Capitolul 6

DECONTAMINAREA ŞI STERILIZAREA

6. 1 Istoric
Descoperirea sulfamidelor şi în special a antibioticelor a creat mirajul atotputerniciei lor,
ceea ce a dus la scăderea interesului pentru respectarea riguroasă a măsurilor de igienă,
decontaminare, sterilizare, asepsie, antisepsie, ca mijloace utilizate în prevenirea, combaterea şi
controlul infecţiei.
Numeroase mijloace de decontaminare, cum sunt cele naturale, mecanice şi termice, au fost
folosite încă din timpurile în care nu se cunoştea etiologia bolilor infecţioase. De exemplu, era
cunoscut efectul preventiv faţă de infecţii al iradierii solare, a aerisirii, igienizării şi salubrizării
mediului înconjurător. Se apela la ardere şi fierbere în cazul diverselor epidemii ce au decimat zone
întregi ale Globului.
Progresele din domeniul tehnicii, fizicii, chimiei au permis constituirea unui arsenal bogat
de mijloace fizice şi chimice de decontaminare şi sterilizare. În 1718, Jablet folosea pentru prima
dată mijloacele termice, iar în 1834, chimistul german Runge descoperea fenolul. În 1848, la Viena,
medicul austriac Semmelweis impunea, pentru prevenirea şi combatera febrei puerperale,
antiseptizarea mâinilor personalului de spital cu soluţie de fenol şi apăde var. În 1867, Lister
publica rezultatele spectaculare ale cercetărilor sale asupra antisepsiei plăgilor şi a decontaminării
instrumentarului chirurgical cu soluţii de fenol. În 1935, Domagk, descoperitorul sulfamidei,
reluând observaţiile lui Jacobs şi Heidelberger, evidenţia puterea bactericidă a sărurilor cuaternare
de amoniu, care, în prezent, sunt tot mai utilizate.
În ultimii ani, pe lângă obţinerea unui număr mare de noi substanţe bacteriostatice şi
bactericide, s-a reuşit includerea unora dintre acestea în ţesăturile utilizate la confecţionarea
lenjeriei şi îmbrăcămintei care, astfel, capătă proprietăţi bactericide, care nu se pierd prin spălări
repetate şi care nu prezintă efecte nocive asupra organismului uman.
Infecţiile intraspitaliceşti (nosocomiale) reprezintă un grav fenomen epidemiologic,
consecinţa apariţie rezistenţei la antibiotice a numeroase specii bacteriene patogene sau condiţionat
patogene şi a determinat reconsiderarea valorii prevenţionale şi de combatere a decontaminării.

1
 6. 2 Date generale. Clasificare
Decontaminarea se realizează în cadrul unor măsuri ce se aplică în scopul de a înlătura sau a
distruge agenţii patogeni proveniţi de la diferite surse. Ea reprezintă una din principalele operaţiuni
utilizate pentru a neutraliza căile de transmitere ale bolilor infecţioase.
Decontaminarea acţionează fie prin reducerea numărului sau concentraţiei
microorganismelor sub limita infectantă, fie prin anularea sau neutralizarea calităţilor agresive ale
acestora; inactivarea şi uneori distrugerea totală şi ireversibilă a microorganismelor presupune
realizarea sterilizării.

Definiţii:
Contaminarea: depunerea microorganismelor pe o suprafaţă sau într-o substanţă; raportul
pasiv (mecanic) dintre un agent patogen şi un suport neanimat (aer, apă, alimente, sol,
obiecte) sau zone anatomice integre (tegumente, conjunctivă), care, în starea lor funcţională
normală, în contact cu un agent patogen, nu se infectează.

Decontaminarea: acţiunea de înlăturare, cu sau fără distrugerea agenţilor patogeni de pe

un suport neanimat, până la nivelul evitării constituirii dozelor infectante care să fie
introduse în organismul viu prin acel suport.

Sterilizarea: acţiunea de distrugere a oricărui agent patogen şi nepatogen, forme vegetative

şi de rezistenţă (capsule, spori), concomitent cu distrugerea saprofiţilor (care pot, în
anumite situaţii, să devină patogeni), de pe o suprafaţă sau dintr-o substanţă.

Asepsia: ansamblul metodelor prin care se evită contaminarea unui substrat al cărui status
microbiologic trebuie respectat

Aseptic: lipsit de agenţi patogeni (grec. septikos = putred, stricat)

Steril: lipsit total de microbi viabili (lat. sterilis = neroditor)

În practică, decontaminarea, în funcţie de momentul intervenţiei, are un caracter

prevenţional sau de combatere.

1. Decontaminarea prevenţională
Împiedică acumularea şi răspândirea în mediul înconjurător a agenţilor patogeni. Ea este
aplicată permanent, prin mijloace variate, în afara existenţei unui fenomen epidemiologic şi implică
intervenţia, cu caracter de masă, a populaţiei educate în acest sens. Se adresează apei potabile,
reziduurilor lichide şi solide, closetelor, blocurilor alimentare, vaselor şi veselei, materiilor prime de

2
origine animală, legumelor, fructelor şi zarzavaturilor, localurilor de utilitate publică, mijloacelor de
transport, locuinţelor şi dependinţelor, îmbrăcămintei, lenjeriei, mâinilor.

2. Decontaminarea de combatere
Are caracter de urgenţă, se aplică pe o perioadă de timp limitată şi se adresează unui anumit
focar epidemic. Este realizată de către cadrele medico-sanitare, ajutate de personalul din anturajul
bolnavului. Decontaminarea de combatere este de două tipuri:
a.) decontaminare curentă
– se aplică pe toată durata în care un bolnav, un suspect, un purtător sau un contact
poate fi sursă de agenţi patogeni;
– se adresează în special produselor patologice, obiectelor şi instrumentelor
contaminate, lenjeriei, încăperilor, mobilie-rului, grupurilor sanitare etc.
b.) decontaminare terminală
– se realizează atunci când bolnavul, convalescentul sau purtătorul a fost
evacuat din spital, s-a vindecat sau a decedat;
– pentru infecţiile cu agenţi patogeni puţin rezistenţi în mediul extern
(rujeolă, rubeolă, varicelă, gripă, tuse convulsivă etc.) nu este obligatorie aplicarea
decontaminării terminale prin metode chimice;
– pentru infecţiile cauzate de agenţi patogeni rezistenţi în mediul extern
(tuberculoză, dizenterie, febră tifoidă, stafilococii, hepatite virale etc.) se vor utiliza
substanţe decontaminante cu acţiune puternică.
Metodele de decontaminare şi sterilizare se clasifică în: metode naturale, mecanice, termice
şi chimice (Tabelul 6. 1).

3
 Tabelul 6. 1
Agenţi şi mijloace de decontaminare şi sterilizare

Grupa de agenţi Mijloace

– radiaţiile solare globale

– radiaţiile ultraviolete
Naturali – ozonul
– desicaţia
– frigul

– ştergerea
– măturarea, scuturarea
– aspirarea
Mecanici – spălarea
– aerisirea
– sedimentarea
– filtrarea
– ultrasunetele

– flambarea
– incinerarea
– fierul de călcat
Termici – aerul cald
– vaporii de apă
– fierberea
– pasteurizarea
– tyndallizarea

– formolul şi derivaţii
– fenolul şi derivaţii
– sublimatul şi derivaţii
– substanţele clorigene
– iodul şi iodoforii
Chimici – alcoolii
– apa oxigenată
– permaganatul de potasiu
– sulfatul de cupru
– acizii minerali şi organici
– soda de rufe, caustică
– detergenţii

4
 6. 3 Metode şi mijloace de decontaminare şi sterilizare

6. 3. 1 Agenţi naturali
1. Radiaţia solară globală şi radiaţiile ultraviolete
Efectul germicid al radiaţiei solare globale este cunoscut de multă vreme. În 1877, Downes
şi Blunt au arătat că radiaţiile ultraviolete (RUV) au efect distructiv asupra materiei vii, ulterior
stabilindu-se că prezintă acţiune bactericidă mai ales RUV cu lungimea de undă în jurul valorii de
260 nm.
Mecanism: RUV acţionează asupra acidului nucleic al microorganismelor, cu formare de
dimeri de timină şi guanină intracatenari, având efect mutagen şi intercatenar, care inhibă
autoreplicarea.

Fotoreactivarea reprezintă un mecanism protector al celulei microbiene împotriva acţiunii

RUV, care constă în faptul că microorganismele aşa-zis omorâte prin iradiere îşi pot relua
multiplicarea după expunerea la o sursă de lumină puternică, prin activarea unei enzime de
reparaţie a împerecherilor nepotrivite de baze azotate; microorganismul îşi reia ciclul
celular.

RUV prezintă o slabă penetrabilitate, astfel că utilizarea lor impune o prealabilă debarasare
(prin metode şi mijloace naturale, mecanice) de substanţele organice din aer, de pe suprafeţe etc. De
asemenea, suprafaţa de decontaminat trebuie să se situeze la o distanţă maximă de 1-1,5 m de sursa
de RUV.
Indicaţii: decontaminarea suprafeţelor de lucru în laboratoare, a sălilor de intervenţii
chirurgicale, săli de tratamente (care, în prelabil, trebuie bine curăţate); adjuvant al celorlalte
metode de decontaminare.
Factorii care pot reduce sau anula efectul decontaminant al RUV sunt: pulberi, substanţe
organice, suprafeţe rugoase, distanţe mai mare de 1-1,5 m între sursa de RUV şi suportul supus
decontaminării, suprafeţe care nu intră în acţiunea directă a emiţătorului, straturile groase ale
substanţelor şi materialelor.

2. Ozonul şi peroxidul de hidrogen

Reprezintă agenţi naturali de decontaminare.
Ozonul este utilizat în decontaminarea apei potabile, având un timp de contact de 10 ori mai
mic decât cel al clorinării. Mecanismul de acţiune constă în difuzia ozonului prin membrana
celulară, intracelular determinând o reacţie de oxidare a proteinelor.

5
 3. Desicarea
Sensibilitatea microorganismelor la deshidratare (uscăciune) este diferită în funcţie de specie
(gonococul şi meningococul sunt rapid distruşi; Mycobacterium tuberculosis şi stafilococul sunt
viabili perioade variabile de timp).
Mecanism de acţiune: modificarea raportului dintre proteine, apă şi săruri minerale din
celula microbiană, ceea ce duce la denaturarea, uneori ireversibilă, a structurii acesteia.
Indicaţii: ca agent natural; ca metodă de conservare a unor alimente.
Criodesicarea (liofilizarea) reprezintă o metodă de conservare a unor preparate biologice
(vaccinuri), deoarece temperatura scăzută şi lipsa oxigenului prtejează microorganismele de
efectele nocive ale desicării. Suspensia microbiană, într-un mediu proteic protector, este congelată
brusc la –78,9 0C (temperatura amestecului de zăpadă carbonică şi alcool) şi uscată în atmosferă de
vid înalt. Preparatele biologice obţinute sub formă liofilizată se păstrează în fiole închise la culoare,
sub atmosferă de gaz inert.

4. Îngheţul şi dezgheţul
Repetate, alternativ, au efect distructiv asupra microorganismelor.
Frigul. La temperaturi scăzute, unele microorganismele intră în stare de viaţă latentă şi nu
se mai înmulţesc, altele (cum ar fi gonococul şi meningococul) sunt distruse.
Şocul rece. Scăderea bruscă a temperaturii duce la distrugerea micro-organismelor
(mecanism: distrugerea organitelor celulare prin contracţia la rece diferită pentru diversele structuri
celulare).
Congelarea acţionează prin formarea de cristale de gheaţă, care distrug structurile celulare.
Congelarea bruscă la –196 0C duce la solidificarea amorfă a apei intracelulare, păstrând integral şi
timp îndelungat structura microorganismelor,

6. 3. 2 Agenţi mecanici
Diseminarea agenţilor patogeni, de la sursă la organismul receptiv se realizează prin
intermediul elementelor de vehiculare de natură organică sau minerală, care contaminează în
diferite grade, variate suporturi. Natura, cantitatea, mărimea şi adezivitatea elementelor de
vehiculare, configuraţia şi structura suportului de vehiculare condiţionează importanţa lor în
transmiterea agenţilor patogeni.

1. Îndepărtarea mecanică a elementelor de vehiculare a agenţilor patogeni se realizează prin

diferite metode: aerisire (ventilaţie), ştergere umedă, măturare umedă, scuturare, aspirare,
spălare, sedimentare, filtrare.

6
 Filtrarea aerului inhalat se realizează cu ajutorul măştii de tifon, care trebuie confecţionată
din 4-6 straturi şi trebuie să acopere masul, gură, bărbia şi părţile laterale ale feţei. Timpul de
utilizare a măştii este de maxim o oră.

2. Ultrasunetele
Folosesc vibraţii cu frecvenţe mari, de peste 9000 cicli/sec. În funcţie de frecvenţa lor,
produc grade diferite de alterare a microorganismelor, concomitent având o acţiune puternică de
curăţire, dezlipind substanţele organice de pe suporturi. Acţionează numai în mediu lichid, prin
fenomenul de cavitaţie.
Indicaţii: în industria alimentară, farmaceutică, în decontaminarea apei potabile, a
instrumentarului chirurgical şi stomatologic.

6. 3. 3 Agenţi termici
Căldura ocupă un loc principal între metodele de sterilizare. În funcţie de intensitatea şi
durata de acţiune, determină grade variate de denaturare a proteinelor.

 Căldura uscată
Mecanism de acţiune: reacţii de oxidare până la carbonizare.

1. Incinerarea este utilizată pentru obiecte de mică valoare (hârtii, pansamente), reziduuri,
materiale moi etc.

2. Flambarea este utilizată în decontaminarea obiectelor din metal şi sticlă, a zidurilor, a

solului, folosindu-se diverse surse de flacără.

3. Fierul de călcat este utilizat în decontaminarea lenjeriei, folosind temperaturi de 140-300

0
C. Utilizarea vaporilor supraîncălziţi creşte eficienţa metodei. A fost stabilit că sporii sunt distruşi
după 50 de secunde, iar formele vegetative, după 5-10 secunde.

4. Aerul cald este utilizat la Poupinel (etuvă)

Condiţii: temperatura de 180 0C, timp de 1 oră din momentul atingerii temperaturii.
Indicaţii: obiecte din sticlă şi porţelan, diverse obiecte din metal, instrumentar, seringi Luer
din sticlă.
Contraindicaţii: soluţii apoase, obiecte din cauciuc, material moale, seringi din metal şi
sticlă.

7
  Căldura umedă
Mecanism de acţiune: coagularea proteinelor; acţionează mai eficient la temperaturi mai
joase decât în cazul căldurii uscate. Sporii sunt distruşi prin căldură umedă printr-un proces de
hidratare şi coagulare a albuminei, la temperaturi în jur de 110-120 0C, ceea ce uneori nu se poate
obţine prin căldură uscată, la aceleaşi temperaturi.

1. Vaporii de apă
 Vaporii de apă fără presiune, la o temperatură de 103 0C şi o durată de expunere de 30-60
minute, au o putere bactericidă redusă, deoarece au o putere de penetraţie mică. Pentru o
acţiune mai eficientă, se asociază cu vapori de formol sau cu alte substanţe chimice.
 Vaporii de apă sub presiune realizează cea mai bună sterilizare.
Condiţii: 110 0C şi 0,5 atm; 121 0C şi 1 atm; 134 0C şi 2 atm; 140 0C şi 3 atm; 151 0C şi 4 atm.
Formele vegetative sunt distruse în aproximativ 1 minut, iar cele sporulate în 5-15 minute.
Indicaţii: instrumentar metalic, obiecte din cauciuc, material moale, seringi din metal şi
sticlă, sticlărie de laborator, medii de cultură etc.
Vaporii sub presiune se obţin în autoclave de tip orizontal sau vertical (Fig. 6. 1).

a. b.

Fig. 6. 1 Autoclav cu vapori sub presiune de tip

a. orizontal; b. vertical

2. Fierberea
Poate fi efectuată în apă simplă sau în apă în care se adaugă agenţi care au proprietatea de a
ridica punctul de fierbere la 108-110 0C (pentru a fi distruşi şi sporii, rezistenţi la temperatura de
100 0C). Substanţele care au această proprietate sunt carbonatul de sodiu (soda de rufe), săpunurile
naturale, detergenţii anionici 1%, borax, formol 1%; de asemenea, ele prezintă şi o acţiune
decontaminantă şi determină o dizolvare a componenţilor organici de pe materialul supus fierberii.

8
 Indicaţii: veselă, instrumentar (în urgenţă sau când nu există alte metode de sterilizare),
seringi, sticlărie de laborator, lenjerie, alimente, apă de băut (când există riscul transmiterii agenţilor
patogeni prin apă contaminată).
În practică, acţiunea sterilizantă se consideră că începe din momentul atingerii punctului de
fierbere şi trebuie să dureze 30 de minute. Se utilizează cutii metalice bine etanşeizate, în care
instrumentarul (curăţat şi lubrefiat) se aşează pe straturi de tifon cu care se şi acoperă. În timpul
fierberii, materialele trebuie să fie bine acoperite cu apă. După terminarea fierberii, se scurge apa,
iar instrumentarul este lăsat în cutia închisă pentru a se răci spontan.

3. Pasteurizarea
Este o metodă utilizată pentru substanţele lichide, care nu suportă temperaturi peste 100 0C.
Constă în încălzirea la 30-95 0C, urmată de răcire bruscă, care înlătură posibilitatea sporulării sau a
incubării microorganismelor supravieţuitoare. Prin pasteurzare, sunt distruse formele vegetative ale
bacteriilor şi fungilor, dar nu şi sporii şi enterovirusurile. Deci, prevenirea toxiinfecţiei botulinice
prin alimente conservate (carne de porc, de peşte, fasole verde) presupune sterilizarea lor prin
metode care folosesc temperaturi peste 100 0C.
Pasteurizarea este de trei tipuri: înaltă (temperaturi de 82-85 0C); medie (temperaturi de 71-
74 0C); joasă (temperaturi de 62-65 0C).

4. Tyndallizarea
Este o metodă de sterilizare fracţionată, la temperaturi mai mici de 100 0C, a substanţelor
lichide, fără a produce degradarea proteinelor, enzimelor sau vitaminelor. Produsele supuse
tyndalizării sunt tratate în băi de apă, la temperaturi de 56-65 0C, timp de 1 oră, de 2-3 ori
consecutiv, la 12-24 de ore interval. După fiecare încălzire, se va asigura răcirea lentă pentru ca din
sporii eventual prezenţi să rezulte forme vegetative care vor fi distruse prin următoarele încălziri.

6. 3. 4 Agenţi chimici
 Mecanism de acţiune
În utilizarea substanţelor chimice la decontaminare trebuie să se ţină seama de mecanismele
care stau la baza acţiunii acestora. Microorganismele pot fi distruse prin următoarele mecanisme:
oxidare (clor, apă oxigenată, permanganat de potasiu, iod), hidroliză (acizi, baze), denaturarea şi
precipitarea proteinelor (sublimat, alcooli, fenol, formol, detergenţi cationci şi amfolitici),
inhibarea sistemului enzimatic al celulei microbiene (fenol, sublimat, alcool, detergenţi).
Intensitatea degradării proteinei microbiene depinde de concentraţia substanţei chimice, de
timpul de contact, de temperatura şi pH-ul mediului.

9
 Substanţele virucide acţionează prin degradarea proteinei de înveliş, permiţând contactul
cu acidul nucleic viral. Substanţe precum: acizii şi bazele tari, oxidanţii puternici în concentraţii
mari, degradează proteina de înveliş, permiţând contactul dintre substanţa virucidă şi acidul nucleic
viral, anulând astfel infectivitatea virusului respectiv.

 Capacitatea de decontaminare
Este condiţionată de:
1. caracteristicile substanţei utilizate: natura chimică, starea de ionizare, concentraţia,
dispersia, solubilitatea, afinitatea.
În funcţie de concentraţia lor, substanţele sunt bacteriostatice sau bactericide. Efectul
substanţelor chimice este cu atât mai mare cu cât timpul de acţiune al acestora este mai îndelungat.
2. proprietăţile agentului patogen care trebuie distrus: specia, structura chimică, faza de
dezvoltare, numărul de microorganisme, sensibilitatea faţă de substanţa chimică utilizată.
3. natura mediului în care are loc decontaminarea: acţiunea este încetinită în medii
vâscoase, dense şi cu substanţe organice şi intensificată în medii lichide; cel mai bun mediu este
apa; substanţele decontaminante trebuie să fie solubile în apă. Trebuie avut în vedere pH-ul optim
pentru ca o anumită substanţă chimică să-şi exercite acţiunea.
4. temperatura: temperatura joasă scade disocierea soluţiilor, ceea ce duce la scăderea
capacităţii de pătrundere a substanţei chimice în celula microbiană; pentru cele mai multe substanţe,
temperatura de 0 0C le inactivează. Temperatura crescută măreşte puterea de acţiune a substanţei
decontaminante.
5. timpul de contact: în funcţie de rezistenţa microorganismului şi de puterea de acţiune a
decontaminantului, va avea o durată variabilă, de secunde sau zile.

 Alegerea substanţei decontaminante şi a metodei de aplicare

Depinde de:
 tipul de microorganism (bacterie, virus, fung, spor)
 rezistenţa la agenţi fizici şi chimici
 natura mediului în care se află microorganismele respective
 caracteristicile suportului asupra căruia vor acţiona agenţii chimici
Alegerea metodei de decontaminare trebuie să aibă în vedere necesitatea neutralizării tuturor
elementelor de vehiculare, ţinând cont de specificul porţilor de eliminare şi al căilor de transmitere,
fără a produce deteriorarea materialelor sau efecte toxice asupra organismului uman şi animal. De
asemenea, trebuie să asigure o eficeinţă maximă, într-un timp scurt şi la un preţ de cost convenabil.

10
  Caracteristicile decontaminantului ideal
Substanţa chimică decontaminantă ideală trebuie să prezinte:
 toxicitate cât mai mare pentru microorganism, în concentraţie cât mai mică
 toxicitate cât mai mică pentru ţesuturile organismului uman
 acţiune rapidă şi de durată
 indice terapeutic cât mai mare
 să formeze soluţii stabile şi uşor de utilizat
 să corespundă estetic şi olfactiv

 Procedee de utilizare a decontaminanţilor chimici

Nu există o metodă ideală, cu aplicabilitate universală în practică, decontaminanţii chimici
sunt puşi în contact cu mediul contaminat prin următoarele metode:
1. Pulverizarea soluţiilor este metoda cea mai eficientă, asigură umezirea până la saturaţie a
obiectelor şi materialelor supuse decontaminării
2. Îmbibarea este utilă mai ales pentru ţesături şi anumite obiecte, asigurând un contact
puternic şi de durată între acestea şi substanţa decontaminantă.
3. Vaporizarea este eficientă, dar necesită etuve sau camere speciale, în care
decontaminantul chimic, adus în stare de vapori, să vină în contact cu materialele supuse
decontaminării. Cantitatea decontaminantului vaporizat trebuie să asigure umezirea perfectă a
tuturor suprafeţelor şi structurilor. Cel mai frecvent se utilizează vapori de formol, eventual asociaţi
cu vapori de apă, pentru a sigura formolului o mai mare penetrabilitate.
4. Aerosolizarea asigură un contact bun între agentul decontaminant şi suportul respectiv,
fără ca decontaminantul să fie adus la temperatura de vaporizare.
5. Dispersia pulberilor de cloramină, clorură de var sau de var nestins se poate utiliza
pentru decontaminarea produselor patologice, a diverselor reziduuri.

Evaluarea capacităţii decontaminante a substanţelor chimice

Pentru ca decontaminarea cu agenţi chimici să se realizeze cu eficienţă maximă, trebuie
stabilit periodic scăderea capacităţii decontaminante a acestora, prin păstrare îndelungată sau în
condiţii necorespunzătoare. De asemenea, trebuie verificată puterea lor bacteriostatică şi
bactericidă.
În acest scop se utilizează:
1. Metoda bacteriologică – stabileşte concentraţia minimă a substanţei de cercetat, care
poate asigura distrugerea microorganismelor în timpul cel mai scurt. În acest scop se efectuează
antiseptograma prin metoda diluţiilor şi metoda difuzimetrică.

11
 2. Metoda chimică – realizează dozarea principiului activ al substanţei decontaminante,
ţinând cont de raporturile normale ale acestuia cu substanţele componente.
3. Metoda biologică evidenţiază acţiunea substanţei decontami-nante asupra unor animale,
insecte, larve etc.
4. Indicele fenolic arată acţiunea unei substanţe chimice decontaminante, comparativ cu cea
a fenolului.
5. Indicele de albumină orientează asupra scăderii eficienţei decontaminantului în prezenţa
albuminei.
Cele mai folosite metode sunt testele pentru indicele fenolic şi indicele de albumină.

 Verificarea eficienţei decontaminării chimice

Se folosesc metode bacteriologice care indică atât eficienţa decontaminanţilor, cât şi
corectitudinea cu care s-a lucrat. În cazul acţiunilor de decontaminare în grupul agenţilor patogeni
cantonaţi în tubul digestiv, testele vor include culturi de Escherichia coli Bruxelles, iar pentru
agenţii patogeni implicaţi în patologia respiratorie, culturi de Staphylococcus aureus Oxford.
Decontaminarea încăperilor se verifică introducând, în cutii Petri deschise, pliculeţe de
bumbac conţinând teste care se aşează în diverse locuri ale încăperii. Se efectuează decontaminarea
chimică, apoi se cutiile Petri se închid şi se trimit la laborator pentru însămânţarea testelor.
Decontaminarea lenjeriei se verifică introducând texte bacteriene în săculeţe de pânză,
care se aşează în părţile cele mai profunde ale materialului supus decontaminării. Se eferctuează
decontaminarea chimică, apoi săculeţele cu teste vor fi trimise la laborator pentru însămânţare.
Decontaminarea veselei poate fi verificată utilizând şerveţele mici, sterile, care se îmbibă
cu apă distilată sterilă. Cu acestea se şterge vesela, apoi fiecare şerveţel se stoarce cu ajutorul unei
pense sterile în câte o eprubetă sterilă. Din conţinutul eprubetelor se vor face însâmânţări pe cutii
Petri cu geloză, se incubează la 37 0C, apoi se numără coloniile crescute. Testarea se face înainte şi
după decontaminare.
Decontaminarea se consideră eficientă dacă flora microbiană găsită la testarea anterioară
decontaminării a scăzut după aceasta cu 60-70%, lipsind microorganismele patogene.
Decontaminarea suprafeţelor se verifică aplicând aceeaşi tehnică aplicată pentru veselă,
numai că fiecare şerveţel este folosit la ştergerea unui perimetru delimitat în cadrul suprafeţei
respective.

 Agenţi chimici decontaminanţi

12
 1. Formolul este aldehida formică sub formă de gaz dizolvat în apă, în proporţie de 40%, la
care se adaugă 10% metanol ca stabilizator. Din aceste soluţii concentrate se prepară soluţiile de
lucru.
Formolul comercial se prezintă ca un lichid incolor, limpede, cu miros caracteristic, miscibil
cu apa în orice proporţie, indiferent de duritatea acesteia. În concentraţiile folosite curent (soluţie
apoasă 5-10% din formolul comercial 40%), este bactericid, tuberculicid, virucid şi sporicid, în
funcţie de timpul de contact. Fiind un produs instabil, cantitatea de formol 40% care se va utiliza la
prepararea soluţiilor de lucru va fi mai mare în cazul unui produs mai vechi, deoarece concentraţia
de aldehidă formică scade în timp.
Formolul e păstrează în vase închise, la întuneric şi temperaturi constante. Se poate utiliza
sub formă lichidă sau gazoasă. Prezintă eficienţă optimă la temperatura de 20-30 0C, umiditate
crescută, de 80-90% şi durată de contact de 6-24 de ore. Nu pătează şi nu deteriorează lenjeria sau
alte obiecte. Formolul persistent după decontaminare se poate neutraliza cu amoniac sau se
îndepărtează prin ventilaţie. Ingerarea soluţiei de formol produce leziuni grave ale mucoasei
gastrointestinale, însoţite de dureri violente şi senzaţie puternică de vomă. Doza letală la om este de
10-15 g formol. Este iritant puternic pentru ochi şi mucoasa căilor respiratorii, provocând tuse cu
senzaţie de asfixie şi edem glotic.
Formolul are o putere de penetraţie slabă, având acţiune de suprafaţă, astfel că
decontaminarea cea mai bună se realizează prin înmuiere sau vaporizare.
Indicaţii. Se utilizează în soluţie apoasă de 5-10% din produsul comercial 40%, în cantitate
de 40-60 ml/m3 pentru pulverizare şi 10-30 ml/m3 pentru vaporizare. Cantitatea de formol necesară
variază în funcţie de gradul de încărcare al încăperii respective cu mobilier. Pentru decontaminarea
obiectelor din cauciuc, piele etc., obiecte care se deteriorează prin tratarea cu vapori de apă, vaporii
de formol se întrebuinţează la temperatura de 60-650C şi la presiune atmosferică normală. Obiectele
trebuie aşezate răsfirat, deoarece vaporii de formol acţionează numai la suprafaţă. În etuvele
respective, formolul se introduce cu ajutorul unor instalaţii speciale, iar pentru încăperi se folosesc
vaporizatoare. Cantitatea de formol variază în raport cu felul materialului supu decontaminării (75-
100 g/m3 pentru etuvă, cu o expunere de 40-160 de minute).
În cazul utilizării formolului pentru decontaminarea lenjeriei, prin înmuiere, se adaugă o
parte din soluţia de formol 2% la patru părţi materiale, timp de contact de 2-3 ore. Se pot folosi şi
preparate pe bază de formol cum sunt Deroformul, Lizoformul etc. Pentru decontaminarea
tegumentelor se poate utiliza şi săpunul cu formol (Sapoform).
Deroformul este un preparat care, pe lângă formol, conţine un detergent şi carbonat de sodiu
(sodă de rufe). Este perfect miscibil cu apa, puternic bactericid atât pentru bacteriile Gram pozitiv,

13
cât şi pentru cele Gram negativ şi virucid. Se foloseşte nediluat în decontaminarea lenjeriei, întrucât
nu este decolorant şi nici caustic. Se prepară în momentul utilizării.

2. Fenolul sau acidul fenic se prezintă sub formă de cristale incolore, care devin roşii sub
acţiunea luminii. Este puţin solubil în apă, dar solubil în solvenţi organici. Soluţiile apoase se obţin
prin încălzirea cristalelor pe baia de apă la temperatura de 45 0C. Fenolul are miros puternic şi
persistent. Este nociv pentru ţesături, irită tegumentele, degradează lustrul mobilierului, este coroziv
faţă de metale. Doza letală la om este de 10 g fenol.
Indicaţii. Fenolul este bactericid şi virucid în concentraţii de 3-5%. Se poate utiliza şi sub
formă de săpun-fenol. Rezultate bune se obţin în decontaminarea lenjeriei, mobilierului,
suprafeţelor contaminate cu forme vegetative, în decontaminarea sputei provenite de la bolnavii de
tuberculoză, a instrumentarului chirurgical etc. Sub formă de vapori, se utilizează la decontaminarea
aerului din încăperi.
Din grupul fenolului fac parte: lizolul, crezolul, creolina, hexaclorfenolul, pentaclorfenolul,
Vesfene şi alte substanţe, produse care se pot folosi în soluţii sau incluse în săpunuri, crfeme sau
pudre. În ultimul timp se foloseşte mai mult Vesfene – un bun bactericid pe bacteriile Gram pozitiv
şi negativ, fungicid şi tuberculicid. Pentru decontaminarea încăperilor, se poate utiliza în soluţie
apoasă de 0,4% sau prin pulverizare în soluţie de 10%.

3. Sublimatul (sublimatul coroziv, clorura de mercur) este o substanţă cristalină, albă,

inodoră, solubilă în apă şi alcool etilic. O concentraţie mare de albumine, săpunul şi substanţele
alcaline scad foarte mult puterea de decontaminare. Lumina solară, aerul descompun sublimatul, de
aceea substanţa trebuie păstrată în vase de culoare neagră şi bine închise. Sublimatul este foarte
toxic pentru om şi animalele cu sânge cald. Irită ţesuturile până la necroză. Doza letală la om este de
0,3 g.
Indicaţii. Concentraţiile de 1-3 %0 sunt active pe formele vegetative, spori. Se utilizează
pentru decontaminarea ţesăturilor, mobilierului, mâinilor.
Compuşii mercurului mai frecvent utilizaţi sunt: mertiolatul, nitromersolul şi
mercurocromul. Aceştia se utilizează în concentraţii de 1% în soluţii apoase şi alcoolice, pentru
decontaminarea instrumentarului chirurgical, a mobilierului etc. În concentraţii de 0,1-0,25% se
poate folosi pentru spălături oculare şi uretrale sau pentru conservarea unor preparate biologice.
4. Varul cloros (clorura de var, hipocloritul de calciu) se prezintă sub formă de pulbere albă
sau uşor gălbuie, care răspândeşte miros de clor. Pentru a fi eficient trebuie să conţină aproximativ
25% clor activ. Este un oxidant puternic.

14
 Acţiunea varului cloros se datorează hipocloritului de calciu din compoziţia sa, produs
instabil, care în apă se descompune eliberând clorul. Pe această proprietate se bazează acţiunea
bactericidă, virucidă şi sporicidă. Eficienţa decontaminării este condiţionată de pH, temperatură,
prezenţa materiilor organice şi conţinutul în clor activ.
Varul cloros este uşor higroscopic şi se descompune la lumină şi căldură. De aceea, se
păstrează în butoaie de lemn, lăcuite sau ceruite în interior, bine astupate şi în încăperi cu
temperatură constantă, din care au fost îndepărtate obiectele de metal. Produsul se poate utiliza sub
formă de pulbere sau în stare lichidă. Cu apa formează o suspensie (lapte de var) care se poate
folosi ca atare sau limpezită (apa de var). Din cauza degajării clorului activ, acestea pot fi folosite
maxim 15-30 de ore din momentul preparării şi numai dacă au fost păstrate în vase bine închise.
Indicaţii. Suspensia de var cloros (5% sau 10% clor activ) se utilizează pentru tratarea
sputei, a puroiului, a materiilor fecale, urinei, în decontaminarea unor suprafeţe de teren, a pereţilor,
adăposturilor pentru animale etc. Soluţia de var cloros se poate utiliza în concentraţii de 1-2,5%
clor activ pentru decontaminarea lenjeriei, cu un timp de contact 24 de ore (concentraţiile mai mari
distrug ţesăturile), iar în concentraţii de 5-10% în decontaminarea diferitelor suporturi şi materiale
(pardoseli, pereţi, băi, recipienţi, platforme etc.). Pulberea de var cloros se foloseşte în tratarea
diferitelor produse patologice (spută, puroi, urină, materii fecale), prin adăugarea a 20-40 g var
cloros la 100 g produs patologic.
Inconvenientele utilizării varului cloros în decontaminare sunt următoarele:
 pierderea în timp scurt a clorului activ;
 decolorarea şi alterarea rezistenţei ţesăturilor;
 scăderea puterii decontaminante în urma contactului cu substanţele organice;
 efectul coroziv asupra metalelor;
 acţiunea iritantă asupra conjunctivei şi a mucoasei căilor respiratorii.

5. Cloramina se prezintă sub formă de pulbere fină, cristalină, alb-gălbuie, cu miros de

clor, solubilă în app la temperatura de aproximativ 200C. Cloramina conţine cel puţin 25% clor activ
şi este un compius relativ stabil dacă se păstrează la adăpost de aer, umezeală şi lumină.
Se poate prezenta şi sub formă de tablete de 500 mg, simple sau cu adaos de substanţe
alcaline stabilizatoare (borax, carbonat de sodiu, clorură de sodiu). Acţiunea cloramine scade în
mediile cu cantităţi mari de substanţe organice, la un pH alcalin sau la o temperatură prea scăzută.
Acţiunea bactericidă, tuberculicidă, virucidă şi sporicidă a cloraminei se bazează pe proprietăţile
substanţei de hidroliză şi descompunere, cu eliberarea clorului activ.
Indicaţii. În concentraţii de 2-3% clor activ, cloramina este bactericidă, în concentraţii de 5-
10% este virucidă şi tuberculicidă. Cloramina se utilizează în concentraţii de 0,5-10% în

15
decontaminarea mâinilor, vaselor, veselei, mobilierului etc., ţinând cont de faptul că soluţia de peste
3% clor activ este decolorantă şi soluţia de peste 5% este caustică pentru piele şi ţesături. Cloramina
sub formă de pulbere se poate utiliza la tratarea diferitelor produse patologice în aceleaşi
concentraţii ca şi varul cloros.
Puterea decontaminantă a cloraminei poate fi mărită de 2-3 ori prin activarea cu sulfat sau
clorură de amoniu sau cu acid clorhidric. Aceşti activatori se adaugă cu puţin timp înainte de
utilizarea soluţiei de cloramină.
Alte preparate care conşin clor sunt: Cloramina B, Cloramina T, acidul hipocloros,
hipocloritul de sodiu (în concentraţie de 0,5% clor activ se numeşte soluţie Dakin, iar în
concentraţie de 25% clor activ – licoarea Labaraque), hipocloritul de potasiu (în concentraţie de
25% clor activ se numeşte apă de Javel).
Dintre substanţele mai noi, clorhexidina este bacteriostatic şi bactericid cu spectru larg, dar
mult mai activă pe bacteriile Gram pozitiv. Are toxicitate redusă şi este utilizată inclusă în creme
bactericide în decontaminarea mâinilor, mai ales în secţiile de neonatologie.

6. Varul nestins (oxidul de calciu) se obţine prin calcinarea prieteni de var şi se prezintă sub
formă de bulgări de culoare albă sau alb-cenuşie, cu efect caustic asupra tegumentelor. În contact cu
apa, se transformă în var stins (hidroxidul de calciu) care ste greu solubil în apă, formând cu
aceasta laptele de var. Solubilitatea creşte la temperaturi mai joase sau când se adaugă clorură de
sodiu. Varul stins îşi pierde repede acţiunea decontaminantă, deoarece, în contact cu CO 2 din aer,
formează carbonatul de calciu care nu are efect bactericid.
Indicaţii. Varul nestins se poate întrebuinţa ca atare pentru decontaminarea diferitelor
suprafeţe, a excretelor etc. Laptele de var 20% se foloseşte pentru tratarea produselor patologice, a
pereţilor, pardoselilor, a fântânilor, a recipientelor pentru reziduuri.

7. Alcoolii sunt substanţe frecvent utilizate în decontaminare, dar care nu întotdeauna au

eficienţă superioară.
Alcoolul etilic în concentraţie de 95% (alcool absolut) are o acţiune slabă. În concentraţie de
50-75% se foloseşte ca antiseptic pentru tegumente. Alcoolul denaturat (spirtul sanitar) conţine
70-90% alcool etilic şi 10-30% alcool metilic, la care se adaugă un colorant pentru a evidenţia
faptul că este o substanţă toxică. Se utilizează ca antiseptic, fără a avea o acţiune bactericidă
deosebită.

8. Iodul este o substanţă cristalină, cenuşie, cu luciu metalic, puţin solubilă în apă, solubilă
în cloroform, benzen, benzină, eter, acetonă, formând cu acestea o soluţie de culoare brună. Iodul

16
este un oxidant mai slab decât clorul, acţiunea sa decontaminantă scade în prezenţa apei dure şi a
substanţelor organice. Totuşi, iodul are o puternică acţiune bactericidă şi virucidă.
Indicaţii. Soluţia apoasă de iod (soluţia Lugol, 2% iod) şi hidroalcoolică (tinctură, 2%
iodură de sodiu) sunt considerate ca germicide universale şi sunt utilizate ca antiseptice pentru
tegumente, în decontaminarea instrumentarului medical, a obiectelor de sticlă (termometre), iar, în
urgenţă, şi pentru instumentarul metalic.
Utilizarea tincturii de iod ca antiseptic pentru plăgi prezintă dezavantajul că lasă reziduuri
caustice pentru piele şi provoacă senzaţii dureroase. Toxicitatea iodului pentru animale şi om este
redusă, dar vaporii de iod au acţiune iritantă pentru căile respiratorii. În soluţie, este moderat caustic
pentru tegumente.
Aplicarea iodului în decontaminarea curentă este limitată din cauza mirtosului, a pătării
hainelor şi a tegumentelor, a corozivităţii şi reducerii acţiunii sale în prezenţa substanţelor organice.
Pentru a valorifica puterea germicidă a iodului şi pentru a înlătura efectele negative, se utilizează o
soluţie în care solubilizarea în apă a iodului este realizată prin adăugarea de substanţe organice
tensioactive (propilenglicol). Aceste combinaţii se numesc iodofori („purtători de iod”), au o
culoare brună până la galben pai, în funcţie de concentraţia iodului, de la 1,7 la 5% iod liber. Ele pot
fi diluate cu apa în orice proporţie. Iodoforii nu au miros, nu pătează, nu sunt iritanţi şi nici toxici,
au o putere decontaminantă mai ridicată decât a soluţiilor apoase sau alcoolice de iod, prezentând şi
efecte detergente. Exemplu: Betadine.

9. Apa oxigenată
Soluţia 3% este apa oxigenată oficinală. Soluţia comercială 30% e numeşte perhidrol şi este
caustică pentru ţesuturi. Apa oxigenată 100% este un lichid vâscos, incolor, miscibil cu apa în orice
proporţie. Apa oxigenată este oxidantă şi are efect germicid prin oxigenul liber degajat. Efectul
depinde de concentraţie, temperatură, lumină şi de prezenţa substanţelor organice. Apa oxigenată se
descompune la lumină, de aceea se păstrează în recipiente de culoare închisă.
Indicaţii. Apa oxigenată 3-5% se utilizează ca antiseptic pentru plăgi, tegumente şi pentru
gargarisme. De asemenea, se poate folosi în decontaminarea materialelor rezistente la oxidare.

10. Permanganatul de potasiu se prezintă sub formă de cristale de culoare violet, cu tentă
negricioasă, solubile în apă. În soluţie acidă, permanganatul de potasiu este un oxidant puternic, îar
în soluţie apoasă se foloseşte ca antiseptic. Utilizarea în practică este limitată din cauza formării
dioxidului de mangan, care se depune sub formă de depozite pe materialele tratate, colorându-le.

17
 Indicaţii. Soluţia apoasă de 0,5%0 se foloseşte la decontaminarea mâinilor, termometrelor,
apăsătoarelor de limbă etc., iar soluţia apoasă de 2-4%0 pentru decontaminarea mobilierului. Pentru
gargarisme, se folosesc soluţii de 1/20.000 sau de 1/30.000.

11. Soda de rufe (carbonatul de sodiu) este un agent de spălare, produce hidroliză şi are o
acţiune bactericidă, care creşte cu temperatura.
Indicaţii. Ca auxiliar în decontaminare şi pentru curăţire, carbonatul de sodiu se utilizează în
soluţie fierbinte şi concentraţii de 1-2% pentru vase, veselă, tacâmuri, rufărie etc. Adăugată în apa
de fierbere a instrumentelor sau lenjeriei, în concentraţii de 1-2%, soda de rufe are proprietatea de a
ridica temperatura de fierbere cu câteva grade, îmbunătăţind eficienţa sterilizării acestora.

12. Soda caustică (hidroxidul de sodiu) este un bun auxiliar în decontaminare, deoarece, în
soluţii cu concentraţia de 2-4% este bactericid, virucid şi fungicid. Pentru tratarea sputei provenite
de la bolnavii cu tuberculoză, se utilizează concentraţii de 10%, cu o expunere de 24 de ore.

13. Sulfatul de cupru (piatra vânătă) este o substanţă cristalină, de culoare albastră. Se
utilizează, sub formă de soluţii fierbinţi 5%, în decontaminarea utilajelor din sectorul alimentar, iar
în concentraţii de 2-3%, pentru decontaminarea mâinilor. De asemenea, se utilizează la tratarea
apelor reziduale şi ca dezodorizant. Sulfatul de cupru este un puternic fungicid.

14. Acizii minerali pot fi folosiţi ca decontaminanţi atunci când materialul supus acţiunii lor
nu prezintă importanţă economică. Astfel, se pot utiliza soluţii de acid clorhidric 1,5%, acid
sulfuric 5%, acid sulfuros 0,5-1%, acid azotic 2%, acid boric 3% etc.

15. Acizii organici au o utilizare limitată în decontaminare. Se poate folosi acidul formic
sau acidul performic, acetic, lactic, oleic, salicilic. Acidul peracetic, în soluţie apoasă 2%, se
foloseşte în decontaminarea mâinilor, având acţiune rapidă bactericidă, virucidă, tuberculicidă,
fungicidă şi sporicidă.

16. Detergenţii sunt substanţe cu efect spumant şi cu putere decontaminantă bună,

întrebuinţându-se la scară largă. Sunt de mai multe categorii:
a) Săpunurile naturale sunt utilizate pentru efectul lor de curăţire. Săpunul de sodiu este
slab bacteriostatic. Ca emulgatori şi solubilizanţi, săpunurile sunt utilizate şi pentru încorporarea
unor substanţe antiseptice (săpunuri medicinale).

18
 b) Săpunurile sintetice (detergenţii anionici) sunt substanţe cu un efect bactericid slab, dar
cu o puternică acţiune de curăţire. Sunt detergenţii utilizaţi la nivel populaţional, de tip „Dero” etc.
c) Detergenţii cationici sunt săruri cuaternare de amoniu, obţinute pe cale sintetică. Se
prezintă sub formă de cristale inodore, insipide, parţial solubile în apă, dar solubile în solvenţi
organici. Formează soluţii stabile cu acizii şi alcalii, precum şi cu apele dure. Au o eficienţă bună la
temperatură crescută (40-600C). Doza toxică pentru om este de 10-20 g. În soluţii apoase, în
concentraţiile de utilizare, nu atacă materialele nu pătează, nu au miros, nu sunt toxice şi au o
puternică acţiune bactericidă. Concentraţiile de lucru obişnuite sunt de 1-2% 0, dar se pot dolosi şi în
soluţii mai concentrate (10%). Acţionează prin emulsia grăsimilor şi a uleiurilor, dezagregând
astfel membrana celulară, inactivează enzimele, denaturează proteinele esenţiale pentru
metabolismul şi creşterea celulei microbiene.
Detergenţii cationici sunt activi faţă de bacteriile Gram pozitiv şi, în mai mică măsură, faţă
de cele Gram negativ. Nu acţionează asupra bacilului piocianic, Mycobacterium tuberculosis şi nici
a virusurilor rezistente în mediul extern. Distrug sporii dacă se utilizează soluţii la punctul de
fierbere, în concentraţii de 1-2%0, timp de 15 minute, pe suprafeţe umezite în prealabil. Se folosesc,
prin pulverizare, stropire, înmuiere, scufundare şi fierbere în decontaminarea mobilierului, vaselor,
veselei, jucăriilor, aparaturii de diverse tipuri, pardoselilor etc. De asemenea, se folosesc în
decontaminarea periodica a aparatelor şi utilajelor din industria alimentară, industria farmaceutică şi
antibiotică (bacurile de fermentaţie şi instalaţiile de filtrare). Soluţia hidroalcoolică 1% 0 se
utilizează în decontaminarea mâinilor.
Produse comerciale: Cetavlon, Triton, Cetazol. Bromocetul se găseşte sub formă de soluţie
hidroalcoolică 10% sau 20%, din care se prepară soluţiile de lucru, în apă, în concentraţii de 1-2%0.
d) Detergenţii amfolitici sunt substanţe cristaline sau amorfe, cu aspect de săpun, cu mare
solubilitate în apă, având proprietatea de a modifica tensiunea superficială atât în mediul acid, cât şi
în mediul alcalin. Au o mare putere de absorbţie pe suprafeţe. Prezintă, pe lângă efectul de curăţire,
şi o puternică acţiune bactericidă pe Gram pozitiv şi negativ, acţiune virucidă, fungicidă şi
tuberculicidă. Sunt larg utilizaţi în diverse ramuri industriale.
Produse comerciale: Tego, Tegonin – substanţe lichide de culoare gălbuie, cu miros slab de
amoniac, formează cu apa soluţii oşor spumante. În pracitcă, se pot folosi soluţii de 1-2% în
decontaminarea mâinilor, plăgilor, lenjeriei, veselei, instrumentarului, aparaturii, mobilierului,
pereţilor, produselor patologice etc. Utilizarea acestora necesită o prealabilă curăţire mecanică a
suportului expus acţiunii detergentului.

19
 6. 4. Aplicarea practică a unor metode şi mijloace de decontaminare

6. 4. 1 Decontaminarea mâinilor
Mâinile contaminate reprezintă o importantă cale de transmitere a agenţilor patogeni, în
special în mediul spitalicesc. Mâinile personalului de spital se pot contamina în diferite împrejurări:
manipularea materialelor şi obiectelor, a produselor patologice, prin contact cu tegumentele
bolnavilor, de la purtătorii de agenţi patogeni aflaţi printre bolnavi sau prin autocontaminare, în
cazul purtătorilor nazali, faringieni, fecali sau urinari.
În lipsa decontaminării curente a mâinilor personalului de spital, consecinţele pot fi deosebit
de grave sub formă de infecţii nosocomiale, mai ales în secţii de pediatrie şi neonatologie,
obstetrică, chirurgie, boli infecţioase, pneumologie etc.
În prezent, există numeroase substanţe chimice, care pot fi utilizate pentru decontaminarea
mâinilor. Indiferent la care dintre acestea se apelează, mâinile vor fi în prealabil bine spălate cu apă
şi săpun sau cu apă şi detergenţi cationici. Prin spălare, se reduce 50-60% din numărul de
microorganisme aflate pe tegumentele mâinilor. În cazul folosirii săpunurilor care includ în
compoziţia lor substanţe decontaminante cu proprietăţi detergente şi bactericide, se asigură o o
decontaminare foarte bună a mâinilor după 15 minute de spălare.
Substanţele chimice decontaminante folosite în mod frecvent şi în concentraţii mari
deteriorează tegumentele, de acea nu pot decât să completeze spălarea, nu să şi o înlocuiască.
La utilizarea detergenţilor cationici se va avea în vedere acţiunea lor bactericidă mai ales
asupra bacteriilor Gram pozitiv, a faptului că aceasta este redusă în mediu acid, în prezenţa
substanţelor organice, a săpunurilor, alcoolului şi la temperaturi scăzute.
În decontaminarea mâinilor, se pot folosi şi soluţii recent preparate de cloramină 0,5-1,5%,
păstrate în recipiente închise, cu condiţia ca mâinile să fie în prealabil bine spălate cu apă caldă şi
săpun. De asemenea, se pot utiliza şi: iodoform 10%, compuşi ai formolului sau ai fenolului 1-2%,
acid boric 2-3%, rivanol 1-2%0 etc. Săpunul lichid care conţine hexacloroform este de asemenea
utilizat. O eficienţă ridicată o au soluţiile de apă oxigenată în amestec cu sulfanol, soluţiile de acid
peracetic 2% sau amestecul de acid peracetic 0,2% şi alcoole etilic 80%.
Verificarea eficienţei decontaminante a diferitelor substanţe asupra mâinilor se poate realiza
prin metoda Price, care constă în spălarea cu apă sterilă, înainte şi după aplicarea
decontaminantului, urmată de fiecare dată de însămânţări pe medii de cultură. Alte metode sunt:
atingerea cu degetul, înainte şi după decontaminare, a unor medii de cultură; ştergerea mâinilor
înainte şi după aplicarea decontaminantului cu bucăţi de pânză sterile, urmată de însămânţarea
acestora pe diferite medii de cultură.

20
 6. 4. 2 Decontaminarea încăperilor
Încăperile destinate locuinţei familiale, colectivităţilor, spitalelor reprezintă, prin
supraaglomerarea şi brasajul populaţional, ca şi prin curenţii de aer, spaţii în care aerul şi obiectele
pot dispune de o încărcătură variabilă de agenţi patogeni şi potenţial patogeni. Asemenea spaţii
reprezintă locurile favorabile diseminării agenţilor patogeni, de la surse la organismele receptive.
Bolile infecţioase ale aparatului respirator şi, într-o anumită măsură, toate celelalte boli, pot fi
contractate uşor în încăperi supraaglomerate şi care nu sunt supuse permanent unui regim
corespunzător de decontaminare generală.
În practică, decontaminarea încăperilor se recomandă a se efectua zilnic, cu mijloace variate,
iar în cazul încăperilor în care s-a izolat un bolnav infecţios, acestea vor fi decontaminate cu
substanţe chimice. În cazul bolilor determinate de agenţi patogeni puţin rezistenţi în mediul extern
(rujeolă, rubeolă, gripă, parotidită epidemică, tuse convulsivă etc.), decontaminarea încăperilor se
poate realiza numai prin mijloace naturale şi mecanice.
Decontaminarea optimă a încăperilor se poate realiza doar prin combinarea mai multor
mijloace şi metode. Substanţele chimice decontaminante, pulverizate sau vaporizate, asigură
reducerea sub doza infectantă a densităţii agenţilor patogeni şi condiţionat patogeni din încăperi.
Frecvent se utilizează cloramina sau varul cloros, formolul, detergenţii cationici şi amfolitici.

Formolizarea încăperilor este metoda de decontaminare cu cea mai mare eficienţă, deşi
formolul este puternic iritant pentru mucoase şi este dificil de utilizat la scară largă. Pentru
efectuarea formolizării, se foloseşte formolul comercial 40%, o cantitate de 10-30 ml/m 3, în funcţie
de încărcarea încăperii cu materiale. Formolul va fi vaporizat cu autoclavul sau cu vaporizatorul de
formol. În faza pregătitoare, se calculează cubajul şi se etanşeizează încăperea, iar obiectele vor fi
aşezate în aşa fel încât să fie supuse acţiunii vaporilor de formol pe cât mai multe din suprafeţe.
Temperatura din încăpere va fi adusă la 20-300C, iar umiditatea la valori de 80-90%. Încăperea va
rămâne sub acţiunea vaporilor de formol timp de 6-24 de ore, după care se ventilează. Dacă persistă
mirosul de formol, se va neutraliza cu amoniac – 3 ml/m 3, pulverizat sau distribuit în câteva
recipiente în colţurile camerei respective. După 1-2 ore se ventilează din nou, apoi încăperea se
poate da în folosinţă. Anexele încăperilor (băi, toalete), după o prealabilă degresare cu detergenţi
anionici, se decontaminează cu soluţii de cloramină sau var cloros 3-5%, timp de contact de 30 de
minute.

21
 6. 4. 3 Decontaminarea obiectelor
Varietatea mare a obiectelor şi a naturii materialului din care sunt confecţionate impune
alegrea cu grijă a metodei de decontaminare, astfel încât eficienţa să fie crescută, fără a cauza
deteriorarea acestora.
1. Lenjeria se decontaminează prin spălare cu apă, săpun şi detergenţi, prin fierbere sau
prin îmbibare timp de 2-6 ore, la temperaturi ridicate, cu soluţii de formol 2-5%, cloramină 1-2%
sau cu vapori de apă şi formol, în etuve sau camere special amenajate pentru tratarea unro cantităţi
mari de materiale.
2. Păturile şi saltelele se decontaminează prin ştergere, pulverizare sau înmuiere în soluţii
de detergenţi amfolitici 1-2%, cloramină 1-2%, formol 2-5% sau prin expunerea acestora la
acţiunea vaporilor de apă şi formol, în etuve sau camere speciale. Saltelele şi pernele confecţionate
din material spongios vor fi utilizate sub protecţia unor huse care se vor schimba după fiecare
bolnav. Decontaminarea acestora se va efectua prin înmuiere în soluţii sau prin stropire, iar periodic
vor fi supuse acţiunii vaporilor decontaminanţi.
3. Obiectele confecţionate din piele, blană sau materiale plastice pot fi decontaminate cu
soluţii sau gaze.
4. Termometrele se decontaminează prin spălare cu apă şi săpun sau detergenţi, urmată de
trecerea lor prin soluţii proaspete de cloramină 2-3% sau detergenţi cationici 1-2%0. La
întrebuinţarea acestora, se vor clăti cu apă distilată sterilă, cu ser fiziologic steril sau cu apă fiartă.
5. Apăsătoarele de limbă din lemn sau metalice, după spălare cu apă şi săpun sau cu
detergenţi, vor fi sterilizate prin fierbere sau autoclavare.
6. Biberoanele şi tetinele vor fi spălate cu apă caldă şi săpun sau detergenţi, apoi vor fi
fierte timp de 30 de minute. În anumite împrejurări, se poate utiliza decontaminarea cu soluţie de
cloramină 2-3% sau cu detergenţi cationici 2%0, urmată de spălarea la jet de apă şi sterilizarea prin
fierbere timp de 15-20 de minute.
7. Sondele de cauciuc şi tubulatura aparatelor, după spălarea cu apă şi săpun sau
detergenţi, se vor decontamina prin fierbere, autoclavare sau scufundarea timp de 24 de ore, în
soluţii de cloramină 3-5%, formol 5% sau detergenţi cationici 2%0.
8. Incubatorul pentru prematuri trebuie decontaminat cât mai frecvent cu mijloace care să
nu dăuneze nou-născutului. Iniţial, se spală cu apă şi săpun sau detergenţi, apoi se decontaminează
prin ştergere sau stropire cu soluţii de detergeneţi cationici 1-2% 0, cloramină 1-3%. În anumite
situaţii, incubatorul poate fi supus formolizării, după care neutralizării cu amoniac 5%. Uiterior se
spală cu apă şi săpun şi se clăteşte cu apă sterilă.

22
 9. Vesela şi tacâmurile, în prealabil spălate cu apă caldă şi detergenţi, pot fi tratate cu
soluţii de cloramină 5% sau detergenţi cationici 3-5%0, după care se clătesc abundent cu apă caldă şi
se usucă în cuptoare cu aer cald sau la temperatura camerei.
10. Jucăriile contaminate, în funcţie de valoarea lor şi de materialul din care sunt
confecţionate, vor fi incinerate sau tratate cu soluţii de cloramină 1-3% sau detergenţi cationici 1-
2%0, apoi spălate abundent cu apă caldă.

6. 4. 4 Decontaminarea apei de băut

Decontaminarea unor cantităţi mici de apă potabilă se poate realiza prin fierbere, adăugare
de clor sau de permanganat de potasiu.
Fierberea apei se realizează în recipiente speciale sau improvizate, timp de 30 de minute,
după care apa răcită şi barbotată se poate consuma. Clorinarea se efectuează adăugând 1-3 mg clor
activ la 1 litru apă, timp de contact 2 ore, după care se îndepărtează excesul de clor cu tiosulfat de
sodiu soluţie 2,5%. În cazul utilizării permanganatului de potasiu, soluţia iniţială, cu o
concentraţie cunoscută, se adaugă în apa supusă decontaminării picătură cu picătură, agitând mereu
până la obţinerea culorii roz-pal care persistă şi după 20 de minute. Cunoscând numărul de picături
necesare pentru tratarea unui litru de apă şi concentraţia soluţiei de permanganat de potasiu folosită,
se poate calcula cantitatea necesară pentru calcularea oricărui volum de apă. Apa astfel tratată poate
fi consumată după un interval de 15-20 de minute de la realizarea amestecului. Culoarea roz-pal
persistentă nu este dăunătoare.
Decontaminarea apei de fântână se realizează prin substanţe pe bază de clor: cloramină,
var cloros sau cu permanganat de potasiu. Cantitatea de substanţă chimică utilizată pentru 1 m 3 de
apă şi frecvenţa tratărilor variază cu gradul de contaminare, cu starea şi amplasarea sursei de apă, cu
rezultatele investigaţiilor bacteriologice periodice, cu situaţia epidemiologică din teritoriu şi cu
nivelul educaţional al populaţiei. În practică, se utilizează aproximativ 5-10 g de clor activ la 1 m3
de apă (25-100 g de var cloros). Se calculează volumul apei din fântână, se stabileşte cantitatea de
var cloros necesară, care se introduce într-o găleată şi se solvă treptat, prin adăugare de apă.
Conţinutul găleţii se toarnă în apa de fântână şi se barbotează. Se lasă 1-2 ore, apoi calitatea
operaţiunii se verifică prin dozarea clorului rezidual sau, frecvent, prin metoda organoleptică. După
o primă decontaminare, apa şi nămolul se vor îndepărta, operaţiunea repetându-se după ce s-a
refăcut coloana de apă.
Decontaminarea corect realizată trebuie să lase în apă un uşor miros de clor, ceea ce
înseamnă că apa se poate consuma. În caz de clorinare insuficientă, se adaugă o cantitate
suplimentară de var cloros şi operaţiunea se repetă. Dacă s-a produs o hiperclorinare, apa va fi

23
intens şi prelungit barbotată, va fi dată în consum mai târziu sau eventual se va îndepărta o parte din
apă, astfel încăt apa izvorâtă să reducă procentul de clor rezidual.

6. 4. 5 Decontaminarea produselor patologice provenite de la sursele de agenţi patogeni

(bolnavi sau purtători) reduce riscul transmiterii microbilor şi paraziţilor în mediul extern.
Variate produse patologice pot fi incriminate în transmiterea directă sau în contaminarea
căilor de transmitere indirectă a agenţilor patogeni. Un loc aparte îl ocupă secreţiile nasofaringiene,
sputa, lichidul oral, diversele secreţii mucoase, produsele de vărsătură, urina, materiile fecale,
sângele, laptele şi produsele care rezultă în cursul avorturilor sau naşterilor.
Decontaminarea acestor produselor patologice, precum şi a suporturilor pe care se pot găsi
(pansamente, diverse obiecte, instrumentar etc.) se realizează prin amestecul cu soluţii de formol 5-
10%, var cloros pulbere 200-400 g la 1 kg de produs sau suspensie de var cloros 10-20%, var
nestins pulbere, în cantitate de 400 g la 1 kg de produs, creolină 5-20% şi hidroxid de sodiu (sodă
caustică) 10%. După decontaminare, aceste produse vor fi îndepărtate, ca şi celelalte reziduuri, iar
în cazul pansamentelor sau al altor obiecte de mică valoare, este indicată incinerarea lor.

6. 5 Sterilizarea
Sterilizarea presupune utilizarea unor mijloace fizice sau chimice, care pot să asigure cu
certitudine distrugerea tuturor agenţilor patogeni şi a saprofiţilor, inclusiv a sporilor bacterieni sau
de micete. O sterilizare incompletă ar pune în pericol viaţa pacienţilor sau ar determina insuccese în
investigaţiile de laborator. Obiectele supuse sterilizării şi ambalajele acestora nu trebuie să se
deterioreze, pentru a asigura păstrarea ulterioară a materialelor în condiţii de maximă siguranţă faţă
de pericolul contaminării.
Eficienţa sterilizării depinde de calitatea operaţiunilor de presterilizare, care trebuie să
asigure îndepărtarea completă de pe materialele ce vor fi supuse sterilizării, a oricăror urme de
substanţe organice. Materialele de sterilizat vor fi spălate manual, cu peria, într-un mediu apos în
care se adaugă detergenţi sau se pot folosi instalaţii de ultrasunete sau jeturi multiple de apă la
presiune înaltă.

6. 5. 1 Metode de sterilizare
Pentru sterilizare, dintre metodele fizice, cele termice ocupă primul loc în eficienţă.
1. Fierberea, deşi prezintă anumite inconveniente, atunci când este utilizată corect, cu apă
la care se adaugă substanţe chimice pentru a ridica punctul de fierbere, iar durata operaţiunii să
depăşească 30 de minute, poate da rezultate sigure, mai ales în condiţii de teren sau de urgenţă.

24
 2. Autoclavarea poate să asigure majoritatea operaţiunilor de sterilizare. În afară de
controlul tehnic al aparaturii de sterilizare, se va asigura verificarea acţiunii antimicrobiene,
urmărindu-se trei parametri: temperatura, presiunea şi timpul de expunere, deci manometrele,
termometrele şi ceasurile trebuie să funcţioneze ireproşabil.
3. Căldura uscată este folosită pentru sterilizarea obiectelor din sticlă şi din metal.
Cuptoarele cu aer cald, de tip Poupinel, au cea mai mare utilizare.
4. Alte metode sunt reprezentate de ultrasunete, laserul cu dioxid de carbon, radiaţiile
infraroşii, care pot realiza sterilizarea la temperatura de 180 0C, în numai 10 minute. Aceşti agenţi
necesită o aparatură complicată şi costisitoare, dar realizează o sterilizare rapidă şi foarte bună.
Radiaţiile ionizante, în special radiaţiile gamma, dau, de asemenea, rezultate bune. Efectul
bactericid şi virucid al acestor agenţi cu mare putere de penetrabilitate este condiţionat de doză,
durata de acţiune, stadiul de dezvoltare, starea şi numărul microorganismelor, de natura şi de
proprietăţile mediului în care se află acestea, precum şi de acţiunea directă sau indirectă a radiaţiilor
asupra agenţilor patogeni. Activitatea bactericidă a radiaţiilor ionizante poate fi potenţată prin
aplicarea acestora în prezenţa unor substanţe chimice cu acţiune antimicrobiană, indiferent de
temperatura mediului ambiant. Radiaţiile ionizante gamma se utilizează în industria alimentară, în
tratarea cerealelor, fructelor şi legumelor, în industria de prelucrare a produselor animaliere, în
industria farmaceutică. De asemenea, se utilizează în sterilizarea materialelor şi instrumentelor
folosite în chirurgie şi laboratoare, în decontaminarea apei.
Materialele care nu rezistă la temperaturi ridicate se pot steriliza cu vapori de formol
asigurând un contact de 12-24 de ore.
Rezultate foarte bune se obţin cu oxid de etilen, cu mare eficienţă şi cu acţiune rapidă. Deşi
este costisitor şi periculos de manipulat, oxidul de etilen este apreciat deoarece operaţiunile se pot
executa „la rece” pentru orice fel de material, timp de contact 15-60 de minute. Oxidul de etilen
trece prin sacii de polietilen prin care nu trec, însă, aerul şi nici microorganismele, astfel încât
materialele pot fi în acest mod sterilizate şi păstrate până la utilizare.
Obiectele şi instrumentele confecţionate total sau parţial din cauciuc, plastic sau alte
materiale puţin rezistente la acţiunea mijloacelor termice sau chimice, vor putea fi sterilizate prin
radiaţii ionizante, oxid de etilen, vapori de formol sau, la nevoie, după o prelabilă curăţire mecanică
şi chimică, vor fi supuse acţiunii sterilizante a unor decontaminanţi chimici, urmele acestora ulterior
se vor îndepărta prin spălare cu apă distilată sterilă. În acest mod se va proceda şi cu aparatele de
anestezie, dializă renală etc., adesea incriminate în transmiterea infecţiilor nosocomiale.

25
 6. 5. 2 Controlul sterilizării
Se realizează prin următoarele texte:

1. Teste bacteriologice
Se utilizează bucăţi de tifon steril îmbibate cu culturi de microorganisme sporulate,
termorezistente (Bacillus subtilis, B. stearothermophilis), uscate în cutii Petri şi introduse în tuburi
sterile, care se aşează printre obiectele de sterilizat, în diferite locuri din autoclav. După ce se
realizează autoclavarea, testele sunt însămânţate prin introducerea de mediu de bulion steril direct în
tuburi, apoi sunt incubate în termostat. O bună autoclavare trebuie să ducă la culturi negative.

2. Teste chimice
Se utilizează substanţe care au proprietatea de a-şi schimba caracteristicile fizico-chimice la
temperaturi predeterminate (benzinaftol, antipirină, floare de sulf, rezercină, acid benzoic).
Autoclavarea se poate verifica şi cu ajutorul benzilor de hârtie indicatoare, care au proprietatea de a
vira culoarea de la violet purpuriu la verde sau de la negru închis la brun, în funcţie de intervalul de
timp şi de temperatura atinsă. (de exemplu, benzile indicatoare „BAG-Chemo-Strip” pentru
autoclav şi „BAG-Dry-Check” pentru Poupinel).

3. Teste fizice
Se utilizează termometre şi termosonde care, introduse în autoclav, indică temperatura
înregistrată.

26
 Tabelul 6. 2
Mijloace şi metode de decontaminare a diferitelor suprafeţe

Suprafeţe din: Mijloace Metode Periodicitate Onservaţii

Sala de operaţie Bromocet 2%o Ştergere umedă după curăţenie Zilnic. Dimineaţa şi cu 30 min După fiecare ştergere a suprafeţelor, uşile se
înainte de începerea activităţii închid. Periile sunt destinate numai pentru
în sală aceste spaţii
Sala de naştere RUV Lămpi cu caracteristici adecvate Zilnic. Sursele de RUV intră în După utilizare, periile se spală la apă
decontaminării funcţiune după ştergerea curgătoare, apoi se ţin 2 ore în soluţie
suprafeţelor. După fiecare cloramină 3-5% sau se fierb 30 min. Sursele de
operaţie: ştergere umedă şi RUV vor funcţiona tot intervalul de timp cât
RUV durează operaţiunea. Distanţa dintre şedinţele
operatorii: cel puţin 30 min.
Cloramină După curăţenie, se efectuează Lunar Înainte de stropire sau formolizare, se scot din
stropire, pulverizare abundentă, sală obiectele care pot fi deteriorate de
umezirea suprafeţelor se menţine 20 contactul prelungit cu substanţa.
min. Acestea vor fi şterse cu soluţiide detergenţi,
Formol Vapori în cantitate suficientă pentru bromocet 2%o.
umezirea în peliculă a suprafeţelor
minim 1 oră.
Sălile de Bromocet Ştergere, umezire 20 min. Zilnic, cu cel puţin 30 min.
pansamente înainte de a începe activitatea
Sălile de ATI RUV - După terminarea curăţeniei
prin ştergere umedă
Cloramină 1-2% Stropire abundentă Idem „Sala de operaţie” Idem „Sala de operaţie”
Formol 1-2% Vapori
Sala de necropsie Bromocet 2%o Stropire umedă după curăţenie Zilnic, de 2-3 ori
Salonul de bolnavi Formol 1-2% Stropire abundentă şi contact 20 Cel puţin la 3 luni În prealabil, se aeriseşte salonul.
Cloramină 1-2% min. Salonul se închide cu 24 ore înainte, după
scoaterea obiectelor ce se pot deteriora,
eventual ulterior se neutralizează formaldehida
prin hidroxid de sodiu sau amoniac.
Camera pentru Idem „Sala de operaţie”
sterilizare
Boxele saloanelor Nu se vor utiliza RUV decât în lipsa pacienţilor

27
de nou-născuţi, şi după curăţenia prin spălare şi ştergere umedă
prematuri, a prafului.
dismaturi, cu
deficienţe
Coridoarele Bromocet 2%o Ştergere umedă după curăţenie Zilnic, de 4-5 ori. Aerusire. Obiectele deteriorate de cloramină
indiferent de vor fi îndepărtate. În zilele permise
profilul secţiei Cloramină 2-5% Stropire abundentă şi menţinere 20 Lunar vizitatorilor, aerisirea şi ultima ştergere umedă
min. la 30 min dupăă terminarea vizitelor. Uşile spre
saloanele de bolnavi şi spre blocul operator cât
mai puţin circulate.
Grupurile sanitare Bromocet 2%o Ştergere Zilnic, de 4-5 ori. La ieşirea din grupul sanitar, personalul îşi va
ştergetălpile încălţămintei de o cârpă înmuiată
în bromocet 3%o şi de asemenea ăşi va spăla
mâinile.
Cloramină 2-5% Stropire abundentă, menţinrere 20 Săptămânal Se şterg suprafeţele, cu excepţia celor din
Soluţie de var min. metal.
cloros 5-10%
Clanţele uşilor Bromocet 2%o Ştergere şi eventual înfăşurare cu Se schimbă zilnic, la uşile din Zilnic, pentru toate secţiile sau saloanele
tifon îmbinat sau cu manşoane de blocul operator şi la 3 zile aferente sălilor de operaţie
cauciuc clanţele celorlalte uşi din
încpăeri de asistenţă medicală.
Cărucioarele pentru Bromocet 2%o Ştergere Zilnic, prima ştergere după Ştergerea întregii suprafeţe, inclusiv a
bolnavii operaţi curăţenia din saloane şi cauciucurilor. Înainte de intrarea în sala de
coridor; a doua, înainte de a operaţie, se şterg din nou cauciucurile. După
transporta bolnavul. ştergere, se aşează pentru fiecare bolnav, câte
un cearceaf steril. Când nu este utilizat,
căruciorul este ţinut sub o husă din material
plastic.
Ascensoarele Bromocet 2%o Ştergere umedă De 2-3 ori pe zi.
Tăviţele renale Clorură de var Scufundare timp de 1 oră. După fiecare întrebuinţare şi
Cloramină spălare.
Jucăriile Bromocet 2%o Ştergere Zilnic, după spălare Cele din plastic sau din metal – idem
Telefoanele Bromocet 2%o Ştergere Zilnic
Frigiderele Bromocet Ştergere Zilnic Întreaga suprafaţă interioară şi exterioară.

28