MARY ANN PHILLIPS

Iarna
trandafirilor
albi
Traducerea [i adaptarea \n limba român` de
IOANA PATRICHI

ALCRIS
 Capitolul 1

Aeroportul din Londra p`rea cenu[iu [i destul de

pr`p`dit fa]` de explozia de culoare [i vitalitate a celui
din Kuala Lumpur; lipsit total de farmecul exotic al
acestuia din urm`, era tot atât de rece [i de str`in cum i
se p`ruse Malaiezia cu [ase ani \n urm`, se gândi Julie
nefericit`, \nf`[urându-se mai strâns \n haina de zibelin`
pe care o cump`rase la sfatul Barbarei, pentru c`l`toria
spre cas`.
{i totu[i, Londra nu mai era „acas`“. Acas` \nsemna
locuin]a cu un etaj de pe ]`rmul M`rii Chinei de Sud.
De[i prima dat` când o v`zuse crezuse c`-i va fi o tortur`
s` locuiasc` acolo [i c` va ur\ tot ce ]inea de noua ei
via]`, timpul [i afec]iunea o transformaser` \n singurul ei
c`min adev`rat; pe m`sur` ce Londra intra \n cea]a unui
trecut pe care, din fericire, \ncepea s`-l uite.
Acum, \ns`, se \ntorcea \n Anglia [i trebuia s` accepte
c` vila din Rhatoon nu mai era refugiul de alt`dat`. Nu

5
depindea decât de ea s` se adapteze cât mai repede noii
situa]ii, astfel \ncât Emma s` nu sufere prea mult.
– La revedere, Emma, spuse stewardesa care p`rea
s-o simpatizeze \n mod deosebit, [i mul]umesc pentru
ajutorul dat. Nu [tiu cum m-a[ fi descurcat f`r` tine.
– Chiar am fost de ajutor? Mama spune c` mai mult
am \ncurcat.
– Dimpotriv`, cine-ar fi distribuit toate revistele dac`
n-ai fi fost acolo?
– V` mul]umesc pentru faptul c` i-a]i permis s-ajute;
astfel, c`l`toria i s-a p`rut mai u[or de suportat.
– Compania ei ne-a f`cut pl`cere, doamn`
Pemberton.
– Mul]umesc \nc` o dat`. Ia-]i r`mas-bun, draga mea,
de la domni[oara Forrest.
Stewardesa fusese foarte amabil` cu Emma, dar a[a
erau majoritatea oamenilor fa]` de ea. Era un copil care
atr`gea aten]ia oriunde mergea. N-avea o figur` tipic` de
copil cu obrajii \mbujora]i – dimpotriv`, era palid`
[i-avea p`rul negru foarte drept, dar, cu toate acestea,
avea ceva deosebit, f`cându-se remarcat` imediat. La
\nceput, acest fapt constituise un motiv de-\ngrijorare
pentru Julie, dar apoi, pe m`sura trecerii timpului, \[i
d`du seama c` este pur [i simplu aerul familiei [i nu o
tr`s`tur` apar]inând \n exclusivitate tat`lui Emmei.
{i-au recuperat bagajele, li s-au verificat pa[apoartele
[i toat` lumea se ar`tase extrem de prietenoas` [i
politicoas` cu tân`ra atr`g`toare ce c`l`torea \mpreun`

6
cu feti]a ei \n vârst` de cinci ani. Dincolo de un perete
de sticl`, un grup de oameni a[teptau ner`bd`tori.
Brusc, Juliei i se f`cu team`. Evit` chiar [i s` priveasc` \n
acea direc]ie – ar fi vrut s` amâne momentul \ntâlnirii cu
familia lui Michael.
– Unde e bunica? O vezi, mam`?
Abia atunci privi [i ea curioas` spre sala de a[teptare.
– |nc` nu.
– Dar ai spus c` vine s` ne a[tepte. Trebuie s` fie
acolo, al`turi de ceilal]i oameni.
– Cred c` da. Vino, vom merge s` vedem.
Lucy Pemberton, mama lui Michael, spusese c` va
veni s` le \ntâmpine la aeroport, dar nu te puteai baza
niciodat` pe promisiunile ei, a[a c` Julie nu se mir`
nev`zând-o.
Dac` evenimentele din ultimele trei luni n-ar fi fost
deja traumatice, creându-i un gol \n inim`, poate c-ar fi
durut-o c` soacra ei nu vine s-o \ntâmpine dup` o
absen]` de [ase ani.
– Nu-i aici! anun]` Emma dezam`git`. De ce n-a
venit, a[a cum a promis?
– Nu te nec`ji. Poate c` e pe drum. N-ai idee ce
aglomera]ie e aici [i cât de greu se circul`; o fi re]inut`
\ntr-un blocaj de circula]ie, doar [tii ce-nseamn` asta.
– Da, dar ar fi putut pleca din timp, nu crezi?
– Nu [tiu, draga mea. Ce-ar fi s` intr`m \n restaurant
[i s` bei o Coca? Pân` vine bunica; de fapt, a[ putea s`-i
telefonez de acolo.

7
 – {i dac` vine cât noi suntem \n`untru?
– Dac` ne a[ez`m lâng` fereastr`, nu se poate s` n-o
vedem.
Deodat`, sim]i c`-[i pierde r`bdarea. Nu era mare
lucru dac` Lucy venea la timp, doar \[i putea da seama
cât de obosite erau dup` o astfel de c`l`torie. Dar dac`
Lucy uitase? N-ar fi fost imposibil – putea fi dup`-amiaza
ei de bridge sau de golf, sau cine [tie ce alt eveniment
monden fa]` de care venirea lor ar fi trecut neobservat`.
|n definitiv, n-o pl`cuse niciodat` pe Julie [i n-ascunsese
niciodat` acest fapt. N-ar fi vrut pentru nimic \n lume ca
unul din iubi]ii ei fii s-o ia de so]ie [i când acest lucru
s-a \ntâmplat, Michael a u[urat mult situa]ia acceptând
numirea \n Rhatoon.
Sigur, acum era [i Emma. Cu trei ani \n urm`, când
Michael o adusese \n Anglia, povestise c` mama lui
f`cuse o pasiune pentru copil, dar poate lucrurile se
schimbaser` acum.
– Oricum, nu putem r`mâne aici. Vino, scumpa mea,
[i mie mi-ar prinde bine un ceai.
– Julie!
Acea voce puternic` o f`cu s` tresar`; de[i \mpotriva
voin]ei, trebuia s` se \ntoarc` spre b`rbatul care vorbise.
Categoric, nu era un moment potrivit pentru o \ntâlnire
cu Robert Pemberton, tocmai acum când era obosit`,
nelini[tit` [i absurd de vulnerabil`, dup` to]i ace[ti ani.
|nalt [i suplu, cu p`rul la fel de negru [i de drept ca
al Emmei, ajungându-i pân` la gulerul costumului

8
scump din piele de c`prioar`, d`dea impresia de putere
[i de o extraordinar` siguran]` de sine. Nu era un b`rbat
frumos, tot a[a cum nu fusese nici fratele lui, dar avea un
farmec \n fa]a c`ruia orice alt b`rbat, chiar cu tr`s`turi
fizice mai frumoase, p`rea total [ters [i insipid. P`rea
neschimbat – poate doar ochii erau mai afunda]i \n
orbite. O privi cu un u[or aer de dispre] [i un zâmbet
for]at.
– Bun`, Robert. Ce mai faci?
|i strânse mâna cu un gest rece [i deta[at.
|ntotdeauna o f`cuse s` se simt` stânjenit` de privirea
lui \ndr`znea]`, dar de data aceasta Julie se str`duia s`
r`mân` calm` – nu mai era o feti[can`, ci o femeie
v`duv` cu un copil de cinci ani. Nu trebuia s` se mai
gândeasc` la ceea ce-a fost \n trecut. Trebuia s` tr`iasc`
numai \n prezent [i s` se gândeasc` doar la viitor – la
viitorul Emmei.
– Bine, mul]umesc. Dar tu?
– {i eu, r`spunse ea \ncercând s`-[i creeze o masc`
de calm [i indiferen]` \n spatele c`reia s` se ascund` ca
un ho] de justi]ie.
Robert o privi gânditor câteva clipe, ca [i cum ar fi
vrut s` aminteasc` de Michael, apoi renun]` [i se adres`
feti]ei.
– Bun`, Emma. |]i aminte[ti de mine?
– Nu… Dar semeni pu]in cu tata, a[a c` presupun c`
e[ti unchiul Robert.

9
 – A[a e. Toat` r`ceala pe care-o ar`tase fa]` de Julie
se topi \n zâmbetul larg adresat feti]ei. Cine ]i-a spus c`
sem`n cu tat`l t`u?
– Mama.
– |n]eleg. {i merit un s`rut?
– Bine, se \nvoi ea dup` o scurt` ezitare. Dar de ce-ai
\ntârziat? {i unde e bunica?
– Bunica n-a putut veni; nu se simte bine.
Julie \l privea cum indica hamalului ce s` fac`, unde
s` duc` bagajele… mereu cu acea \ncredere \n sine care
venea din obi[nuin]a de a da ordine, cu arogan]a de a nu
oferi nici un fel de explica]ii.
– S` mergem. Sunt cu ma[ina. Putem discuta pe
drum.
– E totul \n regul`? \ntreb` Emma luând-o pe Julie de
mân`.
– Cred c` da, r`spunse Julie, zâmbind la gândul c`
era imposibil ca Robert care mergea \n fa]a lor, s` nu le
aud`. |n curând vom putea face o baie. Ar`]i obosit`.
– E palpitant, totu[i, nu-i a[a? Suntem aici, \n Londra.
Crezi c` bunica se va sim]i mai bine mâine?
– Nu [tiu, r`spunse Julie, con[tient` de gestul de
ezitare al lui Robert, ca [i cum ar fi vrut s` spun` ceva,
apoi s-ar fi r`zgândit.
Ma[ina lui Robert era un Aston Martin gri deschis,
puternic` [i str`lucitoare ca \nsu[i posesorul ei – cu
totul diferit` de Jaguarul tip E pe care-l avea cu [ase ani
\n urm`, se gândi Julie.

10
 – Ma[ina asta e super! exclam` Emma entuziasmat`,
urcând \n spate [i trântindu-se pe perna moale a
banchetei.
– Da…
Robert se a[ezase la volan [i coapsa lui era doar la
câ]iva centimetri de a ei. Con[tientizarea acestei
apropieri pe care cea mai mic` mi[care ar fi putut-o
transforma \n atingere, \i trezi Juliei un val de amintiri pe
care le crezuse uitate.
Dar, se putea uita, de fapt? Poate c-ar fi fost mai bine
spus c` mintea acoperea cu v`luri tot ce vroia s` uite [i,
atât timp cât v`lurile nu erau \ndep`rtate, te puteai
am`gi cu gândul acelei iluzorii uit`ri.
– Sper c` mama ta nu are nimic grav, spuse ea mai
mult pentru lini[tea Emmei.
– O r`ceala, atâta tot.
– Unde ne duci unchiule Robert?
– Mergem \n ora[, Emma. Acolo locuiesc eu – am un
apartament. E[ti curioas` s`-l vezi?
– Unde e mama ta? \ntreb` Julie, \ntorcându-se
repede spre el.
– Nu e cazul s` te alarmezi, Julie. Ne a[teapt` acas`.
– Nu m` alarmez. Ura totu[i starea de tensiune pe
care i-o provoca \n mod inten]ionat.
– Vrei s` spui c` bunica ne a[teapt` la tine acas`?
– Exact; abia a[teapt` s` te vad`.
Tonul cu care Robert \i vorbea Emmei era complet
diferit fa]` de cel cu care i se adresa ei. Era normal, dup`

11
tot ce se \ntâmplase. Poate c`, totu[i, i-ar fi fost mai u[or
de suportat un acces de furie din partea lui, decât
aceast` polite]e formal`, atât de rece.
– Mama ta locuie[te la tine? \ndr`zni ea \n cele din
urm`; trebuia s` \ntrebe.
– Nu, nu mai locuie[te \n Richmond, cum probabil
[tii, dar are un apartament \n ora[.
– |n]eleg. De fapt, altceva o interesa: dac` urma s`
locuiasc` \mpreun` cu Lucy, a[a cum dedusese din
scrisori, un apartament \n ora[ nu era chiar locul pe care
l-ar fi ales pentru Emma. Dup` libertatea de care se
bucurase dincolo, \i va fi foarte greu s` se adapteze
noilor condi]ii.
Nici Robert nu u[ura cu nimic situa]ia, l`sând-o
s-a[tepte a[a, s` vad` ce se-ntâmpl` cu ele, f`r` s`-i
dea nici un indiciu. {i \nc` nu pomenise nimic de
Michael! Poate din cauza prezen]ei Emmei. Sau
dintr-un alt motiv? Trebuia s`-[i dea seama c`, \n cele
trei luni cât trecuser`, au fost nevoite amândou`
s-accepte [i s` se-mpace \n cele din urm` cu acel
crud adev`r. Totu[i, nu ea era cea care s-aduc` \n
discu]ie acest subiect.
– Voi putea vedea Palatul Buckingham de la fereastra
camerei mele?
– Draga mea, Londra nu e ca Rhatoon; sunt o
mul]ime de cl`diri [i zgârie-nori.
– {i-atunci, ce-am s` v`d de la fereastr`? Marea?
– Nu, nu marea, probabil alte case.

12
 – Nu mai dezam`gi copilul \nainte de a vedea unde
va locui. De fapt, se adres` el de data aceasta Emmei, vei
vedea Palatul de la fereastr`.
– Adev`rat? Cât de sus e apartamentul?
– Foarte sus – de fapt, la ultimul etaj al unui zgârie-
nori.
– Oh! {i cum se ajunge acolo? Se urc` pe o mul]ime
de sc`ri \n spiral`, ca la pagode?
– Sunt lifturi, interveni Julie.
– Lifturi electrice: ape[i pe un buton [i ajungi la
etajul dorit.
Julie \[i d`du seama cât de aproape era Robert de a
câ[tiga afec]iunea Emmei. N-ar fi vrut asta; poate c` era
o dovad` de egoism din partea ei, dar nu accepta a[a
ceva, cel pu]in nu acum. Nu acum, când Michael
murise.
De ce-a trebuit s` moar`? Universul lor p`rea atât de
sigur [i de lini[tit [i acum totul se pr`bu[ise.
– {i dac` se defecteaz`? Sau, dac` nu e electricitate?
– Exist` sc`ri pentru situa]ii de urgen]`, dar n-a[ vrea
s` fiu nevoit s` le folosesc. Cât despre picioru[ele tale,
oricum s-ar toci \nainte de-a ajunge la ultimul etaj.
Emma râse, iar Julie \ncerc` s` se concentreze asupra
a ceea ce vedea pe fereastra ma[inii. Ora[ul se schimbase
mult, iar \n privin]a autostr`zilor, se \ndoia c` va avea
curajul s` se aventureze singur` cu ma[ina. De fapt…
poate c` nici nu va avea posibilitatea s`-[i cumpere
ma[in`. Michael l`sase toate ac]iunile sale familiei [i

13
micul venit care-i revenea dup` ce lucrase ca secretar`
abia \i va ajunge pentru a se \ntre]ine; nu vroia s` se
\ndatoreze fa]` de familia Pemberton.
Când ajunser` \n centrul Londrei, \ncepu s`
recunoasc` locurile: str`zi [i cl`diri se profilau \n jurul ei
cu o familiaritate dureroas`. Trecând pe lâng` strada
unde erau birourile Companiei de Construc]ii
Pemberton, \[i aminti de prima ei zi de lucru acolo, ca
dactilograf`. Apoi, promovase pân` când ajunsese
secretara lui Vincent Harney prin care fusese prezentat`
pre[edintelui companiei, Robert Pemberton. |[i sim]i
din nou nervii \ncorda]i – situa]ia clasic`, se gândi ea cu
am`r`ciune; cadrul romantic ideal… [i cât de catastrofal
s-a terminat totul!
Robert opri ma[ina \ntr-o pia]et` lini[tit` \n fa]a unui
bloc imens, absolut impun`tor. Din spatele u[ilor
turnante din sticl`, veni imediat portarul, recunoscând
ma[ina lui Robert.
– Bun` ziua, domnule. V` pot ajuta la bagaje?
– Mul]umesc Norris, m` descurc. Cumnata mea [i
feti]a ei vor sta la mine câteva zile, explic` el, observând
privirea curioas` a acestuia. Tocmai s-au \ntors din
Malaiezia.
Ochii Juliei se m`rir` de surprindere la aflarea
nea[teptat` a ve[tii. Vor sta cu Robert. Nu putea spune
nimic de fa]` cu Norris, a[a c` se mul]umi s`-i arunce lui
Robert o privire p`trunz`toare. Acesta p`ru total indiferent
fa]` de reac]ia ei [i, luând valizele, le invit` \n`untru.

14
 Julie o lu` pe Emma de mân` [i urc` treptele,
indignat`. Ce-nseamn` povestea asta? De ce s`
locuiasc` la el? |n scrisori, Lucy spusese c` vor sta la ea,
c` [i a[a se sim]ea singur`, acum când Robert avea casa
lui [i c` le va primi cu toat` inima. Sigur c` fusese
oarecum sceptic`; dar nu-[i putea \nchipui c` soacra ei
\[i schimbase chiar atât de radical atitudinea fa]` de ea.
Dar chiar [i a[a fiind, nu se-ndoise de aranjamentul
hot`rât.
– De ce trebuie s` st`m la tine, Robert? \ntreb` ea
totu[i \n lift. Am \n]eles din scrisorile mamei tale c` urma
s` st`m la ea.
– {i tu, acum, Julie! Hei, Emma, cum ]i se pare?
– Dureaz` mult s-ajungem sus?
– Nu, câteva secunde. Uit`-te la becul ro[u care
se-aprinde \n spatele fiec`rei cifre.
– Ah, da! Uite, mami, aproape am ajuns. Ce gol \n
stomac simt!
Imediat, liftul se opri [i p`[ir` \ntr-un hol cu mochet`
groas`. Erau doar dou` u[i pe palier, dintre care una era
categoric o u[` de serviciu: \nsemna c` apartamentul lui
Robert era enorm.
Când ajunser` \n fa]a apartamentului, u[a se deschise
[i un b`rbat de vârst` mijlocie, cu p`r c`runt [i musta]`
de culoarea ghimberului, \mbr`cat complet \n negru, \i
\ntâmpin`.
– El este Halbird, Julie; m` \nso]e[te pretutindeni,
rezolv` orice, e un fel de factotum.

15
 – Bun` ziua, Halbird.
– Bun` ziua, doamn`. {i tu, domni[oar`… sper c-ai
avut o c`l`torie pl`cut`, de[i a]i ajuns pe-o vreme
\ngrozitoare.
– |ngrozitoare! repet` Julie, ca un ecou.
– De ce nu e [i musta]a c`runt`, ca p`rul?
– Emma! strig` Julie \ngrozit`, \n timp ce Halbird [i
Robert se amuzau copios.
– Nu [tiu, domni[oar`. Poate c` \nghe]ul n-a ajuns
pân` acolo…
– Cum adic`?
– Las` discu]ia pe alt`dat`. Acum, vino, te-a[teapt`
bunica. Dar nu chiar atât de mult \ncât s` fi venit pân`
la u[` m`car, se gândi Julie, apoi se mustr` pentru
r`utatea ei.
– Intr`, o invit` Robert cu r`ceal`.
– Dup` tine, Robert, este casa ta.
O privi dur, apoi, f`r` a spune un cuvânt, o lu` pe
Emma de mân` [i intr` \n \nc`perea enorm` unde, pe o
canapea joas` lâng` fereastr`, st`tea mama lui.
|n timp ce soacra ei o \mbr`]i[a cu c`ldur` pe Emma,
mirându-se cât de mult crescuse, Julie r`mase la mic`
distan]` \n spatele acesteia, cu o u[oar` ezitare, sim]indu-se
ridicol de vulnerabil`. |[i amintea clar când fusese
prezentat` prima oar` lui Lucy Pemberton – de fapt când
Robert o prezentase; [tiuse din prima clip` c` nici o fat`
nu se va ridica vreodat` la \n`l]imea preten]iilor pe care
Lucy Pemberton le avea pentru fiii ei.

16
 }inând-o strâns la piept pe Emma, Lucy \ntinse o
mân` spre Julie.
– Julie, draga mea, te rog s` m` scuzi! Dar este atât
de minunat s-o rev`d pe Emma [i… dup`… dup` tot ce
s-a \ntâmplat…
– {i eu m` bucur s` te rev`d, Lucy, spuse Julie
s`rutând-o. Abia apoi \[i d`du seama c` Lucy nu spusese c`
se bucur` s-o revad` pe ea, dar alung` imediat din minte
astfel de gânduri [i se a[ez` pe canapea, lâng` soacra ei.
– |mi cer scuze c` n-am venit la aeroport, dar am fost
foarte r`cit` [i Robert a insistat s` r`mân acas`.
– Foarte bine c-ai r`mas. Acum te sim]i mai bine?
– Mult mai bine. Robert, dragul meu, vrei s`-l rogi pe
Halbird s` ne aduc` un ceai? Ah, avem atât de multe s`
ne spunem! exclam` ea brusc, \mbr`]i[ând-o pe Emma.
Trebuie s` ne cunoa[tem bine, nu-i a[a, Emma?
– Locuie[ti aici, bunico? \ntreb` Emma, fascinat` de
luxul care o \nconjura.
– Nu, draga mea, eu locuiesc \ntr-un apartament
mult mai mic, \l vei vedea curând. Dar unchiul Robert
prime[te oaspe]i aici, de aceea trebuie s` aib` la
dispozi]ie un spa]iu mare.
Julie sim]ea c`-[i pierde r`bdarea. Nimeni nu-i
spunea ce se petrece. De ce veniser` aici? De ce nu
st`teau la Lucy, cum fusese aranjat? De ce nu spunea
Lucy nimic? Când aveau de gând s` vorbeasc` – s`
vorbeasc` despre lucruri cu adev`rat importante?! De
exemplu, despre moartea lui Michael!

17
 Capitolul 2

Emma dormea, iar Julie se schimba pentru cin`.

Dup` ceaiul preg`tit de Halbird, \nso]it de o mul]ime de
sandvi[uri [i pr`jituri, Emmei i se f`cuse imediat somn [i
mersese la culcare f`r` nici un protest.
Camera Emmei [i a Juliei erau legate prin baia
comun`; camera Emmei, mai mic`, avea covorul [i
draperiile \n nuan]e de albastru, iar a Juliei avea covorul
alb [i draperiile [i husele, violet.
Julie se privi critic \n oglind` \n timp ce-[i peria p`rul.
Se schimbase mult? Ar`ta mult \mb`trânit`? Oare lui
Robert \i p`rea diferit`?
Oft`. Ce mai conta p`rerea lui Robert? De[i nu se
spusese nimic, [tia c` [ederea lor doar pentru câteva zile
acolo era oarecum determinat` de ne\ncrederea lui Lucy.
Nici ea nu inten]iona s` r`mân` \n apartamentul lui mai
mult decât era absolut necesar, chiar dac` aceasta ar fi
\nsemnat s`-[i ia un serviciu [i s`-[i g`seasc` o alt`
locuin]`.

18
 Se examin` [i mai atent \n oglind`. Avea cearc`ne –
se cuno[tea c` nu doarme bine. Dar [i a[a n-avea nici o
importan]`, pentru c` nim`nui aici nu-i p`sa cum arat`;
Lucy o accepta numai pentru c` exista Emma, iar
Robert….
Sim]i un fior de team`. Nu, nu se va mai gândi la
trecut. Se va gândi doar la prezent. La naiba, cu restul!
Se ridic` [i merse \n salon, atras` de aroma de cafea
ce se sim]ea \n \nc`pere – acea \nc`pere imens` care
reu[ea totu[i s` creeze o atmosfer` pl`cut`, cald` [i
intim`. Tres`ri auzind u[a \nchizându-se [i, \ntorcându-[i
privirea de la fereastr`, \l v`zu pe Robert.
– Ce bei? \ntreb` el, preg`tindu-[i un whisky.
– Gin cu ap` tonic`, te rog. Nu-mi spui de ce ne-ai
adus aici?
– Are importan]`? Te asigur c` nu din motive egoiste.
– Ce s` \n]eleg?
– Exact ceea ce spun. Mama nu v` poate g`zdui acum
[i, \n calitate de v`duv` a lui Michael, e[ti binevenit` aici.
– Nu pari prea entuziasmat.
– Nu? |mi pare r`u.
– Nu-]i pare r`u deloc, izbucni ea, ca apoi s` regrete
imediat. Ceea ce nu \n]eleg este de ce mama ta s-a oferit
s` ne cheme, pe mine [i pe Emma, s` locuim la ea, din
moment ce nu inten]iona s` fac` acest lucru.
– Ai fi venit dac-ai fi [tiut c` \]i ofer un c`min?
– Sigur c` nu.
– {i-atunci…

19
 – Vrei s` spui c-am fost adus` \n[elându-mi-se buna
credin]`?
– Nu mai dramatiza, Julie. Trebuia s` fii adus` \napoi
aici. Era singura modalitate.
– De ce trebuia? Mama ta nu m-a vrut niciodat` cât…
cât a tr`it Michael. De ce m-ar vrea acum, când Michael
nu mai e?
– Mama se-mbrac` pentru cin`. N-avem mult timp la
dispozi]ie. A[ vrea s`-mi poveste[ti ce s-a \ntâmplat –
\nainte ca ea s` vin`.
– |n leg`tur` cu moartea lui Michael?
– Fire[te.
– De ce „fire[te“? Nu te-ai ar`tat prea interesat pân`
acum.
– Nu vreau s` pierd timpul certându-m` cu tine,
Julie, spuse el, bomb`nind dup`. Spune-mi ce s-a
\ntâmplat. Doar nu putem discuta asta fa]` de Emma, iar
mama sufer` prea mult pentru a putea avea o discu]ie
coerent` fa]` de ea.
– {i eu nu suf`r, bine\n]eles; nu mi-a fost decât so]…
Cu to]i mu[chii \ncorda]i, Robert \[i lu` un trabuc
[i-l aprinse nervos, abia st`pânindu-[i o izbucnire
violent`.
– Ce vrei s`-]i spun, Julie? Vrei s-auzi tot felul de
platitudini din partea mea? M`-ndoiesc. Am [ti imediat
amândoi c` sunt lipsite de sinceritate. Dar, indiferent ce
crezi, mi-am iubit fratele [i vreau s` [tiu cum a murit.
Acum, vrei s`-mi poveste[ti?

20
 Julie se-ntoarse cu spatele la el, nesuportând s`-l
priveasc` \n timp ce vorbea despre acel subiect care era
\nc` o ran` deschis` \n sufletul ei.
– Ai citit buletinele medicale; n-ai venit s`-l vezi.
– Nu. Acum regret amarnic.
– Regre]i, \ntr-adev`r? Ei bine, nu [tiu ce altceva s`-]i
spun… N-am [tiut de prima criz`, dac` te intereseaz`.
Michael nu i-a permis medicului s` spun` nim`nui.
Credeam c` e suprasolicitat, obosit. N-am b`nuit c` inima
lui nu suporta acea c`ldur`. E-adev`rat, se-ngr`[ase, bea
destul de mult, dar nu era nimic neobi[nuit \n asta. Cred
c` nici el n-a luat-o prea \n serios. Dar, la a doua criz`, la
atât de scurt timp dup` prima, n-a mai avut puterea de a
rezista… Vocea i se frânse, cople[it` de durere. Michael
fusese atât de tân`r, de bun; nu merita s` moar`.
– |n]eleg, spuse Robert preg`tindu-[i \nc` un pahar
cu whisky. A suferit mult \nainte s` moar`?
– Nu. Medicamentele prescrise \l men]ineau \ntr-o
stare de letargie. Câteodat`, nici pe mine nu m`
cuno[tea. Totu[i, cred c` b`nuia c` nu mai exista nici o
speran]`.
– Ar fi trebuit s` m` chemi. {tiai c-a[ fi venit, dac-a[ fi
[tiut… dac-a[ fi b`nuit…
– Nu m-a l`sat s` chem pe nimeni; nu [tiu de ce, dar
n-am putut trece peste voin]a lui.
– A[ fi venit la \nmormântare, dar n-am fost \n ]ar`
când a sosit telegrama [i acolo totul s-a f`cut mult mai
rapid decât s-ar fi f`cut aici.

21
 – Da. Termin` de b`ut ginul [i se dep`rt` cât mai
mult de el. Mai vrei s` [tii ceva?
– E[ti atât de indiferent`?
– Indiferent`! Dumnezeule, crezi c` sunt indiferent`?
– Nu e[ti? Nu v`d nici o lacrim` \n ochii aceia verzi
atât de limpezi.
– E oribil din partea ta s` spui a[a ceva.
– De ce? M`-n[el? E[ti chiar v`duva neconsolat`?
– Cum \ndr`zne[ti s`-mi vorbe[ti a[a? Nu eu am vrut
s` vin aici! Nu eu am cerut s` fiu sub tutela puternicilor
Pemberton! Nu vreau nimic de la nici unul din voi – cu
atât mai pu]in de la tine!
– Da, Julie, arat`-]i adev`ratul caracter, spuse el
printre din]i, p`lind. Arat` ce tic`loas` egoist` e[ti!
Julie f`cu un pas spre el, hot`rât` s`-l p`lmuiasc`, dar
chiar \n acea clip` se deschise u[a [i intr` Lucy,
\mbr`cat` cu o rochie lung` neagr` din dantel` [i
purtând la gât un colier de perle. Nu ar`ta cei aproape
[aizeci de ani pe care-i avea [i privind-o, Juliei \i veni
greu s` cread` c` nu se sim]ise suficient de bine pentru
a le a[tepta la aeroport. Oricum, n-avea rost s` se mai
supere acum. |n câteva zile, maximum o s`pt`mân`, \[i
va g`si o locuin]` [i atunci se va elibera definitiv de
aceast` familie!
– Bun`! |nc` mai e[ti aici, Robert? Credeam c`
\ntâlnirea ta era la [apte [i jum`tate. E deja târziu.

22
 – Nu-i nici o grab`, mam`.
– Nu sunt sigur` dac` Pamela ar fi de acord cu tine,
dragul meu. Trebuie s` faci cuno[tin]` cu Pamela, Julie;
Pamela Hillingdon – poate ai auzit de aceast` familie.
Robert [i cu ea se vor c`s`tori \n prim`var`.
– Da, \ntr-adev`r, dar nu [tiu dac` voi avea aceast`
ocazie, având \n vedere c` frecvent`m cercuri diferite.
– Nu-n]eleg ce vrei s` spui, Julie, spuse Robert
indiferent, chiar pe punctul de a ie[i din camer`.
– Sper c` nu vei face greut`]i, Julie.
– Chiar, Julie, ce vrei s` spui?
– E evident. Emma [i cu mine nu putem locui aici. |n
câteva zile, inten]ionez s`-mi g`sesc ceva de lucru [i o
locuin]`.
– Cum? Lucy \[i duse mâna tremurând` la tâmpl` [i
se pr`bu[i pe cel mai apropiat scaun. Cred c` nu
vorbe[ti serios, Julie?
– Seriozitatea ei nu prea are importan]` acum. Nu
cunoa[te toate datele.
– Ce anume? \ntreb` Julie, \mpreunându-[i mâinile,
tem`toare.
– Nu i-ai spus?
– Ce trebuie s` mi se comunice? Exist` vreun motiv
pentru care s` nu am voie s` fac ce doresc? Pentru c`
dac` exist`, \l voi combate.
– Julie, te rog, nu ne face dificult`]i. Nu vrem decât
ceea ce e mai bine pentru… tine [i pentru Emma.

23
 – Nu vreau s` te re]in, Robert. Spune ce este de spus
[i pe urm` du-te la \ntâlnire.
Dup` str`fulgerarea din privirea lui, Julie \[i d`du
seama c`, dac` ar fi r`mas singuri, [i-ar fi spus lucruri pe
care apoi cu siguran]` le-ar fi regretat, de[i era pu]in
probabil ca Robert s` regrete vreodat` ceva.
– Michael a l`sat un testament, \ncepu el \n cele din
urm`.
– {tiu; a l`sat familiei voastre toat` ac]iunile lui din
cadrul companiei. Dar n-am nevoie de nimic.
– Nu vorbi prostii! izbucni Robert iritat, turnându-[i
din nou whisky \n pahar.
– Nu ne putem p`stra calmul? interveni Lucy.
– Foarte bine, voi \ncerca s` fiu cât mai succint.
Michael [i-a l`sat ac]iunile din cadrul companiei \n
p`strarea familiei noastre pân` când Emma va \mplini
dou`zeci [i unu de ani. Pân` atunci, este sub tutela
mea.
– Nu se poate!
– Ba da. {i te sf`tuiesc s` nu \ncerci nici o ac]iune
juridic` de contestare.
Julie se sprijini de sp`tarul scaunului, nu putea crede
c` era adev`rat. De ce s` fi f`cut Michael un astfel de
testament? F`r` s` [tie… f`r` s` [tie…
– Dumnezeule, Robert, o s` le[ine, o auzi pe Lucy ca
prin vis, apoi se sim]i a[ezat` pe un fotoliu, f`r` a avea
puterea de a da la o parte bra]ele puternice ale lui
Robert.

24
 Imediat ce senza]ia de ame]eal` trecu pu]in [i
deschise ochii, \l v`zu pe Robert \ntinzându-i un pahar \n
care turnase un lichid de culoarea chihlimbarului.
– Bea asta; te va face s` te sim]i mai bine.
– Nimic nu m` poate face s` m` simt mai bine. Ia-l.
– Nu te comporta proste[te, spuse Robert \mpingând
paharul \n mâna ei, aproape for]ând-o s`-l ia ca s` nu se
verse pe rochie.
Julie r`mase privind \n gol, tremurând, incapabil` de
a cuprinde cu mintea ceea ce tocmai auzise.
– Du-te, Robert; m` descurc singur`, \l asigur` Lucy,
de[i p`rea agitat` [i speriat`.
– E[ti sigur`?
– Da. Julie trebuie s`-n]eleag` \n ce postur` se afl`. |n
calitate de v`duv` a lui Michael.
– |nceteaz` de-a mai vorbi despre mine ca [i când
nici nu m-a[ afla aici.
– E[ti \n stare s` discu]i \n mod ra]ional [i s` fii
rezonabil`? \ntreb` Robert, privind-o cu r`ceal`.
– Cum pot s` fiu rezonabil`? Emma e copilul meu.
– Dar mie-mi revine responsabilitatea pentru ea.
– Oare ce l-a putut determina pe Michael s` fac` a[a
ceva? se tângui Julie, cu inima frânt` de durere.
– Nu te mai lamenta. Fiul meu [i-a dat seama c`, \n
cazul \n care se-ntâmpl` ceva cu el, persoana cea mai \n
m`sur` s`-i creasc` fiica este fratele lui.
– Bine, dar eu sunt mama ei!
– Da, dar f`r` noi, ce i-ai putea oferi? N-ai avut
niciodat` nimic….

25
 – Nu banii sunt totul…
– N-am spus nimic despre bani.
– Nu, dar la asta te-ai gândit, nu-i a[a?
– Este vorba de alte calit`]i.
– Adic`?
– Pentru Dumnezeu! interveni Robert. |nceta]i cu
aceast` discu]ie! Nu mai conteaz` motivul pentru care
Michael a hot`rât a[a. Decizia e luat` [i trebuie s`
g`sim calea cea mai potrivit` pentru a o duce la
\ndeplinire.
– Nu m` intereseaz` s` g`sesc nici o cale, strig` Julie
trântind pe mas` paharul neatins [i ridicându-se, de[i
\nc` nesigur` pe picioare. Presupun c` de-asta mi-ai
scris, Lucy, s` vin, nu-i a[a? {tiai c` dac` mi-ai fi spus
adev`rul, n-a[ fi fost de acord.
– E-adev`rat c` mama ]i-a scris a[a pentru a-]i u[ura
situa]ia, dar, indiferent dac`-]i place sau nu, exist` acest
testament [i va fi respectat.
– A[ putea s`-l contest.
– Da, ai putea, dar cum fratele meu specific` faptul
c` trebuie ca [i tu s` fii \ntre]inut`, nu cred c` vreun
avocat va accepta acest caz. |n definitiv, ce ai de
contestat?
– Trebuie s` existe o ie[ire… Nu… nu se poate s`
fiu for]at` s` locuiesc aici.
– De acord. Tu po]i locui unde vrei, dar dac` dore[ti
s` r`mâi cu Emma, atunci va trebui s` faci exact ceea ce
vreau eu.

26
 – Adic`?
– S` r`mâi aici pân` e gata casa de la ]ar` pe care am
cump`rat-o; apoi po]i locui cu Emma acolo [i cu o
guvernant` tân`r` pe care am angajat-o deja pentru ea.
– Vrei s` spui… c-ai cump`rat deja casa… ai angajat
deja pe cineva… toate acestea f`r` s` m` consul]i?
– Am f`cut-o \n numele testamentului lui Michael.
– |n curând te c`s`tore[ti; cum vei putea avea grij` de
Emma?
– Pân` m` c`s`toresc, am de gând s`-mi petrec
aproape fiecare weekend cu ea. Dup` aceea, nu
m`-ndoiesc c` se va putea aranja astfel \ncât s` fim
\mpreun` din când \n când la sfâr[it de s`pt`mân` [i \n
vacan]`. Nu sunt absurd, Julie – nu-]i iau fiica.
– |n m`sura \n care nu hot`r`[ti altfel! {i dac` aceast`
logodnic` a ta – aceast` Pamela – nu e de acord?
– Pamela [tie deja de aceast` responsabilitate a lui
Robert. Julie, p`rerea mea e c` te por]i extrem de
nerecunosc`tor, de parc` Robert ar inten]iona s-o
r`peasc` pe Emma [i s`-]i interzic` orice leg`tur` cu ea;
de fapt, consider c` d` dovad` de foarte mult`
generozitate.
Julie scutur` din cap neputincioas`, izbindu-se cu
desperare de calmul [i deta[area lor, ca de un zid. Nu
putea face nimic [i singurul r`spunz`tor pentru toate
acestea era Michael. De ce f`cuse a[a ceva? Mai ales c`
el era cel mai \n m`sur` s`-[i dea seama cât de \ngrozitor
era pentru ea s`-i fie \ndatorat` cumva lui Robert.

27
 |n t`cerea care se l`sase pentru câteva clipe, sunetul
ascu]it al telefonului \i f`cu s` tresar`. Robert ezit` pu]in,
apoi merse repede [i ridic` receptorul.
– Da! Ah, bun`, Pamela. Da, [tiu. Te rog s` m` scuzi,
a intervenit ceva. Au sosit, da. {tiu, [tiu… plec imediat.
– Cina este gata, doamn`, anun]` Halbird care ap`ru
purtând un sor] alb imens.
– Mul]umesc, Halbird. Venim \n câteva minute. Cred
c-ai \n]eles c` Robert ia cina \n ora[, se adres` ea \n
[oapt` Juliei. Sper c` putem sta la mas` \n lini[te, f`r`
alte izbucniri melodramatice.
– Asta ai vrut, nu-i a[a? N-ai fost niciodat` de acord
s` m` c`s`toresc cu Michael, iar acum e[ti hot`rât` s`
controlezi [i via]a Emmei.
– Tot a[a cum tu ai fost hot`rât` s` intri \n aceast`
familie; nu l-ai putut avea pe Robert, a[a c` te-ai
mul]umit cu Michael.
Julie deschise gura indignat`, ca pentru a spune ceva,
apoi, f`r` a rosti nici un cuvânt, deschise u[a [i ie[i din
camer`.
R`mase \n picioare \n mijlocul dormitorului ei,
\ncercând s`-[i recapete st`pânirea de sine. Nu rezolva
nimic dac` mai continua a[a. Avea nevoie de timp s` se
gândeasc`, s` se adapteze noilor condi]ii… s` \ncerce s`
salveze ceva din speran]ele ei de viitor; comportându-se
proste[te, nu f`cea altceva decât s` distrug` orice [ans`
ca ea [i Emma s` duc` o via]` normal`.

28
 Avea palmele umede, fruntea transpirat`. I-ar fi fost
imposibil s` stea la mas` [i s` m`nânce al`turi de Lucy
Pemberton. Sub impulsul momentului, \[i desf`cu
fermoarul rochiei, inten]ionând s` fac` un du[ pentru a
se r`cori pu]in, când, f`r` s` mai bat` la u[`, intr`
Robert.
– Ce naiba faci? Halbird a[teapt` s` serveasc` masa,
iar eu trebuie s` plec.
– Nu deranjez programul nim`nui, dar oricum, n-a[
putea mânca nimic.
– Pentru Dumnezeu, Julie, fii ra]ional`. |ncerc s` fiu
cât se poate de r`bd`tor. {i-acum, te rog – nu-]i spun,
nu-]i impun, ci pur [i simplu te rog s` mergi s` m`nânci
\mpreun` cu mama [i s`-ncerci s` te compor]i ca [i cum
nu s-ar fi \ntâmplat nimic.
– Pesemne c` glume[ti.
– Nu-n]elegi? Nu trebuia s` se-ntâmple a[a. Dac-ai fi
fost preg`tit` s-accep]i…
– Mila ta, Robert? Mul]umesc, n-a[ putea accepta
niciodat` a[a ceva.
– Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, ce
inten]ionezi s` faci? \ntreb` el exasperat, \naintând spre
centrul camerei, dup` ce \mpinse u[a, ca apoi s-o
deschid` din nou.
Julie r`mase pe loc. Nu-i va \ng`dui s-o intimideze.
– Nu [tiu \nc`. Poate c` va trebui s-accept planurile
tale \n ceea ce-o prive[te pe Emma, dar eu… n-am de
gând s` r`mân dependent` de tine.

29
 – Ce vrei s` faci?
– |mi voi g`si ceva de lucru. Dac-ai angajat o
guvernant` pentru Emma, prezen]a mea nu va mai fi
imperios necesar` m`car o parte din zi. Ce-ai vrea s` fac,
Robert?
– S` te compor]i a[a cum ar trebui s` se
comporte v`duva lui Michael Pemberton – cu
decen]a [i bun`-cuviin]a cuvenite. Ce-ai f`cut \n to]i
ace[ti ani \n Malaiezia? Cum \]i umpleai timpul?
– Era altceva. Aveam un c`min, un so]… o familie de
care aveam grij`. Se-ntoarse \ntr-o parte,
nemaisuportând privirea p`trunz`toare a ochilor lui
cenu[ii.
– |nc` mai ai o familie. Doamne, Julie, continu` el, cu
voce r`gu[it`, privindu-i spatele dezgolit de rochia al
c`rei fermoar \l desf`cuse, de ce e[ti atât de slab`? De
când n-ai mai mâncat cum trebuie?
Julie se-ntoarse brusc cu fa]a la el, dându-[i seama,
stânjenit`, c` era deschis` la rochie.
– Te rog, pleac` [i las`-m`. Sunt obosit`, a[ vrea s`
m` culc.
– Julie…
Un zgomot \n spatele lor \l \ntrerupse [i Julie o v`zu
pe soacra ei stând \n prag.
– Robert! |nc` mai e[ti aici? Trebuia s` fii deja plecat.
Am venit s` v`d ce… face Julie. Vocea i se pierdu, când
\i observ` rochia desf`cut`. Dumnezeule, ce se-ntâmpl`
aici?

30
 – Nu se-ntâmpl` nimic. V` rog, pleca]i – amândoi.
Nu mi-e foame; sunt foarte obosit`. Nu vreau decât s` fiu
l`sat` \n pace.
– Plec, spuse Robert ie[ind imediat din camer`,
adresându-se mamei lui. Noapte bun`.
– Noapte bun`, dragul meu. |n]eleg c` nu-mi ve]i
]ine companie la cin`, relu` ea, dup` ce Robert plec`.
– Da. E prea mult s` cer s` fiu l`sat` \n pace?
– Nu, sigur c` nu. Numai s` nu-]i \nchipui c` nu-n]eleg.
– Ce vrei s` spui?
– Trebuie s` mai [i explic? \ntreb` ea rece, privindu-i
ostentativ ]inuta. S`-l prime[ti pe Robert a[a…
– El a intrat, f`r` s` bat` la u[`.
– M`-ndoiesc. |n nici un caz fiul meu n-ar intra
neanun]at \n dormitorul unei femei tinere.
– Pleac`… Te rog, pleac`.
Lucy ezit` o clip`, apoi, \ncuviin]ând din cap, ie[i f`r`
s` mai spun` nimic.
Julie \nchise numaidecât u[a, rezemându-se de ea,
abia reu[ind s` se mai ]in` pe picioarele tremurânde.
Cum va putea suporta totul?

31
 Capitolul 3

A doua zi diminea]`, Julie deschise ochii cu mare

greutate, trezit` de Emma care s`ri \n patul ei. Brusc,
cople[it` de amintirea evenimentelor din ziua
precedent`, avu tendin]a s`-[i \ngroape din nou fa]a \n
pern` [i s` r`mân` acolo, nemi[cat`, ca \n singurul loc
de refugiu posibil. Apoi, v`zând chipul luminos al
Emmei, [tiu c` nu poate s`-i strice pl`cerea.
Emma era deja \mbr`cat` [i era clar c` existase cineva
care o supraveghease, pentru c` pantalonii [i puloverul
pe care le purta nu erau dintre cele care fuseser`
despachetate cu o sear` \nainte.
– E zece! De ce nu m-ai trezit mai devreme?
– Bunica a spus c` e[ti obosit`, iar unchiul Robert c`
te vei sim]i mai bine dup` un somn prelungit.
– Asta \nseamn` c` ei s-au trezit…
– Bunica nu s-a \mbr`cat \nc`. Am luat micul dejun
cu ea, \n camera ei [i unchiul Robert a venit pu]in mai
târziu [i a \ntrebat ce haine port de obicei.

32
 – |n]eleg! {i te-ai sp`lat pe fa]` [i pe din]i?
– Da! Mi-a ar`tat unchiul Robert unde g`sesc tot
ce-mi trebuie.
{i Halbird…
– Domnul Halbird, scumpa mea.
– Da, bine, domnul Halbird mi-a despachetat
lucrurile [i le-a aranjat \n dulap.
– Trebuia s` m` treze[ti. Acum unde sunt ceilal]i?
– Bunica se-mbrac` [i unchiul Robert s-a dus s`
preg`teasc` ma[ina. Plec`m.
– Cine?
– Unchiul Robert [i cu mine; mergem s` vedem casa
cea nou`.
– E[ti sigur` c` unchiul Robert a spus c` te ia [i pe
tine?
– Sigur c` da! A spus c`-mi arat` [i Palatul
Buckingham.
Julie intr` la du[, dezorientat`; tare mult [i-ar fi dorit
s` aib` capacitatea Emmei de-a se adapta cu atât de
mult` u[urin]` noilor condi]ii, de-a accepta lucrurile a[a
cum sunt, f`r` a c`uta motive ascunse.
– Când pleca]i? o \ntreb` ea ie[ind din baie,
str`duindu-se ca vocea ei s` n-aib` nici o nuan]`
posesiv`.
– Cred c` nu peste mult timp – când e[ti gata,
probabil.
– Ce leg`tur` am eu?
– Vii [i tu, nu-i a[a?

33
 – A spus asta unchiul Robert?
– P`i, mi-a spus s` vin s` te trezesc [i s` te-ntreb dac`
vrei cafea.
– {i? M-ai \ntrebat?
– Am uitat.
– Ei bine, da, vreau. Acum, fugi, vin [i eu dup` ce
m`-mbrac.
Emma fugi spre u[`, apoi se opri, ezitând.
– |]i place aici, mami, nu-i a[a? Adic`… \]i place de
unchiul Robert [i de bunica [i… de to]i?
– Cum s` nu? Du-te, nu-]i mai face griji, totul e
perfect.
Abia dup` ce se \mbr`c`, Julie se gândi la-ntrebarea
ciudat` a Emmei. Ce-o fi f`cut-o s` se-ndoiasc` de faptul
c` totul era bine? Probabil atmosfera tensionat` din
ma[in`, când s-au \ntors de la aeroport.
|[i pusese o pereche de pantaloni strâm]i din catifea
mov [i un pulover crem [i se-ndrept`, hot`rât`, spre
living. Abia acum observ` holul cu tapet auriu pe care
erau câteva picturi \n stil impresionist francez, covorul
gros albastru cu auriu, m`su]a cu \ncrusta]ii aurii [i cele
dou` scaune de lâng` ea.
|[i adun` curajul [i deschise u[a: Emma [i bunica ei
st`teau pe o canapea joas` lâng` fereastr`, cu o carte de
pove[ti din care Lucy \i citea, \n timp ce Halbird [tergea
praful de pe rafturile pe care se afla echipamentul
electronic de \nalt` performan]`.

34
 – Bun` diminea]a, doamn` Pemberton, o salut`
acesta, oprindu-se din treab`. V-am preg`tit ceva \n
sufragerie.
– Nu trebuia s` te deranjezi.
– Bunica \mi cite[te o poveste, spuse Emma
v`zând-o.
– Bun` diminea]a, Julie. Ai dormit bine?
– Da, mul]umesc. Scuz`-m`, m` duc s`-mi beau
cafeaua.
Lucy se concentr` din nou asupra c`r]ii, apoi ridic`
privirea [i i se adres` iar.
– M` gândeam s` mergem la cump`r`turi dup`-
amiaz`. Copilul acesta e \ngrozitor de prost \mbr`cat
pentru iarna de aici.
– Majoritatea hainelor Emmei sunt \n cuferele care
vin cu vaporul.
– {tiu; au ajuns deja.
– {i unde sunt?
– La cealalt` cas`. Ce rost avea s` le aducem? Nu ve]i
sta mult aici.
– Bine, dar nici eu n-am suficiente haine la mine…
nu m` descurc mai mult de câteva zile.
– Po]i s`-]i cumperi [i tu. Oricum, m`-ndoiesc c`
hainele tale de acolo \]i vor fi de mare folos aici. Nu-i
vorba numai de clim`, care e cu totul alta, dar aici va
trebui s` te \mbraci distins, elegant. {i, ca v`duv` a lui
Michael…. \[i tampon` ochii.

35
 Julie se-ntoarse. Nu mai suporta s` spun` nimic. Nici
nu mai avea \ncredere \n ea c-ar mai putea vorbi f`r` a
provoca un alt scandal. |n plus, Emma le privea
\ngrijorat`, când pe una, când pe cealalt`, [i nu era nici
locul, nici momentul potrivit pentru a discuta despre
Michael. |l urm`, a[adar, pe Halbird \n sufragerie, o
\nc`pere bine luminat` [i extrem de spa]ioas` unde, pe
masa lung` lustruit`, o a[teptau cafea, chifle calde,
dulcea]`, ou`.
– Nu trebuia s` faci asta pentru mine, spuse ea
emo]ionat` de gestul lui Halbird.
|i f`cea bine s` [tie c` m`car el se bucura de
venirea ei.
De[i se afla \n aceea[i stare de spirit, \i era foame
[i, dup` ce mânc` bine, constat` c` e mai preg`tit`
s`-nfrunte lumea \n general [i pe Pembertoni \n
special.
Tocmai discuta cu Halbird despre schimb`rile pe
care le observase \n Londra, când intr` Robert.
– Ei bine, spuse el direct, \ntrerupându-i. E[ti gata?
– Gata pentru ce?
Robert arunc` o privire plin` de \n]eles spre Halbird
care f`cu un semn discret din cap [i ie[i.
– Nu te-a anun]at Emma?
– A spus ceva… c` mergi cu ea s`-i ar`]i noua cas`.
– Exact. Fire[te, cred c` [i tu vrei s`-]i vezi noul
c`min.

36
 – Ah, mul]umesc. Cât de \ndatoritor din partea ta!
– Pentru Dumnezeu, Julie, nu mai putem continua
a[a. Nu putem s` ne purt`m civilizat m`car \n fa]a
Emmei? M-am s`turat de aceast` ceart` continu`.
– {i eu!
– {i atunci?
– E u[or pentru tine, când totul este a[a cum vrei tu!
– |nceteaz`, Julie! Ce vrei s` spui? Fac tot posibilul s`
fiu tolerant.
– Tolerant! Fa]` de ce trebuie s` fii tolerant?
– Fa]` de tine! Crezi c`, dac-a[ fi avut de ales, a[ fi
acceptat vreodat` aceast` situa]ie?
– A[a a vrut mama ta.
– Dar nu eu! Crede-m`, Julie, m-am rugat la
Dumnezeu s` nu te mai v`d niciodat`!
– Sunt convins`.
– Ah, Julie. A[a n-ajungem nic`ieri. Ce-a fost \n
trecut, a fost. Trebuie s` accept`m amândoi acest fapt.
Iar Michael a hot`rât s` v` lase, pe tine [i pe Emma, \n
grija mea – s` ne amintim cel pu]in asta.
– Cum a[ putea uita?
Robert f`cu un gest de neputin]`, apoi, apropiindu-se
\[i puse o mân` pe um`rul ei, \n semn de compasiune
fa]` de durerea pe care presupunea c-o simte. Julie, \ns`,
se retrase, ca [i cum atingerea lui ar fi ars-o. Cu
maxilarele \ncle[tate, se dep`rt` imediat de ea [i ie[i din
camer`.

37
 Julie r`mase acolo, tremurând. Solicitudinea lui
fusese atât de nea[teptat`, \ncât efectul asupra ei,
extrem de puternic, o cople[ise. |[i imaginase c` va
sim]i o oarecare nostalgie rev`zându-l pe Robert, \n
nici un caz acele emo]ii atât de intense la fiecare
apropiere a lui… iar când o atinsese… da… reac]ia ei
fusese aceea[i ca \ntotdeauna atunci, demult. |[i duse
mâinile la obrajii fierbin]i. Era o nebunie – doar nu mai
era o adolescent` u[or de impresionat, ci o femeie de
dou`zeci [i [ase de ani care fusese c`s`torit` timp de
aproape [ase ani. Cum a putut reac]iona atât de violent
la un gest indiferent? Unde-i era st`pânirea de sine cu
care se mândrise \ntotdeauna? Ce trebuie s` fi gândit el
despre ea?
Deodat`, u[a se deschise [i ap`ru Emma, pe chipul
c`reia se a[ternu imediat \ngrijorarea, v`zând-o.
– Ce s-a \ntâmplat, mami? Iar plângi pentru tati?
– Nu plâng, scumpo… mi-a intrat ceva \n ochi.
– Te-a[tept`m, vii?
O urm` pe Emma \n salon, unde Robert discuta cu
mama lui.
– Nu-n]eleg de ce trebuie s` mearg` Julie. Am \n]eles
c` te-ntâlne[ti cu antreprenorii.
– Da, dar din moment ce Julie va locui acolo, nu-n]eleg
de ce n-ar vedea locul. Vrei s` mergi, Julie.
Julie ezit`. Sigur c` vroia s` mearg`, dar o diminea]`
petrecut` \n compania lui Robert putea fi un adev`rat

38
dezastru pentru lini[tea ei; pe de alt` parte, o diminea]`
\n compania lui Lucy ar fi putut fi chiar mai r`u.
– Sigur c` vreau. Dac` m-a]i fi trezit mai devreme, nu
v-a[ fi \ntârziat atât.
– Bine. Pune-]i haina – e \ngrozitor de frig.
– {i când v`-ntoarce]i? E aproape ora unsprezece. Ai
spus c` vrei s` mergi la cump`r`turi.
Julie r`mase uluit`; doar nu ea propusese s` mearg`
la magazine.
– Putem merge \n alt` zi, r`spunse ea totu[i,
aruncând o privire jenat` spre Robert pentru a-i observa
reac]ia, dup` care \l urm` \n ma[in` [i se urc` r`suflând
u[urat`. Refuza s` se gândeasc` la ceea ce-i putea spune
Lucy cu prima ocazie când se vor afla singure – nu se va
mai l`sa intimidat`.
|ncerc` s` adopte o atitudine deta[at`, dar nu era
u[or când Robert era acolo, lâng` ea, atât de aproape
[i totu[i atât de distant, de intangibil. Oare cum era
femeia pe care mama lui p`rea s-o considere atât de
potrivit` pentru el? Era frumoas`? De cât timp o
cuno[tea?
|ntr-un târziu \[i d`du seama c` Robert le duce \ntr-un
rapid tur de ora[, pentru a-i ar`ta Emmei Palatul
Buckingham, apoi Parlamentul. Când Robert acceler`
din nou, \l privi \ntreb`toare, \ntrucât direc]ia \n care
se-ndreptau \i deveni necunoscut`.

39
 – Pot s`-ntreb unde mergem?
– Sigur. Destina]ia e Thorpe Hulme.
– Thorpe Hulme? N-am auzit de numele `sta.
– Nu e un loc prea cunoscut – de fapt, e un sat.
– Acolo… e casa?
– Da.
– {i ce te-a determinat s-alegi Thorpe Hulme?
– Când m` voi c`s`tori, vom locui la Faruborough.
P`rin]ii Pamelei locuiesc \n Orpington [i ea vrea s` fie
aproape de ei, iar Thorpe Hulme este la aproximativ
zece mile de Faruborough.
A[adar, dup` ce Robert se va c`s`tori, va locui la doar
zece mile dep`rtare de ea; ideea era insuportabil`.
Brusc, tânji dup` pacea [i lini[tea vilei din Rhatoon.
– A[ fi crezut c` un apartament ar fi fost mai potrivit
pentru tine, spuse ea, con[tient` c` se cuvenea s`
r`spund` ceva. Ar fi fost mai aproape de serviciu… sau
nu mai ai o activitate atât de intens`?
– Sigur c` lucrez \n continuare \n cadrul firmei – nu
sunt genul de om c`rua-i place s` stea f`r` s` lucreze.
Dar, normal, dup` ce m` voi c`s`tori, va trebui s`-mi
limitez [ederile \n str`in`tate.
– Ce schimbare!
– Credeam c` ne-am \n]eles s` nu ne cert`m de fa]`
cu Emma.
– Nu m` cert, sus]inu ea, de[i \[i d`dea seama c`, de
fapt, asta face. |n orice caz, o simpl` remarc` nu poate fi

40
numit` ceart` doar pentru c` nu-]i e pe plac! Regret`
imediat c` mai deschisese o pr`pastie \ntre ei. De ce nu
putea accepta situa]ia ca atare, f`r` s` se mai chinuie,
gândindu-se la ceea ce-ar fi putut fi?
De pe bancheta din spate, Emma o cuprinse cu
bra]ele, \ntr-o \mbr`]i[are spontan`. Julie clipi, oprindu-[i
lacrimile; ea alesese pe ce drum s` mearg` \n via]`. Ea
hot`râse s` nu se umileasc` apelând la Robert atunci
când avea cel mai mult nevoie de el. Cum putea acum
s`-i repro[eze, fie chiar [i numai \n sinea ei, pentru ceva
de care el nu [tiuse nimic? {i totu[i, era de vin`…
P`r`sir` [oseaua principal` [i merser` de-a lungul
unui drum [erpuitor pân` ajunser` la Thorpe Hulme.
Chiar [i \n starea aceea de deprimare, Julie \[i d`du
seama c` era un loc \ncânt`tor, cu mult` verdea]` [i un
ele[teu spre care Emma ar`t` entuziasmat`. La
extremitatea satului, intrar` pe o alee [i, trecând de ni[te
por]i duble din fier forjat, ajunser` \n fa]a unei case
ascunse par]ial de un gard viu. |n curte erau parcate
câteva camionete – ale antreprenorilor veni]i pentru a
face unele modific`ri.
Casa atrase imediat aten]ia Juliei. Era o cas` \n stil
georgian, dintre cele care costau probabil o avere;
vopsit` \n alb [i \ncadrat` de pini, avea un farmec
deosebit.
– Ei bine, spuse Robert, oprind ma[ina. |n tonul vocii
lui nu era nici repro[, nici entuziasm.

41
 Julie privi casa, incapabil` s`-[i adune gândurile.
Deschise u[a ma[inii [i p`[i afar`, \n aerul \nghe]at.
– Aici vom locui, mami? spuse Emma, venind lâng`
ea [i ]op`ind de bucurie. E super, nu-i a[a? [i f`r` s` mai
a[tepte un r`spuns, \ncepu din nou s` zburde.
Privind figura enigmatic` a lui Robert, care venise
lâng` ea, Julie schi]` un gest de resemnare.
– Este frumoas`! Cum ai g`sit-o?
– A ap`rut pe pia]` cam acum trei luni, adic`
aproximativ când a murit Michael. Am cump`rat-o
pentru c` mi-a pl`cut.
– Dar nu pentru mine.
– Ce importan]` are?
Robert porni \ncet [i, ajungând-o pe Emma, deschise
u[a [i intr` \n cas`. Julie \i urm`; \ncerca s` se
familiarizeze cu gândul c` aceasta avea s` fie casa ei,
probabil pentru toat` via]a. Nu… Când Emma va cre[te
[i nu va mai locui aici, atunci va pleca [i ea. Va putea
cump`ra un apartament, dac`-[i va permite. Ciudat c`
nu s-a gândit niciodat` s` se rec`s`toreasc`.
Robert [i Emma erau \n vestibul, iar Robert discuta cu
doi b`rba]i \n salopete. Mirosea a vopsea [i a tapet
proasp`t lipit, dar era cald [i pl`cut.
– Aproape au terminat, o anun]` Robert. |nc` nu e
mobilat, dar te po]i uita.
– Da, a[ dori mult. Robert!
– Da?

42
 – Mul]umesc.
– |mi mul]ume[ti? \ntreb` el ironic.
– Am convenit s` nu ne mai cert`m.
– Bine, scuz`-m`. Se pare c` nu suntem \n stare s`
discut`m normal.
– Se pare c` nu.
Julie intr` \ntr-o \nc`pere cu pere]i albi, cu excep]ia
celui din spatele c`minului, acoperit cu tapet din
damasc albastru \nchis. Robert o urm`, l`sând-o pe
Emma s` exploreze singur`.
– Acesta e salonul t`u. Poate c` nu-]i place aceast`
combina]ie de culori, dar n-a mai fost timp s` te-a[tept`m
ca s` le-alegi chiar tu. Dac` vrei, po]i s` modifici ulterior.
– Ai ales [i mobila?
– Nu eu… Pamela.
– A fost foarte amabil din partea ei, spuse Julie,
\ncercând s` par` cât mai deta[at`. {tii cumva ce-a ales?
– Strictul necesar. Pe parcurs, po]i alege tu
tablourile, obiectele de decor, orice.
– Da… {i ce-n]elegi prin „strictul necesar?“
– Covoare, o canapea, televizor… Cred c` va fi un
covor gri cu albastru, la fel ca tapetul… Am impresia
c-a ales o canapea din piele, dar nu sunt sigur.
– Mul]umesc. Asta b`nuiesc c` e o alt` camer` de primire.
– Tu vei hot`r\. |i ar`t` cum peretele desp`r]itor
putea fi dat la o parte, m`rind spa]iul, \n cazul \n care
existau invita]i.

43
 Gr`dina din spatele casei era foarte mare, cu pomi
fructiferi [i paji[ti. Julie se-ntoarse \n vestibul, privind
\ntreb`toare spre celelalte u[i.
– O camer` pentru micul dejun, o buc`t`rie mare,
alte dependin]e, explic` Robert. Vrei s` urci la etaj, unde
se-aud deja pa[ii Emmei?
Tensiunea dintre ei era atât de mare, \ncât Julie
sim]ea c`, dac` nu râde, va izbucni \n plâns.
– E ceva nostim? \ntreb` el, observându-i col]urile
buzelor u[or ridicate.
– Nu, sigur c` nu.
– Po]i urca singur` dac` vrei.
– Scuz`-m`, Robert. Am nevoie de timp. Totul e…
atât de diferit.
– Crezi c` nu-mi dau seama?
Julie se l`s` pentru o clip` prad` unei emo]ii pe care
cu greu [i-o putea st`pâni, apoi f`r` s` mai spun` nimic,
urc` repede sc`rile, de parc-ar fi-ncercat s` g`seasc` un
refugiu.

44
 Capitolul 4

Era aproape ora dou` când au plecat de acolo. Emma

insistase s` vad` totul [i-i pusese zeci de \ntreb`ri lui
Robert. Julie \i \nso]ise peste tot, \ns` cu un gust dulce-
amar, sim]indu-se o intrus`.
|n una din camerele de sus, descoperiser` cuferele
venite cu vaporul din Malaiezia [i Emma o rug` pe Julie
s` le deschid`.
– Dar [i-a[a n-avem unde s` a[ez`m lucrurile, se
opuse Julie la \nceput. Poate ar trebui s` ducem totu[i
câteva schimburi de haine \n apartament… Cât crezi c`
vom mai sta la tine?
– Mi s-a spus c` vor termina de lucrat aici \n
aproximativ o s`pt`mân`; asta \nseamn` c` v` ve]i putea
muta \n… s` spunem, zece zile.
– Zece zile! repet` Julie, surprins`. Atunci, va trebui
s` lu`m cu noi ni[te haine.

45
 – Ai putea s`-]i cumperi ni[te haine noi.
– Oare? Cum?
– Mama are cont deschis la toate magazinele mari din
ora[, a[a c` po]i cump`ra orice.
– Nu, mul]umesc, spuse ea c`utând cheile cuf`rului
\n geant`.
– Trebuie s` [tii c` \n calitate de v`duv` a lui Michael,
ai dreptul s` beneficiezi de tot ce ai nevoie.
– Ca apoi mama ta s`-mi spun` c` depind de voi?
– |ntr-o bun` zi, Julie… Robert morm`i ceva
amenin]`tor, apoi se a[ez` din nou pe jos, lâng` cuf`r
a[teptând cheia pentru a-l deschide.
– |l descuie pe cel mai apropiat [i, \n timp ce Emma
]op`ia fericit`, la un pas de-a intra cu totul \n`untru,
dac` n-ar fi oprit-o el, Julie trecu repede \n revist`
con]inutul, cuprins` deodat` de-o nostalgie care-i
adumbri chipul.
– Nu… nu sunt aici hainele noastre… Sunt \n
cel`lalt…
Robert \nchise capacul [i, spre surprinderea ei, puse
\n buzunar cheile.
– Gata. Ajunge pentru ast`zi.
– {i hainele noastre…
– Mai târziu.
– |mi trebuie totu[i ni[te lucruri.
– Nu despachetezi acum. Hai s` mergem. E târziu [i
mi-e foame.

46
 Julie ezit` pu]in, apoi se conform`. De fapt, nici ea
n-avea dispozi]ia necesar` de a umbla \n cufere, a[a c` \i
aprecie tacit ini]iativa.
– Vom mânca la „Taurul negru“, restaurantul din sat.
Am \n]eles c` fac un gr`tar foarte bun. V` tenteaz`?
– Dac` vrei tu… r`spunse Julie ridicând din umeri.
Chipul lui Robert se-ntunec`, dar nu spuse nimic [i
porni ma[ina.
Având \n vedere num`rul ma[inilor parcate \n fa]a
localului, acesta p`rea s` aib` clientela lui la ora
prânzului. Dar, de[i sala nu era plin`, chelnerul p`ru
destul de nepl`cut surprins de venirea lor.
– |mi pare r`u, dar nu mai servim prânzul \ncepând
de la ora dou` f`r` un sfert.
– Am rezervat o mas`. M` numesc Pemberton.
Era \ntr-adev`r surprinz`tor, se gândi Julie cu cinism,
dup` aproximativ trei sferturi de or`, \n timp ce mânca
o delicioas` crem` de c`p[uni cu fri[c`, s` vezi ce
schimbare total` de atitudine putea produce acel nume.
– }i-a pl`cut? \ntreb` Robert, surprinzându-i privirea
asupra lor, \n timp ce el \i explica Emmei cum se cultiva
c`p[unile \n diferite anotimpuri, \n func]ie de ]ar`.
– A fost minunat.
– Vrei cafea?
– Nu. Cred c-ar trebui s` plec`m. E clar c` personalul
a[teapt` s`-nchid`.
– Voi avea grij` s` fie mul]umi]i.
– Crezi c` po]i cump`ra orice cu bani?

47
 – |n cazul t`u, a func]ionat.
– Cum adic`?
– Doar nu vrei s`-mi spui c` te-ai m`ritat cu Michael
dac-ar fi fost un marinar f`r` nici un ban.
– Nu [tiu ce vrei s` spui, repet` Julie \ngrozit`,
aruncând o privire spre Emma care, din fericire, nu era
atent` la conversa]ia lor, preocupat` fiind mai mult de
paharul ei cu Coca Cola.
– |nceteaz`, Julie. Nu te interesa Michael. Aveai o
mul]ime de ocazii s` m` p`r`se[ti [i s` te c`s`tore[ti cu
el dac-ai fi vrut, cu mult timp \nainte ca eu s` plec \n
Venezuela. Nu! Pe mine m-ai vrut. Nu-ncerca s` negi!
P`li deodat` [i se ridic` s`-l caute pe chelner pentru a-i
pl`ti.
Julie reu[i cu greu s`-[i pun` haina. Nu l-ar fi crezut
\n stare de o astfel de cruzime [i-i era efectiv r`u.
Pe drumul de \ntoarcere, t`cur` aproape tot timpul,
pân` [i Emma fiind obosit` de agita]ia acelei zile [i
mo]`ind. Când ajunser` acas` la Robert, Emma \[i reveni
[i povesti bunicii ei tot ce se \ntâmplase, inclusiv despre
cufere [i despre prânzul la „Taurul negru“.
Robert disp`ru imediat [i Julie r`mase cu soacra [i
fiica ei. Lucy asculta atent tot ce povestea Emma, ca [i
cum ar fi pândit \n relatarea inocent` a copilului cine
[tie ce fapte incriminatoare. Julie tocmai inten]iona s` se
retrag` \n camera ei, ca s` se poat` gândi \n lini[te, dar
observând-o, Lucy o chem` lâng` ea.

48
 – Vino [i ia loc. Vreau s-aud ce p`rere ai despre cas`.
– Este foarte frumoas`. Ai v`zut-o?
– Sigur c` da. Pamela m-a dus acolo \ntr-o zi când
mergeam \n vizit` la p`rin]ii ei.
– Da…
– {tii, ea a g`sit-o. De fapt, era a unor prieteni ai
p`rin]ilor ei, care neputând suporta chiria de aici, s-au
mutat \n str`in`tate [i casa a fost pus` \n vânzare.
– Cine e Pamela? se interes` Emma. M`tu[a mea?
– Va fi \n curând, scumpa mea, \i explic` Lucy
zâmbind. Se va c`s`tori cu unchiul Robert.
– Ah! E dr`gu]`?
– Foarte dr`gu]`. O vei cunoa[te mâine.
– Mâine? Adev`rat? De ce?
– Vine \mpreun` cu p`rin]ii ei mâine sear` la cin`.
Vor s` te cunoasc`, Julie.
– Da? Sim]i c` se \neac`; ideea de-a face cuno[tin]` cu
femeia cu care Robert avea s` se c`s`toreasc` n-o atr`gea
prea mult.
– Da. Ne-am gândit s` te l`s`m câteva zile s` te
acomodezi \nainte de a te prezenta prietenilor no[tri;
sâmb`t` seara mi se pare o zi destul de potrivit`, nu
crezi?
– Dac` spui tu… |i venea greu s` p`streze o aparen]`
de amabilitate [i se dispre]uia pur [i simplu pentru c`
sim]ea a[a De ce trebuia s` trag` imediat concluzia c`
Lucy f`cea \n mod inten]ionat totul \mpotriva ei? Nu
te-am \ntrebat cum te sim]i.

49
 – Mult mai bine, mul]umesc. Spune-mi, draga mea, i se
adres` ea Emmei, ai v`zut leag`nul din gr`dina noii case?
– Nu, nu l-am v`zut.
– M` surprinde.
– N-am fost \n gr`din`. De ce, mami?
– N-a fost timp, scumpo.
– Prostii, pufni Lucy enervat`. A]i avut destul timp.
– Cred c` nu ne-am gândit.
– A]i stat destul acolo…
– |mi pare r`u.
– N-ai adus nimic aici?
– Nu. Se-ntunec` devreme, \ncerc` Julie s` schimbe
subiectul, ridicându-se.
– |n curând vine iarna. }i se va p`rea foarte diferit
fa]` de cum erai obi[nuit`.
– Categoric.
– Pot s` servesc ceaiul, doamn`? \ntreb` Halbird, care
tocmai intrase.
– Da… cred c` da.
– Pentru mine, nu, spuse Julie. Voi face o baie.
– Da, doamn`.
– Unde e domnul Robert?
– A plecat, doamn`.
– A plecat?! Dar abia venise.
– Da, doamn`.
– A spus unde se duce?
– Mi-a spus s` v` anun], dac` \ntreba]i, c` e la birou
[i c` se-ntoarce repede.

50
 – |n]eleg…
– Bunico, am voie s` m` uit la televizor?
– Da… de ce nu? Halbird, deschide televizorul, te rog.
– Da, doamn`.
– Ah, e super! exclam` Emma \ncântat`.
„Super“ era deocamdat` cuvântul ei preferat.
– Dori]i s` v-aduc o tav` cu ceai \n camera
dumneavoastr`, doamn`? se adres` Halbird Juliei.
– Nu vreau s` te deranjez.
– Nu e nici un deranj, doamn`.
– Dac` doamna Pemberton vrea s` bea ceai, \mi va
]ine companie aici.
– Desigur, doamn`.
Halbird se \nclin` politicos, arunc` spre Julie o
privire plin` de regret [i p`r`si \nc`perea.
– Sper, Julie, c` nu-]i vei face un obicei de-a m` pune
\n situa]ii nepl`cute \n fa]a personalului de serviciu.
– |mi pare r`u.
– Oare?! Oricum, trebuie s` locuim \mpreun` – cel
pu]in câteva zile – ]i-a[ fi recunosc`toare dac-ai \ncerca
s` te compor]i mai pu]in agresiv.
– Voi \ncerca.
– Vei veni \n seara aceasta la cin`?
– Desigur.
– Foarte bine.
Julie \n]elese c` trebuie s` p`r`seasc` \nc`perea.
|nchise u[a \ncet, st`pânindu-se cât putu mai bine [i-abia
când ajunse \n camera ei se trânti pe pat, l`sându-[i
lacrimile s` curg` \n voie.

51
 ***

Julie nu-l mai v`zu pe Robert decât a doua zi dup`-

amiaz`.
Nu ap`ruse la cin` cu o sear` \nainte [i Lucy \i
explicase \ncântat` c` venise acas` de la birou doar ca s`
se schimbe, dup` care plecase imediat cu Pamela la
petrecerea dat` de ni[te prieteni. Emma mersese la
culcare, ca de obicei, la ora [apte, a[a c` n-au fost decât
ea [i Lucy la cin`.
Fusese o mas` t`cut`, care nu-i f`cuse deloc pl`cere
Juliei, iar apoi se uitaser` amândou` la televizor.
– F`r`-ndoial` c`-]i va fi foarte greu s` te adaptezi
stilului nostru de via]`, spuse Lucy, a[ezându-se mai
comod \n fotoliu. |n definitiv, nu e[ti obi[nuit` cu a[a
ceva.
– Poftim? pretinse Julie a nu fi auzit, captat` de
filmul pe care-l urm`rea, de[i auzise foarte bine.
– Am spus c`-]i va fi greu s` te adaptezi stilului nostru
de via]`; m`-ndoiesc c` via]a dintr-un ora[ din Malaiezia
se poate compara cu via]a social` din Londra.
– |ntr-adev`r, nu.
– {i nici \nainte de-a pleca \mpreun` cu Michael n-ai
avut ocazia s` tr`ie[ti \n mediul nostru. N-a[ fi crezut
niciodat` c` Michael ar fi fost mul]umit s` tr`iasc`
\ntr-un astfel de loc; via]a de aici \i f`cea pl`cere.

52
 – Intrase \n marin` cu mult timp \nainte de a m`
cunoa[te pe mine.
– Da, a[a e. |ntotdeauna a avut o pasiune pentru
vapoare [i b`rci – de când era copil. Dar, de aici, pân` la
a accepta o misiune permanent` la a[a o dep`rtare.
– A fost ideea lui.
– {tiu, dar este foarte ciudat c-a urmat-o. Totu[i, a[a
a fost mai u[or pentru tine.
– Mai u[or?
– Bine\n]eles. Adic`… Julie, tu nu [tiai nimic \n ceea
ce prive[te via]a din \nalta societate… cum s` \ntre]ii
oaspe]ii, cum s` organizezi petreceri… presupun c` n-ai
alc`tuit niciodat` \n via]a ta un meniu, nu-i a[a?
– Nu; nu s-au ocupat s` ne-nve]e a[a ceva la casa de
copii.
– S` nu-ncepem din nou s` ne cert`m. |ncerc doar s`
discut serios cu tine.
– Nu m` cert. Poate c` te va surprinde, dar Michael [i
cu mine am fost ferici]i – foarte ferici]i!
– Chiar a]i fost?
– Da. Nu-i p`sa deloc de sezonul monden din
Londra. A[a cum ai spus, era pasionat de b`rci. Aveam [i
noi o ambarca]ie mic` [i ne petreceam majoritatea
weekendurilor acolo: \notam, f`ceam plaj`, ne primeam
prietenii… duceam o via]` minunat`.
– Michael ar mai fi fost \nc` \n via]` dac` nu l-ai fi
convins s` primeasc` acel post.

53
 – Nu e adev`rat! protest` Julie, p`lind.
– De unde [tii? tonul ei devenise acum f`]i[ ostil.
Julie ezit`; nu vroia s` discute detaliile intime ale
s`n`t`]ii lui Michael cu aceast` femeie, chiar dac` era
mama lui. Totu[i, trebuia s`-i spun`.
– Motivul pentru care a acceptat acel post a fost
faptul c` doctorul \i spusese c` trebuie s` duc` o via]`
mai pu]in activ`.
– Cum? Nu te cred!
– E adev`rat. Nici eu n-am [tiut decât… decât dup`
a doua criz`. Atunci, doctorul a trebuit s` explice.
Michael refuza s`-[i ia \n serios starea s`n`t`]ii.
– Inventezi… Mi-ar fi spus… doar eram mama lui.
– Nu l-ai cunoscut atât de bine ca mine.
– Nu… doar timp de dou`zeci [i opt de ani, izbucni
Lucy dispre]uitor, adic` de vreo patru ori mai mult decât
cât ai fost tu \mpreun` cu el.
– Da, [i totu[i nu l-ai cunoscut atât de bine ca mine.
Crede-m`, spun adev`rul, nu \ncerc s` te r`nesc.
– I-ai spus asta lui Robert?
– Nu, n-am spus nim`nui.
– Atunci, a[ dori nici s` nu-i spui. Se ridic` [i
\ncepu s` se plimbe agitat` prin camer`. A[ vrea
ca moartea lui Michael s` r`mân` \n continuare
pentru toat` lumea o tragedie nea[teptat`, a[a
cum se-ntâmpl` uneori.

54
 – Chiar a[a a [i fost, o asigur` Julie, dându-[i seama c`
Lucy n-ar fi suportat ca prietenii ei s` afle c` Michael i-a
ascuns boala de care suferea timp de mai mult de [ase ani.
– Pentru tine? Po]i s` afirmi asta cu toat` sinceritatea?
– Sigur c` da.
– Oricum, nici una din noi nu mai poate face nimic
pentru a-l aduce \napoi. Mul]umesc lui Dumnezeu, \l am
\nc` pe Robert – [i pe Emma, desigur.
– {i când Robert se va c`s`tori?
– Ce vrei s` spui?
– Nimic.
– Crezi c` Robert se va schimba? Nu, \n nici un caz!
Robert nu e ca Michael. El n-ar face nimic care s` m`
r`neasc`. Iar fata cu care se va c`s`tori \n]elege rela]ia
noastr`. Pamela nu e egoist` – suntem prietene foarte
bune.
Julie oft` adânc. Ar fi fost multe de spus [i i-ar fi fost
u[or s` comenteze asupra diferen]ei enorme \ntre
prietene [i so]ii, dar t`cu [i merse spre bar.
– |]i mai preg`tesc un pahar cu vin de Xeres?
– Nu, mul]umesc. Se-ntoarse apoi spre ea, privind-o
ostentativ \n timp ce-[i turna din nou gin cu ap` tonic`.
E al treilea gin pe care-l bei, nu-i a[a?
– Da. Te deranjeaz`?
– Credeam c` e evident.
– Robert \[i poate permite.
– Nu despre bani e vorba. Doar nu vrei s` devii
alcoolic`.

55
 – Of, Doamne! |[i goli paharul [i se uit` la ceasul
b`rb`tesc pe care-l purta la mân`. Este nou` [i jum`tate.
Ai ceva \mpotriv` dac` merg s` m` culc?
– Absolut nimic. Este evident c` avem foarte pu]ine
\n comun.
Julie ie[i cu pumnii \ncle[ta]i. Aparenta victorie a lui
Lucy nu \nsemna c` r`zboiul se terminase.
|n dup`-amiaza urm`toare, Lucy o lu` pe Emma \n
parc. Era una din acele zile minunate pe care luna
noiembrie le putea aduce, \n mod surprinz`tor. Emma o
rugase pe Julie s` le \nso]easc`, dar aceasta refuzase,
dându-[i seama c` Lucy vrea s` fie singur` cu feti]a; \n
definitiv, era bunica ei.
{i Robert era plecat [i-l sunase pe Halbird s` anun]e
c` nu se-ntoarce la prânz. A[adar, Julie era singur` acas`.
St`tea \n living, savurând senza]ia de libertate efemer`,
când sun` soneria.
– R`spund eu, doamn` Pemberton, spuse Halbird
mergând imediat s` deschid`. Reveni dup` câteva
minute cu bra]ele \nc`rcate cu pachete. Sunt pentru
dumneavoastr`. Unde s` le duc?
– Pentru mine? Dar n-am comandat nimic. E[ti sigur
c` nu sunt pentru mama domnului Pemberton?
– Nu, doamn`; scrie „Doamna Julie Pemberton“.
– Bine, a[az`-le jos. M` voi uita ce con]in.
– Dac` dori]i, pot s` le deschid eu.
V`zând pe una din cutii numele uneia din cele mai
mari case de mod` din Londra, Julie \[i d`du imediat
seama ce era \n`untru.

56
 – Mul]umesc, m` descurc singur`. Lucrurile astea…
nu sunt pentru mine.
– Dar curierul a spus c`…
– Da, [tiu… dar nu sunt. Las`-le aici, Halbird. M`
ocup eu.
Julie r`mase singur` \n camer`, privind lung
pachetele. A cui fusese ideea? A lui Robert? A Pamelei, cu
care nici nu se cuno[tea \nc`? Indiferent cine avusese
ini]iativa, n-avea decât s`-[i ia \napoi lucrurile. Nu vroia
nimic de la Pembertoni.
Era curioas` s` vad` ce aleseser` pentru ea, dar
pe de alt` parte, era hot`rât` s` nu cedeze. Se a[ez`
\ntr-un fotoliu [i relu` lectura ziarului pe care-o
\ntrerupsese când se sunase la u[`, când auzi
deodat` cum una din cutiile a[ezate neglijent pe
canapea, alunec` [i c`zu pe covor. Se duse, agasat`,
s-o ridice [i v`zu ie[ind, din capacul desf`cut, un
material \n culori extrem de atr`g`toare, ]esut cu fir
de argint. Ced` impulsului de moment [i scoase o
rochie de interior care p`rea s` fie chiar m`sura ei,
ceea ce o enerv` [i mai mult. O puse la loc [i-nchise
capacul [i tocmai când se gândea dac` s` cedeze sau
nu tenta]iei [i s` deschid` [i celelalte cutii, intr`
Robert.
– Unde sunt ceilal]i? \ntreb` el, surprins s-o g`seasc`
singur` [i ignorând \n mod deliberat pachetele.

57
 – Sunt \n parc.
Cum Robert se a[ez` \ntr-un fotoliu [i-[i aprinse un
trabuc, Julie nu mai putu suporta indiferen]a pe care
acesta o afi[a.
– De ce ai f`cut asta?
– Ce-am f`cut?
– |nceteaz`! }i-am spus, nu vreau nimic de la tine.
– |mi pare r`u c` trebuie s` te dezam`gesc, dar nu eu
am f`cut asta.
– Atunci, cine? Doar nu mama ta!
– De ce nu?
– Nu… n-ar face a[a ceva.
– |mi pare r`u c` te dezam`gesc din nou, dar ea e
autoarea. Poate c` s-a gândit c` garderoba ta nu e…
foarte potrivit`.
– La naiba! Cum \ndr`zne[te s`-mi impun` ce s`
port?! Ah, sigur… trebuia s`-mi dau seama: \n seara
aceasta ave]i invita]i… |i era team` s` n-o fac de ru[ine?
Eu, ruda s`rac`!
– Calmeaz`-te, Julie. Nu te mai comporta ca un copil
r`sf`]at! Dac` mama \]i cump`r` haine, po]i cel pu]in s`
fii recunosc`toare.
– De ce? De ce s` fiu recunosc`toare? N-am cerut nimic.
– {tii ce? M` dezgu[ti!
– Nici pe jum`tate din cât m` dezgu[ti tu!
– E[ti hot`rât` s` \ngreunezi situa]ia, dup` cum v`d.
– Dac` hainele mele nu sunt la \n`l]imea prietenilor
vo[tri, atunci voi r`mâne la mine \n camer` \n seara asta.

58
 – Vei face a[a cum spun eu.
– De ce? Probabil c` mama ta [i-a imaginat cum m`
voi sim]i; cred c` de-asta a [i f`cut ceea ce-a f`cut.
– Nu vorbi prostii! {tii foarte bine c`, practic tot ce-ai
purtat \n Malaiezia nu se potrive[te pentru clima de aici.
Nu te-ai uitat \n nici o cutie?
– Nu. Nici m`car n-am deschis capacul.
Robert ezit` o clip`, apoi desf`cându-[i haina, se
aplec` [i deschise cutia cea mai apropiat` din care
scoase un pantalon din stof` verde \nchis.
– Cred c` asta ]i se potrive[te foarte bine, spuse el
examinându-l cu ochi critici, \ncercând s` se
st`pâneasc`.
– Nu-]i pas` cât m` umile[ti…
– De ce mi-ar p`sa? Nici ]ie nu ]i-a p`sat când m-ai
umilit.
– Eu… eu te-am umilit?! Cum?
– Cum crezi c` m-am sim]it când m-am \ntors [i am
aflat c` te-ai c`s`torit cu Michael?
– Prefer s` nu discut despre asta.
– Cred [i eu! Ce-ai putea spune, \n definitiv? Faptele
au vorbit \ndeajuns. Dar s` [tii c` mi-ai f`cut un bine –
un mare bine: m-ai f`cut s`-mi dau seama cât de prost
am fost.
– Nu \n]elegi!
– Ba da, \n]eleg perfect; \n definitiv jum`tate din
atrac]ie era pentru bani, nu-i a[a? Dac` eu ]i-am sc`pat
din plas`, cel`lalt cont bancar a fost la fel de bun.

59
 Palma pe obrazul lui puse cap`t oric`rui alt
comentariu. Speriat` ea \ns`[i de ceea ce f`cuse, Julie
parc` a[tepta o r`zbunare din partea lui. Robert o privi
p`trunz`tor câteva clipe, apoi ie[i imediat din camer`.
Julie privi lung u[a \nchis`, cu ochii plini de lacrimi.
Dumnezeule, se gândi ea, ce-am f`cut?
Se-ntoarse spre teancul de cutii de pe canapea [i-abia
rezist` tenta]iei absolut copil`re[ti de a le sfâ[ia, cu tot
cu con]inut. Dar asta n-ar fi dovedit decât c` nu se
maturizase deloc, a[a cum o acuza el.
Inspirând adânc, \ncepu s` le strâng` [i, f`când dou`
drumuri, le transport` \n camera ei. R`sturn` con]inutul
lor pe pat, apoi a[ez` hainele \n [ifonierul care se
\ntindea de-a lungul unui \ntreg perete. |nc` nu [tia de
ce, dar un lucru era sigur: aceste haine \i vor putea
permite s` se confrunte cu Lucy Pemberton pe teren
propriu.

60
 Capitolul 5

|n seara aceea, Julie se preg`ti \ndelung pentru cin`.

Indiferent ce vor spune Pamela Hillingdon [i p`rin]ii ei
despre ea, \n nici un caz nu vor avea motiv s-o critice
pentru neglijen]` \n ]inut`.
Alesese o rochie din catifea turcoaz cu garnitur` din
blan` de nurc` – o rochie frumoas` care-i punea \n
valoare talia. |[i ridicase p`rul, l`sând doar câteva [uvi]e
m`t`soase argintii s`-i mângâie obrajii [i ceafa. {tia c`
ar`ta bine, ceea ce-i da \ncredere \n ea, acum când avea
atât de mult` nevoie.
|nc` \nainte de a intra \n salon auzi voci; a[adar,
oaspe]ii veniser` deja. Auzi [i vocea Emmei. Lucy
insistase ca aceasta s` r`mân` s-o vad` pe logodnica lui
Robert, iar Julie trebuise s` fie de acord, cu condi]ia ca
feti]a s` fie trimis` imediat la culcare dup` ce se fac
prezent`rile.

61
 |[i adun` tot curajul de care era \n stare pentru a
deschide u[a salonului. Conversa]ia \ncet` [i toate
privirile se \ntoarser` spre ea. Cu un zâmbet fixat pe
buze, Lucy veni spre ea [i, luând-o de bra], o conduse
spre invita]i.
– Julie, te a[teptam! Vino s` te prezint. Francis,
Louise, v-o prezint pe nora mea, Julie. Julie, f`
cuno[tin]` cu p`rin]ii Pamelei. {i ea este Pamela,
desigur. Scumpa mea, ]i-o prezint pe Julie.
Julie d`du mâna \n mod automat. P`rin]ii Pamelei
erau mai tineri decât [i-i imaginase, probabil spre
cincizeci de ani. Francis Hillingdon, un b`rbat atr`g`tor,
cu o statur` robust` [i p`r negru care \ncepea s`
\nc`run]easc`, o privea cu ochii lui alba[tri, f`r` s`-[i
ascund` deloc admira]ia. Louise, tot atât de \nalt` cât
so]ul ei, era bine legat` [i solid`. Cât despre Pamela,
aceasta era cu totul altfel decât [i-o \nchipuise Julie; era
o femeie atr`g`toare: cu p`rul castaniu, cu forme pline,
aproape voluptuoase, \mbr`cat` cu o rochie de jerseu de
culoarea ciclamei, mulat` pe corp, avea o siguran]` de
sine, \n fa]a c`reia stropul de \ncredere a Juliei \ncepea
s` se topeasc`!
– Tocmai am f`cut cuno[tin]` cu fiica ta, Julie: o
domni[oar` \ncânt`toare.
– Domnul Hillingdon e de p`rere c` pijamaua [i
halatul meu pot lansa un nou stil de rochie de sear`,
spuse Emma. Dar, chiar trebuie s` merg la culcare?

62
 – Categoric.
– Ce bei, Julie? \ntreb` Robert cu o voce rece [i
deta[at`.
– Gin [i ap` tonic`, te rog.
– Cum te acomodezi cu via]a \n Anglia? se sim]i
datoare Pamela s` spun` ceva.
– Cred c` ]i se pare foarte frig aici, spuse Louise
Hillingdon. Ai stat \n Malaiezia, nu-i a[a?
– Da. |ntr-adev`r e frig, dar, cum \n cas` este cald, nu
m` deranjeaz` prea mult.
– Cum \]i place noua cas`? \ntreb` Francis, oferindu-i
o ]igar`. A apar]inut unor prieteni de-ai no[tri.
– Da, mi s-a spus. E foarte frumoas`. Robert m-a dus
ieri s-o v`d.
– Când se va putea muta Julie, dragul meu? \l \ntreb`
Pamela pe Robert.
– Mai dureaz` pu]in mai mult de-o s`pt`mân`.
Decoratorii aproape au terminat.
– |]i plac decora]iunile?
– Foarte mult. Am \n]eles c` asta e contribu]ia ta.
– A fost amuzant: un fel de practic` pentru mine [i
Rob când vom avea casa noastr`.
– De ce st`m \n picioare? interveni Lucy. S` lu`m loc.
Robert \i oferi un scaun viitoarei sale soacre. Pamela
se a[ez` pe canapea, iar Julie pe un fotoliu. Spre
surprinderea ei, Francis se a[ez` pe un scaun lâng` ea,
l`sând-o pe Lucy s` stea pe canapea lâng` Louise.
Conversa]ia deveni general` [i continu` [i \n timpul cinei.

63
 De[i \ntr-o stare de \ncordare, Julie \ncepu \ncet-
\ncet, s` se amuze de povestirile lui Francis; peripe]iile
acestuia din recenta vizit` \n Africa Central` aduser` un
zâmbet chiar [i pe figura \ncruntat` a lui Robert.
Dup` cin`, când li se servir` cafelele, Julie r`mase din
nou \n compania lui Francis, cum Louise [i Lucy, \n
calitatea lor de viitoare soacre, aveau o mul]ime de
lucruri de discutat. Din fericire, Francis \i pl`cea Juliei
enorm: era atât de prietenos, de nesofisticat, \ncât se
sim]i complet relaxat`. Discutar` \mpreun` despre
diferite c`r]i [i el o puse la curent cu actualitatea
cultural` a Londrei.
Când familia Hillingdon plec`, Juliei i se p`rea c`-l
cuno[tea pe Francis de un an de zile [i-i era
recunosc`toare de a-i fi f`cut acea sear` nu numai u[or
de suportat, ci [i pl`cut`.
– Nu-i a[a c` sunt o familie \ncânt`toare? \ntreb`
Lucy, v`dit satisf`cut` de cum decursese vizita.
– Nu prea am discutat decât cu Francis.
– Francis? Sper c` nu i te-ai adresat a[a!
– De ce nu?
– Draga mea, nu e admis a[a ceva! {tii cine este?
– Nu m` intereseaz` \n mod deosebit.
– Ar trebui s` te intereseze; este [eful Corpora]iei
Hillingdon, iar tat`l s`u este sir Arnold Hillington. La
moartea acestuia, tat`l Pamelei \i va mo[teni titlul.

64
 – Mare lucru!
– Trebuia s`-mi dau seama c` aceast` informa]ie nu
\nseamn` prea mult pentru tine. Oricum, nu conteaz`.
M`-ndoiesc c` vei mai avea ocazia de a te \ntâlni cu ei. {i
dup` ce te vei muta la Thorpe Hulme…
– Da, [tiu… nu v` voi mai \ncurca…
– Nu [tiam c` fumezi, remarc` Lucy, schimbând
subiectul [i golind scrumiera plin`.
– Nici nu fumez – a fost un gest formal. Acum pot s`
merg s` m` culc?
– De ce nu?
– Nu [tiam dac` am sau nu permisiunea.
Deodat`, intr` Robert care \i condusese pe
Hillingdoni la ma[in`.
– Ei bine? o \ntreb` el pe un ton rece. V`d c` te-ai
r`zgândit.
Julie \n]elese imediat aluzia la hainele ei, dar nu
r`spunse.
– Despre ce e vorba? \ntreb` Lucy, nel`murit`.
– Nimic! N-are importan]`! Bei ceva?
– Da, te rog, r`spunse Julie inten]ionat, de[i
\ntrebarea nu-i fusese adresat` ei.
– Bei prea mult! nu se mai putu ab]ine Lucy.
– Dar nu \n prezen]a musafirilor. Nu te-am dezam`git
\n seara aceasta, nu-i a[a?
– |nceta]i! interveni Robert, terminându-[i scotchul
dintr-o singur` \nghi]itur`.

65
 – Cu cât mai repede eu [i cu Julie vom fi mai departe
una de cealalt`, cu atât mai bine.
– Nimeni nu te re]ine de a merge \n camera ta.
Julie clipi uimit`; nu era stilul lui Robert s`-i
r`spund` mamei lui pe un ton atât de agresiv.
– Cum?! {i s` te las singur cu ea?
– De ce nu? Doar nu-]i \nchipui c` are vreo
importan]`.
– Sigur c` are; \n plus, nici Pamelei nu i-ar pl`cea s`
v` las singuri.
– De ce nu?
– Nu fi obtuz, Robert.
– Nu sunt deloc obtuz, mam`. Dac` te gânde[ti la
ceea ce cred eu, nu cred c`, dac-a[ vrea s` m` culc cu
Julie, prezen]a ta \n apartament ar schimba lucrurile.
– Robert!
– Acesta e adev`rul, mam`! Prezen]a ta aici ca
supraveghetoare nu e deloc necesar`. Julie a fost so]ia
fratelui meu, a[adar \i voi asigura mijloacele de
existen]`. Acum, propun s` mergem to]i la culcare. Sunt
obosit.
– Ai prezentat situa]ia atât de delicat! spuse Julie
sarcastic. Trebuie s` adaug c` numai tu hot`r`[ti dac`-mi
asiguri sau nu mie existen]a. Trânti paharul gol pe o
mas` [i p`r`si \nc`perea cu o alur` regal`.

***

66
 Urm`toarele zile trecur` f`r` alte incidente. Lucy [i
Julie \ncercar` s` se evite cât mai mult posibil, iar Robert
nu-[i mai f`cu apari]ia decât rareori. |n alte condi]ii, Julie
l-ar fi rugat pe Robert s-o duc` la sediul Companiei
Pemberton, pentru a-[i revedea fostul [ef, pe Vincent
Harney, dar atitudinea lui ostil` – o f`cu s` renun]e la o
astfel de ini]iativ`.
Trecuse aproape o s`pt`mân` de la venirea Juliei \n
Anglia, când, \ntr-o diminea]` când se-ntâmpla s` fie
singur` acas`, telefon` Francis Hillingdon.
– Julie?
– Da. Domnul… Hillingdon?
– Francis. Dac`-mi spui „domnul Hillingdon“ am
impresia c` m` consideri b`trân.
– |n nici un caz, nu asta mi-a fost inten]ia.
– Sunt convins. E[ti bine?
– Da, mul]umesc. Cu cine doreai s` vorbe[ti? \ntreb`
ea, v`zându-l pe Halbird \n dreptul u[ii. Robert e la
birou [i soacra mea e cu Emma la Gr`dina Zoologic`.
– Cu tine vroiam s` vorbesc, Julie.
– Cu mine? repet` ea mai mult pentru Halbird care
f`cu un semn cu capul [i se retrase.
– Exact. Vroiam s` te invit s` lu`m prânzul \mpreun`
azi, dac` e[ti liber`.
– Prânzul?... \ncerca s`-[i adune gândurile [i s` nu
mai repete cuvintele \n mod ridicol! Bine, dar… de ce?
– Trebuie s` am un motiv? Nu po]i accepta, pur [i
simplu, c` vreau s` iau prânzul cu tine?

67
 – Nu [tiu ce s` spun…
– De ce? Chiar tu ai spus c` Robert e la birou [i Lucy
cu Emma sunt la Gr`dina Zoologic`. A[adar, ce te
opre[te? Numai dac` nu cumva aveai o alt` \ntâlnire
stabilit` \nainte, caz \n care, cu tot regretul, m` v`d
nevoit s` renun].
– M-ai luat prin surprindere, asta e tot.
– Ei bine?
Julie \[i mu[c` buza, prad` unor sentimente
contradictorii. O atr`gea ideea de-a lua masa \n
compania lui: era un b`rbat amuzant [i interesant al`turi
de care n-avea nici o \ndoial` c` se va sim]i bine. Dar,
trebuia s` ia \n considera]ie [i alte aspecte, de exemplu,
ce va gândi Robert [i ce insinu`ri pline de r`utate ar
putea face Lucy. Tocmai restric]iile pe care soacra ei i le
impunea o \ndemnar` la actul de nesupunere de
neiertat.
– De acord, se hot`r\ ea. Mi-ar face mare pl`cere.
Unde ne \ntâlnim?
– Te iau de-acas`. E bine la ora dou`sprezece?
– Da. Cobor eu.
– Perfect.
Julie \nchise telefonul, destul de agitat`. Acum, nu
mai putea schimba nimic; nu [tia unde-l poate g`si pe
Francis [i oricum, \ntr-o or` acesta va fi la intrarea
blocului.
Sim]ea o oarecare palpita]ie. |l anun]` pe Halbird c`
m`nânc` \n ora[, f`r` \ns` s`-i spun` \n compania cui,

68
de[i poate c-ar fi trebuit s-o fac`. Dar nu vroia ca Robert
s` se \nfurie \n mod inutil. De altfel, era foarte posibil s`
se \ntoarc` \nainte de venirea celorlal]i. Abia atunci \[i
d`du seama c`, anticipând furia lui Robert, recuno[tea
c` face un lucru incorect. Dar de ce s`-l considere astfel?
|n definitiv, nu era nimic grav \n a lua prânzul cu un
b`rbat.
Alese pantalonii [i jacheta din stof` verde, culoare
care-i scotea [i mai mult \n eviden]` blondul aproape
alb al p`rului l`sat liber, f`când-o s` par` extrem de
tân`r`.
Francis o a[tepta deja, rezemat de capota ma[inii, sub
privirea atent` a lui Norris, portarul.
– Sunt sigur c` m-a catalogat drept un conspirator,
coment` Francis, urcând \n ma[in`.
– |[i ia \ndatoririle foarte \n serios.
Francis o privi \ndelung, apoi, când Julie p`ru
stânjenit`, porni motorul.
– Ar`]i foarte bine. M`-ntrebam dac` nu cumva vei
regreta hot`rârea luat`.
– Ar fi trebuit?
– Din punctul meu de vedere, nu.
– Atunci e foarte bine. Unde mergem?
– M-am gândit la „Fazanul violet“. Ai auzit de el?
– Nu, dar nu e de mirare; \n definitiv, sunt [ase ani
de când nu m-a invitat cineva la un local \n Anglia.
– Atunci, m` consider onorat. Vom s`rb`tori cu
[ampanie.

69
 Julie râse. Francis o f`cea imediat s` se simt` bine.
„Fazanul violet“ \[i merita reputa]ia pe deplin: mâncarea
a fost delicioas`, [ampania, ame]itoare [i \ntreaga
atmosfer` atât de pl`cut`, \ncât Julie regret` când, \n
cele din urm`, trebuia s` se-ntoarc` acas`.
– Julie, vei mai ie[i \mpreun` cu mine?
– Vrei?
– Sigur c` da.
– Nu [tiu dac` e bine.
– De ce? Doar ]i-a f`cut pl`cere, nu-i a[a?
– Da, dar nu despre asta e vorba.
– Nu \n]eleg.
– Ba \n]elegi foarte bine, Francis. Când m-ai invitat
azi [i te-am \ntrebat de ce, ai spus c` nu trebuie s` existe
un motiv. Acum \ns`, trebuie s` existe.
– Motivul meu este clar: \mi face pl`cere compania ta.
– {i so]ia ta?
– Louise? Ce-i cu ea?
– {tie c-am fost \mpreun` azi?
– De ce s` [tie? N-are nici o leg`tur` cu ea.
– Ba da. Dac` afl` f`r` ca tu s`-i fi spus, ce va crede?
– Sincer, nu-mi pas`.
– De ce?
Ajunseser` deja \n fa]a blocului [i Francis opri ma[ina
\nainte de a r`spunde.
– Trebuie s`-]i explic? \ntreb` el blând, \ntorcându-se
spre ea, cu bra]ul \ntins pe sp`tarul scaunului ei. Rela]ia
noastr` a \ncetat de mul]i ani. Nu ne-am desp`r]it [i

70
p`str`m aparen]ele unui cuplu fericit când suntem \n
societate, de dragul Pamelei [i al p`rin]ilor mei. Dar, asta
e totul.
– |n]eleg… Julie inspir` adânc. Sigur, acest lucru
schimba total situa]ia. Dac-ar fi [tiut \nainte de-a accepta
invita]ia…
– Nu-i a[a c` acum regre]i c-ai venit? Crezi c`… la
naiba, trebuie s` fiu prudent \n ceea ce spun… \]i
\nchipui c` urm`resc mai mult decât o rela]ie de
prietenie!
Julie ro[i [i Francis se-ntoarse brusc.
– Ai v`zut?! Am dreptate: asta \]i \nchipui.
– {i, de fapt, asta urm`re[ti?
– Ce anume?
– Mai mult decât o prietenie?
– A[ fi un prost [i-un mincinos s` spun c` nu,
r`spunse Francis scurt, dup` care oft`. |n nici un caz,
\ns`, nu te-a[ for]a s` faci ceva ce nu vrei. Nu pot s` neg
c`-mi placi, m` simt atras de tine; dar dac` nu vrei decât
prietenia mea, atunci sunt gata s` ofer o astfel de
rela]ie.
– Of, Francis!
– Iat`-ne deodat` prad` unor emo]ii foarte
puternice. N-o s` ne descurc`m a[a. Acum trebuie s`
plec. Aveam o \ntâlnire… s` v`d cât e ceasul… acum o
jum`tate de or`.
– Acum o jum`tate de or`! Trebuie s` plec imediat.
Julie deschise repede portiera [i Francis cobor\ [i el.

71
 – Mul]umesc c-ai venit.
– Eu \]i mul]umesc; a fost minunat.
– M` bucur. Se-ntoarse, inten]ionând s` plece, dar ea
\l re]inu.
– Nu… nu m` mai invi]i?
– Ai veni?
– Ca prieten`, da.
– Bine, spuse el luându-i mâna \n mâinile sale.
Atunci, te sun \n câteva zile.
– Te rog. La revedere, Francis.
– La revedere, Julie.
|n lift, Julie se gândi la motivele ce-o determinaser`
s` procedeze a[a. Era atât de mult` triste]e \n ochii lui
Francis, de[i aparent \i povestise totul; [i nici nu
\ncercase s` se prefac`, pretinzând c` vrea o rela]ie
platonic`. De fapt, aceasta o determinase s` se
hot`rasc`, de[i [tia bine c` rela]ia lor nu va putea fi
niciodat` de alt` natur`, decât platonic`. Aceasta, [i
faptul c` [tia cât de u[or po]i fi interpretat gre[it.

72
 Capitolul 6

Când Julie intr` \n apartament auzi vocea unei femei

[i pentru o clip`, se gândi cu groaz` c` e Lucy [i c` va
trebui s` dea o explica]ie.
Spre surprinderea ei, o femeie str`in` st`tea pe
canapea, iar \n picioare, lâng` fereastr`, era Robert.
– Bun` ziua, Julie, o salut` el rece. M` bucur c-ai
venit, \n sfâr[it. Domni[oara Lawson [i cu mine te-a[tept`m
de aproape o or`.
– Da? V` rog s` m` scuza]i, dar de ce m` a[tepta]i? se
str`dui ea s` r`mân` calm`, dându-[i seama c` acele
câteva cuvinte rostite de Robert nu erau decât vârful
aisbergului mâniei lui.
– Domni[oara Lawson este guvernanta pe care am
angajat-o pentru Emma. |]i aminte[ti, am discutat cu tine
despre acest lucru.
Julie \ncerc` s`-[i concentreze aten]ia asupra tinerei
care st`tea atât de relaxat` pe canapea. Nu era o femeie

73
frumoas`, dar \mbr`c`mintea [i fardul inteligent alese o
f`ceau s` par` atr`g`toare. O evalua pe Julie din priviri,
aproape cu impertinen]`.
– |mi pare r`u c` nu am fost aici s` v` primesc,
domni[oar` Lawson, spuse Julie \naintând spre ea [i
\ntinzându-i mâna. Sunt Julie Pemberton, mama Emmei.
Domni[oara Lawson hot`r\ c` e timpul s` arate
oarecare entuziasm [i se ridic` \n picioare. Era mai \nalt`
decât Julie, fapt ce p`ru s`-i fac` pl`cere.
– Bun` ziua, doamn` Pemberton. M` bucur s` v`
cunosc. Spune]i-mi, unde e Emma?
– Nu s-au \ntors? \ntreb` Julie inutil, ridicându-[i
privirea spre Robert. Mama ta a luat-o pe Emma la
Gr`dina Zoologic`.
– Nu e necesar ca domni[oara Lawson s-o cunoasc`
ast`zi pe Emma. Am ]inut \ns` ca tu s` te-ntâlne[ti cu
domni[oara Lawson ca s` auzi ce-]i recomand` \n
privin]a instruirii Emmei.
– N-am [tiut c-am hot`rât ceva definitiv \n leg`tur` cu
instruirea Emmei, remarc` Julie pe un ton ce se vroia
non[alant.
– Cum s` nu! Totul e aranjat. Domni[oara Lawson se
va muta \mpreun` cu voi la Thorpe Hulme la sfâr[itul
s`pt`mânii acesteia. Nu v`d nici un fel de impediment.
– Nu sunt deloc convins` c` Emma are nevoie de o
guvernant`. Sunt sigur` c` [coala din sat este foarte
bun` pentru a urma acolo primele clase. Apoi, când va fi
mai mare…

74
 – Cred c` eu sunt \n m`sur` s` hot`r`sc acest lucru, Julie.
– Cred c-ar trebui s` mai discut`m.
– Nu mai e nimic de discutat.
– Nu sunt de acord. Sunt convins` c` domni[oara
Lawson este o guvernant` excep]ional`, dar a[ prefera ca
Emma s` fie \n mijlocul celorlal]i copii.
– N-are rost s` discut`m \n contradictoriu, Julie. A[a
cum am spus, am adus-o aici pe domni[oara Lawson ca
s` v` cunoa[te]i.
– Pot s` v` ofer un ceai?
– Mul]umesc, accept` domni[oara Lawson cu
r`ceal`.
Julie ie[i repede din camer`, dar \n holul dintre
buc`t`rie [i living, Robert o ajunse din urm` [i o opri,
prinzând-o de \ncheietura mâinii.
– Stai pu]in! [uier` el amenin]`tor. Unde naiba ai fost
pân` acum? |]i dai seama c` e trecut de trei [i jum`tate?
– Nu e[ti paznicul meu, Robert.
– Nici nu pretind c-a[ fi. Te-am \ntrebat unde ai fost.
– Am mâncat \n ora[.
– La naiba, [tiu asta. Vreau s` aflu \n compania cui.
Sper c` nu vrei s`-]i rup mâna.
– N-ai \ndr`zni.
– Nu m` pune la \ncercare!
– Brut` ce e[ti! Dac` vrei \ntr-adev`r s` [tii, afl` c-am
fost cu Francis.
– Francis? Care Francis?
– Francis Hillingdon.

75
 – Tat`l Pamelei?
– Exact. D`-mi drumul!
– Cum naiba ai fost s` iei prânzul cu el? Abia dac`-l
cuno[ti.
– Uite, acum \l cunosc mai bine.
– Cum de-ai ajuns s` faci asta?
– M-a invitat. Ce te prive[te pe tine? Nu-i nici un r`u
\n asta. M-a sunat de diminea]` [i m-a invitat la prânz.
Asta e tot.
– Nu [tiam c` Francis se preteaz` la a[a ceva.
– Ce vrei s` insinuezi? }i-am spus c-a fost o \ntâlnire
nevinovat`.
– Sunt convins… A[ putea s`-]i frâng mâna ca pe un
b`] de chibrit; sau mai degrab`, ar trebui s`-]i frâng gâtul.
– |nceteaz`, Robert. Pierdem timp. Probabil c`
domni[oara Lawson se-ntreab` ce-i cu ceaiul ei.
– Pu]in \mi pas` de ceaiul domni[oarei Lawson.
– Mie, da.
|ncercând s` se smulg` din strânsoarea lui, Julie \[i
d`du seama c` i se desf`cuser` doi nasturi de la jachet`
[i \ncerc` jenat`, s-apropie locurile dep`rtate.
– Mai ai ceva pe dedesubt? \ntreb` el insolent, cu
voce r`gu[it`.
– Robert, te rog…
F`r` s` ]in` seama de rug`min]ile ei, o trase [i mai
aproape de el, r`sucindu-i mâna [i imobilizându-i-o la
spatele lui, astfel \ncât trupurile lor erau lipite unul de
cel`lalt.

76
 – {i-acum ce-ai s` faci? o \ntreb` [optit, privind-o cu
ochii pe jum`tate \nchi[i.
Cu fiecare zbatere a ei, strânsoarea lui devenea [i mai
puternic`.
– Te rog, Robert.
Vocea \i era mai slab` acum, de parc`, f`r` voia ei,
sim]urile \i erau invadate de puternica lui senzualitate.
Cu mâna care-i r`m`sese liber`, Robert o prinse de
ceaf`, dându-i capul pe spate, astfel \ncât o obliga s`-l
priveasc` \n ochi.
– Spune-mi, Julie, cum a fost s` fii so]ia lui Michael?
Cum ai putut s`-l la[i s` te-ating`? Cum ai putut s` stai \n
bra]ele lui, s` faci dragoste cu el, [tiind c` nu-l iube[ti?
Julie \ncerc` s`-[i mi[te capul, dar fa]a \i era lipit` de
pieptul lui, \ncât abia putea s` mai respire. D`du drumul
jachetei pe care [i-o ]inuse strâns` [i vru s`-l \mping` cu
mâna, dar degetele ei z`bovir` pu]in pe c`ma[a din
m`tase [i, instinctiv, se strecur` \ntre nasturi, atingându-i
pielea.
– Dumnezeule, gemu el, apoi, aplecându-[i capul, \[i
lipi buzele de ale ei \ntr-un s`rut brutal, pasional [i
totu[i dispre]uitor la \nceput, ca apoi s` devin` din ce \n
ce mai intim [i mai plin de nesa].
Când \n sfâr[it \i d`du drumul, Julie se cl`tin`, parc`
incapabil` de a se orienta, iar el r`mase palid, cu o
expresie mai amenin]`toare ca oricând.
– Egoisto! Nu te-ai schimbat deloc. Nu-]i pas` pe cine
r`ne[ti.

77
 Julie \[i \nchise jacheta cu degetele tremurânde, clipa
de sl`biciune fiind repede \nlocuit` de un val de furie.
– Nu eu ]i-am cerut s` m` atingi, se ap`r` ea,
con[tient` c` acum, el avea un motiv \n plus s-o
condamne.
– N-ai cerut, dar nici n-ai obiectat, nu-i a[a?
– Nu te voi contrazice, Robert. Ce rost ar avea?
Oricum nu m-ai crede [i, \n plus, ai fost \ntotdeauna
expert \n a face dragoste. M`-ntreb, cum ]i-ai dobândit
experien]a?
Robert strânse din din]i [i un mu[chi \i tres`ri pe
obraz. R`mase s-o priveasc` timp de câteva clipe, apoi,
f`r` s` mai spun` un cuvânt, trecu pe lâng` ea [i disp`ru
\n camera lui, l`sând-o tremurând. Julie intr` \n
buc`t`rie [i, afi[ând un calm pe care era departe de a-l
sim]i, \l rug` pe Halbird s` le prepare ceaiul, dup` care
se mobiliz` s` mearg` din nou \n salon, unde
domni[oara Lawson a[tepta deja de suficient mult timp.
Pentru o frac]iune de secund`, avu dorin]a nebuneasc`
de-a merge \n camera lui Robert, apoi redeveni
ra]ional`. Era clar c` \nc` \l mai tulbura din punct de
vedere fizic, dar asta nu \nsemna dragoste; pe când la ea…
– M` scuza]i pentru \ntârziere. Am comandat ceaiul.
N-a]i vrea s`-mi vorbi]i pu]in despre dumneavoastr`,
\ntre timp?
– S` \n]eleg c` voi fi guvernanta Emmei? o \ntreb`
tân`ra, privind-o cu o ostilitate care Juliei i se p`ru de
ne\n]eles.

78
 – S` spunem c`, pentru moment, accept situa]ia de
statu-quo.
– Dar, de fapt domnul Pemberton este angajatorul
meu.
– Indirect, da. Uite, domni[oar` Lawson: se
presupune c` vom locui \mpreun`; cred c` e bine
s`-ncerc`m s` ne cunoa[tem mai bine. Care v` e
numele de botez? Doar n-o s` v` spun tot timpul
domni[oara Lawson.
– Sandra. Dar \n fa]a Emmei, prefer acest apelativ
formal. Familiaritatea d`uneaz` disciplinei.
– Nu cred c` vei cere prea mult` disciplin` din partea
unui copil de cinci ani, Sandra, spuse Julie str`duindu-se
s`-[i p`streze zâmbetul pe buze. |n plus, Emma nu e
genul acela de copil.
– Ce gen, doamn` Pemberton?
– Genul de copil care s` trebuiasc` admonestat
mereu. Emma este mai degrab` retras` [i d` dovad` de
mult autocontrol. Nu mi-o imaginez punând mari
probleme.
– Sunte]i mama ei, doamn` Pemberton. Nu pute]i
\n]elege problemele cu care se confrunt` uneori un
profesor.
– |mi \nchipui c` depinde mult de profesor.
Halbird le \ntrerupse conversa]ia, ap`rând cu m`su]a
rulant` \nc`rcat` cu ceainicul, ce[ti, farfurioare [i câteva
platouri cu sandvi[uri. Julie nu se atinse de nimic, \n

79
timp ce Sandra Lawson se \nfrupt` din plin. Tocmai \[i
turnase a treia oar` ceai, când reap`ru Robert, calm, de
parc` nimic nu s-ar fi \ntâmplat.
Sandra Lawson p`ru \ncântat` s`-l revad` [i-i zâmbi
cu mult` c`ldur`, iar el, la rândul lui, p`ru s` se
detensioneze privind spre ea. Când, \ns`, se adres`
Juliei, tonul lui redeveni extrem de t`ios.
– Ei bine? A]i stabilit?
– Am vreun cuvânt de spus?
– Julie! Doar tonul \i tr`da nervozitatea dincolo de
aparen]a acelui calm.
– Foarte bine. Aranja]i a[a cum dori]i. Se pare c`
prezen]a mea aici nu mai e necesar`, spuse Julie
ridicându-se de pe canapea [i vrând s` plece.
Probabil ar fi vrut s` mai spun` ceva, dar se r`zgândi
auzind u[a deschizându-se. Emma d`du buzna \n`untru,
brunet`, adorabil` – dar se opri brusc la vederea Sandrei
Lawson, privind \ntreb`tor spre mama ei.
– Bun`, scumpa mea, spuse Julie, \mbr`]i[ând-o. Ai
petrecut bine?
– A fost super, mami! |n entuziasmul ei, Emma ]op`i
spre Robert, luându-i mâna \ntre palmele ei mici. Am
v`zut absolut totul, unchiule Robert [i bunica mi-a
cump`rat \nghe]at` [i Coca Cola [i o mul]ime de
dulciuri. Am v`zut [i ponei [i [tii ce-a spus bunica? A
spus c` s-ar putea s` am [i eu unul când ne mut`m la
]ar`. E adev`rat? |mi vei cump`ra unul, unchiule
Robert?

80
 – Emma! \ncerc` Julie, stingherit`, s-o tempereze.
– Nu acum, Emma, nu acum! se auzi vocea oarecum
iritat` a lui Lucy care tocmai intra. Apoi, cum o v`zu pe
Sandra, tonul ei deveni imediat binevoitor [i plin de
amabilitate. Sandra, draga mea! N-am [tiut c` vii ast`zi,
altfel n-a[ fi plecat.
– Nici domni[oara Lawson n-a [tiut. Am sunat-o abia
\n aceast` diminea]`, explic` Robert, ajutând-o pe Emma
s`-[i scoat` hanoracul. Domni[oara Lawson va fi
guvernanta ta, se adres` el Emmei. {tii ce este aceea o
guvernant`?
– Este o d`dac`?
– Nu; guvernanta este o profesoar` – \]i pred` lec]ii.
– La [coal`?
– Nu, nu la [coal`. Robert se a[ez` pe covor lâng` ea,
astfel \ncât s` fie la acela[i nivel amândoi. Domni[oara
Lawson va locui cu tine [i cu mama ta la Troupe Hulme.
– Dar… mami a spus c`, dup` ce voi veni \n Anglia,
voi putea merge la o [coal` bun`.
– M`mica ta s-a \n[elat, replic` Robert, ridicându-se brusc.
– Bine, dar de ce? Emma n-avea de gând s` renun]e
prea u[or. Stai din nou aici, lâng` mine, unchiule
Robert, \l rug` ea, tr`gându-l de hain`.
– Ei, acum ce mai e? \ntreb` Robert, a[ezându-se din
nou pe covor [i l`sând-o s`-i vâre degetele \n urechi.
– De ce nu pot s` merg la [coal`?
– Nu mai pune \ntreb`ri stupide, Emma, interveni
Lucy. Unchiul Robert [tie mai bine.

81
 Robert se ridic`, luând-o \n acela[i timp pe Emma \n
bra]e, iar aceasta \l lu` imediat de gât, cu un ciudat spirit
de posesiune. Privindu-i \mpreun`, Julie se-ntreb` dac`
Emma \l considera un echivalent al lui Michael, sau dac`
era vorba despre ceva mai mult. Categoric, Robert era
foarte r`bd`tor [i copilul reac]iona ca atare.
– N-o mai ]ine \n bra]e, Robert! Doar nu e un
bebelu[, spuse Lucy enervat`; dar Robert n-o lu` \n
seam`, continuând s`-i vorbeasc` Emmei.
– V` rog s` m` scuza]i, dar a[ vrea s` m` retrag,
\ncepu Julie care nu mai suporta s` priveasc` acea
scen`.
– A]i reu[it s` v` cunoa[te]i cât de cât, tu [i Sandra? o
\ntreb` Lucy.
– Pu]in.
– Sandra este o veche prieten` a Pamelei. Au fost
colege de [coal`, dar Sandra a hot`rât s`-mbr`]i[eze
aceast` carier`. Vei vedea cât de eficient` este, sunt
convins`.
– {i eu. Julie strânse pumnii, \n`bu[indu-[i revolta.
Ar fi trebuit s`-[i dea seama c`-n atitudinea acelei
individe era ceva mai mult decât o simpl` antipatie.
Fusese plasat` \n casa ei pe post de supraveghetor
permanent, un fel de gardian de \nchisoare. |i venea s`
urle. Ce-[i \nchipuiau despre ea? La ce se a[teptau din
partea ei?
– Vino, draga mea, se adres` ea Emmei care era \nc`
\n bra]e la Robert. Trebuie s` te speli \nainte de ceai.

82
 Emma se ag`]` [i mai strâns de gâtul lui Robert, a[a
cum fac copiii când perspectiva nu prea \i atrage. Julie
nu mai suport` scena [i p`r`si salonul \nainte ca starea
emotiv` \n care se afla s` devin` prea evident`.

***

Era foarte probabil ca Robert s` nu-i fi spus nimic lui

Lucy \n leg`tur` cu invita]ia la prânz din partea lui
Francis [i Julie devenea din ce \n ce mai convins` de
acest fapt: \n primul rând, Lucy n-ar fi l`sat ca
\ntâmplarea s` treac` f`r` un comentariu acid din partea
ei, iar \n al doilea rând, Robert n-ar fi riscat o ruptur` \n
rela]ia dintre mama lui [i tat`l Pamelei.
Mai târziu \n aceea[i sear`, Julie lu` cina doar cu
soacra ei. Robert plecase s-o conduc` pe Sandra Lawson
acas`, dup` care mergea direct la Orpington, la Pamela.
Emma se culcase deja. Julie era cam \ngrijorat` \n
privin]a ei: mâncase foarte pu]in [i se plângea de-o mare
durere de cap. B`nuia c` plimbarea cu bunica ei fusese
cam prea lung` [i obositoare pentru copil, dar sigur c`
nu putea comenta nimic \n aceast` privin]`.
Erau \n salon [i priveau la televizor, când Emma
\ncepu s` tu[easc`, s` se \nece, apoi s` plâng` tare. Julie
s`ri de pe scaun [i alerg` spre camera feti]ei, urmat`
\ndeaproape de soacra ei. Când deschise u[a, scena din

83
fa]a ochilor s`i o f`cu s` se opreasc`, sco]ând doar o exclama]ie
de neputin]`: Emmei \i fusese r`u [i vomase violent,
f`când o mizerie \ngrozitoare \n pat, iar acum, palid` [i cu
ochii plini de lacrimi, privea speriat` la ceea ce se-ntâmplase,
ap`sându-[i cu mâna buzele care \nc` \i tremurau.
– Vai, Emma!
– Feti]` rea ce e[ti! exclam` Lucy, \ncre]indu-[i nasul,
dezgustat`. De ce nu te-ai dus la baie?
Emma izbucni din nou \n lacrimi.
– Asta e tot ce po]i s` spui? Indignat`, Julie nu-[i mai
st`pâni furia. Nu-]i dai seama cât de speriat` e?
– Dac-a sim]it c`-i e r`u, trebuia s` fi mers la baie.
Uit`-te la covor, la a[ternut…. Totul e distrus!
– Nu fi ridicol`! Se vor cur`]a. |n plus, e numai vina
ta; ai \ndopat-o toat` ziua cu \nghe]at`, dulciuri, sucuri.
– N-am [tiut c` se va \ntâmpla a[a ceva. Dac-ar fi fost
educat` s` se st`pâneasc`…
– Ce se-ntâmpl` aici?
Vocea lui Robert le f`cu s` tresar` pe amândou`. Julie
se-ntoarse, preg`tit` s`-l \nfrunte [i pe el, dar se dovedi
a nu fi necesar. Trecând pe lâng` ea, intr` s` vad` el
\nsu[i ce se \ntâmplase.
– Vai, Emma, spuse el cu voce blând`, \naintând spre
ea. Ce-a fost aici? Cineva a vomat \n patul t`u. Cine s` fi
fost? Ursule]ul? Sau p`pu[a aceea neastâmp`rat` care st`
pe sc`unel?
A[a murdar` [i lipicioas` cum era, Emma veni repede
spre el, \nconjurându-i picioarele cu bra]ele.
– Ursule]ul, spuse ea printre suspine. A mâncat prea
multe dulciuri ast`zi.

84
 – Adev`rat? \ntreb` Robert, mângâind-o pe p`r.
– Robert, pentru Dumnezeu, \nceteaz`! Nu vezi c`-]i
murd`re[te pantalonii? coment` Lucy.
– Roag`-l pe Halbird s` vin` cu ni[te g`le]i cu ap`
cald`, dezinfectant [i cârpe curate, i se adres` el,
neluându-i \n seam` remarca [i continuând s-o mângâie
pe Emma. Apoi, desprinzându-i bra]ele din jurul
picioarelor lui, o privi zâmbindu-i [treng`re[te. Haide!
S` mergem s` ne cur`]`m.
Julie \i urm` \n baie, unde Robert d`du drumul la ap`
cald`, turn` s`ruri parfumate, o vâr\ pe Emma \n cad` [i,
\ngenuchind el \nsu[i al`turi, \ncepu s-o spele f`r` s`-i
pese c` se ud`.
– S`-ncep s` cur`], domnule? \ntreb` Halbird,
ap`rând \n u[a b`ii.
– Te rog, Halbird, r`spunse Robert cu un zâmbet [i o
expresie relaxat`, a[a cum Julie nu mai v`zuse pe chipul
lui. Te ajut [i eu dup` ce termin aici.
– Te ajut eu, Halbird, spuse Julie, ridicându-[i deja
mânecile.
– Nu, nu; eu \l ajut. Emma, mami o s` te [tearg` [i eu
am s` trec iar pe la tine \nainte s` adormi.
– Poate dormi cu mine.
– Nu, va dormi \n patul meu \n noaptea aceasta, pân`
i se cur`]` [i i se aerise[te camera. Eu pot dormi pe
canapea, \n living.
– Nu po]i face asta, Robert. Nu e nevoie.
– Ce propui? S` dorm \n patul t`u? Nu m` pune
la-ncercare, Julie, pentru c` s-ar putea s-o fac [i nu va fi
bine pentru nici unul din noi.

85
 Capitolul 7

Julie se mut` la Thorpe Hulme la sfâr[itul s`pt`mânii.

Doamna Hudson, menajera, fusese deja instalat` acolo.
Julie n-ar fi dorit-o, tot a[a cum nu dorise nici
guvernanta pentru Emma, dar era nevoit` s-o accepte;
cel pu]in, menajera avea s`-i fie de folos \n cazul \n care
va hot`r\ s`-[i caute un serviciu.
Din fericire, doamna Hudson nu era deloc tipul de
persoan` la care se a[teptase, dup` experien]a cu Sandra
Lawson; era o v`duv` de vârst` mijlocie care, de la
\nceput, o trat` pe Julie mai mult ca pe o fiic`, decât ca
pe angajatoarea ei.
Ar fi trebuit ca Robert s` le duc` la noua locuin]`, dar,
cum cu o sear` \nainte fusese anun]at \n leg`tur` cu o
[edin]` la care dorea s` participe [i cum se-ntâmpla s` fie
[i Pamela acolo, se oferi ea s` le duc` pe Julie [i pe
Emma cu ma[ina, iar Julie trebui s-accepte.
Doamna Hudson le-ntâmpin` cu c`ldur`.

86
 – Am preg`tit o cafea, doamn` Pemberton; am dus-o
deja \n salon. Dac` micu]a vrea s` vin` cu mine \n
buc`t`rie, o a[teapt` ni[te gogo[i grozave.
– Super! exclam` Emma, cu ochii m`ri]i de pl`cere.
– Bine, dar fii atent`, Emma, s` nu exagerezi.
– Voi avea eu grij` s` p`streze m`sura, promise
doamna Hudson [i Julie avu deplin` \ncredere c` a[a va
face, pentru c` era exact persoana pe care-ar fi ales-o
s`-i fie bunic` Emmei.
Pamela se purta de parc` ea era gazda. |ntr-adev`r,
covoarele [i mobila pe care le alesese d`deau casei un
aer foarte primitor, creând o atmosfer` cald`. Tot ea
servi [i cafeaua, dar Julie \[i impuse s` nu se enerveze,
din moment ce, de-acum \ncolo, indiferent ce f`ceau sau
spuneau ceilal]i, ea [i Emma aveau casa lor.
– Cred c` te vei sim]i foarte bine aici.
– Da, este o cas` \ncânt`toare.
– |ntr-adev`r. La \nceput, a[ fi vrut ca Robert s-o
cumpere pentru noi, dar a spus c` ar fi prea mic`.
– Da, sigur.
– Dup` ce ne vom c`s`tori, vom avea foarte des
invita]i [i ne va trebui o cas` mare. Cât timp Robert a fost
singur, nu [i-a pus asemenea probleme, dar acum…
Pamela o studie \ndelung pe Julie, f`când-o s` se simt`
oarecum stânjenit`, apoi continu`. Cândva ai fost
logodit` cu Robert, nu-i a[a?
– Da, a[a e, recunoscu Julie, punând cu mâna
tremurând` cea[ca pe farfurioar`.

87
 – {tii, Robert mi-a spus.
Julie \nghi]i cu greutate; ideea de-a fi comentat` de
Robert cu logodnica lui o deranja. Se-ntreba ce urm`rea
Pamela deschizând acest subiect.
– Dar te-ai c`s`torit cu fratele lui, continu` Pamela.
– Da, cu Michael.
– Robert a spus c` v-a]i desp`r]it \nainte de plecarea
lui \ntr-o misiune \n Venezuela.
– Da.
– Te-ar deranja s`-mi spui de ce?
– Ce importan]` mai are?
– A[ vrea s` [tiu.
– De ce nu-l \ntrebi pe Robert?
– L-am \ntrebat; mi-a spus c`… tu ai pus cap`t acelei
leg`turi. Acesta e adev`rul?
– Da…
– De ce?
Julie oft`, ne[tiind cum s` r`spund`. Deodat`, \i veni
ideea.
– Bine, dar e evident; m-am \ndr`gostit de Michael.
– Ah, sigur. Cum de nu m-am gândit la asta? Doar
te-ai c`s`torit cu Michael \nainte ca Robert s` se \ntoarc`
din misiune, nu-i a[a?
– Da… Robert a fost plecat [ase luni.
– Presupun c`-n alte condi]ii ai fi plecat cu el.
– Ai o ]igar`, te rog?
Pamela scoase din po[et` un pachet [i-[i aprinser`
amândou` câte o ]igar`.

88
 – Sper c` nu te-ai sup`rat c` te-am \ntrebat, dar [tii…
e greu de discutat astfel de lucruri cu Robert.
– Nu, de ce s` m` sup`r… Se ridic` [i merse la
fereastr`. Crezi c` vom avea o iarn` grea? Nici nu-mi
amintesc cum e când ninge.
Pamela se ridic` [i ea [i veni lâng` Julie, punându-i
mâna prietene[te pe um`r.
– Condolean]e pentru moartea so]ului t`u. |mi pare
foarte r`u c` n-am avut ocazia s`-l cunosc.
– Mul]umesc.
– {i-acum, trebuie s` plec. Sunt a[teptat` acas` la
dejun. Avem câ]iva invita]i. Dup` ce te aranjezi aici,
trebuie s` vii s` ne faci o vizit`; sunt sigur` c` mamei [i
tat`lui meu le va face mare pl`cere.
Ce schimbare! Julie r`mase uluit`. Era clar c`, atât
timp cât nu-i st`teai \n cale, Pamela putea fi la fel de
fermec`toare ca [i tat`l ei. Ce \ngrozitor de complicat`
devenise brusc via]a! Ce naiba se-ntâmpla cu ea, se gândi
Julie, de prefera ostilitatea Pamelei \n locul prieteniei ei?

***

Urm`toarea s`pt`mân` n-au fost decât ele trei la

Thorpe Hulme: Julie, Emma [i doamna Hudson. Sandra
Lawson urma s` vin` dup` aceste câteva zile de r`gaz \n
care erau l`sate s` se acomodeze.

89
 Emma era \ncântat` de gr`din` [i de livad`, [i mai
ales de leag`nul care-o atr`gea ca un magnet.
Robert era \nc` \n Statele Unite, de unde urma s` se
\ntoarc` abia peste o s`pt`mân`. Desigur, Julie n-avea
cum s` ia leg`tur` direct cu el, dar Lucy telefona aproape
\n fiecare zi [i o ]inea la curent.
Pamela a mai venit de câteva ori \n vizit`, probabil ca
s` se asigure c` n-avea de ce s` se team` din partea Juliei
[i discuta cu aceasta planurile ei de viitor al`turi de
Robert, \ncât era greu de spus dac` era vorba de
prietenie, sau de mali]iozitatea de a-[i afi[a fericirea \ntr-un
moment \n care Julie era \ntr-o situa]ie atât de trist`.
Joi, telefon` Francis.
– Bun`, Julie. Credeai c` te-am uitat?
– Nu, ci doar c` te-ai r`zgândit.
– |n nici un caz. Ei, te-ai obi[nuit cu via]a la ]ar`?
– |mi place. Ne adapt`m bine. Emma ador` libertatea
de-aici.
– Sunt convins. Cred c`-n Malaiezia nu prea s-a
bucurat de-a[a ceva.
– Nu prea; era tot timpul \n compania unei d`dace.
Spune-mi, ce mai faci?
– M` zbat… Principalul motiv pentru care nu te-am
sunat este c-am fost plecat \n Sco]ia, m-am \ntors abia
asear`.
– {i Robert e plecat.
– Da, [tiu. Nu se vorbe[te nimic altceva la noi.
– A[a e; uitasem de Pamela.

90
 – M`-ndoiesc; e aproape imposibil.
– M` bucur c-ai sunat.
– Adev`rat? De ce?
– Nu [tiu. M` simt cam ab`tut`, asta e tot. Poate [i
pentru faptul c` [tiu c` duminic` urmeaz` s` vin`
guvernanta.
– Guvernanta? Adic` Sandra Lawson?
– Da. O cuno[ti?
– Cum s` nu! Ea [i Pam au fost colege de [coal`.
– A[a e, uitasem.
– Ce e-n neregul`? Te intimideaz`?
– N-o voi l`sa.
– Sun` cam amenin]`tor. Uite ce e, scumpa mea, nu
te-am sunat ca s` vorbim o jum`tate de or` la telefon.
Vreau s` te v`d. Spune-mi când.
– Nu [tiu. E [i Emma…
– Ad-o [i pe Emma. Uite, ce-ar fi s` m` invi]i azi la
prânz?
– Da, am putea face asta… spuse Julie \ncet,
anticipând reac]ia lui Robert când va afla, \n mod
inevitabil, de la Emma.
– Tonul t`u nu sun` deloc \ncurajator.
– Scuz`-m`, Francis. Sigur c` po]i veni. |]i voi preg`ti
chiar specialitatea mea.
– Sun` interesant. Despre ce e vorba?
– Vei vedea. E deja ora unsprezece. Unde e[ti?
– Acas`.
– Acas`?!

91
 – |n biroul meu. Nu ne aude nimeni.
– Sun` atât de conspirativ.
– Da? |mi pare r`u. Bine, le spun acum Pamelei [i
Louisei unde merg [i, f`r` \ndoial` vor veni [i ele..
– Ah, Francis!
– Vrei s` vin` [i ele?
– Sigur c` nu! Vroia s`-l revad` pe Francis, dar singur;
avea nevoie s` discute cu el, \i f`cea atât de bine.
– Atunci, când s` vin?
– Vino imediat.
Abia avu timp s` se \mbrace \ntr-o rochie scurt` din
jerseu ro[u [i s` se pieptene, când ma[ina se opri \n fa]a
casei.
– A venit unchiul Francis! anun]` Emma,
entuziasmat`.
– Da, scumpa mea. Trebuise s`-i spun` doamnei
Hudson c` va fi un oaspete la mas`.
|mbr`cat sport, Francis p`rea mult mai tân`r, iar
Julie \l privi cu mult` c`ldur`.
– Bun`, scumpo! se adres` el Emmei, mângâind-o
sub b`rbie [i f`când-o s` râd`. Julie, dac` m` mai prive[ti
a[a, \ncep s` regret c` sunt un b`iat atât de bun.
– Intr`, te rog. Familiaritatea lui n-o deranja deloc;
Francis era altfel decât to]i b`rba]ii pe care-i cunoscuse
pân` atunci. Cred c` deja cuno[ti casa.
– Da, o cunosc. N-arat` r`u deloc… având \n vedere
c` fiica mea a ales decora]iunile!

92
 Julie râse [i merse spre bar, unde-i preg`ti un whisky.
– Unde e m`tu[a Pamela? \ntreb` Emma, cu obi[nuita
ei lips` de diploma]ie.
– Acas`.
– N-a vrut s` vin` cu tine?
– Sunt convins c-ar fi vrut, dar n-am \ntrebat-o. M-am
gândit a[a: ea a fost de multe ori s-o vad` pe Emma f`r`
mine, a[a c`, de ce s-o invit acum s` vin` [i ea?
– Ai venit \ntr-adev`r s` m` vezi?
– Pe tine [i pe mami. |n definitiv, ar fi nepoliticos s`
spun c-am venit s` te v`d doar pe tine, nu-i a[a? Dar, noi
doi [tim bine…
Emma hohoti de râs.
– De ce n-a]i avut mai mul]i copii, Francis? Abia
dup` ce puse \ntrebarea, Julie \[i d`du seama c` avea
un caracter mult prea personal.
– A[a a fost s` fie, r`spunse el, f`r` s` par` deloc
deranjat de \ntrebare.
Prânzul se desf`[ur` \ntr-o atmosfer` vesel` [i, dup`
desert – o delicioas` pr`jitur` cu c`p[uni, piesa de
rezisten]` a Juliei – Emma insist` s`-i arate lui Francis
leag`nul din gr`din`. Când Julie \i privi pe fereastra
buc`t`riei, se alergau \n jurul pavilionului de var`.
– E un b`rbat foarte simpatic. Are mult` r`bdare,
spuse doamna Hudson care nu-l mai v`zuse pe Francis
\nainte [i arunc` o privire ciudat` spre Julie.
– Da. {tii c` este tat`l domni[oarei Hillingdon, nu-i
a[a?

93
 – Mi-am dat seama.
– B`nuiesc c`-]i dai seama, de asemenea, c` n-ar
trebui s` se afle aici.
– De ce?
– P`i… e evident; e c`s`torit.
– Dar \ntre voi doi nu e nimic.
– Cum po]i s` spui asta? Doar nu cuno[ti situa]ia.
– {tiu destul ca s`-mi dau seama când un b`rbat [i o
femeie fac dragoste unul cu cel`lalt. Domnul Hillingdon
r`mâne [i la cin`?
– Nu…! Nu cred.
– Pari [ocat`; cred c` n-ar fi trebuit s` spun nimic.
– M` bucur c-ai f`cut-o… nu pot discuta cu
altcineva.
– Nu-]i fie team`; [tiu când s` tac.
– Doamne, sun` \ngrozitor. Of, doamn` Hudson, ai
dreptate; este un om cumsecade [i simpatic.
Când Francis [i Emma intrar` din nou \n cas`,
doamna Hudson tocmai preg`tea ceaiul.
– M-ai epuizat; se plânse Francis Emmei.
– Stai pu]in [i apoi ne juc`m de-a [coala.
– Cred c` glume[ti! Nu sunt obi[nuit s`-mi petrec
dup`-amiaza alergând prin gr`din`.
– |]i va face bine, spuse Emma cu sim] practic,
repetând la rândul ei replica pe care al]ii i-o tot
adresau ei.
– Da, m` bucur c` gânde[ti a[a, dar acum mi-ar
prinde bine un ceai, Julie.

94
 – Bine\n]eles. R`mâi la cin`?
– Nu mi-a[ dori nimic altceva mai mult, dar trebuie s`
merg cu Louise la ni[te amici – joi e zi de bridge.
– Sigur, \n]eleg.
– Ah, Julie, e suficient un cuvânt de-al t`u [i r`mân,
spuse el luându-i mâna, v`zând-o pe Emma absorbit` de
programul de la televizor.
– Vrei zah`r? \ntreb` Julie retr`gându-[i mâna.
– Da, te rog. Las`-m` s` te invit la cin`, \ntr-o sear`
s`pt`mâna aceasta… \nainte s` apar` zmeul. Julie
\n]elese c` se referea la Sandra Lawson. Ce-ai zice de
sâmb`t` seara? Sunt sigur c` doamna Hudson va avea
grij` de Emma.
– Da… sun` minunat.
– |]i promit c` a[a va fi.
– Bine, o s-o rog \nainte s` pleci.
– Crede-m`, zilele pur [i simplu \mi vor p`rea
nesfâr[ite pân` atunci.
Dup` plecarea lui Francis, Julie se sim]i \ngrozitor de
vinovat`. Cum o culc` pe Emma, se duse direct \n
buc`t`rie [i nu \n salon, ca de obicei.
– Dori]i ceva, doamn` Pemberton?
– Doar s` st`m de vorb`, r`spunse Julie oftând,
\ncepând s` [tearg` vasele pe care menajera tocmai le
sp`la.
– Nu trebuie s` face]i asta. Discut`m despre ce dori]i,
dar [terg eu vasele.

95
 – |mi face pl`cere s` te ajut. M`… plictisesc singur`.
– Emma a adormit?
– Da, a fost o zi obositoare pentru ea.
– {i pentru domnul Hillingdon, cu siguran]`. Ar
trebui s` aib` [i el câ]iva copii ca Emma.
– A avut-o pe Pamela.
– Da…
– Nu-]i place de ea? comise Julie p`catul de
neiertat de a-[i comenta oaspe]ii cu personalul de
serviciu.
– Ei bine, s` spunem c` nu fac o pasiune pentru ea…
Dar, f`r` \ndoial`, gre[esc, pentru c` se pare c` domnul
Robert o place foarte mult.
– |l cuno[ti pe Robert?
– Cum s` nu! Am lucrat pentru mama lui, acum mul]i
ani. El [i Michael aveau câ]iva ani[ori.
– Adev`rat?! Hai, poveste[te-mi.
– Despre Michael, doamn`?
– Despre amândoi.
– Erau ni[te [trengari. Nu era decât un an diferen]`
\ntre ei [i amândoi puneau la cale cele mai mari
n`zdr`v`nii.
– Cred c` [i dumneata erai foarte tân`r`.
– Da, [aptesprezece sau optsprezece ani.
– Dumnezeule, ce mic` e lumea!
– Când domnul Robert a cump`rat aceast` cas`, a
venit direct la mine ca s` m` angajeze menajer`.

96
 – I-ai mai v`zut \n ultima vreme?
– Dup` ce m-am c`s`torit, ei veneau la noi din când
\n când. {i când Brian al meu a murit, au fost foarte buni
cu mine. |ntotdeauna au fost b`ie]i buni.
– {tii c-am fost logodit` cu Robert, cândva?
– Da, [tiu, primisem chiar o invita]ie la nunt`.
– Ah…
– Nu mi-a[ fi imaginat niciodat` c` totul se va termina
a[a, cu plecarea domnului Robert \n Venezuela [i ce-a
urmat.
– A fost hot`rârea lui.
– Ce anume? Plecarea \n Venezuela?
– Da; [i contramandarea c`s`toriei.
– Dar, am \n]eles c-a fost nevoit s` plece; a fost un
accident, parc` – unul din oamenii lui a fost omorât
acolo.
– Da… lucra la construc]ia de pe valea râului Guaba.
– A[a e, [i domnul Robert a trebuit s` mearg` s`-l
\nlocuiasc`.
– Nu era neap`rat.
– Nu [tiu, doamn`, dar cred c-ar fi fost riscant s`
trimit` pe altcineva, mai ales c` el cuno[tea proiectul cel
mai bine.
– Oricum, asta s-a \ntâmplat demult.
– Da… [i nu se poate s`-l fi iubit, pentru c` v-a]i
c`s`torit cu domnul Michael [i a]i plecat \nainte ca
domnul Robert s` se \ntoarc`.

97
 – Robert a plecat exact cu o s`pt`mân` \nainte de
nunt`, rosti Julie cu buzele aproape ]epene,
\ndreptându-se spre u[`. So]ul t`u ar fi f`cut a[a ceva?
– E greu de r`spuns la aceast` \ntrebare, doamn`.
Adic`… v-a]i certat din cauza acestei c`l`torii?
– N-am spus a[a ceva. Doamna Hudson era mult prea
intuitiv`.
– Dumneavoastr` [ti]i cel mai bine. Dar, a[a cum am
mai spus, nu v-a]i fi putut c`s`tori cu domnul Michael
dac` n-a]i fi avut anumite \ndoieli \n privin]a domnului
Robert.
– E adev`rat. Ei, s` nu mai discut`m despre asta. E[ti
liber` pentru ast`zi.
– Mul]umesc, doamn` Pemberton. Probabil c` voi
face o scurt` vizit` doamnei Fielding \n sat.
– Foarte bine.
Brusc, ideea de-a petrece seara singur` \n fa]a
televizorului \i displ`cu [i, la ora nou`, Julie era deja \n
pat, f`r` s` plâng`, dar extrem de deprimat`.

***

Sandra Lawson veni f`r` s` anun]e sâmb`t`

diminea]a.
– Sper c` n-ave]i nimic \mpotriv`, doamn`
Pemberton. Propriet`reasa dorea s` \nchirieze

98
apartamentul meu \ncepând de ast`zi [i m-am gândit c`,
decât s` cheltuiesc banii petrecându-mi noaptea la hotel,
mai bine vin aici; \n definitiv, o zi \n plus sau \n minus
nu mai conteaz`, nu-i a[a?
– Eu… doamn` Hudson?
– Camera e preg`tit`, doamn`. Din partea mea nu e
nici o problem`.
– Dumneata trebuie s` fii doamna Hudson.
Domni[oara Hillingdon mi-a vorbit despre dumneata.
– Da, domni[oar`.
– Da, nu mai conteaz`… spuse Julie, fr`mântându-[i
mâinile. Doamn` Hudson, condu-o, te rog, pe
domni[oara Lawson \n camera dumneaei [i, apoi fii
bun` [i f`-mi o cafea.
– Desigur, doamn` Pemberton.
Doamna Hudson o invit` pe Sandra s-o urmeze, f`r`
\ns` a o ajuta la bagaje, a[a c` aceasta din urm` [i le duse
singur`, v`dit nemul]umit`. Nu era deloc un \nceput de
bun augur.
Julie r`mase \n salon, privind \n gol pe fereastr` [i
gândindu-se la problemele pe care venirea Sandrei le
crea.
Cum putea s` plece [i s-o lase singur` chiar \n prima
sear` a venirii ei? {i dac` pleca, era foarte posibil ca
Sandra s` considere c` ea este mai \n m`sur` s-o culce
pe Emma decât menajera, ceea ce micu]ei i-ar fi
displ`cut total. Lucrurile luaser` o \ntors`tur` nepl`cut`
[i n-avea pe nimeni cu care s` se consulte.

99
 – Mami, cine era \n acel taxi? \ntreb` Emma, venind
din gr`din`.
– Domni[oara Lawson, scumpa mea.
– Dar ai spus c` vine mâine.
– A[a trebuia, dar a intervenit ceva.
– {i voi \ncepe lec]iile de ast`zi?
– Nu, scumpa mea; cred c` abia peste câteva zile.
Acum, du-te [i pune-]i papucii. Nu vezi ce pantofi
murdari ai?
Ne[tiind ce s` fac`, Julie telefon` acas` la Robert,
unde Halbird o inform` c` doamna Pemberton nu era
acas` [i l`s` s` se \n]eleag` faptul c` Robert nu se
\ntorsese din State. Lu` cartea de telefon [i c`ut` num`rul
de telefon al familiei Hillingdon. Cum s`-ndr`zneasc` s`-i
telefoneze lui Francis? Dar dac` r`spundea Louise sau
Pamela? Apoi, \i veni ideea s`-i telefoneze la birou.
– Domnul Hillingdon are o conferin]`. Dori]i s` l`sa]i
un mesaj?
– Dac` se poate s`-l \ntreba]i când pot s` revin.
– A[tepta]i o clip`, v` rog.
– Pe cine suni? \ntreb` Emma, intrând din nou.
– N-are importan]`.
– Pe bunica?
– Nu. Taci.
– Julie, tu e[ti?
– Francis! Doamne, ce complicat este s` iau leg`tura
cu tine….

100
 – Sunt \ntr-o conferin]`.
– {tiu. Scuz`-m` c` te-am deranjat.
– Nu vorbi prostii. Ce s-a \ntâmplat?
– {tii, e cam greu s` discut acum, \ncepu Julie
privind-o pe Emma. Problema este c` domni[oara
Lawson a venit de ast`zi.
– {i ce dac`?
– Bine, dar e evident.
– Te referi la \ntâlnirea de disear`.
– Da. Ah, Francis, ce s` fac?
– Vei lua cina cu mine, ce altceva s` faci?
– Cum? Dar te cunoa[te!
– {i ce-i cu asta?
– Francis, te rog!
– Uite, Julie, ]i-am mai explicat – nu-mi pas` cine afl`
de rela]ia noastr`; nu-mi pas` decât de tine. Dac` preferi
\ns` s` renun]`m la ea din cauza acestei femei… atunci
e altceva…
– Nu, Francis!
– Dac` vrei, \i voi sugera Pamelei s` vin` la tine \n
aceast` dup`-amiaz`. Când o va vedea pe Sandra,
categoric o va invita la noi, mai ales c` Robert e plecat.
Cum ]i se pare planul?
– Minunat! Nu mai pot vorbi acum, puse ea cap`t
convorbirii, observând-o pe Sandra intrând \n camer`.
– Te-n]eleg. Of, ce \ncurc`tur`!
Julie râse, apoi \nchise telefonul.

101
 – E totul \n regul`? se adres` ea apoi Sandrei.
– Da, mul]umesc. Ah, bun`, Emma! Trebuie s` ne
cunoa[tem mai bine!
– Da… r`spunse Emma foarte pu]in convins`. Ve]i
locui aici?
– Da. Mai târziu, am s` te rog s`-mi ar`]i \nc`perea \n care
vom face lec]iile. A preg`tit mami o camer` \n acest scop?
– {tii… nu toate camerele sunt mobilate. Aici, la
parter, sunt \n stare de folosire, iar la etaj, doar trei
dormitoare. Deocamdat` va trebui s` v` mul]umi]i fie cu
aceast` camer`, fie cu sufrageria.
– Va trebui s` aleg sufrageria – nu putem lucra
undeva unde nu exist` o mas`.
– Sper ca s`pt`mâna viitoare s` merg \n ora[ [i s-aleg
accesoriile necesare. Poate c` nu va fi chiar atât de greu
s` lucra]i \n sufragerie [i, \n plus, Emma are nevoie de
pu]in timp pentru a se obi[nui cu ideea. Poate v` pute]i
concentra asupra unor lucruri mai practice pân` când
am timp s` m` organizez.
– Bine, dar sunte]i aici de-o s`pt`mân`.
– Da… Ah, doamn` Hudson ai adus cafeaua, ce bine!
Pune-o te rog aici.
– Da, doamn`. Emma, vrei s` vii s` m-aju]i s` facem
o pr`jitur`?
– Sigur; am voie?
– Emma [i cu mine tocmai \ncepeam s` facem
cuno[tin]` mai bine, doamn` Hudson, interveni Sandra
categoric, oprind-o pe Emma care se ridicase.

102
 – Cred c` Emma va avea timp din bel[ug s` te
cunoasc`, Sandra. Hai, du-te, scumpa mea.
– Cum pot avea autoritate fa]` de acest copil dac` \mi
contramanda]i ordinele? \ntreb` Sandra t`ios dup` ce
Emma ie[i din camer` \mpreun` cu menajera.
– Faptul c` i-am permis Emmei s-o ajute pe doamna
Hudson nu \nseamn` c`-]i contramandez ordinele,
explic` Julie \mp`ciuitor, refuzând s` se enerveze.
Abia ai venit aici, Sandra. Nu face presiuni asupra
Emmei.
Conversa]ia lor ajunsese \ntr-un punct mort. Sandra
se sim]ea \n continuare jignit` [i nedrept`]it`, iar Julie
privea \ngrozit` perspectiva de a-[i petrece ani de-a
rândul \n aceast` companie.
A[a cum Francis promisese, Pamela veni dup`-amiaz`
[i se ar`t` \ncântat` la vederea Sandrei. Julie le l`s`
\mpreun`, mergând \n buc`t`rie la doamna Hudson.
– Cum r`mâne cu programul din seara asta, doamn`?
Mai merge]i?
– Da. Am… am vorbit cu Francis la telefon de
diminea]`. A fost ideea lui s-o trimit` pe Pamela aici; ea
[i cu Sandra sunt prietene vechi, a[a c` era aproape sigur
c` Pamela o va invita acas` la ea.
– Ce mi[care bine gândit`! se amuz` copios doamna
Hudson.
– Da, dar oricum, nu mi-ar fi pl`cut s-o las pe Emma
\n grija ei chiar din prima sear`… ca s` nu mai vorbim
de alte posibile interpret`ri.

103
 – Da, doamn`. Dar dac` nu v` place de ea, de ce o
accepta]i?
– Se pare c-a fost ideea lui Robert, n-am avut de ales.
El este tutorele Emmei.
– Nici nu se putea cineva mai bun.
– Cum adic`?
– Adic` este o persoan` foarte potrivit` pentru a se
\ngriji de un copil.
– Dar eu sunt mama ei!
– {tiu, dar \n cre[terea unui copil este nevoie [i de un
b`rbat.
– |n]eleg…
– Ce credea]i c-am vrut s` spun, doamn` Pemberton?
– Nu [tiu. Merg s` fac o baie; dac` ai nevoie de mine,
[tii unde m` g`se[ti.
Spre u[urarea Juliei, Pamela o invit`, \ntr-adev`r, pe
Sandra la cin`, dar nu se opri aici.
– De ce nu vii [i tu, Julie? Tata pleac` \n ora[, a[a c`
nu vom fi decât noi patru.
– A sunat o veche prieten` \n aceast` diminea]` [i a
promis c` trece pe aici disear`, a[a c` nu cred c` e bine
s` plec.
– Nu, cred c` nu… O veche prieten`, ai spus?
– Am lucrat \mpreun`.
– La Compania Pemberton?
– Da.
– O cunosc?
– Nu cred – a plecat cu mult timp \nainte… Valerie
Smith…

104
 – Nu, numele nu-mi spune nimic. Sandra, cred c-ar
trebui s` plec`m.
– Da. Sigur nu v` deranjeaz`, doamn` Pemberton?
– Sigur c` nu.
|n sfâr[it plecar`, [i Julie se \ntoarse \n salon, lipsit`
de energie. Emma veni imediat [i i se urc` \n bra]e.
– Mi-ar pl`cea mult ca domni[oara Lawson s` nu
locuiasc` la noi. }ie nu, mami?
– E doar guvernanta ta, Emma. Nimic nu se va
schimba din cauza ei.
– Va trebui s` fac lec]ii.
– Asta ar fi trebuit s` faci oricum [i dac` ai fi fost la
[coal`. Dar, dup` ce se termin` lec]iile, totul va fi din
nou la fel; \]i promit.
Emma adormise deja când Julie \ncepu s` se
preg`teasc` s` plece. Nu-i spusese nimic despre
\ntâlnirea ei, \n principal pentru a evita \ntreb`rile, dar o
rugase pe doamna Hudson s`-i spun` unde e plecat`,
dac` \n caz s-ar fi trezit [i s-ar fi speriat.
Julie \[i puse o rochie simpl` crem de lân`, cu mâneci
lungi [i rotund` \n jurul gâtului, care \i punea \n
eviden]` [i mai mult talia sub]ire.
Francis sosi imediat dup` ora [apte [i-o admir`
pentru cum arat`.
– De altfel, \ntotdeauna ar`]i bine.
Merser` la un restaurant cunoscut [i Julie p`ru jenat`
când mai multe persoane care venir` s` discute pu]in cu
Francis, o privir` cu interes nedisimulat.

105
 – Lini[te[te-te! M` faci s` m` simt extrem de bine.
Credeam c`, la vârsta mea, nici nu mai e posibil.
– Nu e[ti deloc b`trân!
– Am patruzeci [i opt de ani, iar tu? Dou`zeci [i cinci?
Dou`zeci [i [ase? Suficient de b`trân pentru a-]i fi tat`!
– Vârsta e relativ`. Nici nu e[ti b`trân [i nici nu te
por]i ca un b`trân. Sunt momente când eu \ns`mi m`
simt atât de b`trân`… aproape senil`.
– Dup` cum spuneam, e[ti foarte potrivit` pentru
mine.
Mai târziu dansar`. Muzica era lent` [i languroas`, iar
Julie se sim]ea foarte relaxat` \n bra]ele lui. |[i d`dea
seama c` sim]ea afec]iune pentru el. Nu era \ndr`gostit`,
dar rela]ia lor avea ceva deosebit [i bun.
O conduse acas` aproape la miezul nop]ii, dar nu-l
invit` \n`untru – u[or ame]it` cum era, ar fi riscat s`-l
\ncurajeze, iar mai târziu, cu siguran]` ar fi regretat.
Lumina era aprins` \n salon [i Julie \[i \nchipui c`
doamna Hudson se uita la televizor. Intr` \ncet s` n-o
sperie, dar se opri, uimit`, v`zându-l pe Robert \ntins pe
canapea, dormind adânc.

106
 Capitolul 8

Julie \i privi lung fa]a, relaxat` [i oarecum vulnerabil`

\n somn. Era clar c` nu dormise de mult timp [i p`rea
epuizat. |[i aruncase neglijent haina pe sp`tarul unui
fotoliu [i pantofii pe covora[ul din fa]a c`minului, iar pe
m`su]a joas` de lâng` canapea, erau cutia cu trabucuri,
o cea[c` [i cafetiera, ceea ce dovedea c` doamna
Hudson \i preg`tise o cafea \nainte de a se duce la
culcare. Dar ce f`cea acolo? De ce venise? Când se
\ntorsese din Statele Unite? |n nici un caz \n acea dup`-
amiaz`, pentru c` Pamela ar fi [tiut.
P`rea foarte tân`r [i Julie sim]ea nevoia s`-l ating`.
{tia \ns` c`, imediat, \n privirea lui ar ap`rea acea
expresie cinic` devastatoare.
Ca [i cum ar fi sim]it c` este examinat, Robert
deschise ochii [i clipi confuz, ca [i cum \[i d`dea seama
destul de greu unde se afla.

107
 – Julie! f`cu un efort s` se ridice \ntr-un cot, apoi
c`zu din nou pe pern`. Dumnezeule, capul meu!
|ngrijorat`, Julie se a[ez` pe marginea canapelei [i-i
puse mâna pe fruntea fierbinte. Robert \i lu` imediat
mâna, o duse pe obraz, apoi \[i ap`s` buzele \n palma ei,
f`când-o s` tremure.
– Robert! protest` ea, \ncercând s` se retrag`, dar \n
aceea[i secund` bra]ele lui puternice o traser` spre el [i,
imobilizând-o, Robert \ncepu s-o s`rute cu o pasiune
c`reia \i era greu s` reziste.
– Vreau s` fac dragoste cu tine, [opti el, \ngropându-[i
fa]a \n p`rul ei. Asta e; m` \nnebune[ti, [tii?
Julie era foarte tentat` s` cedeze, indiferent de
consecin]e. Dar gândul la Emma [i la ceea ce \nsemnase
ultima dat` – acel abandon total \n mrejele pasiunii a
fost suficient pentru a o face s` redevin` ra]ional` [i
st`pân` pe sine. Se smulse din \mbr`]i[area lui [i reu[i s`
se ridice,
– Ce s-a \ntâmplat? Am venit prea târziu? A fost
Francis la \n`l]imea a[tept`rilor tale?
– Cum \ndr`zne[ti s` insinuezi a[a ceva? Enervat`,
arunc` \n el cu o pern`, apoi cu o carte.
– Ce altceva pot s` cred? \ntreb` Robert, ridicându-se
cu greu, nesigur pe sine din cauza durerii cumplite de
cap. De ce naiba ai ie[it din nou cu el? De ce-mi faci asta?
– }ie? Ce-]i fac?
– Dumnezeule, Julie, gândul c` e[ti cu un alt
b`rbat… |l iube[ti?

108
 – Sigur c` nu.
– Tot a[a cum nu l-ai iubit nici pe Michael. Ah, Julie,
dac` tu [i Michael n-a]i fi fost deja pleca]i \n Malaiezia
când m-am \ntors din Venezuela, v-a[ fi omorât pe
amândoi. Ah, n-ai ceva \mpotriva durerii de cap? M`
doare \ngrozitor.
Julie ezit` pu]in, apoi \i aduse cutia cu aspirine, pe
care o v`zuse \n buc`t`rie la doamna Hudson [i un
pahar cu ap`.
– De cât timp n-ai mai dormit? M` refer la un somn
adev`rat, nu o a]ipire pe canapea.
– Nu [tiu… de dou`, poate trei zile…
– De ce? Ai fi putut s`-]i aranjezi programul…
– Ce rost are s` m`-ntind pe pat, ca apoi s` m`
zvârcolesc ore \n [ir f`r` s` pot dormi?
– Prostii! E[ti extenuat.
– |mi pare r`u c` sunt o pacoste pentru tine, spuse
el, \ntinzându-se din nou pe perne, dup` ce \nghi]i cu o
strâmb`tur` trei aspirine.
– Nu e[ti o pacoste. De ce ai venit aici, Robert?
– Vroiam s` te v`d. Halbird a spus c-ai telefonat de
diminea]` ca s` vorbe[ti cu mama; m-am gândit c`
trebuie s` se fi \ntâmplat ceva din moment ce ai sunat-o.
– Ah, da…
– Era ceva important?
– Nu… vroiam s` discut cu ea despre… despre
Sandra Lawson. Cred c` [tii c` e aici. Robert \ncuviin]` din
cap. Presupun c` [i ea [tie c` am fost \n ora[ cu Francis.

109
 – Nu, nu [tie. Am ajuns pe la nou` [i jum`tate [i am
avut destul timp s` discut cu doamna Hudson \nainte ca
Sandra s` se \ntoarc`.
– {i Pamela?
– Ce-i cu Pamela?
– Nu te-a v`zut când a adus-o pe Sandra aici?
– Nu.
– Dar i se va p`rea ciudat c-ai venit aici.
– Probabil. |n orice caz, e suficient de inteligent`
pentru a nu protesta.
– {i ce-a spus Sandra când te-a v`zut?
– „Bun`“.
– Of, Robert, nu vrei s` vorbe[ti serios.
– Pur [i simplu nu vreau s` discut acum despre
Sandra, spuse el luându-i mâna [i jucându-se, absent, cu
degetele ei.
– Unde i-ai spus Sandrei c` sunt?
– Eu nu i-am spus nimic. Doamna Hudson i-a
explicat c` e[ti pu]in plecat`, dar cred c` era atât de
uimit` s` m` vad` aici, \ncât nu se mai putea gândi la
altceva.
– |mi \nchipui.
– Vrei s` plec?
– Nu po]i conduce ma[ina \n starea \n care te afli. Va
trebui s` dormi aici \n noaptea asta.
– Unde? |n patul t`u?
– Da, \n patul meu, spuse Julie scurt, tr`gându-[i
mâna. Ajungi pân` sus?

110
 – Nu sunt invalid.
Julie \l privi cum se ridic`, obosit, apoi ie[i din
camer` [i urc` \n dormitor. Tocmai \[i luase c`ma[a de
noapte de sub pern` când ap`ru [i el \n pragul u[ii.
– {tii unde e baia. Mai ai nevoie de ceva?
– De tine. Vino aici.
– Nu acum, se feri ea, \ndreptându-se spre u[`.
Culc`-te.
Robert \ncepu deja s`-[i descheie c`ma[a f`r` nici o
re]inere [i Julie se gr`bi s` ias`. Intr` \n camera Emmei,
se dezbr`c` [i se strecur` \n pat lâng` aceasta.

***

{i Emma [i Julie se trezir` târziu a doua zi diminea]`.

– De ce dormi cu mine?
– Te deranjeaz`?
– Nu, dar de ce?
– Pentru c-am l`sat pe cineva s` doarm` \n patul
meu.
– Pe cine?
– Pe unchiul Robert, r`spunse Julie intrând \n baie.
Când se \ntoarse dup` câteva minute, Emma
disp`ruse deja; era evident unde. |[i puse repede
halatul, sperând s-ajung` la timp, \nainte ca Emma s`-l
trezeasc` pe Robert.

111
 |l g`si pe acesta dormind profund, având pe fa]` o
expresie de total` relaxare [i mul]umire. Ie[i repede,
amintindu-[i scena din noaptea trecut` [i merse \n
buc`t`rie unde doamna Hudson, \n compania Emmei,
preg`tea nemul]umit` o tav` cu micul dejun.
– Ce s-a \ntâmplat?
– Domni[oara Lawson a ap`rut aici acum o jum`tate
de or`, vrând s` [tie de ce nu e gata micul dejun [i
cerând s` i se preg`teasc` o mas` consistent`.
– |n]eleg… Emma, ai intrat \n camer` la unchiul
Robert?
– Da, dar dormea [i m-am strecurat afar`. L-am
trezit?
– Din fericire, nu.
– Domnul Robert a dormit aici? \ntreb` doamna
Hudson uimit`.
– Da… era extenuat; când am venit acas`, l-am g`sit
dormind.
– Se pare c` s-a \ntors din New York pe la [apte [i
jum`tate [i, dup` ce-a trecut pe acas`, a venit aici.
– Cred c-ai fost surprins`.
– Da, doamn`. Dar mi-a f`cut pl`cere s` fiu \n
compania lui. {i dup` ce domni[oara Lawson s-a dus la
culcare, a spus c` r`mâne s` v` a[tepte. V-a]i…. sup`rat
c` m-am culcat [i eu?
– |n nici un caz!
– Merg s` duc tava cu micul dejun domni[oarei
Lawson.

112
 – I-o duc eu; tot trebuie s` urc la mine \n camer` s`
m` \mbrac.
Sandra Lawson scria ni[te scrisori la m`su]a de
toalet`.
– Mul]umesc, dar ar fi putut s-o aduc` doamna
Hudson, spuse ea foarte surprins`.
– Nu face parte din obliga]ia doamnei Hudson [i eu
oricum urcam la mine \n camer`.
– Mul]umesc, doamn` Pemberton. Ah, apropo, [tia]i
c` domnul Pemberton urma s` vin` aici târziu asear`?
– Robert? Nu, nu [tiam.
– Nu i-am auzit ma[ina. |nc` mai era când v-a]i \ntors
acas`?
– Da. De fapt, nici n-a plecat. A dormit aici, anun]`
Julie laconic [i ie[i din camer`, l`sând-o s` \n]eleag` ce
vrea.

***

Sandra se dusese s` fac` o plimbare prin sat [i Emma

se juca \n gr`dina \nghe]at`, când Robert ap`ru \n cele
din urm`. Julie era \n buc`t`rie [i o ajuta pe doamna
Hudson s` preg`teasc` legumele pentru prânz. Era
aproape ora dou`sprezece – era clar c` Robert se
odihnise bine, pentru c` de pe fa]a lui disp`ruse acea

113
expresie chinuit` de oboseal`. Ceea ce ap`ruse nou fa]`
de seara trecut`, luând-o pe Julie prin surprindere, era
expresia ostil` din privirea lui.
– E prea târziu s` te rog s`-mi faci o cafea?
– Sigur c` nu, r`spunse imediat doamna Hudson,
c`reia \i fusese de fapt adresat` \ntrebarea. Ar`ta]i mult
mai odihnit.
– M` [i simt mult mai odihnit. Apoi, trebui s-o
priveasc` pe Julie. Bun` diminea]a, Julie.
– Bun` diminea]a.
Robert ie[i imediat din buc`t`rie [i doamna Hudson
\i preg`ti rapid pe o tav` cafeaua [i câteva pr`jituri
tocmai scoase din cuptor.
– |i duce]i dumneavoastr` tava sau eu?
– Ar`t groaznic, \ncepu Julie, uitându-se la bluza ei
cu urme de f`in` [i la pantalonii din doc peste care \[i
pusese un [or].
– Merge]i dumneavoastr`.
Robert era \n salon: st`tea \n picioare la fereastr` [i
p`rea inabordabil.
– Mul]umesc. Plec imediat dup` ce-mi beau cafeaua.
– Vrei s` te servesc eu?
– Dac` vrei. Cred c` trebuie s`-mi cer scuze pentru
deranj.
– Ce deranj? {tii c` eu ]i-am propus s` r`mâi. Ai
dormit bine?

114
 – Doar [tii c` da. Unde ai dormit tu?
– Cu Emma.
– Da… Trebuie s` plec acum, spuse el terminând de
b`ut cafeaua. |mi cer \nc` o dat` scuze.
– Bine, dar nu ai de ce!
– Unchiule Robert! strig` Emma intrând \n camer` [i
alergând spre el s`-l \mbr`]i[eze. Doar n-ai de gând s` pleci!
– M` tem c` trebuie.
– De ce? Mami, de ce? Trebuie s` plece?
– Cred c` da, scumpa mea.
– Voi veni din nou s` te v`d, nu peste mult timp.
– Ah, unchiule Robert, te rog. Am intrat de diminea]`
la tine \n dormitor, dar mami nu m-a l`sat s` te trezesc.
{i-acum, pleci!
– Sunt sigur c` acum, fiindc` e [i domni[oara Lawson
aici…
– Nu-mi mai vorbi de ea! Nu-mi place!
Emma t`cu, strângându-[i buzele [i-abia atunci observar`
to]i c` Sandra st`tea t`cut` \n prag, privindu-i.
– Bun` diminea]a, domni[oar` Lawson, spuse Robert
politicos.
– Bun` diminea]a, domnule Pemberton. Tocmai m-am
plimbat pu]in, s` cunosc \mprejurimile. E frig, dar mi-a
pl`cut. {i tu, Emma ce-ai f`cut?
– Nimic, r`spunse Emma \ntr-un stil care n-o
caracteriza deloc, apoi ridic` din nou privirea spre
Robert, cu ochii str`lucindu-i de lacrimi. Te rog,
unchiule Robert nu pleca!

115
 – R`mâi dac` vrei, spuse Julie, v`zându-l c` ezit`.
– Da, r`mâi, interveni Sandra \n mod nea[teptat. De
fapt, m-am gândit c` vei r`mâne a[a c`, acum, cât am fost
plecat`, i-am telefonat Pamelei [i am invitat-o aici.
– Ce-ai f`cut? gemu Julie.
– Lini[te[te-te Julie, spuse Robert calm. I-a]i spus
Pamelei c` sunt aici?
– Nu; m-am gândit c` va fi o surpriz` pentru ea.
– |mi imaginez c` v-a]i gândit ce efect va avea gestul
dumneavoastr`, domni[oar` Lawson, continu` Robert
pe acela[i ton degajat, cu un zâmbet ciudat pe buze.
– Pamela e prietena mea. Am f`cut ceea ce am crezut
c` e cel mai bine.
– Cel mai bine pentru cine? Pentru Pamela? Sau
pentru dumneavoastr`?
– Ce vre]i s` spune]i?
– Nu gândi]i deloc, domni[oar` Lawson. Chiar v`
imagina]i c`, dac` Pamela vine [i m` g`se[te aici, rela]ia
dintre noi se va schimba?
– Sigur c` da.
– |n nici un caz, domni[oar` Lawson. Pamela nu este
tipul de persoan` pe care vi-l imagina]i; \[i dore[te
aceast` c`s`torie cu mine pentru c` sunt foarte
corespunz`tor din punct de vedere social [i financiar.
Faptul c` m` mai abat din când \n când de la calea cea
dreapt` nu-nseamn` pentru ea decât o vag` nepl`cere.
Telefonându-i [i chemând-o aici, nu realiza]i nimic
altceva decât c-o umili]i. Crede]i c` v` va mul]umi?

116
 – Cum pute]i recunoa[te a[a ceva cu o asemenea
non[alan]`?!
– Nu recunosc nimic [i nici n-am nimic de m`rturisit.
Nici eu, nici doamna Pemberton.
– Ce se-ntâmpl`, unchiule Robert?
– Nimic, scumpa mea. Du-te [i \mbrac`-te cu hainele
de cas` [i \n cinci minute \ncepem o partid` de „Piticot“.
– Sigur!
Emma ie[i ]op`ind vesel`, iar Robert se-ntoarse din
nou spre guvernant`.
– Ei bine?!
– Acum e prea târziu; am telefonat deja.
– Pamela nu trebuie s` [tie când am venit. M`
a[teapt` abia \n seara aceasta. Voi spune c-am ajuns doar
cu pu]in timp \n urm` [i m-am oprit aici \nainte de-a
merge la ea. Voi folosi aparatul de ras electric din
ma[in`, ad`ug` el, trecându-[i mâna peste barba
crescut`.
– |mi cere]i s` v` fiu complice la aceast` uneltire?
strig` Sandra \ngrozit`.
– Deloc. Nu vi se cere decât s` n-o pune]i pe Pamela
\ntr-o situa]ie jenant`.
– Da, din moment ce nu-i pas` unde… dormi]i…
atunci [i-a[a nu conteaz`…
– Dar dumneata ai sunat-o, domni[oar` Lawson. Ai
pus tot acest plan \n mi[care ca s-o aduci [i s` m`
g`seasc` aici. Crezi c`-i va fi u[or s` te ierte?

117
 – E[ti mâr[av!
– Doar practic. Ei bine, ce hot`râre iei?
– Foarte bine, nu voi spune nimic, dar nu voi uita asta.
– Nici eu, r`spunse Robert dur, apoi ie[i din salon,
pentru a merge la Emma.
Julie se a[ez` pe bra]ul unui fotoliu. Fusese mult prea
mult pentru ea; se sim]ea sl`bit` [i-ar fi dorit s` plece to]i
[i s-o lase singur` cu Emma – s` le lase \n pace pe
amândou`. |i f`cuse r`u ostilitatea lui Robert, \n special
dup` clipa de tandre]e din noaptea trecut`.
– Presupun c` asta e numai \n avantajul t`u! izbucni
Sandra, privind-o cu dispre].
– Ce anume?
– Toat` aceast` intrig`! Pretinsa \ntoarcere din
Statele Unite \n aceast` diminea]`! Nu-l intereseaz` c`
Pamela ar putea fi pus` \ntr-o situa]ie jenant`, sau c` eu
a[ putea pierde prietenia ei. Nu-l intereseaz` decât s` te
protejeze pe tine! S`-]i apere reputa]ia! M`-ntreb de ce.
Nu crezi c` se teme ca nu cumva s` pui din nou gheara
pe el, numai c` de data asta s-ar putea s` nu mai scape?!

118
 Capitolul 9

Pe parcursul s`pt`mânii, lucrurile intraser` oarecum

\n normal, dup` tensiunea de duminic`. Doar Emma
p`rea c` nu-[i d` seama de acea atmosfer` \nc`rcat` [i
poate Pamela, care acceptase explica]ia lui Robert f`r`
nici un comentariu.
Juliei \i fusese \ngrozitor de greu s` se poarte
firesc.
Dup` prânz, Sandra propuse s` mearg` to]i la
plimbare prin sat, dar, cum Robert refuz`, se retraser`
\n salon. Mai târziu, când Julie se duse la buc`t`rie s`
bea cafeaua al`turi de doamna Hudson, v`zându-i pe
fereastr` pe Emma [i pe Robert jucându-se \n gr`din`,
\[i d`du seama c` Pamela [i Sandra r`m`seser`
singure.
– Emma are nevoie de un tat`; nu-i nici o \ndoial` \n
aceast` privin]`, spuse doamna Hudson deodat`,
urm`rind [i ea pe fereastr` jocul celor doi.

119
 – Cred c`-i simte lipsa lui Michael.
– Poate c` da, \ncuviin]` doamna Hudson, f`r` \ns`
s` par` deloc convins`.
Dup` pu]in timp, Pamela [i Robert plecar`, fiecare \n
ma[ina lui, la Orpington. Sandra \i conduse [i r`mase \n
prag, f`cându-le semn cu mâna, dar Julie r`mase
departe, ferit` de privirile lor, gândindu-se cum va
reac]iona Robert fa]` de Francis.

***

Emma \ncepu lec]iile cu Sandra, dar progresele nu

erau satisf`c`toare. Din feti]a bun`, vesel` [i cuminte
care fusese \ntotdeauna, Emma deveni un copil agitat [i
plâng`cios – un mic tiran care-[i atrase dojeni chiar [i
din partea Juliei.
– Nu \n]eleg, se plânse Julie doamnei Hudson.
Spunea c` abia a[teapt` s` mearg` la [coal`.
– Lec]iile cu o guvernant` sunt altceva decât mersul
la [coal`. Feti]a nu are prieteni, nu cunoa[te al]i copii [i se
simte singur`. |n plus, e con[tient` c` atâta timp cât
domni[oara Lawson va fi aici, situa]ia ei nu se va schimba.
– Robert nu va accepta niciodat` alt` alternativ`.
– Dar doamna Pemberton?
– Nu va fi niciodat` de acord cu nimic. |n plus,
Sandra e prieten` cu ei.

120
 – Ce ve]i face?
– Nu [tiu; sincer nu [tiu.
– Dar domnul Hillingdon? N-ar putea dumnealui
discuta cu domnul Robert? Poate c` l-ar asculta.
– M`-ndoiesc.
– Atunci, nu [tiu ce altceva a]i putea face. |n orice
caz, ceva trebuie f`cut, pentru c` feti]a plânge \n fiecare
sear`.
– {tiu. Sandra se plânge tot timpul c` Emma e
obraznic` \n timpul lec]iilor; sunt convins` c-ar plesni-o
cu mare pl`cere.
– Sentimentul e reciproc, remarc` doamna
Hudson sec.
– A[a cred [i eu. Bine, voi \ncerca s`-l sun pe Francis.
|ntr-adev`r, Julie \i telefon` la serviciu [i, ca de obicei,
Francis era \ncântat s-o aud`.
– Când ne mai vedem?
– Francis, de fapt te-am sunat pentru c` am nevoie de
ajutorul t`u.
– Ajutor? |n ce fel?
– A[ dori s` discu]i cu Robert – s`-l rogi s` se mai
gândeasc` \n privin]a educa]iei Emmei. Micu]a vrea s`
mearg` la [coal` [i pur [i simplu e recalcitrant` fa]` de
lec]iile cu Sandra, care, trebuie s` recunosc, este extrem
de r`bd`toare.
– |n]eleg… N-ai vrea s` vin s` discut [i eu cu Emma?
– M` tem c` n-ar da nici un rezultat. Sigur, va fi
\ncântat` s` te vad`, numai c`, dup` ce vei pleca…

121
 – Da, da, \n]eleg… Dar trebuie s`-]i spun c` eu [i
Robert nu prea suntem \n cele mai bune rela]ii. Când a
venit la noi, duminica trecut`, a f`cut ni[te remarce
destul de dure la adresa mea când eram doar noi doi [i
beam ceva \nainte de cin`.
– De ce?
– Nu-]i \nchipui? |n leg`tur` cu tine. Mi-a spus s` te
las \n pace, c` purtarea mea i se pare dezgust`toare [i c`
\n nici un caz n-are de gând s` te lase s`-]i distrugi
via]a… M` rog, lucruri de genul `sta…
– Ah, Francis, \mi pare \ngrozitor de r`u, spuse Julie
\ngrozit` pur [i simplu.
– Ei, atunci m-am enervat [i eu, dar apoi mi-am dat
seama c` nu-]i vrea decât binele. Pare s`-[i ia
responsabilitatea fa]` de voi dou` foarte \n serios. Nici
nu [tiu cum va putea rezista c`s`toria lui cu Pamela \n
fa]a unui astfel de angajament.
– Cum adic`?
– {tii, dac` nu l-a[ cunoa[te, a[ spune c` simte fa]` de
tine mai mult decât o obliga]ie moral`. Dar asta e ridicol,
nu-i a[a? |n definitiv, el a contramandat c`s`toria voastr`,
nu-i a[a?
– Da… spuse Julie mu[cându-[i buza [i tremurând.
Dar… vrei totu[i s` discu]i cu el?
– Dac` asta dore[ti… r`spunse Francis dup` o scurt`
ezitare.
– Da.
– Bine. Vine mâine la prânz; voi \ncerca s` discut cu el.

122
 – Mul]umesc, Francis. Mul]umesc mult.
– Nu-mi mul]umi \nc`; n-am realizat nimic.
Doamna Hudson p`ru \ncântat` când Julie \i spuse
c`-i telefonase lui Francis.
– Domnul Hillingdon este foarte conving`tor.
– Da, dar Robert i-a repro[at c` m-a invitat la cin`
sâmb`ta trecut`, a[a c` rela]iile dintre ei sunt cam
\ncordate.
– Adev`rat? Ia te uit`…
– Ce vrei s` spui?
– Nu e treaba mea…
– Of, dac` Robert ar fi de acord ca Emma s` mearg`
la [coal`… Ar veni \n contact cu copii de vârsta ei…
– {i guvernanta ar pleca!
– Da, [i asta. Nu \n]eleg ce e cu Emma; a fost
\ntotdeauna un copil atât de bun.
– Cred c` s-a f`cut prea mult caz \n jurul ei. {i-apoi,
gândi]i-v` c` nu i-a fost u[or s` se adapteze noilor condi]ii.
– Crezi c` e prea r`sf`]at`?
– Nu, dimpotriv`! Dar au fost prea multe persoane
noi \n jurul ei – bunica, domnul Robert, domnul
Hillingdon.
– Se bucur` enorm când vine Robert.
– Cred c`, pentru ea, domnul Robert \nseamn`
siguran]`, stabilitate… dar nu numai; e ceva mai mult
de-atât. Pare foarte ata[at` de el. Vorbe[te \ntotdeauna
despre el. Sigur, vorbe[te [i despre domnul Hillingdon,
dar domnul Robert e preferatul ei.

123
 – |n]eleg… [opti Julie, luptând \mpotriva lacrimilor
ce-i sclipeau \n ochi.
– A[a e [i normal, doamn` Pemberton, nu-i a[a?
– De ce?
– Pentru c` e fratele domnului Michael [i seam`n` cu
el, de ce altceva?
– Nu [tiu…
– Ar fi trebuit s` v` c`s`tori]i cu domnul Robert,
doamn`. Atunci, el ar fi fost tat`l Emmei.
– N-a fost s` fie a[a, spuse Julie privind-o lung.
– Nu, pentru c` n-a]i vrut s` v` c`s`tori]i cu el \nainte
s` plece \n Venezuela, nu-i a[a?
– Cine ]i-a spus?
– Domnul Robert, când a venit aici. Am discutat
despre perioada aceea când pleca \n misiuni de lucru.
– Da… {i ce altceva a mai spus?
– Mai nimic. Doar c` v-a sup`rat plecarea lui.
– Fire[te.
– A]i fi putut pleca \n calitate de so]ie, \mpreun` cu el.
– {tiu. Dar ne-am certat…
– Pentru c-a vrut s` plece doar cu o s`pt`mân`
\nainte de nunt`.
– Da; acum \mi dau seama c-a fost o prostie, dar la
momentul acela mi s-a p`rut important. Aveam numai
nou`sprezece ani.
– {i dup` aceea?
– Ce importan]` mai are s` discut`m despre ce-a fost?
– Câteodat` \]i face bine s` discu]i, [i am impresia c`
n-a]i prea vorbit despre acest subiect.

124
 – N-am vorbit decât cu Michael. }i-a spus Robert ce
s-a \ntâmplat \n seara \n care ne-am desp`r]it?
– E cam greu de imaginat c` domnul Robert m-ar face
confidenta necazurilor sale. Povesti]i-mi cum l-a]i
cunoscut.
– Lucram la compania lor. De fapt, [eful meu ne-a
f`cut cuno[tin]`. Auzisem de Robert, desigur. Toat`
lumea [tia de el.
– {i?
– N-am vrut s` am de-a face cu el. Nu eram… ca s`
folosesc o expresie \nvechit`, tipul acela de fat`…
– |n]eleg, \n]eleg. {i?
– Robert era foarte insistent. G`sea tot felul de
pretexte pentru a veni la biroul domnului Harvey, unde
lucram; se oferea s` m` conduc` acas` cu ma[ina, m`
invita la mas`… Celelalte fete m` avertizau \n privin]a
lui, dar nu era necesar, pentru c` [tiam [i eu cum era!
Nu era obi[nuit s` fie refuzat. Prima dat`, n-a \ncercat
nimic. Am crezut c` la asta se rezumase totul, dar n-a fost
a[a. M-a cerut \n c`s`torie. Nu-mi venea s` cred. M-am
gândit c` e doar o tactic` pentru a m` determina s` fac
dragoste cu el, dar m-am \n[elat.
– {i ce s-a-ntâmplat apoi?
– Ceea ce se-ntâmpl` \n mod obi[nuit. M-a dus s` m`
prezinte mamei lui care locuia atunci \n Richmond, a[a
cum [tii. Ea nu m-a pl`cut niciodat`, dar cred c` s-a
resemnat, v`zând c` Robert era foarte hot`rât. S-au f`cut
preg`tirile pentru nunt`. Eu am fost crescut` la o cas` de

125
copii, pentru c` p`rin]ii mei au murit \ntr-un accident de
ma[in`, a[a c` doamna Pemberton s-a ocupat de absolut
totul. Apoi, a intervenit problema din Venezuela.
– {i totul s-a terminat?
– Da.
Julie nu mai vroia s` vorbeasc`, pentru c` amintirile
erau prea dureroase. Cu intui]ia ei, doamna Hudson \[i
d`du seama [i schimb` subiectul.
Mai târziu, \n seara aceea, gândindu-se la discu]ia
avut`, Julie deveni con[tient` de faptul c`, \n ciuda a tot
ce se \ntâmplase, va regreta \ntotdeauna trecutul.
|[i reaminti ce se \ntâmplase \n seara aceea \n care
Robert \i spusese c` trebuie s` plece \n Venezuela.
Numai c` nu-i spusese de la \nceput. Se \ntâlniser` \n
ora[, ca de obicei [i merser` la unul din restaurantele lor
preferate. Robert fusese cam t`cut [i trist, dar, \n
entuziasmul ei la gândul nun]ii care trebuia s` fie peste
o s`pt`mân`, nu d`duse importan]` acestui am`nunt.
|n cele din urm`, \[i d`du seama c` e ceva \n neregul`
[i-o cuprinse teama. Robert propuse s` mearg` \n
Richmond, acas` la mama lui [i-abia atunci Julie se gândi
c`, \n ciuda tuturor preg`tirilor f`cute, Robert ar putea
contramanda totul. Tot drumul \ncerc` s` g`seasc` un
motiv pentru temerile ei, dar, cum nu existase nici cel
mai mic incident \ntre ei, ajunsese la concluzia c`
acestea erau nefondate.
– Mama e plecat` \n weekend, explicase Robert,
oprind ma[ina \n fa]a casei unde luminile erau stinse.

126
 – De ce m-ai adus aici, Robert?
– Vino. Simt nevoia s` beau ceva.
Intraser` \n salon [i ea r`m`sese \n picioare, \n
spatele canapelei.
– Scoate-]i haina [i ia loc.
– De ce m-ai adus aici?
– Nu fi atât de speriat`, Julie. Am venit s` discut cu
tine undeva unde [tiam c` nu vom fi deranja]i. Hai, vino
[i a[az`-te aici. Am ni[te ve[ti proaste.
– Ve[ti proaste! Sper c` nu i s-a \ntâmplat nimic lui
Michael.
|n acel moment, Michael era \n str`in`tate pe vasul
s`u, de aceea se temuse s` nu fi fost r`nit sau chiar
omorât \n cine [tie ce accident.
– Nu, Michael e bine. E vorba de Moran; a fost ucis
ieri \n Venezuela.
– Moran? Dennis Moran?
Dennis Moran era consultant pe probleme de
construc]ii [i lucra la Compania Pemberton. |l \ntâlnise
o dat` sau de dou` ori la birou, dar nu-l cuno[tea
aproape deloc [i nici m`car nu [tiuse c` lucra atunci \n
Venezuela.
– Exact. Lucra la proiectul de pe valea râului Guaba.
Ai auzit de lucrarea asta?
– Vag… Nu e proiectul pe care ini]ial tu l-ai \nceput?
– Ba da.
– Fire[te, \mi pare foarte r`u. |ntotdeauna este foarte
trist s-auzi de moartea cuiva. Dar, nu v`d cum…

127
 – Cum ne afecteaz` lucrul acesta? Asta ai vrut s` spui?
– Da. Sau, poate nu e vorba numai de atât?
– M` tem c` nu. Lucr`rile sunt deja \ntârziate. |n
curând vor \ncepe ploile [i barajul trebuie s` fie gata
pân` atunci.
– {i?
– Nu-mi u[urezi deloc situa]ia, Julie.
– Ce vrei s` spun? Nu \n]eleg cum ne poate afecta
moartea acelui om.
– Nu \n]elegi sau nu vrei s` \n]elegi? Doar e clar:
trebuie s` merg acolo [i s` supraveghez lucrarea pân` la
terminare.
– Trebuie s` mergi \n Venezuela?
– Da.
– Dar de ce tu?
– Pentru c`, a[a cum ai spus chiar tu, eu am fost
ini]iatorul proiectului. Moran \l preluase de la mine.
– Dar chiar [i a[a, trebuie s` mai fie [i al]i ingineri…
{i ce-nseamn` asta? De fapt, ce-ncerci s`-mi spui? Când
va trebui s` pleci?
– |n… dou`, poate trei zile.
– Bine, dar nu se poate! Robert, ai uitat!
– Cum a[ putea uita?! Dar de-asta te-am adus aici
[i-ncerc s` discut cu tine. Vreau s`-n]elegi \n ce situa]ie
m` aflu!
– |n ce situa]ie te afli tu. Dar eu? Nu po]i face asta. Nu
se poate duce altcineva? De ce trebuie s` fii tu acela?

128
 – Lini[te[te-te, Julie! |ncearc` s` fii ra]ional`. Crezi c`
eu vreau s` merg \n Venezuela?
– Nu [tiu ce vrei. Nici nu mai pot gândi clar, acum.
– Sigur c` [tii ce vreau; vreau s` r`mân aici, lâng`
tine, s` m` c`s`toresc cu tine. Te doresc de-atâta timp!
Ce crezi c` simt?
– Nu mai cred nimic! Continu`! Care este pretextul
pentru care trebuie s` pleci?
– La naiba, nu e un pretext! Uite, voi \ncerca s`-]i
explic mai clar. Eu am pus bazele acestui proiect – eu
l-am conceput. Când totul p`rea c` merge bine, Moran
l-a preluat. |n mod inexplicabil, s-a produs o explozie [i
Moran a fost ucis. Cum a[ putea trimite pe altcineva s`
investigheze, [tiind c` e responsabilitatea mea?
– Bine, Robert, dar nu e un moment obi[nuit. Totul e
aranjat pentru s`pt`mâna viitoare. Nu putem contramanda.
– Nici nu vreau s` contramand`m. Nu-]i cer decât s`
accep]i o amânare.
– O amânare! {i ce crezi c` va gândi toat` lumea?
– Ce vrei s` spui?
– Nu-]i dai seama? Pentru to]i, plecarea ta tocmai \n
acest moment va \nsemna c`, de fapt, ne-am desp`r]it [i
c` amânarea nu este decât preludiul rupturii definitive.
– Nu mai vorbi prostii! Amânarea va fi de o lun`, cel
mult dou`.
– Dou` luni! Las` pe altcineva s` mearg`.
– Nu pot, Julie, ]i-am explicat. Dac` nu m` crezi, ce
altceva pot s` spun?

129
 – Cum s` te cred? Mama ta [tie?
– Da.
– |mi \nchipui ce mult s-a bucurat. |n definitiv, mai
are astfel la dispozi]ie câteva s`pt`mâni \n plus pentru a
te convinge c` faci cea mai mare gre[eal` din via]a ta
c`s`torindu-te cu mine.
– Julie! O cuprinse de umeri, \ncercând s-o \ntoarc`
spre el, dar ea se feri.
– Nu m` atinge!
– E[ti ridicol`! Te por]i de parc-a[ \ncerca s` m`
eschivez de la c`s`torie.
– Nu asta faci?
– Nu!
Negase cu furie [i convingere, dar Julie era mult prea
sup`rat` pentru a mai gândi coerent.
– Vreau s` merg acas`.
– Julie, nu po]i pleca a[a. N-am terminat de discutat.
Trebuie s` anun]`m amânarea.
– Vreau s` merg acas`. Po]i s` anun]i ce vrei. Oricum,
mama ta aranjase totul.
– Nu pot s` te las s` pleci a[a, Julie, fii ra]ional`! Te
iubesc. Nu mai \nseamn` nimic pentru tine acest lucru?
– Se pare c` nu.
– Ce vrei s` spui?
– Dac` m-ai iubi, n-ai putea s`-mi faci a[a ceva – nu
numai mie, ci nou`. Te rog, Robert, trimite pe altcineva.
Pe Peters, poate; sau… sau pe Lionel Grant.

130
 – Nu, r`m`sese el de ne\nduplecat. Julie, trebuie s`
plec. Accept` faptul acesta.
– Niciodat`!
Intrase \n stare emotiv` [i, de[i [tia c` va regreta
amarnic o astfel de hot`râre pripit`, pentru moment nu
putuse s` se gândeasc` la nimic altceva, decât c`
sâmb`t`, adic` peste câteva zile, n-avea s` mai p`[easc`
spre altarul bisericii St.Margaret, \mbr`cat` cu superba
rochie de dantel` pe care mama lui Robert i-o
comandase, ]inând \n mân` buchetul de trandafiri albi,
[i nici s` mai plece \n luna de miere \n Caraibe. Era o
copil`rie din partea ei, dar comparativ cu Robert, nu
era pe-atunci decât un copil.
– Julie, nu-mi po]i face asta! Dumnezeule, am nevoie
de tine!
– M`-ndoiesc. Vreau s` merg acas`. M` conduci tu
sau merg la gar` s` iau trenul?
– |nc` nu pleci. A[a cum am mai spus, mai avem de
stabilit unele lucruri.
– Pe mine nu m` mai intereseaz`.
|[i lu` repede haina [i se-mbr`c`, dar \n acel moment
Robert nu-[i mai putu st`pâni furia. O prinse de bra]e
[i-i lipi trupul de-al lui, iar s`rutul lui brutal [i nea[teptat
\i sl`bi rezisten]a.
– Spune-mi [i-acum c` nu vrei s` te c`s`tore[ti cu
mine.
Julie \l privi lung. Ar fi recunoscut cu toat` fiin]a ei
c-avea dreptate, c` l-ar fi a[teptat oricât de mult ar fi fost

131
nevoie, dar dispre]ul din tonul [i din privirea lui o
f`cu s` r`mân` ne\nduplecat` pe aceea[i pozi]ie.
– Nu, nu vreau s` m` c`s`toresc cu tine. Te ur`sc!
Cu privirea \ntunecat`, Robert o s`rut` din nou, mai
brutal, mai posesiv. De[i tentat` s` cedeze, Julie \ncepu
s` se zbat`, \ncercând s` se smulg` din strânsoarea lui.
Dar, cauza era pierdut`. Nu numai c` era mai puternic
decât ea, dar era expert \n a ob]ine \ntotdeauna ceea ce
vroia de la o femeie. Pân` atunci, nu-[i folosise niciodat`
puterea de seduc]ie asupra ei; respectându-i inocen]a,
era preg`tit s-a[tepte pân` la c`s`torie. Acum \ns`, \[i
pierduse controlul, iar ea, f`r` s` mai opun` rezisten]`,
se scufund` tot mai adânc \n infinitul acelor senza]ii
neb`nuite.
Amintirea acelor clipe o nelini[ti acum. |ncepu s`-[i
dea seama c` fusese de vin` \n aceea[i m`sur` ca Robert
pentru tot ce se \ntâmplase. Atunci, \ns`, \l \nvinuise
numai pe el [i nu-i acceptase scuzele. Se comportase
ira]ional, fugind desperat` de-acolo.
|n cele câteva zile care-i r`m`seser` pân` la plecare,
Robert nu reu[i s` mai repare situa]ia. Lucy Pemberton
\ns`[i venise la Julie, \ngrijorat` de efectul pe care
atitudinea acesteia \l avea asupra fiului ei, dar totul
fusese zadarnic.
|n cele din urm`, venise Robert acas` la ea. Julie \[i
d`duse demisia, a[a c` se a[teptase la vizita lui.
Atitudinea lui distant` o descurajase de la \nceput; \i

132
propusese s` se c`s`toreasc` imediat la un oficiu de
stare civil` ca, \n scurt timp, s`-l poat` urma [i ea \n
Venezuela.
Pentru Julie, propunerea lui fusese lovitura de gra]ie: o
considerase ca pe un gest reparatoriu pentru cele
\ntâmplate \n seara aceea, convins` fiind c` doar
remu[carea \l f`cea s-o cear` \n c`s`torie. Altfel, de ce nu-i
propusese acest lucru chiar \n seara când discutase cu ea?
Se certaser`, iar ea \[i d`du seama c` \nc`p`]ânarea ei
distrusese totul.
Crezuse c` povestea se terminase. Citise \n ziar
despre plecarea lui Robert \n Venezuela [i despre
amânarea cas`toriei lui; [tia c` aparen]ele fuseser`
p`strate, pentru ca Lucy Pemberton s` fie cru]at` de
comentariile din pres` [i era convins` c` nu-l va mai
vedea niciodat` pe Robert sau familia lui.
Dup` plecarea lui Robert \[i g`sise un alt post de
secretar` [i \ncercase s`-[i anestezieze durerea
desp`r]irii epuizându-se \n timpul zilei, astfel \ncât
seara, când se-ntorcea acas`, adormea imediat, uitând de
toate. Pe m`sur` ce timpul trecea, trebui s-accepte
crudul adev`r; nu mai putea pune ceea ce se petrecea,
nici pe seama unei deregl`ri de metabolism, nici pe
seama unei c`deri nervoase. Trebui s-admit` c` era
\ns`rcinat`.
Fire[te, intrase \n panic`. Era singur` [i se-ngrozea la
gândul c` va trebui s` apeleze la o institu]ie de ajutor
social [i s` expun` \n fa]a unor str`ini povestea ei intim`.

133
 Se gândi s`-l anun]e pe Robert, sperând c` va fi de
acord s-o ajute cumva, sau s` ia copilul, convins` fiind c`
ea nici nu va vrea s` mai aud`.
A[adar, \i scrisese lui Lucy Pemberton, rugând-o s`-i
dea adresa din Venezuela a lui Robert. Nu primi nici un
r`spuns de la Lucy, dar dup` câteva zile o vizit` Michael,
care tocmai venise acas` \n concediu. |i spusese c`
mama lui nu se sim]ea bine, de aceea venise el s`-i aduc`
adresa. Abia mai târziu aflase Julie c` Lucy \i interzisese
lui Robert s` mai ia leg`tura cu ea. Michael se purtase
foarte frumos cu ea, \ncercând tot timpul s-o fac` s` se
relaxeze.
|i scrise imediat lui Robert, \ntrebându-l doar dac`
poate veni \n Anglia; vroia s`-i vad` figura când avea s`-i
spun` vestea [i, \n plus, nu putea scrie a[a ceva \ntr-o
scrisoare pe care cine [tie cine ar fi deschis-o
\ntâmpl`tor.
Robert \i r`spunsese c` \i este imposibil s` vin` [i c`
va trebui s` mai r`mân` \nc` acolo cel pu]in trei luni.
Era pur [i simplu desperat`. |n aceast` stare, cu ochii
plini de lacrimi, o g`sise Michael Pemberton venind la ea
pe nea[teptate. |ncerc` s-o calmeze [i, \ncet-\ncet,
\ncurajat` cu blânde]e, Julie \i povesti totul. Michael o
sf`tui s`-i spun` fratelui lui adev`rul, convins c`, dac`
acesta ar fi b`nuit ceva, n-ar fi reac]ionat a[a.
Julie refuz` categoric, sus]inând c`, dac-ar afla,
Robert s-ar \ntoarce la ea din obliga]ie, nu pentru c-ar fi
iubit-o.

134
 De[i \mpotriva voin]ei lui, Michael \i promisese s`
nu-i spun` nimic lui Robert. Continu` s-o viziteze din ce
\n ce mai des, ceea ce n-o deranja deloc, pentru c`
reu[ea s`-i mai distrag` aten]ia de la nenorocirea ei.
Când, \n cele din urm`, o ceru \n c`s`torie, Julie r`mase
uluit`. Nu [i-ar fi \nchipuit niciodat` a[a ceva; \ncepuse
s` ]in` la el, dar pentru ea nu era decât fratele lui Robert,
de parc` nici n-ar fi avut propria sa identitate.
Michael se ar`t` foarte hot`rât [i-[i sus]inu insistent
cauza. |i explicase c` i se oferise un post \n Rhatoon, pe
coasta de est a Malaieziei, dar c` ezita pentru c` era
singurul nec`s`torit \ntr-un grup de famili[ti; c`, astfel,
nimeni nu va [ti c` nu e copilul lui; c` misiunea va dura
mult [i c`, atunci când se vor \ntoarce \n Anglia, Robert
va fi probabil c`s`torit iar ea va uita de acea \ntâmplare.
Propunerea lui era foarte tentant` [i-i oferea o ocazie
minunat` de a-[i rezolva situa]ia f`r` ca Robert s`
b`nuiasc` vreodat` ceva.
Se c`s`toriser` dup` câteva zile, la un oficiu de stare
civil`, \n prezen]a a doi prieteni de-ai lui Michael. Lucy
Pemberton pretextase c` nu se simte bine, dar \n
realitate refuzase s` asiste la ceremonie, ne\n]elegând
cum putea face Michael prostia de a se c`s`tori cu o
femeie de categoria Juliei [i convins` fiind c`, prin
\ntreaga sa comportare, aceasta dovedise c` vroia cu
orice pre] s` intre \n familia lor.
Plecaser` la Rhatoon dup` aproximativ o lun` de la
c`s`torie [i acolo, pentru toat` lumea, mariajul lor era

135
cât se poate de firesc. Julie n`scu \n prim`var` [i nimeni
nu p`rea mai \ncântat decât Michael de fiica lor. Abia
când Emma \mplini trei luni rela]ia lor ca so] [i so]ie se
consum`, iar Julie \i era atât de recunosc`toare pentru
generozitatea [i \n]elegerea lui, \ncât reac]ion` cu mult`
tandre]e [i chiar dac` nu mai tr`ia extazul pe care-l
cunoscuse al`turi de Robert, punea acest fapt pe seama
diferen]ei de temperament dintre ei.
Acum, dup` to]i ace[ti ani, Julie se analiza. Poate c`
f`cuse o gre[eal` \ngrozitoare crezând c` Robert d`duse
mai mult` importan]` muncii lui decât ei; poate c`, \ntr-
adev`r, nu avusese de ales atunci când plecase \n
Venezuela. Cert este c`, \n toat` perioada petrecut` la
Rhatoon, convingerea ei c` sentimentele pentru Robert
se stinseser` nu era decât o simpl` am`gire. Nu reu[ise
de fapt decât s` le \mping` undeva departe, \ntr-un
adânc de am`r`ciune, pentru ca moartea tragic` a lui
Michael s-o arunce din nou \n vârtejul emo]iilor
puternice pe care simpla prezen]` a lui Robert i le
declan[a.

136
 Capitolul 10

|n diminea]a urm`toare, Sandra intr` \n buc`t`rie

furioas`.
– Va trebui f`cut ceva cu acest copil. Tocmai mi-a
r`sturnat o sticlu]` cu cerneal` peste manual.
– Vai, \mi pare foarte r`u, se scuz` Julie. Voi discuta
cu ea imediat.
– Nu mai e necesar. Am pedepsit-o eu.
– Da, \n]eleg… {i… sub ce form` ai pedepsit-o?
– Am t`iat leag`nul.
– Cum? Julie alerg` \ngrozit` la fereastr` [i v`zu
frânghiile retezate atârnând triste, ca o prevestire
sumbr` \n lumina cenu[ie.
– Era singura modalitate. A]i fi preferat s`-i trag
câteva palme?
– Nu… dar leag`nul era modul ei preferat de a-[i
petrece timpul.

137
 – Tocmai de aceea am [i f`cut-o. N-ar fi avut nici un
rost s-o privez de ceva ce n-o intereseaz`.
Pe fa]a doamnei Hudson se citea clar dezaprobarea,
dar Julie \ncerca s` fie obiectiv`. |n definitiv, dac` Emma
r`sturnase c`limara cu cerneal`, atunci merita s` fie
pedeosit`. Dar chiar [i a[a..
– Unde e acum? \ntreb` ea, str`duindu-se s` par`
calm`.
– Presupun c` \n camera ei. I-am dat liber. A[ vrea
s`-mi iau o cafea \n camera mea; am de scris câteva
scrisori [i prefer s`-mi fac coresponden]a decât s`-mi
pierd timpul \ncercând s` educ un copil care refuz`
categoric s` fie educat.
Julie se st`pâni [i o servi ea \ns`[i pe Sandra.
– Cât` r`utate! izbucni doamna Hudson indignat`,
dup` ce Sandra plec`.
– Probabil a considerat c` fapta ei e \ndrept`]it`. |n
definitiv, n-a fost cuminte.
– Cred, mai degrab`, c` nu suport` c` leag`nul acela
aducea micu]ei atât de mult` bucurie. Sper ca domnul
Hillingdon s`-l conving` pe domnul Robert c` decizia lui
nu e bun`.
– Nu sunt prea optimist`. Doar \l cuno[ti destul de
bine pe Robert ca s`-]i dai seama c` nimeni nu-l poate
convinge s` fac` altfel decât cum vrea el. Mai bine merg
s` v`d ce face Emma.
Feti]a st`tea \n pat, \n camera ei, privind \n gol
bosumflat`.

138
 – Ei, ce s-a \ntâmplat? |n]eleg c` n-ai fost prea
cuminte.
– Mi-a t`iat leag`nul.
– Da, dar [i tu i-ai v`rsat cerneala pe carte.
– Nu-i adev`rat! {tiam c-a[a va spune, dar a fost un
accident.
– Da?
– Da. S-a ciocnit de bra]ul meu [i… sticlu]a s-a
r`sturnat.
– Dar ce c`uta sticla cu cerneal` lâng` bra]ul t`u?
– Lucram la mas` [i mi-a spus s` vin lâng` ea s` v`d
ce face, a[a c` m-am dus [i atunci… [i atunci…
– Sticla s-a r`sturnat.
– Da.
– |n]eleg. Dar avea toate motivele s` cread` c-ai f`cut-o
inten]ionat; adic`… dup` cum te-ai purtat \n ultima
vreme…
– Da, dar acum a fost altfel.
– Cum altfel?
– Am fost cuminte. Am venit lâng` ea, a[a cum mi-a
spus [i apoi s-a lovit de bra]ul meu [i cerneala s-a v`rsat
pe carte. A fost foarte furioas` pe mine; a spus c` sunt un
monstru. A[a sunt, mami?
– Sigur c` nu, draga mea. Domni[oara Lawson a spus
asta pentru c` s-a enervat.
Juliei \i displ`cea tot mai mult \ntreaga situa]ie. Poate
c` Emma exagera, dar categoric, Sandra nu uitase ce
spusese aceasta despre ea. Perspectiva era destul de

139
sumbr`, pentru c` nu se a[tepta ca Francis s`-l poat` face
pe Robert s` se r`zgândeasc`. |ncerc` s` schimbe
subiectul [i s-o fac` pe Emma s` uite.
– Ce-ar fi s` mergem mâine \n ora[ [i s`-]i cump`r
ni[te haine noi pentru iarn`?
– Vei putea s` repari leag`nul, mami?
– Cred c` da.
– Ast`zi? \ntreb` ea, luminându-se imediat la fa]`.
– Nu, nu ast`zi, scumpa mea.
– Dar când?
– Nu [tiu. |n câteva zile, poate. Ce spui, nu te
tenteaz` ideea de-a merge \n ora[?
– Crezi c` unchiul Robert va putea s`-l repare? Eu
cred c` da, \[i continu` ea singurul gând ce-o preocupa.
– Dac` trece pe aici. Acum, du-te [i spal`-te pe mâini
[i pe fa]`. |n curând va fi ora prânzului.
Dup`-amiaz`, Sandra ie[i s` se plimbe [i toat` lumea
respir` u[urat`. Julie r`mase pu]in \n salon, apoi merse
s-o caute pe Emma.
Dar, camera acesteia era goal`. Pentru o clip`, Julie se
temu ca Emma s` nu fi intrat \n camera Sandrei punând
la cale cine [tie ce r`zbunare, dar n-o g`si nici acolo.
Cobor\, sigur` c-o va g`si \n compania doamnei Hudson,
dar n-o g`si nici acolo.
– Poate e \n gr`din`, suger` doamna Hudson.
– Da, nu m-am gândit la asta.
– Merg [i eu cu dumneavoastr`.
De[i abia trecuse de trei [i jum`tate, \ncepea s` se
\ntunece [i era \ngrozitor de frig.

140
 – Emma! Emma, scumpo, unde e[ti?
– Tot n-a ap`rut? \ntreb` doamna Hudson, ajungând-o
din urm`.
– Nu. Stai… nu cumva… Dumnezeule! Nu-i acolo?
Alerg` desperat` pe paji[te, unde frângiile rupte ale
leag`nului se mi[cau \ncet \n aerul \nghe]at. Sub ele,
Emma z`cea \ntr-o balt` de sânge ce \nc` mai curgea din
rana de la cap.
– Emma! Emma! ]ip` Julie hohotind de plâns,
\ngenuchind lâng` copil, v`zând-o ca prin vis pe doamna
Hudson aplecându-se [i luând pulsul feti]ei. A… a murit?
– Nu, reu[i menajera s` \ngâne, dar a pierdut mult
sânge. Merge]i [i chema]i repede ambulan]a.
Julie alerg` spre cas` [i, ajuns` \n`untru telefon` s`
cheme salvarea. Formase deja de dou` ori num`rul
gre[it, când zgomotul unui motor de ma[in` o f`cu s`
priveasc` pe fereastr`.
Când \l z`ri pe Robert coborând, se repezi spre el,
deschizând larg u[a.
– Ce este? Pentru Dumnezeu, Julie, ce s-a \ntâmplat?
\ntreb` el imediat, o singur` privire spre figura ei fiindu-i
de ajuns ca s`-[i dea seama c` e vorba despre ceva
extrem de grav.
Când Julie reu[i cu greu s`-i explice cât de cât
coerent, Robert merse chiar el [i examin` rana Emmei.
– Cum s-a \ntâmplat a[a ceva?
– B`nuiesc c` s-a urcat \n copac [i-a c`zut de pe
creanga aceea, r`spunse doamna Hudson.

141
 – Du-te, te rog [i adu o p`tur` \n care s-o \nf`[ur`m.
O voi duce la spital chiar eu.
Primind [i \ncuviin]area Juliei, doamna Hudson
porni imediat. Julie se pr`bu[i din nou \n genunchi
lâng` Emma, \ncercând s`-i \nc`lzeasc` una din mâinile
care-i atârnau inerte. Sufocat` de lacrimi, era ea \ns`[i \n
stare de [oc.
– Lini[te[te-te, spuse Robert blând, ridicând-o [i
punându-i pe umeri haina lui. A[a nu o aju]i cu nimic
[i-]i faci r`u. Vrei s` vii la spital cu mine?
– Sigur c` da. Oare… e bine s` fie mi[cat`?
– Nu cred c` are vreo fractur` [i trebuie luat` din
frigul [i umezeala de aici.
– Crezi c`… se va face bine?
– Sigur, sigur c` se va face bine, o asigur` el, de[i
nervii \i erau \ncorda]i la maximum.
Imediat ce doamna Hudson veni cu p`tura, Robert o
\nf`[ur` pe Emma [i pornir` spre spital. Tot drumul
fusese un co[mar pentru Julie care, ]inând-o pe Emma \n
bra]e, \i tampona tot timpul rana.
La spital, doctorii luar` feti]a imediat \n primire [i,
dup` pu]in timp, \n pragul s`lii de a[teptare ap`ru o
asistent` care ar`ta cam agitat`.
– Doamn` Pemberton, sunte]i rugat` s` veni]i.
Cu pa[i nesiguri, Julie intr` \n sala de consulta]ii
unde Emma z`cea \nc` \n stare de incon[tien]`.
– Ce s-a \ntâmplat? \ntreb` ea, privind când spre
Emma, când spre doctor.

142
 – Calma]i-v`, doamn` Pemberton. Nu este o situa]ie
pe care s` nu o putem rezolva. Emma \[i va reveni, dar
are nevoie de o transfuzie. Din p`cate, \ns`, grupa ei
sangvin` este destul de rar` – AB negativ – a[a c` va
trebui s` cerem de la un spital mai mare.
– Robert are aceast` grup`! spuse Julie \nainte de
a-[i da seama foarte bine ce face.
– Robert?
– Da… domnul Pemberton… cumnatul meu.
– |ntr-adev`r? {i crede]i c` va accepta s` doneze?
– Nu [tiu… poate… Regreta oarecum ce spusese,
dar via]a Emmei era mai important` decât situa]ia
jenant` creat`.
– Roag`-l pe domnul Pemberton s` vin`, se adres`
doctorul asistentei.
Julie se apropie [i mai mult de targ`, privind
\ndurerat` obrajii ca de cear` ai Emmei [i p`rul ei plin
de sânge; era sigur` c` inten]ionase s` \ncerce s` repare
singur` leag`nul.
– Ah, domnule Pemberton! Tocmai i-am spus
doamnei c` Emma are nevoie de o transfuzie, dar c`,
având o grup` sangvin` foarte rar`, trebuie s` cerem
sânge de la un alt spital.
– |n]eleg… {i a]i cerut deja s` vi se aduc`?
– Inten]ionam s` fac acest lucru, când doamna
Pemberton mi-a spus c` [i dumneavoastr` ave]i aceea[i
grup`.

143
 Robert r`mase surprins; privi repede spre Julie,
apoi spre copil, \ncercând s` dea un sens informa]iei
primite.
– Vre]i s` spune]i c` i-a[ putea dona eu sânge?
– Da, domnule Pemberton. Dac` sunte]i de acord.
– Sigur c` sunt de acord. S`-ncepem imediat.
Julie \ncepu s` se clatine, abia reu[ind s` se prind` de
sp`tarul unui scaun pentru a nu c`dea.
– Aici nu pute]i face nimic, i se adres` asistenta
conducând-o din nou \n sala de a[teptare. Veni]i cu
mine. Doar nu vre]i s` fi]i incon[tient` când Emma \[i va
reveni.
I se p`ru c` trecuser` ore \n [ir pân` când aceea[i
asistent` veni s-o anun]e c` feti]a era acum \n stare de
con[tien]` [i s-o conduc` la salonul unde fusese dus`. |n
ciuda bandajului care-i \nconjura capul, accentuându-i
paloarea fe]ei, Emma ar`ta mult mai bine.
– Mami… m` doare capul.
– {tiu, scumpa mea. Ai c`zut, dar acum nu mai e[ti \n
pericol. Te afli la spital [i toat` lumea s-a purtat frumos
cu tine.
– {tiu, mi-a spus unchiul Robert.
|n \ngrijorarea ei, Julie nici nu-[i d`duse seama c` \n salon
erau, de asemenea, doctorul [i asistenta, dar nu [i Robert.
– Domnul Pemberton a ie[it cu pu]in timp \nainte
de-a veni dumneavoastr`; s-a gândit c` prefera]i s` fi]i
singur` cu Emma.

144
 – Da… Scumpa mea, \n afar` de faptul c` te doare
capul, cum te sim]i?
– Cred c` bine, m` doare bra]ul [i m-am t`iat la
picior.
– Câteva r`ni u[oare, explic` asistenta venind
lâng` Julie. Nimic \ngrozitor. Dac` rana de la cap se
vindec` a[a cum ne a[tept`m, \n câteva zile poate
merge acas`.
– Câteva zile! Nu vreau s` r`mân singur` aici.
– Nici nu vei r`mâne, draga mea. Pot r`mâne [i eu
cu ea?
– Eu [tiu… poate \n noaptea aceasta. Da, cred c`
s-ar putea. M` duc s` fac preg`tirile necesare.
– Ei, domni[oar`, spuse doctorul venind lâng` patul
Emmei, sper c` de-acum \ncolo nu te vei mai urca \n copaci.
– Am c`zut din copac?
– Da, dar discut`m mai târziu despre asta.
– Acum, e timpul s` mai dormi pu]in. S` nu ai nici o
grij`; când te vei trezi, mami va fi lâng` tine, o lini[ti
medicul, dup` care ie[i din salon \mpreun` cu Julie.
– Unde e domnul Pemberton?
– Cred c` e din nou \n sala de a[teptare. Deoarece
r`mâne]i aici, ar fi bine s` discuta]i cu dumnealui.
– Da… sigur, ezit` ea, de[i \[i d`dea seama c` era
inevitabil.
Julie intr` \n sala de a[teptare, iar Robert se ridic`
imediat v`zând-o.

145
 – I-au dat un sedativ, a[a c` va dormi. Medicul a spus
c` pot r`mâne aici la noapte. Oare ai putea s` ne aduci
de acas` câteva lucruri? Doamna Hudson le va preg`ti.
– Sigur c` da.
– Nu-i a[a c` deja e mult mai bine?
– Incomparabil.
– Datorit` ]ie, n-a trebuit s-a[tepte ca s` i se poat`
face transfuzia. |]i sunt recunoasc`toare.
– M` bucur c-am putut s-o ajut. Totu[i… a[ vrea s`
te \ntreb ceva. Cum ai [tiut c` am aceea[i grup` sangvin`
ca Emma?
– Mi-a spus Michael.
– Da, \n]eleg… Pentru numele lui Dumnezeu, Julie,
de ce are Emma aceea[i grup` sanguin` ca mine [i nu ca
Michael? E o grup` rar`!
– De unde s` [tiu? Se-ntâmpl`…
– Chiar se-ntâmpl`? O prinse de umeri, for]ând-o
s`-l priveasc` \n ochi. Julie, vreau s` [tiu adev`rul. Emma
este copilul meu?

146
 Capitolul 11

Julie \l privi lung. Se temuse de aceast` clip` \nc`

de când d`duse medicului, involuntar informa]ia
despre grupa sangvin`, dar tot nu era preg`tit` s`-i
fac` fa]`.
– Nu cred c-ai dreptul s` pui o astfel de \ntrebare.
– Dreptul? Sigur c-am tot dreptul. Trebuie s` [tiu
dac` Emma e fiica mea.
– Cum po]i pretinde a[a ceva, când ai plecat \n
Venezuela f`r` s` te mai gânde[ti o clip` la mine!
– Nu e adev`rat! protest` el, strângând-o de umeri cu
putere. M-am gândit la tine \n fiecare clip`, dar tu te-ai
c`s`torit cu Michael – n-ai mai a[teptat s` m` \ntorc,
f`cându-m` s` te dispre]uiesc! Când am venit din
Venezuela, te rog s` m` crezi c-a[ fi preferat s` nu te mai
g`sesc \n via]`!
– }i-am scris… te-am rugat s` te \ntorci. }i-am spus
c` vroiam s` discut cu tine.

147
 – F`r` s`-mi spui despre ce e vorba! |mi cereai pur [i
simplu s` vin. Cum a[ fi putut r`spunde altfel? Doar nu
se schimbase nimic. Am fost obligat s` merg la Guaba,
s` g`sesc cauza exploziei. La ce altceva m` puteam
a[tepta din partea ta decât la noi \nvinuiri sau la un
ultimatum? Ah, Julie, n-ai s` [tii niciodat` ce-am sim]it
\n seara aceea când ai plecat; n-ai s` [tii niciodat` ce
durere cumplit` am sim]it când am venit acas` la tine [i
mi-ai respins cererea \n c`s`torie! Te doream [i te
iubeam atât de mult, \ncât nu [tiu cum de nu mi-am
pierdut min]ile.
– Este atât de mult de atunci…
– Pentru mine, parc` s-ar fi \ntâmplat ieri. Nici nu-]i
po]i imagina cât m-a chinuit gândul c`, dac` nu mi-a[ fi
pierdut atunci controlul, dac` n-a[ fi fost atât de
nes`buit, ai fi \n]eles exact ce \nsemna cererea mea \n
c`s`torie: dorin]a de a te p`stra lâng` mine cu orice pre].
– Cum pot s` te cred?
– Jur c` este purul adev`r.
– Poate fi foarte bine o capcan` pe care mi-o \ntinzi
pentru a m` determina s` m`rturisesc cine e tat`l
Emmei, ca apoi s`-mi iei orice drept asupra ei.
– Julie, gânde[te-te; Michael mi-a l`sat-o deja pe
Emma \n grij`; deja am putere de decizie asupra ei. De
ce-a f`cut Michael a[a ceva?
– Nu [tiu; pur [i simplu nu [tiu.
– Ba [tii, Julie. Cine ar fi fost mai \ndrept`]it decât
mine? Ah, spune-mi, Julie! Spune-mi c`-i a[a!

148
 – Foarte bine, Robert, strig` ea, privindu-l
\nsp`imântat`; Emma e copilul t`u, dar nu vei putea
dovedi niciodat` acest lucru!
– A[adar, e adev`rat, vorbi Robert ca pentru sine,
\nm`rmurit. Dumnezeule! {i… de ce-a[ vrea s-o
dovedesc?
– |nceteaz` cu jocul `sta. {tiu bine ce-nseamn` asta
pentru tine. M` dispre]uiai [i \nainte, dar \mi dau seama
cât trebuie s` m` dispre]uie[ti acum… Presupun c` nu
m` considerai persoana potrivit` pentru a avea grij` de
fiica ta.
Robert schi]` o mi[care spre ea, apoi, r`zgândindu-se,
p`r`si imediat \nc`perea, l`sând-o \ntr-o dezolare total`.

***

Târziu \n aceea[i sear`, un sanitar aduse Juliei

lucrurile pe care Robert i le transportase, a[a cum fusese
rugat, iar a doua zi diminea]` doamna Hudson veni s-o
vad` pe Emma, reu[ind s-o remonteze cu firea ei tonic`.
– Nu [tiu \ns` ce s-a \ntâmplat cu dumneavoastr`, se
adres` ea Juliei. Ar`ta]i \ngrozitor.
– N-am dormit bine.
– Dar nu-i numai asta. Doar nu crede]i c` m` pute]i
p`c`li; sunte]i foarte \ngrijorat`… nu numai din cauza
Emmei. Cât despre domnul Robert… Era extrem de
sup`rat când a venit asear`. Chiar mi-a fost mil` de
domni[oara Lawson.

149
 – Domni[oara Lawson?
– Da, da, Sandra Lawson; a plecat de la noi \n aceast`
diminea]`.
– Cum? Bine, dar de ce?
– Din mai multe motive, cred. |n primul rând, \ns`,
pentru c` Emma va merge la [coala din sat.
– E-adev`rat? Mami, e-adev`rat? \ntreb` Emma
entuziasmat`, de[i pân` atunci p`rea preocupat` de
juc`riile aduse de doamna Hudson.
– Dac` doamna Hudson spune a[a… Dar cum s-a
\ntâmplat?
– N-am vorbit cu domnul Robert, dar i-am auzit pe
ei doi discutând \n salon [i mai târziu, domni[oara
Lawson mi-a relatat \n câteva cuvinte… De[i cred
totu[i c-a preferat s` ]in` mare parte a discu]iei lor sub
t`cere.
– N-a spus nimic de domnul Hillingdon?
– Personal, nu l-am auzit. V-am spus c` era extrem de
nervos.
– Ei, cel pu]in am realizat ceva.
– A[a cred [i eu. De fapt, sunt convins` c` individa
aceasta nu i-a pl`cut niciodat` domnului Robert. |n plus,
nici nu era indicat` s-aib` grij` de un copil sensibil.
– Când voi putea s`-ncep [coala?
– Calmeaz`-te, Emma, dac` nu vrei s` te doar` capul
din nou. Probabil dup` Cr`ciun…
– Super! Super!
– Asta nu-nseamn` c` se va face \ntotdeauna cum vrei
tu. De data aceasta, unchiul Robert… Nu mai putu

150
continua, prad` unei v`dite emo]ii [i doamna Hudson
distrase aten]ia copilului pân` când \[i rec`p`t`
st`pânirea de sine.
Mai târziu, avur` un oaspete nea[teptat: Lucy
Pemberton.
– Scumpa mea, ce ]i-au f`cut?
– Emma se simte mult mai bine, r`spunse Julie \n
locul feti]ei care, din seara \n care \i fusese r`u \n
apartamentul lui Robert, avea o oarecare re]inere fa]` de
bunica ei.
– Uite ce ]i-am adus pentru c-ai fost o feti]` atât de
curajoas`. A[ vrea s` [tiu, continu` Lucy \ntorcându-se
spre Julie, de ce nu mi s-a spus nimic asear`?
– Am crezut c` Robert….
– Robert mi-a telefonat abia de diminea]`. Fire[te, era
normal s` m-anun]i tu.
– Te rog s` m` scuzi, dar n-a[ fi vrut s`-]i faci griji \n
mod inutil.
– Inutil? Julie, sunt bunica ei [i am dreptul s` [tiu
când i se \ntâmpl` ceva grav.
– |ntr-adev`r, Emma a c`zut r`u; a avut o ran` la cap
[i câteva zgârieturi, dar acum a trecut.
– A trecut? Doar [tii bine c` nu se fac transfuzii decât
\n cazuri grave. {i ce s-ar fi \ntâmplat dac` n-ar fi avut
sângele necesar!
A[adar, Robert \i spusese despre transfuzie, dar exista
[ansa s` nu-i fi spus c` el fusese donatorul.
– Vreau ca Emma s` fie transferat` la o clinic`
particular`. E de neconceput s` mai r`mân` aici.

151
 – Te rog, nu vreau s` fie mutat` de aici. E aproape de
Thorpe Hulme [i sper, de altfel, ca disear` s` poat` veni
acas`.
– Am s` discut cu Robert! N-o pot l`sa pe nepoata
mea \ntr-un astfel de mediu deprimant.
– Cum dore[ti, nu te pot opri.
– Oare? Robert mi-a spus c-a hot`rât s-o concedieze
pe domni[oara Lawson. {tii cumva de ce?
– Emma va merge la [coala din sat.
– O [coal` de sat! exclam` ea dezgustat`. S-a ajuns
prea departe. Nu-l \n]eleg pe Robert. Asta este, categoric,
opera ta.
– Este bine ca Emma s` vin` \n contact cu al]i copii,
\]i dai seama!
– Of, Julie, \mi dau seama de multe lucruri… Te-a[
ruga \ns` s` nu-l mai faci pe Robert s` sufere de data
aceasta.
– Eu? S`-l fac pe Robert s` sufere?
– Sunt o b`trân` naiv`, spuse Lucy, regretând
acel moment de sl`biciune de care d`duse dovad`.
M-a[teapt` Halbird – trebuie s` plec. La revedere.
Spre sear`, Julie se-ntoarse acas`, \n Thorpe Hulme.
Deodat`, o vaz` enorm` de trandafiri albi \i atrase
aten]ia.
– De unde sunt? o \ntreb` ea pe doamna Hudson.
– Au sosit \n aceast` dup`-amiaz`. Sunt frumo[i, nu-i a[a?
– Dar de la cine sunt?
– Nu era nici o carte de vizit`. M-am gândit c` poate
[ti]i…

152
 – Nu, nu [tiu. Robert a dat vreun semn de via]` azi?
– Nu, doamn`.
– Poate c-a telefonat la spital.
– Crede]i c` el a trimis trandafirii?
– Nu, \n nici un caz. Eram doar curioas` dac-ai vorbit
cu el azi.
– Aha… Cum se simte Emma?
– Acum dormea. Voi merge din nou la spital de
diminea]`.
– P`re]i obosit`, doamn`. De ce nu merge]i s` v`
culca]i?
– Nu, nu \nc`… Ai cumva idee unde s-a dus
domni[oara Lawson?
– Cred c` s-a \ntors la Londra; este posibil ca, mai
\ntâi, s` fi trecut pe la domni[oara Hillingdon. S` v`
preg`tesc ceva? Dac` mai continua]i a[a, o s` v`-mboln`vi]i
[i dumneavoastr`.
– Mul]umesc, doamn` Hudson. Nu vreau nimic.
Zgomotul unei ma[ini oprite brusc \n fa]a casei o f`cu
s` tresar`.
– Nu sunt acas` pentru nimeni, spuse Julie [i-nchise
cu grij` u[a salonului \n timp ce doamna Hudson merse
s` deschid`.
Se auzir` imediat pa[i [i Robert intr` \n salon f`r` s`
mai a[tepte. Julie se duse cât mai departe de el, \n fa]a
c`minului, a[teptând ca el s` deschid` discu]ia.
– Dac` ai venit s-o vezi pe Emma, trebuie s`-]i spun
c` \nc` n-am adus-o, \ncepu ea cu pruden]`, v`zându-l c`
tace \n continuare.

153
 – {tiu. Am fost la spital; speram s` te g`sesc acolo, ca
s` te aduc acas`. Cum ai venit? Te-a adus Hillingdon?
– Francis? Nu, de ce?
– Spunea c` merge la spital s-o vad` pe Emma.
Oricum, nu conteaz`.
– Atunci, \nseamn` c` [tii c` Emma se simte mult mai
bine.
– Da, m-au l`sat s-o v`d. Dormea, dar respira lini[tit
[i nu mai era atât de palid`.
– Bine…
– La naiba, nu m`-ntrebi de ce-am venit?
– Poftim, te-ntreb… De ce ai venit?
– Am venit s` te v`d, Julie, spuse el simplu, cu o
figur` pe care i se citeau oboseala [i \ncordarea.
– Da? De ce? Nu [tiu ce ne-am mai putea spune unul
celuilalt. Poate doar ca s`-mi spui când s` m` a[tept la o
confruntare cu mama ta când va afla c` Emma e fiica ta,
de fapt.
– Julie! |nceteaz` de a mai vorbi a[a. Nimeni nu va
afla de la mine a[a ceva.
– Cum s` te cred?
– Pesemne c`-]i \nchipui c` sunt o brut`, dac` te
a[tep]i s` fac public faptul c` fratele meu a hot`rât s`
se considere tat`l copilului meu. Emma va r`mâne
pentru toat` lumea fiica lui Michael; este minimum ce
pot face pentru un om pe care l-am iubit [i l-am
admirat.
– Atunci…. De ce-ai ]inut atât de mult s` afli? De ce
m-ai determinat s`-]i spun?

154
 – Pentru c` sunt suficient de egoist ca s` vreau s` fiu
sigur c` nu te-ai c`s`torit cu Michael pentru c` te-ai
\ndr`gostit de el.
– Michael a fost foarte bun cu mine, \ncepu Julie
tremurând. Nu [tiu ce-a[ fi f`cut f`r` el.
– De ce nu mi-ai spus mie? Julie, la mine trebuia s`
vii, nu la Michael.
– Cum puteam face asta? Nu erai aici, [i apoi cum era
s`-]i spun, ca s` vii [i s` te c`s`tore[ti cu mine doar
pentru c` eram \ns`rcinat`? Ce minunat ar fi fost…
– Nu-n]elegi… Cât m-a[ fi bucurat s-aud aceste
cuvinte de la tine…
– De ce spui asta? Ui]i cum mi-ai r`spuns la scrisoare?
– {tiu, [tiu… Eram sup`rat; \ncearc` s` m`-n]elegi…
N-ai vrut s` ascul]i nimic din ce ]i-am spus; te-am
implorat s` te c`s`tore[ti cu mine [i m-ai refuzat; n-ai
vrut s` \n]elegi responsabilitatea mea \n cadrul
proiectului de la Guaba. Cum puteam ghici despre ce
era vorba \n scrisoarea aceea? Am rupt-o; nici n-am vrut
s` r`spund. Apoi, m-am r`zgândit.
– De ce?
– Nu [tiu… Cred c` undeva, \n adâncul sufletului,
refuzam s-accept c` totul se terminase \ntre noi; mai
speram s` relu`m totul la \ntoarcerea mea din
Venezuela.
– |n nici un caz nu asta l`sa s` se-n]eleag` scrisoarea ta.
– {tiu. |n]eleg c` te-am determinat s` cau]i ajutor \n
alt` parte, dar, chiar trebuia s` te m`ri]i cu propriul meu
frate?

155
 – N-a fost deloc u[or s` iau aceast` hot`râre, crede-m`,
dar eram singur` [i Michael a fost unica fiin]` care a
dovedit \n]elegere [i bun`tate fa]` de mine. M-a rugat s`-]i
scriu [i s`-]i spun adev`rul. {tia c`-]i vei asuma
r`spunderea, dar nu te-am vrut \n astfel de condi]ii.
Julie \ncerc` s` se-ndep`rteze de el, \ngrozit` la
gândul c` nu-[i mai putea ascunde sentimentele, dar
Robert o ajunse din urm` [i, prinzând-o ferm [i posesiv,
o trase spre el.
– Dumnezeule, Julie, nu m` alunga din nou! gemu el.
– Chiar dac` e[ti tat`l Emmei, e[ti logodit cu Pamela
Hillingdon [i n-ai nici un drept s` m` for]ezi s` facem
dragoste, protest` ea, rezistând cu greu pl`cerii
\nnebunitoare de a-l sim]i aproape.
– Ba, am toate drepturile din lume. Te iubesc, Julie.
N-am \ncetat nici o clip` s` te iubesc, chiar atunci când
te-am urât [i, crede-m`, te-am urât din tot sufletul când
am aflat c` te-ai c`s`torit cu Michael. {i tu m` iube[ti, nu
\ncerca s` negi.
– Nu neg acest lucru dar… nu voi fi niciodat`….
amanta ta!
– Asta ]i-ai \nchipuit?
– Ce altceva? Doar e[ti logodit cu Pamela.
– La naiba cu Pamela! N-o iubesc [i nici n-am iubit-o
vreodat`. De altfel, i-am [i spus asta de diminea]`.
– I-ai spus asta?
– Sigur c` da. Doar nu credeai c`, din clipa \n care am
aflat c`… [i tu m-ai iubit \n tot acest timp, a[ mai fi putut
suporta s`-mi \mpart via]a cu o alt` femeie. Ah, Julie,

156
dac-ai [ti cât m-a chinuit amintirea acelor… Buzele lui le
c`utar` lacom pe ale ei, \n timp ce se redescopereau dup`
agonia acelor ani de desp`r]ire. Trebuie s` te c`s`tore[ti
cu mine, Julie! Promite-mi… altfel nu [tiu de ce-s \n stare!
– Ah, Robert! M` c`s`toresc cu tine \n clipa \n care
hotor`[ti dar, mai \ntâi, trebuie s`-mi cer [i eu iertare.
Am f`cut o prostie acum [ase ani; [i eu am fost vinovat`
\n egal` m`sur`. Apoi, când am fost \ns`rcinat`… am
vrut copilul, \n]elegi? Vroiam copilul t`u.
– Nu-mi vorbi a[a tocmai acum… Te doresc
\ngrozitor, dar sunt hot`rât s` nu fac dragoste cu tine
decât dup` c`s`torie…
– {i… e adev`rat ce-ai spus \n leg`tur` cu Emma?
– Categoric. Nu vom [ti adev`rul decât noi doi.
– Dar mama ta?
– I-am spus c` \ntre mine [i Pamela s-a terminat totul.
Dac` a ghicit adev`rul, nu va spune niciodat` nimic – de
asta po]i fi sigur`. Acum, spune-mi ceva: dac`… dac` n-a[
fi b`nuit eu, mi-ai fi spus vreodat`?
– Ca s`-]i \nchipui c` \ncerc s` te despart de Pamela?
– La naiba, doar ]i-ai dat seama dup` cele \ntâmplate
sâmb`ta trecut` c` sentimentele mele fa]` de Pamela nu
\nsemnau nimic fa]` de ceea ce sim]eam pentru tine. Din
fericire, Sandra a t`iat leag`nul; e \ngrozitor c` spun
acest lucru, dar dac` nu s-ar fi \ntâmplat accidentul
Emmei, am fi continuat jocul acela prostesc luni de zile.
– Te-ai fi c`s`torit cu Pamela \n prim`var`?
– Crezi? Din clipa \n care ai coborât din avion, din
clipa \n care am aflat c` Michael e mort, am [tiut c`, mai
devreme sau mai târziu, \]i voi spune ce simt.

157
 – Atunci când am ie[it cu Francis… ai fost atât de
sup`rat…
– Eram gelos! {i, dac-ai fi avut mai mult` \ncredere \n
mine, ai fi \n]eles exact ce \nseamn` furia aceea egoist`.
– Ah, Robert… Dar cum ai aflat de leag`n?
– Doamna Hudson mi-a spus.
– Ce noroc am avut c-ai venit atunci! Dar, chiar… de
ce venise[i?
– Veneam de la familia Hillingdon. Dup` prânz,
Francis \ncercase s` m` conving` cât de fericit` ar fi fost
Emma dac-ar fi mers la [coala din sat.
– Eu… l-am rugat s` discute cu tine…
– {tiu. M-am \nfuriat, mai ales c`, dup` cele
\ntâmplate s`pt`mâna trecut`, m` gândeam s` propun
asta chiar eu.
– Adev`rat? Ah, dragul meu, m` bucur atât de mult…
– Era clar c` Emma nu putea avea o reac]ie pozitiv`
fa]` de o femeie ca Sandra Lawson. |n plus, \mi displ`cea
faptul c` fusese adus` pe post de observator al purt`rii
mele. Spune-mi, când te c`s`tore[ti cu mine? Trebuie
neap`rat s` ne gr`bim.
– Trandafirii albi! exclam` ea, \n]elegând deodat`. Tu
mi i-ai trimis!
– Cine altcineva?
– Dup` cele \ntâmplate ieri sear` la spital, nu mi-a[ fi
putut \nchipui niciodat` c`-mi vei trimite flori.
– N-a[ fi vrut s` te las acolo, dar trebuia s` discut mai
\ntâi cu Pamela \nainte de a veni la tine; trebuia s`-mi
recap`t libertatea.

158
 – Crezi c`… Michael a l`sat-o pe Emma \n grija ta \n
speran]a unui deznod`mânt?
– Posibil… foarte posibil… {tia c`, f`r` un motiv
\ntemeiat, n-ai fi luat niciodat` leg`tura cu mine [i vroia
s` fie sigur c` vei avea \ntotdeauna tot ce-]i trebuie.
– Dar n-avea cum s` [tie c` tu… sau c` eu…
– Oare? Probabil c` [i-a dat seama, venind atunci \n
Anglia, când Emma n-avea decât doi sau trei ani, c` m`
interesa via]a voastr` acolo mai mult decât ar fi fost
normal.
– Ah, Robert, sunt o femeie norocoas`.
R`maser` câteva clipe t`cu]i, unul \n bra]ele celuilalt,
apoi Robert o \ndep`rt` u[or.
– Dac` nu plec chiar acum, voi face un lucru
necugetat. Julie, te ador, dar trebuie s` fiu ra]ional.
Acum, [tiind c` te vei c`s`tori cu mine, pot s` a[tept.
– Bine. Când mai vii?
– Mâine diminea]`, ca s` mergem la spital s`-i
spunem [i Emmei. Crezi c` se va sup`ra?
– {tii bine c` te ador`.
– {i \ntr-o zi, când va fi suficient de mare s` \n]eleag`,
\i vom spune adev`rul, [opti Robert s`rutând-o. Sigur c`
va \n]elege… doar este fiica ta.

Sfâr[it

159