ARTA ORATORICĂ

de Marcus Fabius Quintilianus

Răspunzătorul seminarului,

Iușcă Florentina Daniela

1. DATE TEHNICE ALE LUCRĂRII:
Quintilian (1974), Arta oratorică, Editura Minerva, Bucureşti.

2. DATE DESPRE AUTOR( biografie și bibliografie):

„Marcus Fabius Quintilianus se naște în 35 d. Hr. La Calagurris, în Spania și
moare în 95 d. Hr. Este profesor de retorică timp de două decenii la Roma, în timpul
domniei împăratului Vespasian, perioadă în care acumulează o largă experiență
didactică ce va fi materializată în celebra lucrare„ Institutio oratoria”. Este considerat
primul profesor de retorică plătit de stat. A fost și un mare avocat, dar a prevalat ca
profesor în arta elocinței. Mai târziu, va fi solicitat de împăratul Domițian pentru a se
ocupa de educația nepoților săi.” ( Cucoș, 2017, p.35).
„Quintilian este un pedagog-practician care, invocând o metodică a formării
bunului orator, construiește o pedagogie implicită cu bogate nuanțe și deschideri
pragmatice. El aduce numeroase argumente în favoarea solidarității dintre succesul
profesional și trăsăturile de caracter, pledând pentru oratorul cultivat, dar și cu o ținută
etică ireproșabilă. Avansează o serie de reguli metodice și principii didactice care își
mențin valabilitatea și în prezent. Se arată favorabil educației în comun, în instituțiile
statului.” (Cucoș, 2017, p. 37).
Este primul profesor oficial de retorică și ,,pentru seriozitatea și profunzimea
ideilor, pentru atitudinea lui măsurată, precum și pentru finețea naturală a stilului său”
(Quintilian, Arta oratorică, p.42) i se plătea o sută de mii de sesterți anual, o sumă
enormă față de cei două mii de sesterți primiți de către retorii din școlile particulare.
3. STRUCTURA LUCRĂRII:
Lucrarea Arta oratorică, apărută în secolul I al erei noastre, reprezintă atât un
ghid de pregătire pentru viitori oratori, cât și un suport pedagogic pentru viitorii
profesori, dascăli sau viitoarele doici. De asemenea, opera lui Quintilian este dedicată
prietenului său, avocat celebru, Mercellus Vitorious: „Lucrarea aceasta ți-o dedic ție,
Mercellus Vitorius, nu numai pentru calda prietenie ce îmi porți și pentru înflăcărata ta
dragoste față de literatură-deși ar fi îndestulător motiv pentru sentimentul nostru
reciproc-dar socot că și pentru instruirea fiului tău Geta, care a dovedit de timpuriu
alese calități sufletești, lucrarea nu va fi fără de folos” (Quintilian, Arta oratorică, p.4).
„Lucrarea Institutio oratoria, cuprinzând 12 capitole, este un tratat de retorică unde
pot fi găsite numeroase sugestii și elemente de pedagogie. Pentru Quintilianus, oratoria
se află în strânsă legătura cu înțelepciunea și buna purtare. Oratoria fără caracter
înseamnă o simplă formă de manipulare și o unealtă pentru a deforma conștiințe.
Exemplaritatea caracterului este o premisă necesară pentru arta sau știința vorbirii și
exprimării în public. ”( Cucoș, 2017, p.35).

4. CONCEPȚIA PEDAGOGICĂ:
Autorul este de părere că pentru a se reveni la bunele moravuri și valori, la
strălucirea discursului este necesară o bună pregătire educativă a tineretului prin
morală și muncă. Având în spate o lungă și bogată experiență judiciară și de
profesorat, bun cunoscător al psihologiei copilului, Quintilian este de părere că
educația trebuie făcută de timpuriu, încă din prima copilărie. De asemenea, el este
unul dintre precursorii pedagogiei moderne. El prezintă necesitatea formării corecte a
deprinderilor încă din prima copilărie. Totodată, acesta realizează o paralelă între
instrucția publică și cea particulară, precizându-se aspecte negative și pozitive ale
fiecărei forme de învățământ.
,,Referindu-se la relațiile dintre elevi și profesori, Quintilian consideră că ele trebuie să
corespundă raportului dintre fiu și tată: elevul datorează iubire și respect acestui
părinte spiritual, iar profesorul trebuie să fie la înălțimea misiunii sale pe care să o
considere drept o mare cinste ce i s-a acordat. Prin exemplul comportării sale, prin tact
și exigență ponderată, va reuși să se facă iubit de elev. În stima și în dragostea
reciprocă stă secretul educației”(Quintilian, Arta oratorică, p.24)
 Când vorbim despre concepția pedagogică, ne raportăm la câteva întrebări, la care
vom găsi răspunsul în scrierile lui Quintilianus:
Care este scopul educației? „Nu natura este de vină în traseul defectuos al unui
individ, ci cultura și educația deficitare pe care le primește din partea celorlalți.
Quintilianus nu militează pentru cultura enciclopedică, pentru formarea doctă, ci
pentru vorbirea și exprimarea ireproșabilă. Scopul educației îl constituie formarea
unui bun orator. S-ar părea că acest scop este limitativ, dar, dacă avem în vedere
modalitățile de formare a oratorului și perspectiva pluridisciplinară a instruirii
acestuia, ne vom schimba judecata avansată în pripă.” (Cucoș, 2017, pp. 35-36).
Care sunt instanțele educative? „Primele impresii dobândite de copii îl vor
influența pentru toată viața. Studiile trebuie să înceapă la momentul potrivit, în
consens cu înclinațiile elevului. Încă de la vârsta de 7 ani, copilul trebuie trimis la
școala publică. Autorul este de acord cu educația publică, cea care-l scoate pe
copil dintre „pereții casei”, și mai puțin cu învâțămantul privat.” (Cucoș, 2017, p.
36).
Care este rolul educatorului? „Se avansează astfel multe norme care îl privesc pe
educator. Quintilianus pretinde din partea profesorului o bună cunoaștere a profilului
individual al copilului, tratându-l în conformitate cu trăsăturile proprii. Profesorului i
se pretinde un comportament ireproșabil, devenind un model de conduită pentru
cei din jur. Substituindu-l într-o anumită măsură pe părinte, dascălul își va adapta
conduita după profilul și nevoile elevului, fără a-i impune ceva sau a-l abrutiza.

Autorul invocă unele principii metodice valabile și astăzi: să nu dăm copilului

mai mult decât poate să primească(principiul accesibilității); profesorul să se comporte
cu copilul asemenea unui tată; nimic nu este lipsit de importanță în materie de
educație; totul se învață la un moment dat(principiul respectării particularităților de
vârstă); să învățăm împreună, și nu departe de lume, ceea ce trebuie să se practice în
mijlocul celor mulți(principiul învățării prin acțiune). Lucrarea avansează norme
interesante cu privire la deprinderea de către copii a scrisului, cititului și socotitului.
Astfel, se recomandă utilizarea literelor săpate în lemn și recurgerea la joc în învățarea
cititului” (Cucoș, 2017, pp. 35-36).
5. CITATE REPREZENTATIVE:

„Învățătura să se facă sub formă de joc; să i se pună întrebări; să fie lăudat;

niciodată să nu se bucure că nu a făcut ceva. Uneori, când el nu vrea, să ne ocupăm de
altul, pe care să-l învidieze. Să se ia la întrecere din când în când și mai adeseori să
creadă că este victorios; să fie stimulat chiar prin răsplăți potrivite cu această vârstă”
(pp.17-18).

„Pentru silabe nu există o cale mai scurtă, toate trebuie învățate pe dinafară
și nu cum se face de obicei, amânând cele mai grele până când se vor produce
dificultăți în scrierea unor cuvinte.” (p. 21).

„E de necrezut câtă întârziere poate aduce citirii graba: de aici provine

ezitarea, întreruperea, repetarea, deoarece copiii îndrăznesc mult mai mult decât
pot, apoi, după ce au greșit, nu se mai încred nici măcăr în cele ce știu” (p.21).

„Atât cel care vorbește, cât și cel ce scrie trebuie să respecte anumite reguli.
Limbajul este bazat pe principiu, pe vechime, pe autoritate și pe uz.” (p. 71).

„Să nu ne temem deloc că, eventual, copiii suportă mai greu munca mai
multor studii deodată, căci nu există vârsta care să obosească mai puțin. Pare
paradoxal probabil, dar ne putem convinge prin experiență, căci mintea învață
mai ușor cât e fragedă. Copilul, de altfel, din natură, suportă mai ușor oboseala
decât omul format.” (p. 123).

„Înclinarea spre joc a copiilor nu îmi displace; este și aceasta un semn de voiciune;
și nu aș putea spera ca un copil trist și veșnic abătut să arate interes pentru studii, de
vreme ce el rămâne rece tocmai la această manifestare năvalnică, cea mai firească
vârstei copilăriei. Aceste destinderi să aibă totuși o măsură, pentru ca nu cumva,
lipsându-l de ele, copilul să urască învățătura ori, prelungindu-le, să prindă gust de
trândăvie” (p.35).
 APLICAȚIA SEMINARULUI:
1. Comentați citatul următor:
„Căci cuvântul profesorului nu este ca o cină, care ajunge mai puțin fiecăruia,
dacă sunt mai mulți, ci este aidoma soarelui, care dăruiește tuturor la fel de multa
lumină și căldura.” (p. 28).

„Căci două lucruri trebuie. Îndeosebi, evitate: primul, să nu încerci ceea ce nu se

poate face; al doilea, să nu schimbi pe cineva de la lucrul pe care-l poate face
foarte bine la altul, pentru care e mai puțin potrivit” (p.162).

„Căci, după cum vasele mici,strâmte la gură,resping lichidul când este turnat prea
mult dintr-o dată, dar se umplu dacă pătrunde pe îndelete, cum am zice picătură cu
picătură, tot așa trebuie văzut cât pot prinde mințile copiilor” (p.31).

2. Verificați dacă afirmațiile următoare sunt adevărate sau false:

a) Finalitatea educației constă în formarea unui bun orator.
b) Educația desfășurată în învățământul privat este cea care-l scoate pe
copil dintre „pereții casei”.
c) Educatorul trebuie să devină un model de conduită pentru copii.

BIBLIOGRAFIE

Constantin Cucoș, 2017, Istoria pedagogiei, Editura Polirom, Iași.

Quintilian (1974), Arta oratorică, Editura Minerva, Bucureşti.