Învățământul digital contemporan

Profesor Vădureanu Elena-Lămîița,

Școala Gimnazială „Dumitru Almaș”,Negrești
Lumea digitală contemporană este interesantă, impresionantă și câteodată copleșitoare.
Utilizatorii trebuie să învețe mereu cum să folosească eficient și corect cele mai noi instrumente de
prelucrare a informației. Noua eră digitală determină un nou tip de abordare a fenomenului
educaţional prin intermediul noilor tehnologii ale comunicării şi informaţiei. Se naşte o nouă
educaţie care poate fi definită pedagogie media. Folosirea tehnologiei moderne în școală face parte
din evoluția naturală a învățării și sugerează o soluție firească la provocările moderne adresate
învățării și nevoilor elevilor. Integrarea acestora în procesul tradițional de predare-învățare-evaluare
este o oportunitate de a combina inovațiile tehnologice cu interacțiunea și implicarea, oferite de
modul tradițional de cunoaștere. Analiza educaţiilor de tip virtual, online ne conduce la constatarea
că există o perspectivă nouă de abordare a procesului de învăţământ în condiţiile societăţilor de tip
postmodern. Actualmente, sistemul dezvoltat în procesul de învăţare al tehnologiilor TIC este
caracteristic formulei învăţământului informal. Aplicabilitatea şi forţa de impact generată de aceste
tehnologii trebuie să determine introducerea lor pe scară largă la nivelul învăţământului general de
masă. Avantajul în cazul noilor tehnologii este gradul ridicat de receptivitate al tinerilor,
consumatori de new media.
Învățământul on-line deschide posibilitatea unei pregătiri structurate, coordonate și corect
etapizate (vedem acum multitudinea de platforme și soft-uri educaționale on-line, care abundă
media în această perioadă) și reprezintă o formă de învățare la distanță, facilă, destinată celor care
nu au posibilitatea de a accesa sistemul de învățământ clasic, tradițional, „față în față”  sau adecvată
unor contexte speciale, așa cum se întâmplă în perioada actuală de pandemie, când întregul sistem
de învățământ, public și privat, indiferent de nivel sau ciclu curricular este parțial închis.
Cadrul didactic este în primul rând un manager al procesului instructiv-educativ, în
realizarea căruia se va folosi de o serie de mijloace didactice. Utilizarea mediului virtual ca mijloc
didactic devine necesară în câteva puncte cheie ale activităţii didactice, după cum urmează:
• Proiectarea activităţii didactice
- selectarea unor resurse didactice de calitate, care facilitează atingerea scopurilor educaţionale
urmărite şi centrarea învăţării pe conţinuturi relevante pentru competenţele care trebuie formate la
elevi;
- utilizarea textului, imaginilor, sunetelor şi animaţiei;
- angajarea elevilor în activităţi de învăţare bazate pe explorare, descoperire şi cooperare.
 • Derularea procesului de predare-învăţare-evaluare - care înseamnă în acest caz, adaptarea
mediului virtual la nevoile de predare ale profesorilor, în condiţiile asumării rolului de facilitatori ai
învăţării şi implică:
- activizarea procesului de predare-învăţare, asigurarea unui cadru interactiv de învăţare;
- implicarea elevilor în căutarea şi prelucrarea informaţiei;
- asigurarea pentru elevi a unui ritm propriu de parcurgere a activităţilor de învăţare şi de rezolvare
a sarcinilor de evaluare, în funcţie de nivelul lor de pregătire;
- creşterea atractivităţii lecţiilor desfăşurate.
• Managementul învăţării - concentrarea activităţii profesorului pe elev, ajutându-l să înveţe
cum să înveţe, adică să-şi construiască singur cunoaşterea.
Mediul virtual poate facilita în acest context următoarele:
- organizarea unor parcursuri diferenţiate de învăţare;
- îmbinarea lucrului individual, cu lucrul pe echipe;
- angajarea elevilor în activităţi de învăţare care necesită conexiuni interdisciplinare şi
transdisciplinare.
Limite referitoare la utilizarea mediului virtual în activităţile instructive-educative:
- maniera în care alegem să proiectăm activitatea didactică (de exemplu, trebuie ca mediul virtual
să se subordoneze scopurilor educaţionale urmărite în vederea desfăşurării unor lecţii interactive şi
nu invers) ;
- alocarea unui timp generos activităţii pe calculator, care depăşeşte activitatea de învăţare propriu-
zisă (de exemplu, decuplarea de la comunicarea reală, în favoarea comunicării în medii virtuale) ;
- activităţile de învăţare realizate cu formabilii (este util să fie realizate activităţi de învăţare
complexe, care presupun mai mult decât accesarea informaţiilor) ;
- excesul utilizării mediului virtual în procesul de predare-învăţare-evaluare (este recomandat un
echilibru între tradiţional şi modern în învăţare şi în evaluare)
Diversitatea programelor şi aplicaţiilor de acest gen prezintă utilitate în procesul de învăţare.
Variantele de prezentare de tip power-point şi din alte categorii de programe reprezintă o
exemplificare elocventă în ceea ce priveşte programele cu caracter formativ accesabile în sistemele
de învăţământ. Există programe şi instrumente de învăţare electronică utile pentru elevi.
Procesoarele de text şi sursele de informare electronică sunt un aliat major în procesul educaţional.
Dar, nu omitem din discuţie şi o altă categorie de surse de educare, respectiv bibliotecile virtuale şi
enciclopediile online, acestea reprezintă instrumente aplicate de tip educaţional online. Categoriile
de programe grafice vizează dezvoltarea deprinderilor specializate în rândul tinerilor, dincolo de
bariere lingvistice sau de altă natură existente. În aceeaşi ordine de idei, nu omitem din analiză
gradul de percepţie în rândul cadrelor didactice şi al tinerilor care urmează o formă de învăţământ
preuniversitar a impactului produs de tehnologiile informaţiei şi comunicării. Deprinderea şi
activitatea prin mijloace de comunicare electronică în sistemul educaţional a devenit o constantă a
ultimelor decenii. Modelul de comunicare online a creat un suport alternativ de învăţare. Cadrele
didactice nu mai deţin monopolul cunoaşterii, dincolo de domenii specializate. Asistăm la un
transfer al competenţelor, de la un model unidirecţional, exclusivist, transmis în relaţia profesor-
elev, la un model multidirecţional, de comunicare educaţională.
Bibliografie:
ANGHEL, T., Instrumente şi resurse web pentru profesori. Editura All, Bucureşti, 2009 ;
DULAMĂ, M. E. Modele, strategii şi tehnici didactice activizante, Editura Clusium Cluj Napoca,
2002.
CERGHIT, I. Mijloace de învăţământ şi strategii didactice. În: Cerghit Ioan, Vlăsceanu Lazăr
(coord.), Curs de pedagogie, Tipografia Universităţii, Bucureşti, 1988.