Eseu - caracterizare Vitoria Lipan - de Mihail Sadoveanu

Baltagul de Mihail Sadoveanu este un roman obiectiv, publicat în anul 1930, prin
intermediul căruia scriitorul aduce o formula românească inedită în peisajul epicului
interbelic.
I Vitoria Lipan este protagonista romanului "Baltagul", o figură reprezentativă de erou
popular, avand cultul pentru adevăr și dreptate, respectarea datinilor străvechi și a legilor
strămoșești. Statul social al personajului este conturat în primele capitole ale romanului - o
femeie simpla din Magura Tarcaului, mama a doi copii, MInodora si Gheorghita și soția lui
Nechifor Lipan. O notație a naratorului anticipeaza într-o oarecare masura deznodământul
tragic, evidențiind , în același timp. condiția precară a sotiilor de oieri :"Viata muntenilor e
grea; mai ales viața femeilor. Uneori stau vaduve înainte de vreme, ca dansa".
În ceea ce privește statutul moral și psihologic, Vitoria este o femeie puternica, curajoasa,
dar mai presus de toate, hotarata :"N-am sa mai am odihna cum n-are paraul Tarcaului,
pan'ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan" (Cap 6 ) . De asemenea, ea se dovedește a fi și o femeie
lucida ,dându-și seama de faptul ca pe Nechifor l-au răpus răii, accepta aceasta noua
realitate mărturisind : “Eu sunt cea mai năcăjită şi mai amărâtă de pe lumea asta,am rămas
văduvă şi sărăcuţă”. Mai mult anticipeaza drama care ii va schimba viața în ca de la
începutul calatoriei sale, probandu-și astfel firea vizionara :”Sa stii ca pentru noi nu mai
poate fi nici bucurie, nici belșug” (Cap 5). Inteligență nativă și stapanirea de sine sunt
evidentiate pe drum, dar, mai ales, la parastas, cand demasca ucigasii, Vitoria regizand
magistrall scena. Cu o logica impecabila, prin vorbe intepatoare și aluzive, ea îi
constrânge faptasii crimei să mărturisească adevărul (Cap 16 - scena parastasului). Pentru
Vitoria, datoria creștinească se afla înainte de toate, lucru reliefat și de către narator
“trebuia ca să-și găsească pe cel drag , să-l ridice din locul pieirii și să-l puie în pământ
sfânt, cu rânduielile știute.”(Cap 13). Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite
copiilor respectul traditiilor (fire conservatoare) și este refractară la noutățile civilizației.
Darzenia femeii este sugerată de atitudinea pe care o adopta atunci cand realizeaza
adevăratul motiv al neîntoarcerii lui Nechifor din călătoria prelungită : nu se lamentează, nu
așteaptă rezolvarea dramei personale din partea nimănui, nu se pleacă în fața destinului. Ea
cere putere lăuntrică și sprijin moral instanței divine și reprezentanților săi pe pământ.
II Trăsătura definitorie a Vitoriei este conservatorismul, acesta rezultand atât din modul în
care vorbește, cât și din atitudinea ei, cuvântul rânduiala- la care face apel adesea- putându-
i caracteriza toate faptele.
O prima secvența narativă edificatoare pentru dominanta caracteriala a eroinei se
concretizează în primul capitol prin scena în care o admonesteaza pe Minodora pentru
tendințele ei moderniste, ce contraveneau principiilor tradiționale pe care le respectă cu
îndârjire. Fiind o ferventa apărătoare a obiceiurilor de la care nu se abate, Vitoria dezice
orice încălcare a acestora din partea fiului sau a fiicei, după cum relevă gestul ei de a o
mustra cu asprime pe Minodora :”nu va mai place catrinta și camasa,și va ung la inima
lautarii cand canta cate-un valt nemtesc. Îți dau eu coc, valt și bluza, arză-te para focului să
te ardă!”. Consecvența sa privind imperioasa mentinere a datinilor satului, pe care le
percepea drept oglindirea bunătății și a sfințeniei, o determina pe protagonista să nu se
rezume decât la imputarea preferintelor vestimentare și artistice ale fiicei sale
neconcordante tradiției, dar și a modului în care aceasta își neglijează îndatoririle :”Și să nu
te mai prind că dai gunoiul afara în fața soarelui… N-ai mai invatat rânduiala ? Nu mai știi
ce-i curat, ce-i sfânt și ce-i bun…?”.
 În aceeași masura trăsătura ce-i prevalează existenta personajului principal,anume
spiritul conservator este reliefata și de scena parastasului din capitolul XV. Aceasta
surprinde profunda însemnătate a rânduielilor tradiționale, precum și a obiceiurilor arhaice
privind organizarea slujbei de înhumare a lui Nechifor Lipan, aspecte urmate întocmai de
Vitoria. Astfel, conform tradiției, de la evenimentul funerar nu a lipsit carul cu boi, pe care
domnul Toma :”îl impodobise cu cetina și asezase în el sicriul gol”, bocitoarele “care știau să
plângă...mai bine”,bătaia clopotelor, respectiv slujba pentru sufletul raposatului făcută de cei
trei preoți randuiti. Totodată, Vitoria, nu omite “cele din urma randuieli”, ca :”vinul pentru
stropit și găină neagra care se da peste groapa” , aspecte ce aidoma azvarlirii asupra
decedatului “un pumn de tarana”, sunt indispensabile inmormantarii crestinesti practicată de-
a lungul tradiției.
III Un prim element de structura elocvent pentru construcția personajului este conflictul.
Încă din primele pagini ale romanului este conturat puternicul conflict lăuntric al eroinei,
aflată într-o permanentă framantare, pe fondul incertitudinilor legate de neintoarcerea
prelungită a soțului ei de la Dorna. Aceasta neliniste o preocupa treptat pe Vitoria până la
uitarea de sine :”se desfacuse incet-incet de lume și intrase oarecum în sine”. Zbuciumul ce
o covarseste se amelioreaza odată ce datina inmormantarii și pedepsirea ucigasilor au fost
infaptuite, eroina intorcandu-se la toate cate a lăsat.In ceea ce privește conflictul exterior,
acesta surprinde latura vindicativa cat și calculata a vaduvei, ce reușește să-l înfrunte pe
Calistrat Bogza, culpabilul morții lui Nechifor, cu ajutorul lui Gheorghita, imbinand astfel forta
intelectuala si cea fizica, dupa cum remarca naratorul :"va găsi un mijloc ca mintea ei sa
ajute si brațul lui să lucreze".
De asemenea, în construcția personajului, un rol important îl au mijloacele de
caracterizare. Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului și individualizat
prin caracterizare directă și indirectă. Naratorul prin utilizarea tehnicii detaliului semnificativ
construiește portretul eroinei, surprinzandu-i în mod direct frumusețea:"Ochii ei caprii, în
care parcă se rasfrangea lumina castanie a părului. [...] Nu mai era tanara, dar avea o
frumusețe neobișnuită în privire". Prin autocaracterizare Vitoria se defineste ca o femeie
iscusita :”cu mintea slabă”, respectiv ca fiind :”cea mai necajita și mai amarata de pe lumea
asta, am rămas văduva și saracuta”.În percepția lui Gheorghita mama sa era "farmacatoare,
pentru ca are puterea de a cunoaste gandul omului". Femeia e caracterizata direct si de alte
personaje, precum un funcționar,ce o considera neobișnuită :"femeia asta trebuie sa fie de
pe alta lume", de subprefect drept "vicleană și ascunsă" , iar de Maria Vasiliu o :"draga
prietena". Naratorul reliefează de altfel și firea apriga și indarjita a personajului ce :"Se uita
numai cu suparare si i-au crescut tepi de aricioaica". Indirect, aceasta se individualizeaza
inclusiv prin nume, substantivul propriu Vitoria fiind forma regională a prenumelui Victoria,
sugerand ca eroina este o adevărată invingatoare și ii este destinata cunoasterea
adevarului.
În concluzie, Vitoria Lipan este personajul principal al romanului sadovenian :”Baltagul”, o
veritabilă reprezentantă a unei lumi dominate de tradiții și obiceiuri, ce prin fermitate și curaj
reușește să elucideze un mister încărcat de tragism, cauzalitatea dispariției soțului ei, motiv
pentru care George Calinescu o considera :”Un hamlet feminin, care bantuieste cu metoda,
cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare și cand dovada s-a făcut
da drum razbunarii”.