TULBURĂRILE DE ÎNVĂŢARE fac parte din categoria acelor dizabilităţi care nu pot fi atribuite

cu certitudine unor cauze specifice. Chiar denumirea lor nu face referire la vreo localizare precisă.
Definiţiile tulburărilor de învăţare iau în discuţie elemente grupate în cinci categorii:
1) disfuncţiile de SNC;
2) configuraţii de tip heterocronic;
3) dificultăţi în realizarea unor sarcini de tip şcolar;
4) discrepanţa între nivelul achiziţiilor şi potenţialul de învăţare al elevului;
5) lipsă de asemănare cu efecte ale deficienţelor mentale, senzoriale sau motorii, ori cu
cele de ordin afectiv sau sociocultural.
Def: Copiii ce prezintă tulburări de învăţare sunt aceia care manifestă o discrepanţă
educativă semnificativă între potenţialul lor intelectual estimat şi nivelul actual de performanţă,
discrepanţă asociabilă cu tulburările bazale în procesele de învăţare care pot fi sau nu
conectate cu disfuncţii demonstrabile ale SNC, dar care nu sunt consecinţă întârzierii mintale
generalizate, carenţelor culturale sau educative, tulburărilor emoţionale severe sau unor
deficienţe senzoriale.
Simptomatologia:
1. deficienţa de atenţie datorită căreia elevii nu se pot concentra asupra sarcinilor
şcolare decât pentru perioade de timp foarte scurte;
2. deficienţa de motricitate generală şi fină: nivelul subdezvoltat al actelor motorii,
carenţe în coordonarea psihomotorie;
3. dificultăţi în procesarea informaţiilor de origine vizual-auditivă;
4. carenţe în dezvoltarea unor strategii proprii de învăţare (nu-şi formează un stil
personal de învăţare);
5. deficienţe în înţelegerea şi exprimarea vorbirii: în dezvoltarea vocabularului şi în
structurarea lingvistică;
6. dificultăţi de citire în cca. 80% din cazuri;
7. dificultăţi de scriere;
8. dificultăţi în însuşirea limbajului matematic şi a noţiunilor spaţiale şi temporale
specifice;
9. tulburări de comportament social cu efecte perturbatoare asupra stabilirii de relaţii
interpersonale.
S-a făcut o diferenţă între dificultăţile de învăţare de tip academic sau şcolar şi dificultăţile de în
învăţare de tip socioprofesional.
Diagnosticul diferenţial
Trebuie să se facă o delimitare clară între tulburările de învăţare reale, care sunt consecinţa
unor dereglaje psihice proprii individului şi tulburările de învăţare induse datorate unor abordări
educaţionale greşite.
Dificultăţile de învăţare proprii individului şi tulburările de învăţare induse datorate unor abordări
educaţionale greşite.
Dificultăţile de învăţare propriu-zise trebuie evaluate ţinând cont de:
1) gradul de extensie  specifice sau general;
2) domeniul de referinţă  academice / şcolare sau socioprofesionale;
3) natura deficitului  verbale, matematice, aptitudinale;
4) nivelul procesării informaţiei, atât în ceea ce priveşte tulburările de percepţie, zona de
prelucrare la nivelul central, cât şi aspectul de performanţă (de execuţie);
Dificultăţile de învăţare induse trebuie evaluate din două perspective:
- perspectiva intrinsecă cu origini motivaţionale, atitudinale, organizatorice;
- perspectiva extrinsecă datorată unor carenţe ale demersului educaţional, stilului de
viaţă, nivelului socio-economic al familiei, atitudinii pe care o are aceasta asupra
învăţării.

1
 Impactul tulburărilor de învăţare asupra desfăşurării procesului de învăţământ
Tulburările de învăţare variază de la gradul cel mai simplu al dificultăţilor la gradul cel mai grav
al handicapului. De aceea, în lipsa unei intervenţii psihopedagogice, un anumit grad de retard în
învăţământ se poate transforma în eşec şcolar.
Impactul trebuie analizat din două puncte de vedere:
1. Perspectiva elevului caracterizată de reticenţă faţă de sarcinile şcolare, anxietate, tendinţă
spre izolare şi conduită de refugiu (copiat, răspunsuri formale, scuze convenabile);
2. Perspectiva cadrului didactic marcată de disonanţă cognitivă între potenţialul de învăţare al
elevului şi nivelul de performanţă constant, marcată de stereotipuri privind atitudinile elevului faţă de
sarcini şcolare, de generalizări privind conduitele deviante.
Rolul specialistului este în primul rând acela de a stabili cât mai corect tipul şi gradul de
tulburare. Trebuie eliminate efectele asociate situaţiei didactice (efectul Hallo, Pigmelyon, de faţadă).
Debilitatea mintală liminară şi pseudodebilitatea mintală trebuie excluse după un examen psihologic
amănunţit. Trebuie excluse şi tulburările afective grave şi deficienţele de comportament.
Efectul anxietăţii asupra randamentului şcolar nu este atât de inoportun cum s-ar putea crede,
ci la mulţi copii se constată o performanţă şcolară bună pe fond anxios.
Corectare şi recuperare în tulburările de învăţare
Demersul corectiv-recuperator se bazează pe următoarele cerinţe:
1) definirea cât mai exactă a trebuinţelor educaţionale ale elevului;
2) precizarea obiectivelor-cadru ale învăţării şi operaţionalizării acestora pentru fiecare caz
în parte;
3) evaluarea aptitudinilor şi capacităţilor elevului în raport cu obiectivele propuse;
4) adaptarea metodelor la necesităţile elevului cu tulburări de învăţare;
5) asigurarea bazei materiale necesare desfăşurării activităţii de învăţare;
6) conceperea unor modalităţi alternative de instruire atunci când cele propuse iniţial nu au
efect;
7) asigurarea conexiunii inverse (reevaluarea periodică a programului);
8) considerarea evaluării şcolare în termenii formativi;
9) diverse metode de educare a copiilor. Una dintre ele are următoarele momente:
a. analizarea sarcinilor de efectuat – cerinţe: definirea obiectivelor, evaluarea
nivelului elevului, planificarea şi desfăşurarea activităţilor, evaluarea de etapă
(finală);
b. modalităţile de învăţare eficientă – se stabilesc în funcţie de cerinţele educative
ale elevului, de observaţiile stabilite anterior, de normarea activităţii şi de
urmărirea progresului zilnic;
c. activitatea în grup – există diverse maniere de activitate în grup care să atenueze
acel caracter competitiv care există într-o clasă, iar manierele variază de la
maniera de lucru dirijată la cea liberă, de la expunere ordonată a opiniilor (cadrul
didactic sau unul din elevi are rol de moderator) la discuţii libere, de la simulare a
situaţiilor de viaţă (joc de rol) la analiza creatoare;
d. utilizarea calculatorului se va face în funcţie de momentele şi scopurile activităţii
pentru că există pericolul ca elevul să se depărteze de la programul fixat;
e. tratamentul medical cu rol ameliorator, calmant sau foritifiant.
Concluzie:
Dacă relaţia dintre dezvoltare şi învăţare este mediat de zona proximei dezvoltări, relaţia dintre
tulburările de dezvoltare şi cele de învăţare este modelată şi amplificată de aşa-numita zonă a
proximei interacţiuni dintre individual şi social, care poate fi considerat mediul şcolar.