ŞCOALA POSTLICEALĂ FEG

DISCIPLINA: NURSING ÎN CHIRURGIE TORACICA SI CARDIOVASCULARA

CURS: 8

DEFIBRILAREA ELECTRICĂ

Reprezintă procedeul de urgenţă prin care se aplică un şoc electric asincron

unui pacient cu tulburări de ritm, în stop cardiac, pentru terminarea fibrilaţiei
ventriculare.
Poate fi aplicată extern pe torace şi intern direct pe inimă în chirurgia
toracică prin sternotomie când toracele este deschis.
Defibrilatoarele externe pot fi:
- complet automatizat cu două butoane (unul de punere în funcţiune şi
unul pentru aplicare a şocului electric extern-ŞEE);
- semiautomat cu trei butoane (punere în funcţiune, solicitare de analiză a
ritmului cardiac şi pentru ŞEE).

Tehnica:
- se încarcă defibrilatorul cu o cantitate de energie (150 – 200 watt);
- se aplică un strat de pastă (gel) de electrozi pe pedale sau o compresă de
tifon umezit cu ser;
- pedala negativă cu negru sub clavicula dreaptă lângă stern;
- pedala pozitivă cu roşu sub sânul stâng în dreptul apexului (vârful
cordului);
- ambele pedale se apasă strâns pe torace în momentul declanşării
şocului;
- persoana care execută defibrilarea nu trebuie să se atingă de pat sau
pacient în timpul defibrilării;

1
 - în caz de stop cardiorespirator instalat de 4 minute se recomandă masaj
cardiac şi respiraţie artificială cu 2 minute înainte de şoc.

 PREGĂTIREA GENERALĂ A BOLNAVILOR PENTRU OPERAŢIA PE

CORD

1. Analize de laborator obligatorii: hematologice, biochimice,

imunologice, bacteriologice; bolnavul ce urmează a fi operat nu trebuie să aibă
nici un focar de infecţie.
2. Explorări: echocardiografie, radiografie pulmonară, coronarografie,
cateterism cardiac, probe de efort, EKG, spirogramă.
3. Examene interclinice: gastroenterologie, urologie, neurologie,
ginecologie, endocrinologie, diabet, oftalmologie, ORL, psihiatrie, stomatologie.
4. Monitorizarea funcţiilor vitale.
5. Pregătirea preoperatorie:
- psihică;
- măsurarea funcţiilor vitale;
- clismă evacuatoare;
- raderea pilozităţilor de pe toată suprafaţa corpului cu excepţia capului;
- baie generală;
- baie dezinfectantă cu betadine pe toată suprafaţa corpului excluzând zona
feţei;
- administrarea unui sedativ;
- dimineaţa înaintea intervenţiei, însoţirea bolnavului la sala de intervenţie.
6. Transportul bolnavului de la SO la ATI:
- post operator este perioada critică ce are drept scop restabilirea
independenţei respiratorii şi hemodinamice;
- se anunţă cu cel puţin 30 minute înainte secţia de ATI;
2
- transportul se realizează cu un pat special prevăzut cu dispozitive pentru:
monitor, aparat de ventilaţie, aparate de perfuzii catetere speciale (PVC,
Swan-Ganz);
7. Primirea pacientului în ATI:
- ventilaţia mecanică trece pe aparatul de respiraţie artificială de pe secţia
de ATI;
- monitorizare la pat;
- verificarea sondei de intubaţie;
- verificarea perfuziilor;
- verificarea drenurilor;
- verificarea cateterelor.
 ÎNGRIJIREA PACIENTULUI ÎN TERAPIE INTENSIVĂ
1. Intervenţii delegate:
- consemnarea în FTI a parametrilor monitorizaţi conform orarului
stabilit;
- sesizarea modificărilor apărute şi raportarea acestora medicului de
gardă;
- administrarea tratamentului medicamentos conform FTI;
- recoltarea de probe pentru analize de laborator;
- informarea pacientului cu privire la locul în care se află în funcţie de
starea generală a acestuia.
2. Intervenţii proprii:
- îngrijirea pacientului intubat;
- aspiraţia traheobronşică şi bucală la 1 oră sau de câte ori este nevoie;
- toaleta cavităţii bucale, ochilor şi feţei;
- mobilizare pasivă la 1 oră;
- protejarea regiunilor prdispuse la escare cu colaci antiescare.
3
3. Detubarea:
- este efectuată de medicul anestezist ajutat de două asistente medicale;
Rolul asistentei medicale:
a. pregătirea materialelor necesare: seringă de 10 ml sterilă, trusă de
urgenţă cu laringoscop, sonde de intubaţie, pense, comprese, sistem
de spiraţie cu sonde de aspiraţie, seringă de 20 ml pentru
degonflarea balonaşului sondei de intubaţie, mănuşi de protecţie,
tăviţă renală, cană cu apă, foarfece, aleză, mască de oxigen şi
aerosoli;
b. tehnica: pacientul în poziţie şezândă; se aspiră cu seringa aerul din
balonaşul ce fixează sonda şi se taie pansamentul din jurul sondei;
medicul extrage sonda; se dă puţină apă bolnavului să îşi clătească
gura şi este sfătuit să inspire şi să expire; i se va aplica masca şi i se
va administra aerosoli;
c. supravegherea pacientului după detubare:
- evaluarea mişcărilor respiratorii;
- recoltarea de probe pentru determinarea gazelor sanguine;
- încurajarea pacientului să respire eficient, să tuşească şi să expextoreze;
- masajul regiunii dorsale, tapotaj în poziţie şezândă sau semişezând;
- supravegherea stării de conştienţă (agitaţia psihomotorie denotă
hipoxie, pacientul obnubilat, somnolent denotă starea de hipercapnie);
- supravegherea tegumentelor (calde, normal colorate indică un debit
cardiac bun, reci denotă un debit cardiac scăzut);
- supravegherea debitului urinar.
4. Îngrijiri postoperatorii:
- ziua 0: mobilizarea bolnavului la 3 – 4 ore, monitorizarea funcţiilor
vitale, alimentaţie parenterală;
4
 - ziua 1: regim alimentar 0, lichide prin sondă nasogastrică (după
scoaterea sondei la 3 ore bolnavul poate mânca 2-3 linguri de iaurt);
regimul alimentar se va relua treptat (lichid apoi semilichid şi solid uşor
digerabile) şi va fi desodat;

ziua 2: mobilizare la marginea patului cu supravegherea pulsului şi

tensiunii arteriale; supravegherea diurezei (primele zile sondă);
supravegherea drenurilor (5 zile sau mai mult); mobilizarea activă (a se
evita sprijinirea în mâini şi coate fiind risc de rupere a sternului în
intervenţiile pe cord deschis) şi kinetoterapia muşchilor respiratori cu
ajutorul spirometrului de 3 ori pe zi.
 CONDUITA ÎN STOP CARDIORESPIRATOR

Stopul cardio-respirator poate apărea datorită unei probleme la nivelul

căilor aeriene, respiraţiei sau circulaţiei.
Lanţul Supravieţuirii este reprezentat de acel şir de acţiuni care asigură
supravieţuirea unei victime aflate în stop cardio-respirator. În cazul adultului,
verigile lanţului supravieţuirii sunt reprezentate de :
- recunoaşterea precoce a situaţiei de urgenţă şi apelarea sistemului de
urgenţă 112;
- efectuarea precoce a resuscitării cardio-respiratorii de bază;
- defibrilarea precoce;
- efectuarea resuscitării cardio-respiratorii avansate de către echipa
medicală.

Pentru menţinerea organismului în condiţii bazale şi asigurarea oxigenării

creierului sunt esenţiale trei lucruri:
- eliberarea căilor aeriene;
- asigurarea ventilaţiei;
5
- menţinerea de funcţie de pompă a inimii.

Protocol de resuscitare cardio-pulmonară de bază la adult:

1. pacient inconştient;
2. cere ajutor;
3. deschiderea căilor aeriene;
4. evaluează respiraţia 10 secunde – nu respiră;
5. apelează 112;
6. 30 compresiuni toracice;
7. 2 ventilaţii gură la gură – 30 compresiuni.

Ritmul resuscitării de bază

1. 30 la 2 (2 ventilaţii la 30 de compresiuni);
2. 100 compresiuni toracice pe minut.

Manevrele de resuscitare de bază se continuă până la:

- sosirea echipei de resuscitare care va realiza manevrele de resuscitare
cardio-respiratorie avansată;
- revenirea respiraţiei normale;
- epuizarea persoanei care efectuează resuscitarea.

Concluzii:
- dacă sunteţi în faţa unui bolnav în stop cardiac cereţi imediat ajutor,
fără să părăsiţi camera şi începeţi de urgenţă măsurile de resuscitare;
- scoateţi pernele de sub capul bolnavului şi puneţi-l în poziţie orizontală;
- dezbrăcaţi bolnavul pentru moment doar la nivelul trunchiului şi
începeţi masajul cardiac;
- când vine un alt ajutor solicitaţi trusa de urgenţă şi treceţi la asigurarea
libertăţii căilor aeriene superioare.

6
 La nivel cerebral pupilele sunt martorul clinic fidel al eficienţei măsurilor
de resuscitare:
- midriaza areactivă în lipsa oricărei intervenţii farmacologice este semn
de suferinţă cerebrală majoră;
- reluarea activităţii pupilare este semn de eficienţă a măsurilor de
resuscitare asupra circulaţiei cerebrale.