrofiei vilozitatilor se poate face si p/n plasarea unor segmente intestinale se 1-3 cm.
lungime,intoarse pe dos,intr-un vas cu apa.
Suprafata convexa a vasului da un efect de lupa. Se poate folosi si o examinare cu lu pa a portiunilor de

intestin. P/n examen histologic,recoltam probe de 1 cm. de intestin de la cadavrul proaspar- maxim 30
min. de la moarte,probele conservindu-le in formol.
La suspectarea unei coccidioze, la purceii de 7-14 zile, se recurge la efectuarea de amprentre ale
intestinului si colorate dupa Gram.
P/n examen bacteriologic si virusologic,prelevam segmente intestinale de 10-15 cm.
lungime:duoden,jejun,ileon, de la cadavre proaspete sau purcei sacrificati de necesitate.
Fiecare proba se ambaliaza separat in pungi de plastic sterile, care se indentifica sise refrigereaza cit mai
repede. Se determina pH continutului intestinal, cu benzi hirtie indicator. pH continutului Intestinal
creste – pH 5,0 -6,0 in stadiul initial a infectiei acute cu virusul Gastroenteritei transmisibile; pe masura
ce boala evolueaza pH devine normal.La nivelul colonulu ,Ia stadiul acut a enteritelor provocate de E.coli
, pH e neutru sau usor alcalin – pH: 7,0 - 8,0.
Examenul capului: craniul se deschide printr-o sectiune longitudionala. Daca lichidul meningian e
tulbure- facem amprentre p/n examen citologic si bacterioscopic: numarul mare de neutrofile ne indica
o meningita purulenta.
P/n examenul bacteriologic,cu un tampon steril de sub meninge (la nuivelul bulbului si puntii) colectan
material patologic.
P/n examenul histologic,se fixeaza o jumatate de encefal in formol de 10 %,iar a doua jumatate se pune
un pungi de plastic sterile si se refrigereaza si e trimisa p/n examen baceriologic si virusologic.
5.1.TEHNICA DE NECROPSIE LA CABALINE
PRINCIPIILE GENERALE: Necropsierea cadavrului necesită munca în echipă (medici, tehnicieni); Se

interzice prin lege necropsierea cadavrelor cu suspiciune de antrax, morvă sau rabie (anamneză
completă şi examen minuţios al exteriorului).
ETAPE DE LUCRU: Anamneza; Examinarea exteriorului, a orificiilor naturale şi a mucoaselor aparente;

Poziţionarea cadavrului; Jupuirea; Deschiderea cavităţii abdominale; Deschiderea cavităţii toracice;
Deschiderea cavităţii pericardice; Eviscerarea şi examinarea organelor din marile cavităţi; Examinarea
aparatului locomotor (articulaţii, muşchi tendoane, oase); Deschiderea cavităţii craniene şi rahidiene,
ANAMNEZA Se verifică provenienţa şi se identifică cadavrul: proprietate, marcare (număr matricol prin
tatuaj labial, dispozitive electronice etc.), specie rasă, sex, vârstă,semne particulare; Se culeg date
EXAMENUL EXTERIORULUI Se culeg date care oferă informaţii despre momentul morţii şi derularea
(atropină, pilocarpină); Examinarea preliminară a sistemului osos (eventuale fracturi); Examinarea
părului (aspectul mat sau lucios oferă date despre starea de întreţinere); Examinarea pielii: descoperirea
şi diferenţierea tipurilor de leziuni cutanate şi corelarea lor cu diferite cauze (eroziuni, excoriaţii, plăgi
rezultate prin trântire, rostogolire, lovire, înţepare etc); diferenţierea leziunilor de orice discontinuitate
cutanată care a apărut postmortem produsă prin manipularea cadavrului sau prin atacul carnivorelor
necrofage sau a rozătoarelor.
EXAMINAREA ORIFICIILOR NATURALE ŞI A MUCOASELOR APARENTE Mucoasa conjunctivală: modificări

patologice de culoare sau generate de modificările cadaverice (hipostaza cadaverică); Pierderea
progresivă a transparenţei corneene şi înfundarea globului ocular (deshidratarea cadaverică); diagnostic
diferenţial cu cheratoconjunctivitele.
în alveolele dentare, mobilitatea lor este considerate patologică; anomaliile dentare sau defectele de
animalul.

putrefacţie; diagnostic diferenţial cu prolapsul rectal antemortem (congestie, edem, necroză); Organele
genitale externe: la masculi examinarea plăgilor de castrare, cicatrice vicioase (ciuperca de castrare);
examinarea testiculelor (criptorhidie); la female depigmentare în regiunea perivulvară şi cicatricele
pledează pentru durină sau exantemul coital.
POZIŢIONAREA CADAVRULUI Mese speciale prevăzute cu dispozitive de fixare a membrelor; poziţia

suspendată este recomandată în locaţiile care dispun de dispozitive adecvate; Tineret: decubit dorsal;
Aşezarea pe stânga a cabalinelor are ca obiectiv eviscerarea în primul timp după deschiderea cavităţii
abdominale a segmentelor tubului digestiv care au în mod obişnuit un volum mare, uşurând astfel
eviscerarea celorlalte organe (cecumul la cabaline, rumenul la taurine). Excepţie de la această regulă fac
femelele gestante în ultima parte a gestaţiei: uterul se eviscerează primul. Cabaline adulte: în mod
obişnuit decubit dorso-lateral stânga (pe dreapta este cecumul); femelele cu gestaţie avansată se aşează
în decubit dorso-lateral dreapta.
Adulte: poziţie suspendată de membrele posterioare (dezavantajele vizează pierderea colecţiilor

patologice din cavitatea peritoneală şi alterarea topografiei normale sau a modificărilor topografice).
JUPUIREA Se începe cu practicarea inciziilor cutanate (clasice,descrsa in tema cu tehnica generala).

Jupuirea cadavrului se face pe o suprafaţă cât mai mare; în situaţiile cu specific medico-legal se impune
jupuirea în totalitate a cadavrului.
DESCHIDEREA CAVITĂŢII ABDOMINALE Pentru animalele poziţionate în decubit dorso-lateral: butonieră

înapoia sternului, secţiune longitudinală pe linia albă, de la apendicele xifoidian până la pubis; secţiunea
pe marginea rebordului costal superior, cât mai aproape de coloana vertebrală toracală; secţiunea
peretelui abdominal în faţa membrului posterior superior, până la coloana vertebrală lombară;
detaşarea în totalitate a peretelui abdominal. Adultele suspendate de membrele posterioare: butonieră
în dreptul apendicelui xifoidian, secţiune longitudinală pe linia albă până la pubis, secţiune bilaterală pe
marginea rebordului costal; Indiferent de poziţionarea cadavrului şi tehnica de deschidere a cavităţii
abdominale se va examina topografia viscerelor în cavitate (volvulus, torsiune, flexiune, ruptură a
stomacului, intestinului sau a altor organe).
DESCHIDEREA CAVITĂŢII TORACICE La tineret: la fel ca la suine, prin îndepărtarea plastronului sternal
sau a plastronului costo-sternal; Adultele poziţionate în decubit dorso-lateral se efectuază deschiderea
prin fereastră costală: secţionarea dublă a coastelor cât mai aproape de stern sau articulaţiile
condrocostale şi de coloana vertebrală (articulaţiile costovertebrale) cu excepţia prime şi ultimei coaste;
Adultele suspendate de membrele posterioare: decuparea diafragmului la nivelul inserţiei.
DESCHIDEREA CAVITĂŢII PERICARDICE Se examinează apreciază transparenţa şi gradul de distensie a
sacului pericardic; Se efectuează o butonieră în dreptul apexului şi se continuă cu două secţiuni
divergente în “V” până la baza cordului.
EVISCERAREA ORGANELOR DIN CAVITĂŢI Se adaptează eviscerarea oricărei situaţii particulare impuse
de starea fiziologică anterioară morţii sau cea patologică a cadavrului examinat; Prima se eviscerează
piesa buco-cervică-toracală; la cadavrele la care deschiderea cavităţii toracice s-a realizat prin decuparea
diafragmului, această piesă se împarte în două prin secţionarea traheei, esofagului şi a marilor vase cât
mai aproape de intrarea acestora în cavitatea toracică (piesa buco-cervicală şi piesa toracală);
impune ca acest segment să fie primul eviscerat. Rezultă prin secţionarea între dublele ligaturi
următoarele piese: stomac şi splină, intestin subţire, intestin gros, cecum;
Eviscerarea ficatului, aparatului genital femel şi a aparatului urinar; Se examinează obligatoriu arterele
trunchiului mezenteric cranial la cal.
Se deschid articulaţiile, se secţionează musculatura, se examinează tendoanele, se examinează oasele

(secţionarea acestora) şi se examinează măduva osoasă.
Deschiderea cavităţii craniene şi a canalului rahidian cu eviscerarea encefalului şi a măduvei spinării; se

realizează conform tehnicii uzuale descries anterior.
6.1.Necropsia la carnasiere (pisica,ciine)
Inregstrarea si anamneza: folosim schema descrisa anterior.
O atentie sporita la anchetarea proprietaturlui privitor la masurile antiparazitare si imunoprofilactice

efectuate(rabie,echinococoza ect).
Examen extern: p/n efectuarea necropsiei cadavrul se pozitioneaza in decubet dorsal sau dorso-
lateral:dreapta sau stanga.
In unele boli: pesta canina,hipovitaminoza A ect,e nevoie de recoltat p/n examen histopatologic globul
ocular: p/n disectia lui – inlaturam initial pleoapele cu bisturiu, apoi se face disectia muschilor extrinseci
si a nervului optic.
In acelas timp facem si examinare si recoltarea glandei lacrimare. Intraorbital,p/n conservarea globului
ocular injectam 0,25 ml. de formol si-l introducem intr-un vas cu formol de 10 % (la jigodie). Jupuerea
cadavrului: tehnica generala.
Pielea se scoate in intregime, cu exceptia unei necropsii cosmetice. Dupa jupuere se basculeaza
membrele – examen al plexurilor nervoase: axilar si ischiatic si a limfonodulilor: axilar, inginal,popleteu
ect.
Concomitent cu jupuerea se face si examinarea glandelor mamare, testicolelor, epididimului; la

basculare examinam si articulatiile( la depistarea modificarilor- frotiuri citologice sterile). Tot in timpul
jupuerii se face si examenul: tiroidei,paratiroidei –sectionarea muschilor ventrali ai traheei la intrarea
lor in piept si la nivelul primelor inele traheale se gasesc lobii glandei tiroide.
Deschiderea si eviscerarea organelor cavitatii abdominale: folosim procedeele descrise anterior.In acest
moment se face daca sunt indicatiicitocenteza si recoltarea urinei.
Eviscerarea organelor se face in bloc sau pe sisteme,cu punerea unor ligaturi la:
esofag(I),duoden(II),anus(III). Intitial se face examenul anusului,rectului, incizam tesuturile adiacente,
apoi sectionam diafragma si prin tractiune scoatem organele interne in bloc sau pe sisteme. Se face un
examen al partii ventrale a coloanei vertebrale, a limfonodulilor iliaci (ventral la vertebrele lombare 5-6-
7, linga bifurcatia aortei).
La ficat sectionarile se fac seriate,la 1 cm. distanta. Probele p/n histologie sa fie de 0,5 cm. grosime. la
suspiciune la intoxicatie,se recolteaza si si congeleaza bila si cel putin 6 cm3 de tesut hepatic. Restul
organelor se examineaza dupa tehnica descrisa.
Eviscerarea si examinarea ogranelor cervico-toracale: se face conform tehnicii descrise. Eviscerarea se

face intr-un singur bloc. Ligaturi duble se pune la esofag (I) .
Deschiderea si eviscerarea organelor cavitatii pelvine: localizam gaura pelvina, apoi sectionam ischiumul
si pubiusul, bilateral. Eviscerarea organelor uro-genitale se face intr-un bloc sau separat. La suspiciune la
intoxicatie, recoltam cel putin 6 cm3 de tesut renal - examen toxicologic.
Examenul nervilor periferici: Nervul radial se evidentiaza p/n sectionarea tendonului capatului lateral al
muschiului triceps,la locul insertiei la ulna.De aici recoltam 3-4 cm. de nerv.
Nervul ischiatic: sau schiatic,facem o incizie lata pana la genunchi. Desectia trece intre bicepsul femoral
si vastul lateral, recoltam 3-4 cm. de nerv si-l fixam dupa individualizare.
6.2.Necropsia cosmetic
Se practica in cazul cind tehnica clasica,completa nu se accepta de proprietar.
In acest caz, medicul-prosector trebue sa satisfaca doua cerinte: - sa examineza cit mai complect
cadavrul; -sa pastreze cit mai intact integritatea lui, p/n a nu rani sentimentele proprietarului. In acest
caz, tehnica aliasa si toate inciziile ce urmeaza sa fie facute, se stabilesc foarte clar,de comun acord cu
proprietarul. Inregistrarea sianamneza: asemanatoare cu tehnica clasica.
La deschiderea cadavrului, se tine cont de organele ce trebue examinate (reesind din anamneza),i-ar
linia de incizie se face cit mai scurta, mai putin vizibile dupa suturare. cadavrul se pozitioneaza dorsal.
Deschiderea cavitatii abdominale se face de la procesul xifoid pana la obbelic, examinam aspectele
generale si controlam vidul pleural.
Apoi urmeaza insertia diafragmei de la pereti toracali. Se mai poate de efectuat o incizie mica la nivelul
traheei, inde se face incizie ei, a esofagului, vasselor sangvine si le extragem in cavitatea toracala la
nivelul diafragmei.
Urmeaza apoi eviscerarea organelor cavitatii abdominale: ficat- splina – stomacul- duodenul- intestinul
subtire- intestinul gros (la care se sectioneaza in parte la fiecare segment mezenterul). Rinichii se
detasaza si extrag. Vezica urunara se palpeaza si la necesitate se scoate. Dupa eviscerarea organelor
cavitatii abdominale, pe rand se scot si organele toracale.
Organele eviscerate se examineaza dupa tehnica descrisa. Dupa eviscerare, cavitatile se dreneaza si la
necesitate se spala.
Eviscerarea si scoaterea creerului: Se face doar dacea sunt indicatii din anamneza sau manifestari clinice.
P/n decalotare, facem sectionarea pielii pe o linie transversala interoculara, care se continua pana la
atlas.
Pielea si muschii se rasfring, facand acces la calota. Scoaterea encefalului se face ca la restul animalelor.
Dupa necropsie, se reface cadavrul. Organele eviscerate se repun la loc p/n reconstituirea formei
cadavrului sau se umple ca-vitatile cadavrului cu ziare (servesc si ca absorbant).
Suturile se fac continui, aranjind parul p/n mascarea liniei te suturare. Blana se curata de sange sau alte
materiale biologice.
NECROPSIA LA ANIMALELE SĂLBATICE
1 Pregătirea necropsiei
2 Reguli suplimentare de protecţia muncii
3 Examinarea cadavrului
4 Modalitate de recoltare a probelor pentru examene suplimentare
DE CE ESTE NECESARĂ NECROPSIA LA ANIMALELE SĂLBATICE?
1 Identificarea şi inventarierea bolilor infecţioase şi parazitare cu potenţial mare de transmitere la

animalele domestice şi la om.
2 Prevenirea distrugerii unor specii ameninţate cu dispariţia.
3 Stabilirea cauzei morţii (moarte naturală, patologică sau violentă) şi atunci când este cazul stabilirea
vinovăţiei.
CE TREBUIE SĂ AM ÎN VEDERE ÎN MOMENTUL ÎN CARE EFECTUEZ NECROPSIA UNUI ANIMAL SĂLBATIC?
1 Posibilitatea transmiterii şi diseminării unor boli la animalele domestice şi sălbatice şi om (antrax,

hidatidoză, febră aftoasă, tuberculoză, chlamidioză/psitacoză, rabie).
Se impune o bună cunoaştere a leziunilor care apar în bolile menţionate şi norme suplimentare de
protecţie a muncii şi a mediului.
ECHIPAMENT DE PROTECŢIE OBLIGATORIU
1 Halat 2 Şort de plastic sau cauciuc 3 Mănuşi de cauciuc 4 Cizme de cauciuc sau tălpici din material
plastic 5 Mască de protecţie pentru nas şi gură 6 Ochelari de protecţie (scut facial).
MĂSURI DE PRECAUŢIE SUPLIMENTARE

1 Mă asigur că toată echipa de lucru dispune de un echipament de protecţie adecvat. 2 Dacă sunt
necropsiate primate (provenite din captivitate, transportate din viaţa sălbatică) echipamentul de
protecţie va fi format din scut facial, halat, şorţ, 2 perechi de mănuşi. 3 Dacă necropsia se desfăşoară în
condiţii de teren mă asigur că nu există nici un potenţial contact între cadavru şi alte animale domestice
şi sălbatice. 4 Pregăteşte din timp toate instrumentele şi recipientele de care ai nevoie pentru o astfel de
necropsie (întocmeşte liste de necesar). 5 Pregăteşte recoltarea pentru toate tipurile de examene de
laborator. 6 Fiecare tub, lamă, pungă de plastic, borcan va fi inscripţionat cu marker rezistent la apă.
Pentru maximum de siguranţă poţi face înscrisuri duble (scris cu marker şi etichetă lipită). 7 Asigură-te
că materialele folosite sunt impermeabile iar recipientele nu curg. 8 Înainte de a deschide cadavrul şi
mai ales atunci când suspectezi ANTRAX se vor face frotiuri de sânge care se vor colora prin metode
rapide şi se vor examina la microscop.
9 Dacă se confirmă suspiciunea de antrax,
NU VEI EFECTUA NECROPSIA ŞI VEI DISPUNE ÎNGROPAREA ADÂNCĂ A CADAVRULUI.
9 La ierbivore: din venele auriculare
9 La carnivore: din ariile tumefiate ale feţei şi gâtului
DESFĂŞURAREA NECROPSIEI
1 De cele mai multe ori sunt examinate cadavre în stare avansată de degradare (modificări cadaverice
sau atacul animalelor necrofage).
2 Examinarea mediului ambiant: se notează condiţiile de mediu care ar fi putut produce moartea
animalulului (inundaţii, furtună, incendiu etc.), temperatura mediului, aspecte ale solului şi vegetaţiei
care să denote o luptă între animale.
3 Examenul general al cadavrului: se notează prezenţa rănilor prin muşcătură (prădător sau necrofag)
sau a celor ce crează suspiciuni asupra intervenţiei umane; fracturile, zonele lipsite de păr sau pene,
dinţii sau coarnele rupte denotă traumatismul.
4 Determinarea stării de întreţinere: apreciere a cantităţii de ţesut adipos subcutanat, cel de la nivelul
lojelor renale sau de la baza cordului, examenul dinţilor, aprecierea masei musculare şi a cantităţii de
hrană din tractusul gastrointestinal.
5 Recoltarea probelor pentru examenul histologic: fragmentele de ţesut recoltate se manipulează cu

mare atenţie (ţesuturile sunt fragile datorită autolizei şi putrefacţiei).
9 Recoltaţi din zonele de organ pe care le apreciaţi anormale.
9 Folosiţi numai lame foarte ascuţite! 9 Nu folosiţi pense şi foarfece!
9 Fixaţi rapid în formaldehidă soluţie 10% şi asiguraţi-vă că aţi folosit suficient fixator! 9 Folosiţi
recipiente etanşe! 6 Recoltarea probelor pentru examenul microbiologic şi serologic:
7 Respectă regulile de asepsie (instrumentar, recipiente de transport).
8 Frotiuri din sânge, lichide patologice, organe (uscate rapid în aer).

9 Încearcă să recoltezi sânge sau ser sanguin (chiar şi de la animalele la care a intervenit coagularea
postmortem a sângelui).
Se recuperează sângele hemolizat sau coagulii cruorici din cordul drept se lasă în repaus până la
exprimarea serului. Congelează serul şi trimite-l la laborator.
10 Recoltarea probelor pentru examenul microbiologic şi serologic: 9 Probele de organ se refrigerează

(ficat, rinichi, pulmon, splină, tonsile, ansă intestinală ligaturată). 9 Dacă refrigerarea nu este posibilă se
pun fragmentele recoltate în glicerină tamponată.
11 Recoltarea probelor pentru examenul toxicologic: 9 Probele recoltate pentru examenul toxicologic se
împart în două: jumătate se ambalează în folie de aluminiu, jumătate în pungi de plastic (polietilena şi
aluminiu pot interfera izolarea şi dozarea anumitor toxice). 9 Probele se expediază congelate.
Recoltarea probelor pentru examenul parazitologic:
9 Recoltarea paraziţilor externi 9 3-4 frotiuri de sânge uscate în aer 9 Câteva grame de fecale fixate în
alcool etilic 70˚ sau formaldehidă soluţie 10%.
• Recoltarea probelor pentru examenul citologic: 9 Secţionaţi suprafaţa de examinare. 9 Tamponaţi

suprafaţa cu un material absorbant (prosop de hârtie sau hârtie de filtru). 9 Aplicaţi lama degresată de
câteva ori succesiv pe suprafaţa de examinare. 9 Uscaţi rapid în aer.
2 Poziţionarea, eviscerarea cadavrului la mamifere şi păsări: 3 Animalele de talie mare (ierbivore,

omnivore, carnivore de talie mare,) se aşează în decubit lateral stâng. 4 Animalele de talie mijlocie şi
mică (rozătoare, carnivore de talie mică, primate, reptile) se aşează în decubit dorsal. 5 Jupuirea şi
deschiderea marilor cavităţi. 6 Recoltarea probelor pentru examenul microbiologic înainte de
manipularea şi eviscerarea organelor. 7 Eviscerarea organelor conform tehnicii specifice (mamifer,
pasăre).
DESFĂŞURAREA NECROPSIEI REPTILE ŞI BROAŞTE ŢESTOASE
1 Aşezare în decubit dorsal. 2 Deschiderea cavităţii celomice se realizează longitudinal (la şarpe). 3 În
cazul broaştelor ţestoase se practică două secţiuni laterale cu fierăstrăul la limita dintre carapace şi
plastron. 4 Se taie inserţiile conjunctive ale plastronului. 5 Se îndepărtează musculatura pectorală şi
pelvină pentru deschiderea completă a cavităţii celomice.
EXAMENUL MICROSCOPIC AL FIRULUI DE PĂR MORFOLOGIE GENERALĂ ELEMENTE DE DIFERENŢIERE PE

SPECII
Părţi componente în ordinea dispunerii de la periferie spre interior: 1 Cuticulă 2 Corticală 3 Medulară 4
Granule de melanină 5 Corpi ovoidali 6 Bule de aer CUTICULA Stratul extern translucid format din solzi
scvamoşi. Dispunerea solzilor se realizează în 3 tipuri: 1 Tip coroană 2 Tipul spinos (petale) 3 Tipul
aplatizat (în solzi de peşte)
7.1.PARTICULARITATILE NECROPSIEI LA IEPURI SI ANIMALE DE BLANA.
Inregistrarea si anamneza: de regula se respecta tehnica descrisa la restil mamiferelor.

Existenta unui numar mare de animale in crescatorii, permite o examinare a mai multor cadavre sau
chiar si sacrificari de necesitate sau necropsiia unor animale bolnave (asa ceva e posibil si la porcine).
La cadavrele de iepuri, repede se incep procesele de autoliza si putrtefactie.
Examenul histologic al TGI si SNC e relevant doar in cazul cind organele sau eviscerat si conservat
imediat dupa moarte. Examenul extern:pana la desectia cadavrului, atent examinam regiunea botului si
perineala, urechile ect. - mixomatoza, boala hemoragica, septicemia (pastereloza),ect.
Exameul cavitatii nazale si a sinusurilor: prezenta puroiului spumos cu bule de aer la bot –pastereloza.
Capul poate fi taiat longitudional p/n colectarea secretilor nazale din corneti in conditii de asepsie- rinita
infectioasa.
Examenul creerului, urechii medii si interne: Calota se scoate ca la restul mamiferelor.
La iepuri mai des ca la alte specii se examineaza urechea medie si interna,care se face dupa eviscerarea
creerului - p/n depistarea puroiului- pastereloza - suspeciune la torticolis.
Examenul cutiei toracale: Deschiderea –tehica generala.
Examenul organelor cavitatii abdominale: - se deschide p/n tehnica descrisa.
Examinarea stamacului: la citeva ore dupa moarte pe peretii lui se formeaza un strat relativ gros de
mucus - fenomen normal.
Des se constata ruptura peretilor stomacali -se diferentiaza cea intravitala de cea postmortem. Repede
se instaleaza autoliza - mucoasa usor se desprinde de pereti in formna de lambouri.
O cantitate mare de lichid gastric - indica o enteropatie mucoida a cecumului. La iepurile

sanatos,stamacul nu e gol nici odata.
In stomac des se depisteaza – cecotrofele. Duoden si jejun:la animalele decedate de citeva ore gasim
gaze ,iar peretii au aspect rosietic difuz - imbibitia hemolitica.
Saculus rotundus: examinam mucoasa,peretii,daca depistam necroze - suspectie la pseudotuberculoza

sau salmoneloza.
Cecumul: la animalul sanatos e cu un cotinut moale,pastos,inchis a culoare- devieri de la asa prezentare

indica un proces patologic: consistenta fluida: E.coli, Salmonella,coccidioza,enterotoxemia; continut
cecal uscat, gros asociat cu acumularea de gaze – enteropati mucoida.
Colonul distal si rectul: in mod normal contine crotine, bine formate si cecotrofe.
Prezenta mase gelatinoase, de mucus - pareza intestinala,enteropatie mucoida,infectii intestinale;

contiut fluid - infectii la cecum.
Ficatul ,splina se examinaeaza p/n metodele descrise. Splina in norma are cca 4 cm.: volumul creste si
pana la 10 ori un toxoplasmoza acuta si salmoneloza si rar se mareste in
pseudotuberculoza,pasrtereloza.
Restul sistemelor si organelor se examioneaza dupa tehnica descrisa anterior.

TEHNICA DE NECROPSIE LA PĂSĂRI
Examenul exteriorului: - presupune examenul orificiilor naturale şi al mucoaselor aparente, globului

ocular, pene şi foliculi plumiferi, verificarea integrităţii razelor osoase, a formei şi volumului articulaţiilor,
consemnează prezenţa deformărilor abdominale.
Poziţionarea cadavrului: - toate păsările, indiferent de talie se aşează în decubit dorsal.
Inciziile cutanate premergătoare jupuirii: - penele de pe regiunile ventrale ale corpului se umezesc cu
apă sau soluţii dezinfectante în scopul prevenirii inhalării a diverselor materiale care se ridică odată cu
deplumarea - deplumarea se face pe regiunile ventrale ale corpului, pentru a uşura practicarea liniilor de
incizie cutanată (atenţie la cadavrele mai vechi la care datorită deshidratării, pielea devine mai fragilă şi
se rupe odată cu penele) şi pentru o mai bună examinare a pielii şi foliculilor plumiferi.
- prima secţiune porneşte de la zona ventrală a ciocului şi continuă pe linia mediană a gâtului, a zonelor
pieptului şi abdomenului, până la orificiul cloacal; secţiunea longitudinală se completează cu o două
secţiuni care pornesc de la feţele interne ale membrelor inferioare, intersectând secţiunea longitudinală
caudal de vârful sternului; aceleaşi tipuri de secţiuni se pot practica opţional în dreptul aripilor; jupuirea
se face pe o suprafaţă cât mai amplă; după jupuire se trece la examinarea ţesutului conjunctiv
subcutanat şi a formaţiunilor subcutanate (timusul la păsările tinere este dispus sub formă de lobuli
izolaţi în imediata vecinătate a venelor jugulare).
Deschiderea cavităţii celomice: - incizia peretelui abdominal de la extremitatea caudală a sternului până
la cloacă - două secţiuni divergente urmărind marginile hipocondrului până la ilium; se continuă cu
secţionarea segmentelor costale ale coastelor, până în dreptul articulaţiei centurii scapulare (articulaţia
scapulo-humero-claviculară) - se secţionează musculatura care acoperă articulaţia centurii scapulare, se
deschide articulaţia şi se ridică astfel sternul şi musculatura pectorală. - după deschiderea cavităţii
celomice se trece la examinarea generală (colecţii, depozite), se apreciază topografia organelor şi se
examinează sacii aerieni abdominali.
Eviscerarea cavităţii celomice: - se realizează potrivit planurilor anatomice în următoarea ordine:

deschiderea şi examinarea cavităţii pericardice, eviscerarea cordului, ficat, splină, eviscerarea tubului
digestiv, eviscerarea aparatului genital (ovar şi oviduct la femele, testicule la masculi),
eviscerarea pulmonilor - eviscerarea tubului digestiv se face astfel: piesa formată din cavitate bucală,
faringe, esofag şi ingluvium (guşă) rămâne la carcasă (nu se eviscerează, evitându-se denaturarea
raporturilor anatomice cu structurile învecinate);
toate segmentele acestei piese se examinează in situ prin secţionare longitudinală; al doilea segment se
eviscerează, fiind format din proventricul, ventricul, duoden şi pancreas; ultimul segment al tubului
digestiv se eviscerează, fiind reprezentat de jejun, cecumuri, rect, cloacă şi bursă Fabricius (în jurul
orificiului cloacal se practică o secţiune circulară premergătoare eviscerării ultimei piese a tubului
digestiv).
- aparatul respirator se examinează astfel: segmentul format din cavităţi nazale, faringe, trahee nu se
eviscerează, fiind examinat in situ (secţiune longitutinală pornind de la faringe, laringe şi trahee);
eviscerarea pulmonilor presupune secţionarea traheei anterior bifurcaţiei bronhiilor şi decolarea
pulmonilor din fosele costale cu ajutorul unui instrument chirurgical netăios;
examinarea sacilor aerieni se face la carcasă, punându-se accent pe evaluarea sacilor aerieni abdominali.
- eviscerarea aparatului genital: ovarul se eviscerează separat, la fel şi oviductul; operaţiunea se
recomandă la păsările în plină perioadă de ouat, atunci când aceste organe ating maximum de
dezvoltare; manopera nu se impune la femelele impubere şi la cele în afara perioadelor de ouat;
testiculele se pot eviscera opţional - rinichii şi ureterele nu se eviscerează (în condiţiile în care se optează
pentru eviscerare se are în vedere fragilitatea parenchimului renal şi dificultăţile pe care le are
examinatorul pentru a extrage rinichii din fosele renale).
Examinarea carcasei: - examinarea nervilor: se recomandă disecţia şi examinarea n. sciatic şi a plexului

axilar în vederea expunerii îngroşărilor sau modificărilor de culoare specifice bolii Marek
- examinarea sinusului infraorbitar: se secţionează maxilarul (porţiunea superioară a ciocului) înaintea

unghiului intern al ochilor - examinarea musculaturii interesează zonele bine reprezentate (regiunea
pectorală şi cea a coapselor), se practică secţiuni perpendiculare pe axul longitudinal al fibrelor
- examinarea articulaţiilor se face după acelaşi principiu ca la mamifere.
Deschiderea cavităţii craniene şi medulare: - urmează aceleaşi principii ca şi în cazul mamiferelor.
7.3. NECROPSIA MEDICO – LEGALA
NML se deosebeste de cea diagnostica p/n scopul pe care-l are, intrebarile puse si metodele efectuarii.
Ea se preocupa nu numai de cauza mortii, dar si a circumstantelor in care ea a survenit.
Ca obiect de studiu in NML ne serveste: cadavrul; parti de cadavru, organe sau tesuturi; cadavre
deshumate,pamant de sub cadavru; materilale scrise (procese verbale, acte, buletine ect).
Se executa in cazul cind apar suspiciune de moarte suspecta, silnica a animalului; in caz de accidente
mortale; moarte subita sau intoxicatii; boli infectioase; in orice circumstante cind e necesar de elucidat
cauzele, imprejurarile in care sau produs modificarile morfo -patologice; elucidarea vechimii traumelor si
a timpului de producere a lor.
NML se mai practica si in cazul peirii animalului din cauza conditiilor de intretinere, ingrijire,hrana sau
igiena necorespunzatoare sau in urma actiunilor directe sau indirecte a omului. Orice necropsie se poate
transforma in una medico-legala.
NML e executa la cererea organelor d eancheta,a procuraturii, judiciare, SIS,politie.In acest caz in fata
expertului sunt puse scopuri bine definite,la care el trebue sa dea raspunsuri bazate pe date stiintifice.
Expertul e numit in scris p/n ordin.E interzis efectuarea nml de catre alta persoana decit cea indicata.
Deoaree in domeniul medicii veterinare nu e prevazut asa unitate medic veterinar expert-legist special
pregatiti, orice medic veterinar cu studii finisate si cu cunostinte, apti- tudini necesare poate fi numit sa
execute o NML.
Medicul legist numit e obligat la timp sa execute NML,folosind metode stiintifice si analize de laborator
moderne, poarta raspundere personala.
O NML nu este incredintata unui medic veterinar cointeresat in rezultatele ei sau care activeaza in
unitatea zootehnica sau sanitar-veterinara de unde provine animalul, dar se numeste un alt medic.
Medicul legist numit este asigurat cu tot necesarul de catre organele de stat, cu care trebue sa
colaboreze strins.
NML se efectuaza in prezenta unei comii unde intra: - medicul veterinar-lergist; - reprezentantul
organulu care a comandat necropsia ; - nu mai putin de 2 martori. Pot fi numiti mai multi medici
veterinari legisti la efectuarea unei necropsii.
NML se termina cu elaborarea unui act de NML, care are doua compartimente: procesul verbal si
incheirea(concluzia). -partea introductiva: de cine e ceruta NML; problemele,intrebarile puse; ce
material e pus la dispozitiea expertului; unde ,cind,de cine e efectuata. -partea descriptiva: metodica
desfasurarii e aceias ca la o necropsie diagnostice, doar ca in cazul NML se incepe de la organul afectat.
Importanta mare in cazul NML are inspectia cadavrului la locul peirii sale, pozitia lui, mediul
inconjurator.
Urmeaza apoi o inspectie externa miguloasa si cadavrul se duce la locul de deschidere. Necropsia se face
la lumina zilei; in caz ca nu e posibil – indicam tipul luminii si puterea ei. Cadavrul in NML nu se deschde
doar atunci cind legislatia SV interzice acest lucru.
La sfirsit,actul e semnat de toti membrii comisiei.
Diagnoza morfopatologica este stabilit doar de catre medicul veterinar legist. In incheere,medicul
legist,bazindu-se pe datele necropsiei indica cauzele mortii si imprejurarilor in care sa produs.In caz ca
sunt necesare examene de laborator,s ecolecteaza material patologic p/n laborator cu indicatiile
necesare.
Numai dupa primirea rezultatelor de laborator, medicul legist va face concluzia finala.
In caz ca sunt mai multi medici legisti,concluzia e comuna;in caz ca apare o parere separate - ea se
documenteaza ca parere privata.
Dupa efectuarea NML, medicul veterinar controleaza ca resturile de cadavru,organe,tesutiri sa fie

stranse si conservate(poate sa apara nevoia efectuarii unei NML repetate).
Dupa trecerea unei perioade de timp,resturile se distrug (utilizeaza). La efectuarea unei NML,dar si unie
diagnostice, medicul veterinar e obligat sa ia masuri de protejare a persoanelor asistente si a ajutorilor
sai; sa pastreze in taina rezultatele expertizei si sa prezinte actul doar organului care a cerut NML.
7.3.EXAMENENE DE LABORATOR DIRECTE SI INDIRECTE IN CURSUL NECROPSIEI:
Examenele directe:
-preparat direct intestinal,din lezinle vizibile examinate la microscop incimp luminos sau de contrast de
faza,detectam oochistii si merozoitii de Eimeria si oua de paraziti in duoden si cecum.
Se examineaza intre lama si lamela;
-flagelatele: Trichomonas,Histomonas,se pot observa usor la microscop in preparat direct de la

cadavrul proaspat, cald , in lichid intestinal limpede: intre lama si lamela – se observa miscarea
parazitilor , mai ales la materialul luat din cavitatea bucala sau gusa (la persistarea unui miros fetid).
-se fac fac raclate de mucoasa intestinale sau din gusa p/n evidentierea parazitilor de ascaridia si oule
de Capillariaexaminate la microscop se poate vedea capatul parazitiului care proemina;
-Candidoza la gusa se poate determina p/n colorarea raclatului de pe mucoasa ei cu albastru de metilen
sau albastru policrom si examinarea intre lama si lamela.
Preparatul direct trebue sa fie digerat 15 min. cu sol.de NaOH 20 % - p/n evidentierea hifelor.
-examinarea microscopica a raclatului cutanat, eventual clarificat, depistind raile.
Examene indirecte(a frotiurilor,amprentelor): se fac frotiuri sau amprente, care se coloreaza cu albastru
de metilen, albastru policrom, p/n metoda Gram sau Romanovschii. In acest caz usor se evidentiaza
Cl.perfingens sau Cl.colonum: in caz de enterite necrotice sau ulceratii.
La coriza infectioasa - amprente subtiri de exudat din sinusuri. La suspiciune la turbare - amprente din
granuloame, colorate p/n metoda Zenhel- Neelson.
La artrite amprente incare se vor depista: stafilococi,bacilul rujetului,micoplazme. -din intestin si de la

zonele cu inflamatie fibrinoasa a cavitatilor seroase,amprentele se coloreaza Gram si se vor evidentia
amogen si masiv bacili scurti Gram -- , ceia ce ne indicao inflamatie cu E.coli, forma septicecum.
Principii generale:
- Probele trebuie să fie reprezentative pentru examenul solicitat.
- Cantitatea de material patologic va fi suficientă pentru examenul solicitat.
- Recoltarea se va face de la cadavre cât mai proaspete sau de la animale sacrificate în scop de
diagnostic, iar expedierea se va face în cel mai scurt timp (probele recoltate pentru investigaţia medico-
legală nu vor ţine cont de timpul scurs de la momentul morţii).
- Probele vor fi strict individualizate.
- Se vor folosi instrumente şi recipienţi curate sau sterile, după caz.
- Pentru a evita diseminarea bolilor din focar şi poluarea mediului, ambalarea şi transportul se vor face
în condiţii de maximă siguranţă.
- Probele vor fi trimise cu NOTĂ DE ÎNSOŢIRE, în care se vor menţiona: numărul probelor, felul probelor,
data recoltării, date clinice, tratamente aplicate, examenele solicitate, numele şi calitatea celui care a
recoltat probele
Recoltarea, ambalarea şi transportul probelor pentru examenul histopatologic:
Recoltarea se face: - cât mai aproape de momentul morţii - fragmente cu latura de 1 – 1,5 cm - din cele
mai reprezentative leziuni - de la marginea leziunii - cu instrumente bine ascuţite - se va evita strivirea
fragmentului (foarfecă sau pensă) - probele vor fi ambalate în recipienţi care se închid etanş, în soluţie
fixatoare (formaldehidă 10%), volumul acesteia fiind de 20-40 de ori mai mare decât al fragmentului.
Probele destinate examenului histopatologic NU SE CONGELEAZĂ. La 24 de ore probele vor fi modelate

şi se schimbă lichidul fixator.
Recoltarea, ambalarea şi transportul probelor pentru examenul bacterioscopic/bacteriologic:
- recoltarea se face în condiţii de strictă asepsie.
- instrumentele şi recipienţile vor fi sterile, etanşe şi impermeabile.
- nu vor fi folosite substanţe antiseptice sau fixatoare.
Se evită recoltarea de la animale tratate cu antibiotice
- se recoltează: o cadavre întregi sau animale în agonie o organe parenchimatoase, organe cavitare
ligaturate (piesa este reprezentată de organ şi conţinutul din lumen) o os lung nedeschis înfăşurat în
material textil îmbibat în acid fenic sau sublimat o sânge ca atare – examen serologic şi biochimic o
sânge recoltat pe anticoagulant – examen morfologic o frotiuri uscate şi fixate o ser sanguin – în tuburi
sterile
Recoltarea, ambalarea şi transportul probelor pentru examenul virusologic: - Izolarea şi identificarea

virusurilor este adesea dificilă.
- Recoltarea se face în condiţii de strictă asepsie.
- Instrumentele şi recipienţile vor fi sterile, etanşe şi impermeabile.
Tipul probelor va fi adaptat bolii suspicionate. - se recoltează o secreţii de pe mucoase
– recoltate direct pe medii de cultură sau cu tampoane sterile introduse în eprubete sterile o urină o LCR
– recoltat pe anticoagulant o lichide patologice
– recoltate prin puncţie în condiţii de asepsie o fragmente de piele (cu latura de 10 cm) o cadavre
întregi sau animale în agonie (GET) o organe parenchimatoase (rinichi, ficat, pulmon, structuri limfoide
etc.) o organe cavitare (parvoviroză) o avortoni şi învelitori fetale (herpesviroze, PRRS) o os lung sau
stern (pestă porcină) o vezicule şi conţinut vezicular (viroze epiteliotrope) o cruste împreună cu ţesutul
cutanat subiacent o ser sanguin
– în tuburi sterile Materialul patologic va fi expediat de preferinţă în stare proaspătă, dar şi congelat sau
introdus în ser fiziologic glicerinat 50%.
În nota de însoţire vor fi menţionate toate acţiunile imunoprofilactice efectuate. În cazul anumitor boli
(febră aftoasă) se vor lua măsuri speciale de preîntâmpinarea a diseminării virusului. PROBELE VOR FI
EXPEDIATE ŞI PRELUCRATE CÂT MAI RAPID POSIBIL.
Recoltarea, ambalarea şi transportul probelor pentru examenul parazitologic:
- Tipul probelor va fi adaptat bolii suspicionate.
- Este importantă cunoaşterea momentului optim pentru recoltarea probelor.
- În cazul exoparazitozelor se recoltează paraziţi, cruste, fire de păr, care vor fi ambalate în recipienţi de
sticlă sau plastic închise etanş.
- Secreţiile (buco-faringiene, conjunctivale, nazale) vor fi recoltate cu ajutorul unor tampoane sterile
îmbibate în ser fiziologic şi vor fi ambalate în recipienţi sterile.
- Paraziţii din tubul digestiv se recoltează ca atare, ambalaţi în eprubete sau plăci Petri, în mediu umed;
segmente de intestin ligaturate la capete şi ambalate în recipienţi curate, închise etanş; conţinut
intestinal ambalat în pungi sau alte recipienţi de plastic, închise etanş.
- Pentru nematodozele pulmonare se expediază pulmonul în totalitate, fragmente de pulmon sau

paraziţii, ambalate în recipienţi închise etanş, în mediu umed.
- Pentru parazitozele hepatice se recoltează fragmente de organ din toţi lobii hepatici.
- Pentru parazitozele musculare se recoltează şi expediază probe de musculatură scheletică şi cardiacă.
- Pentru diagnosticul hemosporidiozelor se expediază sânge recoltat pe anticoagulant sau frotiuri

uscate.
- Pentru examen coprologic se recoltează fecale ce vor fi ambalate în recipienţi de plastic sau sticlă
închise etanş.
- TRANSPORTUL PROBELOR DESTINATE EXAMENULUI PARAZITOLOGIC SE VA FACE CÂT MAI RAPID,

PENTRU A EVITA DENATURAREA PROBEI SAU TRECEREA PARAZITULUI ÎN ALTĂ FAZĂ EVOLUTIVĂ
Recoltarea, ambalarea şi transportul probelor pentru examenul micologic/micotoxicologic:
- Pentru dermatomicoze: scuame, cruste, fire de păr, recoltate prin raclare de la periferia leziunilor,
după umectarea zonei. Ambalarea se face în recipienţi de plastic, eprubete, plăci Petri sau între două
lame.
- Pentru micozele viscerale: secreţii, depozite de pe mucoase, fragmente de ţesuturi şi organ recoltate şi
ambalate steril. Transportul se face în condiţii optime de temperatură şi umezeală.
Recoltarea, ambalarea şi transportul probelor pentru examenul toxicologic:
- ESTE EXAMENUL CU CELE MAI MULTE IMPLICAŢII MEDICOLEGALE.
- Presupune căutarea unor substanţe toxice în diverse medii (cadavre, sol, apă, momeli, furaje etc);
- Presupune o anchetă epidemiologică complexă;
- Nota de însoţire va conţine rezultatele anchetei epidemiologice şi modificările anatomopatologice

observate la necropsie;
- Se recoltează probe atât de la cadavre cât şi de la animale în viaţă;
- În general se recoltează şi expediază stomacul şi/sau intestinul ligaturate sau 200 – 300 g conţinut
gastric;
- Se poate expedia cadavrul în totalitate;
- Se pot recolta şi expedia fragmente de ţesuturi şi organe în funcţie de intoxicaţia suspicionată;

- Pentru intoxicaţia cu metale grele – ficat , rinichi
- Intoxicaţia cu alcaloizi, barbiturice, sare – encefal
- Intoxicaţia cu organoclorurate – ţesut adipos
- Intoxicaţia cu fluor, boală de iradiere – os lung
- Intoxicaţie cu cianuri – musculatură - Intoxicaţie cu arsen, fluor, zinc, acid salicilic – urină
- Intoxicaţia cu arsen – fanere
- Intoxicaţia cu mercur – fetuşi sau ficatul, rinichii şi encefalul acestora
PROBELE VOR FI EXPEDIATE ÎN STARE PROASPĂTĂ SAU REFRIGERATE,NICIODATĂ CONSERVATE ÎN

ALCOOL, FORMOL SAU ALT GEN DE FIXATOR.
AMBALAREA SE FACE ÎN RECIPIENTE IMPERMEABILE CE SE ÎNCHID ETANŞ.
MATERIALUL DIN CARE ESTE CONFECŢIONAT AMBALAJUL VARIAZĂ ÎN FUNCŢIE DE SUSPICIUNE

(STANIOL, PLASTIC SAU STICLĂ).
EXPEDIEREA SE FACE PRIN CURIER, ÎN CONDIŢII DE MAXIMĂ SECURITATE, PENTRU A EVITA

SCHIMBAREA, ALTERAREA SAU DETERIORAREA PROBELOR.
9.1.Etapele procesului diagnostic.
Etapele procesului de diagnosticare prevede: colectarea datelor anamnetice; examinarea si

interpretarea leziunilor existente la cadavru; analizele de laborator.
Pe masura executarii necropsiei , se inventarizeaza leziunile elementare,care caraborate intre ele,pot

stabili cauza mortii si stabili diagnosticul nosologic.
Organizmul e un complex unitar, cu functii care se influentiaza reciproc.
Planul general de culegere leziunilor elementare cuprinde:

Caractere generale: -examenul exterior general si pe regiuni; -de la organe si tesuturi:
dezvoltarea,integritatea,raporturile, deformarile, anomalii, malformatii; -forma si configuratia organelor
parenhimatoase(la exterior si pe sectiune);
- la organele cavitare: lumenul si continutul;
Caractere fizice structurale ale tesuturilor si organelor: -luciul si aspectul capsulei;

-marimea:lungimea,latimea,grosimea,greutatea;
-elasticitatea,friabilitatea,culoarea,transparenta,transluciditatea; -consistenta,la organele

parenhimatoase se apreciaza pe sectiune;
-caractere particulare; -circulatia sangvina si limfatica,limfonodulii;

-continutul cavitatilor; -histoarhitectonica specifica fiecarui organ; -tesuturi in
exes(inflamatii,hipertrofii,tumori ect);
Caractere accidentale: -exudate,depozite ect; -inflamatii,acumulari; -corpi liberi straini sau din organ;
la aceste date se adauga:examenul microscopic,bacterioscopic,paraxitologic ect.In masura

posibilitatilor,se fac preparate histologice si citologice.
9.2.Analiza datelor anatomoclinice, stabilirea diagnosticului si cauza mortii.
Diagnosticul necropsic,reprezinta stabilirea “starii morfologice” a tesuturilor si organelor la data

examinarii: din greaca -diagnossisdeosebire,distingere.
Precizarea diagnosticului, e una din cele mai importante activitati medicale atit din cauza
complexitatii,cit si a repercursiuniilor.
O singura leziune elementara,nu poate defini modificarile pe care o are organul,deoarece ea poate fi
comuna la mai multe modificari.
EX.consistenta crescuta a pulmonului se poate intilni si la o congestie activa sau pasiva;la infarctul
rosu;bronhopneumonie;tumori ect.
De aici reese ca se impune indentificarea mai multor leziuni elementare. P/n a defini modificarile
structurale(diagnosticul), e necesar sintetizarea intru-un tot a mai multor leziuni elementare pe baza
interdependentei acestora.
EX. Marirea in volum si greutate a pulmonului, culoarea rosieviolacee sau negricioasa, abundenta de
sange pe suprafata de sectionare– indica o congestie pulmonara pasiva (de staza); daca ar lipsi o leziune
din cele descrise; exes sange pe suprafata de sectiune
- diagnoza morfopatologica ar fi : infarctul rosu al pulmonului.
Diagnosticul morfopatologic e punctul final si cel mai important al investigatiei macroscopice a

tesuturilor si organelor si consta in definirea in termeni stiintifici medicali, enuntati in propozitii scurte si
concise a leziunilor descrise anterior.
La stabilirea diagnosticului, uneori se utilizeaza termiologia proceselor patologice fundamentale: atrofie,

distrofiie, necroze ect ,la care se adauga cuvintul ce defineste organul: atrofia renala, necroza hepatica
ect. Alteori ,cum ar fi in cazul distrofiilor si inflamatilor se adauga sufuxul: -oza sau –ita: nefroza, nefrita.
Ca exceptie de la asta este inflamatia pulmonilor- bronhopneumonia sau acumularea de lichid in

cavitatea peritoniala – ascita (care nu e o inflamatie dar o modificare ciculatorie).
Nu sunt inscrise ca diagnostic morfopatologic, modificarile cadaverice si cele datorate sacrificarii,

transportarii si pastrarii cadavrului sau organelor, decit doar in cazurile cind ele fac imposibil de stabilit
diagnosticul morfopatologic.
Diagnosticul stabilit in urma examenului macroscopic, trebue completat cu alte examene de laborator
(paraclinice), diagnosticul morfopatologic e mai complex ca cel clinic.
La momentul actual, medicii morfopatologi au trecut si practica stabilirea unei diagnoze pe principiul
nosologic: in el se indica boala de baza, complicatiile pe care le produce si bolile secundare care o
insotesc.
In acest caz, boala de baza se evidentiaza cu o linie dreapta ___, iar complicatile produse cu o linie
valuroasa ~.
Reesind din acasta, principiile de baza la stabilirea unei diagnose este : cauza - efectul, patogeneza in
forma hronologica ( dupa Sor se incepe cu bolile acute; iar dupa Vertinschi- cu bolile cronice) si
nosologia (bolile instalate). Dupa I.Trofimov, boala de baza se socoate acea, care nemijlocit singura sau
p/n intermediul complicatiilor sale e capabila sa produca moarte animalului.
Uneori pot fi intilnite doua boli de baza: pesta si salmoneloza la purcei.Asa tip de asociatie se numeste:
boli concurente, unde ambele se socot ca boli de baza. Combinarea a doua boli, care singure nu sunt
mortale, doar daca sunt numai in asociatie si au provocat moartea se numesc: boli asociative.
La complicatii se atribue, acele procese patologice (pot sa fie mai multe la numar), care apar pe fonul
bolilor si patogenetic sunt in strinsa relatie cu ele,dar in majoritatea cazurilor au o etiologie separata.
Boala de fundal(fon), este boala care precedeaza boala de baza si stabileste, formeaza conditiile pentru
instalarea ei, dar singura nu este mortala. Ele au o legatura patogenica directa cu boala de baza si joaca
un rol deosebit in patogeneza si morbiditatea ei (ex.: boala de baza - infarctul miocardului, iar ca cauza ,
fon a servit ateroscleroza sau boala hipertonica).
Boala de insotire (concomitenta): este boala care se poate aparea pana la boala de baza sau in timpul
aparitiei si dezvoltarii ei,dar nu are cu ea sau complicatiile pe care l-ia provocat ,nici o tangenta
etiologica sau patognomica( tumori benigne, helmintoze ect).
9.3.Documentele necropsiei
Documentele necropsiei se impart in doua categorii: -documente de activitate de rutina; -actele cu

specific medico-legal.
Actele activitati de rutina: Jurnalul inregistrarii necropsiilor efectuate: este prezent in unitatile
zootehnice, sanitar-veterinare sau in institutiile de invatamint medical.
In registrul sus indicat se fac insemnarile pe scurt al necropsiilor efectuade, a actelor eliberate.
Jurnalul dat trebue sa fie cu foile numerotate, cusute si sigilate, cu inscriirele necesare.
Este completat de persoana responsabila de efectuare a necropsiilor sau care e imputernicita sa face
insemnarile respective,care duce raspundere p/n cele inscrise in el.
Actul de necropsoe(forma scurta):este un document cu importanta p/n gospodariile sau nitatile

zootehnice,sanitar-veterinare,servind ca baza p/n rebutarea si scoaterea de la evidenta a animalelor
pierite.
E un document tipizat, elaborat de organele sanitar-veterinare abilitate.

Actul e completat de o comisie.Are compartimentele: partea introductiva si cea descriptive impreuna cu
cauza mortii.
Medicul prozector completeaza singur actul si poarta personal raspundere de cele inscrise. Actul e
semnat de toti membrii comisiei(3 sau 5membri).
ACTELE FOLOSITE ÎN PRACTICA necropsiei si MEDICO-LEGALĂ Activitate de rutină: • Nota de însoţire •

Actul de necropsie • Buletinul de analiză Acte cu specific medico-legal: • Procesul verbal
predare/primire; • Actul de necropsie medico-legală; • Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică
•Raportul de expertiză medico-legală
ACTIVITATEA DE RUTINĂ - NOTA DE ÎNSOŢIRE
Act oficial (tipizat) întocmit de medicul veterinar; Însoţeşte materialul patologic trimis pentru examene
suplimentare de laborator (diagnostic etiologic); Modul de întocmire, veridicitatea datelor şi modul de
recoltare al probelor contribuie la stabilirea unui diagnostic corect; Va purta antetul instituţiei (numele
circumscripţiei sanitar-veterinare, societăţii comerciale, cabinetului sau clinicii particulare etc); de
preferat să aibă un număr de ordine (corespunzător registrului în care este consemnat cazul); Date
introductive: denumirea instituţiei/laboratorului solicitat, felul probelor (cadavre, organe, sânge, piese
operate etc), provenienţa lor (număr matricol, animal viu, mort, sacrificat de necesitate sau eutanasiat,
specie, rasă, vârstă, sex, stare fiziologică); Date referitoare la situaţia clinică; Date referitoare la situaţia
epidemiologică: cum a evoluat episodul, câte animale cu semne clinice, câte animale moarte; In cazul
animalelor necropsiate se vor preciza principalele leziuni; Tratamentele efectuate şi rezultatul lor;
Imunizări efectuate şi data efectuării lor; Diagnosticul (de suspiciune) stabilit pe baza semnelor clinice
sau a examemului necropsic; Alte date (dacă au o potenţială legătură cu cauza morţii) care fac referiri la
cazare, hrănire, alte boli care s-au diagnosticat, mod de îngrijire etc; Tipul de examen cerut; Actul este
datat, semnat şi parafat de medicul veterinar. Erori frecvente în întocmirea notei de însoţire: Lipsa notei
de însoţire; Date incomplete/absente referitoare la identificarea animalului; Date incomplete/absente
referitoare la situaţia clinică/leziunile descoperite în urma examenului necropsic; Date incomplete
referitoare la tratament; Fără precizări referitoare la tipul de examen; Act nesemnat, fără parafă.
ACTUL DE NECROPSIE
Document (tipizat) folosit şi întocmit în cadrul laboratoarelor de anatomie patologică şi serviciilor de

diagnostic necropsic (registrul de necropsie); cele două documente nu se substituie unul pe celălalt;
Acest document se va arhiva (poate face oricând obiectul unei expertize medico-legale).
Partea introductivă: date privitoare la momentul şi locul efectuării necropsiei, medicul care desfăşoară
operaţiunea şi persoanele care îl asistă, date referitoare la identificarea cadavrului (număr matricol,
specie, rasă, sex, vârstă, semne particulare, momentul morţii); date referitoare la actele sau persoanele
care însoţesc cadavrul (notă de însoţire, nume proprietar sau medic veterinar, adresă, telefon); date
generale referitoare la modificările cadaverice observate la inspecţie: intrarea în rigiditate/rezoluţie,
gradul de opacifiere a corneei, timpanism cadaveric, imbibiţie sulfmethemoglobinică; date referitoare la
perioada premergătoare morţii (se pot folosi datele din nota de însoţire sau se ia anamneza de la
proprietar sau de la cei care aduc cadavrul pentru necropsiere);
Partea descriptivă: Are în vedere descrierea tuturor aspectelor considerate ca abateri de la normal
(leziuni); Descrierea se face potrivit etapelor tehnicilor de necropsie aplicate în funcţie de specie, stare
fiziologică etc. (examenul exteriorului, examenul cavităţii bucale, toracice, abdominale, craniene şi a
organelor existente, aparat locomotor);
Pentru organele care nu prezintă modificări, rubrica respectivă se completează cu formulări: “FĂRĂ
MODIFICĂRI”, “FĂRĂ MODIFICĂRI RECUNOSCUTE MACROSCOPIC”; DESCRIEREA ABATERILOR DE LA
NORMAL SE FACE EVITÂND TERMENII DE SPECIALITATE, FOLOSIND UN LIMBAJ UZUAL, ÎN STRÂNSĂ
CORELAŢIE CU MODIFICĂRILE OBSERVATE. SE VOR EVITA FORMULĂRILE CONFUZE SAU ECHIVOCE.
Partea concluzivă: diagnosticul anatomopatologic: se are în vedere ca toate modificările descries în
cadrul părţii descriptive să aibă un corespondent lezional real în partea concluzivă; în baza tabloului
lezional formulat se emite după caz un diagnostic de certitudine (cauza morţii) sau un diagnostic de
suspiciune;
În cazul în care necropsia nu elucidează diagnosticul de certitudine, se vor menţiona dacă s-au recoltat
probe pentru examene suplimentare, tipul probelor recoltate, pentru ce tip de examene; Pe baza
acestor date se formulează câteva concluzii şi observaţii: care este mecanismul prin care s-a produs
moartea, care dintre leziunile depistate la cadavru sunt incompatibile cu viaţă, dacă există leziuni cu
vârste diferite, fenomene de reacutizare etc. Actul este datat, semnat şi parafat de medicul care a
condus necropsia, precum şi de cei care au asistat.
BULETINUL DE ANALIZĂ
Act oficial (tipizat) eliberat de toate laboratoarele de diagnostic; Conţine antetul instituţiei de diagnostic;
Parte introductivă: date care identifică probele/materialele care au făcut obiectul diagnosticului
(numărul şi data notei de însoţire, felul probelor, medicul/ proprietarul care a solicitat examinarea), tipul
de examen solicitat; Rezultatul: se formulează folosind exclusiv termeni ştiinţifici; Recomandări:
aprecierea prognosticului unor leziuni, recomandări referitoare la terapie, etc.
ACTE CU SPECIFIC MEDICO – LEGAL –
PROCESUL VERBAL PREDARE-PRIMIRE
Document redactat la predarea materialelor care constituie probe principale sau secundare; se face de
către o persoană împuternicită să solicite expertiza medico-legală; Se vor specifica: felul probelor şi
numărul acestora, descrierea caracteristicilor individuale (eventual dacă au primit un număr), starea în
care au fost primite, documentele anexe care însoţesc materialul expertizat (procese verbale de
constatare în teren şi fotografii); Procesul verbal este datat şi semnat de ambele persoane (cea care
predă probele şi cea care le primeşte spre examinare); Transferul unor alte probe, recoltate pentru
examene suplimentare se face în acelaşi mod.
ACTUL DE NECROPSIE MEDICO - LEGALĂ
Necropsia medico-legală: desfăşurată la cererea organelor judiciare (dispoziţie scrisă);
Necropsia este realizată în prezenţa unei comisii (cel puţin două persoane de specialitate şi un
reprezentant legal); Tehnica de necropsie va fi identică cu cea folosită în activităţile de retina:
modificările de tehnică vor surveni numai atunci când există indicaţii exprese corelate cu o potenţială
cauză a morţii, în funcţie de specificul cazului sau de anamneză; Probele recoltate pentru diferite
examene suplimentare se vor numerota şi fotografia; Proba se recoltează dintr-un singur loc, după care
se împarte în două (expertiză şi contraexpertiză); Întocmirea actului de necropsie medico-legală se
realizează la locul necropsiei, pe formulare netipizate (coli albe): formularele tipizate permit adăugiri sau
nu au spaţii suficiente pentru descrierea unor modificări;
Cele trei părţi componente (partea introductivă, descriptivă şi concluzivă) sunt mult mai ample;
Partea introductivă: numele persoanei împuternicite (ex. cel care aduce cadavrul pentru necropsia
medico-legală); numărul pe care le-au primit probele (cadavrele) în registrul de cazuistică al serviciului
care efectuează necropsia; identificarea animalului, date anamnetice; Descrierea va urmări în mod
expres etapele necropsiei şi accesul la diferite planuri anatomice;
Partea descriptivă: Se vor descrie toate elementele examinate: sunt avute în vedere aspectele normale,
modificările cadaverice şi leziunile; Se va acorda o atenţie specială tuturor modificărilor care atestă
traumatismul, interveţii terapeutice (bandaje, plăgi suturate, catetere, sonde, branulă, drenuri);
Partea concluzivă: Stabileşte diagnosticul anatomopatologic; Furnizează informaţiile cele mai relevante
privitoare la cauza morţii; Atunci când rezultatele necropsiei sunt echivoce, se vor propune metodele
alternative pentru elucidare.
RAPORTUL DE CONSTATARE TEHNICO - ŞTIINŢIFICĂ RAPORTUL DE EXPERTIZĂ MEDICO – LEGALĂ

VETERINARĂ
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică: act întocmit la finalul activităţilor de cercetare parţiale,

efectuate de specialiştii pe un domeniu de activitate îngust, implicaţi în investigarea cazului;
Raportul de expertiză medico-legală veterinară: foloseşte datele prezentate în rapoartele tehnico-

ştiinţifice; datele prezentate sunt strict de natură ştiinţifică; ele aduc în faţa unei instanţe argumente
obiective şi logice.
Partea introductivă: Numărul dosarului de cercetare, menţionarea ordinului sau ordonanţei în baza
căreia s-a efectuat expertiza, obiectul expertizei, instituţia/laboratorul în care s-a desfăşurat expertiza,
numele expertului şi ale celor din echipa de investigaţii (funcţie), cine a solicitat expertiza.
Partea descriptive: Identificarea materialelor supuse expertizei, metodele de investigaţie folosite

(alegerea metodelor se face în funcţie de scopul urmărit) şi rezultatele obţinute în urma investigaţiilor;
Datele obţinute se prezintă într-o formă logică şi convingătoare, bazată exclusiv pe rezultate şi pe
adevărul ştiinţific;
În cadrul raportului de expertiză medico-legală veterinară se vor însuma toate rezultatele parţiale
prezentate de rapoartele tehnico-ştiinţifice; Se recomandă ca ambele rapoarte să conţină anexe care
includ fotografii, grafice, diagrame, buletine de analiză, scheme etc; în cadrul raportului de expertiză
medico-legală aceste materiale se vor prezenta selectiv (cele care au cea mai mare relevanţă în
rezolvarea cazului);
Partea concluzivă: Se detaliază concluziile la care a ajuns expertul cu privire la rezultatele expertizei, va
încerca să răspundă la toate întrebările puse de organele de urmărire penală sau de cele de justiţie (în
limitele oferite de ştiinţă); Redactarea concluziilor se va face în termeni uzuali, uşor de înţeles de către
nespecialişti; Se recomandă ca specialistul medico-legal să semnaleze date suplimentare, altele decât
cele solicitate şi care să aibă legătură cu soluţionarea cazului; Semnarea rapoartelor se face de către toţi
cei care au făcut parte din echipa de expertiză; opiniile diferite ale specialiştilor din echipă pot fi
consemnate separat.
10.1.Diagnosticul necropsic diferentiat rumegatoare la cabaline
LEZIUNILE PIELII
Plăgi: - deosebit de frecvente la cal - multe dintre ele înregistrează complicaţii majore: cele toracice,
penetrante se pot complica cu pleuropneumonie, pleurite Cheloid:- localizate mai frecvent la nivelul
membrelor, pot fi confundate cu procesele tumorale.
Alopecia de sezon: - apare ca urmare a dereglărilor de sinteză a glandei pineale la trecerea de la iarnă la
primăvară - roba de iarnă se schimbă cu cea de vară, căderea părului făcându-se în bloc - aspecte
similare apar în urma stresului şi a febrei, lumina de halogen sau cea fluorescentă - se impune diagnostic
diferenţial prin folosirea metodelor de diagnostic de laborator cu alte cauze ale alopeciei (bacteriene,
virale, autoimune).
Dermatite:
- bacteriene: Dermatophylus congolensis (cruste aderente, groase, localizate pe zonele dorsale) - virale:
Herpesvirus 2 (pot îmbrăca aspect de granuloame cutanate)
- parazitare (Tricophiton)
- autoimune (pemfigus foliaceus, bulos): vezicule-bule-ulceraţii la limitele cutaneo-mucoase ale gurii,

genital, axilar Dermatite specifice cabalinelor
Sindromul eozinofilic la cai: localizările intestinale se pot asocia cu dermatite.
Macroscopic se remarcă dermatită ulcerativă (caracter difuz, ulcere acoperite de cruste). Leziunile
implică inclusiv regiunea coroanei.
Microscopic: infiltrate inflamatorii heterogene formate din limfocite, plasmocite, macrofage şi

eozinofile.
Limfangita epizootică a calului: este o micoză cu evoluţie endemică în anumite regiuni ale globului
(Histoplasma farciminosum).
Este caracterizată macroscopic prin şiruri de piogranuloame cutanate şi subcutanate ce urmăresc

traiectul unor vase limfatice.
Aspecte macroscopice similare pot fi provocate şi de bacterii (Arcanobacterium pseudotuberculosis).
Habronemoza cutanată şi oculară: leziuni cu etiologie parazitară, cu caracter de dermatită ulcerativă

care apare cu predilecţie în timpul anotimpurilor calde.
Sunt afectate regiunile care sunt expuse microtraumelor: în jurul ochilor, marginea buzelor, membre,
regiunea coroanei, regiunea genitală.
Caracteristice sunt ulcerele acoperite cu muguri de ţesut de granulaţie de culoare galbenă

(asemănătoare granulelor de sulf).
Procese tumorale - papilomatoză: produs de virusul papilomatozei ecvine - sarcoid ecvin: produs de
virusul papilomatozei bovine 1 şi 2; regiunea capului este cel mai frecvent afectată (51% din cazuri) -
melanom malign: localizare genitală predilectă, afectează mai ales caii cu părul sur sau alb
LEZIUNILE CORDULUI
Cardiomiopatia hipertrofică Este provocată de cauze congenitale dar şi dobândite. Cauza producerii
cardiomiopatiei nu este mereu evidentă la necropsie. Se asociază frecvent cu stenoza inelului aortic
(congenital) sau poate fi provocată de o endocardită verucoasă.
Leziuni similare pot fi observate atunci când sunt afectare vasele care pornesc din cordul drept (artera
pulmonară).
Defectele de sept
Pot fi remarcate la nou-născuţi, însă cele mai multe se remit precoce odată cu înaintarea în vârstă. Unele
rămân deschise vreme îndelungată, atrăgând după sine hipertrofia cardiacă stângă şi dilataţia atrială
stângă.
Leziunile cardiac sunt însoţite de edeme periferice (subcutanate), limfangiectazie mezenterică, infarcte
cardiace şi pulmonare.
Mineralizarea endocardică
Mineralizarea endocardului: debutează sub formă de depozite delimitate, rotunde ale atriului drept,
după care leziunea se extinde.
Toate situaţiile care sunt responsabile de producerea leziunii au la bază producerea de hipercalcemie:
exces terapeutic de vit. D, intoxicaţii cu plante ce conţin molecule asemănătoare vit. D, boală tumorală
mieloproliferativă (limfom),sindrom uremic.
Ruptura aortei
Se produce frecvent ca o consecinţă a căderii calului pe regiunea pieptului, la momentul la care

presiunea vasculară intraaortică atinge valorile maxime.
de ruptură are forma literei “V”. Astfel de evenimente apar în timpul montei, în timpul eutanasiei prin
împuşcare sau în timpul curselor.
La mânji, efectul căderii se asociază cu deficitul de cupru.
Moartea se produce prin tamponadă cardiacă.
Ruptura arterei pulmonare
Este produsă în aceleaşi condiţii ca şi ruptura aortei.
Necroza miocardică Poate fi provocată de mai mulţi factori: administrarea unor antiparazitare
(Monensin – doze toxice începând cu 200 g/tona de furaj), muşcăturile de şerpi veninoşi, starea febrilă.
Aspecte similare sunt induse pe fondul cardiomiopatiei neurogene (necroza miocardică produsă sub
efectul vasoconstrictor al adrenalinei eliberată masiv în urma unui traumatism cranian sau de coloană
vertebrală).
Inflamaţiile cordului
Pericardite: îmbracă aspect fibrino-purulent sau cronice adezive.

Sunt mai frecvente la mânji, pe fondul unor septicemii produse de Streptococcus spp.,Staphylococcus
spp., Rhodococcus (Corynebacterium) equi.
Miocardite: unele dintre ele sunt urmarea necrozei miocardice. Numeroase cazuri sunt rezultatul unor
leziuni intestinale, cum ar fi modificări topografice,obstrucţii intestinale sau boală inflamatorie
intestinală. Leziunile macroscopice sunt rare, iar dacă apar, se manifestă nespecific, ca decolorare a
cordului în diferite grade.
Endocardite: foarte rar diagnosticate la cal, marea majoritate au etiologie bacteriană (Streptococcus
equi., Staphyloccocus spp, Pseudomonas spp., Actinobacillus equuli), miceţii fiind mai rar implicaţi
(Aspergillus spp. Care produce leziuni primare în pulmon).
Afectează mai frecvent endocardul valvular al orificiului aortic şi cele atrioventriculare.
În funcţie de vechimea leziunii şi instituirea tratamentului pot fi întâlnite atât formele ulcero-vegetante,
cât şi cele verucoase.
Fibroza cardiacă
Este provocată de numeroase cauze, cel mai probabil fiind consecinţa migraţiei larvelor de Strongylus
vulgaris. Leziunile pot fi remarcate oriunde în cord, însă incidenţa cea mai mare este observată la nivel
atrial.
Focarele sunt albicioase, în general au formă rotundă. Pot suferi fenomene de calcificare. Există
posibilitatea ca larvele să fie identificare la examenul histologic. Suplimentar, leziunile se por extinde la
nivelul aortei, având aspectul unor granuloame ataşate la intimă. Tumori Cele mai multe sunt de origine
metastatică (melanomul cutanat) sau sunt parte componentă a tumorilor cu evoluţie multicentrică
(limfomul). Au fost raportate cazuri de hemangiosarcom pericardic
LEZIUNILE CĂILOR RESPIRATORII
Cavităţi nazale şi sinusuri
Marea majoritate a leziunilor dignosticate sunt următoarele: traumatismele (incidenţă mare la caii
tineri), procesele tumorale (diagnosticate cu precădere la caii bătrâni), sinuzitele bacteriene primare şi
sinuzitele secundare leziunilor dentare. Indiferent de natura leziunii, cele mai comune semne sunt
reprezentate de deformări ale oaselor feţei, urme ale jetajului şi epistaxisului, fistule de drenare a
exsudatului.
Sindromul cicatriceal al nazo-faringelui
Este specific cabalinelor, fiind consecinţa proceselor inflamatorii în plină progresie sau remise prin
formare locale de cicatrice ale mucoasei nazale, faringelui şi laringelui. Obturarea căilor respiratorii
poate merge până la 50% din lumen.
Colapsul traheal
Apare mai frecvent la ponei şi caii în miniatură. Afectează în egală măsură traheea intratoracică şi
extratoracică. Lumenul traheei este turtit dorso-ventral.
LEZIUNILE PULMONULUI
Modificări circulatorii
Se manifestă dominant ca stază şi edem pulmonar. Cel mai cunoscut aspect morfologic este cel
corespunzător pulmonului de insuficienţă cardiacă. Pulmonul apare marmorat (numeroase nuanţe de
roşu), iar atunci când leziunile sunt cronice, apar nuanţe gălbui sau brune (generate de acumulările de
hemosiderină).
Edemul pulmonar se poate asocia leziunilor de stază. Se impune corelarea leziunilor pulmonare cu cele
cardiace.
Ficatul susţine prin aspecte macroscopice mecanismul cardiac al producerii leziunilor, prezentând
frecvent leziunile corespunzătoare stazei cronice (ficat muscat).
Colapsul pulmonar postanestezie
Este un aspect morfologic întâlnit frecvet la animalele care au beneficiat de anestezie inhalatorie. Pe
timpul anesteziei azotul, din aerul inspirat este dizolvat în sânge, lumenul alveolar scăzând progresiv
până la colabarea lumenului.
Boala respiratorie ecvină
Reuneşte o serie de leziuni pulmonare, cum ar fi emfizemul pulmonar, boală cronică obstructivă
respiratorie sau bronşiolita mucoidă. Elementele commune stărilor patologice menţionate sunt
acumulările de mucus, reducerea lumenului bronşial datorită bronhospasmului şi asocierea procesului
inflamator.
Cauzele sunt diverse: bacterii, virusuri, pulberi, paraziţi, fungi. Boala cronică obstructivă respiratorie este
forma cea mai frecventă, fiind exprimată macroscopic ca pulmon cu volum normal şi consistenţă
buretoasă.
Căile respiratorii sunt evidente şi pline cu mucus.
Emfizemul pulmonar apare ca urmare a imposibilităţii expulzării aerului datorită obstrucţiei bronşiolare.
Aceste situaţii se pot asocia cu hipertrofia părţii musculare a diafragmului (arată evoluţia cronică a bolii,
moment în care procesul inflamator se remite).
Inflamaţiile pulmonului
Pneumonia de transport sau febra de transport a cailor (prin inhalare sau prin gravitaţie) se manifestă
morfologic ca bronhopneumonie gangrenoasă.
Afectează porţiunile ventrale ale lobilor anteriori (culoare roşie-vişinie, consistenţa fermă, exsudat
fibrino-purulent la secţionare). Apare ca urmare a transportului, atunci când caii sunt legaţi cu capul sus,
împiedicând animalul să scuture capul sau să sforăie, astfel încât să-şi degajeze căile respiratorii. Acest
material (care are încărcătură bacterină mare) coboară pe trahee spre pulmon, provocând leziuni
inflamatorii.
Există posibilitatea ca animalul să prezinte episoade succesive (corelate cu momentul transportului),

leziunile pulmonare cronice, de consolidare să coexiste cu cele acute, corespunzătoare ultimului
transport.
Pneumonia purulentă (abcesul pulmonar) are ca etiologie dominantă infecţia cu Rhodococcus spp. şi
secundar cu Pneumocystis carini.
Abcesele pot avea dimensiuni variabile.
Pneumonia cu Adenovirus afectează animalele tinere, a căror sistem imunitar este compromis.
Macroscopic, leziunile sunt localizate pe porţiunile cranioventrale ale pulmonilor, prezentându-se ca un
mozaic de atelectazie, consolidare. Leziunea este gravă la mânjii cailor din rasa Arabă (imunodeficienţă
indusă genetic).
Modificările lezionale din pulmon se asociază cu prezenţa unor organe limfoide subdezvoltate.
Tumorile pulmonare
Sunt rar diagnosticate la cal: tumora cu celule granulare (sunt celule care morfologic aparţin celulelor
care definesc teaca Schwann), carcinomul alveolar, rar hemangiosarcom. Sunt posibile metastazele de
melanom malign, ca şi visceralizarea pulmonară a limfomului malign ecvin, atunci când este surprins
limfocentrul mediastinal.
LEZIUNILE FICATULUI
Ficatul gras (hepatosteatoza)
Cauzele producerii sunt multiple: înfometarea, gestaţia, intoxicaţii.
Poneii exprimă cel mai frecvent această leziune. Necroza hepatică Este parte componentă a leziunilor
corespunzătoare bolii hepatice acute idiopatice (sinonim cu boala serului sau maladia Theiler), care
apare ulterior injectării unor seruri (ser antitetanic, antibotulinic) sau vaccinuri (cele care au în
componenţă plasmă ecvină).
Ficatul este mai mic decât normal, foarte moale, decolorat. Pe secţiune, canalele biliare sunt dilatate şi
pline cu conţinut. Asocierea procesului inflamator (identificată la examenul microscopic) atestă
progresia leziunilor spre hepatită.
Leziunile hepatice sunt însoţite de icter şi dermatită de fotosensibilizare (în cazul cailor pintenogi,
înciorăpaţi sau a celor cu zone de păr depigmentate în regiunea feţei sau pe alte regiuni ale corpului).
Cercetările de dată foarte recentă (2013) au adus elemente noi privitoare la etiologia hepatitei serului.
Astfel, s-a dovedit că produsele sus menţionate conţin un virus din familia Flaviviridae, genul Pengivirus.
Mai mult, cercetătorii au reuşit să reproducă boala experimental la aproximativ 10 săptămâni de la
momentul inoculării.
Ficatul muscat este asociat insuficienţei cardiace congestive, mai ales atunci când leziunile sunt
localizate în cordul drept. Acelaşi aspect este întâlnit şi în anemia infecţioasă ecvină.
Hepatite Cele mai importante hepatite ale calului sunt: hepatita din maladia Theiler, colangiohepatita şi
hepatita cronică activă.La acestea se mai pot adăuga: - hepatitele virale (exprimate macroscopic ca
hepatită miliară necrotică la nou-născuţi sau la avortoni datorită infecţiei cu Herpesvirus 1), - hepatite
bacteriene exprimate macroscopic ca abcese hepatice (etiologia pare să fie dominată de intervenţii
chirurgicale anterioare ale cavităţii abdominale, boală inflamatoie intestinală localizată duodenal sau
jejunal, corpuri străine care au penetrat peretele intestinal; toate aceste situaţii apar pe fond de
imunodeficienţă), ca hepatită necrotică în contextual tabloului lezional din boala Tyzzer (Clostridium
piliforme) la mânji sau leziuni inflamatorii cronice marcate de infiltrate eozinofilice asociate bolii
inflamatorii intestinale a calului.
Colangiohepatita are în mod frecvent caracter supurativ (infiltraţii cu neutrofile în spaţiul port). Leziunile
sunt asociate cu obstrucţii ale duodenului sau jejunului, depozite de pământ sau nisip în intestin sau alte
procese inflamatorii acute ale duodenului şi jejunului.
Toate aceste cauze favorizează staza biliară şi invazia bacteriană ascendentă de la nivel intestinal spre
canalele biliare. E. coli alături de alte specii bacteriene din flora intestinală sunt responsabile de
producerea leziunii. Formarea calculilor se asociază frecvent procesului inflamator.
De asemenea, colangionhepatita se poate asocia cu hepatita cronică activă, proces în care infiltratele
neutrofilice sunt înlocuite cu cele mononucleare (limfocite).
Fibroza hepatică şi ciroza
Este rezultatul unor leziuni hepatice progresive, cu evoluţie lentă rezultat al efectului cumulativ pe care
îl au unele plante din genul Senecio, Crotalaria, Tripholium, Heliotropium, fiind principala cauză a morţii
la cabaline, alături de colangiohepatită şi hepatita cronică activă .
Aceste plante conţin alcaloizi pirolizidinici care acţionează pe tot parcursul vieţii, mai ales în perioadele
secetoase, când palatabilitatea acestor plante creşte foarte mult.
Fenomenul poate fi observat şi la nou-născuţi în primele 5 zile de viaţă (cauze toxice care au acţionat
înainte şi după fătare). Leziunile macroscopice ale corespunzătoare fibrozei hepatice se corelează cu
icter şi sindrom hepatoencefalic. Fibroza hepatică presupune instalare parţială (acţiunea unui toxic
asupra zonelor hepatice active la momentul absorbţiei unei doze unice sau prin producerea unui
traumatism hepatic). Spre deosebire de aceasta, ciroza impune acţiunea simultană şi cu aceeaşi
intensitate asupra tuturor lobulilor hepatici. Atât fibroza, cât şi ciroza poate fi însoţită sau nu de
regenerare hepatică (noduli de regenerare).
Tumorile ficatului
Leziunile primare sunt rare, spre deosebire de cele metastatice. Literatura citează prezenţa
hepatoblastomului la mânji şi la indivizii de până la 3 ani. Carcinomul hepatocelular are aceeaşi incidenţă
foarte mică. Limfomul multicentric poate prezenta leziuni cu caracter infiltrativ la nivel hepatic.
LEZIUNILE TUBULUI DIGESTIV
Leziunile cavităţii bucale
Leziuni manifestate prin modificarea culorii normale: icter, anemie .Stomatite: cu caracter veziculos sau
ulcerativ sunt produse pe fondul consumul unor plante toxice sau ca urmare a unor infecţii virale
(stomatita veziculoasă a calului, produsă de un virus aparţinând familiei Rabdoviridae)
Tumorile cavităţii bucale sunt rare (osteosarcom).
Leziunile esofagului
Eroziuni şi ulcere esofagiene sunt leziuni frecvent asociate unei maladii specifice ecvinelor denumită
disautonomia ecvină.
Maladia este produsă consecutiv degenerării neuronilor din ganglionul celiacomezenteric şi ganglionul
cervical cranial . La animalele necropsiate se constată distensie gastrică, eroziuni esofagiene produse
consecutiv refluxului şi distensia colonului prin formarea unor crotine de mari dimensiuni, dure,
acoperite cu un conţinut sangvinolent.
Leziunile stomacului
Dilataţia şi ruptura gastrică se relevă la necropsie prin ultimul aspect precizat. Leziunile sunt localizate
pe marea curbură, aspectul characteristic fiind dat de ruptura secvenţială, etajată a peretelui. Prima care
se rupe este musculoasa şi seroasa care exprimă breşa cea mai lungă. Mucoasa nu se rupe în toate
cazurile, defectul fiind cu mult mai mic decât del al musculoasei.
Ulcerul gastric face parte din tabloul lezional al sindromului ulcerului gastric la ecvine. Leziunea este
diagnosticată mai ales la mânji, dar poate fi constatată şi la adulţi. Leziunile se localizează pe ambele
tipuri de mucoasă ale stomacului. Ulcerele perforate sunt frecvent localizate pe zona de mucoasă
gastrică esofagiană. Acest tip de ulcere se asociază cu peritonită acută difuză.
Gastritele: se pot manifesta ca gastrite hemoragico-necrotice (Cl perfringens). si ca gastrită

granulomatoasă, asociată leziunilor cutanate din habronemiază
Tumorile: cele mai frecvente tipuri morfologice sunt carcinomul gastric şi carcinomul scvamocelular.
Ultimul tip este recunoscut a fi indus de larvele de Gasterophilus intestinalis.
Leziunile intestinului Edemul mucoasei intestinale Leziunea este localizată mai ales la nivelul colonului si
este pusă pe seama acţiunii antiinflamatoriilor nestroidiene
Ocluzia intestinală
Este generată de cauze multiple: nisip, acumulare sub formă de ghem a unor furaje fibroase, greu
digerabile.enterolite, tumori. In afara leziunilor locale (dilataţie intestinală, necroză intestinală) mai pot
fi observate dilataţia şi ruptura gastrică. Modificările topografice Sunt foarte frecvente la cal, se exprimă
ca invaginaţii, torsiune (obişnuit de cecum), volvulus. Modificarea topografică este însoţită de aspectele
macroscopice corespunzătoare stazei şi infarctului intestinal.
Enteritele Pot evolua în funcţie de etiologie segmentar sau implică toată lungimea intestinului. Sunt
descrise mai frecvent: - entero-tiflocolită hemoragico-necrotică produse de diferite tipuri de Clostridium
spp. (C. perfringens tipul C, C. dificile) - enterită ulcerativă produsă de Rhodococcus equi - colită
difteroidă produsă de Salmonella spp. - granulomatoasă produsă de Mycobacterium avium - enterită
eozinofilică, cu aspecte morfologice variate, corespunde lezional bolii intestinale inflamatorii a calului,
care reuneşte mai multe tipuri de exprimare clinică şi lezională: enterită granulomatoasă, boala
eozinofilică epiteliotropică multisistemică, enterocolita limfoplasmocitară, enterocolita eozinfilică
idiopatică.
Toate aceste boli şi sindroame au ca element comun un răspuns anormal al organismului faţă de
antigene bacteriene, virale, parazitare şi cele din hrană. Leziunile îmbracă un aspect morfologic variat,
începând de la benzi constrictive circumferentiale responsabile de producerea ocluziei, placarde
ulcerate mucoasei, infiltrate difuz ce îngroaşă considerabil peretele intestinului gros, noduli cazeoşi
proeminenţi.
Tumori: adenocarcinomul jejunal, limfomul digestiv, leiomiom, leiomiosarcom

LEZIUNILE SPLINEI
Rupturi
Sunt produse pe fondul traumatismelor directe asupra vavităţii abdominale sau rezultă consecutiv
fracturii ultimelor coaste. Aceste rupturi se por exprima ca ruptură totală (hemoperitoneu) dau ca
rupture de parenchim (hematom).
Hiperplazie nodulară benign
Este asemănătoare macroscopic cu cea descrisă la câine, fiind remarcată prin prezenţa unor noduli cu
diametrul de câtiva centimetri, de culoare şi consistenţă asemănătoare cu cea a pulpei splenice.
Infarcte splenice se produc ca urmare a tromboembolismului (endocardită) sau ca urmare a migraţiei

larvelor de Strongylus vulgaris.
Splenite - hemoragico-necrotică în focare în antrax - cronică hiperplazică în anemia infecţioasă ecvină -

granulomatoasă în tuberculoză
Tumori - limfom splenic – hemangiosarcom
LEZIUNILE APARATULUI URINAR
Leziunile rinichilor
Nefropatia hemoglobinurică produsă pe fondul tuturor maladiilor în care se produce hemoliză (e.g.
consum de plante toxice, cum ar fi arţarul roşu sau ca urmare a efectului toxic al vitaminei K).
Pigmentaţie brună apare evidentă în corticală. Animalele care supravieţuiesc episodului acut intră în
proces de fibroză interstiţială Nefropatia mioglobinurică apare consecutiv distrugerii fibrelor musculare
prin traumatism sau prin efort exagerat (rabdomioliza de efort a cabalinelor). Localizarea pigmentaţiei şi
nuanţa rinichiului sunt similare cu cele din nefropatia hemoglobinurică. Mineralizarea cortexului renal
este produsă pe fondul toxicităţii produse de excesul de vit D din hrană administrată pe perioade lungi.
Necroza medularei renale apare în mod distinct la cabaline ca efect al antiinflamatoriilor nonsteroidiene.
Detritusul rezultat prin necroză se desprinde din contextul tesutului, lasând în urmă spaţii largi
(fenomen decavitaţie). Nefritele sunt dificil de diagnosticat macroscopic.
Glomerulonefritele însumează mai mult de jumătate de leziunile responsabile pentru insuficienţa renală
cronică la cal. O serie de boli infectioase se manifestă ca glomerulonefrite membranoase (anemia
infecţioasă a calului) sau glomerulonefrite mesangioproliferative. Nefritele cronice interstitiale urmează
ca incidenţă, reprezentând o treime din cazuri. Cele mai multe cazuri sunt urmarea litiazei căilor urinare
(vezică urinară, uretră).
10.6. NON-LEZIUNI ŞI LEZIUNI FĂRĂ SEMNIFICAŢIE ÎN DIAGNOSTICUL NECROPSIC
EXAMENUL GENERAL
Descărcarea nazală sangvinolentă apare postmortem ca urmare a congestiei mucoasei nazale la
momentul morţii, urmată de ruperea vaselor de sânge din mucoasă. La monogastrice cauza poate fi
reprezentată de refluxul postmortem al conţinutului gastric erodează mucoasa.
Diagnosticul diferenţial are în vedere prezenţa tumorilor localizate nazal sau în oricare alt segment al
aparatului respirator, ruptura arterei pulmonare la taurine, traumatismul cranio-cerebral manifestat mai
ales ca fractură de bază de craniu.
Descărcare nazală şi bucală nesangvinolentă: are de obicei un aspect spumos, fiind observată la scurt
timp de la moarte. Se va face diagnostic diferenţial cu edemul pulmonar.
Prolapsul rectal şi vaginal: apare de obicei la animalele de talie mare, datorită distensiei segmentelor
tubului digestiv produsă de acumularea postmortem de gaze (timpanism postmortem).
Problemele cele mai mari de diagnostic sunt cele în care porţiunile prolabate sunt consumate de
necrofagi.
Hipostaza postmortem şi imbibiţia cadaverică: nu de puţine ori confundate cu staza sau hemoragiile.
Zonele de hipostază la piele mimează relieful suprafeţei pe care a fost aşezat animalul.
Organele interne pot manifesta acelaşi comportament.
Zonele de imbibiţie cadaverică sunt cărămizii, iar cele de hemoragie au coloare vişinie sau roşie-
negricioasă.
Melanoza: se constituie sub forma unor zone de pigmentaţie cenuşie sau neagră a diferitelor structuri.
Poate să apară la oaie în artera pulmonară şi aortă şi în encefal, meninge, glande suprarenale, uter,
trahee, rinichi, cavitate bucală şi esofag.
Diagnosticul diferenţial se face cu melanomul malign.
Pseudoicter la cal: apare ca urmare a prezenţei în hrană a unei cantităţi mari de cartenoizi.
Aspectul poate fi asociat cu deshidratarea la caii tineri. Cu toate acestea, culoarea galbenă a pielii,
ţesutului conjunctiv subcutanat şi a mucoaselor este mult mai discretă decât cea atribuită icterului
propriuzis. Aceleaşia specte pot fi remarcate la unele rase de vaci şi la primate. Limfonodurile animalelor
tinere: sunt mai mari cecât cele ale adulţilor aceleiaşi specii. Aspectele cele mai evidente sunt observate
la viţeii tineri în cazul limfonodurilor mezenterice.
Limfonodurile hemale: sunt structuri normale, specifice rumegătoarelor. Sunt reprezentate de structuri
nodulare, cu diamtrul sub 1 cm, de culoare roşie închisă. Sunt întâlnite în cavitatea toracică (mediastin)
şi abdominală (în ţesutul adipos mezenteric).
Locurile de injecţie: în funcţie de locul în care se face administrarea se observă prezenţa unui conţinut
format din lichid, fibrină şi material uscat cu nuanţe de gălbui sau brun, cu miros de medicament sau de
la soluţiile folosite pentru eutanasie (cavitate toracică sau pericardică).Aceleaşi aspecte pot să apară şi în
miocard (injecţie intracardiacă).
Sângele intracardiac este uscat, sub formă de material brun-negricios, sfărâmicios. Edemul ţesuturilor la
intrarea pieptului: este întâlnită obişnuit la taurine, însă poate să apară şi la alte specii (porci, oi, cai).
Intrarea pieptului, zona cervicală inferioară şi zona umerilor (articulaţia scapulo-humerală) prezintă
edem şi emfizem. Aspectul este specific pentru carcasele în stadiu avansat de degradare. Se face
diagnostic diferenţial cu toate clostridiozele (enterotoxiemii, cărbune emfizematos). Ugerul juvenil:
remarcat după fătare sau la viţeii foarte tineri, se constituie ca o masă discretă de câtiva centimetri,
colorată în nuanţe de roşu. Dezvoltarea sa este pusă pe seama statusului hormonal al mamelor; se
remite la scurt timp după fătare. Focarele de ţesut lax fibro-vascular: întâlnit la cai şi tauri, se localizează
pe epicardul atrial şi pe pericardul de la baza cordului. Se prezintă sub forma unor pete rotunde sau
liniare, de culoare roşie sau brună.
Mai pot fi remarcate e epiploon şi mezenter. Histologic, sunt reprezentate de ţesut conjunctiv, bogat
vascularizat, fără reacţie inflamatorie. Nu se cunosc cauzele care induc acest tip de modificare. Există
autori care le pun pe seama fricţiunilor dintre diferite suprafeţe. Cu toate că nu au o importanţă majoră
în stabilirea diagnosticului, aceste focare pot fi cauza hemopericardului şi morţii prin tamponadă
cardiacă. Embolizare venoasă cu fragmente de ţesut nervos: apare la taurinele abatorizate, la care
asomarea se face cu pistol cu glonţ captiv. Datorită presiunii intracraniene foarte mari, se dislocă
fragmente de encefal, care se dispun în vasele cordului, pulmonului, ficatului sau rinichiului pe o
lungime de 10 până la 30 cm. Problemele care se cer interpretate sunt cele de salubritatea carcaselor
(contact cu masa nervoasă). Organe cu conţinut ridicat de sânge: la necropsie se apreciază frecvent că
organele conţin mai mult sânge decât ar trebui. Aceste aprecieri sunt făcute mai ales în cazul pulmonului
şi ficatului. Imaginea este cu atât mai impresionantă, atunci când necropsia se face înainte de
coagularea postmortem a sângelui. Nu este considerată o leziune atâta timp cât nu sunt observate
efecte acute sau cronice ale stazei.
NON-LEZIUNILE SPLINEI
Defecte ale capsulei splenice: apar frecvent la cal, uneori la pisică şi porc, se constituie ca zone de
înfundare a suprafeţei, fisuri sau pliuri, localizate îndeosebi în treimea mijlocie. Aceste aspect sunt
confundate cu rupturile splenice. Pulpă roşie extracapsulară: sub formă de noduli roşii, cu diametrul de
1-3 milimetri, mai frecvent observaţi la mânz şi porc. Sunt remarcaţi mai ales pe marginea splinei, însă
pot ocupa toată suprafaţa. Prezenţa lor nu are semnificaţie în diagnostic. Splina postanestezie: se
manifestă prin mărire uşoară sau până la splenomegalie (de 20x volumul normal), datorată acumulării
masive de sânge în pulpa splenică.
Substanţele anestezice, în special barbituricele determină vasoplegie şi facilitează stagnarea sângelui în

parenchimul splenic. Aceleaşi efecte le pot avea şi soluţiile de eutanasie. Se impune diagnosticul
diferenţial faţă de splenomegalia produsă de infecţiile bacteriene cronice (splenită hiperplazică – aspect
cărnos,scurgerea de sânge la secţionare este nesemnificativă), staza splenică şi neoplazia splenică
difuză. Pseudoinfarcte splenice: se caracterizează prin focare în care parenchimul splenic este mai
proeminent, de culoare roşie închisă, cu aspect moale, elastic la palpare. La secţionare, din teritoriile
respective se scurge sânge.
Sunt localizate frecvent pe marginea splinei, mai ales pe capătul ventral. Aspectul este particular pentru
câine şi este asociat cu eutanasia. Se impune diagnostic diferenţial faţă de infarctele splenice adevărate.
Se retine faptul că aceste nu apar decât în urma instalării tromboembolismului (endocardită).
NON-LEZIUNILE FICATULUI ŞI VEZICII BILIARE
Lipidoza hepatică de tensiune: este descrisă frecvent la cal şi vacă, mai rar porc şi pisică. Aspectele apar
pe marginea lobilor, acolo unde ficatul este susţinut în cavitate de ligamente sau alte elemente de
susţinere. Lipidoza de tensiune se prezintă sub formă de focare cu margini drepte, de culoare găbui, care
histologic se constituie în teritorii de hepatosteatoză. Periferia acestor focare poate înconjurată de
teritorii mai puţin afectate, ca urmare al efectului tensiunii instalat mai tardiv. Fenomenul apare atunci
când, din diferite motive, ficatul se măreşte. Datorită creşterii volumului şi totodată a masei, ficatul
tensionează stroma de susţinere şi implicit vasele de sânge care irigă acele teritorii. În consecinţă, se
instalează hipoxia persistentă şi în final steatoza. Poate să apară independent de zonele de susţinere
ligamentară, acolo unde se produce o compresiune care va preveni irigarea corespunzătoare a
teritoriului.
Fibroza capsulară: descrisă frecvent la cal, interesează faţa diafragmatică a ficatului. Aspectul
macroscopic este cel corespunzător unei plăci de îngroşare fibroasă a capsulei Glisson, cu diametrul de
până la 20 cm sau sub forma unor bride cu lungime de 1-5 cm lungime răspândite pe toată suprafaţa
diafragmatică. Nu sunt excluse situaţiile în care cele două aspecte coexistă la acelaşi individ. Fibroza
capsulară poate fi remarcată în aceeaşi măsură la adult şi mânz. Aceste aspecte au fost puse frecvent pe
seama migraţiei larvelor de Strongylus spp, dar acest mechanism nu este dovedit.
Anomaliile vezicii biliare: frecvente la pisică, se prezintă ca vezică bilobată, trilobată, canal cystic sinuos,
toate fiind considerate ca variaţii în limite normale. De remarcat este faptul că unul din lobi se poate
infecta, cu producerea consecutivă de colecistită flegmonoasă.
Dilataţia vezicii biliare: produsă în urma acumulării de bilă. În cazurile extreme, volumul vezicii biliare
poate fi echivalentul a jumătate din volumul ficatului. Atunci când în urma examinării nu se identifică
vreun motiv care să explice blocarea drenajului bilei în duoden, astfel de situaţii sunt puse pe seama
înfometării.
Accentuarea desenului lobular: este obişnuit întâlnit la cal şi pisică şi considerat un aspect normal, este
confundat cu ficatul muscat. Se verifică asocierea aspectului cu insuficienţa cardiac congestivă.
NON-LEZIUNILE GLANDELOR ENDOCRINE
Pseudochisturile suprarenalelor: zona centrală a glandei este dilatată, plină uneori cu sânge. Este efectul
împingerii sângelui în circulaţia periferică, prin manipularea celorlalte organe din cavitatea abdominală.
Hemoragiile şi congestia suprarenalelor: observată mai ales la tineretul animalelor de talie mare (cal şi
vacă). Este de obicei efectul agoniei prelungite. Acelaşi tip de leziuni este corelat cu septicemia, situaţie
în care vor fi remarcate şi alte leziuni specifice asociate celor din suprarenale. Nodulii extracorticali ai
glandelor suprarenale: sunt întâlniţi frecvent la mânz, mai rar la câine şi la alte specii de animale. Se
prezintă ca noduli mici de 1-5 mm diametru, de culoare cafenie care traversează capsula suprarenalei.
La secţionare au acelaşi aspect macroscopic ca şi cortexul glandei. Aspectul macroscopic nu se corelează
cu alte modificări morfologice sau de status hormonal. Chisturile tiroidei: întâlniţi la oaie şi capră, de
dimensiuni mici (câţiva milimetri), pe ambii lobi ai glandei, prezintă un conţinut unsuros de culoare
cenuşie sau gălbui.
NON-LEZIUNILE APARATULUI URINAR
Rinichiul decolorat la pisică: prezintă normal o culoare cafenie sau gălbuie a parenchimului renal,
îndeosebi a corticalei. De multe ori, acest aspect este interpretat ca nefroză sau ca steatonefroză.
Prezenţa mucusului în bazinet la cal şi porc: este considerată normală la aceste specii, datorită secreţiei
glandelor mucoase existente în bazinet. Uneori, cantitatea de mucus este notabilă, mimând chiar
aderenţă la suprafaţa mucoasei.
Rinichiul moale: frecvent observat la ierbivore, mai ales la oaie, este consecinţa autolizei. Corticala este
cel mai frecvent afectată (cenuşie, moale, chiar cu tendinţă de scurgere la secţionare), în timp ce
medulara are aspect normal (desen caracteristic, culoare roz-roşiatică). Pentru aceeaşi specie, se
impune diagnosticul diferenţial faţă de enterotoxiemiile produse de diferitele tipuri de Clostridium
perfringens. Este cunoscut faptul că pe fondul acestei infecţii se produce gluconeogeneză, fapt ce va
atrage după sine creşterea nivelului de glucoză din sânge şi implicit din rinichi. Excesului de glucoză la
nivel renal va favoriza autoliza rapidă după moarte.
Aderenţele dintre capsulă şi parenchim: sunt descrise în toate sursele de literatură ca fiind un element
important al nefritelor cronice. În realitate, identificarea unei aderenţe adevărate se produce foarte rar.
De cele mai multe ori „aderenţa capsulei renale” este confundată cu aderenţa peritoneului la faţa
ventrală a rinichiului. Alteori este rezultatul unei tehnici deficitare de decapsulare.
Deshidratarea antemortem poate să ducă la desprinderea unui strat subţire de corticală, care va rămâne
ataşat capsulei după decapsulare. La cal, decapsularea se face de obicei dificil, datorită vaselor de sânge
corticale care ajung până în apropierea capsulei (aspect normal) Arterele ombilicale se remarcă la
deschiderea cavităţii abdominale ca două cordoane vasculare care pornesc de la nivelul aortei
abdominale, urmărind apoi peretele vezicii urinare. La câteva zile de la momentul naşterii aceste vase
apar îngroşate, marcate de hemoragie (ca urmare a rupturii cordonului ombilical în momentul fătării).
Deschiderea acestor vase pune în evidenţă sângele coagulat sau deshidratat. La adulţi aceste vase devin
ligamentul rotund al vezicii urinare. Îngroşarea peretelui vezicii urinare este dificil de interpretat,
datorită abilităţii foarte mari de modificare a volumului şi implicit a grosimii peretelui. O vezică plină cu
urină va prezenta un perete subţire, uneori membranos, în timp ce golirea vezicii va duce la contracţia
musculoasei şi îngroşarea peretelui. Cu toate aceste, examinatorul va verifica dacă aceasta modificare
de grosime se corelează cu blocaje de orice tip ale gâtului sau a uretrei (tumori, calculi, fibroză, creşteri
de volum ale prostatei). Sedimentul urinar este normal la cal, iepure şi cobai unde poate fi regăsit în
cantităţi mari sub forma unui depozit vezical de culoare albicioasă sau galben-cenuşie, relativ uscat.
Culoarea şi consistenţa crescută pot duce la interpretări eronate ca fiind exsudat purulent. Cantităţile de
sediment sunt cu atât mai mari cu cât animalul are un acces limitat la sursa de apă, fapt pentru care
sărurile minerale şi mucusul din urină cristalizează. Aspectul este descris la ambele sexe, însă incidenţa
cea mai mare este consemnată la masculi.
NON-LEZIUNILE APARATULUI RESPIRATOR
Conţinut gastric (ingluvial, rumenal) în căile respiratorii este de cele mai multe ori consecinţa stărilor
terminale sau a celei postmortem. La rumegătoare poate fi explicat prin eructaţia unui bol alimentar
chiar înainte de moarte.
Propulsat în faringe, conţinutul este împins în cavităţile nazale şi de aici în celelalte segmente ale
aparatului respirator datorită efectului compresiv al gazelor din rumen. Uneori conţinutul poate fi
identificat în interiorul bronhiilor secundare. Indiferent de locul în care se identifică acest conţinut, este
obligatoriu de verificat reacţia locală pentru a exclude migrarea acestui conţinut în timpul vieţii. Cele mai
greu de interpretat sunt situaţiile în care un astfel de fenomen se asociază stărilor terminale.
Spumozităţile traheale vor fi interpretate cu precauţie, chiar şi atunci când se regăsesc în cantitate
foarte mare la nivelul nărilor.
Examinatorul va lua în consideraţie simptomatologia premergătoare morţii (dacă animalul a prezentat

dispnee). Cele mai multe cazuri de gen sunt întâlnite la animalele eutanasiate. Acelaşi fenomen apare şi
în cazul animalelor asomate prin electrocutare. Arcul electric va produce o contracţie puternică a vaselor
din pulmon, care vor împinge plasma în spaţiul alveolar. După încetarea aplicării curentului electric,
această plasmă este împinsă din alveolele pulmonare în amestec cu aerul, rezultând spumozităţi care
ajung până în căile respiratorii anterioare.
Fibroza pulmonară: este un aspect normal, se prezintă sub forma unor suprafeţe largi, de pleura
viscerală îngroşată, albicioasă, localizată mai ales pe lobii caudali (diafragmatici). Poate fi remarcată la
toate speciile, aspectele cele mai evidente fiind consemnate la vacă şi oaie şi în cazul pulmonului colabat
al nou-născuţilor. Emfizemul pulmonar este una dintre cele mai frecvente greşeli de interpretare în cazul
examinării pulmonului, referindu-se atât la cel alveolar, cât şi la cel interstiţial. La taurine, prezenţa sa
este aproape nelipsită, indiferent de cauza morţii. Prezenţa sa capătă importanţă pentru diagnostic
atunci când se corelează cu o simptomatologie respiratorie. La vacă pot fi remarcate bule de gaz, uneori
foarte mari (10-15 cm). Falsă congestie şi edem pulmonar este caracterizat prin prezenţa unui pulmon
relativ greu, ferm la palpaţie, marmorat, cu scurgere importantă a sângelui pe secţiune, fără să prezinte
modificări relevante pentru pneumonie (la proba plutirii fragmentul pluteşte). Cantitatea mare de sânge
se explică prin împingerea sângelui abdominal de către gazele acumulate în tubul digestiv, via vena cavă,
cord şi, de aici în pulmon.
NON-LEZIUNI CARDIOVASCULARE
Hemoragiile pericardice, endocardice şi miocardice se manifestă ca echimoze şi peteşii sunt produse pe

fondul stării terminale la animalele de talie mare. Se produc ca urmare a activităţii cardiace inconstante
corelată cu rezistenţa tisulară periferică tot mai mare. În timpul unor contracţii puternice ale cordului,
sângele este împins dincolo de spaţiul vascular, producând extravazări sanguine delimitate, în general
minore. În mod distinct, la animalele care au avut în timpul vieţii tulburări de coagulare aceste hemoragii
pot îmbrăca aspectul unor sufuziuni, putânduse ajunge până la formarea de veritabile hematoame
subendocardice sau subepicardice. Acealeaşi aspecte pot fi observate în mediastin şi pleura costală.
Diagnosticul diferenţial vizează septicemia şi toxiemia, astfel de stări patologice fiind completate de alte
leziuni. Edemul valvulelor cardiace poate afecta valvulele celor patru orificii cardiace. Se observă
îngroşarea până la 5 mm a valvulelor, prin prezenţa unei acumulări lichide, clare, urmare a stării
terminale. Nu are valoare pentru diagnostic. Se impune diagnosticul diferenţial faţă de nodulii valvulari,
observaţi frecvent la câinii bătrâni.
NON-LEZIUNI ALE SISTEMULUI NERVOS
Fibroza meningeală se prezintă sub formă de plăci albicioase de ţesut conjunctiv localizate pe piamater
şi arachnoidă. Este observată mai ales la nivelul şanţurilor cerebrale şi pe faţa ventrală a encefalului.
Este specifică pentru câinii bătrâni. Congestia meningeală este rezultatul hipostazei postmortem. Are
rareori valoare de diagnostic, atunci când are caracter focal.
NON-LEZIUNI ALE APARATULUI DIGESTIV
Fimbriile limbii sunt observate la purcei în primele zile de viaţă, dar pot apărea şi la căţei. Se constituie
ca formaţiuni cu caracter papilifer care se dispun pe marginea limbii. Aceste formaţiuni dispar odată cu
înaintarea în vârstă. Hiperemia gastrică este un aspect fiziologic al digestiei, care însoţeşte stomacul plin
de conţinut furajer sau alimentar. Lipsa edemului, a hemoragiilor sau a ulcerelor exclude gastrita.
Dilataţia postmortem segmentară a intestinului, observate la câine şi pisică se prezintă sub forma unor
segmente de intestin subţire, dilatate de două-trei ori mai mult decât restul anselor intestinale.
Transparenţa seroasei lasă să se întrevadă nuanţe brun verzui. Explicaţia acestui aspect stă în faptul că
după moarte, bila este deversată în duoden sub formă de bolus, având drept consecinţă dilataţia
intestinală pe un anumit segment. Corpusculii Pacini sunt observaţi la pisică prin transparenţa peretelui
intestinal (densitate maxima în colon), sub forma unor discuri dispuse în şiruri cu diametrul de maximum
5 mm, ovale sau rotunde, albicioase sau cenuşii, uşor lucioase. Corpusculii Pacini sun similari cu cei din
piele şi pancreas, fiind senzori de presiune.
10.1 Diagnosticul diferentiat LA PăSăRI
Aspectul general:
Pozitii anormale: -torticolis - encefalomalacie, pseudopesta - paralizii flasce ale membrelor - Marek,
hipovit.
B Starea de intretinere : hipotrepsie (congenitala sau castigata - in stres, infectii, infestatii, microclimatul
la ecloziune + congestii ale aparatului respirator) - cahexia - carente, boli cronice la tineret si adulte -
distensii abdominale - in chistomatoza, pseudoconcremente, peritonita vitelina, teratoame - prolapsul
cloacal - retentia de ou, procese patologice voluminoase in cavitatea abdominala - conformatia
dizarmonica - vicii ale scheletului, hipotrepsie, rahitism (carena in “S”, inmuierea ciocului si oaselor care
sunt elastice , deformabile, adesea nefracturabile (cioc de plastilina), tumefierea cartilajelor articulare,
coaste. Rahitismul e asociat cu fusariotoxicoza , parazitoze, enterite.
Diagn. diferential cu condrodisplazia tibiotarsiana, carente, cresterea rapida si perozisul (torsiune

laterala a tarsienelor , ingrosarea diafizelor , stergerea culiselor tendinoase)), carente multiple -
tumefieri ale zonei metatarsofalangiene - cruste groase, aspect varos - raia cnemidocoptica la gainile
adulte - osteopetroza = o neoformare osoasa sub periost => ingustarea pana la disparitie a canalului
medular - deformari articulare metatarsoflangiene - guta, duce la inflamatii grave (tofi gutosi) - inflamatii
ale artic. interfalangiene - stafilococia podala Olicoma- crestere exagerata a ghearelor (boala de cusca),
incurbarea ghearelor favorizeaza pododermatita.
- Deplumatii - regionale (cap, dorsal, pericloacal) in legatura cu sindromul de pica, genetic, carenta in
triptofan, lizina, iod, Zn, vit. A sau B. - puii pastreaza penajul juvenil (puful) si cresc doar penele din varful
aripilor = “ puii elicopter” - naparlirea la inceputul toamnei dar si in legatura cu bolile cronice la pasari -
aglutinarea penelor pericloacal: cu fecale (in enterite), cu sange (in canibalism), cu urati (guta, ornitoza
la pasarile de balta sau exotice) - depigmentarea penelor - Leziuni ale pielii si mucoaselor - anemia -
hemoragii interne, borelioze, leucoza aviara (eritroblastoza), atac masiv cu insecte hematofage, carenta
in Cu, Fe, acid folic. - hemoragii subcutane - carente in vitamina K, Warfarina - hemoragii punctiforme -
boli infectioase (bursita inf.), insecte hematofage (Ixodes). - cangrena uscata la creasta, barbite -
intoxicatii cu cornul secarei, seminte de plante (neghina), boli infectioase (pasteureloza cronica),
degeraturile, micotoxicoze - necroze ale varfurilor aripilor - in stafilococie - necroze la nivelul capului -
rujetul cronic la curci - dermatita crustoasa - fisuri periorbital, pericloacal, faringien = in carenta in
biotina, acid pantotenic - sindromul. pelagroid (eczema de nutritie). -dermatita crustoasa generalizata in
zona cefalica apare in favus. - eritem cutanat de tip acantozic (ingrosari) = noduli galbui, mustosi, in zona
cefalica, axilara, uneori generalizat - in difterovariola forma exantematoasa - bulbii plumiferi sunt
supradimensionati, cu o zona hemoragica unde a cazut pana = boala Marek forma cutanata.
Conjunctivita: * seroasa * catarala - in chlamidioza * fibrinoasa - la pui in hipovitaminoza A si E, holera

cronica, salmoneloza, variola, coriza inf. Apare un exudat fibrinos la nivelul narinelor.
Depigmentarea irisului - in boala Marek apar nuante cenusii, verzui, albicioase - dat. lipsei de caroteni in
ratie la pui, sau la gainile adulte la varful curbei de ouat.
Tesutul subcutan - edemul crestei si barbitelor: holera aviara (“boala barbitelor” - holera cronica) -
edemul crestei si barbitelor si in micoplasmoza complicata cu colibacili - edemul fetei - la pui in
hipovitaminoza A si E (corelat cu edemul cefei), in holera aviara, coriza inf., + in pesta sau streptococii la
rata cand edemul este extins in zona cervicocefalica.
- edem generalizat: hipovitaminoza A si E la pui si boboci. - edem la baza gatului, in zona gusii si
pectorala in intoxicatia cu sare. Celulite - exudative (greu de diferentiat de edem) - granulomatoase (in
legatura cu unele parazitoze) Sunt mai frecvente la puii de curca in zona capului, gatului sau in rujet la
puii mai mari de curca. Pot fi punct de plecare pentru bursitele sternale (datorita hranitorilor prea inalte,
aglomerari); se suprainfecteaza => bursite purulente, granulomatoase, iau aspect tumoral; se depreciaza
caracasele.
Icterul - pigmentatie galbui, leziuni hepatice grave, in diverse tipuri de intoxicatii, factori hemolizanti
(parazitari, bacterieni), ictere mecanice (la pasare nu se face proba coledocului pentru ca exista 2 canale;
totusi, in caz de enterite poate apare retentia biliara).
Leziuni ale cavitatii toraco-abdominale: diateza hemoragica - colectii sangvinolente in cavitate - apare in
boli inf.: pseudopesta, pesta ratelor, holera acuta, streptococie, aspergiloza puilor, eritroblastoza (boala
cu caracter tumoral) - apare in intoxicatii yatrogene cu sulfonamide, in aflatoxicoze, hipovitaminoza K.
diateza urica - un ansamblu de leziuni (guta articulara, viscerala,...) = cumularea tuturor acestora. Pe
toate organele, supraf. osoase, articulatii, in parenchimul organelor apar depozite alb-cretacee
asemanatoare cu praful de var; uneori se formeaza conglomerate la nivelul ureterelor (au aspect de
pietricele albicioase prin deshidratare).
In jurul depozitelor organismul reactioneaza => inflamatie; leziunea se numeste “tof gutos” (depozit +
reactia inflamatorie).
Cauze: proasta filtrare renala, aparitia depozitelor de urati (carente in vit. A), micotoxinele, displazii
renale (ex: lipsa unui rinichi la un porumbel a determinat guta), factori infectiosi care distrug epiteliul
renal sau ureteral, virusuri (vir. bolii Marek, bronsitei inf.). * ascita - apare frecvent in insuficienta
cardiaca, ciroza hepatica (boli inf., intox., cahexie), endocardita stafilococica. Este greu de diagnosticat
fata de alte acumulari seroase in cavitatea toraco-abdominala - poate fi confundata cu peritonita
seroasa.
Endocardita stafilococica este frecventa la pasarile cu pododermatita. vitelosaculite La puii pana la 12

zile este normal sa se gaseasca in cavitatea toraco-abd. In caz de infectii sau traumatisme apar inflamatii
ale sacului vitelin care pot sa determine o marire a perioadei de reabsorbtie sau o marire a sacului
vitelin (colibacili, streptococi, stafilococi, Pseudomonas si Proteus la gaini).
Pot fi det. si de traumatismele la sexare care dau leziuni interne pana la nivelul sacului vitelin. peritonite
-seroase, sero-hemoragice, fibrinoase, granulomatoase etc. Peritonita seroasa, sero-fibrinoasa =
depozite gelatinoase in toata cavitatea, apar in colibaciloza tineretului sau chlamidioza (la necropsie
trebuie avuta atentie daca exista acumulari de gaze care apar in chlamidioza nu in colibaciloza).
Peritonita hemoragica - in streptococii.
La pasare puroiul este diferit de mamifere = grunjos, vascos, sfaramicios => peritonita purulenta este
greu de diferentiat - in colibaciloza cronica, streptococii.
Depozite fibrinopurulente - la canar si papagal in aspergiloza. Peritonita fibrino-vitelina - vitelusul in timp

a capatat un caracter fibrinos dupa ce s-a varsat in cavitatea abdominala (de obicei pasarile mor
repede). In colibaciloza cronica in cav. abd. se acumuleaza un exudat cenusiu-verzui, dens, deshidratat,
printre organe. Peritonita vitelina ca atare cu putin inainte de moarte = dilat. abd., la deschiderea
cavitatii miros de fermentare, vitelusul este varsat printre organe, daca nu a apucat sa se transforme are
culoare galbena. + datorita oviductului apare caderea galbenusului in cavitate (boli inf., obezitate,
hipovitaminoze, hipocalcemie). Peritonita granulomatoasa = in boli inf. (colibaciloza cronica,
tuberculoza, parazitoze (micozele viscerale - aspergiloza la puii imunodeficienti) Tetrathiridium = parazit
care da leziuni pe seroase (peritonita parazitara).
Tumorile in cavitatea abdominala - pot sa creasca volumul cavitatii abd. - chistomatoza (v. inainte) -
teratoame - tumori mezenchimale multiple, se dezvolta din mai multe straturi - sarcomatoza peritoneala
- in leucozele aviare, tumori infiltrative in seroase, mimeaza depozitele de grasime, dar au o structura
mai consistenta.
Poliserozitele - afectarea pericardului, sacilor aerieni * seroase - in parvoviroza la gaste * sero-fibrinoase

- in colibaciloza puilor * fibrinoase - in colibaciloza, chlamidioza, pasteureloza ratelor, uneori in
micoplasmoza (BRC) - depozite in cavitatile nazale, sacii aerieni -inflamatia sacilor aerieni = aerosaculite:
* seroase - in pseudopesta, colibaciloza incipienta * fibrinoase - in micoplasmoza, chlamidioza, bronsita
inf. a adultelor, laringo-traheita, pasteureloza, candidoza bobocilor de rata * granulomatoasa - in
coligranulomatoza, TBC, aspergiloza la pui (noduli ombilicati), sau granuloame parazitare -
Tetrathiridium (granuloame foarte mici, cu aspect nisipos, cenusii, formeaza gramezi sau plaje care
opacifiaza peretii sacilor aerieni) Cordul - “cord globulos”/ “cord rotund” - det. de factori policarentiali
=> dilatatie cardiaca generalizata (dreapta si stanga) cu modificarea conturului. si in intoxicatia cu
furazolidona; - sacul pericardic este dilatat (ciroza pericardica, hipovitaminoza E) ui-opalescent) din
pericardita - hemoragii in sacul pericardic - in boli inf. (holera aviara = hemoragii in sacul pericardic, cord
stropit cu fuxina; pesta ratelor, enterita hemoragica a curcilor) sau in intoxicatii.
Pericarditele * seroase - in holera aviara * sero-hemoragice - in streptococia acuta a puilor * fibrinoasa -

colibaciloza la puii mari + suprainfectie => epansamente fibrinoase care fac sa adere la suprafata
cordului; holera cronica, salmoneloza cronica, chlamidioza, aspergiloza * granulomatoasa - micotica,
bacteriana (TBC, E. coli), in guta depozitele de urati in pericard si muschiul cardiac. Muschiul cardiac -
miocardite - miocardoze => modificari de culoare cenusiu-galbui-portocaliu
Miocardita parenchimatoasa - este greu de diagnosticat, apare in parvoviroza gastelor.
Miocardita necrotica - in holera, pasteureloza, streptococii, vibrioza
Miocardita limfo-histiocitara - acumulare de limfocite, histiocite; apar puncte cenusiialbicioase, de

dimensiuni variabile; in salmoneloza puilor zburati (noduli pulorici), listerioza, encefalo-mielita
infectioasa Miocardita hemoragica - in holera aviara + cord stropit cu fuxina Miocardita granulomatoasa
- in TBC si aspergiloza.
Endocardul - endocardite ulcero-vegetante - boli cronice, streptococie, stafilococie, listerioza - tumori -

in Boala Marek, leucoza aviara
Ficatul - distrofii (hepatoze) - hepatoza granulo-grasa - acumulare de lipide la nivelul ficatului - in

toxicoze, steatoza hepato-renala a broilerilor, hepatita gainilor ouatoare, boli inf. - acumulare de hialin,
fibrinoid (material proteic culoare portocalie, granular pe sectiune - in toxicoze, boli inf. cronice
epuizante, micoplasmoza, coligranulomatoza, holera cronica, salmoneloza cronica. -amiloidoza hepatica
- ficatul are consistenta unui bloc de ceara, casant, culoarea lemnului vechi. Apare in boli cronice,
suprainfectii cu Bacillus cereus, TBC, in boli carentiale.
Hepatoza urica - degenereaza in hepatita datorita tofilor gutosi - hemoragii - in obezitate, intoxicatii
(aflatoxinele, sulfonamidele), traumatisme (tesutul conjunctiv este foarte redus => ficatul este mai friabil
decat la mamifere) - hepatitele: * necrotice 1. miliara necrotica - aspect de ficat presarat cu nisip in
holera aviara pe fond de distrofie, in vibrioza (au aspect liniar pe un fond rosu-violaceu), in salmoneloza
(leziuni albicioase pe fond verzui), in listerioza (puncte foarte mici), + in pesta ratelor, parvoviroza
gastelor, influenza curcilor. 2. in focare mari: in holera cronica prin confluarea leziunilor punctiforme;
caracter stelat in streptococie, necroze cu caracter de stratificare in histomonoza, focare mari pe
margini in clostridioza, fond congestiv. * hemoragice - diagnosticul este foarte greu de stabilit - hepatita
cu incluzii a gainilor - pe un fond portocaliu apar pete sanguine (si in profunzime) - in hepatita virala a
bobocilor de rata, parvoviroza gastelor, proteoza puilor de gaina in primele zile de viata (Proteus
vulgaris) * hemoragico-necrotice - in colibaciloza acuta, vibrioza (strii de necroza pe fond violaceu) *
limfo-histiocitara - in salmoneloza (dupa o evolutie mai mare de 10 zile), pesta ratelor * granulomatoasa
- in TBC, coligranulomatoza, micoze, metastaze stafilococice la nivelul ficatului prov. din zona podala,
tofii gutosi la nivelul ficatului.
Ciroza hepatica - in cahexie, intoxicatii - nu apar fibrozarile (insulele de tesut conjunctiv printre celulele
hepatice) - la pasare e foarte putin tesut conjunctiv => scaderea in dimensiuni a ficatului, consistenta
crescuta (normal consist. este de albus de ou fiert), modificari vasculare => negricios datorita stazei.
Tumori hepatice -leucoza (maximul curbei de atac vine dupa 5 luni); Boala Marek sub 4 luni => perioada
cand se suprapun cand este greu de dignosticat + situatia epizootologica pt. diagnostic (pasarile
ouatoare se vaccineaza pentru Marek) + dezvoltarea bursei Fabricius - este prezenta inca in Marek - se
constata depletia limfocitara (bursa scade) - leucoza dupa 5 luni => bursa trebuie sa fie involuata;
tumorile la nivelul bursei duc la crestere in volum (bursa creste) Histiopatologic: Marek - celule
polimorfe, leucoza - tumori cu celule aproximativ egale.
Splina - malformatii congenitale (supranumerare, tesut splenic asezat difuz, asplenie) - atrofia splinei -
in hipotrepsie la tineret, cahexie, micotoxine, virusuri (hepatita cu incluzii) - distrofie * fibrinoida =
crestere in volum, suprafata uscata, rugoasa, galben-portocalie; in bursita inf. (Gumboro), colibaciloza,
salmoneloza, holera cronica * amiloida - bloc de ceara, etc...; in TBC - scadere in volum si paliditate
(ischemie) in caz de hemoragii interne/externe , anemii hemolitice
10.3 Diafnosticul diferentiat la carnivore
DIROFILARIOZA CANINĂ
ELEMENTE INTRODUCTIVE
Boala parazitară produsă de un nematod – Dirofilaria immitis (paraziţi cu localizare cardiacă); celelalte
specii cunoscute au alte localizări, diferite de localizarea cardiacă.
LEZIUNI PRIMARE (produse prin localizarea paraziţilor) Localizare: cordul drept (ventriculul drept şi
ramificaţiile mari ale arterei pulmonare). Paraziţii sunt în general uşor de identificat, potrivit localizării şi
dimensiunilor (nematode cu lungime pornind de la 12-16 cm pentru masculi şi până la 25 cm pentru
femele); pot scăpa neobservaţi datorită înglobării lor în masa de coaguli cruorici formaţi în cordul drept.
Modificări care privesc remodelarea cordului drept: hipertrofia peretelui ventricular drept urmată de
dilataţie cardiacă a ventriculului drept. Artera pulmonară poate înregistra deformări ale lumenului şi
chiar rupturi soldate cu hemopericard. Tulburările de hemodinamică ca şi metaboliţii eliberaţi de
paraziţi generează condiţii pentru instalarea trombozei şi ulterior a tromboembolismului.
LEZIUNI SECUNDARE (produse consecutiv tromboembolismului, insuficienţei cardiace congestive şi a

hipertensiunii pe circulaţia pulmonară).Tromboembolismul se exprimă prin formare de infarcte cu
dimesiuni variabile, a căror localizare este consemnată mai frecvent în pulmon, splină, rinichi şi encefal.
Insuficienţă cardiacă congestivă se exprimă ca stază, a cărei exprimare este evidentă şi constant
remarcată în ficat şi rinichi. Creşterea tensiunii pe circulaţia pulmonară (hipertensiunea pulmonară)
generează în timp instalarea edemului pulmonar.
INTOXICAŢIA CU DERIVAŢI CUMARINICI ŞI INDANDIONE LA CARNIVORE
Derivaţi cumarinici: warfarina şi bromadiolone Indandione: clorofacinona, difacinona. Derivaţii

cumarinici şi indandionele blochează sinteza factorilor de coagulare dependenţi de vitamina K (factorul
II, VII, IX şi X). Absorbţia se realizează cel mai bine prin mucoasa gastrointestinală. Warfarina se poate
absorbi şi prin piele (fenomen rar întâlnit, se produce în anumite condiţii care favorizează absorbţia).
LEZIUNILE ŢESUTULUI CONJUNCTIV SUBCUTANAT
Echimoze, sufuziuni şi hematoame localizate submandibular, periarticular (articulaţiile scheletului axial),

peretele toracic, regiunile dorsale ale trunchiului. La animalele tinere, hemoragiile au un caracter
generalizat, cuprinzând inclusiv ţesutul conjunctiv subcutanat din regiunea capului. Hemoragiile produse
pe fondul intoxicaţiei nu sunt însoţite de aspectele morfologice specifice contuziilor (prezenţa
fracturilor, a rupturilor de fibre şi vase), având un caractet limitat la un anumit strat tisular, cu păstrarea
orientării caracteristice regiunii a fibrelor conjunctive, musculare etc.
LEZIUNILE MARILOR CAVITĂŢI Sufuziuni şi hematoame ale structurilor care delimitează aceste cavităţi,
colecţii de sânge (hemotorax, hemoperitoneu, mai rar hemopericard) cu păstrarea integrităţii vaselor de
sânge de calibru mare. Hemotoraxul: cel mai frecvet ca incidenţă, cantităţile mari induc secundar colaps
pulmonar. Hematomul mediastinal (hemomediastin): cuprinde toate cele trei regiuni ale sale, cu
tendinţă evidentă de extindere în regiunea cervicală ventral până în apropierea regiunii submandibulare.
Hematoamele corespunzătoare acestei regiuni trebuie diferenţiate de contuziile cervicale şi leziunile ce
rezultă în urma ştrangulării şi spânzurării (după caz, aspectele radiologice ale regiunii cu prezenţă de
luxaţii, subluxaţii şi fracturi în contuzii, poziţia caracteristică a şantului de ştrangulare sau spânzurare,
prezenţa fracturii sau avulziei de cartilaje traheale).
LEZIUNILE VISCERALE CORD: sufuziuni şi echimoze dispuse subepicardic şi subendocardic, alături de

ischemie miocardică exprimată în diferite grade.
PULMON: după caz, hemoragii prin diapedeză, evidente la secţionarea parenchimului în jurul vaselor de
calibru mare sau ischemie pulmonară.Cazurile exprimate prin hemotorax se asociază cu integritatea
coastelor, a pleurei viscerale şi a parenchimului pulmonar, a vaselor de calibru mare din pulmon şi din
cavitatea toracică. Se impune diagnostic necropsic diferenţial faţă de contuziile cavităţii toracice însoţite
de rupture pulmonului sau a vaselor de sânge extrapulmonare.
FICAT: ischemie/distrofie hepatică în diferite grade sau hemoragii hepatice cu caracter difuz sau
localizat.
SPLINA: ischemie splenică.

RINICHI: hematoame subcapsulare sau retroperitoneale corespunzătoare regiunii renale, cu integritatea
parenchimului renal; ischemie renală exprimată în diferite grade.
VEZICA URINARĂ: hemoragii cu aspect de sufuziune sau hematom în grosimea peretelui.
STOMAC: hemoragii în grosimea peretelui asociate cu gastroragie, stomacul în poziţie normală (se
verifică topografia stomacului pentru excluderea torsiunii gastrice asociată cu infarct gastric).
INTESTIN: hemoragii ale peretelui intestinal, cu caracter segmentar şi sufuziuni ale mezenterului.
ENCEFAL: hemoragii exprimate ca hematoame subdurale cu integritatea substanţei nervoase (se impune
diagnosticul diferenţial faţă de hematoamele subdurale care rezultă ca urmare a rupturii unor vase sau a
tumorilor cerebrale, ca şi pentru toate contuziile capului).
10.4 Moartea subita.
MOARTEA SUBITĂ LA ANIMALELE DE FERMĂ ŞI DE COMPANIE
Moarte care apare într-un interval de 12-24 ore, fără semen clinice de boală.
ATENŢIE! Chiar dacă există o simptomatologie, de multe ori ea este omisă în mod intenţionat de către
îngrijitor, proprietar ect.
MOARTEA SUBITĂ LA CAL
Rupturi de organe
Ficat gras
Friabilitate excesivă, ruptură hepatică şi hemoperitoneu Ruptura gastrică Favorizată de dilataţia gastrică
şi obstrucţia intestinală.
Zona de ruptură localizată în special pe marea curbură.
Secvenţa ruperii – musculoasă-seroasămucoasă
ARTERITE VERMINOASE Strongillus vugaris • Rupturi arteriale (trunchi mezenteric cranial) cu formare
hematoame mezenterice de diferite dimensiuni • Hemoperitoneu • Infarcte hemoragice intestinale
RUPTURI VASCULARE Ruptura aortei, ruptură distală faţă de valvulele orificiului aortic sau ruptura
inelului aortic – hemopericard. Ruptura arterelor uterine – la iepele gestante sau imediat după fătare,
hematoame masive ale ligamentelor largi
FRACTURI
Fractura de bază de craniu (sfenoid) – în cazul căderilor pe spate cu lovirea capului, se poate asocia cu
ruptura hepatică (traumatică)
MODIFICĂRI TOPOGRAFICE INTESTINALE
Volvulus
Ştrangulari intestinale(tumori pediculate –lipomul pediculat, hernia ştrangulate) Flexiune/torsiune de
cecum, deplasare colon Leziuni de stază, infarct hemoragic şi gangrenă umedă (+/-)
PLĂGI PRIN ÎMPUŞCARE Situaţii în care orificiul de intrare al plăgii nu apare evident, pierderea de sânge
este nesemnificativă. Sunt plăgi produse de armele de calibru mic (fatale atunci când afectează craniul).
ELECTROCUTARE Pe păşuni (fulguraţie) sau în incinte prin căderea cablurilor electrice neizolate. LEZIUNI
CARDIACE Cicatrice miocardice cu prinderea diferitelor componente ale sistemului excitoconductor –
responsabile de producerea de aritmii, moarte subită mai ales pe timpul efortului (caii de sport).
BACTERII Clostridium botulini – contaminarea fânului prin prezenţa unor carcase de animale infectate în
descompunere (cadavre de rozătoare şi carnivore domestice care conţin toxină botulinică sau spori). E.
coli – colisepticemie
INTOXICAŢII Formele acute, cu doze mari de toxic, tablou lezional discret sau absent (dereglări
metabolice grave). Intoxicaţii cu gaze toxice (animale ţinute în grajduri închise). Intoxicaţii cu metale
grele (arsenic, plumb). Intoxicaţii cu organofosforice/carbamaţi, organoclorurate, Intoxicaţii cu avicide
DIVERSE Atac animale sălbatice (lupi, urşi) – plăgi caracteristice tipului de atac al speciei de prădător.
Muşcături (insecte, şerpi) – şoc anafilactic şi leziuni specifice fiecăriu tip de muşcătură. Alergii
medicamentoase – penicilină.
MOARTEA SUBITĂ LA RUMEGĂTOARE
TRAUMATISME:
Rupturi arteriale, de organe
Atac carnivore sălbatice
Fracturi, dislocări articulare (bătăi între berbeci)
MOARTE PRIN SUFOCARE-ASFIXIE:
Timpanism acut Spânzurare – ştrangulare Acţiuni tendenţioase Înec (asociere cu timpanism acut)
LEZIUNI CARDIACE: Boala muşchilor albi (miodistrofia nutriţională) Intoxicaţia cu produşi pe bază de
seleniu Leziuni inflamatorii cardiace (pericardite, miocardite, endocardite) Reticulopericardită
traumatică Anomalii
BACTERII: Bacillus anthracis Clostridium botulini Clostridium spp. E. coli
TULBURĂRI METABOLICE: Toxiemia de gestaţie (cetonemie) Acidoza ruminală (indigestia prin

supraîncărcare) Carenţa în cupru, magneziu (tetania de iarbă – animale la îngrăşare), carenţa în calciu
(paraplegia postpartum – vaci de lapte)
INTOXICAŢII: Metale: arsenic, plumb, mercur Gaze toxice Insecticide, pesticide Plante/micotoxine: iarba
de Sudan (hipoxie/anoxie), brânduşa de toamnă (cardiotoxicitate), aflatoxine (hepatotoxicitate), cucuta
şi fusariotoxina (neurotoxicitate)
DIVERSE Alergii medicamentoase, şoc anafilactic produs de muşcăturile de insecte, în urma

descompunerii paraziţilor interni, spargere de chisturi hidatice. Injectare de produse biologice
contaminate cu endotoxine (mai ales cele injectate intravenos). Moarte prin deshidratare/însetare (mai
ales animalele aduse pe păşuni noi, acestea nu cunosc poziţia noii surse de apă). Moartea subită a
animalelor la îngrăşare – moartea intervine în medie la aprox. 4 ore de la furajarea de dimineaţă; edem
şi hemoragie a traheei dorsale, ocluzie traheală, ruptură de trahee; cauze nedeterminate.
MOARTEA SUBITĂ LA CARNIVORE
Traumatisme: Accidente de circulaţie (rupturi de organe, fracturi, leziuni care denotă producerea morţii
prin şoc hemoragic/traumatic) Căderi de la mare înălţime (rupturi de organe, fracturi, leziuni care
denotă producerea morţii prin şoc hemoragic/traumatic) Leziuni atribuite acţiunilor tendenţioase (vezi
curs abuz fizic) Atac carnivore domestice sau sălbatice Plăgi prin împuşcare
MOARTE PRIN ASFIXIE: Abuz fizic +/- (sugrumare, spânzurare, ştrangulare) Inec (imersie, corpuri străine
în căile respiratorii) Hernia transdiafragmatică (rupturi grave cu antrenarea viscerelor în cavitatea
toracică)
MOARTE PRIN ELECTROCUTARE: Rar prin fulguraţie, frecvent prin roaderea cablurilor electrice
BOLI CARDIOVASCULARE: Anomalii Cardiomiopatiile congenitale şi dobândite Inflamaţii (pericardite,

miocardite, endocardite) Dirofilarioza BACTERII ŞI VIRUSURI: Clostridium spp. Virusul parvovirozei canine
INTOXICAŢII: Gaze toxice Derivaţi cumarinici +/- Intoxicaţia cu ANTU +/- Intoxicaţia cu bobiţe de vâsc
DIVERSE: Reacţii alergice, şoc anafilactic (medicamente, muşcături insecte, şerpi veninoşi) Anemie (cu
etiologie carenţială).
10.6. NECROPSIA ALBĂ
Se referă la bolile sau situaţiile patologice în care tabloul lezional este absent, foarte slab, făcându-l greu
sau imposibil de recunoscut sau suspicionat o stare patologică.
ALERGII • Alergie la lapte: apare la toate rasele, atunci când mulsul este întârziat foarte mult (efectul
alergogen îl produce alfa-caseina). Clinic apar edeme ale capului, gâtului şi edem pulmonar , însă
acestea dispar progresiv şi la scurt timp după moarte.
• Reacţii postvaccinale: produse mai ales de polivaccinuri (tulpina 19 de Brucella bovis produce reacţie
anafilactică în aprox. 24 ore )
• Terapie intravenoasă: cu antibiotice, anestezice locale (procaină), electroliţi ce conţin mari cantităţi de
calciu în contact cu endocardul (hipocalcemia pospartum). Element de orientare: puncţia jugularei şi
leziunile consecutive.
• Moarte consecutivă anesteziei: apare în cursul unei intervenţii chirurgicale. Pulmonii pot manifesta
nuanţe mai întunecate decât cele obişnuite. Mirosul degajat de aceştia este dulceag alcoolic
(barbiturice)
ŞOC, ATAC DE CORD, ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL
• Sunt termeni folosiţi larg în medicina umană şi veterinară pentru a exprima o cauză a morţii. • Sunt rar
întâlnite la animale • Folosire precaută a termenilor atunci când nu sunt remarcate leziuni ca hemoragia
cerebrală, leziunile cardiace sau leziuni care să exprime violenţa.
MOARTE FETALĂ • Apare la viţei în cazul gestaţiilor gemelare, atunci când suprafaţa de fixare a placentei
nu este suficientă pentru ambii fetuşi. Este posibil ca ambii fetuşi să moară, dar la intervale de timp
diferite. Se exclud torsiunile de cordon ombilical şi înfăşurările acestuia în jurul fetusului.
INTOXICAŢII • Intoxicaţia cu Taxus spp., frunzele aciculare ale plantei sunt prezente în tubul digestiv
(cal, vacă, oaie, capră). Moartea intervine la un interval de câteva minute sau câteva ore de la ingestie.
Rezistenţa variază în funcţie de individ (animale care mor de la o singură priză din plantă)
• Fuoroacetatul de sodiu (1080) este un rodendicid foarte toxic. Moartea se poate produce în
aproximativ 20 minute de la ingestie. La câine nu apar leziuni. La ierbivore pot să apară leziuni cardiace
de tip degenerativ şi edem pulmonar.
• Intoxicaţie cu cianuri se remarcă cele provenite din ingestia unor plante toxice: cucuta, frunzele de
cireş, hortensia. Diagnosticul este înlesnit de prezenţa plantelor în tubul digestiv.
• Monoxid de carbon: poate fi remarcată după culoarea roşie deschisă a sângelui şi ţesuturilor.
• Ciuperci otrăvitoare: identificarea în tubul digestiv a unor fragmente din acestea, asociată cu procese
distrofice hepatice.
• Stricnină: au fost raportate la câine leziuni de tipul hemoragiilor în pancreas şi timus. Aceste leziuni
sunt totuşi inconstant remarcate şi nespecifice. Un semn valoros pentru orientarea diagnosticului este
identificarea în stomac a bucăţilor de carne ce conţin seminţe de graminee impregnate cu toxic.
• Intoxicaţia cu uree: poate fi depistată după mirosul amoniacal al conţinutului stomacal, din
prestomace sau a intestinului; granulele de uree pot fi identificate în acest conţinut.
• Intoxicaţia cu Monensin: antiparazitar şi aditiv în hrană ca promotor de creştere, care poate

determina moartea la taurine şi cai. Sunt raportate atât cazuri acute, cât şi cronice (striaţiuni albicioase,
opace ale musculaturii scheletice şi cardiace).
• Intoxicaţia cu plumb: din ce în ce mai rar întâlnită, la viţei pot apărea hemoragii subperiostale la nivelul
coastelor. • Intoxicaţia cu organofosforice (insecticid): mirosul de ceapă sau usturoi al conţinutului
gastric poate să conducă spre diagnostic; se recoltează conţinut gastric şi se pune într-un borcan cu
câteva muşte vii – moartea insectelor poate fi un indiciu pentru acest tip de intoxicaţie.
• Propilen-glicol: administrat ca energizant sau pentru prevenirea cetonemiei la taurine. Determină

acelaşi miros aliaceu ca şi compuşii organofosforici
BACTERII
• Clostridium botulini: semnele clinice sunt relevante pentru diagnostic (paralizie musculature cap,
membre, gât şi faringe). Se recomandă verificarea atentă a furajului şi a conţinutului gastric sau
rumenal, precum şi a surselor de anaerobi (dejecţiile de păsări).
• Clostridium tetani: se poate asocia cu plăgi penetrante, ale căror orificii externe sau obturat rapid prin
formarea crustei, favorizând astfel anaerobioza; extensia puternică a membrelor reprezintă unicul
element de orientare, în lipsa identificării unei traume.
DEFICIENŢE VITAMINO-MINERALE
• Tetania de iarbă: apare la rumegătoare care pasc primăvara pe păşuni cu vegetaţie luxuriantă. Ipoteza
producerii stă în efectul antagonist al vitaminei A asupra vitaminei D şi implicit a absorbţiei Ca şi Mg . •
Tetania de iarnă: fânul de lucernă administrat iarna conţine mari cantităţi de vitamină A. Mecanismul
este asemănător tetaniei de iarbă.
• Boala muşchilor albi: 50% din animalele afectate de carenţa în vitamina E şi seleniu nu exprimă leziuni
la necropsie, însă apar evidente la examenul microscopic.
• Emaciere cronică: favorizată de mediul rece, umed, ceţos, lipsit de hrană adecvată. Pot fi observate
edem şi hemoragii subcutanate discrete ale trenului posterior. De obicei, este asociată altor cauze ale
morţii.
TULBURĂRI DE METABOLISM
• Acidoza acută:la rumegătoare, ca efect al consumului de furaje care fermentează uşor. Un indiciu în
diagnostic sunt pH-ul acid al conţinutului ruminal, şi concentraţia mare de lactat în sânge. Cazurile
cronice se manifestă cu leziunile clasice (timpanism, laminită, rumenită). • Hipoglicemia: la purcei şi la
căţeii raselor în miniatură (la necropsie laptele lipseşte din stomac). Apare frecvent contractura
orbicularului buzelor, fapt ce duce la expunerea dentiţiei.
ALTE CAUZE • Timpanism • Moarte vagală (puncţia pleurală, pericardică, peritoneală) • Leziuni ale
sistemului nervos central • Anemie • Electrocutare (fractură de coloană vertebrală)

Necropsia REZUMAT

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Necropsia REZUMAT

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.Definitia si obiectul diagnosticului necropsic.

Principiile generale ale necropsiei.

Necropsia –ramura a medicinii veterinare,care se ocupa cu examinarea unui cadavru in vederea

Necropsia impune urmatoarea schema generala de examinare a ca-davrului: 1.Indentificarea

2.Metodele de deschedere a cadavrelor

1.Eviscerarea izolata a organelor-metoda Virhov: o examinare initiala a cadavrului ,apoi organele se

1.2. Conditiile in care se executa necropsia

Medicilor veterinari le revin sarcini deosebite referitoare la protecţia microbiologică şi chimică a

Se impune restricţionarea circulaţiei persoanelor străine în spaţiile destinate necropsierii cadavrelor

Personalul va fi instruit periodic cu privire la manipularea cadavrelor, folosirea instrumentarului şi

Se impune decontaminarea postnecropsică a personalului, instrumentarului, materialelor, a

NECROPSIA ÎN SERVICIILE SPECIALIZATE - SALA DE NECROPSIE

NECROPSIA ÎN CONDIŢII DE TEREN

1.4.TRUSA DE NECROPSIE: instrumentarul si aparatura utilizata:

Instrumente/materiale de pregătire a cadavrului: soluţii dezinfectante pentru umezire a părului/

Instrumente de examinare: lupă cu bec, lupă de mână Instrumente de jupuire/deschidere cavităţi:

Instrumente de prindere: pense anatomice, pense chirurgicale, pense hemostatice;

TRANSPORTUL ŞI DEPOZITAREA CADAVRELOR

Atunci când transportul se realizează cu vehicule obişnuite se va asigura etanşeizarea cu folii de

DISTRUGEREA CADAVRELOR - CIMITIRUL DE ANIMALE

Cale de acces: unică, practicabilă pe tot timpul anului;

Personalul responsabil va verifica accesul în cimitir, ca şi înhumarea şi denaturarea corectă a cadavrelor;

DISTRUGEREA CADAVRELOR - PUŢUL SEC

ghizdurile depăşesc nivelul solului cu 0,5 m;

În incinta cimitirelor de animale şi în preajma puţurilor se interzice păşunatul, recoltarea de furaje,

DISTRUGEREA CADAVRELOR – INCINERAREA

Gropile de ardere: fundul căptuşit cu lemne sau paie îmbibate cu combustibil;

ETAPE DE LUCRU: Anamneza; Examinarea exteriorului, a orificiilor naturale şi a mucoaselor aparente;

EXAMINAREA ORIFICIILOR NATURALE ŞI A MUCOASELOR APARENTE Mucoasa conjunctivală: modificări

Pierderea progresivă a transparenţei corneene şi înfundarea globului ocular (deshidratarea cadaverică);

Anusul: la cadavrele vechi prolaps şi deschidere ca urmare a tensiunii intraabdominale creată de

DESCHIDEREA CAVITĂŢII ABDOMINALE Pentru animalele poziţionate în decubit dorsal si dorso-lateral:

CAVITĂŢII PERICARDICE Se examinează apreciază transparenţa şi gradul de distensie a sacului pericardic;

EVISCERAREA ORGANELOR DIN CAVITĂŢI

Deschiderea cavităţii craniene şi a canalului rahidian cu eviscerarea encefalului şi a măduvei spinării:

Examinarea cavităţilor nazale şi a sinusurilor: - secţiune perpendiculară pe axul longitudinal al capului, 3-

Deschiderea canalului medular şi eviscerarea măduvei spinării: - îndepărtarea musculaturii

Caracteristicile rigidităţii post-mortem sunt: � contractură susţinută şi consistenţă fermă a musculaturii;

Modificările de culoare apărute post-mortem

Autoliza şi putrefacţia post-mortem se traduc print-o coloraţie albăstruie-verzuie a ţesutului

Modificări de culoare: imbibiţie biliară, imbibiţie hemoglobinică, imbibiţie sulfmethemoglobinică.

� Pot fi întâlnite şi modificări de culoare, asociate în special cu imbibiţia sulfmethemoglobinică,

3.1.Metode semiologice de examen macroscopic a tesuturilor si organelor.

Examenul morfopatologic al organelor si tesuturilor la efectuarea necropsiei utilizeaza urmatoarele

Studiul practic morfopatologic se face pe organe de la animalele sacrificate,moarte, pe confiscate de

Cantarirea:un examen auxiliar,ajuta la stabilirea modificarilor de volum la organe si tesuturi – cresteri

Masurarile se exprima valoric: cm., kg., l.

3.2. Tehnica de examen macroscopic a tesuturilor si organelor:

Examinarea pulmonilor se termina cu examinarea limfonodulilor

Proba de pulmon se ia din zonele cu modificari de culoare si consistenta.Proba consta in faptul,ca un

La pasari: pulmonul se sectioneaza pe axisul longitudional si in mod obligatoriu se examineaza si sacii

Sectionarea obligatorie se executa pe fata parietala,longidudional.Dupa sectionare se face o racla- re

Examinarea ficatului: examenul se incepe cu examinarea capsulei Glison, a parenchimului hepatic, a

Vezica biliara lipseste la cal. In final se examineaza la prezenta aderentelor posibile.

Examinarea organelor cavitare: faringele,esofag,laringe,trahee, bronhii,caile excretorii si genitale.

La inspectia intesti-nelor atragem atentie la starea mucoaselor, transparenta, consistenta,culoare,

In timpul examenului stamacului, prestomacelor si intestinelor, se face si examinarea pancreasului (fara

Eviscerarea creerului se face in sens cranio-caudal cu ajutorul degetului aratator si mediu,care se

Stabilirea diagnozei la turbare la carnasiere presupune evidentierea cornulu lui Ammon(hipocondrului).

Se indeparteaza muschii si dezgolim corpurile vertebrelor. Sectionarea coloanei si evidentierea maduvei

Examinarea musculaturii: urmareste prezenta rigiditatii cadaverice, gradul ei de dezvoltare si simetria

Examinarea oaselor si articulariilor: urmarim dezvoltarea scheletului, proportia dintre componentel

Oasele se sectioneaza longitudional:evidentiem si examinam maduva osoasa, cartilajele de crestere si