2.

CONTRIBUȚII METODOLOGIE
ASPECTE DIN METODELE EXPLOZIV-EURISTICE,
ALGORITMICE ȘI EVALUATIV- SUMATIVE

2.1.DEFINIREA CONCEPTELOR: METODA DIDACTICĂ, PROCEDEU

DIDACTIC

Prin proiectarea activităţii didactice se înţelege enunţarea obiectivelor urmărite, dar şi stabilirea
strategiei didactice, adică a relaţiei optime între activitatea de predare a profesorului şi declanşarea
mecanismelor psihologice ale învăţării la elev. Ea constă în fixarea metodelor şi procedeelor adecvate
conţinutului, stabilirea mijloacelor de învăţământ capabile să susţină înţelegerea acestuia.
Metoda de învăţământ este calea urmată de profesor şi elev, pentru realizarea obiectivelor
propuse.
Procedeul este aspectul particular de realizare a unei metode, un mijloc al acestuia.
Clasificarea metodelor după diferite criterii
a) istoric: tradiţionale şi moderne;
b) modalitatea de prezentare: verbale şi intuitive (concret-senzorială);
c) funcţia didactică:
- verificare şi apreciere;
- predare, comunicare;
- fixare şi consolidare.
d) angajarea elevilor:
- expozitive (memorare);
- active (investigaţie, explorare).
e) modul de administrare a experienţei ce urmează a fi însuşită:
- algoritmice (şablon);
- euristice (descoperire proprie).
 f) raportul predare-învăţare:
- expozitiv-euristice;
- algoritmice;
- evaluativ-stimulative (instrumente de evaluare).
Metodele de învățămănt cele mai des folosite în predarea-învățarea soluțiilor sunt: experimentul
de laborator, algoritmizarea, metoda rezolvării de exerciții și probleme.

2.2.EXPERIMENTUL DEMONSTRATIV
Experimentul demonstrativ- constă în efectuarea de către profesor sau grupe de elevi, în fața
clasei, a unor experiențe,în scopul verificării unor adevăruri, concepte , fenomene, legități deja
însușite.
Experimentul demonstrativ / ilustrativ este un tip reproductiv întrucât presupune verificarea și
confirmarea experimentală a unor legități deja cunoscute de elevi.
Demonstrația experimentală și explicarea proceselor care au loc pot fi realizate de profesor sau
de elev în fața clasei.
Se impun o serie de condiții metodice în vederea reușitei unui experiment demonstrativ, care ar
putea fi sistematizate astfel:
-Garanția succesului experienței. Profesorul va pregăti din timp substanțele, aparatura, instalația
necesară și va efectua experiența înainte de lectie, deoarece eșecul are un dublu aspect: aduce
îndoieli în valabilitatea legilor chimiei și dăunează prestigiului profesorului;
-În cazul eșecului, profesorul are datoria să explice condițiile obiective care au generat eșecul și
este obligat să comunice verbal ceea ce ar fi trebuit să rezulte;
-Utilizarea unei instalații cât mai simple;
-Curățenia, cunoașterea și respectarea regulilor de protecție.
Etapele metodice ale experimentului demonstrativsunt următoarele:
1. Sensibilizarea elevilor și crearea motivației pentru activitatea experimentală;
2. Stabilirea scopului experimentului;
3. Stabilirea cu elevii a substanțelor și a aparaturii necesare, realizarea dispozitivului experimental
și realizarea schiței acestuia pe tablă.Descrierea de către profesor a modului corect de lucru;
4. Efectuarea propriu- zisă a experimentului și explicarea tuturor acțiunilor ce se întreprind, astfel
încât să se concentreze atenția tuturor elevilor asupra aspectelor esențiale;
 5. Culegerea datelor, observațiilor și analiza rezultatelor experiențelor – etapă care se desfășoară
tot frontal.Constă în analiza modului de lucru, a fenomenelor observate.
6. Formularea concluziilor- etapă care se realizează prin conversație cu întreaga clasă.Se face
pornind de la obiectivele prestabilite, cu ajutorul datelor din analiza observațiilor.
Cele mai importante avantaje ale experimentelor demonstrative sunt următoarele:
 Asigură înțelegerea profundă a noilor elemente de conținut științific și a modului de construire a
acestora, asigură înțelegerea chimie ca proces;
 Au funcție informativă întrucât elevii descoperă noi cunoștințe;
 Oferă posibilitatea studierii fenomenelor în condiții extrem de variate, asigurând pătrunderea în
intimitatea, esența și legitățiile fenomenelor naturii;
 Permit nu numai reproducerea fenomenelor naturii,ci și reconstituirea unor fenomene care nu se
întâlnesc în natură.

2.3. EXPERIMENTUL CU CARACTER DE DESCOPERIRE

Experimentul cu caracter de descoperire are valențe activizatoare accentuate, având multe
puncte comune cu învățarea prin descoperire și implicit, cu problematizarea.
Modalitățile de lucru care se pot folosi sunt:
 activitate frontală, iar activitatea experimentală este dirijată de profesor prin conversația
euristică permanentă;
 utilizarea fișelor de activitate experimentală, în care sunt precizate sarcinile de lucru teoretice și
practice.
Etapele învățării bazate pe experiment cu caracter de descoperire sunt:
 punerea și formularea unei probleme fie de către profesor, fie de către elevi obiectivele
operaționale ale secvenței experimentului;
 formularea de ipoteze de către elevi prin discuții și activități colective, organizate frontal sau pe
grupe, profesorul având rol de conducător al discuțiilor;
 imaginarea și eleborarea unui plan de cercetare experimentală(acest plan include: stabilirea
resurselor materiale, a sistemului experimental,descrierea modului de lucru și realizarea unei
schiție a planului pe tablă);
 punerea în aplicare planului de cercetare, efectuarea propriu-zisă a experimentului de către
elevii și formularea concluziilor;
 etapa de verificare și validare a concluziilor.
 2.4. EXPERIMENTUL DESTINAT FORMĂRII DEPRINDERILOR
OPERAȚIONALE, PRACTICE, SPECIFICE LABORATORULUI DE CHIMIE

Experimentul destinat formării deprinderilor operaționale, practice, specifice laboratorului de

chimie constă în executarea conștientă și repetată a unor operații și acțiuni care se îmbină, astfel că
elevul își va însuși algoritmul de efectuare corectă a acestora, deci elevul își formează deprinderi,
abilități practice. Deprinderile pot fi considerate ca fiind tehnici de execuție a unei activități care se
învăță prin execuție . Deprinderile specifice sau operaționale, specifice chimiei sunt numeroase, de
exemplu: cântărirea, filtrarea, titrarea, decantarea, filtrarea, etc.
În procesul de formare a deprinderilor practice, se parcurg patru etape:
 etapa preliminară – când elevul este familiarizat cu o serie de cunoștințe teoretice necesare
executării operației respective;
 etapa învățării analitice – când operația este descompusă pe mișcările componente;
 etapa sintetică – elevul va lega și va executa corect fazele operației;
 etapa întăriri – operația este executată corect pe baza schemei globale care s-a fixat în
stereotipul dinamic al elevului.
Din punct de vedere metodic, experimentul destinat formării deprinderilor practice urmează
etapele unui experiment demonstrativ, dar efectuarea practică se face individual de către fiecare elev,
iar la etapa prezentării modului de lucru, pe când atenția deosebită care se va da descrierii tehnicii de
lucru (pe fișe), profesorul va demonstra de 2-3 ori în fața clasei, operația respectivă.
Acest tip de experiment se organizează des la disciplina CHIMIE, fie în cadrul lecției, fie în
cadrul lucrărilor de laborator.
 2.5. ALGORITMIZAREA

Algoritmizarea este acea metodă de învățământ cu ajutorul căreia achiziționarea noilor

cunoștiințe se realizează prin parcurgerea succesivă a unor etape,la capătul cărora se obține rezultatul
dorit, soluția unei probleme.Particularitatea acestei metode, introdusă de Landa în 1963, constă în
asigurarea unei succesiuni rigide de operaţii între activitatea de predare (programarea externă) şi cea de
învăţare (programarea internă). Algoritmul este constituit dintr-o succesiune univocă de secvenţe, care
conduc întotdeauna spre acelaşi rezultat.
Cu privire la aplicarea algoritmilor în chimie s-au concretizat câteva direcţii:
- algoritmi pentru efectuarea lucrărilor de laborator;
- algoritmi utilizaţi în rezolvarea diferitelor tipuri de probleme;
- algoritmi respectaţi în cercetarea ştiinţifică, comunicarea rezultatelor în publicaţii, conferinţe.
Clasificarea algoritmilor:
a) După structură deosebim algoritmi simpli, fără condiţii suplimentare şi algoritmi compleţi, la care
intervin o serie de condiţii logice.
b) Din punct de vedere funcţional algoritmii pot fi: de clasificare, de transformare, de explorare şi
căutare, de asamblare, de dezmembrare şi diviziune, de corelare.
Avantajele algoritmizării:
-favorizează transferul de cunoștiințe în diferite situații de instruire;
-contribuie la formarea unei gândiri sistemetice și creative;
-pune,uneori, elevii în situația de a alege soluții optime pentru rezolvarea sarcinilor de învățare.
Dezavantajele algoritmizării:
-nu se poate aplica în toate situațiile;
-dezvoltarea gândirii reproductive.
2.6. METODA REZOLVĂRII EXERCIȚIILOR ȘI PROBLEMELOR

Această metodă algoritmică constă în efectuarea repetată, sistematică a unor operații și

activității, fie pentru formarea și dezvoltarea unor priceperi și deprinderi, fie pentru consolidarea
lor.Metoda formează la elevi deprinderile de a raționa și de a opera cu calcule chimice și matematice.
Exercițiile și problemele de chimie trebuie să aibă un conținut cât mai apropiat de realitate,
putându-se rezolva oral, scris sau experimental.Pentru a fi eficiente trebuie să îndeplinească cerinţele:
- să fie efectuate de elevi/studenţi în mod conştient, nu ca simple tehnici de execuţie;
- să se asigure gradarea lor din punct de vedere al dificultăţilor de rezolvare, în concordanţă cu
programa şcolară şi capacităţile educaţilor;
- în rezolvarea problemelor elevii/studenţii trebuie să fie îndrumaţi şi verificaţi de către profesor.
Exerciţiile şi problemele de chimie fiind foarte variate, se impune necesitatea clasificării lor
după diferite criterii.
1. După funcţiile îndeplinite exerciţiile pot fi: de iniţiere (de acomodare sau introductive), curente (de
bază), recapitulative (de consolidare).
2. După numărul persoanelor care participă la efectuarea exerciţiilor, acestea pot fi: individuale, în
grup.
3. După caracterul predominant pot fi: probleme chimice şi probleme tehnice. Problemele chimice pot
fi de laborator (experimentale) şi funcţionale (determinarea unor mărimi, aplicând anumite legi).
Problemele tehnice sunt legate de aplicabilitatea fenomenelor şi legilor chimiei.
4. După metoda de rezolvare deosebim: probleme calitative (probleme-întrebări) şi probleme
cantitative (numerice, literale, mixte).
5. După gradul de dificultate problemele pot fi: simple şi compuse (combinate, mai pretenţioase).
Algoritmul rezolvării unei probleme de chimie poate cuprinde fazele:
- culegerea informaţiilor, clarificarea textului problemei;
- notarea prescurtată a enunţului problemei;
- stabilirea formulelor, ecuaţiilor chimice, legilor necesare rezolvării;
- înlocuirea datelor problemei şi efectuarea calculelor prin metoda analitică sau metoda sintetică
(calcule din aproape în aproape până la exprimarea mărimii necunoscute);
- analiza şi interpretarea rezultatului final.
2.7. METODE DE EVALUARE

Evaluarea definită de I. Jinga este un proces complex de comparare a rezultatelor activităţii

instructiv-educative cu obiectivele planificate (evaluarea calităţii), cu resursele utilizate (evaluarea
eficienţei) sau cu rezultatele anterioare (evaluarea progresului).Cu ajutorul evaluării se obţin informaţii
despre cunoştinţele stocate, respectiv capacităţile formate la elevi.
În funcție de momentul evaluării se definesc următoarele tipuri:
- iniţială, se realizeazăla începutul unei secvențe de învățare . Acest tip de evaluare se poate realiza cu
ajutorul testelor, combinate cu alte forme, care să permită un diagnostic al pregătirii elevilor;
- continuă (pe parcurs, formativă) are caracter permanent, profesorul fiind preocupat concomitent de
comandă şi control. Acest tip de evaluare permite cunoaștere,identificarea neajunsurilor,după fiecare
secvență de instruire și în consecință, adoptarea unor măsuri de recuperare;
- sumativă (cumulativă) se efectuează la intervale mai lungi de timp, la finele unor secvenţe
temporale sau tematice (trimestru, an şcolar, ciclu, capitol). Întrucât intervine după
parcurgerea unor etape, are un caracter retroactiv, oferind informaţii despre o suită de
acţiuni ce au avut loc.
Metodele de evaluare pot fi:
1. tradiționale: proba orală, scrisă și practică
2.moderne:tema în clasă,tema pentru acasă, autoevaluarea, portofoliu, proiectu,referatul,
investigația,observarea sistematică și evaluarea cu ajutorul calculatorului.

2.5. TIPURI DE ITEMI

Testul reprezintă o modalitate de examinare care cuprinde un set de probe sau de întrebări
(itemi) cu ajutorul cărora se verifică și se evaluează nivelul asimilăriicunoștințelor și al capacităților de
a opera cu ele, prin raportarea răspunsurilor la o scară- etalon de apreciere,eleborată anterior
Clasificarea itemilor:
1. Itemi obiectivi (închişi):
Itemi cu alegere duală (binari)- pot folosi alternativele binare: adevărat-fals; da-nu; corect-
greşit.
Itemi de tip pereche (de asociere) – presupun stabilirea unor corespondenţe/asociaţii între
cuvinte, propoziţii, fraze, litere, formule sau alte categorii de simboluri dispuse pe două coloane.
 Itemi cu alegere multiplă – solicită alegerea unuia sau mai multor răspunsuri corecte dintr-o
listă de alternative oferite. Celelalte răspunsuri, incorecte dar plauzibile şi paralele, se numesc
distractori. În această categorie se pot distinge itemi de tip complement simplu, complement grupat şi
de tip cauză-efect.
2. Itemi semiobiectivi:
Itemi cu răspuns scurt – solicită răspunsul sub forma unei propoziţii, fraze, a unui cuvânt,
număr sau simbol.
Itemi de completare – presupune răspunsul la un enunţ/frază lacunară sau o reprezentare
grafică incompletă.
Întrebări structurate – sunt formate din mai multe întrebări legate între ele printr-un
element comun.
3. Itemi subiectivi (deschişi):
Problemă (problematizare) – implică creativitatea, imaginaţia, transpunerea, analiza, sinteza.
Eseu – cere construirea unor răspunsuri libere în conformitate cu un set de cerinţe date.
După tipul răspunsului aşteptat poate fi:
-eseu liber, nestructurat;
-eseu structurat – furnizează indicii, sugestii sau cerinţe care vor ordona şi orienta
răspunsul.

2.6 .MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Mijloacele de învățământ constituie o componentă importantă a procesului de
învățământ.Termenul de mijloc de învățământ desemnează totalitatea resurselor materiale concepute și
realizate în mod explicit pentru a servi profesorului în activitatea de predare și elevilor în activitatea de
învățare.Aceste resurse au atât valoare cognitivă cât și formativă.
Ca și celelalte discipline de studiu, chimia beneficiază de aportul unei game largi de mijloace de
învățămănt, pentru a facilita procesul de predare-învățare.Acestea ușurează atăt achiziționarea
cunoștințelor(funcția informativă) cât și formarea unor abilități și capacități intelectuale(funcția
formativă).
Clasificarea mijloacelor de învățământ după destinația lor:
1. Materiale didactice:
 materiale naturale: substanțe chimice, aparatură de laborator,instrumente, instalați;
  obiecte elaborate în scop didactic:mulaje,machete,simboluri chimice,modele structurale;
 materiale sau reprezentări figurative:ilustrate, planșe,folii, desene realizate pe tablă.
 Reprezentări simbolice-diferite tipuri de formule:formule brute, formule moleculare
2. Mijloace tehnice:
 diaproiectoar
 retroproiector;
 calculator.
Un mijloc modern de învățământ este calculatorul
Folosirea calculatorului în procesul de predare-învăţare-evaluare prezintă avantaje multiple
 transmiterea informaţiei se caracterizează printr-o mare operativitate

 viteza mare de lucru şi disponibilităţile grafice permit o prezentare intuitivă şi sintetică a

temelor

 pot fi soluţionate probleme legate de activizarea elevilor şi se creează o motivaţie intensă,

datorită atractivităţii

 oferă condiţii pentru individualizarea învăţării fiecare elev lucrează la computerul lui,
cercetează în mod independent şi în ritm propriu un anumit obiect sau fenomen

 permite elevilor o explorare activă

 calculatorul este folosit ca mijloc de ilustrare a temelor şi de simulare a unor fenomene

 asigură verificarea şi aprecierea cunoştinţelor însuşite, feed-back-ul putându-se realiza

permanent şi imediat

 asigură înţelegerea şi însuşirea temeinică a cunoştinţelor

 stimulează dezvoltarea proceselor intelectuale, 絜 truc 穰 elevul este solicitat permanent să

formuleze răspunsuri la 絜 trebări, să compare, să demonstreze, să aplice sau să-şi verifice
cunoştinţele.