TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN PROTEZĂ FINITĂ

REALIZAREA TIPARELOR
Pentru a înlocui ceara din machetă cu răşină acrilică polimeri/abilă, este nevoie să se realizeze tiparele
pieselor protetice. Această fază poartă denumirea de ambalare şi reprezintă operaţiunea tehnică de acoperire,
cu pastă de gips, a machetei aşezată pe model, asigurând condiţii favorabile pentru înlocuirea cerii machetei cu
răşină acrilică.
Tiparul este o piesă cavitară care reprezintă negativul machetei, delimitat de pereţi groşi şi rezistenţi.
Tiparul se obţine prin ambalarea în pastă de gips a machetei împreună cu modelul, într-o cuvetă
(conformator).
Are forma şi volumul machetei, în interiorul lui se păstrează nemodificată poziţia dinţilor şi raportul lor cu
modelul de lucru, acesta intrând în alcătuirea tiparului.
Cavitatea tiparului apare după înlăturarea cerii machetei, în ea fiind introdusă răşina acrilică din care se va
confecţiona baza protezei.
Cuveta este confecţionată din bronz, alamă, şi are forma unei casete, compusă din două părţi, fiecare din ele
alcătuită dintr-un inel (1) şi un capac (2). Inelele se deosebesc între ele prin componentele sistemului de
asamblare, unul având la fiecare capăt câte o tijă de ghidaj (3), celălalt un lăcaş de cuplare (4). Asamblarea
celor două jumătăţi ale cuvetei se face într-o singură poziţie, în contact cu exactitate, fără să prezinte nici un
punct de dezechilibru.
Utilizarea cuvetelor se face în felul următor:
• cele două jumătăţi de cuvetă se poziţionează cu cavitatea liberă în sus;
• unul din inele este asamblat cu capac;
• în prima jumătate de cuvetă se toarnă gipsul, după care se insera modelul cu macheta;
• se asamblează al doilea inel;
• se toarnă gips peste model până la nivelul capacului celui de-al doilea inel, acesta aşezându-se în poziţie
corectă.
- în partea de bază se plasează macheta şi modelul său, iar în cealaltă jumătate (contra) vor rămîne dinţii
artificiali.
- în timpul ambalării, poziţia dinţilor şi relaţia lor cu modelul nu trebuie să se modifice. După îndepărtarea
cerii, ambalajul devine tipar.
Masa de ambalat pentru protezele acrilice este gipsul.
Se poate utiliza gipsul dur, tip moldano, sau amestecul de gips obişnuit cu gips moldano, în părţi egale. Se
poate utiliza şi gips extradur (clasa a-IV-a) în cazul tehnicilor de injectare şi polimerizării sub presiune
continuă.
Pentru ambalare mai sunt necesare o presă (hidraulică sau manuală) şi masa vibratorie sau vacuum -
malaxorul.
Modelele se introduc şi se menţin în apă timp de 3 - 4min, pentru a fi izolate.

PREGĂTIREA ÎN VEDEREA AMBALĂRII

Pregătirea în vederea ambalării este aceeaşi, indiferent de tehnica de ambalare folosită, şi constă în
următoarele:
• Curăţarea dinţilor artificiali - resturile de ceară se îndepărtează cu ajutorul spatulei şi în final cu o p erie
moale, lăsând suprafeţele axiale ale dinţilor netede şi lucioase;
• Degresarea machetei - se realizează cu alcool, benzină sau acetonă;
• îndepărtarea modelelor din ocluzor - gipsul este secţionat cu un fierăstrău, este contraindicată ciocănirea.
Procedura de îndepărtare a modelelor se face cu grijă, fără a deteriora modelul de lucru şi macheta finală;
• Reducerea soclurilor modelelor - se reduce atât din părţile laterale, cât şi din baza soclului, obţinând în final o
înălţime de 15 mm la nivelul model + soclu. Modelul se poziţionează în conformator, astfel încât să existe o
distanţă de 1 cm în toate sensurile, faţă de pereţii conformatorului.
• Alegerea cuvetei - se face în funcţie de mărimea modelelor, astfel încât să rămână suficient spaţiu în
conformator pentru materialul de ambalare. Cuvetele pot fi: mari, mijlocii şi mici. Forma, mărimea cuvetelor şi
sistemul de angrenare a capacelor şi a celor două jumătăţi de cuvetă sunt variate, cuveta aleasă trebuie să
corespundă în lungime şi lăţime cu volumul modelului şi a machetei sale. Trebuie să se asigure un spaţiu de 3 -
6 mm între dinţii machetei şi capacul cuvetei; dacă dinţii sunt prea înalţi, trebuie redusă înălţimea soclului
modelului; dacă marginile modelului depăşesc în înălţime nivelul primei jumătăţi a cuvetei, acestea trebuie
reduse pentru a evita ruperea modelului la dezambalarea celor două jumătăţi ale cuvetei:

Proba modelului plus machetă a protezei superioare în prima

jumătate a cuvetei - cu model prea înalt în zona 1, 2; b. nivelfavorabil
în zona 1, 2; c. zonele 1 şi 2 trebuie reduse; d. zonele 3 şi 4 trebuie
reduse, (a, b, c secţiune antero - posterioară; d. secţiune
transversală).
al doilea strat
de gips
machet
a
AMBALAREA MACHETEI PROTEZEI TOTALE
Realizarea tiparelor (ambalarea) se poate face prin trei metode:
ambalarea cu val (directă),
ambalarea fără val (indirectă) şi
ambalarea mixtă.

primul strat de gips mode

l
1 AMBALAREA INDIRECTĂ (FĂRĂ VAL)
Ambalarea este numită indirectă deoarece macheta nu este inclusă în masa de ambalat din prima jumătate a
conformatorului, ci în a doua şi fără val pentru că acest detaliu al tiparului nu este caracteristic metodei. La
deschiderea cuvetei şi după îndepărtarea cerii machetei, se observă că modelul este situat într-o parte a
tiparului, iar dinţii artificiali sunt situaţi în a doua jumătate a tiparului. Nivelul gipsului din prima jumătate a
cuvetei va ajunge până la marginea inferioară a machetei. Când gingia artificială este adâncă şi retentivă,
nivelul gipsului trebuie urcat până la porţiunea cea mai proeminentă, pentru a desfiinţa această retentivitate.
Modelul şi macheta sunt cuprinse în ambele părţi ale cuvetei, iar la deschiderea acesteia, după îndepărtarea
cerii, dinţii artificiali rămân într-o parte, iar modelul în partea opusă.
Tehnica de ambalare indirectă:
- se ung cu vaselină sau ulei toate părţile cuvetei;
- soclurile modelelor sunt reduse şi încercate înainte de ambalare;
- se unge cu vaselină soclul modelului;
- se prepară pasta din gips, de consistenţă smântânoasă şi se umezeşte modelul;
- se toarnă pasta de gips în interiorul primei jumătăţi a cuvetei, care nu prezintă prelungirile de ghidaj, până sub
marginile acesteia, deoarece nivelul gipsului se va urca prin introducerea modelului cu macheta;
- modelul cu macheta se aşează centrat în pasta de gips, până când macheta ajunge puţin sub nivelul marginii
cuvetei;
- modelul cu macheta se va aşeza în pasta de gips astfel încât, planul de ocluzie al dinţilor machetei să fie cât
mai paralel cu marginile orizontale ale cuvetei; această poziţie va înlesni desfacerea celor două jumătăţi ale
cuvetei;
- macheta nu trebuie aşezată prea sus, pentru a rămâne spaţiul necesar pentru gips între părţile superioare ale
machetei şi capacul celei de-a doua jumătăţi de cuvetă (cel puţin 1 cm);
- suprafaţa gipsului care înconjoară macheta trebuie să fie cât mai netedă şi să nu prezinte porţiuni retentive;
gipsul cuprinde soclul modelului, iar macheta cu dinţi rămâne liberă, deasupra primei jumătăţi a cuvetei ;
- pe măsură ce gipsul face priză, suprafaţa sa este netezită cu hârtie sticlată sub jet de apă; marginile cuvetei
trebuie să fie curate, fără resturi de gips;
- se aşteaptă 30 min pentru priza gipsului;
- urmează izolarea gipsului din prima jumătate a cuvetei, prin introducerea ei, timp de 10 min, în apă simplă,
apă saponată, apă cu detergenţi sau prin pensulare cu substanţe alginice;
- se fixează a doua jumătate a cuvetei peste prima, se prepară pasta de gips şi se toarnă în interior, sub vibrare
continuă, până la nivelul superior al cuvetei;
- când cuveta s-a umplut, se aşează capacul celei de-a doua părţi şi se strînge în presă, unde se păstrează până
când gipsul face priză.
Se recomandă controlul asamblării celor două părţi ale cuvetei înainte de ambalare, iar excesul de pastă
acrilică să fie îndepărtat prin presări şi controale repetate.
 2 AMBALAREA DIRECTĂ (CU VAL)
Ambalarea directă sau cu val poartă denumirea de ambalare într-o parte a cuvetei, fiind o metodă mai rar
folosită, datorită dezavantajelor pe care le are.
Ambalarea este denumită directă pentru că macheta, în cea mai mare parte a ei, dinţii artificiali şi versantele
vestibulare ale şeilor sunt incluse în masa de ambalat în prima jumătate a cuvetei şi cu val pentru că acest
detaliu al tiparului îi este caracteristic.
în cazul în care se execută o astfel de ambalare, în jumătatea inferioară a cuvetei se găseşte modelul
împreună cu macheta, care vor fi acoperite cu un val de pastă de gips la nivelul feţelor vestibulare ale dinţilor,
marginii incizale a frontalilor şi feţelor ocluzale ale dinţilor laterali. Rămân libere feţele orale ale dinţilor,
suprafaţa palatinală a machetei superioare şi versantele liguale ale machetei mandibulare.
La deschiderea celor două părţi ale cuvetei, după îndepărtarea cerii, dinţii artificiali şi modelul rămîn într-o
parte a cuvetei, iar în cealaltă parte rămîne o masă de gips, numită "contra".
Tehnica de ambalare directă:
- se reduc dimensiunile soclului modelului;
- se prepară pasta de gips şi se umezeşte modelul;
- se toarnă pasta de gips într-o jumătate a cuvetei şi se introduce modelul cu macheta în aceasta, astfel încît
soclul modelului să atingă capacul cuvetei;
- se modelează valul, prin acoperirea cu gips a feţei vestibulare a dinţilor, marginile incizale şi treimea incizală
a feţei orale a frontalilor şi faţa ocluzală a lateralilor; valul trebuie să aibă o grosime de 6 - 8 mm pe
suprafeţele vestibulare şi ocluzale ale dinţilor, formă tronconică, neretentivă, cu suprafaţa foarte bine netezită
şi coama rotunjită; rămân neacoperite feţele orale ale dinţilor laterali, versantul oral al gingiei artificiale şi
bolta palatină;
- pe măsură ce gipsul face priză, suprafaţa sa este netezită;
- se aşteaptă 30 min pentru ca gipsul să facă priză, după care se izolează în apă simplă sau saponată prima parte
a cuvetei, timp de 10 min;
- se asambleză inelul celei de-a doua părţi a cuvetei şi se toarnă gips sub vibrare, pentru completarea ambalării;
- când cuveta s-a umplut, se aşează capacul şi se strânge în presă timp de 30 min, până când gipsul face priză;
Acest tip de ambalare se poate efectua când gingia artificială a machetei nu are o poziţie retentivă, nu este
înaltă şi subţire. în caz contrar, pătrunderea şi presarea pastei de acrilat, la acest nivel, nu se poate realiza
corespunzător.
al doilea strat de gips primul strat de gips

Machetă
model

3 AMBALAREA MIXTĂ
Ambalarea mixtă este o îmbinare a celor două metode descrise anterior.
într-o zonă, macheta este ambalată după tehnica indirectă, iar în altă zonă după tehnica directă: modelul şi o
parte din dinţi sunt prinşi cu un val de gips, rămânând în jumătatea inferioară a cuvetei, iar restul dinţilor vor fi
fixaţi în gipsul jumătăţii superioare.
După îndepărtarea cerii, un grup de dinţi rămân într-o jumătate de cuvetă în care se află modelul, fixaţi în
valul de gips, iar alt grup rămâne înjumătăţea opusă.
Această metodă se aplică atunci când crestele edentate în regiunea frontală, sunt foarte proeminente, iar
montarea dinţilor la acest nivel s-a făcut cu coletul direct pe model, fără gingie artificială. în acest caz, grupul
frontal este ambalat cu val, iar grupul lateral fără val.
 ÎNDEPĂRTAREA CERII MACHETEI DIN TIPAR
Indiferent de metoda de ambalare folosită, în cuvetă se află incluse modelul funcţional, macheta bazei
protezei, macheta şeilor protezei şi dinţii artificiali. Macheta bazei şi şeilor protezei trebuie îndepărtată, pentru
a-i lua locul pasta de răşină acrilică.
Tehnica de îndepărtare a cerii:
- se ia un vas cu apă fierbinte, la 100 °C;
- după priza gipsului din a doua jumătate a cuvetei, aceasta se scoate din presă;
- se aşează cuveta pe un scufundător şi se introduce în apă fierbinte, timp de 5 - 1 0 min, în care are loc
plastifierea cerii din interior; păstrarea peste această limită a ansamblului duce la topirea cerii şi impregnarea
inegală a tiparului cu grăsimi, determinând o izolare imperfectă;
- se scoate cuveta din apă şi dezasamblează cele două părţi; cuveta se deschide cu o spatulă de ceară
printr-o mişcare de pârghie, acţionând între cele două inele, în apropierea prelungirilor de ghidaj. Se are grijă
să nu se deterioreze tiparul;
- ceara machetei este scoasă din ambalaj cu ajutorul spatulei, iar resturile rămase sunt spălate cu un jet de
apă fiebinte la 100 °C; dacă în această fază se mobilizează dinţi (ambalare indirectă), aceştia se pot
repoziţiona în tipar;
- pereţii tiparului sunt spălaţi cu soluţii de detergenţi casnici, pentru a dizolva acizii graşi care
impregnează suprafaţa lor; există totuşi riscul ca detergenţii să rămână cantonaţi în textura tiparului. Tiparul
se va curăţa atent cu o perie pentru a îndepărta toate resturile de ceară impregnate.
În cazul ambalării cu val, la deschiderea cuvetei şi după îndepărtarea cerii machetei, dinţii artificiali şi modelul
rămân într-o parte a cuvetei, iar în cealaltă parte rămîne o masă de gips, numită "contra".
În cazul ambalării fără val, la deschiderea cuvetei şi după îndepărtarea cerii machetei, se observă că modelul
este situat într-o parte a tiparului, iar dinţii artificiali sunt situaţi în a doua jumătate a tiparului.

IZOLAREA TIPARULUI
Scopul izolării este următorul:
- obţinerea unei pelicule netede, foarte fină, insolubilă, aderentă, inertă la nivelul suprafeţei pereţilor
tiparului, care nu modifică relieful sau dimensiunile acestuia;
- pelicula de separaţie împiedică unirea fizică între tipar şi răşina acrilică (interacţiune fizico-chimică
între gips şi răşină);
- proteza este dezambalată mai uşor, deoarece nu face corp comun cu masa de gips.
Dacă izolarea tiparelor nu este făcută corect, pasta de acrilat va ajunge în contact cu gipsul şi se va produce
lipirea între acrilat şi gipsul neizolat, decolorări.
Tehnica de izolare a tiparului:
- soluţia izolatoare se aplică pe suprafaţa tiparului cu ajutorul a două pensule: una mare pentru acoperirea
modelului şi a zonelor întinse ale jumătăţii superioare ale tiparului, iar alta mică pentru aplicarea substanţei
izolatoare în jurul dinţilor artificiali. Trebuie evitată aplicarea soluţiei izolatoare pe suprafaţa mucozală a
dinţilor artificiali deoarece, la proteza finită, va produce apariţia unei linii închise la culoare în jurul dinţilor,
precum şi posibilitatea desprinderii dinţilor;
- soluţia izolatoare se aplică pe model cu pensula mare;
- soluţia izolatoare se aplică în jurul dinţilor cu pensula mică;
- la final, tiparele izolate sunt gata pentru aplicarea răşinii acrilice.

PREPARAREA PASTEI ACRILICE

După confecţionarea tiparului şi izolarea pereţilor acestuia, se prepară pasta acrilică, care se introduce în
tipar şi se polimerizează baza protezei. Acrilatul din care se confecţionează baza protezei este o răşină acrilică,
macromoleculară, derivată din acidul acrilic, acidul metacrilic şi esterii acestora.
Răşinile acrilice se prezintă sub două forme:
Monomerul (lichidul): Polimerul (pulberea):
• este metacrilatul de metil; • reprezintă forma polimerizată a metacrilatului de
• este transparent, volatil, inflamabil; metil;
• fierbe la 100,3 °C; • este compusă din particule specifice, obţinute prin
• este insolubil în apă, are miros specific; dispersia monomerului centrifugat într-un lichid
• polimerizează la lumină şi căldură (se conservă în neutru (apă la temperatură ridicată);
flacoane de culoare brună);
• există pulbere incoloră, indicată la pacienţii cu
intoleranţă la colorantul încorporat în acrilat.
Dozarea cantităţii de polimer şi monomer se face în trei feluri:
Dozare volumetrică - se foloseşte un cilindru gradat cu care se măsoară cantitatea de monomer şi polimer, în
proporţiile indicate; firma producătoare trebuie să ofere dozatoarele necesare.
Dozarea ponderală - se cântăreşte polimerul şi monomerul, în proporţie de 2/1; este o metodă incomodă.
Dozarea empirică - tehnicienii dentari folosesc următorul procedeu: într-un recipient de sticlă sau porţelan
pun 6 - 8 ml de monomer, peste care se adaugă progresiv polimer, până la saturare, astfel încât fiecare particulă
de polimer să fie îmbibată în monomer. După omogenizarea amestecului cu un baton de sticlă, recipientul este
acoperit cu o plăcuţă de sticlă, pentru a împiedica evaporarea monomerului.
Polimerizarea durează între 10 - 20 min, trecând prin mai multe faze, care se succed mai lent sau mai rapid, în
funcţie de temperatura camerei (temperatura crescută scurtează timpul de polimerizare): • la început, amestecul
are aspectul de zahăr umezit, din cauza absorbţiei monomerului;
• devine apoi o pastă lipicioasă, care se trage în fire;
• la sfârşit se prezintă sub forma unei paste netede, nelipicioase, cu aspect de aluat elastic, care se desprinde
uşor de pereţii recipientului. în această fază, pasta se va presa în tipar după o eventuală malaxare între degete,
pentru îmbunătăţirea omogenităţii, în funcţie de metoda de ambalare utilizată. Mâinile tehnicianului trebuie
să fie acoperite cu mănuşi, pentru a nu contamina acrilatul cu substanţe grase şi pentru a evita iritaţiile pielii
date de monomer. în lipsa mănuşilor, coca de acrilat poate fi manevrată între două folii de plastic.
Se va evita prepararea pastei pentru mai multe proteze dintr-o dată, mai ales când temperatura exterioară este
mare, riscând a depăşi momentul propice introducerii în tipar.

INTRODUCEREA ACRILATULUI IN TIPAR

1 TEHNICA DE INTRODUCERE MANUALĂ

Tehnica de introducere manuală a răşinii acrilice în tipar presupune următoarele etape:
• se elimină în totalitate ceara din tipar, în special la nivelul dinţilor;
• tiparul trebuie răcit pentru a evita evaporarea monomerului.
• se modelează între degete pasta acrilică, sub fonna unui rulou ;
• la ambalarea cu val: pasta se introduce sub dinţii susţinuţi de val, apoi pe suprafaţa ce reprezintă baza
protezei;
• la ambalarea fără val: pasta se introduce înjumătăţea cuvetei în care se găsesc dinţii, acoperind toată zona
bazei protezei;
• deasupra acrilatului, presat uniform cu degetele, pentru a evita aderarea pastei de tipar, se aplică o folie de
celofan sau polietilenă peste jumătatea tiparului în care s-a introdus pasta de acrilat, după care se asamblează
partea opusă a cuvetei, în poziţie corectă. Cuveta este introdusă într-o presă (manuală sau hidraulică) şi se
strânge uşor, pentru a permite ieşirea surplusului de acrilat. In timpul presării, apariţia surplusului de pastă
acrilică este un indiciu sigur că tiparul a fost complet umplut. Presiunea exercitată trebuie să fie lentă şi
progresivă, pentru ca pasta acrilică să alunece în toată cavitatea tiparului, după 2 - 3 minute de presare, cuveta
se scoate de sub presă, se deschide, se îndepărtează excesul de material prin secţionare cu un cuţit bine ascuţit,
se elimină folia de celofan şi se examinează dacă cantitatea de acrilat a fost suficientă.
• în situaţia în care materialul acrilic a fost insuficient se va completa, urmând o nouă presare şi un nou
control. Dacă la deschiderea cuvetei pentru control pelicula izolatoare se desprinde de pe anumite zone ale
tiparului, se face imediat o nouă pensulare cu substanţă alginică, timp în care acrilatul va rămâne acoperit cu
folia de control.
• pentru a elimina posibilităţile de modificare a ocluziei datorită excesului de material, trebuie să se facă 2 - 3
controale, urmate de presări.
• dacă nu mai există surplus de acrilat şi se constată umplerea corectă a tiparului, se îndepărtează folia de
plastic, se umezeşte cu monomer suprafaţa acrilatului din ambele jumătăţi de cuvetă, se închide cuveta, se
montează într-un inel (ring) care se strânge la maxim, apoi se deşurubează un sfert de tură. Ringul este format
dintr-un cadru dreptunghiular, având pe una din laturile mici un dispozitiv de presare (un ax cu filet des,
prevăzut la capătul din interiorul cadrului cu o placă), iar la capătul opus prezintă un ax transversal, mai
 subţire decât cel filetat. Există şi inele care exercită asupra cuvetei o presiune continuă. Presiunea trebuie să
dureze circa 1 oră, timp în care se produce unirea fizică şi chimică dintre monomer şi polimer.

2 TEHNICA DE INTRODUCERE PRIN INJECŢIE.

Tehnologiile moderne de realizare a bazelor protezelor mobile şi mobilizabile se bazează pe injectarea sub
presiune a unui material termoplastic sau chemoplastic într-o cuvetă care conţine dinţii artificiali şi tiparul
protezei, realizat din gips. Polimerizarea are loc la temperaturi de 50 - 100 °C.
Răşinile acrilice injectabile sunt materiale cu grad înalt de densitate, prezentând granule cu greutate
moleculară mică. Pe durata polimerizării, spaţiul de injectare este menţinut sub presiune de fluid (amestec
monomer/ polimer acrilic). Tiparul este realizat într-o cuvetă specială, care se poate adapta la o pompă ce
introduce pasta de acrilat la o presiune foarte mare.
Prin această metodă se elimină timpul de verificare a umplerii tiparului şi a înlăturării excesului de pastă.

TERMOPOLIMERIZAREA RĂŞINILOR ACRILICE

La ora actuală există pe piaţă răşini acrilice care polimerizează sub acţiunea căldurii uscate sau sub presiune
de aburi fierbinţi. Totuşi, în tehnologia de realizare a bazelor protezelor mobile şi mobilizabile se practică
termopolimerizarea în mediul umed.
Recţia de polimerizare este exotermă, eliberînd o temperatură de 30 - 40 °C. Regimul termic de polimerizare
se dezvoltă astfel încât, în interiorul tiparului, să nu se depăşească valoarea de 100,3 °C, pentru că monomerul
se volatilizează şi apar pori.
Cuveta, împreună cu inelul, se aşează în aparatul de polimerizat, iar apa la temperatura camerei trebuie să
acopere în întregime cuveta. în prima fază de încălzire, temperatura să fie de 60 - 70°C. Ridicarea temperaturii
trebuie să se facă lent în 30 min până la 60 °C, unde se menţine 60 min. După acest interval de timp,
temperatura se ridică lent în 30 min la 100 °C, unde se menţine încă 30 min, iar răcirea tiparului se face lent, în
vasul în care a fiert .

DEZAMBALAREA PROTEZEI
Această fază are loc după ce cuveta, scoasă de la termopolimerizare, este răcită lent şi complet. Cuveta răcită
este eliberată din ring, se îndepărtează capacul, apoi cu o spatulă şi un ciocan, se desfac cele 2 jumătăţi de
cuvetă. Gipsul, în care este încorporat proteza, este îndepărtat din apropierea marginilor lucrării, prin tăiere cu
spatula sau cu o daltă trepan, acţionată la motorul de tehnică dentară. Folosirea acestor instrumente trebuie
făcută cu prudenţă, pentru a nu derapa şi a nu produce fracturi sau fisuri ale protezei.
Proteza mai poate fi eliberată din tipar şi prin folosirea unui fierăstrău de gips, care scoate gipsul din
jumătatea de cuvetă în care se găseşte proteza. Prin secţiuni marginale, făcute cu fierăstrăul de gips şi apoi
folosind spatula, se îndepărtează bucăţi mari de gips de pe suprafaţa vestibulară a protezei. Gipsul de pe
suprafaţa orală a protezei se îndepărtează numai cu spatula.
în final, rămâne modelul cu proteza fixată pe el. Cu ajutorul spatulei se îndepărtează proteza de pe model.
Dacă proteza nu se desprinde, se va secţiona modelul bucată cu bucată. Separaţia modelului se face uşor dacă
acesta este neretentiv şi dacă soclul său a fost vaselinat înainte de ambalare
Proteza, îndepărtată din tipar, se spală sub un jet de apă şi cu o perie aspră, iar resturile de gips aderent se
îndepărtează cu spatula. Dacă în urma unei izolări defectuoase a tiparului rămân resturi de gips pe suprafaţa
protezei, aceasta se va introduce într-un vas cu soluţie de citrat de sodiu 30%, în care este păstrată 3 - 2 4 ore,
după care este spălată cu un jet de apă. Se mai poate utiliza Dentaclean, o soluţie gata preparată pentru
eliminarea reziduurilor de gips de pe toate suprafeţele protezei.
 FINISAREA PROTEZEI
După dezambalarea protezei totale urmează prelucrarea, netezirea şi lustruirea protezei.
Prin prelucrare se urmăreşte obţinerea unei suprafeţe cât mai netede, îndepărtând surplusurile şi asperităţile
de pe suprafaţa protezei, fără a modifica forma iniţială a machetei.
In prima etapă, are loc prelucrarea grosieră a protezei (planarea), cu ajutorul pietrelor abrazive şi a frezelor
de acrilat, prin care se înlătură excesul de răşină acrilică polimerizată rămasă după dezambalare. Pentru a
îndepărta resturile de răşină din zona marginală, proteza se prelucrează cu o bandă abrazivă, la turaţie redusă.
Prelucrarea protezei se face cu pietre de diferite mărimi, cu granulaţie mare, cu freze de forme şi mărimi
diferite, cu discuri şi benzi de şmirghel sau hârtie sticlată, montate la motorul de tehnică dentară, utilizând o
turaţie mică. Netezirea protezei se completează prin şlefuirea pe suprafeţele externe cu şmirghelul fin, aplicat
pe o mandrină.
Este interzis să se execute prelucrarea marginilor protezei, margini care sunt adaptate la dimensiunile
fundului de sac şi care trebuie să-şi păstreze grosimea de minim 2 mm, grosime care a fost transmisă prin
amprenta funcţională. Se vor realiza suprafeţe netede la nivelul şeilor acrilice, care vor prezenta o uşoară
concavitate orală şi vestibulară. Netezirea şeilor acrilice se face cu filţuri şi praf umezit de piatră ponce.
Nu se va prelucra şi nici nu se va lustrui faţa mucozală a protezei, deoarece aceasta duce la pierderea
stabilităţii protezei. La acest nivel se vor retuşa numai surplusurile care provin din cauza încorporării unor
bule. La nivelul zonei Ah, porţiunea posterioară a protezei se va subţia uşor pe partea opusă feţei mucozale,
astfel încât trecerea spre placa protetică să nu se facă prin intermediul unui prag.
Cu cât macheta a fost mai bine realizată, cu atât prelucrarea protezei va dura mai puţin.

LUSTRUIREA PROTEZEI
Prin lustruire se prelucrează suprafeţele externe ale protezelor, pentru obţinerea luciului sticlos.
Operaţiunea de lustruire se realizează cu filţuri de diferite forme şi mărimi, cu perii circulare şi pufuri de
bumbac, fixate la motorul orizontal de tehnică dentară. Folosirea fliturilor şi periilor devine mai eficientă prin
intermediul unor paste de lustmit cu granulaţie fină, care se interpun între instrumentul rotativ şi piesa protetică
(se foloseşte pulberea fină de piatră ponce, pulberea de coarţ şi feldspat în amestec cu apa).
Lustruirea protezei se face până când suprafaţa devine netedă şi lucioasă, dar fără să se modifice conturul
acesteia; zonele zgâriate sau rugoase se îndepărtează, iar abrazivii utilizaţi sunt dintre cei mai fini, pentru a
obţine o suprafaţă cu luciu de oglindă. Fiecare agent abraziv trebuie utilizat cu periuţa proprie.
La nivelul coletelor dentare şi a papilelor interdentare, lustruirea se face cu o perie roată şi pulbere de piatră
ponce, procedeul completându-se cu flitul sub presiune uşoară.
Manoperele de lustruire se vor efectua la o turaţie moderată şi sub presiune mică, pentru a evita încălzirea şi
deformarea protezei. Când se lustruieşte o suprafaţă, ea trebuie sprijinită cu degetele pe partea opusă.
Când se folosesc paste de lustruit, pe suprafaţa supusă lustruirii trebuie depusă pastă din abundenţă, pentru
ca aceasta să efectueze şi răcirea protezei.
Dacă în proteză au fost montaţi dinţi din acrilat, aceştia se finisează odată cu proteza, fără a li se da un luciu
exagerat, cu aspect artificial. Un luciu frumos se poate obţine folosind, la terminarea manoperelor de lustruire,
praful de cretă cu alcool sau gips cu alcool.
Suprafeţele mucozale ale protezelor nu se lustruiesc, ele fiind netede datorită peliculei izolatoare depusă pe
pereţii tiparului, înainte de introducerea pastei de acrilat.
Odată terminată prelucrarea protezei, aceasta se va păstra obligatoriu în apă până la inserţia în cavitatea
bucală, pentru a preveni contracţia şi distorsionarea acrilatului prin deshidratare.

REGULI CARE TREBUIE RESPECTATE LA PRELUCRAREA, FINISAREA Şl LUSTRUIREA PROTEZEI

- Şlefuirile se vor face cu pietre cu granulaţie mare la o turaţie moderată a motorului, evitând astfel
încălzirea excesivă a acrilatului şi deformarea protezei;
- Prelucrarea şi lustruirea protezei cu dinţi acrilici se va face cu mare atenţie pentru a nu le modifica forma;
- Dinţii din porţelan nu trebuie atinşi cu pietre de şlefuit, cu hârtie sticlată sau şmirghel, deoarece îşi pierd
luciul;
- Crampoanele butonate ale dinţilor din porţelan vor rămâne complet acoperite cu acrilat, altfel se desprind
de pe proteză;
- Marginile protezei şi limita distală a protezei superioare vor fi prelucrate şi lustruite cu atenţie, pentru a
asigura adeziunea şi succiunea;
 - Faţa internă a protezei nu se lustruieşte; eventualele asperităţi interioare se netezesc cu pietre fine la turaţia
mică a motorului;
- Folosirea benzilor de şmirghel sau hârtie sticlată pentru netezire va scurta mult durata timpului de netezire;
- Uscarea protezei cu un prosop înainte de prelucrare permite o observare mai bună a zonelor unde trebuie
efectuate şlefuirile;
- Pentru lustruirea acrilatului nu se vor întrebuinţa filţuri, perii şi pufuri cu care s-au lustruit lucrările
metalice, pentru a nu murdări proteza;
- în timpul lustruirii se va lucra cu atenţie pentru ca proteza să nu fie deteriorată de materialul rotativ;
- Protezele gata lustruite se păstrează în apă rece până în momentul aplicării lor în cavitatea bucală, pentru
a preveni contracţia provocată de deshidratarea acrilatului.