Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi

Facultatea de Agricultura
Specializarea : Management si Audit in Agricultura

Gestiunea riscului în
micile afaceri

Masterand:
Diaconu Florin

IASI 2020
 Gestiunea riscului în micile afaceri

Riscul se defineşte drept un element incert dar posibil ce apare permanent în procesul
evenimentelor tehnice, umane, sociale, politice, reflectând variaţiile distribuirii rezultatelor
posibile, probabilitatea de apariţie cu valorile subiective şi obiective, având efecte posibil
păgubitoare şi ireversibile.
Riscul este inerent fiecărui proces sau sistem. Oricare ar fi misiunea, viziunea, scopurile,
obiectivele, valorile sau standardele, riscul, şi managementul acestuia, este inerent în realizarea
tuturor acestora. Riscul există în esenţa tuturor lucrurilor. Mai mult, este un lucru fundamental
uman. Îţi asumi riscuri ori de câte ori te aventurezi în necunoscut, unde probabilităţile şi
posibilităţile nu pot fi exact determinate. Fără să conştientizezi, un eveniment nesemnificativ
atrage după sine alt eveniment care declanşează un altul şi tot aşa. Alteori un risc, aparent
nesemnificativ, poate cauza un eveniment ce duce la o catastrofă. Prin urmare, nici un sistem,
nici un lucru, nici un om, şi, mai ales, nici o acţiune umană nu este lipsită de risc.
Problema nu se pune dacă să-ţi asumi sau nu riscuri. Ideea este cât de abil şi cât de
încrezător eşti în asumarea riscului potrivit pentru urmărirea scopului sau obiectivului potrivit.
Riscul activităților economice exprimă incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp
și cu cele mai mici costuri la variațiile mediului economico-social și reflectă variabilitatea
rezultatului economic în funcție de condițiile de exploatare. Nesiguranța privind rezultatele
economice este generată de faptul că nici veniturile, nici costurile care le determină nu sunt
sigure.
Orice afacere, indiferent de dimensiunea acesteia este expusa următorilor factori de risc:

 Factori de natură tehnologică: dezvoltarea sistemelor software, tehnicile de comunicare,

creşterea cunoştinţelor tehnologice la cumpărători
 Factori de natură umană: cunoştinţele, responsabilitatea
 Factori ce vizează mediul: nevoile mereu crescânde de protejare a mediului,cunoştinţele
cumpărătorilor despre importanţa mediului, conştiinţa investitorilor dar si cutremure,
incendii, inundatii.
 Factori de ordin autoritar: legislaţia sănătăţii şi siguranţei populaţiei, influenţa campaniilor
media
 Factori politici: EU-Membrii şi restul Europei, diferenţele dintre partidele politice, diferenţa
dintre politicile de guvernare a diferitelor state
 Factori organizaţionali: schimbările continue în structura organizaţiilor, răspunsul rapid la
schimbare
 Factori de ordin legal: complianţa cu cele mai noi legi în vigoare, taxele si impozitele,
taxele vamale.
 Factori economici: schimbările de standard reflectate în puterea de cumpărare, inflatia,
dobanda, cursul valutar.
 Factori financiari: profitul, indatorarea
 Factori comerciali: pretul, logistica, etc

Activitatea în domeniul agriculturii este condiționată, mai mult decât alte ramuri ale
economiei naționale, de manifestarea puternică a unor factori, în cea mai mare parte
imprevizibili și, deci, puțin controlabili, care își pun amprenta asupra rezultatelor de producție și
a celor economice. Studierea riscului are caracter anticipativ și include analize de previziune, de
prognoză, îmbinate cu cercetările în domeniul managementului, agriculturii, matematicilor
economice, statisticii, cercetărilor operaționale, conferindu-i acestuia un caracter interdisciplinar.
Aplicarea științei agricole și a teoriei riscurilor în agricultură poate determina preîntampinarea
producerii pagubelor, cu efect asupra creșterii rezultatelor economice.
O politică agricolă neclară și cu rezultate insuficiente în domeniul protecției comerciale, a
importurilor sau de susținere prin diverse instrumente financiare a producătorilor agricoli,
inclusiv prin intermediul subvenționării, conduce la lipsa materialelor și a materiilor prime
necesare desfășurării normale a proceselor de producție (motorină, piese de schimb,
îngrăúăminte chimice), deci creează o stare de incertitudine și, implicit, conduce la un risc de
producție pentru producătorii agricoli.
În ceea ce privește micile afaceri din domeniul agricol, principalele riscuri la care sunt
expuse sunt:
 Risc climatic – determinat de fenomene meteorologice nefavorabile, cum ar fi grindină,
furtuni, vânturi puternice, ploi excesive sau secetă, expunerea la căldură sau frig excesiv și
variații extreme de temperatură înaltă și scăzută ;
 Risc sanitar – determinat de boli și probleme sanitare care afectează plantele și animale;
 Risc de mediu – determinat de incidente de mediu/poluare care pot afecta atât plantele, căt și
animalele.

Activitatea micilor afaceri din domeniul agricol este profund dependentă de schimbările
climatice, situație care impune facilitarea accesului fermierilor la fonduri prin intermediul cărora
să-și compenseze parțial pierderile rezultate în urma dezastrelor naturale sau altor fenomene
nefavorabile și care să le permită refacerea producției, cât și depășirea unor fluctuații mari a
veniturilor. Astfel de scheme de gestionare a riscurilor trebuie să poată acoperi, pe lângă daunele
provocate de către fenomenele climatice nefavorabile (inundații, secetă, eroziuni ale solului etc.)
și pe cele cauzate de boli ale animalelor și plantelor, infestări cu organisme dăunătoare și
incidente de mediu (deversări de deșeuri toxice etc.), oferind o protecție de ansamblu fermierilor
care se confruntă cu întreruperi ale activității și/sau pierderi ale producției din cauza unor astfel
de incidente.
În România, riscul climatic are unul dintre cele mai ridicate niveluri dintre statele UE,
expunând micile afaceri și implicit fermierii la o frecvență crescută de șocuri climatice, cu
pierderi de productie de peste 30% care afectează aproape toate regiunile țării în ultimii ani.
Focare de boli epidemice în rândul culturilor și animalelor au existat local în ultimii ani
în România, generând pierderi la nivelul exploataților agricole. Chiar dacă riscul sanitar încă ar
putea reprezenta o amenințare pentru veniturile fermierilor, date fiind bolile endemice încă
existente, nivelul generic al acestuia a fost redus considerabil în ultimii ani, atât prin punerea în
aplicare de reglementări sanitare și fito-sanitare (SFS) susținute, cât și prin educarea fermierilor
pentru adoptarea de măsuri de prevenire. Incidentele de mediu au o frecvență rară și o zonă
limitată de impact, prin urmare riscul de incidente de mediu este generic redus la nivel de țară.
Cu toate acestea, pentru regiuni sau zone specifice, un risc mai mare ar putea fi evaluat dată fiind
proximitatea față de exploatările industriale.

De aceea, orice afacere și în special micile afaceri, trebuie să ia în calcul acești factori de
risc și să găseasca soluțiile potrivite pentru gestionarea acestora.
 A aborda şi a gestiona riscul în afaceri este o funcţie a conducerii oricărei afaceri.
Începând cu managementul strategic al afacerii, riscul este analizat, iar posibilele lui efectele
negative sunt controlate .
Beneficiile gestionării riscului se traduc prin bunul mers al afacerii: produse şi servicii
mai bune, mai puţină risipă, maximizarea profitului, continua îmbunătăţire a calităţii.
La baza managementul riscului stau trei elemente fundamentale: evaluarea riscurilor,
planificarea răspunsului la factorii de risc, monitorizarea şi controlul riscurilor.
Dintr-un alt punct de vedere procesul managementului de risc include patru paşi:
evaluare, control, transfer şi minimizarea sau limitarea pierderilor.
• Evaluarea riscurilor – Căutarea sistematică a factorilor de risc în interiorul
evenimentului de realizat.
• Planificarea răspunsului la factorii de risc – Identificarea fiecărui risc în funcţie de
tipul şi gradul său de gravitate pentru evenimentul analizat şi găsirea unei strategii adecvate de
răspuns pentru fiecare caz în parte. Strategiile de răspuns conţin schimbări în ceea ce priveşte
responsabilităţile în cadrul evenimentului, a căilor de comunicare între elementele componente, a
modificării scopurilor evenimentului sau a specificaţiilor ce intervin asupra rezultelor finale
stabilite.
• Monitorizarea şi controlul riscurilor – Implementarea strategiilor de răspuns şi
monitorizarea efectelor pe care aceste schimbări le pot aduce în cadrul evenimentului analizat.
Strategiile de control ale riscului trebuie însă ajustate în funcţie de efectele pe care le produc,
având grijă ca toate părţile implicate în derularea evenimentului să fie de acord cu aceste
modificări.
Controlul riscului începe cu un management strategic de calitate. Gestiunea riscului este
parte integrantă a managementului unei afaceri, o funcţie de conducere, cu alte cuvinte. De
aceea, controlul riscului începe cu alegeri şi decizii manageriale bine informate.
De aceea, pentru o bună gestionarea a riscului, micile afaceri ar trebui să țină cont de
următoarele scheme prin care:

• Să creeze un plan de strategie adaptabil

• Să facă alegeri informate
• Să decidă asupra investiţiilor de afaceri şi asupra dezvoltării afacerii
• Să conceapă, să implementeze şi să îmbunătăţească toate procesele afacerii
 • Să evalueze şi să controleze riscul
• Să măsoare şi să monitorizeze performanţa.

Pentru o bună gestionare a riscului, micile afaceri din domeniul agricol, pot folosi o serie
de instrumente precum :

• asigurarea împotriva dezastrelor naturale: aceasta ar implica acordarea unei contribuţii

financiare la primele plătite de către agricultori pentru a se asigura împotriva pierderilor de
venituri din cauza dezastrelor naturale, intemperiilor sau bolilor. Această măsură ar încuraja
asigurările într-un sector în care sunt limitate, în special din cauza naturii sistemice a
riscurilor. Reasigurarea este luată, de asemenea, în considerare;
• sprijinirea fondurilor mutuale: fondurile mutuale sunt un sistem de împărţire a riscurilor de
către un grup de producători care permite compensarea unui agricultor care a suferit daune.
Până în prezent, fondurile erau în general constituite la iniţiativa grupurilor de producători din
acelaşi sector. Comisia propune încurajarea creării de fonduri mutuale în sectorul agricol prin
acordarea de ajutoare temporare şi degresive pentru gestionarea acestora;
• furnizarea unei acoperiri de bază împotriva crizelor de venituri: s-ar putea prevedea crearea
unor noi instrumente care să asigure o acoperire de bază în caz de probleme de lichiditate şi
de importante pierderi de venituri. În fapt, dacă vor fi disponibile programe de dezvoltare
rurală pentru a contribui la realizarea de investiţii importante de restructurare, precum şi la
asigurarea unui sprijin pentru ajustările structurale, acestea s-ar putea dovedi insuficiente.

Schemele de asigurări private actuale acoperă, în primul rând, sectorul cereale și sunt
utilizate mai ales de către fermierii mari. Suprafața totală asigurată pe piața privată a reprezentat
34% din totalul terenului arabil din țară, adunând un total de prime brute subscrise de
aproximativ 19 milioane EUR. În plus, mai mult de 80% din instrumentele de asigurări agricole,
în ceea ce privește suprafața asigurată, au fost emise pentru exploatațiile agricole mari și
asociațiile agricole, restul de 20% fiind deținute de “micii” fermieri sub 10 ha. Portofoliul de
asigurări al asigurătorilor privați locali nu acoperă toate riscurile, neacoperind riscurile climatice
catastrofale precum seceta, inundațiile din revărsare de râuri sau alte cursuri de apă, ploile
persistente și excesive, temperaturile extrem de scăzute sub limita biologică de rezistență a
plantelor, sau riscurile sistemice similare. Tipurile de riscuri acoperite de obicei de societăţile de
asigurări aferente domeniului agricol (ploaia torențială, furtuna/vijelia, grindina,
alunecarea/prăbușirea/surparea de teren, înghețul timpuriu de toamnă, înghețul târziu de
primăvară, boli chirurgicale, obstetricale, infecțioase și interne) sunt asigurări facultative şi diferă
ȋn funcţie de tipul societății de asigurare şi al riscurilor subscrise. Organismele dăunătoare
plantelor şi incidentele de mediu nu sunt acoperite de societăţile de asigurări.
Deoarece industria de asigurări private în prezent nu acoperă suficient (sau chiar deloc)
toate riscurile potențiale care afectează producția și activitatea agricolă a fermierilor, politica de
gestionare a riscurilor agricole trebuie să creeze și să definească cadrul de reglementare, sisteme
adecvate de prevenire și de gestionare a riscurilor, cât și aranjamentele instituționale
complementare pentru a atenua și a oferi acoperire pentru riscurile climatice nefavorabile (de ex.
secetă, inundații, îngheț în timpul iernii), riscurile sanitare și riscurile de incidente de mediu,
riscuri ale unor evenimente care cauzează prejudicii semnificative pentru fermieri.
Reglementările naționale referitoare la acreditarea și funcționarea fondurilor mutuale vor
impune ca fiecare fond mutual să acopere un procent minim specific din suprafața agricolă totală
a României (inclusiv echivalent UVM) pentru totalul suprafețelor deținute de către membrii unui
fond mutual. Procentul de acoperire necesar (minim 20% din suprafața totală agricolă si număr
total de animale) a fost stabilit având în vedere o dispersie a riscului între fermierii din regiuni
care statistic au o probabilitate mare de a fi afectate de un eveniment nefavorabil, toate în același
timp. Prin introducerea sprijinului pentru fonduri mutuale în vederea susținerii fermierilor cu
pierderi mari de producție din cauza fenomenelor climatice, sanitare si de mediu nefavorabile, va
contribui direct la obiectivul Sprijinirea gestionării și prevenirii riscurilor la nivelul
exploatațiilor.
Prin intermediul măsurii vor fi sprijinite următoarele activități:
 compensarea fermierilor prin intermediul fondurilor mutuale pentru agricultură, pentru
pierderile economice înregistrate de aceștia în urma unor evenimente nefavorabile;
 sprijin financiar acordat pentru costuri administrative de înființare a fondurilor mutuale
pentru agricultură;
 dobȃnda la împrumuturi contractate în scopul de a plăti compensații fermierilor.
În general exista multe afaceri mici în care nu există o metodă de lucru, un plan de
afaceri, un scop bine fixat, firme care vânează comenzi de la o zi la alta, întreprinzători care nu
pot privi nici măcar perspectiva trimestrului următor. Astfel de afaceri funcţionează o vreme,
aduc profit şi probabil că acesta este motivul pentru care proprietarii afacerilor nu consideră
necesar să-şi perfecţioneze metodele de lucru. De aceea, se impune o bună cunoaştere a mediului
de afaceri intern şi extern, o conştientizare a fenomenelor, acţiunilor şi evenimentelor care pot
genera pierderi, adoptarea de comportamente prudente sunt premisele unei activităţi de succes.
Identificarea riscului devine, astfel, primul pas în desfăşurarea unei afaceri pe baze
conştiente, responsabile, înţelegând prin asta procesul prin care în mod continuu şi sistematic se
identifică expunerile la factori potenţial dăunători. Este ideal dacă un întreprinzător este capabil
să facă această identificare a pagubelor potenţiale pe baza experienţei acumulate de alţii sau
măcar pe baza unui istoric propriu. A constata o pagubă după momentul producerii ei este mai
neplăcut şi cu siguranţă mai costisitor decât a-i preveni producerea. Lipsa de identificare a
pericolelor potenţiale face ca pierderile care se pot înregistra să constituie o surpriză pentru firmă
şi reţinerea inconştientă a unor riscuri nu este cea mai fericită iniţiativă pentru întreprinzător .
În orice afacere riscurile sunt prezente în fiecare structură sau acţiune umană. De multe
ori, managerii IMM-urilor se confruntă cu riscuri pe care nici măcar nu le definesc sau
conştientizează.
Părerea mea este că particularitatea managementului IMM-urilor constă într-o abordare a
afacerilor din perspectivă emoţională. Piaţa afacerilor mici în Romania este de dată recentă.
Majoritatea managerilor intreprinderilor mici îşi conduc afacerile bazându-se pe „simţuri”, „pe
fler”. Încă nu există o cultură managerială bine conturată pe acest segment. De aceea, foarte
multe greşeli tactice au drept cauză lipsa experienţei unei pieţe occidentale şi lacune în teoria
managerială.
În ultimii ani, datorită accelerării concurenţei şi a dezvoltării mijloacelor de comunicare,
tot mai mulţi manageri au început să simtă aceste lipsuri şi să acţioneze în consecinţă.
Un lucru fundamental în gestionarea riscului, în special în cazul micilor afaceri este să
ştii riscul la care te expui. Cred că acest lucru este definitoriu pentru succesul oricărei afaceri.
Dar acest lucru nu este suficient. Totodată, este important a şti dacă riscurile sunt suficient de
mari pentru a te îngrijora, dacă poţi face ceva pentru a te proteja şi cât va costa să reduci sau să te
aperi împotriva riscurilor.
Orice activitate are un anumit grad de risc. În fiecare zi structura organizatorică din care
facem parte este abordată direct sau indirect de diverse riscuri. Realizările de performanţă au
impus asumarea unor riscuri deosebite. Evitarea riscurilor este o cale sigură către eşec. Un risc
mai mare poate aduce un cîştig mai mare. Afacerile prospere sunt concentrate pe caştiguri de
calitate prin evaluarea corectă a balanţei risc-caştig utilizând tehnologia informaţiei.
Problema dezastrelor naturale prezintă efecte grave atât pentru micii producătorii
agricoli, cât și pentru consumatori (diminuarea ofertei și, în consecință, creșterea prețului pentru
produsul agricol respectiv) și, de asemenea, pentru economia națională. Diminuarea unor efecte
ale riscului s-ar putea obține și ca urmare a contribuției științifice în agricultură. Aplicarea
managementului performant în cazul riscului în agricultură este vital deoarece efectele riscului,
odată produse, nu mai pot fi înlăturate, ducând la pierderi însemnate de producție și economice,
care se pot regăsi pe perioade lungi sau foarte lungi de timp.
Înţelegând toate acestea, se poate concluziona că gestionarea riscului în cadrul micilor
afaceri presupune identificarea și stabilirea metodelor şi mijloacelor prin care este gestionat
riscul în scopul îndeplinirii obiectivelor afacerii având incertitudinea ca bază majora a factorilor
de risc.