Proiect didactic

Disciplina: Istoria
Data :
Clasa: VII
Profesor:Bobuțac Cristina
Tema: Anul 1812 în istoria românilor
Tipul:predare-învățare

Obiectivele lecţiei:

O1-să descrie evenimentul 1812 din istoria românilor;

Competența:
-determinarea relațiilor de cauzalitate și schimbarea ân istorie;

Subcompetența:
-identificare schimbărolor vizibile din istoria modernă și cauzele acestora;

Mijloace:caiet, pix,

Metode: conversația, explicația,lucru cu dicționarul,discuția dirijată

 Desfăşurarea activităţii

Etapele Ob. Timp Activitatea profesorului Activitatea Metode

lecţiei Lecţ elevului Proced.
Moment - consemnează absenţele; - răspund
organizato - organizează materialele; cerinţelor
- organizează clasa, profesorului;
ric
- creează un climat cooperant. - îşi pregătesc
materialele
necesare
desfăşurării orei;
Controlul temei de acasă Elevii raspund.
Evocarea
Anul 1812 în discursul public sau de ce Își notează
anexarea Basarabiei la Rusia rămâne o
problemă de actualitate”

Pe
16 mai 1812, reprezentanţii Imperiilor Rus
şi Otoman semnau dubioasa pace de la
Bucureşti, care încheia războiul ruso-turc de
la 1806—1812 pentru Principatele Române
şi, ca rezultat al târgului, Moldova de la est
de Prut (redenumită Basarabia) era anexată
Rusiei. Răpirea Basarabiei a fost unul dintre
proiectele expansioniste ale ţarului
Alexandru I şi însemna pentru Rusia un
succes. Noua “achiziţie” teritorială îi
permitea să-şi urmeze vechile politici de
cucerire şi croire a drumului spre
Constantinopol şi Dardanele, care aducea
Rusia mai aproape de Balcani şi îi încuraja
speranţa unor extinderi ulterioare pe contul
Imperiului Otoman.
Trecerea arbitrară a Basarabiei la Rusia, cu
care ea nu avea nicio legătură cu caracter
identitar sau naţional, nu poate fi calificată
altfel decât ocupaţie şi subjugare prin
anexare. Cu toate acestea, de-a lungul anilor,
evenimentele care s-au produs la 1812 au
fost interpretate diferit, istoriografia
problemei şi demersul public fiind dominate
de două tipuri de narative (opinii,
discursuri).  Primul este discursul narativ
care califică alipirea Basarabiei la Rusia ca
fiind un act de eliberare a ei de sub
dominaţia turcească. La baza acestui narativ
stau dogmele ideologice privind “prietenia
de veacuri” şi “relaţia frăţească dintre
poporul moldovenesc şi cel rusesc”, care au
intoxicat insidios istoriografia problemei
vreme îndelungată. Deşi alimentat cu teze
false, acest narativ a avut de-a lungul anilor
rezonanţă în societate, graţie faptului că
reprezenta interesele centrului imperial şi
servea politicii ocupaţioniste a acestuia.

Inceputul acestui discurs narativ porneşte

chiar de la 1812, de la politica lui Alexandru
I faţă de noul teritoriu asumat. La momentul
ocupării Basarabiei, Alexandru I, care avea
pretenţia de monarh liberal şi instruit, nu-şi
putea permite să recunoască actul  răpirii
Basarabiei. Or, subjugarea unei provincii
străine şi anexarea ei imperiului nu se prea
integra în politica unui monarh liberal. De
aceea ţarul a preferat să se autoproclame
drept “eliberator al provinciei de sub jugul
turcesc” – deşi o ocupaţie turcească nu
exista (Poarta fiind suzeranul Principatelor
Române), iar perioada care a urmat nu a fost
una de libertate pentru Basarabia, ci de
dominaţie rusească. Narativul ideologic (şi
nu istoric) “preparat” de autorităţile ţariste a
fost promovat non-stop, timp de două secole
la rând, fiind dezvoltat şi mai mult, prin
învăţământ şi educaţie, în perioada sovietică
şi rămânând în forţă până astăzi. Rezistenţa
şi longevitatea acestuia se explică prin
puterea de influenţă a Moscovei, Kremlinul
deţinând şi după 1991, ca şi până la
destrămarea imperiului sovietic, controlul
asupra istoriei şi interpretării trecutului
istoric în spaţiile sale “tradiţionale” de
influenţă şi interes, pentru a nu pierde
controlul asupra lor.

În R. Moldova poziţia Moscovei faţă de anul

1812 este alimentată şi azi pe două canale.
Unu: prin emisarii săi de la Chişinău, care s-
au obişnuit în a-şi da cu părerea în probleme
de istorie a R. Moldova, de identitate,
tradiţie, politică, aşa după cum a făcut-o
ambasadorul rus V. Kuzmin, ajuns să
afirme, total neadecvat, că pacea de la
Bucureşti a determinat renaşterea Moldovei
ca stat. Aberaţii. Şi doi: prin “moştenirea
istorică” şi impactul politicii de rusificare,
încuibate într-un anumit gen de politicieni şi
istorici – ostatici ai vechilor ideologii şi
servili intereselor Moscovei. Aceştia au
rămas cu mentalitatea ancorată în
istoriografia rusă şi sovietică şi continuă să
repete  şi azi refrenul că anexarea Basarabiei
la imperiul ţarist a fost benefică provinciei şi
a generat dezvoltarea acesteia.

Cel de-al doilea tip de discurs, argumentat

documentar, denotă drama poporului român,
provocată de pacea de la Bucureşti şi de
dominaţia rusească. Constrâns de autorităţi
în anii regimurilor ţarist şi sovietic, acest
narativ a obţinut câmp de acţiune abia după
1991, odată cu declararea independenţei R.
Moldova. Linia trasată de cea mai mare
parte a istoricilor de la Chişinău vis-a-vis de
actul de la 1812 exprimă tragismul
întregului neam românesc, care a suportat
prin pierderea Basarabiei atât o mutilare
teritorială, cât şi o iremediabilă traumă
psihologică generată de separarea criminală
a aceluiaşi neam, de trecerea forţată a
românilor moldoveni din stânga Prutului sub
un regim nou, străin ca spirit, tradiţie şi ideal
şi care s-a manifestat la scurt timp după
anexarea Basarabiei prin politici de
discriminare, colonizare şi asimilare.

Existenţa la ora actuală a două narative

paralele în chestiunea anului 1812 duce la
confuzii în societate, iar lipsa unei poziţii
oficiale a Chişinăului – spre deosebire de
cea a Georgiei sau a Ţărilor Baltice, care şi-
au repus în drept trecutul lor istoric – 
conferă problemei anului 1812 în istoria
Basarabiei o natură de perpetuitate şi lasă
loc de speculaţii politice. Un stat incapabil
să recunoască, să-şi asume şi să-şi apere
propria istorie este un stat slab şi cu viitor
incert. Or, statele îşi conturează, ca regulă,
viitorul în funcţie de cum îşi acceptă istoria.
Autorităţile de la Chişinău ezită, însă, în a
aprecia trecutul, neluând atitudine nici faţă
de tragedia anului 1812, nici faţă de cea a
 anului 1940 sau 1944. Şi dacă în 1912, la
marcarea unui centenar de la anexarea
Basarabiei la Rusia, autorităţile de la
Chişinău înălţau un monument ţarului
Alexandru I pentru a imortaliza rusificarea
Basarabiei, în anul 2012 autorităţile
Moldovei independente sunt departe de a
construi un monument victimelor ocupaţiei
ruseşti din toate timpurile. Sau acest lucru
este lăsat pentru comemorarea a 300 de ani
de la anexare? Până atunci, Moldova,
încotro?

Realizarea O1
sensului Anul 1812 a marcat tragic istoria unei părţi a
teritoriului locuit de români, Basarabia,
lăsând probleme majore pentru evoluţia Lucrul cu
acesteia din următorii două sute de ani.
manualul.
Prin aşezarea lor geostrategică, voievodatele
româneşti, Transilvania, Moldova şi Ţara
Românească, au fost obiectul poftelor
expansioniste ale unor imperii hrăpăreţe,
precum cel habsburgic, cel ţarist şi cel
otoman.
Moldova a fost jinduită dintotdeauna de ţarii
ruşi, încă de la Petru cel Mare, intrând în
Notarea în
toate planurile imperialiste de cuceriri spre
Apus ale acestora. Incursiunile trupelor caiet.
ţariste pe teritoriul ei au fost intensificate
către sfârşitul secolului al XVII-lea şi
începutul celui următor, culminând cu
războiul ruso-turc din 1806-1812, încheiat
cu Pacea de la Bucureşti. Deşi a avut un
rezultat indecis, războiul a provocat urmări
dramatice pentru o parte a populaţiei
româneşti din Moldova, după sfârtecarea
trupului acesteia, prin înţelegerea dintre cele
două imperii. Astfel, partea de Est a
Moldovei, cuprinsă între Prut şi Nistru,
cunoscută, ulterior, sub numele de
Basarabia, a intrat, în mod forţat şi brutal, în
componenţa imperiului ţarist.
Din acel moment, pentru românii basarabeni
a început un adevărat calvar, un drum al
Golgotei, care durează de 200 de ani. În cei
22 de ani, cât s-au aflat la sânul Patriei-
mamă, România Mare, nu s-a reuşit
ştergerea profundelor urme ale rusificării,
ale deznaţionalizării şi ale înstrăinării
românilor din Basarabia.
Destinul acestora avea să fie mult mai aspru
şi incomparabil mai dur odată cu reocupările
Basarabiei, prima dată în 1940, iar a doua
 oară în 1944, de către trupele regimului
criminal comunist de la Moscova. Românii
basarabeni au fost supuşi de către bolşevici
unui program sistematic de atrocităţi, orori,
înfometare şi crime, care au însoţit
comunizarea forţată a Basarabiei.

Extindere Argumentați anul 1812

Elevii răspund la
De ce românii nu trebuie să uite întrebări
anul 1812

Tema Informații în portofoliu- Anul Elevii își

pentru notează tema
1812 în istoria românilor pentru acasă.
acasă

Notarea