MENTENANŢA MIJLOACELOR DE SALVARE ŞI DE STINGERE A

INCENDIILOR LA BORDUL NAVELOR.

ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA EXERCIŢIILOR DE SALVARE ŞI DE
STINGERE A INCENDIILOR.

Instalaţia de salvare cuprinde: totalitatea echipamentelor de salvare, a mijloacelor pentru

păstrarea lor la bord, precum şi mecanismele pentru lansarea şi ridicarea lor.
Instalaţia trebuie să răspundă în întregime prescripţiilor cuprinse în “Convenţia internaţională
pentru ocrotirea vieţii umane pe mare” SOLAS (Safety of life at sea).
Mijloacele colective şi individuale de salvare sunt astfel construite şi prevăzute cu diverse dotări
încât să permită supravieţuirea de lungă durată a omului pe mare.
În funcţie de zona de navigaţie, pentru care este construită nava, aceasta este dotată, în mod
obligatoriu, cu mijloace colective şi individuale de salvare.
În funcţie de zonele de navigaţie, navele se clasifică după cum urmează:
- Navă cu zonă de navigaţie nelimitată;
- Navă cu zonă de navigaţie limitată 1 - care execută un voiaj scurt internaţional şi nave care nu
execută un asemenea voiaj, dar navigă în mări închise fără limite şi în mări deschise cu îndepărtare de
refugiu de 200 - 400 mile marine.
- Navă cu zonă de navigaţie limitată 2 - care nu execută voiaje internaţionale, cu îndepărtarea de
refugiu de la 50 la 100 mile marine
- Navă cu zonă de navigaţie limitată 3 - navă portuară, de radă, costieră cu zonă de navigaţie ale cărei
limite, sunt stabilite de către registrul naval, concret pentru fiecare regiune.

A. MIJLOACE DE SALVARE
I. MIJLOACE COLECTIVE DE SALVARE
1. DOTAREA NAVELOR CU MIJLOACE COLECTIVE DE SALVARE
1.1. Asigurarea la bordul navelor a mijloace de salvare colective se face astfel :
1. Nave de transport marfă:
a) zonă nelimitată:
- bărci de salvare în fiecare bord pentru 100% echipaj;
- plute de salvare pentru 50% echipaj.
b) zonă limitată 1:
- bărci de salvare în fiecare bord pentru 100% echipaj;
- plute de salvare pentru 50% echipaj.
c) zonă limitată 2. :
- bărci de salvare în fiecare bord pentru 100% echipaj (fără plute).
1 din 17
 d) zonă limitată 3. :
- plute de salvare pentru 100% echipaj.
2. Nave petrolier:
a) zonă nelimitată:
- bărci de salvare în fiecare bord pentru 100% echipaj;
- plute de salvare pentru 50% echipaj.
b) zonă limitată 1:
- bărci de salvare în fiecare bord pentru 100% echipaj;
- plute de salvare pentru 50% echipaj.
c) zonă limitată 2:
- bărci de salvare în fiecare bord pentru 100% echipaj.
d ) zonă limitată 3:
- bărci de salvare în fiecare bord pentru 100% echipaj.

1.2. Condiţii ce trebuie îndeplinite de mijloacele de salvare colective

a) BĂRCI DE SALVARE
Condiţiile generale pe care trebuie să le întrunească o barcă de salvare sunt
următoarele:
- să aibă bordajul rigid şi o lungime de cel puţin 7.30m;
- bărcile cu o capacitate de 60-100 oameni trebuie să fie prevăzute şi cu motor;
- să fie suficient de rezistente pentru ca lansarea şi ridicarea la bord, să se facă în siguranţă;
- la probare, încărcate peste sarcina de lucru cu 25% pentru ambarcaţiuni din lemn şi 50% pentru
ambarcaţiuni din fibră de sticlă, trebuie să reziste fără să apară deformări vizibile.
- să aibă flotabilitate proprie pentru susţinerea în stare de plutire cu întregul echipament, când este
inundată până la copastie.
- să fie de culoare orange, iar pe barcă să fie inscripţionat numărul bărcii, numărul oamenilor admişi
a se urca în barcă, numele navei şi numele portului de înmatriculare.
Bărcile din materiale plastice
Materialele plastice, date fiind calităţile lor apropiate metalului, sunt din ce in ce mai utilizate.
Luându-se în considerare şi greutatea specifică, rezultă avantajul bărcilor din materiale plastice şi sub
aspect tehnic, dar nu şi sub aspect economic
(materialele plastice fiind mai scumpe).
Bărcile din materiale plastice sunt
executate cel mai adesea din poliesteri
sau smoală epoxidică armate cu fibre sau
ţesătura din sticlă.
Ambarcaţiunile din fibră de sticlă, în
afara condiţiilor generale, trebuie să
îndeplinească o serie de condiţii
suplimentare, după cum urmează :
- grosimea bordajului să nu fie mai mică de 4 mm;
- postamentul motorului trebuie astfel amplasat pe osatură, încât să nu transmită vibraţii corpului
bărcii;
- să fie rezistentă astfel încât, încărcată, să nu se deformeze dacă este aruncată de la 2.5 m.
Ambarcaţiunile cu motor, în afara condiţiilor generale, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii
suplimentare, după cum urmează :
- motorul să poată fi lansat cu uşurinţă, cel puţin într-un minut;
- motorul să fie prevăzut cu reductor inversor;
- să asigure o viteză de cel puţin 6 noduri, când barca este încărcată;
- bărcile cu motor să fie prevăzute cu instalaţie de remorcaj;
- inundată până la bancheţi, motorul să continue funcţionarea.
2 din 17
 Ambarcaţiunile navelor de tip petrolier, în afara condiţiilor generale, trebuie să îndeplinească o
serie de condiţii suplimentare, după cum urmează :
- să asigure protecţia oamenilor faţă de fum, foc şi temperaturi înalte;
- să asigure prin instalaţiile proprii, lansarea la apă şi din interiorul bărcii de salvare;
- să suporte acţiunea flăcării cu o temperatură de 1200°C, timp de cel puţin 10 min datorită
termoizolaţiei corpului şi stropirea bărcii din interiorul bărcii temperatura să nu depăşească 30 –
50 ºC. (uneori 80 ºC la nivelul banchetelor şi 95 ºC pe plafonul bărcii – după un interval de 10
minute);
- să fie prevăzută cu motor şi să dezvolte o
viteză de cel puţin 6 noduri;
- să fie echipate cu butelii pentru aer
comprimat pentru asigurarea pasagerilor cu aer
curat precum şi pentru crearea unei suprapresiuni
în interiorul bărcii (în scopul împiedicării
pătrunderii fumului).
Ambarcaţiuni cu mecanism manual de propulsie (de tip drezină) în afara condiţiilor generale,
trebuie să îndeplinească o serie de condiţii suplimentare, după cum urmează :
- să asigure îndepărtarea rapidă a bărcii de lângă bordul navei;
- mecanismul de propulsie să funcţioneze cu barca complet inundată;
- să dezvolte o asemenea viteză încât în primele două minute, să se îndepărteze de navă la cel puţin
150m.
Inventarul de avarie
Reprezintă standardul de echipare al oricărei bărci de salvare, cuprinzând o serie de materiale cum
ar fi :
1. ramă plutitoare la fiecare banchet
2. 2 rame de rezervă
3. ramă de rezervă pentru cârmă
4. 2 ghiordele şi 1 ispol
5. cârmă instalată cu eche
6. 2 topoare (câte unul la fiecare extremitate a bărcii)
7. 1 felinar de barcă cu ulei
8. chibrituri ambalate etanş (cutii din bronz)
9. 1 catarg
10. vele de culoare orange
11. 1 compas de barcă
12. ţinte bine exterior: o parâmă de jur împrejurul bărcii
13. ancoră de furtună - are forma unei paraşute.
14. 2 barbete prova-pupa
15. 1 recipient cu 4-5litrii ulei mineral (pentru ancora de furtună);
16. provizie ambalată etanş, de cel puţin 5000 de calorii pentru fiecare om;
17. câte 3 litri apă de băut pentru fiecare om în recipienţi etanşi;
18. 4 rachete cu paraşută cu lumină roşu aprins;
19. 6 facle de mână (roşu aprins);
20. 2 semnale fumigene, plutitoare, cu fum de culoare portocalie;
21. trusă de prim ajutor;
22. lanternă de semnalizare;
23. oglindă de semnalizare;
24. 1 briceag;
25. pompă manuală de drenaj;
26. cutie etanşă pentru păstrarea anumitor documente;
27. fluier de semnalizare;
28. set unelte de pescuit;
29. tendă de culoare portocalie pentru protecţia oamenilor;
3 din 17
 30. un exemplar din codul ilustrat de semnale;
Aranjarea oamenilor in barca de salvare se face conform regulilor internaţionale :

fig. 1. Aşezarea echipajului în barca de salvare

Poziţia:
1- şeful bărcii (căpitanul) 2 - şeful echipei de salvare (ofiţer cu navigaţia)
3 - marinar 4 - marinar
5 - marinar 6 - ofiţer mecanic
7 - marinar 8 - lemnar de bord
9 - ofiţer de cart (4-8) 10 - ofiţer de cart (8-12)

b) Plutele de salvare sunt constituite dintr-o platformă şi un acoperământ care să protejeze

supravieţuitorii unui sinistru maritim de intemperiile mării.
Există două tipuri de plute de salvare:
•plute de salvare gonflabile;
•plute de salvare rigide.
Toate plutele de salvare trebuie să reziste la intemperii timp de 30 de zile în stare de plutire, în
orice condiţii de stare a mării.
Ele trebuie să aibă o asemenea rezistenţă încât dacă sunt lansate de la o înălţime de 18 metri,
atât pluta cât şi echipamentul ei, să poată fi folosit în condiţii satisfăcătoare, iar atunci când pluteşte să
poată rezista la sărituri repetate în ea ale persoanelor, de la înălţimea de (cel puţin) 4,5 metri faţă de
podeaua sa, atât cu, cât şi fără cortul ridicat.
Plutele trebuie să reziste la un remorcaj cu o viteza de 3 Nd în apă calmă, când sunt complet
încărcata cu persoane şi echipament şi cu una din ancorele plutitoare la apă.
La exteriorul plutei de salvare are saule care trebuie să fie bine fixate în ghirlandă de jur
împrejurul de salvare.
Plutele vor fi prevăzute cu o parâmă rezistentă, cu o lungime de cel puţin dublul distanţei dintre
poziţia de amplasare şi linia de plutire în condiţii de pescaj minim sau 15 metri (care din acestea este
mai mare).
Plutele de salvare de la bordul navelor de pasageri ro-ro trebuie să fie dotate cu un transponder
radar, la fiecare patru plute de salvare. Transponderul trebuie să fie montat în interiorul plutei de
salvare astfel încât antena sa să fie la mai mult de un metru deasupra nivelului mării atunci când pluta
de salvare este desfăcută, cu excepţia celui pentru plutele de salvare reversibile cu tendă, la care
transponderul trebuie să fie dispus astfel încât să fie imediat accesibil supravieţuitorilor şi să fie montat
de aceştia. Containerele plutelor de salvare prevăzute cu transpondere trebuie să fie marcate în mod
vizibil."
In cazul plutelor de salvare lansate la apă cu ajutorul unui dispozitiv de lansare cu grui, când
pluta de salvare este încărcată complet, trebuie să poată rezista la un şoc lateral, contra bordului navei,
cu o viteză de cel puţin 3,5 m/s şi de asemenea, la o cădere în apă de la o înălţime de cel puţin 3 metri
fără a suferi avarii care să-i afecteze funcţionarea. Aceste plute trebuie să fie prevăzute cu mijloace
pentru aducerea plutei de salvare alături de puntea de îmbarcare şi menţinerea ei fixă în timpul
îmbarcării.
A fost prevăzut un sistem care să permită plutirea liberă a plutelor de salvare în caz de
naufragiu. Acesta este constituit din:
• sistemul de barbete (painter system) care asigură legătura între navă şi plută, astfel realizat încât
să asigure ca pluta de salvare când este eliberată nu este antrenată sub apă de nava care se scufundă;
• legătura puţin rezistentă (weak link) care trebuie să nu se rupă sub efectul forţei necesare să
tragă saula din containerul plutei de savare, să aibă o rezistenţă suficientă care să permită umflarea
4 din 17
plutei de salvare, să se rupă sub efectul unei forţe de 2,2 ± 0,4 kN;
• dispozitivul de declanşare hidrostatic (hydrostatic release unit), care trebuie:
 să nu permită galvanizarea elementelor sale;
 să declanşeze automat pluta de savare de la o înălţime de cel mult 4 m;
 să aibă posibilităţi de drenaj care să prevină acumularea de apă în camera hidrostatică când
dispozitivul este în poziţia sa normală;
 să fie astfel construit încât să prevină declanşarea când este acoperit de valuri;
 să aibă în exterior imprimat (fără să se şteargă) tipul şi numărul seriei;
 să fie prevăzut cu o placă de identificare care să indice data fabricaţiei, tipul şi numărul seriei;
 să fie astfel realizat încât fiecare element legat la sistemul de barbetă să aibă o rezistenţă cel
puţin egală cu cea cerută pentru barbetă.
Plutele de salvare gonflabile mai trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
- camera plutitoare principală trebuie să fie împărţită în cel puţin două compartimente separate,
fiecare având câte o supapă de reţinere pentru umflare;
- camerele plutitoare trebuie să fie astfel dispuse încât în cazul în care oricare din compartimente
este avariat sau nu poate fi umflat, compartimentele intacte să poată susţine numărul de persoane pe
care pluta de salvare este autorizată să le transporte, cu bordul liber pozitiv pe toată periferia plutei de
salvare;
- podeaua plutei de salvare trebuie să fie etanşă la apă şi să poată fi izolată contra frigului (cu
ajutorul unor compartimente pe care ocupanţii plutei le pot umfla sau dezumfla);
- compartimentele plutei de salvare trebuie să fie umflate cu gaz netoxic şi fiecare compartiment
gonflabil trebuie să poată rezista la o presiune egală cu de trei ori presiunea de lucru;
- pentru accesul în plută, va fi prevăzută din construcţie cel puţin o rampă de acces semi-rigidă,
daca nu, cu o scară de acces a cărei treaptă inferioară să fie situată la cel puţin 0,4 m sub linia de plutire
a plutei de salvare;
- pluta trebuie să aibă o stabilitate bună chiar şi pe mare agitată, iar dacă se află în poziţia
răsturnată după umflare, să poată fi redresată de către o singură persoană, atât pe mare agitată cât şi în
apă calmă.
Plutele de salvare rigide trebuie să răspundă şi următoarelor cerinţe:
- platforma plutei de salvare trebuie să nu permită pătrunderea apei de mare şi să menţină
ocupanţii efectiv deasupra apei, protejându-i de frig;
- cel puţin o intrare trebuie să fie prevăzută cu o rampă de acces, iar intrarea care nu este
prevăzută cu rampa de acces va avea o scara de acces a cărei treaptă inferioară va fi situată la cel puţin
0,4 m sub linia de plutire a plutei de salvare;
- în ceea ce priveşte stabilitatea, aceasta trebuie să răspundă aceloraşi cerinţe ca şi pluta de
salvare gonflabilă.
Echipamentul plutei de salvare este constituit din:
• un colac de salvare legat de o parâmă plutitoare cu o lungime de cel puţin 30 metri;
• un cuţit cu lamă fixă, având mâner plutitor prevăzut cu o saulă de siguranţă, depozitat într-un
buzunar din exteriorul cortului, lângă punctul la care parâma este fixată de pluta de salvare. La plutele
de salvare pentru 13 sau mai multe persoane, va fi prevăzut un al doilea cuţit, dar care nu trebuie să fie
de tipul cu lamă fixă;
• un ispol plutitor. (dacă pluta este pentru 13 sau mai multe persoane va exista un al doilea ispol
plutitor;
• doi bureţi;
• două ancore plutitoare cu parâmă şi saulă de lansare rezistente la şoc, una fiind de rezervă iar alta
fiind permanent legată la pluta în aşa fel încât să menţină pluta în vânt şi într-o poziţie stabilă când
pluta este umflată sau este la apă;
• două padele plutitoare;
• trei chei pentru deschis conserve. Cuţitele de securitate având lame speciale pentru deschis
conserve, sunt corespunzătoare acestor cerinţe;
• o trusă de prim ajutor într-o cutie etanşă la apă care să poată fi închisă ermetic după folosire;
5 din 17
 • un fluier sau un mijloc de semnalizare sonoră echivalent;
• patru rachete paraşută luminoase;
• şase facle de mână;
• două semnale fumigene plutitoare;
• o lampă electrică etanşă la apă, corespunzătoare pentru semnalizarea în codul Morse, împreună
cu un set de baterii şi un bec de rezervă, într-un container etanş la apă;
• un reflector radar eficient dacă pe pluta de salvare nu este depozitat un transponder radar pentru
ambarcaţiunile de salvare;
• o oglindă pentru semnalizare ziua şi instrucţiuni pentru folosirea sa pentru semnalizare la nave şi
aeronave;
• un exemplar din semnalele de salvare pe carton impermeabil la apă sau într-o casetă etanşă la
apă;
• o trusă cu unelte de pescuit;
• o raţie de hrană având cel puţin 10.000 kj pentru fiecare persoană pe care pluta de slavare este
autorizată să o transporte – aceste raţii trebuie păstrate în ambalaje etanşe la aer şi depozitate în
containere etanşe la apă;
• recipiente etanşe la apă, conţinând o cantitate totală de 1,5 litri de apă dulce pentru fiecare
persoană pe care pluta este autorizată să o transporte, din care 0,5 litri de persoană pot fi înlocuiţi de
către un aparat de desalinizare care poate produce o cantitate egală de apă dulce în două zile;
• un vas de băut apă, gradat şi inoxidabil;
• şase doze de medicamente contra răului de mare şi câte un sac folosit în caz de vomă pentru
fiecare persoană pe care pluta este autorizată să o transporte;
• instrucţiuni privind supravieţuirea;
• instrucţiuni pentru luarea măsurilor imediate;
• un număr suficient de mijloace de protecţie termică pentru 10 % din numărul de persoane pe care
pluta este autorizată să o transporte sau două, care din acestea este mai mare.

II. MIJLOACE INDIVIDUALE DE SALVARE

a) Vesta de salvare.
Condiţiile ce trebuie îndeplinite de vestele de salvare, în vederea utilizării lor în siguranţă şi cu
eficienţă, sunt:
- să fie confecţionate în aşa fel încât să poată fi îmbrăcate şi pe dos;
- să asigure ieşirea la suprafaţă a unei persoane istovite sau care şi-a pierdut cunoştinţa şi să-i
menţină capul la aproximativ 12 cm deasupra apei;
- să asigure răsucirea omului căzut în apă din orice poziţie, în poziţia de plutire, în siguranţă;
- în cazul săriturii în apă de la o înălţime de 3m, să nu provoace senzaţii dureroase;
- să asigure o îmbrăcare rapidă de către persoanele mature, de toate dimensiunile, atât peste
îmbrăcămintea de vară, cât şi peste îmbrăcămintea de iarnă;
- accesoriile pentru legarea vestei, trebuie să fie cât mai simple şi în număr cât mai mic.
Dotarea vestelor de salvare: fluier; lumină cu autoaprindere cu baterie devenită activă prin
inundare cu apă de mare şi care să asigure o funcţionare de 10 ore şi care să fie vizibilă 2 mile marine;
să aibă 2 camere cu aer, separat, care împreună să susţină în apa dulce timp de 24 ore o încărcătură de
oţel de 15kg; să poată fi umflată şi în stare îmbrăcată.
Amplasarea vestelor la bord:
- vestele de salvare trebuie amplasate astfel încât la ele să se poată ajunge uşor;
- dacă nu sunt distribuite la persoanele de pe navă şi se păstrează într-un singur loc, în acel loc nu
sunt admise mai mult de 20 de bucăţi;
- vestele pentru persoanele aflate în cart, se păstrează acolo unde se execută cartul.
Dotarea navei cu veste de salvare:
- pentru fiecare persoană aflată la bord trebuie prevăzută câte o vestă;
6 din 17
 - la navele de pasageri cu zona de navigaţie nelimitată şi limitată, vor fi prevăzute suplimentar veste
de salvare, în proporţie de 5%;
- la fiecare navă trebuie prevăzute suplimentar veste pentru personalul de cart;
- pentru navele de pasageri, trebuie prevăzute veste de salvare pentru copii în proporţie de 10%, din
numărul pasagerilor aflaţi la bord;
Notă: Vestele de salvare sunt de culoare orange, iar pe ele se inscripţionează numele navei şi numele
portului de înmatriculare.
b) Colacul de salvare.
Colacul de salvare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie de tip circular cu diametrul interior Ŕ = 400mm şi diametrul exterior Ŕ = 550 mm (cel mult);
- să nu se deterioreze dacă este aruncat de la o înălţime de cel puţin 25 m;
- să fie prevăzut cu un "ţin-te bine" exterior (saulă exterioară);
- colacii prevăzuţi, cu lumină cu autoaprindere, trebuie sa aibă o funcţionare
neîntreruptă de cel puţin 45 de minute, care să fie vizibilă de la 12 Mm;
- pentru colacii navelor petrolier, lumina cu autoaprindere trebuie să fie alimentată de
la baterii electrice;
- dacă colacii sunt dotaţi cu semnal fumigen, atunci acesta trebuie să aibă culoare orange.
Amplasarea colacilor la bord :
- să fie repartizaţi în mod egal în ambele borduri;
- colacii de salvare nu trebuie să fie fixaţi, ei vor fi doar susţinuţi de o placă suport metalică, fixată de
balustradă sau copastie.

B. MIJLOACE DE STINS INCENDIU

Incendiul la bord este tot atât de periculos pentru viaţa navei ca şi pătrunderea apei în interior.
Din această cauză, prevenirea şi combaterea incendiilor constituie o activitate deosebit de importantă,
care trebuie desfăşurată cu hotărâre şi eficacitate.
Spre deosebire de modul de combatere a incendiilor pe uscat, lupta cu focul pe navă se
desfăşoară în condiţii mai grele, datorită următoarelor particularităţi ale incendiilor la bord :
- rapiditatea creşterii temperaturii şi a concentraţiei gazelor periculoase pentru om, datorită
existenţei unor compartimente limitate, construcţiilor metalice şi numărului mic de ieşiri;
- rapiditatea propagării incendiului, ca urmare a existenţei unei mari cantităţi de materiale
inflamabile într-un spaţiu restrâns;
- dificultatea în ajungerea la focarul incendiului în condiţiile de la bord;
- posibilitatea propagării rapide a incendiului în compartimentele vecine datorită marii
conductibilităţi termice a punţilor şi pereţilor metalici;
- existenţa echipamentului electric aflat sub tensiune;
- existenţa unor mari cantităţi de combustibil şi mărfuri inflamabile;
- consumul de apă pentru stingerea incendiilor;
- limitat de necesitatea păstrării flotabilităţii şi stabilităţii navei.
În afară de toate acestea, mai trebuie avut în vedere că, stingerea incendiilor la bord poate avea
loc în condiţii deosebit de grele (întuneric, vânt puternic, valuri, balans).
Procesul de ardere este întreţinut de un carburant şi de un comburant - care, de regulă, este
oxigenul din atmosferă. Arderea încetează când oxigenul din atmosfera înconjurătoare scade sub 14%.
Materialele combustibile se aprind, de obicei, de la o sursa de căldură. Dar sunt şi materialele
care în anumite condiţii se pot autoîncălzi la temperatura de autoaprindere.
Incendiile la bord pot fi împărţite în patru grupe, după felul materialului combustibil :
- incendiul materialelor explozive;
- incendiul echipamentului electric aflat sub tensiune;
- incendiul combustibililor lichizi şi unsorilor;
- incendiul corpurilor solide (izolaţia, pitura, mobilierul precum şi diferite tipuri de marfă —
cherestea, cărbuni, ţesături etc.).

7 din 17
 Stingerea incendiilor se bazează pe înlăturarea condiţiilor care favorizează arderea: materialul
combustibil, oxigenul atmosferic şi afluxul de căldură spre materialul combustibil.
Pe baza acestor principii s-au elaborat metodele, procedeele şi mijloacele de stins incendiu.
Pentru stingerea incendiilor la bordul navelor, există două metode:
- de suprafaţă constă în acţionarea materialului folosit pentru stingerea incendiului, la suprafaţa
materialului care arde (aprins). La stingerea incendiilor cu metoda de suprafaţă se folosesc — apă,
spumă chimică, spumă aeromecanică şi bioxidul de carbon;
- volumetrică constă în interzicerea accesului aerului în compartimentul în care are loc incendiul,
sau introducerea în compartiment a altor materiale care nu întreţin (împiedică) arderea. La stingerea
incendiilor cu metoda volumetrică se folosesc — bioxid de carbon, abur, lichide uşor volatile, gaze.
În funcţie de dimensiunile şi de utilizarea navei, de echipamentele existente, de caracteristicile
fizice şi chimice ale substanţelor prezente, precum şi de numărul maxim posibil de persoane prezente în
încăperile de locuit, locurile de muncă închise, inclusiv sala maşini, trebuie să fie echipate cu
dispozitive corespunzătoare pentru stingerea incendiilor, cu detectoare de incendiu şi cu sisteme de
alarmă.
Materialul de stingere a incendiului trebuie să se găsească întotdeauna la locul special amenajat
pentru aceasta, să fie menţinut în stare bună şi să poată fi utilizat imediat.
Personalul trebuie să cunoască bine amplasamentul echipamentului de stingere a incendiului,
funcţionarea şi utilizarea sa.
Prezenta extinctoarelor şi a celorlalte echipamente portabile de stingere a incendiului trebuie
verificata înainte de plecarea navei.
Echipamentele manuale de stingere a incendiilor trebuie să fie uşor accesibile şi uşor de
manipulat. Marcajele lor trebuie să fie durabile şi aplicate în locuri corespunzătoare.
Sistemele de detectare şi de alarmare a incendiului trebuie să fie testate periodic şi menţinute în
stare buna de funcţionare.
Exerciţiile de stingere a incendiilor trebuie să fie efectuate în mod periodic.

I. Instalaţii de semnalizare a incendiului

Pentru detectarea şi semnalizarea, incendiului, la bord, fiecare navă este dotată, fie cu instalaţii
automate, fie cu sisteme de semnalizare manuală.

Instalaţiile automate de detectare şi semnalizarea incendiului sunt montate pe navele

moderne de transport, pe toate pasagerele şi pe navele care transportă mărfuri periculoase. La bord
aceste instalaţii se amplasează în toate încăperile de locuit, magaziile cu mărfuri uşor inflamabile şi
combustibile, posturile de comandă, magaziile pentru mărfuri uscate şi încăperile destinate
transportului mărfurilor periculoase.
Pentru detectarea automată a incendiului se folosesc aparate speciale (sesizori) de gen termostat,
capabile să declanşeze semnalizarea automată sub influenţa efectului termic (creşterea temperaturii în
compartiment), optic (apariţia flăcărilor) sau al fumului. Instalaţia automată este astfel construită încât,
la apariţia indicilor care atestă existenţa focului într-un compartiment să declanşeze un semnal acustic
(sonerie) sau optic (aprinderea becurilor de semnalizare la punctele de comandă respective).

Instalaţia de semnalizare manuală a incendiului este montată pe absolut, toate navele şi

constă dintr-o instalaţie de sonerii a căror butoane sunt amplasate pe navă în locuri accesibile si
vizibile, pentru ca orice membru de echipaj care a descoperit focul să poată alarma imediat.
Butoanele pentru semnalizarea manuală a incendiului sunt vopsite în culoare roşie şi protejate
sub geamuri de sticlă. În caz de incendiu, cel care l-a descoperit sparge geamul şi apasă pe buton, dând
alarma.

II. Instalaţii şi echipamente de stins incendiul

Toate navele sunt prevăzute din construcţie cu instalaţii şi echipamente pentru stingerea
incendiilor. În conformitate cu prevederile convenţiei de ocrotire a vieţii pe mare, toate încăperile
(compartimentele) navei, în funcţie de destinaţia lor, sunt prevăzute cu o instalaţie fixă de stins
incendiu.
Instalaţiile fixe de stins incendiu, în funcţie de materialul folosit pentru stingere (apă, spumă
8 din 17
etc.) pot fi de mai multe tipuri:
— instalaţia de pulverizare a apei;
— instalaţia de stropire cu apă ;
— instalaţia de perdele de apă;
— instalaţia de stingere cu spumă;
— instalaţia de stingere cu abur;
— instalaţia de stingere cu bioxid de carbon;
— instalaţia de stingere cu gaz inert;
— instalaţia de stingere cu vaporii lichidelor uşor volatile.
Instalaţiile de stingerea incendiului cu apă sunt deservite la bordul navei de o instalaţie de
pompe (principale şi secundare) de incendiu, care aspiră apa din mare şi o refulează pe tubulaturi.
Presiunea creată de pompele de incendiu trebuie să fie suficientă pentru a asigura funcţionarea şi a
altor instalaţii care consumă apă (de exemplu stingerea cu spumă).
Trimiterea apei la locul incendiului se realizează prin hidranţi la care se racordează furtunuri cu
cioc de barză.
Hidranţii se montează atât în încăperi speciale (compartimente) la o distanţă de circa 20 m unul
de altul, cât şi în exterior pe punţi la o distanţă de până la 40 m unul de altul. Fiecare hidrant este
prevăzut cu valvulă de închidere şi racord standard de cuplare rapidă.
Furtunurile de incendiu se confecţionează din fibre de in, bumbac, sau fibre sintetice (nylon,
capron) cauciucate sau necauciucate. Ele se păstrează, împreună cu ciocurile de barză respective, în
suporţi speciali sau cutii pentru furtun amplasate în imediata vecinătate a hidranţilor.
Ciocurile de barză, hidranţii şi armăturile metalice ale furtunurilor se piturează în culoare roşie.
Instalaţiile antiincendiu trebuie să corespundă următoarelor cerinţe principale :
1. Să fie oricând gata de funcţionare indiferent dacă nava se află în staţionare sau în marş;
2. Să nu intensifice prin funcţionarea lor arderea;
3. Să fie sigure în funcţionare şi să aibă vitalitate ridicată;
4. Să acţioneze asupra focarului de incendiu astfel încât să excludă posibilitatea reaprinderii;
5. Să aibă mijloace de acţionare locală şi de la distanţă precum şi posibilităţi de control;
6. Să nu fie periculoase pentru oameni;
7. Substanţele stingătoare să nu provoace corodarea instalaţiilor şi construcţiilor afectate;
8. Să nu fie deficitare şi să-şi menţină proprietăţile stingătoare după o depozitare îndelungată.
Instalaţiile de stins incendiul cu apă folosesc ca agent de stingere apa dulce sau sărata, răcind
suprafeţele arzând până la temperatura de aprindere
Instalaţiile de stins incendiul cu apă pot fi clasificate după modul în care se acţionează asupra
focarului de incendiu în:
a) Instalaţii cu jet cinetic de apă, îndreptat asupra focarului de incendiu;
b) Instalaţii cu apă pulverizată (sprinkler);
c) Instalaţii care inundă complet întreg volumul liber al încăperii afectate (inundare).
Cu jeturi cinetice de apă îndreptate asupra focarului de incendiu pot fi stinse incendiile din
interiorul încăperilor, de pe zone deschise ale punţilor şi platformelor dar nu pot fi stinse incendii cu
produse petroliere, ale echipamentelor electrice în funcţiune, a lacurilor şi vopselelor precum şi a
substanţelor care în contact cu apa intră în reacţii chimice care amplifică focul sau creează amestecuri
explozive.
Aceste instalaţii acţionează de la distanţă asupra focarelor de incendiu cu jeturi de debite de
(2...6 ) ltr./sec.
Instalaţiile de stins incendiul cu apă au în compunere:
1. pompele de incendiu
2. valvule de aspiraţie, de refulare, hidranţi;
3. tubulatura de incendiu;
4. manici de incendiu;
5. ajutaje reglabile jet/ceaţă;
6. cutii de manici;
Instalaţia de stingere sprinkler se bazează pe răcirea suprafeţei carburante cu un curent de
particule de apă creat automat cu ajutorul unor capete de pulverizare tip sprinkler. La o temperatură
9 din 17
dinainte stabilită, pulverizatoarele sunt deschise automat şi pulverizează un curent de apă, fiind
alimentate dintr-o tubulatură montată în plafonul încăperii protejate. Instalaţia se montează în cabine,
birouri, saloane, coridoare, magazii şi sunt obligatorii la navele de pasageri.
Instalaţiile de stins incendiul cu spumă
Spuma este cel mai eficace mijloc de stingerea incendiului la bordul navelor mai ales pentru
stingerea combustibilului aprins.
La bordul navelor se folosesc două feluri de spumă:
— spumă chimică, obţinută ca rezultat al reacţiei chimice dintre un acid si o bază. Spuma chimică se
obţine în stingătoarele portabile şi în generatoarele de spumă fixe sau portabile. Stingătoarele portabile
se pot folosi doar la stingerea incendiilor incipiente, pentru că au capacitate mică 8—10 l şi dau 50-60 l
de spumă în timp de 60-65 s.
— spumă aero-mecanică obţinută ca rezultat al amestecului aerului, cu o soluţie apoasă de spumigen.
Datorită greutăţii ei mici (spuma chimică are greutate specifică 0,2, iar spuma aero-mecanică 0,1),
spuma poate fi folosită pentru stingere incendiilor pe navă fără a influenţa prea mult asupra flotabilităţii
şi stabilităţii navei.
Principiul stingerii incendiilor cu spumă constă în faptul că stratul de spumă realizat, provoacă
răcirea suprafeţelor materialului care arde, împiedică ieşirea vaporilor incandescenţi din zona de ardere,
împiedică ajungerea aerului pe suprafaţa de ardere şi îl protejează de încălzirea din zona arderii.
Spuma se poate folosi la stingerea oricăror materiale în afară de explozive şi instalaţii electrice
aflate sub tensiune (spuma este un bun conducător de electricitate).
Spuma aero-mecanica se obţine în aparate de doua tipuri: cu generare interioară şi cu generare
exterioara;
Instalaţia de stins incendiu cu bioxid de carbon funcţionează pe principiul realizării unui
mediu cu conţinut în oxigen insuficient pentru ardere, chiar în zona focarului incendiului.
Instalaţia de stins, incendiu cu bioxid de carbon constă dintr-o reţea de tubulaturi de alimentare
şi de refulare, terminate cu ajutaje de ieşire instalate în partea superioară a încăperilor (magazii,
compartimentul - maşini). Bioxidul de carbon se păstrează la bord sub formă de gaz lichefiat, în butelii
de oţel.
Instalaţiile de stins incendiul cu bioxid de carbon pot fi acţionate local sau de la distanţă cu un
sistem de comandă manual sau automat. Instalaţiile cu bioxid de carbon se folosesc pentru stingerea
incendiilor în compartimentul - maşini, în încăperile diesel - generatoarelor de avarie, în magaziile de
mărfuri generale sau în magaziile de substanţe explozive şi uşor inflamabile.

C. Organizarea şi conducerea exerciţiilor de salvare şi de stingere a incendiilor.

Exerciţiile de stingere a incendiului şi de vitalitate trebuie să fie efectuate în mod regulat cel
puţin în fiecare lună trebuind să aibă loc un exerciţiu de salvare în port şi/sau pe mare. Aceste exerciţii
trebuie să asigure personalului o stăpânire perfectă a operaţiunilor pe care le au de efectuat şi pe care
le-au exersat în vederea manevrării şi funcţionării echipamentului de salvare şi supravieţuire.
La baza luptei pentru vitalitatea navei, trebuie să stea rolurile de prevenire şi combatere a
incendiilor, a gazelor, materialelor şi substanţelor toxice, de combatere a găurilor de apă, de abandon şi
de om la apă. Rolurile enumerate mai sus trebuie să prevadă :
1) cine răspunde de conducerea generală a luptei pentru vitalitatea navei şi a grupelor de avarii;
2) cum şi cine execută legătura radio şi optică a navei;
3) cine şi cu ce execută observarea navală şi aeriană;
4) cine şi când execută ermetizarea navei;
5) cine, unde şi când utilizează mijloace speciale pentru vitalitatea navei în cazul concret dat;
6) cine şi unde acordă primul ajutor;
7) cine şi în ce limite execută activitatea de combatere a panicii la bord.

1. Rolul de echipaj desemnează ansamblul acţiunilor care se

execută în mod organizat de către personalul îmbarcat, într-o anumită
situaţie de sinistru şi se organizează pentru a stabili din timp cadrul organizatoric al acţiunilor
10 din 17
desfăşurate pentru menţinerea vitalităţii navei.
În general la bordul navelor maritime sunt organizate următoarele roluri de echipaj:
1) rolul de incendiu;
2) rolul de „Gaură de apă”;
3) rolul de „Om la apă”;
4) rolul de abandon.
Rolurile de echipaj sunt întocmite de căpitanul secund şi aprobate de comandantul navei şi
trebuie să cuprindă următoarele:
1) denumirea rolului (ca mai sus);
2) semnalul de alarmă pentru situaţia respectivă;
3) numele şi prenumele participanţilor la rol;
4) posturile de acţiune ale participanţilor la rol;
5) funcţia în care acţionează fiecare participant;
6) atribuţiile fiecărui membru de echipaj participant la rol în ceea ce priveşte: închiderea porţilor
etanşe şi a altor deschideri în corpul navei, echiparea, pregătirea şi lansarea la apă a
ambarcaţiunilor de salvare, folosirea echipamentului de intervenţie în caz de incendiu şi
salvarea pasagerilor ;
7) numele şi prenumele ofiţerilor ce conduc acţiunile de salvare;
8) numele şi prenumele înlocuitorilor persoanelor cu funcţii importante, care pot deveni inapte,
având în vedere că diferite situaţii de sinistru pot avea soluţii diferite.
9) atribuţii specifice pentru membrii de echipaj îmbarcaţi pe pasagere care privesc: alertarea,
echiparea, adunarea şi menţinerea ordinii pasagerilor pe timpul acţiunilor de salvare.
Organizarea rolurilor de echipaj este materializată într-un tabel general ce este afişat pretutindeni
pe navă (Anexa 1).

Atenţie :
Semnalele de alarmă pe navă sunt indicate în tabelul 1 şi se dau după cum urmează :
1) Semnalul de alarmă pentru incendiu se dă prin instalaţia de semnalizare de către oricare
membru al echipajului sau persoană de la bord care observă izbucnirea incendiului;
2) Semnalele de alarmă pentru gaură de apă şi ²om la apă² se dau de către ofiţerul de cart, după ce
a luat la cunoştinţă de acest fapt;
3) Semnalul de alarmă pentru abandon se dă numai de către comandantul navei.
În fiecare cabină şi locuri comune utilizate de echipaj trebuie să se găsească afişate semnalele
care se dau pentru fiecare activitate desfăşurată la bordul navei.
Pentru însuşirea rolurilor de echipaj fiecare membru al echipajului va executa cel puţin un
exerciţiu pe lună, pe rol de abandon şi pe rol de incendiu, iar la navele de pasageri acest termen se
reduce la o săptămână cu executare de exerciţii în prima zi de voiaj.
Atenţie :
Fiecare barcă de salvare va fi lăsată la apă cu echipajul ei şi va fi pusă în funcţiune cel puţin o
dată la trei luni, în timpul exerciţiilor cu rol de abandon.
Fiecare exerciţiu de rol de abandon va cuprinde:
1) chemarea pasagerilor şi echipajului la locurile de apel;
2) verificarea echipării corespunzătoare (îmbrăcarea corectă a vestei );
3) lansarea la apă a cel puţin unei bărci de salvare;
4) pornirea şi funcţionarea motorului bărcii de salvare;
5) punerea în funcţiune a gruielor care se folosesc pentru lansarea bărcilor de salvare.
Tabelul 1 : TABELUL SEMNALELOR DE ALARMĂ PE NAVĂ
(TRANSMISE CU SONERIA DE ALARMĂ)
Nr. Semnificaţia semnalului de Caracteristica semnalului de
Semnalul de alarmă Repetarea semnalului
crt. alarmă alarmă în codul Morse
1. Incendiu Litera I 6 ori
Avarie
2. Litera G 6 ori
(gaură de apă)
11 din 17
 3. Om la apă Litera O 6 ori
4. Adunarea pasagerilor Litera A 6 ori
5. Abandon Cel puţin 7 puncte şi o linie
1. Durata unui sunet lung este de trei secunde, iar cea a unui sunet scurt este
de o secundă;
2. Semnalul de încetare a activităţii ordonate anterior, este compus dintr-un sunet lung cu durata
de 10 secunde şi se transmite o singură dată.

2. ROLUL DE „OM LA APĂ”

Pentru această activitate este antrenată doar o parte a echipajului şi se aplică atunci când:
- cade în apă un membru al echipajului;
- se descoperă pe mare oameni şi ambarcaţiuni cu naufragiaţi sau nava participă
la o acţiune de salvare de vieţi omeneşti pe mare.
Orice persoană care observă căderea unui membru al echipajului la apă, aruncă
cel mai apropiat colac de salvare, dacă este posibil, dotat cu geamandură (fumigenă-ziua, luminoasă-
noaptea), după care anunţă imediat comanda navei, prin voce sau telefon, indicând bordul sau alte
detalii. În cazul descoperirii unor oameni sau ambarcaţiuni anunţă comanda navei după care revine pe
punte indicând cu braţul direcţia descoperirii.
La primirea uneia din aceste informaţii, pe navă se execută următoarele activităţi:
a) Cazul căderii unui om la apă pe timpul marşului:
- ofiţerul de cart pune cârma la 35° în bordul căderii omului, după care de regulă stopează nava;
Observaţie :
- noaptea ofiţerul de cart nu pune cârma în bord, doar stopează nava şi execută manevra de
întoarcere, prin marş înapoi, pe acelaşi drum - în ambele cazuri se dă semnalul de alarmă „OM LA
APĂ”
- timonierul de cart sau marinarul de veghe ridică binoclul şi pavilioanele de braţe, după care se urcă
pe puntea etalon sau în alt loc convenabil ales şi indică direcţia omului căzut la apă;
- echipa de lansare a bărcii pregăteşte pentru lansare barca, care se află sub vânt, potrivit
dispoziţiilor ofiţerului de cart şi o lansează la ordinul celui care conduce operaţiunea. Aceasta se face la
ordinul „LANSAŢI BARCA”, în momentul în care nava este complet stopată. Şeful bărcii este
secundul navei în toate cazurile.
- ca perioadă de timp, alarmarea, urcarea în barcă şi coborârea bărcii nu trebuie să depăşească 4-5
minute;
- comandantul va manevra astfel nava, încât aceasta să se afle în apropierea bărcii lansate, situându-
se de regulă în vântul acesteia, pentru a o proteja de mare rea;
- urcarea la bord, a celui accidentat, se face de regulă odată cu punerea bărcii la post
b) Cazul căderii unui om la apă pe timpul staţionării
- se aruncă colacul de salvare legat cu saulă după care se anunţă comanda navei care dă alarma „OM
LA APĂ”;
- omul căzut este tras lângă bordaj şi ridicat la bord cu scara de acces sau cu scara de pilot. Dacă
persoana este în imposibilitate de mişcare sau nava se află la ancoră într-o zonă cu curenţi puternici,
care a îndepărtat omul şi colacul de nava, atunci se va lansa la apă barca de salvare în bordul de sub
vânt;
c) Cazul descoperirii unor naufragiaţi sau ambarcaţiuni pe mare.
- ofiţerul de cart stopează nava şi îl anunţă pe comandant;
- la ordinul acestuia se dă alarma „OM LA APĂ”;
- pentru salvarea naufragiaţilor comandantul poate trimite o barcă de salvare procedând ca mai sus
în cazul (a) sau lăsa nava în derivă cu maşina stopată, până în dreptul ambarcaţiunilor naufragiate, care
pot acosta nava;
d) Cazul în care se primeşte un semnal de ajutor de la altă navă.
- comandantul navei va întări veghea pe navă şi va pregăti mijloacele de semnalizare şi pe cele de
12 din 17
salvare;
- după descoperirea navei naufragiate comandantul va proceda ca la punctul (a) sau după caz.
- atât în cazul (c), cât şi în cazul (d), după primirea la bord a naufragiaţilor, aceştia vor fi cazaţi într-
un careu separat, pe cât posibil de restul echipajului şi vor fi supuşi unui control medical riguros.
- se va evita contactul inutil cu cei ce vin din zone contaminate;
e) Nava avariată a fost descoperită de un avion de cercetare, care încearcă să ne îndrume spre o
navă aflată în stare de pericol.
- pentru a atrage atenţia ofiţerului de cart a unei nave aflate în marş, avionul descrie cel puţin un
cerc în jurul navei sau intersectează la joasă înălţime drumul proiectat al navei aproape de prova, turând
motorul sau înclinând aripile;
- după operaţiunea de atragere a atenţiei, avionul se îndreaptă spre locul navei avariate sau
ambarcaţiunii de naufragiaţi incapabilă să comunice;
f) Următoarele manevre efectuate de un avion înseamnă că nu mai este necesară intervenţia navei,
care se îndreaptă spre locul sinistrului maritim:
- avionul intersectează la joasă altitudine siajul navei înclinând aripile sau turând motorul.

Observaţie : Pentru a arăta că navele acceptă asistenţa tehnică şi urmează avionul, ofiţerii de cart pot
răspunde în felul următor : înalţă flamura Codului internaţional de semnale; transmiterea prin semnale
morse luminoase a literei T; schimbarea drumului navei;
Pentru a arăta că navele nu acceptă asistenţa tehnică, ofiţerii de cart pot răspunde în felul următor:
- înalţă pavilionul N din Codul internaţional de semnale;
- transmite cu semnale luminoase prin codul Morse a unei serii de litera N.

3. ROLUL DE ABANDON
Instrucţiuni pentru pregătirea abandonării navei.
Abandonarea navei se hotărăşte numai de comandantul acesteia, cu sau fără consultarea
consiliului de bord, în situaţia în care cu toate măsurile luate, nava nu mai poate fi salvată.
Nava nu se abandonează dacă se menţine pe linia de plutire sau este eşuată şi nu există pericol de
scufundare, indiferent de natura şi gravitatea avariilor suferite.
În cazul în care există indicii certe că lupta pentru vitalitatea navei nu va da rezultatele scontate şi
că există pericolul scufundării acesteia într-o perioadă de timp delimitată, comandantul va convoca
consiliu de bord stabilind:
a. măsurile de pregătire a echipajului pentru abandonarea navei într-o ordine perfectă;
b. abandonarea navei;
c. direcţia în care se va deplasa echipajul, îmbarcat pe diverse mijloace de salvare;
În scopul abandonării navei comandantul (dacă are timp) poate lua următoarele măsuri:
a) va manevra nava dacă este posibil pentru a ieşi din zona combustibilului deversat prin spărturi,
după care va stopa nava şi va căuta să o aşeze astfel încât aceasta să ofere adăpost bărcilor de salvare;
b) va încerca să atragă atenţia navelor din zonă, prin lansarea de rachete şi semnale fumigene ziua şi
facle şi petarde noaptea;
c) ofiţerul de cart va stabili cu precizie poziţia navei şi va introduce datele în staţia radio de lansare
automată a semnalului S.O.S;
d) ofiţerul de cart la comanda navei şi ofiţerul de cart la maşini vor pregăti pentru ridicare
documentele navei: jurnalul de bord, jurnalul de maşini, jurnalul radio - telegrafic, registrul ofiţerului
de cart;
e) secundul navei va pregăti documentele echipajului adică: carnetele de marinar şi brevetele de
ofiţer maritim, iar cadrul medical certificatele de vaccin;
f) personalul stabilit prin rol va lansa bărcile la apă din bordul opus canarisirii şi acestea vor fi aduse
la centrul navei, pe partea bandată unde înălţimea de coborâre este mai mică şi unde deja sau amenajat
scări de acces;
g) în apropierea bărcilor de salvare se vor aduce doi colaci de salvare cu saulă, două centuri de
siguranţă şi două bandule;
h) conform dispoziţiei comandantului, la apă se pot lansa şi plute de salvare, care vor fi legate în
pupa bărcilor;
13 din 17
 i) personalul administrativ va pregăti alimente pentru salvare, va servi gustări reci echipajului şi va
sfătui echipajul să bea apă pe săturate.
Semnalul de abandonare a navei se dă numai de către comandant şi se transmite către echipaj
prin toate mijloacele. La auzul acestui semnal se execută următoarele:
- comandantul navei va opri maşina şi va da comanda de lansare a bărcilor la apă dacă aceste
operaţiuni nu au fost deja efectuate;
- ofiţerul de cart introduce datele în staţia radio de salvare şi transmite mesajul de pericol;
- comandantul navei dă liber la maşini şi ridică documentele navei;
- la maşini se opreşte funcţionarea caldarinei, a motorului principal şi a tuturor agregatelor electrice,
se iau măsuri pentru a preveni explozia caldarinei la contactul cu apa rece a mării şi se ridică jurnalul
de maşini;
- şeful electrician verifică funcţionarea grupului de avarie şi ia măsuri pentru a asigura iluminatul de
salvare pe bază de acumulatori şi baterii; totodată se îngrijeşte pentru a lua un aparat de radio portativ
în barca de salvare;
- cadrul medical ia fişele de vaccinare şi trusa de urgenţă;
- echipajul se adună la puntea bărcilor de salvare (unde sunt legate) şi va executa corect şi rapid
ordinele primite, fiind gata de a înlocui în orice moment persoanele lipsă sau inapte;
- fiecare persoană este obligată să vină cu: vesta de salvare îmbrăcată şi corect încheiată; costume
sau materiale de protecţie împotriva frigului (pături); ochelari de soare (opţional); radioreceptoare
portative (opţional).
Fiecare barcă se lasă la apă cu personalul prevăzut pentru rol, iar restul personalului se poate
urca numai atunci când barca este la post în gruie sau a fost lansată până la nivelul punţii bărcilor. Într-
un caz extrem echipajul poate coborî pe scara de îmbarcare, când barca a fost deja lansată la apă.
Persoanele care sunt obligate să sară în apă, o vor face de la înălţimea de maxim 3 m şi în acest scop
vor coborî pe diferite scări sau se vor lăsa pe parâme cât mai aproape de apă.
După salvarea echipajului de către alte nave sau debarcarea la ţărm, echipajul se subordonează
comandantului navei, respectând în acelaşi timp regulile de la bordul navei şi legile ţării gazdă.

4. ROLURILE DE INCENDIU ŞI DE GAURĂ DE APĂ

Sunt roluri de alarmă pentru vitalitatea navei. Ele organizează activitatea întregului echipaj
pentru acţionarea instalaţiilor şi folosirea echipamentelor de stingere a incendiilor şi astupare a găurilor
de apă.
În cuprinsul acestor roluri se stabilesc răspunderile şi atribuţiile echipajului pe sectoare, pe
compartimente si pe posturi.
Astfel, pentru stingerea incendiilor de mari proporţii, prin rol sunt organizate echipe speciale
dotate cu costume de azbest şi măşti de gaze antifum. Aceste echipe sunt dirijate prin ordin de la
comanda spre focarele de incendiu din compartimente pentru a interveni cu stingătoare manuale cu
aero-spumă şi cu bioxid de carbon sub formă de zăpadă carbonică). Restul echipajului este repartizat cu
sarcini concrete de acţionare a instalaţiilor fixe de stingere cu apa, cu aero-spumă, cu gaze inerte, ca
bioxid de carbon sau de manevrare a instalaţiilor şi echipamentelor mobile şi manuale la punctele de
comandă, comunicaţii între punţi, coridoare, încăperi de locuit, compartimente - maşini, bucătării,
cambuze, magazii, ateliere etc.
La semnalul alarmă incendiu care se dă pe navă cu semnalul de sonerie două sunete scurte, litera
I (. .) din alfabetul Morse repetată de şase ori, membrii echipajului aleargă fiecare la postul său şi trece
imediat la stingerea incendiului conform atribuţiilor din rol. Fiecare este obligat să raporteze la
comandă situaţia de la postul său. Pe baza informaţiilor primite comandantul regrupează forţele, luând
oameni şi echipamente (extinctoare, furtune, ciocuri de barză) din sectoarele neafectate şi dirijându-le
spre focarul incendiului pentru ca intervenţia să fie cât mai eficientă, iar localizarea şi stingerea să se
realizeze în timpul cel mai scurt.
Rolul pentru astuparea găurilor de apă prevede în mod asemănător una-două echipe de
intervenţie, o echipă pentru manevrarea paietelor de la exterior şi restul echipajului împărţit la posturi
pe compartimente. După ce s-a cercetat bine nava şi s-au stabilit — locul avariei, mărimea găurilor de
apă, compartirnentele inundate — se trece la realizarea măsurilor pentru limitarea pătrunderii şi
răspândirii apei în navă, după cum urmează:

14 din 17
 — echipele speciale sunt trimise la compartimentele inundate pentru întărirea pereţilor etanşi şi
pontilarea punţilor din prima linie de apărare;
— la fiecare post, compartiment, oamenii din echipaj astupă găurile mici de apă cu pene şi dopuri;
— pentru astuparea găurilor de apă cu panouri şi flanşe oarbe se trimit ajutoare de la
compartimentele vecine, iar pentru astuparea găurilor mari se manevrează paietele exterioare.
În acest timp funcţionează pompele pentru evacuarea apei din compartimentele inundate. Dacă
pompele locale nu fac faţă cantităţii de apă care intră şi nivelul apei în compartiment creşte,
comandantul concentrează şi alte mijloace de evacuare de la compartimentele vecine (pompe mobile,
motopompe, electropompe).
Măsurile ce se iau pentru limitarea creşterii nivelului apei în compartimentele inundate sunt
foarte necesare pentru a asigura condiţii oamenilor din compartiment să astupe găurile cu dopuri şi
panouri. După ce găurile au fost astupate şi s-au luat toate măsurile pentru interzicerea pătrunderii apei
în compartimentele vecine, se trece la evacuarea apei din navă cu mijloacele de pompare existente la
bord.
Alarma pentru gaură de apă se dă cu soneria - două sunete lungi şi unul scurt, adică litera G (—
— .) din alfabetul Morse, repetată de şase ori.
Rolul de gaură de apă ca şi rolul de incendiu trebuie întocmite în mod judicios, pentru a realiza o
foarte rapidă desfăşurare a forţelor în vederea folosirii în totalitate şi eficient a instalaţiilor şi
mijloacelor cu care sunt dotate navele pentru combaterea focului şi pătrunderii apei.
Organizarea acestor activităţi prin rol trebuie să excludă dezordinea şi panica. Pentru acest motiv,
este de datoria oricărui marinar să-şi cunoască îndatoririle ce-i revin prin roluri, să înveţe să folosească
corect şi eficient mijloacele cu care trebuie să acţioneze, iar comandanţii sunt obligaţi să planifice şi să
execute antrenamentul echipajelor pentru formarea deprinderilor.

D. Mentenanţa mijloacelor de salvare şi

de stingere a incendiilor la bordul navelor
Este parte componentă a menţinerii vitalităţii navei şi urmăreşte pregătirea
navei pentru a face faţă pericolelor maritime obişnuite, pentru a fi aptă, din toate punctele de vedere, să
execute voiajul într-o bună stare de navigabilitate.
La bordul navelor maritime, comandantul răspunde de organizarea şi pregătirea echipajului
pentru apărarea şi menţinerea vitalităţii navei şi conduce această activitate, iar căpitanul secund
răspunde de starea tehnică a corpului navei, precum şi de existenţa la bord a materialelor de echipaj
conform inventarului navei.
Şeful mecanic răspunde la rândul lui de starea tehnică şi de buna funcţionare a instalaţiilor,
mecanismelor şi mijloacelor de luptă pentru vitalitate. Pe baza ordinelor primite de la comandantul
navei, el conduce nemijlocit lupta pentru vitalitate în compartimentul de maşini, iar în lipsa acestuia
lupta este condusă de ofiţerul mecanic de cart.
Mentenanţa mijloacelor de vitalitate :
Personalul care are în primire încăperi şi compartimente de locuit, răspunde de starea acestora şi
de funcţionarea mijloacelor de vitalitate şi salvare care se găsesc în ele.
Instrucţiunile pentru întreţinerea mijloacelor de salvare la bord trebuie să fie uşor de înţeles,
ilustrate acolo unde este posibil şi corespunzător vor include pentru fiecare mijloc de salvare
următoarele:
1) o listă de control;
2) instrucţiuni privind întreţinerea şi reparaţia;
3) programul pentru întreţinerea periodică;
4) schema punctelor de ungere şi indicarea lubrifianţilor recomandaţi;
5) lista de piese susceptibile de a fi înlocuite;
6) lista surselor de piese de schimb;
7) un registru pentru înregistrarea inspecţiilor şi lucrărilor de întreţinere.
La bord există o comisie de vitalitate, formată din ofiţerul secund, şeful mecanic, şeful electrician
şi şeful de echipaj, care are obligaţia de a verifica lunar starea corpului navei, a pereţilor şi porţilor
etanşe, a cablurilor şi instalaţiilor electrice şi a materialelor de salvare - avarii.
15 din 17
 Pregătirea pentru funcţionare :
- Înainte ca nava să părăsească portul, precum şi în tot timpul voiajului, toate mijloacele de salvare
trebuie să fie în stare de funcţionare şi gata imediat de folosire.
Întreţinere şi reparaţii :
- Se vor prevedea instrucţiuni de întreţinere la bord a mijloacelor de salvare. Fiecare plută de
salvare gonflabilă şi fiecare vestă de salvare trebuie să fie supusă întreţinerii la intervale care să nu
depăşească 12 luni;
- Reparaţiile şi întreţinerea bărcilor de urgenţă gonflabile trebuie executate în conformitate cu
instrucţiunile producătorului;
- Reparaţiile urgente pot fi executate la bordul navei, reparaţiile normale vor fi executate la o staţie
de întreţinere aprobată;
- Curenţii folosiţi la lansare trebuie să fie inversaţi la intervale care să nu depăşească 30 luni şi vor
fi înlocuiţi când este necesar ca urmare a deteriorării lor sau la intervale care nu depăşesc 5 ani, care din
aceste perioade este mai scurtă.
- Vor fi prevăzute piese de schimb şi echipament pentru reparaţii pentru mijloacele de salvare şi
elementele lor componente care se uzează sau consumă repede şi trebuie să fie înlocuite cu regularitate.
- Următoarele probe şi inspecţii vor fi efectuate săptămânal :
• toate ambarcaţiunile de salvare, bărcile de urgenţă şi dispozitivele de lansare la apă vor fi
inspectate vizual în vederea asigurării că ele sunt gata de folosire;
• motoarele tuturor bărcilor de salvare şi ale bărcilor de urgenţă vor fi puse în funcţiune înainte
şi înapoi pentru o perioadă totală de 3 minute cu condiţia ca temperatura ambiantă să fie peste
temperatura minimă cerută pentru pornirea motorului;
• se va proba instalaţia de alarmă generală pentru caz de urgenţă.
- Următoarele probe şi inspecţii vor fi efectuate lunar :
• Inspecţia mijloacelor de salvare, inclusiv a echipamentului bărcii de salvare, va fi efectuată în
vederea asigurării că ele sunt complete şi în stare bună. Un raport de inspecţie va fi consemnat
în jurnalul de bord;
• întreţinerea plutelor de salvare gonflabile, a vestelor de salvare şi a bărcilor de urgenţă
gonflate.
- Dispozitivele hidrostatice de declanşare trebuie să fie supuse lucrărilor de întreţinere la intervale
care să nu depăşească 12 luni.
- Recondiţionarea pieselor vinciurilor instalaţiei de salvare se face după aceleaşi clase de precizie
ca şi pentru vinciul de ancoră.
- Etanşeitatea bărcilor de salvare se verifică prin încărcarea bărcilor lăsate la apă. În ele în timp
de două ore nivelul apei infiltrate nu trebuie să depăşească nivelul varangelor.
- Motoarele tuturor bărcilor de salvare şi ale bărcilor de urgenţă vor fi puse în funcţiune înainte şi
înapoi pentru o perioadă totală de 3 minute cu condiţia ca temperatura ambiantă să fie peste
temperatura minimă cerută pentru pornirea motorului.
- Instalaţia de alarmă generală pe navă, pentru caz de urgenţă, se probează periodic.
- Mijloacelor de salvare, inclusiv echipamentul bărcilor de salvare, vor fi inspectate în vederea
asigurării că ele sunt complete şi în stare bună. Un raport de inspecţie va fi consemnat în jurnalul de
bord.
- Întreţinerea plutelor de salvare gonflabile, a vestelor de salvare şi a bărcilor de urgenţă gonflate
se face la intervale care să nu depăşească 12 luni şi în conformitate cu instrucţiunile producătorului.
- Pentru fiecare trei stingătoare a căror încărcare se face la nava, se vor prevedea două încărcături
de rezervă. Încărcăturile de rezervă se vor păstra în locuri de depozitare a echipamentului pentru
pompieri. Firmele producătoare de încărcături recomanda ca locurile de depozitare sa fie uscate, ferite
de umezeala, garantând încărcătura pentru 2 ani de la data fabricării iar soluţii preparate şi introduse în
stingător, pentru cel puţin un an de la data încărcării dacă pentru preparare s-a folosit o încărcătura
aflată în termenul celor doi ani de garanţie.
Mentenanţa mijloacelor de stins incendiul
Sistemele de detectare şi de alarmare a incendiului trebuie să fie testate periodic şi menţinute în
stare bună de funcţionare, trebuind verificate înainte de plecarea navei.
La navă numărul necesar de pompe staţionare de incendiu se determină conform normelor
16 din 17
registrelor de clasificare care reglementează de asemenea şi sarcinile ajutajelor de incendiu. Aceste
pompe trebuie să aibă acţionari mecanice independente, dar ca pompe de incendiu pot fi folosite şi
pompele sanitare de balast, santină sau alte pompe ce lucrează cu apă sărata fără reziduuri şi care au
debitul şi sarcina suficiente.
La navele de pasageri de capacităţi de 300TRB şi mai mult, la tancurile de peste 1000 TRB şi la
celelalte nave de peste 2000 TRB se montează o pompă staţionară de avarie dacă la izbucnirea unui
incendiu este posibilă ieşirea din funcţiune a tuturor pompelor staţionare de incendiu sau dacă pe navă
există numai o pompă staţionară de incendiu. Motopompa de avarie este necesară dacă cele două
pompe de incendiu staţionare existente nu pot fi amplasate în compartimente în borduri opuse.
Motopompa de avarie se cuplează la magistrala de incendiu principală care are pentru acţionare o sursă
independentă de energie şi valvula kingston de aspiraţie amplasate astfel încât ele să nu poată fi scoase
din funcţiune în cazul izbucnirii incendiului în camera pompelor.
Debitul fiecărei pompe staţionare inclusiv de avarie trebuie să fie suficient pentru alimentarea cu
apă a cel puţin două jeturi de incendiu manuale cu ajutaje de diametre de ieşire maxime.
Numărul de guri de incendiu montate pe navă se determină din condiţia ca în orice parte a
fiecărei încăperi, punţi sau magazii să poată ajunge cel puţin două jeturi din ajutaje diferite. Pentru
aceasta unul din jeturi poate fi alimentat printr-o manică de lungime standard, iar al doilea poate fi
alimentat prin 2 manici îmbinate. Lungimea standard a manicilor este 20 m pentru punţi deschise şi 10
m pentru încăperi. Poziţionarea valvulelor va fi făcută astfel încât accesul să fie neobstrucţionat şi
neexpus la pericol de deteriorare la incendiu deschis.
Diametrul ajutajului trebuie să fie min 12mm şi poate ajunge până la 16 mm la navele de peste
1000 TRB.
In exploatarea instalaţiei se acordă atenţie deosebită lucrărilor de întreţinere, astfel armăturile,
conductele şi hidranţii se examinează periodic, iar tubulaturile se vopsesc periodic.
La toate mijloacele de stins incendii trebuie să se afişeze instrucţiuni de folosire.
Stingătoarele cu spumă vor fi încarcate la timp, iar soluţiile vor fi verificate periodic. Pe fiecare
stingător se vor lipi etichete, unde se vor specifica data încarcării, felul soluţiei existente în aparat. Fiecare
stingător va fi prevăzut cu un cui pentru desfundat.
Stingătoarele cu CO2 vor fi prevăzute cu etichete, pe care se va înscrie greutatea totală şi netă a
aparatelor. Periodic, acestea se vor verifica, cântări şi completa, după caz.
Mijloacele de stins incendii de la bordul navale vor fi menţinute în ordine, curaţenie şi deplină stare
de funcţionare.
Pe toate navele inventarul de incendiu se aşează la locuri vizibile şi bine cunoscute de întregul
echipaj, fiind numerotat şi vopsit cu vopsea de culoare roşie.

Bibliografie :
1. http://www.scritube.com/diverse/Lucrari-de-intretinere-la-bord2211011119.php
2. http://www.tocilar.ro/lucrare_de_diploma~categorie-politehnica~nume-aspecte_ale_intretinerii_unei
_nave_maritime.html
3. http://www.legestart.ro/Regulamentul-2009-serviciului-bordul-navelor-apartinand-Ministerului-
Administratiei-Internelor-%28MzQ1MTg3%29.htm
4. http://translate.google.ro/translate?hl=ro&langpair=en|ro&u=http://www.gulfpub.com/page.asp%
3FPageID%3D22767
5. http://articole.famouswhy.ro/instalatia_de_stins_incendiul_cu_jet_de_apa/
6. http://articole.famouswhy.ro/instalatia_de_stins_incendiul_cu_spuma/
7. http://vapoare.blogspot.com/2009/02/instalatii-de-stins-incendiu.html
8. http://cursuriumc.evolink.ro/Mecanici/Cursuri%20si%20Laboratoare/Masini%20Marine%20si%20
Inst%20Navale/MOT1/03.doc.

17 din 17