Bacovia, poet simbolist

Simbolismul
Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ca
reactie impotriva poeziei romantice, considerata a fi prea retorica, precum si impotriva poeziei
parnasienilor, considerata a fi prea rece. In ceea ce priveste ideologia simbolista, aceasta reprezintă o
reacţie antipozitivistă şi antiraţionalistă.Poeţii simbolişti vor prelua din şcolile anterioare tot ce se
potrivea spiritului lor neliniştit şi dornic de „altceva” decât ceea ce le putea oferi mediul ambiant şi vor fi
receptivi la tot ce este nou în domeniul filozofiei,al picturii,al muzicii,al ştiinţelor şi al artelor în general.
In poezia simbolista intalnim preferinta pentru imagini imprecise, difuze, fără contur, pentru
muzicalitate, pentru simturi, in special cel olfactiv care se manifesta prin mirosuri puternice, pentru o
cromatica simbolica, pentru apelararea la simboluri pentru a sugera stari sufletesti.
Temele poeziei simboliste sunt:moartea, vazuta ca neant, natura care este ostila,iubirea care
este reprezentata ca o prevestire a mortii sau a nebuniei,conditia poetului si a poeziei, poetul fiind
deznadajnuit ca si-a pierdut forta creatoare,tema citadina, orasul fiind perceput ca un loc al
degradarii,evadarea,claustrarea,starea de spleen (un amestec de dezgust, plictiseala, deznadejde, teama
si tristete).Ca motive lirice se remarca: melancolia,singuratatea, misterul,ploaia, cimitirul, abatorul,
parcul, care este pustiu, somnu, frigul, nevroza, plansul si motive si simboluri muzicale(vioara,
fanfara,valsul,clavirul, marsul funebru).
Modalitatile artistice de exprimare specifice simbolistilor sunt :simbolul,sugestia,muzicalitatea ,
corespondentele si sinesteziile.

Simbolismul romanesc
Poezia simbolistă românească apare la sfârşitul secolului al XIX-lea,perioadă măcinată de adânci
contradicţii sociale.Pe fondul înapoierii industriale şi al unei agriculturi ce mai păstra rămăşiţe
feudale,contradicţiile dintre clase se ascut.Creaţia literară de la sfârşitul secolului trecut şi începutul
secolului nou exprimă o stare de spirit antiburgheză.
Simbolismul romanesc este influentat de cel francez, de altfel gasim in opera lui George Bacovia
influente din E. Poe si din simbolismul francez : Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine – prin atmosfera
de nevroza, gustul pentru satanic, ideea mortii, cromatica si predilectia pentru muzica .Spre deosebire
de cel francez, simbolismul romanesc nu s-a opus parnasianismului, ci l-a integrat.A aparut ca atitudine
impotriva semanatorismului si al epigonismului eminescian.Totusi, isi are radacinile si in poezia
eminesciana, care a cultivat muzicalitatea, simbolul, ambiguitatea, corespondentele.
Ca reprezentanti autohtoni ii putem enumera pe Stefan Petica, Traian Metescu si, mai ales, pe Geroge
Bacovia.Spre deosebire de Stefan Petica, de exemplu, care era un simbolist rafinat, G.Bacovia era un
simbolist decadent, de altfel simbolistii decadenti fiind considerati cei autentici.Chiar daca si simbolistii
rafinati foloseau muzicalitatea si sugestia pentru a crea, diferenta o constitue viziunea asupra lor asupra
lumii; pentru acestia lumea fiind luminoasa, calda, unde pana si tristetea si nostalgia sunt prezentate in
nuante calde.
G.Bacovia este cel mai reprezentativ poet simbolist roman,remarcabil prin capacitatea de a sintetiza,
intr-o opera poetica destul de restransa, aproape toate temele si modalitatile de expresie ale
simbolismului.

Teme si motive
Tema citadina a orasului sau a târgului provincial.Orasul provincial este sufocant, monotonia si viata
mediocra provoaca nevoia de evadare spirituala în tarâmuri misterioase ,in spatii orientale sau
utopice.Oraşul este un loc al pierzaniei, al bolii, al decăderii „Oraşul doarme ud în umezeala grea/ Un
bec agonizează, există, nu există, / Un alcoolic trece piaţa tristă” – Nocturnă ; „Oraşul luminat electric/
Dădea fiori de nebunie” – Fanfară. Târgul bacovian este dezolat,cartierele, chiar şi grădănile
publice,unde cântă fanfara militară,nu pot îndemna decât la resemnare.Dacă oraşul proviancial este
spaţiul angoasei şi al spleen-ului,şi aglomerările urabane provoacă acelaşi sentiment de pustiu şi
tristeţe:”Oraşul luminat electric/Dădea fiori de nebunie-/Era o noapte de septembre/Atât de rece şi
pustie”.Orasul, "infernul citadin" , este spatiu unde oamenii apar si dispar de pe scena vietii, intr-un
anonimat absolut, in universul degradant al saraciei specifice mahalalei: "E-o noapte uda, grea, te-neci
afara,/ Prin ceata-obosita, rosii, fara zare,/ Ard afumate, triste felinare/ Ca intr-o crasma umeda,
murdara./ Prin mahalali mai neagra noaptea pare/ S-auzi o tuse-n sec, amara/ Prin ziduri vechi ce stau
in daramare"-Sonet.Orasele provinciale adapostesc oamenii fara idealuri, "prostii", iar poetul devine
solitar in cautarea sa: "Sunt solitarul pustiilor piete/ Cu jocuri de umbra ce dau in nebunie;/ Palind in
tacere si-n paralizie, -/ Sunt solitarul pustiilor piete..."-Palind.
Tema naturii,natura fiind un mod de a dezvalui starea sufleteasca a autorului nu o reprezentare a
peisajului exterior. Tot aici se incadreaza si motivul ploii si al toamnei, care apare în mod constant la toti
simbolistii.Ploaia e târâitoare, de o monotonie care da nevroze "Ploua, ploua, ploua / Vreme de betie / Si
s-asculti pustiul / Ce melancolie!" până la enervarea exasperantă:”O bolnavă fată vecină răcneşte la
ploaie râzând”..Spre deosebire de romantici, pentru care natura era un spaţiu protector, care prelua şi
amplifica sentimentele omului, pentru simbolişti natura e ostilă.Natura, in poezia lui Bacovia,
prelungeste de regula agonia orasului, fiind, in cele mai multe poezii, nu un spatiu al salvarii fiintei, ci al
disparitiei in neant: "Pe drumuri delirand,/ Pe vreme de toamna,/ Ma urmareste-un gand/ Ce ma
indeamna:/ - Dispari mai curand!" -Spre toamna.Anotimpurile creeaza stari nevrotice, generate de
trecerea accelerata a timpului .Vara aduce moarte prin canicula ucigătoare, care topeşte întregul
univers, este anotimpul descopunerii „Pe catafalc, de căldură-n oraş,/ Încet, cadavrele se descompun/
Cei vii se mişcă şi ei descompuşi” – Cuptor.Toamna aduce ploile nesfârşite, care duc la dezintegrarea
materiei „Şi simt cum de atâta ploaie/ Piloţii grei se prăbuşesc” – Lacustră Iarna aduce îngheţul absolut,
ca de sfârşit de lume „Şi-s umeşi pereţii, / Şi-un frig mă cuprinde / Cu cei din morminte/ Un gând mă
deprinde” – Moină .Primăvara aduce nevroze şi isterii, provoaca spleen-ul „O nouă primăvară pe vechile
dureri” – Nervi de primăvară . Culorile domunante sunt cenuşiul,negrul albul;culorile
obsesiei;roşul,violetul, galbenul,expresii ale stărilor anxioase.
Moartea vine astfel ca o rezultanta fireasca a unui univers in destramare: "Dormeau adanc
sicriele de plumb/ Si flori de plumb si funerar vestmant -/ Stam singur in cavou... si era vant.../ Si
scartaiau coroanele de plumb." -Plumb.Aceasta disparitie, moartea, este edificata: "Sunt cativa morti in
oras, iubito,/ Chiar pentru asta am venit sa-ti spun;/ Pe catafalc, de caldura-n oras,/ incet, cadavrele se
descompun"-Cuptor. La Bacovia, sentimentul mortii reprezinta totusi comunicarea cu transcendentul, un
pod ce se intinde intre uman si divin.teama de moarte, spaimele sfarsitului sunt cauzate de
singuratatea , de pustietatea odaii stramte, simbol al mortii.
Motivul(aici cred ca este TEMA-solitudinea) solitudinii fiintei, care isi are radacinile in poezia
romantica. Solitudinea este starea existentiala obisnuita, din care se proiecteaza spatiul imaginar. În
simbolism, imaginea singuratatii îsi pierde grandoarea, devenind intima. Efectele ei sunt melancolia si
"spleen-ul",un amestec de tristete, dezolare si plictiseala profunda, un dezgust fata de orice.In universul
poeziei bacoviene domneste spaima de nefiinta , de izolare: "De-atâtea nopti aud plouând /Aud
materia plângând/Sunt singur si ma duce-un gând/Spre locuintele lacustre" . Odaia, "celula cotidiana" ,
este locul inchis, restrictiv, unde poetul e cuprins de spaime: "Eu trec din odaie-n odaie/ Cand bate
satanica ora."-Miezul noptii.Poetul simbolist suferă de claustrofobie „Odaia mea mă înspăimântă/ Cu
brâie negre zugrăvită” – Singur, sau de agorafobie „Nimic. Pustiul tot mai larg părea” – Altfel ;„Mă
prinse sinistre gândiri – / În jurul meu corpuri de ceară,/ Cu hâde şi fixe priviri” – Panoramă.Singuratatea
este, totusi, o stare preferata de poetul coplesit de o lume pe care nu o poate schimba: "Mai bine
singuratec si uitat,/ Pierdut sa te retragi nepasator" din "tara trista, plina de humor" (Cu voi...).
 Iubirea ,întelease nu ca un sentiment ideal, nu ca o implinire ideala.Dragostea nu este decat
rareori sentimentul salvator al comuniunii fiintelor, ce se opune singuratatii: "Ce cald e aicea la tine/ Si
toate din casa mi-s sfinte -/ Te uita cum ninge decembre..." -Decembre. De cele mai multe ori insa
dragostea este asociata extinctiei, insotita de reprezentari macabre: "Sunt cativa morti in oras, iubito,/
Chiar pentru asta am venit sa-ti spun" -Cuptor. Locuinta iubitei bacoviene este, ca la romantici, spatiul de
salvare, un obstacol fata de vitregiile de afara, chiar iarna parand de aici mai blanda: "le uita cum ninge
decembre.../ spre geamuri, iubito, priveste -/ Mai spune s-aduca jaratec/ Si focul s-aud cum trosneste.../
Ce cald e aicea Ia tine,/ Si toate din casa mi-s sfinte"-Decembre. Dragostea este insa, de cele mai multe
ori, maladiva, fecioarele sunt "histerizate", "pale", atinse de ftizie: "Iubita canta-un mars funebru,/ Iar eu
nedumerit ma mir:/ De ce sa cante-un mars funebru.../ Si ninge ca-ntr-un cimitir." (Nevroza) sau in
degradare morala, femeia devenind o simpla cocota, "Femeie, - masca de culori, / Cocota plina de
rafinerii"-Contrast.
Motivul instrumentelor muzicale acompaniaza melancolia sufleteasca si exprima emotii puternice
(vioara, mandolina, harfa) ori violente (fluierul, fanfara)"Odaia mea ma inspaimanta/ Cu braie negre
zugravita -/ Prin noapte, toamna despletita/ in mii de fluiere canta...","Plangea caterinca-fanfara,/
Lugubru in noapte, tarziu/ Si singur priveam prin ochene/ Pierdut in muzeul pustiu..." . Poezia simbolista
este asemănată cu muzica, pentru că muzica lipsită de text nu povesteşte întâmplări, nu trimite la
imagini concrete ale lumii, ci transmite doar sentimente şi trăiri. Muzica nu trebuie înţeleasă, ci simţită.
Cel care ascultă muzică trebuie să empatizeze, dacă vrea să trăiască sentimentele pe care le comunică
compozitorul şi interpretul. Bacovia ne dezvăluindu stări nevrotice prin muzica:”Iubita cântă-un marş
funebru.../Ea plânge,şi-a căzut pe clape,/Şi geme greu ca în delir.../În dezacord clavirul moare”. La el
muzica este stridentă şi irită.
Conditia poeziei si a poetului, reprezentanţii acestui curent consideră că poezia trebuie să se
apropie de imaterialitatea muzicii. În viziunea lor, poezia nu trebuie să creeze imagini ale lumii, aşa cum
o vedem, ci trebuie să transmită senzaţii, stări, sentimente provocate de ceea ce cunoaştem sau
trăim.Poezia e menită să comunice stările şi sentimentele, şi nu ceea ce le-a provocat.Poetul este un
inadaptat,nu se poate integra intr-o societate de care este dezgustat,este condamnat la solitudine
"Stam singur in cavou.../Tam singur lanaga mort / ".El foloseste alcoolul ca mod de a uita„Eu trebuie să
beau, să uit ceea ce nu ştie nimeni /Ascuns în pivniţa adâncă fără a spune un cuvânt /Singur să fumez
acolo neştiut de nimeni/ Altfel e greu pe pământ..." În majoritatea cazurilor se autoînfăţişează ca suflet
obosit,deprimat,apare şi ideea de geniu trist,închis „în cerc barbar şi fără sentiment”.
Tehnici simboliste
Muzicalitatea se realizeaza prin repetiţii sugestive, care subliniază sentimentele obsedante, precum in
poezia „Rar”:” Singur, singur, singur,../Ploua,ploua,ploua../Tremur,tremur,tremur”.Poemele bacoviene
sunt pline de o invazie de vaiete, plansete si soapte.Corespondentele si sinesteziile se realizeaza prin
imagini auditive si tactile „Toamna sună-n geam frunze de metal” si prin imagini vizuale si olfactive „O
pictură parfumată cu vibrări de violet.”Sugestia, se realizeaza prin cultivarea ambiguitatii „Se întindea
noianul de unde nu mai vii;/ O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa -/Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu
era.”-Umbra.Simboluri, Arthur Rimbaud consideră că lumea întreagă e o „pădure de simboluri”.
Receptarea critica
Despre George Bacovia s-a spus initial ca e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior ca isi
depaseste epoca, apartinand poeziei romane moderne. Se pare ca pseudonimul sau provine din limba
latina Bachus via, unde insemna Calea lui Bachus, dar are legatura si cu denumirea orasului sau natal,
Bacau. In primul sau volum, Plumb, publicat imediat dupa ce carnagiul din primul razboi mondial, se
dezlantuise, influenta poeziei simboliste era foarte vizibila. Criticii interbelici au vazut in Bacovia un
neosimbolist (George Calinescu) sau "o bisericuta dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie
poetica insuficienta. Abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, poezia sa este afiliata curentelor de
gandire mai noi. Astfel, Bacovia ajunge unul dintre cei mai importanti poeti romani, devenind autorul
care executa un urias salt de la statutul de poet minor la cel de autor clasic al literaturii romane.