Sunteți pe pagina 1din 9

Condiţii de valabilitate ale actului

administrativ
1. Definiţie act administrativ

Terminologia utilizată în literatura juridică pentru desemnarea acestui tip de


act juridic nu este unitară. Astfel, unii autori folosesc expresia ,,act de drept administrativ’’, iar
alţi autori expresia ,,act administrativ’’1.
Autorul  monografiei  ce  poartă  chiar  denumirea  ,,Actele  de
d r e p t administrativ’’consideră că termenul de act administrativ , spre deosebire de cel de act de
drept administrativ, prezenta inconvenientul de a nu evoca destul de clar ideeea că un asemenea
act este supus în privinţa elaborării şi a efectelor juridice unui regim juridic diferit de cel al unui
act civil al administraţiei de stat, deoarece formularea act administrativ putea duce cu gândul la
orice act emanând de la un organ al administraţiei de stat, şi nu doar la un act prin care acest
organ, în temeiul autorităţii cu care este învestit îşi impune pe cale unilaterală voinţa. Deşi
prima ,,formulă’’ scoate în evidenţă caracteristicile actului juridic şi regimul juridic
care îi este aplicabil, considerăm că trebuie utilizată cea de-a doua formulare, deoarece, actele
normative de bază(Constituţia şi Legea contenciosului administrativ) folosesc expresia de ,,act
administrativ’’.Totodată  expresia  de  ‘’act  administrativ’’  este  preferabilă  datorită  folosirii
îndelungate în literaturea juridica şi în practică. Cu privire la act administrativ, în doctrină
s-au exprimat opinii diferite, definiţiile fiind formulate în funcţie de trăsăturile  acestui act
juridic.
Termenul de act administrativ este reglementat şi de noua Lege a
contenciosului administrativ care il defineşte ca’’actul unilateral cu caracter individual sau
normativ, emis de o autoritate  publică  în vederea  executării  sau organizării  executarii  legii,
dând  nastere modificând sau stingând raporturile juridice’’ 2 .

Această definiţie prezinta importanţa sub aspectul actelor supuse controlului de


legalitate, acestea existându-se şi asupra actelor emise de alte autorităţi publice decât cele
care aparţin administraţiei, ca fiind conform şi cu art.52 din Constituţia revizuită.

1
Ioan Alexandru,,Drept Administrativ’’,Editura LuminaLex,2005,p.365.
2
Legea contenciosului administrativ nr.554\2004,publicata în Monitorul Oficial al Romaniei, partea1, nr.1154 din
decembrie 2004.

1
O  definiţie care impune prin rigoare şi conciziune regăsim în Tratatul
profesorului universitar  Antonie  Iorgovan,care  prin  act  administrativ  întelege  ,,acea  formă
juridică principală  a  activităţii  organelor  administraţiei  publice, care  constă  într-o
manifestare unilaterală şi expresă de voinţa de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi
obligaţii, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al
instanţelor judecătoreşti’’3.

Pe aceeaşi linie de idei, într-o exprimare mai sintetică, actul administrativ a


fost definit ca o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă a unei autorităţi publice, în principal
aunei autorităţi a administraţiei publice, cu scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii
publice.
Valorificând elementele de constantă în definirea actului administrativ,
apreciem că aceasta reprezintă forma juridică principală de ativitate a
administraţiei publice, care constă într-o manifestare de voinţa expresă, unilaterală şi
supusă unui regim de putere publică precum şi controlului de legalitate al instanţelor
judecătoreşti, care emană de la autorităţi administrative sau de la persoane private autorizate
de acestea, prin care se nasc, modifică sau sting drepturi şi obligaţii corelative4.

2. Condiţiile de valabilitate ale actelor administrative5

Pentru a fi valabile şi a produce efecte juridice, actele administrative trebuie să


îndeplinească o serie de condiţii generale, comune oricărei decizii administrative, precum şi o
serie de condiţii specifice, proprii acestei categorii de acte juridice, denumite condiţiile de
valabilitate ale actului administrativ6.

2.1. Condiţiile generale


Condiţiile generale ale actelor administrative sunt cele identificate ca fiind aplicabile
tuturor deciziilor, în sens larg, şi anume: fundamentarea ştiinţifică, unitatea, oportunitatea,
simplitatea formei şi legalitatea.
3
Antonie Iorgovan ,Tratat,,vol 2, Ediţia.4, p.24, apud  Verginia Vedinas ,,Drept Administrativ’’,Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2006, p.78.
4
Verginia Vedinaş ,,Drept Administrativ’’,Editura Universul  juridic,Bucuresti,2006,p.78.
5
Nicola Iordan, Drept administrativ. Curs universitar, Ed. Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2007, p. 399- 408.
6
Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, vol. II, Ed. Risoprint, Cluj- Napoca, 2005, p.46-48.

2
Fundamentarea ştiinţifică a deciziei presupune aplicarea unor principii ştiinţifice ce stau
la baza pregătirii şi adoptării ei. În consecinţă, proiectele de acte normative trebuiesc motivate
temeinic, fundamentate pe studii social-economice, politice şi juridice, pe metode moderne de
analiză şi luarea deciziei, precum şi pe procedee de tehnică legislativă adecvate concretizate,
după caz, în expuneri de motive, note de fundamentare sau referate de aprobare7.

Unitatea deciziei administrative trebuie privită într-un dublu sens, şi anume:

a) decizia administrativă trebuie să fie în concordanţă cu prevederile actelor normative


de nivel superior şi în corelaţie cu reglementările comunitare, inclusiv cu tratatele
internaţionale la care România este parte, aşa zisa concordanţă externă a deciziei
(actului administrativ)8;
b) dispoziţiile deciziei administrative trebuie să fie concordante între ele, astfel încât să
nu se contrazică unele pe altele, ceea ce semnifică concordanţa internă a actului.
Oportunitatea sau actualitatea deciziei presupune adoptarea şi executarea actului în timp
util şi la condiţiile date, precum şi abrogarea lui atunci când, datorită evoluţiei relaţiilor sociale,
actul juridic a încetat practic să mai fie aplicabil.

Referitor la simplitatea formei, avem în vedere faptul că, sub aspect extern, adoptarea
deciziei trebuie să se facă fără formalităţi procedurale deosebite, care să îngreuneze în mod inutil
procesul decizional, iar sub aspect intern, decizia trebuie să aibă un caracter dispozitiv, să fie
redactată „într-un stil concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea
strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie”, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 34 şi art.35 din
Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată.

Legalitatea impune adoptarea actului administrativ numai în baza unui drept legal de
decizie şi numai de către persoanele sau organele investite cu putere legală de decizie, în temeiul
şi pentru executarea legilor sau, după caz, a hotărârilor şi a ordonanţelor de Guvern.9

2.2. Condiţiile speciale de valabilitate ale actelor administrative


Prof. Tudor Drăganu consideră că valabilitatea actelor administrative reprezintă
„obligaţia ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare”, enumerând
următoarele condiţii de valabilitate: actul administrativ să fie emis/adoptat de organul competent
în limitele competenţei sale; actul administrativ să fie emis/adoptat în forma şi cu respectarea

7
Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată.
8
Art. 12 din Legea nr. 24/2000, republicată .
9
Art. 73 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 .

3
procedurii prevăzute de lege; actul să fie conform cu conţinutul legii; actul să fie conform cu
scopul legii10.

Adoptarea actelor administrative de către organul competent şi în limitele competenţei


sale legale
Fiecare autoritate (categorie de autorităţi) a administraţiei publice are o anumită
competenţă, determinată de cumulul atribuţiilor ce-i revin potrivit legii şi de scopul pentru care a
fost înfiinţată. Ea trebuie să fie în concordanţă cu principiile constituţionale, concret determinată
şi exercitată potrivit dispoziţiilor legale prin care a fost stabilită.

Astfel că, exercitarea competenţei legale constituie o obligaţie a fiecărei autorităţi a


administraţiei publice şi nu o facultate.

Pentru ca actele administrative să fie legale şi, în consecinţă, să producă în mod valabil
efecte juridice, ele trebuie să fie adoptate doar de autorităţile competente şi în limite prevăzute de
lege.

Competenţa autorităţilor administraţiei publice se particularizează prin anumite trăsături


şi anume11:

a. Competenţa are caracter legal, în sensul că fiecare autoritate a administraţiei publice este
înzestrată cu o anumită competenţă, strict determinată de lege.
În consecinţă, autorităţile administrative şi titularii funcţiilor publice trebuie să-şi exercite
în mod nemijlocit competenţa conferită prin lege. Cu toate acestea, în mod excepţional şi doar
atunci când legea prevede expres acest lucru, o parte din atribuţii sau totalitatea acestora pot fi
transmise altor persoane (funcţionari sau demnitari publici), pe calea suplinirii (înlocuirii) sau a
delegării de competenţă.

b. Competenţa are caracter obligatoriu, ceea ce înseamnă că atribuţiile conferite prin lege
autorităţilor administraţiei publice trebuiesc realizate întocmai, exercitarea lor neavând un
caracter facultativ pentru autoritatea publică12.
Dacă un organ al administraţiei publice emite un act administrativ fără a avea competenţă
în materie, actul este ilegal, ilegalitatea neputând fi acoperită prin confirmare. Organul
competent poate să adopte un act cu un conţinut similar, act care va produce efecte juridice din
momentul emiterii sale13.

c. Competenţa are, de regulă, un caracter permanent, cu alte cuvinte trebuie exercit în mod
continuu, fără întreruperi, autoritatea administraţiei publice competentă putând să

10
Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
1998
11
Rodica Narcisa Petrescu Drept administrativ, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004, p. 297-298 .
12
Corneliu Manda, Drept administrativ. Tratat elementar, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2001, p.210.
13
Ilie Iovănaş, Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administrative, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977, p. 232 .

4
emită/adopte un act administrativ ori de câte ori se ivesc condiţiile de fapt prevăzute de
lege14.
În situaţia în care actul administrativ a fost emis/adoptat de către autoritatea
administraţiei publice competentă şi în limitele competenţei conferite de lege, actul administrativ
va fi considerat legal şi va produce în mod valabil efecte juridice.

Dimpotrivă, dacă actul a fost emis/adoptat cu încălcarea competenţei legale, sub aspect
material, teritorial etc., va fi lovit de nulitate.

Adoptarea actelor administrative în forma şi cu procedura prevăzute de lege


În general, manifestarea de voinţă din actele juridice nu trebuie exprimată într-o anumită
formă pentru a produce efecte juridice. Această regulă este întâlnită în materia dreptului civil,
guvernat de principiul consensualismului. Există şi în această materie excepţii, spre pildă, cea
prevăzută de art. 1295 alin. (2) din Codul civil, precum şi de art. 2 din Legea nr. 247/2005 15,
Titlul X „Circulaţia juridică a terenurilor”, conform cărora contractele de vânzare-cumpărare
care privesc bunurile imobile (terenuri cu sau fără construcţii) trebuie să îmbrace forma scrisă şi
a actului autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.

În dreptul administrativ, dimpotrivă, s-a consacrat teza conform căreia actele


administrative trebuie să îmbrace o formă specifică atât sub aspect exterior, precum şi sub aspect
interior, în ceea ce priveşte mecanismul de adoptare a acestora.

Actele administrative, în majoritatea cazurilor, îmbracă forma scrisă, apreciată ca fiind o


garanţie a respectării legalităţii.

Această teză din doctrină îşi găseşte astăzi şi un suport legal, fiind impusă în mod expres
de tot mai multe acte normative.

Astfel, art. 54 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici 16
prevede: „Actul administrativ de numire (în funcţie publică, s.n.) are formă scrisă şi trebuie să
conţină temeiul legal al numirii, numele funcţionarului public, denumirea funcţiei publice, data
de la care urmează să exercite funcţia publică, drepturile salariale, precum şi locul de desfăşurare
a activităţii”.

Menţionăm că actele administrative normative trebuie să îmbrace în toate cazurile forma


scrisă, legislaţia impunând obligaţia aducerii lor la cunoştinţă publică.

Actele administrative individuale pot îmbrăca dar, foarte rar şi forma orală sau nescrisă,
în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 care

14
Rodica Narcisa Petrescu, op. citată, p. 298.
15
Privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şu unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.
16
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 251 din 22 martie 2004.

5
reglementează regimul juridic al contravenţiilor, avertismentul, ca sancţiune administrativ-
contravenţională, poate fi aplicat şi în formă nescrisă (art. 38 alin. 1).

Conformitatea actului administrativ cu conţinutul legii


Aşa cum se susţine în literatura de specialitate, conformitatea actului administrativ cu
conţinutul legii presupune conformarea acestuia cu cele trei elemente care formează structura
logico-juridică a normei legale, respectiv, cu ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea acesteia sau, în
celelalte acte normative cu forţă juridică superioară pe care urmează să le aplice17.

a. Astfel, aplicând legea şi celelalte acte normative, autoritatea administraţiei publice


care urmează să emită/adopte un act administrativ va trebui să examineze dacă sunt
îndeplinite condiţiile de fapt cerute de ipoteza normei legale.
În caz afirmativ, autoritatea administrativă are obligaţia de a emite actul administrativ iar,
în absenţa acestor condiţii, are obligaţia de a nu emite actul administrativ. Dacă, autoritatea
administraţiei publice alege o altă variantă la adoptarea/emiterea actului administrativ rezultă că
nu îşi îndeplineşte această obligaţie şi, pe cale de consecinţă, actul va fi ilegal prin conţinutul său
pe temeiul că nu a respectat ipoteza legală.

b. Emitentul actului administrativ poate să stabilească corect condiţiile de fapt cerute de


ipoteza normei juridice, dar să interpreteze greşit dispoziţia acesteia ori, să aplice o
altă dispoziţie decât cea care trebuia aplicată raportului social respectiv18.
Actul administrativ adoptat/emis în astfel de condiţii va fi, de asemenea, ilegal pentru
nerespectarea dispoziţiei prevăzută de norma legală.

c. În sfârşit, un act administrativ poate fi nevalabil şi pentru că autorul actului


administrativ a stabilit o altă sancţiune sau o sancţiune eronată, faţă de sancţiunea
stabilită prin norma legală.
În concluzie, pentru a fi legal actul administrativ în întregul său şi fiecare dintre
elementele sale structurale (ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea) trebuie să fie conforme cu norma
legală.

Conformitatea actului administrativ cu scopul legii


Prin scopul legii se înţelege rezultatul pe care legiuitorul urmăreşte să-l realizeze prin
reglementarea respectivă. El poate reieşi în mod direct (explicit) sau indirect (implicit) din
conţinutul legii. În primul caz, legiuitorul inserează în mod clar, explicit, de regulă, într-unul din
primele articole scopul urmărit. Un exemplu, în art. 1 din Legea-cadru privind descentralizarea
nr. 339/2004 se stipulează: „Prezenta lege reglementează principiile fundamentale şi regulile
generale, precum şi cadrul instituţional pentru desfăşurarea procesului de descentralizare
administrativă şi financiară în România”19.

17
Ibidem, p. 143, Rodica Narcisa Petrescu, op. citată, p. 315-316.
18
Ilie Iovănaş, op. citată, p. 232 .
19
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 668 din 26 iulie 2004, cu modificările şi completările
ulterioare .

6
Pentru cea de-a doua ipoteză, scopul legii rezultă indirect din întregul context al legii.

Actul administrativ, prin scopul său, trebuie să fie concordant cu scopul legii, pentru a
produce în mod valabil efecte juridice.

Per-a-contrario, în situaţia în care scopul actului administrativ (normativ sau individual)


contravine scopului legii, consecinţa este nulitatea actului administrativ.

Unii autori consideră scopul legii ca fiind un element ce ţine de legalitate, iar mijloacele
pentru atingerea acestui scop sunt aspecte ce ţin de oportunitate 20. Ca urmare, conformitatea unui
act administrativ cu scopul urmărit de lege va implica nu numai controlul elementelor care
privesc legalitatea actului, ci şi al unor elemente care au în vedere oportunitatea sa.

20
Rodica Narcisa Petrescu, op. citată, p. 316-317 .

7
Bibliografie:

1. Ioan Alexandru,,Drept Administrativ’’,Editura Lumina Lex, 2005.


2. Antonie Iorgovan ,Tratat,vol 2, Ediţia.4, p.24, apud  Verginia
Vedinas ,,Drept Administrativ’’,Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2006.
3. Verginia Vedinaş ,,Drept Administrativ’’,Editura Universul
juridic,Bucuresti,2006.
4. Nicola Iordan, Drept administrativ. Curs universitar, Ed. Universităţii
“Lucian Blaga”, Sibiu, 2007.
5. Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, vol. II, Ed.
Risoprint, Cluj- Napoca, 2005.
6. Rodica Narcisa Petrescu Drept administrativ, Editura Accent, Cluj-
Napoca, 2004.
7. Corneliu Manda, Drept administrativ. Tratat elementar, Editura Lumina
Lex, Bucureşti 2001.
8. Ilie Iovănaş, Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administrative,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977.
9. Legea contenciosului administrativ nr.554\2004,publicata în Monitorul
Oficial al Romaniei, partea1, nr.1154 din decembrie 2004.
10.Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat
elementar, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

8
9